Gazul de şist (3) tehnologie si afaceri
02/04/2012 | Autor theophyle Categorii: Dosare |
Vezi postarile anterioare ( prima si a doua). De obicei, o societate este compusa in zilele noastre din trei generatii (1-25; 25-50; 50+). Romania s-a indatorat de voie sau de nevoie la modul in care inca trei generatii, care inca nu s-au nascut, vor trebui sa plateasca datoriile pe care le-au facut generatiile actuale.
Responsabilitatea sociala este absoluta a fiecarui membru al societatii romanesti actuale. Nu pot exista subterfugiile “mostenirea grea,” Ceausescu ne-a lasat fara datorii. Cat despre “noi nu suntem de vina”, ci numai profitorii sub obladuirea politica si protectia justitiei au facut-o – nu tine! Noi, societatea, am permis-o prin alegerea politica si toleranta la furt, mistificare, manipulare si coruptie.
Minimul pe care il mai putem face pentru a ne ajuta urmasii sa supravietuiasca este sa pastram inca resursele acestei tari pentru ca si ei sa aiba parte de valorificarea lor. “Dupa noi potopul” ar pune in pericol existenta statului roman in viitoarele 3 generatii. Avand in vedere ca generatia super-activa (25-50) este cu 30-40 % mai mica decat ar fi trebui sa fie, din cauza emigrarii masive si generatia (1-25) poate fi cu 50% mai mica din cauza emigratiei, dar si din cauza scaderii dramatice a natalitatii. Conform unor calcule facute de mine cu ajutorul unui program “What if” dezvoltat in SUA de un institut respectabil, potopul ar putea prinde si o parte din a doua generatie existenta si a treia generatie in intregime! Potopul poate incepe in anul 2034. Sper ca aceste calcule sunt gresite!
***
Cateva cuvinte despre tehnologia de forare. Gazele de şist pot fi extrase cu ajutorul unei proceduri de fracturare a stratului de şist (roca), procedura este denumita fracking. Aceasta procedura implica injectarea la adancime ai apoi la orizontala a unui lichid pompat sub înalta presiune. Lichidul pompat este al unui cocteil, format din apa (98-99%), nisip (0,5–1%) si diversi compusi chimici (0,5 –1%). Compusii chimici trebuie sa includa agenti antipatogeni (biocide) cu efect de control asupra organismelor daunatoare; tenside, care micsorează tensiunea superficiala a lichidelor injectate si in sfarsit, acid clorhidric.
Echipamente de fracturare hidraulica utilizate în fracturarea stratului de şist includ echipamentele urmatoare: blender (mixer, amestecator) de compozit , una sau mai multe pompe de înaltă presiune pentru procesul de fracturare şi o unitate de monitorizare. Echipament suplimentar, compus rezervoare si mai multe unităţi pentru depozitarea si manipularea imputului si a outputului procesului de fracturare.
Echipamentul de fracturare funcţionează cu presiuni şi debite de injectare diferite pe baza structurilor geologice existente pe locul forarii. Acest echipament poate ajunge până la 100 Mpa (Unitati Pascal = 15,000 psi si 265 L/s, care fac – 11340 litri pe minut.)
Apa este cel mai important component cantitativ în operatiunea de fracturare a stratului de şist. Operaţia de forare iniţială poate consuma de la 65.000 de galoane (1 galon = 3.785 litrii) pana la cantitati de 600.000 de galoane lichid de fractura. Au fost cazuri cand cantitatea necesara a ajuns până la 5 milioane de galoane de apă (nu in SUA).
Pana la inceputul anilor 2000 forarea se facea vertical penetrand stratul de şist pana la alveola care continea gaz. Dupa anii 2006, progresele în tehnologia de foraj au conceput metode si echipamente de foraj orizontale mult mai economice. Echipamentul de forare orizontala permite o expunere mult mai mare la alveolele de gaz aflate sub şist. Metoda este deosebit de utila în şisturi care nu au o permeabilitate suficienta pentru produce suficient gaz prin forare verticala.
Preocupările legate de mediu in cazul extragerii si procesarii gazului de sist prin fracturare sunt:
- contaminarea apelor subterane;
- riscurile la calitatea aerului;
- potenţialul de migraţie a gazelor şi produselor chimice hidraulice in apa freatica de suprafata (prin rupere) sau adancime (prin contaminare directa);
- potenţialul de manevrare necorespunzătoare a deşeurilor, multe din ele de natura cancerigena;
Cazuistica existenta
- Multe cazuri de suspiciune in contaminarea panzei freatice de adancime.
- Doua cazuri in care au fost provocate evenimente seismice in zone in care nu au fost inregistrate cutremure de sute de ani. Unul in SUA, al doilea in Marea Britanie. In Marea Britanie au fost suspendate (temporar) activitatile de forare).
***
Piata gazului de şist a aparut si s-a dezvoltat sub umbrela companiilor mici (numite “independente”) ca raspuns la acapararea aproape totala a pietelor traditionale de catre marile corporatii din Vest si din Est. Ceea ce se intampla acum este de fapt o incercare de acaparare sau o intrare masiva a corporatiilor transnationale pe aceasta piata. Cand se vorbeste astazi de 50 de mii de puturi de exploatare a gazului de şist in Statele Unite (astazi numarul se apropie de 60 de mii), vorbim de fapt despre exploatarile unor mici companii, care treptat sunt cumparate de rechinii pietei. De mentionat ca afacerile Chevron (pana acum) pe aceasta piata sunt minore si sunt facute de fapt prin asociatii (joint venture) cu exploratorii / producatorii independenti.
***
Déjà vu: Bechtel
Update: Chevron a anuntat oficial, printr-un comunicat de presa, sistarea activitatilor de exploatare a gazelor de sist pe parcursul acestui an, in Romania. Deci deocamdata continuarea acestui serial si-a pierdut utilitatea. In orice caz propun cititorilor lecturarea unui material pe care il pun la dipozitia voastra – Modern Shale Gas Development in the United States: A Primer (U.S. Department of Energy)
In Format PDF – US-shale_gas_primer_2009
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Exista o harta completa a Romaniei cu resursele de acest fel, care sunt probabil a fi exploatate in viitorul apropiat?
A aparut ceva in Gandul, dar harta era, nesatisfacator si destul de ineplicabil pentru mine – as putea presupune ca e “secret de afaceri”- prezentata partial
http://www.gandul.info/stiri/romania-tara-gazului-de-sist-americanii-estimeaza-ca-avem-resurse-pentru-100-de-ani-autoritatile-romane-vor-sa-co
https://sites.google.com/site/frackingireland/Shale%20gas%20Europe.jpg
Multumesc, dar vroiam o harta in genul celei de pe gandul (momentan nu se deschide), dar completa.