Arhiva Zilnica: 16/07/2013

Barbarii (14) – Hunii – 1

Hunii au fost un popor nomad, de origine turcică-uralică. In unele surse istorice sunt confundaţi de multe ori cu alanii, incluşi fortat în confederaţiile tribale hune (din care au făcut parte şi câteva popoare germanice, între care gepizii). Se presupune că etnogeneza acestui popor, compus probabil dintr-o uniune de triburi altaice, a inceput in China sau teritoriile nordice vecine. Această […] Continuare…

Revista Presei – 16 Iulie / Falimentul statului condus de la televizor!

Bună dimineata intr-o zi de marti. Astazi, vremea va fi răcoroasă pentru această dată. În sudul, centrul ţării, precum şi în zonele de munte, temporar înnorările vor fi accentuate şi mai ales ziua se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat, îndeosebi la munte, cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi vor fi […] Continuare…

Ştiri Externe: 16 iulie 2013 / Lumea în care abuzul devine normă

Guvernul bulgar numeşte încă o persoană controversată într-o funcţie importantă în sectorul securităţii. Preşedintele Bulgariei, Rossen Plevneliev, a calificat luni drept ‘scandaloasă’ nominalizarea noului consilier diplomatic şi de securitate în cadrul guvernului, la o lună după ce o altă persoană controversată a fost desemnată la conducerea Agenţiei de Securitate Naţională (DANS), decizie care a provocat demonstraţii masive şi a fost […] Continuare…