Catolicismul românesc (4)
| 14/04/2013 | Autor theophyle Categorii: Magazin Istoric, Ziarul de Duminica |
Adversarii unirii cu Roma erau pe de o parte stările protestante din Transilvania, iar pe de altă parte mitropolia ortodoxă din Karlowitz (aflată în teritoriul controlat de austrieci). După numeroase influenţe venite mai ales din partea mitropolitului sârb din Karlowitz, o parte a românilor transilvăneni au decis să abandoneze ascultarea canonică faţă de episcopiul român de la Blaj, primind pe preoţii sârbi trimişi de la Karlowitz.
Călugărul ortodox Visarion Sarai a fost trimis de mitropolitul ortodox de la Karlowitz să vină în Transilvania. Întâi la Lipova, apoi la Dobra, Deva, Orăştie, Sălişte etc. a făcut agitaţii publice împotriva unirii cu Roma. Numeroşi români au încuviinţat predica sihastrului şi l-au sprijinit, într-o mişcare a cărei amploare a îngrozit autorităţile. A fost arestat, împreună cu cei trei aromâni care îl însoţeau şi închis în temniţa de la Sibiu. De aici a fost mutat în alte închisori, la Deva, Timişoara, Osiek şi Raab, pentru ca în final să fie mutat la temuta închisoare Kufstein din Tirol, unde i s-a pierdut urma.
Maria Terezia a trimis pe episcopul unit Manuil Olszavski din Muncaci să facă o vizită canonică în Transilvania şi un referat. Acesta a arătat că unirea există mai mult cu numele, întrucât românii nu vor să primească preoţii uniţi, că cer aducerea lui Inocenţiu Micu drept episcop etc. Temându-se de agravarea situaţiei, după 13 (treisprezece) ani de obstrucţionări Maria Terezia dă în 13 iulie 1759 un edict de toleranţă, prin care se tolerează credincioşii ortodocşi, iar episcopului unit i se interzice persecutarea lor.
Continuarea persecuţiilor a dus, la sfârşitul lui 1759 la izbucnirea primei răscoale împotriva unirii cu Biserica Romei. Arestarea ieromonahului Sofronie de la Cioara a determinat ridicarea a peste 600 de ţărani pentru eliberarea lui. Ieromonahul Sofronie a organizat în 10 august 1760 sinodul de la Zlatna. Hotărârile acestui sinod cereau episcop ortodox, restituirea bisericilor şi averilor confiscate, eliberarea credincioşilor şi clericilor închişi pentru credinţă, libertate religioasă. Memoriile trimise Curţii de la Viena şi Guvernului Transilvaniei nu au primit nici un răspuns. Persecuţiile au continuat, provocând întinderea răscoalei. În 1760, ţăranii răsculaţi au atacat Blajul, centrul Bisericii Române Unite, silindu-l pe episcopul Petru Pavel Aron să se refugieze la Sibiu.
Încă din 20 octombrie 1760 Maria Terezia anunţase că va forma o comisie care să cerceteze plângerile românilor şi că va elibera pe cei arestaţi pentru credinţă. În 14-18 februarie se organizează, sub conducerea ieromonahului 
sârb Sofronie Krilovic, Sinodul de la Alba Iulia. Hotărârile în 19 puncte au fost înaintate autorităţilor. Ele cuprindeau atât soluţii pentru încetarea tulburărilor cât şi măsuri de organizare a Bisericii Ortodoxe şi de întărire a moralităţii şi credinţei. Cel trimis pentru cercetare de către Maria Terezia a fost generalul Adolf Nikolaus von Bukow, care a fost numit comandant al tuturor forţelor armate din Transilvania, sporite cu acest prilej cu noi unităţi de cavalerie şi infanterie. Odată cu el a fost adus şi un episcop ortodox sârb, pe nume Dionisie, care va rămâne episcopul ortodox al Bisericii Ortodoxe din Ardeal până la 1767.Pe 1 mai 1761, Bukow l-a convins pe Sofronie că se va face pace, cerându-i însă să părăsească Transilvania, ca să nu fie prilej de tulburare. Sofronie a făcut acest sacrificiu, trecând în Muntenia unde îşi va sfârşi zilele într-un schit din Argeş. Până la moartea sa în 1764, Bukow va ordona distrugerea a 37 de mânăstiri ortodoxe – cele din lemn prin ardere, iar cele din piatră cu tunul.
Guvernatorul Bukow a organizat regimentele de grăniceri de la Orlat şi Năsăud. Grănicerii urmau să beneficieze de o serie de privilegii precum scutirea de toate impozitele în afară de „darea pe cap de locuitori” (forfetarul vremii), declararea lor ca oameni liberi, acordarea unei diurne pe timpul serviciului militar. Pe 10 mai 1763 grănicerii bistriţeni şi năsăudeni din două batalioane de infanterie au fost adunaţi la Salva pentru a depune jurământul în faţa lui Buccow şi a episcopului Petru Aron.
Unele răscoale şi mişcări de pribegie au avut loc pe toată frontiera, până în 1783, când împăratul Iosif al II-lea a permis şi ortodocşilor să facă parte din regimentele de grăniceri. Această situaţie tulbure a ţării fusese favorizată şi de faptul că, după moartea episcopului Dionisie Novacovici, cu excepţia unei scurte prezenţe a episcopului sârb Sofronie, scaunul de episcop al românilor ardeleni ortodocşi a rămas vacant până în 1783.
Bibliografie, note si surse:
Cesare Alzati, 300 de ani de la Unirea Bisericii Româneşti din Transilvania cu Biserica Romei, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2000.
Nicolae Bocşan, Ion Cârja, Alexander Baumgarten, Biserica Română Unită la Conciliul Ecumenic Vatican I (1869-1870), Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2001.
Marcel Ştirban, Aurelia Ştirban, Din istoria Bisericii Române Unite de la 1918 până la 1941, Satu Mare, Ed. Muzeului Sătmărean, 2005.
New Advent – Catholic Encyclopedia
WIKI under GNU
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
aceasta “ancheta” poate sa mai lamureasca cate ceva despre arsenalul dezinformarii practicat pe scara larga dintotdeauna:
http://sareinochi.com/2011/08/12/o-ancheta-istorica-in-ajunul-sarbatorii-de-sfanta-marie/
convertirea a 3 milioane de suflete la o religie sau alta a meritat totul 😀
salut Sare,
Multumesc pentru articol. Nu am cunoscut povestea.
salut, cu placere.
sper sa fie folositoare.