Apariţia statelor slave: Republica Novgorodului
| 24/02/2014 | Autor theophyle Categorii: Magazin Istoric |
Republica Novgorodului a fost o republica medievala intre marea Baltică si munţii Ural. Republica a existat între secolele al XII-lea şi al XV-lea. Procesul de separare de Rutenia (Rusia) Kievenă a durat mai mult de un secol. La începutul secolului al XII-lea, Novgorodul a început să invite diferiţi nobili să conducă oraşul fără a mai consulta pe Marele Cneaz din Kiev aşa cum ar fi cerut relaţiile de vasalitate dintre centru şi provincie. În 1136, boierii şi marii negustori au cucerit independenţa politică a oraşului şi ţinuturilor înconjurătoare. Orase invecinate considerate vasalii Marelui Novgorod, Staraia Russa, Ladoga, Torjok şi Oreşek s-au alaturat republici.
În cele trei secole de existenţă, Republica Novgorodului s-a extins mult spre est şi nord. Novgorodenii au exploatat zonele din jurul lacului Onega, de-a lungul râului Dvina de Nord până pe coastele Mării Albe. Triburile turcice, care locuiau în nordul Uralilor, au fost obligate să plătească tribut Novgorodului. Economia Novgorodului se baza pe vanat, pescuit si extragerea diferitelor minereuri inclusiv sarea.
Cea mai înaltă autoritate în Republica Novgorodului era adunarea populară (vecea), la care participau reprezentanţii orăşenilor şi ai ţăranilor liberi. Aceste adunări elective puteau alege guvernatorii (posadnicii), comandanţii militari (tisiaţki) şi, începând din 1156, şi arhiepiscopii. Arhiepiscopul, ales doar din rândurile boierilor bogaţi, era şeful guvernului şi cel mai puternic stăpân feudal al Novgorodului, care stăpânea cea mai mare parte a pământurilor şi a surselor de venit, care-i fuseseră cedate de către Marele Cneaz al Kievului. Arhiepiscopul era responsabill de bugetul local şi de relaţiile externe şi avea şi puteri judecătoreşti. Negustorii şi meşteşugarii de rând participau la viaţa politică internă a Marelui Novgorod. Ei erau organizaţi în bresle şi erau împărţiţi în konciane (locuitori ai mahalalelor), uliciane (locuitori ai aceleiaşi străzi) şi sotnii (grupe de câte o sută). Începând cu secolul al XII-lea, starostii acestor bresle au căpătat dreptul de a ratifica cele mai importante hotărâri ale republicii.
Conducătorul Novgorodului era un cneaz din principatele învecinate, invitat de vecea oraşului să fie în fruntea republicii. Între cele două părţi (cneaz şi oraş) se semna un contract. Acest contract apăra interesele boierilor Novgorodului. Îndatoririle cârmuitorului Novgorodului erau limitate. În primul rând el era conducătorul militar suprem. Nu se bucura însă de dreptul de a judeca. Oraşul era guvernat de posadnici aleşi prin vot, care erau mediatori între poporul de rând şi principele Novgorodului – cneazul. Reşedinţa oficială a cneazului a fost o vreme reduta oraşului , Detineţ, (tradus aproximativ prin Orăşel), pentru ca apoi să fie mutată în suburbia Gorodişce (Mărginime, Periferie). Începând cu mijlocul secolului al XIII-lea, mai precis cu Alexandr Nevski, conducătorii Novgorodului au fost aleşi doar din rândul cnejilor din Vladimir.
Republica Novgorodului a luptat împotriva suedezilor şi germanilor. Începând din secolul al XII-lea, suedezii au cucerit teritoriile finlandeze, unde o parte a populaţiei plătise până atunci tribut Novgorodului. Germanii începuseră atacurile pentru cucerirea regiunii Baltice la sfârşitul secolului al XII-lea. Novgorodul a purtat 26 de războaie cu suedezii şi 11 războaie cu Fraţii armatei lui Cristos (Schwertbrüderorden). Profitând de invazia mongolilor, cavalerii germani, aliaţi cu nobilii războinici din Danemarca şi Suedia şi-au sporit eforturile războinice împotriva Novgorodului în 1240-1242, încercând să cucerească chiar teritorii ale republicii. Ca urmare a înfrângerilor din bătălia de pe râul Nerva (1240) şi din bătălia de pe gheaţă (1242), campania de cuceriri s-a dovedit un eşec. Optzeci de ani mai târziu, pe 12 august 1323, a fost semnat primul tratat de frontieră ruso-suedezo-finlandez – Tratatul de la Nöteborg.
Armata Novgorodului a reuşit să facă faţa atacurilor mongolilor din timpul invaziilor hoardelor tătătreşti dar, deşi republica a reuşit să-şi păstreze independenţa, a fost nevoită să plătească tribut hanilor Hoardei de Aur.
Mai mult de jumate din pământurile private ale Novgorodului erau concentrate în mâinile a 40 de familii boiereşti. Marile moşii bisericeşti şi mânăstireşti, (votcina), ocupau terenurile cele mai fertile în cele mai bine dezvoltate regiuni ale ţării. Pământ se mai afla în proprietatea ţăranilor ţăranilor de rând. Cea mai obişnuită formă de exploatarea a pamânturilor era arenda în parte, prin care proprietarii dădeau în folosinţă lucrătorilor terenurile agricole în schimbul a jumate din recoltă. Economia casnică se baza pe munca holopilor (persoane lipsite de orice libertati, inferioare si iobagilor). În timp, numărul holopilor a scăzut în mod constant, crescând rolul economic al iobagilor. Alături de exploatarea în parte, arendăşia cu plata în bani pesin a început să capete o tot mai mare importanţă, în special în a doua jumătate a secolului al XV-lea.
Stăpânii feudali au încercat să obţină legi pentru legarea de glie a ţăranilor. Anumite categorii de ţărani dependenţi nu aveau dreptul să părăsească moşiile stăpânilor lor. Boierii şi mânăstirile au încercat de asemenea să îngrădească dreptul altor categorii de ţărani de a-şi schimba stăpânul feudal. Astfel de încercări au dus la numeroase răscoale, cele mai importante având loc în anii 1136, 1207, 1228-1229, 1270, 1418 şi 1446-1447. Fuga de pe moşii, refuzul de plată al obligaţiilor feudale, revoltele locale şi alte forme de protest antifeudal au fost fenomene obişnuite în Republica Novgorodului.
Tverul, Moscova şi Marele Ducat al Lituaniei au încercat să cucerească Republica Novgorodului începând din secolul al XIV-lea. În 1397, a izbucnit un conflict între Principatul Moscovei şi Republica Novgorodului din cauza anexării de către moscoviţi a zonei traversate de Dvina de Nord. În 1398, totuşi, acest teritoriu a fost returnat Novgorodului. Pentru a face fată presiunilor Moscovei, Novgorodul a căutat să închege o alianţă cu Lituania, devenind astfel un obstacol în campania de eliminare a diviziunilor feudale ale rusilor. Boierii novgorodeni au încercat să-şi păstreze privilegiile incorporând Republica în Marele Ducat al Lituaniei şi mai apoi în noua uniune polono-lituaniană. Partizanii acestei uniri a fost un grup de boieri cunoscuţi cu numele de Partidul Lituanian. La iniţiativa acestui partid, conducătorii oraşului l-au invitat pe prinţul Mihail Olelkovici să devină cneazul lor. Guvernul Novgorodului a semnat o alianţă cu Marele Duce Lituanian Casimir al IV-lea. Perspectiva schimbării puterii suzerane a produs mari frământări în rândurile oamenilor de rând ai republicii. Autorităţile moscovite s-au folosit de aceste frământări şi au atacat Republica Novgorodului.
Armata Moscovei a ieşit învingătoare în bătălia de la Şelon din 1471, victorie care a grăbit eliminarea oricărei urme de independenţă a Novgorodului. În 1478, ţarul Ivan al III-le (cel Mare) a anexat Novgorodul, care a încetat să mai existe ca o entitate statală independentă.
Bibliografie:
Michael C. Paul, “The Iaroslavichi and the Novgorodian Veche 1230-1270: A Case Study on Princely Relations with the Veche,” Russian History/ Histoire Russe 31, No. 1-2 (Spring-Summer, 2004): p. 41.
Michael C. Paul, “Was the Prince of Novgorod a ‘Third-rate bureaucrat’ after 1136?” Jahrbücher für Geschichte Osteuropas 56, No. 1 (Spring 2008): pp 72-113.
Wikicommon (Eng. & Ro.)
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
