Author: desy.demeter


Revista Presei – 10 octombrie.”ZF 25 de ani. Buget de 30 de ori mai mare la CNAS din contribuţiile de sănătate ale asiguraţilor în ultimii 25 de ani, dar accesul la servicii medicale nu s-a îmbunătăţit”

Buna dimineata intr-o zi de marti, 10 octombrie! Cerul va fi variabil, cu înnorări şi ploi slabe, pe arii relativ extinse în nordul şi centrul teritoriului şi doar izolat în rest. Temperaturile maxime vor fi de la 8 grade în Maramureş, până spre 20…21 de grade în Banat, sudul Olteniei şi sud-vestul Munteniei, iar cele minime se vor situa în general între 2 şi 12 grade. Dimineaţa şi noaptea, cu totul izolat în depresiunile intramontane se va forma ceaţă. Bucuresti: 21/6 gr.C.

ZF 25 de ani. Buget de 30 de ori mai mare la CNAS din contribuţiile de sănătate ale asiguraţilor în ultimii 25 de ani, dar accesul la servicii medicale nu s-a îmbunătăţit  În ultimii 25 de ani, suma care a intrat la bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) din contribuţiile sociale de sănătate ale asiguraţilor a crescut de 30 de ori, de la 1,8 miliarde de lei la 54 miliarde de lei anul acesta, arată datele publice. Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) este gestionat de Casa Naţională de Asigurări şi este alimentat practic în fiecare an de contribuţiile la sănătate din banii asiguraţilor. …. Cea mai mare parte a bugetului Casei vine practic din contribuţiile asiguraţilor. Din aceşti bani se decontează serviciile medicale primite de pacienţi în ambulatoriu şi în spitale, însă deşi bugetul fondului naţional de asigurări sociale de sănătate este mai mare în fiecare an accesul pacienţilor la servicii medicale nu s-a îmbunătăţit. În continuare, pacienţii care au bilet de trimitere nu reuşesc să îşi facă nici măcar analizele de bază recomandate de medic pentru că în laboratoare fondurile se termină în primele zilei ale lunii şi pacienţii nu găsesc un loc disponibil în baza biletului. Mai mult, accesul la consultaţii în baza biletului este tot mai greoi, dat fiind că tot mai mulţi medici aleg să consulte contra cost la privat. Ultimele incidente de la spitalele de stat din Urziceni şi Botoşani au arătat că nici la spital pacienţii nu primesc îngrijirea medicală de care au nevoie, în ciuda banilor pe care asiguraţii îi plătesc la Casa de Sănătate. …. Deşi în sistem au intrat mai mulţi bani în ultimii 25 de ani, numărul de decese a crescut de la 269.166 în 1998 la 272.483 anul trecut la nivel naţional, arată datele de la Statistică. A crescut numărul celor care au decedat de boli ale aparatului respirator (de la 15.939 de decese în 1998 la 29.612 decese anul trecut), mai arată Statistica. Tot pe creştere este şi numărul celor decedaţi din cauza tumorilor (cancere), de la 39.292 de decese în urmă cu 25 de ani la 45.823 de decese anul trecut. La fel şi pe diabet zaharat, de la 1.833 de decese în urmă cu 25 de ani România a ajuns la 3.530 de decese anul trecut din cauza acestei afecţiuni. Datele arată că pe teren nu se vede nicio îmbunătăţire a stării de sănătate a populaţiei, din contră. ….” Integral: https://www.zf.ro

“România continuă să se îndatoreze și plătește un preț tot mai mare pentru asta …Dobânzile plătite în contul datoriei publice au înregistrat un salt vertiginos ajungând aproape să se tripleze în ultimii ani, de la 12 miliarde lei în 2019, la 29 miliarde anul trecut. …. Cristian Păun: În primul rând, noi apreciem sustenabilitatea datoriei publice prin prisma raportării sale pa PIB, care poate fi umflat la rândul lui cu ajutorul acestei datorii. În momentul în care tu împarți datoria publică la un numitor pe care tu îl poți umfla sistematic tot cu datorie publică, nu pare foarte periculoasă evoluția unui astfel de indicator, care este destul de lentă. De aceea, de multe ori atunci când vorbim despre sustenabilitatea datoriei publice, eu, cel puțin, mă mai uit și la împărțirea acestei datorii în sumă nominală, anume valoarea ei la total populație. Ar fi foarte bine chiar să împărțim la total populație activă, cea care e aptă de muncă și care poate produce valoare adăugată din care, eventual, să poată să fie plătită această datorie prin taxare. Observăm că dacă împărțim la total populație, deja de apropiem de 8.000 de euro pe cap de locuitor. Ori, 8.000 de euro pe cap de locuitor la o familie de doi adulți și doi copii înseamnă implicit o datorie de 36.000 de euro. În acest moment eu zic că este destul de mult. Nu e o datorie pe care tu să o fi făcut. În mod direct este o datorie care se adaugă deja la datoriile pe care tu le ai. Rămâne o primă discuție. O altă discuție este raportarea acestei datorii pe cap de locuitor la venitul pe care îl avem noi, noi fiind o țară cu venituri mici. Ajungem la o pondere de 56% – 57%, către 60% din aceste venituri nete, ceea ce iar ridică un semn de întrebare. Vorbim despre veniturile anuale nete. Datoria este împărțită la venitul anual net. Din 1995 până în prezent am acumulat aproape 120 de miliarde de euro, dacă nu mai mult, datorie publică. Asta înseamnă vreo 12.000 km de autostradă. Noi am făcut de abia 1.000 km în toți acești ani. Ceea ce înseamnă că povestea asta cu deficitul și datoria pentru dezvoltarea României este o poveste nemuritoare. Cu siguranță nu se întâmplă treaba asta. Atunci, mai bine să stăm puțin și să fim atenți de ce ne împrumutăm. Pentru că dacă e la rigoare, împrumutul pe care noi îl facem și deficitul pe care noi îl facem, respectă și ele proporția întregii găleți bugetare, unde 60% – 70% din bani merg către câteva lucruri. Mai exact către asistență socială vreo 32% din total cheltuieli și mai avem salarii vreo 24% din total cheltuieli. Mai mult de jumătate din cheltuielile statului se duc către asistență socială și salarii în sectorul bugetar plus altele care se mai întâmplă. În cazul ăsta, mai mult de jumătate din datoria publică, mai mult de jumătate din deficitul pe care l-am acumulat, tot către așa ceva, teoretic, s-a dus și se duce. Practic, finanțăm consum legat de bugetul de stat prin asistență socială și salarii în sectorul bugetar și îl legăm de datoria publică. Noi ne îndatorăm să creăm o putere de cumpărare care nu există din punct de vedere economic la potențialul pe care îl avem și împrumutăm acești bani și acei oameni rămân în consum pentru o producție pe care nu prea reușim să o creștem și pentru că suprataxăm ca să finanțăm acest aparat bugetar, aceste cheltuieli bugetare nesustenabile. Atunci, ajungem la o presiune inflaționistă, care se regăsește în dobânzi, care apoi se regăsesc în cheltuielile statului cu dobânzile, care, evident, apar în deficit. Am ajuns astăzi să plătim pe dobânzi cam cât plătim pentru educație. ….” Integral: https://www.rfi.ro

“Companiile controlate de Guvern – câștiguri foarte mari, dar afectate de majorarea salariilor. Profituri mari la Guvern, câștiguri mici la cele aproape 1.000 de companii ale autorităților locale  Cele peste 200 de companii controlate de Guvern, cele mai mari companii din portofoliul statului, au avut în prima jumătate a anului un rezultat brut de 10,68 miliarde de lei, în scădere ușoară comparativ cu rezultatul record de 11,3 miliarde de lei înregistrat în primele șase luni ale anului trecut. În timp ce veniturile totale au crescut marginal, la 44,7 miliarde de lei, câștigul acestor companii a fost tras în jos de majorarea cu 1,7 miliarde de lei a cheltuielilor de natură salarială, la 9,2 miliarde de lei, arată datele analizate de Profit.ro. Trebuie menționat că în prima jumătate a anului trecut s-au aflat sub controlul Guvernului 209 companii, iar în prima jumătate a acestui an numărul acestora a urcat la 217. Impactul acestor modificări nu este, cel mai probabil, unul de amploare, întrucât rezultatele acestea reflectă în principal activitatea celor mai mari companii de stat, cum sunt cele din energie, aflate constant în subordinea Guvernului. …. În timp ce cele 217 de companiil din subordinea Guvernului, unde se află și mari societăți din sectorul energetic, au avut un rezultat brut de 10,68 miliarde de lei pentru primele șase luni din acest an, cele 983 de companii din subordinea autorităților locale au raportat un rezultat mai modest, de numai 206,7 milioane lei, o sumă mică, dar o situație mai bună comparativ cu pierderea de 337 milioane lei din prima jumătate a anului trecut. ….” Integral: https://www.profit.ro

Subminarea metodică a luptei cu evaziunea fiscală. Studiu de caz – sacrilegiul de la Vamă:  98% din aparatură n-a mai fost utilizată de 6 ani Guvernul crește taxele și înăsprește sancțiunile și amenzile pentru companiile care lucrează corect și la vedere, în schimb pare să facă totul pentru a Nu descoperi și combate evaziunea fiscală. Evaziune care se ridică, potrivit însuși premierului Ciolacu, la circa 10% din PIB, adică peste 30 de miliarde de euro. Dar pentru scăderea deficitului bugetar nu sancționarea economiei e soluția, ci dotarea și crearea de instrumente de combatere a evaziunii și de prindere a evazioniștilor. Din păcate, măsurile pentru a combate evaziunea record a României între statele UE nu se vor aplica mai devreme de 2025. …. Dezastrul începe în Vamă –  paradoxul românesc: de 4 ori mai multe controale, la de 29 de ori mai puține nereguli La nivelul anului 2019, deși s-au controlat de patru ori mai multe mărfuri la import față de media UE, în România s-au găsit de 29 de ori mai puține nereguli. Dintre cele 338 echipamente de control nedistructiv (scanere de diverse tipuri și dimensiuni), 332 nu au mai fost utilizate din 2017: Adică 98% din aparatură nu au mai fost utilizată în ultimii 6 ani. Evaziunea pe TVA – unde România are un GAP de 35% ! – ar trebui să fie limitată în punctele de trecere a frontierei de două instituții. Mai întâi este vorba de Vamă (Autoritatea Vamală Română), autoritate din subordinea Ministerului Finanțelor. Vameșii au obligația de a controla marfa importată/ exportată de un autovehicul/tren/vapor/persoană care se prezintă la punctul de trecere a frontierei. A doua instituție implicată în limitarea evaziunii făcute în special de persoanele care trec ilegal frontiera este Poliția de Frontieră, instituție din subordinea Ministerului Afacerilor Interne. …. „Autoritatea Vamală Română are în dotare 15 sisteme mobile de scanat trailere și containere marfă fără drept de utilizare și care nu mai sunt funcționale din ultimul trimestru al anului 2016”, au fost datele primite de la Autoritatea Vamală Română. Mai exact, sistemele s-au defectat și nu au mai putut fi reparate. De-abia în 2020, statul român a achiziționat șase sisteme de tip cameră mobilă și un sistem performant (Cargoscan). Aceste dispozitive mobile, montate pe un cap de camion, sunt administrate de Poliția de Frontieră. Cel puțin un Cargoscan este situat în permanență în Portul Constanța, dar sunt momente când sunt și mai multe în zona portuară, ne-au transmis reprezentanții Poliției Române. ….” Integral: https://cursdeguvernare.ro

Calcul pensie cat va primi un roman cu un salariu de 4000 de lei dupa 35 de ani de munca Suma este dea dreptul modesta

“Calcul pensie: cât va primi un român cu un salariu de 4.000 de lei, după 35 de ani de muncă. Suma este de-a dreptul modestă ….Zilnic aflăm din știri despre cât au mai crescut pensiile și despre eforturile guvernanților de a asigura românilor o bătrânețe liniștită. Toate astea pălesc în fața calculelor reci, care arată că un angajat cu un salariu decent va avea parte de o bătrânețe grea, după mulți ani de muncă. Astfel, un român care a avut un salariu de 4.000 de lei, va avea o pensie asigurată de statul român de 1.600 de lei, după 35 de ani în câmpul muncii, arată publicația Botoșani News. Veștile proaste nu se opresc aici. România este una din țările cu cea mai mică speranță de viață din UE, care ajunge la aproximativ 73 de ani. Asta înseamnă că în circa 10 ani care îi rămân să se bucure de pensie, acesta va încasa cel mult jumătate din cât a cotizat. …. Ce se întâmplă cu restul banilor? Cel mai probabil, aceștia sunt redistribuiți, inclusiv către cei care încasează o pensie fără bază de contributivitate, cum ar fi parlamentarii. Și pentru ca imaginea de ansamblu să fie completă, specialiștii anunță că în jurul anului 2030, sistemul de pensii, așa cum este acesta gândit astăzi, va intra într-un declin pronunțat. …..” Integral: https://www.fanatik.ro

Cristian Popescu Piedone“Poliția Locală a lui Piedone cumpără 6 autovehicule electrice de la Porsche România, cu 40.000 de euro bucata  Direcția Poliție Locală Sector 5 București, Primărie condusă de Cristian Popescu Piedone, cumpără șase autovehicule electrice pentru 1,14 milioane lei, adică aproape 200.000 de lei (40.000 de euro) bucata. Furnizorul este Porsche Romania, care a câștigat licitația ținută în SICAP. Plata mașinilor se va face cu fonduri din bugetul propriu și de la Asociația Fondului pentru Mediu, iar livrarea trebuie să se facă în maximum două luni. În departajarea ofertei căștigătoare s-a ținut seama de preț și de componenta tehnică. În fundamentarea achiziției, Poliția Locală Sector 5 a argumentat că are nevoie de aceste autovehicule pentru că sunt mai puțin poluante și, în același timp, mai operative ca cele cu motor cu combustie internă, pentru că beneficiază de cea mai nouă tehnologie de pe piață. ….” Integral: https://economedia.ro

“SURSE Cum ar fi ajuns în pragul prescrierii dosarul în care Marian Vanghelie a primit 11 ani și 8 luni de detenție pentru corupție/ DOCUMENTE Cum au fost anulate probe cheie din cauza unor adrese eronate ale SRI  Dosarul în care fostul primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie, a primit o primă sentință nedefinitivă de 11 ani și 8 luni de închisoare pentru corupție se prescrie în 2024, au avertizat surse judiciare pentru G4Media.ro. Este vorba de acuzațiile principale constând în 9 infracțiuni de luare de mită care au termen general de prescripție de 10 ani. Și nu e vorba de orice mită, ci de una de peste 30 de milioane de euro. ”În perioada 2006 – 2014, inculpatul Vanghelie Marian-Daniel, în calitate de primar al Sectorului 5 din București, ajutat de inculpatul Niculae Mircea-Sorin și parțial de inculpata Ciocan Laura, a solicitat și primit de la inculpatul Dumitru Marin foloase materiale necuvenite în cuantum de aproximativ 30.403.000 de euro (reprezentând un „comision” de 20% din încasări)”, arăta DNA într-un comnicat de presă din iulie 2015 când l-a trimis în judecată pe Vanghelie. Cum ultimul act de corupție reținut în dosar ar fi avut loc în 2014, iar termenul general de prescripție pentru luare de mită este de 10 ani, rezultă că acuzațiile se vor prescrie în 2024. ”Chiar în prima parte a anului viitor”, au precizat pentru G4Media.ro surse judiciare. În schimb, celelalte acuzații aduse lui Marian Vanghelie, 9 infracțiuni de abuz în serviciu și 7 infracțiuni de spălare de bani, ar fi deja prescrise după deciziile CCR și ÎCCJ potrivit cărora nu au existat clauze de întrerupere a prescripției speciale în perioada 2018 și 2022 (cu alte cuvinte, în această perioadă faptele penale s-au prescris mai repede). De ce ar fi ajuns dosarul lui Marian Vanghelie în pragul prescrierii, deși a fost trimis în instanță în urmă cu 8 ani, în 2015? De la momentul trimiterii în judecată, în iulie 2015 – cu inculpatul Marian Vanghelie în stare de arest preventiv – dosarul a avut peste 90 de termene doar în primă instanță, la Tribunalul București, potrivit portalului TMB. Abia în mai 2021 s-a ajuns la un prim vedict: 11 ani și 8 luni de închisoare pentru corupție pentru Marian Vanghelie. …. În apel, dosarul a ajuns iniţial la un complet format din judecătoarele Valerica Voica şi Carmen Gohoreanu, au declarat surse judiciare pentru G4media.ro. Apoi, judecătoarea Voica a fost promovată la ÎCCJ şi, în locul ei, a venit judecătorul Cătălin Toma Răileanu. Judecătoarea Voica a fost promovată la Instanţa Supremă în ianuarie anul trecut de către Secţia pentru judecători din fostul CSM, dominată de Lia Savonea. ….” Integral: https://www.g4media.ro

“Ponta, consultanță de 350.000 lei pentru chinezii care cresc porci în România. Serviciile, la secret  Victor Ponta, consilierul onorific al premierului Marcel Ciolacu, a încasat sute de mii de lei de la compania chineză Smithfield. Nu a dorit să precizeze ce servicii a prestat exact pentru compania care se supune directivelor statului comunist chinez. Smithflield este cel mai mare producător de carne de porc din lume.  Deși își mai are sediul în SUA, fiind la origine o afacere americană, a fost cumpărată, în urmă cu 10 ani, de către conglomeratul chinezesc WH Group. …. În România, Smithfiled deține crescătorul de porci Comtim Timișoara și producătorul de mezeluri Elit Alba Iulia. Prima companie a fost achiziționată în urma tranzacției la nivel mondial. Cea de-a doua de la doi investitori români. După vânzare unul dintre cei doi s-a mutat în Dubai. Celălalt s-a înscris în PSD. Ambii păstrează și o relație cordială cu Victor Ponta. …. Printre clienții lui Ponta se numără companii turcești: peste 2 milioane de lei de la compania turcă Eti Bakîr care a pus mâna pe rezervele de cupru ale României. În plus turcii doresc să construiască cu ajutorul statului român un combinat de prelucrare a acestei materii prime. …. Compania lui Ponta, care a devenit în august consilier onorific al premierului Marcel Ciolacu, are relații contractuale și cu companii chinezești. ….” Integral: https://newsweek.ro

parinte cu copil la teme “„Cei mai nesuferiți părinți din lume” vor fi peste ani și cei mai iubiți ….  Mircea Miclea spune că un copil, capabil să vorbească bine fără să cunoască gramatică pentru că mintea funcționează extrăgând regularități, învață din ceea ce vede, în primul rând din felul în care se poartă acasă părinții cu el. Și dacă el gândește „hedonist”, cu alte cuvinte e tentat în mod natural să facă doar ceea ce-i place, părintele trebuie să se gândească mereu la ceea ce-i folosește copilului cu adevărat. Până când copilul ajunge să se autodisciplineze și să aleagă singur, rolul părintelui e să-l facă să respecte reguli. Iar pentru ca să reușească, regulile trebuie să fie simple, repetate și să aibă drept combustie emoțiile, chiar dacă ele înseamnă rușine, vinovăție sau nevoia de a fi parte dintr-un grup: „Îmi fac tema pentru că nu vreau să se supere tata” sau „pentru că așa fac și ceilalți colegi de clasă”. Odată ce regula e asumată, iar copilul se identifică cu ea, regula poate fi integrată într-un sistem împreună cu alte reguli, devenind comportament: „Îmi fac temele pentru că așa vreau ori așa sunt eu’”. Cel mai mult mi-a plăcut aici ideea că regula nu e un scop în sine, ci un fel de a face față fluctuațiilor afective. Respectarea unor reguli limpezi e baza pentru a putea cultiva copiilor în epoca gadgeturilor și răbdarea. Frumusețea argumentației lui Miclea a fost punerea în oglindă a cultivării răbdării chiar cu formarea adicției. A dat exemplul jocului de păcănele unde, e adevărat, se câștigă, dar la intervale pe care omul le socotește ca fiind predictibile și care devin, cu timpul, tot mai impredictibile. …. „E mai bine pentru copii să fie adaptați la lumea haină și să nu ne iubească, decât să ne iubească și să fie niște inadaptați.”  ….” Integral: https://republica.ro

““Copiii noștri NU spun lucruri nemaipomenite”. Doar noi, părinții ne lăudăm cu “pisoiașul” din mândrie prostească / Pe mine cine mă apără de industria infantilizării?  Mă urc în autobuz. Vezi un copil vorbind. Adulții se uită la el ca la profet. Cobor din tramvai. Scena e identică pe trotuar. Mamă, ce deștepți sunt copiii, mamă cum le potrivesc ei. Nu intră nimeni în imperiul copilului care spune lucruri trăznite, nemaipomenite, geniale. Să nu cumva să-ndrăznești să spui ceva. E bine stabilit că un astfel de copil e genial astăzi, e genial în fiecare zi pănă la sfârșitul lumii. …. E vorba de educația de la școală. Tot mai alterată. E vorba de educația SOCIAL MEDIA. Tot mai autoritară. Părinții se infantilizează. Expiră tineri, pe zi ce trece. Să observăm un lucru: copiii spun lucruri ne-mai-pomenite pentru sunt niște maimuțoi “Maimuțoi”, imitatori, mai bine spus. Copiii sunt la vârsta de plastilină. Capul lor, trupul lor, creierul lor se mulează perfect pe modele destul de clare. Părinții, bonele, colegii de grădi, de școală, de joacă, INTERNETUL. ….Copiii spun lucruri trăznite pentru că părinții sunt absenți din viața lor  Dacă un asemenea maimuțoi este lăsat cu orele în fața unui ecran, situația e explozivă. Controlul modelelor este imposibil. Și vedem cu tonele astfel de maimuțoi reduși la tăcere în restaurante, în mijloace de transport (mașini personale). Li se pune un computer, o tabletă, un telefon în față și gata. Sunt terminați. Sunt lăsați nesupragheați la joacă. Și acum, urmează pasul al doilea. Copilul are capacitatea maimuțească de a combina. Copilul reproduce ce a văzut, simțit în jur. El suge de la mamă modele și lapte, apoi trece la țâța internetului și dăi, și dăi. Copiii spun lucruri trăznite pentru că reușesc să combine modele palpabile (părinți, bone, etc.) și modele de pe internet. Le combină fără discernământ. De fapt, corect este “fără control”. …. Deci, părintele este vinovat de expunerea copilului la medii de socializare și jocuri, emisiuni, show-uri. E vinovat că e absent din ordonarea primară a info în creierașul lui. Apoi, părinții îi bagă copilului bazaconii în cap. Se laudă cu dez-ordinea din creierașul gâgâlicii. Se laudă în public că uite ce deștept e! …. Bun, există excepții, puțini copiii sunt de excepție. Dar dacă spune tata-internet și mama, care l-au crescut, că el, copilul, e genial, te poți tu opune tu, biet om?  …..” Integral: https://www.hotnews.ro

Atacul devastator al Hamas, un eșec usturător al serviciilor de informații israeliene. Cum a fost posibil? - The Observer“Șocanta paralizie a Israelului. Când te lupți cu democrația …. Izbucnirea violențelor a arătat că granițele Israelului sunt ciur, că celebra sa capacitate de autoapărare având ca vârf Iron Dome este insuficientă și lipsită de reacție, că ai săi cetățeni sunt în pericol, cel puțin 600 au murit într-o singură zi, alte mii sunt răniți sau ostatici, pentru că statul lor nu a reușit să-i protejeze. Un stat care era cu mult deasupra suspiciunii unei asemenea impotențe. Este adevărat că potrivit analiștilor militari atacul a fost tridimensional – aer, apă, sol – dar paralizia afișată de Tel Aviv, invadarea sudului Israelului, care trebuie (la ora la care scriu) eliberat, sunt șocante, și în plan intern, și în plan extern. De ce? Cu siguranță, analiștii militari vor avea explicații precise care țin de zona militară și intelligence. Dar există și explicații politice profunde care țin de funcționarea democrației israeliene. De luni de zile guvernul Netanyahu forţează o „reformă” a sistemului de justiţie care să sporească puterea politicului și să o diminueze pe care a magistraților. În iulie, Parlamentul a votat o clauză, parte din această reformă, care limitează posibilitatea Curții Supreme de a invalida o decizie a Guvernului. Sute de mii de oameni au ieșit în stradă la proteste fără precedent considerând că țara se duce spre dictatură. Chiar preşedintele Israelului a catalogat proiectul legislativ de reformă judiciară drept “o ameninţare la adresa democraţiei”. E greu de crezut că acest război antijustiție al premierului Netanyahu nu are nicio legătură cu cele trei dosare penale ale acestuia pentru corupție. Dar asemenea bătălii cu democrația slăbesc o țară, pe toate palierele. …. Netanyahu a încercat să demoleze Justiția ca să scape de propriile probleme, la fel ca Dragnea la noi. Proces în care a slăbit statul până la nivelul la care s-a dovedit un ciur în fața unui atac mai sofisticat. În Romania, atentatul continuu la democrație și statul de drept a generat alt tip de impotență, pentru că, din fericire pentru noi, nu avem contextul regional al Israelului. Dar ne sar în aer stații GPL, Poliția devine ucigaș în serie, bugetul se prăbușește, dronele le găsesc sătenii în timp ce Armata trimite după ele doi băieți cu un Duster, președintelui îi sunt spuse și spune, la rândul său, prostii.  În fata crizei de proporții, israelienii reacționează după cum sunt educați, vedem mobilizarea generală. Dar după ce, mai devreme sau mai târziu, cu pierderi mai mici sau mai mari, momentul actual va fi depășit, pentru Netanyahu va veni, nu cred că există vreo îndoială, un decont politic imens. ….” Integral: https://spotmedia.ro

“Este Iranul în spatele atacului Hamas împotriva Israelului? Ce urmărește Teheranul  Liderii iranieni se folosesc de militanții islamiști Hamas din Fâșia Gaza ca să saboteze acordul istoric pe care Israelul și Arabia Saudită sunt foarte aproape să-l încheie, acesta fiind unul dintre motivele principale ale atacului coordonat lansat de gruparea palestiniană pe teritoriul israelian sâmbătă dimineața, condideră unii analiști occidentali. Teheranul este îngrijorat că acordul dintre Ierusalim și Riad ar putea remodela Orientul Mijlociu și i-ar putea slăbi influența regională, de aceea se folosește de Hamas ca să împiedice posibila apropiere a dușmanilor săi de moarte. …. Ținta ascunsă a celor din Teheran, care susțin mișcarea Hamas, este aceea de a sabota eforturile de apropiere dintre Israel și țări arabe, în special posibilul acord dintre statul evreu și Arabia Saudită. Reamintim că eforturile de apropiere dintre Israel și statele arabe au început în timpul Administrației Trump cu Acordurile Abraham în 2020.  Inițiate de ginerele președintelui Donald Trump, Jared Kushner, aceste înțelegeri au făcut ca Emiratele Arabe Unite și Bahrain să semneze acorduri de recunoaștere a statului Israel pentru prima dată. Ulterior, Marocul și Sudanul au normalizat și ele legăturile cu Israelul. Acordurile au fost o realizare semnificativă, deoarece din punct de vedere istoric națiunile arabe au citat constant tratamentul palestinienilor de către Israel pentru refuzul lor de a recunoaște statul evreu. De teamă că cauza lor va fi ignorată, palestinienii s-au opus vehement acordurilor semnate la Casa Albă. De altfel, un sondaj din martie 2023 a indicat că 64% dintre palestinienii chestionați s-au opus Acordurilor Abraham, iar o majoritate a respondenților au declarat că înțelegerile din 2020 au făcut Israelul “mai agresiv.” …. De asemenea, Administrația Trump a mutat ambasada SUA de la Tel Aviv la Ierusalim, ceea ce administrațiile anterioare americane nu făcuseră, într-un gest considerat provocator de palestinienii care revendică părți din Ierusalimul de Est. De altfel, la momentul respectiv, decizia liderului de la Casa Albă de a recunoaşte oraşul drept capitala legitimă a statului evreu a provocat proteste din partea aliaţilor, critici vehemente în majoritatea ţărilor de pe glob şi furie în rândul palestinenilor, care s-au confruntat cu forţele de ordine israeliene. Fast-forward în 2021. După instalarea la Casa Albă a lui Joe Biden, administrația sa a continuat în mare măsură abordarea Administrației Trump; ambasada SUA a rămas la Ierusalim, iar Team Biden încearcă în prezent să intermediaze un acord între Arabia Saudită și Israel, care, dacă s-ar întâmpla, ar duce la remodelarea Orientului Mijlociu și a arhitecturii de securitate chiar mai mult decât au făcut-o Acordurile Abraham. …. Iranul, arătat cu degetul Toate acestea ar putea explica de ce militanții Hamas au ales acest moment ca să-și lanseze atacul surpriză împotriva Israelului. Nu e vorba doar de valoarea simbolică, căci atacul palestinienilor a venit la doar o zi de la marcarea a 50 de ani de la un alt atac surpriză împotriva Israelului: războiul Yom Kippur din octombrie 1973, când o coaliție de mai multe state arabe, conduse de Egipt și Siria, au atacat Israelul. Odată cu luptele din interiorul Israelului și loviturile israeliene din Gaza, un acord saudit-israelian intermediat de SUA ar putea fi anulat în viitorul apropiat. Un beneficiar al unei astfel de evoluții ar fi Iranul, care are suficiente motive ca să se teamă de o apropiere între Israel și Arabia Saudită. ….” Integral: https://www.g4media.ro

Schimb de generații după interzicerea alcoolului la păcănele: ies bețivii, intră drogații

“Schimb de generații după interzicerea alcoolului la păcănele: ies bețivii, intră drogații ….. „Vârsta celor care intră la noi a scăzut dramatic”, spune managerul unei săli de păcănele. „În locul bețivilor pe care-i știam de peste 10 ani au venit unii mai tineri, care în mod evident erau drogați. Problema e că bețivii își cumpărau alcoolul de la noi, în timp ce ăștia de acum vin cu drogurile la ei, sau direct gata drogați. Nu cumpără nimic de la noi”. Și asta nici măcar nu este singura problemă. „Bețivii sunt serioși în fața aparatului, își văd de treabă și pierd bani în mod constant, sunt exact clienții pe care avem nevoie……” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 9 octombrie.”Un leu din trei provine din evaziunea fiscală. Suntem în topul UE, ca economie subterană”

Buna dimineata intr-o zi de luni, 9 octombrie! Cerul va avea înnorãri temporare şi va ploua la munte, local în nord, centru şi est şi pe arii restrânse în celelalte regiuni, iar în nordul Carpaţilor Orientali, la altitudini mari vor fi posibile precipitaţii mixte. Vântul va avea intensificãri în cea mai mare parte a ţãrii, cu viteze în general de 50…65 km/h, dar mai mari în zona înaltã a Carpaţilor Meridionali şi de Curburã, unde rafalele vor depãşi 70…80 km/h. Temperaturile maxime se vor situa în general între 14 şi 26 gr, iar cele minime între -2 şi 10 gr, mai coborâte în estul Transilvaniei.  Bucuresti: 20/8 gr.C.

Un leu din trei provine din evaziunea fiscală. Suntem în topul UE, ca economie subterană …. Analiştii financiari estimează că în perioada următoare economia subterană va creşte. Este efectul majorării taxelor şi impozitelor. Cresc taxele şi impozite, înfloreşte economia neagră. Acesta îi va încuraja pe unii să apeleze la servicii şi să cumpere bunuri de pe piaţa neagră. În primele opt luni ale acestui an, statul a recuperat la buget peste 5 miliarde de lei, ceea ce înseamnă mai mult de 10% din deficitul bugetar. …. Cristian Păun, profesor de Economie, explică faptul că, “cu cât măreşti taxele şi cu cât le măreşti mai anapoda, vizavi de puterea de cumpărare a românilor, poţi să ajungi ca această evaziune fiscală să devină foarte tentantă, pentru foarte mulţi”. Analistul financiar Dragoș Cabat spune că, “dacă luăm în calcul că România impozitează excesiv munca salariată, înţelegem şi unul dintre motivele pentru care în România procentul acesta este de aproape 30%, mult mai mare decât în Germania, unde este undeva la 8%, în Danemarca, unde este 9,10%. …. Principalele domenii în care s-a făcut evaziune fiscală în primele 8 luni ale anului au fost comerțul cu produse nealimentare, vânzarea de maşini şi Construcţiile. Un leu din 3 care circulă în România este din evaziune fiscală, iar asta ne plasează pe locul 3 la nivel de Uniune Europeană la capitolul economie subterană, spune Cabat. În primele 8 luni ale anului, inspectorii de la Antifraudă au verificat peste 22 de mii de firme şi au recuperat la buget mai mult de 5 miliarde de lei, mult sub nivelul economiei subterane. ….” Integral: https://newsweek.ro

“Cum ar putea guvernul să reformeze România dacă nu este în stare să calculeze nici salariul minim  Guvernul „s-a împotmolit” cu măsurile fiscale acolo unde s-ar fi așteptat cel mai puțin și anume la stabilirea creșterii salariului minim. Există mai multe coordonate sub care evoluează salariul minim în România. Mai întâi, avem un salariu minim „standard” care se aplică în toate ramurile economice, cu unele excepții. Anul trecut, s-a introdus, prin ordonanță de urgență, o prevedere care și-a propus să „îndulcească” nivelul taxării în cazul salariilor minime. Este vorba despre scutirea de impozit și de contribuții pe muncă pentru o sumă de 200 de lei. Apoi, se aplică un salariu minim diferit de cel standard pentru domenii precum construcțiile, agricultura și industria alimentară. Justificarea acestor derogări a fost că domeniile au fost considerate strategice pentru România. În virtutea acestei idei, angajații din cele trei sectoare beneficiază de o serie de facilități fiscale aplicate salariilor și totodată un nivel al salariului minim diferit de cel standard pe economie. De asemenea, angajații din sectorul agricol și al industriei alimentare care nu beneficiază de facilitățile fiscale specifice domeniului au parte de deducerea fiscală a 200 de lei. Un sistem destul de complicat în care guvernul pare că „și-a prins urechile”. De unde pleacă problemele? De la câteva lucruri simple și anume de la dorința guvernului de a crește salariul minim. Doar că într-un hățiș de reglementări devine complicat chiar și să crești salariul minim. De exemplu, creșterea salariului minim standard s-a „împotmolit” la tema deducerii de 200 de lei. Adică, ordonanța de urgență de anul trecut prevede că suma de 200 de lei din care se deduce din baza de calcul a impozitului și a contribuțiilor sociale din salariul minim se aplică explicit doar în acest an. O centrală sindicală a observat că anul viitor, dacă nu va fi păstrată deducerea fiscală în contul a 200 de lei, salariul minim va scădea. Explicația este destul de simplă. Dacă anul viitor se renunță la scutirile fiscale acordate în contul a 200 de lei din salariul minim efectul va fi de reducere a salariului și nu de creștere. Evident, guvernul s-ar într-o situație delicată. Desigur, Executivul poate evita o astfel de variantă abrogând paragraful ordonanței care precizează că deducerea se aplică până la 31 decembrie 2023 sau, pur și simplu, prelungind termenul cu încă un an. Dar, problema guvernului este că dacă nu renunță la deducerea aplicată salariului minim veniturile suplimentare încasate la buget din creșterea salariului vor fi mai mici decât în cazul în care deducerea fiscală ar dispărea. Este o dilemă pe care Guvernul va trebui să o rezolve cel mai târziu până la sfârșitul anului. ….” Integral: https://www.rfi.ro

“Libertatea de a plăti pierderile   Dacă nu se schimbă legea, până la sfârșitul anului toate familiile care locuiesc în blocuri racordate la sistemele centralizate de încălzire vor trebui să își monteze obligatoriu așa-numitele repartitoare de căldură. Trebuie spus că termenul până la care repartitoarele deveneau obligatorii a mai fost amânat de două ori, din 2021 și apoi din 2022. Acum, „scadența” vine la sfârșitul anului. Tema montării repartitoarelor este însă controversată: sunt tabere pro și contra. Repartitoarele de căldură au avantajul că permit înregistrarea și evident plata căldurii consumate de către o gospodărie. Acest avantaj i-a atras pe români în urmă cu mai mulți ani, atunci când, fără a exista obligația legală, multe gospodării și-au montat aparatele de măsurat. În timp, entuziasmul instalării repartitoarelor a scăzut mult. De ce? Pentru că au apărut o serie de probleme. Unele familii din dorința de a-și micșora nota de plată au închis pur și simplu căldura în camerele în care locuiau mai puțin sau chiar în întregul apartament. Rezultatul a fost unul dezastruos. Nu puține au fost cazurile în care a apărut fenomenul igrasiei în unele camere, care s-a extins și la vecinii de deasupra sau de la un etaj mai jos. În felul acesta, din dorința de reduce factura de plată a întreținerii s-a ajuns la degradarea propriului apartament, inclusiv locuințele unor vecini. Rezultatul a fost că entuziasmul pentru instalarea repartitoarelor a scăzut destul de rapid. Mai ales că mulți români au ajuns la concluzia că factura plătită cu repartitoare este mai mare decât cea cu încălzire centralizată. La fel s-a întâmplat și cu apometrele. Aparatele care măsoară consumul de apă au dus la un comportament aberant al locatarilor . Respectiv, unele familii și-au redus la maximum consumul, iar efectul s-a văzut la nivelul blocului, în sensul că au început să se înfunde conductele de scurgere a apei. Și tocmai în momentul în care familiile care locuiesc în blocuri s-au lămurit referitor la apometre și repartitoare, au descoperit punctele lor forte și cele slabe, a apărut o lege care îi obligă pe cei care locuiesc în blocuri să își monteze repartitoare. ….” Integral: https://www.rfi.ro

“EXCLUSIV Instituții de forță din România, inclusiv Ministerul Apărării, utilizează drone chinezești DJI pe care Pentagonul le-a interzis deoarece ar constitui potențiale amenințări la securitatea națională a SUA. Ce spun CSAT, MApN, SRI și IGSU …. În răspunsuri trimise G4Media.ro pe marginea acestui subiect, Administrația Prezidențială, în numele Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a transmis că situația acestor drone a făcut ”obiectul unei analize aprofundate”, iar Ministerul Apărării a menționat ”posibilele vulnerabilități semnalate” la aceste aparate, dar a adăugat: ”considerăm că riscurile și vulnerabilitățile la adresa securității naționale a României sunt minime”. Un reprezentant al distribuitorului acestor aparate, o societate comercială din Cluj, a afirmat că DJI ”sunt drone sigure și nu pun în pericol securitatea națională.” Pe data de 23 iulie 2021, într-un comunicat postat pe site-ul Pentagonului, se menționa faptul că ”Poziția Departamentului de Apărare (DOD) este că sistemele produse de Da Jiang Innovations (DJI) reprezintă potențiale amenințări la adresa securității naționale. (…) În 2018, DOD a emis o interdicție privind achiziționarea și utilizarea tuturor dronelor comerciale disponibile, indiferent de producător, din cauza problemelor de securitate cibernetică. În anul următor, Congresul a adoptat o legislație care interzicea în mod specific achiziționarea și utilizarea de drone și componente fabricate în China. (…) Atenuarea amenințărilor reprezentate de UAS mici, inclusiv sistemele DJI, rămâne o prioritate în cadrul Departamentului, iar DOD continuă să se asigure că politica existentă rămâne actuală și implementată în mod corespunzător.” Comunicatul întărea un alt anunț, din 2020, în care DJI apărea pe o ”listă neagră” a SUA de entități controlate de Armata chineză. ….” Integral: https://www.g4media.ro

“Ministrul român al Apărării semnează contracte de înarmare în Turcia. Bucureștiul confirmă …. În cadrul vizitei oficiale efectuate la Ankara, Republica Turcia, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a semnat împreună cu omologul său, Yașar Güler, Acordul-cadru între Guvernul României și Guvernul Republicii Turcia în domeniul militar. Acordul reflectă dorința celor două părți de actualizare a cadrului juridic al cooperării, care va permite extinderea și aprofundarea relațiilor în domeniul apărării, având în vedere dinamica în creștere a activităților bilaterale și schimbările recente din mediul de securitate. … Anterior acestei vizite, Ministerul Apărării Naționale din România a atribuit companiei turcești Baykar Makina un contract pentru achiziționarea de drone Bayraktar TB2. Valoarea tranzacției este de 321 de milioane de dolari. Potrivit contractului publicat, Ministerul Apărării Naționale, U.M. 02550 București prin Compania Nationala Romtehnica S.A., a contractat sistem UAS Bayraktar TB2 în valoare de 321.000.000 USD. Locul principal de executare a lucrărilor, de livrare sau de prestare este Timișoara. ….” Integral: https://newsweek.ro

“Toxicomania stăpânește România   În ultimii ani, toate pedepsele cu închisoare pentru trafic și posesie de droguri au fost micșorate substanțial prin modificarea legii. Cei mai mulți dintre cei prinși cu stupefiante au fost condamnați cu suspendare. În ultimii 2 ani, în portul Constanța nu s-a capturat niciun gram de droguri. Adolescenții și tinerii au fost ghiftuiți cu ele până-n poarta școlii și dincolo de ea, fără ca poliția să facă ceva. Practic, puterea politică din România a încurajat toxicomania la nivel de masă. De ce? Numai din tembelism? …. În opinia subsemnatului, răspunsul este: pentru că oamenii care se droghează, mai cu seamă tinerii, nu protestează, nu ies în stradă, nu se revoltă. Paradisul chimic îi rupe de realități, îi izolează, le distruge voința și capacitatea de reacție. Comuniștii au încercat să fabrice omul nou, ușor de stăpânit de către ei, cu ajutorul propagandei și constrângerii. Instinctiv sau cu premeditare, guvernanții democrației au încercat să-și producă omul nou, convenabil pentru ei, cu droguri la îndemâna fiecăruia. ….” Integral: https://republica.ro

Portret de lider

“Consilierul lui Ciolacu pe educație a susținut că Ponta nu a plagiat. Ce argumente ridicole a adus …. Premierul Marcel Ciolacu l-a numit pe Horia Iovu, consilier onorific pe educație și cercetare. El este Horia Iovu, profesor la Universitatea Politehnica din București. …. În iulie 2012, opt profesori universitari din Consiliul Naţional de Etică, printre care și Horia Iovu, au decis că teza de doctorat a lui Victor Ponta nu este un plagiat. Ei au spus că au preluat concluziile raportului întocmit de trei experţi în drept. Deşi şi-a asumat verdictul CNE, Horia Iovu a spus că nu înţelege totuşi cum o lucrare în care sunt 85 de pagini copiate nu este plagiat, subliniind că dacă lucrarea de doctorat analizată era în domeniul ingineriei, “fără îndoială că era plagiat”. “Cei trei experţi în drept au spus toţi acelaşi lucru, noi am preluat concluziile raportului experţilor. Noi suntem ingineri, ne pricepem extrem de puţin. Ar trebui ca specialiştii de la Consiliul Naţional de Etică să se întâlnească cu cei de la Comisia de Etică a Universităţii şi să se ajungă la o concluzie comună. Noi am analizat teza dlui Ponta pentru că era vorba de un demnitar, şi aşa prevede legea”, a declarat pentru Gândul Horia Iovu. Consiliul Național de Etică (CNE) s-a dovedit profund politizat, dând, în anii următori, decizii de neplagiat în alte cazuri controversate: Gabriel Oprea, Olguța Vasilescu sau Laura Codruța Kovesi. ….” Integral: https://newsweek.ro

“Ce ne face nefericiți? Filosoful britanic Bertrand Russell a identificat opt surse principale ale tristeții și cum putem evita melancolia  Pentru a obține o mai mare bunăstare, avem două sarcini. Prima este creșterea nivelulului de fericire; a doua este gestionarea nefericirii. Pentru a ști din ce direcție să începem, poate fi utilă o anumită autoevaluare. Un instrument care ne poate ajuta în acest sens este cunoscut sub numele de testul PANAS (Positive and Negative Affect Schedule), care evaluează nivelurile naturale de efecte pozitive și negative ale personalității umane – sau, în termeni comuni, starea de spirit a fiecăruia- în comparație cu cele ale altor persoane, explică revista americană The Atlantic. …. Prima eroare: Pesimismul la modă Russell credea că oamenii care se considerau luminați aveau tendința de a fi negativi și pesimiști, ba chiar erau mândri de acest lucru. Erau foarte concentrați pe tot ceea ce era greșit în lume și credeau „că nu mai există nimic pentru care să trăiască”. Acesta nu era un sentiment nou – de fapt, după cum scrie Clark Lawlor, un cercetător al literaturii secolului al XVIII-lea, „melancolia era la modă cu spume” în acea perioadă pentru „oricine dorea să pară cât de puțin sensibil sau inteligent”. …. A doua eroare: Comparația socială Russell se revoltă împotriva concurenței, observând că de ceea ce se tem cei mai mulți oameni nu este căderea în sărăcie, ci „că nu vor reuși să își eclipseze vecinii”.Problema aici nu este că suntem competitivi în sine, ci că ne evaluăm valoarea pe baza a ceea ce au și fac alții. După cum spune vechea expresie atribuită uneori lui Theodore Roosevelt, „Comparația este hoțul bucuriei”. După cum au demonstrat în experimente psihologul Sonja Lyubomirsky și colegii săi, comparația socială este asociată cu o nefericire crescută. Pe lângă faptul că ironizează această tendință de a ne baza autoevaluarea pe comparație, Russell sugerează o soluție: În loc să te uiți la ceea ce are vecinul tău și să te simți plin de resentimente, concentrează-te pe ceea ce ai tu și simte-te recunoscător. Nerespectarea acestui sfat duce la următoarea eroare. A treia eroare: Invidia Invidia descrie starea de a fi nefericit nu pentru că tu ai puțin, ci pentru că altcineva are mai mult. Deși aceasta este o sursă uriașă de nefericire, ea este și o trăsătură pe deplin umană, dar, lăsată necontrolată, este asociată cu depresia, ostilitatea și rușinea. Este, de asemenea, ridicolă, mai ales atunci când este îndreptată spre cei ale căror realizări le admirăm. ….” Integral: https://www.g4media.ro

Olivia Steer - fb “Steerilitatea lumii ce vine. Rețelele sociale au dat prostiei șansa să se agrege și proștilor posibilitatea să devină solidari  Putem să râdem în multe feluri de prostia monumentală a Oliviei Steer și de tribulațiile ei ridicole, dar ceea ce rămâne după explozia noastră de ironie este replierea acestei prostii în spatele unor baricade tot mai înalte. Ce a adus nou democratizarea accesului la cuvânt și generalizarea „dreptului” fiecăruia de a spune ce vrea? A adus mai multă inteligență? Nu. A adus mai multă prostie? Nici asta. Ci doar a dat prostiei încrederea în sine și curajul de a se considera egala inteligenței. Televiziunea și apoi internetul au permis afirmarea agresivă a prostiei (în toate versiunile ei: ignoranță, autosuficiență, analfabetism, incultură etc.) în numele unei fantasmatice egalități care ar îngădui oricui să vorbească despre orice. Rețelele sociale au dat prostiei șansa să se agrege și proștilor posibilitatea să devină solidari. Ele le-au permis să nu mai trăiască ignoranța, incultura sau repetenția ca pe o rușine, ci ca pe acte de curaj și de libertate. De aceea, nu este deloc o întâmplare că printre marile valori moderne pe care le revendică ignoranții atunci când se adună laolaltă e tocmai libertatea. Nu revendică educația sau știința, nu revendică responsabilitatea sau solidaritatea, ci doar acea ciudată libertate de a fi ei înșiși, de a nu da nimănui socoteală pentru ce sunt, de a se mândri că sunt așa cum sunt și de a spune cu glas tare că nu mai au nevoie de nimic altceva (nici de întrebări, nici de incertitudini, nici de dialog) pentru a înfrunta pe oricine, la orice nivel, despre orice, având mereu convingerea că vor ieși învingători din aceste înfruntări. Pentru că da, formele ignoranței sunt tot mai numeroase, la fel și oastea celor care se adună în numele unei aceleiași cauze în jurul unor simboluri are lipsei de inhibiție a prostiei precum Steer, Cumpănașu, Șoșoacă, Becali și atâția alții. Cu toții trăiesc această agregare a gregarității drept un triumf și se prea poate ca prin perseverența lor să facă să adere la cauza acestei dezinvolturi a prostiei noi și noi grupuri de oameni. ….” Integral: https://republica.ro

ucrainean - militar “Am obosit ca ucrainenii să tot lupte   La nouăsprezece luni de când Vladimir Putin a lansat războiul pe scară largă împotriva Ucrainei, în Occident a început să se simtă din ce în ce mai des „oboseala privind Ucraina”, un refren atât de dulce pentru urechile Kremlinului. Mai mulți factori contribuie la acest fenomen, după cum arată o analiză a cotidianului francez Le Monde, iar unul dintre cei principali este lipsa unor rezultate concrete pe front. Atât pe frontul militar, cât și pe cel diplomatic, ucrainenii și cei care îi susțin trec printr-o perioadă dificilă. – Contraofensiva ucraineană lansată în iunie a fost lentă și deloc comparabilă cu cea din toamna lui 2022, care a surprins trupele ruse prost pregătite. – Jurnalista Sylvie Kauffmann scrie că soldații ucraineni sunt cu adevărat obosiți și le lipsesc armele (în special muniție și artilerie), pe care Occidentul se străduiește din greu să le furnizeze, după ce și-au golit rezervele. …. -La toată această situație se adaugă faptul că argumentele occidentale privind sprijinul pentru Ucraina au înregistrat puține progrese în fața țărilor din sudul global, iar la Washington, negocierile dintre republicanii și democrații din Congres s-au încheiat în detrimentul Kievului. – Mai mult, intrarea într-o zodie a ghinionului pentru Ucraina a fost certificată de victoria în alegerile din Slovacia a politicianului populist și pro-rus Robert Fico, dar și de eschivele Poloniei, care se pregătește de alegeri generale în 15 octombrie. – Sylvie Kauffmann mai precizează că refrenul din urechile vesticilor ignoră o altă partitură, mai puțin ușor de fredonat și mai ales mai puțin dirijată de campaniile de dezinformare ale Moscovei: perspectiva extinderii UE în Ucraina. Incredibil de complexă, această dinamică a devenit inevitabilă, indiferent de evoluțiile politice din Statele Unite. – Pentru că dacă unii politicieni de la Washington își permit să-și imagineze sacrificarea Ucrainei, europenii nu au acest lux, căci Ucraina este acum în casa lor. Abandonarea acestei țări în brațele Rusiei ar expune restul Europei la aceeași amenințare. …..” Integral: https://republica.ro

Scărlătescu are o soluție de bun simț la problema urșilor: Hai să-i mâncăm!

“Scărlătescu are o soluție de bun simț la problema urșilor: Hai să-i mâncăm!  În timp ce autoritățile dau din colț în colț în problema urșilor, aruncând vina și responsabilitatea una pe alta, iar organizațiile de mediu delirează, un singur om are o soluție decentă pentru problemă. …. „Dacă mă întrebați pe mine, cred că relocarea lor nu este o soluție bună pe termen lung, pentru că ursul e în continuare viu. Nu mai derajează în Bușteni, dar o face în Comarnic. Pe de altă parte, dacă-l mănânci imediat cum l-ai prins, nu mai face probleme”, spune Scărlătescu. Acesta a precizat că de-a lungul timpului oamenii au mâncat urși, ca dovadă că acum sunt mult mai mulți oameni decât urși. …..” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 7 octombrie.”Cât de multă nevoie are România de gazele din Marea Neagră și în ce măsură își permite exportul lor către vestul Europei?”

Un val de aer polar loveste Romania Meteorologii anunta scaderea brusca a temperaturii chiar si cu 10 grade Buna dimineata intr-o zi de sambata, 7 octombrie! Ziua va fi caldă și însorită, cu maxime de 24-27 gr C în est și sud, și cu valori de 20 gr în restul regiunilor.Vântul va începe să se intensifice în zonele de munte, în special în Carpații Orientali, unde sunt așteptate rafale de peste 70-80 km/h. Situația se schimbă începând cu duminică, momentul în care în România va pătrunde dinspre nord o masă de aer rece, de origine arctică, Dacă în timpul zilei se vor înregistra temperaturi de 25-27 gr.în unele zone, spre seară temperatura va scădea chiar și cu 10 gr. în doar două ore. Bucuresti: 26/11 gr.C.
Nicio surpriză: BNR menţine în continuare dobânda de...

“Nicio surpriză: BNR menţine în continuare dobânda de politică monetară la 7%, nivel stabilit la începutul anului. Banca centrală atrage atenţia că măsurile fiscal-bugetare asumate de guvernul Ciolacu, precum şi conduita viitoare a politicii fiscale şi de venituri, ridică incertitudini si riscuri majore la adresa inflaţiei  Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţa de joi, 5 octombrie, a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an, precum şi menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8% pe an. De asemenea, BNR a menţinut şi rata dobânzii la facilitatea de depozit la 6% pe an, în cea de-a şaptea şedinţă de politică monetară şi penultima din 2023. …. “Dincolo de sfârşitul anului curent, incertitudini şi riscuri majore la adresa perspectivei inflaţiei decurg însă din configuraţia pachetului de măsuri fiscal-bugetare ce se prefigurează a fi implementat în vederea continuării consolidării bugetare, precum şi din conduita viitoare a politicii fiscale şi de venituri, de natură să exercite efecte inflaţioniste pe termen scurt, dar să intensifice presiunile dezinflaţioniste ale factorilor fundamentali pe un orizont mai îndepărtat de timp”, specifică comunicatului CA al BNR. Pe 12 octombrie, INS urmează să publice cifrele privind inflaţia pe luna septembrie. În august, rata anuală a inflaţiei a stagnat la 9,4%, nivel similar cu cel din iulie. ….” Integral: https://www.zf.ro 

“1 milion de bugetari au sporuri. Angajații de la Parlament au sporuri care pot ajunge la 3000 de lei .… Sporurile care ajung și la 3.000 de lei în instituții ale statului s-au menținut, potrivit raportărilor din data de 30 septembrie ale veniturilor în instituțiile bugetare. Cu câteva zile înainte, guvernul își asumase răspunderea pentru un pachet de legi care include noi taxe și impozite, reducerea personalului bugetar, dar și unele creșteri în ceea ce privește voucherele și tichetele de vacanță. Una dintre prevederi era legată de plafonarea sporului pentru condiții vătămătoare de muncă la 15% din salariu dar nu mai mult de 1.500 lei brut pe lună. Se pare că tăierea sporurilor anunțată de guvern va afecta un număr infim de bugetari din cei peste 1.000.000 care iau sporuri pentru condiții grele de muncă. Tocmai pentru că majoritatea bugetarilor iau un spor mai mic de 1.500 lei brut. ….Instituțiile de stat sunt obligate să depună o evidență a veniturilor până pe data de 30 septembrie. Newsweek România a consultat mai multe fișe de salarii și a văzut că sporurile s-au conservat perfect. La Camera Deputaților se dă un spor care ajunge și la 3.000 lei pe lună pentru secretarul instituției. Majoritatea sporurilor sunt între 1.000 și 1.500 de lei pe lună. Liftierul și coferatul primesc 600 lei pe lună spor pentru condiții periculoase. La Secretariatul General al Guvernului, veniturile raportate la 30 septembrie 2023 arată sporuri pentru condiții vătămătoare luate de directori ce ajung până la 2.400 de lei pe lună. ….” Integral: https://newsweek.ro

“Dezastru în sistemele de apărare împotriva inundațiilor: baraje în paragină și echipamente vechi de 100 de ani ….Un raport al Curții de Conturi dezvăluie o situație dezastruoasă: sute de baraje fără avize și fără proprietar, diguri în stare avansată de degradare, echipamente vechi de peste 100 ani și lipsă acută de personal. …. Din totalul de 2.013 baraje care existau în România în anul 2021, mai puțin de jumătate, adică doar 983, aveau autorizație de funcționare în condiții de siguranță. 221 de baraje aveau autorizația de funcționare expirată, iar 809 dintre ele nu au fost autorizate vreodată. În plus, alte 121 de baraje au fost lăsate în paragină, nu există sau nu este cunoscut un proprietar sau un administrator legal, și prezintă risc de accidente. Nu există niciun expert în România care să evalueze diguri Administrația Națională Apele Române (ANAR) administrează 9.391 kilometri de diguri, însă acestea nu dețin autorizație de funcționare emisă de Ministerul Mediului, pentru că nu are cine să le evalueze. “Până în prezent nu au fost atestați experți pentru evaluarea stării de siguranță în exploatare a digurilor de apărare împotriva inundațiilor, indiferent de categoria de importanță”, spun auditorii. Astfel că nu este cunoscută cu exactitate starea digurilor și nici dacă sunt eficiente sau nu în fața inundațiilor, deși sunt semnalate unele sectoare de diguri în stare avansată de degradare. Și în Capitală s-au găsit nereguli la sistemul de apărare împotriva inundațiilor Pentru apărarea împotriva inundațiilor a municipiului București a fost gândit și realizat doar parțial un sistem din care fac parte acumularea nepermanentă Dragomirești (căreia prin supralărgirea Șoselei de Centură la profil de autostradă de la 2 la 4 benzi de circulație i s-a diminuat volumul util), acumularea Lacul Morii și polderul natural Giulești Sârbi, zonă care între timp a fost parțial umplută cu diverse materiale. De asemenea, pe râul Dâmbovița, podurile Operă și Hașdeu au fost construite necorespunzător. Prin urmare, dacă Lacul Morii și acumularea Dragomirești s-ar umple, albia orășenească a râului Dâmbovița nu ar putea prelua viitura, la capacitatea pe care o are în prezent. București: Locuințe construite în cuveta lacurilor …. ” Integral: https://economie.hotnews.ro

“EXCLUSIV Locul din București unde au avut loc 15 incendii în nici doi ani. Ce scrie pe procesele verbale ale pompierilor care au intervenit să stingă focul pe bucata retrocedată din Parcul IOR  De la începutul anului 2022 până la finalul lunii august 2023, pe cele 11 ha retrocedate în Parcul IOR, au avut loc 15 incendii, în care au ars peste 2 ha din spațiul verde, potrivit datelor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență București Ilfov la solicitarea HotNews.ro. La 11 din cele 15 incendii, cauza probabilă stabilită de pompieri este că focul ar fi pornit de la o țigară, două incendii au pornit din cauza focului pus intenționat, iar la restul de la foc făcut pe spațiul verde, care a scăpat de sub control, se arată în răspunsul transmis de pompieri la solicitarea Hotnews.ro. …. Pe cele 11 ha retrocedate în Parcul IOR era în urmă cu 3 ani „pădure”. De atunci însă spațiul verde a fost distrus în mod sistematic, aproape toți copacii s-au uscat în mod misterios, sau au ars în incendii, o parte fiind tăiați în mod ilegal, după cum a răspuns Primăria Capitalei. Autoritățile nu fac nimic concret pentru a salva zona. Primarul general, Nicușor Dan, a declarat încă din luna martie că va analiza dacă retrocedarea celor 11 ha s-a făcut legal. Dacă s-a făcut legal, primarul a scris pe Facebook că va face demersurile pentru expropriere. Dacă nu s-a făcut legal va iniția o acțiune în instanță pentru anularea dispoziției de retrocedare …. În 2009, cele 11 hectare retrocedate din Parcul IOR erau amenajate ca parc. O arată și mai multe imagini din istoria Google Maps – Street View. Se văd aleile, trandafirii frumos întreținuți, iarba tunsă, mobilierul urban. Ulterior, devenind proprietate privată, spațiul verde nu a mai fost întreținut fiind lăsat în paragină. De la începutul acestui an, zeci de copaci au fost tăiați fără aviz, iar locuitorii din zonă luptă pentru salvarea parcului. …. Greenpeace Romania și Fundația Eco-Civica, care au militat în ultimele luni pentru salvarea parcului, au cerut în luna mai oprirea lucrărilor de tăiere a arborilor de pe cele 11 ha prin Ordonanță președințială, însă au pierdut procesul în prima instanță. Urmează să facă recurs. Aceștia au depus și la Tribunal acțiunea pe fond, în vederea obligării proprietarei de a asigura paza zonei verzi retrocedate din parc și aducerea ei la starea inițială. …..” Integral: https://www.hotnews.ro

“Ministrul Energiei anunță: România va cere Comisiei Europene amânarea închiderii termocentralelor pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia …. Legislația în vigoare a decarbonării prevede scoaterea etapizată din exploatare de capacități de producție de energie pe bază de lignit de 660 MW până la finalul anului trecut (ceea ce s-a și întâmplat), urmată de închiderea altor 1.425 MW până la sfârșitul lui 2025 și de încă 1.140 MW până la 31 decembrie 2032. Grupurile pe lignit de 660 MW retrase din exploatare anul trecut au fost trecute în conservare și pot fi activate în caz de nevoie, însă numai până la finalul anului 2025. …. Deocamdată, la sud de Dunăre, de câteva zile au loc proteste, manifestate inclusiv prin blocarea unor artere rutiere, împotriva închiderii termocentralelor pe cărbune…..” Integral: https://www.profit.ro

Dependenta Uniunii Europene de gazul lichefiat rusesc o ecuatie complicata in pragul iernii Va trebui sa platim mai mult

“Dependența Uniunii Europene de gazul lichefiat rusesc, o ecuație complicată în pragul iernii. „Va trebui să plătim mai mult”  Gazul lichefiat rusesc este la mare căutare în UE, în ciuda războiului din Ucraina. Blocul comunitar vrea să reducă achizițiile dar alternativele sunt mult mai scumpe. …. După invazia Ucrainei, Moscova și-a redus drastic livrările de gaze prin conducte către UE, ceea ce a determinat cele 27 de țări să își diversifice în mod generalizat aprovizionarea. Investind în terminale portuare, acestea și-au mărit achizițiile de GNL cu 70% anul trecut, dintre care peste 40% provin din Statele Unite și sunt transportate cu ajutorul navelor speciale. Importurile de GNL rusesc, în special prin intermediul gigantului francez Total Energies, care a investit masiv în Siberia, au crescut, de asemenea, vertiginos – gazul natural lichefiat nu face obiectul nici unei sancțiuni sau restricții. Este adevărat că ponderea Rusiei în importurile de gaze ale UE (gazoducte și GNL) a scăzut la 15% în primele șapte luni ale anului 2023, față de 24% în 2022 și 45% în 2021. Dar această scădere maschează creșterea achizițiilor de GNL rusesc, care au ajuns la 12,4 miliarde de metri cubi în perioada ianuarie-iulie (17% din achizițiile europene de GNL), față de 19,3 miliarde metri de cubi pe tot anul 2022 și 13,5 miliarde de metri cubi pentru tot anul 2021, potrivit Comisiei Europene. …. Cu toate acestea, experții consideră că ar fi foarte complicat să se renunțe la GNL rusesc în viitorul imediat. „Există o realitate comercială: companiile europene au contracte pe termen lung cu furnizorii ruși” și, prin urmare, nu ar putea decât să-și reducă treptat achizițiile pe măsură ce aceste contracte expiră”, rezumă Simone Tagliapietra de la Institutul Bruegel. Singura soluție pentru a depăși obstacolul juridic este de a introduce un embargou asupra GNL rusesc sau de a limita importul acestuia la volume coordonate prin intermediul unei platforme comune, la un preț plafonat, potrivit cercetătorului, o modalitate de a reduce expunerea europeană „la un furnizor nesigur” care constituie un risc geopolitic. …..” Integral: https://www.fanatik.ro

Cât de multă nevoie are România de gazele din Marea Neagră și în ce măsură își permite exportul lor către vestul Europei? Discuțiile din ultima perioadă stârnite de vizita șefului companiei austriece OMV la București, legate de zăcămintele din Marea Neagră, ridică următoarea întrebare: Cât de multă nevoie are România de gazele din Marea Neagră și în ce măsură își permite exportul lor către vestul Europei? Proiectele mari de investiții în domeniul energiei, repornirea producției de îngrășăminte chimice și extinderea rețelelor de distribuție arată că necesarul de consum s-ar putea dubla în următorii câțiva ani. Pe de altă parte, la nivelul UE, gazul este considerat combustibil de tranziție către energia verde și, în acest context, țintele oficiale pentru consumul din România și estimările Comisiei Europene sunt mult sub cât se prognozează a fi, în realitate, necesarul.  – Mai exact, în condițiile în care gazul a fost declarat combustibil de tranziție, ne-am aștepta ca investițiile în capacități mari consumatoare de gaze pe termen lung să fie mai temperate. În schimb, în România se construiesc centrale electrice pe gaze de mari capacități și se extind rețelele de gaze. – Ion Sterian, directorul general al Transgaz, consideră că începând cu 2027-2028, necesarul de consum se va dubla, ajungând până la circa 20 miliarde metri cubi, și că nu vor fi suficiente gazele din Marea Neagră pentru a-l acoperi. – Estimările Comisiei Europene, folosite inclusiv în Planul Transgaz de Dezvoltare, arată, în schimb, o menținere a nivelului de consum. Câte centrale mari pe gaze urmează să fie construite În 4-5 ani, nici gazele din Marea Neagră nu vor satisface necesarul românesc, a declarat, recent, Ion Sterian, la “Simpozionul Român al Energiei – SIREN 2023”. Consumul este de circa 11-12 miliarde de metri cubi anual, însă la aceste cantități se vor adăuga cele necesare funcționarii centralelor pe gaze. Ion Sterian spune că la Mintia vor fi necesare 2,5 miliarde metri cubi, la Iernut circa 1 miliard metri cubi, iar la Ișalnița și Turceni în jur 1,5 miliarde metri cubi. În plus, zilele trecute, combinatul chimic Azomureș și-a reluat producția de îngrășăminte la 50% din capacitatea totală. Într-un an, în condițiile unei funcționări normale, combinatul poate consuma circa 1,2 miliarde metri cubi. Alte 3-4 miliarde de metri cubi ar mai fi necesare pentru noile racordări la gaze ale unor localităţi, în urma extinderii rețelei, mai ales prin programul guvernamental Anghel Saligny. ….” Integral: https://economie.hotnews.ro

De ce noile legi antidrog nusi vor atinge obiectivele Un cadru legislativ prost va deveni dea dreptul abisal

“De ce noile legi anti-drog nu-și vor atinge obiectivele. „Un cadru legislativ prost va deveni de-a dreptul abisal”  Un val de proiecte de legi, unele deja adoptate, vizează înăsprirea legislației privind combaterea consumului și traficului de droguri. …. Din coroborarea celor două articole rezultă că un consumator prins de către poliție trebuie să treacă prin procedurile judiciare specifice cazurilor penale, iar statul alocă bani și resurse umane pentru aceste proceduri fie pentru consum ocazional, fie pentru persoane care mai degrabă ar avea nevoie de servicii sociale. A doua lege este Legea 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare. Actul normativ a fost introdus după apariția noilor substanțe psihoactive (NSP), cunoscute inițial sub numele „etnobotanice” sau „legale”. Acestea nu se găseau pe lista de substanțe interzise din Legea 143 și apăreau într-un ritm amețitor față de actualizările listei. Pe baza Legii 194/2011 era oferit temeiul legal pentru urmărirea penală a traficanților de „etnobotanice”, chiar și în cazurile în care era vorba de substanțe care nu fuseseră încă incluse pe lista celor interzise. Însă ambele legi au un defect fundamental, anume că distincția dintre consumator și traficant se face vag astfel că autoritățile, polițiști sau procurori, să poată prezenta publicului date triumfale legate de prinderea traficanților, când, de fapt, de foarte multe ori este vorba doar de consumatori. Acest lucru este posibil pentru că nu este stabilit un prag al cantității de droguri deținute de o persoană care să o definească fie ca traficant, fie drept consumator. …. Inexistența unui prag al cantității de drog a permis o practică sesizată de mai mulți ani prin care procurorul de caz poate să încadreze arbitrar fapte la consum sau la trafic de droguri, după cum se arăta într-un raport comun al RHRN și APADOR-CH încă din 2012. „Inventaseră o chestie nelegală, dar care funcționa foarte bine: celor pe care-i prindeau cu o cantitate foarte mică le spuneau că intră la microtrafic, adică nu e consum, substanța ar fi de consum, pedeapsa ar fi de trafic. Apoi le spuneau: „dacă ne mai aduci un prieten, se reduce la jumătate pedeapsa”, adică ajungi tot la consum, dar mai ai încă un client. Prietenul ăluia care a fost reținut nu e cel care merge cu TIR-ul de droguri, e tot unul care are o țigară sau câteva pastile”, a explicat Dragoș Roșca. Acest truc explică și discursul virulent pe care l-a avut ministrul de Interne Cătălin Predoiu, marți, când a fost chemat la Parlament să prezinte situația combaterii traficului de droguri. ...Însă Predoiu nu a menționat că un prag oarecare, indiferent dacă este pentru deținere legală sau pentru consum, ar permite diferențierea traficantului de consumator și prevenirea abuzurilor poliției sau procurorilor. ....” Integral: https://www.fanatik.ro.

Alegeri locale 2020. Mai puţin de jumătate de oră...

“Cum a fost îngropată ideea comasării alegerilor din 2024. Termenul limită a fost ratat în urmă cu câteva zile  ….La începutul lunii septembrie a fost redeschisă discuția privind eventuala comasare a alegerilor, premierul Marcel Ciolacu avertizând atunci că o astfel de decizie ar trebui luată până în luna octombrie astfel încât legea să intre în vigoare cu un an înainte de termenul programat al alegerilor. …. Conform Comisiei de la Veneția, o decizie privind comasarea alegerilor trebuia luată cu un an înainte de alegeri. Anul 2020 a făcut excepție din cauza pandemiei de COVID-19, când era instituită starea de urgență. Ea a permis atunci amânarea alegerilor locale până pe 27 septembrie…..În 2012 o inițiativă similară venită din partea PDL a picat la Curtea Constituțională. Concret, decizia 51/2012 a CCR spune explicit că mandatele aleșilor locali – primari, consilieri județeni, locali și municipali – preiau regula instituită de articolul 63 al 1 din Constituției, potrivit căreia “Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani, care se prelungeşte de drept în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, până la încetarea acestora”…..” Integral: https://ziare.com

Un craiovean dă Primăria în judecată: „Mi-a fugit porcul când a văzut luminiţele de Crăciun”

“Un craiovean dă Primăria în judecată: „Mi-a fugit porcul când a văzut luminiţele de Crăciun” .… Decebal Popescu, un bărbat de 42 de ani din localitate, acuză primăria că i-a speriat porcul, care a evadat din coteţ când a văzut că pe stradă au apărut primele beculeţe festive. „Porcii sunt animale inteligente. Al meu a văzut luminiţele, a simţit pericolul şi a zbughit-o. Măcar să mă fi avertizat înainte, să pun o draperie la cocină, să bag porcul în casă, nu ştiu… Eu ce mănânc la iarnă?”, se vaită Decebal, hotărât să dea municipalitatea în judecată dacă nu îşi recuperează animalul. „Făceam probele la instalaţia de Crăciun când am văzut un porc masiv ţâşnind dintr-o curte la nici zece metri de mine. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 6 octombrie.”….Cum a motivat Curtea Constituțională (CCR) respingerea readucerii pensiilor speciale în acord cu principiul contributivității și al bunului simț: ”e discriminare față de restul pensiilor” pentru că se referă doar la pensiile speciale, fără să observe că discriminarea e inversă: membrii Strukturii beneficiază de privilegii de discriminare pozitivă față de marea masă a cetățenilor de rangul 2, cu precădere a celor care muncesc în privat…..”

Autumn Colors At Maroon Bells And Lake Print by DszcBuna dimineata intr-o zi de vineri, 6 octombrie! Vremea va fi călduroasă cu șanse slabe de precipitații, în zone restrânse. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și pe arii restrânse averse, după-amiaza posibil însoțite de descărcări electrice -pe parcursul zilei în zona montană și submontană, mai ales a Carpaților Meridionali și de Curbură, precum și în Transilvania, Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei, în restrângere noaptea, cu o probabilitate mai mare către sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 19 și 24 de gr C, iar cele minime între 5 și 14 gr C. Bucuresti: 25/9 gr.C.

“INS confirmă scăderea nivelului de trai. Cheltuielile familiilor au urcat mai mult decât inflația. Ratele bancare și asigurările, creștere de aproape 30%  Cheltuielile medii ale unei familii au fost de aproape 6.000 de lei (5.969 lei) în această vară, mai mari cu peste 11% decât în vara trecută, ceea ce înseamnă o scădere a nivelului de trai (inflația iunie 2023/iunie 2022 a fost de 10,25%), arată datele transmise joi de INS. Cele mai „apăsătoare” cheltuieli asupra bugetului unei familii au fost ratele bancare (creștere medie de aproape 30%, urmate de cheltuielile legate de Educație (peste 25%). Comparativ cu trimestrul II al anului precedent, cheltuielile totale medii lunare pe o gospodărie au crescut cu 11,1%, iar cele pe o persoană cu 12,0%, mai spun statisticienii. În același interval, potrivit datelor furnizate de INS, veniturile familiilor au urcat cu puțin peste 9% în intervalul dintre vara acestui an și vara trecută. …. Din punct de vedere al structurii cheltuielilor totale, în mediul urban, ponderea cheltuielilor pentru impozite, contribuții, cotizații și taxe a fost de 34,9% în cheltuielile totale, cu 8,7 puncte procentuale mai mare decât în mediul rural. Produsele alimentare şi băuturile nealcoolice în valoare de 1368 lei pe o gospodărie au deţinut o pondere însemnată în cheltuielile totale de consum ale gospodăriilor (37,2%). Acestea sunt urmate ca mărime de cheltuielile lunare destinate pentru locuință, apă, electricitate, gaze și alți combustibili în valoare de 519 lei pe o gospodărie, cu o pondere în cheltuielile totale de consum medii lunare de 14,1%, de cele pentru băuturi alcoolice și tutun și de cele pentru îmbrăcăminte și încălțăminte în valoare fiecare de 277 lei pe o gospodărie, cu ponderi în cheltuielile totale de consum medii lunare de 7,5% fiecare. ….” Integral: https://economie.hotnews.ro

Cristian Grosu / Țara ca o pradă: Prioritățile financiare ale Strukturii. Legiferarea peste capul Parlamentului .Miercuri 27 septembrie, dimineață, s-a și găsit prioritatea cheltuirii surplusului de bani care se prezumă a ajunge la Buget: salariile și pensiile magistraților – crescute retroactiv. Crescute Nu prin lege, ci pe baza unei decizii judecătorești: Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) dă un ordin prin care crește așa numita valoare de referință sectorială de salarizare, de la 485 de lei la 605 lei (o creștere de 25%) – pentru toți judecătorii de toate felurile de instanțe precum și pentru asistenții judiciari. Data de aplicare – de la 31 decembrie 2021 încoace – adică retroactiv. Zilele trecute, reprezentanți ai CSM și ai ÎCCJ s-au întâlnit pentru a cădea de acord asupra creșterii corespunzătoare și a pensiile speciale ale magistraților. Ce s-a întâmplat de fapt: un consilier de probațiune (cei care monitorizează deținuții ieșiți din închisoare) a primit câștig de cauză din partea unui judecător din Dâmbovița, atunci când a cerut creșterea valorii de referință salariale în ceea ce-l privește. Judecătorul a decis creșterea la 605 lei începând cu 31 decembrie 2021 – ceea ce înseamnă că toată grila de salarizare din ”familia profesională” se aliniază. Iar miercuri, 27 septembrie (a doua zi după ce creșterea fiscalității a fost asumată de guvern), grila s-a aliniat. Acestea sunt datele certe – pentru că situația s-ar putea să fie și mai neagră pentru Buget: în zona justiției umblă un zvon ptrivit căruia ar mai exista o sentință la Vaslui – atentie, tot în cazul unui consilier de probațiune – care a obținut de la judecător o creștere a valorii de referință de la 485 la 804 lei. Când va ieși publică acea sentință, vom ști și cu cât va crește cheltuiala statului cu cei mai scumpi magistrați din Europa. Dar problema nu sunt doar banii – deși numai Dumnezeu știe cât de greu se plătește în economia reală un salariu mediu (de 6,54 ori mai mic decât salariile medii ale magistraților): Problema este că întregul grup al cetățenilor de rangul întâi – să-i spunem Struktura – legiferează peste capul Parlamentului, prin hotărâri judecătorești care au, se-nțelege, caracter de lege. Cum a motivat Curtea Constituțională (CCR) respingerea readucerii pensiilor speciale în acord cu principiul contributivității și al bunului simț: ”e discriminare față de restul pensiilor” pentru că se referă doar la pensiile speciale, fără să observe că discriminarea e inversă: membrii Strukturii beneficiază de privilegii de discriminare pozitivă față de marea masă a cetățenilor de rangul 2, cu precădere a celor care muncesc în privat. Se poate cineva opune deciziilor CCR? Nu, nici măcar Parlamentul, pentru că CCR e parte a Strukturii: membrii săi sunt numai aparent aleși de Parlament – chiar dacă numele lor vine trecut pe o adresă emisă de un partid sau altul: altfel nu ar putea decide împotriva statului lor constituțional, care le cere să se rezume la a evalua constituționalitatea deciziilor legislative, și nu să judece ”pe fond” o speță: dar dacă CCR o face, de ce n-ar face-o un judecător în propriul beneficiu, având, până la urmă, același grad de inamovibilitate și putând să judece pe fond o speță? Vorbim de Parlament? Păi atunci guvernul nici nu mai contează. Și chiar nu contează: ….” Integral: https://cursdeguvernare.ro

“USR: Guvernul se preface că vrea economii la buget, dar PSD și PNL au votat împotriva desființării fabricii de sinecuri Academia Oamenilor de Știință  Senatul a respins, cu voturile PSD, PNL și UDMR, inițiativa legislativă USR privind desființarea uneia din cele mai cunoscute „fabrici de sinecuri”, Academia Oamenilor de Știință din România, potrivit unui comunicat USR. …. Academia Oamenilor de Știință din România, controversata instituție care o are pe Ecaterina Andronescu membru fondator și președinte al Secției “Științe chimice”, a fost permanent criticată în mediul de cercetare pentru lipsa de relevanță științifică a activității, dublată de bugete extrem de generoase alocate anual, după cum nota Edupedu.ro anul trecut, când președintele Klaus Iohannis sesiza Curtea Constituțională în legătură cu legea care acorda subvenții acestei organizații. AOSR nu a produs nimic semnificativ din punct de vedere științific, risipește banii publici cu precădere pe salarii și nu pe proiecte de cercetare, iar multe dintre bunurile folosite de aceasta – clădiri sau echipamente – ar putea fi folosite pentru a produce plus-valoare pentru statul român, susține USR. Denisa Neagu, deputat USR, coinițiatoarea proiectului, a declarat că „în ultimii doi ani, România putea face o economie de aproape 20 de milioane de lei, adică 4 milioane de euro, bani publici, dacă majoritatea parlamentară ar fi acceptat desființarea Academiei Oamenilor de Știință din România. Aproape tot bugetul AOSR alocat de statul român este cheltuit pe salariile personalului și indemnizațiile membrilor. În 2023 se vor plăti angajaților și așa-zișilor academicieni aproape 8,5 milioane de lei, din cele 10,6 milioane pe care AOSR le primește de la stat”. ….” Integral: https://www.g4media.ro

“BREAKING Legea care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat este neconstituțională, au decis în unanimitate judecătorii CCR / Președintele Curții: Legea contravine dreptului fundamental la muncă …. „Cu unanimitate de voturi, Curtea a admis obiecția de neconstituționalitate formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție și a constatat că dispozițiile articolului 2 până la 11 din legea privind unele măsuri pentru continuarea activității de către persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative sunt neconstituționale. Curtea, în esență, a considerat că dispozițiile criticate referitoare la interdicția cumulului pensiei cu salariul contravin dreptului fundamental la muncă, garantat de Constituție. În aceste condiții, legea se întoarce în Parlament, pentru a fi pusă de acord cu decizia Curții Consstituționale, în temeiul articolului 147 din COnstituția României”, a anunțat președintele Curții Constituționale, Marian Enache. ….” Integral: https://www.g4media.ro

“INFOGRAFIC ​România ocupă locul 4 în UE la suveranitate energetică – studiu al Consiliului European pentru Relaţii Externe  România a obținut calificativul “Bine”, aflându-se pe locul 4 în Uniunea Europeană, după Danemarca, Estonia și Finlanda, într-o evaluare privind suveranitatea statele membre UE, realizată de către experții think-tank-ului Consiliului European pentru Relaţii Externe (ECFR). România a primit nota maximă pe componenta privind eficiența energetică, însă mult mai mică în ceea ce privește profunzimea și amploarea prezentărilor legate de importanța suveranității energetice. …. Indicele de suveranitate energetică al ECFR este împărțit în patru componente esențiale: ponderea resurselor regenerabile, independența față de importurile de energie, eficiența (cererea internă de energie în comparație cu utilizarea reală) și narațiunea (profunzimea și amploarea discursului despre suveranitatea energetică în statele membre UE).

  • Ponderea energiei curate. Pe această componentă, scorul României este de 6,2 din 10. Danemarca și Suedia sunt pe primele locuri, urmate de Estonia și Finlanda. Scorul Maltei este de doar 2,2, cel mai slab din UE.
  • Independența față de importurile de energie. Pe această componentă, România are scorul de 7,7. Multe state UE se bazează mult pe importurile de energie, în special petrol, gaze și cărbune. În timp ce multe țări au încetat să mai cumpere combustibili fosili din Rusia, noi furnizori au intervenit.
  • Eficiență (Cerere internă de energie în comparație cu utilizarea reală). Grecia și România sunt în top cu 10. La nivelul UE, eficiența energetică este în creștere, majoritatea statelor membre atingând obiectivele UE de eficiență energetică. În timp ce 16 țări au scor peste 7, doar trei trec de 9. Lituania rămâne mult în urmă cu 4.
  • Narațiune (profunzimea și amploarea prezentărilor legate de importanța suveranității energetice). La acest capitol, România are scorul de doar 5,5……” Integral: https://economie.hotnews.ro
Casa de Pensii unic actionar al unei societati de tratament balnear Conducerea companiei impartita intre PSD si PNL

“Casa de Pensii, unic acționar al unei societăți de tratament balnear. Conducerea companiei, împărțită între PSD și PNL  Casa de Pensii, aflată în subordinea Ministerului Muncii, este unicul acționar al Societății de Tratament Balnear, companie cu 13 hoteluri în toată țara. Casa Națională de Pensii Publice este unicul acționar al Societății de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacității de Muncă „T.B.R.C.M.” S.A., firmă care din acest an este condusă de către Ion Lucian Rădulescu, vicepreședintele organizației județene a PSD și fratele lui Constantin Rădulescu, fost deputat PSD și, în prezent, președintele Consiliului Județean Vâlcea. Directorul adjunct al societății este președintele filialei PNL Covasna, ceea ce înseamnă că partidele aflate la guvernare și-au împărțit conducerea societății…..Anul trecut, firma a avut peste 780 de angajați și capitaluri proprii de aproape 150 de milioane lei, la o cifră de afaceri de 110 milioane. Profitul net al companiei a fost de 6,1 milioane lei, în timp ce datoriile companiei s-au ridicat la 8,7 milioane lei……Lucian Rădulescu este vicepreședintele organizației județene a PSD, organizație condusă chiar de fratele său, Constantin Rădulescu. Acesta din urmă a fost ales la conducerea Consiliului Județean încă din anul 2016, având anterior un mandat de deputat în Parlamentul României…… Director general adjunct al TBRCM SA este Stelian Olimpiu Floroian, cel care conduce din anul 2017 organizația județeană a PNL din Covasna…..Pe lângă cei doi directori ai companiei balneare, în Consiliul de Administrație al al TBRCM SA figurau la finalul anului 2022 Ion Popescu, Eduard Corjescu lu Dragoș Ionuț Bănescu. Eduard Corjescu este director în cadrul Ministerului Muncii din anul 2014, în prezent fiind director general în ministerul care are sub autoritate Casa Națională de Pensii. Funcția în acest minister l-a propulsat atât în Consiliul de Administrație al TBRCM, de unde a încasat anul trecut peste 14.000 lei, dar și în alte trei CA-uri. ….Dragoș Ionuț Bănescu a fost numit la finalul lunii august secretar general al Cancelariei Primului Ministru Marcel Ciolacu. ….” Integral: https://www.fanatik.ro

Drum-Expres-Lot-2-viteza-120

“Drumul Tulcea-Chilia a înghițit 10 milioane de euro în 10 ani, pe întreținere și reparații/ Cum au fost blocate 40 de milioane de euro pentru asfaltare/ Peticit în regim de urgență după invazia Rusiei, drumul de 70 de kilometri se parcurge în 2-3 ore (documente, foto)  Singurul drum terestru care duce în localitatea tulceană Chilia Veche a înghițit aproape 10 milioane de euro în 10 ani, pe întreținere și reparații, conform informațiilor furnizate de Consiliul Județean Tulcea la solicitarea G4Media.ro și Info Sud-Est. Asfaltarea drumului alb, de piatră, a fost blocată în urma unui litigiu cu o societate locală, mai arată instituția. Deși a fost „reparat în regim de urgență” (în fapt, peticit) după invazia Rusiei în Ucraina, drumul de 70 de kilometri se parcurge în aproape trei ore din cauza stării avansate de degradare în care se află. Singurele porțiuni de asfalt sunt cele din interiorul localităților, care aparțin de primării. Drumul județean care leagă Tulcea de Chilia Veche (DJ222N) a ajuns în subordinea Consiliului Județean în anul 2011. De atunci, drumul a fost reparat și întreținut prin lucrări de aproape 10 milioane de euro, bani dislocați din bugetul județului. Lucrările au fost efectuate în fiecare an (cu excepția anului 2013). În medie, reparațiile au loc de două ori pe an, iar în 2016 și 2017 au fost efectuate lucrări în trei, respectiv patru rânduri, conform datelor analizate de G4Media și Info Sud-Est. În 2022, ca urmare a izbucnirii războiului din Ucraina, au fost alocate fonduri pentru reparații de urgență în valoare de 5 milioane de euro, la cererea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Tulcea. Banii au fost alocați în acest caz din Fondul de rezervă al Guvernului, mai transmite Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea. ….În momentul de față, din cauza deteriorării avansate a drumului, șoferii nu pot circula cu mai mult de 25-30 km/oră fără să se pună în pericol pe ei sau autoturismul. ….” Integral: https://www.g4media.ro

“Românii plecați în străinătate care au revenit. Motivele invocate și explicațiile sociologului Dumitru Sandu  Peste 440.000 de români care aveau declarată ultima reședință în străinătate s-au întors în țară, arată datele Recensământului Populației, consultate de HotNews.  …. În prezent, diferențele salariale dintre România și țări ca Spania sau Italia nu mai sunt atât de mari (cum erau acum 10-15 ani, de pildă). „Modul și nivelul de viață din România de astăzi e foarte apropiat de cea din Spania sau de cel din Portugalia. Cu toate acestea, Spania se află pe locul doi-trei în ținta de plecare”, spune și Dumitru Sandu. Dar , cu toate acestea, românii emigrează în număr ridicat. Vedem că se schimbă motivația de plecare, dar și cea de revenire în țară, explică sociologul. „Pe măsură ce românii au ajuns în străinătate, s-au educat. Și pot face o comparație între România și țara în care s-au stabilit, fie și temporar: Spania, Portugalia, Italia, Franța, Germania sau alte țări. Și constată că aici nivelul de corupție e mai mare, că aici nivelul de organizare e mai slab, că instituțiile funcționează precar”, spune Dumitru Sandu. El, alături de echipa sa de cercetare au făcut un sondaj și a întrebat românii plecați pe mai mulți ani în străinătate în ce condiții s-ar întoarce. „Răspunsul lor a fost că atunci când vor avea și în România condițiile de spital, de școală, de servicii publice în general la fel ca acolo unde trăiau”, spune Sandu. Cu cât crește nivelul de instruire personală, cu atât motivația instituțională devine mai puternică. Oamenii devin mai sensibili nu numai la chestiuni legate de corupție, ci pur și simplu de faptul că nu funcționează ministerul, primăria, farmacia, școala, spitalul, explică sociologul. „Povestea asta că dăm 2.500 euro omului ca să vină în țară nu va ține. Soluția de fond este să mărești competitivitatea economică în primul rând. Apoi, trebuie îmbunătățită funcționarea instituțiilor Statului. Dar citești presa și vezi ce se întâmplă la CJ Vaslui, vezi neregulile de la Crevedia, vezi cazurile căminelor de bătrâni…… Astea sunt semnale clare de proastă funcționare a instituțiilor”, mai spune Dumitru Sandu. La noi, pe datele Eurobarometrului, încrederea în nstituțiile Statului este printre cele mai joase din Europa, adaugă el. …. De ce se întorc acasă românii și ce ne diferențiază de alți emigranți care revin acasă  Motivația familială este invocată de peste jumătate dintre cei întorși. Iar 14% spun că e vorba de „alte motive”. …. „ În județe din Transilvania motivele familiale sunt mai intense decât în alte județe. Explicația poate fi aceea că densitatea relațiilor transnaționale este mai mare pentru județele din Transilvania în sens larg. Adică includem acolo și Banatul și Crișana Maramureș . Legăturile lor cu străinătatea- asta înseamnă legături transnaționale- sunt mai puternice din motive etnice. Maghiarii din Covasna- Harghita cu maghiarii din Ungaria. Românii din Sălaj, Bistrița-Năsăud au legături foarte bune în Spania, pe filieră religioasă. Ca varietate regională, semănăm foarte mult cu Italia,”, spune Dumitru Sandu.  ….” Integral: https://economie.hotnews.ro

Cărtărescu a făcut o avere: a pus la pariuri că nu ia Nobelul nici în acest an

“Cărtărescu a făcut o avere: a pus la pariuri că nu ia Nobelul nici în acest an …. „Prea mult îngropați în marasm să vadă lumina, bântuiesc fantome ireale în real agâțându-se de fantasme, prizonieri ai propriilor ambiții, înlănțuiți prometeic de muntele ăsta de orgoliu, oamenii chiar nu știu că dacă pui 50 de lei că pierd, ieși pe plus. Ce naiba, voi credeți că trăiesc din salariul de profesor de atâția ani și din drepturi de autor de la Humanitas? Milogilor”, a declarat Mircea Cărtărescu la ieșirea din agenție. Declarația a fost primită cu stupoare de Uniunea Scriitorilor, reprezentanții acesteia neștiind exact ce să facă întrucât nu suna ca o compunere de clasa X-a la Română după ce ai citit Sărmanul Dionis…..” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 5 octombrie.”DOCUMENT Lista uriașă a privilegiilor unui magistrat: pensii speciale, sporuri nenumărate, chirii subvenționate, călătorii în vacanță și asistență medicală extinsă”

Free falling amidst autumn beauty

Buna dimineata intr-o zi de joi, 5 octombrie! Vremea va fi caldă pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, cu înnorări și pe arii restrânse averse posibil însoțite de descărcări electrice, în special seara și noaptea, în vestul, centrul, estul țării și la munte. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe litoral și în nordul Moldovei. Temperaturile maxime se vor încadra între 19 și 28 de gr, iar cele minime între 5 și 17 gr. Bucuresti: 25/12 gr.C

Marcel Boloş, propus ministru al Transporturilor: De la relații cu publicul în Primăria Oradea la ministru al Fondurilor Europene

“ULTIMA ORĂ Culmea majorării redevențelor: doar dacă vor și cei care le datorează  …. Acum, ministerul condus de Boloș a elaborat un proiect de ordonanță de urgență care prevede într-adevăr actualizarea în fiecare an a redevențelor cu inflația din anul anterior, începând chiar din 2023. Însă în cazul acordurilor și contractelor de concesiune aflate în vigoare, indexarea nu se va face decât dacă vor și titularii respectivelor acorduri și contracte, proiectul de OUG stipulând că Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) și Agenția Domeniilor Statului (ADS) vor avea obligația de a ″negocia″ cu concesionarii pentru a-i convinge să accepte indexarea anuală cu inflația. Nu scrie ce se întâmplă dacă nu reușesc. Cele mai importante redevențe din punct de vedere bugetar sunt cele petroliere, pe exploatarea zăcămintelor de țiței și gaze naturale, care au adus anul trecut încasări de peste 4,4 miliarde lei. Grosul a venit din activitatea de extracție a celor mai mari producători români, OMV Petrom și Romgaz. …. Agresivitatea afișată public de autorități în privința subiectului majorării redevențelor contrastează puternic cu prudența manifestată în formularea draftului de act normativ. Motivul este, cel mai probabil, forța juridică a acordurilor și contractelor de concesiune petrolieră, minieră și chiar agricolă, ce includ clauze de stabilitate în privința redevențelor. Și, cel puțin în cazul celor petroliere, stipulează că litigiile dintre statul concedent și companiile concesionare se soluționează la tribunele internaționale de arbitraj, nu în justiția internă…..” Integral: https://www.profit.ro

DOCUMENT Lista uriașă a privilegiilor unui magistrat: pensii speciale, sporuri nenumărate, chirii subvenționate, călătorii în vacanță și asistență medicală extinsă  Un document al ministerului de Finanțe prezintă lista uriașă a privilegiilor unui magistrat: pensii speciale, sporuri nenumărate, chirii subvenționate, călătorii în vacanță achitate de stat și asistență medicală extinsă. În document nu se precizează care este impactul bugetar al acestor beneficii fără precedent în rândul angajaților la stat. Ce avantaje au magistrații, potrivit documentului de la Finanțe, alcătuit în august 2023:

  • Salariile variază între 32.207 lei pentru un președinte de curte de apel și puțin peste 17.000 lei, pe lună, brut, la o judecătorie, pentru un judecător cu 3-5 ani vechime. Aceste salarii includ trei sporuri: pentru condiții grele de muncă, suprasolicitare neuropsihică și păstrarea confidențialității. În total, aceste sporuri sunt de 5.500 – 6.000 de lei pe lună.
  • Valoarea medie a pensiei încasate de magistrații români a fost la 1.01.2023 de 21.404 lei. Pentru comparație, valoare medie a pensiei în ianuarie 2023 a fost de 2.003 lei.
  • Magistrații pot ieși la pensie până în 50 de ani. Un cetățean obișnuit, la 63 de ani – femei și 65 de ani – bărbați.
  • Judecătorii şi procurorii beneficiază anual de şase călătorii în ţară dus-întors, gratuite, la transportul pe calea ferată clasa I, auto, naval şi aerian sau de decontarea a 7,5 litri combustibil la suta de kilometri pentru şase călătorii în ţară dus-întors, în cazul în care deplasarea se efectuează cu autoturismul. Aceste drepturi nu au caracter salarial şi nu se impozitează.
  • În perioada concediului de odihnă, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti beneficiază, o singură dată pe an, de transport gratuit dus-întors între localitatea de domiciliu şi localitatea din ţară în care îşi petrece concediul de odihnă.
  • Compensarea diferenţei dintre chiria ce s-ar stabili pentru o locuinţă de serviciu, potrivit legii, şi chiria plătită pe baza unui contract de închiriere încheiat în condiţiile legii. Prin ordin anual se stabilește până la ce plafon poate fi compensată chiria.
  • Judecătorii care nu beneficiază de locuință proprietate personală ori cărora nu li s-a acordat locuință de serviciu sau compensarea chiriei, în localitatea în care își desfășoară activitatea, au dreptul la decontarea cheltuielilor de transpor între localitatea în care își au domiciliul sau reședința și localitatea unde se află sediul unității
  • Beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicala, medicamente şi proteze, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate …..” Integral: https://defapt.ro
Avocatii din Romania anunta proteste la nivel national Ziua in care justitia nu exista Cererile acestora

“Avocații din România anunță proteste la nivel național: ”Ziua în care justiția nu există”. Cererile acestora …. Probleme semnalate de avocați:

  • Termenele îndelungate acordate de instanțe, durata exagerată a etapei scrise a procesului, soluționarea îngreunată a majorității dosarelor datorată în principal numărului redus de judecători. Intervalul de circa 6 luni între momentul la care se inițiază un anumit demers juridic și primul termen de judecată generează nemulțumirea vădită a clienților și diminuează încrederea justițiabililor în justiție.
  • Prelungirea nejustificată a procedurii de regularizare a cererilor de chemare în judecată, care deși a fost reglementată în ideea accelerării soluționării acestora, are un efect contrar datorită manierei defectuoase în care se aplică.
  • Amânarea repetată a pronunțării soluțiilor în dosare (neurmată, în materie civilă, de comunicarea hotărârii motivate) peste termenul prevăzut de Codul de procedură civilă, iar comunicarea hotărârii motivate depășește frecvent durata de 6 luni;
  • Durata foarte mare a perioadei de derulare a urmăririi penale.
  • Preschimbarea termenelor de judecată pentru dosarele aflate pe rol, ajungându-se la un decalaj de peste 6 luni de zile față de termenele inițial stabilite.
  • Fixarea primului termen pentru dosarele nou înregistrate la un interval foarte mare de timp față de data înregistrării cererii.
  • Inexistența unei aplicări unitare a procedurii de normare a activității, ceea ce lipsește de previzibilitate actul de justiție.
  • Neindicarea unui reper temporal până la care urmează a fi realizată analiza CSM, deși prin Hotărârea CSM nr.2040/13 iulie 2023 se arată că normarea muncii la 40 dosare/lună reprezintă o măsură temporară, până la efectuarea unei analize referitoare la volumul optim de activitate al judecătorilor.
  • Valoarea excesivă a taxelor judiciare de timbru în unele situații ( în special procesele de partaj), care în multe situații împiedică sau descurajează părțile să inițieze demersurile judiciare.
  • Ineficiența practică a legislației ajutorului public judiciar, aceasta nefiind corelată cu realitățile economice din prezent. Actualul sistem nu permite justițiabililor care au nevoie de asistență juridică să acceadă la aceasta…..” Integral: https://www.fanatik.ro
Președintele Consiliului Județean Vaslui a fost prins, în flagrant, după ce primise 1,25 milioane de lei mită. Buzatu este un om bogat, conform declarației sale de avere.

“Agenția Națională de Integritate, mărire și decădere. Cine verifică averile aleșilor și legăturile lor cu alte instituții ….Activitatea celor 100 de oameni s-a diluat mult în ultimii ani, spun specialiștii. Sunt departe de loviturile date în primii ani după înființare, când nume grele ale politicii au ajuns în rapoartele ANI. …. În cele nouă luni care au trecut din 2023, Agenția a reușit contraperformanța de a descoperi doar CINCI bugetari care ar avea averi nejustificate. În aceeași perioadă, a mai dat și puțin peste 60 de verdicte de incompatibilitate sau conflict de interese. Dintre acestea, două privesc aleși mai cunoscuți – Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, și Nicușor Dan, primarul Capitalei. …. Cazul Buzatu Misiunea ANI și eficiența acțiunilor sale au revenit pe agenda publică după flagrantul în care Dumitru Buzatu, președinte al Consiliului Județean Vaslui, a fost prins cu o mită de 1,25 de milioane de lei. Declarațiile sale de avere îl arată a fi un om foarte bogat. Întrebarea: Averea sa a fost vreodată verificată? E legală? …. În 2018, Dumitru Buzatu a făcut cele mai multe achiziții: 3,3 hectare de teren în Zapodeni, Vaslui, 5,7 hectare de pădure la Șaru Dornei, o casă de 91m2 și o alta de 386m2, ambele în Zapodeni, Vaslui. Firma deținută de Dumitru Buzatu, care apare în declarația sa de interese, ACIP Perla SRL, a fost înființată în 2018, și are ca obiect de activitate agricultura. Datele financiare arată că societatea a obținut profit în fiecare an. În total, între 2018 și 2022, profitul a fost de 281.000 de lei. …. Conducerea ANI și legăturile politice. Dar și cu ASF Din 2021, ANI este condusă de Florin Ionel Moise, președinte, și Sorin Popa, secretar general. Din decembrie 2022, agenția are și un vicepreședinte, în persoana lui Bogdan Sticlosu. Președintele ANI – tatăl și fratele sunt membrii PSD, soția e angajată la ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiară). Cariera lui Florin Ionel Moise, care are acum sub 40 de ani, se confundă cu istoria Agenției Naționale de Integritate, înființată în 2007. …. Tatăl lui Moise a fost primarul PSD al unei comune din județul Brăila. Fratele lui, Sorin Moise, a fost zece ani director al Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Brăila, iar de anul trecut e secretar de stat la Ministerul Agriculturii. Din 2021, Florin Ionel Moise ocupă cea mai înaltă poziție de conducere în agenție, cea de președinte. Soția lui, Mirabela, a fost și ea angajată a ANI, consilier, din mai 2017 – adică la o lună de la numirea dlui Moise în funcția de șef de serviciu. …. Și anul trecut soția sa lucra tot la ASF și câștiga mai mult decât soțul ei, președintele ANI, peste 160.000 de lei. Într-o investigație, jurnalistul Radu Soviani susține că numirea soției lui Florin Moise la ASF nu ar fi fost întâmplătoare. Președintele ASF, Nicu Marcu, ar avea probleme în declarația de avere, care ar fi fost trecute cu vederea de ANI. Mai exact, ar fi vorba de vânzarea unei case deținute de Nicu Marcu fiicei sale, cu un preț mult mai mic decât cel de achiziție și decât cel al pieței. Vicepreședintele ANI – fost colaborator al președintelui ASF și fost consilier al lui Mihai Tudose. ….” Integral: https://romania.europalibera.org

Guvernul Ciolacu și-a angajat răspunderea pe pachetul legislativ ce prevede noi taxe și o reformă a cheltuielilor administrației.

“Temă falsă a guvernului Ciolacu. Noile taxe nu reduc riscul de a pierde banii de la UE  Premierul Marcel Ciolacu și-a asumat răspunderea pe un pachet fiscal sub motivul că, altfel, se vor pierde 70 de miliarde de euro din cauza deficitului excesiv. Analiștii spun însă că anul acesta măsurile nu vor avea impact bugetar, riscul mai mare fiind pierderea banilor din PNRR. Vineri, 29 septembrie, au intrat în România 2,7 miliarde euro, a doua tranșă din PNRR, bani care ar fi trebuit să vină încă din luna decembrie anul trecut. Cu toată întârzierea de peste zece luni, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, este încântat. …. Tranșele trei și patru, în aer Partea plină a paharului este că, până la urmă, banii au venit, chiar dacă mult mai târziu decât trebuia, chestiune trecută sub tăcere și de premier, și de ministrul Finanțelor. Partea goală a paharului este că cererea pentru tranșa a treia nici măcar nu a fost trimisă, deși termenul era trimestrul IV din 2022, iar banii ar fi trebuit să intre în primăvara aceasta. E vorba de 3,2 miliarde de euro, aferente jaloanelor privind reforma pensiilor și a pensiilor speciale, de care răspunzătoare sunt ministerele Muncii și Casa Națională de Pensii. Cererile pentru tranșa a patra, în valoare de 2,77 mld. euro, rămân și ele netrimise. Legea salarizării unitare nu există nici măcar în draft, din informațiile Europei Libere, deși promisiunea guvernului în contextul grevei profesorilor a fost că la 1 septembrie va intra în dezbaterea Parlamentului. Cum Guvernul nu și-a făcut temele, premierul Marcel Ciolacu avansează ca termen de finalizare a legii pensiilor speciale data de 1 noiembrie, iar pentru legea pensiilor, finalul anului. În aceste condiții, este exclus ca banii din tranșa trei să intre anul acesta. În plus, rămâne de văzut dacă Comisia Europeană va fi de acord cu forma legii pensiilor speciale trimisă de Guvern. …. Pensiile speciale, mărul discordiei Legea pensiilor speciale pare o poveste fără sfârșit, căreia politicienii, aflați sub presiunea magistraților care se opun schimbărilor, nu-i dau de capăt. Situația s-a complicat după ce Curtea Constituțională a declarat legea neconstituțională în câteva puncte-cheie: impozitatea și recalcularea pensiilor în plată, creșterea vârstei de pensionare și schimbarea bazei de calcul. După decizia CCR, Comisia Europeană a transmis guvernului cerințe chiar mai aspre decât prevederile din proiectul de lege.

  • impozitarea părții de necontributivitate din pensie trebuie să crească de la 15% (forma proiectului) la cel puțin 20%.
  • impozitarea trebuie să privească toți beneficiarii de pensii speciale, nu doar magistrații.
  • baza de calcul a pensiei trebuie să fie ultimele 48 de luni și nu ultimele 12 luni (forma proiectului, în prezent este doar ultima lună).
  • pensia să fie 65% din media veniturilor și nu 80%, așa cum rămăsese pentru magistrați.
  • vârsta de pensionare trebuie să crească eșalonat la 65 de ani. …” Integral: https://romania.europalibera.org
În Parlament, sunt mai multe inițiative legislative privind interzicerea jocurilor de noroc. Fotografie generică.

“Ce cotă are Marcel Ciolacu, premierul care se bate cu casele de pariuri. Legi contra jocurilor de noroc ce zac în Parlamentul dominat de PSD …. Președinta Asociaţiei Organizatorilor de Jocuri de Noroc la Distanţă (AOJND), spune că asociaţia reprezintă diviziile de pariuri online ale unor companii multinaţionale mari, care au echipe de avocaţi, şi că, în funcţie de informaţiile transmise de aceştia din urmă, a reprezentat de fiecare dată interesele lor în cadru organizat, legal. Lobby-ul se încadrează tot aici, crede ea. Nici sumele imense de bani investite în marketing și reclame nu încalcă vreo lege, cel puțin deocamdată. Menționează și că a fost prezentă în comisiile unde s-au dezbătut proiectele de lege iniţiate în ultimii ani – situarea sălilor de jocuri la minim 300 de metri de şcoli, interzicearea reclamelor – pentru „a explica decidenţilor politici, pornind şi de la exempul altor ţări, impactul pe care îl poate avea asupra domeniului orice modificare propusă.” De precizat însă că lobby-ul ca instituție nu este reglementat în România, așa cum este în SUA, de exemplu. … Alfred Simonis a spus pentru Europa Liberă că „nu mă intimidez de nicio practică a industriei, care face foarte mulţi bani”, evitând să precizeze dacă s-a simţit presat în vreun fel de reprezentanţi ai domeniului sau nu. Simonis, alături de alte zeci de parlamentari PSD, este iniţiatorul proiectului de lege prin care sălile de jocuri de noroc şi pariuri sunt scoase la cel puţin 50 de metri în afara localităţilor. …. Legea iniţiată de Alfred Simonis a primit în iulie 2023 aviz negativ din partea Guvernului, al cărui proaspăt premier era chiar Marcel Ciolacu. Avizul negativ avea nouă observații și era semnat de actualul prim-ministru. …. Dar deputatul PNL Adrian Cosma, care a iniţiat proiectul de interzicere completă a reclamelor la jocurile de noroc, adoptat în martie de Senat – cu modificări drastice iniţiate chiar de liberali, susține pentru Europa Liberă cu totul altceva. 20 de parlamentari PSD şi-au retras semnăturile, la recomandarea conducerii centrale, spune Cosma. ….În plus, peste șapte proiecte de lege care înăspreau regimul jocurilor de noroc au băltit în Parlament în ultimii ani, ani în care PSD a avut cele mai multe voturi. Dar nu le-a folosit ca să adopte inițiativele. ….” Integral: https://romania.europalibera.org

Fenta legionară“Fenta legionară   Violența pe care George Simion și acoliții lui au pus-o în scenă în diferite momente, culminând cu intrarea agresivă în universitate, la SNSPA, vrea să repete, fără a o numi, violența Mișcării Legionare, pentru a menține aproape electoratul rămas intelectual în anii 1990 și descoperirea aforismelor lui Petre Țuțea. Dar originalul nu e la legionari. AUR joacă duplicitar. Pe de o parte, preia mimetic gesturi simbolice ale Mișcării Legionare și ale căpitanului Zelea Codreanu (vezi nunta lui Simion și racolările din universități), pentru a hrăni așteptările acelei zone a electoratului pentru care narațiunea jertfei legionare și corelația cu valorile creștine și cu crezul naționalist le-au câștigat mintea încă din 1990, când România, din nevoia de a trece peste trauma comunistă, a repus pe masă conceptul jertfei legionare și pe cel al sfinților închisorilor. …. “Mulți legionari erau studenți când au fost arestați și nici nu-i cunoșteau pe Codreanu și pe legionarii din anii 1930. Când s-au confruntat cu comunismul, au găsit Legiunea, au găsit niște cărți în care Codreanu vorbea despre misticism, despre Dumnezeu și s-au gândit să folosească asta. ….. ” ….Ce face AUR se înscrie în zona acestei speculări a rezidurilor, fără să fie vorba despre o reală apropiere ideologică de Mișcarea Legionară sau de vreun atașament, în afară de cel practicat, desigur, de Sorin Lavric, ideologul de origine al AUR, cel care, studiind Mișcarea Legionară, s-a atașat teribil de legionari și a țesut un întreg scut afectiv în jurul memoriei (scrântite) a acestora. Cu AUR, cred că avem altceva. Sigur, sunt rămășițe de neofascism, dar avem aici și populismul. Zelea Codreanu nu a avut nimic împotriva vaccinului, nu avea nimic contra homosexualității. Tot ce spune AUR e nou și se trage din trumpism și din ideile lui Putin. E un fel de populism care folosește imagini și retorica legionară și asta nu e un accident. De exemplu, Sorin Lavric a studiat Mișcarea Legionară și folosește deliberat, în mod conștient, ideile legionare. …. Manualul de întrebuințare pe care-l folosește AUR trebuie căutat mai degrabă la Kremlin decât la Căpitan. Pe de altă parte, AUR se împrietenește cu Israelul sau mai bine-zis ia un cec în alb de la guvernul Netanyahu, aflat în criză de legitimare, în special din cauza protestelor care durează de câteva luni și care denunță încercările de iliberalizare ale regimului de putere. Atunci nu spune nimic despre Garda de Fier, despre Zelea Codreanu și compania, dar pune în scenă tipul de violență politică practicat de legionari, pentru ca acel segment social blocat intelectual în anii 1990 să simtă că-și ia revanșa. De ce la Kremlin? Felul în care acționează AUR în social media, unde infiltrează comunitățile mici și le parazitează din interior – sock puppets-, și provocările la scenă deschisă se folosesc, iată, de „vraja” legionară, dar ele au fost folosite în ultimii ani de etnicii ruși manevrați să destabilizeze Estonia sau Odesa, când 40 de oameni au murit în clădirea incendiată a Casei Sindicatelor. România nu are însă același teren sociologic, dar s-ar putea să aibă o caracteristică, care să o facă mai maleabilă în fața AUR: vidul de legitimitate în care sunt căzute instituțiile, inclusiv societatea civilă și asta în urma acelorași campanii tactice prin care intelectuali, activiști civici, jurnaliști au fost diabolizați…..Tot istoricul Roland Clark: Și dacă i-ai fi întrebat pe legionari de ce au devenit legionari, primul cuvânt ar fi fost corupția: „Eu am vrut să prind un post undeva, dar nu am putut, din cauza corupției”. Fascismul românesc a avut la bază cumva această problemă a corupției de stat, care vine de la fanarioți și poate și mai de demult, dar a atins punctul culminant în regimul fanariot și nu a mai dispărut de atunci…..” Integral: https://spotmedia.ro

Elena Udrea vrea să scoată România din Uniunea Europeană, doar pentru că a intrat ea la pușcărie. Celebra deținută de la Târgșor atacă Tratatul de la Lisabona“Elena Udrea vrea să scoată România din Uniunea Europeană, doar pentru că a intrat ea la pușcărie. Celebra deținută de la Târgșor atacă Tratatul de la Lisabona Condamnata Elena Udrea vrea să scoată România din Uniunea Europeană cu ajutorul Curții Constituționale, pe motiv că Legea nr.13/2008 pentru ratificarea Tratatului de la Lisabona nu ar fi constituțională. Dacă excepția ridicată de Udrea ar ajunge pe masa CCR, atunci s-ar deschide o adevărată „cutie a Pandorei” în privința legalității aderării României la UE. Înalta Curte i-a respins celebrei deținute marți, 3 octombrie, cererea de sesizarea a CCR, însă Elena Udrea are drept de recurs, pe rolul Completului de 5 judecători al aceleiași instanţe. Cererea de sesizare a CCR cu privire la neconstituționalitatea Tratatului de la Lisabona și a Tratatului privind Uniunea Europeană nu este o noutate, problema fiind adusă în discuție de avocații Elenei Udrea în timpul dezbaterilor pe fond din dosarul Hidroelectrica, pe data de 5 iulie 2022. Atunci, neconstituționalitatea legii de ratificare a Tratatului de la Lisabona a fost adusă în discuție ca reacție la cererea procurorului DNA care solicita instanței să suspende procesul și să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu întrebări care vizau posibilitatea magistraților români de a ignora hotărârile CCR în cazul în care aplicarea acestora ar genera „un risc sistemic de impunitate”…..” Integral: https://ziare.com

Călătorie SURSĂ Arhiva Adevărul

“Deziluzia trăită de un român întors acasă după 18 ani, din Anglia: „Viața e mai grea, prețurile sunt ca afară” …. Alexandru Macovei, în vârstă de 38 de ani, a locuit 18 ani în Anglia și a decis să se întoarcă acasă, la Iași, în orașul natal. Decizia care părea a fi una bună i-a lăsat, însă, un gust amar. ….  După ce a locuit mulți ani în străinătate și a reușit să adune banii munciți în Londra, Alexandru a revenit în Iași, împreună cu familia, unde a ales să își construiască o casă și un viitor ….,,În România, dacă nu ești IT-ist, medic, avocat sau dacă nu lucrezi, pe un post bun, la stat, este greu să trăiești. Am încercat să mă angajez în multe locuri, pentru că banii pe care i-am strâns nu vor ține o veșnicie. M-am lovit de salarii foarte mici, chiar dacă experiența mea este uriașă. Este descurajant pentru tineri, pentru cei care doresc să se întoarcă acasă. Am fost sfătuit de multe persoane să nu mă întorc, dar inima mea este acasă. Îmi doresc ca copiii mei să copilărească la fel ca mine, să se bucure de bunici, de sentimentul de acasă, să trăiască printre străini doar dacă ei aleg acest lucru“, a povestit Alexandru. … ,,Este adevărat, o chirie în Anglia este mult mai scumpă decât în România. Dar, salariile sunt mult mai mari. Acolo, cine își dorește să muncească poate trăi o viață cel puțin decentă, își poate permite un concediu sau două pe an. Acasă, lucrurile sunt puțin diferite. Am rămas șocat când am văzut prețurile din supermarket. Am făcut un calcul și mi-am dat seama că alimentele de bază sunt la fel de scumpe ca în Londra, dar salariile mult mai mici. Este greu de trăit în România, asta e concluzia mea după doar câteva săptămâni de la întoarcerea acasă“, a mai povestit tânărul ieșean ….,,Iau în calcul să mă întorc în Anglia, aici nu fac altceva decât să pierd ceea ce am adunat în atâția ani. Presiunea pusă de partea financiară este imensă iar grija zilei de mâine este o problemă pentru mulți români. Munca nu este apreciată la adevărata ei valoare în România, totul este foarte scump iar veniturile sunt foarte mici. …..” Integral: https://adevarul.ro

Război în Ucraina FOTO Profimedia

“Analistul George Friedman, despre războiul din Ucraina: S-a terminat, dar nimeni nu știe cum să oprească lupta …. Rușii se așteptau la un război scurt în care ar fi zdrobit armata ucraineană și voința acesteia de a rezista. Dacă nu reușeau, știau că americanii, după o perioadă scurtă de timp, vor trimite arme în Ucraina, riscând un conflict prelungit, scrie analistul George Friedman în Geopolitical Futures. Ucraina și-a apărat teritoriul, așa că moralul său este ridicat. Obiectivul ucrainenilor era să forțeze o retragere a Rusiei peste graniță. Prima strategie a armatei Kievului s-a bazat pe agilitate, angajând unități relativ mici pentru a lovi forțele ruse care se mișcau încet. Dar, pe măsură ce rușii au ajuns în poziții defensive deja pregătite, cu arme grele, strategia ucraineană a devenit mai puțin eficientă. Creșterea livrărilor de arme americane și NATO a crescut numărul de victime atât în pozițiile defensive, cât și în cele ofensive. Războiul americano-rus, distinct de războiul ruso-ucrainean  Războiul americano-rus a fost în anumite privințe distinct de războiul ruso-ucrainean, scrie Friedman. Teama Rusiei era că o forță americană de la granița cu Ucraina ar putea ataca Moscova, aflată la aproximativ 480 de kilometri distanță. Americanii se temeau că prăbușirea Ucrainei va aduce forțele rusești mai aproape de granița de est a NATO, reluând astfel Războiul Rece. În acest sens, războiul are prea puțin de-a face cu Ucraina, cu excepția faptului că a distrus țara și alunecă către un război rece dureros și periculos. Privită în acest fel, invazia rusă în Ucraina a fost o mișcare împotriva americanilor. Răspunsul american a fost menit nu numai să blocheze mișcarea, ci și să deschidă posibilitatea ca cea mai mare frică a Rusiei să se concretizeze: forțele ucrainene, susținute de echipamente americane, să înainteze până la cea mai sensibilă graniță a Rusiei. Este posibil ca niciuna dintre părți să nu fi avut ca obiectiv aceste acțiuni, dar nici una nu a putut să o respingă pe cealaltă. Drept urmare, rușii au trecut în poziții defensive formidabile. Au continuat să lanseze operațiuni ofensive, dar acestora le lipsea puterea de a-și atinge scopurile. Aceste operațiuni au devenit defensive. Ucrainenii au încercat acțiuni ofensive, întotdeauna ținând și trupe în rezervă în cazul unui atac rusesc neașteptat. Ambele părți au lansat astfel de operațiuni, dar nu au avut suficientă putere pentru a-și menține propria apărare. Așadar, asistăm la un fel de război înghețat, în care nevoia de a deține poziții face imposibilă angajarea de forță suficientă pentru a atinge obiectivele inițiale. Aceste tipuri de războaie devin în primul rând mlaștini politice, unde ambele părți se tem că orice mișcare ar avea consecințe politice pentru inițierea discuțiilor de pace. Toți au pierdut acest război Războiul americano-rus a fost în anumite privințe distinct de războiul ruso-ucrainean. Zelenski a crezut că, dacă intervenția americană nu-i va determina pe ruși să se retragă, atunci cel puțin ar permite Ucrainei să contraatace pe scară largă. Dar Statele Unite sunt angajate într-un conflict diferit: ținerea Rusiei departe de NATO. Vor oferi suficientă forță pentru a-i ține pe ruși la distanță, dar nu suficientă pentru a-i zdrobi. Rusia a ținut SUA departe de granița sa, dar nimic altceva. …. Ucraina este acum o țară divizată, dar este suficient de intactă pentru a revendica victoria, iar Rusia a depășit vechea ei graniță suficient pentru a revendica o mică victorie. Ambele ar putea pretinde motive umanitare pentru încheierea războiului. ….” Integral: https://adevarul.ro

Ciolacu, compromis cu industria păcănelelor. Vor fi interzise doar în judeţul Tulcea

“Ciolacu, compromis cu industria păcănelelor. Vor fi interzise doar în judeţul Tulcea …. „Scoatem păcănelele din localităţile din judeţul Tulcea începând chiar de poimâine!”, a asigurat premierul. „De undeva trebuie să începem, că se distrug familii, dar cu grijă, pentru că totuşi, ţara asta a fost clădită pe păcănele.” „Plus că acum au pod nou, e foarte uşor să mergi la păcănele la Brăila”, a adăugat Ciolacu pe sub mustaţă în timp ce din buzunar îi scăpa o bilă de la ruletă. Dacă proiectul pilot va avea succes, în anul 2029 jocurile de noroc ar putea fi interzise şi în localităţile din judeţul Covasna, dar doar în zilele impare şi doar pe o rază de 14 metri în jurul şcolilor cu profil mate-info…..” Integral: https://www.timesnewroman.ro

 

Revista Presei – 4 octombrie.”Când mămăliga sărăciei explodează. Ce nu vă spun politicienii și o parte din presă despre valurile de droguri, prostituție și violența din România”

30 Beautiful Fall PicturesBuna dimineata intr-o zi de miercuri, 4 octombrie! Vremea va fi caldã pentru aceastã datã. Cerul va fi variabil, cu înnorãri şi pe arii restrânse averse posibil însoţite de descãrcãri electrice, în special seara şi noaptea, în vestul, centrul, estul ţãrii şi la munte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificãri pe litoral şi în nordul Moldovei. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 şi 28 gr, iar cele minime între 6 şi 16 gr. Bucuresti: 28/14 gr.C.
Accesul la medicamente in UE De ce primeste Romania medicamente noi la doi ani dupa Germania

“Accesul la medicamente în UE. De ce primește România medicamente noi la doi ani după Germania?  Acces inegal la medicamente în UE. Țările bogate, piețele preferate de BigPharma, săracii din est mai așteaptă sau mor cu zile.  …. Pacienții din Uniunea Europeană nu au la dispoziție aceleași medicamente atunci când se luptă cu o boală. Un medic din România așteaptă în medie doi ani pentru a prescrie același medicament de ultimă generație ca și omologul său din Germania. …. „Pacienții din statele occidentale și din statele membre mai mari au acces la 90% din medicamentele nou aprobate. În statele membre estice și mai mici, acest procent este de până la 10%”, a declarat comisarul european pentru sănătate Stella Kyriakides într-un discurs din aprilie. „Această situație este cu adevărat inacceptabilă”, a adăugat ea, notează Politico. …. Dar, în timp ce legiuitorii din Parlament încep dezbateri aprinse asupra detaliilor textului, rămân obstacole mari în calea unei piețe mai echitabile a medicamentelor. Un prim motiv este evident: unele medicamente sunt foarte scumpe. Și există diferențe economice mari în cadrul celor 27 de țări ale UE – de exemplu, PIB-ul pe cap de locuitor al Bulgariei este de aproape cinci ori mai mic decât cel al Olandei. Firește, acest lucru înseamnă că unele țări pot cheltui mai mult pe sănătate – și pe medicamente – decât altele. …. Un motiv mai complicat constă în modul opac în care sunt stabilite prețurile medicamentelor. De departe, cel mai frecvent mod de negociere a prețurilor în Europa este că societățile farmaceutice negociază prețurile cu guvernele în mod direct și în secret, astfel încât nici o țară nu știe cu adevărat cât plătește alta pentru un medicament. „Acestea (companiile farmaceutice) aleg să lanseze mai întâi medicamentele în țările în care se așteaptă să obțină prețuri mai mari, în general, țările cu venituri mai mari care pot plăti mai mult”, a declarat Sabine Vogler, care conduce departamentul de farmacoeconomie al Institutului Național de Sănătate Publică din Austria. „În țările din sudul Europei, cum ar fi Portugalia și Grecia, și în țările din Europa de Est, acestea sunt propuse într-o etapă ulterioară, în doi sau trei ani”. ….” Integral: https://www.fanatik.ro

De unde vine dezastrul bugetar în care am ajuns: În...

“De unde vine dezastrul bugetar în care am ajuns: În timp ce afacerile companiilor au crescut cu 500%, PIB-ul cu 570%, salariile cu 640%, cheltuielile bugetare au crescut cu 750%, deficitul bugetar cu 2.900%, iar datoria publică cu 1.500%. Indiferent ce ar face companiile, cât ar creşte businessul, cât ar munci sectorul privat, statul va cheltui întotdeauna mai mult  România s-a trezit într-o situaţie bugetară groaznică, pe care guvernul Ciucă/Ciolacu, adică PSD/PNL, a constatat-o cu nonşalanţă în aprilie 2023, când a descoperit că bugetul are o gaură suplimentară de vreo 20 de miliarde de lei, iar această gaură, dacă se extinde pe tot anul, ajunge la 40 de miliarde de lei în plus faţă de gaura deja aprobată, adică deficitul oficial din acest an de 64 de miliarde de lei. Dacă guvernul nu face nimic, dacă nu ia nicio măsură, deficitul bugetar pentru acest an depăşeşte 100 de miliarde de lei. Şi după cum arată pachetul fiscal pentru care premierul Ciolacu şi-a asumat răspunderea, dacă toate măsurile fiscale anunţate vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2024, în toamna aceasta guvernul nu va avea venituri suplimentare. Premierul Ciolacu şi-a asumat să corecteze situaţia bugetară printr-un pachet de majorări de taxe şi impozite prin care speră la anul să încaseze în plus la buget 16 miliarde de lei, iar din reducerea cheltuielilor (adio secretare, consilieri, şoferi) speră să mai obţină 3 miliarde de lei, adică, în final, să obţină 19 miliarde de lei. Această cifră pare prea puţin faţă de cât este necesarul guvernului/ României pentru a reveni în parametri bugetari acceptabili. …. Industria este în scădere, construcţiile rezidenţiale au început să scadă, noroc că merg din plin construcţiile publice, ceea ce susţine creşterea economică, consumul şi-a redus puternic motoarele, investiţiile au fost puse pe hold, la fel şi angajările. Companiile private au solicitat guvernului ca, înainte să majoreze taxele şi impozitele pentru sectorul privat, să taie din cheltuielile bugetare. Răspunsul premierului Ciolacu a fost: 85% din necesarul de bani va veni din partea companiilor şi băncilor, din partea micilor antreprenori, şi numai 15% va veni din reducerea cheltuielilor bugetare. …. Efectiv, guvernele care s-au succedat din 2004 încoace, conduse alternativ de PSD şi PNL (PSD a avut 5 prim-ministri şi PNL 6 prim-ministri), dacă nu cumva chiar împreună, ca acum, au îngropat bugetar România. În ultimii trei ani, datoria publică efectiv a explodat, înregistrând o creştere de 83%. Iar dacă adunăm şi datoria făcută în 7 luni din acest an, practic datoria s-a dublat în trei ani. …. Toate guvernele, în special cele de la PSD, au fost darnice în a da facilităţi fiscale care au fost aprobate cu toate mâinile, inclusiv de premierul de astăzi, Marcel Ciolacu, când era parlamentar. Băsescu a majorat TVA-ul, Ponta şi Dragnea l-au redus. Deşi cheltuielile bugetare au înregistrat o creştere absolut spectaculoasă, de 750% în aproape 20 de ani, serviciile publice au devenit tot mai proaste – sănătatea, educaţia, infrastructura. Ca să nu mai vorbim de puterea pe care au căpătat-o toate instituţiile de stat atât în relaţia cu ceilalţi, cât şi în relaţia cu guvernul. Insituţiile publice locale sunt stat în stat, iar mita pe care a încasat-o şeful Consiliului Judeţean Vaslui Dumitru Buzatu – 1.250.000 lei, reprezentând 10% din valoarea unui contract de drumuri, poate fi extrapolată peste tot. ….” Integral: https://www.zf.ro

Computer Hope Guy“Impactul măsurilor fiscale, cu bune și cu rele. Cum riscă guvernul să-și înghită hârtia cu calcule, în fața economiei reale .… Impactul cel mai mare se va resimți la impozitarea cifrei de afaceri, „o practică aproape inexistentă în țările dezvoltate”, tocmai pentru că un rulaj mare nu înseamnă și profit pe măsură, explică, într-o discuție cu Panorama, Daniel Anghel, Partener și liderul serviciilor fiscale și juridice din cadrul PwC. Nici celelalte măsuri nu sunt mai puțin problematice, atrage atenția expertul. În plus, lipsa unui studiu de impact face ca toate calculele optimiste ale Guvernului, privind încasările la buget, care ar trebui să acopere deficitul bugetar, să sune bine doar pe hârtie. ….

  1. Prin impozitarea cifrei de afaceri, statul ar putea aduce suplimentar la buget cel puțin 6,2 miliarde lei, potrivit calculelor PwC. Luate la pachet, povara (acestor măsuri fiscale, n.r.) va fi mai mare pentru sectorul privat, decât pentru cel de stat.
  2. Facilitățile fiscale trebuie să fie limitate în timp, raportat la scopul care le-a fost atribuit inițial și, la un moment dat, să fie evaluate și eventual eliminate. Știam din PNRR că facilitățile vor fi eliminate sau limitate, pentru că, de-a lungul timpului, au fost acordate fără analize riguroase și au dus la o bază de impozitare tot mai restrânsă.
  3. Modificările privind creșterea TVA pentru anumite produse se vor reflecta în prețul produselor, într-un interval relativ scurt.
  4. Principalele consecințe așteptate ale acestor propuneri sunt descurajarea investițiilor, cu precădere cele asumate de companii pe termen scurt și mediu, migrarea activităților unor companii către alte state sau amânarea intențiilor unor companii străine de a investi pe piața românească, presiuni inflaționiste prin transferul costurilor către consumatorii finali, reducerea competitivității României.
  5. Efectul urmărit, de creștere a încasărilor bugetare, ar putea să nu fie atins, pentru că nu s-au făcut studii de impact și doar putem estima cum vor reacționa companiile. …..” Integral: https://panorama.ro

Când mămăliga sărăciei explodează. Ce nu vă spun politicienii și o parte din presă despre valurile de droguri, prostituție și violența din România …. Prima explozie „populară” a drogurilor a fost patronată de statul român, vă amintiți de succesul „legalelor”? Marea drogangeală a început în România la nivel de masă cu buticurile de cartier care erau mai dese decât casele de pariuri acum vreo 10 ani. A început direct cu chestii riscante, tari, mai populare peste noapte decât drogurile ușoare obișnuite. …. Sărăcimea anilor ’90-2000, cea muncită la negru, cu ziua, cu plecări sezoniere în străinătate, a produs generații de copii care au fost crescuți în perfect darwinism social, neprotejați de părinți, pradă tuturor pericolelor. Și, uite așa, în vreo 20 de ani a apărut o pătură consistentă de lumpeni (sărăcie interlopizată) care vor fi infinit mai greu de integrat. Banii nu mai sunt ceva primit contra muncă, sunt ceva care pică după ce exploatezi pe cineva apropiat: propriii copii la muncă cu ziua, descurajarea înscrierii la școală (școală înseamnă că pleacă din comunitate un corp bun de exploatat pentru familie), iluzii fabricate cu viață glam în industria sexuală și, mă rog, toate „aspirațiile” de tip rețea socială. În ultimii 5 ani se produce ultimul mare salt dezastruos: traficul de droguri la nivel foarte mic, rural. Operațiunile sunt de amploare, iar asta arată că România nu mai e de ceva timp țară de tranzit (poate doar pentru droguri scumpe), ci e piață de desfacere. Operațiunea „fabrica de vise” O știre care a trecut discret, printre exploziile de la Crevedia sau din Vrancea, a fost o acțiune demarată de poliție și DIICOT de acum câteva săptămâni, care arată doar o feliuță din dimensiunea dezastrului social de care vorbesc. 121 de percheziții au fost demarate în jumătate de țară: de la Satu Mare, Timișoara, până-n Vrancea și Brăila. Dacă scotocești prin detalii, observi că foarte multe din aceste acțiuni au vizat mediul rural, tot felul de sate și orășele foarte mici. …. Mai grav, alte știri ne arată că „magazinul de vise”, fabrica de drajeuri și vape-uri de la Iași, doar livra o marfă care apoi intra în componența unor „trocuri”. De exemplu, drajeuri cu canabis și alte prostioare erau schimbate între dealeri pe cristale de mare risc (sursa). …. Dacă în numai 10 luni se pot organiza rețele de distribuție în 20 de județe (performanță demnă de un manager bun de corporație), asta nu ne arată decât că interlopii s-au specializat în mobilizarea ultrasărăcimii din sute de sate. Că o populație fără niciun viitor stă și pândește următoarea „combinație”. …. Fără acțiuni ale serviciilor de protecție ale minorilor, fără programe pentru fete și minori abuzați, fără asistenți sociali serioși angajați să supravegheze situația în teritoriu, acest scenariu de coșmar nu va fi decât începutul. Ei sunt victimele unui stat care timp de decenii și-a bătut joc de cheltuiala socială. Încă o dată vedem efectele profunde ale inegalităților extreme, unele care nu se văd în statistici. Inegalitățile de șanse. …..” Integral: https://www.libertatea.ro

“Fostul șef al Gărzii de Mediu: Acţiunea IGPR, un pahar cu apă într-o piscină / Oricând după intrarea în Schengen, dacă nu şi acum, camioane cu deşeuri radioactive din industria medicală pot ajunge în Romania …. „Acţiunea IGPR, un pahar cu apă într-o piscină! Oricând după intrarea în Schengen, dacă nu şi acum, camioane cu deşeuri radioactive din industria medicală pot ajunge în Romania şi pot fi îngropate lângă zonele locuite intens, în aşa numitele ‘amenajări piscicole’. (…) În mod voit Guvernul nu a înfiinţat un Sistem de Urmărire a Deşeurilor – SUD, precum SUMAL 2.0 pe lemne. SUD ar trebui să fie obligatoriu pentru toţi comercianţii şi transportatorii, astfel încât să ştim de unde vin şi unde ajung deşeurile, care sunt capacităţile de depozitare, ce volume şi tone sunt mişcate, ce deşeuri sunt din intern şi ce din extern, care e volumul procesat şi depozitat în realitate”, scrie Berceanu, duminică, pe Facebook. El critică Guvernul şi pentru faptul că „nu a vrut să genereze un sistem de informare” între instituţii (Agenţia pentru Protecţia Mediului, Garda Naţională de Mediu, ANAF, Poliţia Română, SRI) astfel încât „informaţia să circule cu viteză, fluxul banilor să fie monitorizat şi afacerile ilegale închise”. Potrivit acestuia, Ministerul Mediului a aprobat în trecut peste 850 de amenajări piscicole care, „de facto, acopereau două tipuri de infracţiuni”: extragerea ilegală de balast şi îngroparea ilegală a deşeurilor. „Legislaţia permite acumulări de deşeuri pentru ‘valorificare’ timp de 3 ani. În aceşti 3 ani nimeni nu deranjează operatorul. Adună munţi de deşeuri, din toată Europa, pentru valorificare. Iar când spun valorificare, pentru o sumă corectă primeşti autorizaţie de la mediu având un gard de plasă, un ciocan, o daltă, un flex şi o roabă. Ştiu, nu e Somalia şi totuşi… După 2 ani şi 9 luni firma intră în insolvenţă, se schimbă acţionariatul şi vinovatul este o bătrânică de 90 de ani”, menţionează Berceanu. …..” Integral: https://www.g4media.ro

“Primarul Robert Negoiţă de la sectorul 3 face pasaje rutiere care să faciliteze accesul în zona Pallady, unde fratele lui, Ionuţ Negoiţă, ridică locuinţe  HILS Development, compania lui Ionuţ Negoiţă, ridică în partea de est a Capitalei proiectele HILS Pallady (cu 1.908 apartamente finalizate) şi HILS Brauner (cu 1.350 de apartamente, ridicat integral şi în curs de finisare, cu termen de predare în martie 2024). Primăria Sectorului 3 a demarat procedurile în vederea construirii unor pasaje care ar urma să faciliteze accesul maşinilor către partea de est a Bucureştiului, zona Pallady, cu centrul comercial Ikea. În acea zonă, unul dintre cei mai mari investitori în acest moment este compania HILS Development, deţinută de Ionuţ Negoiţă, fratele primarului de la sectorul 3, Robert Negoiţă. ….” Integral: https://www.zf.ro

“Oligarhul lui Putin continuă să „construiască” drumuri în România printr-o firmă austriacă. Are 24%  …. Oleg Deripaska, unul din oligarhii de frunte ai lui Putin, continuă să aibă 24% din firma austriacă Strabag, un procent foarte mare.  Anunțul a apărut în presa austriacă de azi care consemnează că „participația lui Deripaska la Strabag scade la aproximativ 24,1 la sută”.  ….Oleg Deripaska și-a făcut simțită prezența pe piața românească în anul 1998, atunci când a cumpărat producătorul de alumină Alor Oradea. Fabrica de stat a fost cumpărată la valoarea de lichidare de Russki Aluminium, deținută de Roman Abramovich și Oleg Deripaska, prin intermediul firmei Cemtrade. A funcționat doi ani, apoi afacerea a fost închisă. Ulterior, a preluat 30% din compania austriacă Strabag. Compania naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a semnat cu SC Strabag SRL contractul pentru “Construcţia sectorului de Autostradă Târgu Mureş-Ungheni şi Drum de Legătură”, care face parte din Autostrada Braşov-Târgu Mureş-Cluj-Oradea. ….” Integral: https://newsweek.ro

Revista Presei – 3 octombrie.”De ce un om care contribuie la pensie cu 652.000 de lei în 35 de ani de muncă în final ajunge să primească înapoi numai jumătate din aceşti bani, după ce iese la pensie? Cum de este bugetul public de pensii pe deficit?”

Premierul Marcel Ciolacu a închis ochii până acum la marile probleme ale statului, deși PSD a fost la guvernare în ultimii doi ani.

“Analiză | Uimirile, indignările și „reformele” premierului Marcel Ciolacu Ajuns premier, Marcel Ciolacu s-a întrecut în declarații privind „risipa bugetară”, „șmecheria” celor care nu-și plătesc dările către stat, aparatul bugetar umflat. Promite o „reformă amplă” și descoperă, uimit și indignat, o realitate care este în bună măsură creația PSD. …. De altfel, din cei 33 de ani post-revoluționari, PSD a fost la putere 20 de ani bătuți pe muchie, în diferite formule și alianțe. …. Statul s-a îngrășat în guvernarea PSD-PNL De pildă, în primele 7 luni ale acestui an s-au făcut peste 4200 de noi angajări la stat, majoritatea în administrația publică locală, potrivit Ministerului Finanțelor. Angajările au continuat nestingherite, deși sistemul era oricum supraponderal- în total la stat lucrează 1.283.500 de oameni. Cel mai mare număr din istorie. Peste 792.000 dintre aceștia muncesc în administrația publică centrală, iar restul în cea locală. Așa cum a arătat Europa Liberă, aproape 370.000 de oameni la nivelul întregii țări lucrează în sistemul de educație, urmează primăriile care adună peste 280.000 de salariați și abia apoi Sănătatea, cu aproape 250.000 de angajați. Ministerul de Interne și Apărarea sunt următorii trei mari angajatori. Iar cheltuielile cu salariile depășesc media europeană. Anul acesta din totalul cheltuielilor din primele șapte luni, 22,8% au fost pentru salarii. În 2021 acestea s-au ridicat la 33,9% din totalul cheltuielilor. Media europeană este de 22,4% Atunci când premierul Ciolacu vituperează împotriva șefilor din sistemul bugetar și amenință că vor fi tăiate multe posturi, omite să spună că în timpul guvernării PSD-PNL s-a atins un record absolut la numărul secretarilor de stat- 200. Cei mai mulți sunt la Ministerul Transporturilor, unde ministrul PSD Sorin Grindeanu are NOUĂ secretari de stat. Transporturile sunt urmate de ministerele Mediului și Fondurilor Europene cu câte ȘAPTE secretari de stat. …. Adevărații mari datornici la stat Premierul Ciolacu, dar și alți lideri PSD au acuzat în repetate rânduri marile companii că nu plătesc taxe în România și că-și „externalizează profiturile”. ….  Doar că marile datornice la buget sunt companiile de stat și nu cele private.

  • Compania Națională a Huilei – arierate fiscale de 5,2 mld. lei, aflată în insolvență din data de 28.04.2015
  • CFR Marfă – datorii fiscale de 2,2 mld. lei
  • Complexul Energetic Hunedoara – arierate fiscale de 1,8 mld. lei, aflată în insolvență din data de 14.11.2019

Cele trei companii aflate în topul datornicilor cumulează 9,2 mld. lei arierate fiscale, aproape jumătate din totalul general de 19,8 mld. lei. …. Politizarea, brățară de aur Un alt lucru trecut sub tăcere de premier este că multe dintre funcțiile de conducere din aparatul de stat sunt atribuite pe criterii de clientelism politic și nu de competență. …. „Recomandările” umpleau birourile, chiar dacă erau „proști” și „dobitoci” – așa cum spunea fostul ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu (PSD), pus sub urmărire penală de DNA – respectivele persoane erau angajate. La categoria specialiști intră, de exemplu:

  • Fiul lui Dumitru Buzatu, baronul prins luând mită, care ocupa funcția de secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului.
  • Monica Hunyadi, consultant la Camera Deputaților, proprietara unui salon de coafură și înfrumusețare, numită la La CFR Electrificare.
  • Alexandru Stănescu, fratele „baronului” PSD de Olt, Paul Stănescu, numit în conducerea Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANDRE). ….” Integral: https://romania.europalibera.org
Salonul imobiliar “Noul impozit pe case „scumpe” Până la urmă a apărut și documentul oficial asumat de inițiatorii săi care conține modificările Codului Fiscal care se vor a combate evaziunea fiscală și a face o reformă administrativă. Din păcate, documentul nu rezolvă niciuna dintre cele două probleme. …. Există totuși o mențiune în acest document care dă o șansă reală reducerii evaziunii fiscale. Din păcate este probabil cea mai puțin dezbătută dintre toate. Mă refer la măsura din noua lege asumată de Guvern care vizează sistemul centralizat de facturare care în mod normal ar trebui să taie multe dintre căile de evaziune în zona colectării TVA. Însă, pentru a obține rezultate pozitive, este necesară o condiție esențială. Digitalizarea instituțiilor statului și în primul rând digitalizarea ANAF. Este prioritatea zero. Nu vorbim despre a înlocui oameni cu inteligența artificială. Ci despre a deține suportul informatic care să colecteze și să gestioneze date și informații centralizate la nivel național. Un nou impozit introdus în Codul Fiscal se bazează tocmai pe existența acestor baze de date digitalizate. Mă refer la impozitul pe casele de valoare mare. Conform legiuitorului, valoarea mare a casei este cea care depășește 2,5 milioane lei, echivalentul a 500.000 euro. Așadar, ce ar trebui să facă toate părțile implicate în acest nou impozit, respectiv ANAF, contribuabili și autorități locale. Autoritățile locale trebuie să se asigure că toți contribuabilii își cunosc valoarea impozibilă a fiecărei clădiri pe care o dețin. Nu valoarea de piață, ci acea valoare luată în calcul de primării în stabilirea impozitelor datorate pe clădiri. Aceste valori impozabile se găsesc în arhivele primăriilor sub diferite forme. Dumneavoastră o cunoașteți pe cea a casei pe care o aveți? Cel mai probabil nu, pentru că, până acum, nu a fost o informație de interes. În deciziile de impunere primite de la autoritățile locale pentru clădirile rezidențiale deținute, unele primării au consemnat valorile impozabile iar altele nu. Prin urmare, primul pas este ca această informație să ajungă la fiecare proprietar pentru fiecare clădire deținută. Aceleași informații ar trebui să ajungă și la ANAF – care este beneficiarul acestui nou impozit. Contribuabilii trebuie să verifice dacă valoarea comunicată de primărie pentru fiecare dintre clădirile rezidențiale deținute este mai mare de 2,5 milioane lei. Nu valoarea cumulată a clădirilor, ci valoarea individuală a fiecărei clădiri. Și nu valoarea de piață, ci valoarea impozabilă stabilită de primării. În această situație, contribuabilul trebuie să declare la ANAF aceste clădiri și să plătească un impozit de 0,3% pe diferența dintre cât e valoarea impozabilă a respectivei clădiri și pragul 2,5 milioane lei. De exemplu, la o valoare comunicată de primărie de 3 milioane lei, impozitul de plătit până la 30 aprilie a anului în curs ar fi de 1500 lei. …..” Integral: https://republica.ro
De ce un om care contribuie la pensie cu 652.000 de lei...

De ce un om care contribuie la pensie cu 652.000 de lei în 35 de ani de muncă în final ajunge să primească înapoi numai jumătate din aceşti bani, după ce iese la pensie? Cum de este bugetul public de pensii pe deficit?  Un angajat român cotizează la sistemul de pensii circa 652.000 de lei în cei 35 de ani de activitate profesională ceruţi de lege. La final, pensia medie este de 40% – 50% din salariul pe care-l câştiga. Statisticile Eurostat arată că speranţa de viaţă medie în România este de circa 75 de ani, adică cu zece ani peste vârsta de pensionare, iar în aceşti ani pensionarul nu primeşte înapoi nici măcar jumătate din cât a cotizat toată viaţa la sistemul de pensii. Că cele 25 de procente din salariu brut reţinute angajatului de Fisc pentru contul de pensii se duc într-o „găleată mare“, care este bugetul consolidat al statului. De acolo, banii se împart – la bunuri şi servicii, la investiţii şi, desigur, la pensii. Deşi Institutul Naţional de Statistică publică regulat veniturile obţinute la fondul public de pensii, realitatea este că acest fond nu este separat de bugetul consolidat, iar administraţia se poate înfrupta din el şi apoi pune la loc din bugetul de stat. ….” Integral: https://www.zf.ro

“De ce limitarea plăților cash pe care o vrea Ciolacu vine în cel mai prost moment pentru România / Ce spunea Isărescu despre cashless society  Actualul Guvern vrea limitarea plăților în numerar, pentru a stârpi, zic guvernanții, evaziunea fiscală care le-a scăpat de sub control. Oamenilor nu le convine, comercianții sunt și ei foarte nemulțumiți. Dincolo de nemulțumiri, ne-am uitat la cifre, care arată că intențiile PSD vin în cel mai prost moment. Numărul ATM-urilor la suta de mii de adulți scade, numărul sucursalelor bancare scade, iar măsura preconizată de PSD vine să mascheze incapacitatea de a reduce evaziunea fiscală. Măsura nu este singura din pachetul fiscal pregătit de Guvern care nu are în spate niciun calcul sau vreun solid argument economic, ci pare creionată de un economist rupt de realitate care a citit multă teorie dar n-a avut nici măcar o zi de experiență practică în comerțul privat. …. Guvernatorul BNR explica acum câțiva ani că în cultura în care am fost formați, ne place să simțim fizic banii în buzunar, funcția de tezaurizare fiind la mare cinste printre noi. Mai recent, Isărescu a vorbit de exemplul Suediei, promotoare a societății fără numerar. „Am auzit că dispar banii fizici. Când Banca Suediei, cea mai veche bancă centrală, a sărbătorit 300 de ani, spuneau înainte că Suedia va deveni prima țară cashless society (n.red. societate fără numerar). Ajung acolo și întreb cum e cu cashless society. Îmi zice: «Nu mai e!» Au lăsat-o mai moale. Mi-au zis că au vreo 2 milioane de pensionari care nu vor, care vor să plătească în continuare cu numerar”, a declarat Mugur Isărescu. „Astea sunt bau bau-ri, iar madame Lagarde a spus foarte clar că o bună parte din populație preferă plățile în bancnote, a mai spus guvernatorul BNR ….. La alți retaileri eram anunțat că nu funcționează sistemul electronic și erau acceptate doar plăți cash la anumite case de marcat. În unele zone din țară bancomatele lipsesc, iar magazinele nu au instalate POS-uri, așa încât dacă nu ai cash la tine, ești pierdut. Dar asemenea cazuri nu se petrec din vina mea. Digitalizarea ANAF ar fi rezolvat în bună măsură astfel de situații, însă răspunsul ține tot de voința politică de la cel mai înalt nivel. ….” Integral: https://economie.hotnews.ro
“Comisia Europeană a virat tranşa a doua din PNRR pentru România, de 2,8 mld. euro  Guvernul a atins 49 din cele 51 de ţinte şi jaloane pentru această tranşă şi are plăţi suspendate de 53 mil. euro pentru cele două jaloane neîndeplinite ♦ Banii pot fi recuperaţi dacă jaloanele vor fi îndeplinite în şase luni. România a primit vineri de la Comisia Europeană 2,8 mld. euro, sub formă de granturi şi împrumuturi, reprezentând tranşa a doua din banii pe care îi poate atrage prin mecanismul european de redresare şi rezilienţă, după ce a îndeplinit în mod satisfăcător 49 din 51 de jaloane şi ţinte. …. Acestea acoperă reforme în domeniul tranziţiei verzi şi digitale, precum adoptarea legii privind decarbonizarea şi intrarea în vigoare a legii privind guvernanţa serviciilor de cloud utilizate în sectorul public. De asemenea, România a propus reforme care vizează îmbunătăţirea punerii în aplicare a politicilor publice, promovarea turismului şi a culturii, dezvoltarea resurselor umane în sectorul sănătăţii, îmbunătăţirea colectării impozitelor şi a sustena­bilităţii pensiilor, modernizarea infrastructurii sistemului educaţional, precum şi consolidarea independenţei sistemului judiciar şi consolidarea acţiunilor de combatere a corupţiei. Comisia Europeană a autorizat plata contribuţiei financiare pentru cea de-a doua tranşă cu o valoare de 3,16 miliarde euro în cadrul PNRR (din care 2,14 miliarde euro sprijinului nerambursabil şi 1,02 miliarde euro sprijin sub formă de împrumut). ….” Integral: https://www.zf.ro
Transport ilegal de deșeuri. Imagine furnizată de DIICOT.

“Cum a ajuns România să importe mii de tone de gunoaie din UE. Zeci de persoane ridicate de DIICOT ….. Legea interzice introducerea în România a deșeurilor. Membrii rețelei aduceau gunoaiele cel mai adesea din Italia, profitând că, în România, prețul reciclării unei tone de deșeuri este foarte ieftin – aprox. 80 de lei/tona. Primul pas era importul deșeurilor, care era realizat de „brokerii de deșeuri”. Aceștia identificau persoanele sau companiile din UE care voiau să scape de cantități mari de gunoaie și le importau în categoria celor reciclabile. „Importurile s-au efectuat de la societăți comerciale din mai multe țări europene, iar disimularea s-a realizat și prin falsificarea documentele însoțitoare în care s-au făcut mențiuni nereale în sensul că materialele transportate fac parte din categoria celor care pot fi supuse recuperării/reciclării”, arată DIICOT. Al doilea pas era transportul. Acesta era realizat de regulă de firme de transport din România, care prelua gunoaiele de la firmele care voiau să scape de el. Cele mai multe dintre acestea erau din Italia. Ulterior, cu acte false, deșeurile erau aduse în România. Pentru ca totul să fie cât mai ieftin, deșeurile erau transportate laolaltă, fără a fi selectate în vreun fel. Cel de al doilea palier al grupului infracțional erau transportatorii români, care s-au deplasat la sediile sau punctele de lucru ale firmelor comunitare, de regulă în Italia, de unde preluau gunoaiele și le aduceau în țară. ….Procurorii au depistat 57 de astfel de transporturi, însumând 1.500 de tone de deșeuri, doar în timpul anchetei. ….” Integral: https://romania.europalibera.org

Jocuri de noroc “Preot la Finanțe în țara „păcănelelor” Greu de înțeles la ce se referă premierul Ciolacu atunci când vorbește despre șantaj și presiuni la care sunt supuși el și „Freddy” (adică Alfred Simonis), pe subiectul reglementării mai dure a industriei „păcănelelor”. Nu a dat detalii, nu a oferit nume, nu a explicat cine a încercat să-i șantajeze. ….. Problema sălilor cu jocuri de noroc („păcănele”) este total scăpată de sub control în România. Au apărut cu miile, peste tot, fenomenul se extinde în fiecare zi. Statul pretinde că încasează taxe și impozite de pe urma celor care vând iluzii despre câștiguri facile. De fapt bugetul este alimentat dintr-o problemă socială gravă, care afectează sute de mii de familii. Înainte de a umbla pe legislație, parlamentarii ar trebui să calculeze costul infinit mai mare al societății, care se îmbolnăvește în fiecare zi atunci când patronii de păcănele se extind atât de agresiv și aduc jocurile de noroc în fiecare casă. Statisticile oficiale, citate de Europa Liberă, spun că în România erau peste 12.000 de agenții de jocuri de noroc înregistrate la începutul anului 2023. În 2021, cele aproape 700 de firme din domeniul jocurilor de noroc, care și-au depus bilanțurile contabile, au avut o cifră de afaceri totală de 9 miliarde de lei (circa 1,8 miliarde euro). Profitul cumulat a fost de peste 987 milioane de lei (circa 200 de milioane de euro), iar statul român a încasat între 400 și 600 de milioane de euro din acest domeniu, scrie panorama aici. Cifrele sunt considerabil mai mari în 2022 și 2023. …. Nicio discuție cinstită despre adicția pentru jocuri de noroc nu poate porni cu adevărat în public dacă victima iese din casă și la fiecare 5 metri primește tentația de a consuma ceea ce o face să creadă că e fericită. E ca și cum ai avea pretenția ca un dependent de droguri să se abțină în timp ce i se oferă substanțele peste tot în jur, în toate momentele zilei – pe noptiera de la pat când se pune la somn, la micul dejun când își bea prima cafea, la masa de prânz cu colegii de la muncă, în orele libere cu familia, când urmărește un serial sau iese cu copiii la spațiile de joacă. Statisticile oficiale vorbeau la începutul anului despre 100.000 de dependenți- numărul lor este cu mult mai mare. Publicitatea la păcănele este aproape neîngrădită (imaginea unor sportivi și oameni celebri este folosită – e indusă asocierea bunăstării și succesului profesional câștigat prin efort susținut cu șansa de a face bani ușor), bannere imense tronează pe toate clădirile, reclamele umplu spațiile publicitare pe televizor după anumite ore, sunt zero restricții în mediul digital, în general. ….Proiectele care ar fi limitat activitatea jocurilor de noroc au fost stopate în Parlament. ….Te-ai aștepta ca un preot care ocupă temporar funcția de ministru al Finanțelor să ia în vizor în primul rând taxarea unui astfel de viciu, atunci când se gândește la creșterea taxelor și impozitelor. Ca slujitor al bisericii, ar deveni chiar dușman al industriei.….” Integral: https://republica.ro

“Afacerea urât mirositoare ce poate învrăjbi România și Bulgaria. Duce în cabinetul unui ex-ministru …. O afacere urât mirositoare făcută de Friendly Waste România ar putea crea tensiuni între Bulgaria și România. Pe vechea platformă a fabricii chimice Verachim de pe malul românesc al Dunării ar urma să fei ridicat un incinerator de deșeuri medicale. Fapt care ar putea polua nu doar Giurgiu, ci și Ruse. …. Vestea că acolo ar putea fi construit un incinerator pentru arderea deșeurilor medicale și deșeurilor animaliere a readus locuitorilor de pe ambele maluri ale fluviului amintirea coșmarului din trecutul recent – mirosul sufocant de sulf, nopțile nedormite și mortalitate ridicată din cauza afecțiunilor căilor respiratorii. …. Friendly Waste România este o firmă înființată în urmă cu 4 ani. Nu a avut niciodată profit, anul trecut fiind pe pierdere cu 2 milioane de lei. Are datorii de 10 milioane de lei. Compania incinerează nu doar deșeuri medicale, dar și deșeuri animaliere. Compania a fost înființată de doi cetățeni români – Bratu Eugen și Mohamed Fadel. Potrivirt, Fadel Mohamad este căsătorit cu Fadel Olivia ( fostă Ardelean). Această Olivia Fadel este absolventă a Universităţii de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București – Facultatea de Farmacie. n anul 2016, după rezidenţiat, Olivia Fadel a fost angajată, doar pentru scurt timp, la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale. În anul 2017, Olivia Fadel şi-a schimbat locul de muncă şi a devenit consilier personal la Cabinetul Ministrului Transporturilor. Cine era, pe atunci, ministrul Transporturilor pe care-l consilia Olivia Fadel? O persoană binecunoscută giurgiuvenilor:  Răzvan Cuc, fost deputat de Giurgiu şi fost ministru al Transporturilor, în prezent senator de Neamţ. În acelaşi an în care devine consiliera lui Răzvan Cuc la Ministerul Transporturilor, Olivia Fadel este numită MEMBRU PROVIZORIU în Consiliul de Administraţie al CN APDF Giurgiu, o societate aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, scrie jurnalgiurgiuvean.ro…. „O scrisoare din partea României despre acest proiect nu a ajuns cu siguranță în biroul meu pentru o rezoluție, pentru a se vorbi despre orice inacțiune din partea mea”, a scris Borislav Sandov, ministruil bulagr al Mediului pe profilul său de Facebook. ….” Integral:  https://newsweek.ro

Nobel winner Joseph Stiglitz at a discussion on global inequality in Bengaluru on Wednesday. Photo: Hemant Mishra/Mint“Ţările puternice nu-şi mai respectă propriile reguli când acestea le defavorizează . Cele spuse de Stiglitz pot fi rezumate în şapte puncte: 1. Interdependenţa Naţiunilor şi Tensiunile Globale: Stiglitz a examinat complexitatea interdependenţei naţiunilor într-o lume globalizată şi a discutat creşterea tensiunilor şi antipatiei între ţări. A criticat conceptul de “grădini închise” al Statelor Unite şi a subliniat necesitatea reformelor sistemului global. 2. Evaziunea Fiscală şi Corporaţiile Multinaţionale: A abordat modul în care companii precum Apple exploatează lacunele fiscale şi a discutat despre iniţiativele OECD şi propunerea unui impozit global minim de 15%, pe care l-a considerat insuficient. 3. Criza Datoriilor Globale: Stiglitz a evidenţiat problema creşterii datoriilor globale, agravată de pandemia COVID-19, conflictul din Ucraina şi creşterea rapidă a ratelor dobânzii, precum şi dificultăţile ţărilor supraîndatorate. 4. Lipsa unui Cadru Internaţional pentru Falimentul Ţărilor: A vorbit despre absenţa unui mecanism internaţional de gestionare a falimentelor ţărilor şi despre eforturile nereuşite ale ONU de a stabili principii în acest sens, opoziţia unor ţări puternice fiind un factor major de împiedicare. 5. Rolul şi Politicile FMI: Stiglitz a criticat FMI pentru practicile sale, care pot agrava crizele datoriilor şi destabiliza economia globală, prin creşterea ratelor dobânzii şi impunerea de taxe suplimentare ţărilor în dificultate. 6. Schimbări în Dinamica Puterii Globale şi Retragerea Democraţiei: A analizat schimbările din echilibrul puterii economice şi politice la nivel global şi a reflectat asupra retragerii democraţiei în multe părţi ale lumii, precum şi asupra declinului credinţei în ideologia de piaţă liberă. 7. Viitorul Globalizării şi Conducerea Globală: Stiglitz s-a întrebat cum va arăta viitorul globalizării şi ce ţări vor prelua iniţiativa în conducerea globală, în contextul în care Statele Unite se retrag din această poziţie. Pentru criticii lui, Stiglitz nu se dezminte ca un “etatist” înrăit – anticapitalist notoriu orientat împotriva pieţei libere; ei spun că întreaga lui conferinţă pare să justifice cît este de minunată forţa guvernului şi cum eşuează pieţele. …. De exemplu, unul dintre lucrurile pe care Banca Mondială, FMI şi guvernul SUA le-au spus ţărilor timp de 40 de ani este că nu ar trebui să aibă politici industriale. Unul dintre predecesorii mei, ca preşedinte al Consiliului de Consilieri Economici, Mike Boskin, a spus – faimos, deşi a negat-o -, că nu contează dacă o ţară produce chipsuri de cartofi sau chipsuri de computer. Dacă ar fi fost aşa, nu am fi adoptat Legea care ne pune să cheltuim zeci de miliarde de dolari pentru a încerca să readucem producţia de cipuri în Statele Unite. Statele Unite au încălcat regulile OMC. ….” Integral: https://www.bursa.ro

Revista Presei – 2 octombrie.”Cum scapă politicienii corupți basma curată”

Prognoza meteo pentru octombrieBuna dimineata intr-o zi de luni, 2 octombrie! Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile sudice şi sud-vestice. Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 24 și 29 de grade, iar cele minime între 7 și 18 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, spre 3…4 grade. Bucuresti: 24/10 gr.C.

Măsurile fiscale, criticate de mediul de afaceri

“Daniel Dăianu la RFI: Măsurile fiscale vin târziu și sunt insuficiente ….Daniel Dăianu afirmă în contextul măsurilor fiscale că ”situația României din punct de vedere al echilibrului bugetar este foarte-foarte serioasă, adică avem deficite mari, care reclamă o corecție de amploare. După evaluările noastre la Consiliul Fiscal, evaluări ale unor instituții internaționale, ale economiștilor serioși, acest deficit s-ar îndrepta către 7% în acest an, dacă nu se adoptă măsuri de corecție. Important este ca acestea să fie cu efect durabil, să nu fie cu efect temporar. Noi avem un decalaj mare între cheltuieli permanente și încasări permanente. Și nu este simplu defel. Este bine că se încearcă așa ceva, să se lucreze în sensul reducerii deficitului și pe partea de cheltuieli și pe partea de creștere de venituri fiscale. De ce subliniez acest decalaj între venituri și cheltuieli? Întrucât corecția nu poate să fie fără durere”. ….În opinia sa, ”a existat procrastinare, s-a întârziat foarte mult cu corecția. Se explică prin faptul că într-adevăr, am avut șocul pandemiei, criza energetică, războiul din Ucraina, toate acestea au făcut ca deficitele în Europa să crească, dar România era deja în procedură de deficit excesiv și are un deficit structural, pe care cele mai multe state din UE nu-l au. Ce se poate face este să începi să reduci din cheltuieli, să o faci cât mai bine, să te duci către zonele unde se pot reduce cheltuielile, pentru că dacă scoți Sănătatea, Educația, Armata, Poliția din sectorul bugetar, numărul bugetarilor, îți dai seama că realmente poți opera numai în zona administrației centrale și locale, unde există multe redundanțe și apar și aceste cazuri care arată în mod eclatant că în România nu puțini funcționari publici mai mult decât extrag rente, am spus ieri la un post de televiziune că extrag rente, nu, fură, ăsta e adevărul, se fură. Una este să ai o rentă printr-un salariu poate necuvenit și altceva să furi, literalmente furi. Ei, aici trebuie operat, este lupta împotriva corupției, împotriva unor redundanțe, adică faptul că e un număr nejustificat de mare de angajați și în administrația centrală și în cea locală”. …..”Pachetul de acum este greu să ducă deficitul către 5,5%, cât a anunțat ministrul Boloș ca țintă (…). Pe noi la Consiliul Fiscal nu ne interesează partidele, pe noi ne interesează greșelile, erorile foarte mari care s-au comis, pentru că noi plătim acum pentru nesăbuință. Noi am menționat că în anii trecuți au fost crescute salarii, cumulat cu reduceri de taxe și impozite, într-o nebunie, într-o nebunie. …..” Integral: https://www.rfi.ro

Premieră pentru creșterea economiei în prima jumătate a anului“BERD a înrăutățit estimările privind evoluția economiei românești …. Conform celor mai recente prognoze ale BERD, PIB-ul României ar urma să înregistreze un avans de 1,8% în acest an, după ce prognoza din mai indica o creştere economică de 2,5% în 2023. Avansul ar urma să accelereze la 3,2% anul viitor, faţă de un nivel de 3,5% estimat în luna mai, se arată în raport. …. În prima jumătate din 2023, creşterea s-a diminuat la 1,7% în ritm anual, reflectând o încetinire bruscă în trimestrul doi. Cererea internă a rămas robustă, pe fondul cheltuielilor guvernamentale mai ridicate şi a investiţiilor, dar epuizarea stocurilor şi declinul exporturilor de mărfuri în ritm anual au tras în jos creşterea, apreciază BERD. Producţia industrială nu a reuşit până acum să revină pe creştere, reflectând şocul preţului energiei precum şi cerere externă mai slabă. Deşi inflaţia este încă la un nivel ridicat – 9,4% în iulie 2023 – creşterea salariului real a fost pozitivă din martie 2023, reflectând înăsprirea condiţiilor pe piaţa muncii. Poziţia fiscală s-a înrăutăţit însă şi autorităţile pregătesc un plan de consolidare fiscală, care urmează să fie convenit cu Comisia Europeană. Deficitul fiscal ar putea ajunge la 7% din PIB în 2023, mult mai ridicat decât nivelul prevăzut de 4,4% din PIB. Ca atare, consumul privat moderat, împreună cu cu ajustări potenţiale de taxe, vor defini probabil traiectoria de creştere din acest an, se arată în raport. Având în vedere încetinirea din prima jumătate a anului, creşterea PIB-ului este prognozată la 1,8% pe ansamblul acestui an, estimează BERD. ….” Integral: https://spotmedia.ro

Theodor Stolojan: Unele măsuri din pachetul fiscal sunt discutabile

“Theodor Stolojan la RFI: Cea mai proastă soluție este impozitul de 1% pe cifra de afaceri …. ”Cele mai multe sunt măsuri necesare. Sigur, unele sunt discutabile, în special acel impozit suplimentar, care se aplică la bănci, la companiile din energie, precum și măsura aceea cu impozit alternativ, adică 1% la companiile care au peste 50 de milioane de euro cifra de afaceri, alternativ în sensul dacă 1% din cifra de afaceri este mai mare decât impozitul pe profit de 16%, atunci sigur, se aplică 1% din cifra de afaceri. De ce spun acest lucru? Pentru că e ceva neobișnuit în economia de piață, chiar dacă în anumite situații de criză, unele țări au apelat la asemenea măsuri, dar nu e cazul României, noi nu suntem într-o situație de criză acum, ci într-o situație în care constatăm că un dezechilibru major a apărut în bugetul de stat, dar nu cauzat nici de pandemie, nici de criza energiei, nici de războiul din Ucraina, ci cauzat de inconsecvența politicilor publice, economice, sociale din România”.  ….Cea mai proastă soluție este asta cu impozitul de 1% pe cifra de afaceri, e o măsură, cum zic unii specialiști, ține de secolul trecut. Vă dau un exemplu iarăși de inconsecvență: ministrul Finanțelor, primul-ministru au discutat cu băncile și au ajuns la o concluzie, pentru o perioadă de timp plătim 1%, care se adaugă la impozitul pe profit în cazul băncilor și peste noapte, cineva face un amendament, care e primit cu multă bucurie din păcate și de PSD și de PNL, că impozitul ăla de 1% să nu mai fie 1%, să fie 2%. Deci peste noapte, fără să mai discuți cu băncile, așa ceva nu e acceptabil într-o democrație, unde vrei să ai un dialog cu cei care sunt afectați de măsurile respective, unde vrei să ai o anumită predictibilitate a politicilor publice, economice, sociale”. …..” Integral: https://www.rfi.ro

Guvernul dă înapoi, după ce abia acum a făcut calculele. Nu mai crește salariul minim în construcții și agricultură <span style="color:#990000;">UPDATE</span>“Mereu nedreptățita prostie .… Dar vine câte un moment în care analgezicul nu mai face față adevărului crâncen. Așa a fost cu OUG care trebuia să crească salariile minime în agricultură și construcții pentru a compensa introducerea contribuțiilor sociale. De zile întregi presa făcea calcule publice din care rezulta că, așa cum era concepută, creșterea nu era suficientă pentru ca venitul net să nu scadă. Și totuși OUG a mers înainte în aceeași formă pe ordinea de zi a ședinței de guvern, pe masa guvernului, până când, în literalmente ultima clipă: frânăăăă, că ne prăbușim! Premierul a descoperit că socoteala de la Finanțe, de la Muncă, de la SGG, de unde o fi fost ea, e greșită și OUG trebuie oprită. Așa ceva nu s-a mai întâmplat în 33 de ani. …. Doar că de această dată nu era vorba despre vreo soluție legislativă prost croită sau despre vreo eroare dactilo, ci despre un calcul simplu, pe care un finanțist ar trebui să-l poată face cu ochii închiși și pe care îl făcuseră deja ziariștii. Era vorba despre o componentă a unui pachet fiscal despre care se vorbește de luni de zile și, deci, ar fi fost de așteptat să fie analizat și reanalizat până la ultima virgulă și ultima socoteală. Ce alte inepții încă nedetectate vor exploda din restul măsurilor fiscale, dacă vor trece în forma actuală de CCR? Asta nu e conspirație. E incompetență, e prostie pură. …. În vremea lui Ion Iliescu și Adrian Năstase, cea mai mare problemă a României era corupția. Dar când reușeau să se abțină de la jaf, liderii de atunci erau în stare de guvernări inteligente. Ca dovadă, guvernul Năstase, corupt până la os, a fost cel care a încheiat negocierile de aderare la UE și a reușit intrarea României în NATO. Sigur, în anumite circumstanțe geopolitice, dar fapt este că a reușit. Între timp, corupția nu a scăzut, dar a crescut spectaculos incompetența. Calitatea clasei politice a scăzut constant și dramatic, vorba unui fost ministru din cabinetul Năstase: acum conduc cei care jucau table cu șoferii noștri. Iar politicieni fără educație și impostori au promovat în toate funcțiile pe cei asemenea lor, că doar nu era să promoveze deștepți care să îi eclipseze. ….” Integral: https://spotmedia.ro

Cum scapă politicienii corupți basma curată .… Numai că, odată cu plecarea Laurei Codruța Kövesi din fruntea DNA, numărul dosarelor de corupție s-a diminuat tot astfel cum s-a micșorat și valoarea bunurilor puse sub sechestru asigurator. Fosta șefă a DNA a lăsat în urmă recuperarea de către stat a unui miliard de euro de la infractorii care au fost condamnați definitiv, mulți dintre ei politicieni cu funcții importante în partide, parlamentari, miniștri, președinți de consilii județene, așa-numiții „baroni“, primari.  Până acum, instituțiile abilitate au recuperat doar 10 la sută din prejudiciu. Un exemplu grăitor este cel al patronului trustului Intact Dan Voiculescu, condamnat în 2014 la zece ani de închisoare în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Agricole (ICA). Din prejudiciul de 80 de milioane de euro, care a fost cea mai mare despăgubire pronunțată de o instanță într-un dosar întocmit de DNA, statul a recuperat doar 18 milioane. Eurobarometrul pe tema corupției realizat anul trecut la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene arată că cea mai mare parte a românilor sunt îngrijorați de corupția endemică din România, dar cu toate acestea 37 la sută dintre participanții la sondaj au recunoscut că ar da șpagă funcționarilor publici sau politicienilor pentru a obține diverse avantaje. Potrivit sondajului, media la nivel european este de 17%. Încrederea în parlamentari, Guvern și partidele politice a scăzut de la un an la altul, pe măsură ce corupția de pe scena politică a ajuns să fie percepută de tot mai mulți dintre români: 41% consideră că politicienii sunt corupți, iar 44 la sută indică fenomenul corupției din interiorul partidelor politice. Cu toate acestea, o serie de politicieni continuă să fie aleși fie în Parlament, fie în administrația locală, chiar dacă sunt anchetați sau judecați pentru fapte de corupție. Legea le permite să ocupe funcții publice până când instanțele de judecată îi trimit la închisoare. Cazul primarului municipiului Baia Mare Cătălin Cherecheș este emblematic. La alegerile locale din 2016, Cherecheș a fost reales în funcția de primar cu 70% din voturi, deși se afla în închisoare. …. De-a lungul anilor, sute de primari au fost anchetați pentru fapte de corupție, zeci de membri ai Guvernului și Parlamentului, zeci de președinți de consilii județene. Nici jumătate din dosarele care au ajuns în instanță nu au fost soluționate cu trimiterea în judecată a celor incriminați pe baza rechizitoriilor întocmite de procurori. În multe cazuri faptele de corupție s-au prescris după ani de zile de tergiversare a proceselor.  În alte cazuri rechizitoriile au fost retrimise de instanțele de judecată procurorilor pentru a fi completate cu noi date incriminatoare. Acele rechizitorii pe care instanțele de judecată le-au considerat neconcludente fac parte din tactica unor procurori de a tergiversa procesele.  …. Cu toate că legea confiscării extinse a averilor ilicite este în vigoare de trei ani, „mătușa Tamara“ se află și acum printre noi. În multe cazuri, declarațiile de avere ale demnitarilor conțin donații de sute de mii de euro din partea unor rude care nu au după ce bea apă, în timp ce Agenția Națională de Integritate tace de ani de zile. ….” Integral: https://spotmedia.ro

“400.0000 € încasați de Benea, „urmașul lui Buzatu” din 2 rezoluții și 6 întrebări puse la Bruxelles …. Dragoș Benea a fost ales europarlamentar și îl înlocuiește pe Dumitru Buzatu la șefia PSD Vaslui. Activitatea lui în Parlamentul European tinde spre zero. …. În 2022, a luat 91.000 euro indemnizație de europarlamentar și 70.000 de euro ca diurnă. În 2021 a luat doar 120.000 de euro (84.000 euro indemnizație, 35.000 euro diurnă  În 2020 a câștigat 113.000 de euro, din care 83.000 euro indemnizație și 30.000 euro diurnă. În prima jumătate de mandat a luat aproape 80.000 de euro din care 43.000 euro a fost indemnizația. ….În total, Benea a câltigat din Parlamentul European suma de 404.000 euro. Și mai are un an în care va câștiga peste 150.000 de euro. ….Ca să înțelegeți diferențele. Traian Băsescu are zeci de declarații în plen, zeci de rezoluții. Pentru comparație AICI ....DNA a clasat pe data de 7 iulie 2020 dosarul de corupție al fostului președinte al CJ Bacău, Dragoș Benea, actual europarlamentar PSD. Dosarul fusese deschis în 2014. ….” Integral: https://newsweek.ro

“Plagiator, cu sechestru pe avere, senatorul PSD Bodog câștigă 41.000 lei/lună din 4 slujbe la stat .… Senatorul PSD, Florian Bodog, plagiator anchetat de DNA pentru fals și abuz în serviciu câștigă 41.000 de lei. El are o slujbă de senator care ar trebui să îl țină la București de luni până joi. Apoi, ar trebui să meargă în teritoriu: vineri și sâmbătă. Cu un program foarte încărcat, Bodog este și medic la Oradea și predă la Universitatea din Oradea și la cea din Arad. El a câștigat, anul trecut, suma de jumătate de milion de lei, adică 41.000 lei pe lună. ….. Inculpat pentru abuz în serviciu şi fals de procurorii DNA, care îl acuză că pe vremea când era ministru al Sănătăţii şi-a angajat fictiv la cabinet o consilieră din Oradea care nici măcar nu s-a deplasat în Capitală la serviciu, senatorul PSD Bihor Florian Bodog a încercat să îşi recupereze banii blocaţi de magistraţi în ideea recuperării prejudiciului. Deschis în 2021, procesul PSD-istului încă se judecă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar la înfăţişarea de săptămâna trecută a fost dezbătută cererea sa de desfiinţare a sechestrului asigurător pus pe un cont de 76.000 lei, unde virase banii pe care consiliera Olivia Marcu este acuzată că i-a încasat ilegal. ….. În octombrie 2020, Universitatea de Vest din Timișoara a cerut tribunalui Bihor să anuleze diploma de doctor în management obţinută în mod fraudulos, prin plagiat, de Florian Bodog. În iulie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, definitiv, să îi retragă titlul de profesor abilitat şi dreptul de a conduce doctorate, pe motiv că nu a îndeplinit criteriile minime pentru această avansare profesională. ….” Integral: https://newsweek.ro

“Exodul creierelor. Numărul românilor cu studii superioare care au plecat să lucreze în străinătate a crescut cu aproape 70.000 Numărul românilor cu studii superioare care pleacă să lucreze în străinătate a crescut cu aproape 70.000, arată datele Recensământului Populației 2021, consultate de HotNews.  Distribuția pe sexe este aproximativ egală, bărbații fiind ușor mai numeroși. Cei mai mulți plecați sunt din București, urmați de cei din Constanța și Bihor. La o primă vedere, cei mai mulți români plecați la muncă în străinătate sunt cei cu studii liceale și absolvenți de școală profesională. …. Potrivit datelor Eurostat, față de 2008, numărul românilor care au cel puțin o facultate și care trăiesc într-un alt stat a crescut cu 144%. De asemenea, numărul absolvenți de liceu sau școală profesională din România care trăiesc într-o altă țară a UE a crescut de la 806.000 persoane în 2008 la 1.437.000 persoane. …. Dintre românii plecați în străinătate, un sfert sunt cu studii superioare, confirmă un raport al Băncii Mondiale. Exodul de creiere poate avea consecințe grave pentru dezvoltarea viitoare a României, iar orașe ca București, Cluj, Iași și Timișoara resimt această presiune de pe piața muncii. În domeniul asistenței medicale, scurgerea de creiere a devenit o reală urgență, profesioniștii calificați devenind din ce în ce mai greu de găsit. De exemplu, rata de neocupare a locurilor de muncă în sectorul sănătății a fost mai mult decât dublă față de media economiei. – Practic, unul din patru medici a plecat să lucreze în străinătate. Între anii 2000 și 2013, numărul medicilor români care au părăsit țara a crescut cu peste 650 la sută, depășind 14.000 în 2013 (peste 25 la sută din totalul medicilor români). Ca urmare, multe zone rurale sunt lăsate fără asistență medicală, agravând situația celor mai săraci români. …. Datele arată că această tendință de emigrare este în creștere. ….” Integral: https://economie.hotnews.ro

“În pelerinaj la Arsenie Boca al corporatiștilor  Odinioară, preoţii le cereau credincioşilor sufletele, promiţându-le că-i vor ghida către raiul din ceruri, ulterior, conducătorii politici au reclamat votul cetăţeanului în schimbul unei societăţi fără urmă de nedreptate şi corupţie. Ceva mai recent, au apărut speakerii care te fac să intri-n convulsii, life coachii care ghicesc sursa dificultăţilor tale de comunicare pornind de la a zecea generaţie încoace şi trainerii care, în zece slide-uri frumos colorate, îţi destăinuie succint cum stă treaba cu succesul. De departe, aceşti guru ai modelării personalităţii umane sunt cei mai oneşti raportaţi la cerinţele menite să-ţi gâdile viitorul, căci ei îţi spun pe şleau: dă-ne un purcoi de bani şi noi, în schimb, îţi vom arăta cum să faci din compania ta mică una care să stea de strajă la intrarea în topul Forbes, iar din oiţele plictisite de le păstoreşti acum vom scoate mâine nişte pui de lei pe care-i vom umple de happiness, awesomeness, thoughtfulness, faithfulness şi alte ness-uri care le vor da insomnii creatoare tot restul vieţii lor leonice. Cu toate acestea, la o cercetare atentă, se poate observa că, în cele mai multe cazuri, singura companie care-şi consolidează drumul către succes e chiar a celor care fac cursurile în cauză şi singura oaie care, după fiecare asemenea curs, capătă tot mai pregnant fizionomie de leu, în special în ochii celor sortiţi să rămână până la adânci bătrâneţe oi, e tocmai speakerul/ trainerul/ coachul care ţine cursurile respective. … De aceea, se cuvine să subliniez că a şti să ţii o vioară în mână nu e totuna cu a şti să cânţi la vioară, iar a interpreta relativ decent câteva arii cu dificultate moderată nu te transformă într-un maestru. Din păcate, în ochii unui neofit, un impostor priceput va fi luat întotdeauna drept Enescu. …. Percepuţi – sau, mai degrabă, tânjind a fi percepuţi – un fel de demiurgi ai structurilor organizaţionale, aceşti artizani ai psihicului uman se laudă că ar fi capabili să revitalizeze chiar şi sictirul corporatistului faţă de un job prost plătit inculcându-i o filozofie aptă să îi redea plăcerea de a lucra într-un mediu abrutizant, pe care-l detestă din toţi rărunchii. Ceea ce, să nu ne ferim să recunoaştem, e o performanţă. ….. Unii oameni îi dau târcoale lui Arsenie la mormânt şi, trei ore mai târziu, îmbătaţi de pioşenie, pleacă transfiguraţi. Numai că iluminarea şi purificarea spirituală se evaporă îndată ce Prislopul dispare în zare şi, dimineaţa următoare, credinţa în omul care-au crezut c-au devenit lasă loc vechiului Vasile meschin, făţarnic şi egoist, atât de familiar vecinilor. Ei, da, cam aceeaşi influenţă au cursurile asupra celor ce aleg să creadă în succesul propovăduit de aceste feţe mirene, numai că-s mult mai costisitoare. Dacă nu v-a mulţumit comparaţia de mai sus, atunci reţineţi că diplomele pe care le oferă la finalul training-ului au tot atâta valabilitate cât indulgenţele papale, cumpărate cu bani grei în Evul Mediu şi care garantau păcătoşilor o şedere mai scurtă în Purgatoriu. ….Fiindcă, din punctul lor de vedere, dacă tu dai greş, nu e de vină gargara pe care ei ţi-o ambalează în fraze cu rezonanţă pseudoştiinţifică, ci tu, că nu ai ştiut să-ţi găseşti motivaţia interioară şi nu te-ai ţinut de lecţiile predate..” Integral: https://republica.ro

Revista Presei – 30 septembrie.”Țara buzaților …. O singură dată un buzat ia mită cât nu câștigă un om într-o viață întreagă prin muncă. Buzatul prins acum e stăpân peste cel mai sărac județ din țară. Cum este să cari mita cu mașina în județul în care, când plouă, nu pot fi duși morții la groapă din cauza noroaielor?!”

Creamery Bridge with fall foliage, Montgomery, Vermont, USABuna dimineata intr-o zi de sambata, 30 septembrie! Valorile termice diurne, comparabile cu cele din perioada anterioarã, vor caracteriza în continuare o vreme deosebit de caldã pentru sfârşit de septembrie, cu maxime ce se vor încadra între 23 şi 30 gr. Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri la munte şi în sud-estul ţãrii, însã numai în sudul Dobrogei vor fi condiţii ca izolat sã plouã slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri ziua, rafale de 40…55 km/h, în Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei şi pe crestele montane. Temperaturile minime vor fi de la 2…4 gr în depresiunile Carpaţilor Orientali pânã la 18…19 gr pe litoral. Bucuresti: 29/14 gr.C.

“Ce boli infecțioase mai circulă prin școli: Covidul, Gripa și “Enterocolita de o zi”  …. Mulți copii ajung la urgențe din cauza virozelor. Sunt trimiși acasă cu tratament însă părinții, pentru că nu au cu cine să îi lase, după două zile îi trimit în colectivitate.  Alți copii ajung și ei la medic, din aceeași cauză, iar ”filmul” se repetă până toată clasa se ”imunizează”. …. ”Și la noi la pregătitoare a fost enterocolita aceasta de o zi. A vărsat copilul de trei ori noaptea, ziua a avut febră, apoi a doua zi și-a revenit. Au fost afectați cam 10 copii din 22 din clasă în interval de două zile”, a comentat un alt părinte. ”Din zece oameni cu care vb, cinci au Covid. Am trecut și noi peste o nouă infectare, acum două săptămâni. Decentă ca manifestare inclusiv la fetițele cele mici. În rest, de la pediculoză la ” e doar înfundat”, avem de toate”, a spus alt utilizator. …. ”Ooo ce îmi place subiectul! De toate se găsește în școală! Fetița mea de miercuri e acasă și nu e bine nici acum! Când vom înțelege că școala nu e spital și ar trebui triați elevii care prezintă semne de viroză, am face primul pas spre Educație!”, a mai comentat cineva…..” Integral: https://newsweek.ro

chirie locuinta calcul“Taxele și impozitele locale se vor majora cu 13,8% în 2024  Taxele și impozitele locale se vor majora cu 13,8% în 2024, ținând cont că impozitele și taxele locale trebuie indexate anual ținând cont de rata inflației pentru anul fiscal anterior. Rata inflației pentru anul 2022 are valoarea de 13,8%, conform comunicatului Institutului Național de Statistică. Principalele categorii de impozite și taxe afectate de indexare sunt: impozitele pe clădirile rezidențiale ale persoanelor fizice, impozitul pe terenurile persoanelor fizice și juridice, impozitele pe mijloacele de transport sub 12 tone ale persoanelor fizice și juridice, amenzi privind declarațiile fiscale, taxe pentru care Codul Fiscal prevede valori în sumă absolută sau interval. Astfel, pentru oricare impozit sau taxă locală care constă într-o anume sumă în lei sau care este stabilită în baza unei anumite sume în lei, sumele respective vor fi indexate cu un procent de 13,8%. București, Cluj-Napoca, Arad, Timișoara, Pitești, dar și alte mari orașe au decis, astfel, să majoreze impozitele cu 13,8% în 2024. …. Se poate scumpi și locul de parcare de reședință, la valorile din prezent, de la 300 la 600 de lei, în funcție de zonă se aplică majorarea cu aproape 14 procente. (Taxa pentru parcarea de reședință se stabilește tot prin Hotărâre de Consiliu General pentru toate cele șase sectoare). Pentru un apartament cu trei camere, de la un impozit de aproximativ 250 de lei în 2023, impozitul ar ajunge la 290 de lei. ….” Integral: https://economedia.ro

“EXCLUSIV În timp ce Guvernul crește taxele și taie cheltuieli, judecătorii își măresc salariile, retroactiv. Statul va fi pus să plătească și dobânzi penalizatoare  În timp ce Guvernul crește taxele și taie cheltuieli, judecătorii și-au mărit, azi, salariile retroactiv. Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), controversata Alina Corbu, a emis, la 27 septembrie 2023, un ordin prin care stabilește recalcularea salariilor judecătorilor de la toate instanțele – judecătorii, tribunale, curți de apel – precum și a asistenților judiciari în funcție de o așa-numită „valoare de referință sectorială” majorată, de 605,225 lei. Noile salarii se vor calcula însă retroactiv, începând cu 2022. Din 2018 până acum, Alina Corbu a obținut circa 550.000 de lei din procesele în care și-a cerut „drepturile salariale” suplimentare plus dobânzile la salariile neîncasate între 2014 și 2018. …. Presa arăta, în primăvară, că doar salariile celor de la Înalta Curte de Casație și Justiției (ÎCCJ), procurorii Parchetului General (PG) precum și angajații Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) ar urma să primească salarii majorate cu 25%, recalculate retroactiv, pe ultimii cinci ani, adică din 2018. Această măsură avea la bază creșterea așa-numitei „valori de referință sectorială” la 605,225 lei, față de circa 484 de lei. Ordinul emis, azi, de Alina Corbu se referă la judecătorii și asistenții judiciari de la instanțele inferioare ÎCCJ. Noile salarii se stabilesc retroactiv, de la 30 decembrie 2021. ….” Integral: https://defapt.ro

Riscul pierderii banilor europeni NU are legătură cu deficitul: ci cu neîndeplinirea reformelor. Dezastru în calendarul jaloanelor PNRR Modificările brutale și intempestive ale Codului Fiscal vor fi plătite de către economia privată, însă ele NU duc la absorbția fondurilor europene și nici nu depinde de ele pierderea acestor fonduri: dimpotrivă – singurul mod în care pot fi pierduți bani europeni este neîndeplinirea reformelor asumate prin PNRR: până la această oră, încă nu s-au încasat banii la cerea 2 de plată depusă încă de la finele aului trecut, iar cererile 3 și 4 se află în întârziere pentru că nu au fost făcute reformele pensiilor (problema complicată acolo fiind pensiile speciale) și reforma administrației și a salarizării: România putea avea în conturi încă 9 miliarde de euro dacă îndeplinea reformele și jaloanele din PNRR potrivit calendarului – bani care sunt amânați sau chiar pierduți în cazul că aceste reforme nu se vor face: în timp ce economia privată se pregătește să plătească obligațiile noi, guvernul nu-și face treaba lui și amână reforme pe care ar fi trebuit să le aibă deja făcute. …. Guvernul a trimis în luna decembrie 2022 cererea 2 de plată: sunt 10 luni de atunci, iar banii (3,22 miliarde de euro) încă nu au intrat, din cauza neîndeplinirii a 2 jaloane – ceea ce arată cât de meticuloasă este Comisia în analiza acestor jaloane. La fel se întâmplă cu cererile de plată 3 și 4, care ar fi putut fi transmise în 2023 la Bruxelles dacă jaloanele și țintele aferente erau atinse de guvern. Cererea de plată 3 este condiționată de îndeplinirea unui număr de 79 de jaloane/ținte aferente trimestrului III 2022 și trimestrului IV 2022. Cererea de plată patru este condiționată de îndeplinirea unui număr de 49 de jaloane/ținte aferente trimestrului I 2023 și trimestrului II 2023. Nu doar că acestea nu au fost atinse în totalitate, unele sunt nepermis de mult tergiversate – e cazul reformei pensiilor și a revizuirii pensiilor speciale. ….” Integral: https://cursdeguvernare.ro

Marcel Ciolacu - asumarea raspunderii “Ce a făcut guvernul Ciolacu este caz de manual în ce privește diversiunea. „Desființarea Pilonului II” și „taxa pentru turiști”, două subiecte care au explodat tocmai când Guvernul se pregătea să-și asume răspunderea în Parlament pe pachetul de măsuri fiscale …. Firește, lista oficială cu amendamentele depuse de grupurile PNL-PSD la proiectul de lege privind măsurile fiscale și de reducere a cheltuielilor bugetare nu a cuprins niciun amendament care propunea ca Pilonul 2 de pensii să fie opțional. Pe de altă parte, Federația Patronatelor din Turismul Românesc a propus ca românii care merg în vacanță în străinătate să poată plăti o taxă de un euro, în afara taxei aplicate de unele țări de destinație. Contactat de presă, Dragoș Răducan, președintele FPTR, a declarat că s-a plecat de la „modelul de succes al Turciei” și că se ia în calcul să fie taxați și turiștii care își fac vacanța pe cont propriu, nu prin agenții de turism. Firește, această federație nu reprezintă interesele majorității patronatelor din turism. De altfel, Traian Bădulescu, purtătorul de cuvânt al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România, a transmis că agențiile de turism nu au fost consultate. Însă această federație, pentru că are termenul de „patronate” în titlu, a fost suficientă pentru a fi folosită de cineva din cel mai înalt eșalon politic al țării pentru a genera cea mai importantă dezbatere a zilei. Astfel, guvernul Ciolacu a beneficiat de inflamarea populației pe teme false, situația generală având ca scop mutarea atenției în altă parte. ….Dacă nu suntem atenți și ne lăsăm conduși de emoție, data viitoare vom fi din nou purtătorii de drapel al unor dezbateri create în mod artificial tocmai pentru ca publicul să-și mute atenția de la temele care ard cel mai tare în acel moment……” Integral: https://republica.ro

“FOTO După bordura cu etaj, în București a apărut și stâlpișorul cu etaj .În Sectorul 4, condus de Daniel Băluță, în ultimii ani, au fost montați mii de bolarzi din piatră. Primăria Sectorului 4 pune 3 tipuri de stâlpișori/bolarzi, iar prețul variază între 35 – 140 de euro/element. Am solicitat să ni se comunice câți stâlpișori/bolarzi au fost puși în ultimul an, dar nu ni s-a comunicat această informație. Cu ochiul liber se poate vedea însă că numai pe o singură stradă sunt sute de bolarzi. Prețul stâlpișorilor dreptunghiulari este de 35 de euro, cei tronconici – 80 de euro și cei rotunzi, din piatră – 140 de euro, prețurile includ TVA și montaj. …. În Sectorul 4 a apărut și piramida din borduri În 2019, Primăria Sectorului 4 a amenajat trotuarele de pe bd. Dimitrie Cantemir din Capitală, iar la colțurile de trotuar, la fiecare intersecție a bulevardului cu străduțele adiacente, a păstrat bordurile vechi și peste ele a mai pus încă un rând de borduri, rezultând trei nivele de borduri, ca șoferii să nu poată parca pe colț, pe trotuar…..” Integral: https://www.hotnews.ro

Castelul Corvinilor, restaurat cu banii PNRR“EXCLUSIV Restaurarea castelului Corvinilor prin PNRR, la firma unui afacerist care a fost acuzat de DNA că a obținut contracte contra unui apartament nou  Castelul Corvinilor, restaurat cu banii PNRR. Milionarul Constantin Cornel Georgescu, patronul firmei Coral, a câștigat un contract de 5,1 milioane de euro finanțat prin PNRR pentru restaurarea Ansamblului Arhitectural Castelul Corvinilor. În 2019, Georgescu a mai câștigat un contract de 3,3 milioane de euro pentru a începe lucrările de restaurare la Castelul Corvinilor. Afaceristul a fost trimis în judecată într-un dosar de corupție în vara anului 2015 pentru că ar fi dat șpagă un apartament fostului primar al municipiului Tulcea Constantin Hogea. Cu un an înainte ca milionarul Constantin Georgescu să aibă probleme cu legea, fiul acestuia, Victor Georgescu, apărea pe afișele electorale pentru alegerile europarlamentare alături de Monica Macovei și Teodor Stolojan. …. Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara și șeful filialei locale a PSD, a organizat o licitație în valoare de 25,27 milioane lei, echivalentul a 5,1 milioane euro, pentru achiziția de „proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și execuția lucrării pentru Ansamblul Arhitectural Castelul Corvinilor”. Banii au fost alocați prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), componenta Turism, Cultură. Licitația a fost câștigată de firma Coral SRL, din localitatea tulceană Babadag. …. Firma Coral, abonată la contractele cu statul, este patronată și administrată de Constantin Cornel Georgescu, unul dintre cei mai bogați afaceriști din Tulcea. În perioada 2007-2015, aceasta a câștigat licitații de peste 106 de milioane de euro. De exemplu, în toamna anului 2014, a câștigat o licitație de peste 11 milioane de euro de la Compania de Apă Buzău, bani cu care urma să facă „stația de tratare apă potabilă în localitățile Buzău și Sapoca”.  …..Din 2015 până în prezent, firma lui Georgescu a mai câștigat singură sau în asociere cu alte societăți contracte de peste 150 de milioane de euro. De exemplu, compania RAJA i-a atribuit două contracte în 2021, respectiv 2022. Valoarea cumulată a acestora a fost 14,5 milioane euro pentru lucrări în incinta stației de epurare Medgidia, respectiv reabilitarea complexului de înmagazinare Palas. ……” Integral: https://defapt.ro

Dumitru Buzatu Țara buzaților   Sunt de zeci de ani în funcții publice. Și-au luat pe lângă ei toate neamurile. Au devenit ca o pânză de mătasea-broaștei întinsă pe tot luciul de apă și sufocă orice altceva ar mai vrea să iasă la lumină. Unde se termină teritoriul unui buzat, începe teritoriul altui buzat și nu e bucățică de țară neacoperită de ei. Sunt sudați, sunt înfrățiți. Rar de tot taie un cap de buzat DNA-ul, dar cresc zece în loc, ca la hidră. Nimic nu îi impresionează. Nimic nu îi clintește. Nimic nu îi sperie. Se cred Dumnezei ai locului și omnipotenți. Nu le pasă de sărăcie, nu le pasă de oameni, nu le pasă de țară. În mintea lor bolnavă țara sunt ei. ….Nici azilele groazei, nici moartea din spital, nici nașterea pe trotuar, nici accidentul făcut de drogat, nici exploziile nu i-au atins și nu i-au făcut să se întrebe, dacă au vreo vină în toate astea. Țara sare în aer și ei iau în continuare mită. Le este obișnuință și vitală ca aerul. Majoritatea respiră ca să trăiască. Buzații iau mită ca să trăiască. O cară cu portbagajul. Imaginea teancurilor de bani din mașină m-a amețit. O singură dată un buzat ia mită cât nu câștigă un om într-o viață întreagă prin muncă. Buzatul prins acum e stăpân peste cel mai sărac județ din țară. Cum este să cari mita cu mașina în județul în care, când plouă, nu pot fi duși morții la groapă din cauza noroaielor?! …..” Integral: https://republica.ro

“VIDEO Investigație Recorder: Dumnezeul achizițiilor se întoarce / Clipul a fost dat jos de pe YouTube pentru scurt timp marți seara  Preotul Mădălin Iscru, fost consilier în Ministerul Dezvoltării, sub comanda baronului PSD Paul Stănescu, ar fi continuat afacerile cu statul, obținând contracte de milioane de euro cu primăriile din Dobrogea, dezvăluie investigația Recorder – Dumnezeul achizițiilor se întoarce. … Firma Bizantin Art Proiect, controlată de Mădălin Iscru prin intermediul altui preot ar fi obținut contracte cu primăriile din Dobrogea pentru reabilitări de școli, construirea unor blocuri sociale, cămine culturale, rețele de apă, asfaltări de drumuri. Lucrările ar fi fost făcute de mântuială, iar prețurile ar fi fost umflate, dezvăluie investigația Recorder. FirmaBizantin Art Proiect ar fi devenit anul trecut asociată în alte două firme din Tulcea, împărțind profitul cu Ștefan Alexandru Stănescu, fiul senatorului Paul Stănescu, secretar general al PSD, scriu jurnaliștii Recorder. ….” Integral: https://revistapresei.hotnews.ro

“„Să terminăm cu ipocrizia, totul este despre bani!” Zeci de mii de euro pentru analiștii „independenți”, contracte secrete din bani publici   Partidele plătesc știri, iar algoritmii decid ce știri sunt împinse „în față”. Împreună, ei deturnează agenda publică de la temele de interes. În România, știm cine plătește, dar nu știm și cui când vorbim despre publicitatea politică. Două milioane de euro pleacă lunar din vistieria partidelor (PSD, PNL, USR) pentru publicitate politică. Toți banii au legătură cu bugetul de stat, sunt colectați din taxe și impozite, nu sunt obținuți din cotizații sau donații. România are o lege privind informațiile de interes public (Legea 544/2001), dar ea este încălcată constant și cu bună știință de partide și instituții. În cazul în care se ajunge la un proces, termenele se întind pe doi-trei ani, iar, la final, partidele tot nu respectă obligația privind transparența. În acest caz se ajunge la un alt proces privind executarea deciziei judecătorilor. Trei-patru ani pentru o informație de interes public care ar trebui obținută în 10 zile. Lider e PSD Topul plăților este condus de PSD, cu un milion de euro lunar pentru publicitate politică. PNL alocă 800.000 de euro lunar, iar diferența este asigurată de USR, peste 200.000 de euro în luna august. Din informațiile obținute în mod oficial sau informal, cei mai mulți bani se duc spre site-uri, de cele mai multe ori site-urile marilor televiziuni. Banii nu ajung niciodată, în afara campaniilor electorale, direct la televiziuni, pentru că e interzis. O altă felie constă în promovarea în mediul online: Google, Facebook, TikTok. …. Știrile scrise de jurnaliști, care prezintă informații verificate, reprezintă doar 3,5% din conținutul consumat de public. …. România a făcut pași mici pentru mărirea gradului de transparență privind cheltuirea banilor publici dați partidelor sub formă de subvenție. Sunt oferite informații brute privind categoria de cheltuieli (presă, mașini, imobile, salarii), dar marile partide, PSD și PNL, blochează orice informație privind destinatarul sau firmele furnizoare. ….” Integral: https://www.libertatea.ro

Dosarele cu adevărat importante se rezolvă la Ankara, Moscova, Teheran. Liderii occidentali plătesc prețul orbirii și aroganței - Interviu cu istoricul Armand Goșu“Dosarele cu adevărat importante se rezolvă la Ankara, Moscova, Teheran. Liderii occidentali plătesc prețul orbirii și aroganței – Interviu cu istoricul Armand Goșu .... Domnule profesor Armand Goșu, războiul din Nagorno Karabah e deja istoric, se poartă de peste trei decenii. De ce acum această capitulare, ce a făcut diferența? Patru ar fi factorii importanți: 1. Dorința de revanșă a Azerbaidjanului, după dezastrul militar din războiul încheiat în 1994. 2. Ostilitatea lui Vladimir Putin față de premierul Nikol Pașinian. 3. Schimbarea percepției asupra Nagorno Karabah a opiniei publice din Armenia. 4. Și contextul internațional de după 24 februarie 2022. Aceștia cred că sunt factorii care au contat cel mai mult. Dezvoltarea industriei energetice cu sprijinul capitalului occidental și exporturile impresionante de hidrocarburi au asigurat resursele financiare pentru construirea unor unități moderne, bine antrenate, capabile să mânuiască arme de noua generație, importate din Turcia și Israel care s-au dovedit superioare armatei armene la toate capitolele în războiul de 44 de zile din toamna 2020. Și care explică de ce armenii au evitat recent orice incidente care să ofere cel mai mic pretext azerilor să declanșeze un război pe scară largă, care s-ar fi putut solda cu o înfrângere ce punea în discuție suveranitatea și integritatea teritorială a Armeniei. În ce privește al doilea factor: Putin se teme de revoluțiile colorate, pe care le consideră opera serviciilor secrete occidentale, menite să-i răstoarne de la putere pe conducătorii legitimi și să instaureze în loc lideri pro-occidentali și anti-ruși. Valul de proteste de la Erevan care l-au adus la conducere pe Pașinian a fost catalogat la Kremlin drept revoluție colorată, iar Putin cu greu și-a ascuns ostilitatea față de șeful guvernului armean. Urmărind evoluția evenimentelor este greu de imaginat că Ilhan Aliev n-ar fi complotat cu Putin împotriva Armeniei, încă din 2021. Cel mai amenințător lucru pentru viitorul Armeniei este însă faptul că Putin susține revendicările teritoriale ale Azerbaidjanului față de coridorul Zangezur, din provincia sudică Syunik, care-l leagă de Nahicevan și de Turcia. …. Al treilea factor mi-a devenit evident în momentul în care, în ciuda înfrângerii în războiul de 44 de zile, Pașinian a câștigat alegerile parlamentare. Or, asta arată că populația a obosit să tot fie manipulată cu sloganuri naționaliste privind pământul sfânt al Karabahului. Că au apărut noi generații de armeni care se uită mai puțin la trecut și care nu mai cred orbește în mitul Rusiei, ocrotitoarea creștinilor din Caucazul de Sud.  Asta i-a asigurat lui Pașinian un suport popular pe o platformă anti-rusească, ceea ce presupune începerea unui proces de reorientare a Armeniei către Occident. Cu puțini ani în urmă, acest lucru ar fi părut imposibil. Dar și fără Pașinian – și acum ajung la cel de-al patrulea factor – noul context regional setat de apropierea dintre Putin și Erdogan, ar fi împins la o alianță de facto anti-armeană între Azerbaidjan, Turcia și Rusia. Această reconfigurare a faliilor geopolitice în Caucazul de Sud este consecința colaborării tot mai strânse dintre Moscova și Ankara, după atentatul eșuat împotriva lui Erdogan (vara 2016). Deci cu câțiva ani înainte de venirea lui Pașinian la putere în Armenia. În concluzie, războiul de 44 de zile din toamna 2020, care marchează revanșa azerilor pentru umilința din primul război, este urmarea „monstruoasei coaliții” dintre Rusia și Turcia care resetează triunghiul de forțe din regiune și nu rezultatul acțiunilor lui Pașinian. …. Consecințele abandonării politicii tradiționale a Kremlinului în zona Caucazului vor fi dramatice și nu sunt convins că există la Moscova un consens la nivelul elitei în acest sens. Deci nu războiul Rusiei împotriva Ucrainei a jucat rolul de catalizator al reconfigurării Caucazului, ci „monstruoasa coaliție” dintre Turcia și Rusia. …. Războiul hibrid al lui Putin împotriva Occidentului l-a obligat pe acesta să-și caute aliați în tabăra inamicilor tradiționali, cum sunt China, Turcia, Iran. Firul roșu care-i unește pe toți aceștia este anti-occidentalismul agresiv, mai exact obsesia anti-americană. În ce privește Turcia, aceasta nu și-a ascuns nici o clipă ostilitatea față de Armenia și faptul că este extrem de iritată de orice discuție pe tema genocidului împotriva armenilor săvârșit în Imperiul Otoman și refuză să-și asume orice responsabilitate pentru acesta, în calitate de stat succesor. …..” Integral: https://spotmedia.ro

Un român a atins viteza luminii după ce și-a încărcat Dacia Spring la Cernavodă

“Un român a atins viteza luminii după ce și-a încărcat Dacia Spring la Cernavodă  Inginerul Decebal Popescu din Cernavodă a devenit primul român care a atins viteza luminii după ce și-a încărcat Dacia Spring direct de la reactor. „Când am venit la muncă erau toate locurile ocupate, dar am găsit o priză liberă lângă reactor și am băgat-o acolo”. …. „Un pic de blană i-am dat, că plecam de la un semafor și a am atins imediat viteza luminii. Sigur au fost niște efecte secundare, ceea ce mă îngrijorează dacă mă gândesc bine. De exemplu am ajuns acasă în 1988, în comunism. Știți cum e pe-aici în comunism? Foarte nasol: e o nomenclatură politică ce are cam toate privilegiile în timp ce fraierii mor de foame”. …. În momentul de față inginerul de la Cernavodă este prins într-un paradox spațio-temporal, o situație extrem de neplăcută, pentru că din cauza deformației de pe curba Sistein, acum vechimea în muncă îi merge în revers și în fiecare zi mai pierde un pic din sporuri. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro

« Previous PageNext Page »