Europa: 18 ianuarie 2013 / Razboi in Mali
| 18/01/2013 | Autor theophyle Categorii: Stiri Europene |
Războiul care anunţă moartea Europei apărării. Intervenţia armată a Franţei în Mali este un război purtat solitar în numele întregii Europe. Slabele mijloace de desfăşurare care îi sunt oferite de partenerii săi nu sunt doar eschive: sunt şi clopotele care anunţă moartea Europei apărării.
Dacă în Mali ar fi fost vorba numai despre Mali, probabil că soldaţii francezi n-ar fi ajuns să lupte acum contra miliţiilor islamiste. Nici măcar interesele vechii puteri coloniale pe continentul african nu justifică o asemenea acţiune riscantă. Intervenţia militară a Franţei se explică prin faptul că statul-problemă din zona Sahel ameninţă să devină un pericol pentru întreaga Europă. Iar Franţa a intervenit singură întrucât celelalte state europene s-au eschivat. Ceea ce spune multe despre starea actuală a politicii europene comune de securitate şi de apărare. Şi nimic nu e de bun augur aici.
Dacă Parisul nu primeşte de la partenerii ei europeni decât o bătaie fraternă pe umăr şi câteva avioane de transport, atunci e ceva în neregulă cu Uniunea Europeană. A-i împiedica pe islamişti şi pe terorişti să ocupe Maliul ţine de interesul genuin al Europei. UE cunoaşte pericolul de mai bine de un an. Dacă ar ajunge pe mâna membrilor al-Qaida şi a susţinătorilor lor, Mali ar deveni un Afganistan la porţile Europei: punct de pornire, tabără de antrenament şi loc de odihnă pentru terorismul internaţional.
UE depăşită de situaţie
Nu încape îndoială că statele-membre UE au recunoscut pericolul. Dar ele n-au căzut de acord niciodată asupra unui răspuns substanţial. S-au rezumat la o mică misiune de instruire pentru armata maliană. E tot ce a putut face voinţa europeană comună. N-a existat o planificare în vederea unor situaţii militare de urgenţă, cum este cea la care reacţionează acum Franţa.
E aproape ridicol să se spună că misiunea de instruire trebuie accelerată. Pe de o parte, acest lucru nu schimbă cu nimic faptul că restul europenilor asistă cu mâinile în sân la eforturile întreprinse de francezi pentru apărarea intereselor comune. Pe de altă parte, e puţin probabil ca vreunul dintre soldaţii din Mali să aibă timp de instructorii europeni, câtă vreme sunt implicaţi în lupte cu miliţiile în centrul şi în nordul ţării. Evoluţia conflictului a lăsat în urmă planurile europene.
Astăzi, UE trebuie mai degrabă să se hotărască dacă are de gând să ia cu adevărat în serios Politica Externă şi de Securitate Comună. Asta ar însemna să nu lase Franţa să acţioneze de una singură din punct de vedere militar, aici şi acum. Fostul ministru de Externe francez, Hubert Védrine, a dat de curând un verdict nimicitor privind politica de securitate şi de apărare comună, la care lucrează de două decenii, fără prea mult succes, oficialii UE.
Războiul este o opţiune
Dacă politicienii din statele-membre ale Uniunii nu vor cădea de acord cât mai repede asupra unor principii solide de cooperare – a spus fostul ministru –, pretenţia Europei de a deveni o putere mondială se va duce pe apa sâmbetei. Probabil că Védrine nu şi-a imaginat că Europa ar putea fi pusă atât de repede la încercare şi că zona Sahel ar putea deveni proba decisivă.
Sunt multe indicii că Europa nu va face faţă acestei probe. Căci interesele statelor-membre UE privind politica externă şi de apărare sunt încă prea divergente. Să luăm exemplul Mali: europenii sunt de acord asupra pericolului, nu şi asupra modului în care poate fi înlăturat. Şi nici asupra faptului că, în asemenea situaţii, trebuie să fii pregătit de orice, inclusiv de război. Politica europeană de securitate suferă de imprecizie, de incapacitate şi de indolenţă, defecte ce nu vor dispărea prea repede.
Cu toate acestea, ceilalţi europeni au datoria să ajute militar Parisul. E o chestiune de solidaritate, dar şi de raţiune pe termen lung: dacă o politică de securitate reală mai înseamnă ceva pentru restul statelor europene, ele nu au voie să lase Parisul să cheme în ajutor NATO în caz că armata franceză se va împotmoli. Căci asta ar fi dovada definitivă că europenii sunt pur şi simplu neputincioşi. Sursa: Süddeutsche Zeitung, aduce PressEurop
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Bună !
Pot să stau o săptămână în fața televizorului și nu voi afla un rezumat al faptelor și o soluție a rezolvărilor atât de concisă. Mulțumesc !
Buna ziua,
cu placere 🙂
Interesant, incepe sa se faca lumina. Delicata problema si mai ales extrem de fierbinte 🙁
mar,
o sa incerc sa explic mai detaliat la pranz
Salutare tuturor.
Cooperarea militara europeana a fost intotdeauna o gluma destul de proasta. Statele mai mici au incercat sa-si reduca dimensiunea armatelor ori de cate ori au avut ocazia (si sa paseze cartoful fierbinte in chestiuni militare tarilor ca Franta si Marea Britanie). Iar un potential actor important sufera de lasitate si incompetenta cronica in chestiunea razboiului-ca-politica-cu-alte-mijloace, desi a fost initiatorul conceptului. Singura solutie pe termen mediu este un pact de cooperare intre tari care au capacitati de proiectie forta si care au si vointa de a o folosi (adica Franta, Marea Britanie, eventual si Spania).
Cat despre operatiunea fortelor algeriene, rezultatul este nesurprinzator. Doctrina algeriana in situatii cu ostatici este de a incerca pe cat posibil sa omoare toti atacatorii, ignorand in mod voit siguranta ostaticilor. Este un mod de a spune potentialilor teroristi ca luarea de ostatici nu functioneaza in Algeria, deoarece lor chiar nu le pasa de respectivii oameni. O atitudine cinica, dar destul de corecta strategic. Asta este si motivul pentru care absolut nimeni nu a fost informat de actiunea trupelor algeriene.
De ce este Mali un pericol pentru Europa? Să zicem că tuaregii ăia izbutesc să creeze un stat separat în Nordul Mali-ului. Ce ne deranjează pe noi asta?
Tuaregi nu ar fi o problema, insurgentii islamisti “aliatii”lor Al-qaeda, sunt. De mult insurgenta s-a transformat intr-una islamica. Aveti nevoie de o noua Somalie?!
Theophyle, la ce cantitate de stiri externe sunt pe TV de la noi, e normal ca oamenii sa nu aiba habar de ce se intampla. Mie mi se pare ca, desi avem vreo 5-6 TV de stiri, suntem complet rupti de realitatea internationala
Barengott,
la noi nici nu se prea intereseaza lumea de stiri externe. Articolele mele legate de stiri externe abia adunna 100-200 de cititori 🙁
aproape ca nici nu-mi vine sa le scriu!
Buna ziua,
Sper sa continuati totusi.
theophyle, n-am nevoie de o nouă Somalie, dar nici Somalia existentă nu mă deranjează prea tare. N-am de gînd să călătoresc acolo, şi dacă va trebui să adaug Azawadul pe lista locurilor pe care nu le voi vizita nu m-ar deranja prea tare.
Da, nu o sa te duci tu in Somalia nicodata, dar NATO trebuie sa tina mereu nave de razboi pe acolo de cand e haos si piratii deturneaza nave cormeciale (tot traficul naval intre Asia si Europa trece pe acolo). A fost si fregata Regele Ferdinand asta vara intr-o misiune acolo in acelasi scop.
pe posturile noastre nu găsești știri despre exteriorul Europei,rar ceva știri din SUA
uragane,omor în masă…( mai ales despre ceea ce se întamplă în țările din africa nici un cuvant….cred că nu se știe nici ce țări sunt pe acolo…) de parcă nici nu ar exista și altceva!
Continua sa le scrii 🙂
Am mai pus întrebarea asta pe celălalt blog (+Vladimirescu), dar poate a trecut neobservată.
Ei – rebelii – chiar cred că o să câştige? Că Franţa va accepta nilşe fanatici religioşi cu care nu se poate negocia în buricul zonei ei de influenţă?
Că, până la urmă, în caz că Franţa o ia peste bot, nu se va băga SUA să stârpească un Afghanistan “en herbe”.
Şi te rog multt să continui cu articolele externe şi cu cele istorice.
În ţară nu mai avem ce face, totul e tare naşpa.
Mai degrabă mă interesează necazurile celor din afară.
Şi e mai fain să afli despre ceva ce s-a întâmplat acum nu ştiu câte secole, decât de ceva ce vine peste noi în România şi de care nu ne putem feri.