2012 – fara carisma, in asteptarea lui Godot
| 03/11/2012 | Autor theophyle Categorii: Editoriale |
In asteptarea unor lideri articulati, directi, fara zorzoane lingvistice complicate – la nivelul privirii alegatorului, folosind un vocabular simplu, concis, cu dramatizarea mesajului, care sunt capabili sa finalizeze un discurs cu un mesaj care sa nu fie uitat de spectator, ajungem la concluzia ca 2012 va fi inca un an in care nu-i vom descoperi pe acesti lideri.
Carisma are doua definitii, care intr-un fel sau altul se intersecteaza. Prima si cea mai veche interpretare apartine Sfantului Pavel si o intalnim in cateva dintre “Epistolele Pauline” (Prima si a Doua epistolă a lui Pavel către Corinteni si Prima si a Doua epistolă către Timotei), in care Sf. Pavel vorbeste despre harul divin si interventia Sfantului Spirit in transmiterea acestui har. De fapt terminologia paulina este preluata lingvistic de la vechii greci, care atribuiau aceasta calitate zeilor si semi-zeilor lor.
O a doua definitie este complet laica si apartine lui Max Weber si vorbeste despre un caracter convingator sau de o calitate exceptionala, care poate inspira un devotament aparte pentru a mobiliza spre un obiectiv comun. Max Weber a definit aceasta calitate intr-una dintre cele mai importante lucrari – “Etica protestantă si spiritul capitalismului” si intr-o alta lucrare, mai putin cunoscuta probabil – “Carisma si institutia constructiei”, in care discuta de “autoritatea carismatica pe care o adauga la “autoritatea traditionala si la “autoritatea legala”, creand asa zisa “autoritate tripartita”, pe care eu o accept mai putin.
Antonescu si-a tocit carisma potentiala de care ar fi putut dispune in fierberea meschina in veninul neputintei de a-l simula pe Basescu, Ponta se minte singur mintindu-ne pe noi toti, incercand sa-si inventeze o biografie inexistenta, intr-un rol imposil de jucat cu calitatile pe care le are, mai bine spus cu lipsa acelor calitati. Despre cei numiti “ai nostri”, adica Blaga – chiar daca iti pune adevarul cel mai simplu ai impresia ca minte. Omul si-a dezvoltat dupa 20 de ani de politica mioritica o dexteritate de a nu fi vrednic de incredere chiar daca ar merita-o. MRU, din nefericire este inca mult prea institutional pentru a trece in multime. Cand MRU se foloseste de prefixul de politete “domnule” adresandu-se unor oameni care nici pe departe nu sunt domni, “doamne” unor curve notorii, imi vine sa sparg televizorul. Ceea ce ma enerveaza este simplul fapt ca MRU este exact de ceea ce avem nevoie astazi, tare mi-as dori sa vina vremea cand omul o sa inteleaga ca aceste plosnite trebuie strivite si acesti derbedei scuipati intre ochi.
Romanii vor ramane (probabil) si in anul 2012 in asteptarea lui Godot, carismaticul absent. Godot – ala al lui Becket – despre care cred ca am mai scris. Acel mitic Godot, personaj in teatrul absurdului, care este jucat pe “scena romaneasca” de douazeci si doi de ani, fara sa ne spuna cine este si cand are de gând sa ajunga.
Romanii s-au impartit in cele doua categorii becketiene – Gogo (Estragon) si Didi (Vladimir). In piesa lui Beckett, Vladimir este intelectualul optimist, fost filozof; Estragon este tipul simplu si impulsiv, pesimist notoriu, care vede viata in culori sumbre. Gogo-Estragon il asteapta pe Godot, desi in sufletul lui stie ca nu va veni, sau poate Godot nici macar nu exista, el insa il asteapta, pentru ca nu mai are ce face si pentru ca toti ceilalti il asteapta. Marea problema a lui Gogo-Estragon o reprezinta ghetele, care-l strang sau sunt prea mari.
Marea diferenta intre Didi-Vladimir si toti ceilalti este ca el intelege timpul si are notiunea timpului care trece, asteptandu-l pe Godot. Didi-Vladimir uraste visurile si falsa realitate in care traieste, fiind pesimist de felul lui, totusi mai are o scanteie de speranta. Intr-un fel sau altul, el crede ca Godot va sosi, desi nimeni nu stie cum arata si ce solutii ar putea avea el.
Estragon: Sunt obosit. Să plecăm.
Vladimir: Nu se poate.
Estragon: De ce?
Vladimir: Îl aşteptăm pe Godot.
Estragon: Adevărat. Atunci ce facem?
Vladimir: Nu e nimic de făcut. Aşteptăm.”
P.S. Celor care doresc sa citeasca o carte foarte buna, le sugerez “Potts, John. “A History of Charisma”; se gaseste pe net in format PDF. Va doresc un weekend placut!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
