Azovstal sau pactul cu diavolul (Rusia)
18/05/2022 | Autor Cetatean Categorii: Editoriale |
Nicolae Steinhardt, Jurnalul Fericirii:
„Diavolul zice:
– Să încheiem un pact.
– Atunci, hai să semnăm un document prin care recunoaştem şi tu şi eu că doi plus doi fac patru.
– Nu.
– De ce? Nu admiţi că doi şi cu doi fac patru? De ce n-ai subscrie un adevăr incontestabil?
– Nu-mi pun semnătura alături de a ta, nici pentru a recunoaşte că există Dumnezeu“
***
Exact acest lucru mi-a venit in minte cand am vazut ca Ucraina a transmis luptatorilor din Azovstal ca se pot preda rusilor. Si nu sunt singurul, Petre Iancu de la DW gandeste la fel si, la fel ca si mine, nu intelege de ce Ucraina ar crede in cuvantul Rusiei.
Ar fi o minune ca luptatorii din Azovstal sa ramana in viata dupa ce se predau Rusiei.
Insa pentru a crede in minuni trebuie sa fii, intai de toate, realist, si sa nu semnezi pacte cu diavolul. Pentru ca doar diavolul isi deghizeaza inselatoria sub semnatura pe care nu o respecta. Dumnezeu oferă pe credit și iartă toate datoriile. Nu degeaba s-a zis ca diavolul este socotitor, în timp ce Dumnezeu dăruiește fără limite.
Dumnezeu să ii aibă în pază pe eroii Ucrainei!
P.S. Așa arată cineva care e realist și nu semnează pacte cu diavolul.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
“Liderul separatiștilor din Donețk susține că mai mulți comandanți de rang înalt de la Azovstal încă nu s-au predat
Comandanţii de rang înalt de la Azovstal – combinatul siderurgic din Mariupol, ultima redută a rezistenţei ucrainene din acest oraş-port la Marea Azov – se află în continuare în interiorul oţelăriei şi încă nu s-au predat, a declarat liderul separatiştilor proruşi din Doneţk, Denis Puşilin, citat de media locale, potrivit Reuters, citată de Agerpres. Agenţia de presă DAN al separatiştilor din Doneţk îl citează pe Puşilin afirmând că niciun comandant de top nu face parte dintre sutele de soldaţi care au ieşit la suprafaţă din tunelurile de la Azovstal şi s-au predat. „Nu au părăsit combinatul până acum”, a spus el.
Rusia a comunicat miercuri că în total 959 de combatanţi ucraineni, între care 80 de răniţi, au ieşit din tunelurile şi buncărele de la Azovstal şi s-au predat începând de luni, fiind transportaţi în zone controlate de forţele ruse în Donbas….”
https://www.g4media.ro/liderul-separatistilor-din-donetk-sustine-ca-mai-multi-comandanti-de-rang-inalt-de-la-azovstal-inca-nu-s-au-predat.html
https://twitter.com/timothydsnyder/status/1526705581368778753?s=12&t=bWs9-Zz9wg4QYCmSMAt4iA
Comentarii recente, interesante Timothy Snyder… eu le simt pe toate adevarate.
Omul e de-a dreptul genial.
Buna ziua
Predarea luptătorilor e absolut normala .
Poate nu se știe , Mariupol a fost încercuita încă de la începutul războiului.
Cu timpul, distanta intre apărătorii orașului și trupele ucraine a ajuns la 160 km. ( rușii au lărgit constant fâșia cucerita. )
Practic , imposibilă oricare acțiune de salvare.
Cum se vor comporta rușii cu prizonierii, vedeți istoria.
Gulag in Siberia cu munca forțată, execuții , dispărut corpurile.
Actualmente, rușii încearcă constant încercuirea celor vreo 10.000 ucraini care le dau peste bot cu sârg in Donbass.
Căderea Mariupol a permis mutarea a vreo 2.000 ceceni + alți 600 veniți proaspăt , pe frontul din Donbass.
De acolo presa nu relatează nimic deoarece rușii aplica constant metoda Stalin. Bombardamente masive și indiscriminate.
Sper sa moara rușii cat mai multi . Sărind în aer cu tancurile și transportoarele lor. Putin nu duce lipsă de decorații acordate post mortem .
Un dictator criminal în toată puterea cuvântului.
La egalitate cu Hitler, Mussolini, Stalin, Ceaușescu.
Așa va fi amintit în istorie.
Un bou.
Stef, salut! Nu stiu cum se va termina razboiul, insa Putin deja e in lista marilor criminali iar Rusia va ramane in epoca de piatra multe zeci de ani incolo. Daca asa va arata o “victorie’ (cucerirea unor teritorii din Ucraina cu pretul ingroparii Rusiei), atunci inseamna ca nu a inteles cum functioneaza istoria.