Author: theophyle

Bună dimineata intr-o zi de vineri. Vineri, valorile de temperatură vor fi în creştere uşoară şi se vor situa peste mediile climatologice ale perioadei, cu maxime de la -1 grad în Transilvania până la 9 grade în sud-vestul ţării şi minime între -5 şi 3 grade. Cerul va avea înnorări temporare şi vor cădea precipitaţii, ziua local în nord, centru, nord-est şi în zona de munte şi izolat în rest, iar noaptea îndeosebi în regiunile vestice, nord-vestice şi centrale.

Valorile de temperatură vor fi în creştere uşoară şi se vor situa peste mediile climatologice ale perioadei, cu maxime de la -1 grad în Transilvania până la 9 grade în sud-vestul ţării şi minime între -5 şi 3 grade. Cerul va avea înnorări temporare şi vor cădea precipitaţii, ziua local în nord, centru, nord-est şi în zona de munte şi izolat în rest, iar noaptea îndeosebi în regiunile vestice, nord-vestice şi centrale.

La Bucureşti: Temperatura aerului va avea valori mai ridicate decât cele obişnuite în această perioadă a anului, cu o maximă în jurul valorii de 4-7 grade şi o minimă de -5…-2 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare, iar vântul va sufla slab şi moderat.

Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 4153  RON; 1 USD = 3. 3683    RON; 1 EURO = 1. 3108    USD; Francul elvetian 3. 6523 RON. Gramul de aur 182.4256 RON.

Guvernul Ponta pune azi bugetul pe masă. Guvernul Ponta discută azi bugetul pe 2013 bazat pe o creştere economică de 2%, un produs intern brut în valoare de 648,7 miliarde de lei (141,8 mld. euro) şi un deficit bugetar de 1,7% din PIB, faţă de 2,2% din PIB anul anterior. Constrângerile bugetare sunt mari pentru guvernul condus de Victor Ponta pe partea de cheltuieli: plus 15% la salariile bugetarilor pentru primele şase luni, încă 7% pe ultimele şase luni din an, un miliard de euro de rambursat la FMI de la buget, plus 4% la pensii. Toate aceste obligaţii suplimentare ar putea duce al ţinerea pe loc a cheltultuielilor de capital, adică a investiţiilor. Prognoza estimează un plus de 3,8% al exporturilor faţă de o stagnare în 2012 şi un plus de 1,9% al consumului faţă de 0,2% creştere anul anterior. Veniturile totale ar putea fi bugetate la circa 210,1 miliarde de lei, adică 32,4% din PIB, ceea ce ar însemna un plus în valoare nominală de 6%. Cheltuielile în schimb nu vor creşte în valoare nominală decât cu 4%, până la 221 miliarde de lei, conform estimărilor Ziarului Financiar.

Victor Ponta: ,,Institutul Naţional de Statistică a calculat greşit PIB-ul”. Preşedintele Institutului Naţional de Statistică ar putea fi demis după ce INS a făcut o greşeală în calcularea Produsului Intern Brut pentru perioada 2011 – 2012, acesta fiind, în mod eronat, mai mare cu 20 miliarde de lei, a anunţat joi, premierul Victor Ponta. ,,Voi cere până luni o analiză, iar preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS) ar putea fi schimbat. Am aflat, la sfârşitul anului trecut, aproape de Revelion, acum mi s-a confirmat, că o greşeală de calcul a INS privind PIB în 2011-2012, o greşeală care înseamnă 20 de miliarde de lei în plus la PIB, calculate iniţial şi reduse, acum înseamnă, implicit, la deficit, cheltuieli mai mici cu aproape un miliard de lei”, a spus premierul, la România TV. INS a publicat până în prezent datele de evoluţia a PIB doar pe primele trei trimestre din 2012. Potrivit Agerpres, economia României a scăzut cu 0,5% în trimestrul al treilea din acest an, comparativ cu trimestrul anterior, iar faţă de aceeaşi perioadă din 2011 diminuarea a fost de 0,6% pe serie brută, conform datelor provizorii anunţate pe 6 decembrie 2012 de INS. ,,Produsul Intern Brut (PIB) estimat pentru trimestrul III 2012 a fost de 153,008 miliarde lei preţuri curente, în scădere, în termeni reali, cu 0,5% faţă de trimestrul II 2012. În serie brută, Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul III 2012 a fost de 168,540 miliarde lei preţuri curente, în scădere, în termeni reali, cu 0,6% faţă de trimestrul III 2011″, este precizat în comunicatul INS. Integral in Adevarul.

Revoluţia ciolanului a izbucnit în USL. Mii de funcţionari, epuraţi până la 15 ianuarie. În goana după posturi în noul guvern, baronii liberali şi social-democraţi se faultează fără menajamente. În acest timp, mii de bugetari vor fi înlocuiţi în deconcentrate cu clientela USL. În perioada următoare vor avea loc disponibilizări la nivelul instituţiilor deconcentrate, iar, în paralel, vor fi făcute reangajări cu oameni ai USL-ului, susţine fostul deputat PDL, Gelu Vişan. „Este vorba de mii de oameni, potrivit informaţiilor pe care le-am primit din judeţe. Au fost oameni chemaţi şi puşi unii să-şi dea demisia, alţii să plece. Vom asista la un fenomen simplu de euprare politic, iar pe de altă parte la o angajare în masă”, a spus Vişan, contactat de EVZ. El a precizat că termenul dat organizaţiilor locale ale USL, pentru a întocmi listele cu disponibilizaţi, expiră pe 15 ianuarie. In tot acest timp, aliaţii din USL au început lupte dure pentru funcţiile din eşalonul doi al Guvernului. În această confruntare nu se mai ţine cont de nicio alianţă. Liberalul Relu Fenechiu l-a lichidat deja pe omul lui Dan Voiculescu de la conducerea Aeroportului Otopeni şi se pregăteşte să scape şi de pila lui Radu Mazăre la Transporturi.Premierul Victor Ponta a susţinut că, în principiu, fiecare minister va avea doar câte doi secretari de stat, dar, pentru a satisface toate pretenţiile, este posibil să nu respecte acest angajament. Integral in EVZ.

Ocolitoarea Lui Stroe: Ministrul de Interne vine cu o soluţie năucitoare pentru rezolvarea ambuteiajelor pe DN1. Şeful Poliţiei Rutiere este luat prin surprindere. Radu Stroe, ministrul de Interne, a propus astăzi ca DN1 să fie un drum cu sens unic spre munte până când va fi gata autostrada Bucureşti-Braşov. Soluţia, temporară, ar rezolva în opinia şefului de la Interne problema ambuteiajelor, care “apar week-end de week-end”. Anunţul a fost făcut în cadrul unei conferinţe de presă şi l-a luat prin surprindere chiar şi pe şeful Direcţiei Generale a Poliţiei Rutiere, comisarul-şef Lucian Diniţă. Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a declarat, joi, că e vorba despre un proiect care ar putea rezolva temporar ambuteiajele de pe ruta Bucureşti-Braşov. “Week-end de week-end există o problemă. Închipuiţi-vă ce se întâmplă de sărbători. Luni de exemplu 52.000 de maşini erau doar în Predeal. Chiar dacă aş fi pus poliţist lângă poliţist nu am fi rezolvat problema ambuteiajelor”, a explicat şeful de la Interne. “Poate exista o soluţie, n-am discutat-o. Poate reuşim să stabilim un drum cu sens unic într-o direcţie şi altul în altă direcţie. Nu ştiu, să vedem. Măcar s-ar mai putea fluidiza cât ar fi necesar, şase luni, un an”, a mai spus Stroe, potrivit Mediafax. Întrebat despre propunerea ministrului de Interne cu privire la introducerea unui sens unic pe DN1, şeful Direcţiei Generale a Poliţiei Rutiere, comisarul-şef Lucian Diniţă a declarat că propunerea lui Radu Stroe abia a fost transmisă Poliţiei Rutiere şi că “în prezent” caută soluţii. Integral in Gandul.

Kelemen Hunor, atac dur: România nu este stat naţiune. Dan Voiculescu, tumoarea canceroasă a politicii româneşti. Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, a explicat pentru presa maghiară cine este responsabil pentru neintrarea partidului său la guvernare şi contestă faptul că România este un stat naţional suveran şi independent. Hunor a precizat pentru portalul hvg.hu că discuţiile au ajuns într-un punct mort deoarece “n-am acceptat să nu modificăm primul articol din Constituţie, potrivit căruia România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. Am exprimat public în repetate rânduri îndoielile noastre privind acest articol.” Hunor a fost apoi categoric precizând că România nu e stat naţional. “Asta poate fi cel mult ambiţia unor anumiţi politicieni.” Hunor spune că nu s-ar fi putut ajunge la vreun compromis: “nu era posibil pentru că aceşti politicieni se aşteptau de la noi la un fel de jurământ de onoare, o capitulare simbolică.” Liderul maghiar a explicat şi că Crin Antonescu şi Dan Voiculescu – pe care l-a numit cancerul politicii româneşti – au condiţionat intrarea UDMR la guvernare de recunoaşterea caracterului de stat naţional al României. Jurnalistul a vrut să afle cum explică această rigiditate a lui Voiculescu şi Antonescu: “E foarte greu de explicat. Poate pentru că politicienii români nu cred cu certitudine nici azi că România e a lor, deşi au trecut 68 de ani de la al doilea Război Mondial. Integral in Romania Libera

Alegeri in CSM. Astazi se decide soarta justitiei. Membrii Consiliului Superior al Magistraturii isi aleg conducerea pentru un an de zile. De noii lideri depinde in foarte mare masura rolul pe care il va juca CSM in “transarea” in benefi ciul cetateanului a mizelor acestui an: conducerile Ministerului Public, DNA si DIICOT, conducerea Inaltei Curti si revizuirea Constitutiei. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) isi alege astazi o noua echipa de conducere, mandatul judecatoarei Alina Ghica si cel al procurorului Oana Schmidt-Haineala in functiile de presedinte si, respectiv, vicepresedinte incetand de drept. Reamintim ca, potrivit Constitutiei si legii de organizare si functionare a CSM, presedintele si vicepresedintele Consiliului se aleg dintre membrii CSM, cu majoritate simpla de voturi. In cazul de fata, minimum 10 voturi. Mandatul lor este pe o perioadă de un an şi nu poate fi reînnoit. Până în prezent, oficial, nu şi-a anunţat nimeni candidatura, legea permiţând depunerea acestora chiar şi la momentul de debut al şedinţei privind alegerea noii conduceri. De altfel, chiar a devenit un obicei ca anunţurile să fie făcute la începutul şedinţei şi nu mai înainte, candidaţii prezentându- şi în aceeaşi zi şi proiectele de management. Surse din aparatul CSM au precizat, pentru „Evenimentul Zilei”, că un singur judecător şi-a anunţat, informal, intenţia de a candida pentru funcţia de preşedinte al Consiliului. Este vorba despre judecătorul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, Bucurel Mircea Aron (61 de ani), membru în CSM din 7 ianuarie 2011. Integral in EVZ.

Suntem platiti mai prost decat bulgarii. Romania are din 2013 cel mai mic salariu minim din Uniunea Europeana. Romania are, din acest an, cel mai mic salariu minim din Uniunea Europeana, fiind surclasata de Bulgaria, care pana acum ocupa ultimul loc in UE. Astfel, de la 1 ianuarie, bulgarii au un salariu minim mai mare cu 0,37 euro fata de salariul minim din Romania. De la 1 ianuarie 2013, salariul minim in Bulgaria a fost majorat cu 20 de leva, ajungand la 310 leva, echivalentul a 158,424 euro. Astfel, salariul minim din Bulgaria este mai mare decat salariul minim din Romania, care este in prezent de 700 de lei, adica echivalentul a 158,387 euro. La nivelul UE, cele mai recente date disponibile pe Eurostat, valabile la 1 iulie 2012, aratau ca Romania era pe penultimul loc din UE in ce priveste salariul minim, cu 157 de euro, iar Bulgaria era pe ultimul loc, cu 148 de euro. În România, programul de guvernare al USL prevede creşterea salariului minim pe economie la 1.200 de lei până în anul 2016, dar şi reducerea în următorii patru ani a CAS datorate de angajator cu cinci puncte procentuale. Majorarea salariului minim în Bulgaria este prevăzută în proiectul bugetului pentru 2013, aprobat de Parlamentul din Bulgaria în decembrie anul trecut, potrivit Novinite. În plus, în bugetul pe 2013 se prevede că pensiile bulgarilor vor creşte în medie cu 9%, începând din aprilie acest an.La capitolul “Salarizare” din Programul de guvernare al USL este prevăzută până în 2016 creşterea progresivă a salariului minim pe economie până la 1.200 lei. Integral in  Gandul.

Cazul Voiculescu, o premiera juridica. Este senator sau nu? Cum a aparut dilema: Tribunalul Bucuresti a retrimis, pe 20 decembrie, dosarul ICA la Inalta Curte. Tribunalul a admis astfel exceptia lipsei de competenta ridicata de DNA. Dan Voiculescu, judecat pentru spalare de bani si trafic de influenta, a redevenit senator dupa alegerile din 9 decembrie. Asta inseamna ca instanta competenta a redevenit Inalta Curte. Avocatii sai au sustinut insa ca, din moment ce nu a depus juramantul, Voiculescu nu a dobandit oficial calitatea de senator, prin urmare dosarul trebuie judecat mai departe la Tribunal. Cazul sau este fara precedent in justitia romaneasca. Voiculescu nu a depus juramantul nici pana astazi. Nu se va grabi, probabil, sa o faca. Nu are nici un  interes sa-si clarifice situatia cat are un proces. A demisionat in 25 iunie din Senat (la cinci zile de la condamnarea definitiva a lui Adrian Nastase) tocmai pentru a scapa de dosarul ajuns spre final. Oficial, anuntase ca renunta la calitatea de senator din cauza ca Parlamentul i-a respins niste amendamente 🙂 Asadar, scurta recapitulare: Voiculescu a candidat in sectorul 4, a obtinut in 9 decembrie, gratie primarului Cristian Popescu Piedone un nou mandat de senator, care a fost validat de BEC. Decizia validarii a fost publicata in Monitorul Oficial. Pe 20 decembrie, ziua depunerii juramantului, Dan Voiculescu a lipsit din Parlament, prezentandu-se la termenul de la Tribunal tocmai pentru a invoca faptul ca nu e chiar parlamentar. Cu o zi inainte postase pe blog ca nu va participa o perioada la “activitatile curente” pe motiv ca ar face un control medical. Pe 21 decembrie, Voiculescu pleca spre Viena cu o cursa de line, potrivit unor informatii obtinute de HotNews.ro.

Va urez o zi buna!

Eteria

Eteria (Philiki Hetairia – Societatea prietenilor), a fost o organizaţie secretă creată la Odesa de Nikólaos Skúfas, Tănase Ţakalov şi Emanoil Xánthos la data de 14 septembrie 1814 după ideile lui Constantin Rigas din Velestino, şi care avea ca scop eliberarea creştinilor, cu precădere a grecilor, de sub stăpânirea otomană, şi întemeierea unor state creştine libere, îndeosebi a unei Elade libere (frontierele acesteia nefiind specificate, dar se spera tot înconjurul mării Egee şi capitala Constantinopol, conform “Marii Idei”). Bineinteles ca aceasta organizatie a fost sustinuta, finantata si infiltrata de serviciile Ohranei tariste care s-a folosit in multe alte scopuri decat cele initiale.Întemeierea Eteriei este concomitentă cu cea a societăţilor Frăţia şi Junimea în ţările române, şi se încadrează în marea mişcare socială revoluţionară a anilor 1820-1830, care a condus la independenţa ţărilor din America latină, la revoluţia franceză din 1831, la Revoluţia Română de la 1821 şi la revolta grecilor, care a dus la independenţa Greciei. Ideile şi organizarea internă a Eteriei sunt inspirate din cele apărute cu patruzeci sau treizeci de ani mai devreme în America de nord şi în Franţa, idei care sunt prezente şi în Supplex Libellus Valachorum redactat de Nicolae Ursu în 1784.

Eteria avea filiale peste tot unde existau comunităţi greceşti, desfăşurând o activitate intensă şi în Principatele Române (unde cel mai cunoscut dintre eterişti care era probabil si agent rus  a fost Tudor Vladimirescu). Ea se sprijinea pe forţa materială a burgheziei comerciale (îndeobşte grecească în Imperiul Otoman), destul de numeroasă şi avută.

În 1821, Eteria a decis declanşarea revoluţiei, dar erorile făcute încă de la început de Alexandru Ipsilanti (fiul domnitorului Constantin Ipsilanti al Munteniei), devenit epitrop general al Eteriei, aveau să-i creeze grave dificultăţi şi să-l ducă în conflict cu Tudor Vladimirescu, care a condus Revoluţia de la 1821. În cele din urmă, eteriştii l-au asasinat pe Tudor Vladimirescu, care avea ca obiectiv nu numai înlăturarea dominaţiei Porţii, ci şi a domnitorilor fanarioţi greci. Ca urmare a acţiunilor nechibzuite a conducătorilor, revoluţia eteriştilor eşuează, fiind înăbuşită de puterea otomană, şi doar presiunea statelor occidentale îi sileşte pe turci, dupa nouă ani de lupte şi de represiune, să recunoască independenţa Greciei centrale (Etolia, Beotia, Eubeea, Atica, Peloponezul şi ins. Ciclade) în 1839.

Tudor Vladimirescu

Tudor Vladimirescu (1780 – 1821) si a fost conducătorul revoluţiei de la 1821. Tudor s-a născut în satul Vladimiri (Gorj), dintr-o familie de moşneni. A învăţat carte şi limba greacă în casa boierului aromân Ioniţă Glogoveanu, din Craiova, care a făcut din inteligentul băiat administrator de moşie şi care l-a întrebuinţat în afacerile de negoţ, mai ales la exportul de vite. Tudor Vladimirescu şi-a constituit o avere prin cumpărare de pământ, făcând comerţ pe cont propriu. S-a emancipat din slujba lui Glogoveanu intrând în rândurile pandurilor – armată cu obligaţii semipermanente – şi participă la războiul ruso-turc din 1806 – 1812, recompensat de oficialităţile ruse cu ordinul de cavalerie Ordinul Vladimir, clasa a III-a.

În 1806 a fost numit vătaf de plai la Cloşani, adică administrator al unui district de munte, funcţie pe care o va deţine până în 1820. În perioada 14 iunie-26 decembrie 1814 a efectuat o călătorie la Viena, în perioada Congresului de Pace de la Viena (1814-1815), pentru a lichida moştenirea soţiei lui Nicolae Glogoveanu (fiul lui Ioniţă Glogoveanu, fostul lui stapan), decedată la Viena, şi pentru a-i aduce în ţară fetiţa.

Cunoscător al limbii germane, Tudor Vladimirescu a putut să urmărească problemele politice care se dezbăteau în presă în capitala Imperiului Austriac. Întors în ţară la începutul anului 1815, Tudor a aflat că garnizoana otomană din Ada-Kaleh, care cutreierase judeţele Mehedinţi şi Gorj, distrusese şi gospodăria lui de la Cerneţi şi îi luase toate acareturile si grânele. Prezent apoi în capitala ţării pentru susţinerea unui proces de moşie în faţa Divanului, Tudor află de hotărârea Eteriei de a porni mişcarea de eliberare a Greciei. Considerând momentul prielnic pentru a ridica masele la luptă, are unele discuţii cu reprezentanţii Eteriei pentru cooperare militară, pentru ca „pandurii să înlesnească trecerea lui Ipsilanti peste Dunăre“.

A semnat o înţelegere cu Comitetul de oblăduire prin care Tudor urma să ridice „norodul la arme“, având drept obiectiv înlăturarea regimului fanariot. Conţinutul prea revoluţionar al „Proclamaţiei de la Padeş“ i-a speriat pe boieri, care trimit corpuri de oaste pentru a-l opri. Adresându-i-se lui Nicolae Văcărescu, unul dintre cei însărcinaţi cu înfrângerea oştirii pandurilor, Tudor arată că „pesemne dumneata pă nărod cu al căror sânge s-au hrănit şi s-au poleit tot neamul boieresc, îl socoteşti nimic, şi numai pe jefuitori îi numeri patrie… Dar cum nu socotiţi dumneavoastră că patria se cheamă poporul, iar nu tagma jefuitorilor“. Diplomat, Tudor asigură în permanenţă paşalele de la Dunăre şi Poarta Otomană că poporul s-a revoltat din cauza „cumplitelor patimi ce suferă din partea unirii pământenilor boieri, cu cei după vremi trimişi domni şi ocârmuitori acestui norod“.

Intrând în Bucureşti în fruntea „adunării poporului“, este primit cu entuziasm de către populatia din capitală. Preia de fapt, în primăvara anului 1821, conducerea ţării, fiind numit de popor „Domnul Tudor“. Prezenţa lui Alexandru Ipsilanti la Bucureşti în fruntea unei armate nedisciplinate, după ce acţiunea lui fusese dezavuată, ca şi a românilor de altfel, de către Rusia care-l sustinea pe Vladimirescu agentul lor de influenta, l-au pus într-o situaţie dificilă. Tudor îi cere conducătorului Eteriei să treacă Dunărea, aşa cum promisese iniţial, pentru ca Ţara Românească să nu fie transformată în teatru de război.

Conducătorii eteriştilor pun la cale un complot pentru a-l îndepărta. Ridicat prin trădare de la Goleşti la 21 mai, Tudor a fost ucis de şefii eteriştilor la Târgovişte, în noaptea de 27 spre 28 mai, învinuit probabil de colaborare cu otomanii împotriva eteriştilor, fapt pe care istoria nu l-a confirmat niciodată.

Pandurii

Termenul de pandur este folosit prima dată în lumea germanică, derivat din denumirea grupurilor de vikingi care făceau diversiuni în vremuri străvechi, când vikingii pustiiau sudul mării Baltice. Pandurii erau trupe neregulate, al căror prim obiectiv era asasinarea ofiţerilor inamici, purtarea unui război de gherilă şi lupta în formaţii desfăşurate. La origine, denumirea de panduri o aveau gărzile de corp înarmate ale nobililor croaţi din secolele XVII-XVIII, din regiunea Slavonia. Au apărut apoi şi în armata habsburgică în secolul al XVIII-lea, în luptele duse între 1740 – 1763 în Silezia, însă nu au fost folosiţi în conflicte pe scară largă, datorită naturii lor specializate. În secolele XVII-XVIII, denumirea de panduri se dădea şi soldaţilor croaţi, români, unguri şi sârbi din armata habsburgilor, care apărau graniţa de sud a Imperiului Habsburgic împotriva Imperiului Otoman. Astfel, Tudor Vladimirescu (aprox. 1780 – 1821) a fost conducătorul pandurilor din Valahia. Aici, ei au apărut cel mai probabil în timpul administraţiei austriece asupra Olteniei (1716/1718-1739).

Austeritatea este medicament şi otravă pentru bolnavii Europei. Pentru o parte din ţările de la periferia zonei euro măsurile de austeritate imple­mentate încep să aibă efectele scontate, însă pentru celelalte reprezintă un obstacol greu de trecut în calea creşterii economice. În timp ce vicepremierul irlandez Eamon Gilmore susţine că Irlanda este un model de succes al austerităţii şi va fi unul din câştigătorii cursei de revenire din Europa, urmând să înregistreze creştere economică şi să creeze noi locuri de muncă, preşedintele Portugaliei a cerut luarea unor măsuri urgente pentru a opri “spirala recesiunii” şi a avertizat liderii Europei că actualele condiţii au devenit “de nesuportat pentru societate”, scrie presa internaţională. “Austeritatea fiscală duce la scăderea PIB-ului şi la reducerea veniturilor fiscale. Trebuie să întrerupem acest cerc vicios”, a spus preşedintele portughez Anibal Cavaco Silva într-un discurs public, avertizând Troica creditorilor internaţionali FMI, UE şi BCE că ţara sa nu va putea ieşi din criză atât timp cât condiţiile impuse de aceasta nu sunt în interesul cetăţenilor portughezi. Ca o mustrare la adresa premierului portu­ghez Pedro Passos Coelho, preşedin­tele a solicitat Curţii Constituţionale să se pronunţe în pri­vinţa legalităţii majorărilor de taxe care ur­mează să intre în vigoare în decursul acestei luni. De asemenea, preşe­dintele a ce­rut Curţii Constituţionale să decidă dacă “le­gea bugetului de stat pentru 2013 este con­formă cu Constituţia”, aceasta fiind o mă­sură neobişnuită prin care Silva se opune aus­te­rităţii, notează The Wall Street Journal. În Portugalia, rata şomajului a crescut în ultimul an de la 13,7% la 16,3%, iar în rân­dul tinerilor indicatorul a ajuns la 39% chiar înainte să fie resimiţit în întregime efectul austerităţii. Furia populaţiei creşte pe mă­sură ce se aplică terapia fiscală de şoc a Trocii, prin care se va majora impozitul pe ve­nit cu 3,4% şi care va aduce o serie de suprataxe şi comisioane, scopul fiind redu­ce­rea defici­tului bugetar cu 4,5% anul acesta. Până acum, Portugalia şi-a luat medi­camentul cu stoicism, fiind lăudată de liderii UE pentru îndeplinirea condiţiilor cu care a venit pachetul de bailout de 78 mld. euro, scrie The Telegraph. Însă, creditorii au în­ce­put să se teamă cu privire la coeziunea so­cială care se destramă pe măsură ce rece­siunea se adânceşte. Potrivit estimărilor OCDE, economia Por­­tugaliei va scădea anul acesta cu 1,8% după declinul economic de 3,1% înregistrat anul trecut, iar datoria publică va ajunge la 133% din PIB. Pentru anul viitor, Citigroup esti­mează că PIB-ul ţării se va reduce cu 4,6%. Contrar preşedintelui Portugaliei, vice­premierul Irlandei Eamon Gilmore este optimist şi speră că ţara sa va ieşi anul acesta din programul de ajustare convenit cu FMI şi UE şi va recăpăta acces complet la pieţele de finanţare. “Este important pentru Europa să existe un câştigător. Planul nostru este să ieşim din programul de ajustare cu FMI şi UE în 2013. Facem progrese. Până la sfârşitul lui 2013, vom îndeplini circa 85% din ajustările bugetare solicitate”, a spus Gilmore într-un interviu acordat CNBC, adăugând că economia ţării sale a revenit pe creştere, însă este un avans fragil. Integral in Ziarul Financiar.

“Lista Lagarde” aruncă în aer partidele.  “Este război din cauza listei Lagarde”, titrează To Ethnos. Fostul ministru de Finanţe, Giorgios Papaconstantinou, acuzat că a şters numele unor apropiaţi de pe lista deţinătorilor de conturi bancare în Elveţia, va fi vizat în curând de o anchetă parlamentară. Dar Syriza, coaliţia stângii radicale, îl acuză deschis pe Evangelos Venizelos, actualul lider al Partidului Socialist (PASOK) şi fost ministru de Finanţe, că ar fi vrut şi el să ascundă această listă.

Potrivit Ta Nea, această “polarizare a partidelor” ar putea conduce la destrămarea unor formaţiuni politice, în special PASOK, aflat în centrul scandalului, şi a cărui cotă de popularitate a scăzut de la 49% la 7% între alegerile din 2009 şi cele din 2012. “Partidul care susţine guvernul de coaliţie aşteaptă sprijinul primului-ministru”, notează cotidianul.

Dar “ordinea politică impune o anchetă asupra personalităţilor” aflate pe această listă, apreciază, la rândul său To Vima.

Ancheta reflectă moravurile puterii şi atitudinile care prevalează în gestionarea scandalurilor de acest fel. În opinia a numeroşi analişti, acest caz a evidenţiat problema fundamentală a acestei ţări, care este statutul arbitrar al politicienilor şi protecţia de care beneficiază cei puternici. Totuşi, este extrem de important să fie stabilite responsabilităţile, indiferent că sunt de natură penală sau civilă, fără însă a paraliza guvernul şi fără a-l deturna de la misiunea principală, care constă în stabilizarea economiei, relansarea şi dezvoltarea. […] Guvernul şi toate formaţiunile politice trebuie să protejeze atmosfera de stabilitate economică, dar acest lucru nu înseamnă că nu vor fi adresate întrebări detaliate privind toate aspectele scandalului politic generat de lista Lagarde.  Aduce PressEurop

Asterix şi Obelix, varianta rusească. Actorul Gérard Depardieu a devenit cetăţean rus. Vladimir Putin însuşi a semnat decretul privind acordarea cetăţeniei. Francezul încearcă să scape de noua taxă de 75% pe venit, impusă de administraţia socialistă de la Paris persoanelor înstărite. Comunicatul Kremlinului este destul de laconic şi precizează doar că în conformitate cu punctul “a” al articolului 89 din Constituţia Rusiei, preşedintele a dat aviz favorabil cererii pentru cetăţenie, făcute de Gerard Depardieu, născut în anul 1948 în Franţa. Ulterior, purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dimitrii Peskov, a explicat că şeful statului rus a apreciat contribuţia substanţială pe care Depardieu a adus-o culturii şi cinematografiei ruse. Tot Peskov a mai precizat că actorul francez a făcut recent cererea pentru obţinerea cetăţeniei la Ambasada Rusă dintr-un stat al Uniunii Europene. Gérard Depardieu este foarte apreciat ca actor în Rusia, este invitat des să joace în filmele regizorilor ruşi şi mai nou, este eroul principal dintr-o reclamă la ketchup-ul rusesc. Ultimul rol  pe care Depardieu l-a făcut în Rusia este cel al lui Grigorii Rasputin, într-un film care încă nu a apărut pe marele ecrane. Autorităţile de la Moscova l-au curtat de câteva luni pe Depardieu cu invitaţii de a se muta în Rusia. Premierul Medvedev i-a promis un regim impozitar mai lejer decât în Franţa, iar actualul lider de la Groznâi, Ramzan Kadârov, chiar îi vorbea actorului francez despre un adevărat paradis fiscal, în cazul în care se va muta în Cecenia.  Vicepremierul Dmitrii Rogozin comenta pe o reţea de socializare că de-abia acum Rusia se poate aştepta la o invazie de milionari occidentali, datorită sistemului de impozitare permisiv. Mediile actoriceşti din Rusia nu văd cu ochi buni decizia lui Putin, vorbind mai mult despre o ofensă pe care o aduce Kremlinul altor state. Nici comentariile de pe forumuri nu sunt tocmai favorabile. Mulţi forumişti deplâng soarta etnicilor ruşi din alte state din CSI, care sunt nevoiţi să aştepte ani de zile o decizie favorabilă pentru obţinerea cetăţeniei ruse. RFI

2013 – cu noroc sau cu ghinion pentru Europa? Dacă omniprezenţa crizei monetare la care s-a adăugat restul nenorocirilor în lume i-a îndemnat pe unii pesimişti să considere 2012 un anno horribilis, ce îi rezervă Europei, 2013? Amara impresie care aşteaptă să fie risipită este că moneda comună euro, în loc să-i apropie pe membrii Uniunii, i-a dezbinat. Catalizatorul discordiei este fireşte, criza, mai întîi bancară, cea din 2008, apoi cea a datoriilor. Pe acest fundal, mai în şoaptă la început, s-a făcut auzită eretica întrebare nu cumva moneda comună, faimosul Euro, a fost dintru început o construcţie defectuoasă? În răstimp, după ce Grecia a devenit un butoi al Danaidelor, în care ajutoarele succesive se scurg fără prea mare folos  după ce şi alte state ameninţă să alunece tot mai în jos pe panta datoriilor, Mario Draghi, preşedintele Băncii Centrale Europene a admis că actuala formă a Uniunii Monetare nu este durabilă dacă anumiţi paşi nu vor fi făcuţi. Nici cancelara Angela Merkel nu s-a sfiit să conceadă că un viciu fundamental al monedei comune este absenţa unor armonizări economice a membrilor zonei euro. În decembrie, tot Merkel şi-a exprimat convingerea că statele membre, dar şi întreaga Uniune Europeană, sunt pregătite să adopte reforme profunde.

Patru ar fi şantierele de reparaţii la care se lucrează concomitent: reglementarea pieţelor financiare, evaluarea băncilor cu scopul creării unei uniuni bancare, disciplina bugetară şi coordonarea politicii economice. Pe primul şantier, cel al reglementării pieţelor financiare, treaba înaintează greu. Britanicii se tem că măsurile vor diminua competitivitatea internaţională a Londrei. Evaluarea şi supravegherea băncilor trebuie dusă la bun sfîrşit în 2014. Aşa încît în 2013 vor fi efectuate lucrările de anvergură dar şi cele de fineţe. Cea mai anevoioasă este, după cum rezultă şi din experienţa anilor trecuţi, disciplinarea bugetară a membrilor Uniunii. Deşi pactul de stabilitate stipulează fără echivoc, numeric, limitele deficitulul şi plafonul datoriilor, aproape nimeni nu a respectat aceste prevederi şi nici nu a avut de suportat după aceea, consecinţele de rigoare.  Indisciplinaţii au scăpat nedepepsiţi. Pînă acum, cel puţin. Pactul fiscal impune, teoretic, o disciplină de fier. Dacă ea va da roadele scontate, rămîne de văzut. Franţa, noul bolnav al Europei, sub preşedinţia socialistului Hollande, încearcă pe toate căile să desfacă şnururile corsetului, chiar cu preţul unor tertipuri. Preşedintele Hexagonului a încercat să includă investiţiile în calculul deficitului. Germania a fost vigilentă şi a zădărnicit tentativa. Comisia a oferit Franţei un spaţiu de manevră ceva mai larg.  Dacă Parisul va izbuti să reducă sub 3% deficitul, performanţa va dobîndi şi un caracter simbolic. Integral la Deutsche Welle

Nietzsche spunea ca “democratia este creata de oameni mici pentru oameni si mai mici; deoarece majoritatea este intotdeauna mediocra, posibilitatea unor alesi mai putin mediocri este aproape inexistenta”. Acest citat absolut antidemocratic nu poate fi luat in serios in lumea contemporana si totusi, privit de aproape felul in care este administrata Romania, te apuca ameteala si te intrebi: mediocrii bine, dar cat de mediocri si pana unde?

De doua sute de ani noi ne modernizam. Noi romanii am inceput sa ne reformam   si modernizam de la Voda Caradja, care in afara de ciuma ne-a si legiuit, si fica lui domniţa Ralu ne-a si invatat cultura.   Din nefericire, altii se modernizeaza fara declaratii si fara multe discutii, pur si simplu ei se adapteaza. Ei inteleg ca au nevoie de adaptarea societatii lor, timpurilor in care traiesc, cu greutatile si binefacerile contemporaneitatii lor. Si noi intelegem, declarativ. Toti merg inainte, unii mai repede, altii mai incet, noi declaram ca mergem inainte.  Am progresat atat de mult cu reformele noastre ca am ajuns pe ultimele locuri din Europa, noroc ca exista si Albania.

Decalajul dintre imperativ, declarativ si operativ, poate lua decenii in Romania. Cand ne miscam si facem ceva, vedem ca trebuie schimbat pentru ca fondul problemelor s-a schimbat. Traim prea incet pentru timpul nostru, gandim prea incet si facem, cand facem, de mantuiala.  Din cand in cand se trezeste un om de bine si zice si el cateva lucruri care au sens. Ce facem noi? Sau aruncam cu pietre pentru ca el ne arata adevaruri cunoscute care nu ne plac, sau il luam cu binisorul in soborul refractarilor pentru reeducare, si-l trimitem in strainataturi ca sa-i reformeze pe ei. Pe pasoptisti i-am trimis la Paris, astazi ii trimitem la Bruxelles. In nici un caz nu vom recunoaste ca noi ne dorim sa ramanem cum suntem, ca ne e bine, ne cunoastem asa de mult timp,  de decenii, daca nu de secole.

Daca tot vorbim de domniţa Ralu, atunci, stiti voi oare care au fost primele piese de teatru care s-au jucat in Romania la teatrul domniţei, langa Cişmeaua Roşie? “Hoţii” de Schiller si “Faust” de Goethe, ironie? Nu, umor negru!

Suntem tara Viţelului de aur. Nu importa daca esti muncitor necalificat sau profesor universitar, visul comun este viţelul de aur, adica cum sa ne aranjam, cum sa primim ceva cu un minim efort, daca se poate  fara a da nimic in schimb. Nu conteaza ca sunt mult mai buni decat tine, mai pregatiti si mai harnici, tu esti tatal, fiul, fratele, sotul, cumnatul, amantul/a. Ti se cuvine, tu esti membrul  unui colectiv de alesi, de privilegiati, tu esti angajatul firmei Viţelul de aur SRL. Tu ai intaietate la toate, la scoala, la munca, la afaceri, la credite, la spital, pentru ca tu esti tatal, fiul, fratele, sotul, cumnatul, amantul/a.

Aceasta metoda de smecherie, nesimtire este transpartidica. In noul parlamentul Romaniei am numarat 42 de membrii (atat cat stiu eu) care sunt tatal, fiul, fratele, sotul, cumnatul, amantul/a. Ce naiba am devenit parlamentarism dinastic. Cei care numai suporta pleaca, cei care nu pleaca nu pot pleca, pentru ca au intarziat trenul. Incet, incet devenim o tara de asistati resemnati cu soarta, condusi de acest SRL – Viţelul de aur.

***

La cifre oameni buni! Cifrele sunt ale lui Lucian Davidescu (Riscograma), profesionist echilibrat, fara simpatii politice vizibile; parerea mea –  patriot roman si anti-comunist. Aduc un fragment din articolul dlui Davidescu care merita citit integral:

Balanţa de plăţi a României pentru următorii doi ani prevesteşte un faliment aproape sigur. Dacă nu se întâmplă o miunune, rămân în suspans doar momentul şi modul prăbuşirii. Creşterea galopantă dintre 2001 şi 2008, când economia practic s-a triplat, a dus la un nivel care nu mai poate fi susţinut. Pentru că, unul câte unul, pilonii acestei creşteri s-au spulberat.

Împrumutul de la FMI nu a fost luat pentru a ajuta într-un fel statul ci doar pentru a proteja băncile de un colaps previzibil. În mare parte, banii stau nefolosiţi la BNR, unde înlocuiesc rezervele minime date înapoi băncilor şi teoretic pot fi restituiţi fără efort. Diferenţa este că acum dobânzile şi riscurile cad pe umerii contribuabililor. În cazul unui şoc, banii se evaporă iar datoria rămâne.

În momentul în care a fost luat împrumutul, România se baza pe o stagnare economică în 2009 şi pe întoarcerea la creştere în anul următor. Prognoza CNP în vigoare în momentul împrumutului încă prevedea un PIB de 216 miliarde de euro! pentru 2013, deci cu vreo 50% mai mare decât va fi în realitate.

Pe acest scenariu, România a luat cu împrumut 20 de miliarde de euro şi a promis că “după criză” îi dă înapoi, cam ca un salariat care se înhamă la mai mult decât poate duce pentru că speră la măriri nesfârşite de salarii. Cum criza nici măcar nu a început, acum va trebui să caute încă 20 de miliarde pentru a refinanţa creditul vechi şi ceva mărunţiş pentru cheltuielile curente.

Mai exact, criza încă nu a început pentru stat. Încasările au crescut în fiecare an cu excepţia lui 2009, iar cheltuielile au crescut fără excepţie. Chiar şi în anul 2010, când salariile bugetarilor scădeau, cheltuielile bugetare totale continuau să crească. Ponderea statului în economie a crescut, cu preţul falimentării companiilor, desfiinţării locurilor de muncă şi restrângerii consumului. Şi cu preţul triplării datoriei publice, de la 13% în 2008.

Datoria publică de aproape 40% din PIB nu este deloc mică, decât în falsa comparaţie cu alte datorii raportate la alte PIB-uri. Împovărătoare este nu datoria în sine, ci dobânda care trebuie plătită anual în contul ei. La o dobândă medie de 5%, România plăteşte anual 2% din PIB în contul dobânzilor, la fel de mult ca SUA sau Belgia care plătesc tot 2% pentru datorii de 100% din PIB. Numai că pentru ei încetarea de plăţi este mai departe decât pentru noi. Mai contează şi alte lucruri.

În primul rând, contează cât de des trebuie refinanţată datoria. România are scadenţe scurte, pe măsura minţilor care conduc politicile publice (asta-i un fel de regulă nescrisă a prudenţialităţii bancare, care oricum nu se prea respectă din lipsa instrumentelor fine de măsurare). Asta înseamnă că trezoreria trebuie să capete reconfirmări din partea creditorilor şi pentru o bună parte din datoria veche, în procesul numit plastic “rostogolire”. Creditorii pot accepta aceeaşi dobândă, pot pretinde alta sau pot să-şi aştepte banii înapoi. România n-ar avea o problemă să finanţeze deficitul mic de anul viitor – 3 miliarde de euro – însă devine mult mai complicat să şi refinanţeze o sumă de câteva ori mai mare.

În al doilea rând, contează şi cât din datoria privată este susceptibilă de a deveni publică. În cazul României, suma este destul de mare. Aşa cum am arătat mai sus, cele 20 de miliarde de euro luate de la FMI, CE şi BM au avut în realitate scopul de-a proteja băncile. Chiar şi destinaţia lor oficială este “protejarea balanţei de plăţi”, adică a efectelor produse de datoriile cumulate, publice şi private.

Adunate, cele două sume ajung undeva la mai mult de 20 de miliarde de euro în fiecare dintre următorii doi ani, în total aproape 50 de miliarde. Nu toţi sunt bani care trebuie restituiţi efectiv, dar pentru care România trebuie să găsească pe cineva destul de prost încât să-i prelungească încrederea. Şansele sunt mai degrabă împotrivă. Pentru că şi creditorii au acces la aceleaşi date proaste, din care iese un scoring cu multe minusuri şi nici un plus.

1. Creşterea economică nu s-a întors şi nici nu are şanse să se întoarcă. Scăderea e oricând posibilă. “Lărgirea bazei de impozitare” s-a dovedit un fiasco, la fel şi “reforma statului”. În schimb, privilegiile şi risipa sunt de aşteptat oricînd.

2. Un nou acord cu FMI este incert, dar inutilitatea lui este aproape sigură. Împrumutul n-ar face decât să lungească agonia, însă la final România ar dubla încă o dată gravitatea situaţiei în care se află.

3. Investiţiile străine au scăzut de la 9 miliarde de euro la sub un miliard. Dezinvestiţiile, adică afacerile care pleacă din ţară, valorează mai mult. Odată relocările de fabrici, scad şi exporturile, adică cealaltă mare sursă de bani.

4. Banii trimişi de românii din străinătate au scăzut de la 5 miliarde de euro la jumătate şi nu există perspective ca ele să crească. Dimpotrivă, dacă până acum muncitorii plecaţi trimiteau bani pentru familii şi pentru ca să îşi construiască case, acum îşi iau familiile cu totul şi chiar vând proprietăţile locale, indiferent de preţ. În urmă cu aproape 15 ani, aceşti oameni chiar au făcut o minune pentru balanţa de plăţi. Când toată lumea aştepta ca iminentă încetarea de plăţi externe a României, “liretele” italiene aduse în ţară cu sacoşa au adus finanţele publice pe linia de plutire. O şansă la înălţimea căreia România n-a reuşit să se ridice.

5. Băncile nu mai creditează aproape deloc – valoarea creditelor noi este mai mică decât valoarea ratelor lunare încasate. Teoretic, banii ar putea ajunge la stat ceea ce în bună parte s-a şi întâmplat până acum. Însă creşte presiunea băncilor mamă de a-şi vedea capitalul înapoi, pentru că deja şi-au pierdut răbdarea. Deja, pe partea de creditare privată, românii s-au transformat din cei mai buni în cei mai răi platnici ai Europei, cu aproape 20% credite neperformante.

6. Banii care ar fi trebuit să intre de la UE, şi despre care se presupunea că vor compensa măcar parţial celelalte scăderi, n-au mai venit. Rata de absorbţie este de numai 10%, urmează reduceri cu 25% ale sumelor alocate iar România plăteşte către UE mai mulţi bani decât încasează.

7. România are scadenţă anul acesta şi pentru 16 miliarde de euro în contul retrocedărilor batjocorite de politicieni şi funcţionari hoţi. Practic, această sumă nu mai măreşte povara pentru că bilanţul este deja pe fundul prăpastiei şi probabil că banii nu vor fi plătiţi. Însă pentru cei care ar putea să dea bani statului, e un motiv în plus să nu o facă.

Dintr-o astfel de situaţie, nu există prea multe căi de ieşire. Va propun citirea integrala a acestui articol.

Deci situatia este “albastra” – “Happy New Fear”

Inainte de discuta istoria partizanatului ultimului secol, doresc sa va prezint o teorie politica atribuită filozofului francez Jean-Pierre Faye, teoria potcoavei. “Teoria potcoavei”, destul de contestata in zilele noastre, este insa edificatoare, cel putin figurativ, la unele idei pe care le voi prezenta in acest ultim articol al serialului pe care mi l-am propus. “Teoria potcoavei” sugereaza ca extrema stângă si extrema dreaptă (comunism/fascism) , desi antagoniste la prima vedere, sunt apropiate prin modelele represive pe care le reprezinta. Fascismul si comunismul sunt marginile “potcoavei politice”.

Secolul al XIX-lea a fost marcat de prăbuşirea Spaniolă, Portugheză, Chineză, Sfântului Imperiu Roman şi a Imperiului Mogul al Indiei. Aceste evenimente au deschis calea influenţei crescânde a Imperiul Britanic si mai tarziu dupa unificarea lui Bismark a Imperiului German. Dupa Războaiele napoleoniene, Imperiul Britanic a devenit cea mai mare putere a lumii, controland un sfert din populaţia globului şi o treime din suprafaţa de teren. Printr-o cristalizare clara a hartii politice britanice si alternarea la guvernare a partidelor conservator si liberal sub influenta monarhiei constitutionale s-a ajuns la o legislatie sociala nu suficient de progresiva. Din nefericire, epoca victoriană a ramas in istorie si pentru exploatarea copiilor de vârstă frageda în fabrici şi mine. Exploatarea masiva a populatiei de la orase a produs doctrine sociale, care la inceputuri au fost de sorginte democratica, promovand reforme sociale, egalitatea de sanse si drepturi; principala doctrina a fost socialismul, care in timp s-a transformat in social-democratia europeana.

Extremele miscarii socialiste au dus la formarea comunismului pe la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea si aparitia anarhismului care, interesant, a avut doua ramuri diferite – prima de extrema stanga si a doua de dreapta libertariana, bineinteles ambele negau legislatia statala si promovau proprietatea comuna. Daca doctrina comunista a rezistat pana la sfarsitul anilor ’80 (cu mici exceptii), anarhismul ca doctrina fezabila a disparut la sfarsitul anilor ’50 ai secolului XX, odata cu disparitia kibutzului anarhist (in nici un caz kibutzul – egalitarian socialist) ca  in forma lui initiala, in clipa cand statul Israel si-a impus legislatia cam la o decada dupa infiintarea lui.

Epoca napoleoniana si destramarea Imperiului Otoman au dat nastere la miscari nationaliste democratice, care au sustinut doctrine liberale sau conservatoare, monarhice sau republicane. Intr-un fel, asemanator comunismului, care s-a dezvoltat dintr-un socialism democrat, miscarile nationalist-extremiste de dreapta s-au nascut din nationalismul democrat.

Cristalizarea acestor miscari si formarea unor structuri, care au preluat conducerea unor state europene, au avut loc dupa o a doua faramitare statala, provocata de rezultatele primului razboi mondial si disolutia Imperiilor German si Austro-Ungar. Fascismul Italian si National-Socialismul (nazismul) au devenit de iure antipodul comunismului implementat de sovietele rusesti, de facto asa cum am mentionat in “Teoria potcoavei” ambele doctrine au avut puncte comune si au si colaborat politic. Statul totalitar, represiunea politica, nerespectarea drepturilor omului au fost comune ambelor regimuri, desi au justificat-o diferit. O sinteza a celor doua doctrine poate fi gasita in ceausimul romanesc profund nationalist si hodgismul (dela Hodgea) albanez.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial apar o serie de sincrezii politice, cred ca cea mai importanta este creştin-democraţia. Creştin-democraţia este o doctrină politică care a aparut si a evoluat după cel de-al doilea război mondial, ea este considerată în multe ţări europene drept o formă de neoconservatorism si se intersectează cu conservatorismul în puncte fundamentale ale ideologiei, precum respectul faţă de valorile tradiţionale, credinţa şi familie. În Europa, adversarii au fost în mod tradiţional socialiştii fiind moderat conservatori, în mediul politic din America Latină partidele tind să incline spre stânga.

O alta doctrina care se cristalizeaza dupa cel de-al doilea razboi mondial este conservatorismul liberal, care combină politici conservatoare cu multe poziţii liberale pentru rezolvarea unor problemele sociale sau economice. Cele mai multe partide politice de centru-dreapta din Europa sunt sau conservator-liberale sau liberal-conservatoare, politicile lor fiind diferite din punct de vedere practic.

In sfarsit, o ultima doctrina care a evoluat din clasicul socialist este social-democraţia, care revendică principiile socialismului democratic, stabilite de partidul social-democrat german (SPD) la congresul de la Bad-Godesberg (1951) şi preluate apoi de alte partide (laburist – în Marea Britanie, socialiste – în ţările scandinave şi latine). Partidele social-democrate urmăresc o desprindere de ideile marxiste şi ducerea unei politici de reforme sociale în cadrul unor partide parlamentare de centru-stânga. Social-democraţia sustine ca interesele economice nu trebuie să impiedice democraţia, aceasta fiind capabilă a stabili cadrul economic şi a fixa limite acţiunii factorilor de piaţă.

Bună dimineata intr-o zi de joi. Joi, valorile de temperatură se vor situa în cea mai mare parte a ţării peste cele obişnuite ale datei, cu maxime cuprinse între -3 grade în depresiuni şi 8 grade în Subcarpaţii Getici şi minime între -8 şi 0 grade. Cerul va fi noros în Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei şi în zona Carpaţilor Orientali, unde local va ninge slab. În celelalte regiuni înnorările vor fi doar temporare, iar precipitaţiile, mixte, se vor semnala cu precădere în partea a doua a intervalului, în Banat, Crişana şi pe arii restrânse în Moldova. Vor fi condiţii de polei. Vântul va prezenta unele intensificări în zona înaltă de munte. În zonele joase, mai ales cele din sudul şi sud-estul ţării, dimineaţa şi noaptea va fi ceaţă.

În Bucureşti, cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 4 grade, iar cea minimă va fi de -6…-5 grade. Vor fi condiţii de ceaţă, mai ales la începutul intervalului.

Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 4287  RON; 1 USD = 3. 3575    RON; 1 EURO = 1. 3190   USD; Francul elvetian 3. 6681 RON. Gramul de aur 179.6287 RON.

Scumpiri în lanţ din prima zi a anului: benzina costă cu 2% mai mult, motorina cu peste 3%, iar energia cu 6%. La rând sunt gazelePrima zi din 2013 a venit cu scumpirea carburanţilor şi a energiei electrice, întreg anul urmând să fie de altfel sub zodia creşterilor de preţ la produsele energetice. Gazele naturale se vor scumpi şi ele ca urmare a aplicării calendarului de eliminare a tarifelor reglementate. Durere la pompe: carburanţii s-au scumpit cu aproape 7% în 2012. Anul 2013 a debutat cu o scumpire semnificativă a carburanţilor. Astfel, un litru de benzină costă acum cu 11 bani mai mult în staţiile de alimentare Petrom faţă de ultimele zile din 2012, în timp ce motorina este cu 19 bani mai scumpă. După această nouă scumpire motorina a sărit din nou de pragul de 6 lei pe litru, în timp ce benzina se comercializează la un preţ de circa 5,8 lei, potrivit informaţiilor disponibile pe site-ul companiei petroliere. Tradusă în procente, scumpirea de la începutul anului a fost de circa 2% în cazul benzinei şi de peste 3% în cazul motorinei. Scumpirile nu au venit pe fondul evoluţiei cotaţiilor internaţionale la produsele petroliere, ci au fost determinate de creşterea accizelor şi a modificării nivelului cursului de schimb la care se calculează acestea. Cursul pentru calcularea accizelor în 2013 este de 4,5223 lei/euro, cu 5,2% mai mare faţă de cel utilizat în acest an, de 4,3001 lei/euro. De asemenea, Guvernul a avizat creşterea accizelor la motorină la 1 ianuarie, de la 374 euro/tonă la 391 euro/tonă. Integral in Ziarul Financiar.

Planurile partidelor pentru 2013: pentru cine pregătesc ghilotina. Preşedintele PSD Victor Ponta şi liderul PNL Crin Antonescu vor să-i decapiteze pe rivalii din partid la congresele din 2013, în timp ce Vasile Blaga ar putea fi schimbat de la şefia PDL. Cele trei mari partide, PSD, PNL şi PDL se vor întruni în congrese extraordinare, în prima jumătate a anului 2013, pentru a-şi clarifica situaţia internă după agitatul an politic 2012. Primii care se vor întruni în congres vor fi liberalii, chiar la începutul acestui an. „Doresc să propun un congres extraordinar al PNL cât mai curând. Luna ianuarie e dedicată dezbaterii bugetului. Poate în februarie“, a anunţat Antonescu, în ultimele zile ale anului 2012. „E nevoie de un astfel de congres, în opinia mea, opinie care poate fi împărtăşită sau nu de colegi, nu din cauză că unii păreau până mai ieri nerăbdători să îl aibă, pentru că aceia nu mai sunt atât de nerăbdători, ci pur şi simplu pentru că PNL a încheiat o etapă“, a subliniat Antonescu, cu trimite direct către cotestatarii din interiorul PNL. Integral in Adevarul.Împins de la spate de rezultatele foarte bune obţinute la alegerile parlamentare, liderul PNL va candida pentru un nou mandat de preşedinte al formaţiunii. Totodată, Crin Antonescu vrea să tranşeze lupta din interiorul partidului şi să ceara excluderea membrilor care l-au criticat. De altfel, liberalii au făcut un prim pas în acestă direcţie, hotărând  să o excludă din partid pe Adriana Săftoiu. Decizia a fost luată pe 22 decembrie, în Delegaţia Permanentă a filialei judeţene Prahova, din care Săftoiu făcea parte, şi a fost motivată de „contradicţia“ între ideile exprimate public de Săftoiu şi cele ale PNL. Integral in Adevarul.

FMI n-are milă pentru noul Executiv. USL este prins între prevederile acordului cu Fondul şi baronii care sunt cu ochii pe companiile naţionale şi vor să-şi instaleze oamenii la conducerea lor Erik de Vrijer, șeful delegației FMI în România, vine peste o săptămână la București pentru a verifi ca cum și-a făcut USL temele. Delegaţia Fondului Monetar Internaţional este aşteptată în România la începutul lunii ianuarie şi, fără un acord cu această instituţie, nu se poate şti cum va arăta bugetul pentru 2013. În noiembrie, echipa condusă de olandezul Erik de Vrijer a fost la Bucureşti, dar a plecat fără să anunţe, public, nici un fel de concluzie. Potrivit unor informaţii neoficiale, reprezentanţii Comisiei Europene – incluşi în delegaţia FMI – au fost neobişnuit de duri cu oficialii români şi i-au anunţat că nu va fi încheiat un nou acord până când nu sunt îndeplinite prevederile din actualul acord. Privatizări amânate Principalele probleme vin din zona companiilor de stat, iar Reuters a scris, la 19 decembrie, că înţegerea cu Fondul este pusă sub semnul întrebării după ce Executivul a decalat din nou termenul pentru vânzarea unor acţiuni la aceste societăţi. Guvernul a amânat până la finele lui 2013 termenul limită pentru vânzarea unor pachete minoritare la companiile de stat, printre care Romgaz, Nuclearelectrica, CFR Marfă, Transgaz sau Tarom. Potrivit angajamentelor cu FMI, Guvernul ar fi trebuit ca, până la finele lui 2012 sau începutul lui 2013, să plaseze pe piaţa de capital pachete de acţiuni ale companiilor Complexul Energetic Hunedoara, Complexul Energetic Oltenia, Elcen Bucureşti, CFR Marfă, Tarom, Hidroelectrica, Romgaz şi Nuclearelectrica. Integral in EVZ

România intră total din 2013 în cruciada antifumat: Mai multe tipuri de ţigări ar putea fi interzise din acest an. Fumătorii primesc o veste neplăcută de la Comisia Europeană. Ţigările cu arome vor deveni o amintire, iar ţigările electronice vor putea rămâne pe piaţă dacă respectă anumite condiţii. Dacă până în prezent nu exista nicio reglementare de comercializare şi de dozare a acestor dispozitive, în viitor ţigările electronice vor fi interzise spre vânzare dacă nu vor respecta normele Uniunii Europene. Mai exact, acestea vor putea fi comercializate doar dacă conţin nicotină sub un anumit prag recomandat de CE şi dacă au avertismente de sănătate. “Cifrele vorbesc de la sine: tutunul ucide jumătate dintre utilizatorii săi şi prezintă un grad ridicat de dependenţă. În condiţiile în care 70% dintre fumători încep să fumeze înainte de vârsta de 18 ani, ambiţia propunerii de astăzi este de a face produsele din tutun şi fumatul mai puţin atractive şi de a-i descuraja pe tineri să înceapă să consume produse din tutun. Consumatorii nu trebuie să fie înşelaţi. Produsele din tutun ar trebui să arate şi să aibă gust de produse din tutun, iar prezenta propunere garantează că ambalajele şi aromele atrăgătoare nu sunt utilizate ca o strategie de marketing”, a declarat Tonio Borg, comisarul responsabil pentru politica în materie de sănătate şi consumatori. Integral in Gandul.

Şeful de la Otopeni: dat jos după o crimă, repus după alegeri. Noul director al Aeroportului “Henri Coandă” – Cornel Poteraşu, este chiar fostul director al aceluiaşi aeroport, personaj demis pe 31 august 2012, în urma scandalului de presă izbucnit după violarea şi uciderea studentei japoneze Yurika M. de către un criminal în serie, care-şi făcea veacul de ani buni prin aeroport. Cu acea ocazie s-a demonstrat că stafful aeroportului a dat dovadă de ineficienţă în stare pură, în asigurarea protejării pasagerilor. În ultima zi de vară a anului ce-a trecut, ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, a decis destituirea directorului general al companiei Aeroporturi Bucureşti, entitatea care administrează aeroporturile Henri Coandă Otopeni şi Aurel Vlaicu Băneasa. Însă Relu Fenechiu, nou-nouţul Ministru al Transporturilor, a considerat greşită decizia colegului de partid care l-a precedat. Astfel, ministrul îl vede pe Cornel Poteraşu curat ca lacrima, considerând că directorul demis cu ruşine şi proaspăt reangajat, nu a avut nicio vină întrucât paza aeroportului era asigurată de MAI, conform Mediafax. Ca să-i facă loc lui Poteraşu, ministrul l-a eliberat din funcţie pe directorul actual al Aeroportului “Henri Coandă”, Cristinel Smadu, susţinut de PC. După ce şi-a resuscitat colegul de partid, oferindu-i pe tavă fotoliul confortabil de şef al celui mai mare aeroport al României, proaspătul ministru Fenechiu şi-a explicat gestul astfel: “Am făcut schimbarea la Aeroportul Otopeni chiar în prima zi când m-am dus la minister. Totul s-a făcut cu acordul părţilor…(n.r. referire făcută probabil la schema împărţirea posturilor de “şefi la stat” între PNL şi PC). Poteraşu nu a fost implicat în acel incident. Paza o asigură MAI. Până la proba contrarie, am încredere în Poteraşu”. Integral in Romania Libera.

In 2013 platim cea mai mare factura la FMI: 5,2 miliarde de euro. Partea Guvernului Ponta este de peste un miliard de euro. Banca Nationala a Romaniei trebuie sa ramburseze in acest an catre FMI 3,9 miliarde de euro, iar Guvernul USL va scoate din vistieria statului un miliard de euro pentru rata catre finantatorii externi. Cea mai mare parte a imprumutului de aproape 12 miliarde de euro luat de Romania in 2009 de la Fondul Monetar International (FMI) trebuie rambursata in acest an. Banca Nationala a Romaniei (BNR), care a dat inapoi anul trecut aproape 2 miliarde de euro, are de rambursat 3,9 miliarde de euro in 2013, iar Ministerul Finantelor, care anul trecut a fost scutit de plata ratelor, trebuie sa scoata din vistierie aproximativ un miliard de euro. La toate acestea se adauga dobanzi de peste 300 de milioane de euro. Daca in 2012 Romania s-a descurcat sa plateasca ratele catre FMI, ceea ce va urma pana in 2015 este incert. Anul acesta va trebui sa rambursam in total 5,1 miliarde de euro (principal plus dobanzi), dupa care, in 2014, alte 4,7 miliarde de euro.Din totalul de 13,4 miliarde de euro, Banca Naţională va plăti cel mai mult (9,8 miliarde de euro), având la dispoziţie o resursă mai mult decât suficientă: rezerva valutară, unde se găsesc peste 31 de miliarde de euro.Partea cea mai mică, dar şi mai greu de acoperit, respectiv 3,6 miliarde de euro, îi va reveni însă Guvernului. Numai în acest an, Finanţele vor avea de dat înapoi la FMI un miliard de euro. De ce e mai greu de acoperit? Pentru că, spre exemplu, în 2010, pe când banii FMI erau prezenţi în România, Guvernul a fost nevoit să taie din salariile bugetarilor şi să mărească TVA ca să evite derapajul financiar sau intrarea în incapacitate de plată – ce va face în perioada următoare, când va trebui să mai şi ramburseze banii către FMI? Integral in  Adevarul.

DW: Modificarea Constitutiei impreuna cu Comisia de la Venetia. Ar fi momentul ca politica romaneasca sa profite de ocazia buna care i se ofera de a regandi Constitutia in toate conexiunile sale interne si de a nu se multumi cu cateva reparatii de urgenta. Analiza pe care a facut-o Comisia de la Venetia diferitelor aspecte juridice legate intim de criza politica din vara anului trecut a fost exploatata de ambele tabere. Partida prezidentiala a salutat concluziile severe privind utilizarea abuziva a ordonantelor de urgenta in materie constitutionala, in timp ce adversarii presedintelui au subliniat recomandarea Comsiei privind eliminarea cvorumului la referendum. Comisia a avut insa tactul de a nu publica aceste analize inainte de alegeri tocmai pentru a nu stimula utilizarea lor retroactiv-electorala. Valoarea principala a acestei consultari juridice se refera cu siguranta la viitor.Aspectul cel mai important este cel privitor la clarificarea raporturilor dintre Preşedinte şi Guvern. Nu este nimic nou în ceea ce spun juriştii Comsiei de la Veneţia, dar faptul că o instituţie independentă din afara ţării reclamă prin concluziile sale modificarea Constituţiei, este de natură să stimuleze procesele interne.Potrivit analizei publicate la sfârşitul anului trecut, cadrul constituţional din România nu este favorabil unei coabitări între un preşedinte de republică de o culoare politică şi un guvern şi un Parlament de o altă culoare. ”Nu este sarcina Comisiei – se mai arată în analiza citată – să se pronunţe în privinţa alegerii între un sistem prezidenţial sau unul parlamentar, dar reforma constituţională ar trebui să clarfice măcar competenţele Preşedintelui şi pe cele ale Primului ministru mai cu seamă în ce priveşte politica externă şi relaţiile cu Uniunea Europeană”. Integral la  Deutsche Welle.

Va urez o zi buna!

Măsurarea semnificatiei unui singur an este dificilă, dar când privesti printr-o prisma politică si economică, 2012 pate fi declarat un an semnificativ. În decembrie, in Japonia, au avut loc alegeri anticipate. Aceastora au urmat schimbarea structurilor de conducere a  Partidului Comunist Chinez si alegerile prezidentiale din America.

Într-o perioadă de sase săptămâni, conducerea economiilor celor trei, care reprezenta impreuna cam  40% din PIB-ul mondial, a fost schimbata [n.r. desi administratia americană a ramas sa fie condusa de Obama]. Aceasta este o raritate. O vom întalni peste  încă 20 de ani cand ciclurile de conducere în din SUA si  China vor coincide din nou. Până atunci, istorici ar putea fi argumenta că 2012 a fost sfârsitul unei ere sau inceputul alteia. Sursa: The Economist.

***

MEASURING the significance of a single year is tricky, but when looked at through a political and economic lens 2012 was big. In December, Japan held a snap election. This followed the reshuffle at the top of China’s Communist Party and America’s presidential vote. Within a six-week period, the leadership of the three biggest economies, representing 40% of the world’s GDP, was in flux. This is a rarity. It will be another 20 years before America’s and China’s leadership transition cycles coincide again. By then, historians could be arguing that 2012 was the end of an era—or the beginning of another.

Germania – economia europeană cu cel mai mare număr de angajaţi în 2012. Germania, prima putere economică de pe bătrânul continent a înregistrat în 2012 un număr record de peste 41,5 milioane de angajaţi, cu aproape 420.000 mai mulţi decât anul precedent, scrie Le Figaro. Din 2005, numărul lucrătorilor germani a crescut progresiv cu aproape 2,6 milioane de persoane, ceea ce înseamnă o creştere de aproximativ 7%. pe parcursul a opt ani. Oficiul german de statistică notează totuşi că avansul numărului persoanelor active a fost mai scăzut în 2012 decât anul trecut, în principal din cauza situaţiei economice mai dificile. Piaţa forţei de muncă din Germania se situează la un nivel superior celorlate ţări  europene, deşi de curând a dat câteva semne de oboseală. Astfel, potrivit Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă, rata şomajului s-a menţinut în noiembrie anul trecut la 6,5%, însă datele corectate de variaţia sezonieră arată o creştere cu 5.000 de persoane a numărului de şomeri în raport cu luna precedentă. În ceea ce prieveşte distribuţia angajaţilor pe sectoare de activitate, sectorul terţiar concetrează cea mai mare parte a salariaţiilor din economia germană (aproximativ 75% din totalul persoanelor cu un loc de muncă), numărul angajaţilor urcând cu 1% pe parcursul anului trecut.  Industria şi sectorul construcţiilor au înregistrat un avans  peste medie al numărului de angajaţi, numărul persoanelor care lucrează în aceste domenii urcând cu 1,2% anul trecut. Ziarul Financiar.

Imperiul Habsburgic, varianta business. După căderea comunismului, firmele austrie­ce au muncit din greu pentru a reînnoda legăturile de afaceri cu statele din fosta zonă de influență a Vienei. Investițiile lor în regiune se măsoară în zeci de miliarde de euro.  În 2004, anul în care era perfectată achiziția a 51% din acțiunile Petrom, grupul OMV raporta venituri de 9,9 miliarde de euro. Douăsprezece luni mai târziu, cifra de afaceri se majorase cu 59%, până la 15,6 miliarde de euro. În 2011, aceasta a ajuns la 34 de miliarde de euro. O bună parte din această creștere impresionantă se datorează operațiunilor de pe piața românească. Deși România este o țară-cheie pentru afacerile gigantului austriac, acesta desfășoară diverse activități și în alte state din Europa, Asia și Africa. Incluzând nouă țări ex-comuniste din vecinătate, șase dintre acestea făcând parte la un moment dat, total sau parțial, din Imperiul Habsburgic. Coincidență sau nu, cam la fel și-au desfășurat forțele și alți grei cu sediul în Austria: primele piețe pe care și-au încercat norocul în afara țării grupurile Raiffeisen, Erste, Agrana, Vienna Insurance, Uniqa, Baumax, Kika, Schweighofer ori Strabag au fost cele cu care Austria împărțea o istorie de câteva secole. Este și normal, spun specialiștii – chiar dacă a trecut ceva timp, statele din zonă au încă multe lucruri în comun, așa că expansiunea este mai facilă. Companiile pomenite mai sus, dar și altele cu nume mai puțin răsunătoare, au avut și în Cehia, Slovacia, Ungaria ori Croația norocul avut de OMV în România. Ocupă locuri fruntașe în domeniile lor și înregistrează profituri anuale de miliarde de euro. Era și cazul, ar spune unii. Numai între 2000 și 2010, austriecii au făcut investiții nete (mai exact, din sumele totale s-au scăzut retragerile de capital) de peste 40 de miliarde de euro în șapte state din estul Europei, foste provincii cu capitala la Viena. România (nu trebuie să uităm că în Banat și Transilvania ora exactă se dădea de la Schönbrunn acum un secol și jumătate) ocupă primul loc în acest grup, cu 11,6 miliarde de euro. Cel puțin așa indică statisticile Organizației pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OECD). Alte surse dau cifre diferite, deși nu mai puțin impresionante – „peste zece miliarde de euro“ spunea de curând ambasadorul Austriei la București, Michael Schwarzinger, sau 9,67 miliarde de euro la 31 decembrie 2011, potrivit raportului asupra investițiilor străine realizat de Banca Națională. Potrivit Registrului Comerțului, care ține socoteala capitalului social, la 31 octombrie 2012 acționarii austrieci subscriseseră peste 4,5 miliarde de euro. Integral in Capital

Revista presei de la RFI.

Der Spiegel – Tara tuturor blocajelor. Superputerea lumii se chinuie cu portii mici. Abia a reusit sa ajunga la un compromis in problema bugetului ca peste doua luni o va lua de la capat. Si o s-o tot tina asa America gratie republicanilor care o blocheaza. Cea mai folosita expresie la Washington este “Stop kicking the can down the road”. Adica nu mai amanati atata problemele ce trebuie rezolvate. Si totusi tocmai asta se intampla. De la luna la luna. O arata si ultimul compromis aplaudat indelung in Congres: cativa americani bogati vor plati impozite putin mai mari. Dar exista oare un plan de reducere a datoriei suverane a Americii? As, fugi d-acilea! E doar inca un moment din acela in care abia au scapat politicienii basma curata intr-un indelung razboi ideologic steril. SUA au devenit Statele Blocate ale Americii si asta intr-un moment in care sunt atat de multe de facut.Problema structurala este derapajul partidului republican catre extrema in conditiile in care sistemul de guvernare al Americii este bazat mai degraba pe consens. Consensul Congresului asigura controlul Administratiei Prezidentiale si invers. Dar cu republicanii nu se mai poate guverna. De un an si jumatate se tot negociaza in chestiunea Prapastiei Fiscale pentru a ajunge in ultima zi. Si dupa ce ca abia au reusit sa se inteleaga, vine un senator republican si anunta cu placere maxima: “In doua luni urmeaza runda a doua”. America nu e bolnava, bolnav e doar un partid. Si cand unul din doua trece pe blocada, atunci toata tara sta locului. Republicanii moderati devin din ce in ce mai rari, iar ultimul Congres nu a avut doar cea mai scazuta cota de aprobare din intreaga istorie, ci si cele mai slabe rezultate. Mai mult: cultura negocierii se pierde in Parlamentul Americii. Republicanul care nu voteaza cu linia partidului e tradator si risca excluderea. Asta este dreapta americana si in versiunea 2013.

Le Monde – 2012: Bilantul promisiunilor presedintelui francez. La inceput de 2013, Francois Hollande se poate lauda cu circa 50 de promisiuni de campanie indeplinite. Totusi, unele importante sunt fie in intarziere, fie abandonate complet. Unele santiere sunt cu mult in intarziere fata de calendarul asumat de primul sef de stat socialist dupa Francois Mitterand. In domeniul social, Francois Hollande a facut cate ceva. A reintors Franta la varsta de pensionare de 60 de ani, a crescut cu 25% alocatia pentru scolari si a enuntat un plan de lupta impotriva saraciei generalizate. In schimb, inghetarea pretului carburantilor s-a dovedit a fi prea mult populism nerealist. La capitolul fiscalitate si buget sunt multe buline verzi. De exemplu, Hollande a scazut plafonul familial de impozitare, a creat o noua clasa de impunere fiscala de 45%, a abrogat TVA-ul social si a fixat Regula de Aur bugetara intr-o lege organica fara modificarea Constitutiei. A esuat insa in dorinta de a nu creste TVA si a amanat intentia de a elimina nisele fiscale din vremea presedintelui Sarkozy. Pe plan european, vantul sufla in panzele lui Hollande atunci cand a impus in Europa un Pact de Crestere cu ajutorul Spaniei si a Italiei. In context international, Parisul a contribuit la eforturile de recunoastere a unui stat palestinian. Retragerea trupelor franceze din Afganistan pana la finele lui 2012 a fost amanata, desi poate fi considerata un esec. Cu siguranta duse sunt intentiile sefului de la Elysée de a renegocia Tratatul Bugetar European precum si trecerea la obligatiuni comune europene.

The Guardian – De ce e Hugh Hefner ceea ce isi doresc femeile cu adevarat?! Casatoria iepurasului Crystal Harris cu octogenarul playboy este un exemplu excelent de acces la bogatie si putere prin sex. Sau nu.  Tanara editorialista a cotidianului britanic povesteste intr-un ton mai mult decat ironic cum se plimba cu iubitul ei in prima zi a anoului an cand acesta ii spune oftand din senin ca el nu va fi niciodata bogat. In cele ce urmeaza, povestirea continua la persoana intai. Evident ca i-am dat imediat papucii. E clar ca un angajat al sectorului public nu va fi niciodata bogat. Plus ca vestea casatoriei dintre Hugh Hefner si Crystal Harris mi-a atins centrele neuronale romantice. Cum adus-o el la altar… sau mai degraba printr-o vizuina de iepure catre o lume subterana plina cu lava si calareala geriatrica… Avand in vedere ca sunt femeie si deci, ca orice alta femeie, o prostituata in asteptare cum sa nu simt ceva romantic la gandul vilei sexy a batranului Heff, o gaina de ferma schiopatanda imbracata in pijamale de matase care nu se poate scula. Ultima parte a citatului din Camilla Long se potriveste perfect cu declaratiile iepurasului Harris din 2011 cand Heff mai incercase sa-i puna un inel pe deget. “Sexul cu el dura doua secunde si gata”, spunea atunci actuala doamna Hefner care si admitea ca nu il vazuse niciodata gol. Deci casatorie din interes, dar ca sa demonstrez cu adevarat am realizat o mica ancheta despre ce vor femeile cu adevarat.

1. Bani. Dupa cum spune Kanye West, un acord prenuptial e musai. Si nu numai el, pe toate forumurile despre drepturile barbatilor scrie negru pe alb ca toate femeile sunt niste usuratice avide de bani. Si desi sunt usuratice, ele devin frigide brusc in prezenta activistilor pentru drepturile barbatilor pentru ca acestia din urma platesc de obicei pensii alimentare care ii impiedica sa plateasca pentru operatiile estetice ale usuraticelor.
2. Teoria scarii – una foarte stiintifica, spune ca femeile se transforma in niste cretine hipnotizate la vederea puterii. Uitati-va la Silvio Berlusconi care, in ciuda divortului care il costa 80.000 de lire zilnic, isi uneste destinul iubirii de o tanara de 27 de ani avida sa devina un star. Si faptul ca Silvio e, pe langa latin-lover-ul numarul unu al lumii, si foarte probabil sa reintre pe scena politica in forta e un afrodisiac mai mare decat o galeata de scoici.
3. Comportamentul abscons – ca e bunga bunga sau o orgie la vila Playboy, femeile mor dupa bad boys. Nu trebuie sa cauti prea mult pe net pana sa dai de afirmatia deloc misogina “De ce femeile nu se uita la un tip de treaba ca mine?”. Site-uri precum Nice Guys sunt dovada faptului ca acesti barbati buni si cinstiti din epoca post-feminista sunt victimele unor stricate fara suflet jertfite pe altarul onaniei, in timp ce masculii ticalosi sunt ingropati in zeite grecesti pana la boase.
4. Inabilitatea de a performa sexual fara asistenta medicala – aici, Crystal Harris da clasa si absolva magna cum laudae de la Academia Cautatoarelor de Bogatie dand termenului “happy end” o cu totul alta semnificatie.

Morala: pana cand femeile nu vor ajunge in pozitii cu bani si putere (la ultimul capitol ocupam 1% la nivel international conform Bancii Mondiale) o sa se tot intample dintr-astea si nu va mai plangeti, baieti. Tehnicile sunt vechi si sa fim seriosi: chiar daca ajungem sa avem bani sau putere tot o sa comentati apropo de aspectul nostru fizic. Pe bune, glumele sunt depasite deja. RFI

The global economy will start slowly in 2013 but accelerate later in the year

The new year will begin with heavy clouds suspended over much of the global economy, but with the prospect of brightening later in 2013. A politically driven fiscal crisis in the US and austerity in the euro zone will, as the year starts, hold back growth in economies that collectively represent more than US$30trn of GDP. China is struggling to regain momentum, and most emerging markets are finishing their weakest year since the 2009 recession. The result is that economic growth in 2013 will be only slightly better than in 2012, and well below the pre-recession period and the stimulus-driven bounce-back year of 2010.

Nonetheless, the outlook will be brighter from mid-2013. The investment and consumption-dampening effects of the “fiscal cliff” negotiations in the US should be mostly over by mid-year, and the clear recoveries in the labour and housing markets will be better established. The euro zone, currently in a recession, will be growing again by the second-half of 2013, and China will be benefitting from noticeably higher investment and personal spending. The industrial cycle is also beginning to turn upwards for many bellwether emerging markets, in which production and exports have been stagnant or contracting for the last six months. All of this should, in the Economist Intelligence Unit’s view, set the stage for stronger growth in 2014.

Political tensions have weighed heavily on the global economy this year. Feuding among euro-zone governments over a solution to debt burdens in the weaker economies pushed the currency area dangerously close to catastrophe at mid-year. Those tensions have now eased, but they are not the only source of global political uncertainty. Factionalism in China’s government, normally kept under wraps, has spilled into the open this year, weakening investor confidence in an economy where growth was already slowing. The global political lens is now focused clearly on the US, where an unprecedented fiscal deadline looms on January 1st 2013. If the re-elected president, Barack Obama, and lawmakers in a divided Congress cannot agree on a new tax and spending plan, the country will face a fiscal squeeze of more than US$600bn in 2013, enough to push the US economy back into recession and suppress growth in much of the rest of the world.

The global economy has yet to recover fully from the 2008-09 recession, in part because of policy paralysis in the advanced economies. This was, in some ways, predictable. The slow recovery from the recession has sharpened the divide between right and left. Conservatives have pushed aggressively for fiscal consolidation and debt reduction as the only prudent response to the crisis. Those on the left have argued, with equal fervour, that austerity will simply depress growth further, delaying a recovery and punishing the less well-off. The rising income gap between those at the top and bottom of the socioeconomic scale has further inflamed tensions. Indeed, Mr Obama ran for re-election on the very specific pledge that he would raise taxes on the wealthy—a promise that he seems determined to keep, based on the hard line he is taking in negotiations with opposition Republicans in Congress. (source: The Economist Intelligence Unit)

Weakness in the euro zone is holding back growth globally

Europe’s economy remains, by far, the biggest anchor on global growth. The debt crisis has depressed lending, investment and private consumption throughout much of Europe, and has curbed imports of goods and services from other countries. Austerity programmes in most euro zone countries will prevent rapid improvement in 2013. Indeed, we downgraded our 2013 euro zone outlook last month, and now expect the single-currency bloc to contract in the new year. China’s economy, which has been responsible for an increasing share of global growth in the last decade, expanded by just 7.4% year on year in the July-September period, its weakest showing since the 2009 recession. The US has, however, been a relative bright spot: GDP growth in the third quarter expanded by a surprisingly strong 2.7%, revised upwards from 2%. We are, however, more cautious about US growth in the current quarter, largely owing to deteriorating sentiment surrounding negotiations over the fiscal cliff, the series of automatic spending cuts and tax rises—with a value of US$600bn in 2013—that will hit the economy at the start of the year if a deal is not reached. The Libor rigging scandal, which could leave a number of Western banks facing lawsuits and large claims for compensation, poses another threat to the world economy. It could exacerbate the ongoing process of balance-sheet deleveraging by Western—particularly European—banks, which is reducing the amount of financing available to businesses and households.

Nor are problems restricted to the developed world. The once-formidable BRICs (Brazil, Russia, India and China) are struggling as well. We have repeatedly cut our 2012 GDP forecasts for Brazil and India, and we are doing so again this month. Both economies, in the middle years of the last decade, appeared to have substantially increased their potential growth rates, but this now seems to have been a liquidity-driven mirage. Although India and Brazil are feeling the effects of their own policy shortcomings, they are also suffering from reduced demand for their exports, weaker capital inflows and general investor risk aversion—all consequences of the euro zone crisis. The slowdown is also spreading to other regionally important economies; we have, in recent months, lowered both our 2012 and 2013 GDP forecasts for South Africa, the engine of economic activity in Sub-Saharan Africa.

Indeed, the excesses of the last ten years—the personal debt accumulated in rich countries earlier in the decade and the public debt added during the recession—have saddled many countries with weak economic foundations and little or no resilience to stress of any kind. Europe, the weakest link in the global economic chain, is suffering from twin blows—an outright recession, stemming from weak consumer and business confidence and fiscal austerity—and a prolonged debt crisis that periodically sends financial markets into a panic, pushing up borrowing costs to unsustainable levels and threatening the break-up of the euro zone. (source: The Economist Intelligence Unit)

We see two potential paths for the euro and the US dollar

We see two possible paths for the euro:dollar exchange rate. If political conditions in the euro zone begin to stabilise, and in the light of the Fed’s new, open-ended bond-buying programme, it is possible that the dollar could settle at around US$1.30:€1, roughly its average during the last 12 months. In an extreme case, it could even fall to US$1.40:€1, where it spent much of 2011. Alternatively, a renewed bout of market concern over the euro zone—arising from political tensions or the failure of struggling economies to meet financial and economic targets—could again erode confidence in the euro and send the currency sharply lower. Given the propensity of market fears to overwhelm all else, and with the euro zone crisis certain to face more downdrafts, we see a limited upside potential for the euro in the coming months. In mid-December the US dollar was trading at US$1.293: €1.

The Fed’s decision to launch a third QE programme has been controversial with emerging-market policymakers, who are especially sensitive to appreciation of their currencies. Indeed, some officials, led by Guido Mantega, Brazil’s finance minister, are accusing the Fed of sparking a currency war by using monetary policy to weaken the US dollar. These complaints are exaggerated. The Fed does not use monetary policy to target the exchange rate; indeed, the Fed’s latest bond-buying programme is focused on mortgage-backed securities, partly in an effort to lift the property market and create more jobs in sectors related to housing. Moreover, not all currencies weakened against the US dollar in the aftermath of the Fed’s move: the Canadian and Australian currencies generally increased in value, perhaps because QE programmes are thought to boost the prices of commodities, which are the mainstays of the Canadian and Australian economies. Indeed, Mr Mantega’s own currency, Brazil’s Real, was virtually unchanged against the US dollar for months and has begun depreciating again. Nonetheless, although the Fed’s QE programmes, on balance, usually weaken the US dollar, they also have the potential to boost domestic demand in the US, which is positive for trade-dependent economies, given the outsized importance of the US in global trade. But the currencies of countries that have been fighting a host of domestic concerns and whose economies are sharply slowing—Brazil and India are examples—have been less sensitive to policy actions in the largest economies. (source: The Economist Intelligence Unit)