Cum sunt românii altfel ? Mocanii, Mioriţa, Eliade şi creştinismul cosmic
| 25/05/2013 | Autor theophyle Categorii: Dosare, Magazin Istoric, Ziarul de Duminica |
Astazi voi face o mica pauza pentru a elucida niste subiecte care ma preocupa de mult timp si care au ajuns la momentul unor raspunsuri la unele intrebari care ar trebui sa ne preocupe in afara existentei destul de precare pe care o traim cu totii pe drumul iminent spre furnalul european.
Evolutia unui popor este un proces continuu, de la o proto-geneza pana la implinirea unui destin sau o disparitie. Asa cum lucrurile arata astazi pârâul transformat in râu este pe cale sa se verse in fluviul european. Cele 4 milioane de romani care traiesc in afara granitelor Romaniei moderne sunt evidenta acestui proces. Este singular acest proces? Nu, in nici un caz, au fost multe situatii de acest gen, de la parasirea Daciei de catre Aurelian (271-275, de fapt retragerea a inceput mult mai devreme pe timpul imparatului Gallienus in anul 256) si pana aproape de zilele noastre. Teritoriul este un factor important in geneza unui popor, dar limba, traditiile sau religia au jucat intotdeauna un rol de multe ori mai important. Structura unui popor este construita din niveluri genetice, antropologice si culturale suprapuse, incepand la “Cucuteni” (Cultura de la Cucuteni) deci vorbim de o poveste inceputa acum 65-70 de secole si pana in zilele noastre, cand copiii si nepotii dlui Dr. Arafat si ai lui Cabral au devenit parte din saga poporului roman. Sa vorbesti de o etnogeneza daco-romana este o aberatie insultatoare adusa poporului roman. Noi suntem vechi, mult mai vechi decat unii dintre noi isi inchipuie.
Important este sa analizam si sa cunoastem esenta sau daca doriti fibra care ne caracterizeaza si poarta amprenta originalitatii in istoria poporului din care benevol si nesiliti de nimeni facem parte. Am inceput cu moţii ( ne vom reintoarce peste doua- trei saptamani) si am continuat cu o masa mult mai majora de romani pe care i-am numit mocani, pentru ca asa se individualizeaza ei.
O prima intrebare: toti ce care se numesc sau se auto-denumesc mocani sunt o populatia istorica care a evoluat dezvoltand traditii, limbaj, obiceiuri intr-un teritoriu comun sau este vorba de o denumire ocupationala, care provine din meseria practicata? Cine sunt acesti oameni si de unde inceputurile lor?
Cred ca raspunsul il putem gasi in “Miorita” – acea balada care s-a dezvoltat dintr-un mit care a devenit un colind crestin si si-a gasit stilul cunoscut de noi cu ajutorul maiestriei poetice a lui Vasile Alecsandri. Despre sursa Mioritei pareri diverse – de la B.P. Hasdeu si Adrian Fochi, care o localizau in secolul al XIV si pana la Nicolae Iorga, care ii localiza sursa in secolul al XVIII-lea. Personal accept parerea lui Mircea Eliade, care a vazut sursa in perioada crestinismului popular, ce aparea dintr-o lume pagana evoluand spre un crestinism dogmatic. Eliade a numit acest crestinism “crestinismul cosmic”. Astazi denumirea lui Eliade, folosita o singura data in opera lui, a capatat conotatii diverse, unele chiar daunatoare. A stiut Eliade de ce a abandonat termenul si totusi folosit o singura data in cazul Mioritei se dovedeste extrem de adevarat. In lucrarea lui “De la Zalmoxis la Ginghis-han”, Eliade vorbeste de Miorita in termeni de crestinism cosmic:
“Dar chiar în folclorul religios românesc creștinismul nu este cel al bisericii. Una din caracteristicile creștinismului țărănesc al românilor și al Europei orientale este prezența a numeroase elemente religioase „păgâne“, arhaice, câteodată abia creștinizate. Este vorba de o nouă creație religioasă, proprie sud-estului european, pe care noi am numi-o „creștinism cosmic“, pentru că, pe de o parte, ea proiectează misterul cristologic asupra naturii întregi, iar pe de altă parte, neglijează elementele istorice ale creștinismului, insistând, dimpotrivă, asupra dimensiunii liturgice a existenței omului în lume.”
Concluzionează Eliade:
“E posibil că unele texte vin din epoca precreștină. Prezența nucleului epic inițial al Mioriței printre cântecele rituale confirmă (…) arhaismul ei…” M. Eliade, De la De la Zalmoxis la Ginghis-han”, 1995, p. 254.
Deci Miorita este un element cultural, transmis oral de foarte multe generatii, pana a ajuns la distilarea artistica pe care o cunoastem astazi. Bineinteles intrebarea ar fi ce are Miorita cu Mocanii? Pai are! Balada Miorita are ca personaje un baci vrâncean, unul moldovean ai al treilea ungurean. Despre ungureni am discutat saptamana trecuta si stim cu siguranta de unde sunt si unde au ajuns. Sunt (au fost) si mocani vranceni si moldoveni? Si daca au fost nu este asta o indicatie clara ca pe drumul genezei romanesti a existat o populatie distincta, cu traditii, obiceiuri si limbaj aparte? Eu cred ca da si acest lucru este extrem de important pentru povestea noastra intitulata apriori – Cum sunt românii altfel ? Alte raspunsuri in articolul urmator.
Bibliografie, note si citate:
M.Eliade Zalmoxis, the Vanishing God: Comparative Studies in the Religions and Folklore of Dacia and Eastern Europe / ” M. Eliade, De la De la Zalmoxis la Ginghis-han”
A. Fochi, Mioriţa, Editura Minerva
Nicolae Iorga, Balada populară românească, Originea si ciclurile ei
Dumitru Caracostea, Poezia tradiţională română, v. II.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
“acea balada care s-a dezvoltat dintr-un mit care a devenit un colind crestin”
Care mit? Care colind?
Nu-mi aduc aminte decât de “şi să-i ducem o cunună / să ne fie de folos / nouă şi la neamu nost”
Părerea mea personală – din anii de şcoală – era că face referire la unele credinţe păgâne, dar baza spirituală, mistică nemaifiind cunoscută e complet ininteligibilă pentru cititorul modern.
Ca şi cum ai citi egipteana carte a morţilor fără să fi auzit vreodată de Egipt şi de cultura egipteană.
Alte mituri europene mi se păreau mult mai accesibile. Igor, nibelungii, Roland – în toate înţelegeai motivaţia. În fine, erai lămurit de ce se bat sau de ce acceptă să moară.
În plus nu pricepeam fascinaţia elitei fix pentru balada asta şi mă gândeam cu ciudă că ar fi fost de preferat în locul Mioriţei ca baladă reprezentativă românească să fi fost ceva mai curajos, mai puţin fatalist gen “Toma Alimoş”.
Până şi comuniunea cu natura mă exaspera mai puţin decât alegoria morţii-nuntă – asta d.p.d.v. al unui elev silit să tocească.
Niciodată nu m-am gândit că ar putea fi echivalentul Eneidei pentru noi şi abia aştept continuarea 🙂
Elena,
Romanii au 4 mituri recunoscute. Miorita este unul din ele. Miorita (colindul) s-a format in Maramures (vezi Dorin Ștef, Miorița s-a născut în Maramureș, 2005, cap. Întoarcerea la obârșii). Scoala romaneasca a distrus acest mit (din nefericire) Eu l-as fi predat la orele de istorie sau cel putin paralel cu orele de istorie.
Am sa explic fatalismul, sper sa nu fiu injurat prea tare!
Asta este colinda maramureseana:
Aude-să, D[oa]mne, aude
Peste cel plăiuț de munte,
Un șuier, D[oa]mne, șuier
Că acolo, D[oa]mne,
5. Sînt numai trei păcurărași
Doi ce[i]mari
Și-s ver[i] primari
Unu-i mic și-i străinel.
Acel mic și străinel
10. Că [la] apă l-au mînat.
Pînă la apă au umblat
Foarte mult l-au judecat
Ca pe dînsul să-l omo[a]ră
Oile să i le éé.
15. Da el cînd din apă au venit
El numai au avut
O mioară zdrăvioară.
Și înainte au eșit
Și din grai așa au grăit:
20. – Drajii mei verișori
Dacă pe mine mi-ț[i] omorî
Lîngă mine puneț[i]
Fluierul de dreapta
Buciunul de-a stînga.
25. Că cînd vîntu a sufla
Fluerul a fluera
Și buciunul a bucina
Numai răsunul
Că mi-a răsuna
30. Peste munți numai la ai
mei doi părinți
Și răsunul și mi-a merje
Peste brazi la ai mei frați,
Textul face parte dintr-o culegere de cântece populare românești aflată în manuscris la Arhivele Statului, Tg. Mureș. Culegerea îi este atribuită căpitanului Ion Șincai, fratele lui Gheorghe Șincai, și este datată în perioada 1792-1794. Se afirmă că textele provin din zona Bistița Năsăud.
🙂
Păi aş zice să stai liniştit – cititorii tăi nu-s chiar genul “free gigi”.
Eu îs chiar curioasă.
În şcoală erau obiective clare – toceşte comentariile (de preferat pe de rost) pentru teză, olimpiadă, admitere, bac… Nu şi-ar fi avut locul întrebări “dar de ce?”
Nu am priceput de ce avem patru mituri esenţiale, idee n-am nici cine le-a stabilit şi nici de ce Mioriţa e unul dintre ele.
Simţeam numai un fel de frustrare, mi se părea un text prea ermetic, ezoteric, mai ales pentru copiii de-a opta.
Sincer, eu nu-l înţeleg nici acum. Dar eu m-am blocat şi la Culianu – probabil femeile au o capacitate mai redusă de a procesa conceptele abstracte.
Prin comparaţie miturile nemţilor şi ruşilor erau clare – la nemţi toată lumea se răzbună, la ruşi e chiar mai drăguţ: unul care pleacă la bătaie de capul lui, fără ceilalţi cneji, în parte pentru a-şi impresiona cea de-a doua soţie – tânără şi frumoasă; şi are şi happy end.
De ce nu puteam avea şi noi un mit inteligibil?
Din ce ai scris până acum trag concluzia că “sălbăticia” îndelungată de după retragerea aureliană a favorizat un fel de contaminare a creştinismului cu vechea religie (probabil cu o groază de divinităţi htoniene).
Dar mi-e greu să-mi imaginez cum s-ar fi dus lejer la moarte strămoşii care treceau Dunărea pe gheaţă la jaf şi care beau vinul în cupe făcute din ţestele duşmanilor ucişi (cred că la Eusebiu Camilar am citit faza – nu ştiu cât îi de adevărat).
Nu eu am hotarat ca avem 4 mituri esentiale ci Calinescu. El constata ca cele 4 mituri sunt:
1. Traian şi Dochia – mitul etnogenezei româneşti;
2. Mioriţa – simbolizeaza „existenţa pastorală a poporului român”’
3. Meşterul Manole – „mitul estetic, indicând concepţia noastră despre creaţie;
4. Zburătorul – care e mitul erotic, personificarea invaziei instinctului puberal.
“această legendă este răspândită în tot spaţiul balcanic, dar varianta românească e cea mai realizată d.p.d.v artistic” (Mănăstirea Argeşului)
acum îmi dau seama de ce m-a abţiguit diriga când scrisesem un comentariu în care puneam la îndoială şi superioritatea “noastră” şi caracterul estetic
mă luptam cu Călinescu 🙂
de atunci m-am lecuit de originalitate 😛
M-am bucurat să citesc acest material. “Mioriţa” ar trebui asumată ca simbol naţional, că şi aşa nu mai avem niciunul (acceptat de toţi). Nici “Mioriţa” nu e acceptată de toţi, ignoranţii acuzându-l pe ciobănaş de pasivitate. Şi, vezi Doamne, ei vor să iasă din matca mioritismului pasiv şi să fie activi. Sunt activi respingând “Mioriţa” şi atât.
Determinările geografice din Mioriţa sunt cu siguranţă recente. Cert e că mocanii între ei nu prea ţineau seama de frăţia de limbă, căci lupta pentru păşuni grase era şi ea o formă de luptă pentru supravieţuire. Interesant ar fi de aflat cum interacţionau fălcările aromâneşti…, poate ne oferă o imagine asupra identităţii comunităţilor păstoreşti din trecut.