Mic îndreptar politic – stânga şi dreapta (3) “modernitatea”
| 03/01/2013 | Autor theophyle Categorii: Dosare, Magazin Politic |
Inainte de discuta istoria partizanatului ultimului secol, doresc sa va prezint o teorie politica atribuită filozofului francez Jean-Pierre Faye, teoria potcoavei. “Teoria potcoavei”, destul de contestata in zilele noastre, este insa edificatoare, cel putin figurativ, la unele idei pe care le voi prezenta in acest ultim articol al serialului pe care mi l-am propus. “Teoria potcoavei” sugereaza ca extrema stângă si extrema dreaptă (comunism/fascism) , desi antagoniste la prima vedere, sunt apropiate prin modelele represive pe care le reprezinta. Fascismul si comunismul sunt marginile “potcoavei politice”.
Secolul al XIX-lea a fost marcat de prăbuşirea Spaniolă, Portugheză, Chineză, Sfântului Imperiu Roman şi a Imperiului Mogul al Indiei. Aceste evenimente au deschis calea influenţei crescânde a Imperiul Britanic si mai tarziu dupa unificarea lui Bismark a Imperiului German. Dupa Războaiele napoleoniene, Imperiul Britanic a devenit cea mai mare putere a lumii, controland un sfert din populaţia globului şi o treime din suprafaţa de teren. Printr-o cristalizare clara a hartii politice britanice si alternarea la guvernare a partidelor conservator si liberal sub influenta monarhiei constitutionale s-a ajuns la o legislatie sociala nu suficient de progresiva. Din nefericire, epoca victoriană a ramas in istorie si pentru exploatarea copiilor de vârstă frageda în fabrici şi mine. Exploatarea masiva a populatiei de la orase a produs doctrine sociale, care la inceputuri au fost de sorginte democratica, promovand reforme sociale, egalitatea de sanse si drepturi; principala doctrina a fost socialismul, care in timp s-a transformat in social-democratia europeana.
Extremele miscarii socialiste au dus la formarea comunismului pe la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea si aparitia anarhismului care, interesant, a avut doua ramuri diferite – prima de extrema stanga si a doua de dreapta libertariana, bineinteles ambele negau legislatia statala si promovau proprietatea comuna. Daca doctrina comunista a rezistat pana la sfarsitul anilor ’80 (cu mici exceptii), anarhismul ca doctrina fezabila a disparut la sfarsitul anilor ’50 ai secolului XX, odata cu disparitia kibutzului anarhist (in nici un caz kibutzul – egalitarian socialist) ca in forma lui initiala, in clipa cand statul Israel si-a impus legislatia cam la o decada dupa infiintarea lui.
Epoca napoleoniana si destramarea Imperiului Otoman au dat nastere la miscari nationaliste democratice, care au sustinut doctrine liberale sau conservatoare, monarhice sau republicane. Intr-un fel, asemanator comunismului, care s-a dezvoltat dintr-un socialism democrat, miscarile nationalist-extremiste de dreapta s-au nascut din nationalismul democrat.
Cristalizarea acestor miscari si formarea unor structuri, care au preluat conducerea unor state europene, au avut loc dupa o a doua faramitare statala, provocata de rezultatele primului razboi mondial si disolutia Imperiilor German si Austro-Ungar. Fascismul Italian si National-Socialismul (nazismul) au devenit de iure antipodul comunismului implementat de sovietele rusesti, de facto asa cum am mentionat in “Teoria potcoavei” ambele doctrine au avut puncte comune si au si colaborat politic. Statul totalitar, represiunea politica, nerespectarea drepturilor omului au fost comune ambelor regimuri, desi au justificat-o diferit. O sinteza a celor doua doctrine poate fi gasita in ceausimul romanesc profund nationalist si hodgismul (dela Hodgea) albanez.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial apar o serie de sincrezii politice, cred ca cea mai importanta este creştin-democraţia. Creştin-democraţia este o doctrină politică care a aparut si a evoluat după cel de-al doilea război mondial, ea este considerată în multe ţări europene drept o formă de neoconservatorism si se intersectează cu conservatorismul în puncte fundamentale ale ideologiei, precum respectul faţă de valorile tradiţionale, credinţa şi familie. În Europa, adversarii au fost în mod tradiţional socialiştii fiind moderat conservatori, în mediul politic din America Latină partidele tind să incline spre stânga.
O alta doctrina care se cristalizeaza dupa cel de-al doilea razboi mondial este conservatorismul liberal, care combină politici conservatoare cu multe poziţii liberale pentru rezolvarea unor problemele sociale sau economice. Cele mai multe partide politice de centru-dreapta din Europa sunt sau conservator-liberale sau liberal-conservatoare, politicile lor fiind diferite din punct de vedere practic.
In sfarsit, o ultima doctrina care a evoluat din clasicul socialist este social-democraţia, care revendică principiile socialismului democratic, stabilite de partidul social-democrat german (SPD) la congresul de la Bad-Godesberg (1951) şi preluate apoi de alte partide (laburist – în Marea Britanie, socialiste – în ţările scandinave şi latine). Partidele social-democrate urmăresc o desprindere de ideile marxiste şi ducerea unei politici de reforme sociale în cadrul unor partide parlamentare de centru-stânga. Social-democraţia sustine ca interesele economice nu trebuie să impiedice democraţia, aceasta fiind capabilă a stabili cadrul economic şi a fixa limite acţiunii factorilor de piaţă.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Buna seara 🙂
Foarte interesant discursul despre doctrine, si mai ales recursul la istoricul devenirii pozitiilor.
Cred ca e o mica eroare in poza. Desi explicitata in imagine, inversarea stangii cu dreapta (cum te uiti la poza), deruteaza un pic 😆 .
Am facut si eu (mai de mult) unul din testele ce circula pe internet si am retinut imaginea pozitiei mele – undeva in cadranul IV (trigonometric 😉 .Aici ar corespunde grafic in cadranul III.
Sau este un motiv anume pentru care e prezentata poza astfel?
Salut Dan,
era intentionat, vezi social-liberalismul reprezentat de PNL-ul lui Crin el nu are nici o paralela de dreapta, de fapt contopirea lui in PSD este normala doctrinar.