Vinerea Mare. Iisus în suferință, pentru neamul omenesc
| 14/04/2017 | Autor Cetatean Categorii: Editoriale |
Iisus în celulă (de Radu Gyr)
As-noapte Iisus mi-a intrat în celulă.
O, ce trist, ce înalt era Christ!
Luna-a intrat după El în celulă
și-L făcea mai înalt și mai trist.
Mâinile Lui păreau crini pe morminte,
ochii adânci ca niște păduri.
Luna-L spoia cu argint pe veșminte,
argintându-I pe mâini vechi spărturi.
M-am ridicat de subt pătura sură:
– Doamne, de unde vii? Din ce veac?
Iisus a dus lin un deget la gură
și mi-a făcut semn ca să tac…
A stat lângă mine pe rogojină:
– Pune-Mi pe răni mâna ta.
Pe glezne-avea umbre de răni și rugină,
parcă purtase lanțuri, cândva…
Oftând, Și-a întins truditele oase
pe rogojina mea cu libărci.
Prin somn, lumina, iar zăbrelele groase,
lungeau pe zăpada Lui, vărgi.
Părea celula munte, părea căpățână
și mișunau păduchi și guzgani.
Simțeam cum îmi cade tâmpla pe mână,
și am dormit o mie de ani…
Când m-am trezit din grozava genună,
miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celulă și era lună,
numai Iisus nu era nicăiri…
Am întins brațele. Nimeni, tăcere.
Am întrebat zidul. Nici un răspuns.
Doar razele reci ascuțite-n unghere,
cu sulița lor m-au împuns.
– Unde ești, Doamne? – am urlat la zăbrele.
Din lună venea fum de cățui.
M-am pipăit, și pe mâinile mele
am găsit urmele cuielor Lui…
***
Era o zi de Duminică, eram izolat şi nu putem sluji Sf. Liturghie, pentru că nu aveam nici o bucăţică de pâine – era zi de foame, fără hrană. Liturghia se oficiază cu pâine şi vin, iar momentul ei cel mai important şi în jurul căruia se organizează tot restul serviciului divin are loc în clipa în care preotul – cu mâinile înălţate – rosteşte în taină invocarea numită epicleză. Atunci Duhul Sfânt coboară şi preface pâinea şi vinul în trupul şi sângele Mântuitorului în chip real, dar nevăzut. Din clipa aceea noi ne comportăm faţă de Sfintele spete cu umilinţă şi pietate, cu timor et amor, pe care prezenţa reală a lui Iisus ne-o inspiră.
În închisoare, vinul nu era îngăduit, dar prin acceptarea concomitenţei, împărtăşirea mea era completă, prin necesitate. În Duminica m-am rugat adânc lui Dumnezeu – De profundis – ca să-mi înlăture tristeţea de a nu putea sluji Sfânta Liturghie, lipsindu-mi pâinea cu desăvârşire. Un gând tot mai stăruitor mă bântuia: să cer gardianului bucăţica de pâine necesară slujirii. De serviciu era chiar gardianul cel rău (Cel mai rău dintre gardienii care mă păzeau era secretarul de partid al închisorii. Otrăvit de ura de clasă, după o îndelungă îndoctrinare comunistă, el mă insulta folosind cuvinte atât de vulgare şi înjositoare pentru mine, încât aş fi preferat mai degrabă să fiu bătut decât să-i aud înjurăturile. Pentru el nu era nimic sfânt, nimic de cruţat: nici eu, nici părinţii mei, nici soţia şi fiul meu, nici preoţia mea, nici Dumnezeu) şi ştiam că cererea mea îl va înfuria şi mă va insulta atât de grav, încât toată liniştea mea sufletească va fi distrusă în acea zi a Domnului.
Dar gândul absurd creştea în mine tot mai presant, ca o forţă irezistibilă şi atunci am bătut la uşa de fier a celulei. Peste câteva minute uşa s-a deschis cu violenţă şi gardianul, cu faţa congestionată de furie, m-a întrebat ce vreau. L-am rugat să-mi aducă o bucăţică de pâine – nu mai mare de 30 de grame – pentru a sluji Sfânta Liturghie. Cererea mea i s-a părut atât de absurdă şi de neaşteptată, încât a rămas cu gura căscată. După aproape un minut de stupefacţie a trântit uşa cu aceeaşi violenţă cu care o deschisese şi a plecat.
Mulţi deţinuţi înflămânziţi îi ceruseră pâine pentru a-şi potoli foamea, dar niciodată nu-i ceruse cineva pâine pentru a sluji Sfânta Liturghie. Sufletul meu era tulburat şi-mi părea rău de ceea ce făcusem. După vreo douăzeci de minute uşa celulei s-a întredeschis, foarte încet de data aceasta şi, prin crăpătura ei, gardianul mi-a strecurat întreaga raţie de pâine: 125 de grame. Uşa s-a închis la loc, la fel de lin şi, dacă nu ar fi fost felia de pâine din mâna mea, aş fi fost convins că totul nu fusese decât o halucinaţie.
A fost cel mai adânc, cel mai sublim, serviciu sacru pe care l-am oficiat vreodată. Timp de două ore am rămas îngenuncheat pe betonul rece al celulei şi gardianul nu m-a deranjat de fel, nu m-a insultat cum făcea alte dăţi şi pe toată secţia specială, unde eram încarcerat, a fost o linişte de rai. Târziu, mult după ce terminasem Sfânta Liturghie şi parfumul rugăciunii încă mai plutea în celula mea, uşa s-a deschis la fel de încet şi gardianul, fără să rostească un singur cuvânt, mi-a făcut semn.
M-am apropiat şi el mi-a spus în şoaptă: – Părinte, nu cumva să spui cuiva că ţi-am dat pâinea. Dacă află şefii mei, sunt un om pierdut! – Domnule plutonier, i-am răspuns, cum aş putea-o face? Dumneavoastră aţi fost îngerul Domnului care mi-aţi adus în această celulă trupul lui Iisus, căci pâinea pe care mi-aţi dat-o s-a prefăcut în Trupul şi Sângele Mântuitorului. Prin ceea ce aţi făcut, aţi slujit aici, alături de mine. Gestul dumneavoastră s-a înscris în eternitate. El nu mi-a răspuns nimic. A închis încet uşa, privindu-mă cu intensitate prin crăpătura ei, până în ultima clipă. De atunci nu m-a mai insultat niciodată şi pentru mine, cea mai liniştită perioadă au fost cele opt ore, în care el îşi făcea serviciul său de gardian.
V-am povestit acest dublu aspect al prizonieratului meu – suferinţa şi consolarea divină – pentru ca să înţelegeţi că Dumnezeu echilibrează în mod tainic viaţa noastră şi că dacă îl avem pe Iisus, nu vom fi niciodată biruiţi de durerea lumii acesteia. În suferinţa cea mai atroce descoperim dintr-o dată oaze de lumină şi bucurie sfântă (Gheorghe Calciu-Dumitreasa).
****
A susține existența lui Dumnezeu, era foarte dificil în acele momente, a face cunoscut pe Dumnezeu. A fost o situație când conștiința mea a fost trezită. Eram în celula închisorii Aiud. Este o închisoare veche în care românii noștri au suferit enorm, încă din timpul Mariei Tereza. Această închisoare a fost renovată și utilizată de politicieni în acele timpuri moderne ale istoriei noastre. Ea deținea aproximativ 2.700 deținuți, și arăta ca un mare ”T”. Din când în când, autoritățile întrebau pe fiecare deținut ce profesie avea, și dacă le spuneai că ești preot se opuneau și te tratau cum mare sălbăticie. Te batjocoreau și te torturau. Puteai spune orice, dar când auzeau că ești preot îți întindeau o mulțime de curse și farse. Și ajunge la mine și mă întreabă: ”Ce meserie ai făcut?”. Eu atunci, știind ce mă așteaptă, și crezând că scap de cazne, zic: ”Agricultor”. ”Agricultor? Ți-oi da eu ție…” Și, spre surpriza mea, mă izbește de perete, măi frate, de parcă au sărit plămânii din mine, că nu m-am așteptat, m-a luat prin surprindere; atunci când te aștepți să iei o lovitură, te pregătești, dar așa e mai dificil. Și au trecut ani și ani și eu am rămas cu mustrarea asta de conștiință că atunci nu am avut tăria să recunosc.
Și apoi a venit timpul reabilitării mele. A fost o ieșire din celule. Ceea ce vreau să spun e că ne-au scos din celule în formație, în curtea interioară a închisorii, pe toți cei 70-280 membri din celulă într-un balcon mare. Ei au făcut aceasta ca să ne pregătească pentru scoaterea la muncă: la canal, la mină sau la construcții. Aceasta, pentru că în acel timp, oamenii din Occident, în special Europa Liberă, un post de radio din Occident, au aflat despre torturarea violentă a deținuților politici români. (…) Oamenii din vest au început să protesteze puternic. Aveau informație precisă despre intenția de a extermina deținuții politici, că ceea ce ei făceau [conducătorii comuniști n.n.] era dezvăluit și atunci autoritățile au decis să ne scoată în alte locuri la muncă.
Și aici, în această adunare de prizonieri, prima întrebare a fost: ”Cine crede încă în Dumnezeu? Cine crede încă în această tâmpenie?”. Și, știți, am simțit o puternică revoltă interioară. Am realizat că acesta e momentul, indiferent de ceea ce putea să mi se întâmple, chiar dacă mă trimiteau înapoi în celulă, sau într-un lagăr de muncă. Regimul era diferit: într-un lagăr de muncă – era mai ușor, chiar dacă te exterminau în ambele locuri. Când am auzit întrebarea, eu am sărit. Eu eram în spatele acestei adunări de aproximativ 120 de bărbați. Am ieșit în față, sprijinit de alții. Toți eram slăbiți, eram niște umbre, niște fantome. Am ieșit în față. Omul a spus: ”Vino aici” – arătându-mi stânga lui. ”Cine altcineva crede, ca acesta?”. Numai 7 au stat la locurile lor – oamenii lor – informatorii, care intraseră printre noi și își trădau colegii. M-au izolat 9 zile și mi-au dat porția de mâncare cunoscută: câte 200 de grame de apă sărată, seara, și o bucățică de pâine de 100 de grame. După ce acest tratament diabolic s-a terminat, ceilalți m-au întrebat: ”De ce ai spus că ești preot?”
Cum aș mai fi putut spune că sunt altceva? – Îmi ajungea mustrarea pentru cedarea anterioară. De data asta ar fi fost posibil să declar altă meserie doar dacă renunțam la Hristos. Cine spune adevărul poate să piardă azi, dar să câștige pentru totdeauna, fiindcă nimic nu se face fără știința lui Dumnezeu; în toate e o încercare și o dovadă de dragoste a lui Dumnezeu.
Ceilalți au plecat la Baia Sprie, o mină la cca. 160 km de Aiud. După două săptămâni, eu am fost dus acolo într-o mașină a închisorii în condiții oribile, și am stat acolo 2 ani. Eu nu m-am refăcut foarte bine psihic, dar mi-am răscumpărat păcatul anterior. Nu vreau să spun că acesta a fost un act de curaj din partea mea, cât că un rezultat al acestei acțiuni a fost că păcatul a fost ispășit. Eu am spus: ”Doamne, iartă-mă. Păcătuisem și am vrut să mă dărui Ție în acel moment periculos”. Toți m-au observat și, să știți că gardienii, ofițerii și întregul lagăr au avut un respect special pentru mine. Ei încă mă batjocoreau, dar am observat că mai puțin. Peste ani am avut ocazii de a mă reabilita în pușcărie. Și am văzut cum și un demon poate fi supus de puterea credinței (Parintele Iustin Parvu).
***
”Am cunoscut comunişti şi am cunoscut evrei în închisoare, am cunoscut de asemenea din cei care fuseseră la putere. Am îngrijit chiar pe generalul care fusese preşedintele curţii militare care a pronunţat condamnarea mea. Mi-a fost dat ca să-i închid ochii. După ce îi servise pe stăpâni, fusese azvârlit şi el în temniţă.” (Ion Ianolide)
***
Cela ce in palma
Tot pamantul tine
Sub pamant acum cu trupul se afla mort,
Slobozind pe mortii cei legati in iad.
Din stricare, Doamne,
Viata mea o ridici;
Caci murind acum, la cei morti Te-ai coborat
Si-ale iadului zavoare le-ai zdrobit
S-a schimbat faptura
Prin ale tale patimi,
Caci cu Tine au patimit toate cate sunt,
Țiitor a toate cunoscandu-Te. (Prohodul Domnului).
Hristos moare azi pentru păcatele noastre, sa murim si noi față de ele, ca sa inviem odata cu Mântuitorul!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Multumesc @Citi !
Sublim
Sa nu uitam jertfa Mantuitorului ,cel care ne a aratat calea si adevarul vietii
Buna ziua 🙂
Serbia nu e tara aia care a luat-o pe cocoasa cu niste MIG-uri, in zbor deasupra unui cuib de NATO-isti? Credeti ca ajunge Ghita intr-o tara NATO- ma rog chiar si una de la periferia NATO? Nu mai bine sta el acolo in serbia si mai face o delegatie sau doua la Moscowa?
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21715491-bulgaria-incearca-aproape-trei-ani-extradeze-din-serbia-omologul-bulgar-lui-sebastian-ghita.htm
“In septembrie se implinesc trei ani de cand Bulgaria incearca sa obtina extradarea din Serbia a lui Tzvetan Vasilev, un celebru bancher bulgar acuzat ca ar fi devalizat banca Corpbank, relateaza agentia bulgara de presa BTA. Ultimul refuz al autoritatilor sarbe privind extradarea bancherului bulgar s-a inregistrat saptamana trecuta, fiind pentru a treia oara cand magistratii sarbi decid impotriva extradarii. Diferenta intre Sebastian Ghita si Tzvetan Vasilev e ca bancherul bulgar nu a savarsit in Serbia nici o infractiune, asa cum s-a intamplat in cazul lui Ghita, prins cu acte false de politistii sarbi.”
Stiti ca nu sunt nici conspirationis nici paranoic, dar eu parca pe aici vad amestecata si un pic de ceai servit tovaraseste cu plutoniu. Moscova trebuie sa-si protejeze interesele in tarile
din spatiul ex-sovietic,pardon dint tarile democrate satule de tirania UE si NATO.apropo de Moscova
MOAB in sus, MOAB in jos.. bun ..asta e mamica..hai sa-l caut pe taticu …si l-am gasit …e rusnac:
https://en.wikipedia.org/wiki/Father_of_All_Bombs
mamica-i balerina..
Frumos !!
O vinere linistita va doresc.
Foarte frumos! Mulțumesc tare mult.
@Cetatean: Multumesc, Dumnezeu sa-i ierte! Si pe noi toti, ca multi dintre noi (prieteni, rude – cu totii ii stim sau avem) se gandesc cu nostalgie la vremurile alea (ca erau apartamente maica, locuri de munca, ce manca etc). Si intre timp oamenii astia erau torturati in inchisori.
Asta e politica urmasilor PCR si-acum: n-a fost asa rau, sa-i uitam/ignoram… 🙁
Multumesc!
Buna seara.
Un raport exact, potrivit zilei / perioadei de reflectie:
http://www.contributors.ro/cultura/lume-rea-lume-bolnava/
Buna ziua.
Unde este suferinta mare impotriva lui Soros…
http://www.msn.com/en-us/money/companies/soros-sued-by-fellow-billionaire-in-dollar10-billion-mine-brawl/ar-BBzQR7H?li=AA4Zjn&ocid=spartanntp
Buna dimineata tuturor 🙂
Azi, in asteptarea cu piosenie a Invierii, am decis ca o revista a presei, cu stiri mondeno-politice, nu ar fi potrivita. Sunt destule zile pentru cele lumesti si trecatoare, azi insa ne pregatim pentri cele nepieritoare 🙂
Dragilor, sa fiti si sa fim cu totii patrunsi de duhul smereniei si al bucuriei in asteptarea clipei in care Mantuitorul invie, an de an, pentru mantuirea noastra!
Buna dimineata politeia.
Pace la toata lumea.
Buna ziua, si sarbatori fericite 🙂
Stie cineva cand expira si cum expira niste acte false emise de slovaci? Nu pentru mine ci ma interesez pentru o cunostinta?
Buna ziua
Eu stiu de cele slovene!insa n am vrut sa i spun lui Guitza ca ale lui erau expirate?
Paste Fericit tuturor !
impresionanta,rascolitoare postarea
multumim City,Desy
Lumina sfanta,pace si bucurie !
Dragilor, si anul asta lumina sfanta a venit in Ierusalim. Semn ca neamul asta omenesc are inca resurse de smerenie, ascunse, pentru care Mantuitorul inca se mai indura de noi, ceilalti.
@Desy si @Cetatean va imbratiseaza pe toti cu bucurie mare, in Domino, va ureaza o praznuire duhovniceasca la noapte cu pacea celui Inviat in inimile noastre!
Hristos invie mereu, sa invie si anul acesta si pururea pentru noi toti! 🙂 Hristos invinge moartea, sa calcam si noi, alaturi de El, cu curaj, pe pacatele noastre!
postare noua! Hristos a inviat!
http://politeia.org.ro/editoriale/hristos-a-inviat-o-intelepciunea-lui-dumnezeu-2/53233/