Problemele dreptei româneşti (1)
| 20/12/2012 | Autor theophyle Categorii: Dosare, Magazin Politic |
O mare parte a romanilor se pronunta verbal ca fiind oameni de dreapta; retorica poporului si a reprezentantilor lor politici nu are nimic in comun cu realitatile nici in asteptarile populatiei si nici in politicile adoptate de asa zisele guverne de dreapta atatea cate au fost. Am sa incerc in acest periplu documentar sa analizez atat cat pot eu adevaratele obstacole care au existat in calea dezvoltarii unei politici de dreapta adevarate, reprezentate de partide “doctrinar de dreapta”, in Romania post decembrista.
In primul rand, problema a fost propagandistica. Timp de patru decenii dreapta a fost demonizata si prezentata sinonim cu Miscarea Legionara si ea 
demonizata la randul ei, desi unele cadre ale acestei miscari au devenit comunisti credinciosi partidului. Dupa ’89, FSN si mai tarziu PSDR au continuat o propaganda mincinoasa, infricosand populatia (electoratul) rural cu revenirea monarhiei si a mosierilor acaparatori si amenintand populatia urbana cu o revenire in forta a “legionarilor”, care dupa ‘89 au fost mai mult grupari nostalgice decat forte politice serioase. Teroarea lansata de Iliescu cu ajutorul fostilor securisti si organizarea mineriadelor au anihilat complet orice incercare de reorganizare a partidelor istorice.
A doua problema majora a fost redistribuirea “avutiei nationale” si acumularea talhareasca a acesteia in patru nivele suprapuse cronologic. Acesta redistribuire nu a permis pentru mult timp formarea unei clase mijlocii, cu posibilitati antreprenoare, care ar fi promovat politici liberale de dreapta.
Primul nivel de imbogatiti a fost reprezentat de o parte a nomenclaturii, in 
special cea care se ocupa cu relatiile internationale ale statului comunist (legitime sau nu) au simtit sau au stiut sa anticipeze de pe la mijlocul anilor ’80 ceea ce s-a intamplat in 1989. Romanii, diferit de polonezi, cehi sau unguri, nu au avut o diaspora bogata niciodata. Cei cativa romanii bogati sau foarte bogati din diaspora romaneasca au sters trecutul lor romanesc din biografii sau s-au conectat serios la regimul comunist al lui Ceausescu, prestand servicii contra cost. Nomenclatura comertului exterior a “privatizat” de facto relatiile statului roman cu alte tari, insusind aceste legaturi si materializandu-le in afaceri proprii. De multe ori, acesti oameni si-au insusit si creantele statului, inclusiv fonduri in numerar.
Al doilea nivel de imbogatiti au fost rezidentii nomenclaturii economice din Romania, care s-au pus la dispozitia imediata a noului regim, participand direct sau prin interpusi la noua redistribuire a resurselor statului; din acest nivel fac parte si cei care au protejat pe acesti oameni, de multe ori si santajat.
Al treilea nivel de imbogatiti au fost facilitantii serviciilor de mediere intre 
capitalul stain care patrundea treptat in Romania si institutiile nefiresc de firave ale noii democratii romanesti. La aceasta categorie s-au alaturat si o mare parte din politicienii tranzitiei, cei care au facut zeci sau sute de milioane din comisioanele fara de care nu puteai face nimic in Romania. Aceste comisioane au circulat cu “liftul” de jos in sus pana la cele mai inalte nivele ale administratiilor PSDR, CDR si PSD. O ultima categorie a acestui nivel (al III-lea) sunt imbogatitii “foametei de capital” de pe la sfarsitul anilor ’90 dupa, dezastrul Ciorbea-Radu Vasile, asa numitii “baroni ai compensatiilor.”
Ultimul nivel, cel al patrulea, de mari imbogatiti ar fi imbogatitii privatizarilor lui Nastase (2001-2004) si cei ai imobiliarelor in perioada lui Tariceanu 2005-2008. Acestia sunt de fapt acei novo-capitalisti ai anilor ’90, care au reusit sa-si reinvesteasca capitalul facut in primul nivel de imbogatire si sa devina din multi-milonari in dolari (sau euro) in miliardari. Bineinteles sunt zeci de exemple, nu voi numi nici unul. Toti stim exact cine, cum si cand acesti mari bogatasi si-au facut averea lor ostentativa.
Important de subliniat este ca majoritatea celor imbogatiti, lipsiti de orice scrupul si morala s-au vazut datornici catre FSN/PSDR si lui Iliescu aproape personal (vezi cazul Patriciu) si au sustinut PSD chiar daca au mimat dreapta liberala.
O ultima mentionare ar fi asa denumita “societate civila”, formata, finantata si crescuta pe genunchii unchiului Soros, care are si a avut tendinte numai de dreapta nu!
Ar fi important sa inaintam in analiza noastra cu definitivarea unei definitii a dreptei, fara de care nu putem analiza problematica formativa in societatea romaneasca. Termenul de “dreapta” sau “centru-dreapta” implica automat: libertatea individuala si drepturile civile ale cetateanului, inclusiv dreptul la proprietate, democratia liberala, capitalismul si implicit economia de piaţă. Dreapta europeana accepta “statul-social” pana la limita in care acesta nu forteaza o taxare abuziva si reglarea economiei printr-o legislatie restrictiva, care ingradeste economia de piaţă. Dreapta este de facto o adversara istorica a comunismului si permite coabitari limitate in stare de criza politica sau socio-economica cu social democratia.
Situatia politica de la inceputul anilor ‘90 au franat legislativ si practic uneori prin masuri politice nelegale, dezvoltarea unei drepte legitime, paralel cu dezvoltarea unei social democratii. Minciuna si manipularea electoratului de camarila comunista din jurul lui Iliescu au creat senzatia ca protestele populare impotriva masurilor abuzive ar fi fost ilegale, lucru absolut neadevarat. Au fost folositi civili, transformati in forte paramilitare (minerii si mineriadele) si dirijati de serviciile securitate confiscate de fosti membrii ai securitatii, deveniti “securisti buni” si total aservite lui Iliescu si FSN.
Frontul Salvării Naţionale (FSN) derivat din Consiliului Frontului Salvării Naţionale, organul provizoriu al puterii de stat rezultat după “loviluţia” română din 1989, în partid politic a devenit “pacatul ancestral” al 
imposibilitatii unei dezvoltari politice normale. Partidele “de dreapta”, nou formate, conduse la inceputuri de fostii lideri ai partidelor istorice au “captat” activisti comunisti, care nu aveau nici o legatura cu ideologiile de dreapta. Un ultim exemplu edificator este dl Stroe, ales liberal din Bucuresti, astazi ministru in guvernul USL Ponta 2; este suficient sa-i citesti biografia pentru a intelege efectiv anatomia infiltrarii comuniste in partidele istorice existenta pana in zilele noastre.
Dreapta nu poate fi reconstruita in Romania, ea trebuie sa fie construita. Dreapta interbelica este incompatibila cu vremurile noastre si nu poate fi “reconstruita”. Nu avem niste repere care pot fi reinplantate, au murit sau au fost asasinate de anii din comunism si in mare parte ingropate de intelectualitatea oportunista inainte de ’89 sau indiferenta dupa ’89. Discutia despre o dreapta romaneasca astazi poate fi numai teoretica. Putem discuta despre oameni de dreapta, chiar si despre politicieni de dreapta, in nici un caz nu putem vorbi de partide de dreapta.
Romania post decembrista a cunoscut o constructie politica facuta dispretuind ideologiile sau doctrinele aferente acestor ideologii. Toate partidele politice au fost create in urma unei manipulari, gandite si organizate de fostele cadre comuniste. Incapacitatea publica de a realiza analize rationale fara emotii si fara negari au dus la babiloniada prezenta. Dezbaterile publice s-au transformat in certuri dintre galerii de fotbal, bazate pe fals partizanat sau in cel mai bun caz un partizanat imposibil de explicat si de aici si imposibil de transferat electoratului. Politica este traita prin “bufeuri de menopauza” si defulari emotionale. Anii ’90 au colorat Romania intr-un albastru generalizat. Rosul a fost desfiintat exact de cei care faceau politica rosie, de comunisti. Constructia numita FSN a anihilat posibilitatea discutiei politice adevarate. Partidul unic comunist a devenit partidul unic fesenist. FSN-ul s-a transformat in noua forma de consens si de gandire politica unica.
Partidele “asa zis istorice” au uzurpat simboluri, nume si si-au insusit o istorie de care ei sunt straini prin inteligenta si cultura politica a liderilor acestor 
partide. Ridicolul suprem este astazi in curs de schimbare prin redesenarea formelor, de fond nimeni numai vorbeste. Simbolul PD-L, partid de dreapta, este reprezentat prin trandafirii albastri socialisti pe fondul portocaliu. Cand Felix Voiculescu, turnatorul securist, a preluat titulatura Partidului Conservator, ridicolul a fost complet, mai ales cand s-a trezit declarand in 2004 “Dupa 60 de ani am revenit la putere.” Ce se poate spune mai mult decat ca: I.L.Caragiale traieste si locuieste alaturi de noi in Romania.
Mass-media, care trebuia sa aduca in discutie dezbaterile si contrastele ideologice si politice aferente, au construit o imagine falsa a lumii politice si a agendei publice. Nivelul jurnalistilor si a hoardelor de analisti, in cazurile bune propulsati de nicaieri si in cazurile mai putin bune de pe bancile institutiilor de tip “Stefan Gheorghiu”, in majoritatea lor inculti in orice disciplina si sfertodocsi politic au falimentat total interesul public in dezbateri serioase.
Din nefericire, mediul academic contribuie la randul lui la confuzia generala propunand modele teoretice fara priza la public sau agende publice care reprezinta interese de grup. Discutiile adevarate, care vorbesc despre constructia institutionala care poate genera motorul modernizarii sociale si impunerea unor practici adevarate care trebuie asumate, respectate si implementate de partidele politice, sunt complet inexistente.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Marele cistig al dreptei in ultimii ani este ca exista oameni care spun ca sunt de dreapta, direct, fara sa iti sopteasca asta la ureche. Pina acum 3 ani nimeni nu avea curaj in spatiul public sa spuna ca este de dreapta. (folosind expresia edulcorata de centru-dreapta)
Nu stiu,
cred ca si tu si eu am “recunoscut” ca suntem de dreapta inainte de perioada mentionata!
A existat mult timp o pudoare (…mai bine zis o putoare) ideologica
nu mi-am ascuns niciodata apartenenta la dreapta, nici macar atuinci cind unii nu aveau curaj sa o spuna