Author: theophyle


Revista Presei –16 August / Guvernarea cu minciuni şi vacanțe prelungite

Bună dimineata intr-o zi de vineri. În zona Carpaţilor Meridionali şi în Munţii Banatului, dar şi în Oltenia temporar înnorările vor fi accentuate şi local se vor semnala averse şi descărcări electrice. Vor fi posibile căderi de grindină, 16-08-13-P_01iar cantităţile de apă vor depăşi izolat 25 l/mp. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar ploile îşi vor face apariţia pe arii restrânse în Transilvania şi nordul Munteniei şi doar cu totul izolat în rest. Vântul va prezenta unele intensificări pe parcursul zilei în regiunile sud-estice, dar şi asociat averselor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 şi 31 de grade, iar cele minime între 11 şi 22 de grade, mai coborâte în depresiunile intramontane, spre 7…8 grade.

La Bucureşti, valorile termice vor fi apropiate de cele normale ale perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare ziua, când vor fi posibile ploi de scurtă durată. Vântul va fi moderat pe parcursul zilei, apoi va sufla slab. Temperatura maximă va fi de 29…30 de grade, iar cea minimă de 17…18 grade.

Curs valutar BNR  valabil azi:1 EURO = 4. 4278 RON; 1 USD = 3. 3435 RON; 1 EURO = 1. 3243 USD; Francul elvetian 3. 5668 RON. Gramul de aur 142.2226 RON.

De unde mai adună Guvernul bani: Revoluționarii, bugetarii, elevii, iahturile. Guvernul vrea să mai taie din cheltuieli și să mai adune un plus de venituri la bugetul de stat din limitarea călătoriilor gratuite pentru elevi, 16-08-13-P_02neacordarea tichetelor de masă pentru bugetari, amânarea cu încă un an a plății indemnizațiilor către revoluționari, precum și din accizarea motoarelor pentru iahturi și alte astfel de ambarcațiuni. Măsurile sunt prevăzute în două proiecte de ordonanță inițiate de Ministerul Finanțelor Publice. Guvernul are nevoie de noi venituri la bugetul de stat, mai ales că trebuie să umple golurile care vor fi cauzate de scăderea TVA la pâine de la 24% la 9%, cu aplicare de la 1 septembie, și de majorarea pensiilor militare, din octombrie 2013, în cazul celor cărora le fuseseră diminuate prin recalcularea decisă de fostul guvern Boc. ransportul elevilor. În prezent, Guvernul le asigură elevilor care nu pot fi scolarizați în localitatea de domiciliu plata a jumătate din cheltuielile cu transportul, pe baza de abonament, in limita a 50 km. O altă opțiune aplicată în prezent este ca Guvernul să le deconteze elevilor 8 calatorii dus-întors pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă. Prin noua ordonanță, Guvernul le va mai deconta elevilor respectivi maximum 26 de lei pe abonament lunar pentru distanța de 3 km. Pentru distanțe între 3 km și maximum 50 km, suma de 26 de lei se suplimentează cu câte 2 lei pe fiecare kilometru în plus. Integral in Curs de Guvernare

Crin reia lupta politică şi începe cu o nouă vacanţă. După o lună şi jumătate în care nimeni nu a ştiut unde se află exact, preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a anunţat că îşi prelungeşte concediul cu încă două săptămâni. Potrivit Deciziei Senatului, publicată miercuri în Monitorul Oficial, Crin Antonescu a decis ca, în perioada 14-24 august, conducerea instituţiei să fie asigurată de senatorul Cristian-Sorin Dumitrescu. Regulamentul adoptat de Senat spune, însă, că fiecare comisie parlamentară trebuie să lucreze, în perioada vacanţei, două săptămâni.   Decizia publicată joi în Monitorul Oficial 16-08-13-P_03arată că Antonescu şi-a prelungit concediul cu încă zece zile. În condiţiile în care vacanţa sa ia sfârşit pe 24 august, iar cea parlamentară se încheie la începutul lunii septembrie, Antonescu nu ar mai avea la dispoziţie decât o săptămână pentru activitatea din cadrul comisiei.  Contactat de „Adevărul“, preşedintele Comisiei pentru regulament a Senatului, liberalul Ioan Ghişe, a explicat care sunt prevederile pe care Antonescu le-a încălcat.    „Potrivit Constituţiei, vacanţa parlamentară începe la 1 iulie şi se termină la 1 august. Regulamentul prevede, însă, că fiecare comisie parlamentară lucrează două săptămâni în perioada de două luni. Parlamentul nu este convocat în plen, dar sunt alte activităţi“, a explicat Ghişe.  Pentru perioada următoare, singurul anunţ referitor la activitatea liberalului este cel legat de lansarea candidaturii la alegerile prezidenţiale din 2014, care va avea loc în cadrul unui eveniment desfăşurat la 31 august şi care, evident, nu are legătură cu activitatea sa din Senat.  Integral in Adevarul.

Guvernul învaţă presa cum să traducă din “The Guardian.” Guvernul vrea ca despre premierul Victor Ponta să se spună că a fost apreciat de către jurnaliştii britanici, chiar dacă, de fapt, acesta a fost comparat cu Orban şi Putin. Biroul de Presă al Guvernului a dat in dicaţii foarte clare privind modul în care presa apropiată USL trebuie să prezinte articolul din „The Guardian”, ce îl plasa pe premierul Victor Ponta, alături de Viktor Orban şi Vladimir Putin, Ponta-1printre dictatorii Europei de Est, au declarat pentru EVZ surse guvernamentale. Astfel, despre premierul Victor Ponta trebuie să se spună că a fost prezentat într- o notă pozitivă de către jurnaliştii de la „The Guardian”.Mai exact, potrivit indicaţiilor editoriale transmise de Guvern, trebuie să se spună că jurnaliştii de la „The Guardian” îl înfăţişează pe Ponta ca fiind un lider cu o mână de fier, care vrea „să rupă controlul pe care Băsescu îl are asupra ţării”, respectând astfel dorinţa exprimată masiv de către români la referendumul de demitere din vara lui 2012. În plus, jurnaliştii apropiaţi USL trebuiau să precizeze că „The Guardian” susţine că Victor Ponta are sprijin popular pentru a lupta împotriva lui Traian Băsescu, dar şi că şeful statului este, de fapt, cel care declanşează atacurile politice. O simplă lecturare a articolului din „The Guardian” demonstrează însă că publicaţia britanică este, de fapt, deosebit de critică la adresa premierului Victor Ponta. Integral aduce EVZ

Lista taxelor şi impozitelor introduse sau majorate de Guvernul 16-08-13-P_04Ponta.  în 2013: de la taxa pe divorţul amiabil, la CAS-ul pe laptele şi ouăle de ţară. Taxa pe divorţul amiabil, impozitul de 16% şi CAS-ul pe laptele, ouăle, mierea şi alte produse ale micilor producători agricoli, coplata la ieşirea din spital sau “taxa” pe haina de blană sau pe iaht reprezintă doar câteva dintre noile biruri impuse de Guvenul Ponta în acest an. Pe lângă acestea, alte taxe deja existente au fost majorate, precum impozitele şi taxele locale. Pentru a le impune, Guvernele Ponta I şi II au modificat Codul Fiscal de 14 ori, din luna mai 2012 până în prezent, ceea ce ar însemna în medie o dată pe lună. Majoritatea modificărilor au fost făcute în sensul creşterii taxelor şi impozitelor, cu excepţia celei care a vizat scăderea TVA la pâine. Vizate au fost mai multe categorii de contribuabili, începând de la micii fermieri, până la posesorii de iahturi sau automobile de teren cu motoare de peste 3.000 de cmc. Ca urmare, în Codul Fiscal au fost introduse mai multe tipuri de taxe şi impozite, de la taxa pe monopolurile naturale, până la accize mai mari regăsite în preţul berii.  Numai în 2013, au fost publicate în Monitorul Oficial mai multe ordonanţe şi legi de modificare a Codului Fiscal, între care ordonanţele 8 şi 16, legile 127 şi 168. Unele actel normative introduc noi taxe, altele le majorează pe cele existente deja. Integral in Gandul

Brădişteanu: Băsescu m-a rugat să merg în Turcia să-l consult pe Cioabă. Medicul Şerban Brădişteanu a declarat, joi, că preşedintele Băsescu l-a rugat să meargă în Turcia, ca să evalueze starea de sănătate a lui Florin Cioabă 16-08-13-P_05şi a aprecia ce este mai bine de făcut pentru el, relatează Mediafax. Şerban Brădişteanu a spus, pe Aeroportul “Henri Coandă”, la revenirea în ţară după ce a fost în Antalya pentru a-l evalua pe autointitulatul rege al romilor, Florin Cioabă, că în prezent se vorbeşte despre şansele acestuia de a rămâne în viaţă, starea lui fiind gravă. Întrebat cine l-a solicitat să meargă în Turcia pentru a-l evalua pe Florin Cioabă, medicul Şerban Brădişteanu a spus că rugămintea a venit din partea preşedintelui Traian Băsescu. “Preşedintele Traian Băsescu m-a rugat, dacă vreau şi pot, să fac această vizită medicală, împreună cu anestezista mea, pentru a aprecia ce este mai bine de făcut pşentru un om, până la urmă”, a spus Brădiştanu. Întrebat cine a suportat costurile, Brădişteanu a spus că toate cheltuielile au fost suportate de familia lui Florin Cioabă. Regele romilor, Florin Cioabă, va urma un tratament medicamentos, întrucât starea sănătăţii sale nu permite realizarea unei intervenţii chirurgicale, a declarat, joi, medicul Şerban Brădişteanu, de la Spitalul Floreasca din Capitală, relatează Mediafax. Medicul a precizat că preşedintele Traian Băsescu l-a rugat să facă această vizită specială în Antalya. Integral in Romania Libera

Presedintele Consiliului Fiscal, Ionut Dumitru: Exista riscul ca, in an electoral, politicul sa creasca cheltuielile sociale. Intr-un interviu 16-08-13-P_06pentru Evenimentul Zilei, presedintele Consiliulu Fiscal, Ionut Dumitru, arata care sunt principalele riscuri pentru economia Romaniei. Recent, Consiliul Fiscal a criticat dur executia bugetara, ceea ce a provocat furia premierului Ponta. EVZ: Care este riscul cel mai mare pentru economia romanesca? Ionut Dumitru: Riscam sa avem o crestere economica foarte mica pentru o perioada mai lunga de timp. Practic economia merge mai slab in 2013 ca anul trecut, dar orice nivel de crestere am lua, pe cea de anul trecut sau pe cea de anul acesta, sunt cifre mici pentru o tara care are un nivel de dezvoltare atat de scazut, nu este suficient, nu multumeste nici politicul, nici socialul. Probabil că am avea nevoie de un 3% poate chiar spre 4% pentru a vedea o creștere vizibilă a numărului de locuri de muncă. Aș spune că în acest moment economia evoluează slab și nu ne putem permite să dăm drumul prea mult la cheltuieli bugetare, ba dimpotrivă, cheltuielile trebuie ținute foarte strâns sub control. Aici există un risc major pe care îl văd, mai ales că anul viitor este unul electoral. În condițiile în care vom avea in 2013 o creștere economică peste așteptări, există riscul ca politicul să spună că avem resurse și putem face creșteri de cheltuieli, în special de natura socială. Integral in EVZ.

SUA: Principesa Irina, fiica a regelui Mihai, si sotul sau, arestati pentru organizarea de lupte de cocosi (presa) Principesa Irina, a treia fiica a regelui Mihai, si sotul sau, John Wesley Walker, sunt acuzati ca au organizat pariuri si lupte ilegale de cocosi la ferma lor din estul statului 16-08-13-P_07american Oregon, relateaza joi Oregonlive.com si Kval.com.   Politistii federali i-au arestat joi pe John Wesley Walker, fost adjunct de serif in tinutul County, pe Irina Walker si alte 16 persoane in Oregon si Washington. John Wesley Walker si Irina Walker sunt acuzati, impreuna cu alte patru persoane, de organizarea de pariuri ilegale. Principesa Irina si sotul sau mai sunt inculpati, alaturi de alte 12 persoane, pentru incalcarea legislatiei privind protectia animalelor prin organizarea a cel putin zece lupte ilegale de cocosi intre 1 aprilie 2012 si 19 mai 2013. “Luptele de cocosi sunt ilegale, atat in conformitate cu legislatia federala, cat si cu legislatiile tuturor celor 50 de state”, a declarat Amanda Marshall, procuror al statului Oregon.”Nu doar ca sunt o practica barbara, dar luptele de cocosi pun in pericol sanatatea si siguranta publica si faciliteaza savarsirea de alte fapte ilegale”, a adaugat procurorul. Fiecare dintre capetele de acuzare prevede o pedeapsa maxima de cinci ani de inchisoare si o amenda de 250.000 de dolari. In cazul in care vor fi gasiti vinovati, sotii Walker risca sa-si piarda si ferma din Irrigon, in tinutul Morrow, statul Oregon. Integral aduce Hotnews.

Democrat-liberalii se întâlnesc, sâmbătă, la Baia-Mare pentru a tranşa problemele din partid. Colegiul Director al PDL se întruneşte sâmbătă, la Baia Mare, unde se va discuta, printre altele, despre strategia 16-08-13-P_08constituirii guvernului alternativă al PDL, precum şi criteriile pentru desemnarea candidaţilor la viitoarele alegeri europarlamentare. Colegiul Director al PDL urmează să se întrunească sâmbătă, de la ora11.00, la Sala Millenium din Piaţa Libertăţii din Baia Mare, scrie Mediafax.   Pe ordinea de zi a reuniunii se află poziţia PDL referitoare la principalele teme politice, stadiul şi strategia constituirii Guvernului alternativă al PDL, criterii pentru desemnarea candidaţilor PDL la alegerile pentru Parlamentul European din 2014, informare privind stadiul alegerilor interne din PDL, precum şi teme diverse, informează PDL.   Vasile Blaga a precizat recent că guvernul alternativă al PDL va fi constituit în această toamnă şi că de pregătirea lui se ocupă prim-vicepreşedintele partidului Cătălin Predoiu.   În privinţa alegerilor europarlamentare, Blaga a anunţat că lista candidaţilor va fi întocmită pe baza activităţii duse în partid. Monica Macovei a depus solicitarea de a candida pentru un nou mandat de europarlamentar. Dar, potrivit unor surse din partid, lista este în curs de definitivare, pe primele locuri aflându-se Theodor Stolojan, Monica Macovei, Marian Jean Marinescu. Un alt nume vehiculat pentru această listă este cel al Sulfinei Barbu. Adevarul.

MRU: Ponta e o marioneta, ii e frica de baronii locali. PNL a ajuns o anexa a PSD. Mihai Razvan Ungureanu, presedintele Partidului Forta Civica, a declarat ca premierului Victor Ponta ii este teama ca baronii locali il vor da jos din functie si a sustinut ca PNL va intra in istorie “ca partid pe care domull 16-08-13-P_09Antonescu a reusit sa-l agate la butoniera PSD-ului”. Ungureanu considera ca cererea lui Radu Mazare de amnistiere a primarilor USL incompatibili, tine de “o gandire paguboasa, profund neeuropeana, o gandire medievala pe care o are asemenea republica precum este Constanta si care se comporta ca un stat in interiorul altui stat”, relateaza Evenimentul Zilei. In context, el a spus ca PSD se comporta ca “partid stat”, in timp ce PNL a ajuns “o anexa a PSD si o sa intre in istorie ca partid pe care domull Antonescu a reusit sa-l agate la butoniera PSD-ului”. In opinia lui Mihai Razvan Ungureanu primarul Constantei Radu Mazare “cere, cu impertinenta, sa existe o atitudine solidara a PSD-ului in apararea celor pe care partidul i-a pus in varful comunitatilor locale, in dispretul legii si, schimband-o daca este cazul”, in timp ce Victor Ponta, “nu poate sanctiona impertinenta primarului, de frica ca o sa fie dat jos de coalitia baronilor locali, pentru ca domnul Ponta nu este presedinte de partid, e si el o marioneta”. Ziare.com

Va urez o zi buna

Ştiri Externe: 16 august 2013 / Egipt – catastrofa administraţiei Obama!

Preşedinţia egipteană critică declaraţiile lui Obama de condamnare a violenţelor.Preşedinţia egipteană a criticat vineri declaraţiile preşedintelui Barack Obama de condamnare a violenţelor , spunând că ‘încurajează’ grupurile violente, transmite AFP. “Preşedinţia se teme că declaraţiile, care nu se bazează 16-08-2013-1pe fapte, ar putea încuraja grupurile armate violente”, se arată într-un comunicat, ca răspuns la afirmaţiile preşedintelui american, care a condamnat ferm măsurile de represiune sângeroase împotriva susţinătorilor lui Mohamed Morsi şi a atras atenţia că Egiptul se află ‘pe o cale periculoasă’.  “Preşedinţia apreciază îngrijorarea Statelor Unite faţă de ceea ce se întâmplă în Egipt, dar vrea ca acest subiect să fie clarificat”, se menţionează într-un comunicat publicat de agenţia oficială de presă MENA. “Egiptul se confruntă cu acte teroriste care vizează instituţiile guvernului şi instalaţii vitale”, se adaugă în comunicat. Preşedintele Obama a anunţat joi anularea manevrelor militare comune cu Egiptul şi a condamnat ferm operaţiunile forţelor de securitate, soldate cu sute de morţi în rândul manifestanţilor pro-Morsi la Cairo. Agerpres

Violenţele din Egipt: Guvernul anunţă 578 de morţi în violenţele de miercuri. Poliţia primeşte autorizaţia de a deschide focul asupra manifestanţilor violenţi. Dispersarea sângeroasă de către armată şi poliţie a manifestanţilor pro-Morsi la Cairo şi violenţele care s-au propagat în toată ţara 16-08-2013-2au provocat, miercuri, moartea a 578 de persoane, dintre care 535 de civili, a anunţat joi un oficial din cadrul Ministerului Sănătăţii. Joi, poliţia egipteană a primit autorizaţia de a trage cu muniţie de război în manifestanţii care atacă bunurile publice sau forţele de ordine, a anunţat Ministerul de Interne de la Cairo. Detaliind acest bilanţ pentru AFP, Khaled al-Khatib, şeful serviciilor de urgenţă egiptene, a precizat că 202 persoane au murit doar în piaţa Rabaa al-Adawiya, principalul punct de reuniune ocupat de aproape o lună şi jumătate de susţinătorii preşedintelui islamist Mohamed Morsi, destituit şi arestat de armată la 3 iulie. Fraţii Musulmani au anunţat 2.200 de morţi şi peste 10.000 de răniţi. După ce violenţele au cuprins rapid tot Egiptul, au fost impuse restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în jumătate din ţară şi a fost decretată pentru o lună starea de urgenţă, a cărei ridicare fusese unul dintre succesele revoltei populare din 2011. Niciun incident nu a fost semnalat pe parcursul nopţii şi traficul s-a reluat uşor în cursul dimineţii – departe însă de agitaţia obişnuită pentru metropola egipteană -, dar Fraţii Musulmani, influenta confrerie din care provine preşedintele islamist demis Mohamed Morsi, au cerut continuarea mobilizării, generând temeri privind noi violenţe. Autorităţile interimare, instalate de armată după destituirea şi arestarea lui Morsi la 3 iulie, au avertizat că nu vor tolera nicio altă reuniune sau noi violenţe, după ce au salutat “marea reţinere” de care a dat dovadă poliţia. Ca dovadă a hotărârii lor, imaginile aeriene au arătat satul de corturi al susţinătorilor lui Morsi din piaţa Rabaa al-Adawiya în flăcări, o scenă impresionantă şi total inedită în capitala egipteană. Integral la Mediafax

Egipt: islamiştii au incendiat peste 20 de biserici ale creştinilor, pe care-i acuză de căderea regimului Frăţiei Musulmane. Decizia armatei de a împrăştia violent taberele de susţinători ai preşedintelui demis Mohamed 16-08-2013-3Morsi din Cairo a avut consecinţe asupra creştinilor din Egipt. În provincie, unde Frăţia este mult mai puternică, iar armata nu şi-a concentrat forţe, islamiştii au demarat o campanie de discriminare pe motive religioase a creştinilor, marcându-le casele cu cruci tăiate şi incendiind zeci de biserici doar noaptea trecută. […]De la demiterea lui Morsi, în mai multe oraşe mari sau mici din Egipt, islamiştii au demarat o campanie de terorizare a creştinilor copţi (denumirea dată creştinilor egipteni), pe care-i acuză că ar fi orchestrat căderea regimului Frăţiei Musulmane.    În momentul de faţă există informaţii despre incendierea a până la 20 de biserici doar în noaptea de miercuri spre joi, ca urmare a intervenţiei militare de la Cairo, potrivit publicaţiei „Jerusalem Post”.  Pe lângă arderea bisericilor, au fost semnalate zeci de cazuri în care musulmanii au distrus casele sau alte proprietăţi precum magazine deţinute de creştini. Deocamdată, agenţia publică de ştiri din Egipt, Mena, a confirmat trei incendii pornite de islamişti asupra unor biserici creştine. Integral in Adevarul.

Neputinciosul Obama. SUA varsă anual 1,3 miliarde de dolari în conturile armatei egiptene, unul din principalii săi aliați în Orientul Mijlociu. Până acum însă, președintele Barack Obama nu a adoptat nicio poziție față de violențele din Egipt. De ce tace Obama?, se întreabă revista germană Spiegel.Tot ce a făcut America în problema egipteană a fost să avertizeze și să condamne. Sigur, 16-08-2013-4cuvintele au fost dure și clare, dar ce urmează? Care sunt coonsecințele? Niciuna. Sau, mai bine zis, din nou niciuna. De la detronarea lui Mohamed Morsi, administrația Obama s-a ferit să catalogheze acțiunea drept puci militar, pentru că ar fi trebuit să anuleze cele 1,3 miliarde de dolari pe care le acordă Egiptului anual sub formă de asistență militară. Singura măsură a fost stoparea temporară a livrării unor avioane F-16. Banii au fost însă păstrați ca pârghie de influență. Și câtă influență se cumpără cu 1,3 miliarde de dolari? Până acum, zero. Amenințările și condamnările miniștrilor americani nu valorează doi bani în ochii generalilor din Egipt. Cu atât mai surprinzător este faptul că președintele însuși nu iese la rampă să spună lucrurilor pe nume. Totuși au murit peste 300 de persoane și mii au fost rănite. Despre o schimbare de politică în Egipt nu se aude nimic. Aceasta ar fi însă sub observație, spune purtătorul de cuvânt al președintelui Obama. Nici această ultimă precizare nu are darul de a-i deranja în vreun fel pe militarii egipteni, nu de alta, dar chiar dacă SUA ar decide să taie banii din asistența militară, statele din Golf ar sări să suplimenteze pierderea. Obama a speculat și a pierdut. Asta este realitatea. America vroia să fie mediator între armată și islamiști, dar rezultatul acestei politici este că ambele părți critică Washingtonul. Iar acum, miza lui Obama nu mai este doar Egiptul, ci imaginea sa în Orientul Mijlociu. Integral la RFI

Egiptul la ora mucenicilor şi martirajelor. A fi credincios a devenit foarte periculos în Egipt, nu doar pentru islamiştii militanţi, ci şi pentru creştini. Simultan, Apusul condamnă escaladarea violenţelor, dar se zbate, faţă de militari, într-o mare dilemă. Departe de a accepta aplanarea conflictului egiptean, Frăţia Musulmană a lansat joi noi apeluri la proteste, afirmând că va înfrânge puciul militar împotriva ex-preşedintelui Morsi, un membru al 16-08-2013-5mişcării islamiste.La rândul său, occidentul a reacţionat cu amplă şi afişată indignare împotriva intervenţiei extrem de violente a armatei, care, după şase săptămâni de proteste în favoarea reînvestirii lui Mohamed Morsi, a desfiinţat ieri, la Cairo, două tabere de manifestanţi ai Frăţiei Musulmane.Ciocnirile de miercuri s-ar fi soldat cu peste 525 victime omeneşti, releva joi, la prânz, o declaraţie a ministerului egiptean al sănătăţii. Bilanţul dat publicităţii de protestatarii islamişti anunţa uciderea a mii de oameni. Potrivit Frăţiei a avut loc un masacru. Autorităţile afirmaseră că islamiştii deschiseseră focul asupra militarilor trimişi să desfiinţeze taberele de protestatari.Dar demisia din funcţie a vicepreşedintelui egiptean Mohamed el Baradei a lansat un semnal important. Survenită miercuri, la doar câteva ore după declanşarea operaţiunilor armatei, această demisie a indicat că şi în rândul executivului de la Cairo s-au înregistrat neînţelegeri şi proteste împotriva unei intervenţii calificate de mulţi drept excesiv de violente. Altercaţii, ciocniri şi incidente sângeroase au avut loc în multe oraşe egiptene, între care Alexandria şi Suez. În varii localităţi poliţia a operat o serie întreagă de arestări, reţinând şi personalităţi de frunte ale Frăţiei Musulmane, precum Mohamed el Beltagi şi Essam el Erian. Ulterior autorităţile au publicat o interdicţie de circulaţie şi au afirmat că n-ar fi avut încotro, că au fost silite să intervină spre a pune capăt anarhiei, vărsările de sânge fiind rezultatul inflexibilităţii islamiste. În timp ce în Europa unii oameni politici se grăbeau să condamne în termeni dintre cei mai duri dezlănţuirea anti-islamistă a armatei, trei comunităţi creştine din centrul Egiptului lansau disperate cereri de ajutor din pricina incendierii bisericilor lor. Integral la Deutsche Welle

Salutul Îngerului – Ave Maria

Ave Maria este titlul uneia dintre cele mai importante rugăciuni crestine (catolice). Textul ei este:

Sfanta-Maria„Bucură-te Maria, cea plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău, Isus. Sfînta Maria, Maica Domnului roagă-te pentru noi păcătoșii acum, și în ceasul morții noastre. Amin”

Expresia biblică Ave Maria apare în Noul Testament în următoarele 2 locuri:

Luca 1:28 : “Îngerul a intrat la ea, și a zis: Plecăciune (Ave Maria), ție căreia ți s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată ești tu între femei.”

Traducerea ortodoxă:” Și intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei.”

Luca 1:42 : “Ea a strigat cu glas tare: Binecuvântată ești tu între femei (Ave Maria), și binecuvântat este rodul pântecelui tău.”

Deoarece prima frază a rugăciunii reprezintă salutul pe care arhanghelul Gabriel îl adresează Fecioarei Maria, rugăciunea mai este numită și Salutul Îngerului

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=bPvAQxZsgpQ]

Otravă fanariotă în politica românească contemporană

Acum cateva zile, am primit de la un amic doua pagini scanate dintr-un document fara sursa. Pana la urma aceste doua pagini erau de fapt o singura Fanar-3pagina sub titulatura “Cheltuielile Moldovei in 1770”. Pagina descria cheltuielile de intretinere a casei domnesti (fanariote) probabil in anul 1769, pentru simplul fapt ca in 1770, Moldova in plina ciuma (la propriu si la figurat), sub ocupatie ruso-otomana, nu a avut domnitor, fiind sub stăpânirea militară rusească, prin feldmaresalul P. A. Rumiantev din septembrie 1769 pana in ianuarie 1775. Deci cheluielile prezentate apartineau lui Constantin Mavrocordat. În 1769, în timpul ultimei domnii în Moldova (el a fost si domn al Munteniei), pe când Rusia se afla în război cu Poarta Otomană, Constantin Mavrocordat cade prizonier si este ucis de un soldat rus beat ); s-au mai vazut ca din asta si cu un secol mai tarziu si chiar doua. Pana la urma am reusit sa identific ca sursa a fost celebrul tratat al lui Xenopol “Istoria românilor din Dacia Traiană” din 1925, tiparita la Editura Cartea Românească Bucuresti, în 14 volume, sub îngrijirea lui I. Vlădescu”.

Desi articolul de fata este eminamente politic, cateva date despre stapanirea fanariota si microbul inoculat de cateva generatii tuturor celor care au condus romania si chiar “boierilor” de toate felurile, ca sa nu vorbim de prostime (astazi numita cu “delicatete”…pulime).

***

Instaurarea regimului fanariot în Principatele Române a fost rezultatul unui proces de durată, ale cărui origini se plasează în perioada anterioară începutului secolului al XVIII-lea. Această instaurare a constituit totodată, şi expresia transformărilor substanţiale care au avut loc în raportul de forţe pe plan politic din centrul, estul şi sud-estul continentului. După pacea de la Carlowitz din 1699, Turcia cedează Transilvania Imperiului Habsburgic, iar Rusia a devenit o putere europeană. În acest context, problema orientală a intrat într-o nouă etapă, centrul ei de greutate fixânduse în zona balcano-dunăreană. Trecerea de partea Rusiei a domnitorului Moldovei Dimitrie Cantemir în 1711, în războiul lor cu Turcia, a constituit un semnal de alarmă ce nu putea fi ignorat la Constantinopol. Se impuneau măsuri menite să împiedice desprinderea Moldovei şi Ţării Româneşti de sistemul politic otoman. Urmarea a fost modificarea statutului lor juridic internaţional, concretizat în instaurarea domniilor fanariote. [Remus Tănasă – Historia]

Fanar-1

Între 1711/1716 si in 1821 au domnit in Moldova si Tara Romaneasca o pleiada de domni straini, numiti impreuna “fanarioti”. Din punctul meu de vedere, perioada “fanariota” incepe mult mai devreme, cand Domnitori precum Dumitrascu Cantacuzino în Moldova si Gheorghe Duca în Muntenia, ambii alesi în 1673, si-au predat familiile întregi, nu doar pe unii dintre membri anume alesi, ca zălog la Constantinopol, platind sume exorbitante pentru a primi “scaunul domnesc”. În perioada fanariotă au apărut si domnii ale unor principi locali. Această situatie a determinat elenizarea discutabilă a unor familii boieresti românesti: familia Callimachi (numele original Călmaşul) şi familia Racoviţă, această acţiune fiind făcută pentru a penetra nucleul Fanarului şi pentru a le creşte şansele de a ocupa tronul şi, mai târziu, pentru a îşi menţine poziţiile. Caţi tradatori a avut ţara asta din oportunism si lacomie nici macar nu-i putem numara.

Domnitoriul Fanariot deţinea puterea reală în stat. Puterea sa politică şi juridică era aproape absolută. El controla întreaga administraţie centrală şi locală deopotrivă, era judecător suprem în orice fel de cauză – civilă sau penală, laică sau bisericească. Selecţia pentru tron se făcea în funcţie de mărimea ofertei concurenţilor ceea ce a ridicat enorm sumele de cumpărare a tronului. Tocmai aceasta îl determină pe sultan scurteze la maximum posibil durata unei domnii. În perioada 1791-1802 în Ţara Românească au fost 6 domni şi în Moldova 5. Durata domniei a fost un subiect de dispută între Turcia şi Rusia. Printr-un acord ruso-turc din 1802 durata a fost stabilită la 7 ani, nu a fost însă respectată. Puterea domnilor mai era limitată tot din exterior, şi de ambasadorii marilor puteri la Constantinopol dar mai ales de cel rus, sau de consulii de la Iaşi şi Bucureşti nu ezitau nici ei să se amestece în luarea deciziilor potrivit intereselor lor. Puteau, ca şi turcii, să susţină, de cele de mai multe ori pe ascuns, dar şi pe faţă, grupuri boiereşti de opoziţie. Ei supravegheau felul în care domnii fanarioţi respectau obligaţiile luate de otomani faţă de puterile lor în cadrul unor acorduri.

Funcţia externă a statului a fost total modificată. Ţările române au pierdut orice iniţiativă în politica externă, au pierdut dreptul de a încheia tratate, fiind obligate să aplice tratatele încheiate de Poartă cu puterile străine mai ales tratate comerciale. Domnii erau agenţi informatori şi intermediari ai Porţii şi susţineau diplomaţia acesteia.

Interesant, nu? Situatiile amintesc ceva paralele la anumite evenimente recente?

Fanar-2

Guvernarea era sustinuta de Sfatul Domnesc, care era un organ consultativ, dar având o mare influenţă căci era alcătuit din reprezentanţii celor mai puternice familii boiereşti şi care ocupau funcţiile cele mai înalte. În general, membrii acestui Sfat Domnesc susţineau cererile domnului, care nu o dată pentru a face faţă pretenţiilor crescânde ale turcilor, se împrumuta de la boierii ce-l alcătuiau. Uneori însă ajungeau să se împotrivească acţiunilor centralizatoare ale domnului care le ştirbea propria putere (codificarea legilor, controlul sistemului judiciar, amestecul în sistemul relaţiilor agrare etc.). În astfel de situaţii se adresau cu plângeri Porţii Otomane sau Rusiei. Atunci protestau invocând vechile rânduieli dinaintea regimului fanariot şi acuzându-l pe domn de „tiranie”, cerand demiterea lui!

Interesant, nu? Situatiile amintesc ceva paralele la anumite evenimente recente?

Opozitia in acest organism “bicameral” trebuia sa fie reprezentata de Sfatul de Obşte, care în principiu avea competenţe în orice problemă. Sfatul de Obşte era un cvorum atunci când număra între 12 şi 140 de convocaţi, dar nici mai puţin, nici mai mult. De obicei luau parte la dezbateri 30-40 de membrii. Nu întotdeauna erau docili, uneori se împotriveau domnului, mai ales în cazul instituirii unor noi biruri.

In ceea ce priveste “boierii si beizadelele” (de atunci si poate si de astazi) nu pot sa nu-l citez pe Profesorul Djuvara, care scrie:

“Elita pământeană trăieşte într-un lux exagerat: hainele peste măsură de bogate în giuvaeruri scumpe, trăsurile aduse din Viena, numărul mare de servitori. Boierii cheltuiesc bani pe postavuri fine, stofe străine, blănuri de jder, de vulpe aduse din Rusia, podoabe pentru soţiile şi fiicele lor, haine cusute cu aur sau argint.Acest trai îl duc din mândrie, pentru a-şi satisface orgoliul, din vanitate, care consta în a-i întrece pe ceilalţi. Înjosiţi pentru a ajunge în slujbă ei găsesc o satisfacţie momentană în etalarea unui lux provocator în îmbrăcăminte, echipaj, casă, mobilier. Luxul boierilor români poate concura cu cel din marile capitale europene. Această idee este subliniată şi de călătorii străini ce trec prin ţările române. Astfel Robert Ker Porter vorbeşte de luxul şi bogăţia în care trăiesc aceştia, care ,,cu greu pot fi depăşite în vreuna din capitalele Europei. Balurile şi petrecerile date de ei, cu rochiile şi pietrele scumpe pe care le poartă soţiile lor, întrec orice închipuire.’’ [Neagu Djuvara, Între Orient şi Occident. Ţările Române la începutul epocii moderne 1800-1848]

Despre luxul boierilor şi al beizadelelor vorbeşte şi Radu Rosetti în ,,Amintirile’’sale, el fiind fiu de boier şi cunoscând bine moravurile acestora, astfel că prezintă, în scrierile sale, o adevărată panoramă a înaltei societăţi moldoveneşti din secolul al XIX-lea.

“Marele lux de la ţară consista atunci în cai, trăsuri şi mai ales în masă bogată şi în această de pe urmă privinţă am zis Bohotinul ocupa locul de frunte în Moldova, în slugi multe şi la Bohotin erau şi multe şi bine stilate; în sfârşit luxul mai consista în lăutari buni şi taraful de la Bohotin era vestit.”[Radu Rosetti, Amintiri]

Bineinteles pe atunci nu existau nici discoteci si nici cluburi selecte, existau numai bani furati. Fanariotii de atunci, ca si cei de astazi, erau oameni lipsiti de scrupule care călcau pe cadavre pentru atingerea ţelurilor personale, “valori” ca lăcomia, escrocheria, necinstea, peşchesul sau şpaga au fost transplantate din “Fanar” in clasele conducatoare din toate timpurile.

Cunosteti voi un fanariot mai autentic in secolul XXI decat Adrian Nastase, beizadelele lui si urmasul Ponta, Vodă Lacustă ?

Bibliografie, note si citate:

A.D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană , la Editura Cartea Românească Bucuresti 1925, în 14 volume, sub îngrijirea lui I. Vlădescu.
Neagu Djuvara, Între Orient şi Occident. Ţările Române la începutul epocii moderne 1800-1848, Bucureşti, Editura Humanitas, 1995
Radu Rosetti, Amintiri, ediţie de Mircea Anghelescu, vol. I, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1996
Regimul Politic Fanariot – Istorie-edu.ro
Remus Tănasă – Historia

The Guardian: Ponta, Lacustă Vodă – dictator în Europa!

Jurnaliştii britanici consideră că Ungaria, România, Cehia, Turcia şi Rusia se confruntă cu o criză democratică, în condiţiile în care liderii de stat recurg la tehnici totalitare pentru a-şi spori puterea.

Ponta-1Potrivit ziariştilor britanici, în ţările din Europa Estică, liderii de stat folosesc instrumente de control diversificate, de la autorităţi de reglementare fiscală afiliate politic, la omogenizarea mass-media sau apariţia unor mijloace de informare private, deţinute de oameni de afaceri care depind, în activitatea lor, de contracte încheiate cu Parlamentul.

[…]Premierul român Victor Ponta se află şi el pe lista liderilor de stat care se distanţează de democraţie. Astfel, The Guardian precizează că, în 2012, Victor Ponta “a încercat ceea ce a fost, în largă măsură, considerată a fi o lovitură de stat constituţională eşuată, cu scopul de a-şi înlătura rivalul politic şi duşmanul, preşedintele Traian Băsescu”.[…] Integral in Romania Libera

[…] In Romania last year, the prime minister, Victor Ponta, attempted what was widely seen as an abortive constitutional coup to unseat and impeach his rival and enemy, president Traian Basescu. He failed.[…] The Guardian – Eastern European autocrats pose new test for democracy.

Sa avem parte de un nou dictator cripto-comunist –  Ponta, Lacustă Vodă!

Edmond About despre Grecia contemporană

Edmond About (1828-1885) a fost un literat şi jurnalist francez, membru al Academiei Franceze. Făcând parte din Şcoala franceză din Atena, a trăit mai mulţi ani în Grecia, unde şi-a redactat eseul Grecia Contemporană (1854). Este edmond_about-1cunoscut şi pentru cronicile semnate în nenumărate ziare franceze ca şi pentru romanele pentru copii. mai multe detalii puteti citi, aici.

Eseul scris de Edmond About si publicat in 1863 este unul dintre cele mai actuale si citite texte in Europa contemporana. Am avut norocul ca PressEurop a preluat fragmente din acest eseu publicate in FAZ si mi-a scutit cateva ore de traducere. Dupa ce am citit intreaga carte m-am lacomit si am citit si alt eseu numit Roma contemporana (Rome contemporaine) scris in 1860. Trebuie sa recunosc – omul a fost profet!. Mai jos textul din FAZ (Frankfurter Allgemeine Zeitung) la sfarsitul articolului puteti descarca intregul eseu in format PDF in limba franceza.

***

Dupa 150 de ani

Grecia este singurul exemplu cunoscut de ţară care trăieşte în situaţie de faliment din ziua naşterii ei. Dacă Franţa sau Anglia s-ar afla doar un an în edmond_about-3această situaţie, am trece prin catastrofe teribile. Grecia a trăit mai mult de douăzeci de ani în pace cu falimentul ei. Toate bugetele de la primul până la ultimul sunt în deficit.

Atunci când într-o ţară civilizată, intrările la buget nu sunt suficiente pentru a acoperi cheltuielile, se face un împrumut intern. Este o modalitate pe care guvernul grec nu a încercat-o niciodată şi oricum n-ar fi avut succes. A trebuit ca puterile protectoare ale Greciei să-i garanteze solvabilitatea pentru ca să poată negocia un împrumut exterior. Resursele oferite de acest împrumut au fost irosite de către guvern fără nici un fel de roade pentru ţară şi o dată banii cheltuiţi, a trebuit ca garanţii, din pură  bunăvoinţă, să acopere interesele. Grecia nu le putea plăti.

Astăzi ea a renunţat la speranţa de a-şi achita vreodată împrumuturile. Nici în cazul în care cele trei puteri protectoare ar continua la nesfârşit să plătească în locul ei, Grecia nu s-ar afla într-o stare mai bună. Cheltuielile ei tot nu sunt acoperite de propriile sale resurse.

O  ţară unde impozitele sunt plătite în natură

Grecia este singura ţară civilizată unde impozitele sunt plătite în natură. Banii sunt atât de rari în ţară încât a trebuit coborât la acest mod de percepţie. Guvernul a încercat iniţial să dea în arendă impozitul, dar fermierii, după ce s-au angajat temerar, nu şi-au respectat angajamentele iar statul, lipsit de putere, nu avea cum să-i constrângă. De când statul colectează el-însuşi impozitele, costurile colectării sunt mult mai mari iar veniturile au crescut foarte puţin.

Contribuabilii fac ce făceau agricultorii: ei nu plătesc. Proprietarii bogaţi, care sunt în acelaşi timp oameni influenţi, au găsit mijloace de a frustra statul, fie cumpărând, fie intimidând angajaţii. Aceştia, fără vreun viitor asigurat, susceptibili să fie destituiţi la prima schimbare de minister, nu urmăresc interesele statului, ca la noi. Ei se gândesc numai să-şi facă relaţii, să cruţe puternicii şi să câştige bani. Iar în ceea ce priveşte micii proprietari, care trebuie să plătească pentru cei mari, ei sunt protejaţi împotriva confiscărilor, fie de vreun prieten puternic, fie de propria lor mizerie.

Grecii se cunosc mult şi se iubesc puţin

Legea nu este niciodată în Grecia entitatea fără milă pe care o cunoaştem noi. Angajaţii ascultă contribuabilii. Atunci când toată lumea se tutuieşte şi când se cheamă toţi fraţi, se găseşte întotdeauna un mijloc de a te înţelege. Toţi grecii se cunosc mult şi se iubesc un pic. În schimb ei cunosc prea puţin această fiinţă abstractă numită Stat şi nu o iubesc defel. În sfârşit, perceptorul este prudent: el ştie că nu trebuie să exaspereze pe nimeni, că trece printr-unele străduţe întunecate când merge spre casă şi că un accident se poate întâmpla repede.

edmond_about-2Pentru contribuabilii nomazi (păstori, tăietori de lemne, cărbunari, pescari), a nu plăti impozitele este o plăcere, şi chiar o chestiune de onoare. Ei gândesc ca pe vremea turcilor, că duşmanul lor este stăpânul lor şi că cel mai frumos drept al omului este să-şi păstreze banii. De aceea, miniştrii de Finanţe dinainte de 1846 făceau două bugete ale veniturilor. Unul, bugetul de exerciţiu, indica sumele pe care guvernul ar fi trebuit să le primească în anul respectiv; celălalt, bugetul de gestiune, indica ceea ce spera să primească.

Şi, cum miniştrii de finanţe sunt susceptibili să greşească în favoarea statului în calculul acestor resurse probabile, ar fi trebuit să fi făcut un al treilea buget, cu suma pe care guvernul era sigur de a o primi. De exemplu, în 1845, pentru produsul măslinilor din domeniul public, dat în arendă particularilor, ministrul înscria în buget o sumă de 441 800 drahme. El spera (buget de gestiune), că, din această sumă, statul ar fi norocos să primească 61 500 de drahme.

Dar această speranţă era îndrăzneaţă fiindcă anul precedent, statul nu primise pentru acest articol nici 441 800 drahme, nici 61 500 de drahme, ci 4457 de drahme şi 31 de centime, adică aproximativ un procent din ceea ce i se datora. În 1846, ministrul de Finanţe nu a mai scris niciun buget de gestiune şi  obiceiul s-a pierdut.

Nimeni nu împrumută guvernelor neconsolidate

Cheltuielile Greciei constau din: datoria publică (datoria internă, datorie externă), lista civilă, indemnităţile Camerelor, serviciul ministerelor, costuri de colectare şi de guvernare, cheltuieli diverse.

Dacă aş cunoaşte un guvern care s-ar îndoi de puterea lui, de creditul lui, de afecţiunea partizanilor săi şi de prosperitatea ţării, i-aş spune: “Fă un împrumut !”.

Dar nimeni nu împrumută guvernelor care nu sunt considerate a fi consolidate. Banii se împrumută guvernelor considerate suficient de sincere pentru a-şi îndeplini angajamentele. Nu împrumutăm decât guvernelor pe care dorim să le menţinem ca atare. Opoziţia nu a stat la baza colectării de fonduri publice nicăieri în lume. Şi în fine, nu se împrumută altcuiva decât atunci când ai bani de dat împrumut.

Bibliografie:

FAZ – „Das Land lebt seit seiner Geburt im totalen Bankrott
La Grèce contemporaine (1855), in format PDF – originalul francez.

Revista Presei –15 August / Pâinea inexistentă a guvernului Ponta

Bună dimineata intr-o zi de joi – Adormirea Maicii Domnului. Vremea va ramâne calduroasă în regiunile sudice şi sud-estice, iar disconfortul termic se va menţine ridicat în Dobrogea, sudul şi estul Munteniei, precum şi în sudul Olteniei, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi uşor 15-08-13-P_01pragul de 80 al disconfortului termic, iar maximele termice vor ajunge la 34…36 de grade plecând de la 20 de grade în nordul Moldovei. Vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată pe arii extinse la munte, dar şi în centrul, nordul, nord-estul şi sud-vestul teritoriului. Astfel, în aceste zone temporar înnorările vor fi accentuate şi se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Ploile vor avea şi caracter torenţial, izolat va cădea grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 30…35 l/mp. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar fenomenele de instabilitate atmosferică vor fi pe spaţii mai restrânse, după-amiza şi seara. Temperaturile minime se vor situa între 10 grade în depresiuni şi 23 de grade pe litoral.

La Bucureşti, valorile termice vor marca o scădere uşoară, vremea se va menţine călduroasă, iar în orele amiezii disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) atingând pragul de 80. Temperatura maximă va fi de 32…34 de grade, iar cea minimă de 18…19 grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre seară şi în primele ore ale nopţii, când vântul va avea intensificări de scurtă durată şi vor fi posibile averse si descărcări electrice.

Curs valutar BNR  valabil azi:1 EURO = 4. 4278 RON; 1 USD = 3. 3435 RON; 1 EURO = 1. 3243 USD; Francul elvetian 3. 5668 RON. Gramul de aur 142.2226 RON.

Exporturile au susţinut economia în primul semestru, dar din păcate consumul şi investiţiile nu dau semne de revenire. Institutul de Statistică a anunţat ieri că economia a crescut în prima jumătate a anului cu 1,7% comparativ cu semestrul I 2012 În trimestrul al doilea activitatea economică a încetinit la 1,3%, de la 2,2% în T1 2013, evoluţia fiind sub aşteptările analiştilor Industria şi exporturile nete au susţinut activitatea 15-08-13-P_02economică în T2 şi pe ansamblul primului semestru Unii analişti au început să îmbunătăţească estimările privind creşterea economică din acest an spre 2,5-3%, având în vedere anul agricol bun, însă susţin că avansul economiei va fi prea mic pentru a produce efecte pozitive vizibile pe piaţa muncii şi la nivelul încasărilor bugetare şi susţin necesitatea unui program guvernamental pro-creştere economică […] Economia a crescut în prima jumătate a anului cu 1,7% comparativ cu semestrul I 2012, potrivit datelor anunţate ieri de Institutul de Statistică. […]Cu toate că majoritatea datele macro sunt încurajatoare, dinspre eco­no­mia reală semnalele sunt mai puţin optimiste. Rata anuală de creştere a PIB a încetinit în trimestrul al doilea la 1,3%, de la 2,2% în T1 2013, tendinţă care a fost anticipată de analişti pe baza cifrelor macro anunţate. Industria, care reprezintă apro­xi­mativ o treime din PIB-ul României, a fost şi va rămâne unul dintre princi­pa­lele motoare de creştere pentru eco­no­mie în acest an.[…] Graţie continuării diversificării geografice, exporturile către ţările non-UE au fost în ascensiune puternică. Comerţul cu amănuntul – cel mai important indicator al consumului populaţiei – a scăzut în iunie pentru a doua lună consecutiv, ceea ce transmite un semnal descurajator privind revi­go­ra­rea economiei. Pe ansamblul pri­mu­lui semestru scăderea a fost de 0,4%. Menţinerea creşterii salariilor reale în apropiere de zero şi ascensiunea şo­majului au menţinut consumul popu­laţiei la niveluri scăzute, spun analiştii. Semne proaste au venit în S1 şi de la construcţii. În prima jumătate a anului volumul lucrărilor de construcţii a înregistrat o scădere de 7%. Integral in ZF

15 miniştri sunt absenţi la prima şedinţă de Guvern după vacanţă. Prima şedinţa săptămânală a Executivului după zece zile de vacanţă 15-08-13-P_03guvernamentală s-a desfăşurat în absenţa a cincisprezece miniştri. La începutul reuniunii premierul Victor Ponta le-a spus celor prezenţi că programul este foarte simplu: „Noi cu pâinea, domnul preşedinte, cu circul“. „Noi intrăm în programul obişnuit după cele zece zile (de vacanţă – n.r.) anunţate şi binemeritate, după părerea mea. Spun că e şi presa aici, programul e foarte simplu: noi cu pâinea, domnul preşedinte, cu circul. Şi toată lumea va fi mulţumită, avem totul la nivelul aşteptat”, le-a spus premierul celor nouă miniştri prezenţi şi înlocuitorilor celor cincisprezece absenţi, potrivit Mediafax. Liviu Dragnea, Liviu Voinea, Varujan Vosganian, Constantin Niţă, Mihnea Costoiu, Dan Şova, Eugen Nicolăescu, Mariana Câmpeanu, Doina Pană, Nicolae Bănicioiu, Mihai Voicu, Maria Grapini, Cristian David, Lucia Varga şi Titus Corlăţean lipsesc de la prima reuniune a Guvernului ţinută, miercuri, după vacanţă.  Miniştrii absenţi sunt înlocuiţi de secretari de stat.  Adevarul.

Şpagă uriaşă la Agricultură. Oamenii lui Felix special s-au lăcomit la ajutoarele săracilor. Doi lideri ai Partidului Conservator cereau şpagă de la firmele care licitau pentru fonduri europene. Contractele erau pentru a împărţi alimente oamenilor nevoiaşi. Directorul adjunct al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Aurel Pană, şi afaceristul Mugur 15-08-13-P_04George Voinea au fost reţinuţi de procurorii DNA pentru o şpagă de 1.200.000 de euro. Din datele din anchetă rezultă că cei doi erau specializaţi în trucarea licitaţiilor privind achiziţiile de alimente pentru săraci, în cadrul unui program finanţat din fonduri europene. Este vorba de Planul European de Ajutorare pentru Persoanele cele mai defavorizate din România (PEAD) 2013. Pană este secretar executive al Partidului Conservator, iar Voinea este responsabil pentru Relaţia cu reprezentanţele diplomatice din PC –Diaspora. APIA funcţionează în subordinea Ministerului Agriculturii, condus de preşedintele PC, Daniel Constantin. Ministrul este omul de încredere al preşedintelui fondator al PC, Dan Voiculescu. Totul a început în momentul în care APIA a scos la licitaţie patru loturi pentru achiziţia de ulei în cadrul programului PEAD 2013, valoarea contractelor fiind de aproximativ 16 milioane de euro. Pe 16 mai 2013, Voinea a mers la unul dintre ofertanţi, Ioan Păuna, directorul firmei Argus SA, şi i-a solicitat un comision de 15 -20% din valoarea contractului, aproximativ 2,5 milioane de euro pentru cele patru loturi pentru a-i asigura adjudecarea licitaţiei. „Sunt trimis înainte,” a spus Voinea, care s-a lăudat că are posibilitatea de a influenţa rezultatul acesteia. Voinea s-a dus la Păuna recomandat de Ion-Dănuţ Jugănaru, preşedintele Camerei de Comerţ Constanţa, şi de Gheorghe Albu, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii. Integral in EVZ

Radu Mazăre, după ce a discutat cu Victor Ponta: „amnistie pentru toţi incompatibilii!” Preşedintele PSD Constanţa, Radu Mazăre, a declarat pentru gândul că va propune în cadrul Comitetului Executiv al PSD, programat peste două săptămâni, anularea din legea 161/2003 a punctelor privind incompatibilităţile şi o amnistie pentru cei aflaţi deja în stare de 15-08-13-P_05incompatibilitate. Primarul Constanţei a dezvăluit pentru gândul că ideea i-a venit după discuţia avută cu premierul Victor Ponta, în care prim-ministrul i-a explicat de ce Ministerul Justiţiei a dat aviz negativ modificării legii 161/2003. Mazăre susţine că a fost „lămurit de premier”, înţelegând că modificarea propusă de Ministerul Dezvoltării nu se putea aplica şi retroactiv. „M-a lămurit. M-am gândit după ce mi-a spus el care e motivul, o să le-o propun: daţi o amnistie pentru ce a fost până acum. Ca urmare, când o avem întâlnirea PSD, peste două săptămâni, am să le propun să facă o lege care să anuleze acest punct al incompatibilităţilor unde sunt primarii, preşedinţi ai Consiliilor Judeţene, reprezentanţii în Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitară şi să amnistieze ce s-a întâmplat până acum”, a spus pentru gândul Radu Mazăre. Social-democratul spune că a văzut că în Turcia, Italia, şi Israel s-a putut da amnistie fiscală. „Pe cale de logică, mă gândesc că nu contează cum ai făcut banii prin evaziune, prin nu ştiu ce, din momentul în care i-ai adus în ţară eşti iertat, se poate face şi asta şi rezolvăm o problemă. Urmează să fie asumată politic, e o chestiune care ţine de buna funcţionare a autorităţii locale, nu este o chestiune de avere sau de conflict de interese, nu văd de ce nu se poate asuma politic”, a precizat Mazăre. Integral in Gandul.

Directiva 24/2011. Prevederea europeană care ar putea dinamita sistemul medical românesc. Din data de 23 octombrie 2013, pacienţii români pot primi asistenţă medicală non-spitalicească în orice stat membru al UE, fără a avea nevoie de autorizaţia prealabilă a Casei de Sănătate, beneficiind de rambursarea parţială a costurilor. Drepturile sunt prevăzute de Directiva 24/2011 a CE, care va intra în vigoare la data de 23 octombrie 2013. Până la această dată, toate statele membre, printre care şi România, au obligaţia de a emite legislaţia naţională aferentă. Potrivit raportului „Directiva europeană care poate dinamita sistemul medical românesc“, dat publicităţii ieri de către Centrul Român de Politici Europene (CRPE), majoritatea românilor nu vor beneficia însă cu uşurinţă de aceste drepturi. „În ultimul deceniu, politicile de sănătate ale autorităţilor române s-au bazat pe subevaluarea tarifelor medicale plătite de CNAS furnizorilor de servicii. A fost singura soluţie prin care putea fi susţinut un sistem sanitar grav subfinanţat, dar nevoit să achiziţioneze tehnologie medicală la preţuri europene şi să se ridice la nivelul pretenţiilor europene ale asiguraţilor români. Această subevaluare oficială, dar artificială, a tarifelor va ridica o barieră implicită în calea pacienţilor români care vor dori să beneficieze de asistenţa medicală transfrontalieră. Practic, această barieră se traduce prin diferenţa consistentă dintre preţul real al unui serviciu medical furnizat într-un stat membru şi preţul oficial, mult subevaluat, al aceluiaşi serviciu furnizat în România.

15-08-13-P_06

Din acest punct de vedere, directiva va aduce beneficii nete pacienţilor români cu posibilităţi financiare, dar nici o schimbare pentru ceilalţi“, spun specialiştii CRPE în raport. Cu alte cuvinte, dacă un pacient român va dori să îşi facă o artroscopie la o unitate medicală din Ungaria, el va plăti acolo tariful din această ţară, de 493 de euro, însă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate va deconta doar 29 de euro. În aceste condiţii, pacientul va fi descurajat să efectueze analiza în ţara vecină, fapt care reprezintă o încălcare a spiritului Directivei 24, afirmă CRPE. Integral in Romania Libera

Hotararea de guvern privind privatizarea CFR Marfa a fost publicata in Monitorul Oficial. Hotararea de guvern privind privatizarea CFR Marfa a fost publicata miercuri seara in Monitorul Oficial si prevedere elementele principale ale contractului de vanzare-cumparare intre stat si SC Grup Feroviar Roman. In hotarare sunt prevazute cinci conditii pentru transferul dreptului de proprietate, printre care si avizul favorabil al Consiliului Concurente […]Printre conditiile stipulate in contract este prevazut ca vanzatorul, 15-08-13-P_07.cumparatorul si un agent escrow sa incheie, in termen de 30 de zile de la semnarea contractului, un contract escrow care va avea ca principal obiect plata de catre cumparator  a sumei de 90.498.000 lei reprezentand 10% din pretul de cumparare, in termen de doua zile lucratoare de la incheierea contractului escrow.Pretul de cumparare a pachetului de actiuni este de 904.980.000 lei. Daca finalizarea nu a avut loc, independent de orice culpa a cumparatorului, intr-o perioada de maxim 60 de zile calendaristice de la data intrarii in vigoare a prezentei Hotarari, contractul se desfiinteaza de plin drept fara a mai fi necesara punerea in intarziere, fara orice alta formalitate prealabila si fara interventia instantei. Integral la HotNews

Tăriceanu îl avertizează pe Antonescu: „Nu mai putem fi indiferenţi“.Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu l-a criticat, marţi, pe liderul PNL Crin Antonescu, care declarase că toţi cei care au criticat măsurile 15-08-13-P_08.fiscale anunţate de Guvern „vorbesc prin somn“. Tăriceanu a subliniat că atât el, cât şi „alţi colegi“ vor reacţiona în faţa acestor decizii. „Oamenii aşteaptă de la noi locuri de muncă, nu noi impozite şi taxe. Partidul care va deconta aceste măsuri va fi sigur PNL şi nu PSD. Eu şi alţi colegi nu putem privi cu indiferenţă astfel de măsuri inepte“, a afirmat fostul premier, la Realitatea TV. „Ar fi mai utilă o transparenţă şi o consultare a mediului de afaceri înainte de a lua astfel de măsuri. România este, din păcate, de o lungă perioadă de vreme, subminată de evaziune fiscală. Atunci, măsura  cea mai facilă, dar ineptă e aceea de a creşte impozitele“, a mai spus Tăriceanu. Declaraţiile sale intervin în contextul în care marţi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul PNL, Crin Antonescu a comentat criticile mai multor liberali legate de introducerea unor noi taxe. „Ni se întâmplă tuturor să vorbim prin somn, poate. Nu e niciun păcat. E uşor somnambulică această critică, acest tip de critică. De ce? Pentru că nu poţi să visezi că s-au mărit taxe şi să le critici. Le critici în somn atunci.“, a susţinut liderul liberal. Integral in Adevarul.

Blondele lui Dinel, aduse cu bocete şi suspine la înalta Curte. Judecătoarele care l-au eliberat pe afacerist din închisoare s-au întâlnit, ieri, sub pază, în subsolul Instanţei Supreme. Toate s-au cerut în libertate.Antonela Costache se poate considera o „veterană” a arestului preventiv.Veronica Cîrstoiu, Antonela Costache şi Viorica Dinu au redevenit, pentru câteva ore, colege de boxă la Înalta Curte. Având la activ cinci luni de arest, Costache şi 15-08-13-P_09Dinu au cerut să fie eliberate după ce au promis că nu vor mai încălca vreodată legea. Încătuşate, cele două foste „dive” de la Tribunalul Bucureşti păreau resemnate. Au stat în boxă alături de un poliţist de la Constanţa care şi-a schingiuit un coleg sub acoperire, de fratele afaceristului Dinel Staicu şi de avocaţii care intermediau banii celui din urmă. În timp ce apărătorii acestora vorbeau despre pericolul minim pe care-l mai reprezintă pentru ancheta penală eliberarea celor două, Antonela Costache i-a făcut cu ochiul unui avocat şi i-a zâmbit complice. În acest timp, Viorica Dinu îşi ştergea o lacrimă din colţul ochiului. Zecile de priviri aţintite asupra lor le-au făcut să coboare capul şi să renunţe la atitudinea arogantă de până acum. De la apărători am aflat că Antonela Costache are probleme de sănătate – suferind de tiroidă – şi că i s-a pus sechestru doar pe 2.500 de euro. Cu voce stinsă , fostele judecătoare au arătat că sunt de acord cu spusele avocaţilor, instanţa urmând să ia o decizie. Pe rând, fostele judecătoare au fost conduse în duba Poliţiei, nu înainte de a fi reîncătuşate. După un sfert de oră, au fost aduşi în sală judecătoarea Veronica Cîrstoiu şi fiul ei, Florin Cergan. La vederea asistenţei, fostul magistrat a rămas fără glas. Speriată, ciufulită, purtând aceleaşi haine cu care a intrat în urmă cu cinci zile la DNA, prima grijă a lui Cîrstoiu a fost să-i ceară avocatei secretizarea şedinţei de judecată. Exoticul apărător Loreta Luca a început o pledoarie în care a invocat articole din Constituţie şi a înfierat opiniile „unor neaveniţi care fac publicitate exagerată acestui caz”. Integral in EVZ.

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Sărbătoarea ortodoxă este foarte apropiată de ceea ce romano-catolicii numesc Ridicarea la cer a Fericitei 15-08-13-P_10Fecioare Maria. În conformitate cu Sfânta Tradiţie, Maica Domnului a murit ca orice fiinţă omenească, “adormind,” aşa cum indică şi numele sărbătorii. Ea a murit aşa cum mor toţi oamenii, nu în mod “voluntar” ca Fiul ei, ci prin necesitatea naturii ei umane muritoare care este indisolubil legată de stricăciunea acestei lumi. Praznicul poartă numele de Adormirea Maicii Domnului, pomenind trecerea ei din această viaţă, cuvântul “Adormire” traducând grecescul Koimisis, care înseamnă adormirea întru moarte (de aici vine cuvântul cimitir). Biserica Romano-Catolică preferă să numească acest eveniment ridicare la cer (lat. assumptio, lit. “primire” [în cer]) întrucât, ţinând seama de dispariţia trupului Maicii Domnului din mormânt, consideră că Ea a fost înălţată cu trupul la Cer. Integral, aici

Ştiri Externe: 15 august 2013 / “Primavara Arabă” înecată în sânge!

Egipt: 278 de morţi în violenţe, dintre care 43 de poliţişti. Operaţiunea sângeroasă de dispersare a manifestaţiilor de la Cairo care cereau reinstalarea în funcţie a preşedintelui islamist înlăturat de la putere Mohamed Morsi şi violenţele din întreg Egiptul s-au soldat miercuri cu 278 de morţi, în cea mai mare parte civili, a anunţat Ministerul Sănătăţii, citat de agenţiile internaţionale de presă. Detaliind bilanţul, purtătorul de cuvânt al Ministerului 15-08-2013-1Sănătăţii a precizat că 61 de persoane au murit în Piaţa Rabaa al-Adawiya, unde avea loc cea mai mare adunare pro-Morsi, şi 21 în Piaţa Nahda, unde erau de asemenea reuniţi susţinători ai preşedintelui înlăturat de la putere de armată. Pe de altă parte, potrivit Ministerului de Interne, 43 de poliţişti şi-au pierdut viaţa în ciocnirile cu manifestanţii. Înalţi responsabili cu securitatea au declarat pentru AFP că starea de urgenţă a permis ‘revenirea la calm’ în întreaga ţară, după măsurile sângeroase ale poliţiei şi armatei de dispersare a manifestaţiilor pro-Morsi de la Cairo şi ciocnirile care au urmat în întreaga ţară. Actele de violenţă şi bilanţul extrem de ridicat al victimelor menţin însă temerea de noi răbufniri joi dimineaţă, după ridicarea interdicţiei de circulaţie la ora 06.00 (04.00 GMT), susţinătorii lui Morsi făcând apel la ‘egipteni’ să iasă masiv în stradă pentru ‘a opri masacrul’ şi pentru a cere revenirea la putere a fostului preşedinte islamist. Agerpres

MAE urmăreşte cu preocupare evoluţiile din Egipt. Ambasada la Cairo, în contact cu românii din zonă. MAE urmăreşte cu preocupare evoluţiile din Egipt şi deplânge pierderile de vieţi omeneşti şi distrugerile materiale, informează ministerul, menţionând totodată că Ambasada la Cairo este în contact cu cetăţenii români prezenţi în Egipt şi este pregătită să acorde 15-08-2013-2ajutorul necesar, în caz de nevoie. “Ministerul Afacerilor Externe român susţine apelul Înaltului Reprezentant UE Catherine Ashton privind necesitatea ca toate părţile implicate să dea dovadă de reţinere pentru stoparea confruntărilor violente şi restabilirea calmului. De asemenea, reiterează necesitatea respectării drepturilor fundamentale ale omului şi libertăţilor cetăţeneşti şi încurajează dialogul dintre toate părţile implicate pentru identificarea soluţiilor optime pentru reluarea procesului politic de tranziţie democratică”, se arată într-un comunicat transmis miercuri de MAE. Ambasada României la Cairo este în contact cu cetăţenii români prezenţi în Egipt şi este pregătită să acţioneze în funcţie de situaţie pentru a le acorda ajutorul necesar, în caz de nevoie, menţionează sursa citată. Guvernul egiptean a introdus interdicţii de circulaţie pe timp de noapte la Cairo şi în alte 11 provincii ale ţării, după violenţele soldate cu zeci de morţi, informează AFP. “În contextul decretării stării de urgenţă, au fost impuse interdicţii de circulaţie începând cu ora 19.00 până la ora 6.00 dimineaţa”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului egiptean. Măsurile se aplică la Cairo şi în provinciile Gizeh, Alexandria, Beni Sueif, Minya, Assiout, Sohag, Beheira, Sinaiul de Nord şi de Sud, Suez şi Ismailia. Integral aduce Mediafax.

Tensiuni în Bahrein: Opoziţia, împiedicată să manifesteze. In contextul tensionat din lumea arabǎ revine în actualitate şi statul Bahrein, unde opoziţia şiitǎ a lansat un nou apel la manifestaţii. Regimul controlat de o dinastie sunitǎ recurge însǎ la mijloace poliţieneşti enorme pentru a împiedica orice contestaţie. Mişcarea Tamarrod proiectase pentru miercuri 14 august o 15-08-2013-3manifestaţie în preajma ambasadei americane de la Dubai, dar regele Hamad ben Issa Al-Khalifa a amendat sǎptǎmîna trecutǎ legislaţia privind adunǎrile publice. In consecinţǎ, în  statul Bahrein orice manifestaţie este interzisǎ, iar pedepsele pentru cei care participǎ la manifestaţii “ilegale” sunt extrem de aspre. Aceste pedepse îi vizeazǎ şi pe pǎrinţii care îşi lasǎ copiii sǎ participe la eventuale manifestaţii. In acest miniscul stat din Golful Persic spiritele s-au încins din februarie 2011 încoace, cînd o primǎ mişcare de revoltǎ a şiiţilor a fost reprimatǎ cu brutalitate, iar de atunci violenţele s-au soldat cu 80 de morţi. Mai multe încercǎri de dialog au avut loc între putere şi opoziţie, fǎrǎ sǎ ducǎ la vreun rezultat notabil. Mişcarea Tamarrod subliniazǎ în declaraţiile sale cǎ doreşte instaurarea unei veritabile democraţii în Bahrein, de genul celei existente în Marea Britanie sau în Statele Unite. Opozanţii mai cer din cînd în cînd protecţia americanilor, ceea ce Washingtonul nu le asigurǎ pentru moment. Apelurile sunt însǎ numeroase, inclusiv din partea Organizaţiei Naţiuni Unite, în direcţia dinastiei sunite din Bahrein pentru o schimbare de atitudine. ONU a cerut puterii de la Dubai sǎ-şi respecte obligaţiile internaţionale în ce priveşte drepturile omului, libertatea de expresie şi reuniunile publice paşnice.Integral la RFI

Vicepreşedintele Egiptului a demisionat. Vicepreşedintele Egiptului, Mohamed ElBaradei, a anunţat miercuri după-amiază că demisionează, pe fondul violenţelor soldate cu peste 100 de morţi, relatează AFP. “A devenit dificil să continui asumarea responsabilităţii unor decizii cu care nu sunt de acord”, i-a scris ElBaradei preşedintelui interimar egiptean Adly Mansour. 15-08-2013-4Egiptul traversează o perioadă de criză profundă care s-a accentuat pe 3 iulie, când armata l-a înlăturat de la putere pe preşedintele islamist Mohamed Morsi. Forţele de ordine au intervenit miercuri pentru dispersarea susţinătorilor lui Morsi, violenţele soldându-se cu peste 100 de morţi. Trenurile spre şi dinspre Cairo au fost blocate miercuri, în urma asaltului sângeros asupra pieţelor ocupate de susţinători ai fostului preşedinte islamist Mohamed Morsi, cu scopul de a evita regruparea manifestaţiilor în afara capitalei, a anunţat Guvernul, relatează AFP. Poliţia a folosit grenade lacrimogene, marţi, pentru a dispersa mulţimea după ciocnirile dintre susţinătorii preşedintelui destituit Mohamed Morsi şi locuitorii din centrul oraşului Cairo, a constatat un fotograf al AFP. Forţele israeliene au detectat şi interceptat cu succes o rachetă lansată din regiunea egipteană Sinai spre staţiunea Eilat, din sudul Israelului, în noaptea de luni spre marţi. De la înlăturarea preşedintelui islamist Mohamed Morsi, Sinai a devenit refugiul grupurilor de jihadişti care se opun armatei şi cer eliberaarea lui Morsi şi a capilor Frăţiei Musulmane, arestaţi de la începutul lunii iulie. Integral in Adevarul.

La Sofia se anunţă o toamnă fierbinte. Mii de bulgari protestează, deja din iunie, contra guvernului de la Sofia. Protestele au continuat şi în săptămânile de vacanţă parlamentară. Ţara se află într-o criză politică de proporţii. Un baraj de metal desparte strada din faţa Parlamentului în două. De o parte se află forţele speciale, poliţiştii îmbrăcaţi în uniforme negre şi încălţaţi cu cizme 15-08-2013-5grele. De cealaltă sunt demonstranţii, care şi-au ridicat mai multe corturi. Pe pancartele lor acuză guvernul, folosind cuvinte de genul “mafia” sau “hoţi”. Protestele au fost declanşate în iunie, când conducerea de la Sofia l-a numit pe controversatul patron de presă, Delyan Peev, în fruntea serviciilor secrete bulgare. Mulţi au văzut în numirea sa un indiciu pentru legăturile mafiote dintre influenţii oligarhi ai ţării şi clasa politică. De atunci mii oameni ies în stradă, cerând demisia guvernului. Printre demonstranţii care nu cedează se află şi câteva femei care practică yoga. Ele le propun şi potentaţilor de la Sofia să “mediteze intens”. “Protestele yoga” pot duce şi ele la răsturnarea guvernului, fiind o formă de opoziţie, e de părere politologul Vladimir Şopov, directorul “European Strategy and Policy Institute”, din Sofia. Demonstranţii, adaugă el, au rămas şi pe timpul vacanţei parlamentare creativi şi nu se dau bătuţi. “Asistăm la o criză profundă a instituţiilor politice. Oamenii şi-au pierdut încrederea”, explică Şopov. În cele peste două decenii de trecere de la comunism la economia de piaţă, o serie de oligarhi au reuşit să ocupe poziţii importante în economie şi politică. Integral la Deutsche Welle

Comisia Europeană a suspendat plăţile către Ungaria prin intermediul a trei fonduri comunitare. Comisia Europeană a suspendat plăţile către Ungaria prin intermediul Fondului European pentru Dezvoltare Regională, Fondul de Coeziune şi Fondul Social European, a declarat miercuri o sursă comunitară agenţiei ungare MTI, potrivit Portfolio.hu. Sursa a confirmat suspendarea finanţării europene a opt programe operaţionale, dar nu a putut preciza mărimea fondurilor blocate şi nici cât ar putea pierde Ungaria dacă nu 15-08-2013-6respectă reglementările europene. Oficialul a spus că finanţarea a fost blocată după ce Comisia Europeană a identificat “deficienţe majore” în controlul şi auditul programelor respective. Sursa a subliniat că relatările din presa locală şi internaţională potrivit cărora Ungaria ar putea pierde fonduri comunitare în valoare de 2,7 miliarde de euro sunt exagerate. În astfel de cazuri Comisia cere oricărui stat membru să rezolve neregulile, apoi analizează măsurile propuse de guvern şi face recomandări pentru corectarea problemelor.În prezent, CE analizează situaţia şi măsurile corective propuse de Ungaria, a precizat oficialul UE. El a adăugat că autorităţile de la Bruxelles ştiu că problema reprezintă o prioritate pentru Ungaria, iar guvernul acestei ţări încearcă să remedieze neregulile constatate. Janos Lazar, secretar de stat care conduce cancelaria premierului ungar şi Agenţia pentru Dezvoltare Naţională, a declarat luni că guvernul va concepe urgent un plan pentru evitarea pierderii fondurilor disponibile în exerciţiul bugetar 2007-2013. El a arătat că în prezent UE nu finanţează 13 din 15 programe operaţionale ale Ungariei. Ziarul Financiar.

Pontanescu şi Trustul Conopidei

Personajul Pontanescu este sincrezia intre cei doi “directori” ai USL, o simbioza totala intre un mincinos si un om lipsit de cele mai elementare calitati necesare unui om politic. Aceasta simbioza a vidului total este pe cale de a acapara si a distruge tot ce s-a construit in Romania dupa aderarea la Uniunea Europeana, inclusiv apartenenta la aceasta uniune.

Titlul este inspirat din celebra piesa a lui Bertolt Brecht “Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită”. Brecht a fost un comunist, dar si un mare dramaturg, poet, regizor german, fondator al teatrului “Berliner Ensemble” si initiator al “teatrului epic”. Brecht a fost unul dintre cei care au revolutionat teatrul secolului 20. Mai multe despre Brecht puteti afla aici.

Piesa se petrece la Chicago şi în micul oraş Cicero, iar “acţiunea” are în centru mafioţi cu nume italiene. Protagonistul piesei, considerat nepericulos de către autorităţile din Chicago, ajunge să controleze Trustul Conopidei, distrugînd orice opoziţie şi asasinandu-şi competiţia; se bazează integral pe fapte reale – de la ceea ce a precedat instalarea lui Hitler drept cancelar pînă la ocuparea Austriei, trecînd prin incendierea Reichstag-ului si toate faradelegile comise de el.

14-08-13-P_10

Bineinteles ca Pontanescu nu este nici pe departe un Hitler, dar el are fara nici dubiu structura amorala a personajului Arturo Ui. Am citit tot ce a declarat ieri jumatatea activa a personajului (Ponta) la RTV: minciuna dupa minciuna, adevarul a fost strain si departe de buzele sale. Mai devreme am avut ocazia sa-l vad pe Antonescu, partea pasiva a personajului, care a debitat in lungile minute puse la dispozitie de televiziunea varanului nimic altceva decat frazele gaunoase la adresa presedintelui, care nu mai este o miza electorala pentru nimeni.

Incercam sa-mi amintesc ieri un singur discurs al lui Antonescu in care propunea ceva practic – economie, santate, educatie – NIMIC!

Scriam acum cateva zile despre bun-simţ si mi-am amintit de “bunul-simţ” promovat de Crin Antonescu in alegerile din 2009. Bineinteles – un plagiat, am si aratat de unde venea ideea. Crin Antonescu, din nefericire prin populismul infantil pe care l-a propagat, a dus la derizoriu ideea de bun-simţ. Mişcarea conservatoare a bunului-simţ este cunoscuta si sustinuta in Statele Unite, Anglia, Canada, Australia si Singapore. Conservatorismul bunului-simţ isi trage perceptiile morale si ideologia sociala din crestinismul protestant (evanghelic). În fiecare ţară, agenda politică este diferita, dar are teme economice comune:

1. Reducerea fiscalitatii si minimalizarea taxelor pot promova creşterea economică.
2. Sprijin pentru liberalismul economic, capitalismul moderat, monetarismul şi liberul schimb.
3. Privatizarea majoritatii infrastructurilor şi a serviciilor guvernamentale, bazata pe convingerea ca sectorul privat este mai eficient si poate oferi astfel de servicii mai ieftine si mai performante.
4. Raţionalizarea politicilor guvernamentale şi reducerea reglementarilor restrictive într-un efort de a usura investitiile transfrontaliere si cartelizarea comerciala.

Unde la naiba vedeti voi bun-simţ in acest sumbru Antonescu, parte din simbioza vidului, reprezentat de personajul Pontanescu. 21 de taxe si impozite noi sau majorate au fost introduse în Codul Fiscal de acest Guvern doar prin ordonantele de urgentă nr. 5,6,7,8 si 16 în prima jumătate a anului 2013. Statul de drept este pus in pericol zilnic de baronii USL, economia este neglijata, aproape abandonata gangsterilor cu niste carnete de partid.

Singurul meu indemn este cel formulat acum aproape 80 de ani de celebrul Brecht – ascensiunea lui Pontanescu poate fi oprită, daca nu o veti face, veti plati decenii intregi! Pontanescu nu este “jucator”, el are stofa de dictator.

« Previous PageNext Page »