O istorie a relaţiilor ruso-române (1) Preambul
| 28/12/2012 | Autor theophyle Categorii: Dosare, GeoPolitica, Magazin Istoric |
Slavofilismul
Greu de a detasa rusofilismul de contextul istoric al diferentelor culturale si sociale dintre latinitatea romaneasca si influentele politice, culturale si religioase ale lumii slave inconjuratoare. Influenta slava asupra tarilor romanesti este ancestrala, cea politica insa s-a accentuat si a devenit pregnanta numai in secolul al XVI-lea si inceputul al secolului al XVII-lea pe timpul domniilor familiei Movilă (Moghilă), dusmani ai lui Mihai Vitreazul, aliati ai polonezilor si pusi pe tron de ei. Rusofilia directa a ajuns la apogeul ei pe timpul lui Dimitrie Cantemir la inceputul secolului al XVIII-lea.
Ca mişcare intelectuală, slavofilismul s-a dezvoltat în Rusia secolului al XIX-lea. Au fost mai multe mişcări distincte care ar putea fi caracterizate ca slavofile. Unele aflate la stânga spectrului politic, care considerau că ideile progresiste democratice sunt caracteristici intriseci ale societăţii ruse, aşa cum ar fi demonstrat democraţia primitivă din Republica Novgorodului. Alte mişcări slavofile se aflau la dreapta spectrului politic, ele susţinând că tradiţiile autocratice ţariste sunt esenţa naturii ruse.
Mişcarea îşi avea originile în Moscova anilor 1830. Scriind despre opera părinţilor Bisericii Ortodoxe, poetul Alexei Homiakov (1804-1860) şi prietenii săi au elaborat o doctrină tradiţionalistă, conform căreia Rusia are propria ei cale de urmat şi nu are nevoie să imite sau să copieze istituţiile occidentale. Slavofilii ruşi acuzau cultura occidentală şi “occidentalizarea” (politica de modernizare a Rusiei promovată de Petru cel Mare şi Ecaterina cea Mare) ca pe nişte influenţe nefaste pentru Rusia, unii dintre ei mergând până acolo încât au adoptat modelele de îmbrăcăminte şi tunsorile din perioada de dinainte de încoronarea ţarului Petru I.
Doctrinele lui Homiakov, Ivan Kireevski (1806-1856), Constantin Axakov (1817-1860) ca şi a altora au avut un impact puternic asupra culturii ruse, incluzând şcoala de arhitectură a Renaşterii Ruse, grupul celor cinci compozitori ruşi, romancierul Nicolai Gogol, poetul Fiodor Tiutcev, lexicograful Vladimir Dal, etc. Lupta lor pentru puritatea limbii ruse avea ceva în comun cu viziunile estetice ale lui Lev Tolstoi.
În sfera politică, slavofilii erau sprijinitorii mişcării panslaviste pentru unificarea tuturor slavilor sub conducerea ţarului Rusiei şi pentru eliberarea slavilor balcanici de sub jugul otoman. Războiul ruso-turc din 1877-1878 este considerat punctul culminant al slavofilismului militant, aşa cum a fost ilustrat de carismaticul comandant Mihail Skobelev. Din punct de vedere politic, erau susţinătorii monarhiei parlamentare, aşa cum a fost în evul mediu Zemski Soborurile.
Scriitorii slavofili de mai târziu au dezvoltat o versiune conservatoare şi antisemită a slavofilismului numită Pochvennichestvo (Reîntoarcerea la pământ). Această ideologie, aşa cum a fost structurată de Constantin Pobedonosţev (conducătorul mirean al Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse), a fost adoptată ca ideologie oficială în timpul domniei împăraţilor Alexandru al III-lea şi Nicolae al II-lea. Chiar şi după victoria revoluţiei bolşevice, această filozofie a fost dezvoltată de gânditori religioşi din emigraţie.
Panslavismul
Panslavismul este optiunea geopolitica derivata din slavofilism. Panslavismul a fost (si inca este) o ideologie politică care s-a dezvoltat la mijlocul secolului al XIX-lea si care avea ca scop creerea premizelor unei uniuni statale a tuturor popoarelor slave. Obiectivul principal a fost Balcanii, unde slavii sudici erau guvernati de două mari imperii: Austro-Ungaria si Imperiul Otoman, ambele in situatia de inamicitie cu Rusia. Panslavismul a fost folosit ca unealtă politică atât de Imperiul Rus cât si de Uniunea Sovietică.
Desi mai întâi ideile panslaviste au fost expuse de Vinko Pribojevic la începutul secolului al XVI-lea si de Juraj Krizanic la mijlocul secolului al XVII-lea, panslavismul s-a dezvoltat la început într-un mod similar cu pangermanismul, prin sublinierea nevoii de unitate. Miscare a “prins aripi” odată cu încheierea războaielor din anul 1815. Odată cu încheierea păcii, conducătorii europeni au încercat să restabilească status quo-ul antebelic. Reprezentantul Austro-Ungariei la Congresul de la Viena, Metternich, si-a dat seama că cea mai mare amenintare la adresa acestui status-quo în Austria erau miscările nationalitătilor imperiului, care doreau independenta, proportia slavilor fiind foarte ridicată.
Panslavismul a fost folosit ca unealtă politică de Imperiul Rus si mai apoi de Uniunea Sovietica, astazi dupa o perioada latenta reinvie sub presidentiile lui Putin. În timpul în care miscarea panslavă era dominată de rusi, iar ideea unitătii panslave a ajuns să se confunde cu aceea a unirii tuturor slavilor sub tutela Imperiului Rus, apărătorii taristi ai acestei doctrine au ajuns la concluzia că numai rusii sunt “slavi autentici”. Unii au considerat că natiunile slave ar trebui să adopte limba rusă, religia ortodoxă si alfabetul chirilic. Aparitia “ blocului răsăritean” după încheierea celui de-al doilea război mondial si, în special, după ocuparea Cehoslaovaciei de armata sovietica în 1968, au transformat panslavismul în ridicol.
Panslavismul din Balcani a fost total diferit de cel din Europa Centrală, orientându-se fără echivoc către obtinerea sprijinului Rusiei, aceasta tendinta este vizibila pana in zilele noaste in foata Iugoslavie. Sârbii căutau să-i unească pe toti slavii balcanici sub conducerea lor. Serbia, imediat după cucerirea independentei, era un stat mic si, în ciuda instabilitătii Imperiului Austro-Ungar, acesta din urmă era un adversar redutabila al Serbiei. În această situatie, ideea implicării în conflict a Rusiei a părut o alegere bună. Acest tipar s-a repetat si in anii ’90 ai secolului XX.
După încheierea primului război mondial si crearea Regatului Iugoslaviei sub coroana sârbă, cei mai multi slavi sudici au fost uniti într-un singur stat. Problema căreia a trebuit să-i facă fată statul iugoslvav a fost tenditele dominatoare ale sârbilor în regatul multietnic.
Ma voi reintoarce la aceasta ideologie si efectele ei moderne cand vom analiza prezentul.
P.S. Un articol complementar pentru interesati, publicat astazi [27.12.2012] in Romania Libera.
Bibliografie, note si citate:
Nicholas Valentine Riasanovsky. History Of Russia, Oxford University Press US, 2006.
Ramet, Sabrina P.; The three Yugoslavias: state-building and legitimation, 1918-2005; Indiana University Press, 2006
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Dan Dungaciu: “Rusia nu înţelege cum de România preferă să aibă relaţii cu [o] ţară fără istorie cum e America, în loc să fie prietenă cu Rusia, care i-a dat pe Tolostoi şi pe Dostoievski.”
Problema e că Rusia înţelege foarte bine, iar în România sunt prea mulţi care doar cred că înţeleg.
Sarbatori Fercite Hronic,
Dupa 3 secole, cat suntem luati de prosti, probabil ca s-au obisnuit si ei sa ne creada prosti sau poate chiar exista o majoritate care cu adevarat s-a prostit.
excelent raspunsul tau theophyle! msy! msy!msy!
Iar eu nu inteleg de ce am avut parte de cenzura in privinta valorilor culturale americane.
Salve Teofil!
Mie-mi prinde tare bine această serie de articole; măcar să mă lămuresc cum de nu vor unii să priceapă ce înseamnă civilizaţia de tip “davai de bună voie că io’ tot îţi iau cu japca ce vreau de la tine”.
Imediat ce România a intrat în NATO, un diplomat rus a fost întrebat ce părere are. Fără să clipească, acesta a răspuns: noi avem timp să aşteptăm. Pare-se că nu prea mai au răbdare…
Servus tibi 🙂
cum sa-ti raspund decat prin citatul pe care l-am dat ieri din Lucian Boia 🙂
Am şi eu ceva de întrebat: dacă în 1947 erau tancurile sovietice în ţară, ce justificare au românii pentru 9 decembrie ac? Pare-se că citatul din L. Boia este valabil şi în acest caz.
Tibi,
aici Tutea merge mai bine 🙁
Aşa este din păcate…
M-am întîlnit azi cu un fost amic, la Billa. A venit vorba şi despre politică.
Mai avea puţin şi mă lua la bătaie pentru că am îndrăznit să-i spun despre Crin că este un puturos, chiulangiu şi repetent pe deasupra.
Amicul (fost?) este inginer constructor, nu prea ştie ce-i aia foame, aşa că… ce pretenţii să mai avem de la milogii-sacoşari?
Draga tibi 🙂
Astia suntem si astia probabil vom continua sa fim pana ce mama natura isi va face treaba. Nu exista remedii decat disparitia naturala acestor sclavi. Crescuti, educati si ramasi in sclavie.
Moise i-a dus in desert 40 de ani,..noi suntem in desert tot timpul,iar in desertaciune sufleteasca ce sa mai zic… 🙂
Gargara penelista dibaci susurata de catre varanieni in creierele (destul de seci, altminterea) ale pseudo-clasei de mijloc autohtone a fost inghitita pe nemestecatelea de catre aceasta. Daca punem la socoteala si tendinta hipsterista a respectivei categorii sociale (de a prelua mecanic ceea ce crede ca sunt concepte asemanatoare celor “de afara”), terciul intelectual este complet.
Doar partial, in Rusia a fost mult mai rau din acest punct de vedere.