Protestanţii (4) Reforma Radicală si cea Teritorială / de la Hus la Calvin
| 09/01/2014 | Autor theophyle Categorii: Magazin Istoric |
Pentru un istoric aceasta perioada de 50-100 de ani este cea mai complicata de explicat. Sa speram ca voi reusi totusi sa redau intr-un mod accesibil aceasta perioada timpurie a fenomenului complex numit reforma protestanta.
In general se pot defini doua curente majore, primul curent isi dorea o reforma in Biserica Catolica fara o desprindere de acasta. Al doilea curent vedea in Biserica Catolica o institutie corupta care nu avea nici o legatura cu crestinismul la modul pe care ei il intelegeau si acceptau. De mentionat ca aproape toti lideri ambelor curente proveneau din randul preotilor sau al teologilor crestin catolici. Bineinteles ca ambele curente s-au desprins de Biserica Catolica dupa razboaie sangerose impotriva Romei sau intre diversele grupuri protestante provenite din ideologiile generate de viziunile diferite.
Astazi impartim diversele denominatii protestante conform traditilor generate de cele doua curente majore mentionate mai sus. Dupa experienta lui Ian Hus, multi din urmasii lui au inteles nevoiea unui sprijin politic si militar pentru a-si propaga si impune ideile. Reforma lui Calvin si a lui Luther nu ar fi avut nici o sansa fara sprijinul politic si militar al nobilimii si al conducatorilor locali. Pentru aceasta protectie trebuiau platite unele concesii care nu puteau desfiinta legatura dintre stat si noile biserici.
Protestantismul lui Luther, Calvin sau protestantismul anglican (in fruntea caruia se afla regele) au acceptat aceasta simbioza, protestantismul lor numindu-se “protestantism (reforma) magisterial/a” (mai nou vad traducerea in limba romana) “protestantism teritorial.” Impotriva acestei viziuni se ridica un “protestantism (reforma) radical/ă”, care reprezintă o reacție împotriva simbiozei dintre puterea ecleziastică și cea laică prezentă în Biserica Catolica și păstrată de Protestantismul magisterial (teritorial).
Din ramura magisteriala s-au dezvoltat ramurile centrale, Luteranii, Anglicanii si Calvinii Prezbiterieni. Din ramura radicala s-a dezvoltat Anabaptismul si mai tarziu, Baptistii, Adventistii si Pentacostalii.
De mentionat ca Anabaptistii (re-botezători) au fost numiti astfel, peiorativ, de dusmanii lor catolici sau protestanti. De mentionat ca vorbim de cel putin 3-4 grupuri distincte cu vaste diferențe și puține asemanari dar cu o provenienta si o ideologie religioasa-laica comuna.
Reforma radicală
Două mari puncte comune îi apropiau pe radicali, între care, de altfel, exista o mare varietate de doctrine și practici fara cooperare sau legaturi politice sau religioase. Primul punct consta într-o aversiune față de implicarea 
autorităților laice în probleme de religie. Al doilea punct consta în opoziția față de botezul pruncilor, pe care radicalii îl considerau ca nefiind nici necesar mântuirii, nici validat de Scripturi. Dincolo de aceste puncte comune, diferențele dintre grupările taberei radicale erau ireconciliabile. Spiritualiștii insistau asupra iluminării interioare a Duhului Sfânt, care revela adevăruri noi. Aceste revelații le numeau “Cuvântul interior”. Ei respingeau întru totul botezul și Euharistia și credeau că în biserică oamenii erau legați doar de experiența comună pe care Duhul le-o dădea în iluminarea interioară. Au fost foarte răspândiți în Germania. Anabapristii revolutionari, o aripa militantă, condusă de Thomas Munzer, care a fost liderul Războiului Țărănimii din 1524-25, în urma căruia peste 100.000 de țărani au fost uciși de armatele nobiliare, cu concursul liderilor catolici și protestanți ai Germaniei. “Anabaptiștii revoluționari” nu aveau altceva în comun cu restul Anabaptiștilor decât practicarea botezului adulților, dar aceasta a fost suficient pentru catolici și protestanți să îi identifice pe toți Anabaptiștii cu acea minoritate fanatică. Această confuzie intenționată a adus numeroase valuri de persecuție asupra unor grupări inocente și inofensive.
Anabaptiștii au reprezentat cea mai semnificativă parte a Reformei radicale. Au cunoscut un mare succes în toate zonele în care disidența medievală (Waldenzi, Picarzi, Husiți, etc.) a slăbit puterea 
papală. Erau larg răspândiți în Țările de Jos, Germania, Elveția, Austria și Moravia. Respingeau asocierea Bisericii cu Statul, conceptul de Biserică Universală, botezul pruncilor, ocuparea slujbelor de magistrați, purtarea armelor și jurămintele. Credeau că Biserica este corpul credincioșilor separați de lume prin botezul primit voluntar pe baza mărturiei credinței personale. Credeau în suficiența Sfintelor Scripturi în tot ce ținea de credință și practică. Militau pentru libertate religioasă pentru toți oamenii. Erau cunoscuți ca oameni pașnici, muncitori și de o mare puritate morală. O aripă a lor, hutteriții (vezi documentarul pe Discovery despre comunitatile lor contemporane), se opuneau deținerii de proprietate privată și practicau comunitarianismul.
La început si reformatorii magisteriali au înclinat spre adoptarea poziției Anabaptiste cu privire la botez și suficiența Scripturilor, dar și-au schimbat poziția din teama de a nu pierde sprijinul populației și al autorităților seculare.
Radicalii au fost crunt persecutați în întreaga Europă, atât în teritoriile catolice, cât și în cele protestante. Multe mii au fost executați prin ardere pe rug, sabie sau înec. Spre sfârșitul secolului XVI, cei persecutați au găsit un refugiu în Țările de Jos, în Polonia și Transilvania, teritorii unde se decretase toleranță sau libertate religioasă pentru oricine. Cele mai multe grupări au fost exterminate, deși unele au supraviețuit până astăzi. Dintre spiritualiști mai există astăzi Schwenckfeld-ienii. Moștenitorii Anabaptiștilor sunt Menoniții, Hutteriții, Amish-ii și Baptiștii. Biserica Unitariană a supraviețuit în Transilvania, în special printre secui.
Bibliografie si citate:
Euan Cameron. The European Reformation. New York: Oxford University Press. 1991
George Huntston Williams. ‘The Radical Reformation (3rd ed). Westminster Press, Philadelphia. 2000
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Marite scrib
Complicat subiectul asta pentru muritorul de rind . Remarc ca si in sinul bisericii , reforma a fost prin lupte crunte si inarmate , urmata de secesiune , separare .
Mulțumim pentru sinteză. Totuși, vă rog să nu uitați că în episodul anterior ne-ați promis o prezentare a husitismului în Transilvania și Moldova. E un subiect despre care s-a scris destul de puțin la noi. Numai bine!
Buna Ziua,
Am hotarat sa fac o postare mai consistenta. Recitesc (mai bine zis studiez mai pe indelete) scrisorile turceşti ale lui Ghislin de Busbecq despre perioada lui Despot Voda (Iacob Heraclid) care fiind prieten cu Philipp Melanchton din Wittenberg a fost primul ca le-a dat adapost in Moldova. Am amintit subiectul aici – http://politeia.org.ro/magazin-istoric/scrisorile-turcesti-si-povestea-lui-despot-voda/20847/
Ajung din intimplare pe situl acesta. M-a atras titlul pentru ca de cateva sapatamini ma preocupa subiectul mai intii pentru ca sunt eu insumi protestanta si pentru ca ma aflu in tara lui Calvin despre care invatasem inainte de a ajunge aici.
Mai intii trebuie amintit ca exista o diferenta intre Reforma Lutheriana si cea Calvina sau Reformata, subiect pe care il abordez pe PARNASSIENE PASSAGERE, diferenta pe care nu o semnalati, mai mult treceti de la Calvin la Luther si nu de la Luther la Calvin.
Apoi diferenta dintre Reforma Magistrala si cea Radicala necesita o explicatie mai clara. Unii analisti vad azi saminta Teologiei Liberarii in Reforma Radicala in faptul ca Munzer dorea o reforma sociala in care diferentele de clase sociele sa nu mai fie atit de abisale. Calvin, facand referinta la intentiile lui Munzer scrie ca Reforma trebuie sa fie de sus in jos si nu de jos in sus, De la Dumnezeu la om nu de la om la Dumnezeu. Ar mai fi multe de spus dar ma opresc aici invitindu-va sa vizitati PARNASSIENNE PASSAGERE.
Baptiștii au unele elemente comune cu unii din reformatorii radicali, dar ei descind din puritanismul englez, mișcare de continuare a reformei anglicane. Baptiștii la rândul lor nu au fost o mișcare omogenă din punct de vedere teologic, unii au îmbrățișat teologia semipelagiana moștenită de la menonitii olandezi, alții au adoptat teologia calvina sau reformată. Cei din urmă în primele lor mărturisiri de credință s-au disociat categoric de fenomenul anabaptist.