O Istorie a Japoniei – 6
| 23/09/2013 | Autor theophyle Categorii: Magazin Istoric |
Feudalismul de la Daimyo la Şogun (3/3)
Samurai este un termen care a fost folosit pentru a desemna un membru al aparținînd nobilimii militare. Cuvîntul samurai este derivat din verbul japonez saburau (de unde a derivat și numele masculin “Saburo“) însemnînd a servi. Samuraiul era literal servitorul unui nobil. Au existat și femei samurai. În Japonia medievala doar samuraiului îi era îngăduit să poarte arme. Oricine ataca un samurai era considerat a fi un răzvrãtit și era executat pe loc. De asemenea oricine vedea un atac de nesupunere și nu informa autoritãțile de îndată era omorât, iar pedeapsa sa cădea și asupra familiei sale.
În secolul al XII-lea existau și războinicii proveniți din rândurile țăranilor, dar aceștia erau puțini. Șefii lor, samuraii, erau stăpânii satelor respective și vasalii direcți ai shogunului. Sub comanda lor se aflau luptători care înainte de a porni la luptă se parfumau, se machiau și își înnegreau dinții, obicei abandonat în anul 1870. Ca vasali, samuraii datorau suzeranului lor fidelitate necondiționată și asistență militară imediată, după care erau recompensați pentru serviciile prestate. Samuraiul purta două săbii, una lungă (katana) și una scurtă (wakizashi). Ei erau cei care-i apărau pe shogun și pe daimyo – nobilul feudal.
Normele cunoscute sub denumirea de “codul războinicului” (Bushido), nu întotdeauna respectat, exaltau ideea de onoare, de respect față de cuvântul dat, de sacrificiu pentru suzeran și de dispreț față de moarte. Esența codului războinicului rămânea simtul datoriei. Codul onoarei și al devotamentului absolut pentru seniorul lor sau pentru împărat îi situeaza pe samurai în relație cu cavalerii europeni din evul mediu, dar cu deosebirea că din codul samurailor lipsea idealul religios
Spre a evita umilința captivității, iar mai târziu spre a demonstra credința față de stăpân, sau spre a protesta împotriva conduitei nedrepte a unui superior direct, a apărut obiceiul numit vulgar harakiri – care înseamnă „a-ți spinteca burta” sau, cu un cuvânt mai elegant, derivat din chineză, seppuku. Act voluntar în situațiile indicate mai sus, acest mod de sinucidere devenea obligatoriu când, ca o favoare ce li se făcea samurailor, aceștia erau condamnați la moarte. Pentru înfăptuirea sinuciderii se alegea un pumnal special, un anume cadru (în unele case medievale existau încăperi sau curți interioare anumit destinate) și se stabilea prezența martorilor. Unul dintre martori, cel mai bun prieten, îi făcea sinucigașului serviciul de a-l decapita sau de a-i tăia carotida, după deschiderea abdomenului.
Începând din secolul al XIV-lea s-a instituit obiceiul ca samuraiului defunct să i se acorde si un nume postum. În ajunul înmormântării familia și prietenii se adunau în casa decedatului, pentru priveghi, aducând daruri și flori. Se servea o cină frugală, după care, la lumina torțelor, se duceau cu toții la cimitir unde defunctul era îngropat sau ars împreună cu obiectele la care ținuse cel mai mult. Deasupra mormântului se așeza o grămadă de pietre și se depuneau alimente pentru spiritele înfometate, spre a nu-i tulbura pe cei vii. Văduvele care nu voiau să se recăsătorească își tăiau părul. În timpul doliului se purtau veșminte deosebite, albe și era interzis să se mănânce carne. Doliul dura între 3 și 400 de zile, în funcție de gradul de rudenie.
In război, samuraiul, călărind pe un cal, încărcat cu harnașamente grele și somptuoase, purta o armură făcută din plăci de fier, coifuri de fier bogat decorate, încălțăminte din piele de urs, un arc mare, tolba cu săgeți, un pumnal și una sau două săbii. Nu lipsea niciodată din echipamentul unui samurai un steag și un evantai de care samuraiul se servea pentru ca gesturile lui să pară cât mai marțiale când dadea ordine trupei. Luptătorii simpli erau echipați mai ușor, desculți sau cu sandale ușoare de papură, purtau pantaloni scurți și jambiere groase de cânepă și piele, o halebardă lungă, o sabie, unii având și arc cu săgeți. Pentru protecție aveau un scut de lemn mare și foarte greu. Un samurai trebuia neapărat să știe să cânte la un instrument, de obicei flaut.
Un samurai din secolul al XVII-lea pe nume Miyamoto Musashi spunea că jurământul samuraiului înseamnă devotament până la moarte. Codul războinicului impunea onoare, respect față de cuvântul dat, spirit de sacrificiu și dispreț total față de moarte. Miyamoto Musashi (1584 — 1645), cunoscut și sub numele Shinmen Takezō, Miyamoto Bennosuke, sau numele budist Niten Dōraku, a fost un exceptional spadasin japonez faimos pentru duelurile sale si stilul lui distinctiv de a lupta cu două săbii. Miyamoto Musashi este fondatorul stilului Hyōhō Niten Ichi-ryū (sau Niten-ryū) și autorul cărții “Gorin no Sho” (“Cartea celor cinci cercuri – Pământul, Apa, Focul, Vântul și Vidul”).
Esențial de reținut este că niciodată moartea nu i-a îngrozit pe japonezi. Moartea însemna o firească și binefăcătoare reintegrare în natură a defunctului, care devenea spirit, urmând să-i protejeze pe cei vii, dacă aceștia continuau să-l venereze.
În secolul al XIX-lea, un număr apreciabil de samurai sărăciți își refac situația economică devenind comercianți la Nagasaki, Osaka și Edo. Unii dintre aceștia își ridicaseră gradul de pregătire intelectuală, afirmându-se în domeniul literaturii și artelor. Odată cu instaurarea Erei Meiji din 1868, rolul samuraiului medieval va primi alte valențe.
Bibliografie si citate traduse:
William Wayne Farris, Heavenly Warriors — The Evolution of Japan’s Military, 500–1300, Harvard University Press, 1995.
Cleary, Thomas Training the Samurai Mind: A Bushido Sourcebook Shambhala, 2008.
Mark Ravina, The Last Samurai — The Life and Battles of Saigō Takamori, John Wiley & Sons, 2004.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
O cultura complexa, captivanta raportata in armonia elementelor naturii! Codul razboinicului demonstreaza si cuprinde mult respect, curaj in fata mortii, onoare, iubire(sacrificiu). Numai acestei tari i se potriveste aceasta fascinanta istorie!
Multumesc pentru subiectul zilei.
O seara in liniste alaturi de cei dragi!
buna seara,
cu placere 🙂
Este incredibil ce ordine a facut sabia acestor samurai. In contextul anumitor coduri ale onoarei stratificarea sociala a ramas pina astazi aceasi. Daca intre ei lucrurile par se se rezolve pentru un strain problema este foarte dificila. Ca sa ma adresez cuiva il studiam dinainte, imi pregateam cartea de vizita si intrebam. Nu primeam raspuns decit de la cei care se considerau de acelasi nivel social. Pentru ceilalti daca imi erau inferiori se retrageau cu mii de scuze, iar daca imi erau superiori primeam carte de vizita si eu trebuia sa ma scuz. Pe timpul samurailor un asemenea afront m-ar fi costat capul. Exista o anumita deschidere, am intilnit si persoane aristocrate dispuse sa poarte o conversatie intr-un anumit protocol.
Este de preferat sa nu ceri nimic. Nu exista notiunea de refuz. Afrontul facut se termina cu harakiri.
Foarte frumos Theo san