Jain (Jainism) – o introducere
| 23/10/2013 | Autor theophyle Categorii: Esoterica, Magazin Istoric |
Jain Dharma, sau pe limba occidentalilor – Jainismul, este o filozofie devenita religie in secolul al IV-lea î.Hr. Tradiția sustine că acest crez a fost propovăduit de o succesiune de douăzeci și patru de Jinas (cuceritori sau 
invingatori), fiinţe umane înaintate spiritual, capabile să-i conducă şi pe ceilalţi, prin învăţăturile lor, pe calea desăvârşirii. Acesti Jinas cu totul deosebiţi au stabilit istoria jainismului indian, ei fiind cunoscuţi ca tirthankarași; ultimul, Mahavira (cca. sec. al VI-lea î.Hr.), traducerea numelui ar fi marele erou, a avut o importanță decisivă, fiind considerat de unii istorici fondatorul jainismului modern. Dupa Ultimii doi şi tirthankarași au fost Shri Parsva (872 – 772 i.Hr) şi Shri Mahavir (599 – 527 i.Hr.). Termenul actual de jaina inseamna membru laic sau ascet care apartine acestei religii. Jainismul este divizat in doua secte majore: Digambara si Svetambara; despre diferentele intre ele vom discuta in continuare.
Jainism este cea de-a treia mare religie a Indiei, dupa hinduism si budism sau a patra daca vom considera islamul ca religie in India. Avand in vedere ca islamul este religie abrahamica si nu dharmica (ca cele trei mentionate) comparatia este imposibila.
Religiile dharmice (în sanscrit însemnând scopul vieții), presupun cunoașterea, care este scopul vieții tale și manifestarea acestei viziuni, concretizând-o, prin acțiune perseverentă de transformare si reincarnare pana la perfectiune.
Mahavira, fondatorul de facto al Jainismului, a fost contemporan cu Gautama Siddhartha (Buddha). Fiu al regelui Siddhartha, Vardhamana Mahavira s-a născut într-o familie domnitoare aparținând castei războinice (Kshatriya) în Kundalpur, o așezare din regatul străvechi Vaishali (astăzi, Bihar). Unele surse notează că 599 î.Hr. este anul nașterii lui 
Mahavira, susținând că el s-a născut înainte de Buddha (cca. 560 î.Hr.), în timp ce alte surse plasează acest eveniment după nașterea fondatorului budist, în 539 î.Hr. sau 549 î.Hr. Mama sa, Trishala, a avut niște vise prevestitoare, care anticipau misiunea mesianică a lui Mahavira. La vârsta de 28 de ani (sau 30 după alte legende) el își abandonează familia, regatul și toate posesiile materiale și devine ascet, nu înainte însă de a se fi căsătorit cu o tânără nobilă și de a fi avut cu ea un copil.
Timp de 12 ani va pribegi prin lume ducând o viață plină de austerități severe, trăind mai ales prin păduri izolate și regiuni deluroase locuite de triburi primejdioase. După 13 luni de la despărțirea de lumea materială, el își leapădă veșmântul monahal, umblând pentru tot restul vieții complet gol ca semn al detașării supreme și al abjurării sinelui. După cei 12 ani, la vârsta de 40 (42) de ani el va obține starea extatică de Jina (“cuceritor”) eliberându-se complet de ciclul reîncarnărilor. În următorii ani se va întoarce în societate pentru a predica învățăturile dobândite și pentru a organiza un ordin ascetic care va rămâne devotat doctrinei lui și o va transmite posterității. Povestea vietii lui Mahavira seamana in multe privinte cu viata mantuitorului nostru Iisus Cristos.
Jainismul are aproximativ 10 milioane de adepţi in India şi există câteva comunităţi Jain în vestul Europei, America de Nord, Australia. Este fara indoiala o religie minoritară, dar care a influenţat mult alte religii, precum şi aspecte etice, politice şi economice ale civilizaţiei indiene.
Jainiștii au o tradiție străveche în ceea ce privește erudiția; la mare pret in acest crez-filozofic, se afirma că bibliotecile cele mai vechi din India sunt jainiste, iar printre adepţii acestei religii există dintotdeauna cel mai mare procentaj de ştiutori de carte – poate pentru că în sânul jainismului există o îndelungată tradiţie a studiului, care a dat Indiei mari învăţaţi. Din acest punct de vedere exista o asemanare cu judaismul.
Cinci principii etice stricte călăuzesc viaţă adepţilor jainismului, dar gradul în care sunt respectate este diferit în lumea laică faţă de cea a călugărilor/călugăriţelor Jain.
- Non-violenţă (Ahimsa), care merge mult dincolo de simpla interdicţie de a ucide ceea ce e viu. Nici insulta nu e permisă, nici chiar gândurile urâte, iar non-violenţa include şi acceptarea părerii altora, o minte deschisă, tolerantă în faţă diversităţii de opinii. De acest principiu se leagă şi unul dintre aspectele exterioare cele mai frapante ale practicilor călugărilor jainişti – curăţarea spaţiului din faţa lor (cu mătura de pene deja menţionată) pentru a evita să strivească vreo gânganie, căci fiecare fiinţă are un suflet şi fiecare dintre ele merită respect. Din acest principiu decurge şi practică strictă a vegetarianismului.
- Adevărul (Satya): spune întotdeauna adevărul, într-un mod nejignitor;
- Respectul faţă de proprietate (Asteya): nu lua nimic din ceea ce nu fost oferit; de bună voie;
- Puritatea (Brahmacharya), mai concret abţinerea de la plăcerile senzuale, e interpretată diferit în cazul monahilor şi al laicilor. Călugării şi călugăriţele Jain practică un celibat strict; în schimb, adepţilor laici li se pretinde numai monogamia şi fidelitatea în relaţia de cuplu;
- Desprinderea de lume (Aparigraha) – de oameni, de locuri, de bunurile materiale. Călugării care rătăcesc din loc în loc, nestabilindu-se nicăieri, fără a poseda nici măcar un veşmânt cât de simplu, sunt imaginea care ilustrează acest precept. Dar nu toţi jainiştii sunt călugări ori călugăriţe, după cum nici toţi călugării jainişti nu umblă goi. În funcţie de curentul din care fac parte, unii dintre călugări şi toate călugăriţele jain poartă veşminte – simple, de culoare albă.
Jainismul are o viziune originală asupra conceptului de karma (concept religios si filozofic prin care fiecare activitate, decizie fizica sau spirituala are o urmare obligatorie, pozitiva sau negativa). Dacă în alte religii indiene, karma reprezintă faptele/acţiunile noastre şi efectele lor în viaţa prezentă şi în cele viitoare, jainiştii consideră karma drept un soi de poluant invizibil, care se prinde de suflet, atras de ceea ce face omul, de ceea ce spune şi chiar de ceea ce gândeşte. De aceea, învăţătura jainistă predică abţinerea chiar de la gândurile negative despre ceilalţi: gândind rău despre altul, vei suferi tu însuţi o sporire a cantităţii de karma negativă. Iar emanciparea – eliberarea sufletului – este văzută că o curăţare de toată această karma “rea”, care încarcă sufletul, împiedicându-l să acceadă la divinitate. Vestea bună este că orice om are puterea – prin strădanie, fireşte – de a se scutura de povara karmică, îndreptându-se spre iluminare sufletească.
Călătoria spirituală porneşte de la admiterea existenţei a două feluri de suflete: cele “pământeşti” sau “lumeşti” (samsarin), care n-au reuşit încă să se lepede de karma, fiind încătuşate încă de lanţurile care le leagă de lumea înconjurătoare şi cele “eliberate” (siddha), care s-au desprins de constrângerile lumii, din ciclul temporal al vieţii şi al morţii şi astfel devin libere, învingând spaţiul şi timpul. Sufletele lumeşti se incarnează sub felurite forme în cursul călătoriei lor prin timp: umană, sub-umană (animale, plante), supraumană (zeităţi) sau demonică.
Mai multe intr-un articol urmator
Bibliografie, note si citate:
The Jain Knowledge Warehouses: Traditional Libraries in India, John E. Cort, Journal of the American Oriental Society, Vol. 115, No. 1 (Jan. – Mar., 1995), pp. 77–87; Jainism Global Resource Center – The Nature of Universe (www.jainworld.com); Jain – calea omului spre a deveni zeu ; The Perennial Dictionary of World Religions. Keith Crim, editor. Harper & Row Publishers: New York, 1989. 451
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Poate ca lumea ar fi mai buna daca jainismul era o religie globala. Vegetarianismul lor este extrem de strict: nu mananca de exemplu morcovi sau cartofi pentru ca ar omora planta pentru a le culege. Mananca doar fructe ce pot fi culese fara a produce daune.
sunt absolt de acord cu tine 🙂
Sper sa nu gresesc ca atunci cand am zis ca budismul e religia pacii doar sa aflu putin mai tarziu de brigazile budiste pornite in actiuni de exterminare ale tamililor. Drept e insa ca nici asta din urma nu au stat cu mainile in san. Doar cu ele la gat. Ale dusmanilor, insirate pe ata.
In fine, poate Asia de Sud Est e suficient de complicata politic astfel incat apartenenta religioasa sa nu joace un rol foarte important.