Buna dimineata intr-o zi de sambata, 11 mai! În multe dintre zone vor fi ploi și manifestări de instabilitate atmosferică. Pe arii restrânse va mai ploua în vest, sud-vest și la munte. Ploile vor avea caracter de aversă și izolat vor fi posibile descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu intensificări în regiunile sudice, sud-estice și la munte, dar și asociat averselor, când vor fi possble vijelii. Temperaturile maximevor fi între 15 și 21 gr C, iar cele minime între 4 și 14 grade C. Bucuresti: 23/11 gr.C.
“BREAKING Președintele Iohannis a promulgat legea care dezincriminează evaziunea fiscală sub un milion de euro dacă prejudiciul e plătit / Șeful statului putea să retrimită la Parlament legea inițiată de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă Președintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea Ciucă – Ciolacu care dezincriminează evaziunea fiscală sub un milion de euro dacă prejudiciul e plătit, potrivit unui comunicat de presă. Șeful statului putea să retrimită legea la Parlament pentru reexaminare. Curtea Constituțională a respins în aprilie sesizarea depusă de USR și Forța Dreptei. …. Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au inițiat și trecut prin Parlament în doar două zile, în preajma Crăciunului din 2023, un proiect de lege care dezincriminează evaziunea fiscală cu prejudiciu sub un milion de euro dacă prejudiciul e plătit în 30 de zile de la finalizarea controlului ANAF. De asemenea, dacă prejudiciul e plătit până la primul termen de judecată, indiferent de valoarea prejudiciului, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. Proiectul de lege îi scapă pe evazioniștii care produc prejudicii sub un milion de euro dacă plătesc prejudiciul plus 25% în timpul urmăririi penale de către procurori. Proiectul lui Ciucă și Ciolacu modifică Legea 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. În plus, proiectul prevede că DNA și DIICOT pot investiga și ele evaziunea fiscală prevăzută la articolele 8, 9 și 9 secund din Legea 241/200, în anumite condiții. ….” Integral: https://www.g4media.ro
“Lupta magistraţilor pentru indemnizaţia de pensionare a ajuns la Curtea de Justiţie a UE / SURSE Poziţia Guvernului în procesul de la Luxemburg: România a tăiat bonificaţia magistraţilor ca să se încadreze în ţinta de deficit cerută de UE Guvernul – prin Ministerul Justiţiei şi Agentul guvernamental la CJUE – trebuie să formuleze observaţii scrise pâna la data de 18 mai 2024 în cadrul procesului privind indemnizaţia de pensionare a magistraţilor deschis la Curtea Europeană de Justiţie a UE de către Curtea de Apel Bucureşti, au declarat surse oficiale pentru G4Media.ro. E vorba de cauza C-762/23 în care CAB întreabă CJUE dacă nu este afectat principiul independenţei magistraţilor prin tăierea indemnizaţiei de pensionare. Bonificaţia constând în 7 salarii brute era prevăzută de Statutul magistraţilor din 2004, dar a fost suspendată din 2010, în contextul crizei economice, şi a fost eliminată în 2022. Curtea de Apel Bucureşti a decis să întrebe CJUE în cadrul unui proces în apel iniţiat de 6 judecătoare pensionate de la CAB care solicită plata indemnizaţiei actualizate cu rata inflaţiei plus dobânzi penalizatoare. ….Guvernul va sublinia la CJUE că, potrivit art. 153 (3) din Tratatul de aderare la UE, politica de salarizare nu face obiectul reglementării la nivelul UE şi va prezenta argumente care să fundamenteze concluzia că eliminarea dreptului salarial nu afectează principiul independenței judecătorilor, au explicat sursele G4Media.ro. ….Ce sume revendică judecătoarele: cel puţin 25.000 de euro plus actualizarea cu rata inflaţiei şi dobânzi penalizatoare …..Spre exemplu, judecătoarea Doina Anghel de la CAB s-a pensionat în septembrie 2020. Potrivit ultimei declaraţii de avere, judecătoarea Anghel avea un venit anual net din salarii de 182.228 lei, ceea ce înseamnă peste 15.000 de lei lunar. Aceasta înseamnă că indemnizaţia de pensionare constând în 7 salarii brute ar putea fi de cel puţin 125.000 de lei (25.000 de euro) la care se vor adăuga actualizarea cu rata inflaţiei şi dobânzi penalizatoare. …. Miza: Dacă foștii magistraţi câștigă în cele din urmă și primesc indemnizațiile de pensionare constând în 7 salarii brute, atunci toți magistrații pensionați în perioada 2010 – 2022 vor putea solicita și primi aceste indemnizații, au explicat juriștii consultați de G4Media.ro. Notă: De remarcat, în context, că majoritatea magistraţilor penalişti nu aplică deciziile CJUE privind prescripţia ceea ce favorizează inculpaţii care scapă de procese. În schimb, punctul de vedere al CJUE este solicitat de magistraţi atunci când e vorba de drepturile lor salariale. ….” Integral: https://www.g4media.ro
“Câți pensionari speciali are România în 2024. Ce români se bucură de pensii de peste 5.000 de euro Pensiile speciale rămân un subiect interesant pentru politicieni doar în campaniile electorale, când toți vor să le desființeze, în rest rămâne o veșnică controversă. Aceste pensii speciale sunt uriașe, în condițiile în care mare parte din ele sunt suportate de stat. Astfel, există beneficiari ai sistemului de pensii speciale care aduc în buzunarul fericiților peste 20.000 de lei pe lună. A existat chiar un român care a primit 17.000 lei din partea statului, partea necontributivă. …. Conform RTV, mai multe categorii de români se bucură de pensii speciale. Pensii uriașe primite pentru perioade în care nici măcar nu au cotizat și nu au muncit. De la funcționar din Parlament, la angajați ai Corpului Diplomatic sau foști angajați din domeniul aeronautic civil, toți se bucură de foarte mulți bani cadou de la statul român. Așadar, trebuie menționat că Legea 303/2002 care reglementează pensiile speciale, i-a adus unui pensionar special suma de 24.151 lei, din care 21.287 lei suportată din bugetul de stat, iar 6.700 lei din bugetul asigurărilor sociale de stat. Din această sumă, 17.000 lei a fost partea necontributivă, considerată partea în care fostul pensionar nu a cotizat sau nu a muncit. Ca de obicei, pensiile speciale foarte mari sunt primite de foști judecători sau magistrați. Potrivit CNPP, care citează Legea nr. 216/2015, nu mai puțin de 790 de persoane din cadrul Corpului diplomatic și consular al României au beneficiat de pensii speciale. Pensia medie era de 6.667 lei, dintre care 3.132 de lei erau suportați de la bugetul de stat. Între timp, potrivit legii 215/2015, România are 849 de foști funcționari publici din Parlament care primesc o pensie de 5.727 de lei, dintre care 3.240 de lei de la bugetul de stat. ….Mulți pensionari speciali și în cadrul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și Parchetelor. Vorbim aici despre 2.188 de pensionari care, potrivit Legi 567/2004, au o pensie medie de 6.247 lei, dintre care 3.408 lei sunt direct suportați din bugetul de stat. Așadar, pensiile le sunt plătite tot de românii muncitori. ….În aprilie 2024 existau în România doar din rândul procurorilor și judecătorilor 5.621 de pensii speciale, din totalul de peste 11.000 de pensii speciale din România. De altfel, de aici sunt și cele mai mari pensii, de peste 5.000 de euro pe lună. Ar fi cu 200 de pensionari speciali mai puțin în aprilie 2024, conform datelor oficiale centralizate de Casa Națională de Pensii Publice CNPP. ….” Integral: https://www.fanatik.ro
“EXCLUSIV Aproape 5,3 miliarde de euro este valoarea despăgubirilor cerute României în litigiile internaționale / Cazul cu miză de 2 miliarde dolari Statul român este implicat în 12 mari litigii de arbitraj internațional, în derulare, cele mai multe aflându-se pe rolul Tribunalului arbitral al Băncii Mondiale de la Washington (ICSID), spune Ministerul Finanțelor, la solicitarea HotNews.ro. Dintre cele 12 litigii internaționale, opt se află la ICSID, majoritatea dintre ele fiind declanșate de investitori în domeniul energiei regenerabile. Cele mai multe litigii internaționale sunt la ICSID Washington, acolo unde România a câștigat recent cazul legat de Roșia Montană. Majoritatea proceselor pe rol sunt în domeniul energiei regenerabile. Investitorii care au pierdut dreptul la certificate verzi au dat România în judecată la ICSID, reclamând schimbarea bruscă a legii regenerabilelor în anul 2013. Întâi, modificarea s-a făcut prin OUG 57, iar apoi în ianuarie 2014 prin legea de aprobare a OUG 57. În acea perioadă, producătorii de energie regenerabilă au protestat față de aceste modificări bruște. Guvernul României, condus atunci de premierul Victor Ponta, a avut o altă opinie și Ministerul Energiei, sub portofoliul lui Constantin Niță, a aprobat proiectele de OUG, care anulau mare parte din certificatele verzi de care beneficiau producătorii de energie regenerabilă. ….. OMV Petrom, două procese deschise Trei dintre litigii sunt la Paris, la Curea Internațională de arbitraj. …. Cel mai recent caz este cel al Damen Holding. Compania Damen a dat România în judecată, solicitând rezilierea acordului de asociere încheiat în 2018, prin care statul român a devenit acţionar majoritar (51%) al companiei Damen Shipyards Mangalia SA, iar Damen a rămas cu 49%. Un alt caz recent este cel al OMV Petrom. Compania petrolieră a depus, anul trecut, în iunie, la Curtea Internațională de Arbitraj de la Paris, o reclamație împotriva statului român, fiind vizată modificarea legii offshore în ceea ce privește modul în care compania poate dispune de gazele produse din Marea Neagră. Într-un alt caz, început în martie 2017, austriecii de la OMV au dat în judecată România din cauza unor lucrări de decontaminare a unor terenuri preluate în urma privatizării din 2004. OMV consideră că statul român ar fi trebuit să suporte o parte din cheltuielile de decontaminare, fiind vorba de o poluare istorică a terenurilor, sumele solicitate ridicându-se la 542 milioane euro. 2 miliarde de dolari cer doi români din industria cinematografiei Potrivit Ministerului Finanțelor, există un litigiu de arbitraj internațional care se judecă potrivit regulilor Comisiei Organizației Națiunilor Unite pentru dreptul comercial internațional (UNCITRAL), promovat de frații Jack și Edward Sukyas. În acest caz se înregistrează cea mai mare sumă solicitată României, aproximativ 2 miliarde dolari. ….Familia fraților Sukyas a avut o afacere înființată în perioada interbelică, în industria cinematografiei, CIRO Films, care a fost expropriată în 1948, de către comuniști. Frații Sukyas își cer moștenirea, dar și despăgubiri de 2 miliarde de dolari ….” Integral: https://www.hotnews.ro
“Un fost judecător cere ca Marcel Vela (PNL) să fie declarat colaborator al Securității comuniste. CNSAS l-a albit, deși a dat note informative cu numele de cod ”Smena”. Procesul are termen cu două zile înainte de alegerile locale Un fost judecător din Caraș Severin a atacat în justiție adeverința eliberată în octombrie 2023 prin care Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a decis că Marcel Vela, fost ministru PNL de Interne, nu a fost colaborator al Securității ca poliție politică. Adeverința CNSAS arată că Vela a dat note informative cu numele conspirativ ”Smena”, dar judecătorul cere ca liderul PNL să fie declarat colaborator al Securității. …. CNSAS a arătat în adeverință că Marcel Vela a dat note informative la Securitate – fosta poliție politică a regimului comunist – începând cu 1987, chiar dacă dosarele sale personale au fost distruse decembrie 1989. Astfel, potrivit adeverinței CNSAS, Vela a dat o notă informativă scrisă de mână și semnată ”Smena”, cu mențiunea ”material furnizat cu ocazia recrutării”. …. În ciuda acestor note informative, CNSAS a decis că lui Marcel Vela ”nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securității, în sensul legii”. Germina Nagâț, membră a Colegiului CNSAS, a făcut opinie separată față de decizia CNSAS. ”Consider eronată și distorsionată interpretarea situației de fapt și a documentelor din nota de constatare. Este regretabil că efortul investigativ și deliberativ al colegilor de la Direcția Investigații și Direcția Juridică a fost ignorat, invocându-se ”argumente” care au aruncat în derizoriu atât rezultatele muncii unor profesioniști, cât și deconspirarea Securității, așa cum a fost prevăzută de legiuitor”. ….” Integral: https://www.g4media.ro
“România cumpără rachete de ultimă generaţie de la americani. Investiție de 70 de milioane de dolari Rachete AIM-9X Sidewinder de ultimă generație vor fi cumpărate de România de la americani. Avioanele F-16 vor fi dotate cu acestea. ….Investiția se ridică la aproximativ 70 de milioane de dolari, iar cu aceste rachete vor fi dotate avioanele F-16. Vorbim de cea mai avansată versiune a rachetei AIM-9X Sidewinder – Block II care este operată de armata SUA, potrivit unui comunicat transmis de MApN. ….Pachetul va include și suportul logistic. Prin această achiziție, armata vrea să consolideze apărarea și securitatea parteneriatului strategic, proces în care sunt implicate SUA, cu scopul descurajării posibilelor agresiuni din zona Mării Negre, potrivit ministrului. ….Amintim că în luna aprilie, MApN a primit a doua serie de avioane F-16 achiziționate din Norvegia. Reprezentanții Ministerului Apărării informau, la momentul respectiv, că România vrea să își consolideze apărarea aeriană. ….” Integral: https://www.fanatik.ro
“România va transfera Ucrainei un Patriot de un miliard de dolari. Ce va primi în schimb? …. Până în acest moment, pe teritoriul Ucrainei sunt funcționale între două și patru sisteme de acest tip, conform analizării datelor oficiale. În luna mai, anul trecut, reprezentanți ai SUA au raportat că o baterie Patriot a fost lovită de o rachetă hipersonică Kinjal, fiind avariată, dar repusă în funcțiune câteva luni mai târziu. …. România are un contract pe mai mulți ani cu compania Raytheon Technologies Corp, cea care produce sistemul, pentru livrarea a șapte baterii Patriot. Acestea ar urma să securizeze într-o mare măsură cerul României de orice posibil atac aerian cu rachete. În acest moment, un sistem a fost recepționat, montat și este funcțional pe teritoriul țării noastre, alte trei sunt în faza de instalare, iar ultimele trei vor sosi în următorii ani. ….” Integral: https://spotmedia.ro
“Profesoară de fizică numită în conducerea unei companii din energie. Rocadă cu soțul, membru PNL, traseist politic și turnător la Securitate Dana Trancotă, profesoară de fizică și consilier județean din partea PNL, a fost numită recent în conducerea Regiei Tehnologii pentru Energia Nucleară ….În data de 5 octombrie 2023, ministrul energiei, Sebastian Burduja numea cei șapte noi membri ai Consiliului de Administrație ai Regiei Autonome Tehnologii pentru Energia Nucleară (RATEN) Mioveni. Printre schimbările făcute astfel în componența CA-ului se remarca numirea Danielei Trancotă, profesoară de fizică la liceul din Vânju Mare, Mehedinți, acolo unde predă din anul 1990……Intersecția acesteia cu administrația publică începe însă în urmă cu peste 20 de ani. În anul 2001 a fost timp de câteva luni director de cabinet al prefectului județului Mehedinți, nimeni altul decât actualul ei soț, Dan Trancotă. După cele câteva luni în această funcție a fost ajuns repede în Consiliul de Administrație al Societății pentru Exploatare Portuară Drobeta SA, poziție în care stă timp de patru ani. Apoi, între 2004 și 2008 obține un mandat de consilier județean la Mehedinți, funcție în care avea să revină zece ani mai târziu…..În anul 2021, directorul unei școli din Drobeta Turnu-Severin o acuza pe inspectoarea Daniela Trancotă că a acordat puncte de gradație doar directorilor care sunt membri PNL și, mai mult, a acordat 130 de astfel de puncte chiar propriului soț, Dan Trancotă, pensionar și profesor de fizică la liceul din Vânju Mare……” Integral: https://www.fanatik.ro
“Olimpici internaționali pe banii lor și ai profesorilor. Mai mulți elevi români au fost premiați la două concursuri internaționale de Limba latină, în Italia, la care au ajuns pe cont propriu, concursuri excluse fără explicații de Ministerul Educației din România din calendarul competițional, în urmă cu 2 ani Mai mulți elevi români au participat recent la două din cele trei concursuri internaționale de Limba latină care reunesc cei mai buni elevi din Europa la traduceri din autorii clasici. Liceenii, de la licee din diferite orașe, au mers în Italia pe cont propriu și s-au întors cu premii, dar nu le sunt recunoscute în vreun fel de Ministerul Educației (ME). Instituția a scos de doi ani cele două concursuri din graficul participărilor, fără vreo explicație pentru aceștia. Elevii au fost pregătiți de profesorii lor, dar și de profesori de la Facultatea de Limbi și literaturi străine a Universității din București (FLLS-UB) care au făcut înscrierile direct la organizatorii din Italia, după cum explică profesorul Theodor Georgescu pentru Edupedu.ro. Contrar declarațiilor oficiale, cele mai recente ale ministrei Educației, Ligia Deca, fiind la singura deschidere a unei etape naționale de olimpiadă școlară 2024 la care a participat, la Timișoara, pentru cea de Limbi clasice – latină și greacă veche, elevii și profesorii însoțitori au plătit tot ce înseamnă deplasarea în Italia. Iar premiile – un loc VI, un loc I și o mențiune de onoare nu pot fi recompensate în România sub vreo formă: concursurile nu sunt în listele și calendarele aprobate de Ministerul Educației (ME). ….” Integral: https://www.edupedu.ro
“Cioloş: Ciolacu îşi ascunde incompetenţa în spatele lui Piedone şi Firea / Organizarea competiţiei pentru alegerile europarlamentare, un fiasco până acum ..…„Marcel Ciolacu a comasat europarlamentarele cu localele şi PSD cu PNL ca să nu i se vadă incompetenţa şi că nu are soluţii pentru problemele adevărate ale oamenilor. Lipsa de anvergură europeană a candidaţilor de pe lista lui Marcel Ciolacu este acoperită de maşina de zgomote media plătită generos din subvenţii de la stat, din buzunarul oamenilor. Principala problemă în aceste alegeri a devenit clanul Piedone şi revenirea Gabrielei Firea după azilele groazei. În condiţiile în care legislaţia europeană afectează aproape toate aspectele vieţii de zi cu zi a românilor, Ciolacu ascunde această competiţie electorală şi apoi va da vina din nou pe “Bruxelles” pentru că cei puşi de el pe liste cu mâna nu ştiu să negocieze în numele ţării”, a completat Dacian Cioloş, conform sursei citate …..” Integral: https://www.g4media.ro
“Dezvăluirile cu va urma ale fostului primar care este Dilematicul Marian Vanghelie s-a hotărît. Candidează din nou la Primăria sectorului 5. Cu o condamnare la 11 ani și cîteva luni de închisoare pentru corupție, contra căreia e în plin recurs, Vanghelie susține că s-a gîndit îndelung dacă s-o facă. …. În confesiunile lui televizate, Vanghelie a vorbit pe larg și despre trecutul lui de pînă în 1990, cînd a fost bișnițar. Adică, din punctul lui de vedere, era om de afaceri pe bulevard. Vindea bilete de cinema, vindea valută și cîștiga atît de bine din afacerile astea, încît cumpăra carne cu o sută de lei kilogramul de la restaurantul „Mărul de aur“, unde bucătar era domnul Piedone. Acela a fost începutul unei lungi prietenii între el și domnul Piedone, căruia Vanghelie îi sintetizează cariera prin primăriile de sector. Rugat de Piedone să-l ia viceprimar la sectorul 5, Vanghelie i-ar fi zis: „«Du-te înapoi la 6!» Și s-a dus, i-a nenorocit pe ăia, pe băbuțele cu zarzavaturi, după care s-a dus la sectorul 4. Dădea cu picioarele in zarzavaturi și a ajuns primar. (…) De la 4 a plecat, că dacă mai candida, nu-l mai alegea nimeni, și a venit la 5, eu eram în arest. Acum s-a dus la Capitală, că știe că pierde (dacă ar mai candida la sectorul 5)“. Pe băiatul lui Piedone, care candidează și el la sectorul 5, Vanghelie nu-l atacă. Are ce are cu Piedone tatăl, despre care mai susține că „minte din trei în trei minute“ și că, pe vremea cînd era primar la sectorul 4, „făcea chefuri cu lăutari în sediul Primăriei, la etaj“. ….” Integral: https://www.catavencii.ro

“Mihai Neamțu acuzat de ceilalți cerșetori că s-a băgat în față la Gigi Becali Scandal la poarta lui Gigi Becali, unde câteva zeci de cerșetori care se adună acolo zilnic pentru a primi pomană de la patronul FCSB acuză că politicianul Mihai Neamțu s-ar fi băgat în față atunci când Becali a ieșit să arunce bani milogilor. Mihai Neamțu le-ar fi spus cerșetorilor să se dea la o parte pentru că el vine să ia niște bani grei, nu mărunțiș cum cer ei. Cerșetorii spun însă că nu e normal să se bage în față politicienii de la AUR, pentru că ei au venit încă de la 4 dimineața să se pună la coadă ca să apuce câțiva euro aruncați de cel mai bogat cioban al României. Chiar și așa, Mihai Neamțuu n-a reușit să apuce prea mulți bani de pe jos în momentul în care Becali a ieșit pe geam și le-a azvârlit milogilor un teanc. Politicianul, care mai nou are o burtă impresionantă, care rivalizează cu cea a lui Papahagi, abia reușea să se aplece după bani, în timp ce alți cerșetori, mult mai agili, îi apucau repede. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro



“


“Jocurile care vor decide soarta externă a lui Klaus Iohannis și ce se va întâmpla după instalarea AUR la Bruxelles …. Dacă, de exemplu, Ursula von der Leyen, actuala președintă a Comisiei Europene, va fi realeasă pentru un nou mandat, președintele român nu mai are șanse să obțină un post UE. În schimb, dacă Von der Leyen pierde, Klaus Iohannis are șanse să ajungă viitorul „ministru de Externe” al Uniunii – nu degeaba, în cadrul vizitei la Washington, a primit o distincție pentru „leadership internațional”, din partea unui prestigios think tank. „Cred că ăsta e jocul: joci tare și, dacă ieși pierzător, poate ți se dă ceva”, a comentat expertul român. …. Fereastra norocoasă a României, deși nu se închide total, se închide parțial. Pe de-o parte, pentru că am avut acea ocazie deosebită cu Dacian Cioloș la președinția unui grup politic (Renew Europe, al treilea mare grup politic din PE, n.r.). Și de acolo s-a mai dus în jos influența. Pe de altă parte, pentru că delegația României se va fragmenta substanțial în Parlamentul următor, odată cu venirea AUR. ….Pe de altă parte, ai noștri, în medie, sunt mai preocupați să ocupe poziții formale, de președinte, vicepreședinte, în grup sau în comisii, de unde cred ei că exercită mai multă influență sau o viziune mai de ansamblu. ….Pe când alții – în general, vesticii sau nordicii – sunt foarte activi în calitățile lor de raportori. Adică să influențeze direct legislația. Și acumulează puncte pe parcursul mandatului. Acolo, cresc punctele respective, pe măsură ce sunt mai activi, pe măsură ce influențează mai mult rapoarte. …. Poate să fie și o tactică de negociere. Adică a ieșit președintele Iohannis destul de agresiv și dacă ia Mark Rutte (premierul demisionar al Olandei, celălalt candidat oficial rămas în cursă pentru șefia NATO, n.r.) conducerea NATO, gândirea poate fi că trebuie să i se dea ceva și lui Klaus Iohannis. Nu e exclus. Cred că ăsta e jocul: joci tare și, dacă ieși pierzător, poate ți se dă ceva. Dacă Ursula von der Leyen rămâne președinta Comisiei Europene, s-a terminat. EPP (familia politică din care face parte și Klaus Iohannis, n.r.) nu mai poate obține niciun alt post greu, în niciun caz Serviciul de Acțiune Externă. Dar dacă nu trece Ursula von der Leyen – și o să fie foarte greu să treacă, o să se creeze o panică și e posibil să-l pună pe Mario Draghi la președinția Comisiei, pentru că are mai mult consens. În acest caz, se lasă loc pentru PPE să ia ceva și e posibil să ia Serviciul de Acțiune Externă, să zicem. Și Renew Europe să ia, probabil prin Alexander De Croo (premierul Belgiei, membru al familiei politice liberale, la nivel european), președinția Consiliului European. ….” Integral: 

“Cum să te duci într-o fabrică să lucrezi în trei schimburi, adică şi noaptea, plus ore suplimentare în weekend, pentru 3.800-3.900 de lei, cu bonuri de masă, când la stat salariile sunt mai mari cu 50% decât media pe economie şi pleci acasă la ora 16.00? Când fabricile private încep să facă concedieri colective, primarii îşi angajează fără probleme propriile familii la stat .…. Taparo Baia Mare, unul dintre cei mai mari producători de mobilier, caută operatori tapiţare, oferind 6.600 de lei brut, adică aproape 3.900 de lei net. Fabrica de porţelan Apulum din Alba Iulia oferă pentru un operator de producţie pe trei schimburi, ceea ce presupune 64 de ore noaptea şi circa 56 de ore suplimentare şi ore de weekend, un venit brut de 5.200 de lei, ceea ce înseamnă un venit net de 2.950 de lei. La acesta se adaugă tichete de masă de 630 de lei, rezultând un venit net realizat de 3.580 de lei. Pe lângă această sumă se decontează transportul, între 100 şi 450 de lei, la care se mai adaugă prime de vacanţă, zile de naştere, decontarea cheltuielilor medicale, beneficii în valoare totală de circa 150 de lei/persoană/lună. Ar fi un total, să spunem, de 3.800-3.900 de lei venit net.

“Raport al Curții de Conturi: Portul Constanța nu a reușit să recâștige rolul de hub la Marea Neagră / Nereguli descoperite Management defectuos și schimbător, lipsa de indicatori de performanță, terenuri nevalorificate, un grad redus de realizare a investițiilor și infrastructura portuară, rutieră și feroviară învechită sunt câteva dintre problemele descoperite de Curtea de Conturi care a realizat un audit la Portul Constanța. Raportul arată că, „din punct de vedere al cantității de marfă manipulată, în perioada auditată Portul Constanța și-a îmbunătățit poziția în topul porturilor europene care transportă anual peste un milion de tone de mărfuri. Cu toate acestea, România s-a situat sub media europeană din punct de vedere al cantității de marfă manipulate prin porturile maritime, deși Portul Constanța beneficiază de o poziție geografică avantajoasă. În ce priveste traficul de containere, Portul Constanța nu a reușit să recâștige rolul de hub la Marea Neagră pentru mărfurile containerizate, deținut anterior perioadei auditate. Spre deosebire de Portul Constanța, unele porturi europene au raportat creșteri substanțiale în ce privește traficul de containere. În acest context, începând cu anul 2018, Portul Constanța si-a pierdut poziția în topul primelor 20 de porturi europene clasificate în funcție de volumul containerelor manipulate”, arată raportul. În Portul Constanța, traficul de containere a scăzut de la 6,89 milioane de tone în anul 2016, la 6,18 milioane de tone anul 2021. Creșterea din anul 2022 a mărfurilor containerizate s-a datorat în principal conjuncturii externe, mai arată raportul. … Compania are în administrare terenuri nevalorificate prin închiriere, dar și terenuri nesistematizate, neincluse în circuitul economic. Acestea constitue un potențial major de dezvoltare a Portului Constanța, care ar putea contribui semnificativ la creșterea veniturilor companiei și la consolidarea rolului strategic al portului în regiune. Gradul de realizare a investițiilor nu a atins un nivel care să conducă la modernizarea și dezvoltarea infrastructurii învechite a Portului Constanța și, implicit, la creșterea atractivității și competitivității portului. Din cele 19 proiecte de investiții prevăzute în Master Planul Portului Constnața, în perioada 2016-2022 au fost finalizate doar 2 proiecte. ….” Integral: 


“Călătoriile cu avionul ale președintelui: contract-cadru de 8,5 milioane de lei pentru patru ani, câștigat de Tarom și trei companii private Patru companii au câștigat un acord-cadru pe patru ani pentru servicii de transport aerian de călători în țară și străinătate în urma unei licitații organizate de Administrația Prezidențială, potrivit anunțului oficial de pe 






:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/05/profimedia-0844234509-scaled.jpg?resize=168%2C140&ssl=1)




“Numărul firmelor dizolvate a crescut în România cu aproape 15% în primul trimestru din acest an față de aceeași perioadă a anului trecut Numărul firmelor dizolvate a crescut cu aproape 15% în primul trimestru din acest an, până la 12.279, faţă de 10.709 în perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) și citate de Agerpres. Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 2.540 de firme (număr în creştere cu 12,69% faţă de ianuarie – martie 2023) şi în judeţele Ilfov (705, plus 61,33%), Constanţa (620, plus 23,02%), Cluj (606, plus 18,13%), Timiş (551, minus 8,93%) şi Iaşi (468, plus 37,65%). La polul opus, cele mai puţine dizolvări de firme au fost consemnate în judeţele Covasna, respectiv 72 (plus 24,14% faţă de primul trimestru din 2023), Ialomiţa (78, plus 25,81%), Caraş-Severin (79, plus 8,22%) şi Mehedinţi (81, minus 47,27%). Domeniul de activitate care a înregistrat cele mai multe dizolvări de firme, în ianuarie – martie 2024, este comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, unde s-au înregistrat 3.368 de dizolvări la nivel naţional. Faţă de primul trimestru din 2023, dizolvările din acest sector au crescut cu 12,72%. ….” Integral:
“Nicuşor Dan: Există mafie imobiliară. Cea mai agresivă formă este când încep să dea în judecată şi cer despăgubiri de zeci de milioane …. Nicuşor Dan a fost întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, în legătură cu acuzaţiile PNL potrivit cărora blochează dezvoltarea oraşului şi câte autorizaţii de construire a dat în mandatul său. „Am dat în acelaşi ritm în care au dat şi administraţiile anterioare, cu diferenţa că alea noastre sunt legale, că dintre alea date în administraţia trecută şi contestate în instanţă, 50% erau nelegale, anulate de instanţă. Noi am verificat la sânge şi am dat. Cam 600-800 de autorizaţii pe an au dat toţi primarii din Bucureşti, noi dând autorizaţii numai pe zonele istorice ale oraşului, pe zonele protejate”, a explicat Nicuşor. Întrebat dacă s-au construit şi blocuri în urma acestor autorizaţii acordate, primarul Capitalei a răspuns: „S-au supraînalţat case, s-au făcut reparaţii interioare, s-au construit pe spaţii libere construcţii. În fine. Noi, repet, reglementăm doar zona centrală a oraşului, zona istorică, 7% din teritoriu şi nu prea sunt blocuri, adică trebuie să te încadrezi evident în specificul zonei”. El a precizat că nu au existat încercări directe de a i se oferi şpagă de când este politican, dar au existat aluzii…..„Există speculă imobiliară şi mafie imobiliară. Speculă imobiliară este când tu cumperi un teren şi faci nişte operaţiuni, de exemplu iei un PUZ de la Consiliul General şi în urma acestui PUZ, deci tu nu faci nimic decât cumperi, nişte oameni fac nişte hârtii şi în urma acestor hârtii valoarea terenului tău creşte cu 50%, cu 80%, cu 100%. Asta e speculă imobiliară şi a funcţionat ani de zile foarte bine.
“Conflict de interese la europarlamentari? 70% din deputați au venituri din alte activități, șase dintre ei câștigă mai mult din al doilea job decât ca legislatori ….
“

“UE investighează mai multe investiții ale Chinei, într-un ultim efort de a proteja producătorii autohtoni/ Eolienele și mașinile electrice, printre achizițiile anchetate Uniunea Europeană a lansat miercurea trecută o investigaţie cu privire la achiziţionarea de dispozitive medicale de către China, într-un ultim efort de a proteja producătorii autohtoni, transmite News.ro. De asemenea, a lansat mai multe anchete pentru a stabili dacă producătorii chinezi de tehnologie curată inundă piaţa cu bunuri subvenţionate şi dacă companiile din China beneficiază în mod nedrept de subvenţii în timp ce operează în interiorul UE. Comisia Europeană, care efectuează investigaţiile, spune că scopul său este de a preveni concurenţa neloială şi denaturarea pieţei. DISPOZITIVE MEDICALE Comisia Europeană a lansat o anchetă privind achiziţiile publice din China de dispozitive medicale, a anunţat jurnalul oficial al UE pe 24 aprilie. Ancheta este prima în cadrul Instrumentului de achiziţii internaţionale al UE, care urmăreşte să împiedice ţările să favorizeze în mod nedrept furnizorii interni. …. TURBINE EOLIENE UE investighează subvenţiile primite de furnizorii chinezi de turbine eoliene destinate Europei, a declarat comisarul antitrust al blocului, Margrethe Vestager, pe 9 aprilie. Vestager va analiza dezvoltarea parcurilor eoliene în Spania, Grecia, Franţa, România şi Bulgaria, a spus Vestager fără a numi anumite companii. …. PANOURI SOLARE Comisia a deschis două investigaţii în temeiul Regulamentului UE privind subvenţiile străine (FSR) pentru a stabili dacă doi ofertanţi chinezi au beneficiat în mod excesiv de subvenţii în ofertele lor făcute în cadrul unei licitaţii publice pentru un parc de energie solară în România, a anunţat pe 3 aprilie. Investigaţiile vizează un consorţiu format din ENEVO din România şi o unitate a LONGi din China şi filiale ale grupului de stat chinez Shanghai Electric. Comisia are termen până pe 14 august să ia o decizie cu privire la blocarea contractului, acceptarea angajamentelor companiilor de a elimina denaturarea concurenţei sau să nu obiecteze. ….” Integral: 




“Nicuşor Dan: În campania din 2020 nu am spus că rezolvăm pe loc problema termoficării, ci am promis că îmbunătăţim, ceea ce am făcut / Iarna asta am avut o medie de 99% de funcţionare în parametri, adică dacă un apartament nu avea, 99 aveau .…El a explicat şi ce înseamnă că a ”îmbunătăţit”: „Dacă luăm gradul de satisfacţie, de exemplu, iarna asta am avut o medie de 99% de funcţionare în parametri. Adică în momentul în care un apartament nu avea, 99 aveau, mult mai mult decât în iernile trecute. Dacă luăm în alt indicator, ăsta e cel mai relevant indicator, câtă apă pierzi în pământ. Gabriela Firea a luat o cantitate şi a mărit-o cu vreo 40 – 50% şi noi am reuşit să o scădem cu 20%. N-am scăzut-o cu 40-50% să ne întoarcem la cantitatea din 2016, dar măcar suntem în direcţia bună. Am schimbat 110 kilometri în trei ani, mai mult decât ei în 12 ani. Am propus 50 pe an şi doar în 2023 am reuşit să ajungem la 50 pe an!” …. „Anul ăsta o să avem 70, sunt convins, pentru că avem în momentul ăsta 15 şantiere mari”, a adăugat Nicuşor Dan. În ceea ce priveşte rezolvarea problemei termoficării până la finalul celui de al doilea mandat, în cazul în care va fi reales, edilul a dat asigurări că ” o să fie tot mai bine”. „Suntem cam la…, vorbim doar de reţeaua principală, că acolo sunt marile avarii, suntem la 200 şi un pic din 1000 schimbaţi, dar la sfârşitul mandatului următor o să fim la 500 din 1000 şi asta înseamnă că cei 500 sunt bineînţeles aleşi acolo unde ştim că sunt cele mai multe avarii, ceea ce înseamnă că nu o să mai fie o problemă apa caldă şi căldura. O să fie tot mai bine. Şi, din nou, o chestiune relevantă este că în toate sondajele de până anul trecut, apa caldă şi căldura era pe primul loc, acum e pe trei sau patru”, a mai transmis Nicuşor Dan. …. El a precizat că problema traficului se află pe primul loc în nemulţumire bucureştenilor. Nicuşor Dan a precizat că nu a rezolvat această chestiune, dar ea nici nu a fost înrăutăţită. „N-am rezolvat-o, dar nici n-am mers în mai rău. Pentru că sursa traficului e dezvoltarea imobiliară. Şi aveam toate perspectivele să mergem în mai rău.(…) Se construiesc blocuri care sunt foarte dense şi oamenii au dificultăţi să iasă cu maşina chiar dintre străzile pe care stau ei şi după aceea se aglomerează bulevardele în care ies, se construiesc ansambluri de blocuri care n-au şcoli şi grădiniţe şi atunci părinţii se urcă în maşină să-şi ducă copiii la şcoală şi la grădiniţă, că nu o să-i ţină acasă. Şi în felul ăsta s-a dezechilibrat timp de 20 de ani oraşul şi nu există baghetă magică să rezolvi. Un lucru bun pe care l-am făcut a fost să oprim asta, al doilea, cât am putut, că au mai scăpat pe la sectoare, al doilea lucru bun pe care l-am făcut, dar care n-a rezolvat pentru noi decât parţial problema, a fost să îmbunătăţim transportul public…..”” Integral:
“FMI: Europa de Est va devansa în curând sudul Europei la capitolul standard de viaţă. Migrația muncitorilor din Est spre Sud a început să se oprească La aproape patru decenii de la colapsul Uniunii Sovietice, standardele de viaţă din ţările care au ieşit de pe orbita URSS pentru a se alătura Uniunii Europene urmează să le devanseze pe cele ale ţărilor din sudul blocului comunitar, transmite Bloomberg, citată de Agerpres. …. Este posibil ca şi cele mai recente progrese să fie rezultatul unor trenduri care nu au fost avute în vedere de planificatorii economici. În timp ce noile state membre din Europa Centrală şi de Est au văzut cum Produsul lor Intern Brut a crescut semnificativ, graţie investiţiilor străine şi accesului la piaţa şi fondurile UE, fenomenul de convergenţă a fost ajutat şi de creşterea mai lentă din Italia. Îmbunătăţirea standardelor de viaţă începe să dea roade. Migraţia muncitorilor care căutau salarii mai mari în alte ţări a început să se inverseze. Guvernele din regiune speră de asemenea că economiile lor mai mari se vor traduce şi într-o putere politică mai mare, în contextul în care fac lobby la Bruxelles pentru lucruri precum majorarea cheltuielilor cu apărarea. …” Integral:
“Cele trei căi prin care Rusia încearcă să destabilizeze Ucraina și să obțină victoria – Analiză ISW … Primul efort rusesc: Încercarea de a profita de lipsurile armatei ucrainene Adjunctul șefului Direcției principale de informații militare din Ucraina (GUR), generalul-maior Vadym Skibitskyi, a declarat într-un interviu pentru 




“Șeful Forumului Economic Mondial: “Nu am văzut acest tip de datorii de la războaiele napoleoniene” …. ”Creşterea globală [estimare] în acest an este de aproximativ 3,2 [%]. Nu este rău, dar nu este ceea ce eram obişnuiţi – tendinţa de creştere a fost de 4% timp de decenii”, i-a spus el lui Dan Murphy de la CNBC, adăugând că există riscul unei încetiniri ca cea observată în anii 1970 în unele economii majore. ”Nu putem intra într-un război comercial, trebuie încă să facem comerţ unii cu alţii. Comerţul se va schimba şi lanţurile valorice globale (…) Atunci trebuie să ne ocupăm de situaţia datoriei globale. Nu am văzut acest tip de datorie de la războaiele napoleoniene, ne apropiem de 100% din PIB-ul global în datorii”, a explicat el când a fost întrebat despre evitarea unei perioade de creştere scăzută. El a spus că guvernele trebuie să analizeze cum să reducă această datorie şi să ia măsurile fiscale adecvate fără a intra într-o situaţie în care aceasta declanşează o recesiune. Avertismentul său vine cu un raport recent al Fondului Monetar Internaţional care a remarcat că datoria publică globală a crescut la 93% din PIB anul trecut şi era încă cu 9 puncte procentuale mai mare decât nivelurile anterioare pandemiei. FMI a estimat că datoria publică globală ar putea ajunge la 100% din PIB până la sfârşitul deceniului. Fondul a evidenţiat, de asemenea, nivelurile ridicate ale datoriei din China şi Statele Unite, declarând că politica fiscală laxă în acestea din urmă pune presiune asupra dobânzilor şi dolarului care apoi cresc costurile de finanţare în întreaga lume, amplificând fragilităţile preexistente. Brende de la WEF a declarat duminică că cel mai mare risc pentru economia globală este acum ”recesiunea geopolitică cu care ne confruntăm”, subliniind tensiunile recente Iran-Israel. 


:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/04/50308979mnormalnone.jpg?resize=182%2C152&ssl=1)




“Datoria publică a României a crescut puternic, la un nou nivel record. Îndatorarea a depăşit 52% din PIB – presă Datoria publică a României a crescut puternic în luna februarie, cu circa 40 de miliarde de lei, de la 801,69 miliarde lei în ianuarie la 841,29 miliarde lei, potrivit datelor analizate de Profit.ro, transmite News.ro. Creşterea rapidă a datoriei la începutul anului are loc ca urmare a strategiei Finanţelor de a împrumuta în primele luni o parte mare din necesarul de finanţare pentru întreg anul. Pe măsură ce statul va face în cursul anului plăţi mai mari în contul datoriei, la termenele prevăzute, acest impact se va diminua, notează



“”If he wins”. Revista Time prezintă un program care dă fiori dacă Trump câștigă. ”Preşedinţia imperială care ar remodela America şi rolul său în lume” …. TABERE DE IMIGRANŢI FĂRĂ ACTE ŞI EXPULZARE Acesta este vârful de lance al campaniei lui Donald Trump. …Este vorba despre aproape 11 milioane de oameni. …. ”Garda Naţională (un corp de armată al statelor) ar trebui să fie capabilă să se ocupe de asta. Dacă nu, voi folosi armata”, adică trupe federale, declară Donald Trump. Când revista îi atrage atenţia că armata nu poate fi desfăşurată împotriva civililor, el răspunde că ”ei, bine, ăştia nu sunt civili. Sunt oameni care nu sunt legal în ţara noastră. Aceasta este o invazie a ţării noastre. O invazie cum nicio ţară n-a cunoscut probabil mai înainte”. CONTROLUL FEMEILOR ÎNSĂRCINATE ….Candidatul republicanilor a sugerat că ar putea lăsa statele să supravegheze femeile însărcinate, pentru a aplica legile avortului. …. FOLOSIREA JUSTIŢIEI ÎN RĂZBUNAREA ÎMPOTRIVA LUI BIDEN În cazul în care Donald Trump va ajunge din nou în Biroul Oval,Joe Biden are de ce să-şi facă griji, pentru că adversarul său politic vrea să se răzbune, în contextul în care este inculpat în patru procese penale. Aceasta este o situaţie fără precedent în istoria Statelor Unite. ….Această îngrijorarea persistă în urma interviului, în contextul în careDonald Trump spune că ar putea să-i concedieze pe procurorii americani care-i refuză ordinele de a urmări pe cineva. … GRAŢIEREA ADMINISTRAŢIEI Donald Trump s-ar putea graţia în unele dosare federale şi intenţionează s-o facă şi pentru cele 800 de persoane care au pledat vinovate sau au fostă gpsite vinovate în luarea cu asalt a Capitoliului la ianuarie 2021, în urma unui discurs incendiar pe care l-a susţinut. 
“
“Tana Foarfă: România este în acest moment cu frâna de mână trasă și cu un potențial enorm în față privind PNRR. România privește banii de la UE ca bani de buzunar pe care îi va avea tot timpul de la părinți ….„
“Autonomie energetică la aleși. Deputații își fac centrală pe gaz de 30 milioane lei care să le dea curent, căldură și apă caldă în Casa Poporului Camera Deputaților a scos la licitație în SICAP un contract de 30,9 milioane lei pentru achiziționarea unei centrale pe gaz în trigenerare care să asigure electricitatea și agentul termic necesar în gigantica clădire construită în perioada comunistă. Instalația de trigenerare va avea o putere instalată de 2 MW, formată din cinci module interconectate alimentate cu gaz de la distribuitorul local, adică Engie. Această instalație va acoperi în totalitate necesarul de agent termic și în parte cel de electricitate. Ea va funcționa la un randament constant de minimum 68%. Contractantul selectat are la dispoziție 29 de luni pentru a finaliza proiectul, cu proiectare, obținere avize și efectuare lucrări. ….Din caietul de sarcini al licitației aflăm că deputații au plătit un studiu, în 2022, pentru a evidenția soluțiile pentru a face din Camera Deputaților, măcar în parte, o clădire autonomă energetic. Atunci au fost analizate soluții bazate și pe energii regenerabile, panouri solare puse pe clădire și în parcări, pompe de căldură, eliminarea aparatelor de aer condiționat individuale și înlocuire cu instalații de climatizare zonale.










