Cum sunt românii altfel ? A şaptea mocănime şi “vatra străromână”
| 08/06/2013 | Autor theophyle Categorii: Dosare, Magazin Istoric, Ziarul de Duminica |
Vatra străromână
Parintii istoriografiei romanesti A. D. Xenopol, Nicolae Iorga, Constantin Daicoviciu, Vasile Pârvan, cat si Constantin C. Giurescu sau Florin Constantiniu au considerat intotdeauna ca “vatra străromână”, cum numit-o Iorga, este spaţiul format din trei regiuni: Dacia – actuala Românie, fara Moldova şi Bucovina, Moesia Inferior – Banat, actuala Serbie şi nordul Bulgariei şi Scitia Minor – Dobrogea si Cadrilaterul. Intr-un fel, si la vremea cand scriau despre aceasta “vatra străromână”, aveau poate dreptate, astazi cunoastem mult mai multe detalii pentru ca modernitatea cu autostrazile ei (nu la noi) a reusit sa descopere in vecinatate noastra de la sud, sud-est si in special de la sud-vest vestigii arheologice care pot rescrie istoria regiunii.
Notiunile de popor, stat sunt notiuni relativ moderne. La noi, romanii, destul de intarziate din cauza unor sumedenii de motive, pe care nici nu indraznesc sa le amintesc – suficient sa privesc ce i se intampla lui Lucian Boia ca sa ma abat cat mai rapid de la subiect. Pana la sfarsitul secolului al XVII-lea nu se poate vorbi de popor roman, ci doar de populatii romanesti stabilite in diverse regiuni ale unui teritoriu cunoscut astazi ca Romania. Moldovenii nu se considerau romani, ei se considerau moldoveni, oltenii la fel, muntenii si ei, ca sa nu vorbim de ardeleni. Notiunea de stat este si mai tarzie, ea apare la inceputul secolului al XIX-lea, dezvoltandu-se in stat unitar de abia dupa mijlocul acelui secol.
Ce am reusit sa aflam in ultimii 50 de ani despre contextul regional al formarii poporului roman asa cum exista astazi si care se redefineste aproape cu fiecare generatie care dispare si cu cea care o inlocuieste:
In primul rand facem parte dintr-o populatie majora pe care istoriografia moderna o numeste tracii-latinizati. Tracii latinizati (intr-un fel sau altul cunoscuti si sub sinonomul de vlahi) au fost populatia romanizata in nordul si sudul Dunarii pana la linia Jireček (Jireček Line). Linia Jireček este o linie imaginară din Balcani, despărţind zonele de influenţă ale limbilor latină (în nord) şi greacă (în sud). Porneşte din apropiere de oraşul Laçi din Albania de astăzi către Serdica (astăzi Sofia-Bulgaria) şi apoi urmează Munţii Balcani către Marea Neagră. Amplasarea liniei se bazează pe descoperirile arheologice: majoritatea inscripţiilor descoperite la nord de linie erau scrise în latină, iar majoritatea inscripţiilor din sud erau în greacă. Această linie este importantă pentru stabilirea locului unde s-au format popoarele balcanice. De asemenea, ajută la clarificarea formării şi originii poporului român, deoarece este considerat improbabil ca un popor latin să se fi format la sud de ea. A fost folosită pentru prima oară de un istoric ceh, Konstantin Jireček în 1911 într-o istorie a popoarelor slave. Am discutat despre asta si cand am vorbit despre Vlahi (vezi postarea referitoare in partea dreapta-sus a monitorului)
In al doilea rand, toata aceasta populatie avea un numitor comun, o limba care la un moment dat era comuna (cu diferente regionale), o sincrezie intre dialecte trace (inclusiv daco-gete) pe o baza latina (vulgate), care s-a dezvoltat cu cel putin un secol, doua inainte de cucerirea teritoriului de romani. Avand in vedere ca multe dintre teritoriile romane conduceau un negot sustinut intre lumea romana si cea traco-daco-geta cel putin un secol-doua inainte de cucerirea teritoriilor in primul si inceputul celui de al doilea secol d.Hr.; cred cu convingere ca aceasta limba construita din necesitate a circulat ca lingua franca in aceste teritorii. Aceasta limba as denumi-o proto-română sau conform limbajului autohton- străromână. Romanii (si altii) se intreaba de cel putin un secol si ceva de ce limba romana moderna nu a retinut mai multe cuvinte tracice-dacice decat a retinut de fapt. Explicatia mea, desi simplista, ar putea fi sustinuta de “Briciul lui Occam” – Frusta fit per plura quod potest fieri per pauciora (În zadar se face prin mai multe ceea ce se poate face prin mai putine). Istoria ne invata ca doua limbi indo-europene diferite la nivel centum – satem, prevaleaza in clivaj limba cetum (adica latina).
In al treilea rand, proto-româna (străromână) s-a despartit in patru dialecte diferite dacoromâna (numită azi “româna”), aromâna, mai apoi, meglenoromâna, pe linia Jireček şi istroromâna la vest, ajungând până în Istria. Aceasta despartire este foarte tarzie, cam la inceputul secolului al XII-lea, cand de fapt populatia traco-romana a fost izolata de noile entitati statale slave instaurate la sud de Dunare, concomitent cu elenizarea totala si finala a Imperiului Bizantin.
A şaptea mocănime
Pe versantii Muntilor Vrancei, in teritoriul numit si Tinutul Vrancei ( Răcoasa, Reghiu si altele sate din regiune), traieste o populatie documentată 
înca din evul mediu timpuriu cu o puternică traditie pastorală si de oierit, locuitorii fiind numiti mocani. Ei formeaza cea de-a saptea mocănime — situată la punctul de întâlnire dintre Transilvania, Moldova si Muntenia. Mocanii vrânceni nu practica transhumanta, mutandu-se doar vara local, în muntii Vrancei. Tara Vrancei avea în evul mediu o identitate proprie, diferită de cea a Moldovei, bucurandu-se de o autonomie fată de cetatea de scaun a Sucevei, suzeranitate plătită cu căpătâni de sare, miere de albine sau turme de oi.
De altfel, Tinutul Vrancei a reintrat oficial între hotarele Moldovei, cu autonomia amintită, la 10 martie 1482, după ce Stefan cel Mare a stabilit granita cu Tara Românească pe râul Milcov, alipind Adjudul si părtile dinspre răsărit.
La nord, în muntii Bacăului, există o altă zonă mocănească bine demarcată, în care localnicii îsi au obârsia în sânul mocanilor ardeleni bârseni. Zona lor se cheamă uneori mocănimea Casinului.
Asta este cam tot ce are rost sa povestesc in contextul povestirii noastre despre mocani si moţi.
Ca sa concluzionam povestea as ruga pe cititor sa fie ingaduitor cand voi ajunge la concluzia interimara, care se poate lua din materialul adus la cunostinta. Moţii si mocanii sunt probabil baza genetica cea mai generoasa legata de străromâni.
Daca ne vom uita la harta Daciei Romane de mai sus, inclusiv provinciile limitrofe incluse si de marii istorici mentionati mai sus, care au desenat “vatra străromână”; nu putem sa nu vedem desenul exact al acestei regiuni, care se aseaza exact pe teritoriile de origine ale acestor populatii, indiferent daca sunt sedentare sau transhumante.
Pentru a intari concluzia mea interimara trebuie sa mentionez fenomene similare de supravietuire a unor populaţii romanice în jurul unor masive muntoase de refugiu care s-au produs în aceeaşi perioada şi în Centrul si Occidentul Europei, unde populaţiile romanice si-au primit de la germanici acelaşi etimon ca şi în cazul “vlahilor” – valcheren, wallons, welschen.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Salve, Doc! 🙂
Mii de mulțumiri pentru împlinirea treptată a unei asteptări de câțiva ani!
Nu contenesc să mă mir de ce continui să te risipești în politică, lasă-i domnule dracului de ticăloși să se macine între ei și lucrează pentru viitor, e mult mai pretios ce faci aici!!!
…și cu bătaie mult mai lungă!
Cu placere Hashule,
Fac in prezent ceea ce fac tocmai pentru ca trecutul imi este cunoscut 🙂
Mai întâi mulţumesc că mi-ai lămurit întrebarea care mă bântuia din generală.
Eram uşor buimacă la fraza “unui-i moldovean şi altu-i vrâncean”. Literatura contrazicea geografia. Noroc că nu mi-am spart capul multă vreme considerând Mioriţa in integrum ininteligibilă.
Apoi că Boia n-a păţit nimic, scoate carte după carte cu succes comercial, acu e la a doua ediţie din “de ce e România altfel”. Deşi unii mai profesionişti susţin că respectivul opus ar avea la bază cartea serioasă a lui Bogdan Murgescu cu decalajele, plus texte regurgitate din alte cărţi proprii.
“o sincrezie intre dialecte trace (inclusiv daco-gete) pe o baza latina (vulgate), care s-a dezvoltat cu cel putin un secol, doua inainte de cucerirea teritoriului de romani”
Ups, asta e într-adevăr o ipoteză mai scandaloasă decât cea a lui Djuvara cu cumanii. Vrei să spui că noi începusem să bălmăjim în comerţ o latină de baltă împănată cu substantive locale??? Asta înainte de ocupaţie?
Proful nostru ne spusese că se găsiseră matriţe de falsificat denarii romani de dinainte de 105. Dar ca triburile trace să aibă dialecte atât de diferite încât să folosească latina pe post de engleză e într-adevăr îndrăzneţ.
“Istoria ne invata ca doua limbi indo-europene diferite la nivel centum – satem, prevaleaza in clivaj limba cetum (adica latina).”
Poţi detalia cândva subiectul? Wikipedia ne plasează fără jenă la “slavic”. Limbajul de specialitate plus faptul că nu prea sunt explicaţii în română face subiectul greu de înţeles pentru profani.
Ce am priceput eu e că, d.p.d.v. lingvistic, noi (adică dacii) suntem “mai neamuri” cu slavii, iranienii şi letonii decât cu celţii, italicii şi nemţii (germanicii).
Cum rămâne cu ilirii – albanezii? Ziceai la articolul trecut că nu avem nimic în comun.
O ultimă nelămurire – negoţ cu ce? Ovidiu scria “în Geţia aceasta noi nu găsim nimic” scuzându-se faţă de un prieten de la Roma că nu prea are ce să-i trimită în dar de pe piaţa locală.
Elena,
Teritoriul dacilor era plin de minerale de care romanii aveau nevoie. Nu uita ca Ovidiu nu a cunoscut niciodata Dacia cu adevarat, el nu a parasit niciodata Scitia Minor si acolo chiar nu avea ce sa gasesti.
Nu-mi place Wikipedia, totusi ai aici o lista care iti poate dau un raspuns ce cautau romanii in Dacia –
http://ro.wikipedia.org/wiki/List%C4%83_de_minerale_din_Rom%C3%A2nia
acu îmi aduc aminte un citat din Paul Johnson – care totuşi nu prea pare nepărtinitor:
“”
Roma a ajuns să qibă un dezechilibru negativ uriaş şi persistent. Orientul exporta produse de lux care nu erau voluminoase … produsele care puteau fi exportate din Roma erau materii prime sau produse manufacturate ieftine şi voluminoase, ca vasele din ceramică … după cum nota Strabon, corăbiile romane se întorceau în Egipt goale … Pliniu spune că India, China şi Arabia luau în fiecare an din imperiu suma de o sută de milioane de sesterţi; Tiberius tuna şi fulgera împotriva “deşertăciunii muiereşti pentru plata căreia lingourile noastre … pleacă în ţări străine şi uneori, duşmănoase”. De aceea Roma căuta cu înfrigurare AUR oriunde pătrundeau legiunile ei: era principala sa marfă de export.
“”
Se pare că strategia noastră economică nu a prea evoluat în ultimii două mii de ani. Dăm (sau ni se ia) aurul 🙁
Matilda Caragiu-Marioţeanu a scos un dicţionar macedovlah (prima parte). De megleno-română şi istroromână puţini ştiu – de altfel cât or să mai reziste?
O fază faină – în macedovlahă bulgar se zice “vârvar”, deci barbar presupun 🙂