Author: desy.demeter


Revista Presei – 31 octombrie.”Haosul creat de programul național de cadastru. Sute de mii de români s-au trezit cu terenuri lipsă, pe numele altor persoane”

Prognoza meteo 31 octombrie 2023. Temperaturi de vară în mare parte din țară Buna dimineata intr-o zi de marti, 31 octombrie!. Vremea va fi deosebit de caldã pentru aceastã datã, astfel cã temperaturile maxime se vor încadra între 20 şi 29 de gr, iar cele minime între 6 şi 16 gr. Cerul se va înnora treptat dinspre vestul ţãrii şi va ploua şi sub formã de aversã în Banat, Crişana, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei şi Olteniei, local în Moldova şi pe arii restrânse în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri temporare în regiunile vestice, estice şi la munte. In București vremea va fi deosebit de caldã pentru aceastã datã. Cerul va fi mai mult senin la începutul intervalului, apoi se va înnora treptat, iar în a doua parte a nopţii vor fi posibile ploi slabe.  Temperatura maximã se va situa în jurul a 26 de gr, iar cea minimã va fi de 12…13 gr.

Marcel Ciolacu - șantier autostradă Ploiești “Surpriză? Începem să culegem ce Guvernul „a semănat”: veniturile subperformează din cauza frânării economiei …. – veniturile subperformează din cauza frânării economiei. Surpriză? Nu. Atunci, de ce avem cheltuieli rigide și supradimensionate (salarii mari și mulți angajați în sectorul public, pensii speciale, pierderi ale companiilor de stat)? Soluția propusă: taxe mai mari! Ca să ce? Să reducem puterea de cumpărare și mai mult, să menținem inflația sus (dinspre costuri fiscale ridicate) și dobânzile mari care descurajează investițiile. – Se spune că „ANAF colectează bine în ultimul trimestru”. Ce nu se spune: colectează bine din ce se declară, dar problema este că NU se declară mult (circa 10% din PIB economie subterană). Și chiar pe sumele declarate, avem sold restant necolectat enorm: circa 70 miliarde de lei la nivelul lunii iunie 2023, de 4 ori mai mult decât impactul estimat al tuturor taxelor și impozitelor majorate la privat. – Investițiile. Cum stăm cu investițiile? Cel mai slab an al investițiilor din fonduri naționale ca procentaj din PIB din ultimul deceniu (sub 2%), iar la PNRR avem 30 de jaloane întârziate din 49 asumate doar în primul semestru din acest an. Fără investiții în infrastructură, țara nu se dezvoltă. Exemplu: am fost vineri în Suceava, un caz foarte elocvent: al 3-lea cel mai scăzut PIB/ locuitor din România contribuie doar cu 1,5% din PIB, deși au 3% din populație și companii, iar afacerile noi ajung, în medie după 10 ani de activitate, la circa 2 milioane de lei venituri (vs. media națională de 3,5 milioane de lei, mult sub București sau Ilfov care depășesc 5 milioane de lei). De ce nu scalează companiile? De ce nu se dezvoltă? Pentru că rămân sufocate și izolate din cauza investițiilor foarte mici în infrastructura rutieră, transporturi, digitalizare, agricultură etc. …..” Integral: https://republica.ro

Guvernul susţine capitalul românesc până îl...

“Guvernul susţine capitalul românesc până îl falimentează de tot: cea mai mare problemă a companiilor româneşti nu este acum inflaţia, dobânzile sau creşterea impozitelor, ci întârzierea cu lunile de către guvern a plăţii facturilor, ceea ce loveşte în plin tocmai capitalul românesc Toate guvernele, toţi liderii politici susţin din vorbe companiile româneşti şi capitalul românesc în lupta lor cu crizele, cu inflaţia, cu dobânzile mari cerute de băncile din România care, în marea lor majoritate, sunt deţinute de străini, în lupta cu marii retaileri care sunt străini, în lupta cu multinaţionalele care scot profiturile din România şi nu plătesc taxe aici. Premierul Ciolacu nu face nici el excepţie, ci dimpotrivă, retorica lui dă senzaţia că se luptă cu multinaţionalele pentru binele capitalului românesc. Problema este că acum cea mai mare problemă pentru companiile româneşti, pentru patronii şi antreprenorii români nu este inflaţia, dobânzile mari, creşterea taxelor şi impozitelor (care afectează mai mult capitalul românesc, decât pe cel străin), ci plata cu foarte mare întârziere de către guvern a facturilor pentru lucrările, serviciile prestate şi realizate de către companiile româneşti şi companiile străine. Multinaţionalele mai au linii de finanţare de la centru, mai au împrumuturi de la bănci oferind garanţia numelui acţionarului şi astfel pot să meargă înainte până când guvernul le dă banii. În schimb, companiile româneşti, care oricum nu au prea mulţi bani proprii, sunt blocate de lipsa acestor plăţi, de lipsa banilor pe care guvernul le datorează. Companiile româneşti nu prea au de unde să facă rost de lichidităţi pentru că nu au linii de finanţare la îndemână, pentru că băncile sunt reticente în a le mai acorda credite văzând că statul întârzie să le plătească facturile, furnizorii nu prea le mai dau marfă în avans pentru că le este frică că nu îşi vor mai primi banii înapoi, aşa că firmele româneşti ajung în situaţia în care sunt obligate să îşi reducă activitatea pentru că nu au resurse financiare cu care să meargă înainte. Guvernul Ciolacu a devenit acum cea mai mare problemă în economie prin plata cu întârziere a facturilor. ….” Integral: https://www.zf.ro

“Plafonările la energie ascund prețuri nejustificat de mari pe lanțul producător – furnizor / Ce controale se fac în piață Eurostat a arătat recent că prețurile la energie electrică și gaze naturale consumate în gospodăriile din România sunt printre cele mai mari din UE. România se află în top 3 cele mai mari prețuri la energie electrică și pe locul 2 la scumpirea gazelor naturale. Potrivit informațiilor HotNews.ro, Eurostat a luat în calcul prețurile contractuale, nu cele plafonate, pe care le plătește efectiv consumatorul, însă acest lucru arată o anomalie, anume că undeva pe lanțul producător – furnizor există participanți la piață care profită foarte mult.  …. Unele surse HotNews.ro spun că nu furnizorii sunt cei care profită. Potrivit schemei de plafonare- compensare, furnizorii cer să le fie decontate diferențele de preț, iar Guvernul trebuie să plătească din Fondul de Tranziție care nu e niciodată suficient. Furnizorii se plâng, însă, că statul înregistrează întârzieri la plată, iar în așteptarea sumelor restante, ei se văd nevoiți să facă împrumuturi la bănci, iar “banii costă”. Furnizorii spun că statul are restanțe de 1,3 miliarde de lei pentru decontarea facturilor, iar până la finele anului va fi nevoie de alte câteva miliarde pentru a acoperi toate plățile. … Pe de altă parte, ministrul energiei Sebastian Burduja a anunțat recent că a cerut Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) demararea unor verificări printre furnizorii de gaze, care ar ține nejustificat prețurile ridicate. Sursele HotNews.ro vorbesc despre controale și pe piața energiei electrice. Prețul este plafonat și la producători până în 2025. Aceștia sunt obligați să vândă prin MACEE- mecanism de achiziție centralizată de energie electrică, la preț de 450 de lei/MWh. Acesta este prețul de achiziție, la care se adaugă tarifele de transport, de distribuție și marja furnizorilor. Să fie acest preț nejustificat de ridicat, iar cei care vând să obțină profituri uriașe? Aceasta este o întrebare la care ANRE trebuie să răspundă în urma controalelor pe care le efectuează în piață. Și statul român ar putea profita ca acționar la mari companii energetice. Cu cât profiturile cresc, cu atât și dividendele către acționari sunt mai mari, iar statul ar putea aduna mai multe miliarde de lei la buget. …. Potrivit Asociației, cifrele Eurostat reprezintă un mare semnal de alarmă și scoate în evidență o mare problemă: arată unde se vor găsi prețurile în România post plafonare în raport cu prețurile din țările europene. ….” Integral: https://economie.hotnews.ro

Opinie Ilyés Szabolcs, consultant: Din eşec în eşec...

“Opinie Ilyés Szabolcs, consultant: Din eşec în eşec …Ce se întâmplă cu fonduri europe  În ciuda faptului că România are la dispoziţie peste 80 de miliarde de EUR din fonduri europene, PNRR dar şi din PNS (PNDR) se pare că n-am reuşit să învăţăm din experienţa implementării proiectelor de dinainte. În continuare nu există o coordonare a programelor din partea autorităţilor, lansările de ghiduri sunt aleatorii, evaluările se amână pe termen nedefinit şi beneficiarii – fie ei beneficiari privaţi sau publici – nu prea sunt băgaţi în seamă. Ne îndreptăm din eşec în eşec, şi fără a le enumera pe toate (nu ar fi loc şi timp pentru aşa ceva), dau numai câteva exemple elocvente:

  • A fost lansat de două ori Măsura 3, un program pentru reducerea efectelor Covid 19 în vederea sprijinirii IMM-urilor, dar până la urmă s-a anulat acest program. Apelul s-a relansat sub 2 denumiri noi, POC 4.1.1 şi POC 4.1.1 bis, dar nici aceste programe nu reprezintă un succes: s-a tot amânat lansarea programului, iar după contractarea proiectelor au fost schimbate regulile jocului, beneficiarii nici în acest moment nu pot fi siguri dacă cheltuielile aprobate ca eligibile vor fi decontate sau nu. S-a amânat lansarea, contractarea acestor proiecte, iar implementarea este una dintre cele mai catastrofale cu care ne-am întâlnit în ultimii 20 de ani.
  • Cu un mare tam-tam s-a lansat un program de ”Digitalizare” (PNRR C9), despre care degeaba s-a spus că în acest format nu este un program care se poate implementa: MIPE a ţinut să lanseze cu o grilă de evaluare complicat şi subiectiv. Evident că s-a amânat lansarea, iar după ce s-au depus proiectele, calendarul evaluărilor şi a contractărilor nu se respectă. Se pare că nimeni nu a realizat că nu există capacitate administrativă pentru evaluarea de mii de proiecte. Nimeni nu a realizat că astfel de programe pentru mii de beneficiari trebuie gândite pe bază forfetară, în loc ca funcţionarii din ministere (o generaţie care nu neapărat e familiarizată cu tehnologia de ultimă generaţie, sau putem spune că o generaţie de boomeri) să interpreteze noţiuni de genul RPA, AI, cloud computing etc.
  • Nici celelalte programe din cadrul PNRR nu funcţionează cum ar trebui: din octombrie 2022 se tot  lansează programul pentru ”fabrici de reciclarea”, adică C3_I2, dar nici în acest moment nu avem un Ghid final, Ghidul Consultativ e plin cu aberaţii, contradicţii, şi se pare că nimeni nu înţelege cum trebuie implementat un proiect, şi ce înseamnă un calendar de activităţi realist. Ori autorităţile nu înţeleg, ori nu-i pasă nimănui dacă vom cheltui cei 286 de milioane de EUR pentru crearea unităţilor de reciclare, …
  • .În cadrul PNRR C6, investiţiile ”cică” foarte importante pentru producţia de energie regenerabilă, proiectele depuse în mai / iunie 2022 nici în acest moment (octombrie 2023) nu sunt contractate. …..” Integral: https://www.zf.ro

Haosul creat de programul național de cadastru. Sute de mii de români s-au trezit cu terenuri lipsă, pe numele altor persoane …. Sute de mii de români au pățit asta și pățesc chiar și acum. Statul român a început în 2015 un program național de cadastru și carte funciară. Pe scurt, a început să intabuleze oficial și gratuit toate proprietățile din mediul rural. Un proiect pe bani mulți, făcut cu firme private. Cât de haotic se derulează programul, cine are de câștigat și cum se adună valuri de erori, în acte, vedem chiar acum. România și Bulgaria sunt statele Uniunii Europene fără cadastru. Pentru avea unul la nivel național, la noi s-au pus la bătaie 1,2 miliarde de euro. Adică aproape 300 din fonduri europene, plus alte 900 alocate de la bugetul public. Un proiect de țară ce presupune înregistrarea sistematică a imobilelor și care vizează 40 de milioane de proprietăți, cu 23,8 milioane de hectare de pământ. În cadrul programului național de cadastru, la acest moment lucrează, în baza unor contracte adjudecate legal, prin licitație publică, 80 de firme private, sub coordonarea Agenției Naționale de cadastru și Publicitate Imobiliară. Progamul național avansează foarte greoi – din 3181 de localități înscrise acum 7 ani, au fost finalizate lucrările în doar…199. Adică nici 10% din numărul lor. Un program anunțat pompos, ca fiind în beneficiul țării și comunităților, în avantajul oamenilor și mai ales gratuit pentru ei, se întâmplă doar pe hârtie. Altfel, ca la orice treabă românească, în realitate lucrurile stau taman invers. Adică e pe bani frumoși, plătiți de oameni, care au fost puși pe drumuri la notari, prin tribunale și pe la oficiile de cadastru și alti topometriști care să le refacă măsurătorile. Pentru omul de la țară, pământul e bunul cel mai de preț. Să se trezească cu mai puțin sau că e mutat în altă parte, e frustrant și de neconceput. Lămurirea regimului juridic a fost înlocuită cu haosul permutărilor de parcele. După intabulările gratuite au apărut valuri de erori în acte, strămutări la distanță, suprapuneri între vecini, suprafețe ciuntite, terenuri pierdute, urmate de contestații și scandal. Un puzzle cu piese puse anapoda, care trebuie rearanjat. În multe cazuri, prestatorii acestor servicii s-au dovedit a fi cu proptele și conexiuni în mediul politic, dar și cu legături la cei care gestionează programul, adică Agenția de Cadastru și oficiile județene. .… Comuna Iclod se află chiar în centrul județului Cluj, în lunca Someșului Mic. Are 5 sate și a beneficiat de un proiect de cadastrare la nivelul întregului UAT. Vreme de 3 ani, o firmă de la București s-a ocupat de identificarea tereneurilor și de obținerea cărților funciare noi. Ioan Oltean e unul dintre localnici și ne arată locul unde deținea un teren, cu titlu de proprietate – e vorba de o suprafață aflată în extravilan, adică la ieșirea din satul Livada. La primărie și la Oficiul județean de cadastru a descoperit că a fost intabulat pe un alt teren, ATENȚIE, în intravilanul unui alt sat – Orman, chiar în vatra obșească, printre case. Fără să vrea și să știe, a obținut practic, un alt pământ, lângă casa parohială a preotului din satul respectiv, într-o zonă mult mai bună, imobiliar, la 7 kilometri distanță de amplasamentul pe care el îl știa de o viață, din părinți și bunici. Noul său amplasament este pământul pe care ar fi fost, anterior alți 2 proprietari, cel mai probabil, strămutați, la rândul lor. Unul e tatăl unui polițist din Gherla, cu care Ioan Oltean a luat legătura. ….”Integral: https://stirileprotv.ro

Cum a ajuns cadastrul din bani publici pe mâna foștilor șefi de la Agenția Națională de Cadastru. ”Clan mafiot”  Oamenii îi acuză pe primari, care dau vina pe angajații firmelor de cadastru, care ar avea legături cu șefii și inspectorii din oficiile județene de cadastru. Iar din aceste birouri, vina e aruncată înapoi către primari. S-au cheltuit deja 166 de milioane de euro într-un domeniu plin de acuzații de interese private și de firme cu conexiuni în mediul politic. Una dintre cele 80 de firme care au contracte cu statul și fac cadastru din bani publici aparține părinților lui Laurențiu Blaga. Acesta este fost șef al Agenției Naționale de Cadastru, în perioada 2020-2021, și apoi, până în acest an, a fost consilier al premierului, la guvern, în perioada de mandat a doi liberali, Florin Cîțu și Nicolae Ciucă. În firma deținută acum doar de părinți, au fost acționari și Laurențiu Blaga și soția sa, care este și angajat pe post de inspector, la Oficiul de Cadastru Alba. Firma părinților lui Laurențiu Blaga are lucrări de cadastru atât în program sistematic, adică primării licitate în întregime, dar și contracte semnate pe sectoare cadastrale, cu primăriile. Cele mai multe, în județul Alba, unde recepția lucrărilor se semnează la OCPI Alba, taman la biroul unde muncește soția lui Laurențiu Blaga. ….La capitolul firme mari, favorizate de către oficiul de cadastru, inginerul Medințu menționează o situație din comuna Crasna, acolo unde s-ar fi încheiat un proiect de cadastrare sistematică și unde s-ar fi înregistrat mii de contestații, după ce OCPI Gorj a semnat recepția că e bună și conformă. …. Problemele aici, la Horea, au început în 2017, când, oficial, firma care a terminat măsurătorile a făcut datele pentru cadastru și au ieșit cărțile funciare pentru fiecare proprietate în parte. Atunci, foarte mulți dintre localnici au văzut că ceea ce rezultă la cadastru nu este nicidecum cu ce știau ei din actele moștenite de la părinți și bunici, iar de atunci sunt foarte multe procese pe această zonă. Mulți dintre localnicii considerat păgubiți s-au îndreptat în instanță. Avocatul care îi reprezintă pe unii dintre localnicii de la Horea explică. Nicolae Belei, avocat: ”Sunt suprapuneri, case particulare intabulate pe pământul primăriei”. …. Un consilier local, Radu Petrușel, vorbește de o încrengătură de rude la primărie, dar și despre coincidențele care au făcut ca funcționarii și neamurile lor să se aleagă cu terenurile mai valoroase. Radu Petrușel, consilier local: ”Clan mafiot, verișori, cumnați, cumetri, nași, sunt mulți care nu au avut nimic de a face cu suprafețele respective și au devenit proprietari. Numai că e și penală treaba”. Și aici, primarul se declară neputincios, după intabularea oficială a suprafețelor, dar oamenii afirmă că taman el și rudele lui ar fi ieșit cel mai bine, în rocada terenurilor. ….” Integral: https://stirileprotv.ro

Majorarile salariale ale dascalilor la mana Guvernului fara bani Profesorii sunt intro situatie foarte proasta

“Majorările salariale ale dascălilor, la mâna Guvernului fără bani. „Profesorii sunt într-o situație foarte proastă”  Majorările salariale ale profesorilor, promise de Guvern în vară la încheierea grevei, ce ar trebui să intre în vigoare la 1 ianuarie nu mai sunt o certitudine. ….Deși premierul spune că există bani pentru toate obligațiile asumate față de dascăli, situația financiară delicată în care se află Executivul pune la îndoială chiar și capacitatea de a-și respecta angajamentul de majorare a salariilor de la 1 ianuarie. Deși autoritățile promiseseră că majorările la salariile profesorilor se vor face prin noua Lege a salarizării bugetare, aceasta din urmă nu e gata, și nici nu va fi până la finalul anului. Asta înseamnă că e nevoie de o nouă ordonanță prin care Guvernul să pună în practică aceste majorări. …. Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, spune că în acest moment temerea privind neacordarea majorărilor salariale este întreținută doar de speculații. Acesta a precizat că noua grilă salarială a fost deja negociată cu Ministerul Educației și se află în acest moment pe masa Guvernului. …. Bogdan Hossu, liderul sindicatului CNS „Cartel Alfa”, recunoaște că nu există nicio garanție că Executivul își va respecta aceste angajamente în condițiile în care istoria recentă ne arată că autoritățile au apelat la nenumărate derogări și amânări pentru a găsi o soluție la problema deficitului bugetar, o problemă care va exista și anul viitor. Spre exemplu, în timpul grevei din vară, Guvernul le promitea profesorilor că majorările salariale vor fi acordate în noua lege a salarizării bugetare, spunându-le că nu există nicio cale să le oferă majorările altfel. Fostul ministru al muncii, Marius Budăi, chiar promitea că legea va intra în vigoare la începutul lunii septembrie, termenul primit în coaliție pentru finalizarea acestei legi fiind 15 iulie. Astăzi, este mai mult ca cert că legea nu va intra în vigoare la începutul anului. ,,,,” Integral: https://www.fanatik.ro

Doctor-patient“Românii au cea mai puțină încredere în bancheri la nivel global – studiu Ipsos   Românii au cea mai puțină încredere în bancheri la nivel global, arată concluziile unui sondaj realizat de platforma globală Ipsos în 31 de țări pe platforma sa online Global Advisor. Doar 11% dintre români spun că au încredere în bancheri, în timp ce 57% spun că nu au încredere. În ceea ce privește liderii de business din țară, 26% dintre români spun că au încredere în ei, în timp ce alți 33% spun că nu au încredere. …. La nivel global, politicienii sunt profesia în care oamenii au cea mai puțină încredere, în timp ce medicii și oamenii de știință sunt văzuți ca fiind cei mai demni de încredere, arată indicele Ipsos Global Trustworthiness Index, care urmărește modul în care oamenii văd diferite profesii ca fiind demne de încredere sau nu. În general, medicii și oamenii de știință își păstrează poziția de cele mai demne de încredere profesii din lume. Aproape șase din zece persoane din eșantionul global consideră că ambii sunt demni de încredere (58% și, respectiv, 57%), aproape de scorurile înregistrate în anii precedenți. Patru țări afișează cea mai mare încredere în medici: Spania, Țările de Jos, Indonezia și Argentina. În toate cele patru țări, 68% consideră că medicii sunt demni de încredere. Există cinci țări în care mai puțin de jumătate din public consideră că medicii sunt demni de încredere: România (49%), Polonia (45%), Japonia (44%), Ungaria (42%) și Coreea de Sud (38%). .…” Integral: https://economedia.ro

heliport botosani„Protocol zero” la inaugurarea heliportului din Botoșani. Șapte oameni s-au înghesuit să taie panglica FOTO“„Protocol zero” la inaugurarea heliportului din Botoșani. Șapte oameni s-au înghesuit să taie panglica FOTO  Ultimul heliport din cele şapte pe care Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă le-a amenajat, cu fonduri europene, în România şi Republica Moldova a fost inaugurat la sfârșitul săpătmânii în Botoşani. Astfel, timpul de răspuns la urgenţe pe calea aerului va scădea considerabil în zona de nord-est a ţării. Autoritățile locale au organizat un veritabil ”protocol zero” pentru inaugurarea heliportului. Nu mai puțin decât șapte persoane s-au înghesuit să taie panglica. Printre acestea s-a aflat și Doina Fedorovoci, președintele Consiliului Județean Botoșani. ….În România, heliporturile au fost construite în municipiile Botoşani, Iaşi şi Galaţi, iar în Republica Moldova, două în Chişinău şi câte unul la Bălţi şi Cahul. ….” Integral: https://ziare.com
Former US President Donald J. Trump Appears At Man“Vladimir Putin a pariat pe Trump. De ce sunt șanse mari să piardă? ….Președintele rus a mizat pe revenirea lui Donald Trump, în viziunea sa fiind o cale sigură de a păstra teritoriile cucerite în Ucraina și influența în regiune. În cazul în care Biden câștigă alegerile din 2024, războiul se poate termina în câteva săptămâni, susține un expert în politică internațională. Procesele în care e implicat Trump creează o dificultate suplimentară pentru el în drumul spre Casa Albă. De asemenea, au dus și la intensificarea luptelor interne din Partidul Republican, dar cu toate acestea fostul președinte nu are emoții în ce privește câștigarea alegerilor interne și obținerea candidaturii pentru un nou mandat. Peste jumătate dintre votanții americani consideră că Joe Biden, 81 de ani, e prea în vârstă pentru a rămâne încă patru ani la Casa Albă. Dar după curajoasa călătorie în Israel și discursul către națiune ținut din Biroul  Oval, în data de 20 octombrie, situația tinde să se schimbe. Biden și-a asumat riscuri mari. Exact cum o spune chiar el, consilierii „m-au anunțat că am fost primul președinte în funcție care s-a dus în Israel în mijlocul unui război”.  A făcut-o pentru a le demonstra cetățenilor americani că are vitalitate, energie și e capabil să administreze și noua criză din Orientul Mijlociu, alături de complicatul război din Ucraina. …. Democrații au încercat să-i găsească un înlocuitor, dar au dat greș. Partidul nu are și nu va avea, pentru alegerile din 2024, un candidat mai influent, mai puternic și mai popular ca Joe Biden, indiferent dacă va câștiga sau va pierde în fața lui Donald Trump. …. Din modul în care președintele SUA a formulat declarația, bineînțeles, discutată înainte și scrisă de consilierii Casei Albe, reiese clar că singura speranță a lui Vladimir Putin de a câștiga războiul e aceea ca Washingtonul să nu mai transfere arme și bani Kievului. … „Singurul mod în care Rusia ar putea câștiga războiul e ca Donald Trump să câștige alegerile prezidențiale, iar republicanii să oprească ajutorul militar către Ucraina”, a declarat Jacek Rostovski, pentru spotmedia.ro. ….Jacek Rostovski a subliniat că strategia lui Vladimir Putin se bazează pe două componente, una dintre ele constă în speranța că Donald Trump va redeveni președintele SUA, iar cea de a doua e găsirea de soluții să nu se considere în Rusia că a pierdut războiul. „Altfel, va fi eliminat rapid”, a adăugat Rostovski. …. Fostul președinte Donald Trump se confruntă cu un total de 19 acțiuni în justiție.  ….” Integral: https://spotmedia.ro
Românii, mai divizați ca oricând. Jumătate au datorii în lei, jumătate în euro

“Românii, mai divizați ca oricând. Jumătate au datorii în lei, jumătate în euro …. “Asistăm la un întreg război, economic, social, cultural, între românii sparți în cur cu datorii în euro și românii palizi de săraci cu datorii în lei. Se urmăresc, se caută, se privesc cu suspiciune și apoi se înjură ca la ușa cortului. Prietenii care păreau să țină o viață se destramă în doar câteva ore”, spune sociologul Decebal Popescu. Savanții nu au găsit încă o explicație cu privire la acest fenomen îngrijorător. “E ca și cum ai fi atât de prost încât să crezi că dacă ții cu NATO, UE sau Rusia o să fii tu, ăla rupt în cur, cumva mai bogat decât lihnitul de peste drum, care nici el n-are asfalt, Lamborghini și servitori în casă dar cumva crede că dacă te înjură pe tine că ții cu Putin, NATO, UE sau Rusia o să fie el mai puțin milog. Nimeni nu este atât de prost în realitate, de-aia nu putem să ne explicăm de unde atâta ură”, a declarat sociologul. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 30 octombrie.”Unde este trâmbiţata „austeritate” bugetară? Într-o singură lună, septembrie, deficitul bugetar a crescut cu 14 mld. lei (2,8 mld. euro), până la 56,4 mld. lei (3,55% din PIB). Veniturile bugetului au crescut, la nouă luni din an, an la an, cu 11%, iar cheltuielile cu 13,1%”

“Colectiv: 8 ani în care nu s-a întâmplat nimic  ​România nu are nici astăzi, la 8 ani de la incendiul din clubul Colectiv, niciun centru pentru tratarea marilor arși, cu toate că primele promisiuni privind construirea a patru astfel de centre datează încă de acum aproape 10 ani – în anul 2014 era aprobată o Hotărâre de Guvern în acest sens, ce prevedea că urmează să fie construite 4 centre: două la București, unul la Timișoara și unul la Târgu Mureș. Între timp, autoritățile vorbesc despre construirea a 3 centre – la Timișoara (centru pentru adulți), Târgu Mureș (centru pentru adulți) și București (centru pentru copii). Singurul dintre aceste centre a cărui construcție a început este cel de la Timișoara – lucrările au început în iunie anul acesta. Construcția centrelor din București (copii) și Târgu Mureș (adulți) ar urma să înceapă în această toamnă, potrivit Ministerului Sănătății. Cele 3 centre ar urma să fie contruite printr-un proiect finanțat de Banca Mondială….. La 8 ani de la incendiul din Colectiv, în august anul acesta, România a fost din nou prinsă nepregătită de un incendiu de mari dimensiuni, cu zeci de răniți care au suferit arsuri grave: explozia de la Crevedia, soldată cu 57 de răniți. Practic, cel mai grav episod cu pacienți cu arsuri produs în țara noastră după Colectiv ne-a prins din nou nepregătiți – autoritățile nu au fost în stare, în acești 8 ani, să construiască niciun centru pentru tratarea marilor arși. 12 dintre răniții de la Crevedia au fost transferați în străinătate. Țara noastră ar fi trebuit să construiască, încă din anul 2014, când a fost aprobată o Hotărâre de Guvern în acest sens, 4 centre pentru pacienții mari arși – două la București, unul la Timișoara și unul la Târgu Mureș. ….” Integral: https://www.hotnews.ro

Unde este trâmbiţata „austeritate” bugetară? Într-o singură lună, septembrie, deficitul bugetar a crescut cu 14 mld. lei (2,8 mld. euro), până la 56,4 mld. lei (3,55% din PIB). Veniturile bugetului au crescut, la nouă luni din an, an la an, cu 11%, iar cheltuielile cu 13,1%Unde este trâmbiţata „austeritate” bugetară? Într-o singură lună, septembrie, deficitul bugetar a crescut cu 14 mld. lei (2,8 mld. euro), până la 56,4 mld. lei (3,55% din PIB). Veniturile bugetului au crescut, la nouă luni din an, an la an, cu 11%, iar cheltuielile cu 13,1% …. Astfel, deficitul bugetar a ajuns la 3,55% din PIB-ul estimat ♦ Singura pată de coloare din acest tablou gri sunt investiţiile: investiţiile din fondurile UE şi de la buget au cumulat, la nouă luni, 57,7 mld. lei (11,5 mld. euro). Veniturile bugetului con­solidat, cresc pe toată linia: cresc veniturile din TVA, din impozitarea muncii, din accize, cresc veniturile din asigurările de pensii. Dar nu cresc suficient astfel încât să pună stavilă deficitului bugetului consolidat, care se adânceşte. 5,5% din PIB va fi deficitul guvernamental în acest an, anticipează guvernul, în vreme ce asociaţia analiştilor financiari din România îl anticipează la 5,8% din PIB. Legea bugetului votată de Parlament prevedea un deficit de 4,4% din PIB în 2023, dar undeva, nimeni nu ştie cu precizie unde, lucrurile au scăpat de sub control. Doar în luna septembrie deficitul a crescut cu 14,4 mld. lei (2,8 mld. euro), adică aproape 1% din PIB şi a ajuns la un sold de 56,4 mld. lei la nouă luni din an. Şi, aşa stând lucrurile, şi datoria publică creşte exponenţial. Din ianuarie până în august, datoria publică a crescut cu 70 de miliarde de lei – 14 miliarde de euro euro, până la 150 de miliarde de euro. În aceeaşi vreme previziunile de creştere economică scad până la 2-2,2%. Potrivit datelor publicate de Ministerul de Finanţe, veniturile totale au fost, în primele nouă luni din an, de 368 miliarde lei, în creştere cu 11% (an/an). Cheltuielile bugetare au fost de 424,5 mld. lei, cu 13,7% peste perioada similară a anului precedent. Din totalul veniturilor, încasările din impozitul pe salarii şi venit au fost, potrivit sursei citate, de 29,9 mld. lei (plus 21,4% an/an). Veniturile din impozitul pe salarii au făcut un salt de 10,6%, sub evoluţia fondului de salarii din economie (plus 15,3%). Contribuţiile de asigurări au fost de 116,7 mld lei, în creştere cu 12,8% (an/an). Din impozitul pe profit bugetul a primit 20,4 mld lei (plus 11,4%, an/an) Încasările nete din TVA au înregistrat 75,1 mld lei, în creştere cu 8,8% (an/an). Veniturile din accize au fost 27,3 mld lei – o creştere de 3,2% (an/an). Sumele rambursate de Uniunea Euro­peană în contul plăţilor efectuate  au totalizat 32,6 mld lei, în creştere cu 22,2% (an/an). La cheltuieli, cheltuielile de personal au fost 96,7 mld. lei (plus 10,8%). ….” Integral: https://www.businessmagazin.ro
Raport dezastruos al Băncii Mondiale despre situaţia...

“Raport dezastruos al Băncii Mondiale despre situaţia economică şi socială: Avem doar un pospai de dezvoltare, însă în masă critică evoluţia nu se vede. România este părăsită de cei mai buni oameni, iar rata sărăciei rămâne cea mai ridicată din UE …. La 33 de ani după Revoluţie, după investiţii străine de 100 mld. euro şi cu o creştere a PIB-ului de 10 ori, România, ţară UE de 16 ani şi NATO de 19 ani, este părăsită de cei mai buni oameni, are un sistem de educaţie care nu pregăteşte viitoarea forţă de muncă, un sistem financiar insuficient dezvoltat, nu sprijină suficient mediul privat, iar rata sărăciei rămâne cea mai ridicată din Uniunea Europeană. Criticile şi constatările sunt făcute de una dintre instituţiile financiare interna­ţionale cu o reputaţie renumită, care nu pot fi puse la îndoială, instituţie care a ghidat paşii României în evoluţia din ultimii ani: Banca Mondială, care a intervenit în toate aspectele economiei, a încurajat privatizarea companiilor de stat, a finanţat şcoli şi a cerut reforme în aproape toate sectoarele economiei. După 33 de ani de la Revoluţie, constatările sale amare sunt un mare semn de întrebare cu privire la dezvoltarea viitoare a României. Aşadar, raportul Băncii Mondiale susţine că, în continuare, principalele constrângeri care împiedică creşterea productivităţii şi prestarea serviciilor publice sunt legate de guvernanţă şi de calitatea instituţiilor. …. Principalele probleme identificate de Banca Mondială: ► Rata sărăciei rămâne cea mai ridicată din Uniunea Europeană ► Inegalitatea rămâne ridicată ► Deficit de angajaţi calificaţi şi fricţiuni pe piaţa muncii ► Îmbătrânirea populaţiei ► Instituţii insuficient dezvoltate ► Un sector financiar insuficient dezvoltat ► Un mediu de afaceri sprijinit insuficient…..” Integral: https://www.zf.ro

Top 100 cei mai admiraţi CEO: Dragoş Damian, director general Terapia Ranbaxy“Opinie Dragoş Damian, CEO Terapia: Generaţia din care fac parte conduce România. În politică, în administraţie, în culte, în afaceri, în sistemul sănătăţii, în sistemul de învăţământ, în cultură, în justiţie, în servicii, în armată. Peste tot. Oare ce lăsăm după noi peste 10 ani, când ieşim în pensie? …. Am 56 de ani, fix la fel au, de exemplu, Marcel Ciolacu si Nicolae Ciuca, cei doi lideri care conduc Romania. Si exista un numar enorm de alti lideri in politica, in administratie, in culte, in afaceri, in sistemul sanitar, in sistemul de invatamant, in cultura, in justite, in servicii, in armata, care au varsta cuprinsa intre 50-60 de ani si care sunt la butoanele Romaniei. Deloc suprinzator, este generatia 1965-1980, baby-bommers, cea mai numeroasa demografic. Romania ne-a dat totul pe gratis cu speranta ca intr-o zi o sa intoarcem favorul. Scoala pe gratis, facultate pe gratis, sanatate pe gratis, slujbe pe gratis, case pe gratis. Ce mai, ca sa dau exemple din domeniul meu, toti, cand eram copii, am primit gratis vaccinul Cantacuzino, Piramidon cand eram raciti si am inghitit Cavit, tot pe gratis. Cand ai depasit varsta de 50 de ani esti un om implinit in viata personala, ai deja merite profesionale recunoscute si nu mai urmaresti sa acumulezi averi, esti suficient de prosper. Si atunci ce mai ai de facut daca te plictisesti? Te uiti in ultimul raport al Bancii Mondiale, unde se spune, in mai multe cuvinte, ca in Romania nu mai munceste nimeni, ca suntem tot mai batrini si ca ne tampim (scuze pentru franchete, dar la asta duce brain-drain-ul despre care vorbeste raportul). Sau te uiti la declaratiile firmelor de plasare de forta de munca, care spuneau in 2022 ca exista 10.000 de cautari in fiecare luna  pentru joburi in strainatate, acolo unde estimarile arata ca traiesc si muncesc intre 5,7 si 8,1 milioane de romani. Sau citesti studiul efectuat in 2021 de grupul ReThink Romania conform caruie circa 700 de mii de romani – aproximativ 3% din populatia tarii – isi doreau sa plece din tara in 2022, tentatia pentru a emigra fiind mai mare in randul tinerilor intre 16 si 24 de ani. Sau iti reamintesti ca procentul de NEET (tineri care nu sunt intr-o forma de educatie, instructie sau in campul muncii) era in 2021 al doilea cel mai mare din Uniunea Europeana, 23%, si mult peste media europeana de circa 15%. Informatie proaspata, din 2023, unul din trei elevi nu termina 8 clase primare Sau urmaresti datele din Eurostat care indicau in 2021 un grad de literatie digitala de circa 30% in populatia generala, cifra care ne situeaza pe ultimul loc in UE. Sau te uiti pe statisticile medicale, care arata ca in trei ani, 2019-2021, am pierdut aproape 900.000 de suflete, multe in floarea varstei si cu putere de munca. CIA Fact book 2022 ne da pe penultimul loc in lume la rata mortalitatii, 15,26% de decese la mia de locuitori. ….” Integral: https://www.zf.ro

“România a devenit un exportator net de energie / De ce nu este neapărat o veste bună  Exporturile de energie electrică aproape s-au dublat în primele șapte luni din 2023, arată date de la Statistică transmise la solicitarea HotNews.ro. Practic, România a devenit exportator net în 2023, spre deosebire de anul trecut când importurile au fost mai mari. Dar, contrar așteptărilor, România nu iese neapărat pe câștig având în vedere că importurile sunt mult mai scumpe decât exporturile.  Exportăm ieftin și importăm scump Mai exact, în primele șapte luni s-au exportat 7,2 milioane MWh energie electrică, aproape dublu față de anul trecut, la o valoare de 789,5 milioane euro (circa 109,5 euro/ MWh, în medie). Anul acesta, importurile au scăzut puțin față de anul trecut, însă un MWh este mult mai scump decât unul exportat. În primele șapte luni din 2023, s-au importat 4,3 milioane MWh în valoare de 675,4 milioane euro (155,3 euro/MWh, în medie). Practic, un MWh importat este, în medie, cu 46 euro mai scump decât unul exportat. …. De ce exportăm ieftin România nu are o piață funcțională, liberă, pe care să poată fi încheiate contracte pe termen lung, la prețuri avantajoase, de altfel, nici nu există semnale de preț și exporturile se fac atunci când există surplus de energie în rețea. Mai exact, exportă când nu are nevoie de toate cantitățile de energie produse și, de obicei, atunci prețurile sunt scăzute. Sunt luate în considerare prețurile de pe piețele spot cu care România este cuplată. Când este prea multă energie și cerere scăzută, în general noaptea, prețul scade, iar când este cerere ridicată, prețul crește. Când cererea crește și nevoia de importuri crește și așa se explică faptul că acestea se fac la prețuri mai mari. ….” Integral: https://economie.hotnews.ro

“Chiar au scăzut prețurile după limitarea adaosului? Ce spune Ciolacu și ce spun datele oficiale .… Pe ansamblu, prețul mediu al pachetului format din produse de bază cu adaos comercial limitat a urcat în septembrie cu 4,55%. …. Pâinea s-a scumpit cu 7,4% în septembrie, în ciuda ieftinirii înregistrate la făină (materia primă de bază), semn că producătorii au „reușit” să mai recupereze din pierderile înregistrate în trecut. Lapte de vacă proaspăt : scumpire cu 1,3% în septembrie …. Numai că, să nu uităm, la lapte şi produse lactate, importurile au crescut cu un amețitor 1846% în ultimii 30 de ani. Deficitul anual a fost de peste 104 milioane euro/an, din care mai mult de 90% s-a acumulat în perioada de postaderare (medie anuală fiind de aproape 215 milioane de euro), explică șeful INS, Tudorel Andrei, în cartea sa recent publicată “Comerţul exterior al României cu produse agroalimentare 1990-2020” la editura Academiei Române. ….. Brânză telemea din lapte de vacă: scumpire cu 13,8% în septembrie Ouă – scumpire cu 16,6% în septembrie …. Carne de pui- scumpire cu 8,45% …. Carne de porc – scumpire cu 13,65% România importă, în prezent, 80% din necesarul de carne de porc, față de 20% în urmă cu 6 ani….. Legume- scumpire cu 9,11% …. Fructe – scumpire cu 8,15%…. Cartofi – scumpire cu 13,76% ….De ieftinit, s-au ieftinit de fapt doar 3 produse: ulei- ieftinire cu 23%, făină- ieftinire cu 16,26% și mălai- ieftinire cu 5,97% ….” Integral: https://www.hotnews.ro

Avem 4 milioane de persoane în România care sunt complet absente de pe piața muncii. Comparație cu statele din jur“Avem 4 milioane de persoane în România care sunt complet absente de pe piața muncii. Comparație cu statele din jur …. „Conform INS, la nivelul anului 2020 – 2021, în România erau cam 12 milioane de persoane între 15 şi 64 de ani, apte de muncă, am spune noi. Din aceste 12 milioane de persoane, cam 8 milioane lucrează. Asta înseamnă toate tipurile de muncă pe care vi le puteţi imagina: salariaţi în mediul privat sau în mediul public, antreprenori, meşteşugari, spuneţi-le cum vreţi. Sunt persoane active, fac ceva şi obţin un anumit tip de de venit. Asta înseamnă că avem 4 milioane de persoane care sunt complet absente. Au între 15 şi 64 de ani, ar putea teoretic lucra, dar nu o fac”, a spus Burnete. Potrivit acestuia, în comparaţie cu ţările din regiune, România are o pondere similară a categoriei de vârstă 15 – 64 de ani în total populaţie, însă numărul de persoane ocupate este mult mai mic, iar această problemă ar trebui să ne preocupe. “Ca să vă faceţi o idee ce înseamnă cifrele astea, dacă le compar cu alte câteva ţări din regiune – Bulgaria, Cehia, Ungaria şi Polonia – acei 12 milioane, adică persoanele între 15 şi 64 de ani, în România sunt 64% din populaţie, în Polonia 62%, în Ungaria 63%, în Cehia 63%. Aici suntem în linie cu regiunea noastră. Dacă mă uit şi raportez persoanele ocupate active, adică cele 8 milioane (în cazul României – n. red.) la întreaga populaţie, ce văd? Că în Bulgaria vorbim de 74%, în Cehia de 77%, în Ungaria de 77%, în România de 64,1%. Deci aici pare că avem o ciudăţenie. Deşi raportul dintre populaţia între 15 şi 64 de ani în România versus ţările din regiune pare a fi aceeaşi, de 60 şi ceva la sută, numărul de persoane ocupate din România este mult mai mic decât în regiune şi asta cred că e o întrebare care trebuie să ne preocupe – şi ne preocupă, pentru că o parte din aceste 4 milioane de persoane sunt cu siguranţă persoane vulnerabile”, a explicat el. ….În ceea ce priveşte persoanele vulnerabile care ar putea fi integrate pe piaţa muncii, Radu Burnete atrage atenţia că România nu are cele mai potrivite politici pentru oamenii care devin inactivi sau dobândesc un handicap în timpul muncii. ….” Integral: https://spotmedia.ro

FMI vine cu veşti proaste pentru toată lumea şi anunţă că 2024 va fi anul unui cocktail toxic din punct de vedere economic“FMI vine cu veşti proaste pentru toată lumea şi anunţă că 2024 va fi anul unui cocktail toxic din punct de vedere economic  Fondul Monetar Internaţional a revizuit în creştere prognoza privind inflaţia la nivel global pentru anul viitor şi a cerut băncilor centrale să menţină politica monetară restrictivă până la o atenuare semnificativă a inflaţiei, scrie Bloomberg. Apelul la vigilenţă cu privire la inflaţie vine în contextul în care Fondul a revizuit negativ prognoza de creştere economică pentru 2024. În majoritatea ţărilor, FMI, instituţie însărcinată cu monitorizarea stării de sănătate a economiei mondiale, prevede că inflaţia va rămâne peste ţintele băncilor centrale până în 2025. Previziunile reprezintă un eveniment foarte aşteptat în cadrul reuniunilor anuale ale FMI şi Băncii Mondiale, care au loc în această săptămână la Marrakech, Maroc – pentru prima dată în ultimii 50 de ani, acestea au loc în Africa. Evenimentul are loc în urma unui atac mortal comis în weekend de Hamas împotriva Israelului, care a zguduit lumea şi a reaprins temerile privind un conflict mai amplu în Orientul Mijlociu – unde se află aproape o treime din oferta mondială de petrol. Atacurile reprezintă un alt factor negativ într-o perioadă marcată de incertitudine globală. Băncile centrale din marile economii, inclusiv din SUA şi Uniunea Europeană, au majorat agresiv ratele dobânzilor timp de mai bine de un an pentru a limita inflaţia care a ajuns la 8,7% la nivel global în 2022, cel mai ridicat nivel de la mijlocul anilor 1990. „Politica monetară trebuie să rămână restrictivă în majoritatea naţiunilor până când inflaţia va scădea în mod sustenabil şi se va îndrepta către un nivel mai puţin periculos pentru economie”, a declarat Pierre-Olivier Gourinchas, economistul şef al FMI. ….” Integral: https://www.businessmagazin.ro

Încălzirea globală, cea mai mare amenințare pentru Planetă FOTO Shutterstock

“De ce încălzirea globală este inevitabilă autor, David Deming ….. În întreaga lume, se depun eforturi concertate pentru a ameliora efectele anticipate ale încălzirii globale prin reducerea utilizării combustibililor fosili și a emisiilor de dioxid de carbon (CO2). Obiectivul este de a ajunge la emisii „zero” la un moment dat în viitorul apropiat. Acest lucru nu se va întâmpla. Utilizarea semnificativă a resurselor de combustibili fosili va continua, nu pentru câțiva ani, ci pentru câteva decenii. Concentrația de CO2  în atmosferă va continua să crească. Efectul de seră este permanent și nu va putea fi anulat prin acțiuni politice. Există o problemă de ignoranță matematică sau o inabilitate de a manipula numere. Oamenii nu reușesc să înțeleagă amploarea numerelor implicate în ciclul carbonului terestru. Indivizii sunt sfătuiți să reducă emisiile de carbon conducând mai puțin, mâncând mai puțină carne, folosind mai puțină energie și reciclând. Am putea la fel de bine să încercăm să golim Oceanul Pacific cu un degetar. Eforturile guvernelor statale nu vor avea, de asemenea, niciun efect apreciabil. California a impus ca, până în anul 2035, toate vânzările de mașini noi să fie vehicule electrice. Statul New York a interzis utilizarea gazului natural în sobe și cuptoare. Chiar dacă sunt puse în aplicare în totalitate, astfel de reglementări nu vor avea un efect semnificativ asupra emisiilor. California, cu 39 de milioane de locuitori, are emisii anuale de CO2 de aproximativ 300 de milioane de tone. Pare un număr mare, dar reprezintă mai puțin de un procent din totalul emisiilor mondiale de CO2, mai puțin de 0,001% din CO2 care se află deja în atmosferă și aproximativ 0,0002% din CO2 stocat în oceane. An de an, emisiile de CO2 continuă să crească inexorabil. Cărbunele este responsabil pentru mai mult CO2 decât orice alt combustibil fosil, iar utilizarea cărbunelui la nivel mondial continuă să crească. Rata de utilizare este în creștere, nu în scădere. Deși sursele de energie regenerabilă, cum ar fi energia eoliană și solară, reprezintă categoria cu cea mai rapidă creștere, contribuția lor netă la mixul energetic la nivel mondial rămâne mică, de aproximativ 7-8%. Timp de decenii, combustibilii fosili au furnizat aproximativ 80% din energia mondială. Utilizarea combustibililor fosili nu va ajunge la zero în niciun moment în viitorul previzibil. Energia produce prosperitate umană. Speranța de viață, gradul de alfabetizare, nivelul de educație și bogăția sunt strâns corelate cu consumul total de energie. Iar atunci când vine vorba de furnizarea de energie, combustibilii fosili au patru mari avantaje: sunt relativ ieftini, fiabili, abundenți și concentrați. În schimb, energiile regenerabile, cum ar fi vântul și energia solară, sunt difuze și intermitente. Dacă vântul nu bate sau soarele nu strălucește, producția de energie electrică scade la zero. Stocarea în baterii este insuficientă cu multe ordine de mărime. Combustibilii pot fi gratuiți, dar instalațiile pentru captarea și transferul de energie nu sunt nici ieftine, nici durabile. Nu dispunem de tehnologia necesară pentru a înlocui combustibilii fosili și nici nu există vreo cale previzibilă către acest viitor imaginar. Limitarea nu este de natură politică, ci fizică. Chiar dacă ar exista o cale tehnologică pentru a ajunge la zero net, impedimentele politice sunt insurmontabile. O zonă comună, cum ar fi atmosfera, va fi exploatată și degradată dacă nu este controlată prin mijloace coercitive. Apelurile altruiste la conștiință sunt ineficiente. În timp ce SUA și alte țări depun eforturi herculeene pentru a reduce emisiile, China continuă să extindă utilizarea cărbunelui, și încă foarte mult ….” Integral: https://www.contributors.ro

<span style="color:#990000;">Exclusiv</span>: Care e adevăratul plan al Iranului în țările musulmane și în Europa. Băieții duri sunt cei care pot construi pacea - <span style="color:#990000;">Interviu</span> cu Boualem Sansal“Exclusiv: Care e adevăratul plan al Iranului în țările musulmane și în Europa. Băieții duri sunt cei care pot construi pacea – Interviu cu Boualem Sansal  Iranul a fost cel care a decis și a organizat acest atac Hamas împotriva Israelului. El a vrut să provoace Israelul să comită un genocid în Gaza și să-i încurajeze pe arabi să rupă relațiile cu Israelul și să treacă în spatele lui. Iranul a reușit parțial în acest pariu. Moderații curajoși care se angajează în lupta pentru pace sunt rari în lumea musulmană. Și dacă există, nu îi auzim. De represaliile israeliene împotriva Gazei beneficiază Hamas, Iran și islamiștii de orice tip. Pentru moment, ei presează opinia publică europeană să sporească demonstrațiile, pentru că slăbesc guvernele și înrăutățesc situația politică, economică și socială din țările lor, afirmă scriitorul algerian Boualem Sansal, intelectual de calibru, una dintre cele mai lucide voci care denunță în mod constant pericolele fundamentalismului islamic. …. A existat o dezvoltare considerabilă în relația dintre arabi și Israel în ultimii ani. Un proces lung, care se întinde pe un sfert de secol, care a început cu Acordurile de la Oslo în 1994 și a culminat cu Acordurile Abraham în 2020. După ce Egiptul și Iordania au făcut pace cu Israelul în 1979 și respectiv 1994, cinci țări arabe și nu în ultimul rând, Arabia Saudită, Maroc, Sudan, Emiratele Arabe Unite și Bahrain s-au alăturat taberei de pace. Asta e minunat. Dacă și celelalte țări arabe ar proceda la fel, pacea între israelieni și palestinieni s-ar obține foarte repede, în orice caz conflictul nu ar mai avea acest caracter de război total, rasial și religios, ar fi un conflict teritorial sau chiar o simplă problemă tehnică, problema delimitării frontierelor. În această configurație, marele învins ar fi Iranul, care s-ar găsi total izolat și nu ar mai avea sprijin pentru a amenința Israelul și pentru a revendica orice conducere religioasă asupra umma. În opinia mea, Iranul a fost cel care a decis și a organizat acest atac Hamas împotriva Israelului. El a vrut să provoace Israelul să comită un genocid în Gaza și să-i încurajeze pe arabi să rupă relațiile cu Israelul și să treacă în spatele lui. Iranul a reușit parțial în acest pariu. Europenii și arabii încep să se distanțeze de Israel. În Europa, inclusiv în rândul evreilor, există o respingere foarte puternică a lui Netanyahu și a coaliției sale extremiste, nimeni nu crede că el este omul potrivit pentru această treabă, el face totul pentru a preveni formarea unui guvern de uniune națională, caz în care ar fi chemat imediat în fața instanţelor de judecată. De asemenea, ar fi necesar ca într-o zi, liderii Hamas, Haniyeh, Mechaal, Sinwar și alții, care se mândresc în Qatar și Turcia cu bani palestinieni, să fie aduși în fața justiției palestiniene. …. Europa face politica cifrelor. Pe de o parte, se află o țară de 9,3 milioane de locuitori, iar de cealaltă parte sunt 23 de țări arabe cu 450 de milioane de locuitori și 50 de țări musulmane cu două miliarde de credincioși. În Franța, există puțin sub 500.000 de evrei și puțin peste 6 milioane de musulmani. Dacă ne uităm la latura economică și geostrategică, europenii nu au altă opțiune decât echilibrismul pe care îl practică de la fondarea Israelului, în 1948. Lobby-ul palestinian din Europa este foarte puternic și se bucură de sprijinul deplin al stângii și al intelectualilor europeni. Islamiștii au transmis un mesaj puternic europenilor comițând atacuri, inclusiv atacul abominabil asupra unui profesor de la un liceu din Aras, Franța. Nu uitați că Hamas ține mai mulți ostatici europeni. De aici și profilul scăzut pe care îl afișează Europa cu umilință, până la umilire. Și așteaptă cu nerăbdare rezultatul negocierilor secrete ale Qatarului pentru eliberarea ostaticilor. …. Astăzi, în Franța, 74% dintre tinerii musulmani consideră că legile islamice sunt superioare legilor Republicii. Atacul Hamas asupra Israelului arată că există o accelerare a planurilor islamiştilor. Ei profită de starea de slăbiciune în care se află Europa, din cauza războiului din Ucraina, a gazelor rusești, a ascensiunii BRICS etc. Pericolele vor fi mult mai numeroase și mai mortale. Europenii încă nu au aceeași analiză a evenimentelor, ceea ce demonstrează că UE este o ficțiune, una periculoasă pentru că irosește și denaturează suveranitatea pe care i-au delegat-o statele membre. ….” Integral: https://spotmedia.ro

David Attenborough va nara imaginile cu doi oameni chinuindu-se la o casă self service

“David Attenborough va nara imaginile cu doi oameni chinuindu-se la o casă self service ….  “Masculul speciei privește încruntat aparatul încercând să-l domine cu figura sa impunătoare. Părul de pe ceafă se sburlește puternic. Timid, femela apasă câteva butoane. Apoi oferă ofrandă aparatului pachetul de Lupark, cu reducere 2 la preț de una jumătate. Casa de self service clipește a eroare. Masculul dă semne de nerăbdare și emite sunetele specifice speciei: “Auzi, dragă, eu îmi bag picioarele în ei, că ăștia numai la furat se gândesc. Păi ce, eu sunt angajatul lor?”. Femela încearcă să-l calmeze arătându-i că au luat și trei beri” se aude pe trailerul documentarului. Filmările la documentar au durat aproape patru luni și au fost făcute în mai multe Kauflanduri din România dar și vreo două Carrefoururi, trei Lidl-uri și un Mega Image. Attenborough a stat cu echipa lui pitit de obicei în spatele raftului de Ciucaș la ofertă, aia care e cu concurs, de poți să câștigi un Duster sau o doză de Ciucaș. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 28 octombrie.”Coaliția acționează indecis: cu o mână reduce cheltuieli, cu alta încurajează dezmățul bugetar”

A fresh road trip with autumn colors in Vancouver Island, Canada.Buna dimineata intr-o zi de sambata, 28 octombrie! Vântul va avea intensificări în Banat, Crişana, Maramureş, nord-vestul Transilvaniei şi la munte, cu viteze în general de 50…70 km/h, iar la altitudini mai mari de 1700 m de peste 80…90 km/h. În judeţul Maramureş, precum şi în zona de munte a judeţelor Bistriţa-Năsăud, Mureş, Cluj, Alba, Hunedoara, Arad şi Bihor, vor fi averse însemnate cantitativ potrivit ANM. Potrivit meteorologilor, temporar, vântul va avea intensificări şi în restul Transilvaniei, cu viteze în general de 40…50 km/h. În Capitală, temperatura maximă va fi de 27…28 gr, iar cea minimă de 13…15 gr. Cerul va fi temporar noros, iar noaptea vor fi condiții să plouă slab.

Grafic - servicii medicale preferate de români - Foto Agenția Exact Business Solutions

“Cum se împart românii între spitalele publice și cele private Un studiu recent arată că mai mult de jumătate din adulții care trăiesc în orașele din România au mers în ultimul an la spitale publice, cât și private. Diferența dintre cei care au apelat la spitalele de stat față de cele private este mică. …. Studiul realizat de agenția Exact Business Solutions a arătat că 56% din adulții din mediul urban din țara noastră au apelat la serviciile medicale publice, cât și la cele private în ultimele 12 luni. Procentul celor care spun că nu au apelat deloc la doctor în ultimul an este de doar 9%.  Cercetarea arată și că diferența între pacienții care apelează exclusiv la spitalele de stat și între cei care merg doar la privat este mică. Așadar, 19% dintre cei care au răspuns sondajului spun că au mers doar la spitale publice, pe când 16% afirmă că au apelat exclusiv la servicii medicale private, indiferent că a fost vorba  de consultații, intervenții, analize medicale sau alte servicii de sănătate. Aproape jumătate din respondenți, 45%, afirmă că au plătit din fonduri proprii, parțial sau integral, pentru serviciile medicale utilizate, iar 40% spun că au decontat serviciile prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate, parțial sau integral. ….” Integral: https://adevarul.ro

Marcel Ciolacu prezent la reuniunea liderilor PES de la Bruxelles Foto: fcarges.ro

Coaliția acționează indecis: cu o mână reduce cheltuieli, cu alta încurajează dezmățul bugetar Puterea nu se dezminte și, deși clamează că strânge cureaua, prin tot felul de acte normative guvernamentale, tot reprezentanții ei continuă să facă angajări pe bandă rulantă în teritoriu și să propună noi beneficii. Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat, joi, Legea privind măsurile fiscal-bugetare. Au fost crescute o serie de taxe și impozite, iar în cazul sectorului bugetar au fost vizate măsuri prin care are loc reducerea cheltuielilor. De asemenea, prin această lege au loc desființări de posturi la nivel central, în timp ce la nivel local aleșii au fost menajați, pentru a-și păstra personalul.  Însă la nivel local, chiar dacă Guvernul a făcut concesia reducerii doar a 10% din posturi, primarii au ales să-și completeze echipele din instituții într-o perioadă în care ar fi trebuit să fie mai cumpătați. O analiză a „Adevărul” privind anunțurile de angajare în primării, publicate pe site-ul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici în ultima lună (din 25 septembrie, când a fost aprobat proiectul Legea privind măsurile-fiscal bugetare, până miercuri), arată că 320 de noi angajați sunt pe cale să intre în administrația locală. Joi, încă 14 anunțuri de recrutare de personal în primării erau publicate pe site-ul ANFP. Printre administrațiile care își căutau un nou om era și Ceru-Băcăinți din județul Alba, instituție care are nevoie de un nou secretar general la primărie. Localitatea menționată este a doua cea mai mică unitatea administrativ-teritorială din țară. Potrivit ultimelor date ale AEP, pe listele pentru vot erau înscrise doar 195 de persoane. …. Nu în ultimul rând, mai mulți aleși PNL au fost cei care parcă au uitat că obiectivul Coaliției este să comaseze din instituții, susținând crearea Institutului pentru Sprijinirea Integrării Republicii Moldova, unde șeful mare va avea leafă de secretar de stat – 16.640 de lei, iar vicepreședintele – 14.560 de lei. ….” Integral: https://adevarul.ro

Lipsa banilor la buget si de ce nu reuseste ANAF sa colecteze nici macar TVAul Influenta politicului e problema Ca vine telefonul

Lipsa banilor la buget și de ce nu reușește ANAF să colecteze nici măcar TVA-ul. „Influența politicului e problema. Că vine telefonul” Statul și-ar putea acoperi jumătate din deficitul bugetar doar din colectarea eficientă a TVA-ului, însă este pe ultimul loc în UE la acest capitol. Președintele Klaus Iohannis a promulgat joi pachetul de măsuri fiscale, prin care se majorează și se introduc noi taxe, pe care coaliția l-a negociat toată vara în speranța acoperirii deficitului bugetar. Același deficit bugetar a urcat la finalul lunii septembrie la 3,55% din PIB, sau 56 de miliarde lei în termeni nominali, adică 11 miliarde euro. Chiar și cu aceste măsuri fiscale, deficitul este prognozat să ajungă până la 80 de miliarde, însă jumătate din această sumă ar fi putut fi acoperită dacă ANAF-ul ar colecta tot TVA-ul. Experții din domeniu spun însă că problema nu ține doar de competența sau incompetența ANAF-ului, ci de ingerințele politicului asupra acestei instituții….. În anul 2021, într-un alt proiect de reformă al ANAF, era stabilită ținta ca până în 2026 să se reușească reducerea diferenței la colectarea TVA cu 3 puncte procentuale. Pentru 2024, anul ce urmează, ținta era modernizarea sistemului informatic integral și contractarea a 9 sisteme IT care să devină operaționale. În practică, situația din vămi este cu totul alta. La începutul acestei luni, Curs de Guvernare a scris că marea majoritate a scanerelor din vămi, 98% dintre acestea, nici măcar nu au mai fost folosite în ultimii șase ani. …. „De ce România nu-și îmbunătățește colectarea o întrebare mai mult decât legitimă, care ne frământă și pe noi de câțiva ani. Nu înțelegem de ce nici acum, deși avem unele explicații, nu înțelegem de ce ANAF nu este o instituție reformată, de ce nu s-a digitalizat, de ce nu poate să-și îndeplinească misiunea pe care o are. Eu cred că nici nu s-a dorit acest lucru. E greu de înțeles de ce nu se face ceea ce s-a făcut în alte parte. Nu s-a făcut pentru că unii au fost interesați să nu se facă. E drept, la TVA există fraudare masivă în UE, dar ca la noi nu există în nicio altă țară. Distanța dintre România și țara de pe locul doi este uriașă. Este o situație inadmisibilă”, a declarat, pentru FANATIK, Daniel Dăianu. Acesta este de părere că interesele politicului, pentru menținerea oportunităților de corupție, reprezintă una din explicațiile pentru lipsa unor reforme în sistemul fiscal. ….” Integral: https://www.fanatik.ro

“Este România campioană la creşterea preţului la gaze şi electricitate? Cu puţin timp în urmă un oficial român, afirma că scăderea preţului la gaze şi electricitate a determinat scăderea veniturilor la bugetul de stat, arată Dumitru Chisăliţă preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă. Datele EUROSTAT arată că preţul în trimestrul I 2023 faţă de perioada similară din anul 2022 a crescut cu 77% pentru electricitate (locul 3 în Europa) şi de 134% la gazele naturale (locul 2 în Europa). Este România campioana creşterii preţurilor în Europa? Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să analizăm Metodologia EUROSTAT privind statistica preţurilor. Astfel putem concluzina că preţurile EUROSTAT pentru populaţie sunt preţurile din contractele existente între furnizori şi consumatori. Important de precizat că aceste preţuri nu au fost efectiv achitate de către consumatori, deoarece consumatorul a plătit preţul plafonat. Analizând datele constatăm că în fapt preţul efectiv plătit la gaze a fost în creştere cu cca 5% la gaze (a 4 cea mai mică creştere din Europa). şi cu cca 8% la energie electrică (a 3 cea mai mică creştere din Europa). Aceasta este creşterea reală a preţului efectiv plătit la gaze şi energie electrică de populaţia din România între semestrul I 2023 şi Semestrul I 2022. Creşterea preţului se datorează modificărilor legislative care au apărut în Semstrul II 2022 şi care a determinat creşterea numărului consumatorilor care au plătit preţ plafonat de 1,3 lei/kWh cu TVA inclus (acei care au consumat efectiv în luna de consum mai mult decât 255 kWh). În situaţia gazelor uşoara creştere se datorează expirării contractelor încheiate după anul 2020 pe o perioadă care includea şi luni din anul 2022, cu preţuri la gaze sub 0,2 lei/kWh. …. Precizăm însă că în situaţia în care s-ar fi aplicat în România propunerile Asociaţiei Eergie Inteligentă (AEI) (https://asociatiaenergiainteligenta.ro/romania-nu-are-intamplator-cele-mai-mari-cresteri-ale-preturilor-la-gaze-si-energie-electrica-din-europa/ ), românii ar fi putut plăti preţuri şi mai mici la gaze şi energie electrică şi ar fi putut să fie ţara unde să nu existe nici o creştere a preţului între Semestrul I 2022 şi Semestrul I 2023 la gazele naturale. Totuşi, datele EUROSTAT, privind creşterea preţului efectiv plătit la gaze Semestrul I 2023/Semestrul I 2022, nu trebuie neglijate, acestea reprezintă un mare semnal de alarmă şi scoate în evidenţă o mare problemă: arată unde se vor găsi preţurile în România post plafonare în raport cu preţurile din ţările europene!!!. ….” Integral: https://www.bursa.ro

Grevă la Casa de pensii, unde s-au dat sporuri de 76.000.000 lei pentru boli imaginare în doar 5 ani …. Grevă la Casa de pensii, unde s-au dat sporuri de 76.000.000 lei pentru condiții vătămătoare de muncă. Este vorba de boli imaginare, așa cum Newsweek a avertizat de mai multe ori. Angajații Casei Județene de Pensii Sălaj protestează joi, 26 octombrie, în semn de nemulțumire față de refuzul Guvernului de a le acorda salarii mai mari. Oamenii spun că veniturile lunare sunt mult mai mici comparativ cu cele ale funcționarilor din alte ministere. În unele cazuri, diferențele ajung la 3.000 de lei, net, scrie graiulsalajului.ro…. În 2017 s-au acordat sporuri pentru condiții vătămătoare de muncă în valoare de 5,58 milioane de lei. Acestea au crescut cu 20% un an mai târziu, în 2018, la nivelul de 6,95 milioane lei. Sporurile au explodat, în anul 2019, când cuatumul a sărit la suma de 30,7 milioane de lei, nivel care s-a menținut și în 2020. În total, în 4 ani, la Casa Națională de Pensii s-au acordat sporuri totale de 74 milioane de lei….. La Casa de Pensii s-a acordat și spor de confidențialitate la un nivel relativ constant în fiecare an. În 4 ani vorbim de 689 mii de lei. La acea vreme, Newsweek România a scris că, între 2017 și 2020, 174 de milioane de lei a fost valoarea totală a sporurilor pentru condiții vătămătoare de muncă și confidențialitate acordate în aparatul central al Ministerului Muncii și în șapte instituții subordonate. Acordarea sumelor uriașe, posibilă după votarea unei legi inițiate de PSD. ….” Integral: https://newsweek.ro

“Silviu Dehelean (USR): Prin noile legi ale Justiției, doi magistrați au fost trimiși în judecată și s-au clasat 4.748 de dosare / ”Procurorii și judecătorii pot primi mită, pot fi aliați cu infractorii, un singur lucru nu au voie să facă: să-și facă datoria” .… ”Cifrele dovedesc că noua SIIJ, la fel ca și vechea SIIJ, există cu un singur rol: să țină sub control magistrații, sub amenințarea dosarului”, anunță Dehelean. Deputatul USR Silviu Dehelean, membru în Comisia juridică a Camerei Deputaților, a trimis întrebări către ministrul Justiției, Alina Gorghiu, cu privire la situația magistraților trimiși în judecată sau condamnați, iar datele primite le-a comparat cu cele obținute în 2017 de la ex-ministrul Tudorel Toader. ”Cifrele vorbesc de la sine: – Fosta SIIJ a avut pe rol 9.358 de dosare, din care doar 7 dosare au fost trimise în instanţă pentru perioada octombrie 2018-decembrie 2021.– Urmașa SIIJ, înființată de Predoiu, a preluat la înființare 7.754 de dosare, iar în perioada martie 2022-31 august 2023, a înregistrat 2.054 de cauze noi. În total, 9.808 cauze, din care au fost soluționate 4.750 de dosare, două cu trimitere în judecată, restul de 4.748 lei prin clasare. Ce ne spune acest lucru? Că SIIJ, creată de Tudorel Toader, și reîncarnarea SIIJ, decisă de Cătălin Predoiu, au un singur rol: să țină sub control magistrații sub amenințarea dosarului. Ești cuminte, îți clasez dosarul, nu ești cuminte îl țin deschis până îți bagi mințile în cap. Avem dovada că justiția a fost acaparată de pacea și liniștea indusă de Predoiu”, declară Silviu Dehelean. Deputatul USR acuză și că miniștrii PNL ai Justiției au continuat procesul început sub Liviu Dragnea, având drept scop deresponsabilizarea totală a magistraților față de actul de justiție și controlul lor politic total. ….” Integral: https://www.g4media.ro

Mircea Hava și Vasile Blaga vor reveni în politica națională FOTO Inquam/Mediafax

“PNL își retrage greii de la Bruxelles în politica locală. Cum arată jocurile de culise pentru Parlamentul European SURSE …. În interiorul formațiunii liberale încep să fie intensificate negocierile privind alegerile europarlamentare care au loc pe 9 iunie 2024, dar pentru care listele ar trebui să fie gata înainte de Congresul PPE din martie. Iar în spatele ușilor închise, pe unele aspecte deja liberalii par să fi bătut palma, cum ar fi retragerea în politica națională sau trimiterea în alte funcții a unor actuali europarlamentare. De exemplu, Mircea Hava, cu o activitate discretă la Bruxelles și Strasbourg, ar urma să primească un loc eligibil la Alba, pentru Parlamentul României, potrvit surselor „Adevărul” din PNL. Hava a fost primar timp de cinci mandate al municipiului Alba Iulia, înainte de a face pasul spre Bruxelles în 2019. Un al doilea veteran și om care a și condus PNL e Vasile Blaga, căruia îi este pregătit un loc eligibil în Bihor, de senator, potrivit informațiilor „Adevărul”. …. Potrivit surselor „Adevărul”, prim-vicepreședintele Dan Motreanu ar urma să primească un loc cât mai în față, dar în cazul în care va fi ales și-ar păstra mandatul doar până la parlamentare, apoi ar reveni în politica națională. Rareș Bogdan vrea să rămână la Bruxelles, după cum a subliniat într-un interviu recent pentru Prima News. Printre favoriții pentru rămânerea pe o poziție în față, pe listă, este și Siegfried Mureșan, eurodeputat considerat cel mai influent liberal din grupul PPE. …. Conform informațiilor „Adevărul„ de la vârful PNL, pentru un nou mandat sau pentru a începe activitatea în Parlamentul European mai sunt vehiculate câteva nume: Cristian Bușoi (deja la al patrulea mandat), Adina Vălean (acum comisar european), Luminița Odobescu (ministră de Externe), Alina Gorghiu (ministră a Justiției), Ligia Deca (ministră a Educației) sau Sorin Cîmpeanu (vicepreședinte al Senatului). Iar lista nu e închisă. Pentru că liberalii așteaptă să vadă dacă vrea sau nu să revină în partid și Eduard Hellvig, fost secretar general al PNL, dar și fost șef al SRI timp de aproape opt ani. Definitivarea listei va avea loc până la începutul anului următor, fiind bătută în cuie înainte de Congresul PPE de la București, din 6-7 martie. …. La rândul său, PSD va lăsa pe locuri elibile pentru Parlamentul European lideri cu greutate, cum ar fi Mihai Tudose, Dragoș Benea sau Claudiu Manda. De asemenea, pe loc eligibil va fi și Victor Negrescu, consilier onorific al lui Marcel Ciolacu și om care asigură legătura cu socialiștii europeni. ….” Integral: https://adevarul.ro

“Dacă PNL vrea să meargă cu PSD pe liste comune, tactic e bine s-o facă de la europarlamentare .… Ceea ce în acel moment părea să fie o anomalie, mai ales după ce timp de patru ani și PNL, și președintele au tunat și fulgerat împotriva PSD, ulterior a intrat sub umbrela stabilității. Această coaliție, care inițial era împotriva naturii, a părut să devină credibilă tocmai pentru argumentul pentru care la început nu prea era credibilă: stabilitatea. ….Ce a reușit să facă această coaliție nu poate fi evaluat în termeni de succes, n-aș zice nici în termeni de eșec. A fost un rezultat mediocru. Pe de o parte, pentru că din punct de vedere economic n-au fost valorificate oportunitățile pe care o coaliție cu asemenea anvergură în parlament le avea. Prima dintre aceste oportunități este cea legată de Planul Național de Redresare și Reziliență. Era de așteptat ca această coaliție să adopte toate programele economice necesare și să aibă capacitatea de a absorbi banii europeni și să nu compromită anumite capitole din PNRR. Din acest punct de vedere, rezultatul este mediocru. ….Deficitul bugetar este un eșec, fără doar și poate, și este cauzat în principal de lipsa de eficiență în reducerea cheltuielilor. A doua chestiune care poate fi numită un eșec pentru PNL, nu pentru PSD, este creșterea taxelor și impozitelor. Pentru PSD acest lucru nu pare să fie grav, ba dimpotrivă, dacă ne gândim la programul și la politicile PSD de-a lungul timpului. De multă vreme țipă și strigă împotriva cotei unice, vorbește de impozit progresiv, de creștere de taxe și impozite. Dar mediul privat ar trebui să găsească un suport în PNL, ceea ce nu s-a reușit, de aceea este într-adevăr un eșec. Și asta se vede în suportul electoral pe care PNL îl are în momentul de față. …. Să discutăm întâi despre reforma sistemului de pensii. De ce nu s-a făcut? Răspunsul e simplu, pentru că membrii coaliției, toți, și când era UDMR, și după ce a plecat, vorbeau un dublu limbaj. Adică una spuneau în asumări de programe și de politici publice și alta au făcut în realitate. Practic, s-au plimbat prin Parlament niște proiecte de lege, dar nu s-a realizat nimic până în prezent. De ce? Cei doi parteneri care sunt acum în coaliție n-au vrut, de fapt, să facă aceste reforme, din motive electorale. Sunt aproape 200.000 de pensii de serviciu, dar toată propaganda legată de această reformă a pensiilor a avut în vedere pensiile magistraților. Este o retorică care pentru unii a fost de succes, dar e una falsă, pentru că marea problemă nu sunt cele 4.000 de pensii speciale ale magistraților, ci acelea ale celor din poliție, armată, servicii etc. Nimeni nu are curajul să se atingă de acest sistem, nici PNL, nici PSD. Pentru că oamenii din ambele partide sunt foarte legați de aceste structuri și atunci mi-e teamă că nici nu se va face această reformă a sistemului de pensii. ….Cea mai mare anomalie este că, din păcate, sunt cazuri în care pensia specială e mai mare decât salariul, ceea ce este inadmisibil. Au fost niște modificări legislative lipsite de orice fel de justificare care au creat asemenea anomalii. Primii care ar fi trebuit să le corecteze ar fi trebuit să fie chiar magistrații, pentru că acele câteva cazuri sunt cele care au fost folosite în propaganda împotriva magistraților. A doua chestiune de anomalie în sistem este vârsta de pensionare. Dacă în urmă cu 30 de ani se putea justifica această formulă de atragere a celor mai buni juriști în sistemul judiciar, acum nu mai este o asemenea justificare. …..Reforma administrației înseamnă în primul rând reducerea schemelor de personal din instituțiile administrative. Din 1990 și până astăzi, într-un mod cu totul paradoxal, deși sistemul comunist a fost abolit, a crescut în permanență numărul bugetarilor, încât s-a ajuns să avem aproape dublu față de câți am avut în timpul comunismului, în condițiile unui stat totalitar. Lucrul acesta este greu de înghițit. ….” Integral: https://revista22.ro

“Populaţia cu „buletin de România” este de 21,8 milioane, din care aproape 3 milioane sunt plecați pe-afară / Avem 125 de seniori la 100 de tineri La 1 iulie 2023 populaţia după domiciliu a României a fost de 21,873 milioane de persoane, cu 0,3% mai mică faţă de 1 iulie 2022, a transmis vineri Statistica. Populaţia după domiciliu reprezintă persoanele cu cetăţenie română şi domiciliul pe teritoriul României, care include şi emigranţii. …. Fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat, populaţia vârstnică de 65 ani şi peste (3,93 milioane persoane) depăşind cu 785.000 de persoane populaţia tânără de 0-14 ani. – La 1 iulie 2023, populația după domiciliu din mediul urban a fost de 12,23 mil. persoane, în scădere cu 0,8%. Populația după domiciliu din mediul rural a fost de 9,63 mil. persoane, în creștere cu 0,3%. Procesul de îmbătrânire demografică s-a accentuat comparativ cu 1 iulie 2022, prin creșterea cu 0,4 puncte procentuale a ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste) și prin scăderea ușoară, cu 0,1 puncte procentuale, a ponderii persoanelor tinere (0-14 ani). ….” Integral: https://economie.hotnews.ro

“Cum s-a ajuns în Occident la celebrarea ororilor Hamas?  În principal, stânga occidentală a promovat cu sprijin mediatic și din spațiul academic o narațiune complet distorsionată asupra conflictului dintre Israel și palestinieni. În 2020, când a fost ucis George Floyd în America, în Marea Britanie și în multe alte țări din Occident, străzile au explodat. Sub stindardul Black Lives Matter și Antifa am asistat la proteste, adesea violente, numeroase clădiri au fost incendiate, au murit oameni. Iar cei care au avut proasta inspirație să critice violențele au avut de suferit. Au fost nevoiți să facă retractări umilitoare pentru a nu fi dați afară din universități, în multe situații chiar au fost dați afară, și-au pierdut slujbele din alte instituții sau le-au fost afectate sever afacerile. Acum, când în Israel 1300 de oameni, în marea lor majoritate civili, o cifră care nu este încă una finală, au fost măcelăriți cu o cruzime inimaginabilă, am asistat la marșuri de celebrare mai peste tot în spațiul occidental. Trimiterea la Holocaust nu e deloc deplasată, în Australia, la Sydney, în fața Operei, s-a strigat „gazați-i pe evrei!”. Iar dacă naziștii nu au dorit să-și popularizeze crimele, teroriștii Hamas au postat online, la fel ca ISIS, fotografii și clipuri video cu toate aceste orori. „Noi, organizațiile studențești semnatare, considerăm regimul israelian în întregime responsabil pentru violențele în desfășurare”, se spune într-o declarație comună a 31 de grupări studențești de la Universitatea Harvard, inclusiv a filialei locale Amnesty International. „În cei aproape 50 de ani de afiliere la Universitatea Harvard, nu am fost niciodată atât de dezamăgit și alienat ca astăzi”, a reacționat pe Twitter Lawrence Summers, fost președinte al Universității, fost secretar al Trezoreriei, deplângând reacția palidă a conducerii, altfel foarte vocală în alte situații. …. Printr-o ciudată, distopică, inversiune morală, după ce israelieni, între care și mulți copii, sunt înjunghiați, răpiți, decapitați, târâți pe străzi într-un spectacol sumbru de umilință ritualică, autorii măcelului sunt glorificați. „Suntem astăzi în situația îngrozitoare”, remarcă amar jurnalista britanică Melanie Phillips pe fluxul ei de Substack, „în care mii de oameni cred că genocidul arabilor palestinieni este rezistență și că adevărata rezistență a Israelului împotriva acestuia este genocid”. Propaganda palestiniană utilizează abil termeni cu încărcătură emoțională, de tipul „închisoare în aer liber”, atunci când e vorba de Fâșia Gaza sau „apartheid”, care dacă ar fi analizate – ceea ce mare parte a mass-media occidentale și internaționale, cu simpatii evidente pro-palestiniene, nu face –, se dovedesc complet false. De pildă, cum poți vorbi despre apartheid într-o țară în care arabii musulmani sunt reprezentați în Parlament? E adevărat, e sărăcie în Gaza, în pofida sumelor importante furnizate din Europa și Statele Unite, dar principalul vinovat e Hamas, care guvernează acolo, nu Israelul. De fapt, explicația e simplă și e furnizată chiar de un lider Hamas, Ali Baraka, în cursul unui interviu acordat la Moscova canalului Russia Today (în sine un detaliu care relevă legăturile dintre Hamas și Kremlin). „I-am făcut să creadă că Hamas a fost ocupată cu guvernarea Gaza și că a vrut să se concentreze asupra celor 2,5 milioane de palestinieni de acolo și că a abandonat cu totul rezistența. În tot acest timp, pe sub masă, Hamas se pregătea pentru acest mare atac.” E sărăcie în Gaza pentru că banii veniți din exterior pentru populație au fost deturnați către arme și construirea imensei rețele de tuneluri subterane care se întinde pe 500 de kilometri. ….” Integral: https://revista22.ro

Ţiriac, sfat pentru români: Dacă pui varza la murat în jacuzzi, nu e nevoie să sufli în ea

“Ţiriac, sfat pentru români: Dacă pui varza la murat în jacuzzi, nu e nevoie să sufli în ea …. „Am rămas șocat când am aflat că încă sunt oameni care folosesc butoiul pentru murat varza. Păi ce facem, dom’le, trăim în epoca de piatră?”, a spus miliardarul român. „Sunt deja zeci de ani de când există căzi cu hidromasaj de toate felurile, și mai mici, și mai mari, numai bune să pui varza în ele. Nu mai trebuie să te chinui cu furtunul sau cu țeava PVC să sufli în butoi în fiecare zi, ca să-ți iasă varza bine. Dai drumul la bule în jacuzzi și obții garantat cea mai bună varză murată”, a explicat Ion Țiriac. El spune că nici măcar sărăcia nu este o scuză pentru a pune în continuare varza la murat în butoi, nu într-un jacuzzi. „E, totuși, un jacuzzi, nu un avion privat, să zici că nu și-l permite omul de rând”, a apreciat miliardarul. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 27 octombrie.”Așa dispare România”

small-bridge-with-fallen-leaves

Buna dimineata intr-o zi de vineri, 27 octombrie! Vineri, valorile termice se vor situa în continuare peste normele specifice perioadei, deși acestea vor scădea ușor față de ziua precedentă, în jumătatea de nord a țării. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra în general între 17 și 28 de grade Celsius, iar cele minime între 6 și 16 grade Celsius. În Bucuresti vremea va fi plăcută, iar cerul va fi parțial înnorat. Temperatura maximă va fi de 25 de grade Celsius, iar cea minimă de 15 grade Celsius.

Simptomele de infract sunt diferite la bărbați față de femei FOTO Shutterstock

“Atenție la medicamentele pentru răceală ce conțin pseudoefedrină. Pot provoca probleme cardiace  Agenția Medicamentului din Franța a emis deja o alertă prin care îi atenționează pe oameni să nu ia astfel de pastile dacă nu au neapărat nevoie. Mulți oameni au impresia că antitermicele și antiinflamatoarele – care se vând fără rețetă – nu pot face rău și le consumă în exces, inclusiv preventiv. Deşi aceste medicamente se iau doar atunci când există simptome. …. Majoritatea tratamentelor pentru răceală conțin pseudoefedrină, atât pastile cât şi spray-urile de nas. Luate în exces pot duce la probleme grave. De regulă o pastilă care poate fi cumpărată fără prescripție conține 30 de mg de pseudoefedrină, deci cu 4 comprimate se poate atinge doza zilnică. Nu puțini sunt cei care iau doze șoc și acestea presupun câte 2 medicamente în același timp, de câteva ori pe zi. Acest lucru poate deveni periculos mai ales cu cei care au anumite boli cronice, cum ar fi cele de inimă. Beatrice Speteanu, farmacist: Pseudoefedrina este un excitant al sistemului nervos central, la început dă o senzație de euforie. E un efect amfetamic…m-am simțit foarte bine, am avut de o dată energie, inclusiv în combuinația cu ibuprofenul pot avea efecte pe sistemul cardiovascular. Ibuprofenul are efect direct pe sânge, risc de hemroagii, iar pseudoefedrina la nivelul cardiac, ceea ce poate duce la puls accelerat. Simptome pe care le resimte imediat un pacient, dar se poate ajunge până la atac vascular”. … În 2010, Agenția Mondială Antidoping a reintrodus pseudoefedrina pe lista substanțelor interzise…..” Integral: https://stirileprotv.ro

“Ce i-a speriat pe cei din Finanțe: Cum arată deficitul la 9 luni Ministerul Finanțelor a renunțat să mai facă rectificare bugetară. În loc de asta, au pregătit o serie de măsuri pentru că se așteaptă ca deficitul din octombrie să se dubleze în ultimele două luni din 2023.  Ei bine, între timp Ministerul Finanțelor a venit cu cifrele la finalul lunii septembrie: deficit bugetar de 3,55% din PIB. Anul trecut în primele nouă luni se ridica la 2,96%. Într-un cuvânt: dezastru. Motivele le știm: bugetul a fost scris greșit, nu a fost tras nimeni la răspundere, iar ANAF stă prost cu încasările. Să nu uităm că nu poate colecta cât TVA ar trebui, lucru confirmat recent și de Comisia Europeană. Asta ne duce la creșteri de taxe după ce Klaus Iohannis va promulga Legea asumată de Guvernul Ciolacu. Ca valoare, deficitul bugetar se ridică în septembrie 2023 la 56,4 miliarde lei, fiind cu 14,7 miliarde lei, mai mare decât în perioada similară din 2022. Ministerul Finanțelor menționează ca factori negativi facilitățile din construcții, agricultură și industria alimentară și cei 200 lei netaxați la salariul minim. La încasările din TVA a constatat “o evoluție mai temperată a acestei categorii de venituri, explicată atât de decelerarea bazei macroeconomice relevante (și pe fondul unui efect de bază ridicat aferent anului anterior), cât și de majorarea restituirilor de TVA cu 12,1%, față de nivelul rambursat în aceeași perioadă a anului trecut (22,4 mld. lei în ian-sept 2023, comparativ cu 20,0 mld lei în ian-sept 2022)”. Tot prost stăm și la accizele din produsele energetice (-0,7%). …. Ținta de deficit de 4,4% din Legea bugetului pe 2023 pare imposibil de atins…..” Integral: https://economie.hotnews.ro

“Eurostat: România, Ţările de Jos și Lituania, cea mai mare creştere a preţurilor la electricitate pentru consumatorii casnici din UE / Cel mai scăzut preţ medii ale gazelor naturale, în primul semestru din 2023, a fost în Ungaria (3,4 euro/100 kWh) Preţurile medii la electricitate pentru consumatorii casnici din UE au continuat să crească semnificativ în primul semestru din 2023, comparativ cu perioada similară din 2022, de la 25,3 euro/100 kWh la 28,9 euro/100 kWh, iar Ţările de Jos, Lituania şi România sunt statele membre UE cu cel mai semnificativ avans, în moneda naţională, arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat), citat de Agerpres. …. În primul semestru din 2023, comparativ cu perioada similară din 2022, preţurile la electricitate pentru consumatorii casnici au crescut în 22 de state membre UE. Cel mai semnificativ avans, exprimat în moneda naţională, a fost în Ţările de Jos (953%), Lituania (88%), România (77%) şi Letonia (74%), iar cel mai redus în Spania (minus 41%) şi Danemarca (minus 16%)….. Exprimate în euro, cele mai scăzute preţuri medii la electricitate pentru consumatorii casnici din UE în primul semestru din 2023 au fost în Bulgaria (11,4 euro/100 kWh), Ungaria (11,6 euro/100 kWh) şi Malta (12,6 euro/100 kWh), iar cele mai ridicate în Ţările de Jos (47,5 euro/100 kWh),) Belgia (43,5 euro/100 kWh), România (42 euro/100 kWh) şi Germania (41,3 euro/100 kWh). ….” Integral: https://www.g4media.ro

autoritatea de supraveghere financiara

“Conducerea și salariații ASF și-au acordat 16 salarii anuale, deși au  deja unele din cele mai mari salarii din sectorul public și au asistat la falimentele celor mai mari două companii de asigurări/ Contractul colectiv de muncă, obținut de deputatul USR, Claudiu Năsui, după un proces cu Autoritatea – DOCUMENT Șefii și angajații Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) primesc 16 salarii anuale, după ce conducerea a decis să acorde, pe lângă cele 12 salarii anuale și cele suplimentare de Crăciun și de primă de perfomanță, alte două salarii pentru vacanța mare și pentru ziua ASF. Deputatul USR Claudiu Năsui a făcut public contractul colectiv de muncă de la ASF, pe care l-a obținut în urma unui proces pe care l-a avut cu instituția și care s-a încheiat în luna septembrie cu o decizie definitivă prin care ASF trebuia să îi pună documentul la dispoziție. Amintim că Autoritatea de Supraveghere Financiară a asistat în ultimii ani la falimentele celor doi lideri ai pieței asigurărilor, City Insurance și Euroins, iar prețurile asigurărilor auto RCA au crescut puternic. „Ei aveau înainte 14 salarii și și-au mai adăugat în februarie anul anului trecut, pe 16 februarie, prin contractul colectiv de muncă, încă două salarii, anume unul care se dă practic înainte de vacanță, de vacanța mare, și încă unul care se dă de ziua ASF, fiind un fel de primă de concediu. Vă citesc din contractul colectiv de muncă, zice așa: Salariații ASF și membrii executivului, ai consiliului ASF beneficiază de o primă de vacanță în cuantum de 100% din salariu brut și sau indemnizația brută lunară din luna precedent acordării, în același procent, în limita prevederilor bugetare cu această destinație care se plătește integral o singură dată pe an, un trimestrul al 3-lea al anului în curs”, a declarat deputatul USR pentru Economedia. ….” Integral: https://economedia.ro

“EXCLUSIV Raport dur al unei instituții de stat la Ministerul Fondurilor UE / Autoritatea de Audit ar putea suspenda un program cu bani UE / O reorganizare făcută de fostul ministru Marcel Boloș și trucarea unei scheme de ajutor sunt ”probleme sistemice”   Autoritatea de Audit a realizat o analiză a modului în care Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a gestionat Programul Operational Competivitate (POC). Proiectul de raport, consultat de G4Media, arată ”probleme sistemice” în gestionarea fondurilor europene, iar riscul e suspendarea Programului Operational Competivitate, ceea ce ar duce la plata din bugetul statului a circa 200 de milioane de euro, potrivit specialiștilor consultați de G4Media. Autoritatea de Audit, o instituție independentă care verifică modul de cheltuire a banilor publici, a identificat două probleme sistemice. …. Prima problemă sistemică este legată de organizarea greșită a schemei de ajutor cu numărul 4.1.1. pentru IMM-uri. Schema avea ca scop sprijinirea micilor firme care au fost afectate de măsurile restrictive din timpul pandemiei. Auditul a constatat însă că firmele care au primit sprijin din fonduri europene sunt cele care au avut de câștigat în pandemie, exact invers decât arăta regulamentul schemei de sprijin. …. A doua problemă sistemică este incapacitatea de a gestiona fondurile europene din Programul Operațional Competitivitate din cauza unei reoganizări inițiate de fostul ministru Marcel Boloș. Mai exact, Autoritatea de Audit arată că decizia de a înființa o nouă direcție generală a dublat actuala direcție care se ocupă de implementarea POC și care a generat migrarea în număr mare a personalului. Astfel, MIPE a ajuns în situația în care în 2023, anul final de implementare, Autoritatea de Management POC să rămână fără personal într-un număr suficient care să asigure o minimă funcționare. ….” Integral: https://www.g4media.ro
Guvernul vrea să desființeze secția specială de anchetare a magistraților (Sursa foto: pixabay)
“Raport WJP: Pierdem două locuri în indexul global privind statul de drept …. Ţara noastră se numără printre cele 14 state membre ale Uniunii Europene care au regresat în ultimul an cu privire la respectarea valorilor statului de drept, potrivit recentului raport publicat de World Justice Project. Cu un scor general de 0,63 pe cele opt capitole analizate (constrângerile puterii guvernamentale, absenţa corupţiei, guvernare deschisă, drepturile omului, ordine şi securitate, aplicarea legislaţiei, legislaţia civilă şi legislaţia penală), ţara noastră se află la mijlocul clasamentului european pentru anul 2023 privind statul de drept, clasament ale cărui codaşe sunt Grecia, Bulgaria şi Ungaria. La nivel global însă, ţara noastră se situează pe locul 40 din 142 de state evaluate, în coborâre cu două locuri faţă de anul trecut, când a ocupat poziţia 38. Conform precizărilor prezentate pe site-ul World Justice Project Rule of Law Index, care măsoară de la 0 la 1 apartenenţa la statul de drept, cu scorul de 0,63, ţara noastră se situează în grupul statelor despre care se poate afirma că respectă regulile statului de drept. Scorul României din 2023 este cu 0,38% mai mic faţă de anul trecut, dar cu toate acestea din situaţia prezentată în raportul citat reţinem că sperietorile UE în materie de stat de drept sunt Ungaria, Polonia, Grecia şi Belgia, în timp ce Bulgaria şi Slovacia au înregistrat în anul 2023 cele mai multe progrese. Bulgaria se află în topul clasamentului cu +1,7% în privinţa progreselor înregistrate faţă de anul trecut, în timp ce Grecia şi Belgia au înregistrat cele mai mari scăderi de 1,4% şi, respectiv, 1% faţă de 2022. Polonia a scăzut nivelul statului de drept în anul 2023 cu 0,6% faţă de anul trecut, ajungând la un regres de 11% comparativ cu anul 2016, în timp ce Ungaria a cunoscut o diminuare de 0,2%, care a dus la un regres de 9,9% comparativ cu situaţia din urmă cu 7 ani. Menţionăm că, în ciuda progreselor realizate de Bulgaria în cursul anului curent, ţara vecină se află în coada clasamentului statelor membre UE privind respectarea statului de drept în perioada 2016-2023, potrivit lucrăriii întocmită de World Justice Project. ….Indicele statului de drept se bazează pe evaluări ale sistemelor juridice ale ţărilor, transparenţa guvernamentală, constrângerile asupra guvernului, evaluarea respectării drepturilor fundamentale, ordinea şi securitatea şi, în final, aplicarea legii…….” Integral: https://www.bursa.ro

“Fostul șef al brigăzii antidrog București: Ultimul raport, valabil pentru 2021, arată o prevalenţă a consumului de droguri de 10,7%. Cred că acum, în marile oraşe, se duce undeva către 30%  Fostul șef al Serviciului Antidrog din Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, Cătălin Ţone, a declarat, miercuri, că raportul oficial cel mai recent privind impactul consumului de droguri în România arăta că prevalenţa pentru anul 2021 era de 10,7% la nivel naţional în rândul populaţiei peste 15 ani. În opinia sa, în rândul populaţiei tinere din marile oraşe şi din centrele universitare prevalenţa ar putea fi, în prezent, de 30%, relatează News.ro. ”Dacă vorbim despre cifrele care s-au comunicat oficial în ultimul raport privind situaţia drogurilor în România, discutăm de segmentul 15-64 de ani, prevalenţa, procentul din populaţia este undeva la 10,7%, dar, atenţie, este procentul din 2021 calculat în 2022. Şi trebuie să subliniez acest lucru, vorbim despre un procent şi o analiză sociologică făcută după pandemie, deci ştim care au fost reperele, ştim că nu s-a circulat, ştim că au fost situaţii delicate, că nu s-au putut face teste, deci clar cifrele sunt deformate. Eu cred, la ora actuală – neerijându-mă, sunt sociolog de meserie şi ştiu că în spatele unei cercetări sociologice stă o muncă complexă şi nu trebuie să existe subiectivism – dar eu cred că dacă discutăm coborîm puţin segmentul, 15-34 de ani, deşi acum se spune că este 16,7, aproape 17%, eu cred că vorbim acum de undeva 20-22% (oameni care au consumat substanţe stupefiante – n.r.) şi vorbim de media la nivel naţional, dar dacă ne referim la Bucureşti, la centrele urbane, la zonele universitare, lucrurile sunt sărite mult de această cifră, cred că se duce undeva la 30%”, a declarat Cătălin Ţone, expert antidrog, miercuri seară, la Medika TV. ….” Integral: https://www.g4media.ro

Exodul tinerilor: România a pierdut doar anul trecut echivalentul a 400 de clase, puțini vor să se mai întoarcăAșa dispare România …. . România a pierdut în ultimii 10-15 ani 20% din forța de muncă, 2 milioane de oameni au plecat în alte țări. Potrivit studiului, pleacă definitiv mai ales românii tineri și cu nivel de educație ridicat. Vârsta medie a populației a crescut de la 34,4 de ani în 2000 la 43 de ani în 2021. Exodul creierelor și al forței de muncă este însoțit de o scădere a natalității, care accentuează scăderea demografică. Efectele sunt vizibile: distorsiunea pieţii muncii din cauza dezechilibrului între cerere și ofertă, productivitate scăzută, competență scăzută, dezvoltare modestă. Suntem la coada UE în ceea ce privește digitalizarea. Banca Mondială identifică o serie de cauze corecte, începând cu investiția foarte scăzută în educație și sănătate. Antreprenorii vorbesc despre politicile economice și fiscale total neprietenoase. De fapt, România este o țară în care ai tot mai puține argumente să dezvolți, să investești, să faci copii. Este o țară cu toate ierarhiile inversate, în care un om cu principii sănătoase, care crede în corectitudine, în muncă, în seriozitate, în cuvântul dat și în regulă se sufocă în fiecare zi până când decide să-și ia câmpii. Cele doua milioane de români care au plecat din țară nu au căutat neapărat bogăția și covrigii din coada câinelui. Ci doar o viață decentă, predictibilă și conformă cu munca lor. …. Au plecat cei care nu mai suportă să fie conduși și sfidați de incompetenți corupți, de agramați, de plagiatori. Nu mai suportă ca viețile să le fie dependente de persoane care au dificultăți la acordul dintre subiect și predicat. Dacă veți întreba studenții la medicină, de exemplu, intrați la UMF în imensa majoritate nu datorită școlii urmate, ci meditațiilor plătite de părinți, vă vor răspunde covârșitor că visul lor e să plece. Nu doar pentru salarii. Ci pentru funcționarea sistemului, pentru șansele de a progresa, pentru calitatea actului medical pe care îl vor presta. Puțini dintre cei mai buni rămân, dar și dintre ei după o vreme renunță și pleacă, la rândul lor. Iar efectul este un cerc vicios. Majoritatea rămasă e a celor pentru care conducătorii sunt reprezentativi și pentru care ierarhia inversată de valori este un avantaj. Vor funcționa, vor vota, își vor face meseria în consecință, împingând spre exod tot mai mulți dintre ceilalți, care mai rămăseseră. Și pentru că este așa, educația nu este un subiect de interes național, deci șansa de inversare a trendului nu mai există. În schimb, educația nedreptății și a disprețului pentru valoare este eficientă și începe din copilărie. Circulă știrea că au primit bursă de merit copii cu medii sub cinci, chiar doi, dar care au intrat în primii 30% din clasa, noul criteriu inept al ineptului Minister al Educației. Asta în timp ce, în alte școli, copii cu medii de 9 nu au prins bursă. ….Primii ajung să conducă țara, a doua categorie pleacă. Așa dispare România…..” Integral: https://spotmedia.ro

“Acuzații grave aduse companiei care ar urma să producă mini-reactoarele nucleare de la Doicești / NuScale Power răspunde că sunt atacuri menite să scadă prețul acțiunilor  Acțiunile americanilor de la NuScale Power au înregistrat, la sfârșitul săptămânii trecute, o scădere puternică pe bursă (peste 9%), după ce i-au fost aduse o serie de acuzații grave de către Iceberg Research, o companie de analiză financiară. Reamintim că NuScale este compania care ar urma să furnizeze tehnologia reactoarelor mici modulare (SMR) de la Doicești, acesta fiind un proiect inovator. O analiză a Iceberg Research arată că NuScale Power ar fi încheiat un contract controversat, estimat la circa 37 miliarde dolari, cu un “client fals”, Standard Power, pentru dezvoltarea unor capacități de producere a energiei de 1.848 MW. Pe scurt, Iceberg Research pune la îndoială posibilitatea de finanțare a unei centrale de aproape 2.000 MW și capacitatea NuScale de a onora un contract de o asemenea anvergură. Analiza Iceberg mai arată că NuScale riscă să rămână fără bani, în condițiile în care în ultimele 12 luni ar fi înregistrat o reducere a fluxului de numerar de 169 milioane dolari. …. Iceberg estimează că afacerea valorează aproximativ 37 de miliarde de dolari, însă acest contract “are șanse zero de a fi executat, deoarece Standard Power nu are în mod clar mijloacele pentru a susține acorduri de această dimensiune”. Iceberg a contestat și echipa de management a Standard Power. Despre actualul său CEO, Maxim Serezhin, spune că are mandat pentru restanțe fiscale de 54.000 USD în New York. Despre fostul director general Adam Swickle, arată că în 2003, Comisia pentru Valori Mobiliare din SUA l-a urmărit „pentru că a înființat o casă valutară falsă și a scos banii investitorilor”. ….” Integral: https://economie.hotnews.ro

FOTO Shutterstock

“Axa Rusia-Iran-Coreea de Nord. Se va alătura și China? Atacul asupra Occidentului a început …. Acum însă, președintele Putin, repudiat de lumea democratică după invadarea Ucrainei și cu un mandat internațional de arestare pentru crime de război, încearcă să iasă din izolarea internațională în care se află și să articuleze o axă antioccidentală explicită. Kremlinul aduce laolaltă, lângă interesele Moscovei, alte două dictaturi orientale brutale și primitive, Coreea de Nord și Iran (chiar dacă aparent foarte diferite între ele, una laică, cealaltă religioasă), intermediari ai acestora, armament și instrumente ale terorii. China, aflată în altă ligă, cu un joc strategic de nivel net superior, cu mize, influență globală și resurse mult mai mari decât ale Rusiei, nu face parte deocamdată din această axă a agresiunii la care trudește Putin, deși nutrește aceleași sentimente și interese antiamericane și antioccidentale. Partidul Comunist Chinez a evitat până acum să adere la componenta militară și războinică și la susținerea explicită a agresiunilor criminale împotriva unor țări democratice, europene (Ucraina) sau din Orientul Mijlociu (Israel). Pentru a câștiga simpatia Sudului Global, China nu ratează însă nicio ocazie de a da vina cu ipocrizie pe SUA, pentru toate aceste războaie și agresiuni comise tocmai de dictaturile prietene. Chiar fără să adere la vreo axă explicită, China devine de la o lună la alta tot mai clar antioccidentală și antiamericană, renunțând la a mai fi doar o putere economică globală și atât. China a devenit și un jucător politic uriaș, cu multă influență diplomatică (a se vedea intermedierea Acordului Iran-Arabia Saudită), și, din păcate, nu unul aflat în aceeași echipă cu democrațiile din Vest. Semnele de aliniere politică Moscova-Beijing sunt tot mai mari. Finalmente, desigur că o eventuală intrare a Chinei în axa agresorilor ar însemna răsturnarea centrului de greutate spre Beijing, într-un format care ar răspunde definitiv la întrebarea „cine pe cine aliniază?” și „cine este jupânul axei orientale?” …. Și Rusia lui Putin, și China comunistă, s-au umflat cu sprijinul Vestului, ajungând treptat la nivelul la care consideră că nu mai are rost să se prefacă și că sunt suficient de puternici să declare în mod explicit război supremației occidentale. Acum, toate se leagă. Tabloul global al războiului împotriva Occidentului capătă contur iar dictaturile de la Moscova, Teheran și Phenian, asistate de undeva de sus, din înălțimea statutului  grandios de superputere globală, de Partidul Comunist Chinez și aparatul de la Beijing, au pornit să incendieze lumea, combătând „hegemonia americană” susținând că vor „o lume mai bună, pașnică, multipolară și dreaptă”.  Nu suntem conspiraționiști dar coincidențele, suprapunerile și succesiunea crizelor politico-militare și de securitate din ultimele două decenii ne arată nu neapărat că a existat o coordonare și un plan prestabilit, căci nu credem deocamdată în așa ceva, dar cu siguranță că agresorii se simt încurajați unii de alții și exploatează intens ceea par a fi slăbiciunile, naivitățile și stupoarea lumii liberale. După 24 februarie 2022 și mai ales după ce Putin a înțeles că invadarea Ucrainei nu poate să spargă unitatea Occidentului (NATO, UE, prevalența SUA în sistemul internațional), a apărut și elementul de coordonare, respectiv atragerea treptată a altor dictaturi orientale alături de interesele destabilizatoare ale Moscovei. Al doilea război din vecinătățile geopolitice ale UE a fost declanșat surprinzător și violent în dimineața de 7 octombrie, fiind atacată încă o democrație apropiată de SUA și de Vest. …..” Integral: https://adevarul.ro

Ce costum să îţi pregăteşti pentru petrecerea de Halloween, în funcţie de zodie

“Ce costum să îţi pregăteşti pentru petrecerea de Halloween, în funcţie de zodie …. Racii sunt atenţi şi grijulii. Costumează-te în terifiantul Viorel Lis, dar vorbeşte-le tuturor despre riscurile dependenţei de păcănele. Leii sunt încrezători. Ca Leu, la petrecerea de Halloween e suficient să te dezbraci complet şi să urli „Sunt omul invizibil!”, şi chiar vei fi omul invizibil. Pe bune, merge! Fecioarele sunt perfecţioniste. Cu machiajul corect, o perucă bogată şi un iubit bogat decupat din carton, te poţi deghiza oricând în Mihaela Rădulescu. Nimeni n-o să te creadă că eşti Fecioară. Balanţa e zodia echilibrului. Îţi trebuie un costum înspăimântător, dar nu prea, interesant, dar nu prea, nici scump, nici ieftin, nici uşor, nici greu, care n-o să câştige niciodată concursul de costume dar nici n-o să iasă pe ultimul loc. Mergi la magazin şi întreabă dacă au măşti cu faţa ministrului de Interne Cătălin Predoiu. …. Capricornul e mega încăpăţânat. Doar el poate să poarte ochelarii perfect drept şi totuşi să-şi convingă colegii că e Victor Ciorbea. Vărsătorii sunt aroganţi. Cel mai bun costum pentru un Vărsător e de nazist gramatical. Ăla e ca un costum de nazist obişnuit, dar când îţi spune cineva „Marcele, costumul care-l porţi e oribil” trebuie să-i răspunzi „Pe care!”. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 26 octombrie.”România stă cel mai prost din UE la încasările din TVA. Deficitul încasării a ajuns la 9 miliarde de euro”

small-bridge-with-fallen-leavesBuna dimineata intr-o zi de joi, 26 octombrie! Vremea în țară joi, 26 octombrie 2023, se va menține mai călduroasă pentru această perioadă a anului. Cu toate acestea, în partea de nord, centru, vest și sud-est a țării sunt șanse de ploaie și intensificări ale vântului. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 și 26 de grade Celsius, iar cele minime între 6 și 16 grade Celsius. În Capitală vremea va fi plăcută, iar cerul va fi parțial înnorat. Temperaturi: 25/12 gr.C.

Medic oncolog, despre pacienții care refuză tratamentele pentru cancer: Dacă sunt programați peste trei luni la tomografie, se duc la babe“Medic oncolog, despre pacienții care refuză tratamentele pentru cancer: Dacă sunt programați peste trei luni la tomografie, se duc la babe  Medicul oncolog Mircea Savu de la Institutul Oncologic Bucureşti afirmă că încă există pacienţi diagnosticaţi cu cancer care recurg la tratamente găsite pe internet sau prin alte canale de comunicare. El dă exemplul unui bolnav care a refuzat tratamentul, la indicaţia unui energoterapeut, dar şi al unei femei care, diagnosticată cu cancer mamar din anul 2018, refuză să se trateze. ”Toate canalele media sunt pline de poveşti medicale: ceaiuri, bioenergie… Mi s-a întâmplat ca fiul unui pacient care e într-o stare bună, după ani şi ani şi ani de zile de tratament, a fost diagnosticat cu limfom. A fost la un energoterapeut şi i-a spus că nu are nimic. A refuzat tratamentul şi a murit. Am pacientă diagnosticată cu cancer mamar în martie 2018, nu a făcut niciun tratament până în momentul de faţă. Din păcate, avem şi chirurgi care îşi fac reclamă: am operat un chist de 19 kilograme. Unde e prevenţia la un pacient care ajunge să aibă un chist de 19 kilograme? Plus că în aceste cazuri nu avem date despre ce se întâmplă pe termen lung”, a afirmat, marţi seară, la Medika Tv, medicul Mircea Savu. El a spus că, pe lângă ”miturile medicale”, şi sistemul de sănătate are ”slăbiciuni” în ceea ce priveşte acordarea îngrijirii medicale pacienţilor oncologici. ”În mod corect cred că trebuie să ne gândim că această situaţie se suprapune peste nişte mituri medicale şi, din păcate, reflectă şi nişte slăbiciuni ale sistemului, că dacă vine omul la medic şi este programat peste trei luni la tomografie, ce speranţă să aibă el în sistemul medical? Şi atunci se duce la babe”, a arătat Mircea Savu. ….” Integral: https://spotmedia.ro

“De câți bani ai nevoie pentru un trai decent în 2023 – studiu Coșul minim de consum pentru un trai decent a fost actualizat de Fundația Friedrich Ebert România și Syndex România. Creșterea față de anul trecut este de circa 15%, viața fiind mai scumpă din cauza inflației ridicate. Astfel, valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent în 2023 pentru:

  • o familie de doi adulți și doi copii este de 9978 lei pe lună.
  • o familie de doi adulți și un copil este de 8205 lei pe lună
  • o familie de doi adulți fără copii este de 6162 lei pe lună
  • o persoană adultă singură este de 3807 lei pe lună.

…..Creșterea valorii totale a coșului de consum e determinată de creșterea puternică a costurilor pentru toate capitolele, cu excepția cheltuielilor cu locuința (apă, energie electrică, gaz și energie termică). .…” Integral: https://economie.hotnews.ro

“Exclusiv Cheltuielile cu pensiile speciale, fără cele militare, au crescut cu 15 milioane de lei de la an la an. Crește și numărul specialilor …. Costul total al pensiilor speciale a crescut cu 15 milioane de lei in septembrie 2023, fata de septembrie 2022, dintre care 6,4 milioane de lei sunt pe contribuție, iar 8,6 milioane de lei sunt pe partea de necontributivitate. Costul total al pensiilor speciale, fără a lua în calcul cele militare, este de 1,8 miliarde de lei in 2023, fata de 1,6 miliarde de lei in 2022….. În septembrie 2023 au fost cu 478 mai mulți pensionari speciale, fără a lua în calcul pensionarii militari, față de aceeași perioadă a anului 2022. În 2022, față de anul 2021, au fost doar 167 de pensionari speciali în plus. ….” Integral: https://www.digi24.ro

“Conflicte între profesori. În timp ce unii se plâng de salarizarea mică, alții au 10.000 lei lunar …. Unii directori școlari încasează venituri mai mici decât profesorii , ceea ce duce la tot mai multe conflicte în colectivele din unitățile de învățământ. Mulți profesori din județul Suceava au salarii de peste 10.000 de lei, au descoperit recent cei de la Inspectoratul Școlar Județean Suceava, în urma analizei planurilor de încadrare în actualul an școlar, scrie RTV. Directorii unităților de învățământ au ales să încadreze anumite cadre didactice la plata cu ora și, astfel, veniturile finale ajung la sume uriașe. …. Sunt cadre didactice care au peste 10.000 de lei pe lună salariu, mai mari decât salariile dumneavoastră. Dar de ce? Din cauza faptului că ați dat multe ore la plata cu ora. Acum am constatat, la preluarea planurilor de încadrare”, a spus inspectorul școlar general adjunct Petru Crăciun, în cadrul ședinței de analiză a stării învățământului în anul școlar 2022-2023, care a avut loc joi, 19 octombrie. O inchitate în acest sens reiese și din rapoartele IȘJ Suceava privind evoluția normelor și a cadrelor didactice, care arată că anul școlar trecut a crescut numărul normelor didactice de predare la nivel de județ cu 1,12%, însă a scăzut numărul cadrelor didactice cu 1,11%…..” Integral: https://newsweek.ro

Bani cheltuiti discretionar si blocaje in plati efectele ultimei ordonante a Guvernului E o situatie fara precedent in istoria Romaniei

“Bani cheltuiți discreționar și blocaje în plăți, efectele ultimei ordonanțe a Guvernului. „E o situație fără precedent în istoria României” Economiștii avertizează că ultima ordonanță de urgență pentru reducerea cheltuielilor publice ar putea duce la blocaje în economie prin amânarea plăților din noiembrie și decembrie. Economiștii avertizează că ultima ordonanță de urgență, pregătită de Ministerul de Finanțe, pentru frânarea cheltuielilor în scopul de a ține în frâu deficitul bugetar până la finalul acestui an ar putea avea o serie de efecte negative în economie. Suspendarea plăților ar putea crea adevărate blocaje în economie, în condițiile în care companiile care au efectuat deja contracte publice nu își vor mai primi banii până la finalul acestui an. Cel mai periculos lucru însă, avertizează experții fiscali, stă în renunțarea la rectificarea bugetară și alocarea fondurilor din fondul de rezervă, o modalitate de cheltuire a banului public discreționară. …. Dacă această ordonanță va fi adoptată, Guvernul va reuși performanța de a fi emis trei acte normative pentru reducerea cheltuielilor publice pe parcursul acestui an. A fost întâi „ordonanța austerității”, adoptată de premierul Ciucă la începutul lunii mai, atunci când au fost înghețate angajările la stat și cheltuielile cu bunuri și servicii au fost reduse cu 10%, și apoi la finalul acestei veri, ultimul pachet fiscal cu un alt pachet de reduceri al cheltuielilor publice. Economiștii au avertizat că aceste măsuri vor fi insuficiente pentru acoperirea găurii de la buget, iar acum susțin că noua ordonanță e doar o încercare de tip contabil de a ține sub control deficitul. „Nimeni nu mai înțelege aceste măsuri. Noua ordonanță este o metodă șmecherească de a amâna niște cheltuieli pe bugetul anului viitor și de a mai tempera astfel, deficitul pe anul ăsta, însă încărcând anul viitor de cheltuieli ce rămân neplătite. În special, pe prima parte a anului ce vine. Este o măsură care, într-un mod absolut contabil, speră că rezolva problema deficitului, dar de fapt o amână pentru anul viitor, încercând însă și mai mult cheltuielile pe acest an”, a declarat, pentru FANATIK, economistul Cristian Păun. ….” Integral: https://www.fanatik.ro

România stă cel mai prost din UE la încasările din TVA. Deficitul încasării a ajuns la 9 miliarde de euroRomânia stă cel mai prost din UE la încasările din TVA. Deficitul încasării a ajuns la 9 miliarde de euro  România înregistrează din nou cel mai mare decalaj de TVA din UE, iar suma neîncasată din TVA înseamnă jumătate din deficitul bugetar din 2021, arată o analiză PwC România. Astfel, România îşi adânceşte pierderile din TVA în termeni nominali la 9 miliarde euro în 2021 faţă de 7,9 miliarde euro în 2020. .… ”România se menţine pe primul loc între statele membre ale Uniunii Europene la neîncasarea TVA, cu un deficit estimat la 36,7% la nivelul anului 2021, în scădere uşoară de la 37,3% în 2020, potrivit unui raport recent al Comisiei Europene care analizează datele din anii menţionaţi. România îşi adânceşte pierderile din TVA în termeni nominali la 9 miliarde euro în 2021 faţă de 7,9 miliarde euro în 2020, anul precedent din raport”, spune Daniel Anghel, partener şi lider al Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică, PwC România. Conform rapoartelor Comisiei Europene, începând din 2015, România a ocupat primul loc, în fiecare an, între statele membre, având cel mai mare decalaj de TVA. CE notează că decalajul a rămas mare, în ciuda condiţiilor favorabile pentru îmbunătăţirea conformităţii. Per total, între 2013 şi 2021, economia României a crescut cu 34% în termeni reali. Mai mult, Guvernul a redus semnificativ povara TVA prin reducerea cotei standard cu 4 puncte procentuale în ianuarie 2016 şi cu încă un punct procentual în 2017. Această scădere nu a avut însă un impact vizibil asupra evoluţiei decalajului de conformare. Cele mai mici deficite de TVA le înregistrează Olanda (0,2%), Finlanda (0,4%), Spania (0,8%), iar pe cele mai mari România (36,7%), Malta (25,7%), Grecia (17,8%) şi Lituania (14,5%). ….” Integral: https://spotmedia.ro

<span style="color:#990000;">Exclusiv</span> Puci în instituția care analizează achizițiile publice. Ca să poată chiuli în voie, angajații au demis șefa și încalcă trei hotărâri judecătorești (Documente)“Exclusiv Puci în instituția care analizează achizițiile publice. Ca să poată chiuli în voie, angajații au demis șefa și încalcă trei hotărâri judecătorești (Documente)  Angajații unei instituții a statului român esențială în procesul achizițiilor publice, parte din PNRR, au dat un autentic puci, și-au demis singuri șefa, au încălcat trei hotărâri judecătorești executorii, una definitivă și sparg bani publici pentru două salarii de șefi concomitenți cu titulaturi nelegale. Toate pentru că vor să chiulească în liniște, după cum rezultă din chiar motivarea uneia dintre hotărârile judecătorești încălcate. Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) este, potrivit Regulamentului aprobat prin HG 1.037 din 12 octombrie 2011,  un organism independent cu activitate administrativ-jurisdicţională care soluționează contestaţiile formulate în cadrul procedurilor de achiziţie publică înainte de încheierea contractelor. CNSC emite decizii, stabilite în 11 complete specializate, fiecare format din trei consilieri de soluţionare a contestaţiilor. Consilierii CNSC au calitatea de funcționari publici și sunt numiți, în urma câștigării postului prin concurs, prin decizie a premierului. Consilierii își aleg prin prin vot secret, cu majoritate absolută, un președinte al CNSC, obligatoriu licențiat în drept, pentru un mandat de 3 ani, care poate fi înnoit o singură dată. …. La începutul acestui an, un audit de performanță al Curții de Conturi a relevat că jumătate dintre dosarele CNSC sunt soluționate peste termenul legal, parțial din cauza unor prevederi legale greoaie,  însă o parte fără nicio justificare obiectivă, deci din vina angajaților CNSC. Ca urmare a auditului, președinta Florentina Drăgan a emis Ordinul 33/19.05.2023 (citește aici), care a introdus pontajul electronic, adică accesul și ieșirea din instituție ale angajaților urmau să fie făcute exclusiv prin amprenta biometrică. …. Pe 27 iunie 2023, consilierii s-au reunit în ședință și au decis revocarea dnei Florentina Drăgan, iar după numai o zi, șeful nou ales a suspendat ordinul anti-chiul. ….” Integral: https://spotmedia.ro

Pasapoartele biometrice impuse celor care le refuza Ce se intampla cu cele temporare Modificare propusa de Ministerul de Interne

“Pașapoartele biometrice, impuse celor care le refuză. Ce se întâmplă cu cele temporare. Modificare propusă de Ministerul de Interne Persoanele care refuză pașapoartele biometrice din considerente de conștiință nu vor mai putea primi în schimb pașapoarte temporare. Introducerea pașaportului electronic sau „biometric” în anul 2009 a generat proteste și acțiuni în justiție din partea unor cercuri religioase conservatoare, astfel că statul român a făcut o concesie și a prevăzut că cei care refuză pașapoartele biometrice pot primi pașapoarte temporare care, în mod normal, se acordau doar pentru situații cu totul speciale. Însă Ministerul Afacerilor Interne vrea să elimine posibilitatea de a folosi pașapoartele temporare ca modalitate de a evita amprentarea. …. Aderarea la Uniunea Europeană a făcut obligatorie utilizarea pașapoartelor biometrice, care să conțină și amprentele titularului, care trebuiau să înlocuiască treptat pașapoartele simple. Folosirea cipurilor în care să fie stocate datele biometrice a provocat nemulțumiri, în special în mediile ultrareligioase, astfel că cei care refuzau pașaportul electronic puteau opta pentru cel temporar. Însă MAI a elaborat un proiect de lege ce urmează să fie trimis la Parlament pentru aprobare prin care folosirea pașapoartelor temporare va fi considerabil restrânsă, iar simplul refuz al pașaportului biometric nu mai este un motiv suficient pentru acordarea unui pașaport temporar. Astfel că cei care cred că pașapoartele biometrice sunt lucrarea Satanei nu vor mai putea călători în străinătate decât în țările în care pot intra și cu cartea de identitate. ….” Integral: https://www.fanatik.ro
“BREAKING Ministerul Apărării vrea să transforme spionajul militar într-un serviciu secret cu personalitate juridică. Direcția de Informații a Armatei va putea înființa firme și va avea dreptul de a face filaje, interceptări și percheziții …. Proiectul de lege prevede că Direcția Generală de Informații a Armatei va putea face filaje, interceptări de comunicații și percheziții cu mandat de la judecător. În actuala lege care guvernează activitatea DGIA (Legea nr. 346/2006) nu apare explicit dreptul instituției de a derula aceste acțiuni, dar se arată că Direcția ”coordonează aplicarea măsurilor contrainformative”. O altă noutate din proiectul de lege este că Direcția Generală de Informații a Armatei va putea angaja personal civil. Potrivit informațiilor G4Media, această prevedere are ca scop atragerea de personal civil specializat în IT, dat fiind că noua lege prevede responsabilități clare ale DGIA în domeniile securității și apărării cibernetice. În plus, proiectul prevede că apariția a trei noi posturi de conducere: un prim-adjunct și doi adjuncți ai directorului general. O altă noutate este și modul de demitere a directorului general al DGIA. Dacă în actuala lege era prevăzut doar faptul că directorul general e numit de ministrul Apărării, proiectul prevede că ministrul Apărării îl numește și îl și demite pe directorul spionajului militar. ….” Integral: https://www.g4media.ro

Harta Autostrăzi România PNRR“Horațiu Cosma, USR: 550 de kilometri de autostradă au contractele de proiectare mult întârziate / „Nicio licitație pentru autostradă nouă în 2023” .…„Blocaj total la Ministerul Transporturilor pe proiecte noi. Grindeanu nu a lansat nicio licitație pentru autostrăzi noi în 2023. Anul acesta se vor inaugura autostrăzi și drumuri expres contractate sau intrate în șantier în 2021. Însă, pentru ca România să continue seria inaugurărilor consistente de proiecte și după 2026, trebuie lansate licitații pentru proiecte noi astăzi. Dar Grindeanu nu vrea asta. Nu vrea dezvoltare pe termen lung pentru România. Se mulțumește să culeagă roadele semănate de USR în 2021 și cam atât. După el, potopul. Deși de 2 ani promite marea cu sarea, în 2023 nu a lansat nici măcar o licitație pentru autostradă sau drum expres nou. Iar lista de restanțe e lungă. Vorbim despre mai bine de 550km de drumuri noi cu contracte de proiectare mult întârziate în mandatul lui Grindeanu: …. Pe lângă proiectele menționate de Cosma, la contracte mult întârziate menționăm și A3 Ploiești – Brașov, estimat la lansare pentru execuție în 2026-2027. ….” Integral: https://economedia.ro

Concurență pentru vrăjitoare. Un administrator citește viitorul în apometre

“Concurență pentru vrăjitoare. Un administrator citește viitorul în apometre   Îl cheamă nea Petrică și este cel care a prevăzut victoria Argentinei la ultimul mondial de fotbal precum și începerea conflictului în Orientul Mijlociu. De fiecare dată când merge prin vecini să citească apometrele acesta face și prevestiri importante care îi lasă uimiți pe aproape toți oamenii din bloc. Astfel, când se apleacă sub chiuvetă, dacă vede acolo un borcan de ceară de epilat profețește că “urmează un drum lung diseară” sau chiar e posibil să se “dezlege cununiile”. Dacă vede ambalajul de la cutia de supozitoare pentru hemoroizi prevestește zile de neliniște, în care efectiv nu poți să stai locului, pe scaun sau alt obiect la fel de tare. “Am fost de două ori la nea Petrică cu diverse probleme, mi-a citit în apometre și imediat m-a sfătuit ce să fac. Păcat că nu are ucenici și nu are cum să transmită mai departe această practică magică secretă”, a declarat Suzana Popescu, un locatar care a beneficiat de serviciile profetului. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 25 octombrie.”Controlul parlamentar, făcut în bătaie de joc. Rapoartele de activitate ale instituțiilor subordonate au fost neglijate cu anii”

fall foliage road trip 2022Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 25 octombrie! Vremea se strică. Se anunță instabilitate atmosferică în vestul, nordul și centrul țării, precum și la munte, unde înnorările vor fi temporar accentuate și pe arii relativ extinse vor fi ploi ce vor avea și caracter de aversă. Izolat cantitățile de apă vor fi însemnate, iar trecător vor fi posibile și descărcări electrice. Conform meteorologilor, sub aspect termic, vremea va fi deosebit de caldă în sud și sud-est, astfel temperaturile maxime se vor încadra  între 18 și 29 gr, iar cele minime între 8 și 18 gr. Mai ales spre sfârșitul intervalului se va forma ceață, izolat, cu o probabilitate mai ridicată în regiunile intracarpatice. Bucuresti: 26/14 gr.C.
Numărul deceselor din timpul pandemiei a depășit 68.000. România a fost una dintre țările cu cele mai multe decese evitabile provocate de Covid.

“Curtea de Conturi: Ministerul Sănătății a întârziat cumpărarea tratamentelor Covid și crearea centrelor de evaluare .…    Auditul denumit „Gestionarea resurselor de medicamente în perioada pandemiei” arată că Ministerul Sănătăţii „a avut o preocupare relativ constantă în asigurarea cadrului legislativ specific pandemiei de covid”, însă unele planuri de acţiune au fost întreprinse cu întârziere. Acest lucru a făcut ca pacienții să nu aibă acces rapid la cele mai adecvate forme de tratament. În plus, nici spitalele nu au fost pregătite cu tot ce trebuie. Curtea de Conturi a precizat într-un comunicat de presă că centrele de evaluare Covid au fost create cu întârziere faţă de debutul pandemiei, „ceea ce a condus la suprasolicitarea unităţilor medicale spitaliceşti”. „Cantităţile de medicamente specifice în tratamentul afecţiunilor asociate Covid-19 comandate au fost dependente, potrivit clauzelor din acordurile cadru, de cantităţile pe care furnizorul le avea disponibile în ţară la data semnării contractelor subsecvente, iar în cazul medicamentelor achiziţionate prin procedura centralizată la nivelul Uniunii Europene, de cantitatea repartizată României pe anumite criterii”, a transmis Curtea de Conturi. …. „Potrivit auditorilor, neasigurarea de către Minister, în anumite perioade, a cantităţii adecvate de medicamente necesare tratării pacienţilor Covid-19, precum şi modificarea continuă a protocoalelor terapeutice, sunt factori care au influenţat stocurile existente la nivel naţional şi modul de distribuire a medicamentelor”, susține Curtea de Conturi. „De asemenea, lipsa monitorizării detaliate de către Ministerul Sănătăţii a stocurilor cu medicamente specifice Covid-19 sau suport Covid-19, respectiv antivirale, antiinflamatorii şi imunomodulatoare existente la unităţile sanitare spitaliceşti a afectat următoarele achiziţii de medicamente specifice şi, implicit, asigurarea unei corespondenţe a necesarului pentru fiecare tip de medicament”, arată Curtea de Conturi. Creșterea numărului de paturi ATI pentru covid a avut impact negativ asupra celorlalți bolnavi ….” Integral: https://romania.europalibera.org

Milioane de euro din fondul privat de pensii sunt blocate în urma unui embargou impus Băncii Internaţionale de Investiţii, cu acționariat majoritar rusesc.

“Cum e afectat Pilonul II de pensii de cele 90 de mil. de euro blocate la Banca Internațională de Investiții, cu acționariat majoritar rusesc  90 de milioane de euro din fondurile de pensii sunt blocate în urma embargoului impus Băncii Internaţionale de Investiţii, cu acționariat majoritar rusesc. Alte 40 de mil. de euro, fonduri mutuale şi ale companiilor de asigurări, au aceeași soartă, anunță Asociaţia Pensiilor Administrate Privat. Războiul din Ucraina are un efect indirect asupra fondului de pensii din România, din cauza embargoului impus recent Băncii Internaţionale de Investiţii (BII). Din aprilie 2023, banca a fost inclusă pe lista instituţiilor sancţionate de Statele Unite ale Americii, din cauză că Rusia este acționar majoritar. România a ieșit în vară din acționariatul băncii rusești. Cu conturile blocate şi retrogradată de agenţiile de rating, instituția a ajuns în incapacitatea de a-şi mai îndeplini obligaţiile, deși nu duce lipsă de lichiditate. Printre țările care au bani de recuperat se numără și România. Între 2020 și 2021, fondurile de pensii private au cumpărat obligaţiuni emise de BII pentru dobânda atractivă, la acel moment (între 3,4% și 3,9% pe an). Înaintea războiului, obligaţiunile băncii aveau rating de clasă A, recomandată investiţiilor. În plus, România era acționar minoritar, prin Ministerul Finanţelor Publice, și avea inclusiv reprezentanţi în conducerea instituției. În urma sancțiunilor din aprilie s-a ajuns ca, în total, România să aibă de recuperat 130 de milioane de euro, a căror soartă este deocamdată incertă. ….” Integral: https://romania.europalibera.org

Controlul parlamentar facut in bataie de joc Rapoartele de activitate ale institutiilor subordonate au fost neglijate cu anii

Controlul parlamentar, făcut în bătaie de joc. Rapoartele de activitate ale instituțiilor subordonate au fost neglijate cu anii  Controlul parlamentar asupra instituțiilor din subordine a devenit unul iluzoriu, rapoartele de activitate fiind neglijate ani în șir. În ședința plenului comun al Camerei Deputaților și Senatului din 10 octombrie au fost aprobate o serie de rapoarte anuale de activitate a unor instituții aflate sub control parlamentar. Printre ele, s-a aflat și un raport al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) aferent anului 2015. Practic, Parlamentul a ignorat timp de aproape opt ani activitatea acestei instituții, perioadă în care au fost totuși înființate două comisii parlamentare de anchetă pe tema energiei, mai mult pentru răfuieli între partide decât din interes față de domeniu. O situație similară se regăsește și la alte instituții, cum ar fi SRI și ANCOM….. Pe 10 octombrie, în cazul ANRE au fost adoptate rapoartele de activitate pe 2015, 2016, 2017, 2018 și 2020. Se pare că cel din 2019 încă nu are praf suficient pe el, iar cele din 2021 și 2022 sunt prea proaspete, după standardele Parlamentului. Vina în niciun caz nu aparține Autorității întrucât rapoartele au fost trimise la Parlament în termene rezonabile. De exemplu, raportul pe 2020 a fost trimis în iulie 2021, după care Birourile Permanente l-au trimis comisiilor de specialitate care au finalizat raportul propriu legat de raportul ANRE în decembrie 2021. De atunci, au trecut aproape doi ani fără să se întâmple nimic. Raportul din 2015 fusese trimis în 2016, dar comisiile și-au făcut propriu raport în iunie 2017, după care au urmat șase ani de neglijare a problemei. Adică parlamentarii nu catadicsit să se intereseze ani de zile de activitatea ANRE citind rapoartele dar, cu toate acestea, au înființat două comisii speciale de anchetă care privind problemele din sectorul energiei. …. Tot în ședința de plen din 10 octombrie, au fost aprobate rapoartele de activitate ale Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) pentru 2019 și 2020, unul dintre acestea fiind semnat de către Sorin Grindeanu, pe vremea când era șeful Autorității. …. Controlul parlamentar se face la fel de superficial și în ce privește activitatea Serviciului Român de Informații, de al cărui raport de activitate pe anul 2020 Parlamentul a luat act după trei ani. De altfel, în ședință s-a prezentat și raportul comisiei parlamentare de control SRI, bineînțeles tot pe anul 2020. Una dintre realizările comisiei din acel an a fost că au fost analizate rapoartele de activitate ale SRI pentru precedenții patru ani, 2016-2020! ….” Integral: https://www.fanatik.ro

“O nouă sinecură în numele Republicii Moldova – Departamentul pentru Integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană Senatul României a adoptat ieri, la propunerea unui grup de parlamentari PNL, înființarea Departamentului pentru Integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, cu o largă majoritate PSD-PNL-AUR-UDMR și neafiliați. Proiectul merge mai departe la Camera Deputaților. Departamentul cu un nume semi pompos este de fapt o nouă sinecură politică, România având deja o paletă largă de instituții care pot face (și unele și fac) fix același lucru. Nevoia unui nou departament este neclară, iar expunerea de motive din propunerea legislativă este ridicolă, de câteva paragrafe lipsite de sens, ceea ce indică de fapt rolul noii structuri: noi sinecuri și PR pentru partid(e). Inițiatorii acestei noi sinecuri politice induc ideea că România are nevoie de noi capacități instituționale de a ajuta Republica Moldova. Se prea poate, doar că nu explică niciunde de ce actualele instituții și departamente care gestionează relația cu Chișinăul nu sunt în stare să ofere asistență tehnică. România oferă deja suport tehnic Republicii Moldova prin Institutul Diplomatic Român, dispune de un Departament special pentru Republica Moldova cu un aparat propriu destul de stufos, un alt Departament pentru Românii de pretutindeni, avem chiar și Institutul European din România care poate oferi același tip de asistență. Și avem desigur un Minister al Afacerilor Externe, ministere de linie, misiuni diplomatice sau ROaid-ul pentru astfel de ajutor. În regulă, putem să spunem că noul departament (cu un amendament ce l-ar transforma în ditamai institutul) poate juca un rol coordonator. Dar atunci ce nevoie mai avem de un Departament special pentru Republica Moldova? Nicăieri nu se explică care va fi relația acestei noi instituții/departament cu droaia de alte instituții ale statului român care au aceleași obiective. Și principala problemă este că nici inițiatorii nu știu ce va face acest departament nou creat. …. O mențiune specială despre actualul Departament pentru Moldova (condus tot de PNL, apropo). Ce poți să mai zici în această situație când tot colegii tăi te desconsideră și te cred incapabil pentru a oferi suport Moldovei (deși asta este exact misiunea ta) fiind nevoie de o nouă structură. ….Neclară este și structura propusă pentru acest nou institut/departament. Condusă de un Consiliu de conducere format dintr-un președinte cu rang de secretar de stat, respectiv un vicepreședinte cu rang de subsecretar de stat, care va propune un număr de posturi la o dată ulterioară (sic!), iar salarizarea va fi corespunzătoare celorlalte posturi similare din aparatul Parlamentului. Cei de la USR atrăgeau ieri atenția că acest lucru poate deschide calea și spre noi pensii speciale pentru aceste noi posturi de funcționari parlamentari.” Integral: https://www.hotnews.ro

image

“„Mâncarea săracului”, la preț de caviar în România. „Chiar ajungem să mâncăm doar gândaci și ierburi”  Mâncarea ajunge să coste pe zi ce trece tot mai mult în România, dar în cazul anumitor alimente se depășesște orice limită. Așa s-a ajuns ca banalele jumări, odinoară cunoscute și ca „mâncarea săracului”, să coste aproape cât caviarul. România e țara cu cei mai mulți săraci și cu cei mai mulți oameni expuși riscului de sărăcie, conform statisticilor Eurostat, dar și cu a doua cea mai mare inflație din Uniunea Euopeană. Și ultimul raport al Băncii Mondiale arată groaznic pentru România. Aici se precizează că rata sărăciei rămâne în România cea mai ridicată din Uniunea Europeană, iar inegalitatea este foarte mare. În ce privește inflația galopantă, asta înseamnă că prețurile cresc mai mult și mai repede la noi ca oriunde, uneori sfidând orice reguli. Iar inflația le oferă pretext unor comercianți să scumpească produsele până la cer.  Un astfel de exemplu este la un târg din Piața Unirii din Cluj, unde jumările, până mai ieri mâncarea săracului, au ajuns să coste aproape 200 de lei la kilogram. Iar prețurile sunt de pe altă planetă. …. „La minusculul, dar exorbitantul de scump târguleț cu gherete din Piața Unirii am ajuns să o văd și pe asta: un kilogram de jumări (carne de porc cu grăsime, care sunt prăjite până când se rumenesc) la prețul anormal de 190 lei, toba 130 lei și parizerul de casă 90 de lei”, s-a plâns unul dintre clienți, potrivit Știri de Cluj. Potrivit sursei citate, în magazine jumările se vând de trei sau de patru ori mai ieftin, dar chiar și așa profitul este unul notabil. Pornind de la ideea că un kilogram de slănină cu carne din care se prepară jumările se poate găsi în carmangerii la prețuri cuprinse între 10 și 15 lei, e simplu de intuit cât de generos poate fi profitul comercianților.  „De asemenea, toba este un produs tradițional românesc, care este preparată de obicei dintr-un stomac de porc umplut cu gelatină de porc, urechi de porc, șorici, slănină și organe de porc (inimă, rinichi) la care se adaugă condimente. Și aici prețul de 130 de lei un kilogram este speculă. Consultând prețurile din mediul online, un kilogram de tobă începe de la 35 de lei și ajunge la 44 de lei, adică circa 3-4 lei suta de grame, mai menționează sursa citată. ….” Integral: https://adevarul.ro

Rusia continuă să penetreze politica și economia României“Rusia continuă să penetreze politica și economia României  Moscova încearcă să păstreze și să-și lărgească influența în România cu ajutorul afacerilor, propagandei, agenților de influență și idioților utili. Cu toate acestea, în ultimul raport dat recent publicității de Serviciul Român de Informații (SRI) nu e menționată niciodată Rusia. Deși publicat abia acum, documentul se referă la 2020 și precizează că „serviciile de informații ostile” au vrut să influențeze decizii politice și economice autohtone, să obțină informații despre evoluții interne, militare, de politică externă și că au existat atacuri cibernetice menite să extragă informații sensibile care vizează „vulnerabilități ale infrastructurilor critice de interes național”. Se înțelege că SRI stă cu ochii pe agenții străini, dar că firmele rusești au fost lăsate în continuare să se desfășoare. Așa că o afacere de cinci milioane de euro din bani publici ar putea intra în portofoliul unei companii în spatele căreia s-ar ascunde influenți oameni de afaceri ruși, potrivit Newsweek România, care sugerează că ar fi implicat inclusiv ginerele ministrului rus de Externe. Totul depinde de licitația care urmează să decidă cu cine va lucra Termoenergetica, o companie din subordinea Primăriei Capitalei, pentru cumpărarea țevilor de plastic de care are nevoie pentru refacerea sistemului de încălzire. Oligarhii ruși care ar fi amestecați în tranzacție nu sunt chiar la vedere și lucrează după modelul clasic al firmelor paravan înregistrate în state ale Uniunii Europene. …. Ambasada Rusă în București continuă să recruteze chiar în aceste zile studenți români pe care îi momește cu burse, facilități și privilegii la universități din Moscova și St. Petersburg. Pe Facebook poți găsi în grupuri care par onorabile tineri care au plecat să-și completeze studiile post-universitare în Rusia chiar după ce a început războiul. …. Ministerul de Externe a cerut închiderea Casei Ruse abia la un an de la invazia din Ucraina, argumentând că instituția s-a transformat „într-un instrument de propagandă”, care a contribuit cu „atacuri hibride și dezinformare, prin trunchierea și manipularea premeditată a realității”. …. În 2022, aritmetica arăta că marile companii cu acționariat majoritar rusesc din România aveau afaceri de 3 miliarde de euro, își subdeclarau profitul obținut din domenii care mergeau foarte bine: prelucrarea și distribuţia de produse petroliere, producţia de aluminiu şi ţevi.  Aceste afaceri nu dispar, doar se transformă, fiindcă sancțiunile internaționale nu-i pot opri pe oligarhi să se infiltreze în lumea occidentală prin interpuși, cum s-a întâmplat recent chiar în SUA la una dintre marile reviste internaționale din domeniul afacerilor. Există însă o penetrare de și mai mare anvergură în politica românească, potrivit rectorului Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, care a cerut formarea unei comisii parlamentare de investigare a influenṭelor politice ale Rusiei, mai ales în ceea ce privește AUR, care nu are „structuri serioase în teritoriu”: „un partid nu este o… nălucă. El are o arhitectură foarte clară de putere, o ierarhie care ajunge la cetățeni, până la nivel de comună sau sat. Știe cineva cine reprezintă AUR în Suceava, Dâmbovița, Sectorul 2, Cluj, Craiova sau Buzău? Poate cineva numi 10 reprezentanți ai acestui partid în Parlamentul României?”. ….” Integral: https://spotmedia.ro

“Tuns, ras şi frezat! …. Cea mai curioasă parte, pentru mine, a fost elogiul industriei alimentare a lui Nicolae Ceauşescu. Am trăit şi eu acele timpuri, însă nu îmi amintesc despre delicatesele pe care interlocutorul meu le evoca cu o plăcere aproape extatică. După ce au venit străinii – “mă înţelegi?” – lucrurile s-au schimbat. Ne-au învăţat cu fast-food-ul. Iar de aici – “mă înţelegi?” – au ajuns să ne controleze. Am înţeles. Vă scutesc de alte detalii. Ideea e simplă. Găsisem un “român verde”. Unul care, foarte probabil, alimentează cele 30 de procente care declară că votează partide extremiste la următoarele alegeri. Ceea ce ne aduce la problema zilei. Pentru că actualul Preşedinte pare să aibă amnezii repetate, să îi împrospătăm memoria. Mai ţineţi minte când declara, ţanţoş, că România nu are partide extremiste? Spre deosebire – “mă înţelegi?” – de Ungaria sau Franţa sau Austria sau Germania sau de cine vreţi dumneavoastră. Iată că acum situaţia s-a răsturnat spectaculos. Partidele declarate extremiste chiar de institutele de sondaje adună aproape o treime dintre intenţiile de vot. Pandemia venită din China comunistă le-a aşezat “pe val”. Am crezut, o vreme, că votanţii îşi vor mai reveni după ce a încetat isteria cu măştile şi cu dezinfectantul. Însă ce vedem acum nu este în primul rând impactul pandemiei, ci rezultatul direct al unei strategii iresponsabile pusă la cale chiar de autorităţile statului. A “sistemului”, după cum s-ar spune. Cred că declicul s-a petrecut prin 2019, când USR, un partid nou, venit de nicăieri, cu activişti tineri, în stradă, a obţinut un procent spectaculos la europarlamentare. Mai ales diaspora a fost sensibilă la mesajul USR. Dacă adăugăm şi procentele PMP, un partid care nu era dispus să stea la discuţie cu PSD-ul, atunci vedem că “sistemul” avea motive să se îngrijoreze. Aşa că au fost scoşi de la naftalină, prin presa capturată cu subvenţii şi publicitate de stat, strigoii ceauşismului. “Comentatori politici” cu ştate vechi de ciripitori la Securitate au fost plimbaţi prin studiourile de televiziune. Românii trebuiau convinşi că Occidentul le vrea răul. Că îi înfundă cu chimicale, că le-a furat fabricile, că i-a vaccinat fără milă. Iar rezultatele nu s-au lăsat aşteptate. După decesul politic al partidului lui Vadim Tudor, o parte din electorat era oricum fără busolă. Liderii extremişti, care în 2019 erau undeva în subsolul unui singur procent, acum ameninţă chiar partidele de guvernare. Acest context explică şi ruşinea absolută care s-a petrecut în timpul vizitei şefului de stat ucrainean. Parlamentul a anulat discurul lui Zelenski fără un motiv declarat public. Dar foarte transparent. A demonstrat tuturor că la butoanele instituţiilor se găseşte facţiunea de grotă a Securităţii ceauşiste. ….” Integral: https://www.bursa.ro

“Mai este gazul natural combustibil de tranziție? / Mari companii europene se înghesuie să încheie acorduri pe 27 de ani pentru gazele din Qatar Marile companii europene nu se grăbesc să înlocuiască prea curând gazele naturale cu surse energetice mai curate, în ciuda obiectivelor climatice transpuse în fel de fel de normative. În ultima lună, trei mari companii energetice au încheiat acorduri cu Qatar pe 27 de ani, pentru achiziționarea de gaze naturale lichefiate (GNL). Practic, observăm cum Rusia este înlocuită, treptat, cu alți mari furnizori de gaze. Însă aceste acorduri pe termen lung, care leagă Europa timp de multe decenii de gazele din Qatar sau SUA, ar putea împiedica îndeplinirea obiectivelor UE privind atingerea neutralității climatice până în 2050. …. Compania italiană Eni SpA tocmai a semnat un acord pe 27 de ani cu QatarEnergy pentru a achiziţiona gaze naturale lichefiate (GNL), informează Bloomberg. Începând din 2026, societatea mixtă dintre QatarEnergy şi Eni va livra anual 1,5 miliarde metri cubi (bcm) GNL către terminalul plutitor de import terminal din Piombino, Italia. Este al treilea contract pe 27 de ani pe care Qatar îl încheie, în această lună, cu o companie europeană. Celelalte două sunt TotalEnergies SE şi Shell Plc. Bloomberg remarcă faptul că acordul cu Shell Plc a fost semnat la două zile după ce Uniunea Europeană a declarat că va face eforturi pentru eliminarea treptată a majorității combustibililor fosili cu mult înainte de 2050. Cu o săptămână în urmă, fusese semnat un acord similar cu francezii de la TotalEnergies SE. Potrivit acordului cu Shell, începând din 2026, QatarEnergy va livra până la 3,5 milioane de tone de gaze lichefiate pe an către terminalul Rotterdam’s Gate, timp de 27 de ani. Aceeași cantitate va ajunge în Franța. …. „Companiile energetice par să parieze că Europa va avea nevoie de mai mult gaz decât prevăd politicienii”, a declarat Christian Egenhofer, cercetător în cadrul Centrului pentru Studii de Politică Europeană, potrivit Bloomberg. Tranziția către alternative mai curate se dovedește a fi dificilă, în condițiile în care importurile de gaze rusești sunt înlocuite cu varianta lichefiată din Qatar sau SUA…..” Integral: https://economie.hotnews.ro

“GRAFIC România și efectele războiului din Orientul Mijlociu, în date economice: Turcia, Egiptul și Israelul, cei mai importanți parteneri comerciali din regiune, dar cu procente mici din total/ Extinderea conflictului amenință însă economia Europei și inflația abia ținută în frâu de la noi din țară …. O eventuală scădere a comerțului României cu Israelul și Orientul Mijlociu nu va afecta în mod radical economia țării noastre, dar ne-ar putea atinge cu siguranță extinderea conflictului și a efectelor acestuia la nivel regional, implicând țările din regiune producătoare de petrol, spun economiștii. Relațiile comerciale dintre România și Israel reprezintă doar 0,4% din totalul volumului de comerț exterior al României, iar alte două țări – Turcia și Egiptul – depășesc acest procent, arată o analiză realizată în contextul recentelor confruntări sângeroase Israel – Hamas.  Datele au fost sintetizate de echipa de economiști a Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) a UBB din Cluj, care derulează proiectul de cercetare Romanian Economic Monitor. Cercetătorii au analizat relațiile comerciale ale României cu țările din Orientul Mijlociu, dar și sectoarele care ar putea fi afectate de escaladarea și extinderea confictului în regiune. “O dată cu lansarea atacurilor teroriste de amploare împotriva Israelului de către organizația palestiniană Hamas, respectiv răspunsul militar al Israelului, o rezoluție generală și rapidă a conflictului pare greu de obținut. Aceste ostilități pot avea consecințe economice negative în principal asupra regiunii afectate, dar aceste implicații economice pot căpăta o amploare globală în cazul intensificării conflictului, ce pot influența în mod implicit și economia României“, spun economiștii. ….“O eventuală scădere a comerțului României cu această regiune nu va afecta în mod radical economia țării noastre. Chiar și așa, trebuie remarcat faptul că bilanțul acestor relații este unul pozitiv, exporturile românești depășind volumul importurilor din Israel. Astfel, companiile românești care exportă în Israel, pot întâmpina dificultăți în perioada următoare. Cele mai importante produse exportate de România pot fi încadrate în categorii, precum cereale (27,9% din totalul exporturilor către Israel în 2021), mașini și echipamente electrice (14,2%), respectiv animale vii (10,6%). Importurile din Israel sunt bazate preponderent pe produse cu un grad mai ridicat de prelucrare, precum mașini și echipamente electrice (16,3% din totalul importurilor din Israel), lichide petroliere (14,4%), respectiv alte produse chimice (12,8%)”, arată echipa de economiști. …. Cu toate că datele de mai sus arată că economia României nu este afectată în mod semnificativ de conflictul din Orientul Mijlociu, efectele indirecte pot deveni totuși de amploare, mai ales în cazul în care acest conflict armat se va extinde la nivel regional, implicând într-un fel sau altul țările din regiune producătoare de produse petroliere, avertizează cercetătorii. “Acest scenariu ar putea aduce o creștere semnificativă a prețului global al petrolului, ceea ce ar avea consecințe negative și asupra prețurilor combustibilului din România. Dat fiind faptul că rata inflației, deși pe o pantă descendentă, continuă să rămână destul de ridicată, o creștere a prețului combustibilului ar afecta o mare parte a populației și a companiilor din România și ar pune în pericol efectul măsurilor de politică monetară care țintesc reducerea treptată și continuă a inflației. …..” Integral: https://economedia.ro

“Noile realități ale geopoliticii energetice mondiale. Piața energie, având în vedere potențialul contaminării conflictului Israel – Hamas Conflictul Israel – Hamas poate contamina zona și ar putea genera o furtună pe piața energetică mondială, piața unde intră atât petrolul, cât și gazele naturale lichefiate (LNG). …. Israelul nu este un jucător în această piață, dar în zonă se află mari rezerve de petrol și gaze și trasee energetice importante. În primul rând aici sunt cinci importante state OPEC: Iraq (din septembrie 1960) Iran (din septembrie 1960) Kuwait (din septembrie 1960) Arabia Saudită (din septembrie 1960) Emiratele Arabe Unite (din noiembrie 1967) De asemenea, Qatar a fost membru între decembrie 1961 și ianuarie 2019. Aceste state exportă prin Strâmtoarea Urmuz. Ca importanță, strâmtoarea înseamnă traficul a aproximativ 20% din consumul zilnic de petrol și produse secundare (20,4 milioane barili / zi) la care adăugăm 20% din volumul de export mondial de LNG provenit în special din Qatar, cel mai mare producător și exportator din lume și, în 2023, cel mai important exportator de LNG în Uniunea Europenă. (Chiar zilele trecute Italia și Qatarul au încheiat un contract pentru 27 de ani.) Mult mai aproape se află Canalul Suez și conducta Suez – Mediteranian (SUMED), declarate puncte critice de tranzit. Prin Canalul Suez trec aproximativ 1,75 milioane de barili de petrol și rafinate din petrol / zi în timp ce prin conducta SUMED trec 2,5 milioane barili / zi.De asemenea, prin Canalul Suez trece aproximativ 25% din producția mondială de LNG, care se îndreaptă în special spre Europa. Trebuie să semnalăm că, începând cu anul 2024, Egiptul va creștere taxele de transport prin Canalul Suez cu până la 15%, acest fapt ducând la creșterea prețurilor petrolului și a LNG pentru Europa. Israelul nu a fost un jucator pe piața de gaze naturale până acum câțiva ani. Abia în ultimii trei ani a început să exploateze câteva rezerve de gaze off-shore de mare adâncime aflate în largul coastei sale din Marea Mediterană ….Trebuie amintit că anul acesta Israelul a semnat cu Uniunea Europeană un contract de export de LNG. Traseul este prin ramura EMG a Arab Gas Pipeline până în Egipt, unde se lichefiază la Port Said și este transbordat în tancurile specifice LNG care ajung pe coasta europeană. …” Integral: https://www.hotnews.ro

BMW a lansat maioul cu faruri, ca să dai flashuri și când stai la coadă

“BMW a lansat maioul cu faruri, ca să dai flashuri și când stai la coadă ….  „Ne-am propus să venim în întâmpinarea celor cu posibilități financiare reduse”, explică inginerul de la BMW responsabil cu ideea maioului cu faruri. „Noi la BMW producem mașini, motociclete, scutere sau biciclete, dar nu toată lumea și le permite, așa că lansăm cu cel mai ieftin produs al nostru, maioul cu faruri. Suntem siguri de succesul lui.” Farurile integrate în maiou au atât fază scurtă, cât și fază lungă, pentru o experiență cât mai intensă a purtătorului. De asemenea, există și o variantă de maiou premium, care pe lângă faruri are și claxon. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 24 octombrie.”Ineficiențele din sistemul de învățământ, atitudinile nefavorabile față de învățarea pe tot parcursul vieții, ineficacitatea formării profesionale și a politicilor active pe piața muncii, combinate cu exodul creierelor, provoacă deficite de competențe și neconcordanțe cu cererea pieței, arată un Raport al Băncii Mondiale dedicat României.”

Vreme deosebit de caldă pentru data din calendar FOTO Shutterstock

Buna dimineata intr-o zi de marti, 24 octombrie! Vremea va fi în continuare mai caldă decât normalul perioadei în toată țara. Cerul va avea înnorări temporare și, mai ales în a doua parte a intervalului, va ploua în vestul și nordul țării și pe arii restrânse în rest. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în zona montană înaltă și pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 și 27 grade, iar cele minime între 7 și 17 grade, cu valori mai mici în depresiuni. Dimineața și noaptea, pe alocuri se va forma ceață. În Capitală, temperatura maximă va fi de 24…26 grade, iar cea minimă de 10…13 grade.

“Femeile pot avea simptome diferite de infarct și risc mai mare de mortalitate. Semne care ar trebui să îngrijoreze Infarctul miocardic reprezintă una dintre cele mai grave afecțiuni cardiovasculare, cu potențial fatal și poate afecta atât femeile, cât și bărbații. Cu toate acestea, unele cercetări au scos la iveală că riscul de mortalitate în urma unui atac de cord este mai crescut în rândul femeilor și că simptomele pot varia semnificativ între sexe. …. Un studiu realizat de Societatea Europeană de Cardiologie arată că, spre deosebire de bărbați, femeile au tendința să amâne prezentarea la medic cu peste 12 ore. Această întârziere în identificarea unui infarct la pacientele de sex feminin reprezintă o provocare și pentru medici, conform aceluiași studiu. Un alt studiu recent care a inclus 884 de pacienți a scos la iveală că femeile sunt de două ori mai predispuse să moară în urma unui infarct decât bărbații….. Echipa de cercetători a constatat că femeile cu infarct aveau o vârstă medie mai înaintată decât bărbații (67 ani față de 60 ani) și aveau rate mai crescute de hipertensiune arterială, diabet și antecedente de accident vascular cerebral. În schimb, bărbații erau mai predispuși să fie fumători și să aibă boală coronariană.  …. Analiza a arătat că la 30 de zile după un atac de cord, 11,8% dintre femei au decedat, în comparație cu 4,6% dintre bărbați. La cinci ani de la infarct, aproape o treime dintre femei (32,1%) au murit, în comparație cu 16,9% dintre bărbați. În plus, peste o treime dintre femei (34,2%) au avut evenimente cardiovasculare majore în decurs de cinci ani, în comparație cu 19,8% dintre bărbați. …. Iată ce simptome diferite pot avea femeile în cazul unui infarct: – Durere în piept mai puțin evidentă: femeile pot resimți o durere în piept mai puțin intensă sau chiar lipsa acesteia. Se pot confrunta, mai degrabă, cu senzație de presiune, arsură sau disconfort în loc de durere acută; – Simptome gastrointestinale: femeile pot prezenta simptome gastrointestinale, cum ar fi greață, vărsături, senzație de arsură sau disconfort în partea superioară a abdomenului, care pot fi confundate cu problemele digestive; – Durere în spate, maxilar sau gât: în loc să resimtă durerea în piept, unele femei pot simți durere în spate, maxilar sau gât; – Dispnee fără durere în piept: femeile pot experimenta dificultăți de respirație sau dispnee fără durere în piept sau fără o durere la fel de intensă precum bărbații; – Oboseală extremă: femeile pot resimți oboseală extremă sau slăbiciune, uneori ca simptom principal al unui atac de cord…..” Integral: https://www.hotnews.ro

“Banca Mondială: România îmbătrânește și suferă de pe urma unuia dintre cele mai grave exoduri de creiere din întreaga lume Ineficiențele din sistemul de învățământ, atitudinile nefavorabile față de învățarea pe tot parcursul vieții, ineficacitatea formării profesionale și a politicilor active pe piața muncii, combinate cu exodul creierelor, provoacă deficite de competențe și neconcordanțe cu cererea pieței, arată un Raport al Băncii Mondiale dedicat României. .… În mare parte din cauza emigrației, România a înregistrat o scădere și o îmbătrânire atât a populației, cât și a forței de muncă. În ultimii 10-15 ani au emigrat mai mult de 2 milioane de români — reprezentând aproape 20% din forța de muncă –, mulți definitiv, ceea ce a dus la decalaje de competențe, deficite de forță de muncă în roluri-cheie (de exemplu, medici), cereri salariale distorsionate și scăderea productivității reale a muncii. Întrucât românii care emigrează sunt de obicei tineri și cu un nivel de educație mai ridicat decât populația rămasă, societatea românească îmbătrânește și suferă de pe urma unuia dintre cele mai grave exoduri de creiere din întreaga lume. Variațiile regionale sunt considerabile, București-Ilfov înregistrând cea mai mică vârstă mediană din țară (41 de ani) și cea mai mică pondere a populației de peste 65 de ani (16,5%) — cu mai mult de patru ani și, respectiv, 4,4 puncte procentuale sub nivelurile din Sud-Vest Oltenia. Astfel, punctele de presiune demografică (de exemplu, o cerere mai mare de asistență medicală mai complexă pentru persoanele în vârstă) sunt mai acute în regiunile slab dezvoltate, în care furnizarea de servicii este deja dificilă. Rata de inactivitate a României- Rata persoanelor în vârstă de muncă care nu fac parte din forța de muncă (nici nu lucrează, nici nu caută în mod activ un loc de muncă)- este de 33,2%, printre cele mai ridicate din UE, iar participarea la piața muncii (69,2%) este printre cele mai scăzute, ceea ce limitează oferta de forță de muncă pe fondul creșterii cererii din economie. Rata de participare este deosebit de scăzută în rândul femeilor, al tinerilor și al persoanelor cu mai puține studii absolvite. Participarea tinerilor pe piața muncii a fost și mai mică: 38,3%, cu mult sub media UE de 58%. Ponderea tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare (NEET) a fost de 14,7%, al doilea loc în UE după Italia. Aproape jumătate dintre cei care locuiesc în familii aflate în procentul de 40% de la baza distribuției veniturilor nu au un loc de muncă formal, iar alți 28% sunt în continuare angajați în agricultură. În condițiile în care zonele rurale înregistrează rate mai ridicate ale sărăciei, o concentrare a segmentelor de forță de muncă cu un nivel mai scăzut de calificare și o piață a muncii mai slabă, aceste date evidențiază legăturile dintre lipsa oportunităților de angajare și nivelul de sărăcie. ….” Integral: https://economie.hotnews.ro

Vlad Bontea are ca unică experiență profesională activitatea la firme de pază. Acum va răspunde de controlul comunicațiillor din România.

“Partidul dictează | Politicieni PSD și PNL, recompensați cu funcții în ANCOM și Curtea de Conturi. Cum s-au scuzat că nu știu domeniul Un fost angajat la o firmă de pază și un economist vor fi vicepreședinți peste Telecomunicații. La Curtea de Conturi, vin un PSD-ist fără experiență, dar cu vechime în partid, și mâna dreaptă a Gabrielei Firea. Au recunoscut că nu au experiență, dar Parlamentul a votat după cum a dictat partidul. Radu Miruță, deputat USR: „Care este diferența dintre spectrul electro-magnetic și spectrul radio?” Vlad Bontea, proaspăt votat vicepreședinte ANCOM: „Am să vă răspund în scris. Nu sunt un om care stăpânește în totalitate această tehnică.” Dialogul de mai sus a avut loc în timpul audierilor din comisiile parlamentare pentru vicepreședinții Autorității Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). Candidați au fost Vlad Bontea (deputat PSD), Pavel Popescu (deputat PNL), Bogdan Iana (fost vicepreședinte ANCOM) și Lucian Eduard Lovin (fost vicepreședinte ANCOM). Au câștigat cei doi deputați PSD și PNL, care i-au înlocuit, practic, pe ceilalți doi candidați. Vlad Bontea este jurist, cu facultatea începută la 29 de ani și cu experiență de muncă în două firme de pază, deținute de soția sa. Pavel Popescu este economist. A intrat la facultate la doi ani după bacalaureat și nu a terminat-o. Și-a luat licența, mai târziu, la o facultate privată. A lucrat ca agent de vânzări și muncitor la o firmă din Norvegia unde, mai târziu, a fost administrator. Cei care nu s-au calificat, sunt doi specialiști în comunicații. Eduard Lucian Lovin este absolvent al Facultății de Electronică și Telecomunicații, cu un master în Fotonică la aceeași universitate. Are o experiență de peste 20 de ani în sectorul comunicatiilor electronice și IT din România, atât în mediul privat, cât și în cel public. Bogdan Iana a lucrat la ANCOM încă de la înființare, din 2009. Înainte de asta, muncise la Inspectorul General al Comunicațiilor. Este tot absolvent al Facultății de Electronică și Telecomunicații de la Politehnica București. Din 2005, a fost coordonatorul tuturor licitațiilor de spectru din România. Licitații au mai fost apoi în 2012, 2015, 2021, 2022. Experiența și cunoștințele lor nu i-au convins, însă, pe aleși. Parlamentul, reunit în plen, i-a validat pe noii vicepreședinți ai ANCOM – un jurist și un economist. Și a numit și noi oameni la Curtea de Conturi. Dar să-i luăm pe rând. Vlad Bontea, nepot prin alianță cu fostul șef SPP, Dumitru Iliescu Cu un CV care se bazează pe o facultate privată, Bioterra, pe care a pornit-o la 29 de ani, cariera lui Vlad Bontea începe în 2003. A fost angajatul soției, la firma ei de pază. Loredana Bontea este nepoata fostului general SPP Dumitru Iliescu, după cum mărturisește chiar Bontea, într-un articol publicat de România Liberă. ….În prima lui declarație de avere, depusă în 2014, menționează implicarea în mai multe firme. Toate aceste societăți au legături cu membrii familiei fostului șef SPP, Dumitru Iliescu. Din declarațiile de avere pentru 2018 și 2019, rezultă că soția, Loredana, este membru în Consiliul de Administrație al Romsilva. De anul trecut, lucrează la Compania Națională de Aeroporturi București. ….” Integral: https://romania.europalibera.org

“Senatorul USR Cristi Berea acuză PSD şi PNL că pun în pericol siguranţa românilor / O iniţiativă a social-democraţilor privind regimul armelor şi muniţiilor a trecut tacit de Senat Senatorul USR Cristi Berea acuză PSD şi PNL că pun în pericol siguranţa românilor, în condiţiile în care o iniţiativă PSD care modifică legea privitoare la regimul armelor şi muniţiilor a trecut tacit de Senat, informează News.ro. Iniţiativa legislativă a deputaţilor PSD Eugen Bejinariu, Mihai Fifor, Mihai Weber, Nicolae Georgescu, Raluca Dumitrescu şi a ministrului Muncii, Simona Bucura-Oprescu, al cărei soţ deţine deja două arme de foc, relaxează condiţiile de deţinere şi folosire a armelor de foc. Conform comunicatului de presă al USR, Cristi Berea, membru al Comisiei de apărare din Senat, consideră că modificările reprezintă un adevărat pericol pentru siguranţa românilor, deoarece:

  1. Elimină limitele privitoare la numărul de arme care pot fi deţinute. În prezent, o persoană poate deţine legal maximum două arme;
  2. permite instalarea pe armele de acasă a sistemelor de ochire cu laser, dar şi amortizoare;
  3. elimină interdicţia de a deţine permis de port-armă pentru cei condamnaţi pentru proxenetism, şantaj sau trafic de persoane şi o limitează doar la condamnări pentru infracţiuni cu violenţă;
  4. elimină interdicţia purtării armelor de către persoane aflate sub influenţa alcoolului sau a drogurilor.

Senatorul Cristi Berea atrage atenţia că iniţiativa PSD a putut trece tacit de Senat doar cu complicitatea PNL, care deţine preşedinţia Comisiei de apărare. ….” Integral: https://www.g4media.ro

Narcis Pascu este liderul Sindicatului Unit TAROM din 2004. A lucrat la companie timp de 38 de ani. Din septembrie 2023 este pensionar.“TAROM: 17 șefi în 7 ani, 120 mil. euro ajutor de stat, 55 mil. euro pierdere, rute anulate. Cât mai rezistă?  Rezultatele TAROM din 2022 sunt sub cele din anii de dinainte de pandemie, ajutorul de stat întârzie, planul de restructurare încă nu e aprobat de Comisia Europeană, achiziția de noi avioane e sub semnul întrebării. Cât timp va mai avea România o companie aeriană de stat? …. Plecare din București, pe 30 noiembrie, cu întoarcere pe 3 decembrie. Am intrat pe site-ul TAROM, cu gândul că e mai simplu de ajuns în capitala Marii Britanii de pe Heathrow, aeroport conectat la magistrala de metrou. Am selectat perioada dorită și am obținut oferta: 1.582 de euro, două persoane, cu bagaj de cală și alegerea gratuită a locului. Ni s-a părut enorm, așa că am căutat alte variante pentru aceeași perioadă. Prețurile la celelalte companii care zboară până la Londra încep de la 275 de euro dus-întors, pentru două persoane, cu bagaj de mână și fără locuri rezervate, cu aterizare pe Stanstead. De aproape șase ori mai ieftin decât un drum cu TAROM. …. Istoria TAROM, de la mărire la decădere Compania românească de stat are, de câteva zile, un șef nou. Al 17-lea în 7 ani. La mai bine de 100 de ani de la înființarea acestei companii și la 69 de existență, o donație de un leu de la fiecare român este soluția de salvare a companiei găsită de sindicat. Cu o flotă de doar 18 aeronave, care ar putea rămâne în curând 10, TAROM renunță la tot mai multe destinații. Chiar și la Londra, spun sindicaliștii, începând de anul viitor, acolo unde are, de zeci de ani, un slot închiriat pe aeroportul Heathrow, cum doar companiile cu tradiție mai au. În ultimii doi ani, a primit ajutoare de stat sau garanții de peste 120 de milioane de euro. Nu sunt de ajuns. Pentru salvare ar fi nevoie de aproape patru ori mai mult, așa cum au estimat autoritățile. …. În rezumatul momentelor importante din istoria TAROM, ultimii ani lipsesc cu desăvârșire. În decembrie 1989, avea mai mult de 60 de aeronave, curse regulate către destinaţii îndepărtate – Montevideo, New York, Bangkok, Beijing, Delhi, Calcutta şi Singapore – iar tehnicienii şi piloţii săi erau apreciaţi în toată lumea. La 34 de ani distanță, compania abia supraviețuiește pe o piață tot mai concurențială, aflată în plină dezvoltare. Vinde avioane și nu cumpără unele noi, pierde angajați valoroși în favoarea companiilor comerciale care plătesc mai bine, iar numărul de curse scade de la an, la an. Și se afundă în datorii. ….Transformat ani la rând în sinecură politică, condus fără viziune și fără dedicare, TAROM pare că a pierdut zborul spre viitor….. În 2022, numărul de destinații a scăzut la 20 externe și 7 interne și mai zboară doar cu 18 aeronave. Fără niciun zbor pe lungă distanță. ….” Integral: https://romania.europalibera.org
Micile aeroporturi tinute in functiune cu bani de la buget Cel din Tulcea a avut mai putin de un pasager pe zi “Micile aeroporturi, ținute în funcțiune cu bani de la buget. Cel din Tulcea a avut mai puțin de un pasager pe zi  Guvernul se pregătește ă acorde mai mulți bani pentru o serie de aeroporturi care au un trafic de persoane foarte redus. Ministerul Dezvoltării Regionale se pregătește să prelungească ajutorul de stat pentru unele aeroporturi regionale cu trafic redus, cu speranța că acestea vor deveni într-o bună zi viabile economic. Însă perspectiva pare foarte îndepărtată pentru unele dintre acestea, un exemplu fiind aeroportul din Tulcea care în 2022 a avut mai puțini pasageri decât numărul de zile dintr-un an. România a investit mult în ultimii ani în infrastructura aeroportuară din provincie, inclusiv cu fonduri europene, însă în unele cazuri rezultatele economice se lasă așteptate, astfel că aceste aeroporturi încă nu-și pot menține activitatea fără subvenții de la guvern sau de la consiliile județene care țin neapărat să aibă un aeroport pe teritoriul județului. ….Din 2019 a fost aplicată o schemă de ajutor de stat pentru aeroporturile cu un trafic de sub 200.000 de persoane pe an, schema având o valoare totală de 202.016.000 lei, iar termenul-limită pentru derularea ei fiind stabilit 31 decembrie 2023. …. Dacă în acest an aeroporturile au beneficiat de 45,1 milioane lei prin acest mecanism, în 2024 vor primi 68,4 milioane, iar alocările pe 2025 și 2026 sunt la valori similare. De asemenea, banii se vor împărți la mai puține aeroporturi întrucât, potrivit datelor pe anul 2022 furnizate de Asociația Aeroporturilor din România, cele din Oradea și Craiova au depășit pragul de 200.000 de pasageri anual, deci nu mai sunt eligibile pentru această schemă de ajutor. Rămân șapte aeroporturi care pot primi banii începând din 2024: Târgu Mureș, care a avut 177.000 de pasageri în 2022, Constanța – 78.000, Baia Mare – 76.000, Satu Mare – 60.000, Arad – 16.000, București Băneasa – 9.600 și Tulcea – 360. De pe ultimele trei au fost doar zboruri neregulate sau charter. …..” Integral: https://www.fanatik.ro
Podul de la Brăila, denumit și Golden Gate-ul românesc

“Noi probleme la noul pod peste Dunăre de la Brăila: infiltrații la structura de rezistență de sub apă  După degradarea asfaltului și șuruburile neprinse, au apărut infiltrații la structura de rezistență de sub apă a Podului de la Brăila. Informația e confirmată pentru Europa Liberă de CNAIR. Sunt infiltrații la 12 metri adâncime în structura de rezistență subacvatică – întregul bloc de ancoraj de pe malul brăilean al podului are o înățime de 31 de metri (sub Dunăre). Europa Liberă a obținut informația de la un director al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), structura centrală. A fost confirmată și de un director al unei regionale a companiei de stat. La rândul său, conducerea CNAIR ne-a confirmat, pe 18 octombrie, că aceste infiltrații există. „Această problemă a fost identificată de către echipa de consultanță, care a deschis mai multe rapoarte de neconformitate. CNAIR SA cunoaște si primește rapoarte de monitorizare lunare cu privire la infiltrațiile de la blocul de ancoraj, rapoarte ce sunt analizate si monitorizate de către echipa de supervizare a lucrărilor”, ne-au răspuns în scris reprezentanții Biroului de Presă din cadrul CNAIR. Blocul de ancoraj, care ajunge până pe fundul Dunării, are un diametru de 47 de metri și ajunge până la o adâncime de 31 de metri. Construcția susține, în apropierea unuia dintre maluri, structura podului denumit „Goden Gate-ul românesc”. Pe malul celălalt, cel din Tulcea, blocul este amplasat pe pământ, la câțiva zeci de metri de malul fluviului. Mai greu de rezolvat Lucrările de eliminare a infiltrațiilor ar putea pune în pericol integritatea structurală a podului, explică unul dintre cei doi directori ai CNAIR care au confirmat informația. „Ca să rezolvi aceste infiltrații, e nevoie să sapi paralel cu blocurile de ancoraj, iar asta poate slăbi sistemul de prindere al pilonilor podului, iar asta ar duce la o situație extrem de periculoasă. S-a făcut o expertiză tehnică și s-a stabilit ce este de făcut, dar acum constructorul trebuie să vadă cum face această operațiune ca să nu pună în pericol structura de rezistență a podului”, declară pentru Europa Liberă unul dintre directorii din CNAIR. ….” Integral: https://romania.europalibera.org

“Alpha Bank și UniCredit Bank fuzionează în România / Apare astfel cea de-a treia bancă după active ….Băncile au mai spus că UniCredit va investi 300 de milioane de euro (318 milioane de dolari) pentru fuziunea cu Alpha Bank România, potrivit Reuters. …. Deocamdată nu e clar cum se va numi noua entitate, dar conform termenilor agreați, Alpha Bank va deține circa 10% din capitalul social al entității rezultate și va rămâne implicată inclusiv prin reprezentarea la nivel de consiliu de administrație. Tranzacția va fi finalizată in 2024, după parcurgerea procesului de confirmatory due dilligence, obținerea aprobărilor statutare și a celor din partea tuturor autorităților de reglementare implicate. ….Fuziunea va aduce la un loc două entității complementare, atât UniCredit Bank Romania cât și Alpha Bank România având o poziție solidă în segmentele de corporate și de retail, și în urma ei va rezulta o instituție financiară puternică care va fi mai bine poziționată pentru a-și deservi clienții și pentru a crea noi oportunități de creștere pe piața românească. ….” Integral: https://economie.hotnews.ro

“SURSE Teodosie cere să fie ridicat în rang de mitropolit în ierarhia Bisericii Ortodoxe. În 2021, Patriarhul Daniel i-a respins dur o cerere similară, acuzându-l de răzvratire și tolerarea plagiatelor ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a cerut printr-o scrisoare transmisă conducerii Bisericii Ortodoxe Române (BOR) ca arhiepiscopia să fie ridicată la rang de mitropolie, ceea ce ar duce automat la ridicarea sa în grad de mitropolit, au declarat pentru G4Media surse apropiate de BOR. Teodosie, care s-a remarcat prin atacuri la adresa valorilor occidentale și susținerea Rusiei, a cerut ca subiectul promovării să fie pus pe ordinea de zi a viitorului sinod – conducerea colectivă a BOR. Teodosie a mai făcut o încercare similară în 2021, iar atunci Patriarhul Daniel i-a respins-o printr-o scrisoare extrem de dură, prezentată în exclusivitate de G4Media. În 2021, cancelaria Sfântului Sinod a respins punerea pe ordinea de zi a cererii lui Teodosie. De această dată, e posibil ca noua cerere să ajungă la un vot în sinod, unde deciziile se iau cu majoritate. Conducerea Bisericii Ortodoxe Române (BOR) i-a refuzat în 2021 controversatului Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, avansarea în ierarhia internă și transformarea în mitropolit. …. Astfel, în scrisoarea din 19 aprilie 2021, Teodosie este acuzat că își dorește transformarea Arhiepiscopiei Tomisului în mitropolie dintr-o ”ambiție personală”, fără ca toate condițiile statutare necesare pentru o astfel de avansare să fie îndeplinite. Teodosie ceruse ridicarea în grad printr-o adresă din 18 februarie 2021. În plus, decizia oficială de respingere cuprinde și referiri la comportamentul lui Teodosie, atât cel public, cât și cel din interiorul bisericii. ”Deși, în mod frecvent, Arhiepiscopia Tomisului creează notă discordantă, sfidând recomandările și dispozițiile Patriarhiei Române, totuși solicită Patriarhiei Române ridicarea Arhiepiscopiei la rangul de mitropolie. În Arhiepiscopia Tomisului, normele statutare, cele regulamentare și hotărârile Sfântului Sinod sunt încălcate adesea prin: hirotonia unor teologi din alte eparhii fără ca aceștia să fi prezentat documentele de ieșire canonică din eparhia de care aparțin, admiterea la doctorat a unor candidați cu note sub 8,5, primirea preoților și monahilor din alte eparhii fără acordul chiriarhului eparhiilor respective etc”, mai arată decizia inițiată de patriarhul Daniel. Decizia oficială din 2021 a mai evidențiat problemele de la școala doctorală păstorită de Arhiepiscopia Tomisului – teze plagiate, profesori care nu au legătură cu disciplina, deficiențe de redactare a textului. ….” Integral: https://www.g4media.ro

Cum ar putea conflictul dintre Israel și Hamas să erupă într-un război cu impact global, pe care nici americanii nu l-ar mai putea opriCum ar putea conflictul dintre Israel și Hamas să erupă într-un război cu impact global, pe care nici americanii nu l-ar mai putea opri Tensiunile din Orientul Mijlociu clocotesc după ce Hamas a atacat Israelul, iar riscurile unei escaladări necontrolate au atins cel mai ridicat nivel, amenințând să arunce întreaga regiune în război. Sesizând pericolul, în special din partea Iranului, Statele Unite își intensifică prezența militară în jurul Israelului, anunțând desfășurarea în weekend a unor sisteme suplimentare de apărare aeriană, pe lângă cele două portavioane plasate în zonă. Însă nu este clar dacă chiar și cea mai mare forță militară din lume este suficientă pentru a descuraja facțiunile militare rivale care concurează între ele să declanșeze un război total în Orientul Mijlociu, unul cu consecințe globale, se arată într-o analiză publicată de Sky News. De fapt, nimeni nu pare să controleze ceea ce s-ar putea întâmpla mai departe, în timp ce Israelul rămâne de neclintit și își pregătește ofensiva în Gaza împotriva militanților palestinieni. Liderii israelieni înțeleg pericolele și riscurile, dar spun că n-au altă opțiune decât să lupte după ce atrocitățile comise de Hamas pe 7 octombrie au schimbat radical situația din teren. Peste 1.400 de israelieni, cei mai mulți dintre ei civili, au fost uciși în atacul din sudul Israelului și peste 200 de persoane au fost luate ostatice, inclusiv copii, un element care complică și mai mult răspunsul Israelului în Gaza. ….Ciocniri violente au izbucnit deja în CisiordaTrupele israeliene sunt implicate și în operațiuni la granița de nord, cu Libanul, unde militanții Hezbollah și-au intensificat atacurile împotriva Israelului, un semn clar că încearcă să profite de această criză. ….nia, unde Israelul a lansat duminică în zori un atac aerian care a vizat “un complex terorist subteran” de sub o moschee din Jenin….. Ce va face Iranul Hezbollah e susținut de actori foarte puternici în regiune, în special de Iran, un aliat de nădejde al Rusiei. Teheranul urmărește îndeaproape vâlvătaia care s-a aprins în jurul inamicul său și își pregătește următoarea mișcare. Pe lângă sprijinirea organizației Hezbollah, Gardienii Revoluției Islamice îi oferă ajutor financiar și militar și Hamasului, precum și altor miliții din regiune. …. Într-o altă potențială linie de front, mass-media din Siria a raportat o serie de lovituri cu rachete israeliene asupra aeroporturilor din interiorul țării, de asemenea, strâns aliată cu Iranul și Hezbollah. Israelul nu a comentat public aceste relatări, dar în trecut a atacat ținte Hezbollah din Siria. ….” Integral: https://spotmedia.ro

Probleme de student la Cluj! Pachetul cu mâncare de acasă e mai mare decât garsoniera în care stă“Probleme de student la Cluj! Pachetul cu mâncare de acasă e mai mare decât garsoniera în care stă …. Potrivit studentului, doar fundul paporniţei e cu vreo două treimi mai mare decât suprafaţa garsonierei. „Aş putea să o tuflesc, să atârn cârnaţii de lustră, să rearanjez borcanele mai pe înălţime, poate aş reuşi s-o bag în casă dar tot ar trebui să scot patul şi să dărâm peretele de la baie. Nu cred că îmi dă voie proprietarul”, spune Costică, care a parcat mâncarea în Someş, să stea la rece până găseşte o soluţie. „Nu i-am trimis mare lucru, nişte mezeluri, nişte zacuscă, trei găini congelate, un şir de covrigi, o caserolă cu chiftele, must, ţuică, bragă, borş, kombucha şi kimchi. Face el loc în frigider, ce naiba, e băiat descurcăreţ”, a declarat Marcel, tatăl lui Costică. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 23 octombrie.”Nu avem niciun respect capitalist pentru cineva care face şi vinde clătite (cum să fii patron vânzând clătite?!). În schimb, avem o admiraţie capitalistă pentru cei care fac milioane din obţinerea unor contracte de stat (dar şi private), sau din şpăgile/ mitele/ comisioanele pe care le obţin”

30 Beautiful Fall Pictures 2023 - Gorgeous Photos of AutumnBuna dimineata intr-o zi de luni, 23 octombrie! Cerul va fi mai mult senin în estul și sud-estul țării și temporar noros în rest. Pe alocuri va ploua slab în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Oltenia și la munte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în regiunile vestice, unde la rafală se vor atinge viteze, în general de 55…65 km/h, dar și la munte, la altitudini mari, cu precădere în Carpaților Occidentali și Meridionali, unde rafalele vor depăși 80…90 km/h. Temperaturile minime se vor încadra între 10 și 20 de grade, mai scăzute în estul Transilvaniei spre 3 grade. Izolat, cu o porbabilitate mai mare în zonele depresionare, va fi ceață. Bucuresti: 26/10 gr.C.

FMI și-a prezentat concluziile, după vizita de evaluare din România

“Adrian Negrescu: Am putea ajunge din păcate la un acord cu FMI, cu măsuri coercitive ….”Aș putea face o paralelă cu o situație medicală: operația a reușit, pacientul e la Terapie Intensivă, nu știm dacă scapă. Cam așa ar trebui să fie privită concluzia acestei misiuni a FMI, pentru că FMI-ul ne spune pe de o parte că reușim, într-adevăr, să adunăm mai mulți bani din economie și ăsta este meritul sectorului privat, ne spune totodată cheltuielile statului cresc și cresc cu 14% după primele opt luni, deci continuăm să cheltuim mai mult decât încasăm din taxe, impozite și veniturile fiscale și că într-adevăr, situația bugetară e în continuare dificilă. Economia suferă, economia a încetinit semnificativ, iar măsurile astea de austeritate pentru sectorul privat, adică aceste creșteri de taxe care ne vor afecta viața tuturor vor aduce efecte pozitive, dar și negative. Într-o primă fază, vor crește încasările statului, dar pe termen mediu și lung, vor duce din păcate la scăderea încasărilor la bugetul de stat, iar din această perspectivă, e nevoie de noi măsuri fiscale”. …”Autoritățile ar trebui să ia în calcul ce spune Fondul, pentru că FMI-ul reprezintă o plasă de salvare pentru România. Dacă noi nu vom aduna mai mulți bani din economie, în așa fel încât să acoperim necesarul de finanțare pentru 2024, s-ar putea să apelăm la FMI, la un împrumut de 20-30 de miliarde de euro, pentru a putea să ținem economia pe linia de plutire, să ținem statul pe linia de plutire, în condițiile în care provocările financiare vor fi majore. De la 1 ianuarie ar trebui să crească pensiile, e nevoie de 16 miliarde de lei, bani pe care statul nu-i are, mai e nevoie de creșterea salariilor, mai ales la profesori, că le-am promis acest lucru, după ce au făcut grevă, nu s-au respectat aceste promisiuni. Mai sunt tot felul de cheltuieli care din punctul meu de vedere sunt în aer în momentul de față, o sumă de vreo 50 de miliarde de lei, pe care bugetul nu o are, iar sursa alternativă este FMI. Cred că vom ajunge din păcate la un acord cu FMI, cu aplicare din 2024 și cu măsuri coercitive, cu măsuri de reformă dure imediat după alegeri, adică de la 1 ianuarie 2025”. ….” Integral: https://www.rfi.ro

“UE: Acord al celor 27 pentru reformarea pieței energiei electrice / Sprijin pentru centralele nucleare Cele 27 de state membre au ajuns marți la un compromis privind reforma pieței europene a energiei electrice, care prevede posibilitatea acordării de sprijin public pentru centralele nucleare existente, sub rezerva respectării normelor UE privind ajutoarele de stat, potrivit AFP. Acest acord, la care au ajuns miniștrii energiei reuniți la Luxemburg și care va fi acum negociat cu deputații europeni, încheie luni de negocieri dure între Franța și Germania privind sprijinul pentru nuclear, în centrul preocupărilor legate de competitivitatea industrială. După creșterea bruscă a prețurilor la electricitate de anul trecut, reforma are ca scop reducerea facturilor pentru gospodării și întreprinderi prin introducerea unor contracte pe termen lung pentru a atenua impactul prețurilor volatile ale gazului. De asemenea, textul aprobat urmărește să ofere o mai mare previzibilitate investitorilor prin obligativitatea utilizării de „contracte pentru diferență” (CFD) pentru orice sprijin public pentru investiții în noi instalații de producție de energie electrică decarbonizată (din surse regenerabile sau nucleare). În cadrul acestui mecanism de preț garantat de stat, în cazul în care prețul de pe piața angro este mai mare decât prețul stabilit, producătorul de energie electrică trebuie să plătească venitul suplimentar obținut statului, care îl poate apoi redistribui către consumatori și industrie. În cazul în care prețul este mai mic, statul plătește compensații. ….” Integral: https://economie.hotnews.ro

“Starea deficitară a rețelei globale de electricitate amenință tranziția energetică, avertizează AIE  Omenirea va trebui să construiască sau să renoveze 80 de milioane de kilometri de rețea electrică până în 2040 dacă vrea să își atingă obiectivele de neutralitate a emisiilor de dioxid de carbon și să își garanteze securitatea energetică, a avertizat marți Agenția Internațională pentru Energie (AIE), citată de Le Figaro. „Lipsa de ambiție și de atenție riscă să facă din rețelele de electricitate veriga slabă a tranziției către o energie curată”, avertizează AIE într-un raport fără precedent. În lipsa unei „atenții politice și a unor investiții mai mari”, deficiențele în ceea ce privește calitatea rețelelor „ar putea face ca obiectivul de limitare a încălzirii globale” la +1,5°C față de nivelurile preindustriale să nu mai fie atins și „să pună în pericol securitatea energetică”, afirmă Agenția. Pe măsură ce producția de electricitate crește, generată de energiile regenerabile menite să înlocuiască combustibilii fosili responsabili de gazele cu efect de seră, importanța rețelelor „nu va face decât să crească”, în special din cauza caracterului descentralizat al acestor energii. Numai în acest an, „la nivel mondial, 80% din noile centrale electrice au fost proiecte de energie regenerabilă, în special solare și eoliene”, a declarat pentru AFP Fatih Birol, șeful AIE. Cu toate acestea, AIE constată că rețelele „nu țin pasul cu creșterea rapidă” a acestor energii verzi, a mașinilor electrice, a pompelor de căldură etc., potrivit raportului. Fatih Birol a declarat pentru AFP: „Guvernele acordă o mare importanță construirii de centrale electrice, dar uită (…) că această electricitate trebuie să fie transportată către locuințe, stații de încărcare a vehiculelor și industrie. „Ele nu acordă suficientă prioritate rețelelor” și nu le planifică „din timp”, a insistat el. ….” Integral: https://www.g4media.ro

“Pensii speciale, tăiate în Austria. Șeful CCR, pensie specială cu 2.000€ mai mare ca salariul ….Pensiile speciale au fost tăiate cu încă 8% în Austria, în timp ce în România judecătorii CCR iau pensii speciale cu 2.000 euro mai mari ca salariul.  Presa austriacă de azi, consultată de Newsweek România, scrie că „numai în 2024, subvențiile de stat pentru pensionari se vor ridica la 30 de miliarde de euro”. ….Numai pensiile de stat pentru pensionari din anul viitor se ridică la 30 de miliarde de euro, din venituri totale de 100 de miliarde de euro. Prin urmare, guvernul federal dorește să crească vârsta de pensionare și să creeze stimulente pentru a rămâne mai mult timp în câmpul muncii….Angajații OeNB, care au lucrat 18 ani fără întrerupere în cadrul companiei, aveau anterior dreptul la o pensie de până la 80 % din ultimul salariu. Această bază va fi redusă acum la 72%. CCR nu a vrut tăierea pensiilor speciale …. Judecătorii de la CCR încasează o pensie specială care este cu 2.000 de euro mai mare decât salariul de la Curtea Cosntituțională. De curând, ei s-au opus ca pensia specială să nu mai fie cumulată la salriu. Pensiile speciale ale magistraților români urmau să fie 80% (coincidență cu Austria) din salariu mediu brut plus prime și sporuri din ultimele 48 de luni. Judecătoul Marian Enache, președintele CCR, a judecat dacă sunt constituționale reforma pensiilor speciale și legea care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat. El este beneficiarul, atât a unei pensii speciale de 7.500 de euro, dar și al cumulului acesteia cu salariul de 5.000 de euro. Judecătorul Cristian Deliorga are un salariu de 283.000 de lei ca judecător CCR, adică 4.700 euro pe lună. Pensia este chiar mai mare decât salariu. E vorba de o pensie specială de 377.000 de lei, adică 6.200 euro. În total din pensie și salariu, Deliorga ia 11.000 de euro. Un al treilea judecător CCR care are pensie mai mare decât salariul este Varga Atilla. El ridică un salariu anual de 290.000 de lei și o pensie de 420.000 de lei.….” Integral: https://newsweek.ro

Nu avem niciun respect capitalist pentru cineva care face...

Nu avem niciun respect capitalist pentru cineva care face şi vinde clătite (cum să fii patron vânzând clătite?!). În schimb, avem o admiraţie capitalistă pentru cei care fac milioane din obţinerea unor contracte de stat (dar şi private), sau din şpăgile/ mitele/ comisioanele pe care le obţin ….. Marea majoritate dintre oameni, dintre cetăţenii noştri nu dau doi bani pe cineva care vinde clătite, care are un food truck de unde iei un sandviş la un târg, nu dau doi bani pe cineva care face clătite. Dar în schimb au cel mai mare respect pentru cei care dau tunuri, pentru cei care fură, pentru cei care iau mită, pentru cei care sunt corupţi, pentru cei care învârt două hârtii şi fac un milion. Din clătite nu poţi să devii milionar, dar din mită da. Toată lumea a auzit de cazul lui Dumitru Buzatu, şeful consiliului Judeţean Vaslui, baronul Vasluiului de 30 de ani, baronul celui mai sărac judeţ din România, care a fost prins luând mită 1,25 milioane de lei. Discuţia publică nu s-a învârtit în jurul ideii de corupţie, de mită, ci în jurul faptului că a fost atât de prost, încât a fost prins. Într-o lume a criptomonedelor, care a fost creată special pentru a primi şi a transfera banii negri, cum să iei cash şi să fii prins tu, personal? Există un respect declarativ, admirativ pentru cei care au făcut bani, pentru cei care fac bani din relaţiile pe care le au, din intrările pe care le au, din contractele pe care le obţin. Există un respect pentru cei care dau şi iau mită! Pentru cineva care face şi vinde clătite, pentru cineva care face şi vinde hamburgeri, nu există niciun respect. Doar o ironie. În lumea capitalismului de la noi, dacă ai o maşină medie nu poţi să fii văzut ca patron. Eşti un patron sărac. Dacă în schimb ai o maşină de brand de la 100.000 de euro în sus, toată lumea se uită admirativ la tine, eşti un adevărat patron, chiar dacă în realitate nu ai niciun ban în buzunar! România este o ţară la extreme, avem 1.000 de companii mari care fac 50% din businessul total din România, iar la polul opus avem 700.000 de companii mici şi mijlocii „care fac clătite”, care reuşesc să plătească un salariu, taxe la stat, dar care nu au posibilitatea să dea tunuri financiare. Nu prea avem companii mijlocii care să susţină businessul local. În accepţiunea generală a celor care stau pe margine, a fi patron înseamnă să fii şmecher, să te afişezi ca un şmecher. Nu poţi să fii un patron dacă vinzi clătite, o activitate pe care o poate face oricine, o afacere din care nu ai cum să te îmbogăţeşti. Capitalismul adevărat înseamnă să faci bani, să devii milionar prin relaţii, prin şmecherie, prin corupţie, prin mită. .…” Integral: https://www.zf.ro

S-au ales cel mai 'fertil' barman şi cea mai 'suculentă' barmaniţă (FOTO) “La cât a ajuns să câştige un barman, care nu pleacă acasă fără 10.000 de lei pe lună, net, îmi vine să mă fac eu barman şi să îl las pe el să fie patron în locul meu, ca să vadă cum e şi cu ce probleme mă confrunt  Toată lumea, toate companiile, toţi patronii, toţi directorii pun pe primul loc în topul problemelor cu care se confruntă lipsa oamenilor. Nu au cu cine să lucreze, nu-i găsesc, iar dacă-i găsesc aceştia nu au chef să muncească, se supără din orice şi pleacă imediat, nu poţi să le spui nimic (mai ales celor din noua generaţie), nu au cultura muncii, nu au respect pentru patroni, pentru cei care le plătesc salariul etc. Cum am ajuns în această situaţie, este o problemă de bani, adică salariile sunt prea mici în România? Nu, răspund patronii, chiar deloc. Salariile au crescut mult în România în ultimii ani şi cresc în continuare. Sandu Ion, proprietarul P.A.B., o firmă de construcţii din Arad, spune că „la mine, un inginer constructor câştigă peste 5.000 de euro pe lună”. Românii în continuare cred că în afară se câştigă mai bine, dar dacă iei în considerare cu cât rămâi în mână în străinătate după ce plăteşti chiria, maşinile, după ce mănânci, este mai puţin faţă de cât poţi să câştigi în România. În domeniul serviciilor, iar cel mai expus domeniu este HoReCa, situaţia este groaznică. Toţi proprietarii de cafenele şi restaurante se plâng de angajaţi, de modul cum aceştia lucrează, de faptul că aceşti angajaţi, începând de la la barman, ospătar/chelner, până la femeia de serviciu, ajung să câştige foarte mulţi bani, fără a da prea mult înapoi. Mihaela Popescu, patroana unui restaurant din Piaţa Amzei din Bucureşti, Viena Brasserie, a spus la ZF Live că un barman a ajuns să câştige şi peste 10.000 de lei pe lună (salariu, bacşiş, comenzi speciale), dar dacă îl superi cu ceva, a doua zi nu mai vine. Îmi vine să mă fac eu barman şi să îl las pe el în locul meu să fie patron, să vadă cu ce probleme mă confrunt, a menţionat ea. Acelaşi lucru este valabil şi pentru ospătari/chelneri, iar o femeie de serviciu a ajuns să ceară 4.000-5.000 de lei pe lună, şi tot consideră că este puţin, a adăugat ea. … La şcoală nu se face educaţie antreprenorială, nu se face educaţie de business, iar ei nu înţeleg cum se câştigă banii, din ce vin banii pe care îi primesc ca salariu, a adăugat el. Toţi cred că a fi patron este ceva tare, dar nimeni nu ştie cu ce se confruntă un patron, care sunt problemele lui, începând de la a vinde un produs sau un serviciu, a încasa banii şi a reuşi să plătească salariile. Ca să nu mai vorbim de relaţia cu statul, cu autorităţile, care tot timpul pun beţe în roate celor care fac business, susţin patronii. ….” Integral: https://www.zf.ro

Opinie Dragoş Damian, CEO Terapia: Adrian Vasilescu,...

“Opinie Dragoş Damian, CEO Terapia: Adrian Vasilescu, bine ai revenit, ne era dor de tine. Şi despre ‘lebada albă’ din textul din 8 octombrie, pe care noi n-o vedem nici dacă şi-ar face cuib lângă unul dintre Palate …. Pentru cei care merg des in zona indo-asiatica despre care vorbeste Adrian Vasilescu evolutiile de acolo se vad efectiv cu ochiul liber, de la trimestrul la trimestru. Cresti peste noapte cand ai jumatate din populatia lumii (socotind aici si China) si toate resursele vrute si ne-vrute. Un consum turbat care alimenteaza o inflatie pe masura care impinge inainte o crestere economica neverosimila pentru noi, cei din vestul civilizat. Industrializarea din China, India si Coreea de Sud, la care se adaga mai nou superemergentele Indonezia, Filipine si Vietnam au facut ca zona sa fie autosuficienta pentru toate produsele si serviciile iar preturile de productie de acolo sa fie fara rival. Nu este de mirare ca exporturile duduie. Marii producatori de orice din UE vor avea probleme teribile in a face fata exporturilor de orice care vin din tarile enumerate mai sus. Care exporturi, daca Romania si Bulgaria ar fi in Spatiul Schengen ar trece pe aici – dar asta este alta poveste. Poate ca nici nu ar trebui sa se ridice fabrici in UE, cand resursa umana industriala este specie pe cale de disparitie si tot ce vine din China, India, Coreea de Sud si urmeaza Indonezia, Filipine si Vietnam, este oricum mai ieftin. V-ati uitat ce scrie pe spatele echipamentelor utilizate in Digital si Green Deal, cele doua mari proiecte ale UE pana in 2030, finantate cu trilioane? Calculatoare, servere, panouri solare, invertoare, pale de eoliene, etc., v-ati uitat cine le fabrica? Exact! Si, bineinteles, la galopul de sanatate din zona indo-asiatica contribuie si exporturile catre Rusia si tarile satelite, piete lasate larg deschise dupa 2022. Tarile sarace din zona indo-asiatica care nu exporta produse exporta resursa umana care astazi munceste in toata Uniunea Europeana, unde nimeni altcineva nu mai munceste, toti o tragem pe munca remote, munca de acasa, munca de 4 zile, fandoseli care intr-o zi se vor termina – si asta este alta poveste. Romania este o tara care nu prea conteaza in marele plan al lumii si care a ales care ii sunt partenerii strategici de la care cumpara orice si carora le da pe gratis resursa umana calificata si necalificata. Insa asta nu ar trebui sa ne impiedice sa aruncam o privire si la Est. Ne ostilizam cu China, India si Vietnam sunt jos fata de valoarea noastra, Thailanda, Indonezia si Filipine sunt pentru vacanta iar Coreea de Sud este prea departe. In timp ce noi trimitem in Est grupuri de prietenie care fac schimburi de traditii si porturi populare marile puteri ale UE se duc acolo ca sa se asigure de cel mai bun lant de aprovizionare. Ce vor face marile corporatii cu miliardele si miliardele pe care le-au castigat in ultimii 3 ani? Cu cat si pentru cata vreme va contribui cursa inarmarilor la galopul de sanatate al unor economii? ….” Integral: https://www.zf.ro

Miliardarul american JC Flowers, care deţine în România First Bank, avertizează că o creştere masivă a investiţiilor în credite private de către asigurătorii de viaţă creează un risc sistemic pentru investitori“Miliardarul american JC Flowers, care deţine în România First Bank, avertizează că o creştere masivă a investiţiilor în credite private de către asigurătorii de viaţă creează un risc sistemic pentru investitori  Investitorul american de capital privat J. Christopher Flowers a avertizat că o creştere spectaculoasă a investiţiilor în credite private de către asigurătorii de viaţă creează un risc sistemic pentru investitori, raportează Financial Times. Flowers, care a încercat să salveze asigurătorul AIG în timpul crizei financiare din 2008, a declarat că investitorii subestimează riscurile care rezultă din avalanşa de bani în împrumuturi de credit private şi din presiunea exercitată de asigurători asupra acestor active în căutarea unor randamente mai mari ale investiţiilor. „Prea mulţi oameni au apelat la creditul privat, iar acesta are o caracteristică specială, şi anume că o parte din el este finanţat cu active de asigurări de viaţă”, a declarat Flowers pentru Financial Times.  Activele gestionate de fondurile de investiţii în credite private au crescut până la un nivel record de 1,5 mld. dolari, cu o creştere anuală mai mult decât dublă, ajungând la 23% între 2020 şi 2022, potrivit JPMorgan. Alimentarea creşterii industriei a fost un impuls din partea grupurilor de capital privat pentru a gestiona active de asigurări. ....Moody’s a constatat recent că asigurătorii cu capital privat au investit 102 miliarde de dolari în titluri garantate cu active, aproape o treime din totalul investiţiilor în obligaţiuni şi aproximativ triplu faţă de expunerea deţinută de întregul sector al asigurărilor. ….” Integral: https://www.businessmagazin.ro

“Legea Educației, un „talmeș-balmeș”: Un elev cu media 4,59 ia bursă de merit după noile modificări  Potrivit noilor modificări ale Legii Educației, un elev din județul Prahova, cu media 4,59 primește bursă de merit. Pe de altă parte, elevi ai Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Ploiești, cu medii de peste 9 nu primesc o astfel de bursă de merit. …. Noile modificări privind acordarea burselor, din cadrul Legii Educației, aduc situații dificile, greu de imaginat. Potrivit acestora, un elev care nu are nici măcar media 5 poate primi bursă de merit, dacă se află în primii 30% din clasă. Liceul Tehnologic Elie Radu din Ploiești a decis acordarea unei burse de merit unui elev cu media de 4,59 pentru că se află în primii 30% din clasă. Pe de altă parte, elevi ai Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Ploiești, cu medii de peste 9 nu primesc o astfel de bursă de merit. ....” Integral: https://newsweek.ro

Răspunsul UE la atacul Hamas din Israel a generat confuzii FOTO Shutterstock

“„Pană” de influență în Europa. Războiul Israel-Hamas a expus irelevanța UE | ANALIZĂ Politico  Dintre nenumăratele iluzii geostrategice care au fost distruse în ultimele zile, cea mai îngrijorătoare realizare pentru oricine locuiește pe continentul european ar trebui să fie următoarea: Nimănui nu îi pasă ce crede Europa. Într-o serie de puncte de aprindere la nivel mondial, de la Nagorno-Karabah la Kosovo și la Israel, Europa a fost retrogradată în rolul unui ONG bine intenționat, ale cărui contribuții umanitare sunt binevenite, dar de altfel ignorate, se arată într-o analiză Politico. Blocul de 27 de membri s-a luptat întotdeauna să articuleze o politică externă coerentă, având în vedere diversele interese naționale în joc. Chiar și așa, a contat în continuare, în principal datorită dimensiunii pieței sale. Influența globală a UE scade, totuși, pe fondul declinului secular al economiei sale și al incapacității sale de a proiecta puterea militară într-un moment de instabilitate globală în creștere. În loc de puterea „geopolitică”, pe care președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a promis-o când și-a preluat mandatul în 2019, UE a devenit o plevușcă paneuropeană, oferind un anumit grad de uimire jucătorilor adevărați, în timp ce în cea mai mare parte se face doar de râs, în deciziile sale contradictorii. ….Pentru a rezuma: în decurs de doar 24 de ore, Comisia a trecut de la anunțarea că va suspenda orice ajutor acordat palestinienilor la semnalarea că va crește fluxul de fonduri. …. Mesajele UE au dovedit un contrast cu cele neechivoce de la Washington. ….Biden a menționat că a sunat Franța, Germania, Italia și Regatul Unit pentru a discuta despre criză. Pe listă nu erau însă liderii UE, ca bloc. ….Nu este prea surprinzător, având în vedere acțiunile Europei cu privire la Iran, care a sprijinit Hamas de zeci de ani și a cărui conducere a sărbătorit atacurile din weekend. Deși Iranul neagă implicarea directă, mulți analiști spun că atacul atent planificat al Hamas nu ar fi fost posibil fără instruire și sprijin logistic din partea Teheranului. …. Spectacolul Charles Michel Un alt exemplu flagrant al impotenței geopolitice a Europei este Nagorno-Karabah, regiunea disputată, predominant armeană, din Azerbaidjan. …. În iulie, Michel a găzduit liderii Armeniei și Azerbaidjanului la Bruxelles, a șasea astfel de întâlnire. El a descris discuțiile drept „oneste și substanțiale”. I-a invitat chiar pe lideri la un summit special în octombrie pentru o „întâlnire pentalaterală” cu Germania și Franța la Granada. Nu a fost să fie. Până atunci, Azerbaidjanul ocupase regiunea, forțând peste 100.000 de refugiați să fugă din Armenia. Europa, care avea mare nevoie de gaze naturale din Azerbaidjan, a fost neputincioasă să facă altceva decât să privească. La începutul acestei luni, Michel a dat vina pe Rusia, în mod tradițional protectorul Armeniei în regiune, pentru fiasco. „Este clar pentru toată lumea că Rusia a trădat poporul armean”, a declarat Michel pentru Euronews. Un model similar a avut loc în Kosovo, unde europenii au încercat de ani de zile să negocieze o pace de durată între populațiile sale albaneză și sârbă. Principalul punct de conflict este statutul părții de nord a Kosovo, la granița cu Serbia, unde sârbii reprezintă majoritatea celor aproximativ 40.000 de locuitori. …. UE a cheltuit milioane de euro încercând să stabilizeze regiunea, finanțând organizații ale societății civile, școli și chiar o forță de poliție. Când tensiunile au amenințat să se transforme într-o luptă totală în urma unei incursiuni în nordul Kosovo a forțelor sârbe luna trecută, totuși, UE a fost forțată să recurgă la mecanismul său garantat de soluționare a crizelor: unchiul Sam. …. Nu trebuie căutat mai departe decât Ucraina pentru a demonstra că punctul lui nu este mai puțin valabil astăzi. Deși UE a făcut tot ce a putut, oferind zeci de miliarde de ajutor financiar, umanitar și militar, nu este suficient pentru a ajuta Ucraina să-i țină la distanță pe ruși. Dacă nu ar fi sprijinul american, trupele ruse ar fi staționate pe tot flancul estic al UE, de la Marea Baltică până la Marea Neagră. ….” Integral: https://adevarul.ro

Românii se bucură de vremea frumoasă. Joacă păcănele pe telefon la iarbă verde

“Românii se bucură de vremea frumoasă. Joacă păcănele pe telefon la iarbă verde  Orice medic specializat pe adicții îți poate spune că o componentă importantă în procesul de vindecare este ieșitul în natură, la aer curată, alături de cei care-ți sunt dragi. De aceea în aceste zile poienele și parcurile patriei sunt pline de români care joacă păcănele de telefon la aer curat. „Într-adevăr e mult mai bine decât în localul întunecat de păcănele. Da, și eu am semnat petiția pentru închiderea acelor lucruri, sunt o prostie. Pot să joc păcănele liniștit lângă școală, pe telefon, fără să deranjez pe nimeni”, spune un împătimit de jocuri de noroc din Capitală. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 21 octombrie.”191 de prosumatori sunt racordați zilnic / Companiile din energie spun că nu pot dezvolta rețeaua din cauza restricțiilor impuse de autorități: “Racordarea gratuită este o prostie. Nimic nu e gratis””

Europe is full of autumnal colours.Buna dimineata intr-o zi de sambata, 21 octombrie! Vremea se va încălzi semnificativ și va deveni deosebit de caldă pentru ultima decadă a lunii octombrie în Capitală în weekend, în timp ce în vestul României vântul va sufla cu putere, cu viteze care vor atinge 60 km/h. Vântul va avea intensificări în Banat, Crișana și în sud-vestul Transilvaniei, cu viteze în general de 55… 60 km/h, pana-duminică, ora 10.00. În Carpații Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali, la altitudini de peste 1.700 m, vor fi rafale de 80…90 km/h, iar pe arii restrânse, trecător vor fi intensificări ale vântului și în restul teritoriului.. Bucuresti: 30/13 gr.C.

“Medicul Mihai Craiu: Orice răceală banală a unui preșcolar va produce în medie 10 zile de tuse, iar unii vor tuși chiar și după 20 de zile. Doctoriile sunt inutile și uneori dăunătoare / Înarmați-vă cu răbdare …. Mihai Craiu menționează că multe din medicamentele folosite pentru răceală și tuse la adult sunt nerecomandate copiilor sau chiar interzise (unele dintre ele). Medicamentele care nu trebuie folosite acasă pentru preșcolari, fără supraveghere medicală continuă: 1. Antitusive – dextrometorfan, codeină 2. Expectorante – guaiafezină 3. Descongestionante nazale – pseudoefedrină, fenilefrină 4. Antihistaminice – bromfeniramin, clorfeniramin, difenhidramină „Practic – planul în fața copilului mic, preșcolar, cu tuse acută este simplu… Deși pare atât de enervantă, tusea trebuie tratată cu calm. Sunt indicate doar cu lichide multe (ceai cald cu miere, supă clară de pui, compot… de exemplu), desfundat bine nasul (spray cu apă de mare sau lavaj) și … RĂBDARE. ….” Integral: https://www.g4media.ro

“De ce ar trebui să fie reformele din sectorul public miezul dezbaterii din această toamnă?  ​Sectorul public are nevoie de reforme. Este o afirmație cu care toată lumea este în principiu de acord și care, în ultimele săptămâni, a fost pusă în discuție. Guvernul a anunțat măsuri pentru eficientizarea administrației și a cheltuielilor statului, concomitent cu un pachet fiscal pentru majorarea veniturilor. În timp ce prevederile legislative privind taxarea au stârnit mare emoție, așa cum era și de așteptat, eventuala reformă a administrației a fost privită ca un artificiu de comunicare, menit să îndulcească pilula amară a creșterii impozitării. Ambele pachete de măsuri au fost justificate de deficitul bugetar excesiv care ar conduce la o potențială pierdere a fondurilor europene. ….. Numai că în spațiul public toate dezbaterile s-au învârtit în jurul deficitului bugetar și a măririi taxelor care sunt practic doar consecințele lipsei de schimbări profunde din domenii cheie ale administrației și serviciilor publice. Iar pe noi, mediu de afaceri și societate în ansamblu, ar trebui să ne preocupe aceste reforme care contribuie la competitivitatea mediului economic și la creșterea calității vieții. Și astfel ajungem la miezul real al discuției: reformele pe care ar trebui statul să le realizeze în administrație, salarizare, pensii, sănătate sau educație. Toate domeniile în care sectorul public este dominant au rămas în urmă și nu pentru că reformele au lipsit. Din contră, au fost zeci de inițiative care în mare măsură au eșuat, nefiind susținute de o voință politică reală: fie pentru că au fost făcute în mandate prea scurte, fie nu au fost supuse unor consultări cu toate părțile interesate ca să capete tracțiune sau nu au fost temeinic construite. Până la urmă reformele merg înainte în măsura în care există voința și capacitatea de a folosi resursele și mecanismele politice. Gradul în care ele reușesc reflectă priorităţile politice care necesită consecvență și coerență pe termen lung, iar acest lucru nu vine fără unele ”sacrificii” ale administrației dificil de acceptat și de pus în practică. …. Mai mult, reforma administrativă ar degreva bugetul de stat de cheltuieli semnificative. De exemplu, foarte multe unități administrative nu reușesc să plătească din veniturile proprii nici măcar salariile – un sfert din primăriile rurale s-au găsit în această situație 2022. Există în jur de 3.000 de unități administrativ-teritoriale și cam 1.000 au sub 1.500 de locuitori. De aici a apărut ideea comasării unor funcții și servicii care ar diminua aparatul administrativ și cheltuielile care nu înseamnă doar salarii, ci și alte fonduri pentru funcționare. Peste 1,2 milioane de angajați se află în sistemul public, iar România este pe primul loc în Uniunea Europeană la ponderea cheltuielilor salariale în total, cu circa 30%, în timp ce media statelor membre este de 23%. Cheltuielile cu personalul din sectorul public au crescut cu peste 60% din 2017 până în 2022, la peste 22,8 miliarde euro. O altă cheltuială foarte mare, aflată pe un trend ascendent inclusiv ca urmare a îmbătrânirii populației, este cea cu asistența socială. Pensiile și salariile înseamnă peste 70% din veniturile totale ale bugetului și circa 90% din veniturile colectate din taxe și impozite. Cu alte cuvinte, deficitul bugetar este generat de aceste cheltuieli, iar investițiile publice devin cvasi imposibil de realizat din resurse bugetare ceea ce reconfirmă faptul că România are nevoie ca de aer de banii europeni din bugetul multianual sau din PNRR. În același timp se pune problema eficienței cu care se cheltuiesc banii publici. De exemplu, între 2015-2022, cheltuielile din sănătate au crescut cu 143%, de la 28 de miliarde la 68 de miliarde de lei. Cu toate acestea investițiile semnificative nu s-au făcut, iar România și-a asumat prin PNRR să bugeteze o alocare multi-anuală pentru infrastructura din sănătate. În educație cheltuielile au reprezentat 3,7% din PIB în 2021, cel mai scăzut nivel dintre toate țările din Uniunea Europeană unde media a fost de 4,8%, ceea ce explică măcar parțial rezultatele foarte slabe ale elevilor la testele PISA…..” Integral: https://economie.hotnews.ro

Drama multor oraşe din România şi de ce locuitorii lor...

“Drama multor oraşe din România şi de ce locuitorii lor cred că ţara şi economia merg într-o direcţie greşită, că democraţia şi capitalismul nu le-a adus nimic: centrul oraşelor cade peste ei, indicând o sărăcie implacabilă, dar în schimb antreprenorii locali sunt prosperi .… Ce m-a frapat este faptul că oamenii de afaceri, antreprenorii de la nivel local nu prea cred că economia a crescut, deşi au cel mai bun exemplu – că businessul lor a crescut. Economia României s-a dublat în ultimul deceniu iar PIB-ul, care exprimă valoarea adăugată de către companii într-un an, a crescut de la 140 de miliarde de euro în 2014 la 280 de miliarde de euro în 2022 şi va încheia acest an cu 320 de miliarde de euro. Ei privesc datele statistice cu neîncredere, cu circumspecţie, deşi ei au contribuit, prin businessul lor, prin ceea ce au realizat şi realizează zi de zi în activitatea lor economică, la această creştere a PIB-ului. Dacă ei văd aşa, atunci cum privesc locuitorii oraşului/judeţului, angajaţii lor, evoluţia economiei? Iar aici ajung la ideea acestui articol: nu cred că Aradul este din punct de vedere economic un oraş sărac şi un judeţ sărac, cu antreprenori săraci, ci dimpotrivă, dar în schimb centrul Aradului, cel pe care îl vezi cu ochiul liber, emblema unei întregi zone, cade efectiv peste tine, la propriu şi la figurat. Centrul Aradului este foarte mult rămas în urmă, sunt clădiri care rivalizează cu clădirile bombardate din Ucraina, iar în magazinele din centru poţi oricând să filmezi o secvenţă de film care să amintească de perioada comunistă (Demult nu am mai văzut un magazin de feronerie). Pentru că centrul oraşului este cum este, locuitorii, cei care trăiesc acolo, cred că nu s-a schimbat nimic în ultimele decenii, cred că acest capitalism nu a adus nimic bun ci dimpotrivă, doar i-a îmbogăţit pe unii, iar pe cei mai mulţi i-a trimis în sărăcie. Copiii au plecat din oraş fie în Timişoara, fie în Cluj, fie în Ungaria, fie în lumea occidentală, iar populaţia pe care o întâlneşti în centru îmbătrâneşte an de an. …. La nivelul şcolilor, Aradul înregistrează o scădere de 10%, ajungând la 158 de şcoli, faţă de 240 de şcoli în Timiş, care o scădere de 6%, şi 206 şcoli în Bihor, care are o creştere de 0,5%. Salariul mediu a fost în ianuarie 2023 de 3.668 de lei net în Arad, faţă de 4.613 lei în Timiş şi 3.373 de lei în Bihor. Iaşiul a reuşit să reînvie din punct de vedere economic pentru că Iulian Dascălu a făcut complexul Palace în centrul oraşului, ceea ce a atras după sine construcţia de clădiri de birouri şi a temperat exodul tinerilor în afara ţării. Pentru că a avut mall şi clădiri de birouri, Iaşiul a reuşit să atragă investiţii străine care să folosească aceste clădiri de birouri, acolo unde valoarea adăugată şi salariile sunt mai mari. La fel s-a întâmplat şi în Timişoara, ca să nu mai vorbim de Cluj. …Exemplul Aradului, unde infrastructura internă cade peste tine, se regăseşte în foarte multe oraşe din România. În schimb, la nivel local, antreprenorii sunt cu mult peste starea oraşului. ….” Integral: https://www.zf.ro.

“De ce nu muncesc românii  România are o problemă cu populația care nici nu muncește, nici nu învață. Unii dintre români lucrează cîteva luni în state din Europa occidentală, alții muncesc cu ziua „la negru” sau trăiesc din ajutoare sociale. Numărul angajaților cu contract de muncă, deși în creștere, rămâne scăzut. ….  În ultimii ani, raportul numeric dintre angajați și pensionari s-a îmbunătățit. În sensul că numărul pensionarilor a scăzut la aproximativ cinci milioane de persoane, pentru că, pe de o parte, a crescut numărul salariaților cu vârste cuprinse între 55 și 64 de ani și, pe de altă parte, a crescut numărul deceselor persoanelor în vârstă. În același timp, numărul de salariați a ajuns la 6,5 milioane de persoane, din care cu normă întreagă sunt 5,1 milioane. Deci, numărul de angajați cu normă întreagă este practic egal cu cel al pensionarilor. Cea mai îngrijorătoare tendință este, însă, evoluția populației inactive. Doar în ultimii doi ani, numărul persoanelor inactive a crescut cu aproximativ 400.000, iar România se află, la acest capitol, pe locul al doilea în Uniunea Europeană, după Italia. Statistic, în categoria populației inactive sunt incluse mai multe categorii, precum copii, studenți, pensionari, dar și persoane cu vârste între 15 și 64 de ani care nu muncesc și nici nu urmează cursurile unei instituții de învățământ. În total, în România, statistica numără aproximativ 7,7 milioane de persoane inactive (care nici nu muncesc, nici nu învață), dar, desigur, pensionarii, elevii și studenții nu ne așteptăm să fie cuprinși în piața muncii. Sunt, însă, aproximativ 1,4 milioane de români care nu muncesc. De ce? Cu siguranță, există mai multe răspunsuri. Unii dintre cei aflați în afara pieței muncii fac un fel de navetă între Europa și România. În sensul că lucrează între șase și nouă luni într-o economie occidentală după care se întorc în România pentru o perioadă fără se se angajeze. Din acest punct de vedere, ei intră în rândurile populației inactive. O altă categorie este formată de cei care trăiesc din ajutoare sociale. Cu nivele de pregătire educațională și profesională reduse, aceștia se află la limita accesului pe piața muncii, în sensul că dacă s-ar angaja ar încasa doar salariul minim, care ar fi un venit apropiat de ajutoarele sociale pe care le primesc de la stat. De aceea, cei mai mulți preferă să se limiteze la veniturile obținute din ajutoarele plătite de stat. Există și o categorie aparte, care lucrează în economie sau agricultură, dar fără contract de muncă. ….” Integral: https://www.rfi.ro

191 de prosumatori sunt racordați zilnic / Companiile din energie spun că nu pot dezvolta rețeaua din cauza restricțiilor impuse de autorități: “Racordarea gratuită este o prostie. Nimic nu e gratis” Distribuitorii racordează în medie un număr de 191 de prosumatori pe zi. Însă nu pot dezvolta rețeaua pentru a prelua mai mulți, întrucât planurile lor de investiții au fost aprobate de ANRE și nu pot fi modificate. În plus, racordările gratuite promise în trecut de autorități dau peste cap toate planurile companiilor. …. “Dacă vedem o încurajare pe zona de prosumatori, să fim lăsați în planurile de investiții să stabilim ce avem de făcut. În planificarea investițiilor, stabilită de ANRE, conform metodologiei existente, să știți că există foarte multe restricții. Nu ar fi o problemă dacă aceste planuri ar fi integrate cu cele din zona de producție a energiei”, a mai spus Dărăban. “Și ei au întrebări legate de racordare și cum funcționează, există foarte multe interpretări. Aud de multe ori că “eu am pus în sistem”. Păi nu prea poți să pui în sistem așa cum vrei tu, necontrolat, ca la magazin, să pui în pungă cât vrei. Există niște standarde ale sistemului. De exemplu când este exces într-un anumit moment, prosumatorii sunt întrerupți de către sistem”, a adăugat Daraban. Ea a amintit că regulamentul de racordare la rețea a fost modificat de 17 ori în ultimii doi ani. “S-a introdus acest concept fals de racordare gratuită, care este total păgubos. Este un concept care a pus activitatea de distribuție la mare încercare pentru o perioadă de timp. Primul venit, primul servit, fără niciun calcul. Să ne înțelegem: nu există gratis. Dacă racordăm pe cineva gratis, costul respectiv se socializează și se împarte ulterior către toți clienții. ….” Integral: https://economie.hotnews.ro

GNL si reactoare nucleare modulare Cum isi apara SUA interesele energetice in Europa

“GNL și reactoare nucleare modulare. Cum își apără SUA interesele energetice în Europa  După gazul rusesc, GNL american și reactoare nucleare modulabile. Europa, terenul de luptă al intereselor energetice ale SUA.„Nu trebuie irosită niciodată o criză bună”. Această expresie celebră, atribuită lui Winston Churchill, rezumă probabil cel mai bine răspunsul oportunist al Statelor Unite ale Americii la criza energetică care afectează Europa de doi ani încoace. De la GNL, la SMR  Cifrele vorbesc de la sine: anul trecut, Statele Unite au devenit primul exportator mondial de gaz natural lichefiat (GNL), compensând cu mult deficitul provocat de Rusia, ale cărei exporturi de gaz către Europa s-au prăbușit ca urmare a sancțiunilor economice impuse Moscovei în urma războiului declanșat de Vladimir Putin în Ucraina. În același timp, Europa a devenit, de asemenea, principala destinație pentru exporturile de GNL din SUA, reprezentând 64% din total în 2022, potrivit Agenției americane pentru informații energetice, față de 23% în anul precedent. În prezent, SUA încearcă să repete acest succes în domeniul energiei nucleare, făcând presiuni pentru ca reactoarele modulare mici (SMR) fabricate în SUA să fie livrate în Europa de Est, potrivit Euractiv. Nu există încă nici un SMR operațional în lume, dar tehnologia este considerată promițătoare și este inclusă în regulamentul Comisiei Europene pentru o industrie „cu zero emisii nete”, prezentat în luna martie a acestui an. …Dar SUA sunt mai rapide și mai hotărâte decât UE atunci când vine vorba de comercializarea SMR-urilor către potențialii cumpărători din Europa de Est. În cadrul unui summit desfășurat luna trecută la București, secretarul de stat adjunct al SUA, Geoffrey Pyatt, a lăudat meritele „alianței civile cu România din domeniul nuclear”, subliniind planurile de a construi un mic reactor modular în țara noastră, până în 2029. …..Proiectele SMR din Cehia și România fac parte dintr-un plan mai amplu al SUA, denumit „Proiectul Phoenix”. Scopul este de a înlocui centralele electrice poluante, pe bază de cărbune, din Europa Centrală și de Est cu SMR-uri construite în SUA. ….” Integral: https://www.fanatik.ro

“Partea III – Turcia un hub energetic al autocrațiilor oligarhice  Recep Erdogan își dorește să schimbe paradigma: Marea Neagră să nu mai fie „un lac rusesc” și să devină un „lac turcesc”, folosindu-se inclusiv de poziția geostrategică prin care controlează strâmtorile de intrare – ieșire din Marea Neagră. Norocul său este că Ucraina a reușit inimaginabilul: a mutat toate navele de război rusești pe coasta caucaziano – abhază. Dorința sa este genul de țintă tipică a unui autocrat în momente de criză. …. La o analiză sumară putem spune că aproape tot ce și-a propus i-a reușit, câstigând influență regională printr-un joc „dublu”,  Turcia fiind o țară NATO, aplicând sancțiuni asupra Federației Ruse în funcție de propriile interese. Amintim conflictele din jurul Mării Negre care au avut ca efect stoparea extracției din rezervele energetice alternative la cele rusești sau stoparea construcției de trasee energetice alternative la cele rusești: Transnistria, Nagorno Karabah, Abhazia și Osetia de Sud, Dombas cu Crimeea și Siria. Sumarizăm zonele unde Federația Rusă a intervenit după începerea războiului din Ucraina: Africa subsahariană – unde acționează trupele Wagner, criza umanitară a armenilor din Nagorno Karabah – de unde trupele rusești s-au retras, conflictul cu mare potențialitate de escaladare din Kosovo dintre etnicii albanezi și cei sârbi – unde cei sârbi sunt instigați de reprezentanții Serbiei, mari prieteni ai lui Vladimir Putin, războiul Israel – Hamas (impropriu denumit așa, dar acceptăm sintagma), urmat de criza umanitară din Gaza – unde conducătorii Hamas au avut întâlniri cu reprezentanți înalți de la Kremlin. La toate acestea adăugăm influențarea de către Kremlin a liderilor din Ungaria și Slovacia dar și a grupurilor naționaliste sau musulmane radicalizate din țările occidentale. …. Investițiile turcești de pe coasta ucrainiană a Mării Negre (în 2020 – 2,5 miliarde euro) sunt axate pe comerțul cu produse agricole, iar începerea războiului în februarie 2021 a însemnat o scădere a profiturilor companiilor turcești, ceea ce a dus la forțarea unui acord negociat între Erdogan și Putin de funcționare a unui coridor de export de cereale din Ucraina către marii importatori. Acesta a funcționat aproape un an, după care a fost denunțat de Kremlin, care a invocat faptul că navele care ajungeau în Ucraina nu erau goale ci aprovizionau armata ucrainiană cu armament și muniție. Chiar de la începutul conflictului ucrainian, Turcia a ajutat Ucraina, vânzându-i dronele Baylaktar care au avut mare succes împotriva tancurilor rusești. Amintim că imediat după 2014 – ocuparea Crimeei, Turcia a luat apărarea Ucrainei și a condamnat epurarea etnică a tătarilor din Crimeea. ….Pe coasta estică a Mării Negre lucrurile sunt mult mai complicate. Aici există trei zone cu potențial de de conflict: Abhazia de Sud și Osetia, bucăți din Georgia și Nagorno Karabah, teritoriu disputat de Armenia și Azerbaijan, toate trei foste republici sovietice, pe care Kremlinul le dorește în continuare în siajul său. …. Turcia își dorește să devină un important hub energetic al Europei. Până azi în parte a reușit, inclusiv cu sprijinul lui Vladimir Putin. În Turcia în acest moment capacitatea de import de gaze naturale prin conducte este după cum urmează: TANAP – 23 mmc/an, BTE – 24 mmc/an, Turk Stream – 31,5 mmc/an și Blue Stream – 16 mmc/an. Total: 94,5 mmc/an. …. Dar Turcia mai deține și rezerve de gaze naturale off-shore în Marea Neagră (rezerva estimată de 320 mmc și extracție de 10 mmc/an) din care a început să extragă iar în Marea Mediterană sunt descoperite rezerve în zonele aflate în disputa cu Cipru și din care Turcia speră să înceapă să extragă până în anul 2025, ceea ce este puțin probabil din cauza nerezolvării diferendelor (info interesante aici și aici) . Hubul de gaze nu este greu de făcut, problema este cine îl administrează. Dacă Turcia va ceda administrarea către Federația Rusă, înseamnă că și-a a pierdut controlul asupra sistemului național de transport al gazelor. ….Uniunea Europeană a înțeles acest lucru și încearcă să riposteze. Prima acțiune este deschiderea terminalului LNG în Grecia, la Alexadropoulis și deschiderea interconectorului cu Bulgaria de 3 mmc/an (cu posiblitate de mărire la 5 mmc/an). …..Concluzia este că Uniunea Europeană își proiecteză viitoare trasee energetice care vor avea dependențe indirecte de Federația Rusă prin aliații săi care nu sunt altceva decât dictaturi sau oligarhii autocratice. …..” Integral: https://www.contributors.ro
Ce europarlamentar roman are 13 asistenti cu trei mai multi decat are Rares Bogdan Traian Basescu este surclasat

“Ce europarlamentar român are 13 asistenți, cu trei mai mulți decât are Rareș Bogdan. Traian Băsescu este surclasat  România este reprezentată în Parlamentul European de 33 de deputați, care își vor încheia mandatul în 2024, fiecare având între 4 și 13 asistenți. Mandatele celor 33 deputați români din Parlamentul European, care au o durată de cinci ani, se vor încheia anul viitor, când vor avea loc noi alegeri europarlamentare. Un europarlamentar are un venit lunar brut de 8.757 euro, iar după scăderea taxelor rezultă un venit lunar net de 6.824 euro. Pe lângă salarii, europarlamentarii mai primesc diurne, sume forfetare și deconturi pentru cazare și transport. Se cheltuiesc peste 28.000 euro pe lună pentru o echipă de asistenți Fiecare europarlamentar are și o echipă de asistenți, în limita unui pachet bugetar stabilit de Parlamentul European. În 2023, suma maximă lunară disponibilă este de 28.412 de euro pentru fiecare deputat. Această sumă nu este plătită deputaților, ci este plătită ca salariu atât asistenților care îndeplinesc condițiile și care sunt angajați cu un contract de muncă valid. ….Pentru România, un asistent local poate fi remunerat cu un salariu lunar brut de maximum 2.978 euro fără TVA. ….Europarlamentarul român cu cei mai mulți asistenți este Daniel Buda, de la PNL, care este vicepreședinte al Comisei pentru Agricultură și dezvoltare rurală, precum și membru în Delegația pentru relația cu Mercosur, dar și în delegația la Adunarea parlamentară Euro-Latino Americană. Buda are numai puțin de 13 asistenți, din care 3 asistenți acreditați, alți 2 asistenți acreditați (care aparțin grupului Partidului PPE) și 8 asistenți locali. ….El este urmat în clasament de Rareș Bogdan și Vlad Gheorghe, fiecare cu câte 10 asistenți. Rareș Bogdan, de la PNL, care este membru al Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne și al Delegației pentru relațiile cu Statele Unite, are 3 asistenți acreditați, 3 asistenți (grupare), 3 asistenți locali și un asistent local (grupare). ….” Integral: https://www.fanatik.ro

Orașul din România care a ajuns să fie îngropat în GUNOAIE. Imagini ireale făcute publice

“De câte ori duc gunoiul, românii se uită la un paradox. Produc cele mai puține deșeuri, dar ele nu ajung unde trebuie  În fiecare an, în Uniunea Europeană sunt generate 2,2 miliarde de tone de deșeuri. Din această cantitate de gunoi, mai mult de o pătrime, adică 27%, reprezintă deșeuri municipale. Sunt deșeurile produse zilnic în gospodăriile noastre, care sunt colectate și tratate de către autoritățile locale. Pentru a avea un termen de referință pe care să-l cuprindem ușor, turnul Eiffel are o greutate de 10.100 tone. Asta înseamnă că întreaga cantitate de deșeuri municipale produsă într-un an de Uniunea Europeană (594 milioane de tone) echivalează cu peste 58.000 de turnuri Eiffel. La capitolul deșeuri municipale, România este statul UE care produce cele mai puține deșeuri. În anul 2021, am generat 302 kilograme de deșeuri pe cap de locuitor, cu peste 200 de kilograme mai puțin față de media europeană, care este de 527 de kilograme de deșeuri pe cap de locuitor într-un an. Dacă vorbim de reciclare însă, situația nu este deloc bună. România ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește procentul deșeurilor municipale reciclate. Concret, doar 11% din aceste deșeuri sunt supuse procesului de reciclare. Lideri la reciclare sunt nemții. 71% dintre deșeurile municipale produse de ei, adică 620 kg/cap de locuitor, sunt reciclate. ….” Integral: https://panorama.ro

Razboiul dintre Hamas si Israel oglinda diviziunilor din Occident Rusia si China zambesc cu superioritate

“Războiul dintre Hamas și Israel, oglinda diviziunilor din Occident. Rusia și China zâmbesc cu superioritate  Occidentul, acuzat de dublu standard în războiul dintre Israel și Hamas. Furia țărilor arabe și criticile „sudului global” …. Faptul că Occidentul se expune furiei țărilor arabe și a celor din sud, „sudul global”- des pomenit de Rusia pentru a invoca „lumea multipolară” – vine mănușă unor autocrați versați, în frunte cu Vladimir Putin. Conflictul dintre Israel și Hamas periclitează interesele SUA în orientul Mijlociu. Iar o Uniune Europeană căreia i-e frică și de umbra ei – și mai mare frică să nu-și piardă profiturile –  nu pare să conteze nici în această nouă criză internațională. În plus, ororile conflictului reizbucnit distrag atenția de la cele făcute de armata rusă în Ucraina. Mingea în terenul lui Putin&comp  Toate acestea nu pot decât să aducă mingea în terenul retoricii lui Putin&comp: iată de ce sunt în stare SUA și aliații, numai de război, de stârnit cuiburi de viespi, de sacrificat copii pe altarul intereselor, în timp ce noi, noi, Rusia și China (plus narco-țările din America Latină și omul-rachetă Kim Jong-un) dorim pacea și nu ne-au ascultat, șamd. În plus, eliminarea Hamas fără „pagube colaterale” – expresie cinică care se traduce prin uciderea civililor – este o dilemă din care Israelului și aliaților le este imposibil să iasă….. „Hamas și Putin reprezintă amenințări diferite, dar au acest lucru în comun: amândoi vor să anihileze complet o democrație vecină”, a declarat președintele american, a doua zi după o deplasare la Tel Aviv, scrie Le Figaro. …. Potrivit New York Times, Joe Biden va cere Congresului 10 miliarde de dolari pentru asistență de securitate pentru Israel și 60 de miliarde pentru a continua să sprijine efortul de război din Ucraina. Prin combinarea celor două, el pune presiune asupra Partidului Republican, o parte a acestuia fiind reticentă la a mai cheltui mai mult pentru Ucraina, în timp ce dreapta este unanimă în a cere un ajutor consolidat pentru Israel. …..” Integral: https://www.fanatik.ro

Ciucă gustă din toate ajutoarele alimentare pentru Gaza, să nu fie otrăvite

“Ciucă gustă din toate ajutoarele alimentare pentru Gaza, să nu fie otrăvite ….. „Pentru a fi sigur că nu sunt otrăvite, voi gusta din fiecare, doar un pic”. Organizațiile internaționale au lădat inițiativa lui Ciucă și a prezentat-o ca și exemple pentru alte state care vor să ajute. „Asta denotă implicarea totală a statului român în acțiunea umanitară. Desigur, nu trebuia să guste chiar din toate, e suficent o cutie pe lot, dar no, devotamentul pentru corectitudine nu poate fi redus”, a declarat secretarul general al ONU, Juan Alfonso de Madagascar…… Organizația Națională a cadrelor în rezervă a anunțat o cină festivă la Cercul Militar, unde generalul va fi sărbătorit de colegi, prieteni sau apropiați. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro

« Previous PageNext Page »