Bibliotecile Antice (7) Surse, manuscrise şi epigrafie
| 19/02/2013 | Autor theophyle Categorii: Carte, Magazin Istoric |
Despre Surse
Surse Primare reprezinta un termen generic care se foloseste in cercetarea multi-disciplinara. In Istoriografie sursa primara este intodeauna sursa originara care sta la baza prezumtiei istorice. Sursa Originara/Primara trebuie intodeauna sa apartina perioadei in discutie fara alteratii de interpretare. In cazul nostru, trebuie sa fie un manuscris sau fragmente din el, identificabil(e) cu perioada istorica a evenimentelor (imposibil) sau cea mai apropiata de cel mai vechi document gasit din perioada respectiva, din punctul nostru de vedere este anul 200-100 i.Hr.
Surse Secundare. Sunt surse care interpreteaza sau evalueaza sursele primare. Aceste surse in cazul de fata sunt comentarii sau marturii. Sursele secundare nu sunt considerate probe academice pentru confirmarea sau dezmintirea ipotezei de lucru. In cazul nostru, comentarii antice sau medievale din surse cu o margine majora de credibilitate.
Sursele Tertiare. Sursele Tertiare sunt informatii distilate; in majoritatea lor fac parte din monograme, enciclopedii, articole sau colectii. In zilele noastre si acest blog poate fi considerat sursa tertiara.
Despre Manuscrise
Manuscrisele sunt de doua feluri: sul (scroll) sau carte (codex). Bineinteles un manuscris este un document scris manual, adica fara nici o tehnica ce poate fi considerata mecanica. MS este prescurtarea (terminologica) a unui manuscris, MSS este pluralul. Pergamentul (Parchment) este materialul pe care se scria un manuscris antic si era produs din prelucrarea pieilor de vita, capra sau oaie. Pergamentul antic avea o parte “paroasa”, care se poate distinge prin observarea foliculelor si o a doua parte denumita partea “carnoasa”. Termenul pergament deriva de la numele orasului Pergamum situat aproape de malul marii pe coasta de sud est Anatoliana a Turciei, astazi numele orasului este Bergama.Probabil, primele pergamente au fost produse in acest oras. Cele mai scumpe pergamente erau scrise pe un pergament numit vellum, fabricate din piei de viţel, miel sau ied. Hartia a fost introdusa de Arabi in peninsula Iberica numai in secolul al X-lea si a inceput sa fie uzuala curent pe teritoriul Europei numai din secolul al XIV.
Folio este o suprafata mare de pergament sau de hartie, care a fost deja impaturita si care formeaza doua foi (leaves) si patru pagini. Prescurtarile la folio sunt insemnate cu f. (pluralul cu ff.) . Fiecare foaie are bineinteles doua faţete denumite, “recto”, pagina dreapta si “verso” pagina stanga a foii, si sunt de obicei insemnate cu r. si v. in unele locuri posibila si inscriptionarea cu a. si b. Aceste insemanari sunt cruciale pentru a gasi un anumit continut intr-un manuscris. Spre exemplu: Ieremia si Baruh fiul lui Neria localizat la ff. 20r-26v (sau 20a. – 26b) in Ms, Cartea lui Iermia Codex Latinus A.x
Iluminarile sau Anluminurile (Illumination) sunt acele ilustratii intr-un manuscris cu picturi sau ornamente manuale de toate felurile. Picturile intr-un manuscris sunt numite “miniaturi” (nici o legatura cu marimea). Miniatura in sensul picturii deriva din verbul latin “miniare” – a colora cu plumb rosu.
Rubrica este antetul fiecarei sectii, capitol sau parti din manuscris (Ms.) sau carte. Acest antet era subliniat cu o linie colorata (de obicei rosie, de aici si derivatia de rubrica, latinul – “ruber”). Olograful (holograph) este un manuscris scris de autorul lui necopiat de alti scribi.
Paleografia (paleography) este studiul scrisului antic, extrem de necesara 
istoricului sau teologului profesionist. Colofonul (colophon) este inscriptia scribului care a copiat sau a scris din dictare manuscrisul, deobicei la sfarsitul lui. Incunabula (incunabulum) este o carte imprimata inainte de 1501, adica in perioada primara intre 1450 si 1501, cand prima presa a lui Johannes Gutenberg si-a inceput activitatea si pana la inceputul secolului al XVI-lea.
Palimpsest – este un pergament razuit si scris din nou. Aceasta metoda a fost folosita in special in antichitatea tarzie si evul mediu. Din cauza costurilor enorme cauzate de “uitarea” unor tehnici de productie mai ieftine, manastirile s-au folosit de pergamente antice pe care le-au reciclat cu barbarie. Putem identifica astazi comentariul psalmic al Sfintului Augustin pe un manuscris al lui Cicero “De republica” sau un dublu palimpsest al Sfantului Ioan Chrisostom, in Siriaca pe o gramatica Latina bisericeasca scrisa si ea pe un tratat original istoric a lui Granius Licinianus. Razuirea si refolosirea pergamentelor scrise a produs pagube de neinchipuit culturii, istoriei si civilizatiei umane.
Despre Epigrafie
Epigrafia (gr. epi = deasupra, pe; grapho = a scrie) este o disciplina istorica care se ocupă cu descifrarea şi interpretarea inscripţiilor pe piatră, metal lemn, piele, argilă, tencuială, sticlă, geme, camee, sigilii, bijuterii în tote limbile vorbite vreodata de societatea umana. Interpretare surselor epigrafice este conectata la filologie si la paleografia şi ele furnizează date preţioase pentru cunoaşterea proceselor istorice.
Herodot (484 – 428 î.Hr.) a folosit inscripţiile templelor ca izvoare istorice pentru alcătuirea operei sale. El a fost urmat de cercetarea izvoarelor epigrafice şi arheologice de o serie de istorici greci şi romani. În perioada medievală preocupările au continuat, remarcându-se în secolul al 16-lea Conrad Peutinger şi Martin Smet. Aceştia nu au depăşit faza recunoaşterii inscripţiilor ca izvor istoric şi folosirea lor ca atare.
Ca ştiinţă auxiliară a istoriei, epigrafia s-a constituit abia la începutul secolului al 19-lea. August Boekh şi Theodor Mommsen sunt consideraţi fondatorii ei. Încă din anul 1827, A. Boekh arăta scopul şi necesitatea publicării corpusurilor de inscripţii greceşti.
După contribuţia lui August Boekh şi Th. Mommsen, epigrafia s-a dezvoltat în toate ramurile sale. În foarte multe ţări europene a început o adevărată campanie publicitară a corpusurilor inscripţiilor antice. Aceste mari colecţii au oferit material de cercetare pentru apariţia altor lucrări de interpretare. Astfel, în 1885 apăreau la Paris lucrările lui Solomon Reinach “Traité d’épigraphie grecque“ şi René Cahnat “Cours d’épigraphie latine“. Acestea au pus bazele teoretice şi ştiinţifice ale epigrafiei.
În perioada interbelică şi după al doilea război mondial cercetările din domeniul epigrafiei s-au identificat atât prin publicarea de noi inscripţii, cât şi prin editarea a numeroase studii de teorie a acestei ştiinţe. La Paris apare: “Année Epigraphique“ din nefericire o publicatie nu-ai gaseste rolul universal si se ocupa in general de probleme epigrafice minore.
Cea mai recenta si contraversata descoperire din domeniul epigrafic este fara indoiala adevaratul sau falsul osuar a lui Iacob (Ya’akov) fratele lui Iisus .
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
