Papa Leon al XIV-lea: slab și fără divizii, precum Mântuitorul
| 13/04/2026 | Autor Cetatean Categorii: Editoriale |
“Şi iată, unul dintre cei ce erau cu Iisus, întinzând mâna, a tras sabia şi, lovind pe sluga arhiereului, i-a tăiat urechea.
Atunci Iisus i-a zis: Întoarce sabia ta la locul ei, că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri.
Sau ţi se pare că nu pot să rog pe Tatăl Meu şi să-Mi trimită acum mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?
Dar cum se vor împlini Scripturile, că aşa trebuie să fie?
În ceasul acela, a zis Iisus mulţimilor: Ca la un tâlhar aţi ieşit cu săbii şi cu ciomege, ca să Mă prindeţi. În fiecare zi şedeam în templu şi învăţam şi n-aţi pus mâna pe Mine” (Evanghelia după Matei 26, 51-55)
Papa Leon al XIV-lea, ca orice Papă care isi intelege greutatea misiunii de a purta toiagul și traista păstorului care paște oile lui Hristos, știe că nu vorbește nimic din ceea ce Mântuitorul nu a spus:
“Dumnezeu nu binecuvântează niciun conflict. Oricine este discipol al lui Hristos, Prințul Păcii, nu este niciodată de partea celor care cândva mânuiau sabia și astăzi aruncă bombe. Acțiunea militară nu va crea spațiu pentru libertate sau momente de #Pace, care vin doar din promovarea răbdătoare a coexistenței și a dialogului între popoare. Violența absurdă și inumană se răspândește cu ferocitate prin locurile sacre ale Orientului creștin. Profanate de blasfemia războiului și de brutalitatea intereselor, fără nicio considerație pentru viețile oamenilor, care sunt considerate cel mult daune colaterale ale interesului propriu. Niciun câștig nu poate valora viața celor mai slabi, a copiilor sau a familiilor. Nicio cauză nu poate justifica vărsarea de sânge nevinovat”.
În numele celor slabi, suferinzi, fără apărare, Papa Leon al XIV-lea nu se teme să îl admonesteze, fără a-i pronunța numele, condamnatului penal ajuns în fruntea puterii militare care crede că își permite să amenințe papalitatea și, prin ea, pe Hristos, cel care a avertizat că violența naște violență mai mare. Se pare ca un neica-nimeni pe care istoria il va retine ca un zero barat ce i-ar fi spus emisarului papal la Washington: “Statele Unite au suficientă forță militară pentru a face orice doresc în lume. Ar fi mai bine ca Biserica Catolică să treacă de partea noastră“.
Ei bine, cred că unii conducători vremelnici nu învață nimic nici de la Mântuitorul (deși se pozează cu Biblii “made in China” pe care le vand la suprapret, pentru a se imbogati vanzand cuvîntul Domnului), care, deși avea toată puterea în ce și pe pământ, nu a folosit-o, și nici de la Stalin (pe care îl admiră în secret), care a luat în derîdere papalitatea prea devreme, neștiind nimic despre forța Solidarității ce urma să vină.
Mersul lui Dumnezeu prin istorie nu e zgomotos si cu postări pe Truth Social, ci cu smerenie, prin cartierele sărace din Peru, unde actualul Papă a fost preot misionar 20 de ani.
Când ai trăit 20 de ani printre cei sărmani și bolnavi, nimic nu te mai sperie, pentru că ți-ai închinat deja viața fratelui în suferință. Alături de tine, în misiunea ta zilnică, merge Hristos, cel slab, fără divizii și fără rețele sociale, din gura Căruia răsună mereu “cuvintele vieții veșnice”.
Cred că nu doar catolicii, ci toți cei care se consideră creștini, de orice confesiune, ar trebui să fie mândri de Papa Leon al XIV-lea.
Pentru că niciodată adevărul nu a fost spus mai direct în fața fariseilor acestei lumi care iau numele Domnului în deșert și consideră setea lor de putere drept misiune divină. Da, papa este “slab”. La fel ca Hristos. Da, papa “ține cu criminalii”. La fel cum Hristos a “ținut” cu prostituatele, vameșul și tâlharul.
Și asta nu se va schimba în vecii vecinilor, pentru că adevărul nu se negociază pe rețele sociale și nici nu se află în case albe luxoase, ci în cocioabe din Peru.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul

Buna ziua
Văleu, văleu, văleu !
Pagina asta ( inclusiv comentariile ) se depozitează în serverele ambasadei USA.
Pai crezi că mai primești viza să mergi in USA cât timp critici subtil pe ” cel mai iubit dintre pământeni ” care stă peste tot cu șepcile alea ridicole ( de puștani) pe cap ?
( unii americani dar și români stau cu sepci de genul asta și în locuințele lor . Să nu se vadă chelia. Sau inteligența ? Nu știu . 😀)
Cândva alții erau cu bandane pe cap.( cum avea un italian cunoscut după un transplant de par . )
Transplant de creier NU exista oricât ai fi de bogat ?
Revenind la oile noastre, remarcat că pe pagina lui Trump , IA a generat poze unde blondul e pe post de Isus și vindeca un bolnav, în alta e îmbrăcat în Papa .
Suplimentar , Donald a susținut tot pe pagina aia că Papa nu ajungea ca atare daca nu intervenea el.
Eu personal sunt convins că moșulică , exact că ăla răposat din Italia , are groase probleme in mansardă. Vârsta , stresul , varie pastile luate lasă semne. In vorbit, în gesturi , în gândire.
Fiecare cu crucea lui. 😇
PS.
Eu oricum sunt vaccinat. Am văzut deja genul de personaj politic.
Bogat , mincinos cum respiră, toate succesele realizate doar de el , toate înfrângerile din vina altora. Basca intrați toți în politică bătrâni , exclusiv din patriotism, grija fata de popor și de banii altora.
Răbdare și tutun .
Oricum nu mai fumez de peste 2 ani. De când am stat de vorbă cu Sfântul Petru și a ordonat să fiu trimis înapoi.
Stef, ai fost norocos. Sfantul Petru a zis atunci: “Reparati-l si lasati-l sa mai scrie, ca a facut treaba buna cand era in productie, si azi merg instalatiile facute de el 😉😁”
Hristos a inviat 🙂
https://www.nytimes.com/live/2026/04/13/us/trump-news?emc=edit_na_20260413&nl=breaking-news&segment_id=218139
Uite, administratia nu e acelasi lucru cu tara. Si un conducator vremelnic nu e totuna cu Constitutia.
Papa nu se teme de bronzat. Si nu vad de ce s-ar teme, cata vreme el vorbeste in numele credintei. Nu te poti teme de un infractor dovedit de o curte cu jurati. “Res judicata pro veritate habetur”.