Author: desy.demeter


Revista Presei – 10 noiembrie.”EXCLUSIV Deficit bugetar de 6,1% din PIB în 2025 și risc de pierdere a fondurilor europene dacă legea pensiilor intră în vigoare, arată avizul cu rezerve al Ministerului Finanțelor”

misty landscape in the mountains with golden larches canadaBuna dimineata intr-o zi de vineri, 10 noiembrie!  Vor fi mai ales averse, iar pe alocuri se vor acumula cantități de apă mai însemnate. Pe crestele montane vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va avea intensificări în Banat, Moldova, estul Munteniei, Dobrogea și parțial în Transilvania, cu viteze între 45 și 65 km/h, dar și la munte, cu rafale de peste 80…90 km/h la altitudini mari. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 și 18 gr, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 și 14 gr, cu cele mai ridicate valori pe litoral. Izolat, dimineața și noaptea, va fi ceață. Bucuresti: 17/7 gr.C.

“Spitalele din Capitală nu mai au bani. 300 lei, alocați pentru „Marius Nasta”. „Vom avea decese” ….  Doar 300 de lei au fost alocați în decembrie pentru spitalul „Marius Nasta”, fapt care pune în dificultate funcționarea acestuia. Vom avea decese, spune președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților. Beatrice Mahler, directorul instituției spune că nu poate deschide o secție de terapie intensivă pentru că nu are fondurile necesare unor lucrări de reparație …. La alt mare spital din București, Bagdasar Arseni nu sunt bani pentru salariile doctorilor, un alt impediment în funcționarea acestuia. Prezent în studioul Digi24, Vasile Barbu, președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților, a spus că mai sunt și alte spitale în această situație dificilă. El a spus că această situație echivalează cu un genocid, deoarece spitalele salvează vieți. „Spitalele au datorii foarte mari către furnizori și mai au de plătit și salarii. E prima oară când se întâmplă așa ceva. Nu poate fi neglijat sistemul de sănătate. Dacă nu dai bani la spitale e ca un genocid, e ca o crimă. Spitalele au rămas fără bani. Vom avea decese. Și așa stăm foarte rău la speranța de viață. Cei care conduc au făcut împrumuturi pentru orice altceva, dar nu pentru finanțarea spitalelor.”, a spus Barbu. …..” Integral: https://newsweek.ro

“BNR dă de pământ cu pachetul fiscal al Guvernului: Inflația va crește la începutul anului viitor – sub impactul majorării și introducerii unor taxe și impozite / Riscuri notabile rămân asociate conduitei viitoare a politicii fiscale Rata anuală a inflației este așteptată să se mărească în debutul anului viitor – sub impactul majorării și introducerii unor taxe și impozite, iar riscuri însemnate la adresa perspectivei inflației decurg din creșterile de taxe și impozite destinate accelerării consolidării bugetare, arată BNR în comunicatul de după ședința de miercuri. …. Ce arată BNR în comunicatul de miercuri:

  • Pe ansamblul trimestrului III, rata anuală a inflației a continuat astfel să se reducă, dar mai lent decât în precedentele două trimestre
  • Datele statistice revizuite recent arată că activitatea economică a crescut în trimestrul II 2023 cu 1,7 la sută, după o comprimare cu 1,0 la sută în precedentele trei luni (variație trimestrială), dar reconfirmă scăderea avansului acesteia în termeni anuali
  • Descreșterea a fost determinată de această dată de consumul gospodăriilor populației, în timp ce consumul administrației publice și-a accelerat puternic creșterea, iar dinamica anuală a formării brute de capital fix a consemnat doar o mică scădere, rămânând deosebit de ridicată.
  • Cele mai recente date și analize indică o decelerare semnificativă a creșterii economiei în a doua parte a anului curent, implicând o dinamică anuală mai modestă a PIB în trimestrul III decât cea anticipată anterior.
  • Astfel, în intervalul iulie-august, vânzările cu amă­nuntul și cele auto-moto, precum și serviciile prestate populației au consemnat noi pierderi de dinamică anuală, iar producția industrială și-a prelungit declinul
  • Pe piața muncii, datele recente arată o încetinire pronunțată a creșterii lunare a efectivului salariaților din economie în iulie-august și menținerea relativ stabilă a ratei șomajului BIM….
  • Astfel, rata anuală a inflației este așteptată să se mărească în debutul anului viitor – sub impactul majorării și introducerii unor taxe și impozite
  • Incertitudini și riscuri însemnate la adresa perspectivei inflației decurg totuși din creșterile de taxe și impozite destinate accelerării consolidării bugetare, potențial suplimentate în perspectivă, dar și din evoluția cotației petrolului, în contextul conflictului din Orientul Mijlociu.
  • Incertitudini și riscuri notabile rămân asociate însă și conduitei viitoare a politicii fiscale și de venituri, date fiind, demersurile recente vizând limitarea cheltuielilor bugetare în 2023 și posibila mărire în următorii ani a pachetului de măsuri fiscal-bugetare corective, dar și implicațiile potențiale ale noii legislații privind pensiile și salariile din sectorul public, precum și eventuale noi majorări salariale acordate personalului bugetar…..” Integral: https://www.hotnews.ro

EXCLUSIV Deficit bugetar de 6,1% din PIB în 2025 și risc de pierdere a fondurilor europene dacă legea pensiilor intră în vigoare, arată avizul cu rezerve al Ministerului Finanțelor Ministerul Finanțelor a dat joi aviz condiționat pe proiectul legii pensiilor, potrivit documentului consultat de G4Media. Proiectul este mărul discordiei între PSD și PNL, liberalii avertizând prin vocea lui Nicolae Ciucă că e nevoie de ”clarificări”. În aviz, ministrul Marcel Boloș (PNL) a avertizat că dacă proiectul de lege intră în vigoare, deficitul bugetar va crește în 2024 la 5,5% din PIB, iar în 2025 va ajunge la 6,1% din PIB. Or, susține ministrul Boloș, aceste cifre sunt cu mult peste țintele de deficit asumate de România și asta ar duce la posibilitatea ca fondurile europene să fie suspendate. Boloș și-a mai condiționat avizul de asumarea de către guvern a unui pachet legislativ de majorare a veniturilor bugetare care să asigure un nivel suplimentar minim de 1,8% din PIB, echivalentul sumei de 33 de miliarde de lei. În plus, ministrul liberal al Finanțelor a cerut și ca majorarea pensiilor să fie etapizată dacă se constată ”deteriorarea” evoluției deficitului bugetar. …” Integral: https://www.g4media.ro

“Jumulirea gâștii fără țipete n-a funcționat pentru Guvernul Ciolacu/ Când dispar facilitățile IT-știlor și alte lucruri din legea noilor taxe – INTERVIU VIDEO cu Dan Manolescu  Modul în care Guvernul Ciolacu încearcă să obțină bani la buget prin taxe este unul haotic. De patru luni de zile auzim numai scandal, în realitate bani nu prea am luat și nici nu prea pare că o să luăm prin astfel de măsuri, spune Dan Manolescu, președintele Camerei Consultanților Fiscali într-un interviu acordat HotNews.ro. …. „Ce vrem să facem, de fapt, cu sistemul de taxare? E clar că sistemul de taxare trebuie să colecteze niște bani la buget. Modalitatea în care o face însă e una, zic eu, extrem de haotică. Adică dacă ne raportăm la definiția taxării a lui Colbert de la 1600, “trezorierul Regelui soare”, care spunea că taxarea este arta de a jumuli o gâscă astfel încât să obții cât mai multe pene cu cât mai puține țipete, vedem că noi obținem și pene puține, dar și țipete o grămadă”, a spus Manolescu. …. „Marea problemă vine de fapt din faptul că încercăm de fiecare dată ca doar din modificări legislative să credem că strângem bani”, spune președintele Camerei Consultanților Fiscali. „Din modificări legislative, din păcate, s-a dovedit că nu strângem banii în mod real.” „Creăm niște bani pe hârtie la început, reușim să facem un buget într-un anumit fel în care credem că putem să cheltuim mai mult. Realitatea ne arată că acele măsuri nu generează banii pe care i-am pus pe hârtie”, afirmă el. …. „Cred că trebuie să schimbăm cumva paradigma și să trecem la măsuri concrete de administrare. Adică să punem accentul pe acele măsuri care chiar colectează bani. Nu legea strânge bani, administrarea legii și aplicarea strânge bani la buget”, afirmă Manolescu. “Câtă vreme ne jucăm de-a legislația și asta facem de ani de zile, iată că nu reușim să mișcăm lucrurile.” …. Ungurii, spune președintele Camerei Consultanților Fiscali, au schimbat casele de marcat și le-au conectat într-un an de zile. „La noi a durat cinci-șase. Ungurii au făcut e-factura într-un an, la noi durează doi și încă n-am terminat. Sunt procese care se întârzie foarte mult”, arată Manolescu. „Reforma ANAF: am încercat o dată cu Banca Mondială, a picat, o încercăm acum în PNRR pare că iarăși patinează.” „În momentul în care ANAF ar avea un sistem informatic coerent și funcțional, modificări de azi pe mâine ale legii nu vor mai putea fi făcute, pentru că acel sistem nu va putea fi adaptat de pe o zi pe alta”, a explicat Manolescu.  ….” Integral: https://economie.hotnews.ro

“Eșec uriaș: Proiectul privind reactoarele modulare mici a fost anulat în SUA / NuScale are probleme de credibilitate / Poziția Ministerului Energiei: România își menține încrederea în tehnologiile SMR  Proiectul inovator al NuScale privind construirea reactorelor modulare mici (SMR) a fost anulat în SUA, fiind invocată creșterea cu 53% a costurilor, informează Bloomberg. Reactoarele urmau să fie construite în Utah, însă NuScale și Utah Associated Municipal Power Systems au convenit să anuleze proiectul. Acțiunile NuScale din Portland, Oregon, au scăzut cu peste 27% după acest anunț. Semne privind un posibil eșec au apărut încă de acum două săptămâni, când compania amerciană NuScale a fost acuzată că a încheiat un contract fals, și HotNews.ro a scris pe larg despre ele.

  • De remarcat că în ziua în care pica NuScale în SUA, Iohannis anunța alt proiect privind reactoare mici, dar cu companii europene.
  • Ministerul Energiei a transmis un comunicat de presă prin care susține că “România își menține încrederea în tehnologiile SMR”.

Compania americană NuScale are mari probleme de credibilitate, fiind acuzată de fraude și practici comerciale ilegale, investitorii fiind sfătuiți de către firmele de avocatură să acționeze împotriva sa. De altfel, firma de avocatură Pomerantz a pornit o investigație, în numele investitorilor NuScale, asupra unor posibile fraude cu valori mobiliare și alte practici comerciale ilegale. …. În urmă cu două săptămâni, companiei americane i-au fost aduse o serie de acuzații grave de către Iceberg Research, o companie de analiză financiară. Reamintim că NuScale este compania care ar urma să furnizeze tehnologia reactoarelor mici modulare (SMR) de la Doicești, acesta fiind un proiect inovator. O analiză a Iceberg Research arată că NuScale Power ar fi încheiat un contract controversat, estimat la circa 37 miliarde dolari, cu un “client fals”, Standard Power, pentru dezvoltarea unor capacități de producere a energiei de 1.848 MW. Pe scurt, Iceberg Research pune la îndoială posibilitatea de finanțare a unei centrale de aproape 2.000 MW și capacitatea NuScale de a onora un contract de o asemenea anvergură. Analiza Iceberg mai arată că NuScale riscă să rămână fără bani, în condițiile în care în ultimele 12 luni ar fi înregistrat o reducere a fluxului de numerar de 169 milioane dolari. …..” Integral: https://economie.hotnews.ro

“Video Întregul asfalt de pe podul de la Brăila ar putea fi înlocuit. Problemele descoperite de specialiști …. Cristian Pistol, director general al CNAIR: „Concluziile raportului sunt clare: nu au fost respectate rețeta și tehnologia. E clar că rețeta folosită de ei la mixturile bituminoase nu a fost una corectă”. Constructorul și consultantul trebuie să propună soluții. Cel mai probabil, spun specialiștii, este nevoie de refacerea completă a hidroizolației podului și de turnarea unui nou covor asfaltic. Probleme nu sunt doar la asfalt. Constructorul a trebuit să intervină și pentru a opri infiltrarea apei în blocurile de ancoraj de pe cele două maluri ale Dunării. Dacă umplerea microfisurilor cu rășini nu va funcționa, s-ar putea interveni pentru o hidroizolare a structurilor de care sunt prinse cablurile care susțin podul. Șefii din transporturi spun că podul nu va fi recepționat până când constructorul nu va remedia toate problemele…..” Integral: https://www.digi24.ro

“Primarul Cherecheș dă 500.000 € împrumut, din 2.700 € salariu. Soacra dă mită să nu facă închisoare …. Primarul Cherecheș a dat 500.000 € împrumut din salariul său declarat de 2.700 € pe lună. Soacra sa ar fi dat mită mamei unei judecătoare ca el să nu facă închisoare. Primarul din Satu Mare Cătălin Cherecheș este sărac. El declară un singur câștig de 2.700 de euro din salariul de primar. În schimb, a împrumutat o persoană fizică cu suma de 500.000 de euro. El mai are o datorie de 100.000 de lei și niciun ban în cont. E imposibil de spus de unde a avut bani Cherecheș să împrumute persoane fizice…..Cherecheș s-a despărțit de soție în 2022, iar la partaj au împărțit o casă de locuit, o casă de vacanță și două terenuri. El are un Porsche din 2008 și nu are unde locui. Cătălin Cherecheș a fost condamnat la 5 ani de pușcărie în primă instanță pentru corupție. Soacra lui Cherecheș ar fi fost prinsă când dădea mită 50.000 euro unei judecătoare din completul care îl judecă pe Cherecheș. ….” Integral: https://newsweek.ro

“Iohannis nu se plimbă   Scandal, nesimțire, lux, sfidare. Sunt cuvintele cel mai des folosite public în legătură cu hotelurile de 7 stele zburătoare cu care Iohannis își transportă fizicul său și al soției, pe banii statului, nu din meditații. Care bani, nu sunt aduși la cunoștința publicului, că „e secret”. Cum se poate așa ceva, președintele ăsta își bate joc de noi! Asemenea indignări, ba chiar înjurături, sunt rodul unei mari confuzii. Când l-au votat, alegătorii lui Iohannis au crezut că „neamțul” va veni la Cotroceni ca să dea oamenilor tot ce are mai bun în el. Că, în sfârșit, vom avea un președinte pentru popor. „Dacă ați crezut asta, e treaba voastră, ghinion!” a transmis în fiecare clipă a mandatelor sale. Căci, înălțimea sa consideră, în modul cel mai sincer, că a făcut o imensă favoare României punându-se în fruntea ei.  …. Ce, el e mititica Maia Sandu, care călătorește cu aeronave de linie și comunică public cheltuielile ca la piață? Și pe urmă, jeturile opulente ale lui Iohannis nici nu sunt pentru ochii românilor. Nu-l interesează să fie văzut cu ele pe Otopeni. Nici măcar pe aeroporturile din Paris sau Frankfurt, unde nu dă pe nimeni pe spate, ci în țări în care face senzație, din America Latină și Africa, unde tocmai se deplasează acum pe urmele altui Nicu (în germană, Klaus este un diminutiv pentru Nikolaus). …. La întrebarea: ce dracu caută în Chile, Argentina, Kenia, Nigeria sau Tanzania? răspunsul este: își plimbă avioanele. ….” Integral: https://republica.ro

“Comisia Europeană a adoptat un nou plan de creştere pentru Balcanii de Vest  Comisia Europeană a adoptat Pachetul de extindere 2023, care oferă o evaluare detaliată a stadiului actual şi a progreselor înregistrate de Albania, Bosnia şi Herţegovina, Kosovo, Muntenegru, Macedonia de Nord, Serbia, Turcia şi, pentru prima dată, Ucraina, Republica Moldova şi Georgia pe drumul lor către aderarea la Uniunea Europeană. Raportul se concentrează în special pe progresele înregistrate în punerea în aplicare a reformelor fundamentale, precum şi pe oferirea de orientări clare cu privire la priorităţile viitoare în materie de reformă. Aderarea este şi va rămâne un proces bazat pe merit, care depinde în totalitate de progresele obiective realizate de fiecare ţară, conform unui comunicat de presă al Comisiei Europene. Având în vedere rezultatele obţinute de Ucraina şi Moldova şi eforturile de reformă în curs, Comisia a recomandat Consiliului European să deschidă negocierile de aderare cu ambele ţări. În plus, Comisia recomandă Consiliului să adopte cadrele de negociere după ce Ucraina şi Moldova vor fi adoptat anumite măsuri-cheie. Comisia este pregătită să raporteze Consiliului până în martie 2024 cu privire la progresele legate de aceste măsuri. …. În Ucraina, decizia de acordare a statutului de ţară candidată la UE a creat o puternică dinamică de reformă, în ciuda războiului în curs de desfăşurare, cu un sprijin puternic din partea populaţiei ucrainene. Guvernul şi parlamentul ucrainean şi-au demonstrat determinarea prin realizarea unor progrese semnificative în ceea ce priveşte îndeplinirea celor şapte etape din avizul Comisiei Europene privind cererea de aderare a Ucrainei la UE. Ucraina a introdus un sistem transparent de preselecţie pentru judecătorii Curţii Constituţionale şi a reformat organismele de guvernanţă judiciară. Aceasta şi-a consolidat şi mai mult palmaresul în ceea ce priveşte investigarea şi urmărirea penală a corupţiei la cel mai înalt nivel şi şi-a consolidat cadrul instituţional. Ucraina a luat măsuri pozitive în cadrul unui efort mai amplu şi sistematic de combatere a influenţei oligarhilor. De asemenea, ţara a dovedit că este capabilă să facă progrese în armonizarea cu acquis-ul UE, chiar şi în vremuri de război. Moldova a înregistrat progrese importante în ceea ce priveşte îndeplinirea celor 9 etape stabilite în avizul Comisiei privind cererea de aderare a Moldovei la UE. Aceasta a lansat o reformă cuprinzătoare a justiţiei, în urma recomandărilor Comisiei de la Veneţia, inclusiv prin evaluarea judecătorilor şi procurorilor renumiţi. Ţara şi-a reformat organismele anticorupţie şi a crescut numărul de anchete şi de condamnări în cazurile de corupţie. ….” Integral: https://www.bursa.ro

“Comentariu Bloomberg: Partidul Socialiștilor și-a pierdut popularitatea, Ilan Șor a devenit noul favorit al Moscovei / A lucrat cu Rusia pentru răsturnarea guvernului proeuropean al Republicii Moldova  Israelul deține un instrument foarte bun – extrădarea lui Ilan Șor, dacă dorește să-i semnaleze Kremlinului că sprijinul său pentru „Hamas” va avea consecințe. Asta afirmă pentru publicația americană Bloomberg comentatorul Marc Champion. Editorialistul explică de ce, cum și cu ajutorul cui încearcă Moscova să destabilizeze situația din Republica Moldova. Potrivit jurnalistului, noua miză a Kremlinului este Ilan Șor, relatează publicația Jurnal.md. …. În editorialul său pentru Bloomberg, jurnalistul se întreabă de ce Israelul îl ajută pe Ilan Șor, aliatul lui Putin, să scape de lege și de pedeapsa din Republica Moldova. ”Extrădarea unui escroc condamnat în Republica Moldova ar trimite un avertisment Kremlinului. Anume asta trebuie de făcut”, scrie Marc Champion. „Dacă Israelul dorește să semnaleze Kremlinului că sprijinul său pentru „Hamas” va avea consecințe, atunci deține un instrument foarte bun: extrădarea lui Ilan Șor, politician condamnat în Republica Moldova pentru o fraudă bancară de un miliard de dolari. Anume el a lucrat cu Rusia pentru răsturnarea guvernului proeuropean al Republicii Moldova”, se mai spune în articol …. „Înfuriată de decizia Maiei Sandu de a solicita aderarea la Uniunea Europeană, Rusia a întrerupt aprovizionarea cu gaze și curent electric. Ilan Șor a încercat să valorifice nemulțumirea populației prin finanțarea protestelor și răspândirea informațiilor false. El a promis energie ieftină și „îmbrățișarea” Rusiei, după ce „regimul Sandu” dispare. A existat chiar și o presupusă tentativă de lovitură de stat, susținută de Rusia”, scrie jurnalistul. ….Ilan Șor a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare pentru escrocherie în proporții deosebit de mari și spălare de bani, în dosarul ”jaful bancar”. Șor a fugit din Republica Moldova în 2019 și se află acum în Israel. ….” Integral: https://www.g4media.ro

Din cauza încălzirii globale, anul ăsta românii au pus la murat banane și kiwi

“Din cauza încălzirii globale, anul ăsta românii au pus la murat banane și kiwi .…  ”Bananele murate sunt foarte fine. Secretul e să le bagi la butoi cu tot cu coajă și ele vor absorbi exact câtă sare este nevoie. Se pot servi alături de o friptură de șacal, cu piure de mango de casă”, spune criticul culinar Decebal Popescu. Kiwi-ul murat are textura unei gogonele, dar cu mult mai multă vitamina C și mai ales cu o dulceață parfumată ce nu poate fi egalată nici măcar de harbuzul murat, regele murăturilor. Legumele clasice, care nu se mai cultivă în România, o țară tropicală, sunt de multe ori de import și nu au gustul, aroma și calitatea bananelor, kiwi-ului și goji-ului din țara noastră, spun țăranii. ”A sosit vremea să facem un titlu de glorie din faptul că am ajuns o țară bananieră”, a declarat și premierul Ciolacu…..” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 9 noiembrie.”Statul ne ia banii, dar ne oferă timp la schimb? Ce a făcut România pentru a tăia din orele pierdute în fața ghișeului ….”

Buna dimineata intr-o zi de joi, 9 noiembrie! La munte, la altitudini în general de peste 1500 m, vor fi şi precipitaţii sub formã de lapoviţã şi ninsoare. Izolat cantitãţile de apã vor fi însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat, pe alocuri cu intensificãri, la viteze mai mari în zona înaltã a Carpaţilor Orientali. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 12 şi 22 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -1 grad în depresiuni şi 11 grade pe litoral. Bucuresti: 16/2 gr.C.

Romania in topul tarilor cu cea mai mare mortalitate CIA avertizeaza ca stam mai prost decat Ucraina

“România, în topul țărilor cu cea mai mare mortalitate. CIA avertizează că stăm mai prost decât Ucraina  Un raport al CIA arată că România este pe locul trei în lume ca rată a mortalității. Țara noastră a depășit chiar și Ucraina aflată în război. …. Informațiile apar pe site-ul Central Intelligence Agency (CIA) care a întocmit un raport comparativ în funcție de rata mortalității din 229 de țări. România are în 2023 o rată a mortalității de 14,92 decese la 100.000 de locuitori, cifre care o plasează pe locul trei în lume, dar la mică distanță de Serbia (15,12) și Lituania (15,17). Raportul nu conține referințe la războiul din Israel, așa că România depășește în clasament chiar și Fâșia Gaza, care apare cu una dintre cele mai mici mortalități din lume, respectiv 2,88, care o plasează pe locul 225 din cele 229 de state și teritorii luate în calcul. De remarcat este faptul că România are o mortalitate mult mai mare decât cea a Ucrainei, țară aflată în război, (pe locul 6 în lume, cu o rată a mortalității de 13,7) și a Rusiei (locul 7, cu 13,27). În topul mortalității se mai află Letonia (locul 4, cu 14.69), Bulgaria (locul 5, cu 14,31), Estonia (locul 8, cu 13,13), Croația (locul 9, cu 12,98) și Ungaria (locul 10, cu 12,89). …. La coada clasamentului în funcție de rata nașterilor Daca la rata mortalității suntem în top, când vine vorba despre rata nașterilor ne situăm spre coada clasamentului, pe locul 207 din 228 de țări analizate cu 8,63 de nașteri la 1.000 de locuitori. Și în acest clasament stăm mai prost decât Ucraina, aflată pe locul 205 cu 8,79 nașteri la mia de locuitori. Cel mai bine stă Nigerul care înregistrează în 2023 46,86 nașteri la 1.000 de locuitori, iar cel mai prost se situează Saint Pierre și Miquelon unde s-au înregistrat 6,54 nașteri la mia de locuitori. Cu a treia cea mai ridicată mortalitate de pe planetă, România are și printre cele mai mici rate de creștere a populației din lume. Suntem, practic, pe minus, cu o rată de creștere a populației de -1,01, care ne plasează pe locul 229 din cele 236 de țări și teritorii luate în calcul de CIA. …..” Integral: https://www.fanatik.ro

Inaugurare VO Comarnic“Ce nu s-a văzut la „inaugurarea” șantierului centurii Comarnic, în prezența lui Grindeanu și Dumitrescu: Transporturile au dat Autorizație de Construire pe numai 480 de metri din totalul de 6 kilometri, iar lucrările acoperă doar 8 milioane de lei din costul total de 236 milioane  Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu, președintele CJ Prahova Iulian Dumitrescu și directorul CNAIR Cristian Pistol au „inaugurat” luni, 6 noiembrie, șantierul Centurii Comarnic, însă Ministerul Transporturilor a emis Autorizația de Construire pe doar 480 de metri din totalul de 6 kilometri ai centurii, arată datele publice pe care le-a consultat Economedia. Astfel, Ministerul Transporturilor a emis în urmă cu o lună, pe 4 octombrie, avizul pentru numai patru loturi, practic mai puțin de 10% din totalul șoselei care va fluidiza circulația pe DN 1 Valea Prahovei. Mai mult, Autorizația de Construire emisă pentru 12 luni acoperă lucrări cu o valoare de doar 8 milioane lei din contractul de 236 milioane. Conform SEAP contractul are o perioadă de 24 de luni, 3 pentru proiectare și 21 pentru execuție (vezi detalii SEAP aici). …. Autorizația este emisă pentru 12 luni de unde și promisiunile de finalizare în noiembrie 2024, deși inclusiv termenul din SEAP este de 24 de luni (3 pentru proiectare și 21 pentru execuție) după cum a remarcat și Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. ….” Integral: https://economedia.ro

“România cu piciorul pe frână din cauza teoriilor conspiraționiste / Cum au fost blocate sau încetinite măsuri ce ar putea aduce beneficii societății: de la copiii luați din familii la scandalul plăților cash  În ultimele șase luni, mai multe măsuri care pot aduce beneficii societății au fost majoritatea blocate urmare a teoriilor conspiraționiste, care au fost rapid îmbrățișate de o parte din populație. În toate cazurile, partidul extremist AUR a contribuit masiv la răspândirea acestor teorii, unele dintre ele total opuse proiectelor pe care le criticau. Ultima teorie conspiraționistă a vizat plățile cash iar în urma scandalului generat Guvernul a dat înapoi de aplicarea unei legi care prevedea limitarea plăților în numerare. ….De altfel, George Simion a declarat, în 6 noiembrie, la Prima News, că nu are card bancar şi că îşi încasează indemnizaţia în numerar, la Parlament, şi plăteşte totul cu bani cash. El a arătat că nu ar vrea ca cineva care are acces la acele date să ştie pe unde a mers el, pentru că este o chestiune de principiu. Liderul AUR a mai afirmat, potrivit News.ro, că şi-a certat soţia pentru că a făcut credit pentru un apartament, pentru că dacă iniţial plătea 800 de lei, a ajuns să plătească 1.500 de lei rata. …. În primăvara acestui an, una dintre teoriile conspirației ventilate de AUR în frunte cu George Simion, inclusiv în cadrul unui protest la Bruxelles, în fața sediului Comisiei Europene este cea privind „orașul de 15 minute”. Teoria susține că rezidenții unui cartier sunt limitați la zona respectivă și vor fi obligați să aibă un permis pentru a circula în alte cartiere. Totul a pornit de la un proiect legislativ pentru organizarea eficientă a orașelor pentru călătorii zilnice scurte, în primul rând pentru a reduce poluarea. Astfel, oamenii ar trebui să fie ajutați să ajungă cât mai repede unde au nevoie zilnic, fie că este vorba de școală, magazin, piață sau medic ori serviciu. Pentru ca acest lucru să fie posibil, administrațiile locale ar trebui să asigure infrastructura necesară, iar cartierele noi să fie construite după acest model. Propaganda împotriva acestui proiect a continuat luni de zile, iar în august, orașul Suceava a fost împânzit de pliante AUR cu mesajul „Nu vrem Suceava oraș de 15 minute!” „Orașul de 15 minute” nu este o idee românească, ci este un concept de planificare urbană, lansat de Carlos Moreno, profesor de la Universitatea Sorbona, în care majoritatea necesităților și serviciilor zilnice, cum ar fi munca, cumpărăturile, educația, îngrijirea sănătății și petrecerea timpului liber pot fi ușor accesibile cu o plimbare pe jos de 15 minute sau o plimbare cu bicicleta din orice punct al orașului. Această abordare își propune să reducă dependența de autovehicule, să promoveze o viață sănătoasă și durabilă și să îmbunătățească bunăstarea și calitatea vieții pentru locuitorii orașului. ….” Integral: https://www.g4media.ro

“Financial Times, despre partidul extremist AUR: Promovează dezinformări și minciuni/ Ascensiunea acestui partid a stârnit îngrijorare în capitalele europene / Există riscul ca România să ajungă o nouă țară membră a UE și a NATO, refractară la sprijinul acordat Ucrainei  Cu câteva zile înaintea războiului dintre Israel și Hamas, un mesaj postat în mediile de socializare a devenit viral în România, pretinzând că guvernul de la București ar fi finanțat evacuarea a 3000 de ucraineni din Israel și nu a făcut nimic pentru românii surprinși în acest conflict. Nimic nu este adevărat, relatează Financial Times, citată de Rador Radio România.  Mesajul a fost postat de George Simion, șeful Alianței pentru Uniunea Românilor (AUR), de extremă-dreaptă, un partid care a devenit principala forță de opoziție din această țară. Ascensiunea acestui partid a stârnit îngrijorare în capitalele europene, existând riscul ca România să ajungă să fie o nouă țară membră a UE și a NATO, refractară în fața sprijinului acordat Ucrainei în războiul de apărare al acestei țări în fața agresiunii ruse.Mesajul a fost postat de George Simion, șeful Alianței pentru Uniunea Românilor (AUR), de extremă-dreaptă, un partid care a devenit principala forță de opoziție din această țară. Ascensiunea acestui partid a stârnit îngrijorare în capitalele europene, existând riscul ca România să ajungă să fie o nouă țară membră a UE și a NATO, refractară în fața sprijinului acordat Ucrainei în războiul de apărare al acestei țări în fața agresiunii ruse. ….Autoritățile române au contestat afirmațiile lui Simion, adăugiând că doar câteva sute de ucraineni au fost evacuați și că ei sunt cei care și-au finanțat transportul, nicidecum Bucureștiul. Ascensiunea lui Simion se înscrie întru-un curent crescând promovat de partidele de dreapta care stârnesc teama și xenofobia la nivelul întregii Europe, ele punând sub semnul întrebării sprijinul țărilor lor față de Kiev întru apărarea acestuia în fața agresiunii ruse. Pe vremuri, un vajnic partid iredentist care condamna minoritatea maghiară și care susținea teoriile împotriva vaccinurilor pe vremea pandemiei Covid 19, AUR a schimbat macazul concentrându-se asupra Ucrainei, afirmând că războiul “nu este al nostru” și cerând guvernelor să nu mai ajute Kievul și să-și reevalueze relațiile cu Washingtonul și cu Bruxelles-ul. …. Eșecurile marii coaliții de guvernământ din România, care cuprinde cele mai mari partide de centru – social-democrații de centru-stânga și Partidul Național Liberal, de centru-dreapta – au dus la un climat de nemulțumiri, de care AUR a profitat. “Așa cum s-a îmtâmplat mai devreme în Germania și în Austria, marea coaliție a provocat un crescând extremism”, a declarat Costin Ciobanu, cercetător la Universitatea din Londra. “Coaliția a părut să fie un cartel politic… în vreme ce valul neliberal de nivel mondial a ajuns și în România”……” Integral: https://www.g4media.ro

Bani pentru politrucii invatamantului preuniversitar Inspectorii scolari ar putea sasi deconteze unele cheltuieli

“Bani pentru politrucii învățământului preuniversitar. Inspectorii școlari ar putea să-și deconteze unele cheltuieli  Un grup de deputați a propus ca statul să deconteze cheltuielile de transport pentru inspectorii școlari dacă au domiciliul în altă localitate decât cea în care lucrează. Noile legi ale educației abia au fost adoptate și deja sunt supuse unui val de propuneri de modificare inițiate de parlamentari. Una dintre aceste inițiative vizează suplimentarea veniturilor pentru inspectorii școlari, prin decontarea cheltuielilor de transport, măsură care ar viza un grup restrâns de persoane care, de obicei, își datorează funcțiile susținerii partidului politic din care fac parte. Beneficiu pentru inspectorii școlari numiți de partide ….Astfel, legea este făcută în beneficiul unui număr de maxim 126 de persoane, câte trei în fiecare județ (inspectorul general și doi adjuncți), asta presupunând că niciunul nu locuiește în municipiul reședință de județ în care locuiește, lucru altminteri destul de puțin probabil. „Considerăm că această măsură ar fi extrem de benefică și încurajatoare pentru inspectori”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege, inițiatorul susținând că măsura se impune prin simetrie cu prevederea din lege care impune unităților administrativ-teritoriale să suporte cheltuielile de transport pentru profesorii navetiști. Numai că analogia făcută este înșelătoare. Suportarea cheltuielilor pentru cadrele didactice care locuiesc în altă localitate decât cea în care predau este menită să încurajeze profesorii să ocupe catedre inclusiv în localități rurale, multe dintre acestea fiind la distanță față de orașe sau chiar greu accesibile. În schimb, decontarea cheltuielilor pentru inspectori nu are impact direct asupra calității învățământului, iar beneficiarii sunt de obicei profesori care au obținut aceste funcții fie calității de membru de partid, fie a susținerii oferite de un partid politic. Astfel, se va ajunge ca un inspector care și-a făcut o casă în județul Ilfov, de exemplu, dar lucrează la București să meargă la serviciu pe cheltuiala statului pentru o navetă de câțiva kilometri. Alți beneficiari sunt inspectorii școlari cu case în „comunele-dormitor” din jurul marilor orașe. …..” Integral: https://www.fanatik.ro

“Un tânăr cu studii în Franța și Anglia, dar fără experiență în domeniu, numit președintele Autorității pentru Adopție  Rareș-Petru Achiriloaie a fost numit marți de premierul Marcel Ciolacu în funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial. Numirea a fost făcută ca urmare a unei adrese de la Ministerul Familiei, condus de Natalia Intotero. Achiriloaie a mai lucrat în administrația centrală, chiar cu Intotero, dar nu are nici o experiență în domeniul protecției copilului. El este președinte și fondator al Asociației Tinerilor din Administrația Publică (ATAP). Prezentarea de pe site-ul asociației arată că Rareș-Petru Achiriloaie este din Brașov și a finalizat studiile de licență la SOAS, University of London, cu specializarea în politică și relații internaționale. Anul II al programului de studiu l-a urmat la Institutul de Științe Politice din Paris (Sciences Po Paris). A absolvit, de asemenea, programul de masterat în comunicare și relații publice din cadrul SNSPA București. În anul 2018 a director de cabinet al ministrului pentru românii de pretutindeni, Natalia Intotero. ….” Integral: https://www.g4media.ro

Computer Hope GuyStatul ne ia banii, dar ne oferă timp la schimb? Ce a făcut România pentru a tăia din orele pierdute în fața ghișeului ….

  1. Statul vs statul la coadă: într-o lume tot mai pe repede-înainte, mergem cu viteza melcului către o administrație digitalizată, care să nu ne mănânce timp inutil.

  2. Platforma Ghișeul.ro, lansată în urmă cu 12 ani, ca o inițiativă privată, rămâne cam singurul salt spre digitalizare cu care autoritățile se pot lăuda.

  3. La capitolul competențe digitale, doar 28% dintre români au cunoștințe de bază, în timp ce media UE e la 54%, arată raportul DESI 2022, al Comisiei Europene. Acest lucru nu înseamnă că statul are vreo justificare pentru a frâna reforma în zona digitalizării, remarcă pentru Panorama Radu Puchiu, cofondator H.appyCities.

  4. Pentru a-și îndeplini reformele asumate prin PNRR în domeniul digitalizării, statul are la dispoziție aproximativ 6 miliarde de euro. Peste 500 de milioane de euro e suma pe care autoritățile vor să o aloce pentru dezvoltarea unui cloud guvernamental.

  5. România are un context extrem de favorabil și poate să se urce în trenul evoluției, crede Sabin Sărmaș, fost președinte al Autorității pentru Digitalizarea României. Dacă va rata acest „salt în viitor”, pe care alte state europene cu siguranță nu-l vor rata, atunci România va avea de suferit enorm din punct de vedere al competitivității – și nu numai. ….” Integral: https://panorama.ro

“International Press Institute: Zeci de milioane de euro din bani publici amenință libertatea presei în România/ O analiză complexă a fenomenului presei cumpărate de partide înainte de anul cu patru șiruri de alegeri  Libertatea presei în România este din nou amenințată, deoarece partidele politice au denaturat jurnalismul cu zeci de milioane de euro din bani publici care au intrat în mass-media, scrie International Press Institute, sub semnătura lui Tuukka Tuomasjukka. În ultimii ani, partidele politice majore și instituțiile media din România au semnat contracte semnificative pentru publicitate politică, deși lipsesc mecanismele de transparență. Conținutul plătit de partide nu este marcat ca atare, ceea ce înseamnă că publicul nu poate distinge publicitatea cumpărată de conținutul jurnalistic legitim. Pe măsură ce România se îndreaptă spre un an super-electoral în 2024, cu patru alegeri, problema finanțării presei – în special de către cele mai mari partide politice din țară – este din nou în centrul atenției. „Finanțarea netransparentă a presei de către unele partide politice distorsionează agenda publică, iar plătitorii de taxe sunt înșelați de conținutul netransparent sponsorizat politic, care este promovat în mod fals ca fiind jurnalism”, scrie ONG-ul românesc pentru libertatea presei ActiveWatch în raportul său recent. Cristian Andrei, un jurnalist român specializat în contracte între presă și partide politice, a declarat pentru IPI că mecanismul este următorul: dacă un partid politic vrea, de exemplu, să promoveze o politică, încheie un contract cu o agenție momeală, care apoi creează contracte de publicitate cu instituții de presă. Conținutul produs în cadrul contractului nu este marcat. Contractele sunt plătite din subvențiile partidelor, care provin din bani publici. Cu toate acestea, conținutul acestor contracte este ținut secret, la fel ca și punctele de difuzare a presei care publică acest conținut. „Practic, cetățenii sunt mințiți pe banii lor, ceea ce, trebuie să recunoaștem, este o adevărată performanță”, spune jurnalista Codruța Simina într-un interviu pentru ActiveWatch. ….” Integral: https://www.g4media.ro

VIDEO Investigație Recorder: deplasările lui Klaus Iohannis în străinătate ajung uneori la costuri de peste un milion de euro / Președinția refuză să facă publice costurile oficiale  O nouă investigație Recorder arată că unele dintre deplasările în străinătate ale președintelui Klaus Iohannis, ale căror costuri sunt ținute la secret de Administrația Prezidențială, ajung să coste chiar și peste un milion de euro. Președinția refuză să facă publice costurile, deși este vorba de bani publici. Recorder a consultat specialiști din piață și a aproximat costurile zborurilor, având în vedere detaliile publice ale acestora (locația, ora deplasării, destinația etc) disponibile pe platforme precum FlightRadar24. Jurnaliștii de la Recorder arată și că președintele României a fost singurul din Uniunea Europeană care a ales să meargă la încoronarea regelui Charles al III-lea cu un avion privat. Costurile zborului, care a avut escală la Sibiu, s-au ridicat la aproximativ 85.000 de euro, conform Recorder. Asta în contextul în care președințiile unor țări precum Estonia, Cehia, Letonia sau Finlanda au cheltuit în jur de două sau trei mii de euro pentru deplasarea în Marea Britanie, adică de 40 de ori mai puțin față de cât a cheltuit Administrația Prezidențială din România. La fiecare zbor privat pe care Administrația Prezidențială din România îl contractează se adaugă la capitolul costuri și zborul de poziționare, telecomunicațiile speciale sau serviciile de catering (dacă e cazul). ….. Jurnaliștii de la Recorder arată că zborul lui Iohannis la un dineu din Rotterdam, cu un avion cu dormitor aerian (deși zborul a durat doar două ore), cu un echipaj format din trei oameni și șase pasageri, a costat 170.000 de euro. Zborul București – Reykjavik – Sibiu, la o reuniune internațională a liderilor de stat: peste 260.000 de euro. Turneul asiatic și sud-american al președintelui Iohannis, cu un ocol la Sibiu, a costat peste un milion de euro, conform jurnaliștilor de la Recorder. Costurile sunt asemănătoare și în cazul vizitei președintelui în America Latină: Brazilia, Chile și Argentina: aproximativ 1,2 milioane de euro. Costuri de peste 200.000 de euro pentru un zbor la Bruxelles Când a zburat, tot cu avion privat, la Bruxelles, pentru întrunirea Consiliului European, cu escală la Sibiu, Iohannis a plecat din București, a avut escală la Sibiu și apoi a aterizat la Bruxelles. De acolo, s-a întors în România, în Constanța (fără să aibă program oficial), iar costurile s-au ridicat la peste 200.000 de euro. Drept comparație, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a decontat în jur de 3.500 de euro pentru drumul Bruxelles-București, pentru că a folosit un avion comercial, explică jurnaliștii de la Recorder……” Integral: https://www.hotnews.ro

“Deutsche Welle: De ce omul lui Ciolacu și al Moscovei câștigă la Chișinău?  Discursurile și bunele intenții nu țin de foame iar votul pentru alegerile locale din Republica Moldova scoate la iveală nu doar strategiile mai bune ale pro-rușilor, ci și nemulțumirile unei populații sărăcite și obosite de o tranziție care nu se mai termină. Favoritul pro-rus al premierului Marcel Ciolacu a câștigat un nou mandat, din primul tur, în fruntea Primăriei Chișinăului, după ce în ultimul an s-a deghizat în pro-european și a lansat o formațiune paravan Mișcarea Alternativă Națională (MAN). Marcel Ciolacu a fost la Chișinău anul trecut și i-a promis susținere lui Ivan Ceban, apoi primarul moldovean a venit în România și a fost bine primit, mai ales de social-democrații români. De altfel, Primăria Chișinău a primit sub Ceban un sprijin substanțial de la Consiliul Județean Buzău, condus de social-democratul Petre Emanoil Neagu, un apropiat al premierului. Astfel, potrivit G4media.ro, Consiliul Județean Buzău a direcționat prin două hotărâri de anul trecut 400.000 de euro și 400.000 de lei pentru proiecte destinate Primăriei Chișinău. Fondurile vizau, între altele, amenajarea Parcului Catedralei și reparația unui pasaj pietonal subteran. Pe scurt, România investește din nou într-o zonă difuză din Republica Moldova, care întâmplător sau nu se întâlnește cu cea rusească. …. Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), care o va susține și pe Maia Sandu pentru mandatul următor la președinție, nu are după primul tur de scrutin al localelor niciun primar în cele 11 municipii ale țării iar pentru al doilea tur s-a calificat un singur candidat PAS, la primăria din Ungheni. Dacă premierul Ciolacu, în loc să mizeze pe omul rușilor, a cărui formațiune politică este menționată de Departamentul de Stat cu finanțare de la Kremlin, ar fi preferat liderii proeuropeni, poate că Republica Moldova, în loc să facă un pas în spate, ar fi făcut unul în față. ….” Integral: https://www.g4media.ro

“Gaura bugetară de la CFR crește, acum și online  Întîrzierile trenurilor de pe la noi sînt nu doar de notorietate, însă ele au loc cu o frecvență și o precizie că, de-ar fi să ajungă vreodată la timp, n-ar fi de mirare să ne trezim cu Grindeanu că demisionează și se retrage pe Muntele Athos, sătul de atîta tehnologie de secol XX, ca la noi. Există, totuși, și chestiuni care se petrec mereu la timp, fără să întîrzie ori să deraieze de la planul inițial, acelea de a menține și consolida gaura bugetară. Spre exemplu, CFR are nevoie de servicii de comunicație, ca să poată comunica întîrzierile la timp. În septembrie, compania de stat a scos la mezat un purcoi de bani, prin care urmărea să-și asigure telefonie fixă, radiocomunicații, fax, ceasoficare, sonorizare și video, Internet prin hot-spot și Wi-Fi, chestii complexe. Purcoiul de bani, ceva mai bine de șapte milioane de lei, a și fost atribuit, desigur, în urma unei proceduri simplificate. Una cu un singur participant, pentru că pur și simplu nu există nimeni capabil să ofere serviciile astea, în afară de, ați ghicit, Telecomunicații CFR SA. ….. Telecomunicații CFR SA nu e, nicidecum, vreun SpaceX, care să dețină tehnologii inaccesibile pe piața de la noi, deși asta susține CFR, că de-aia au făcut licitație numai cu ei. Compania asta este, în fapt, o chestie care există ca să aibă loc de muncă vreo 600 de angajați, dintre care o mînă de șefi super-bine plătiți. Anul trecut, compania a avut 62 de milioane cifră de afaceri și un profit de, wow, 155.000 de lei. ….” Integral: https://www.catavencii.ro

Vine Black Friday. Românii pot cumpăra produse la prețurile de dinainte de inflație

“Vine Black Friday. Românii pot cumpăra produse la prețurile de dinainte de inflație …. Anul acesta va fi unul special, pentru că românii își vor putea cumpăra produse la prețuri reduse, adică alea de dinainte de inflație. „Avem reduceri la unele produse și de 70%, ceea ce înseamnă că veți cumpăra lucruri la prețurile din, hăt, 2021”, spune un reprezentat al unui cunoscut magazin online. Experții în ecomonie spun că doar anul acesta românii se vor putea bucura de prețuri relativ normale, întrucât pentru 2024 se preconizează că inflația va crește cu încă 174% sau, conform Institutului Național de Statistică, cu 2,3%. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 8 noiembrie.”„Măsurile de austeritate impuse prin OUG 90/2023 riscă să submineze fundamentul sistemului sanitar, punând în pericol sănătatea și viața pacienților. Reprezintă, practic, un atentat la dreptul fundamental la sănătate, garantat de Constituție. Sănătatea nu este un lux, ci o necesitate, un drept care nu trebuie sacrificat pe altarul austerității…..”

beautiful fall picturesBuna dimineata intr-o zi de miercuri, 8 noiembrie!  Conform specialiștilor ANM, vremea se va răci, valorile termice urmând să scadă în cea mai mare parte a ţãrii.  Aria precipitațiilor va fi în extindere, iar cantitãţile de apã vor fi pe alocuri mai însemnate. La altitudini mari ploile se vor transforma în lapoviţã şi ninsoare, iar întensificările de vânt vor amplifica senzația de frig și va fi viscol. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 18 grade, cu cele mai scăzute valori termice în vest, centru și nord. La munte se intalează iarna cu ninsori, viscol și temperaturi negative. Bucuresti: 16/6 gr.C., ploi

“Administrația Spitalelor București cere modificarea Ordonanței austerității: „Impact profund negativ asupra spitalelor și pacienților” …. „Cu toate că, declarativ, OUG 90/2023 are drept scop stoparea unor cheltuieli excesive, necontrolabile, precum și restrângerea cheltuielilor publice, în realitate, aceasta produce o serie de probleme de ordin practic, cu impact deosebit de negativ în ceea ce privește sistemul de sănătate”, arată semnatarii memoriului. Ei subliniază faptul că „dreptul la protecția sănătății este un drept constituțional, care este posibil a se realiza doar dacă statul adoptă măsurile necesare pentru asigurarea și exercitarea sa, în condiții optime. Astfel, prin adoptarea tuturor măsurilor de reducere a cheltuielilor bugetare stabilite prin OUG 90/2023, fără a se face o derogare de la sistemul de sănătate, se aduce o gravă atingere dreptului constituțional al omului la protecția sănătății și obligației statului de garantare a sa”. „Măsurile de austeritate impuse prin OUG 90/2023 riscă să submineze fundamentul sistemului sanitar, punând în pericol sănătatea și viața pacienților. Reprezintă, practic, un atentat la dreptul fundamental la sănătate, garantat de Constituție. Sănătatea nu este un lux, ci o necesitate, un drept care nu trebuie sacrificat pe altarul austerității. Din grijă pentru oameni, apelăm la responsabilitatea și umanitatea factorilor de decizie pentru a revizui această ordonanță, asigurând astfel că toți cetățenii pot beneficia de servicii medicale de calitate, accesibile în permanență. Este un imperativ moral ca Guvernul să protejeze sănătatea publică și să nu o pericliteze prin politici fiscale restrictive, declară Oana Sivache, director general ASSMB. ….” Integral: https://www.hotnews.ro

“Inflația s-ar putea reaprinde în ianuarie-februarie / O depreciere de 1% a leului față de euro duce la scumpiri de 0,25-0,3% în următoarele 12 luni (raport)  Estimăm că inflația totală va atinge din nou un vârf de circa 8,0% în perioada ianuarie-februarie 2024, pe fondul modificărilor anunțate ale accizelor pentru produsele din tutun și al efectului venit din eliminarea plafonării adaosului comercial la produsele alimentare de bază, arată Departamentul de analiză al Erste Bank. …. Inflația de bază (IPC mai puțin prețurile volatile- alimente, energie etc) – indicatorul preferat al băncii centrale în monitorizarea presiunilor inflaționiste, va intra pe un teritoriu cu o singură cifră începând cu noiembrie 2023 și va rămâne peste inflația generală cel puțin în următorii doi ani…… „Ne reafirmăm prognoza de inflație pentru sfârșitul anului de 7,5% pentru 2023, dar ne așteptăm la presiuni inflaționiste ușor mai mari anul viitor. Estimăm ca inflația totală să scadă la aproximativ 5,3% până la sfârșitul anului 2024 față de 5,0% a/a cât estimam anterior.Estimarea noastră IPC la sfârșitul anului pentru 2025 este de 4,2% a/a, încă peste limita superioară a intervalului țintă al BNR de 2,5%±1pp pe termen mediu. Estimările noastre EUR/RON de la sfârșitul anului sunt de 5,0 pentru 2023, 5,10 pentru 2024 și 5,20 pentru 2025. Prin urmare, ne așteptăm ca deprecierea să fie treptată (aproximativ 1-2% în medie pe an), deoarece fundamentele ar trebui în cele din urmă să prevaleze. Estimările noastre arată că dinamica EUR/RON are un efect asimetric asupra prețurilor de consum și că o depreciere de 1% a leului față de euro ar trebui să determine creșterea prețurilor de consum cu aproximativ 0,25-0,3% în următoarele douăsprezece luni. ….” Integral: https://economie.hotnews.ro

“Trei riscuri asupra pachetului fiscal al Guvernului Ciolacu …. Lucian Croitoru a menționat trei riscuri la adresa efectelor preconizate ale pachetului fiscal. 1. Legea pensiilor „Avem de implementat o lege a pensiilor. Ea este o condiție pentru a accesa plata a patra din PNRR. După aceea, condiționează și modificarea Legii așa cum o vrem noi pentru a elimina inegalitățile dintre cohortele de pensionari. Un impact estimativ al acestei legi este undeva spre 0,7-0,8 puncte procentuale din PIB”, a spus Croitoru, în cadrul unui eveniment organnizat de CursDeGuvernare.ro. – Acum știm că Guvernul intenționează să o implementeze de la 1 septembrie 2024. „Asta reduce din riscuri. Ar fi fost o posibilitate aplicarea ei mai devreme, ceea ce ar fi mărit costurile bugetare. Nu putem exclude nici o aplicare a ei mai târzie. S-ar putea, tehnic, să fie necesar acest lucru”, a precizat economistul. 2. Legea salarizării unitare. „Această lege nu este concepută. Deocamdată nu știm cum arată, dar este clar că se intenționează să fie (să existe n.r.). Într-un an electoral, cum e 2024, riscul să crești salariile într-un domeniu va duce la un efect în lanț și derapaje”, a explicat el. În opinia sa, asta ar putea să anuleze tot ce face pachetul fiscal în prezent. 3. Acciza la combustibil Dacă se va prelungi aplicarea actualei legislații în privința accizei la combustibil, pachetul fiscal ar fi insuficient. Conform declarațiilor sale, în teorie ar urma să se mărească acciza, ceea ce va duce la o creștere de 34% comparativ cu anul trecut, fiind vorba, de fapt, de o „revenire la formula de calcul”. ….” Integral: https://economie.hotnews.ro

Salarii spectaculoase si prime de Sf Ilie la Hidroelectrica Cat a cheltuit compania de stat pentru fericirea angajatilor si a conducerii

“Salarii spectaculoase și prime de Sf. Ilie, la Hidroelectrica. Cât a cheltuit compania de stat pentru fericirea angajaților și a conducerii Compania de stat Hidroelectrica a cheltuit peste o jumătate de miliard de lei pentru salarii, prime, bonusuri și premii, în anul 2022. Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România a oferit prime de Paște, Sfântul Ilie (atunci când se sărbătorește Ziua Energeticianului) și de Crăciun în valoare de 12,1 milioane lei, în anul 2022. Informația apare în raportul anual al companiei. Salariul mediu la Hidroelectrica: 11.287 lei pe lună Hidroelectrica, cea mai valoroasă companie românească, intrată recent pe bursă, și-a recompensat angajații și conducerea cu salarii, prime, bonusuri și premii în valoare totală de 485 de milioane de lei, cu 7% sub bugetul alocat pentru anul 2022. …. Evident, cele mai mari salarii le-au obținut cei din conducerea companiei. Spre exemplu, Bogdan Nicolae Badea, Președinte Directoratului Hidroelectrica, a avut un venit anual încasat de 1,25 milioane lei, ceea ce înseamnă puțin peste 100.000 de lei (20.000 de euro) pe lună. Hidroelectrica a mai alocat 26,3 milioane lei pentru plata orelor suplimentare, 183 milioane lei în bonificații (conform Contractului Colectiv de Muncă) și 144 milioane lei în sporuri. ….” Integral: https://www.fanatik.ro

“Vor ajunge bucureștenii să se încălzească cu energie geotermală? „Acești cai verzi pe pereți îi vedem deja la Therme. Nu inventăm apa caldă, toată lumea civilizată folosește surse regenerabile”, spune directorul Elcen .… Compania are în plan accesarea de bani europeni prin Fondul de Modernizare pentru a utiliza energia geotermală din subsolul Capitalei pentru a încălzi o parte din locuitorii Bucureștiului. „Nu vorbim de înlocuirea sistemului, ci de o tranziție către energie regenerabilă, de hibridizare. Este o mișcare firească, similară cu sectorul energiei electrice, unde au intrat, la început mai sfios, acum cu curaj, energii verzi. Toată lumea civilizată folosește energie regenerabilă pentru încălzire”, spune Crețu. În România avem câteva orașe care se încălzesc cu energie geotermală, precum Oradea sau Beiuș. …. „Odată cu stabilizarea sistemului, cu trecerea în logica de investiții, cu războiul din Ucraina care ne-a arătat cât de importantă este securitatea energetică, iată că subiectul geotermal devine important, atât din punctul de vedere al eficienței, cât și al securității. Deci nevoia există, contextul este potrivit pentru că prețul gazelor a crescut și atunci ne interesează o energie cât mai ieftină pentru bucureșteni. Nu înseamnă că visăm că într-un an de zile Bucureștiul se va încălzi pe geotermal, mai ales că temperaturile nu sunt foarte mari sub București, nu vorbim de 100 de grade, ci de 40-50-60 de grade. Însă energia geotermală poate fi un aport foarte bun, mai ales în perioada de vară, când pierderile sunt mari”, spune șeful Elcen. .... El a precizat că, deși zona de nord a Capitalei pare mai bogată, resursele de apă geotermală ar fi în tot subsolul Capitalei, iar centrale noi pot fi construite chiar pe amplasamentul actualelor CET-uri. În plus, partea de nord a Capitalei este mai deficitară în privința încălzirii centralizate, întrucât toate CET-urile sunt spre sudul orașului. .…” Integral: https://economie.hotnews.ro

“Consilierii personali ai ministrului Burduja: De la Tânărul European al Anului 2021, la tânăra milionară sprijinită de Rareș Bogdan și la tânărul cu studii SRI  Ministrul energiei Sebastian Burduja este ajutat în activitatea de zi cu zi, la cabinetul său, de o echipă formată din opt consilieri, potrivit informațiilor transmise de Ministerul Energiei la solicitarea HotNews.ro. Această echipă este remunerată, fiind diferită față de Consiliul Consultativ format din 32 de consilieri cu titlu onorific, care ar urma să elaboreze analize și rapoarte în mod gratuit, la cererea ministrului. Lista consilierilor personali începe cu Dragoș Ștefan Roibu, directorul de cabinet, despre care HotNews.ro a mai scris că este partener de afaceri al familiei Burduja. Potrivit Ministerului Energiei, cei opt sunt: Dragoș Ștefan Roibu, Andrei Nicolae Popa, Constantin-Alexandru Manda, Oana Babagianu, Nicolae Niculăiță, Ana-Maria Andone, Alexandru Rusu și Lia Ruxandra Ruscea. Cine este tânărul cu studii la SRI care conduce Complexul Energetic Valea Jiului Dragoș Ștefan Roibu este șeful de cabinet al ministrului Sebastian Burduja, însă pare un apropiat al familiei. Potrivit datelor de pe Termene.ro, Dragoș Ștefan Roibu deține împreună cu sora ministrului, Mădălina Ana Burduja, în cote egale, firma Dynamic Energy Systems SRL. ….HotNews.ro a scris despre Roibu cum a încercat să ajungă la șefia Hidroelectrica. Andrei Nicolae Popa este proaspăt numit președinte al Consiliului de Administrație al Complexului Energetic Valea Jiului. Despre acesta, Europa Liberă a scris că are zero experiență în energie, dar cu studii la Academia SRI și Institutul Confucius. Are 28 de ani, a studiat la Științe Politice și Drept, are un master la Academia Națională de Informații a SRI și cursurile Institutului Confucius, finanțat de statul chinez. Numirea acestuia ca șef al Complexului Energetic Valea Jiului a stârnit controverse în presă din cauză că nu are niciun fel de pregătire în domeniul energetic…..Constantin-Alexandru Manda este coordonator advocacy la Societatea Academică din România (SAR), având în portofoliu proiectul “Școli curate”. Student la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, a câştigat titlul Tânărul European al Anului 2021, potrivit Agerpres…… Până să ajungă la cabinetul ministrului energiei a lucrat la cabinetul fostului premier Nicolae Ciucă. …. Oana Babagianu a mai lucrat cu Sebastian Burduja și la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, în funcția de consilier superior. Mai deține și funcția de membru în Consiliul de Administrație la Distribuție Energie Electrică Cluj, potrivit declarației de interese. Are o avere impresionantă, fiind asociată în cinci firme, una dintre ele deținând un coafor la Londra, promovat în țară de către Ana-Maria Prodan, nașa sa, scria PressHub în august 2022. A locuit 15 ani în străinătate, este secretar general adjunct al PNL Diaspora, organizație condusă de europarlamentarul Rareș Bogdan, și fiica unui lider local liberal, tatăl său fiind subprefect al județului Ialomița.  ….” Integral: https://economie.hotnews.ro

“Timpul hibrizilor ….. Pe camerele de supraveghere, la fiecare trei detecţii ale lupilor, apare şi un câine maidanez în imagine. Aceştia se ţin după lupi şi, după cum ne informează specialiştii, strică compoziţia genetică a dobitoacelor. Ceva asemănător se întâmplă şi în politică. Acum vreo douăzeci de ani exista o populaţie de liberali în România. Unii dintre aceştia se grupaseră în Partidul Naţional-Liberal (PNL). Acele timpuri au apus. După câteva ture de hibridizare cu social-democraţii, acum PNL s-a reunit pentru a-şi definitiva strategia. Un lucru este absolut sigur: PNL aparţine aceluiaşi ecosistem ca PSD, specializat în parazitarea Statului. Însă actualii “liberali” au o dilemă. Să meargă singuri în alegeri sau pe liste separate? Actualul preşedinte al PNL, plagiatorul Nicolae Ciucă, ne-a lămurit. Oricum nu este nici o diferenţă, pentru că domnia-sa ştie că după alegeri “sunt mulţi alegători care vor accepta ideea unei alianţe la guvernare cu PSD”. O guvernare hibridă, cum s-ar spune. Rămâne de văzut dacă PSD va mai accepta hibridizarea. Nu de alta,dar şi ei au opţiuni. Din ce în ce mai des, pe camerele de supraveghere, membrii PSD sunt văzuţi împreună cu membrii AUR. În fond, de când a început să se apropie frigul pernii, ambele partide au îmbrăcat blana ultra-naţionalismului economic. Cât despre economie,aceasta a intrat într-o fază hibridă. Capitalism plus comunism. Să vă explic. Am primit zilele trecute un card de la Guvern. Unul hibrid. Nu râdeţi, chiar este hibrid. Seamănă cu un card bancar, dar nu este un card bancar. Are pe el bani proveniţi de la Guvern, dar şi de la Uniunea Europeană. Este vorba despre “prima de carieră didactică”. Suma finală este, şi aceasta, hibridă. 1050 de lei plus 450 de lei. Nu am înţeles de ce sunt două sume. Cardul are şi o aplicaţie pe telefon. Acolo scrie că au fost virate ambele sume pe card, însă la mine pe card apare doar prima. Probabil omul de la Ministerul Educaţiei care a scornit toată afacerea are diplomă de “dottore” în matematică. Cât despre instrucţiunile de folosire, acestea sunt 100 la sută româneşti. Nici un dascăl nu a înţeles ce putem face cu banii. Un magazin spune că profesorii îşi pot cumpăra frigidere. Dacă pun diferenţa. Scena pare dintr-un film prost de comedie, dar vă asigur că este reală. Mai clar este ce nu putem face cu banii. Nu am voie să iau cărţi din străinătate. Atunci cum să fiu şi eu la curent cu ce mai apare în domeniul meu? Probabil intenţia iniţiatorilor programului este să ne luăm câte un laptop ieftin, făcut pe vapor. …. Şi în materie de bănci, majoritatea PNL-PSD are o politică hibridă. Pe de-o parte, s-a apucat să taxeze suplimentar băncile. Pe de alta, se plânge că băncile sunt “lacome” pentru că au mărit comisioanele. Da? Dar Guvernul cum este, atunci când le ia banii? …. În Orientul Mijlociu, un război hibrid. Cred că, mai nou, îi spune “asimetric”. Pe de-o parte, Hamas măcelăreşte civili. Pe de alta, Israelul a trimis trupe în Gaza. Reacţia Occidentului, hibridă. Deplânge “pierderile civile”, însă plânge şi mai tare atunci când trupele israeliene atacă zonele în care s-au baricadat teroriştii. Aşa cum observa cineva, Israelul a devenit singura ţară din lume care nu mai are voie să câştige un război. În toată această lume tulbure, o veste bună. Ministrul Agriculturii declară că “au scăzut preţurile la cozonac şi drojdie”. ….” Integral: https://www.bursa.ro

Scandalul votului pentru familia tradițională: Lasconi s-a retras de pe lista USR, după ce Drulă i-a cerut să o facă <span style="color:#990000;">UPDATE</span>“Bolile din scandalul Lasconi. Cine s-a ascuns după locomotiva oportunistă …. Nimeni nu îi contestă dnei Lasconi dreptul de a avea o opțiune personală în privința familiei și să o exprime printr-un vot, după cum susținătorii săi încearcă să inducă. Dar: 1.Referendumul din 2018, la care dna Lasconi a participat, nu a fost despre familie. A fost despre Dragnea. A fost mișcarea prin care Dragnea a încercat o contralovitură după protestele masive împotriva sa, a încercat să își recâștige susținerea populară și să dea o smetie Occidentului care susținea justiția din România. Cunosc conservatori convinși care au boicotat referendumul, la care ar fi votat DA conform convingerii lor, tocmai pentru că au înțeles miza lui Dragnea. A încălca boicotarea mișcării lui Dragnea însemna că ori nu ai înțeles miza, ori nu îți păsa de ea, implicit de zecile de mii de oameni care ieșeau cu disperare în stradă ca să salveze țara și justiția de Dragnea. Așa ceva descalifică iremediabil. Ironic, cel care a organizat boicotul a fost USR, iar neatingerea cvorumului de prezență a reprezentat primul mare succes al partidului a cărui listă la europarlamentare dna Lasconi o conducea. 2.Atunci când ai convingeri conservatoare, repet, perfect legitime, nu ai ce căuta într-un partid liberal. Când ai convingeri conservatoare, nu ai ce căuta în grupul parlamentar european ALDE, unde dna Lasconi ar fi funcționat că europarlamentar. …. Asta nu e însă doar problema dnei Lasconi. USR, care se pretinde singurul partid liberal din România, este pe cale să facă alianță cu două partide conservatoare: PMP și Forța Dreptei, ai căror lideri au susținut deschis referendumul lui Dragnea. …. Dar cu mult mai importantă era popularitatea dnei Lasconi, pe care au hotărât să o transforme în locomotivă. Punerea dnei Lasconi pe lista pentru PE a avut o tușă majoră de imoralitate politică, după ce domnia sa nu a încetat să promită la Câmpulung că este primar pentru cel puțin două mandate. După anunțarea noii candidaturi a tot scăldat-o în privința intențiilor reale. Ce va alege până la urmă, primăria sau PE?…. Ba era vehiculată și o candidatură prezidențială. Adică dna Lasconi era împinsă în bătălii care, în mod normal, ar fi trebuit să fie duse de președintele partidului. De ce nu deschide dl Drulă lista la PE? De ce nu candidează dl Drulă la prezidențiale? E un lider tânăr, ar trebui să fie vârful de lance, să intre în ring, să treacă prin testul focului. Nu poți să vestești noua politică folosind mijloacele vechii politici, mai ales când vizezi un electorat sătul de vechea politică. ….” Integral: https://spotmedia.ro
“USR îi plătește 6.500 €/lună lui Cristian Ghinea, fost ministru USR. Cu 33% mai mult decât în 2022 …. Din cercul restrâns al sfetnicilor lui Drulă fac parte Dan Barna, Ionuț Moșteanu, Vlad Botoș și Cristian Ghinea. Newsweek România a dezvăluit în urmă cu jumătate de an că USR i-a plătit, în 2022, drept servicii de consultanță politică, 50.000 de Euro din subvenția primită de acest partid de la bugetul de stat unui SRL deținut de Cristian Ghinea Ceea ce corespundea unui salariu lunar de circa 5000 de Euro. …. Conform datelor publicate pe pagina de internet https://transparentasg.usr.ro/ , USR i-a mărit contractul lunar pe care i-l plătește companiei Thinking Ahead Research and Consultancy SRL, al cărui unic asociat este Cristian Ghinea, președintele departamentului de policy al acestui partid. Astfel, sumele plătite drept consultanță politică acestui SRL, au crescut la 31.000 (6200 Euro) lei în iulie 2023 față de o medie de 25.000 lei (5000 Euro) în 2022. …. Conform unor surse din USR, Ghinea este cel mai bine plătit membru al acestui partid din subvenția de la stat. Pe locul doi se situează Andrei Constantinescu, un apropiat al lui Dan Barna, cu circa 5000 Euro lunar, luați tot pe consultanță politică din subvenția primită de USR de la stat. …..” Integral: https://newsweek.ro

“AUDIO EXCLUSIV De ce a demisionat Piedone din funcția de președinte executiv al partidului fondat de Dan Voiculescu / Scandal în PUSL după ce partidul a anunțat că o susține pe Gabriela Firea pentru funcția de primar general  Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, care deținea și funcția președinte executiv al partidului fondat de Dan Voiculescu, s-a declarat nemulțumit, într-o “serie de înregistrări transmise colegilor de partid și obținute de G4Media.ro, că PUSL a anunțat luni, peste capul său, că o susține pe Gabriela Firea la un nou mandat de primar general. Piedone le-a transmis colegilor primul mesaj audio înregistrat luni la ora 22.00, unde face o serie de declarații incoerente, îi anunță că este ”comunicatorul numărului 1 al partidului” și cere să fie consultat. Piedone transmite alte două mesaje în cursul dimineții de marți, în care anunță că demisionează din funcția de președinte executiv. Potrivit surselor G4Media.ro, Pideone intenționa să candideze el la un mandat de primar general iar comunicatul prin care PUSL anunța că o susține pe Firea i-a încurcat planurile. ….Mesajul înregistrat transmis luni seara de Piedone pe grupul de Whatsapp ar fi stârnit nemulțumirea colegilor de partid. Potrivit surselor G4Media.ro, aceștia i-au amintit că partidul are o conducere colegială și că membrii PUSL nu sunt subalternii președintelui executiv. Mai mlt, i-ar fi reproșat că a ajuns primar la sectorul 4 și ulterior la sectorul 5 inclusiv cu sprijinul PUSL. …. Partidul fondat de Dan Voiculescu, PUSL, a anunță, luni, într-un comunicat semnat de Lavinia Șandru, că o susține în continuare pe Gabriela Firea pentru mandatul de Primar General al Capitalei. Comunicatul a fost dat publicității în ziua în care PSD a decis expirarea suspendării și revenirea în funcțiile de președinte al PSD București și prim-vicepreședinte la nivel național. ….” Integral: https://www.g4media.ro

Firea revine la șefia PSD București după ce a eliberat 30.000 de bătrâni din beci

“Firea revine la șefia PSD București după ce a eliberat 30.000 de bătrâni din beci …. Se pare că Gabi Firea a eliberat cei 30.000 de bătrâni fără să se consulte în prealabil cu Florentin Pandele, de frică că acesta s-ar fi opus eliberării bătrânilor și ea nu și-ar mai fi primit funcția de președinte PSD București înapoi. Totuși, Gabi Firea a mai păstrat vreo 20.000 de bătrâni în beci, pentru a negocia de pe poziții de forță obținerea unor candidaturi viitoare. Președintele PSD Marcel Ciolacu, cel cu care Firea a negociat eliberarea celor 30.000 de bătrâni, caută momentan membri de partid de încredere cărora să le ofere bătrânii pentru a face bani de pe urma lor. Dar bani pe care să-i dea partidului, nu să-i păstreze pentru ei, ca Firea și Pandele, că în 2024 sunt patru ture de alegeri și PSD are mare nevoie de bani pentru propagandă. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 7 noiembrie.”Zegrean: Limitarea plăților cash pentru români este neconstituțională. Este libertatea persoanei”

autumnal leaves of beech and maple, aerial view of national park in northern japan

Buna dimineata intr-o zi de marti, 7 noiembrie!  Vor fi mai ales averse, iar izolat descãrcãri electrice şi cantitãţi de apã mai însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificãri în zona montanã înaltã. Mai ales spre sfârşitul intervalului se va forma ceaţã, pe arii restrânse în regiunile intracarpatice şi izolat în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 și 24 gr C, iar cele minime între 4 și 16 gr C. In Bucuresti temperatura maximã va fi de 22…23 gr, iar cea minimã de 7…9 gr. Cerul va avea înnorãri temporare, însã probabilitatea de ploaie va fi redusã.

“Un sfert din investițiile cu bani UE în satele și comunele din România nu sunt finalizate cu o lună înainte de închiderea PNDR 2014-2022/ Regiunea Centru are cele mai puține proiecte și cel mai mare procent de investiții nefinalizate – GRAFICE …. Cel mai mare procent de investiții neterminate se înregistrează în regiunea Centru, 32%, deși are cu 50% mai puține dosare decât regiunile Sud, Sud-Vest sau Vest, care au procente mai mari de investiții finalizate. Este vorba, în total, de peste 100.000 de proiecte în valoare de 7,2 miliarde de euro pentru sprijinirea agricultorilor, modernizarea infrastructurii din satele și comunele din România (școli, licee, grădinițe, cămine, canalizări, stații de epurare, alimentare cu apă etc) și formare profesională ori dobândirea de competențe în mediul rural. Dintre acestea, sunt finalizate 78.000 de proiecte în valoare de 3,68 miliarde de euro. Primarii și specialiștii consultați de G4Media.ro spun că unul dintre motivele pentru care proiectele nu sunt finalizate la timp este numărul insuficient de angajați ai Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) care lucrează dosarele, verifică documentele, face completări etc. Alte motive invocate de autorități sunt birocrația excesivă, lipsa forței de muncă pe șantiere și creșterea semnificativă a prețurilor în domeniul construcțiilor. Vezi o analiză completă aici.  Din punct de vedere al valorii proiectelor, în mai mult de jumătate din țară, în regiunile Nord-Vest, Vest, Nord-Est, Sud-Est și Centru, au fost accesate doar jumătate din fondurile totale, deși mai este doar o lună până la încheierea exercițiului financiar PNDR 2014-2022. Cele mai multe proiecte au fost accesate în regiunea Nord-Vest (Satu Mare, Bihor, Sălaj, Cluj, Bistrița Năsăud, Maramureș), 23.147 de dosare, iar cele mai puține (cu excepția București-Ilfov), în regiunea Centru (Alba, Mureș, Sibiu, Brașov, Harghita, Covasna), 9.322 dosare. ….” Integral: https://www.g4media.ro

Florin Iordache, șef al Consiliului Legislativ, fost ministru al Justiției FOTO Inquam Photos

“Florin Iordache, șef al Consiliului Legislativ cel mult încă zece ani. Cum apar noi pensii speciale  Mandatele șefilor de la Consiliul Legislativ ar putea fi limitate (două de cinci ani fiecare), după cum arată o prevedere a unui proiect de lege aflat pe ordinea de zi a Senatului. În prezent, nu există o limită privind durata unui mandat la instituția care avizează toate proiectele de lege. Potrivit unei prevederi, menținută inclusiv în raportul de la Comisia juridică din Senat, conducerea Consiliului Legislativ ar avea dreptul la maxim două mandate de câte cinci ani.  …. Noi pensii speciale  Nu în ultimul rând, în proiectul de lege e o prevedere care a fost strecutată încă de la Camera Deputaților Mai precis, apariția de noi pensii speciale. Violeta Alexandru, fostă ministră a Muncii, a sesizat problema încă de la dezbaterile din plenul Camerei. Mai precis, într-un articol din finalul proiectului de lege e precizat că „Prevederile Legii nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător personalului Consiliului Legislativ – organ consultativ de specialitate al Parlamentului – și membrilor acestuia”. Funcționarii publici parlamentari sunt beneficiari de pensii speciale, în prezent fiind calculate ca 80% din baza de calcul reprezentată de media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni înainte de data pensionării. În loc să reducă numărul „specialilor”, Coaliția ar urma să îl crească, dacă această prevedere va trece de cele două foruri din Parlament.  ….” Integral: https://adevarul.ro

CP Tariceanu - “Când ai pensie specială, nu contează că ți se zice „gunoi”   Mă uitam vineri la o fericită întâlnire dintre Călin Popescu-Tăriceanu și activistul civic Marian Ceaușescu. Tăriceanu tocmai dăduse o declarație în fața autorităților, lucru cu care e deja obișnuit, căci dosarele lui sunt de notorietate, chiar dacă prescrise, și știe deja mersul lucrurilor în sistemul de justiție. Marian Ceaușescu îl aștepta la ieșire și, după bunul lui obicei, l-a întâmpinat pe politician cu epitete nu tocmai flatante, de tipul: „borfaș”, „escroc” și „gunoiul politicii românești”. În ciuda faptului că toate aceste apelative erau strigate, deci e imposibil să nu le fi auzit, pe chipul lui Tăriceanu nu se vedea umbră cât de mică de furie, de enervare. Și a mers tacticos către mașină, ocupând locul din spate, ca un veritabil lord care și-a rezolvat treburile și se pregătește să plece înapoi la el, la castel. M-am uitat la înregistrarea lui Marian Ceaușescu de cel puțin zece ori. Și, la fiecare vizionare, m-am întrebat cum o fi să ți se strige public că ești un hoț, un borfaș și un gunoi, iar tu să nu ai o vagă reacție emoțională. …. Călin Popescu-Tăriceanu are una dintre cele mai mari pensii speciale din România, fiind surclasat numai de Adrian Năstase, un alt personaj care funcționează altfel decât ne putem noi imagina, fie și doar pentru că Năstase crede, în capul lui, că a fost deținut politic. Și când îți intră în cont în fiecare lună peste 10.000 de lei doar cu titlu de pensie specială, lucrurile încep să se vadă altfel. Ce mai contează părerea lumii, atunci când tu îți permiți, la orice oră din zi sau din noapte, să mănânci la restaurant sau să bei o șampanie scumpă? Ce mai contează umilința publică, dacă tu ai acasă o piscină și un jacuzzi unde te poți relaxa și trece peste aceste mici incidente? De ce te-ar enerva că te înjură unul pe stradă, când tu știi că și din banii lui tu încasezi lunar o pensie specială? Pentru că ai fost parlamentar și pentru că ești special. Și da, ești borfaș! Ești escroc! Ești gunoi! Dar unul special. Plătit chiar din banii celor care te înjură. ….” Integral: https://republica.ro

Zegrean: Limitarea plăților cash pentru români este neconstituțională. Este libertatea persoanei  …. Începând cu 1 noiembrie au intrat în vigoare măsurile incluse în pachetul de modificări fiscale și reduceri de cheltuieli bugetare pentru care Guvernul Ciolacu şi-a asumat răspunderea.  Conform acestui pachet, se reduc plăţile cash la companii şi persoane fizice. Plăţile către persoanele juridice se vor putea face în limita unui plafon zilnic de 1.000 lei/persoană. …. Fostul președinte al Curții Constituționale a explicat într-un scurt interviu pentru Newseeek România de ce statul nu poate să îi oblige pe români să facă plăți doar cu cardul. ”Eu am zis când eram la Curte. Curtea s-a pronunțat pe problema asta. Cred că sunt cel puțin două decizii în care a spus că statul nu îl poate obliga pe angajat să ia banii pe card și să facă cumpărături numai cu cardul. Nu. Asta nu se poate face. Deci este practică. Nu știu de ce Curtea Constituțională, de data asta, a trecut peste această practică. …. ”Sigur că, dacă cineva va sesiza Curtea Constituțională într-un proces, eu știu, va fi amendat unul că a plătit mai mult decât putea să plătească cu cash, și va face proces, eu sunt convins că într-o astfel de situație Curtea va spune da, omul acesta are dreptate. Nu poți să-l obligi pentru că este libertatea persoanei până la urmă și dreptul de proprietate și creanțe asupra statului sunt garantate. Deci e dreptul meu de proprietate. Dacă-s banii mei, fac ce vreau cu ei. Banii mei n-o să-mi spună Ciucă sau Ciolacu de-acum și ce să cumpăr pe banii ăia”, a mai spus Zegrean.  Magistratul este de părere că, de fapt, de toată această tevatură vor avea de câștigat doar băncile, care își vor strânge din comisioanele pentru operațiuni, banii pe care trebuie să-i dea statului.  ”Ați văzut care este, de fapt, substratul la toată povestea aceasta? Toate plățile se fac prin bănci. Iar băncile lucrează pe comision, nicio bancă nu lucrează pe ”de-a pomana”. Și, sigur că, dacă cresc operațunile la bănci, cresc veniturile băncilor. Și băncile își acoperă până la 1% pe care trebuie să-și dea la statul român din cifra de afaceri prin chestia asta. Simplu ca bună ziua”, a mai spus Augustin Zegrean. ….. Să știți că pe vremea comuniștilor nu era voie să tai vițelul dacă aveai vacă și făcea un vițel. Trebuia să-l crești și să-l dai la stat. Dacă-l tăiai te băga la închisoare. Eu sunt avocat, am fost de față, deci martor în viață, când l-a întrebat judecătorul pe un om: ”de ce ai tăiat, mă vițelul?” El a răspuns: ”Dar nu am știut că nu e al meu”. Dar nu este singura monstruozitate din legea aceasta. Sunt multe altele”, a mai spus Zegrean. ….” Integral: https://newsweek.ro

Fratii Micula, goana dupa primul miliard

“Alchimia fraților Micula | Cum s-au plâns constant de relația cu statul român, dar au beneficiat de sprijin politic …. Fabricile de alimente, construite în zona considerată defavorizată, au contribuit consistent la economia județului, multe dintre produse fiind și exportate. Și, deși s-au plâns permanent de relația cu decidenții români, oamenii de afaceri din Țara Beiușului au avut conexiuni puternice cu politicienii din Bihor. Vorbim acum și despre încrengăturile politico-economice din jurul grupului de firme, cu care statul român este încă în litigii. Frații Micula s-au plâns de relația cu decidenții statului român, dar au beneficiat de sprijin politic În mod constant, frații Micula s-au plâns de relația cu decidenții statului român, dar au beneficiat de la început de sprijin politic. Adrian Criș, redactor-șef adjunct Bihoreanul:Acești oameni au conștientizat faptul că puterea financiară depinde de influența politică și, la un moment dat, aveau angajați care au candidat pe listele pentru Consiliul Municipal Oradea, Consiliul Municipal Beiuș, Consiliul Local Ștei, Consiliul Județean Bihor. Pe listele mai multor partide”. Complicitățile politice cu frații Micula au fost evidente. O rudă de-a lor, Cornel Popa, a fost directorul grupului de firme European Drinks până în 2000, când a fost împins în politică. A fost președintele PNL Bihor, președinte al Consiliului Județean, dar și senator al României. …. Ajutor de stat pentru frații Micula În martie 2015, Comisia Europeană consideră că plata despăgubirilor către frații Micula este ajutor de stat și dispune recuperarea sumelor deja plătite. ….Frații Micula contestă la Tribunalul European și câștigă, în 18 iunie 2019, anularea deciziei Comisiei Europene. Deși decizia Comisiei Europene a fost anulată, investigația în domeniul ajutorului de stat a rămas deschisa, motiv pentru care se menține obligația de a nu plăti voluntar până la o decizie finală a CJUE. …. În 2019, dobânzile și penalitățile pentru datoria pretinsă de frații Micula și cele trei firme implicate în procese, se rostogolea. Curtea de Apel București permite executarea statului. În decembrie 2019 – ianuarie 2020, Guvernul Orban plătește forțat sume suplimentare până la stingerea creanței. De-a lungul anilor au avut loc zeci de procese în mai multe jurisdicții, în șase țări unde frații Micula au încercat să execute statul român. …. În ianuarie 2022, intervine o nouă întoarcere a situației. Curtea Europeană de Justiție anulează decizia Tribunalului European, care a validat plățile către Micula, și trimite cazul spre rejudecare, dar cere să se recupereze aproape un milliard 400 de milioane de lei. …. Comisia Europeană cere ultimativ guvernului României să recupereze banii de la Micula, dacă mai are de unde. Responsabil este Ministerul de Finanțe și, într-un raport al Curții de Conturi din 2022, reproșează Autorității Fiscale că nu a realizat toate demersurile pentru recuperarea ajutorului de stat acordat în cazul Micula. Cu toate acestea, din comunicarea Ministerului apar zeci de procese în care Direcția Mari Contribuabili din ANAF încearcă să recupereze sumele prin titluri executorii, cu un efort uman și material greu de socotit. …. Cosmin Savu: Președinta completului care a dat sentințe în favoarea fraților Micula și a grupului de firme pe care aceștia le controlează, s-a pensionat și a intrat în politică. Este astăzi membru PSD. Celelalte două membre ale completului, două judecătoare, sunt astăzi cercetate de către Inspecția Judiciară. Peste două miliarde de lei au intrat în conturile fraților Micula și al firmelor care au fost parte din procesul internațional. Banii au dispărut la fel de repede cum au intrat. European Food are astăzi restanțe la Finate, la fel și Starmill și Multipack. Toate sunt înregistrate la Direcția Mari Contribuabili a Anafului. ….” Integral: https://stirileprotv.ro

“Impozitarea muncii în România – cea mai mare dintr-o listă de 16 țări europene analizate  Un studiu comparativ realizat de Romanian Business Leaders (RBL) privind impozitarea veniturilor din salarii în 16 țări europene arată că impozitarea muncii în România este printre cele mai împovărătoare raportat la costul total suportat de angajator. Astfel, salariații români rămân cu cei mai puțini bani în mână după plata impozitelor și taxelor către bugetul de stat, comparativ cu restul țărilor analizate. La un calcul simplu rezultă că pentru un salariu brut lunar de 1.000 euro (5.000 lei), românii au cel mai mic salariu net. …. În timp ce un angajat român rămâne în mână cu 572 de euro, comparativ cu acesta, un angajat bulgar rămâne cu 653 de euro, iar unul olandez cu 746 de euro. Principalul motiv pentru această situație este faptul că, deși are o cotă unică de impozitare a veniturilor din salarii, România se află printre cele 6 țări (dintre cele 16 analizate) în care contribuțiile sociale se aplică neplafonat asupra veniturilor din salarii. În același timp, majoritatea țărilor analizate care au impozit progresiv sau cote diferențiate de impozit, au contribuțiile sociale plafonate maximal, pentru a echilibra povara fiscală totală asupra muncii. …. Studiul comparativ atrage atenția asupra faptului că, în absența unei plafonări maximale a contribuțiilor sociale (CAS și CASS), orice mărire de fiscalitate (precum un impozit progresiv) în țara noastră ar conduce la o scădere și mai mare a salariului net pe care un angajat român l-ar primi comparativ cu salariații din celelalte țări analizate și la o erodare și mai accentuată a puterii de cumpărare comparativ cu țările vecine. În schimb, o plafonare a contribuțiilor sociale, în paralel cu implementarea unor deduceri mai mari, mai ales pentru salariile mici, ar permite o eventuală ajustare a cotei unice de impozit pe salarii pentru a echilibra această povară fiscală prin redistribuirea ei în mod echitabil în societate. ….” Integral: https://economie.hotnews.ro

“Peste 160.000 de persoane apte de muncă rămân inactive în România. Cum s-a ajuns aici …. Peste 160.000 de persoane apte de muncă rămân inactive în România deși angajatorii se plâng de un deficit major al forței de muncă. Datele disponibile arată că 32,5% dintre acestea, cu vârste cuprinse între 18 şi 29 de ani, nu au educaţie. Principala cauză a acestui fenomen fiind faptul că actualul regim politic este singurul din ultimii 100 de ani care nu a adoptat măsuri concrete şi eficiente pentru a integra pe piaţa muncii lucrătorii defavorizaţi, susţin analiştii RISE România – Reţeaua Română a Întreprinderilor Sociale de Inserţie. ….”România se numără printre ţările cu un cadru de politici slab în privinţa inserţiei pe piaţa muncii a lucrătorilor defavorizaţi, alături de Bulgaria, Letonia, Polonia şi într-o oarecare măsură Italia, se arată într-un raport european care analizează tendinţele şi provocările Întreprinderilor Sociale de Inserţie (ISI). … Principala cauză a acestui fenomen este că actualul regim politic este singurul din ultimii 100 de ani care nu a adoptat măsuri concrete şi eficiente pentru a integra pe piaţa muncii lucrătorii defavorizaţi – persoanele cu dizabilităţi, cei din închisori, fără educaţie şi pregătire profesională, conform Agerpres.  Cu excepţia câtorva măsuri simbolice definite în Legea-cadru 219/2015, nu există un cadru naţional de sprijin politic pentru ISI-urile din România, relevă documentul. ….” Integral: https://newsweek.ro

Opinie Dragoş Damian, Terapia Cluj: Ok, vă văicăriţi...

“Opinie Dragoş Damian, Terapia Cluj: Ok, vă văicăriţi cât e ziua de lungă de deficitul de resursă umană, dar care sunt soluţiile? …. Mediul de afaceri din Romania, imbogatit peste masura dupa doi ani de greedflatie, pomeni de la guvern si facilitati date aiurea, nu pierde nici o ocazie sa se vaicareasca despre tot si toate. …. Criza de oameni calificati si necalificati si in general, de oameni doritori sa munceasca, este intr-adevar foarte grava, deja provoaca ingrijorare pentru majoritatea investitorilor. Sa explicam: doi ani s-a crescut din greedflatie, volumele de servicii si de marfa nu s-au majorat. Bani facuti usor. Acum, pentru a creste volumele de servicii si de marfa, sunt necesari angajati. Astfel incat, oriunde deschizi o sursa de informatii vezi un director general, un specialist HR, un vanator de capete, pe oricine, care se vaicareste ca este greu sa gasesti resursa umana profesionista, ca economia are de pierdut, ca “tineretul” nu mai vrea munca fizica in fabrici, ca brain-drain-ul nu poate fi tinut in friu, etc. ….Nici nu mai conteaza cum s-a ajuns aici: legislatia muncii care trebuie sa “asculte” de legislatia comunitara desi este in antiteza cu interesele noastre; companii care furau angajati de la cele care ii instruiau; migratii masive catre domeniile care aveau facilitati fiscale sau catre fandoseli de genul munca remote, munca de acasa si munca de 4 zile; credinta ca robotii, inteligenta artificiala, digitalizarea si asiaticii sunt rezolvarea la problema; sistemul de invatamant complet rupt de conceptul de angajabilitate. Desigur, o contributie perfecta au avut firmele de plasare de forta de munca, platformele de recrutare si vanatorii de capete, care au adulmecat ocazia si au iesit la produs cu o eficienta remarcabila, 30-35% fluctuatie in industrial este un indicator de reusita de care pot fi mandri. ….Ati observat cum se reabiliteaza si extind aeroporturile din tara, in marea majoritate utilizand fonduri europene? Da, de pe aceste aeroporturi reabilitate si extinse vor pleca si mai multi romani la munca in strainatate. Sa vedeti cum ramaneti dupa 2025 fara orice fel de resursa umana calificata – cred ca stiti de ce. ….” Integral: https://www.zf.ro

“Speculații, mistificări și exagerări privind mărimea diasporei românești (analiză)  Mărimea și compoziția diasporei au constituit temele unor speculații, mistificări și estimări exagerate în spațiul public, arată un raport de cercetare Rethink prezentat la o conferință vineri. S-au amestecat diaspora etnică și cea a cetățenilor români ori au fost incluse persoane implicate în migrația pentru muncă sezonieră. …. Din perspectiva Rethink, diaspora este în primul rând reprezentată de cetățenii români mutați în străinătate și de copiii lor care au reținut cetățenia română. Persoanele care au o identitate asumată românească pot de asemenea fi considerați parte a diasporei, dar cineva care nu este născut în România și nu este înregistrat ca având cetățenia română în țara-destinație devine invizibil statistic.  …. Între recensămintele din 2011 și 2021, numărul românilor rezidenți în alte țări UE a crescut cu aproape 1,6 milioane în total. Chiar dacă aceste cifre includ etnici români cu cetățenia redobândită și copii români născuți în străinătate, magnitudinea emigrării reprezintă un posibil semn al subestimării nivelului de scădere a populației între 2011 și 2021, în condițiile în care între cele două recensăminte s-a înregistrat și un declin natural de peste 690.000 de persoane. În ultimii ani, a avut loc însă o ruptură de tendință. Diaspora din Europa nu a mai crescut ca urmare a emigrării în masă a persoanelor din România. În multe comunități, numărul celor născuți în România a stagnat sau a început să scadă. Numărul de persoane cu origini în România prezente în statele UE care colectează date privind locul de naștere al indivizilor a atins maximul istoric în 2020, apoi a început să scadă. …. Deși unele comunități din diasporă par să fie în scădere numerică, românii emigrează în continuare spre anumite state (Germania, Austria, Belgia, Elveția, etc.). Pe fondul numărului mare de tineri care au emigrat, o parte semnificativă a copiilor cu cetățenie română se nasc în alte țări (Rethink estimează că este vorba de circa 20-25% din total). De exemplu, în 2019 se înregistrau doar în Anglia și Țara Galilor 16.069 de nașteri în rândul mamelor născute în România, numărul scăzând doar ușor până la la 15.518 în 2022ix. Cifra este mai mare decât cea din oricare județ din România, reprezentând aproape 1/12 din numărul nașterilor înregistrate în țară. În același timp, Franța a documentat în ultimii ani în medie 5.000 de nașteri ale unor mame de origine română. În Italia, numărul nașterilor în rândul mamelor cu cetățenie română a scăzut în ultimii ani, dar încă atingea 14.693 în 2017. ….Dar, indiferent de interpretarea cifrelor existente, estimăm că în ultimii 7-8 ani s-au născut în mod curent peste 50.000 de copii cu cetățenie română, anual, doar în diaspora europeană. …. Diaspora românească din Europa a ajuns la aproape 4 milioane de persoane, pe fondul unui val de emigrație puternică, extins de-a lungul a peste două decenii. În perioada 2014-2018, nivelul emigrației a căpătat proporțiile unui veritabil exod. Astăzi, există semne că ritmul emigrării a încetinit și că a crescut numărul repatrierilor. Este puțin probabilă repatrierea unei majorități a diasporei românești, mai ales din rândul celor plecați de mulți ani.  ….” Integral: https://economie.hotnews.ro

“Rectorul UBB: Oamenii nu mai știu să tacă când ar trebui să tacă. Când ești în fază de emancipare începi să crezi că părerea ta devine cunoaște  Mă tem de noua paradigmă de peste 4-5 ani, a României moderne, când vom face trecerea de la România tradițională, a declarat Daniel David, rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. „O să avem oameni care o să aibă un profil psihocultural de descentralizare a puterii și de autonomie mai similar cu spațiul vestic. Nu știu dacă acești oameni o să fie cu necesitate mai buni specialiști sau dacă o să aibă un comportament mai etic decât cei din paradigma veche. Dimpotrivă, am un semn de întrebare”, spune David. …. „Noi suntem într-o fază de emancipare în acest moment. Emanciparea se întâmplă și pentru bunul simț și pentru tupeu, obrăznicie și agresivitate”, explică rectorul. Potrivit acestuia, când ești în fază de emancipare începi să crezi că părerea ta devine cunoaștere. „Oamenii nu mai știu să tacă când ar trebui să tacă și să asculte experții. Când ai o întrebare, oamenii nu știu s-o pună în forma unei întrebări, ci o pun de foarte multe ori în forma unei sentințe: asta-i perspectiva mea”, a explicat Daniel David. ….„Mă îndoiesc că o să fim capabili să avem pe scară largă opinii educate. Un om emancipat vrea să aibă opinii. Educația noastră arată prost. Fiindcă arată prost, opiniile nu sunt educate. Fiindcă nu sunt educate, creează o mulțime de probleme. Problemele afectează fundamentul democrației”, a mai arătat rectorul UBB. ….” Integral: https://economie.hotnews.ro

Școala Altfel. Elevele de la Jean Monnet îl vizitează pe Irinel Columbeanu la azil

“Școala Altfel. Elevele de la Jean Monnet îl vizitează pe Irinel Columbeanu la azil …. În loc de vizite la muzee, mers la teatru sau alte activități plictisitoare, cei de la Jean Monnet s-au gândit să le ofere elevilor o experiență utilă în viață. Astfel, fetele de la Jean Monnet vor merge în vizită la Irinel Columbeanu la azil, în timp ce băieții vor rămâne în școală și vor învăța să ruleze jointuri. „Irinel Columbeanu are experiență cu fete care se apropie de 18 ani, deci elevele noastre au cu siguranță ce învăța de la el”, a spus directorul de la Jean Monnet. Bineînțeles, și Irinel Columbeanu este încântat de vizita elevelor de la Jean Monnet. „E adevărat că aș fi preferat să mă viziteze câte una, nu toate deodată, dar e bine și așa. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 6 noiembrie.”Alfred Simonis: Trebuie să recunoaştem cu toţii că industria jocurilor de noroc a avut statul complice în ultimii 30 de ani. Aţi avut legi cu dedicaţie, aţi avut legi prin care vă puteţi înfiinţa fără să aveţi autorizaţii de funcţionare”

30 Beautiful Fall PicturesBuna dimineata intr-o zi de luni. 6 noiembrie! ANM a emis cod galben în Banat, Crişana, în vestul şi nord-vestul Transilvaniei, dar şi în zonele montane. In aceste zone, vântul va sufla puternic. Rafalele ar putea să depășească chiar și 100 de km/h la altitudini mai mari. În același timp, ANM anunță că și în partea de est și de sud-est a României pot exista intensificări temporare de vânt. Astfel, vitezele s-ar putea situa între 45 și 50 de km/h. Există și posibilitatea de averse in regiunile intracarpatice, Vremea în București va fi caldă, iar temperaturile ating 22/8  grade. Pe parcursul zilei avem un cer variabil, însă spre seară, probabilitatea de ploi va fi ridicată.

Medic cardiolog: Dezastruos în România este consumul excesiv de sare. 1 din 2 români moare prin boală cardiovasculară“Medic cardiolog: Dezastruos în România este consumul excesiv de sare. 1 din 2 români moare prin boală cardiovasculară .... “Ceea ce este dezastruos în România, şi am atras atenţia de foarte multe ori, este consumul excesiv de sare. Tot românul mai pune un pic de sare că nu are mâncarea gust. Ştim asta. Sarea în bucate era de pe vremuri (…) Trebuie să ţinem cont că, dacă vă uitaţi cu atenţie tot ceea ce cumpărăm din magazinele din România, are conţinut foarte mare de sare şi de zaharuri. Adică sunt două probleme pe care ar trebui să le reglementăm la nivel naţional, într-un fel, fiindcă toate aceste lucruri aduc în plus sare. Consumul de sare mediu într-o ţară din zona de risc mic în ceea ce priveşte bolile cardiovasculare e în jur de şase grame pe zi. Cât credeţi că e în România? Douăzeci. Vorbim de nişte cifre imense”, a afirmat şeful Secţiei de Cardiologie de la Spitalul Universitar Bucureşti, la Medika TV. El a precizat că un regim de viaţă sănătos este cel bazat pe dieta mediteraneană şi a precizat că aceasta nu se suprapune în vreun fel cu dieta românească.  “Producătorii ştiu şi îşi urmăresc interesul. Interesul lor e să vândă şi ca atare fac alimente sărate, că alea plac. Sărate, dulci şi grase. Aici e marea problemă. Dacă ne referim la un regim de viaţă sănătos, ştim că un regim de viaţă sănătos este cel bazat pe dieta mediteraneană. Şi acest lucru este demonstrat şi supra-demonstrat la nivel populaţional prin studii mari. Dieta mediteraneană – dieta românească. Se suprapun în vreun fel? De niciun fel, nimic”, a mai declarat Dragoş Vinereanu. El a adăugat că grăsimile saturate sunt cele mai rele pentru sistemul circulator. “Prăjim în uleiuri saturate, în grăsimi saturate, grăsimile care sunt cele mai rele pentru sistemul circulator, care se depun în vase şi determină arteroscleroza”, a mai explicat Dragoş Vinereanu. …. (…) Riscul cardiovascular. Din totalul pacienţi, 64% au ieşit cu moderat, înalt şi foarte înalt. Bine fac 35% , 64% fac rău. Să vă spun cum se distribuie acest risc. 64% – există mulţi vârstnici o să spunem şi e normal să avem risc cardiovascular mare. Da, dar nu e normal să avem risc cardiovascular mare la 40  – 49 de ani. Deci noi la 40  – 49 de ani avem risc moderat la 31% din cei pe care i-am luat în studiu, 31% e foarte mult. La 50 – 59 de ani avem 85%, adică ne aşteptam să aibă risc mare. La 60 – 69, avem 61%, deci vorbim de riscul moderat”, a explicat Alexandra Cucu, care a coordonat un program de prevenţie şi screening pe 165.000, realizat prin 710 medici din toată ţara. ….” Integral: https://spotmedia.ro

“Daniel Dăianu: Faceți economiile să funcționeze pentru oameni și pentru a salva democrațiile / Dacă numărul „perdanților” în competiția economică crește, grupurile extremiste își vor mări avantajul politic. … Capitalismul – atunci când este întruchipat de piețe fără restricții, de lipsa regulilor/ reglementărilor, de captarea flagrantă a politicii de către grupuri de interese puternice și de fundamentalismul de piață – este dăunător funcționării unei economii de piață corecte ca și funcționării democrației. …. Trebuie să schimbăm politicile publice, consolidând bugete care să permită intervenții în timp util în caz de urgență, precum și acțiuni sistematice care să contribuie la combaterea șocurilor adverse majore și la creșterea rezistenței sistemelor economice și sociale . Fondul Monetar Internațional (FMI) subliniază necesitatea combaterii emisiilor de carbon și a revizuirii politicilor publice în acest scop; o taxă pe carbon implementată la nivel global ar fi un pas înainte. În plus, acordul global privind schimbările climatice trebuie să fie susținut atât de Statele Unite, cât și de China, astfel încât dependența de combustibilii fosili să fie redusă drastic. Furnizarea de bunuri publice globale necesită cooperare între puterile globale, în ciuda adversităților geopolitice. În ceea ce privește pandemia de COVID-19, blocajele parțiale au scos la iveală posibilitatea multor companii și instituții publice de a funcționa cu o reducere considerabilă a numărului de angajați. Munca la domiciliu, digitalizarea și noile tehnologii implică schimbări radicale în activitatea multor firme. …. Automatizarea și inteligența artificială (AI) au un impact sever asupra piețelor muncii. Concedierile în masă ar spori problemele sociale și șomajul structural . Introducerea salariului minim garantat a fost experimentată ca mijloc de prevenire a tensiunilor sociale să ajungă la extrem. Finanțarea unui venit minim garantat ar putea duce la o redistribuire a veniturilor de la firmele care folosesc robotica ( înlocuind munca umană) către cei care își pierd locul de muncă. Programele de educație și formare ar trebui să ajute oamenii să găsească locuri de muncă alternative. …. Trebuie să evităm să transformăm societățile noastre în economii „în care câștigătorul ia tot”! „Întoarcerea statului” vine, totuși, cu un risc : întrucât piețele singure nu pot rezolva problemele sociale și nici nu pot depăși crizele economice, sprijinul public considerabil mai mare nu va asigura soluții de durată. Datoriile publice mari sunt dovezi grăitoare în acest sens. …. Guvernanța publică ar trebui să abordeze eșecurile pieței și să creeze bunuri publice la scara necesară. Pentru ca acest lucru să se întâmple, statele au nevoie de bugete solide și venituri publice mai mari, precum și de cheltuieli publice mai eficiente . Aceasta implică combaterea evaziunii fiscale, pedepsirea fermă a comportamentului neetic al corporațiilor, modernizarea regimurilor fiscale, majorarea taxelor pentru membrii mai înstăriți ai societății și combaterea paradisurilor fiscale. Mai cere combaterea rentelor necuvenite pe care unele industrii, inclusiv cele financiare și Big Pharma, le extrag din economie. Cum să realizăm toate acestea este o mare întrebare, deoarece interesele dețin o influență politică imensă. ….Probabil că vom trece printr-o perioadă de tranziție, cu mult haos și cu tensiuni în creștere, cu reguli de guvernanță globală erodate în mod semnificativ și cu reacții de tip „supraviețuiește cine poate”. ….” Integral: https://www.hotnews.ro

“Analiza. Foile de parcurs și acei „30 de înțelepți” care-l ajută pe ministrul Burduja. Ar putea face oare cineva o prognoză privind curba intensității energetice pentru următoarele decenii? …. Părerea mea este că: (i) nu există o corelație între viziunea asupra evoluției viitoare a sectorului industrial, respectiv a sectorului energetic și (ii) nici viziunea asupra dezvoltării generale – economică și socială a României pentru următorii 50 de ani, nu are un corelativ în politicile sectoriale în domeniul energiei, altele decât cele pe care este musai să ni le asumăm în context unional. ….Cu ajutorul lui Cosmin Păcuraru și pe baza datelor Transelectrica și ale Băncii Mondiale, am construit o diagramă simplă care pune în aceeași imagine evoluția PIB-ului României între anii 2010 – 2022 (inclusiv), consumul și producția de energie electrică, în încercarea de a înțelege dacă există astfel de corelații sau, dacă nu, care ar putea fi cauza. Rezultatul: avem o anumită pantă ascendentă a PIB în acești 13 ani, în timp ce producția / consumul de energie electrică marchează mai degrabă o linie orizontală; cele două tendințe fiind greu de corelat. …. Evoluția PIB și variațiile producției / consumului de energie electrică în România Fără îndoială că sunt explicații ale lipsei de corelare, unele ne vin în minte imediat: motorul principal de creștere al PIB a fost consumul, nu producția industrială, nu construcțiile, nici sectorul serviciilor. Intensitatea energetică asociată proceselor de creștere a PIB-ului s-a redus unitar și a rămas constantă la nivel de ansamblu. Diagrama involuției emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) susține și ea că s-a petrecut o dezindustrializare[3]. ….În tot acest timp, economia noastră a fost nevoită să renunțe la multe din industriile sale energo-intensive, dar și absolut ineficiente, rămase (din tot felul de motive, nu toate obiective) fără piață, precum și la o bună parte din capacitățile de producție energetică (bazate pe cărbune sau păcură), fără să se resimtă un dezechilibru între producție și consum la energia electrică, în timp ce la gazele naturale nu a fost nevoie să se importe mai mult de 10% – 15% din necesar (și aici avem nuanțe, legate de lipsa investițiilor în dezvoltarea producției și interesul pentru importurile de gaze rusești). …. Ca să putem face o prognoză mai apropiată de realitate, ar trebui ca planificatorii să știe cărui model de consum se vor adresa, în economie și în societate în general. …..” Integral: https://www.hotnews.ro

Alfred Simonis: Trebuie să recunoaştem cu toţii că industria jocurilor de noroc a avut statul complice în ultimii 30 de ani. Aţi avut legi cu dedicaţie, aţi avut legi prin care vă puteţi înfiinţa fără să aveţi autorizaţii de funcţionare ….„Deşi e vorba de şase sau şapte iniţiative legislative, avem un singur elefant în cameră. Ăsta-i adevărul. Legea depusă de mine, în numele PSD, cea care este extrem de restrictivă la adresa industriei jocurilor de noroc. Toate celelalte, că sunt la 200 de metri, că sunt la 300 metri, că sunt la nu ştiu câţi, am spus-o şi o spun şi cu alte ocazii: Cine poate să meargă 300 metri la şcoală până la o sală de jocuri, poate să meargă şi 301 metri, adică în afara celor 300 de metri propuşi de o parte din colegi. Trebuie să recunoaştem şi nu vreau să critic pe nimeni, probabil că n-a fost uşor pentru niciunul dintre cei care au iniţiat legi în sensul acesta să o facă, pentru că n-a avut nimeni curajul până la această legislatură să o facă serios. Trebuie să recunoaştem cu toţii că această industrie a avut statul complice în ultimii 30 de ani. Şi ăsta e un adevăr”, a afirmat Simonis, la Comisia pentru industrii a Camerei Deputaţilor, la dezbaterile generale asupra proiectelor care reglementează domeniul jocurilor de noroc. ....„Aţi avut legi cu dedicaţie, aţi avut legi prin care vă puteţi înfiinţa fără să aveţi autorizaţii de funcţionare. (…) Dacă vrei să faci o florărie sau un chioşc în care să-ţi faci copii după chei, trebuie să-ţi iei autorizaţie de funcţionare, dacă vrei să faci o sală de jocuri, nu. Aţi avut ordonanţe de urgenţă date cu dedicaţie pentru exonerarea unor plăţi la bugetul de stat, s-au întâmplat multe lucruri. E momentul în care această generaţie, această clasă politică în acest moment vă spune: stop. Nu vreau să fim patetici, nu vreau să vă explicăm noi cât de eroi vrem să fim”, a adăugat Simonis…..” Integral: https://www.g4media.ro

Protest la Institutul Național de Medicină Legală. Oamenii sunt nemulțumiți de modul în care se fac expertizele

În timp ce mii de șoferi, care au ieșit pozitivi la testele antidrog, așteaptă analizele INML cu lunile, Dorian Popa a primit rezultatul în câteva zile. De ce?    Șoferii care ies pozitivi la testarea cu aparetele antidrog așteaptă și câte 10-11 luni pentru a primi rezultatele analizelor toxicologice de la Institutul Național de Medicină Legală din București. Aceeași autoritate a eliberat rezultatul analizei probelor biologice ale lui Dorian Popa în doar o săptămână. Șoferii care așteaptă de luni bune se revoltă: „Există un INML paralel pentru vedete?”. Surse chiar din Institut susțin că „astfel de cazuri mediatizate, când analizele vin repede, acoperă, de fapt, problemele de fond ale INML”. Conform regulilor poliției, configurate astfel din motive legale, testele antidrog efectuate în trafic, de către poliție, cu aparatele Drager sau AquilaScan, sunt orientative. Un șofer care iese pozitiv la o substanță psihoactivă detectată de un astfel de test de screening este apoi dus la analize de sânge și urină. Rezultatul analizelor mostrelor biologice realizate de INML este cel care confirmă sau infirmă rezultatul testului antidrog făcut în trafic. Trimiterea în judecată sau clasarea dosarului de către procuror se face exclusiv pe baza buletinului eliberat de INML. Fără acesta, probele, permisul și dosarul penal rămân blocate.  ….. Medici din INML explică pentru Libertatea de unde vin întârzierile. Se referă la rezultatele mostrelor biologice (sânge și urină), prelevate după ce șoferii ies pozitivi la testele antidrog. Medicii confirmă că, în cazul vedetelor, „dosarele se prioritizează”. Motivul? Fie că e vorba de un exemplu de „așa nu”, dat în societate, fie că astfel de cazuri acoperă problemele reale ale institutului. …. Specialistul spune că orice caz mediatizat „o să arate că institutul condus de directorul Curcă merge strună. În timp ce oamenii de rând așteaptă cu lunile un rezultat.”  …. Ulterior un alt document al celor de la INML, intrat în posesia ziarului, face o sinteză a problemelor cu care se confruntă instituția. În ceea ce privește expertizele toxicologice pe droguri, aceștia au arătat că: 1. Există un număr mare de expertize nelucrate (unele de peste un an); 2. Lipsesc reactivii necesari; 3. Lipsește aparatura necesară pentru a se acoperi numărul crescut de analize și determinarea unor anumite droguri calitativă și apoi cantitativă (etnobotanice sau alte substanțe psihoactive tip NSP); 4. Lipsește personalul calificat pentru a acoperi numărul foarte mare de analize; 5. Laboratoarele de toxicologie medico-legală nu sunt acreditate ISO 17025 și nici ISO 15189. Tot medicii sunt cei care trag concluziile în urma problemelor cu care se confruntă instituția. Între altele, ei susțin că: s-a creat un „haos instituțional în medicina legală, ceea ce se va răsfrânge și asupra justiției, cu consecințe grave asupra respectării drepturilor fundamentale ale persoanelor”; „o proporție semnificativă dintre medicii legiști sunt puși în situația de a încălca normele legale în vigoare, ceea ce îi vulnerabilizează foarte mult în fața oricărui potențial infractor care contestă aceste acte medico-legale și care îi poate acuza chiar și de abuz în serviciu sau fals intelectual și în același timp îi afectează moral (deoarece au impresia permanentă că încalcă legea în activitatea profesională curentă, iar de multe ori nu mai au nicio soluție să respecte legea).” „prescrierea a mii de dosare penale și în special a celor de malpraxis medical, șoferi cu alcoolemie sau droguri.” …..” Integral: https://www.libertatea.ro

“Nicușor Dan, reacție la criticile Gabrielei Firea: Dacă situația era stabilă pe vremea d-nei Firea, de ce nicio bancă nu a vrut să împrumute Primăria București în vara lui 2020? .... În replică, Nicușor Dan spune că Firea „minte într-o postare patetic financiară” și subliniază că situația administrativă a Bucureștiului nu era nicidecum stabilă înainte ca el să câștige Primăria, dovadă stând faptul că nicio bancă nu a dorit să acorde un împrumut Primăriei Capitalei. „Două întrebări pentru cine crede așa bazaconii: dacă situația era stabilă, de ce nicio bancă nu a vrut să împrumute PMB în vara lui 2020? Și de ce erau conturile blocate? Mai spune două minciuni dna Firea cât casa. Că Primăria în mandatul meu a primit de două ori mai mulți bani de la bugetul național decât în mandatul său. Și că a lăsat proiecte pe fonduri europene de un milliard de euro. Povestea cu proiectele europene de un milliard de euro seamănă cu povestea sutelor de tone de tablier metalic pe care zice că le-ar fi lăsat pentru Podul Doamna Ghica și pe care nu le-a găsit nimeni”, a comentat primarul Nicușor Dan. ….” Integral: https://www.g4media.ro

Angajare SURSĂ FOTO freepik

“Tinerii României evită să lucreze în timpul studiilor. Statisticile care ne așează la coada Europei …. Datele Eurostat arată că media tinerilor cu vârste între 15 şi 29 de ani, care lucrează în timpul studiilor, este de 25%. La acest capitol, România se poziţionează pe ultimul loc, înregistrând un procent de 2%. În ce țară sunt cei mai mulţi tineri care lucrează în timpul studiilor Conform statisticilor, la pol opus cu România se află Olanda, unde nu mai puţin de 73% dintre tineri aleg să lucreze în timp ce studiază. Pe poziţia a doua se află Danemarca, o altă ţară în care tinerii sunt îndrumaţi spre independenţă financiară încă de la vârste fragede; aici, aproximativ 52% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani lucrează deja în timp ce studiază.  …. Conform psihologilor, tinerii din România sunt mult mai ataşaţi de familie decât cei din alte ţări ale Europei. Astfel, unii dintre ei aleg să locuiască împreună cu părinţii chiar şi după finalizarea studiilor. Totodată, grija zilei de mâine este un alt aspect care îi face pe tineri să se ferească, o mare perioadă de timp, de independenţa financiară. …. În ultimii ani, foarte mulţi tineri din România şi nu numai îşi îndreaptă atenţia către domeniul IT. Astfel, studenţii încep să lucreze chiar din timpul facultăţilor, fiind formaţi de multinaţionalele prezente în ţară. ….” Integral: https://adevarul.ro

Dragoş Dragoteanu, Euroest Invest: 6 din 10 dezvoltatori...

“Dragoş Dragoteanu, Euroest Invest: 6 din 10 dezvoltatori sunt în genunchi, iar războiul din Israel toarnă plumb peste preţul locuinţelor. Este timpul să scadă preţurile cu 30% la apartamente astfel încât să se reia tranzacţiile  Date certe. Numarul de tranzactii s-a redus deja cu 25 % si va continua sa scada. Aviz amatorilor de oportunitati. Niciun razboi nu aduce ceva bun in regiune. Chiar daca nu ne sunt vecini, evreii si arabii sunt mari investitori pe piata imobiliara autohtona si impactul negativ se simte deja. Cand esti chemat la razboi, tu sau membrii familiei, nu cred ca-ti mai sta mintea la investitiile imobiliare din Romania. Creditarea pe segmentul rezidential sufera enorm si bancile fac deja presiuni pe dezvoltatori sa nu intarzie cu platile. Din discutiile pe care le-am avut personal cu zeci de constructori si antreprenori imobiliari lucrarile se contracta. Numai infrastructura creste, ca de la privat nu (prea) poti sa furi, de la stat nu se simte… In cazul in care piata imobiliara se va bloca si mai tare, iar razboaiele se extind, muncitorii din constructii se pot reorienta spre tarile unde exista cerere si se plateste mai bine. Occidentul ii asteapta cu bratele deschise! Multe santiere au pus lacatul pe poarta si unele investitii, mai ales cele mari, sunt amanate pe termen nedefinit. Continua proiectele dezvoltatorii care au capital propriu sau sunt pe ultima suta de metri. …. Date incerte. Nu se stie exact cate apartamente sunt locuite in noile complexuri rezidentiale din orasele mari. Din ce vad eu, in multe dintre ele, daca te duci cand se lasa seara, nici macar jumatate nu au luminile aprinse. Asta insemna ca fenomenul speculativ continua si multi investitori individuali asteapta vremuri mai bune sa le vanda in profit. Altii, ca sa nu le fie deteriorate apartamentele, prefera sa nu le inchirieze. Mai au de asteptat! Nu se stie daca inflatia nu o va lua din nou in sus. Razboiul din Ucraina este responsabil de o parte a inflatiei, iar razboiul din Israel, mai ales daca se va extinde sau va dura, poate pune gaz pe foc. Atentie, Israelul are un impact infinit mai mare la nivel mondial decat Ucraina. …. Nu se stie cat de profund/ mare va fi impactul negativ al noilor masuri fiscale. In opinia mea, acesta este doar inceputul, intrucat statul va fi nevoit sa recurga la noi masuri, si mai dure, daca nu in 2024 -ca e an electoral, sigur in 2025 – pentru ca nu vor mai avea de ales.  ….” Integral: https://www.zf.ro

Foto: Președinția Republicii Moldova

“INTERVIU. Armand Goșu, expert în spațiul ex-sovietic, explică de ce alegerile de astăzi sunt cruciale pentru viitorul Republicii Moldova: „Rusia e mai prezentă ca niciodată” …. „Miza este uriașă”, spune profesorul universitar Armand Goșu, expert în spațiul ex-sovietic, care amintește că Moldova speră să primească, în decembrie, decizia pentru începerea negocierilor de aderare la UE. „Dacă aceste alegeri vor fi câștigate de forțele proeuropene, Moldova va avea un argument în plus pentru a obține o decizie favorabilă. Este un context internațional și regional foarte bun, pe care ar fi păcat să-l rateze”, argumentează el. …. Istoricul, care a fost inclus de Kremlin pe lista „agenților străini”, semnalează în interviul pentru Libertatea că este pentru prima dată în istoria postsovietică a Moldovei când niciun partid nu propune deschis orientarea țării către Kremlin. „Dar asta nu înseamnă că Rusia este absentă din acest proces electoral. Din contră, pare mai prezentă ca niciodată”, punctează Armand Goșu. …. Armand Goșu: Pentru prima dată în istoria postsovietică a Moldovei, niciun partid sau mișcare politică nu-și asumă un discurs prorus și nu propune orientarea țării către Kremlin. Dar asta nu înseamnă că Rusia este absentă din acest proces electoral. Din contră, pare mai prezentă ca niciodată. Numai că, jocul pe care-l face ea este unul destul de sofisticat, utilizează rețele ale lumii criminale din fostul spațiu sovietic, canale de transmitere a banilor din Israel și Turcia către Moldova, grupări politico-criminale ai căror lideri sunt în Israel și Turcia. E vorba de Ilan Șor și Vladimir Plahotniuc, condamnați în Moldova la ani grei de închisoare și care se ascund în străinătate. Știm toate aceste detalii nu din anchete jurnalistice, ci dintr-un raport de 32 de pagini al SIS (Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova – n.r.), scurs în presă zilele trecute. Rezultatul acestui demers a fost scoaterea din cursa electorală a Partidului Șansă, condus de Alexei Lungu. Acesta este succesorul Partidului Șor, interzis în iunie printr-o decizie a Curții Constituționale. Partidul Șansa a preluat Partidul Nași (Ai noștri) și l-a transformat în Șansă, apoi a transferat infrastructura formațiunii noului partid. Sunt cam aceleași rețele de oameni, care au lucrat pentru Partidul Șor, iar acum lucrează pentru Șansă. Cei de la Șansă au pregătit și un fel de backup, în cazul în care candidații lor vor fi interziși, au înscriși și niște candidați de rezervă, cum e cazul orașelor Orhei și Bălți. …. Dacă ratează acest moment, PAS va risca să dispară odată cu încheierea carierei politice a Maiei Sandu, de care depinde electoral. Chiar dacă va face un rezultat bun la locale, nu sunt tare convins că PAS îi va supraviețui doamnei Sandu. …. Ion Ceban vine pe țeavă rusească, pregătit chiar în academia pentru funcționari superiori a Kremlinului, a fost la comuniști, a trădat și a trecut la socialiști, a câștigat primăria candidând din partea lor. Apoi a abandonat și barca socialistă și și-a înființat propriul partid, pe care-l lansează acum la apă, cu ocazia acestor alegeri. …. Nu vrea să facă valuri prea mari, lucrează pe termen lung, are consilieri buni. Ceban se prezintă acum ca proeuropean, colaborează foarte bine cu diverși primari din România. Capacitatea lui de a corupe oficiali români (și vest-europeni) este destul de mare. Vanea Ceban a încercat să ocupe locul lăsat liber de Plahotniuc, sprijinit mulți ani de PSD, MAE, SIE și alte grupări de la București. Nu cred că Ceban a reușit deocamdată în această operațiune. …..” Integral: https://www.libertatea.ro

“Analiză Financial Times: America, Iran și pericolul unui război extins în Orientul Mijlociu. Nici una dintre marile puteri ale regiunii nu vrea și mai mult conflict, dar acest lucru nu înseamnă că nu se poate întâmpla …. Din perspectiva administrației Biden, amenințarea unui război extins e considerată acum chestiunea principală a întregii crize. După cum a afirmat un „inițiat” de la Washington: „Toate țările implicate au praguri care, dacă vor fi încălcate, le vor face să creadă că sunt obligate să acționeze. Dar nimeni nu știe cu adevărat care este pragul celeilalte părți”. Iranul a lansat în weekend un avertisment clar cum că pragul lui se apropie. Președintele Ebrahim Raisi a scris pe X (fostul Twitter) că acțiunile Israelului din Gaza au „încălcat liniile roșii, iar acest lucru i-ar putea forța pe toți să treacă la acțiune”. El a adăugat: „Washingtonul ne cere să nu facem nimic, dar tot continuă să-i ofere sprijin larg Israelului”. Așadar, cum s-ar putea petrece escaladarea? Un indiciu a venit săptămâna trecută, când SUA au bombardat miliții din Siria susținute de Iran. Washingtonul a declarat că a fost o replică la atacuri contra forțelor americane din Irak și Siria din partea unor interpuși ai Iranului. Dacă astfel de atacuri vor continua și dacă vor fi ucise trupe americane, următorul răspuns al SUA va fi chiar mai dur. Hezbollah, miliția libaneză susținută de Iran, va juca un rol crucial. Dacă Hezbollah și-ar înteți atacurile contra Israelului, el are suficiente rachete ghidate de precizie pentru a forța practic majoritatea populației civile a Israelului să rămână în adăposturi. ….O forță susținută de Iran pe care SUA o urmăresc cu o atenție deosebită e mișcarea Houthi din Yemen – ținta unui război brutal dus de Arabia Saudită. Săptămâna trecută forțele Houthi au lansat rachete spre Israel. Mai demult au reușit să lovească și instalații petroliere saudite. Doar câteva rachete de precizie sunt suficiente pentru a distruge uzinele de desalinizare care alimentează cu apă capitala saudită Riad. ….Prințul moștenitor Mohammed bin Salman (MBS), conducătorul de facto al țării, e foarte îngrijorat de riscul unui război regional. Strategia lui MBS, afirmă un apropiat al acestuia, este să „pună presiune pe americani pentru a pune presiune pe israelieni”. În ce-i privește, americanii speră că MBS, Qatar, ba chiar și China, vor fi în măsură să convingă Iranul referitor la pericolul escaladării și necesitatea reținerii. ….” Integral: https://www.g4media.ro

Ca să nu mai ia bursă elevii cu medii de 2, Ligia Deca le-a făcut la toți media 10

“Ca să nu mai ia bursă elevii cu medii de 2, Ligia Deca le-a făcut la toți media 10 …. „Vreau să vă asigur că nu am ajuns în această situație pentru că sunt eu proastă sau ceva și nu mi-a trecut prin cap că s-ar putea întâmpla așa ceva. Sunt doctor în educație, am diplome de mă piș pe voi, voi chiar credeți că o persoană cu capacitatea mea intelectuală ar putea fi atât de proastă încât să nu ia în calcul că în România există elevi cu note mici?”, a declarat ministrul Educației. Cu toate acestea, nu toți elevii au primit medii de 10. Au existat și excepții în cazul unor elevi care au comentat pe pagina de Facebook a ministrului și i-au stricat vibe-ul pe ziua respectivă. Aceștia au primit doar 9,50 …..” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 4 noiembrie.”„Este cel mai mare atac asupra naturii din Europa contemporană”. ONG-uri și activiști de mediu îi cer lui Iohannis să nu promulge legea care permite amenajarea unor hidrocentrale în arii naturale protejate”

Buna dimineata intr-o zi de sambata, 4 noiembrie! Sâmbătă va ploua peste tot în țară. Minimele vor fi între 4° gr în Transilvania și 15° C în sudul Dobrogei. La prânz vor fi foarte mari diferențele de temperatură, fiindcă maximele vor atinge 28° C în sudul Munteniei și al Dobrogei. Însă 28° C vor fi doar izolat în sud, pentru că în Muntenia vor fi și maxime de 14° C, iar în Oltenia, de 13° C. Va ploua mult în toate regiunile. În Transilvania vor fi la prânz între 14° și 18° C, cu câteva grade mai rece decât vineri, iar în Moldova, între 16° și 22° C. În vestul țării maximele vor fi între 16° și 20° C. Duminică, minimele vor fi între 4° și 13° C, va continua să plouă pe arii extinse în prima parte a zilei și maximele vor fi între 14° și 25° C. Bucuresti: Sâmbătă 10°/19°, averse, descărcări electrice Duminică 8°/23°, cer variabil.

“A sunat la 112 de pe holul Spitalului Județean Botoșani după ce cadrele medicale ar fi refuzat să ofere ajutor / Unui bărbat de 80 de ani i s-a făcut rău / Manager: ”Este important de ştiut că pacienții trebuie să aibă trimitere”  O femeie a sunat la 112, în timp ce se afla pe holurile Spitalului Județean Botoșani, deoarece nimeni nu a vrut să o ajute să-şi transporte tatăl la Urgenţe după ce bătrânul a început să se simtă rău, relatează Monitorul de Botoșani. Cu o zi înainte, femeia a fost la Urgențe, cu tatăl ei, în vârstă de 80 de ani. Bătrânul ar fi avut o serie de probleme neurologice grave, iar medicii din Urgențe l-au consultat, dar i-au spus femeii că acesta nu reprezenta o urgenţă şi ar trebui consultat de un medic specialist neurolog în Policlinică. A doua zi femeia şi-a dus tatăl în Ambulator, însă nu a luat trimitere şi de la medicul de familie, aşa că bătrânul nu putea fi consultat la cabinetul de neurologie. Chiar şi cu trimitere, însă, programările pentru această specializare sunt deja epuizate până în luna ianuarie. Aşteptând câteva ore pe hol, tatăl a început să se simtă tot mai rău. Speriată, femeia a încercat să îl ducă din nou în Urgențe, însă bătrânul nu mai putea merge. Fiind la etajul unu în policlinică, fără lift, femeia a mers la cabinetele medicale pentru a ruga să i se împrumute un căruţ cu rotile, pentru a încerca să îşi ducă tatăl până la Urgențe. În mod şocant, însă, femeia s-a lovit de refuzul tuturor. „Îi spuneau că nu este treaba lor şi că nu îi pot da un căruţ, pentru că au şi ei pacienți de transportat”, a povestit un martor la întreaga întâmplare. …. Disperată, femeia a pus mâna pe telefon şi a sunat la 112. „În doar câteva minute s-a rezolvat toată situaţia. S-a deplasat domnul director medical şi a stat de vorbă cu ruda pacientului, şi acesta a fost dus la Urgențe. ..În luna martie o femeie a sunat la 112 de pe patul de spital……” Integral: https://www.g4media.ro

“Cum arată rectificarea mascată a Guvernului Ciolacu. Primele măsuri: bani mai mulți pentru Ministerul Agriculturii, TVR, STS și Președinție  În 2023 nu am avut o rectificare bugetară în adevăratul sens al cuvântului. În schimb am avut o Ordonanță (OUG 90/2023) care servește aceluiași scop. O punem numi chiar o rectificare mascată. De fapt, se fac distribuiri prin Fondul de rezervă al Guvernului, ce ar fi trebuit folosit, conform legii, pentru lucruri urgente. Dar în decursul timpului, câte puțin în fiecare an, acest fond s-a transformat în cu totul altceva. Un fel de “găleată” din care se alimentează diverse bugete pentru că bugetul de stat a fost scris prost. Cel mai prost din ultimii ani a fost cel pe 2023: de aceea avem și legea privind creșterile de taxe (296/2023). Primele măsuri de după acea OUG au apărut joi în Monitorul Oficial: – Ministerul Agriculturii a primit 14,3 milioane lei, din care 7,8 milioane lei pentru salarii. – Administrația Prezidențială: 7,54 milioane lei la bunuri și servicii „în vederea asigurării finanțării serviciilor necesare îndeplinirii atribuțiilor constituționale și legale ale Președintelui României”. – Secretariatul General al Guvernului pentru Agenția Națională pentru Sport: 32 milioane lei la capitolul dedicat „culturii, recreerii și religiei”. Banii sunt pentru finanțarea cheltuielilor de personal ale instituțiilor subordonate, aferente lunilor octombrie și noiembrie 2023. – Secretariatul General al Guvernului pentru Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale: 10,5 milioane lei pentru plata drepturilor salariale și a unor drepturi corelative pentru personalul instituției, a drepturilor izvorâte din punerea în executare a titlurilor executorii, precum și a obligațiilor fiscale aferente.  – Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS): 43,9 milioane lei pentru salarii. – TVR: 42,8 milioane lei (nu este clar pentru ce se transferă această sumă, dar intră la capitolul „cultură, recreere și religie”).  – Ministerul Cercetării: 5,98 milioane lei, din care 5,97 milioane lei pentru salarii, restul fiind pentru finanțarea personalului cu handicap neîncadrat……” Integral: https://economie.hotnews.ro

“4.000 lei/lună iau deputații pentru cazare. Pot sta la 4 camere în centru sau în vilă lângă Capitală .… 4.000 lei/lună primesc, în medie, deputații, indemnizație pentru cazare. Ei își pot închiria, de acești bani, 3 sau 4 camere în centru sau vilă lângă București. Un pic cam mult în contextul austerității declarate de guvern. ….Reamintim, guvernul a decis să înghețe o serie de cheltuieli din sectorul bugetar, cum ar fi renovările, achiziționarea de carte, participarea la cursuri, pentru ca România să respecte ținta de deficit bugetar.  …. În România sunt 330 de deputați. Ei pot cere bani pentru plata chiriei în București. Fac excepție deputații de Ilfov și de București, care sunt 34 la număr. Lunar, Camera Deputaților alocă suma de 1.252.244 lei pentru plata chiriei deputaților….. Plecând de la suma mai sus amintită și având în vedere că vorbim de aproape 300 de deputați eligibili să ceară bani de chirie, în medie, fiecare deputat ar primi 4.100 de lei (820 euro) ca să își plătească chiria. În contextul în care guvernul a înghețat achizițiile pentru 1,2 milioane de bugetari, deputații pot sta în apartamente de 3 și 4 camere. Sau chiar în case situate în apropiere de București.  Ce își pot închiria deputații de 4.000 lei/lună Cu 800 de euro îți găsești un apartament cu 3 sau 4 camere în Capitală fără probleme și într-o zonă bună. ….La 3 camere, oferta e uriașă. Deputatului îi mai și rămân bani. ….” Integral: https://newsweek.ro

Guvernele din 2020 încoace au dus datoria publică a României la maxime istorice.

“Datoria publică a României, pe înțelesul tuturor. Statul împrumută 51 de mii de euro pe minut  În august 2023, România ajunsese la o datorie guvernamentală totală de aproape 736 de miliarde de lei, adică 48,9% din PIB. Acum patru ani, datoria era de 373,4 miliarde, ceea ce însemna 35,1% din PIB. Cel mai mare salt al datoriei publice, a fost în 2020, în guvernarea Orban, în pandemie. Ion Popescu trăiește la Craiova, are 45 de ani și un serviciu de care nu e foarte mulțumit. Are un salariu lunar de 5000 de lei (puțin peste 1000 de euro), o soție șomeră și doi copii. Și are de plătit și o rată lunară, la un credit de nevoi personale, de 450 de lei (în jur de 90 de euro). Ce nu știe Ion Popescu este că mai are de plătit o datorie mult mai mare. Cea pe care statul a făcut-o în numele lui. 38.600 de lei (7667 de euro) era datoria făcută de stat, în numele lui Ion, la sfârșitul lunii august 2023, iar dacă lucrurile merg la fel, suma va crește în continuare. Ion ar vrea ca școala copiilor lui să fie modernizată. În spitale, și-ar dori să existe medicamente de ultimă generație. Sau măcar cele care necesare. Și mai vrea și drumuri bune, autostrăzi. Statul îi spune, însă, că e sărac și nu are bani de investiții. Ce nu îi spune statul lui Ion este că 1 leu din fiecare 5 lei pe care îi cheltuie se duce pe rate și dobânzi la împrumuturi. …. Datoria publică a României s-a dublat în ultimii 4 ani La sfârșitul lunii august 2023, România ajunsese la o datorie guvernamentală totală de aproape 736 de miliarde de lei, adică 48,9% din PIB. Ceea ce înseamnă, raportat la populația rezidentă în România, de 19.053.315 persoane, conform recensământului de anul trecut, o datorie per cetățean rezident de 38.600 de lei. …. La 31 august 2023, aproape 358 de miliarde de lei erau datoria publică internă a statului, adică 23,8% din PIB. Cei mai mulți bani vin din emisiunile de titluri de stat, peste 309 miliarde lei. De pe piețele externe, România împrumutase până la aceeași dată, peste 378 de miliarde de lei, adica peste 75.6 miliarde de euro. …. Anul acesta, România ar trebuie să returneze 141,4 miliarde de lei pentru toate obligațiile financiare asumate. Iar calculul este valabil pentru 31 august 2023. Dacă datoria va crește în următoarele luni, și această valoare va crește. La un PIB estimat de 1.591 de miliarde de lei, înseamnă că 8,8% din bani sunt folosiți pentru returnarea datoriilor. Anul trecut 1 leu din 5 cheltuiți de stat a fost folosit în același scop. Mai exact, 110.6 miliarde de lei au fost date pe datora publică guvernamentală, iar cheltuielile totale raportate la 31 decembrie 2022 au fost de 541,1 de miliarde de lei. …. „În principiu este firesc ca un guvern să se împrumute pentru a finanța cheltuieli importante sau urgente, așadar poate avea un deficit bugetar și, implicit, datorie publică”, ne asigură specialistul în economie. Doar că și în acest caz, situația României e deosebită de teorie. România nu se împrumută doar la nevoie, ci constant, pentru ca uriașul aparat guvernamental să poată funcționa. ”Problema este însă că în absența unor constrângeri puternice (poate constituționale), statul are tendința de a cheltui permanent mai mult decât încasează și de a acumula o datorie publică tot mai mare. Acest lucru se întâmplă deoarece politicienii au interesul să ascundă costul real al acțiunilor lor și, în loc să arate că orice cheltuială presupune taxe mai mari, așa cum ar fi democratic, moral și transparent, preferă să cheltuie îndatorând statul”, trage concluzia prof. univ. Bogdan Glăvan. ….” Integral: https://romania.europalibera.org

Lucian Croitoru “Implicații ale politicii fiscal-bugetare asupra dezvoltării mediului de afaceri din România ….1. Încep prin a menționa de ce e nevoie să reducem deficitul bugetar, ce valori trebuie să protejăm în procesul de reducere a lui și de ce pachetul fiscal pune o sarcină mai mare pe sectorul privat decât pe cel bugetar. Ce este deficitul bugetar? Deficitul bugetar este excedentul de cerere pe care îl formulează sectorul bugetar în raport cu oferta. Cu alte cuvinte, cea mai mare entitate din economia în ansamblu, consumă resurse ce ar putea fi utilizate în sectorul privat. E nevoie să reducem deficitul bugetar pentru că produce inflație atunci când există anticipațiile că stocul nominal de datorie publică nu este egal cu suma viitoarelor surplusuri bugetare. Utilizează în exces economisiri de care are nevoie sectorul privat pentru investiții. Pachetul de măsuri fiscale pe care Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament este bun pentru că ajută la reducerea deficitului bugetar, dar poate fi criticat din perspectiva modificărilor pe care le produce în comportamentele din economie. Guvernul spune prea des că trebuie să reducem deficitul bugetar pentru că așa ne cere UE. Un astfel de discurs nu este bun pentru că e un mod nesincer de a minimaliza rolul piețelor în reglarea acestui deficit și de a scoate în evidență importanța unor decizii ale guvernelor. În realitate, piețele ne finanțează aproape orice deficit atât timp cât economia globală merge bine. Nu ne vor finanța un deficit relativ mare atunci când economia va fi în dificultate. …. 2. E important să înțelegem că în procesul de reducere a deficitului bugetar am putea altera valori fundamentale, cum sunt libertatea economică și rațiunea. De exemplu, impozitele prea mari reduc semnificativ libertatea economică, pentru că ne lasă mai puține mijloace pe care să le utilizăm pentru atingerea scopurilor noastre ultime. Redistribuirea este un act care rezultă din aceea că rațiunea piețelor (distribuția făcută de piețe) este clasificată ca incorectă și este corectată și înlocuită cu rațiunea unor decidenți care par omniscienți. Redistribuirea are sens însă numai acolo unde piețele eșuează. Acum putem spune de ce măsurile din pachetul fiscal pun o sarcină mai mare pe sectorul privat decât pe sectorul public: din cauza modului în care cei care formulează idei și/sau politici economice se raportează la libertate și rațiune. ….  Ideile socialiste spun, eronat, că procesul de distribuție al pieței este injust și irațional și că redistribuirea se poate face de către stat, prin colectarea de impozite și re(distribuirea) acestora către grupuri alese. Ideile care predomină în prezent în societate sunt în favoarea unei misiuni imposibile, și anume o mai mare egalitate economică prin redistribuire. 3. Soluția de reducere a deficitului bugetar inclusă în acest pachet fiscal încalcă principiul care spune că scopurile (cheltuielile) trebuie adaptate la mijloace (impozite). Aceasta are două consecințe majore. Prima, creșterea cheltuielilor bugetare va continua și pentru că acest principiu este încălcat. Politicienii nu spun, de regulă, înainte de votul de la alegerile parlamentare cum vor finanța creșterea cheltuielilor bugetare pe care le implică promisiunile lor electorale. De aceea sunt votate fără probleme. Dacă s-ar explica votanților că fiecare trebuie să contribuie prin creșterea unei cote unice de impozitare a veniturilor personale, decizia ar fi cântărită. Altfel, ea nu este cântărită adecvat. ….” Integral: https://republica.ro

<span style="color:#990000;">INVIZIBILII</span> Pensionarii în risc de sărăcie și excluziune socială: Câte să mai suporte omul? Uită-te la mine!“INVIZIBILII Pensionarii în risc de sărăcie și excluziune socială: Câte să mai suporte omul? Uită-te la mine!  Vă propunem un exercițiu de imaginație: cum ar fi să trăiți cu doar 33 de lei pe zi – sau mai puțin? V-ar ajunge acești bani pentru facturi, mâncare, medicamente și alte necesități de zi cu zi? Aceasta este realitatea pentru 1,06 milioane de pensionari români. Sunt 1,06 milioane de povești de viață; 1,06 de milioane de voci ale căror experiențe nu sunt auzite suficient de des; 1,06 de milioane de bătrâni care se ridică în fiecare dimineață din pat, pentru a-și trăi viața cu pensii mai mici de 1.000 de lei pe lună.  …. La cei 76 de ani ai săi, tanti Nina* are constant de luat decizii grele. Să mănânce câte ceva sau să-și ia pastilele? Să meargă la supermarketul din celălalt capăt al Câmpinei pentru promoții mai bune sau să-și facă un ceai cu pâine prăjită? Doamne-ferește să se îmbolnăvească mai tare sau să se strice ceva prin casă. De unde bani?! pare întrebarea retorică, care atârnă ca sabia lui Damocles deasupra capetelor vârstnicilor cu pensii mici ca ea. Acești pensionari, cât jumătate din populația Bucureștiului, își drămuiesc fiecare bănuț și se străduiesc ca veniturile să le ajungă de facturi, pastile și tratamente, mâncare și îngrijirea locuinței.   Cei mai mulți pensionari cu venituri sub pragul de 1.000 de lei se află în județele Iași (41.785), Dolj (39.859) și Cluj (35.046). Iar la polul opus se află Covasna (9.836), Tulcea (12.199) și Caraș-Severin (13.991), potrivit datelor din martie 2023. În capitala României, harta pensiilor sub 1.000 de lei pe lună dezvăluie că Sectorul 1 găzduiește cei mai puțini pensionari aflați în această situație (5.403), în timp ce Sectorul 5 se află la polul opus (8.552). Iar dacă luăm în calcul veniturile mai mici decât 60% din mediana veniturilor adulților din România, atunci numărul total al pensionarilor din țara noastră aflați în risc de sărăcie și excluziune socială ajunge la aproape 1,5 milioane. …. Creșterea prețurilor reprezintă una dintre problemele majore în cadrul societății și cu atât mai mult în rândul persoanelor vârstnice, care, din pricina imposibilității de a-și mări substanțial veniturile în raport cu noile schimbări economice, se află într-o categorie de dependență. Situație care îi duce la privare financiară și marginalizare socială.   Problemele majore cu care familiile de vârstnici și pensionari se confruntă sunt preponderent legate de lipsa banilor, problemele lor de sănătate sau ale celor cunoscuți și calitatea asistenței medicale primare, însă aceștia sunt deranjați și de poluarea mediului în care trăiesc, conform unei anchete recente realizate de Consiliul Național al Organizațiilor de Pensionari și al Persoanelor Vârstnice (CNOPV). ….Altfel stă situația în țări precum Spania sau Italia, unde pensionarii au o viață activă, ies în oraș și pleacă în călătorii. Cu siguranță ați văzut cu ochii voștri acest lucru în timpul concediilor. În schimb, în societatea noastră, pare că a ajunge la pensie este sinonim cu a nu mai vrea nimic nou și bun de la viață.……” Integral: https://spotmedia.ro

„Este cel mai mare atac asupra naturii din Europa contemporană”. ONG-uri și activiști de mediu îi cer lui Iohannis să nu promulge legea care permite amenajarea unor hidrocentrale în arii naturale protejate Activiști de mediu îi cer președintelui Klaus Iohannis să nu promulge Legea de aprobare a OUG 175/2022 prin care nouă hidrocentale ar urma să fie amenajate în arii naturale protejate/parcuri naturale fără realizarea procedurii prin care să se stabilească impactul asupra mediului. Călin Dejeu, biolog și membru în Comisia Mondială a Ariilor Naturale Protejate, spune că intrarea în vigoare a acestei legi ar reprezenta cel mai mare atac asupra naturii din Europa contemporană pentru că ar implica mutilarea a 23 de situri „Natura 2000”, a două parcuri naționale, a unui parc natural și a un sit RAMSAR (zone umede de importanţă internaţională). …. Construcția celor nouă hidrocentrale a început în perioada comunistă, la o parte lucrările fiind avansate, însă abandonate din lipsa banilor sau blocate tocmai pentru că legislația de mediu nu mai permite continuarea lor, distrugerile pe mediu fiind imense. Pentru hidrocentralele de la Livezeni – Bumbești și Surduc – Siriu ONG-urile de mediu au reușit anularea în instanță a autorizațiilor de construire. „Sunt proiecte mari, chiar megalomanice, tipic ceaușiste, toate nouă hidrocentrale. La o parte din ele lucrările sunt deja concepute. Ele cumulat reprezintă cel mai mare atac asupra naturii din Europa contemporană pentru că implică mutilarea a 23 de situri „Natura 2000”, două parcuri naționale, un parc natural și un sit RAMSAR. Distrug complet cursurile râurilor, dar nu se poate limita aici impactul pentru că în defileul Jiului practic toate ecosistemele din defileu gravitează în jurul Jiului. În momentul în care Jiul va dispărea și se versanți se va simți impactul. Este vorba despre o distrugere a unui Parc Național de la un capăt la celălalt, lucru de neconceput chiar și în lumea a III-a”, a explicat biologul Călin Dejeu pentru HotNews.ro. Acesta spune că impactul lor economic este nesemnificativ pe lângă distrugerile de mediu cauzate. „Aportul economic este foarte modest. Consiliul Economic și Social când a dat un punct de vedere negativ estima cam la 1% impactul pe care l-ar avea în sistemul energetic, deci nesemnificativ, dar cu costuri de mediu incalculabile și costuri economice foarte mari, fiindcă este vorba despre sute de milioane de euro, bani publici, aruncați. Cu aceeași bani se pot face proiecte legale, sustenabile, car să producă mult mai mult”, a explicat Dejeu. Acesta cere președintelui Klaus Iohannis să retrimită legea în Parlament. …..” Integral: https://www.hotnews.ro

Economistul Tudor Smirna spune că limitarea cash-ului nu este o măsură menită să scadă evaziunea fiscală.

“#10Întrebări | Cine câștigă din limitarea plăților cu cash? Economist: Din păcate, nimeni. E clar că este o limitare a alegerii …. „Probabil că oamenii care vor să facă tranzacții cu cash vor face în continuare tranzacții. Există o piață neagră la dimensiuni destul de mari în România. Și nu pentru că sunt românii hoți, ci pur și simplu pentru că fiscalitatea este foarte mare, iar populația percepe fiscalitatea ca fiind mai mare decât este normal să fie”, spune Tudor Smirnă. 1.Europa Liberă: Guvernul a limitat tranzacțiile cash la suma de 5.000 de lei, în speranța că așa va combate evaziunea fiscală. Cine câștigă din această măsură? Tudor Smirna: Din păcate, nimeni. E clar că este o limitare a alegerii, care presupune că nu există piața neagră. Dar piața neagră este o opțiune întotdeauna, care vine cu niște costuri. Pe măsură ce guvernul face măsurile mai restrictive, bineînțeles că va deveni mai fezabilă ideea de piața neagră. Probabil că oamenii care vor să facă tranzacții cu cash vor face tranzacții cu cash și în felul ăsta guvernul își intensifică o problemă mai veche pe care o are, și anume faptul că există o piață neagră la dimensiuni destul de mari în România. Și nu pentru că sunt românii hoți, ci pur și simplu pentru că fiscalitatea este foarte mare, iar populația percepe fiscalitatea ca fiind mai mare decât este normal să fie. 2.Europa Liberă: Care sunt argumentele pentru care să plătim cu cardul și nu cash? Tudor Smirna: Dacă nu ținem cont de dorințele Ministerului de Finanțe și ale ANAF-ului de a vedea cât mai multe sume transparentizate – să zicem așa, eu nu văd nicio diferență. Adică sunt pur și simplu niște chestiuni de alegere a unui mod de plată sau al celuilalt, în cazuri care sunt subiective, de la o persoană la alta, de la un context la altul. Ne putem gândi că sunt oameni care au venituri pe card și cărora le e mai comod așa. Chiar și eu plătesc cu cardul și un suc câteodată la magazin, pentru că mi-e mai ușor să plătesc cu cardul. Mai ales când anticipez că primesc rest cu bănuți și nu vreau să îmi încarc buzunarul, prefer să plătesc cu cardul. Dar trebuie să ne gândim și la oamenii care sunt în zona rurală, la țară, care nu au bancomate așa de aproape, nu primesc venituri pe card. Ar trebui să se ducă la bancomat să bage banii pe card, apoi să plătească cu cardul. Deci e o bătaie de cap și clar că asta le face viața mai grea acelor categorii. …. 4. Nu toate magazinele au POS-uri însă, mai ales cele din mediul rural. Ce se întâmplă acolo unde nu există?  Tudor Smirna: Evident că sunt probleme. Și de asta spuneam că este o măsură brutală, la care iar suntem campioni dacă ne uităm inclusiv la ce se întâmplă cu țările din fostul lagăr socialist. Dacă pe vremea comunismului eram cei mai radicali și cei mai aprinși în privința aplicării și înfăptuirii socialismului multilateral dezvoltat, vedem că și acuma suntem cei mai aprigi în felul în care încercăm să jupuim populația ca să o ducă bine statul, indiferent de consecințele pentru cei care fac afaceri sau pentru societatea civilă. Adică suntem din nou într-o situație din asta în care e clar că alegem ca politică publică bunăstarea statului și a bugetului ca și cum ar fi a națiunii. Ori aceste două lucruri sunt complet diferite. …. Trebuie să-ți pui problema așa: de ce românii fac evaziune? Și răspunsul cred că e destul de simplu: oamenii nu sunt mulțumiți de nivelul de fiscalitate mare pe veniturile salariale. Și dacă ne uităm la ce au făcut alții ca să rezolve problema asta, soluția a fost întotdeauna scăderea fiscalității. Cu alte cuvinte, dacă ai un TVA de 25%, dar tu încasezi numai 10% sau numai o treime din veniturile pe care le-ai putea încasa din TVA, deci efectiv e ca și cum ai avea un TVA de 10%, atunci poate e cazul să reduci TVA-ul de la 25% spre 17-15% ca să vezi ce se întâmplă. În țările în care s-au luat măsuri de acest tip, consecința a fost că piața neagră s-a diminuat și sumele au fost trecute la lumină prin conturi……” Integral: https://romania.europalibera.org

Foto MEDIAFAX

“Cine-mparte parte-şi face …. Theodor Stolojan: Păi au apărut din homo-economicus, adică în om zace întotdeauna această atitudine de a profita de oportunitate. Au fost oameni care aveau cunoştinţele necesare, în primul rând foştii lucrători din întreprinderile de comerţ exterior, ei ştiau ce înseamnă contracte, furnizori externi, întreprinderile din România. Erau cei care se ocupau în economia neagră din România în timpul socialismului, erau oameni de iniţiativă. Amintiţi-vă că noi aveam asemenea oameni în economia neagră. …. Când s-a gândit primul program guvernamental de tranziţie s-a mers pe câteva direcţii: în primul rând, dacă vă amintiţi, erau cam 2,1 milioane de locuinţe date cu chirie dar construite de stat. S-a luat decizia să fie date proprietarilor la preţurile istorice. Sigur că au fost argumente, fuseseră zguduite de cutremur, erau apartamente în general cu materiale ieftine, nu formidabile, erau apartamentele în care am locuit cu toţii, în Drumul Taberei, în Titan şi aşa mai departe. Deci 2,1 milioane – de aceea România astăzi e prima ţară în Europa ca procent al proprietarilor de locuinţe, ceea ce e un ajutor foarte mare. Al doilea lucru, chiar din ianuarie-februarie s-a scos un decret de lege prin care s-a dat drumul la libera iniţiativă. Cine dorea să formeze o firmă mică, forma aceste firme. Cine au fost primii care şi-au format aceste firme? Au fost cei care lucrau în comerţul exterior sau care aveau tangenţă cu străinătatea, lucraseră în construcţii în străinătate, ştiau foarte rapid ce înseamnă să ai o firmă mică. Treburile s-au mişcat foarte repede, în sensul în care s-a profitat de incoerenţa mecanismelor care încă nu existau. Pe urmă s-a mers pe ideea de a încuraja investitorii străini – să vină să investească. Din păcate, mineriadele şi toate problemele din România au făcut ca în primii ani să avem aşa, te uitai cu lupa unde e un investitor străin – spre deosebire de Cehoslovacia sau Polonia, Ungaria, unde erau prezenţi. În final s-a spus – ce facem cu restul economiei de stat, cu întreprinderile de stat? …. În primul rând cei care erau cu fondurile proprietăţii private nu aveau aproape niciun control, nu îşi puteau impune pe de-o parte acţionarii (care era populaţia în întregime), nu aveau niciun cuvânt în managementul fondurilor private care a fost stabilit prin decizii, iniţial. Şi ca dovadă că lucrurile nu funcţionau ne-am trezit că la aceste fonduri ale proprietăţii private am avut management care a stat pe acolo 15-20 de ani. Asta dintr-o dată îţi arată că ceva nu funcţionează, nu e în regulă în zona respectivă. ….Şi atunci acea întrebare pe care o auziţi sau acea discuţie pe care o tot auziţi în România – Domne, ce industrie am avut şi ce a rămas din ea, e şi corectă, e şi neînţelegere. De ce? Pentru că industria respectivă pe care o aveam funcţiona doar într-un sistem centralizat – în care, de exemplu, vă spun că aveam cifrele în mână, eu lucram în ministerul finanţelor în direcţia bugetului statului, pe urmă în direcţia valutară în timpul socialismului, deci ea funcţiona CUM? de exemplu, auzi lume spunând: noi exportam tractoare în Egipt, în nu ştiu unde. Da, le exportam, dar cum exportam – pe acorduri guvernamentale, cu plata în barter şi în valută şi în general tot exportul românesc de tractoare, de autobuze, de camioane era ineficient şi îşi acoperea ineficienţa prin plusul de valută care se încasa la exportul de confecţii, de încălţăminte, de mâncare, de alimente. Acest lucru se producea centralizat. Era un sistem. De asemenea, noi finanţam continuu din bugetul ţării, deci subvenţionam acordând credite guvernamentale ţărilor în curs de dezvoltare care cumpărau aceste produse de la noi şi noi căutam sigur ca datoria acestor ţări faţă de noi să fie stinsă prin livrări de materii prime cu care economia funcţiona: ţiţei, gaze naturale, fosfaţi din Maroc şi aşa mai departe. …. Radu Soviani: După revoluţie multe dintre aceste datorii nu au mai fost încasate niciodată… Theodor Stolojan: Categoric, cu Cuba şi la ora actuală avem peste un miliard de ruble transferabile care la vremea respectivă erau echivalentul cu dolarul: o rublă – un dolar. Cu Irak-ul nu mai vorbesc, discutam undeva de o datorie de 2 miliarde, cu Egiptul şi azi mai avem, văd că din când în când ministerul finanţelor, BNR, mai raportează creanţe pe care le aveam dinainte de 1990. …..Eu vreau să vă dau un exemplu: în legea privatizării era prevăzută vânzarea de active. Întreprinderi cu capital de stat puteau vinde active. Ce însemna vânzarea de active? Trebuia ca fiecare întreprindere să identifice ce nu are nevoie, utilaje, inclusiv terenuri de care nu era nevoie şi să le scoată în vânzare. Or, a mers câteva luni, după care directorii de întreprinderi au înţeles foarte bine că se pot face averi personale şi tot procesul a fost denaturat de corupţie. .….” Integral: https://www.bursa.ro

Raport Erste: Un copil născut azi în România atinge doar 58% din potențialul productiv, cel mai scăzut nivel din UE“Raport Erste: Un copil născut azi în România atinge doar 58% din potențialul productiv, cel mai scăzut nivel din UE  Sistemul educaţional românesc ar trebui reformat având în vedere rezultatele slabe din ultimii ani, spune un document remis clienţilor de grupul bancar Erste. Acesta semnalează declinul numărului profesorilor în ultimii 25 de ani plus existenţa unui personal demotivat care au dus ca un copil născut astăzi în România să își atingă doar 58% din potenţialul productiv, cel mai scăzut nivel din Uniunea Europeană. Economia românească ar putea avea o creştere mult mai mare cu un aport mai consistent dinspre sistemul educaţional, este un mesaj care vine dinspre un investitor important în piaţa bancară locală, grupul Erste din Austria, care este acţionar majoritar la BCR. …. Cheltuielile guvernamentale reduse pentru educaţie, la un nivel de 3,2% din PIB, sunt indicate ca o principală slăbiciune a învăţământului românesc, alături de diferenţa ridicată între nivelul de educaţie din mediul urban şi cel din mediul rural, notează Profit.ro. Rezultatele foarte slabe ale testelor PISA pentru citire, matematică şi ştiinţe cheamă pentru o reformă a sistemului românesc de educaţie, spune raportul Erste realizat cu sprijinul BCR Research. Într-un sistem local în care indicatorii Comisiei Europene arată puţin progres, există însă şi aspecte pozitive. Accesul la educaţia terţiară a celor cu vârste cuprinse între 25 de ani şi 34 de ani s-a ameliorat la 24,7% din total în 2022, faţă de un punct de plecare de 9,2% în 2010. ….” Integral: https://spotmedia.ro

Limitarea plăților cash funcționează. Băbuța care vinde pătrunjel acceptă Revolut

“Limitarea plăților cash funcționează. Băbuța care vinde pătrunjel acceptă Revolut …. Băbuța care vinde pătrunjel, ardei iute și usturoi la legătură lângă gura de metrou de la Lujerului avea în această dimineață o pancartă pe care scria mare ”ACCEPT REVOLUT”. Printr-o simplă scanare de cod QR, trecătorii puteau achita cei 2-3 lei pentru pătrunjel.”Aveam Revolut de mult”, explică băbuța Elvira, din Domnești. ”Problema era că mă deranjau mult comisioanele de extragere, pentru că la mine în sat nu există POS la chioșc și nu primeau card. Nu e vorba de evaziune, pentru că eu oricum am rezidență fiscală în Insulele Virgine Britanice și nu plătesc taxe în România”, spune băbuța. Alte băbuțe care vând verdețuri prin București spun că s-au descurcat altfel. Și-au deschis offshore-uri în Cipru și vând exclusiv în euro. ”Să fim serioși. Cine mai umblă cu lei la el, de când e Iohannis președinte și avem doar premieri comuniști, ca Ciolacu?”, declară băbuța Elvira…..” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 3 noiembrie.”Noua lege a pensiilor aduce veniturile bătrânilor la nivelul anului 2020. Fondurile private, lovite și ele. „Suntem unde eram și în urmă cu patru ani””

Buna dimineata intr-o zi de vineri, 3 noiembrie! Mai mult de jumătate din țară este vizată de o avertizare cod galben de intensificări ale vântului până sâmbătă, la ora 3.00. Vizate sunt sunt județele sau zone din Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Bihor, Cluj, Mureș, Arad, Alba, Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Sibiu, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău și Vaslui. De asemenea, vântul va avea intensificări temporare şi în Dobrogea şi celelalte zone de munte. În jumătatea vestică a teritoriului vor fi averse. In Bucuresti pana sâmbătă  vremea se va încălzi, astfel că temperatura maximă va fi de 21 gr C, iar cea minimă, de 10… 11 gr C. Cerul va avea înnorări și îndeosebi noaptea va crește probabilitatea de ploaie.

“Consiliul Fiscal dă de pământ cu măsurile fiscale luate de Guvern: În România avem „o negare a realității” / Este surprinzătoare motivarea publică a OUG nr. 90/2023 / E nevoie de construcții bugetare realiste  În România avem „o negare a realității”, nu se înțelege că o corecție de amploare, fie și graduală (în câțiva ani), de la peste 6,5% la 3% din PIB, înseamnă reducere de venituri. Iar corecția nu se poate face numai pe partea de cheltuieli, dat fiind nivelul foarte jos al veniturilor fiscale și nefiscale; a crede că se poate obține ajustarea prin taxa prin inflație, în condițiile date, este o fantezie. CF a subliniat acest aspect în mod repetat. Dacă s-ar colecta venituri fiscale mult mai bine ar fi un câștig extraordinar pentru consolidarea bugetară, dar progresul în această direcție este nesemnificativ până acum. Eliminarea exceptărilor și regândirea regimului fiscal (apropos de microîntreprinderi și PFA, etc.) fac parte din lupta contra evaziunii și optimizărilor fiscale. S-a avansat încă puțin, timid, din acest punct de vedere – probabil și din cauza împotrivirii grupurilor de interese. Plătim acum pentru nesăbuințe din trecutul îndepărtat și recent, lipsa de programare bugetară adecvată, inteligentă. …. Avem nevoie de construcții bugetare realiste Avem nevoie de construcții bugetare realiste, de crearea de spațiu fiscal, fiindcă șocurile viitoare (legate de schimbările climatice, tranziția energetică, nevoia de apărare într-un mediu internațional tot mai complicat, adesea ostil) vor pune presiuni mari pe buget. Este de repetat că reforma pensiilor și a salarizării pun presiune suplimentară pe bugetul public și, implicit, pe consolidarea bugetară. Corecția bugetară către un deficit bugetar de 3% din PIB nu se poate realiza până în 2025, în opinia CF; mai probabilă este finalizarea corecției bugetare în 2026. CF apreciază că măsurile adoptate până în prezent nu sunt suficiente pentru realizarea corecției pe acest orizont de timp, în afară de cazul unei colectări mult mai bune a veniturilor fiscale. De la începutul anului, Guvernul României a adoptat 42 de HG de alocare de sume din Fondul de Rezervă Bugetară …. În condițiile unor riscuri majore ce izvorăsc din precedentul legislativ și derogarea de la cele mai importante acte normative fiscal-bugetare, și plecând de la raționamente și date privind eficacitatea îndoielnică a demersului de reducere a deficitelor, prin modul de restrângere a cheltuielilor, se nasc întrebări privind legitimitatea recurgerii la acest procedeu bugetar. Utilizarea FRG, înlocuind de facto rectificări bugetare, creează un precedent ce implică riscuri majore, de la lipsa de transparență în execuția bugetară până la utilizarea discreționară și accentuarea recurgerii la derogări de la regulile fiscale. Realizarea unor rectificări bugetare propriu-zise era posibilă, chiar dacă situația este foarte dificilă și este nevoie de măsuri urgente de restricționare a cheltuielilor. …. Regulile fiscale în UE și practicile promovate de OCDE reclamă ca acest procedeu (Ordonanța de Urgență pentru modificarea bugetului, fără rectificare propriu-zisă) să nu se repete, transparența fiind una din cerințele esențiale pentru derularea politicilor publice și, în special, a celei fiscal-bugetare. ….” Integral: https://economie.hotnews.ro

Copii în Cișmigiu “Anul trecut, România a cheltuit pe pensiile speciale cât pe alocații, în timp ce categoriile vulnerabile au fost lăsate în voia sorții. „Cheltuielile cu serviciile publice sociale sunt cu 40% mai mici decât media europeană”  Anul trecut, au fost plătite în România pensii speciale în valoare 12,37 miliarde de lei, o sumă aproape egală cu totalul alocațiilor plătite în același an tuturor celor 3,6 milioane de copii – 12,52 miliarde de lei. Potrivit unui buletin statistic realizat de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, alocațiile copiilor au avut cea mai mare pondere din totalul de 30,2 miliarde de lei al beneficiilor sociale. Asta înseamnă că absolut toate celelalte cheltuieli cu beneficiile de asistență socială, 35 la număr, s-au ridicat în 2022 la 17,7 miliarde de lei, cu doar 4,3 miliarde de lei mai mult decât cele cu pensiile speciale. Printre ele, indemnizația pentru creșterea copilului, stimulentul de inserție, sprijinul acordat clienților casnici pentru plata facturilor aferente consumului de gaze naturale și energie electrică, alocația lunară de plasament și cea de susținere a familiei, venitul minim garantat, prestațiile lunare pentru copiii cu handicap grav, accentuat sau mediu și însoțitorii lor, ajutoare pentru încălzire și de urgență, indemnizaţia lunară de hrană cuvenită persoanelor cu HIV/SIDA, precum și alocația de hrană pentru copiii cu HIV/SIDA. Se spune deseori că România este o țară a asistaților social, dar datele arată că această afirmație este incorectă. Din punct de vedere valoric vorbind, România este o țară a pensionarilor speciali, în care categoriile vulnerabile duc o luptă cruntă pentru supraviețuire. „În România, cheltuielile cu serviciile publice sociale sunt cu 40% mai mici decât media europeană. Aceste 17,7 miliarde de lei nu sunt nici pe departe în linie cu ceea ce se întâmplă în UE”, spune Robert Ion, directorul general al Hope and Homes for Children Romania. Organizația derulează programe pentru reforma sistemului de protecție a copilului, prin prevenirea separarii de familie și prin închiderea orfelinatelor și înlocuirea lor cu instituții de tip familial. ….” Integral: https://republica.ro

“Judecătoare de la Tribunalul București, exclusă din magistratură pentru că nu a motivat sute de hotărâri / Ce salariu a încasat  Judecătoarea Monica Claudia Cipariu de la Tribunalul București a fost exclusă din magistratură după ce a acumultat peste 450 de hotărâri, cea mai veche fiind de șapte ani. Este a doua decizie de excludere luată de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în cazul judecătoarei, prima fiind din 2015, când ea a atacat hotărârea la instanța supremă, iar aceasta i-a admis contestația și a decis diminuarea salariului pentru un an. Decizia de excludere din magistratură a Monicăi Cipariu, judecător la Secția 1 Penală a Tribunalului București, a fost luată miercuri de către Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, care a admis acțiunea disciplinară a Inspecției Judiciare. Abaterea disciplinară care i se impută – „neredactarea sau nesemnarea hotărârilor judecătoreşti sau a actelor judiciare ale procurorului, din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege” (art 271, lit q din Legea 303 privind statutul judecătorilor și procurorilor). …. Conform Inspecției Judiciare, judecătoarea nu ar fi motivat hotărârile / încheierile într-un număr de 457 cauze, situație care „a dus la lipsirea părților de elementul esențial al aducerii la cunoștință a conținutului hotărârilor judecătorești sub aspectul considerentelor, indispensabile în aprecierea argumentelor necesare exercitării unei cai de atac, fapt ce are drept consecință prelungirea nejustificată a procedurii judiciare, aceasta constituind, totodată, și o încălcare a dispozițiilor articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la durata rezonabilă a procesului”, conform defapt.ro. Jurnaliștii de la defapt.ro scriu că în 2022 judecătoarea Cipariu a încasat un salariu anual de 205.846 de lei, plus 68.681 „drepturi salariale” neprecizate clar. În medie, judecătoarea a încasat lunar 22.500 de lei, (4.500 de euro). ….” Integral: https://www.hotnews.ro

“Decizie crucială pentru Portul Constanța: a fost votată legea care permite accesul la șefie pentru persoane din afara sectorului naval. PSD a promovat puternic proiectul, liberalii au votat împărțit  Camera Deputaților a votat marți proiectul de lege care permite ca la șefia Portului Constanța să fie numite persoane din afara domeniului naval. Proiectul prevede că atât directorul portului, cât și membrii Consiliului de Administrație pot avea experiență în alte domenii. Miza proiectului a fost deschiderea accesului la șefia acestei companii strategice și pentru persoane din alte domenii. PSD a promovat puternic proiectul, iar liberalii, colegii de alianță, au votat împărțit. Unul dintre principalii promotori ai proiectului în ultima lună a fost Laura Vicol, șefa PSD a Comisiei Juridice, potrivit informațiilor G4Media. Și Ministerul Transporturilor, condus de Sorin Grindeanu, a susținut proiectul. Legea, care merge acum la promulgare la președintele Klaus Iohannis, prevede că membrii Consiliului de Administrație trebuie să aibă studii universitare în științe economice, juridice sau inginerești, precum și minimum 5 ani de experiență în administrarea sau managementul unor entități, persoane juridice, cu capital de stat sau privat, sau 5 ani de experiență în funcții de conducere în administrația publică centrală sau locală. Legislația actuală prevedea că pot fi membri în conducerea portului doar persoane cu experiență în domeniul naval ori logistic (fie 5 ani de experiență în administrarea sau managementul unor entități din transport naval, logistic, operare portuară, administrarea infrastructurii de transport nava, fie 5 ani de experiență în funcții de conducere, reglementare sau control în domeniul naval). ….” Integral: https://www.g4media.ro

Ioan Stanomir                                                                                                        FOTO: Adevărul

“Putin în Ucraina : un război cât  un imperiu   Pe câmpurile de luptă din Ucraina nu este linişte: la un an şi jumătate de la agresiunea rusă, Moscova duce mai departe, cu aceeaşi energie, un război a  cărui ţintă este subminarea definitivă a statalităţii Ucrainei. În umbra tragediei din Orientul Mijlociu, tragedia din Ucraina îşi scrie mai departe cronica ei teribilă. Rusia lui  Putin îşi continuă războiul criminal şi nici un semn al slăbiciunii acestui stat cu instincte  piratereşti nu se arată, spre a sugera o posibilă prăbuşire a regimului putinist. Rusia şi noi  Riscul cu care naţiunile din Europa Centrală şi de Est se confruntă este acela al  banalizării  războiului : prelungirea pe o durată lungă a acestui conflict nu ar face decât să crească şansele ca  invazia din Ucraina să devină o ştire  oarecare, pierdută în fluxul de ştiri şi de emoţii al reţelelor sociale. Un  război aproape ignorat ce ar hrăni un vast conflict îngheţat în imediata noastră  vecinătate, iată ceea ce se poate întrevedea în acest viitor care s-a născut în februarie 2022.  Şi chiar dacă Rusia nu deţine puterea militară de a  anexa întreaga  Ucraina, ea  este în măsură să poarte această luptă  până în momentul în care energia Ucrainei ar fi epuizată, iar sprijinul aliat ar fi diminuat, dramatic. Căci se poate spune că, la finele lui 2023, acesta este obiectivul realist al Rusiei lui  Putin – perpetuarea războiului, spre a exploata  şansele oferite de fisurile din blocul occidental. Atacurile  pornite recent şi menite a opri ofensiva Ucrainei pot fi citite ca tot atâtea semne ale acestei  viziuni politice. Departe de a se tempera , agresivitatea Rusiei creşte în noul context definit de atacul criminal al  “Hamas”.   Retorica ameninţării nucleare, în pofidda scenografiei ei groteşti, trădează acelaşi apetit al distrugerii. Rusia lui Putin a primit, graţie pogromului  “Hamas”, instigat şi finanţat de Iran, un timp preţios  pentru  războiul ei de agresiune. În această nouă  realitate, dominată de  mobilizarea anstisemită şi de delirul propagandistic, Rusia  are o libertate de mişcare impresionantă. Un al doilea front este deschis împotriva Statelor Unite, în vreme Europa   occidentală este asaltată de  mobilizarea islamistă.  Împeriul lui Putin duce, în Ucraina, cea mai importantă bătălie pentru destinul său viitor.  Pacea este posibilă, pentru  Rusia, doar în condiţiile dezmembrării şi îngenuncherii Ucrainei. Anexările ar  fi consfinţite, iar libertatea naţiunilor noastre  definitiv compromisă. O asemenea pace, în termenii stabiliţi de Rusia, ar echivala cu o capitulare colectivă. În absenţa unei asemenea păci dictate prin crimă şi agresiune,  îngheţarea acestui conflict, cu sau fără un armistiţiu, este  opţiunea preferată de Rusia. Scenariul unei Ucraine care ar fi, asemenea  peninsulei Coreea,  divizată de o linie de demarcaţie se conturează, pe acest fundal al prelungirii conflictului. Un alt Război Rece revine în Europa, iar frontiera dintre cele două lumi trece în imediata vecinătate a României. Un asemenea conflict suspendat, dar  niciodată încheiat, ar însemna o victorie a lui Putin. Imperiul rus, deplasat spre vest,  ar  ţine captivă întreaga Europă de Est şi Centrală, în vreme ce Marea Neagră ar rămâne sub ameninţarea armelor sale. ....” Integral: https://www.contributors.ro

Cea mai frumoasă pisică din lume, descalificată după ce a început să latre

“Cea mai frumoasă pisică din lume, descalificată după ce a început să latre  O știre s-a răspândit ieri cu viteză în online-ul românesc: o pisică din România a fost aleasă drept cea mai frumoasă din lume. Este vorba de un motan din rasa Maine Coon de 4 ani, mai exact. Doar că azi, stupoare! Motanul din România a fost descalificat.  În timp ce stăpânul motanului făcea un live pe Facebook ca să se laude cu performanța lui, cineva a bătut la ușa lui și motanul a început să latre zgomotos. Degeaba stăpânul a oprit imediat live-ul, imaginile cu motanul său lătrând s-au viralizat rapid. Au ajuns inclusiv la membrii juriului care aleg cea mai frumoasă pisică din lume, iar decizia lor a fost descalificarea motanului din România. ….„Ăsta e câinele meu, care a dispărut acum câteva luni de la stână”, a spus ciobanul. „Păi ăsta se bătea cu ursul și cu lupii, cum să fie votat cea mai frumoasă pisică din lume? ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 2 noiembrie.”Protest: de ce e necesară înarmarea demnitarilor și magistraților?”

Autumn foliage at the Ninai Falls, Mie, Japan

Buna dimineata intr-o zi de joi, 2 noiembrie! Vremea se va răci.  Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări şi averse, izolat însoţite de descărcări electrice, pe arii restrânse la munte, în Transilvania, Moldova, Dobrogea şi izolat în Muntenia şi Maramureş. Vântul va sufla slab şi moderat, temporar cu intensificări, local, în regiunile extracarpatice şi pe arii restrânse în centru,  dar şi la munte, cu precădere la altitudini mari, unde rafalele vor depăşi 65…75 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 11 gr în estul Transilvaniei şi 24 gr în sud-estul Munteniei şi sudul Dobrogei. Bucuresti: 17/9 gr.C., ploi.

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, se vaită că sumele pentru plata majorărilor salariale restante ale magistraților sunt exorbitante, dar în loc să le amâne pentru 2024, le dă anul acesta.

“Magistrații se îmbogățesc pe final de an: salarii restante de 340 mil. euro. De unde scoate guvernul banii?  Guvernul s-a răzgândit și va da anul acesta magistraților salariile restante obținute în instanțe. Inițial, promitea că va amâna plățile. Suma este considerabilă – 1,7 mld. lei. În lipsa rectificării bugetare, Fondul de rezervă este folosit pentru plata salariilor curente la alte ministere. În draftul Ordonanței de Urgență prin care guvernul voia să reducă cheltuielile pentru a acoperi uriașa gaură bugetară era prevăzută amânarea pentru anul viitor a salariilor restante pe care magistrații și le-au câștigat în instanțe. Este vorba de majorări salariale retroactive începând din 2018 și până în prezent, în valoarea totală de aproximativ 1,7 miliarde de lei – o primă tranșă dintr-o sumă mult mai mare, de peste 16 miliarde, pe care magistrații ar trebui să le primească în anii următori pentru perioada 2010-2022, potrivit ministrului de Finanțe, Marcel Boloș. Amânarea era văzută ca firească de economiști, din moment ce guvernul stoarce bani din piatră seacă pentru a nu scăpa deficitul bugetar de sub control, iar suma care ar fi trebuit plătită magistraților este uriașă în acest context. …. Surse din magistratură au spus pentru Europa Liberă că Consiliul Superior al Magistraturii și diverse asociații ale judecătorilor au făcut presiuni pentru a obține acești bani anul acesta și au amenințat că vor deschide noi procese în caz contrar. Mărirea veniturilor magistraților are ca efect și majorarea pensiilor speciale de care acesția beneficiază. În noua lege care reglementează pensiile magistraților, promulgată de președintele Klaus Iohannis, se prevede că baza de calcul a pensiei speciale este 80% din media salariilor brute și a sporurilor pe ultimele 48 de luni (patru ani) de activitate. Deci un magistrat care va primi anul acesta sau anul viitor aceste salarii restante majorate va avea și o pensie mărită proporțional. .…” Integral: https://romania.europalibera.org

Al doilea caz Parcul IOR Primarul Videanu acuzat ca a semnat retrocedarea unui teren care nu fusese niciodata confiscat

“Al doilea caz ”Parcul IOR”. Primarul Videanu, acuzat că a semnat retrocedarea unui teren care nu fusese niciodată confiscat  Un nou caz ”Parcul IOR”, în sectorul 3. O altă parcelă de teren, ajunsă în posesia aceleiași octogenare, Maria Cocoru, ar fi fost retrocedată abuziv. Agenția Națională pentru Zootehnie ”Prof Dr G.K. Constantinescu” a obținut redeschiderea litigiului prin care contestă decizia de retrocedare în natură și dispoziția emisă de Primarul General al Capitalei, la acea vreme Adriean Videanu, a unui teren din sectorul 3, către moștenitorul arendașului IB Grueff, Eduard Ioan Dan Romalo. La fel  precum în cazul parcului IOR, Dan Romalo i-a cedat drepturile asupra terenului respectiv octogenarei Maria Cocoru. Povestea unei alte retrocedări dubioase din sectorul 3  Reprezentanții ANZ au prezentat în instanță documente din care reiese faptul că proprietatea respectivă (imobil de 427 mp și curte de 5.381 mp), administrată de Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a Municipiului București, a fost retrocedată de Primăria Municipiului București pe baza unor documente incomplete. Mai mult, respectivul teren, situat tot în sectorul 3, aflat în imediata apropiere a fostului Conac Dudești, nu ar fi fost niciodată preluat abuziv de comuniști prin Decretul 92/1950. …. Au mutat, pe hârtie, apartamentele în locul unui conac  Documentele extrase din Arhivele Statului ar indica faptul că, în realitate, terenul care a aparținut arendașului bulgar IB Grueff, ar fi fost expropriat în anul 1922, în schimbul unei despăgubiri de 1.100 de lei/ha. Asta înseamnă că în 1950, respectiva parcelă aparținea deja statului român (Ministerul Agriculturii și Silviculturii), deci nu mai putea fi confiscat încă o dată de la fostul proprietar. Din dosar reiese că documentația care a stat la baza retrocedării, în anul 2005, nu ar conține actul juridic privind întinderea dreptului de proprietate a persoanei îndreptățite la retrocedare și nici dovada preluării abuzive prin Decretul 92/1950. ….” Integral: https://www.fanatik.ro

Decizie ciudata a Inaltei Curti daunele morale acordate proportional cu situatia financiara a victimei Pierderea unei vieti nu poate fi evaluata matematic

“Decizie ciudată a Înaltei Curți: daunele morale, acordate proporțional cu situația financiară a victimei. „Pierderea unei vieți nu poate fi evaluată matematic”  Înalta Curte a anulat o decizie prin care familia victimei unui accident rutier trebuia să primească 280.000 euro, daune morale de la CNAIR În motivarea Înaltei Curți de Justiție și Casație, judecătorii susțin că hotărârea anterioară a Curții de Apel Timișoara, prin care au fost acordate daune morale în valoare de 280.000 euro pentru familia victimei unui accident rutier, a fost luat în considerare un venit lunar mult prea mare al victimei și că astfel, familia acestuia, s-ar fi îmbogățit prin această sentință. În argumentele utilizate, judecătorii susțin că acest cuantum al daunelor morale trebuie stabilit în funcție de condițiile de viață ale victimelor. Pe de altă parte, specialiștii în drept subliniază că pe acest subiect nu există niciun criteriu obiectiv, o formulă matematică prin care să fie stabilită „valoarea unei vieți umane”. Totuși, argumentele folosite de judecătorii ÎCCJ conduc la ideea familiile victimelor bogate sunt îndreptățite la despăgubiri mai mari, ceea ce contrazice principii etice fundamentale. Compania de stat a refuzat să plătească daunele morale  Speța în cauză vizează daunele morale pe care CNAIR și Garda Forestieră Oradea au fost obligate să le plătească familiei unui bărbat care și-a pierdut viața după ce un arbore de pe marginea drumului a căzut peste automobilul în care se afla. …. Nu există un criteriu obiectiv pentru stabilirea daunelor morale Așa cum era de așteptat, această speță, mediatizată pe platforma Juridice.ro, a stârnit puternice reacții critice în spațiul public. Unele voci au subliniat că, potrivit raționamentului judecătorilor, ar trebui să avem grijă pe cine lovim cu mașina, să nu accidentăm cumva o persoană bogată, sau un beneficiar de pensie specială. Dincolo de ironie, această poziție arată că argumentele magistraților încalcă nu doar intuiții morale fundamentale, dar principii morale de bază ale civilizației occidentale, anume demnitatea vieții, că fiecare viață contează în mod egal. Avocații sunt de părere că daunele morale nu pot fi expresia unei formule matematice, unde să fie luat în considerare venitul lunar al victimei, ci ele trebuie stabilite de către judecători în funcție de particularitățile cauzei. Nu criteriul economic ar trebui să prevaleze în aceste decizii, ci suferința. ….” Integral:  https://www.fanatik.ro

Dictatorul Nicolae Ceaușescu și soția sa au organizat, în 21 decembrie, un miting în fața sediului Comitetului Central. Manifestanţii s-au întors împotriva lor. Acesta a fost punctul de pornire a Revoluției în București. Întregul regim va cădea a doua zi, 22 decembrie.

“Dosarul Revoluției: cronologia de trei decenii a unui eșec judiciar  După mai mult de 33 de ani, Dosarul Revoluției trece printr-un nou episod: trei inculpați cheie, în frunte cu fostul președinte Ion Iliescu, au fost trimiși în judecată. În decembrie 1989 au fost uciși 1066 de oameni. Dar recenta decizie a Curții de Apel București poate fi atacată cu apel. Dosarul Revoluției a ajuns la Curtea de Apel București, unde Ion Iliescu (93 de ani), fost președinte, Gelu Voican Voiculescu (82 de ani), fost vicepremier, şi Iosif Rus (87 de ani), fost șef al Aviației Militare, vor fi judecați pentru „săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii”, fapte care sunt imprescriptibile. Cu alte cuvinte, fiind vorba despre fapte deosebit de grave, cercetarea lor se poate face judiciar, indiferent de cât timp a trecut de la săvârșirea lor….. Dosarul Revoluției va fi judecat de Curtea de Apel București după ce Instanța Supremă s-a spălat de el pe mâini la începutul acestui an. Judecătorii au considerat că Ion Iliescu nu era președintele României la data comiterii faptelor, între 22 și 30 decembrie 1989, motiv pentru care și-a declinat competența. Suprinzător este, așa cum a relatat Europa Liberă, că Înalta Curte se mai pronunțase în cauză, în 2021, când a decis ca dosarul să se întoarcă la Parchetul Militar și în 2020, când a exclus mai multe probe din dosar. În nici una dintre situații, judecătorul de Cameră Preliminară nu a făcut descoperirea că Ion Iliescu nu era președinte la data Revoluției. Dacă o făcea, nu s-ar mai fi irosit trei ani. …. Eșecul Justiției. Saga de 33 de ani a Dosarului Revoluției Tergiversarea timp de 33 ani a Dosarului Revoluției este un eșec al justiției, dar el nu putea fi posibil fără complicitatea politică la nivel înalt, indiferent de culoarea sa politică. Motivele repetatelor amânări și derobări au fost dintre cele mai diverse, de la lipsa probelor, încălcarea procedurilor în audierea martorilor, trasferul dosarului între instanțe și schimbarea încadrării. Ba chiar dosarul a fost clasat în 2015, sub mandatul de procuror general al Codruței Kövesi, sub motiv că genocidul, tratamentele neomenoase și infracțiunile contra umanității nu erau prevăzute în legea penală……” Integral:  https://romania.europalibera.org

“Buletin de București: Infracționalitatea din Capitală a crescut cu peste 10% începând cu 2020  2022 a fost anul cu cele mai multe fapte constatate de lovire și violențe din ultima jumătate de deceniu. Rata criminalității a crescut, iar numărul de dosare soluționate de Poliția Capitalei a scăzut, potrivit Planului de ordine și siguranță publică întocmit de Direcția Generală de Poliție Locală și Control a Municipiului București (DGPLCMB), relatează publicația Buletin de București. …. În anul 2022, la nivelul Municipiului București, au fost înregistrate 73.119 infracțiuni sesizate, cu 1,65% mai multe decât în anul precedent. Acestea se grupează astfel: – infracțiuni economico-financiare – 6.931 | în 2021 au fost 7.186 – infracțiuni juridice – 48.377 | în 2021 au fost 48.209 – altă natură – 17.811 | în 2021 au fost 16.573 Peste jumătate dintre tâlhării au fost comise prin smulgerea obiectului furat, mai exact 298. În 86 dintre cazuri, atacatorul a folosit arme albe, spray paralizant sau altele de acest fel pentru a amenința victima. În două cazuri, atacatorul a folosit pentru amenințare o armă de foc, potrivit datelor DGPLMB. Dacă vorbim de intrare prin efracţie în casele oamenilor, cele mai multe victime au fost din rândul vârstnicilor. Hoţii se dădeau drept angajaţi ai Distrigaz, Enel, Primărie, ori alte instituţii pentru ca victimele să le deschidă uşa. …..” Integral: https://www.g4media.ro

Magazine arme si munitii Onesti Protest: de ce e necesară înarmarea demnitarilor și magistraților?  „APADOR-CH cere retragerea proiectului de lege prin care Parlamentul vrea să dea liber la înarmare demnitarilor, magistraților precum și inculpaților, dacă nu au săvârșit fapte «de arme» sau cu violență”, susține organizația nonguvernamentală într-un comunicat.„După ce a trecut tacit de Senat, proiectul de lege prin care anumite categorii de români se pot înarma «fără număr» – adică cu mai mult de două arme pentru autoapărare, cât e posibil acum – se află în dezbaterea Camerei Deputaților”, informează organizația APADOR-CH. …. APADOR-CH consideră că nu este oportună relaxarea regimului armelor, în contextul agresivităţii crescute din societate, și a transmis azi Camerei Deputaților solicitarea de a renunța cu totul la proiect sau măcar la două dintre prevederile periculoase din el, pe care le găsește complet nejustificate. Efectele principale la care se referă APADOR-CH sunt:Posesorii de arme pentru autoapărare pot să dețină un număr nelimitat de arme, comparativ cu doar două în actuala lege. Pot deține arme și inculpații pentru diverse infracțiuni cu intenție (de exemplu proxenetism, șantaj, trafic de persoane), cu excepția celor care au săvârșit fapte cu violență sau privind regimul armelor și munițiilor – în actuala lege portul de armă le este interzis tuturor inculpaților, indiferent de infracțiunea de care sunt acuzați. .Crimele în masă din Serbia Ultimul exemplu de tragedie din cauza armelor de foc pe timp de pace, în apropierea României, a fost în Serbia. Serbia este o țară unde posesia armelor a fost, de-a lungul timpului, încurajată prin legislații permisive. La începutul lui mai 2023, în Serbia au avut loc două asasinate în masă, în urma cărora 17 oameni au fost uciși. În Serbia s-au declanșat manifestații de stradă masive contra violenței, inclusiv împotriva violențelor promovate de posturile TV și de ziarele tabloide. Apoi, pe fondul acestor mișcări civice sârbii au returnat în mod voluntar un număr de 13.500 de arme, conform Europa Liberă. …..” Integral: https://www.libertatea.ro

“Cristian Ghinea avertizează că România poate pierde fonduri de peste 500 milioane euro / Cauza ar fi termenele impuse de ministrul Boloș / ”E sabotaj economic! Şi-mi asum cât se poate de clar aceste acuzaţii” ….. Cele 500 de milioane de euro se pierd de la un singur program operaţional, cel de Competitivitate (POC). Sunt informaţii publice comunicate de MIPE în urma unei solicitări în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţii cu caracter public, precizează USR într-un comunicat de presă. Marcel Boloş e acuzat că a stabilit prin OUG 36/2023 termenele pentru închiderea programelor operaţionale aferente perioadei 2014-2020, deşi putea să emită un ordin de ministru sau cel mult o hotărâre de guvern, care ulterior se puteau modifica uşor. Unul dintre aceste termene a fost 30 septembrie 2023, dată după care se reziliază toate contractele care nu aveau un progres financiar de 5% sau de 10%, în funcţie de programul operaţional. Asta înseamnă că 1.669 de contracte de finanţare (din 1.928) ar trebui reziliate conform legii, deşi teoretic mai pot fi implementate până la sfârşitul anului, susține Ghinea. „Specialistul lu’ peşte ţinut în braţe de Hellvig, dar şi lăudat şi promovat de toată şefimea şi baronimea penelistă şi pesedistă, a băgat acest termen în mai, înainte de a pleca de la MIPE, în condiţiile în care procesul de evaluare/contractare pentru două axe din cadrul Programului Operaţional Competitivitate s-a încheiat în luna septembrie 2023 (scrie negru pe alb în răspunsul MIPE). Cum să pui în lege progres financiar de peste 5% dacă tu nici nu ai semnat contractele?! E de noaptea minţii. Asta înseamnă că 1.669 de contracte de finanţare (din 1.928) ar trebui reziliate conform legii, deşi teoretic mai pot fi implementate până la sfârşitul anului. Suma totală a acestor contracte este 2,42 miliarde de lei, aproximativ 500 de milioane de euro. Şi vorbim doar despre un singur program operaţional. Iar catastrofa asta umană gestionează acum toate finanţele ţării. Ăsta e sabotaj economic! Şi-mi asum cât se poate de clar aceste acuzaţii!”, spune Cristian Ghinea, fost ministru MIPE…..” Integral: https://www.g4media.ro

Atentat la siguranta si viata cu complicitatea CNAIR si autoritatilor locale Ulita groazei din Corbeanca prinde contur desi raportul expertiza arata ca decizia este ilegala

“Atentat la siguranţă și viață, cu complicitatea CNAIR și autorităților locale. “Uliţa groazei” din Corbeanca prinde contur, deşi raportul expertiză arată că decizia este ilegală  Expertiza tehnică demonstrează că străzile care ar urma să preia fluxulul de trafic legat de DN1 nu o pot face în condiţii de siguranţă pentru pietoni, copii şi vehicule. …..Îngrijorările localnicilor sunt pe punctul să devină un coşmar real, iar frustrarea este cu atât mai mare cu iniţiativa CNAIR sfidează normele elementare de securitate. Raportul de expertiză tehnică extrajudiciară confirmă, ba chiar alimentează temerile, constatând că deschiderea unui acces prin tranzitarea străzilor Ogorului şi Codrului către DN1/în/din satele din comuna Corbeanca (Tamaşi, Ostratu, zona Paradisul Verde, etc.) nu poate susţine un trafic de tranzit în condiţii legale, aşa cum se prezintă situaţia în teren. În plus, Planul Urbanistic General (PUG) nu prevede continuitatea străzii Codrului așa cum CNAIR dorește să o realizeze, iar orice traseu neconform cu PUG-ul contravine legii. Expertiza tehnică realizată de inginerul Veronel Uţă relevă că străzile Ogorului şi Codrului sunt străzi de categoria a V-a, care asigură accesul la locuinţe şi sunt folosite pentru servicii curente sau ocazionale, străzi care nu au nici măcar trotuare. Pietonii ar fi astfel expuşi în permanenţă pericolelor în cazul creşterii valorilor de trafic, aşa cum s-ar întâmpla după punerea în aplicare a deciziei CNAIR. ….” Integral: https://www.fanatik.ro

Ministerul Educației a spus intr-un interviu acordat Europei Libere că are nevoie de încă 9 miliarde de lei pentru a putea plăti în 2023 toate salariile din domeniu, bursele și transportul elevilor navetiști.

“Ministerul Educației: Aproape 8.500 de elevi cu medii între 1 și 4.99 iau bursă de merit   8.494 de elevi cu medii între 1 și 4.99 iau bursă de merit în acest an școlar, potrivit Ministerului Educației. Instituția a făcut publică statistica doar după ce în presă au fost publicate cazuri ale unor copii cu medii sub 4 care primesc burse de merit. Cuantumul burselor merit a crescut de la 200 de lei/lună la 450 de lei/lună, după 2 septembrie 2023, când au intrat în vigoare noile legi ale învăţământului. Odată cu creșterea sumei pentru bursa de merit, s-a dubat și numărul celor care o primesc – pentru că, spune noua lege, bursele de merit se acordă primilor 30% dintre elevii fiecărei clase, în ordinea descrescătoare a mediilor anuale/a mediilor de admitere, indiferent de notă. Astfel, 8.494 de elevi cu medii până în 5,00 primesc bursă de merit: …. În privința celorlalte medii pentru care se acordă bursă de merit, 82,78% ajung la elevii care au medii între 8.00 și 10.00. Jumătate dintre acestea (52,55%) le primesc copiii care au peste 9.50. 8,74% din totalul burselor de merit ajung la elevii cu note între 5.00 și 7.99. Restul, de 6,64% dintre bursele de merite, sunt date copiilor care au obținut rezultate bune la olimpiade județene și concursuri naționale. În luna octombrie, peste 461.700 de elevi au luat burse merit. Spre comparație, în anul şcolar 2022 – 2023 au fost peste 260.500 de burse de merit. Bursa socială pentru elevi a crescut și ea, de la 200 de lei/lună la 300 de lei/lună – și sunt peste 738.800 în acest an şcolar, comparativ cu 389.490 în anul şcolar anterior. În cazul bursei tehnologice (dedicată elevilor din învățământul tehnologic), e vorba tot de o creștere de 100 de lei – de la 200 de lei/lună la 300 de lei/lună. ….” Integral: https://romania.europalibera.org

Primul hotel de 5 stele din Cluj a intrat în proprietatea UBB.

“Cum au ajuns marile universităţi să cumpere hoteluri, pensiuni, mall-uri și să țină cursuri pe stadion  La 33 de ani de la Revoluția din 1989, marile universități din România ajung rar în Top 1000 al celor mai performante din lume. Își măresc însă constant patrimoniul cu achiziții spectaculoase: de la hoteluri, la pensiuni la munte și la mare, castele și chiar mall-uri. De ce? …. Marile universități din România cumpără masiv hoteluri, castele, pensiuni și mall-uri, pe lângă proprietățile pe care unele dintre ele le au de zeci de ani. Argumentul este că numărul studenților crește constant și e nevoie de noi săli de curs. Culmea e că la nivel național, studenții sunt din ce în ce mai puțini. Numărul lor a scăzut la aproape jumătate față de cei aproape un milion de dinainte de 2010. La începutul anului universitar 2022-2023, în România erau 538.000 de studenţi (public şi privat), faţă de 875.000 în 2010-2011 şi peste 900.000 în 2007-2008. În universitățile private, mai sunt acum doar 63 de mii de studenți. …. Și atunci de ce se plâng universitățile mari că au mai mulți studenți de la an la an? Explicația poate fi una singură. Universitățile cu renume câștigă cursanți, în timp ce altele pierd masiv – unele sunt chiar preluate de către acestea – iar anumite discipline devin din ce în ce mai populare. „Sunt câteva facultăţi, Comunicare, Psihologie, Mate-Info, unde avem cu cel puţin 25% mai mulţi studenți față de acum zece ani, așa că am cumpărat noi clădiri dintr-o nevoie stringentă, nu ca investiție, cum, de altfel, fac universități din străinătate, în special private”, spune rectorul Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, Daniel David. Cu cei mai mulți studenți din țară, aproximativ 40.000, și aproape 100 de clădiri în proprietate, UBB a cumpărat în ultimii trei ani două hoteluri în Cluj, cu aproape 15 milioane de euro. Sunt încă în curs de transformare în clădiri pentru studiu. …. In 2021, Universitatea a cumpărat și o pensiune pe litoral, la Neptun. Va fi centru de cazare pentru cercetătorii care studiază zona Dobrogei. Se va adăuga celorlalte staţiuni şi baze de cercetare, între care una la Porţile Dunării, în Caraş-Severin, şi una într-un castel maur din Bistriţia-Năsăud. Nu este singura universitate care a făcut achiziţii impresionante în ultimii ani. Universitatea de Vest din Timişoara a cumpărat şi ea o pensiune, la Gărâna, în Banatul Montan. UMF Carol Davila din Bucureşti a cumpărat în ultimii ani două clădiri de birouri, iar UMF Târgu-Mureş a cumpărat două palate ale telefoanelor şi primul mall din oraş. Noile achiziţii completează patrimoniul impresionant al universităţilor, care numără zeci de clădiri şi terenuri, baze sportive, baze didactice de cercetare, de agrement, la munte, la mare şi la Dunăre. …. Universităţile româneşti, autonome, dar dependente de finanţarea de la stat Ministerul Educației finanțează în continuare masiv cele 46 de universități de stat. 60% din bugetul lor vine de la stat. UBB Cluj a avut în 2022 venituri de 145 de milioane de euro, din care aproape 100 milioane de euro au fost virate de minister. Veniturile din taxe şi alte venituri asociate au fost de 15 milioane de euro, puţin peste 10% din total, potrivit raportului rectorului. Din veniturile totale de 111 milioane de euro ale Universităţii Bucureşti (UB), 60 de milioane de euro au fost finanţare de la minister, la care s-au adăugat altele 14 milioane ca finanţare pentru burse şi contracte complementare. În 2022, cele 49 de universităţi din ţară au primit de la stat peste 1 miliard de euro (5,082 mld. lei), cea mai mare sumă mergând spre Universitatea Politehnică din Bucureşti. ….. ” Integral: https://romania.europalibera.org

Ursul din curtea Bergenbier, găsit azi într-un șanț, cu o durere cruntă de cap

“Ursul din curtea Bergenbier, găsit azi într-un șanț, cu o durere cruntă de cap   Acum câteva zile, un urs a fost surprins de camerele de supraveghere în timp ce sărea gardul fabricii de lichide Bergenbier, iar de atunci nu s-a mai știut nimic despre el. Asta până în această dimineață, când ursul a fost găsit într-un șanț de la marginea așa-zisului oraș Ploiești, cu o durere îngrozitoare de cap. „Moooooor, moooooor, moooooor”, a fost auzit ursul văietându-se, semn că nu se simțea deloc bine după interacțiunea cu lichidul Bergenbier. De câteva ori ursul a încercat să se ridice și să plece spre o pădure din apropiere, dar s-a împleticit de fiecare dată și a căzut înapoi în șanț. Bietul de el nu era în stare să meargă nici măcar în patru labe. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 1 noiembrie.”România, în Top 3 țări de coșmar pentru șoferi, alături de Columbia și Argentina”

30 Beautiful Fall PicturesBuna dimineata intr-o zi de miercuri, 1 noiembrie!  Vremea în țară miercuri, 1 noiembrie 2023, se schimbă și apar ploile, mai ales în zonele de munte, în partea de sud, nord-sud, în centrul și sud-estul țării. Vântul va sufla cu putere, în unele regiuni atingând și 40 de km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 și 21 de grade Celsius, iar cele minime între 2 și 13 grade Celsius.  Bucuresti: 22/9 gr.C.

“Adrian Codirlașu: ​Despre încercările de naționalizare a fondurilor de pensii private Pilon 2 …. În evul mediu, creditorii sfârșeau, în general, pe rug. Acum, guvernele le găsesc o vină, sau chiar nicio vină, ci doar “lăcomia” creditorilor săi și companiilor care au succes sau lichiditate și apoi, atunci când nu au bani, “se simt obligați” să taxeze suplimentar companiile sau chiar să le naționalizeze activele. Și această abordare se tot repetă în cazul sistemului privat de pensii Pilon II. Acesta, de la înființare, a continuat să acumuleze active, ajungând în prezent la active de peste 117 miliarde RON. Aceștia sunt banii, proprietate privată, ai românilor care contribuie la acest sistem privat de pensii. Ultimul episod s-a întâmplat la finalul lunii septembrie 2023, exact pe drumul Ordonanței, care creștea taxele pentru mediul privat, de la Guvern către Parlament. Pe acest drum a fost introdus un nou articol care practic naționaliza contribuțiile viitoare pentru toți participanitii la Pilonul II de pensii, iar cei care ar fi vrut să continue să participe ar fi trebuit să stea la o coadă și să depună o cerere scrisă în acest sens. În momentul când această situație a devenit publică autoritățile au negat că ar avea cunoștință despre modificarea Ordonanței. Nu pot fi decât două situații: 1. Fie a existat o intenție de naționalizare a contribuțiilor, iar, la acel moment mass-media spunea că Ministerul de Finanțe deja deschisese contul în care vroia să primească contribuțiile naționalizate. 2. Fie, dacă oricine poate introduce un articol într-o Ordonanță, nu există un control pe reglementările care pleacă de la Guvern, ceea ce înseamnă că există un risc extrem de mare. În final, acele prevederi au fost scoase din Ordonanță. Însă un transfer al banilor din Pilonul II în sistemul public de pensii a mai fost încercată și în 2019. Atunci s-a dat posibilitatea stopării contribuției la Pilonul II și redirectionarea contribuțiilor la Pilonul public. Din peste 7,3 milioane de participanți la Pilonul II de pensii, au fost doar sute de persoane care au solicitat acest transfer. Instinctiv, oamenii au știut cât de nefavorabil lor este Pilonul de pensii publice și au refuzat să își transfere contribuțiile. De la acest eșec probabil, a venit propunerea de a transfera automat contribuțiile aferente Pilonului II, Guvernul mizând pe lipsa de educație financiară, comoditate și birocrație pentru a naționaliza acele contribuții. ….” Integral: https://www.hotnews.ro

“DOCUMENTE Ce efecte are schimbarea componenței completurilor de judecată prin mijloace administrative / Studiu de caz: Curtea de Apel București, cazul Puiu Popoviciu  Mai multe dosare grele aflate pe rolul Curții de Apel București (CAB) au ajuns la verdicte favorabile inculpaților după ce magistrații care le judecau au fost înlocuiți prin decizii administrative ale conducerii instanței. Aceasta după ce judecătorii au cerut să fie degrevați de încărcătura de dosare ori au fost promovați sau transferați la alte instituții.  De fiecare dată, dosarele nu a fost repartizate aleatoriu altor judecători, ci magistrații au fost înlocuiți prin decizii administrative ale Colegiului de conducere și ale fostei președinte Lia Savonea. Cel mai elocvent exemplu este dosarul privind revizuirea deciziei de condamnare la 7 ani de detenție în cazul omului de afaceri Puiu Popoviciu, fugit la Londra. De menționat că practica schimbării completurilor de judecată prin mijloace administrative nu este ceva specific Curții de Apel București, ci o regăsim și la alte instanțe. Cererea lui Popoviciu de revizuire era judecată de un complet format din judecătoarea Florina Rizescu. Ea a formulat o cerere de degrevare, iar dosarul nu a fost repartizat aleatoriu altui judecător, așa cum ne-am fi așteptat. Judecătoarea Florina Rizescu a fost înlocuită – prin deciziile Colegiului de conducere și ale președintei instanței, Lia Savonea, la propunerea șefului Secției a II-a Penale, Mihai Alexandru Mihalcea – cu judecătoarea Adriana Pencea, venită de la Tribunalul Giurgiu, tot printr-o decizie administrativă a fostei șefe CAB, Lia Savonea. … ”Se încalcă principiul repartizării aleatorii”, a susținut DNA, însă argumentul a fost respins pe motiv că deciziile administrative nu au fost invalidate în instanța de contencios-administrativ. …. Judecătoarea Adriana Pencea, care a preluat dosarul Popoviciu, a fost procuror DIICOT, apoi judecător, șefă la Judecătoria și Tribunalul Giurgiu. Este cea care a dispus eliberarea din penitenciar a fostului lider PSD Liviu Dragnea. Ulterior schimbării judecătoarei din dosarul Popoviciu, decizia de condamnare a fost suspendată, iar mandatul european de arestare emis pe numele magnatului a fost retras. În aceste condiții, nu a fost de mirare că Instanța Supremă a Marii Britanii a respins defintiv cererea de extrădare a omului de afaceri. Practica schimbării componenței completurilor de judecată prin mijloace administrative a fost dezvăluită recent de judecătoarea Andrea Chiș, fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii. ”CSM și-a făcut un obicei din a detașa în aparatul propriu judecători de la anumite instanțe, într-un mod total netransparent. Nu se cunosc posturile care se doresc a fi ocupate, iar numele acestora nu apare pe ordinea de zi a ședințelor Secției pentru judecători. Aceste detașări constituie în sine posibile recompense, pentru că presupun un venit mai mare (incluzând de multe ori și diurne) și, în foarte multe situații, un volum de activitate mai mic decât în instanțe. Judecători care se întorc în instanțe sunt promovați înaintea colegilor care au rămas să judece dosare. În cazul judecătorilor penaliști, în special al celor de la curțile de apel care judecă apeluri în cauze de mare corupție, pronunțând hotărâri definitive, detașarea în CSM poate să însemne reluarea probațiunii, ceea ce poate conduce la prescripția răspunderii penale”, a atras atenția judecătoarea Andrea Chiș. Dosarul privind cererea de revizuire a lui Puiu Popoviciu este însă unul dintr-o serie mai largă curprinzând dosarele Beuran, Vișoiu, Zgonea, Vanghelie și altele. ….” Integral: https://www.g4media.ro

“Judecătoarele Curții de Apel Bucureşti Daniela Panioglu şi Nadia Guluţanu au câştigat 3 din cele 4 procese în care au contestat excluderea din magistratură …. În aceste dosare, cele două judecătoare au fost excluse de către Secţia pentru judecători a CSM, ca urmare a unor dosare disciplinare întocmite de Inspecţia Judiciară. Judecătoarele Daniela Panioglu şi Nadia Guluţanu au fost acuzate că: *  în motivarea condamnării medicului Lucian Duță, i-ar fi indicat pe procurorii Teodor Niță și Gigi Valentin Ștefan de la Parchetul Curții de Apel Constanța că ar fi încercat să îl ajute pe fostul șef al CNAS. Procurorii din Constanța le-au deschis dosar, la plângerea lui Duță, martorilor-denunțători din dosarul acestuia, Irina Socol și Radu Enache, cu scopul de a compromite probele – au acuzat judecătoarele Panioglu și Guluțanu. Ele au descris acțiunea celor doi procurori ca având ”un vădit caracter penal”. Inspecția judiciară, nu doar că nu i-a cercetat pe cei doi procurori, ci dimpotrivă le-a deschis dosar disciplinar judecătoarelor. În schimb, potrivit unor surse judiciare, la Parchetul general există un dosar care vizează presupusul ajutor dat de cei doi procurori medicului Lucian Duță. * abateri disciplinare precum nerespectarea în mod nejustificat a dispozițiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse de conducătorul instanței, nerespectarea dispozițiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor și exercitarea funcției cu rea-credință. * întârzieri în motivarea sentințelor. Cele două judecătoare mai au un singur dosar de excludere în care aşteaptă pronunţarea, cel în care unul dintre judecătorii din complet, Cristinel Grosu, s-a întâlnit cu fostul şef al Inspecţiei Judiciare, Lucian Netejoru. …. Judecătoarele Panioglu şi Guluţanu l-au condamnat pe fostul preşedinte al CNAS, medicul Lucian Duță, la 6 ani de detenţie pentru luare de mită. Judecătoarea Panioglu a făcut parte și din completul care l-a condamnat pe fostul primar al Bucureștiului, Sorin Oprescu, la 11 ani și 8 luni de închisoare. Ea l-a condamnat și pe omul de afaceri Nelu Iordache la 11 ani și 9 luni de detenție. Acum judecătoarea Panioglu judeca dosarul ”Fraudă la BRD” în care sunt inculpați frații Creștin, oameni de afaceri cu greutate, acționari ai Scandia Sibiu. Judecătoarea Guluțanu avea în lucru dosarul privind confiscarea de la magnatul Puiu Popoviciu a terenului de 224 de hectare din Băneasa, pe care sunt construite IKEA, Mall Băneasa și Ambasada SUA. ….” Integral: https://www.g4media.ro

batrani pensie azil“EXCLUSIV Draftul noii legi a pensiilor, cu recomandări de la Comisia Europeană – ce schimbări aduce – DOCUMENT ….Principalele principii și schimbări, pe scurt:

  • Calculul pensiei = valoarea punctului de referință x număr total de puncte
  • În anul 2024, valoarea punctului de pensie se majorează cu 13,8% și este de 2.032 lei.
  • Punctul de referință va fi de 81 lei la intrarea în vigoare a legii (valoarea punctului de pensie – 2.032 lei, împărțit la stagiul de cotizare – 25 ani = circa 81)
  • Peste stagiul de cotizare de 25 de ani, se vor adăuga puncte, pentru a stimula prelungirea vieții profesionale
  • Indexarea pensiilor se va face cu rata inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a salariului mediu brut, pentru anul calendaristic anterior
  • Majorarea pensiilor se va face anual, în luna ianuarie.
  • Majorarea pensiilor va fi corelată cu creșterea veniturilor la bugetul asigurărilor sociale sau cu rata inflației (se va alege procentul mai avantajos) – recomandare de la Comisia Europeană
  • Indemnizația specială se majorează cu același mecanism de indexare a pensiilor publice
  • Stagiul minim de cotizare și stagiul complet de cotizare vor fi condiționate de un stagiu de cotizare contributiv – recomandare de la Comisia Europeană
  • Stagiul minim de cotizare se va majora în funcție de evoluția speranței de viață din România
  • Se amână până în 2035 egalizarea vârstei de pensionare a femeilor cu cea a bărbaților
  • Se diminuează o penalizare pentru pensionare anticipată……” Integral: https://economedia.ro
Venituri uriase incasate de profesori doar din meditatii Topul judetelor unde se fac pana la 5 mii de lei pe zi

“Venituri uriașe încasate de profesori, doar din meditații. Topul județelor unde se fac până la 5 mii de lei pe zi …. Teoretic, cei circa 240.000 de profesori care predau în școlile din România ar trebui să depună o declarație de interese pe propria răspundere în care să spună ce meditații fac și cu ce elevi. …. Dascălilor din România li se interzice să facă pregătire suplimentară cu copiii de la clasă. Nu le dă voie nici codul de etică. În plus, legea îi obligă să îşi declare veniturile suplimentare la ANAF. În realitate, unii profesori o duc foarte bine și pot ajunge să încaseze până mii de lei pe zi din aceste meditații. Dascălii care pregătesc elevii în grup pentru examenele naționale încasează în jur de 2.000 de lei pe zi din meditaţii. Dacă vorbim de pregătirea pentru elevii care ajung la facultate, sumele pot ajunge chiar la 5.000 de lei pe zi, așadar 1.000 de euro, conform Observator News  Sub 1.500 de profesori şi-au declarat veniturile în 2022 din meditații doar în Capitală. Suma totală s-ar ridica la circa 30 de milioane de lei. În topul județelor cu cele mai mari încasări, după Capitală, se află Timiş, Iaşi, Prahova şi Ilfov. …..” Integral: https://www.fanatik.ro

România, în Top 3 țări de coșmar pentru șoferi, alături de Columbia și Argentina …. În lipsa unei infrastructuri dezvoltate corespunzător, în pas cu lumea (abia în 2023, la 33 de ani de la Revoluție, România a ajuns la 1.000 km de autostradă), drumurile din România sunt un coșmar atât pentru șoferii români, cât mai ales pentru cei străini, care vin să ne viziteze țara și sunt obișnuiți cu un trafic mult mai civilizat și sigur. …. Analiza a luat în calcul mai mulți factori, precum siguranța rutieră, calitatea drumurilor și accesibilitatea prețurilor mașinilor de închiriat și a combustibilului pentru a determina care sunt cele mai bune și cele mai proaste țări pentru șoferii străini. …. Iar pe locul 3 în Top 3 țări de coșmar pentru șoferii străini figurează România. România, un tărâm al aventurii, oferă turiștilor care optează pentru o vacanță cu mașina o serie de oportunități accesibile. Costurile de închiriere de mașini și cele pentru combustibil sunt favorabile, oferind călătorilor o alegere economică. Cu toate acestea, navigarea pe drumurile din România poate fi solicitantă, cu un nivel ridicat de congestie de 40,50% care pune ocazional la încercare răbdarea. Rata remarcabilă a deceselor cauzate de traficul rutier, de 14,1 la 100.000 de persoane, subliniază importanța unui condus prudent, notează specialiștii Zutobi……” Integral: https://newsweek.ro

“Proprietarii celor 12 hectare retrocedate din Parcul IOR, amendați de Primăria Capitalei cu 35 milioane de euro pentru reducerea spațiului verde  Amenda a fost dată de municipalitate, prin Poliția Locală, după ce pe terenul retrocedat au fost scoși copacii și iarba, a anunțat primarul Nicușor Dan marți, într-o conferință de presă din Parcul IOR. Proprietarii au de plătit aproape 175 de milioane de lei, adică 35 de milioane de euro, pentru că au diminuat efectiv spațiul verde – o prevedere din Legea spațiilor verzi. „Am venit să anunțăm amenda pe care Poliția Locală a dat-o ieri (luni, 30 octombrie, n.r.) proprietarului din Parcul IOR, doamna Cocoru (Maria Cocoru, proprietara din acte a terenului retrocedat, n.r.), în sumă de 35 de milioane de euro. În sfârșit, Poliția Locală a Municipiului București se comportă ca o autoritate care apără interesele cetățenilor”, a declarat primarul Capitalei, Nicușor Dan. .... Amenda a fost dată, a explicat edilul, în baza unui articol din Legea 24/2007 a spațiilor verzi, care se referă la reducerea suprafeței de spațiu verde. Ceea ce s-a întâmplat pe cele 12 hectare retrocedate din Parcul IOR, prin „acțiuni succesive” de excavare, de tăiere și de scoatere a copacilor cu tot cu rădăcini, de decopertare și nivelare. Practic, terenul a rămas fără iarbă și fără nimic ce poate crește pe el. …. Nicușor Dan a vorbit și despre atacarea titlului de proprietate în instanță, o mișcare pe care, dacă ar face-o Primăria Capitalei, ar avea „puține șanse de reușită”, ținând cont de istoricul litigiului. …. De doi ani, cele 12 hectare de spațiu verde retrocedate din Parcul IOR au fost distruse în mod repetat de incendii, copacii au fost tăiați, uneori chiar în mijlocul zilei, ori s-au uscat brusc după ce le-au apărut găuri la rădăcină. Terenul respectiv aparține, în acte, unei femei de aproape 90 de ani, căreia i-a fost retrocedat în 2005, cu o decizie definitivă a Curții Supreme de anul trecut. …. Autoritățile au pierdut porțiunea din IOR pentru că nu au putut demonstra că acolo este parc. În Planul Urbanistic General, terenul apare ca suprafață construibilă. ….” Integral: https://www.libertatea.ro

“Mama pensionară a lui Oprișan, venituri de 4.000.000 €. Baronul PSD, împuternicit să jongleze cu ei  Marian Oprișan, vicepreședintele PSD al Consiliului Județean Vrancea, a reușit să păcălească autoritățile statului cu sprijinul mamei care are venituri de 4.000.000 euro. Mașini, case, bărci. Toate sunt ale mamei. Politicianul operează pe conturile mamei ca și cum ar fi ale lui. La 77 de ani ani, Lucia Gherarde,  are încă grijă de fiul ei, Marian Oprișan, 58 de ani, celebru politician al României, înălțat la rang de baron local de anii lungi în care a domnit cu autoritate peste un întreg județ. A fost la butoane peste 20 de ani în Vrancea, iar cuvântul său a avut mai mereu în acest răstimp greutat și la sediul central al social-democraților, indiferent cine conducea partidul. Doamna Lucia a fost angajată a unei fabrici de confecții și este pensionară. Locuiește la bloc, dar veniturile sale declarate la Fisc sunt de milioane de euro. Mașinile de lux și bărcile scumpe pe care le folosește fiul sunt pe numele ei. Este titulara conturilor sale bancare, dar fiul ei este împuternicit pe conturile acesteia. Astfel că Marian Oprișan face retrageri din conturi ca și cum ar fi ale sale. ….. Conform documentelor consultate de Newsweek România, Lucia Gherarde a înregistrat venituri de aproximativ 4 milioane Euro în perioada 2008-2021. Conform propriilor declarații de avere, Marian Oprițan, a avut, în aceeași perioadă, venituri salariale de 1,14 milioane lei, adică de de 15 ori mai mici decât ale mamei sale. Cea mai mare parte a veniturilor mamei lui Oprișan provind din 3 tranzacții imobiliare, din care una se remarcă cu o valoare de 9,5 milioane lei din 2015. Banii erau de pe urma unui teren vândut către lanțul de bricolaj românesc, Dedeman SRL. Iar Oprișan a participat la deschiderea magazinului Dedeman din Focșani în calitatea sa de președinte al Consiliului Județean. O altă tranzacție imobiliară de 2,6 milioane lei a fost făcută în 2008, și încă una de 4,14 milioane lei în 2017. În rest banii depuși la bancă i-au adus mamei lui Marian Oprișan, în 13 ani venituri din dobânzi de peste 150 de mii de euro. În schimb, veniturile din pensii ale doamnei Gherarde în aceeași perioadă au fost de doar 13.528 lei. ….” Integral: https://newsweek.ro

Gabriel Comănescu, acţionar al Grup Servicii Petroliere: GSP s-a lansat în domeniul „construcţiilor offshore în anul 2009 şi a dobândit o experienţă valoroasă în proiecte similare în alte ţări

“Analiză Foreign Policy: Ce firmă deținută de un român are relații bune cu Kremlinul. „România se află într-un punct periculos de cotitură” …. Hess scrie că România este într-un punct de cotitură, atât în ceea ce privește poziția sa față de Ucraina, cât și poziția sa în Europa. În urma revenirii lui Robert Fico la conducere în Slovacia și a schimbării ulterioare a acesteia spre o poziție apropiată de cea a Ungariei în ceea ce privește sprijinul pentru Kiev, Bucureștiul se va dovedi probabil următorul câmp de luptă. „Doar că este mult mai semnificativ”, scrie Hess, comparația fiind cu Slovacia. Și nu doar pentru că România are de aproape trei ori populația Slovaciei. …. „Potențialul viraj al României va avea ramificații majore pentru mediul economic și politic mai larg al Europei, deoarece țara este, de asemenea, menită să joace un rol-cheie în securitatea energetică europeană și mondială în următorii ani”, spune acesta. România, amenințare pentru Gazprom În luna iunie a acestui an, grupul austriac OMV și compania românească de gaze Romgaz au anunțat că intenționează să investească până la 4 miliarde de euro în dezvoltarea unor zăcăminte de gaze naturale în Marea Neagră, un proiect care ar putea produce cel puțin 10 miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an. Dezvoltarea infrastructurii ar urma să înceapă anul viitor și se speră că producția va începe în 2027. Extragerea acestei resurse oferă promisiunea atenuării amenințărilor rusești pe termen mediu, datorită promisiunilor industriei de hidrocarburi ale României. …. Militarizarea de către Rusia a Mării Negre – unde revendică apele teritoriale care se învecinează cu România prin ocuparea și anexarea ilegală a Crimeei – reprezintă o amenințare imediată evidentă, dar nu singura, susține Foregin Policy. …. O serie de oameni de afaceri români sunt, de asemenea, parteneri de lungă durată ai Kremlinului în furnizarea de servicii în Rusia. Mult prea des aceste acțiuni au trecut pe sub radar. Și în timp ce Statele Unite și Uniunea Europeană au adoptat în ultimii ani noi și semnificative agende anti-kleptocrație, lătratul a fost mai rău decât mușcătura, spune el. Acesta dă ca exemplu compania românească Grup Servicii Petroliere (GSP), controlată de către omul de afaceri Gabriel Comănescu, care are o „lungă istorie” de contracte cu Kremlinul. ….” Integral: https://www.libertatea.ro

“Membru al echipei lui Zelenski, în TIME: „Se simte trădat de aliaţi. L-au lăsat fără mijloacele de a câştiga războiul, doar cu mijloacele de a-i supravieţui”   Volodimir Zelenski este furios şi se simte trădat de aliaţii occidentali, spun membrii ai echipei preşedintelui ucrainean, potrivit revistei americane TIME, citată de News.ro. …. Odată cu izbucnirea războiului în Israel, chiar şi menţinerea atenţiei lumii asupra Ucrainei a devenit o provocare majoră, notează TIME. …. Pe măsură ce au dezbătut viitorul războiului, o problemă a rămas tabu: posibilitatea de a negocia un acord de pace cu ruşii. Judecând după sondaje recente, majoritatea ucrainenilor ar respinge o astfel de mişcare, mai ales dacă ar presupune pierderea oricărui teritoriu ocupat. Zelenski este şi împotriva unui armistiţiu temporar. „Pentru noi ar însemna să lăsăm această rană deschisă pentru generaţiile viitoare”, spune preşedintele ucrainean. …. Conştienţi de faptul că fluxul de arme occidentale s-ar putea reduce în timp, ucrainenii au intensificat producţia de drone şi rachete, pe care le-au folosit pentru a ataca rutele de aprovizionare, centrele de comandă şi depozitele de muniţii ale Rusiei, aflate mult în spatele liniilor inamice. Ruşii au răspuns cu mai multe bombardamente împotriva civililor, mai multe lovituri cu rachete împotriva infrastructurii de care Ucraina va avea nevoie pentru a încălzi casele şi pentru a menţine luminile aprinse pe tot parcursul iernii. „Nimeni nu crede în victoria noastră ca mine! Nimeni” Zelenski îl descrie drept un război al voinţei şi se teme că, dacă ruşii nu sunt opriţi în Ucraina, luptele se vor extinde dincolo de graniţele acesteia. „Trăiesc de mult cu această frică. Un al treilea război mondial ar putea începe în Ucraina, ar putea continua în Israel şi ar putea trece de acolo în Asia, apoi ar putea exploda în altă parte”, spune liderul de la Kiev. ….” Integral: https://www.libertatea.ro
Gata cu sedentarismul! Angajații la stat primesc bandă de alergare și antrenor personal

“Gata cu sedentarismul! Angajații la stat primesc bandă de alergare și antrenor personal ….  De luna aceasta, toți bugetarii vor primi câte o bandă de alergare și un antrenor personal cu care se va antrena ca să arată măcar ca Jason Statham sau Gal Gadot. Antrenorii personali vor avea în principal rolul de a plimba contribuabilii spre alte ghișee, unde bugetarii iau o mică pauză. În caz de urgențe, se pot întocmi acte inclusiv de pe bandă, dar trebuie plătită o taxă de 5 lei, care se achită prin achiziționarea unui timbru fiscal de la cu totul altă instituție, din alt oraș. ”Vrem să se termine cu clișeul Doamna Gina, bașoalda de la ghișeul 4”, spune ministrul Sportului, liberalul Aurel Nimeni. Ca să-și poată contoriza pașii cum trebuie, toți bugetarii vor primi câte un Apple Watch sau un Garmin Fenix 6, la alegere. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro

« Previous PageNext Page »