Maimonide: Călăuza rătăciţilor
| 11/01/2014 | Autor theophyle Categorii: Carte, Ziarul de Duminica |
Pentru mine reusita si valoarea unei lucrari stiintifice, filozofice sau teologice consta in impactul pe care ea il are asupra generatiei careia ii apartine si a celor urmatoare. Deoarece aproape nimic nu este “nemuritor”, valoarea lucrarilor originale, considerate valoroase, se poate evalua si prin prisma continuatorilor, care improspateaza sau adapteaza ideea originala realitatilor alterate, transformate, sau reinnoite. A avut Dante impact? Bineinteles ca a avut. Valoarea operei sale este constanta. Limba literara italiana a evoluat de la el si a ajuns la noi de la el prin cei ce l-au urmat. Metaforica, stihuirea si tot ce a creat a ramas, s-a adaptat, a existat si va exista intodeauna si nu numai, in anticariate sau editii bibliofile. Se poate spune asta si despre Maimonide ? Da se poate spune. Pentru superba lui lucrare filozofica “Călăuza rătăciţilor”? In nici un caz. El va ramane in istorie pentru lucrarile lui teologice si nu pentru aceasta minunata lucrare filozofica.
Experimentul de a adapta filozofia greaca cu logica si metafizica ei la iudaism nu a inceput cu Maimonide si nici nu s-a terminat cu el. Inaintea lui, cu vre-un mileniu, a facut-o Filon din Alexandria si cu 500 de ani mai tarziu a facut-o Mendelson, au reusit? NU, nu au reusit. Averroe si Toma de Aquino au fost mari filozofi, au creat ei o filozofie durabila si influenta? Poate, probabil ca nu. Toma de Aquino va ramane pentru totdeauna un mare invatat crestin nu pentru lucrarile lui filozofice, ci pentru Suma theologiae, pe care eu o consider in primul rand o lucrare teologica (despre care vom discuta intr-o postare urmatoare). Toma de Aquino, ca si Maimonide, au ramas teologi in domeniul credintelor religioase proprii.
Baruch Spinoza a fost un mare filozof, el a fost influentat de cei trei despre care discutam (Maimonide, Averroe si Toma de Aquino), a reusit el sa creeze o filozofie durabila si influenta? DA. Pentru asta el a fost nevoit sa-si paraseasca credinta stramoseasca, fara de a adopta o alta. El a devenit panteist, el nu a reusit sa ramana in granitele religiei lui. Exista posibilitatea unei reconcilieri intre religie si curentele filozofice bazate pe antichitatea greaca. Raspunsul meu este absolut negativ. Rationalul religios implica mult mai mult decat ceea ce este oferit de filozofia greaca. Filosofia nu poate explica si înţelege tainele revelaţiei.
Maimonide a creat doua opere care pot fi considerate magnum opus. În anul 1180, Maimonide definitivează lucrarea sa “Mişne Tora“, în 14 volume, un cod autoritar al legilor iudaice, scrise şi orale. Între 1176 şi 1200 , lucrează la principala sa operă filozofica, Călăuza rătăciţilor (în arabă: Dalalat al-Ha’irin, tradusă apoi în ebraică: More nevuchim).
Daca opera lui teologica se va dezvolta si va transforma judaismul la ceea ce este astazi, Călăuza rătăciţilor va ramane o opera de o estetica extraordinara si o experienta sincretica imposibila (dupa parerea mea) de a reconcilia inreconciliabilul.
Maimonide a formulat de asemenea un credo al iudaismului pe care l-a exprimat in eseul sau Cele Treisprezece Articole ale Credintei. Printre altele, acest credo afirma credinta in unicitatea lui Dumnezeu, originea divina a Torei si viata de apoi. Cea de-a doisprezecea afirmatie de credinta – “Cred din inima in venirea lui Mesia si, chiar de va intarzia, eu tot il voi astepta” (Ani ma’amin be’emuna shelema be’vi’at haMaschiach, ve’af al pi she’hitname’ah ani ma’amin).
Din punct de vedere filozofic, Maimonide a fost un rationalist religios. El credea ca ratiunea trebuie sa conduca toate lucrurile, atat timp cat doctrinele absolute ale Torei-Pentateuhului (primele 5 carti ale Vechiului Testament, atribuite lui Moise) nu sunt sacrificate. Călăuza sa incurajeaza cautarea unei filozofii rationale a iudaismului. Majoritatea scrierilor filozofice din Călăuza lui Maimonide se refera la Dumnezeu si la alte probleme filozofice de interes general, nu exclusiv evreiesc.
Maimonide a fost tradus in limba Romana de Dr. Madeea Axinciuc, si publicat in 2002 volumul Moise Maimonide. “Calauza ratacitilor” ca itinerar al mintii in Dumnezeu la Editura Academiei Române. Semnalez si o carte mai recenta , Profetul si oglinda fermecata. Despre imaginatie si profetie in “Calauza ratacitilor” de Moise Maimonide, Humanitas, 2008.
Este “Călăuza rătăciţilor” o carte de citit? Pentru publicul general probabil ca nu. Pentru cei interesati in iudaism sau in filozofie medievala neo-aristotelica si neo-platonica, inclusiv cea crestina, este recomandat cu caldura.
Doua fragmente in traducerea doamnei Dr. Madeea Axinciuc:
Orice similitudine între Dumnezeu şi noi este inadmisibilă
“… Să ştii că similitudinea este un anume raport între două lucruri, şi de fiecare dată când între două lucruri două lucruri nu se poate deloc admite un raport, nu se poate nici imagina o similitudine între ele. În egală măsură, de fiecare dată când nu există similitudine între două lucruri, nu există nici raport între ele. Astfel, de exemplu, nu se spune: “Cutare căldură este asemănătoare cutărei culori”, nici “cutare sunet seamănă cu cutare dulceaţă”, şi acest lucru este clar în el însuşi. Or, cum raportul dintre noi şi Dumnezeu, vreau să spun, dintre El şi tot ceea ce este în afara lui, este [un lucru] inadmisibil, se deduce că similitudinea este şi ea inadmisibilă. Trebuie ştiut că, de fiecare dată când două lucruri fac parte din aceeaşi specie, vreau să spun, când quidditatea lor este una, şi ele diferă doar prin mărime şi micime, sau prin forţă şi slăbiciune, sau prin alte lucruri de acest fel, ele sunt în mod necesar asemănătoare între ele, deşi diferă prin genul de diferenţă menţionat. Astfel, de exemplu, sămânţa de muştar şi sfera stelelor fixe sunt asemănătoare în aceea că au trei dimensiuni, şi, deşi cea din urmă este extrem de mare şi cealaltă extrem de mică, ideea existenţei unor dimensiuni este aceeaşi în ambele. De asemenea, ceara care se topeşte la soare şi elementul focului sunt asemănătoare în faptul că au căldură, şi, deşi căldura celui din urmă este extrem de puternică şi cea a celuilalt extrem de slabă, ideea de manifestare a acestei calităţi este totuşi aceeaşi în ambele…”
Moise Maimonide, Despre îngeri (fragment)
“…Îngerii nu au nici ei corp. Ei sunt, dimpotrivă, Inteligenţe separate de orice materie. Totuşi, sunt fiinţe create de către Dumnezeu, aşa cum vom arăta. În Bereşit rabba se spune: “Expresia “sabie de flacără vâlvâitoare” (Facerea 3, 24) corespunde acesteia: “Servitorii Săi sunt un foc arzător” (Psalmul 100, 4). [Se spune] ”vâlvâitoare” pentru că [îngerii] se transformă când [numiţi] “bărbaţi”, când “femei”, când “vânturi” [sau “spirite”], când “îngeri”.” Prin acest pasaj s-a declarat că ei nu sunt materiali absolut deloc, că nu au figură stabilă şi corporală în afara spiritului, şi că dimpotrivă, toate acestea nu există decât în viziunea profetică şi conform acţiunii facultăţii imaginative, aşa cum vom spune atunci când vom aborda sensul veritabil al profetismului. Dacă spunem [în acest pasaj]: “când femei”, este datorită faptului că profeţii îi vedeau uneori pe îngeri sub figura femeilor, şi este o aluzie la acest pasaj din Zaharia (5, 9): “Şi iată am ridicat ochii mei şi am privit şi iată că au ieşit două femei. Şi vântul bătea în aripile lor, iar aripile lor erau ca de barză. Şi ele au ridicat efa între pământ şi cer…”
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
