Civilizaţii: India / Hinduism (1)
| 01/11/2013 | Autor theophyle Categorii: Magazin Istoric |
Nota: Credinta hindusa este extrem de complicata. Am hotarat sa aduc principile centrale si sa explic un subiect aproape inepuizabil in trei articole. Sper ca cititorul o sa inteleaga principiile fara a intra in detalii.
Etimologic vorbind sensul cuvântului “hindus” este de origine persană și înseamnă “oamenii de dincolo de Indus”. Acest cuvânt a fost acceptat prin mimetism de la termenii creștinism, iudaism, etc. Înainte de sec. al XIX-lea neexistând cuvântul hinduism, religia a primit numele (asemanator iudaismului) după numele poporului și nu al fondatorului sau doctrinei (crestinism sau budhism). Numărul adepților hinduismului este estimat la peste 450 de milioane, probabil aproape de jumatate de miliard de credinciosi.
Hinduismul, reprezintă un amalgam de mai multe teze religioase formate din spiritualitatea triburilor ariene nomade invadatoare si credintele deja existente ale indigenilor care traiau în Valea Indusului, sincretismul dintre aceste elemente au creat o religie complexa cu mai multe viziuni diferite. Hindusismul nu are un întemeietor singular, bazându-se pe o conceptie pluralista un gen de confederație a zeităților existente in mitologia straveche a locuitorilor indigeni si ai migrantilor arieni.
Centrul credintei hinduse este Spiritul Universal sau Sinele Suprem denumit Brahman. Brahman este uneori denumit si Eternul Absolut sau Divinitatea și este solul (“pamantul”) sfant prin care a fost plantata sămânța originală Hiranya garbha, originea tuturor creațiilor ulterioare. În funcție de școala filosofică, Brahman poate fi conceput ca personal (cu calități), impersonal (fără calități). Brahman este văzut ca suprema putere universală – sursa, ținta și scopul oricărei cunoașteri spirituale. Adesea Brahman este descris ca Sat Cit Ananda – supremul adevăr, suprema constiință și suprema fericire și deasemenea etern, omnipotent, omniscient, omniprezent.
Hinduismul are 5 ramuri importante: (1) Brahmanismul, veneratul principal este Brahma; (2) Shivaismul, veneratul principal este Shiva; (3) Vishnuismul, veneratul principal fiind Vishnu; (4) Shaktismul, veneratul principal fiind zeita Shakti; (5) Smartismul, venerează toate zeitățile hinduse considerândule manifestări ale lui Brahman.
Dezvoltarea traditiilor religioase hinduse
Hinduism vedic (cca. 1500 – 450 î. Hr.) Punea accent pe importanța vieții din lumea aceasta, acordând importanță deosebită naturii. Specifice acestei perioade, scrierile Veda (Știința sacră), considerate de origine divină, conțin multe imnuri si povestiri mitico-religioase. Rugăciunile, invocațiile rituale și laudele aveau ca scop îndeplinirea cererilor către zei: viața îndelungată, recolte bogate, sănătate, etc. În unele dintre aceste texte se observă întrebări legate de originea lumii, a timpului, de structura personalității umane. La început, ceremonialul religios era condus de către capul familiei și cuprindea ritualuri de inițiere, ritualuri de purificare precum și ofrande zilnice aduse zeilor. Apoi a apărut un cult public, templul fiind în centrul preocupărilor religioase.
Hinduism brahmanic (cca. 450 î. Hr. – 600 d. Hr.) Hinduismul brahmanic a luat naștere din credința că jertfele de animale erau necesare a se face în mod repetat, pentru a se menține ordinea în Univers și în societate. Scrierile de bază ale hinduismului brahmanic – Brahmana sunt comentarii brahmanice, care descriu rolul și importanța sacrificiului pentru viața religioasă. S-a ajuns la diminuarea credinței în zei, considerați muritori căci viața lor era dependentă de sacrificiile aduse de oameni. Astfel, s-au impus preoții (brahmanii), care au ajuns să fie considerați egali cu zeii. Potrivit textelor sacre, mântuirea putea fi obținută prin aducerea unei jertfe sau prin achitarea taxei pentru săvârșirea ei. Ca urmare a abuzurilor apărute în acest context, s-au dezvoltat noi religii – jainismul și budismul. Textele Upanișadelor propun ca alternativă asceza și meditația contemplativă. Intr-un fel este o retragere din hindusismul original.
Hinduism medieval (cca. 600 – 1000 d. Hr.) Doctrina acestei perioade cuprinde reinterpretări ale perioadelor anterioare, unele păstrându-se și astăzi. Gândirea și viața religioasă aveau în prim plan 3 zei: Brahma, Shiva și Vishnu, care sunt de fapt 3 ipostaze ale realității supreme, Brahman, fiecare avand roluri diferite. Astfel, Brahma este considerat creatorul lumii. Shiva este Marele Distrugător, dar și regeneratorul vieții, cel care ajută lumea să se purifice prin reâncarnare și să se înalțe spiritual. Considerat protectorul asceților, el disprețuiește ierarhia socială, fiind venerat de membrii tuturor castelor. Vishnu este păstrător al ordinii cosmice, simbolizând supremația castei brahmanilor, stabilitatea socială și bunăstarea.
Hinduism modern (după anul 1000 d. Hr.) Interpreteaza diferit Vedele, unii hinduși săvârșesc ritualuri din perioada vedică, alții ritualuri sacerdotale sau idolatrizează zeități ale hinduismului medieval. Astfel, fiecare adept este fidel unui zeu la care se închină zilnic, dar face apel și la alte zeități, atunci când trebuie să depășească anumite obstacole în viață. În lumea contemporană, hinduismul trece printr-un curent reformator, fiind influențat de creștinism și de cultura europeană. Templele sunt locașuri închinate anumitor zeități, întrucât se crede că fiecare zeitate locuiește în templul închinat ei. El păstrează statuia zeului venerat de cei care vin la templu. Cu prilejul anumitor sărbători, templul devine loc de pelerinaj. Acesta are ca scop atragerea bunăvoinței zeului venerat la templul respectiv, prin aducerea de jertfe.
Literatura religioasa hindusă (Dogma)
Literatura hindusă se imparte in dou mari grupe: shruti si smrti, ambele scrise in limba sanscrită (vezi postarea anterioară).
Literatura Shruti (auzita), cuprinde acel grup de scrieri, considerate ca revelatie sfanta, pastrate prin traditie orala. Din acest grup fac parte: Rig Veda, Yajur Veda, Sama Veda, Atharva Veda, Brahmanas Aranyakas si Upanishadele. Autoritatea divina a acestor scrieri nu este pusa la indoiala. Ele exista din vesnicie, sunt de origine supranaturala si au fost transmise prin oameni sfinti (profeti). Voi discuta mai multe despre acest gen de literatura intr-o postare ulterioara.- Al doilea grup de texte, Smrti, cuprinde traditia sacra veche, considerata ca lucrare a omului. Aceste scrieri au un caracter didactic. Din acest grup fac parte: Vedangas (formatiunile vedei), Dharma Shastras (legalistica sau felul organizarii), Ramayana si Maha Bharata (legendele istorice). Si despre acest grup voi discuta mai multe despre acest gen de literatura intr-o postare ulterioara.
Deocamdata, atat. Bibliografia in postarea urmatoare.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Foarte interesant. M-am intrebat daca gindirea moderna aduce interpretari care acum trei mii de ani nu existau . Aveau aceste popoare o filozofie care sa le satisfaca dorinta de suprema putere universala, supremul adevar, suprema constiinta (Sat Cit Ananda)? Cum poate fi gasit adevarul absolut?
Cine este pastratorul lui? La ce-mi foloseste mie un suflet amarit sa gindesc la abisuri filozofice cind existenta este legata de grija daca voi avea ce minca azi? Inteleg un zeu protector dar adevarul si mai ales absolut nu-l inteleg.