Dacian Cioloș și micul lui partid (șantajist)
28/02/2020 | Autor Cetatean Categorii: Editoriale |
Pozitia mea referitor la ambitiile candidatului Plus pentru Primaria Bucuresti am exprimat-o de mai multe ori (prima data si a doua oara). In opinia mea, Vlad Voiculescu, oricat de mult l-ar impacheta ca “om bun” consilierii de imagine si prietenii din Plus, nu poate castiga Primaria Bucuresti. Branding-ul personal nu poate invinge faptele reale, si adevarul nu trebuie ocolit: Vlad Voiculescu are ZERO experienta administrativa locala si ZERO fapte care sa arate ca poate asuma o functie ca cea de Primar General. Nici nu are rost sa il compar cu Nicusor Dan, caci la Vlad Voiculescu nu gasesc nimic de pus in balanta.
Insa el joaca un rol, iar candidatura sa, anuntata fix cu o zi inainte de finalizarea negocierilor USR-Plus, cu sprijinul intregului conclav Plus (Ciolos in spatele sau) arata ca omul e un pion pe tabla de sah a relatiilor intretinute de Plus cu USR. Relatii care mergeau (noroc de cei de la G4Media), daca se putea, pana la preluarea conducerii Aliantei USR-Plus, profitand de slabiciunea post-electorala a lui Barna.
Dupa ce Nicusor Dan a fost acceptat de PNL in vederea sustinerii pentru Primarie (lucru care era evident de mult ca trebuia sa aiba loc, intrucat PNL-ul nu are om in Capitala care sa o infranga pe Firea), cei de la Plus, nervosi ca nu le-au iesit manevrele, in loc sa anunte in secunda doi ca il sustin pe Nicusor Dan, s-au apucat de fundul pantalonilor si au sarit in sus.
“Omul bun” Vlad Voiculescu nu si-a anuntat nici dupa 24 de ore sustinerea pentru Nicusor Dan. Bunatate, bunatate, insa nici chiar asa! Tocmai acum, cand scriu articolul, si-a anuntat retragerea.
Ludovic Orban, de bine, de rau, a dat dovada de ratiune, in Plus insa a inceput balamucul. Tapul ispasitor pentru stricarea planurilor lui Voiculescu a fost gasit…USR-ul.
Citez: “Într-un document care circulă printre membrii PLUS, obţinut de Adevărul, liderii partidului ating mai multe puncte sensibile: 1. „PNL este un partid vechi, îmbătrânit în rele, care crede că accesul la putere este mai important decât societatea românească“; 2. Nicuşor Dan – „un candidat paraşutat prin forţă, orcât de mult l-am respecta“. 3. „Ne dorim o clarificare internă a USR cât de rapid se poate“. 5. „Avem trei opţiuni pentru Bucureşti“
Cu teza nr. 1 sunt in intregime de acord, nu are rost sa discutam. PNL = un PSD galben. Nu am votat niciodata si nici nu voi vota vreodata.
Insa tezele 2 si 3 arata adevaratul mod de gandire al celor din Plus (conducerea centrala; nu am habar cum gandesc membrii onesti de la firul ierbii).
– “În ceea ce priveşte nominalizarea lui Nicuşor Dan de către PNL, ideea plutea în aer de multă vreme şi era confirmată de atitudinea lui Nicuşor Dan în cele câteva întâlniri pe care le-am avut în ultimele luni“.
Faptic, e inexact. Nicusor Dan nu a fost “nominalizat”, ci PNL-ul si-a declarat sprijinul pentru el . Iar “atitudinea din ultimele luni” a fost aceea de negociere cu un Vlad Voiculescu care o tinea ca gaia matu’ cu “alegerile interne”, de parca electoratul Bucurestiului este o copie, in miniatura, a electoratului USR-Plus. Sondajele il aratau clar pe Nicusor Dan ca avand cea mai buna pozitie pentru a o concura pe Firea, asa ca insistenta lui Voiculescu era, daca nu dovada prostie, cel putin dovada calcul meschin. Nu iei candidatul de pe locul 3 sau 4 in sondaje si il pui in locul candidatului de pe locul al doilea!
– “Munca sa [Nicusor Dan] în Bucureşti este recunoscută şi reală, l-am privit mereu ca pe un candidat cu şanse, dar neînţelegerile dintre el şi o altă parte a USR au cântărit pentru domnia sa mai mult decât orice construcţie politică vizionară, cu scopul de a guverna România“.
Sa traduc gandirea celor de la Plus: da, Nicusor Dan are sanse in Bucuresti, insa candidatura sa merita sacrificata (haide, Vlad, baga-te tu!) pentru un scop nobil: guvernarea Romaniei. Scuze: “constructie politica vizionara”. Mi-e pur si simplu jena de acest jalnic joc de politruci: sa justificam lipsa de sprijin pentru Nicusor Dan, care are 166 de procese castigate cu administratia pesedista, si sa servim niste baliverne despre “constructia politica vizionara”. Exceptionala viziune: bagam un candidat slab in locul unuia care are mult mai multe sanse. Curat vizionar!
– “Cine conduce USR, care sunt taberele politice şi ce au de împărţit Nicuşor Dan cu Cristi Ghinea şi Dan Barna nu este problema PLUS. Dar devine şi problema noastră în momentul în care această situaţie internă afectează funcţionarea Alianţei USR PLUS şi viitorul nostru comun. Ne dorim o clarificare internă a USR cât de rapid se poate, astfel încât să trecem la chestiuni care cu adevarat îi preocupa pe cei pe care-i chemam la vot“.
Aici este miezul problemei: celor din Plus le este pur si simplu ciuda ca Dan Barna nu a putut trece peste decizia organizatiei USR Bucuresti, care a anuntat ca Nicusor Dan este candidatul sprijinit pentru Bucuresti.
Fragmentarea interna a USR, care este constitutiva modului in care s-a constituit acest partid (si despre care eu cred ca trebuie sa ramana la fel, chiar daca asta poate soca pe “profesionistii” politicii) a facut ca Ciolos sa nu ii poata impune lui Barna, la negocieri intre conducerile celor doua partide, sprijinirea lui Vlad Voiculescu si dezavuarea deciziei USR Bucuresti.
De altfel, acum cateva zile, Vlad Voiculescu a spus aproape mot-a-mot ca spera ca decizia sa fie transata la nivelul conducerii Aliantei in favoarea sa:
El a menţionat că speră ca luni la şedinţa Birourilor Naţionale reunite ale USR şi PLUS să ajungă la o soluţie pentru a avea o singură echipă a Alianţei, aşa cum am propus.
“Dacă nu se va ajunge la o concluzie, voi propune să facem ceea ce fac partidele moderne şi curate întotdeauna când nu reuşesc să ajungă la înţelegere: apelează la voinţa membrilor. Voi propune un referendum intern al organizaţiilor de Bucureşti ale USR şi PLUS pentru stabilirea metodei de determinare a candidatului. Un membru – un vot, indiferent de partid, aşa cum se cuvine într-o Alianţă a două partide care intenţionează să fuzioneze. Adică să votăm asupra modului cum să ne alegem candidatul: sondaj, referendum sau altceva. Orice, doar să avem un rezultat comun şi să deblocăm situaţia”, a afirmat el.
El se baza pe ultimatul public dat acum trei zile de Dacian Ciolos.
“Dacian Cioloș, președintele PLUS, le-a dat marți un ultimatul candidaților USR și PLUS la Primăria București să găsească o soluție pentru a decide candidatul alianței până la finalul săptămânii.
”Dacă Nicușor Dan și Vlad Voiculescu nu găsesc soluția până la sfârșitul săptămânii, atunci săptămâna viitoare vom decide în birourile politice ale USR și PLUS”, a anunțat Cioloș la Digi 24″
Ultima declaratie a lui Dan Barna, inainte de anuntul facut de Orban ca il sustine pe Nicusor Dan, indica o semi-cedare in fata Plus:
“Ultimatumul dat de Dacian Cioloș pare să aibă efect: candidatul USR-PLUS la Primăria Capitalei va fi stabilit în maximum două săptămâni, printr-un sistem care ar putea să-i mulțumească și pe Nicușor Dan, și pe Vlad Voiculescu: o combinație între sondaj și alegeri primare”. Anunțul a fost făcut de Dan Barna”.
Insa Nicusor Dan a reusit sa dejoace acest plan in trei etape (1. Voiculescu isi anunta primul candidatura si nu cedeaza in fata evidentei – ca nu are sanse in fata Firei; 2. La negocieri, Voiculescu si Nicusor Dan nu se inteleg; 3. Ciolos da ultimatum si Barna cedeaza, iar USR-Plus il sprijina pe Voiculescu, in timp ce Barna se vede nevoit sa isi calce promisiunea facuta lui Nicusor Dan in 2017).
Barna deja daduse semne din septembrie 2019 ca era dispus sa cedeze in fata lui Ciolos (“construcţie politică vizionară, cu scopul de a guverna România”, nu?!), cand afirma:
“E foarte clar că Nicuşor Dan e un om cu foarte bune şanse pentru Bucureşti. Ne gândim la procesul de competiţie. Mai e si Vlad Voiculescu. Nu s-a încheiat, pentru că obiectul este să avem un candidat al opoziţiei şi trebuie să indentificăm candidatul cu cele mai mari şanse. Vrem să nu mai avem experienţa de la alegerile locale precedente. Miza reală a procesului este cum ajungem la mecanismul prin care să alegem candidatul unic al opoziţiei. Acela e obiectivul. În rest, sunt paşi de făcut. PLUS şi-a desemnat un candidat, Vlad Voiculescu. USR e în procesul de a desemna candidat. Poate Niculor Dan. Întrebarea e facem competiţie sau facem un proces deschis, unde cel mai bine plasat candidat va fi nominalizat”.
Personal, cred ca daca Nicusor Dan nu reusea sa il convinga pe Orban sa il sprijine, astazi Barna ar fi cedat si Vlad Voiculescu ar fi fost deja acceptat drept candidat (perdant) al aliantei USR-Plus.
Insa planul celor din Plus nu a mai mers. Atat anuntul neasteptat facut ieri de Orban, cat si fragmentarea interna a USR (despre care, repet, eu cred ca este benefica, intrucat aceasta evita concentrarea puterii in mana unui singur om si a echipei lui – ceea ce incearca Barna sa faca dupa ce a pierdut alegerile, insa asta e alta poveste) au functionat, dejucand planul celor Plus. De unde si reactia furibunda a lor.
In loc de incheiere, ramane sa meditam la urmatoarele aspecte:
- Daca relatia USR-Plus este acum bazata in continuare pe acest tip de ultimatum si santaj, cum va fi dupa o eventuala fuziune? Sau nu cumva fuziunea se va face tot sub presiunea santajului, dupa ce preluarea in forta a conducerii Aliantei a esuat datorita informatiilor divulgate de G4Media?
- De ce permite USR-ul ca un partid mic ca Plus sa faca atat de multe presiuni?
- Cate procente ar lua Plus la alegeri, cu oamenii lui “buni” candidand in afara aliantei cu USR?
- Ce urmareste, realmente, Ciolos, de adopta o astfel de pozitie de forta? Exemplul Bucurestiului este doar ceea ce se vede; ganditi-va la teritoriu. Un singur exemplu va dau:
Cosette Chichirău, desemnată candidatul USR pentru Primăria Iași, a explicat pe grupul intern de comunicare al filialei ieșene a USR că a cerut amânarea dezbaterii de la Iași cu candidatul desemnat de PLUS, după ce partenerii de alianță au venit cu un ultimatum: Ori Liviu Iolu la Primărie, ori nu negociază nimic, au relatat pentru G4Media.ro surse din partid.
Potrivit surselor citate, Cosette Chichirău a scris pe grupul intern că joi a avut o întâlnire „destul de productivă” cu cei de la PLUS, în care se negociase un raport al candidaților USR/PLUS la alegerile locale în județ de 2 la 1.
„Vineri după-amiază ni s-a dat un ultimatum: ori Liviu Iolu la Primărie, ori nu negociem nimic (liste de consilieri locali sau județeni). Mie mi s-a «oferit» primul loc la Camera Deputaților. Ne-am ridicat la masă pentru că politica matură nu se face prin ultimatumuri”, continuă Chichirău, care precizează că le-a propus celor de la PLUS amânarea dezbaterii „pentru a ieși din politica propriul buric și pentru a consulta și alți actori politici ieșeni”.
Nu o simpatizez deloc-deloc pe Chichirau, insa cred ca spunea adevarul. Este exact in linie cu ce a facut Ciolos la Bucuresti.
Asa ca, a bon entendeur, salut! Cine face alianta politica sau fuziune cu un santajist, va ajunge sa piarda tot. Alianta electorala, da. Insa nu mai mult.
Ciolos are o droaie de baieti destepti pe langa el care isi cer tainul, si Plus-ul e prea mic pentru atatea guri flamande si minti infierbantate de corporatisti care se cred politicieni mesianici. Un partid mic care santajeaza partenerul mai mare pentru a obtine mereu ceva ce el nu ar obtine singur, mimand “constructia politica vizionara” este exact ca Partidul Conservator al lui Voiculescu.
Dan Voiculescu.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Excelentă și corectă postare!
Dacă ne raportăm la ce s-a întâmplat cu câteva luni în urmă, este clar că cei de la Plus nu aveau intenția de a renunța la VV. Un articol din 18.decembrie 2019 – ”PLUS a cerut Autorității Electorale să clarifice situația lui Nicușor Dan, care nu e membru USR, dar candidat al partidului la Primăria București”
https://www.hotnews.ro/stiri-politic-23558582-plus-cerut-autoritatii-electorale-clarifice-situatia-lui-nicusor-dan-care-nu-membru-usr-dar-candidat-partidului-primaria-bucuresti.htm?
Fabuloasa obaervatie, mar, merci 😃
Asta arata ca voiau sa il impiedice activ, cu o contestatie plasata de un interpus. Am mai vazut astfel de manevre.
Buna ziua. Ciolos nu e un tampit si eu cred ca plus va abandona conceptul VV baieti destepti in favoarea propunerii rationale a lui Dan.
Evident ca nu e tampit. Insa nu am deloc incredere in oamenii lui si am devenit circumspect legat de planurile lui politice.
Oamenii informati sunt atenti la ce face; nu cred ca va comite erori in planurile sale politice (“pentru oameni, nu pentru partide politice”), dar vom vedea ce produce in realitate.
Salut
Ciolos conduce un partid de departe. Cam greu sa fi europarlamentar dar si sa pastoresti un partid in tara. Presupun ca are niste mandatari care trag haturile in tara. Iar Voiculescu asta , fara carisma , fara idei o fi :
– fie unu cu bani care sustine partidul PLUS.
– fie reprezentantul altora cu bani care cotizeaza la partid.
In ambele variante , bugetul capitalei e obiectivul/ recompensa.
Aveti habar citi pot ciugulii din mega bugetul capitalei ?
Vedeti gasca Firea cum a saracit bugetul pentru gura lor si nimic pentru bucuresteni.
Acum Nicusor asta nu e din sistem , nu cred ca a promis contracte banoase odata ajuns primar. Si asta face rau ” elitei” dambovitene.
De aia a fost evitat , sapat , luptat contra.
Doar ca in politica mioritica Dan are carisma. Stie sa vorbeasca si se face inteles. Si asta e un avantaj in oriare partid occidental. Nu in Romanika unde te sapa ” colegii” cum inchizi robinetul bugetului pentru rude , pretini , amante , s.a.m.d.
De la Basescu primar incoace , nimeni nu a mai facut nimic in capitala. Si se vede. Probleme peste probleme dar baba blonda se piaptana. 🙂
Se pare a aveti foarte putina incredere in USR-ul care il sprijina pe Barna si pe Barna in general. Cat despre USR Bucuresti este remarcabil ca isi pot exprima opinia atat de liber intr-un partid creat in Romania si condus de un om slab precum Barna. Deci cum stam cu initiativa si independenta in USR? Ea exista doar la Bucuresti? Nu stiu de ce am impresia ca nu vom iesi niciodata din zodia carpelilor politicienesti autohtone si a conspiratiilor de putere de moment. Admiram prea mult jocul cu pacanele si improvizatia de circumstanta care da bine si ne face sa asudam in fata televizorului de excitatie ca sa ne facem bine. PNL nu a facut decat un joc de imagine neavand nicio sansa adevarata in Bucuresti, opinie personala. Ceea ce trebuie sa intelegem conform articolului d-voastra este ca avem de-a face cu o conspiratie impotriva lui Nicusor dan si nu cu un dialog normal si stabilit intre parti si cu deconspirarea ei cu ajutorul independentilor din USR ? Interesant.
Buna ziua!
1. In general, am (aproape) zero incredere in partidele de lider. Plus este exclusiv un partid e lider. Echipa de langa el exista doar pentru ca el ii garanteaza pe acestia. Oamenii de langa el nu trec celebrul test al stalpului. Vremea partidelor de lider a trecut.
2. Barna este slab ca politician insa, dupa ce a pierdut alegerile, a decis sa execute diferiti indivizi din partid. Unii meritau, altii nu. El si echipa lui, pentru a nu da socoteala pentru scorul de la prezidentiale, a ales sa vireze partidul spre centru-dreapta (greseala strategica) si sa isi planteze fideli in diverse organizatii (greseala tactica). Aceeasi echipa care l-a ajutat sa ia locul 3 (era clar ca va lua, insa ei au sustinut sus si tare ca vor lua locul 2) s-au betonat in frunte si centralizeaza acum puterea. Contestatarii tac din gura pentru “binele partidului”. Barna si ai lui nu vor reusi sa o centralizeze deplin decat cu pretul ducerii USR sub 10%. Mai devreme sau mai tarziu, USR isi va gasi cadenta, cu sau fara Barna. Deocamdata, Barna a executat filialele locale sau judete slabe. USR Bucuresti nu este deloc una slaba.
3. “De-a face cu o conspiratie impotriva lui Nicusor Dan”?. Deloc. E de-a dreptul un joc la obstructie al celor din Plus. Se vede si din avion. Nicusor Dan insa a fost mai inteligent ca baietii lui Ciolos.
Gandindu-ma la titlu d-voastra si tevatura din jurul lui Nicusor Dan creata fara sa vedem un dialog finalizat intre parti as spune ca teama de Ciolos seamana cu frica celui care a mancat salam cu soia in mitologia populara si se simte nedreptatit daca are concurenta la salamul de Sibiu. Nicusor Dan ar fi obtinut probabil sustinerea USR si nu cred ca ar fi fost prea tarziu. Firea este vai de ea, indiferent ca si-a tras balon de oxigen mai nou. Aceasta fortare de mana demonstreaza pentru un votant simplu fara cunostinte de culise doar ca exista fractiuni in USR interesate sa preia puterea. Sper ca partidul sa reziste si sa isi continuie drumul. Simplu si onest asa cum au aparut pe piata. Iar liberalii , partid puternic cu traditie in cooperare si jocuri de culise sa castige alegerile. Pentru ca vor veni vremuri grele in plan extern si pentru ca nu s-a dorit eliminarea PSDului ca o a doua forta politica din Romania. Nici o curatenie sistemica nu se doreste in Romania . Ceea ce se doreste este trecerea timpului, acceptarea furturilor din banul public si noi generatii care habar nu mai au de unde am plecat si cum de am ajuns o tara in topul diferentelor socio-economice in Europa in 30 de ani.
“Nici o curatenie sistemica nu se doreste in Romania . Ceea ce se doreste este trecerea timpului, acceptarea furturilor din banul public si noi generatii care habar nu mai au de unde am plecat si cum de am ajuns o tara in topul diferentelor socio-economice in Europa in 30 de ani.”
Cu asta sunt de acord, chiar in contextual actual care contine timide promisiuni.
👍@mona buna seara/excelenta analiza …ND -după mine-nu poate fi cumpărat /liberalii se oare ca au înțeles asta și vor fi nevoiți sa facă compromisuri la care -cred- ei nu se gândesc acum….pana la urma politica este “arta posibilului “încep sa cred ca ND e chiar ilun politician bun…
Bună ziua!
Un editorial excelent, în care mă regăsesc „mănușă”! 🙂
Legat de Cioloș și tanti Cozeta…
1. Cioloș mi se pare cam suspect… Încă din vremea „guvernării tehnocrate” de după „Colectiv”… Nu pot spune de ce, dar are un nu știu ce care nu-mi inspiră încredere!
2. Cosette Chichirău a „punctat” bine, de data asta! Reacția filialei ieșene a USR e în aceeași „notă” a libertății de mișcare useriste! Și, în plus, chiar în filială sunt cel puțin două grupuri: unul al Cosettei și celălalt – în jurul senatorului Dan Lungu… Pe de altă parte, dacă la București, musiu frustratul plus-ist voiculescu e bucureștean, nenea Iolu a fost „parașutat” din afară la Iași (cu care are „în comun” doar faptul că și-a făcut facultatea aici, acum un număr mărișor de ani; în rest, același „calapod” de a „băga pe gât” candidați deciși de „centru”, practicat și de pfl, ciuma roșie, alde, unpr și alții!)!… Cosette măcar, așa orgolioasă și uneori exagerată, măcar e ieșeancă!… Și, deși n-o prea am la inimă, face și lucruri bune! Dovadă, rezultatul foarte bun obținut de filiala Iași la europarlamentare!…
Domnule profesor, uneori comentariile dumneavoastră folosesc un limbaj care nu-și are locul pe acest site pe care l-am considerat întotdeauna un loc de întâlnire al oamenilor, educați, civilizați, decenți. Încercați să vă încadrați pe aceste coordonate: în exemplul de mai sus: de ce „tanti Cozeta”? (alteori ați avut derapaje lingvistice și mai grave). De ce aerul acesta de superioritate? Ce vă îndreptățește să o numiți așa? M-am obișnuit să găsesc aici un schimb de opinii bazat pe argumente și nu păreri exprimate ca pe marginea șanțului.
“The risk of spread and impact of the coronavirus is now very high at a “global level”, World Health Organization chief Tedros Adhanom Ghebreyesus told reporters in Geneva on Friday”
and
“Ignorance doesn’t kill viruses”
Cocalauti bor:
https://www.g4media.ro/tensiuni-in-biserica-ortodoxa-mai-multi-preoti-si-teologi-au-criticat-decizia-patriarhiei-de-a-permite-primirea-sfintei-impartasanii-cu-lingurita-adusa-de-acasa-patriarhul-daniel-precizari-suplime.html
http://www.ziare.com/ludovic-orban/premier/corpul-de-control-dezvaluie-nereguli-grave-la-institutul-de-investigare-a-crimelor-comunismului-in-perioada-in-care-era-condus-de-radu-preda-1599544
Sorina Pintea arestată în urma unui flagrant de luare de mită!
https://m.adevarul.ro/news/eveniment/sorina-pintea-fost-ministru-sanatatii-retinuta-procurorii-dna-1_5e5938e05163ec42718a25d8/index.html
scuze, Mircea Rusu, n-am observat ca ai dat stirea!
https://www.aktual24.ro/breaking-sorina-pintea-retinuta-de-dna-prinsa-cand-lua-spaga-incerca-sa-profite-de-coronavirus/
120 000 lei spaga, nu-i de colea!
Daca stia ce o asteapat, nu renunta la calitatea de senator si scapa neatinsa de DNA!!!
24.934 euro….pe cursul de azi, o nimica toată pentru PSD&Co.. Nu cred că o vor reține pentru că are probleme de sănătate.
Dacă se va întâmpla, Ciolacu&Co. o vor transforma în martir.
Arde!
https://www.hotnews.ro/stiri-international-23691352-video-incendiu-major-paris-gare-lyon-evacuata.htm
Buna seara
Covid 19
A.oms declara urgentă
B. Chinezii “au reușit” mai multe cazuri declarate in lume/zi decât la ei
C. Rușii și americanii nu au probleme
D. Italienii par ca sunt in întrecerea socialista “țării cât mai mulți infectați”
E.in România primul bolnav de fapt nu prea a fost bolnav
F. Din nou ,italienii, “ e o tulpina italiana a virusului”
Concluzii:
E periculos dar chinezii ne au dat exemplu cum se poate stăvili ;
Victime colaterale:deocamdată “prea onesta” Sorina pintea….
Câștigători pe plan local?Super Market -urile și olx …in vreo doua -trei luni vor avea anunțuri de vânzări conserve,mălai,făina ….etc
As mai vedea niște “câștigători” =cei care vor profita de panica și își vor rezerva vacante la preț redus acum cu plecare peste 3-6 luni
Și….șantaj otoman
Turcii au deschis granițele (eu cred ca ii și îndeamnă ) pentru sirieni spre Europa ….deocamdată grecii și bulgarii rezista …