Author: theophyle

Autor:  @Desy Demeter

Generaţia de artisti de dupa primul război mondial, confruntată pentru prima dată cu ororile unui război care nu dadea semne ca s-ar apropia de sfârsit, a fost una din cele mai radicale din istoria umanitatii.

Intelectualii, dezertorii, refugiaţii politici, toti revoltatii impotriva absurditatii acestui conflict se reunesc în mod regulat în jurul scriitorului român Tristan Tzara, organizatorul Cabaretului „Voltaire”, in Zürich, capitala Elveţiei, pe atunci stat neutru.

Vrând sa raspunda absurdului prin absurd, ei îsi manifesta revolta mai curând prin provocare, decât prin idei estetice.

Marcel Iancu va scrie:

„Ne-am pierdut încrederea în cultura actuală. Tot ceea ce este, la momentul actual, trebuie distrus, demolat. Trebuie să reîncepem actul creaţei pornind de la o tabula rasa. La Cabaret Voltaire, noi vrem să zguduim ideile, opinia publică, educaţia, instituţiile, muzeele, bunul simţ aşa cum este el definit la momentul actual, pe scurt, tot ceea ce ţine de vechea ordine.”

Astfel, manifestul dadaist a fost publicat într-un prim şi singur număr al revistei Cabaret Voltaire. În conformitate cu manifestul Dada, mişcarea nu ar trebui să se numească Dadaism, având oroare de cuvintele terminate în –ism, cu atât mai puţin să fie considerată o mişcare artistică.

Originea numelui este neclară. Sunt păreri care susţin că vine din afirmaţia “Da”, folosită foarte des în discuţiile purtate de iniţiatorii mişcării, de origine românească, Tristan Tzara (pseudonimul literar provine de la cuvantul românesc ţara) şi Marcel Iancu. Alte păreri susţin că iniţiatorii mişcării dadaiste au creat acest cuvânt prin înţeparea cu un cuţit a unui dicţionar Francez German, şi deschizând cartea acolo unde indicau loviturile.

Numele mişcării lor este ales prin hazard, dintr-un dicţionar Larousse. El apare dupa ce initiatorul mişcării, Tristan Tzara, introduce un creion in Marele dicţionar francez Larousse şi acesta se opreşte în dreptului cuvîntului onomatopeic dada.

Denumirea curentului dadaism provine din franţuzescul dadisme ( dada = ” căluţ de lemn “ în limbajul copiilor). Dadaismul ia nastere în mod oficial la 6 februarie 1916.

Este un curent cultural şi artistic nonconformist şi anarhic îndreptat împotriva rutinei în viaţă, gândire şi artă, dezvoltat plenar între 1916 şi 1923 şi înfiinţat în Zürich la 6 februarie 1916 de poetul de origine română Tristan Tzara, căruia i s-au alăturat, la început, scriitorii Hugo Ball şi Richard Hülsenbeck şi artistul plastic Hans Arp, apoi pictori ca: românul Marcel Iancu, Francis Picabia, Marcel Duchamp (S.U.A.), Max Ernst, Kurt Schwitters (Germania), etc.

Asociind unele elemente ale futurismului italian, cubismului francez şi expresionismului german, un negativism declarat, dadaismul(cf. Tristan Tzara, La premiėre aventure celeste de M. Antipyrine,1916 şi seriei manifestelor ”Dada” I-VII) cultivă arbitrariul total, neprevăzutul, abolirea formelor constituite, provocând dezordinea şi stupoarea şi prin organizarea unor spectacole de scandal îndreptate împotriva artei, gustului estetic, moralei tradiţionale, programatic puse sub semnul întrebării.

In manifestul acestei miscari ”Dada”, se vorbeste despre o cautare a unei extreme limite a divorţului dintre gândire şi expresie, contrazice totul, neagă totul, ridicând nihilismul şi mistificarea la rangul de principii supreme: abolirea logicii, dansul neputincioşilor creaţiei: dada; /…/abolirea arheologiei: dada; abolirea profeţiilor: dada; abolirea viitorului: dada; credinţă indiscutabilă în fiecare zeu produs imediat al spontaneităţii: dada . /…/Marele secret este aici :gândirea se face în gură…Apriori, dada pune înaintea acţiunii şi înainte de tot: Îndoiala. Dada se îndoieşte de tot .(T. Tzara).

Din martie 1919, o dată cu T. Tzara, mişcarea se mută la Paris, unde se întâlneşte cu scriitorii din grupul miscarii suprarealiste André Breton, Louis Aragon, Paul Eluard, Phillipe Soupault), cu A. Jacques Vaché etc. Mulţi dadaişti publică în revista lui Francis Picabia ”391” (înfiinţată la Barcelona în 1917, transplantată la New York, Zürich, apoi la Paris) unde apar nume ca: Louis Aragon, Guillaume Apollinaire, Albert-Birot, Marcel Desnos, Max Jacob, Marie Laurenciu, René Magritte, Ribemont-Dessaignes, Erik Satie, Phillipe Soupault, Tristan Tzara, Edgar Varese etc.

Bibliografie, note si citate:

Andrei Codrescu, Posthuman Dada Guide – Tzara and Lenin play chess.
Theophyle,  Dadaism – Aprilie 2009.

Ziarul de Duminica propune cititorilor Politeia cele mai bune articole publicate in cursul saptamani in media on-line. Articolele nu sunt mentionate intr-o ordine anume.

Adevarul. Ştiri de vacanţă. Andrei Pleşu

Se încheie un an greu. Toate televiziunile, mai ales cele „de campanie”, au oferit, luni de-a rîndul, o foarte bogată masă de ştiri, dezbateri, dezvăluiri, care de care mai nărăvaşe, care de care mai „breaking”. Acum că jocurile sunt făcute (sau prefăcute), că politicienii se refac la munte, că ziariştii şi comentatorii au mai curînd dezamăgiri şi furii reziduale, decît sesiuni de luptă sîngeroasă, totul intră în regim de „normalitate”. Ne destindem. Desigur, hîrjoana politică nu se stinge peste noapte. Încă se mai încearcă mici incendii prin fundul curţii: de ce au căzut la învoială preşedintele cu primul ministru, cum va reacţiona dl. Băsescu la propunerile dnei Pivniceru privind şefia DNA şi a procuraturii generale etc. Dar, faţă de vîlvătăile de mai ieri, astea sunt mofturi, „ciupeli”. Scena se umple de cu totul alte evenimente şi informaţii. Cum spuneam adineauri, intrăm în „normalitate”. Dar cum arată, la noi, „normalitatea” gazetărească? Să răsfoim…

În prim plan, sunt buletinele meteo. Ni se promite, zi de zi, un pronostic limpede asupra perioadei imediat următoare, dar şi asupra următoarelor trei luni. Eu unul rămîn mereu nesatisfăcut. Aflu că vom avea temperaturi „apropiate de normele climatologice”, „precipitaţii în limitele obişnuite”, dar şi că vine peste noi un an plin de catastrofe, incluzînd, de pildă, 15 cutremure pe lună în Vrancea. Am văzut chiar, nu mai ştiu pe ce canal, şi o versiune talk-show a ştirilor meteo: un moderator şi doi specialişti combat intens, cu hărţi şi cifre, dinaintea unor telespectatori care, în fond, nu aveau decît mici curiozităţi de moment. Ei bine, nu! Ni se explică mai întîi cum a fost anul trecut, apoi cum a fost pe la alţii, iar la urmă, catedratic, ce ne-ar putea aştepta (de regulă temperaturi „apropiate de normele climatologice” şi „precipitaţii în limitele obişnuite”). Integral in Adevarul.

PoliticStand. Mic dicționar bilingv. Threedots

Motto:  “Niciodată nu contează ce faci. Contează ce spui că vei face”.

La revenirea în noul an 2013, întrucât ne stă în față un viitor cu o lejeră tentă de roșu închis (bătând spre negru, de închis ce e) și o prognoză de îmbunătățire a nivelului de trai care tinde vajnic spre nivelul metroului, trebuie să înțelegem în primul rând mecanismul guvernării de care “ne bucurăm”.  Întotdeauna guvernarea unei țări s-a dovedit a fi o activitate delicată. Nu e deloc ușor ca pentru orice acțiune, să găsești un program guvernamental de intensitate egală și de sens opus. Nu e ușor să fii ministru, pentru că trebuie să-ți amintești toate minciunile pe care le-ai spus și toate promisiunile pe care le-ai făcut (evident fără a avea nici cea mai mică intenție de-a le respecta) și cu atât mai puțin prim-ministru, pentru că pe lângă minciunile tale trebuie să-ți amintești și minciunile tuturor miniștrilor din cabinetul tău. O grămadă de cabinete din diferite țări și-au bătut capul să găsească o soluție la dilema asta, la găsirea soluției guvernării perfecte.

În cazul României soluția s-a dovedit a fi bilingvismul. Adică una promiți în limba română și alta faci în limba uslașă.  Ca atare, ne-am gândit să venim în întâmpinarea dorinței cititorilor noștri de-a înțelege ceva din guvernarea actuală și am elaborat un mic dicționar de traducere româno – uslaș. Nu avem pretenția că este un dicționar exhaustiv; este mai mult un mic ghid de înțelegere a mecanismului de traducere raportat la cele două limbi. Ghidul cuprinde câteva exemple de traducere, existând speranța că la finele parcurgerii lui, românul să fie cât de cât familiarizat cu metodologia de traducere și să poată efectua individual traduceri ulterioare. Integral la PoliticStand.

Deutsche Welle. Viitorul aparţine capitalismului. Rodica Binder

Între prefixele ”neo” şi „post”, o serie de concepte ale lumii moderne sunt supuse dezbaterii: democraţia, capitalismul, liberalismul.

La cumpăna dintre ani, una din cele mai frecvente întrebări care se face auzită este încotro se îndreaptă omenirea? Deşi răspunsurile oscilează între optimismul de circumstanţă şi pesimismul incorigibil, cert este că, şi în viitorul apropiat, vom asista pe mai departe la triumful neabătut al capitalismului. Neabătut din simplul motiv că, deocamdată, capitalismul nu are adversari, după cum recent remarca Colin Crouch, unul din cei mai incitanţi politologi şi sociologi contemporani, autor, între altele, al unui tratat despre post-democraţie şi despre ciudata supravieţuire a neoliberalismului.

În numărul din ianuarie al revistei de cultură politică „Cicero”, Crouch reia cîteva din tezele sale, în cuprinsul unui interviu. Faptul că supravieţuirea neoliberalismului este bizară, surprinzătoare, neaşteptată, luînd chiar unele trăsături dogmatice, se datorează unor cauze concrete, enumerate parţial de profesorul britanic. Crouch consideră că tocmai criza a determinat o revenire „atavică” a neoliberalismului, aceasta fiind cea mai flagrantă dovadă a vitalităţii acestuia.

Pe de altă parte, în politica europeană din ultima vreme s-a putut constata o accentuare a măsurilor neoliberale. Unul din efectele vizibile ale acestei tendinţe este fragilizarea statului social. Germanii, crede Crouch, procedează corect atunci cînd apără menţinerea componentelor sociale, într-un context în care, aşa cum s-a întîmplat în ultimii ani, succesul economic se lasă măsurat în funcţie de gradul de dereglare a pieţii muncii. Integral la  Deutsche Welle

Dilema Veche. Trei lecţii de la o generaţie emigrată. Olivia Sgarbură

În octombrie 2011, am primit un e-mail de la cîţiva dintre primii mei studenţi: strîngeau fonduri pentru un coleg bolnav şi, printre alte acţiuni, organizau un flashmob la Universitate. Le-a ieşit, şi nu cred că pînă atunci mai văzusem o generaţie întreagă de absolvenţi de Medicină reuniţi de un motiv neprofesional, facultativ, ba chiar mai mult, filantropic. A fost prima lecţie pe care am primit-o de la ei: solidaritatea poate exista şi între medici.

O lună mai tîrziu, doar 75% dintre ei au susţinut rezidenţiatul, restul semnase contracte cu clinici din alte ţări. Şeful de promoţie era deja acceptat ca postdoctoral fellow la Cornell University în New York. Unii dintre ei îşi petrecuseră ultimii doi ani de facultate învăţînd limba germană, pentru a atinge un nivel care să permită începerea rezidenţiatului în Germania. Alţii au aşteptat finalul facultăţii pentru a demara cursurile. O parte s-a îndreptat spre Marea Britanie, Belgia sau Spania. Dintre cei care s-au înscris la rezidenţiatul românesc şi l-au promovat, alte cîteva procente au aplicat apoi pentru instituţii din Franţa.

M-am întrebat de ce solidaritatea care i-a unit în jurul luptei cu boala colegului lor nu i-a adus împreună pentru a transforma profesia de medic în România într-o carieră acceptabilă după toate standardele, cum s-a întîmplat în Slovacia. Întrebarea a renăscut în acest an, imediat după ce am susţinut examenul de medic specialist. Eram în faţa unei evidenţe: generaţia mea eşuase. Majoritatea ne-am început rezidenţiatul aici şi l-am terminat altundeva. În ţară, eu am făcut parte dintre norocoşi: am lucrat într-un centru unde se realizau toate tipurile de intervenţii chirurgicale, de la transplant la chirurgie robotică, aşa că plecarea mea în Europa s-a petrecut în spiritul legii nescrise a chirurgiei „nu e recomandat să fii elevul unei singure şcoli“. Însă o parte dintre colegii mei au ajuns în spitale în care nu aveau medicamente sau aparatură. Alţii nu puteau să-şi plătească nici chiria din salariul de 1200 de lei şi nu aveau părinţi care să-i poată ajuta. Cîţiva colegi erau ignoraţi de către conducătorii lor de rezidenţiat şi nu aveau parte de training. Alţii nu suportau ideea de a fi dependenţi de şpagă. Sau fiecare avea cîte puţin din aceste motive. Integral in Dilema Veche.

Contributors. Sergiu Nicolaescu şi comunismul românesc. Ioan Stanomir

Moartea lui Sergiu Nicolaescu va genera în spaţiul nostru mediatic acelaşi  gen de lamentaţii encomiastice pe care l-a născut  şi moartea lui Adrian  Păunescu. Ca şi acesta din urmă, regizorul  a întruchipat modelul de succes  simbolic şi comercial în România  lui Nicolae Ceauşescu. Urmărite, admirate, comentate, producţiile sale au intrat în folclorul  urban. Replicile şi personajele sale au devenit  parte din identitatea colectivă.  După revoluţie, canonizarea regizorului nu a fost pusă în cauză – de la poziţia de autor al  filmelor cu care au crescut generaţii de români, Sergiu Nicolaescu a făcut  tranziţia la postura de  senator FSN. Continuitatea cu România socialistă  era reconfirmată, încă o dată, prin   continuitatea  acestei cariere.  Filmele realizate în regim de  libertate au dus mai departe , fără umbră de revizuire morală sau intelectuală,  liniile  imaginarului ideologic din epoca stalinismului naţional. Elogiul mareşalului Antonescu era în perfect acord cu ideologia autarhică şi naţionalistă dominantă  la mijlocul anilor 1990. Integral in Contributors

Capital. Ministerul Râului, Ministerul Ramului. Oana Osman

Puteaţi mai multe, domnule Ponta! Mult mai multe ministere pentru progresul ţării! De ce ați creat încă un post nou de ministru doar pentru Buget? Nu s-ar fi gestionat mai bine banii statului, în logica separării instituţionale pe care aţi prezentat-o, dacă înfiinţaţi şi un minister al TVA-ului, şi un minister al accizei şi, de ce nu, un post de ministru delegat pentru formularul 200?

De ce nedreptăţiţi formele de relief, animalele şi plantele? Cum să creaţi o instituţie nouă, de strânsură de prin atribuţiile ministerelor Agriculturii şi Mediului, doar pentru „Ape, păduri şi piscicultură“? Doar râul şi ramul merită ministru nou? Mai gândiţi-vă! Poate aveaţi mai puţine tensiuni cu partenerii politici dacă creaţi posturi de miniştri şi pentru păsările cerului, pentru animalele de casă, pentru cereale şi leguminoase. Munţii nu merită şi ei ministrul lor? Întrebaţi la partide, sigur au propuneri.

Cu economia aţi fost mai generos, dar era loc de mai bine. Oamenii de afaceri vă tot spun că de la stat aşteaptă, în principal, să îi lase în pace. Acum, pot fi lăsaţi în pace de trei miniştri speciali! Unul va veghea la liniştea IMM-urilor, a firmelor din turism şi a mediului de afaceri în general, altul la confortul companiilor din energie, iar altul se va abţine să încurce, imediat ce se va decide denumirea finală a ministerului, fie „Competitivitatea“, fie „Industria şi Comerţul“, fie, pur şi simplu, „Economia“. Mai greu va fi să stabilească liniile de demarcaţie dintre atribuţiile fiecăruia şi cum se vor ocupa, de la înălţimea fotoliului de ministru, de domenii în care activează majoritar agenţi privaţi, dar în rest se vor descurca bine. Integral in Capital.

Europa Libera. „Comedia politicii” la români. Prof. Alexandru Călinescu

De ce este România altfel? – se întreabă istoricul Lucian Boia într-o pasionantă carte recent apărută, iar printre aspectele care, din păcate, ne singularizează se află şi „comedia politicii”, aflată – ireversibil, s-ar zice –  sub semnul neautenticităţii. Ca şi în nenumărate alte momente ale istoriei, românii cred că totul se poate „aranja”, că important este să te „descurci”, că e absolut normal să faci compromisuri. Ceea ce am văzut în ultimele zile a dat încă o dată măsura acestei lumi în care albul devine mîine negru şi în care cuvîntul dat nu are nici o valoare. În campania electorală, ţinta social-liberalilor a fost preşedintele Băsescu iar acesta, la rîndul lui, a răspuns atacurilor în aşa fel încît să nu lase vreo poliţă neplătită. Orice punte de legătură părea tăiată între preşedinte şi cel care, prin victoria în alegeri, ar fi trebuit confirmat în funcţia de prim-ministru, Victor Ponta.

S-au construit tot felul de scenarii, s-au avansat tot soiul de speculaţii, s-a vorbit despre asul din mîneca lui Băsescu, despre trădătorul din rîndurile social-democraţilor ş.a.m.d.. Cînd colo, ce să vezi?  Duşmanii ireductibili se întîlnesc frumos, în miez de noapte, la Cotroceni, cad la pace, semnează un document pe care Traian Băsescu îl flutură în faţa camerelor de luat vederi atunci cînd îl înmînează mai-marilor Uniunii Europene. Iar acea mult aşteptată şedinţă de la palatul Cotroceni, cînd preşedintele trebuia să se consulte cu partidele pentru a decide asupra noului premier, durează fix 20 de minute. Alegerea, în ciuda declaraţiilor belicoase ale lui Băsescu din timpul campaniei, era deja făcută. Integral la Europa Libera.

Where to be born in 2013

Warren Buffett, probably the world’s most successful investor, has said that anything good that happened to him could be traced back to the fact that he was born in the right country, the United States, at the right time (1930). A quarter of a century ago, when The World in 1988 light-heartedly ranked 50 countries according to where would be the best place to be born in 1988, America indeed came top. But which country will be the best for a baby born in 2013?

To answer this, the Economist Intelligence Unit (EIU), a sister company of The Economist, has this time turned deadly serious. It earnestly attempts to measure which country will provide the best opportunities for a healthy, safe and prosperous life in the years ahead.

Its quality-of-life index links the results of subjective life-satisfaction surveys—how happy people say they are—to objective determinants of the quality of life across countries. Being rich helps more than anything else, but it is not all that counts; things like crime, trust in public institutions and the health of family life matter too. In all, the index takes 11 statistically significant indicators into account. They are a mixed bunch: some are fixed factors, such as geography; others change only very slowly over time (demography, many social and cultural characteristics); and some factors depend on policies and the state of the world economy.

A forward-looking element comes into play, too. Although many of the drivers of the quality of life are slow-changing, for this ranking some variables, such as income per head, need to be forecast. We use the EIU’s economic forecasts to 2030, which is roughly when children born in 2013 will reach adulthood.

Despite the global economic crisis, times have in certain respects never been so good. Output growth rates have been declining across the world, but income levels are at or near historic highs. Life expectancy continues to increase steadily and political freedoms have spread across the globe, most recently in north Africa and the Middle East. In other ways, however, the crisis has left a deep imprint—in the euro zone, but also elsewhere—particularly on unemployment and personal security. In doing so, it has eroded both family and community life.

What does all this, and likely developments in the years to come, mean for where a baby might be luckiest to be born in 2013? After crunching its numbers, the EIU has Switzerland comfortably in the top spot, with Australia second.

Small economies dominate the top ten. Half of these are European, but only one, the Netherlands, is from the euro zone. The Nordic countries shine, whereas the crisis-ridden south of Europe (Greece, Portugal and Spain) lags behind despite the advantage of a favourable climate. The largest European economies (Germany, France and Britain) do not do particularly well.

America, where babies will inherit the large debts of the boomer generation, languishes back in 16th place. Despite their economic dynamism, none of the BRIC countries (Brazil, Russia, India and China) scores impressively. Among the 80 countries covered, Nigeria comes last: it is the worst place for a baby to enter the world in 2013. Read more in the Economist

P.S. The lottery of life methodology

Republica (Πολιτεία – Politeia),  este fara indoiala Magnus Opus a lui Platon. Platon a fost departe de a propovadui democratia, el a vazut posibilitatile unei “tiranii a majoritatii”, subiect preluat mult mai tarziu si de Alexis de Tocqueville (1840 – De la démocratie en Amérique — Democraţia în America – vezi articolul anterior). Republica  este o lucrare in formatul unui  dialog socratic scrisă de Platon aproximativ în anul 360 î.Hr. Dialogurile au loc in casa lui Cephalus din Piraeus, port conectat de Atena. Întregul dialog este relatat de Socrate cu o zi după ce a avut loc – dialogul este intre Timaeus, Hermocrates, Critias, şi un necunoscut, dar interpretarea este incertă. Dialogurile sunt  scrise de Platon si “folosite” literar (puse pe seama lui) de Socrate. Guvernarea  descrisă de Socrate, consta intr-o diminuare a  tendinţei omului spre corupţie din deţinerea  puterii şi astfel alunecarea către sisteme deficitare ca timocraţia, oligarhia, democraţia şi tirania : concluzionând că posturile de conducere ar fi trebuit să fie ale filosofilor. “Societatea bună” ar trebui să fie guvernată de regi filosofi; oameni dezinteresaţi care nu conduc pentru binele propriu ci pentru binele societaţii. Modelul societal care stă în spatele fiecărei societaţi istorice este ierarhia, in care  clasele sociale au o permeabilitate marginală: fără sclavi, fără discriminări, între bărbaţi şi femei.

De ce avem nevoie de filosofi sau teoria peşterii – Alegoria peşterii este o încercare să justifice locul filosofului în societate ca lider. Platon îşi imaginează un grup de oameni care s-au instalat într-o peşteră, împiedicaţi de un perete în subteran, astfel încât să nu vadă lumina zilei. În spatele oamenilor ardea constant un foc care lumina diferite statui, care erau mutate de alţii, şi care cauzau umbre ce pâlpâiau în jurul peşterii. Când oamenii peşterii au văzut acele umbre au realizat cât de insignifianţi sunt pentru viaţa şi încep să atribuie acelor umbre diferite forme (de genul “câine” şi “pisică” …).  Umbrele i-au făcut pe oamenii peşterii să vadă realitatea. Alegoric, Platon motivează că omul liber este un filosof, care este singura persoană capabilă să desluşească Forma Binelui şi deci bunătatea  şi adevărul. La sfârşitul acestei alegorii, Platon afirmă că este datoria filosofului de a reintra în peşteră. Aceia care au văzut lumea ideală au datoria să educe oamenii din lumea materială, sau să răspândească lumina acelora din întuneric. De vreme ce filosoful este singurul capabil să recunoască ce este cu adevărat bun, şi singurul care poate atinge ultimul grad din linia divizată, atunci el este singurul potrivit să conducă o societate dupa spusele lui Platon.

Cele patru injustiţii şi degenerarea guvernarii –   Platon vorbeşte despre patru forme greşite ale guvernării : timocraţia, oligarhia, democraţia şi tirania. (1) Timocraţia – Socrate defineşte timocraţia ca o societate condusă de oameni care iubesc onoarea si onorurile. El crede că această formă de guvernare rezultă din greutatea  urmaşilor de a vedea si intelege just faptele părinţilor pe care ii glorifica mai mult decat ar merita. Onoarea si onorul, duc la dorinţa de avutie, posesiuni şi bunăstare. (2) Oligarhia – este creata de tentaţia confuza între statutul economic şi onoarea generata de acesta. Socrate (Cartea a VIII-a) sugerează că avuţia nu o să ajute un pilot să-şi navigheze propria navă. Aceasta injustiţie împarte lumea în săraci şi bogaţi, ceea ce creaza un mediu antagonist si conflictual. Cei bogati complotează împotriva celor săraci şi vice-versa. (3) Democraţia – atât timp cât împărţirea socio-economică se accentueaza are loc o adancire dintre cei care “au” si cei care “nu au”, sporind disensiunile între clasele sociale. De la conflictele generate de  asemenea tensiuni, se creeaza premiza ca democraţia sa înlocuiesca oligarhia, urmându-i. În acest model pericolul existentei unui demagog si a unei mase amorfe usor influenţabile poate conduce spre o tiranie.  (4) Tirania – libertătile excesive date cetăţenilor dintr-o democraţie duc la tiranie, cea mai violentă formă de guvernare. Aceste libertăţi împart oamenii între caste socio-economice.  Ironic, Statul Ideal schiţat de Socrate seamănă cu tirania. Diferenta fiind numai in calitatile prezumtive ale tiranului.

Parintii fondatori ai Americii l-au citit de Platon, totusi si-au dorit o democraţie. Republica Americana este o sincrezie intre Republica lui Platon prin prerogativele pe care le are Presedintele, care este insa limitat de o extraordinara Constitutie, de un mandat limitat (de fapt de 8 ani – doua de 4) si un parlament reprezentativ. Totul incepe de la o Constituţie, puternica si respectata, lucru de care noi suntem inca departe.  Personal, nu sunt “amicus Plato” ci mai mult “sed magis amica veritas”, dar nu am cum sa nu intrevad unele mari adevaruri in aceasta veche carte – 2400 de ani diferenta si unele din cele scrise atunci sunt relevante acum si aici!.

Coalitiile anticreier intre o clasa politica fara aptitudini si un electorat majoritar, care poate fi cumparat sau vrajit cu cateva cuvinte  magulitoare de fiecare data cand sunt campanii electorale, ne-au adus intr-o situatie aberanta si ne-au transformat intr-o tara dependenta de bunavointa creditorilor externi. Nu am sa incep din anii ’90, cand politica criminala a lui Iliescu a prelungit o tranzitie paguboasa la nesfarsit. Vom discuta despre datele cele mai recente care sunt la indemana oricui.

Mai toata lumea stie ca “ruralul” este si a fost intotdeauna fieful PSD, desi este absolut contrar unei gandiri rationale. Daca exista un sector in care proprietatea privata si anteprenoriatul conteaza este fara indoiala sectorul agricol.

Am sa incep de la un articol esential (zic eu) scris de Lucian Davidescu (Riscograma) – “Agri-dolarul se pregăteşte să ia locul petro-dolarului”, scrie dl Davidescu:

“Petro-dolarul” a fost cea mai importantă monedă de schimb a lumii în ultimii 40 de ani: un cocktail între puterea economico-militară a SUA, rutele maritime securizate şi sondele şeicilor din Orientul Mijlociu. Puternicul dezechilibru mondial între producătorii şi consumatorii de petrol a făcut ca preţul barilului să fie ancorat strâns faţă de moneda cea mai lichidă, dolarul. La rândul său, acest lucru a permis SUA să tipărească mai mulţi dolari decât putea absorbi propria economie, finanţându-şi astfel statura de putere militară globală şi rămânând chiar cu ceva profit.

Lucrurile sunt însă pe cale să se schimbe. Rezervele limitate de petrol nu mai fac faţă cererii în creştere de energie, apar surse şi tehnologii noi, iar economiile puternice încearcă să-şi asigure autonomia. În condiţiile acestea, forţa petro-dolarului va scădea până în punctul în care economia mondială va avea nevoie de altceva. Ce să fie? Agri-dolarul este termenul patentat de  zerohedge, chiar dacă în această nouă combinaţie agricultura joacă un rol maximal, iar dolarul – unul neglijabil.

Următorul cel mai abrupt dezechilibru pe piaţa mondială este cel dintre cererea şi oferta de alimente. Există un dezechilibru primar dat de creşterea populaţiei, amplificat însă de un alt fenomen, mai greu de măsurat, dar cu siguranţă mult mai puternic: creşterea standardului de viaţă duce la o creştere exponenţială a consumului. În ultimele decenii, miliarde de oameni care se mulţumeau cu un bol de orez pe zi descoperă carnea. (sursa articolului)

România nu a reuşit să se trezească la realitate nici după aderarea la Uniunea Europeană, nereuşind să atragă fondurile puse la dispoziţia agriculturii româneşti de UE, nu acelaşi lucru se poate spune de Polonia.

După două 23 de ani de libertate economică (greu sa ma folosesc de termenul capitalism), agricultura României poate hrăni doar o treime din populaţia ţării, în condiţiile în care ar putea produce pentru 80 milioane de persoane. În ciuda faptului că ar putea hrăni 15% din populaţia Uniunii Europene, agricultorii români nu pot asigura alimentele de strictă necesitate decât pentru 30% din populaţia României.

Potrivit datelor oficiale, zonele rurale din România acoperă 87% din teritoriul ţării, cuprinzând 45% din populaţie, adică 8,7 milioane de locuitori. Având o suprafaţă agricolă de 14.741,2 mii de hectare (sau 61,8% din suprafaţa totală a ţării), România dispune de resurse agricole importante în Europa Centrală şi de Est. Aproape jumătate din suprafaţa totală şi din efectivul total de animale se află în exploataţii de subzistenţă, care acoperă 45% din suprafaţa agricolă a României, reprezentând 91% din numărul total de ferme. Majoritatea exploataţiilor au sub 5 hectare de teren, având în medie 1,63 hectare, potrivit datelor Ministerului Agriculturii. Analiştii economici spun că mediul rural în general a fost neglijat, nefăcându-se investiţii nici macar la nivelul a 20% din minimul necesar.

Din nefericire, ruralul românesc s-a transferat spre urbanul din Spania şi Italia, nimeni si nimic nu au impiedicat aceasta migratie, coalitiile anti-creier au gestionat politici care vedeau numai perioade scurte, nimic serios si nimic de lunga durata. Ne-am iluzionat  ca acel comisar pentru agricultura – romanul Dacian Ciolos – ne va putea “rezolva”. Aiurea, inca o data folclor romanesc, inca o data ne bazam pe mituri false si inca o data vom pierde. Nimeni si nimic nu ne pot ajuta cu nivelul gandirii politice si economice a coalitiilor anti-creier. Ei vor actiona cu taxe si noi vom reactiona cu emigrarea si cu evaziunile fiscale fortate de tampeniile lor.

Bună dimineata intr-o zi de sâmbata, sfârsit de săptămâna. Sâmbătă, în ţară, cerul va fi mai mult noros în jumătatea de nord a ţării şi va prezenta înnorări temporare în rest. Vor cădea precipitaţii slabe, predominant sub formă de ninsoare în nord, nord-est şi centru şi mixte, pe arii restrânse, în celelalte regiuni. Vor fi condiţii de producere a poleiului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în centrul şi estul ţării, dar mai ales la munte, unde va viscoli şi spulbera zăpada. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 grad în depresiuni şi 8 … 9 grade în regiunile sud-vestice, iar cele minime se vor situa între -8 şi 1 grad.

În Bucureşti, sâmbătă, cerul va fi temporar noros şi trecător în cursul nopţii este posibil să fulguiască. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 6 grade, iar cea minimă va fi de -2…-1 grad.

Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 4251  RON; 1 USD = 3. 4017    RON; 1 EURO = 1. 3008   USD; Francul elvetian 3. 6597 RON. Gramul de aur 178.4528 RON. Evolutia saptamanala o puteti citi aici. Evolutia saptamanala o puteti citi aici.

INS: PIB-ul se calculează după metodologia UE, diferenţele rezultate nu sunt erori de calcul. NS aplică metodologia UE privind PIB, care prevede transmiterea pe parcursul a 21 luni pentru indicatorii anuali trei versiuni de estimare – provizorii (la 70 de zile), semidefinitive (la 9 luni) şi definitive (la 21 luni) – iar diferenţele între ele sunt inerente şi nu reprezintă erori de calcul. “În practica internaţională, în general, a Uniunii Europene, în special, precum şi în practica noastră naţională, datele cu privire la indicatorii statistici macroeconomici, în mod deosebit la Produsul Intern Brut, sunt supuse politicii de revizuire şi actualizare periodică (…) Potrivit Regulamentului de transmitere de către toate statele membre la Eurostat a agregatelor macroeconomice, conform Sistemului European de Conturi SEC 95, România calculează şi transmite pe parcursul a 21 de luni, pentru indicatorii anuali, trei versiuni de estimare: provizorii (la 70 de zile), semidefinitive (la 9 luni) şi definitive (la 21 luni). Fiecare dintre variante se bazează pe metode distincte, în funcţie de disponibilitatea la momentul dat a surselor de date pe baza cărora se calculează aceşti indicatori”, se arată într-un comunicat transmis de Institutul Naţional de Statistică (INS). Instituţia arată că aplică ad-literam la nivel naţional prevederile regulamentelor UE în domeniu şi metodologiile de calcul corespunzătoare, făcându-le publice utilizatorilor, inclusiv în ceea ce priveşte politica de revizuire, menţionând că iferenţele între cele trei variante sunt inerente şi nu sunt generate de erori de calcul. Integral in Ziarul Financiar.

Ponta a schimbat conducerea INS. Vergil Voineagu a fost demis. Vergil Voineagu a fost demis de către premierul Victor Ponta de la conducerea Institutului Naţional de Statistică (INS), atribuţiile de preşedinte urmând să fie exercitate temporar, până la numirea noii conduceri, de Beatrix Gered, vicepreşedinte al instituţiei. Gered Beatrix beneficiază de sprijinul UDMR. Premierul Victor Ponta a afirmat, vineri, că a solicitat secretarului general al Guvernului să pregătească schimbarea conducerii Institutului Naţional de Statistică pentru “greşeala gravă” comisă în calcularea PIB pe 2011, arătând că are nevoie ca la INS să lucreze oameni pe care se poate baza. Joi seara, premierul a anunţat o eroare de calcul a Institutului Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut (PIB), care a revizuit în scădere cu aproximativ 20 miliarde de lei PIB pentru 2011, va determina reducerea cheltuielilor bugetare prevăzute pentru 2013 cu aproape 1 miliard de lei pentru încadrarea în ţinta de deficit stabilită. INS a precizat însă că aplică metodologia UE privind PIB, care prevede transmiterea pe parcursul a 21 luni pentru indicatorii anuali trei versiuni de estimare – provizorii (la 70 de zile), semidefinitive (la 9 luni) şi definitive (la 21 luni) – iar diferenţele între ele sunt inerente şi nu reprezintă erori de calcul. Mediafax.

Cererea de revocare a învestirii Oanei Hăineală ca preşedinte al CSM, respinsă. Alegerea vicepreşedintelui Consiliului, amânată pentru săptămâna viitoare. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a respins, vineri seară, solicitarea de revocare a hotărârii prin care Oana Schmidt Hăineală a fost învestită ca preşedinte al Consiliului. Totodată a fost amânată, pentru săptămâna viitoare, şi alegerea vicepreşedintelui Consiliului. Alegerea vicepreşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a fost amânată pentru săptămâna viitoare, şedinţa de vineri fiind suspendată din lipsă de cvorum, a anunţat noul preşedinte al CSM, Oana Schmidt Hăineală. Hăineală a mai spus că pentru funcţia de vicepreşedinte al Consiliului au fost depuse două candidaturi, de către judecătorii Alina Ghica şi Cristi Dănileţ. Judecătorul Cristi Dănileţ a anunţat, vineri seară, că îşi depune candidatura pentru funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), pentru a fi eliminat astfel blocajul survenit după ce s-a cerut anularea alegerilor pentru conducerea CSM. Dănileţ a declarat că îşi asumă proiectul Oanei Schmidt Hăineală – actuala ocupantă a funcţiei. Secţia pentru judecători a CSM a cerut, vineri seară, anularea alegerilor pentru funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte al CSM, Plenul Consiliului urmând să ia o decizie în privinţa acestei solicitări, pentru care este necesară majoritatea de voturi. Integral in Adevarul.

Viața de lux a femeilor care „își licitează” trupul pe webcam. Polițistele și judecătoarele încalcă legea pentru câștiguri de trei ori mai mari ca la stat. Nu este chiar un job normal, dar e cât se poate de legal. Pentru studentele fără posibilități și chiar pentru bugetare, videochat-ul e o variantă de luat în seamă dacă vor casă și mașină înainte să îmbătrânească. Câștigurile ajung și la 7.000 de dolari pe lună în cazul fetelor „profi”, cu experiență. De peste zece ani, o afacere de milioane de dolari înfloreşte în România. În timp ce zeci de mii de firme s-au închis pe timp de criză, pentru industria videochatului, recesiunea a fost mană cerească. Dacă acum cinci ani, o fată se gândea de zece ori înainte să se dezbrace în fața webcamului, acum se bat câteva zeci pe un loc. Sunt mii de studiouri în toată ţara, iar la începutul fiecărui an universitar, fiecare angajează până la 20 de fete pe săptămână. Au prins gustul banilor câștigați ușor mai ales studentele, dar și femei cu profesii „normale”, de la profesoare și asistente medicale până la polițiste și judecătoare. Recunosc că nu intră de drag în industrie, că nu este o meserie „de carieră”, ci mai mult una de avarie care le plăteşte facultatea, casa și mașina, apoi se retrag. Integral in EVZ.

Taxa Auto 2013 se transformă în Timbru de Mediu. Ponta: “Pentru maşinile noi va fi mic sau chiar deloc”. Taxa de primă înmatriculare auto va fi înlocuită cu un “timbru de mediu” pentru care proprietarii de vehicule vechi şi poluante vor plăti mai mult, iar deţinătorii de vehicule noi vor plăti mai puţin sau chiar deloc în cazul maşinilor hibride electrice, a anunţat premierul Victor Ponta. El a precizat, în şedinţa de vineri, că plata pentru acest timbru de mediu va fi calculată în funcţie de emisia de noxe şi capacitatea cilindrică a vehiculului. Premierul a precizat că timbrul va fi calculat după principiul că maşinile mai noi şi mai puţin poluante vor plăti o taxă mai mică. Taxa de primă vânzare auto, suspendată de fostul Guvern doar până la începutul acestui an, este din nou obligatorie începând cu 1 ianuarie, Executivul urmând însă să analizeze această situaţie.Premierul Victor Ponta a asigurat, în luna decembrie, că Guvernul va reglementa situaţia taxei auto în prima şedinţă din 2013, precizând atunci că taxa de primă înmatriculare va fi înlocuită cu o taxă de mediu raportată mult mai strict la gradul de poluare al unui vehicul. Taxa de primă vânzare auto, introdusă de Guvernul Boc la sfârşitul anului 2011, trebuia percepută cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat şi pentru care nu a fost achitată taxa de poluare. În ianuarie 2012, pe fondul protestelor organizate atunci în Bucureşti şi alte oraşe ale ţării în care una dintre revendicările formulate viza eliminarea taxei auto, coaliţia guvernamentală PDL-UDMR a decis să suspende pentru un an, până la 1 ianuarie 2013, taxa de primă vânzare, cu explicaţia că proprietarii de maşini vechi trebuie să beneficieze de timp suplimentar pentru a vinde autovehiculele. În luna octombrie, premierul Victor Ponta a anunţat că sistemul de taxare a proprietarilor de autovehicule va fi modificat începând cu anul viitor, prin înlocuirea actualei taxe de primă înmatriculare cu o taxă de mediu, calculată în funcţie de nivelul de poluare, dar care să nu fie mai mare decât preţul autoturismului.Integral in Gandul.

Ponta: Am discutat despre introducerea impozitului forfetar la firmele din domeniul serviciilor. Premierul Victor Ponta a anuntat in premiera vineri seara ca a discutat in Guvern necesitatea introducerii impozitului forfetar la firmele din domeniul serviciilor fara a specifica insa cat ar putea fi impozitul forfetar pentru firmele din servicii, in cazul in care masura ar fi agreata la nivelul Guvernului si daca FMI ar fi de acord cu introducerea sa. Premierul spune ca aceasta masura, alaturi de alte reduceri de 5 miliarde de lei sunt necesare pentru a putea asigura plata salariilor si pensiilor. “Cred ca si pentru hotelieri e o masura buna fiindca stiu ca au un impozit si gata. Altfel, trebuiau sa faca o multime de acte, venea Garda Financiara in control si platau mereu o multime de amenzi.. Practic, acum nu incasam nimic fiindca toti se declara pe pierdere”, si-a explicat pozitia premierul, care crede ca poate scoate mai multi bani pentru buget din domeniul serviciilor. Premierul a mai spus si ca “ideea gazelor de sist trebuie tratata serios pozitiv” si ca se gandeste la o majorare a redeventelor pe titei dat fiind faptul ca expira in curand contractul cu Petrom. O alta masura importnta anunatat de seful guvernului o reprezinta desfiintarea unui grad de jurisdictie pentru a accelera solutionarea proceselor, a ave aun numar mai mic de dosare si a nu se mai ajunge la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Integral la HotNews

Românii se duc la lucru în Spania, iar spaniolii acolo unde merg toți occidentalii. Până în octombrie 2012, aproximativ 50.000 de spanioli şi-au găsit de lucru în Germania, iar numărul acestora a crescut cu 15% faţă de anul anterior, anunță Rtve.es. Numărului ridicat de spanioli care s-au angajat în Germania se explică mai ales prin situaţia bună a pieţei forţei de muncă, ţara încheind anul 2012 cu cele mai scăzute cifre ale şomajului, din ultimii 20 de ani. Cifra menţionată apare într-un raport elaborat de Biroul german pentru ocuparea forţei de muncă – Bundesagentur für Arbeit.„Grecia, Italia, Portugalia şi Spania sunt ţările cele mai afectate de criza datoriilor din UE, iar cetăţenii acestora sunt cei care se confruntă cu cele mai mari probleme pe piaţa forţei de muncă”, se arată în raportul menţionat. „În prezent, Germania reprezintă o oportunitate bună pentru locuri de muncă pentru muncitorii calificaţi”, mai indică raportul citat. Spaniolii care muncesc în Germania se află încă în inferioritate numerică faţă de angajaţii proveniţi din Italia (235.093), Grecia (123.322) sau Portugalia (56.958).Capital.

Va urez o zi buna!

Alexis Henri Charles de Clérel, viconte de Tocqueville nascut in 1805, a devenit unul din cei mai mari gânditori politici şi sociologi francezi al secolului al XIX-lea. Alexis de Tocqueville sa născut într-o familie aristocratică, nepot al lui Chateaubriand, el este interesat de fenomenul functionari aparatelor administrative ale statului de drept pe care le consideră de importanta primordiala pentru epoca modernă egalitrista si democratica. “Intre anii 1831-1832, Tocqueville intreprinde o călătorie în Statele Unite ale Americii, ţara în care—va scrie mai târziu—democraţia pare să-şi fi atins “limitele naturale”. Oficial însă, el şi colegul său de la tribunalul din Versailles, Gustave de Beaumont, au sarcina de a studia sistemul penitenciar american asupra căruia cei doi publică, în 1833, la întoarcerea în Franţa, lucrarea Despre sistemul penitenciar în Statele Unite şi despre aplicarea sa. Abia în anul următor însă, când Tocqueville publică primul volum din opera sa fondatoare, Despre democraţie în America, întreaga semnificaţie a experienţei americane prinde contur. Cartea se bucură de un succes imediat şi îi aduce autorului titlul de cavaler al legiunii de onoare (1837), alegerea în Academia de ştiinţe morale şi politice (1838) şi, după publicarea celui de-al doilea volum în 1840, alegerea în Academia franceză (1841). Concomitent, Tocqueville începe o carieră politică, dar activitatea sa de om politic nu va egala succesul său ca literat. Din 1839 şi până în 1849 este deputat din partea departamentului Manche în Adunarea Naţională unde susţine poziţiile aboliţioniste şi în favoarea liberului schimb, acordând în acelaşi timp o mare atenţie chestiunii colonizării Algeriei, episod care i-a făcut pe unii exegeţi să-l considere unul dintre teoreticienii colonialismului. În urma Revoluţiei din februarie 1848, Tocqueville este ministru de externe în guvernul provizoriu din iunie şi până în octombrie 1848. Lovitura de stat din 2 decembrie 1851, prin care Ludovic Bonaparte pune capăt Republicii a III-a, îl plasează în grupul de parlamentari de opoziţie care se reunesc în faţa primăriei celui de-al X-lea arondisment al capitalei franceze. Arestat, încarcerat şi apoi eliberat, Tocqueville se retrage la castelul său unde începe redactarea unei originale lucrări istorice consacrată Revoluţiei franceze, rămasă însă neterminată—Vechiul regim şi Revoluţia.” [1]

Democracy in America a fost tradusa tradusa in limba Romana sub titlul “Despre democratie in America (2 vol) ” si a fost publicata de editura Humanitas. O editie a doua a fost publicata in 2005 de aceasi editura. In original, “De la démocratie en Amérique” a fost publicata in 1835 in doua volume si a avut un mare rasunet in Europa si in America. Cartea se ocupa de succesul pe care democratia republicana reprezentativa o are in Statele Unite si incearca sa construiasca paralele fata de incercarile Europene in special cele frantuzesti. Tocqueville se ocupa cu analiza eventualelor oprtunitati, dar si de pericolele care pandesc democratia Americana in urmatorul secol, printre care cea ce el numeste “despotismul majoritatii”. Tocqueville este uimit de rolul pe care-l are religia in viata americanilor, fara a fi o amenintare la adresa statului de drept. Tocqueville este un atent observator al societatii americane pe care o caracterizeaza la bine si la rau cu multa obiectivitate simpatetica.

Cartea lui Tocqueville este o carte importanta pentru orice intelectual serios, este insa obligatorie pentru un politician care se considera de “cariera”. Cartea este intr-un fel profetica in felul in care prezice posibilitatile secesioniste si posibilitate unelor conflicte militare interne (razboiul de secesiune American 1861–1865), abolirea sclavagismului si interesant, posibilitate antagonismului intre SUA si Rusia ca super-puteri. Bineinteles carte este plina si de alte “preziceri” neimplinite.

Istoria politică modernă este înţeleasă de Tocqueville ca o tendinţă generală, continuă şi inevitabilă spre egalitatea condiţiilor sau democratizare. Dar, spre deosebire de optimismul altor gânditori liberali francezi, el trăieşte o “spaimă religioasă” în faţă acestui fenomen, căruia îi constată, pe de o parte, caracterul ineluctabil—contestat de cercurile conservatoare din care provine—iar pe de altă parte, îi subliniază neajunsurile şi pericolele.

Ce presupune, pe scurt, această tendinţă a societăţilor moderne ? Egalitatea condiţiilor înseamnă, mai întâi, instaurarea unei egalităţi de drept între indivizi în locul unei jurisprudenţe distincte pentru fiecare stare sau ordin, cum se întâmpla în Vechiul Regim; în al doilea rând, egalitatea condiţiilor înseamnă mobilitate socială potenţială ca urmare a abandonării principiului eredităţii; în sfârşit, egalitatea condiţiilor înseamnă o puternică şi continuă aspiraţie spre egalitate ce ia locul viziunii ierarhice tradiţionale asupra societăţii. Însă egalitatea condiţiilor nu semnifică şi dispariţia diferenţelor şi inegalităţilor economice şi sociale dintre indivizi; de fapt, spune Tocqueville, principiul democratic impune o egalitate imaginară în ciuda inegalităţii reale dintre aceştia. Or, acest refuz al inegalităţii în societăţile moderne prezintă un pericol: cu cât se cred şi se doresc mai egali, cu atât indivizii din societatea democratică sunt, în mod paradoxal, mai slabi, mai izolaţi, mai dependenţi căci, dacă fiecare este la fel de bun ca oricare altul, singurul arbitru şi criteriu al adevărului acceptabil tuturor trebuie găsit în exteriorul fiecăruia, şi anume, în judecata opiniei publice sau în judecata celor mai mulţi (cazul democraţiei americane) ori în delegarea unor puteri asfixiante administraţiei publice centrale (cazul Franţei).

Această constatare îl determină pe Tocqueville să se întrebe dacă egalitatea e compatibilă cu celălalt principiu fundamental al democraţiei, adesea ignorat, libertatea, iar răspunsul e categoric negativ: sporirea egalităţii se face întotdeauna în detrimentul libertăţii. O soluţie posibilă la paradox sugerată de Tocqueville constă în restaurarea corpurilor intermediare existente înainte de Revoluţie (parlamente locale, asociaţii civice şi politice etc). Acestea ar permite individului izolat să reziste autorităţii centrale şi “imperiului moral al majorităţii”. Numai un atare aranjament instituţional ar putea atenua tendinţa irezistibilă către un nou despotism, a cărui trăsătură definitorie e blândeţea—şi a cărui imagine este schiţată profetic de Tocqueville la finalul reflecţiilor sale din Despre democraţie—o sinteză între conformismul opiniei publice şi centralismul birocratic, adică între ceea ce gânditorul francez identifică ca fiind, în epocă, specificul democraţiei americane şi a celei franceze:

Opozant lui Ludovic (Louis) Napoléon’s este arestat dupa lovitura de stat care-l instaureaza pe acesta pe titlul cunoscut in istorie Napoleon al III-lea, Alexis de Tocqueville este arestat si judecat pentru inalta tradare. Dupa un scurt arest se retrage la domeniul lui unde incepe sa lucreze la L’Ancien Régime et la Révolution (Vechiul Regim si Revolutia), publica un prim volum in 1856, din nefericire nu termina cartea murind la Cannes in 1859, la varsta de 54 de ani.

Cateva cuvinte de recomandare: Alexis de Tocqueville este autor de referinţă în ştiinţele sociale, frecvent invocat dar imposibil de clasat—filozof, moralist, istoric, gânditor politic şi sociolog în acelaşi timp—Alexis de Tocqueville, jurist de formaţie, om politic şi diplomat, este cea mai complexă personalitate liberală franceză din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Cartea sa “Despre democraţie în America” este o carte importanta pentru orice intelectual, este insa fundamentala pentru orice discipol al istoriei, sociologiei si al activitatilor politice.

“Despre democratie in America” vol 1 & 2 in limbile engleza si franceza numai sunt sub copyright, pot fi gasite in diverse situri care se ocupa cu archivare de cartii (legale).

P.S – Semnalez o carte legata de Alexis de Tocqueville, redctata de istoricul roman Alexandru Zub “Reflections on the Impact of the French Revolution. 1789, de Tocqueville, and the Romanian Culture” Ed. The Center for Romanian Studies, Iaşi/Oxford/Portland, 2000

Bibliografie, note si citate:

[1]Enache, Bogdan C. – Liberalism
Agnès Antoine, L’impensé de la démocratie. Tocqueville, la citoyenneté et la religion, Paris, Fayard, 2003
Raymont Aron, « Alexis de Tocqueville » dans Les étapes de la pensée sociologique, Paris, Gallimard, 1967.

“America devine europeană”, glumeşte The Economist, care îl înfăţişează pe prima pagină pe Barack Obama, preşedintele Statelor Unite ale Americii, şi pe republicanul John Boehner [preşedintele Camerei Reprezentanţilor], în haine tipic franţuzeşti şi germane. “În cursul ultimilor trei ani, conducătorii americani au urmărit gestiunea europeană a crizei euro cu un dispreţ nedisimulat”, observă săptămânalul britanic, care compară acordul in extremis pentru a evita un “vârf bugetar” întocmai cu felul în care europenii au gerat criza.

Washington are “probleme care sunt similare, într-un mod îngrijorător, cu cele din zona euro”. Statele Unite şi UE par să fie incapabile să treacă de remediile pe termen scurt, care sunt găsite adesea mult după miezul nopţii, adaugă The Economist, care subliniază prea marea influenţă a unor indivizi sau grupuri de interese asupra acordurilor finale. Revista critică în acelaşi timp şi lipsa de transparenţă a Statelor Unite şi a Europei faţă de alegătorii lor.

În acelaşi fel în care cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez François Hollande au evitat să spună adevărul germanilor şi francezilor, nici domnul Obama sau conducătorii republicani nu au avut curajul să spună americanilor ce este de făcut pentru a rezolva dezordinea bugetară. […] Europa a eşuat în rezolvarea problemei monedei unice, iar reputaţia sa în lume a fost pătată. Mai există vreun motiv oare pentru care ţările aflate în dezvoltare ar mai trebui să aibă încredere în stilul american de conducere, în condiţiile în care Statele Unite par să fie incapabile să rezolve ceva în propria lor casă? În acest timp, în care democraţia occidentală – cea mai avansată practic din lume – rămâne ca paralizată, China, ea, ia decizii şi merge înainte. Sursa integrala in The Economist, tradus in romana PressEurop

Redactat de @Cetatean

Comunitatea Politeia ia act cu satisfactie de schimbarea conducerii CSM-ului, organism constitutional insarcinat cu garantarea independentei Justitiei.

Comunitatea saluta cu caldura incheierea mandatului fostei conduceri (judecator Alina Ghica si procuror Oana Schmidt-Haineala), care a stiut sa se ridice in anul fatidic 2012 la inaltimea sarcinii de a apara independenta Justitiei in fata imixtiunii politicului, manifestata sub forma unei tentative de lovitura de stat.

Comunitatea Politeia felicita fosta conducere a CSM pentru modalitatea in care a reactionat rapid si neechivoc in anul 2012 in apararea independentei judecatorilor si procurorilor, precum si in adoptarea acelor masuri cu caracter disciplinar care au avut rolul de a proteja Justitia de influentele insidioase ale politicului (mentionam aici cazul procurorului George Balan, membru CSM, fost superior ierarhic al premierului Victor Ponta in vremea cand acesta era tanar procuror).

Comunitatea Politeia multumeste fostei conduceri a CSM pentru formularea si castigarea la CCR a unei spete de conflict juridic de natura constitutionala (CJNC) cu Parlamentul Romaniei, care refuza sa constate incetarea de drept a mandatului unui senator declarat incompatibil printr-o decizie definitiva si irevocabila a ICCJ (este vorba de fostul senator Mircea Diaconu). Presedinta CSM Alina Ghica a stiut sa sustina personal cauza Justitiei in fata Plenului Curtii Constitutionale si sa demonstreze ca nu se lasa inselata de procedurile si chichitele parlamentare ieftine care aveau un singur scop : lipsirea de efect a unei decizii definitive si irevocabile a Justitiei. Decizia CCR poate fi citita aici  

Vicepresedinta CSM Oana Schmidt-Haineala merita la randul ei felicitata pentru modul in care a gestionat procedura interviului celor doi procurori propusi de Ministrul Justitiei la conducerea PG si DNA. Transmiterea live a sedintei sectiei de procurori a CSM a permis unei tari intregi dovedirea faptului ca procurorii Nitu si Irimie nu s-au ridicat la inaltimea functiilor la care candidau si nu prezinta garantia asumarii functiilor intr-un mod independent, impartial si la adapost de imixtiunile politicului.

In raport cu cele doua proiecte depuse de cei doi candidati (Mircea Aron si Oana Schmidt-Haineala), Comunitatea Politeia constata ca diferenta calitativa si cantitativa (7 pagini vs 20 de pagini), precum si abordarea strategica exprimata in plenul CSM a fost in mod clar defavorabila judecatorului Mircea Aron, care a avut un proiect si o prezentare mult sub ceea ce se asteapta de la un judecator cu 31 de ani vechime in magistratura.

Impresia pe care a degajat-o judecatorul Mircea Aron in plenul CSM a fost aceea de amatorism si de superficialitate (fiind de-a dreptul ridicola si nerelevanta pentru situatia de fata o prezentare in care un judecator de la ICCJ prezinta drept calitate personala faptul ca citeste definitiile din DEX pentru a se informa asupra noilor sensuri semantice).

Spre comparatie, Comunitatea Politeia apreciaza ca tineretea procurorului Oana Schmidt-Haineala nu a prejudiciat cu nimic (dimpotriva !) profesionalismul si seriozitatea proiectului depus, precum si prezentarea concisa si convingatoare (din punctul de vedere al unui membru al societatii civile care urmareste  sedinta CSM trasmisa live).

Pe cale de consecinta, Comunitatea Politeia saluta public alegerea (o premiera) in functia de Presedinte al CSM a procurorului Oana Schmidt-Haineala si ii adreseaza acesteia in mod public felicitari pentru modalitatea in care a stiut sa convinga colegii din CSM.

In conditiile in care USL doreste ca la revizuirea Constitutiei sa desfiinteze statutul de magistrat al procurorilor si sa readuca controlul politic al procurorilor pe linia Ministrului Justitiei, alegerea unui procuror in fruntea CSM este un mesaj neechivoc al corpului magistratilor (judecatori si procurori) adresat puterii politice.

Comunitatea Politeia indeamna pe aceasta cale opinia publica sa sustina in mod critic si constructiv eforturile CSM in vederea asigurarii independentei reale a Justitiei, precum si eforturile judecatorilor si procurorilor impartiali de a aplica strict legea, fara teama unor presiuni politice exercitate de catre USL.