Liderii europeni îşi pierd credibilitatea în Cipru
| 24/03/2013 | Autor theophyle Categorii: Economie, Politeia Digest, Stiri Europene, Ziarul de Duminica |
Astazi aduc un articol semnat de Gideon Rachman (Europe’s leaders run out of credit in Cyprus), unul dintre cei mai buni analisti europeni pe probleme de politici internationale. În 2006, Rachman, după ce a lucrat 15 ani la The Economist s-a alăturat echipei de la Financial Times, unde publică o coloană săptămânală. Rachman este autorul unui excelent blog, focalizat pe politica externă americană, Europa şi globalizare. O sursa exceptionala de informatie. Recomandat calduros!
Financial Times, este cotidianul economic de referinţă, al lumii financiare, cu o acoperire exhaustivă a politicii internaţionale, economiei şi management-ului.
Fondat în 1888, Financial Times (Timpurile Financiare) este unul dintre rarele ziare ce consacră mai mult loc străinătăţii decât actualităţii naţionale. O singură pagină este dedicată informaţiilor britanice. Este de altfel singurul ziar britanic cu mare difuzare în străinătate, având ediţii europene, asiatice, americane şi, din aprilie 2008, o ediţie în Orientul Mijlociu.
Din 2006, redacţiile tiparite şi web sunt reunite, cu articole proprii fiecărei media. Ca şi ediţia pe hârtie, prezentarea website-ului este austeră şi serioasă, cu prioritatea acordată actualităţii economice şi bursiere.
***
Guvernanţii europeni sunt cu siguranţă conştienţi de amploarea riscului pe care şi-l asumă în Cipru. Pericolul este evident. Acum că toţi cei care au plasat bani în băncile cipriote plătesc oalele sparte, deponenţii îngrijoraţi din restul Europei şi-ar putea da seama că a fost creat aici un precedent periculos. [În momentul scrierii acestui articol, guvernul cipriot propunea să-i taxeze pe toţi cei care au economii în bănci.]
Mai degrabă decât să-şi asume riscul, câtuşi de mic, să suporte un “haircut” [termen aplicat în caz de reducere a unei creanţe sau credit bancar] pe viitor, clienţii băncilor greceşti, spaniole, portugheze sau italiene vor alege poate să-şi retragă încă de pe acum bănuţii. Iar dacă s-ar întâmpla aşa ceva, criza euro ar contraataca.
Cei care au zămislit planul de salvare cipriot speră ca riscurile de contaminare să fie minime. Potrivit acestora, băncile spaniole sunt pe cale de vindecare iar Grecia nu se mai află pe marginea prăpastiei. Nu există niciun motiv pentru care deponenţii să se sperie de cazul particular al Ciprului, ale cărui bănci sunt pline cu bani ruseşti.
Calculele guvernanţilor europeni, iar greşite
Şi poate aşa este. Dar totuşi nu ar fi prima oară când calculele guvernanţilor europeni s-ar dovedi greşite. Cu ocazia unui summit la Deauville, în septembrie 
2010, ei au anunţat că deţinătorii de obligaţiuni suverane din ţările care au beneficiat de planurile de salvare urmau să îşi piardă o parte din bani. După care criza monedei euro s-a înrăutăţit considerabil, fiindcă investitorii au început să ceară rate de dobânzi mult mai mari în ţările aşa-zise “cu risc”, precum Italia sau Spania.
Astfel, după toată munca migăloasă care a fost necesară pentru a pune pe picioare moneda euro, de ce liderii europeni fac un pariu atât de riscant în Cipru? Răspunsul este că şi ei sunt sleiţi de puteri: nu mai au nicio credibilitate politică.
Această problemă ia forme diferite în Europa de Sud şi cea de Nord. Pentru guvernanţii unor naţiuni precum Germania, Olanda şi Finlanda, era puţin probabil ca alegătorii şi parlamentele respective să accepte încă un plan de salvare, în orice caz fără ca acesta să fie însoţit de penalităţi grele.
O imagine a neîncrederii dintre Nord şi de Sud
Cipru este o ţară mică, motiv pentru care suma de bani pentru a readuce insula pe linia de plutire este relativ mică – trebuie “doar” 1.7 miliarde de euro. Problema este că Cipru întruchipează de asemenea criza de încredere între europeni de Nord şi de Sud. De la începutul crizei, mass-media germană difuzează fără încetare subiecte despre corupţia din Sud. Alegătorii germani au fost îndemnaţi să creadă că bănuţii lor câştigaţi cu trudă vor fi folosiţi pentru a salva ţări netrebnice.
Cipru este deosebit de problematic deoarece băncile lui au o reputaţie bine înrădăcinată de refugiu pentru banii murdari ai ruşilor. Suma care “trece” prin Cipru – întrucât fondurile circulă între insulă şi Rusia – sugerează că băncile cipriote îşi petrec majoritatea timpului spălând bani. A ataca deponenţii care deţin mai mult de 100 000 de euro ar fi părut a fi un mijloc eficace de a detecta banii ruseşti ilegali. Decizia consternantă şi periculoasă de a taxa şi micii deponenţi arată măsura lipsei de compasiune în Europa, de care nu mai beneficiază nici măcar amărâtul de rând din Sud.
În teorie, Angela Merkel şi ceilalţi lideri europeni ar fi putut spune alegătorilor să lase de la ei şi să ajute Cipru fără a aştepta răsplată, fiindcă soluţia alternativă implică riscul unei panici bancare care ar duce la falimentul băncilor în aceste ţări nordice. Dar alegătorii ar fi dat dovadă de şi mai multă mânie şi neînţelegere faţă de această sugestie.
Nici o simpatie faţă de micul popor
Politicienii ciprioţi nu aveau nici ei prea multă credibilitate politică pe scena europeană. Mulţi guvernanţi europeni au dat dovadă de o reticenţă extremă faţă de ideea de a integra Cipru în UE în 2004, înainte ca un acord de pace să fi reunificat insula. Grecia ameninţa de a opune veto extinderii UE – lăsând în faţa uşii Polonia, Republica Cehă şi altele – dacă Ciprul nu primea undă verde pentru aderare. Fără tragere de inimă, liderii UE au cedat şantajului, dar acest episod a lăsat un gust amar, mai ales atunci când ciprioţii greci au respins planul de pace al lui Kofi Annan. Astfel, atunci când au început problemele Ciprului, puţini oameni mai nutreau ceva simpatie faţă de micul popor.
Însă problema cea mai importantă este lipsa de încredere şi prăpastia care despart culturile politice din nordul şi sudul Europei. Înainte de criză, când totul mergea bine, se considera incorect din punct de vedere politic, sau chiar xenofob, de a da de înţeles că nivelurile de probitate în viaţa publică variau considerabil între un capăt şi celălalt al Europei şi că aceasta reprezenta o problemă pentru o organizaţie menită a fi “o uniune tot mai strânsă”.
Astăzi totuşi, se pare că această lipsă de convergenţă în materie de încredere şi de cultură politică este cel puţin tot atât de importantă cât şi lipsa de convergenţă economică. Este de asemenea adevărat că germanii, olandezii şi scandinavii au şi ei probleme de corupţie în viaţa publică, iar a considera întregul sud al Europei drept fiind corupt înseamnă a fi pripit şi grosolan de nedrept.
Atitudinea faţă de banii publici variază…
Desigur, este adevărat şi că evaziunea fiscală o duce bine în ţări precum Grecia şi Italia, şi acesta este motivul pentru care alegătorii din Nord sunt atât de greu de convins să ajute Sudul.
Este evident că atitudinea faţă de banii publici variază considerabil de la o regiune la alta. Cu câţiva ani în urmă, am fost invitat la o reuniune a tuturor ambasadorilor olandezi în post. Bufetul consta dintr-o movilă de sandvişuri nu prea gustoase şi de chips-uri, consumate în picioare. Mi-am spus că, chiar dacă finanţele publice ale Italiei şi Greciei mergeau mai prost, măcar ambasadorii lor sigur mănâncă mai bine.
Este o anecdotă uşuratică, dar este genul de diferenţă culturală care explică de ce europenii din Nord spun acum “basta” atunci când vine vorba de băncile cipriote.
Dacă Uniunea Europeană nu reuşeşte să creeze o adevărată convergenţă a normelor de viaţă publică, lipsa de încredere riscă să tragă la fund mai întâi moneda unică, şi apoi UE-însăşi. Articolul integral, tradus si adus de PressEurop
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Singurul lucru care permite unei banci sa functioneze este increderea. Daca mostruozitatea confiscarii banilor omului simplu s-a putut intampla in democratica si capitalista Europa, atunci nu vad ce ar putea opri lumea sa fuga la banca in toate tarile sudice, apoi estice, in continuare centrale, si in cele din urma si in celelalte.
Nici nu se mai pune problema daca vor fi sau nu “taxate” conturile mici; faptul ca s-a pus problema si ca azi oamenii nu acces la proprii bani este suficient. Eu nu cred ca Euro va rezista acestei povesti.
In sfarsit, poate ca merita sa ne povestiti despre ceea ce s-a intamplat in Islanda. Ceea ce incepe sa fie numit “solutia islandeza” si despre care nu prea se vorbeste, risca sa devina planul B pentru multe tari (desi ele inca nu o stiu).
P.S.
Va multumesc pentru toate articolele grozave pe care le-ati scris in ultima vreme; le-am citit si nu am mai comentat (ca sa zica un inginer !?). Exista o regula de neticheta care spune ca nu are rost sa comentezi doar ca sa spui “Bravo !” … incerc sa o ocolesc prin acest PS 🙂