Buna dimineata intr-o zi de luni, 11 noiembrie! In țară, cerul va avea înnorări, persistente în sudul, sud-estul și centrul țării unde local și temporar vor fi precipitații. Vor fi ploi, iar cu o probabilitate destul de mare în zona subcarpatică a Munteniei precum și în Transilvania, pe alocuri vor fi și precipitații sub formă de lapoviță sau ninsoare. La munte vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări ziua, pe arii restrânse în sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 și 13 gr, iar cele minime între -2 și 8 gr. Bucuresti: 8/4 gr.C., ploaie.
“BNR menține dobânda de politică monetară și estimează o fluctuație pronunțată a inflației în primul semestru 2025 .…Astfel, BNR a păstrat rata dobânzii de politică monetară la 6,5% pe an, rata dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50% pe an şi rata dobânzii la facilitatea de depozit la 5,50% pe an. De asemenea, a decis menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit. Decizia vine după ce BNR a operat două scăderi ale dobânzii cheie – în iulie, de la 7% la 6,75% pe an, şi în august, la 6,5% pe an. Anterior celor două scăderi, dobânda cheie era nemodificată din luna ianuarie 2023. Tot în ședința de vineri, CA al BNR a analizat și aprobat Raportul asupra inflației, ediția noiembrie 2024. Potrivit prognozei actualizate, rata anuală a inflaţiei va creşte uşor în ultimele luni ale anului curent şi va cunoaşte o fluctuaţie pronunţată în semestrul I 2025, rămânând deasupra intervalului ţintei şi peste valorile anticipate anterior. La această evoluție vor contribui și seceta severă din 2024 și majorarea cotațiilor unor mărfuri, care vor afecta prețurile la alimente și energie. ….” Integral: https://spotmedia.ro/
“Prețul energiei electrice, la niveluri istorice. Riscăm „să ne întoarcem la perioada dinainte de ’89, când de la 6 până la 10 se oprea lumina” Săptămâna aceasta, Cooperativa Europeană ROenergie a atras atenția asupra unei creșteri drastice a prețului energiei electrice, relevând faptul că prețul prognozat pentru 7 noiembrie se va situa la un nivel critic de 3.855,51 lei/MWh, depășind cu mult tarifele normale și generând un impact financiar insuportabil pentru populație și mediul de afaceri. Asociația a cerut de urgență ca autoritățile să ia măsuri astfel încât, în ritmul în care cresc prețurile în acest moment, să existe măsuri puse la punct ca atunci când se vor ridica plafoanele la 1 aprilie 2025, prețurile la energie să nu explodeze. În dialog cu Ziare.com, Dumitru Chisăliță, specialist în politici energetice și președintele Asociației Energia Inteligentă, a validat cifrele publicate de ROenergie, manifestându-și îngrijorarea că perioada în care autoritățile ar putea realmente să creeze pârghii sistemice prin care tranziția către piața liberă să fie una graduală și fără șocuri pentru consumatori sau cârpeli legislative pe termen scurt se încheie. ....„În contextul unui sistem energetic deja fragil, este de neconceput ca autoritățile să nu implementeze soluții de urgență pentru a preveni speculațiile și creșterea explozivă a tarifelor. Consumatorii se confruntă deja cu facturi mari și poveri financiare majore, iar acest nou vârf de preț ar putea duce la o criză fără precedent în România”, a declarat Marius Pavelea, directorul cooperativei ROenergie. ….” Integral: https://ziare.com/
“UE promite vaste reforme economice după alegerea lui Trump. ”Declarația” de la Budapesta. Un zid de investiții ….UE este necesar să-și relanseze creșterea economică cu ajutorul unor investiții masive în inovația digitală, tranziția verde și industrile apărării, estimează el în acest document de 400 de pagini, comandat anul trecut de către Ursula von der Leyen. ”De atunci, urgența de a produce rezultate a crescut”, a declarat ea și a promis să se sprijine pe concluziile lui Mario Draghi. Ea a citat între prioritățile sale o reducere a birocrației în favoarea întreprinderilor, mai ales a start-up-urilor, și înființarea unei Uniuni a Economisirilor și Investițiilor pentru a ajuta întreprinderile să-și finanțeze nevoile în domeniul cercetării și dezvoltării. ….Ea a citat între prioritățile sale o reducere a birocrației în favoarea întreprinderilor, mai ales a start-up-urilor, și înființarea unei Uniuni a Economisirilor și Investițiilor pentru a ajuta întreprinderile să-și finanțeze nevoile în domeniul cercetării și dezvoltării……” Integral: https://www.profit.ro/
“Opinie Dragoş Damian, CEO Terapia:Domnule Profesor Daniel Dăianu, nici o şansă, Uniunea nu va ieşi niciodată din impas. Intră în impas de fiecare dată când inventează o directivă de mediu Profesorul Daniel Dăianu, care nu este citit pe cât merita de cititorii ZF – ce-i drept publica puţin aici, mult mai puţin decât Adrian Vasilescu, altul citit prea puţin – este un optimist incurabil dacă crede ca politicienii iubitori de natură de la Bruxelles sunt capabili să scoată Uniunea din impas. Şefii de la Bruxelles, în loc sa reindustrializeze economia continentului pentru a închide prăpastia faţă de celelalte ţări super-industrializate, croşetează directive de mediu. Bune intenţii, nimic de spus. Dar atunci când în super-industrializatele şi super-populatele SUA, China, India, Rusia, Turcia şi Asia Emergentă regii sunt gazul, petrolul şi cărbunele, extrem de ieftine şi disponibile în permanenţă, cum să aştepţi să ai o economie competitivă dacă îi dai înainte cu CSRD, CSRDD şi, nou intrata vârf de gama, UWWTD, varianta 2024? Primul strigăt de ajutor al industriaşilor europeni a fost in 2017, când 125 de asociaţii reunite într-o singură voce cereau un plan ambiţios de reindustrializare a continentului. Din păcate însă, lucrurile s-au agravat, au urmat criză după criză, pandemia, criza energetica, inflaţia, războiul. Şi, în sfârşit, anul acesta, după al doilea strigat de ajutor, declaraţia de la Anvers a celor 75 de asociaţii industriale din 20 de sectoare strategice, care au cerut un pact european industrial, a fost scos din mânecă Mario Draghi care vorbeşte pe 500 de pagini şi 800 miliarde de Euro despre reindustrializarea Uniunii. Şi s-a pus un pic pe linie moartă Green Deal-ul. Aşadar, au trecut şapte ani bătuţi pe muchie pentru politicienii de la Bruxelles (cei de la Bucureşti nu s-au prins deocamdată….) ca să te prinzi că inovarea în Europa nu este superioară celei din America sau Asia, că nu te poţi baza pe soare, vânt şi apă, că mulţi coloşi europeni sunt cumpăraţi de companii din afara continentului de unde vin şi marile investiţii industriale, că depinzi de resursele naturale şi lanţurile de aprovizionare ale altora şi că nu faci fată produselor ieftine care te invadează. ….Domnule Profesor Daniel Dăianu, am un ghid de sustenabilitate de 148 de pagini care îmi spune ce să fac pentru a mă conforma cu CSRD şi CSRDD. În loc să fabric medicamente, pentru că tocmai am aflat la televizor că prezidenţialii au declarat industria farmaceutică drept domeniu strategic în România (nu am găsit nimic concret despre asta în programele de guvernare, în fine….) stau cu consultanţi şi colegi în şedinţe interminabile să vedem paşii de parcurs pentru a ne conforma cu directivele. Cine va câştiga? Natura? Suntem dependenţi de combustibilii de ruşi şi de chimie de chinezi şi indieni, pe lanţuri de aprovizionare lungi, scumpe şi fragile. Cui îi va mai pasa de natură? Nu. Câştiga lobbiştii, consultanţii, auditorii, furnizorii de aplicaţii şi echipamente (probabil fabricate în China) care, mânaţi de câştiguri imediate, forţează industria să se conformeze. Şi, desigur, câştigă super-industrializatele şi super-populatele SUA, China, India, Rusia, Turcia şi Asia Emergentă care nu îşi bat capul cu CSRD şi CSRDD. .…” Integral: https://www.zf.ro/
“Oraşele se degradează pentru că statul ţine clădirile statului prizoniere unei mentalităţi de stat Luni, 28 octombrie, una dintre cele mai citite ştiri pe zf.ro a fost articolul prin care se anunţa o tranzacţie surprinăztoare pe piaţa imobiliară: Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu-Mureş a cumpărat un mall din oraş, unde va găzdui Facultatea de Economie şi Drept şi Facultatea de Ştiinţe şi Litere, într-o tranzacţie evaluată la 10 milioane de euro. „Mallul oferea spaţii deja compartimentate şi potrivite“, a declarat Leonard Azamfirei, rectorul universităţii. De asemenea, Universitatea din Târgu-Mureş construieşte un spital universitar propriu, cu 660 de paturi noi, o investiţie de 32 de milioane de euro din fonduri proprii, urmând ca echipamentele medicale să fie achiziţionate prin finanţări europene. Genesis College, una dintre cele mai mari şcoli particulare din Bucureşti, fondată de Ioana Necula, a închiriat de la Petrom una dintre clădirile de birouri din sediul central, unde îşi va extinde colegiul cu învăţământ primar şi liceal. Grupul medical Sanador va cumpăra de la OTP Bank clădirea de birouri în care se afla sediul central al băncii, transformând-o într-un spital, având în vedere că este situată lângă clinica Sanador. ….La începutul pandemiei şi pe parcursul acesteia, multe clădiri care erau destinate birourilor s-au transformat în proiecte imobiliare rezidenţiale, cu apartamente de top. Clădiri de clasă B sau A-, care anterior erau folosite pentru birouri, îşi găsesc acum o nouă utilitate – spitale, clinici medicale, şcoli etc. –, având în vedere că numărul angajaţilor care vin la birou s-a redus considerabil după pandemie. Dacă structura permite, unele clădiri de birouri se vor transforma în locuinţe sau chiar în hoteluri. …. Fiecare dezvoltator şi proprietar de clădire încearcă să se adapteze. Numai statul, guvernul şi instituţiile publice rămân încremenite. Statul, având cea mai vastă istorie, este şi cel mai mare proprietar de clădiri şi spaţii de tot felul. Din păcate, multe dintre acestea sunt neocupate, se degradează anual sau chiar riscă să se prăbuşească, aşteptând zadarnic o soluţie de la autorităţi. Statul deţine numeroase clădiri care rămân goale, consumând bani şi utilităţi, neplătind taxe şi impozite şi fără nicio valoare economică, deşi ar putea avea. .….” Integral: https://www.zf.ro/
“Haosul spațiilor verzi din dezvoltările imobiliare. Apel către primării pentru mai mult aer curat: „Impuneți procent de spațiu verde pentru proiecte” .…. „APM București reglementează dezvoltările urbane prin emiterea acordurilor de mediu conform Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului. În vederea îmbunătățirii calității aerului din Municipiul București prin toate acordurile de mediu se impune o suprafață de spațiu verde reprezentând 20% din suprafața terenului pe sol natural și 10% din suprafața terenului pe placă peste subsol. Această reglementare a spațiului verde este prevăzută în PUZ-urile coordonatoare de sector, pentru care s-a derulat procedura de evaluare finalizată cu acord de mediu”, transmite instituția. Cât timp PUZ-urile sunt implicate în proceduri juridice complexe, care au dat la o parte unele documente, primăriile care se ocupă de București trebuie să se pună de acord pentru un cadru coerent, se mai arată în comunicat. …..” Integral: https://ziare.com/
“Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare Judecătorii militari au la dispoziție mai puțin de 2 ani pentru a soluționa definitiv Dosarul 10 August, faptele de abuz în serviciu reținute în sarcina coloneilor Gheorghe Sebastian Cucoș, Laurențiu Cazan și Cătălin Sindile urmând a se prescrie în vara anului 2026. Dosarul a ajuns în instanță cu o întârziere de 5 ani, timp care a curs în favoarea inculpaților. ….Doi magistrați au făcut posibilă aducerea în fața justiției a foștilor șefi ai Jandarmeriei Cucoș, Cazan și Sindile în Dosarul 10 August. Primul este procurorul Bogdan Pîrlog, care s-a sesizat din oficiu cu privire la intervenția abuzivă a militarilor asupra protestatarilor din Piața Victoriei și a deschis dosarul chiar a doua zi, pe 11 august 2018. Împotriva acestuia au urmat un lung șir de dosare disciplinare din partea Inspecției Judiciare, pe care magistratul în cele din urmă le-a câștigat. Al doilea este judecătorul Alexandru Ciprian Ghiță de la Curtea de Apel București, cel care prin încheierea din 16 aprilie 2021 a desființat soluția de clasare a Dosarului 10 August dispusă de DIICOT și – mai important – a trimis cauza pentru completarea urmăririi penale la Secţia Parchetelor Militare (SPM). Magistratul le-a pus în vedere procurorilor militari să administreze probe pentru a lămuri aspecte neelucidate sau neglijate de procurorii DIICOT. …..” Integral: https://www.libertatea.ro/
“Jaf, secret, neasumare, minciună – cei care vor să fie președinte .… Fără a încercă o ierarhizare, sunt cel puțin patru chestiuni inacceptabile în acest caz. 1.Suma colosală învestită în renovarea vilei destinată lui Klaus Iohannis. Deocamdată, spune Marcel Ciolacu, au fost cheltuiți în jur de 3 milioane de euro, iar RA-APPS a prezentat un deviz, înțelegem de etapă, pentru 14 milioane de lei. 6,4 milioane de lei au fost decontaţi numai pentru lucrări de arhitectură. Potrivit unui arhitect cu vechime în profesie și portofoliu important de lucrări, o asemenea sumă este încasată de o firmă de arhitectură, de exemplu, pentru aproximativ 10 blocuri. Lucrările la instalaţiile electrice, sanitare, termice, internet şi TV au costat, până acum, 3,2 milioane de lei. Aproape un milion ar fi fost dat pe lucrări de consolidare şi de mărire a capacităţii portante a clădirii. Recorder, prima publicație care …a vorbit despre acest delir de grandoare, a descris luxul care se ascunde în spatele termenilor tehnici și care ar urma să coste, în final, 7 milioane de euro. …. 2. Secretizarea cheltuielii și a destinației imobilului. Ea arată că decidenții acestei nerușinate investiții știau exact cât de scandalos este ceea ce fac. E drept, acest modus operandi nu este o noutate. Secretizarea a devenit o practică obișnuită și foarte comodă. La fel s-a întâmplat și cu costul deplasărilor președintelui, ceea ce nu l-a împiedicat pe premier să îi îndestuleze la rectificare, din nou, pușculița de vacanțe pe bani publici. 3. Neasumarea. Scandalul este acum, în plină campanie, ca un cartof fierbinte, cei implicați încercând să-l paseze cât mai departe. Evident că au știut și au consimțit toți să îi facă președintelui acest moft, așa cum erau gata să îi ofere, în bună înțelegere, și mandatul de senator printr-o lege cu dedicație. Nicolae Ciucă era premier, secretarul general al guvernului, în subordinea căruia se află RA-APPS, era Marian Neacșu, cel mai apropiat de Marcel Ciolacu, iar ministru de Finanțe era tot un pesedist, dl Câciu. ….4.Minciuna. Odată ce dezvăluirea Recorder a scos la lumină pregătirea palatului, bărbații de stat care se vor președinți de țară s-au refugiat în minciună. Nu e vorba doar despre neasumare, este vorba de-a dreptul despre mistificare…….” Integral: https://spotmedia.ro/
“B.O.R. și apostolatul lui Ciolacu în diaspora Pentru a rupe din electoratul care-l votează pe George Simion, Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu reprezentanţi ai diasporei din Franţa la Centrul Ortodox de Studii şi Cercetare „Dumitru Stăniloaie“ din Paris. Din 1990, Biserica Ortodoxă Română a fost tot timpul un aliat al politicienilor, iar aceștia, începând cu liderii FSN, și-au achitat nota de plată. Unul din serviciile cele mai prețioase pe care le-au adus Iliescu și FSN a fost punerea sub cheie a dosarelor de informatori din rândul preoțimii și al ierarhilor B.O.R. La rândul lor, o seamă de preoți și ierarhi au fost agenți electorali, îndemnându-i pe enoriași chiar în biserică pe cine să aleagă. Au fost cazuri în care, după alegeri, la spovedanie credinciosul era întrebat dacă a pus ștampila pe numele celui indicat de preot. Putea omul să mintă chiar la sfânta spovedanie? Sigur că nu putea să se mai încarce cu un păcat. Așa a intrat frica în oameni. Nu frica de Dumnezeu, ci frica de preot. ,,,, Cu puțin timp înaintea vizitei premierului la Paris, Guvernul a alocat Bisericii Ortodoxe Române din fondul de rezervă 5,2 milioane de euro pentru achiziționarea a două imobile, la Paris și la Roma, destinate unor activități filantropice și programe educaționale. Un subiect mediatizat de-a lungul anilor e legat de construirea Catedralei Mântuirii Neamului. Guvernele s-au întrecut să aloce de la bugetul statului milioane de euro pentru acest edificiu care ar urma să fie finalizat anul viitor. Numai în ultimii opt ani, aproape 150 de milioane de euro bani publici au luat drumul Patriarhiei B.O.R pentru a duce la bun sfârșit un proiect pe care mulți îl socotesc megaloman. Cu această sumă s-ar fi putut construi și dota cu aparatură medicală ultramodernă două spitale, cum e cel de la Mioveni-Argeș. În încercarea de a rupe din electoratul diasporei care-l votează pe George Simion, la începutul săptămânii, prim-ministrul Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Franţa la Centrul Ortodox de Studii şi Cercetare „Dumitru Stăniloaie“ din Paris. ….” Integral:https://spotmedia.ro/
“Și dacă Trump dă mâna cu criminalul de război Putin peste Ucraina? „E o iluzie să ne spunem că dacă i se dă căpcăunului ce vrea, se va opri. Nu, nu se va opri, va continua, pentru că urmează Republica Moldova, urmează țările baltice. Poate că urmăm noi” – Theodor Paleologu ….„Problema este că occidentalii nu vor să lupte cu aceea aceleași mijloace, pentru că mijloacele folosite de Moscova sunt extrem de murdare. Recurg la orice: minciuni, dezinformări, violență, corupție, cumpărare de voturi la scară mare, totul fără nicio jenă. Occidentalii un un anumit dezavantaj care provine din inhibițiile morale pe care le avem și zic că nu trebuie să recurgă la aceleași mijloace. Adevăr că e asta-i o problemă veche de când lumea. Cum poți lupta cu un regim care n-are absolut nicio limită, care recurge la orice mijloace, la mijloacele cele mai murdare și mai ticăloase cu putință?”, se întreabă Theodor Paleologu. …..„E vorba de o țară care este în război. Da, Federația Rusă este în război cu Ucraina și Federația Rusă face declarații extraordinar de agresive împotriva Republicii Moldova”, a punctat președintele Fundației Paleologu. Întrebat de jurnalistul Florin Negruțiu, ce ar însemna pentru ordinea globală un acord făcut pe sub masă între Donald Trump și Vladimir Putin privind o pace în Ucraina care ar implica cedarea de teritorii, Theodor Paleologu a răspuns: „Să nu uităm, de pildă, că integritatea teritorială a Ucrainei a fost garantată în schimbul arsenalului nuclear. Concluzia simplă este că nu mai poți avea încredere în asemenea înțelegeri, deci este o mare lovitură pentru non-proliferare. De fapt, pericolul nuclear devine mult mai mare dacă un asemenea acord este abandonat și călcat în picioare. Apoi, Putin nu s-ar opri. Este o iluzie să ne spunem că dacă i se de căpcăunului ce vrea, se va opri. Nu, nu se va opri, va continua, pentru că urmează Republica Moldova, urmează țările baltice. Poate că urmăm noi. Noi suntem protejați de apartenența la NATO, dar în mintea lui Putin lucrurile sunt ca înainte de ‘89. Da, deci noi facem parte din ograda lor. Și noi și Republica Moldova”. …..” Integral: https://republica.ro/
“Autostrada Comarnic-Brașov, primul pas. S-au montat semnele cu ”atenție, căruțe” Calvarul șoferilor care vor să-și plimbe mașinile până la munte și înapoi e pe cale să se sfârșească, asigură oficiali din Ministerul Transporturilor. Autostrada Comarnic-Brașov e pe cale să devină realitate. Lângă Ploiești s-au montat deja indicatoarele cu ”Atenție, căruțe”, semn că se intră în linie dreaptă cu inaugurarea. Cu toate că lucrările au stagnat nepermis de mult, iată că pe traseul Comarnic-Brașov s-a văzut și primul strat de asfalt, după ce o basculantă cu asfalt s-a răsturnat lângă Breaza, iar sătenii au răvășit asfaltul peste drumul plin de gropi. Evident, sunt și întârzieri, după ce un fermier din Posada a intrat cu tractorul peste traseul autostrăzii și a semănat orz pe două benzi, pe o distanță de 2 km. …..” Integral: https://www.timesnewroman.ro/
“
“Cum ar putea să crească taxele pe imobile în 2025. Chichița legislativă care permite administrațiilor locale să umble la valori Printre anunțurile majore ale lunii trecute când vine vorba de fiscalitate, precum și unul din punctele-cheie ale campaniei electorale ale actualului premier, s-a numărat amânarea impozitării imobilelor până la 1 ianuarie 2026. Abia atunci, prin Ordonanța de Urgență 124/2024 publicată pe 24 octombrie, se va aplica noul mod de calcul al valorii impozabile pentru clădiri, pe baza valorii din studiile de piaţă. Cel puțin din acest punct de vedere, anul viitor se vor plăti aceleaşi taxe pe proprietate.
“Salariile pe judeţe continuă să crească, dar doar patru judeţe şi Capitala depăşesc media naţională. Un angajat din Bucureşti câştigă aproape dublu faţă de unul din Teleorman. Cele mai mari salarii sunt în Bucureşti, Cluj, Timiş, Sibiu şi Ilfov, singurele care depăşesc şi salariul mediu net de la nivel naţional, iar cele mai mici sunt în Teleorman, Hunedoara şi Harghita Majoritatea judeţelor au avut creşteri salariale de două cifre, doar trei dintre ele au crescut sub 10%, Cluj, Mureş şi Gorj ♦ Cea mai mare creştere a salariilor a fost în Bihor, de 73%, urmată la mare distanţă de Tulcea, Caraş-Severin şi Mehedinţi ♦ La nivel de economie, salariul mediu net a ajuns la puţin peste 5.200 de lei net în iulie 2024, în creştere cu 14,8% faţă de iulie 2023. Analiza salariilor medii nete arată o creştere în toate judeţele ţării, cele mai multe mai mari de 10%, însă, cu toate acestea, doar patru judeţe şi Capitala depăşesc media naţională. Mai mult, sunt foarte mari diferenţele regionale, astfel că un angajat din Bucureşti câştigă aproape dublu decât unul din Teleorman. Aşadar, statisticile INS arată că cele mai mari salarii din România sunt în Bucureşti, Cluj, Timiş, Sibiu şi Ilfov, singurele care depăşesc şi salariul mediu net de la nivel naţional. Bucureştiul se situează pe primul loc în clasamentul celor mai mari salarii din România, cu un salariu mediu net de 6.627 lei, urmat de judeţele Cluj şi Timiş, unde salariile sunt, de asemenea, ridicate comparativ cu media naţională. În Cluj, salariile se ridică la puţin peste 6.100 de lei net pe lună, în creştere cu 8,2%, iar în Timiş salariul mediu net se apropie 5.655 de lei net pe lună, cu 12,9% mai mari faţă de iulie 2023. …..” Integral:
“Județul din Moldova cu cel mai mic număr de angajați. Sub 50% din populație are un loc de muncă ….Botoșaniul a ajuns să fie județul cu cei mai puțini angajați din Moldova și al treilea județ la nivel național, pe baza aceluiași criteriu….
“Există un singur premier care e în stare în 2025 să înjumătățească statul. Și el va fi unul de sacrificiu – Cred că Ilie Bolojan este singurul premier care își va permite să ia taurul de coarne în 2025 și să ia măsuri nepopulare, după dezmățul bugetar al PSD-PNL din acest an. Iar măsurile nepopulare înseamnă să restructureze aparatul bugetar, care s-a dublat în ultimii ani, de la 700.000, la 1.400.000, în timp ce mediului privat i s-a cerut încontinuu să fie solidar și să cotizeze. Singura măsură realistă care poate reduce cheltuielile statului e reforma administrativă – mai puține județe, mai puține comune, mai puține UAT-uri, mai puțini funcționari, mai puține birouri, mai puține farfurii la masă. Toate tentativele premierilor Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă de a „reduce cheltuielile statului” au fost praf în ochi, în condițiile în care amândoi s-au temut să ostilizeze aparatul bugetar, foarte folositor în vremuri de alegeri. – Bolojan a mai făcut lucrul ăsta „inuman” la Primăria Oradea și apoi la CJ Bihor, cu riscul de a fi demonizat în presă la momentul acela. Spre deosebire de colegii lui din PNL și PSD, Bolojan nu vrea să fie popular și amic al poporului, așadar rolul i se potrivește. – Și mai e un lucru de reținut: nimeni nu vrea cu adevărat să-și asume guvernarea la anul. Sunt din ce în ce mai convins că atunci când spune că vrea „să împartă puterea”, Marcel Ciolacu știe că oricine va veni la Palatul Victoria în 2025 va fi un premier de sacrificiu. PSD are o tradiție în a face cheltuieli cu nemiluita și de a fugi de la masă când vine factura. ….” Integral:
“Kleine Zeitung: Este posibil ca Viena să renunțe în curând la veto-ul privind aderarea României și Bulgariei la Schengen. Summit la Budapesta, pe 22 noiembrie, între miniștrii de interne român, bulgar și austriac Austria ar putea renunța în curând, „cu posibile cerințe adiționale”, la veto-ul care blochează aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen, scrie publicația
“Ce surpriză! Pălățoiul din Aviatorilor era pentru Iohannis .….Ciolacu a desecretizat „docomentul” ca să ne arate că Ciucă a semnat pentru renovare.
“Experții susțin că Europa nu are suficiente arme și nici soldați pentru a se apăra în cazul unui război Europa duce lipsă de efective militare şi capacităţile sale sunt insuficiente, chiar dacă cheltuielile sale pentru apărare au crescut după declanşarea invaziei ruse împotriva Ucrainei Acest lucru se menționează într-un studiu al unui grup de reflecţie britanic dat publicităţii vineri, 8 noiembrie. Raportul a fost publicat în timp ce ţările europene îşi pun întrebări cu privire la persistenţa sprijinului militar american pentru Ucraina după realegerea lui Donald Trump drept preşedinte, iar îndemnurile de a întări apărarea pe continent se înmulţesc. Principalele forţe armate europene „rămân în sub-efective, prea multe dintre ele continuând să piardă trupe fără a incita suficient tânăra generaţie să se angajeze”, declară Institutul Internaţional pentru Studii Strategice (IISS), informează AFP, citată de Agerpres. „Ele continuă să se bazeze pe SUA în grade diferite în toate domeniile militare”, susține acest grup de experţi care organizează până duminică la Praga, în Republica Cehă, un forum pentru întărirea apărării europene. „Membrii europeni ai NATO şi-au sporit cheltuielile (pentru apărare) cu 50%” după anexarea Peninsulei Crimeea de către Rusia în 2014, însă invazia rusă în Ucraina în 2022 a scos la iveală noi slăbiciuni în capacitatea Europei de a-şi asigura propria securitate. Arsenalul a fost „drastic redus după sfârşitul Războiului Rece” şi „industria de apărare a Europei s-a contractat de asemenea”, arată studiul. ….” Integral:
“Bumerangul Donald. Cinci concluzii după ce americanii l-au aruncat și l-au pus la loc pe Trump la Casa Albă …. Într-o țară spectaculos de diversă, omul de afaceri convertit la politică a strâns voturi de la cele mai neașteptate categorii de alegători, în ciuda lungii liste de controverse, minciuni și amenințări pe care le-a proliferat în acești ani. Trump a fost votat, paradoxal fără discriminare, și de femei educate, și de tineri, și de populația din suburbii, și de minorități. Uneori, chiar de către aceia pe care susținătorii săi i-au jignit în cele mai umilitoare moduri. Un exit-poll realizat de CNN arată că susținerea comunității latino, istoric democrată, a fost la cel mai redus nivel pentru Kamala Harris. Dacă ar fi să tragem linie acum, concluzia e destul de simplă. Cu tot bagajul său negativ, Donald Trump a accelerat pe subiectul economiei și a câștigat. Nicio altă temă, oricât de personală sau de actuală, nu a reușit să o ridice pe Kamala Harris în opțiunile electoratului.
“Germania, în colaps. A închis fabrica Volkswagen și a redeschis uzina Trabant Germania a intrat într-o eră neagră a istoriei sale economice, renunțând tot mai mult la beneficiile științei și lumii moderne în numele unui idealism prost înțeles. După ce a desființat toate centralele nucleare ca să facă loc unora cu cărbuni, acum a închis și fabrica Volkswagen pentru a redeschide uzina Trabant. Justificarea este una, evident, ecologică. Trabantul este o mașină construită preponderent din materiale reciclabile, cum ar fi cartonul, și consumă mult mai puțini combustibili fosili, pentru că nimeni nu vrea să fie văzut în așa ceva. În plus, fiind un autoturism foarte simplu, la fabrica Trabant vor putea fi angajați numeroșii imigranți foarte valoroși pe care Germania i-a primit cu inima deschisă, dacă aceștia doresc să renunțe la ajutorul social pentru o sută de euro în plus. ….” Integral:
“Liderii de business din România trag un semnal de alarmă: Avalanșă de promisiuni electorale nesustenabile. Urmează o îndatorare peste măsură/ Cine va implementa Planul Fiscal și cine va suporta costurile? …..
“
“Surse: România riscă să piardă noi bani din PNRR. Noua indexare a pensiilor militare ar putea afecta reforma pensiilor speciale, jalon considerat îndeplinit România riscă să piardă noi bani din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), după ce Parlamentul a adoptat creșteri de pensii militare, care majorează cheltuielile statului cu 4,4 miliarde lei anual. Conform surselor Economedia, dacă legea de indexare a pensiilor militare va fi promulgată, jalonul din PNRR privind reforma pensiilor speciale ar putea fi considerat neîndeplinit, deși în cea mai recentă scrisoare Comisia l-a considerat închis și urmează să facă plata. Momentan, Avocatul Poporului a contestat proiectul la Curtea Constituțională. Parlamentul a adoptat luni un proiect de lege prin care pensiile militare aflate în plată se indexează în raport cu solda sau salariul de grad sau de funcţie. Drept urmare, pensiile militarilor vor fi actualizate ori de câte ori se majorează solda de grad/salariul gradului profesional sau solda de funcție/salariul de funcție al militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din administrația penitenciară. Impactul anual al acestui proiect de lege va fi de circa 4,4 miliarde de lei. Mai precis, conform estimărilor Ministerului Finanțelor, impactul lunar generat de actualizarea soldei de grad este estimat la aproximativ 130 milioane lei, iar cel generat de actualizarea soldei de funcție la aproximativ 240 milioane lei, ceea ce duce la un impact bugetar lunar total de aproximativ 370 milioane lei. ….” Integral:
“Marile companii alimentare vând produse mai proaste în țările cu venituri mici, avertizează un nou raport: „Este un semnal de trezire” …. Produse vândute de companii ca Nestle, Pepsico și Unilever au fost evaluate pentru indicele global publicat de Inițiativa Accesului la Nutriție (ATNI) în primul său raport din 2021 încoace. ONG-ul a constatat că 30 de companii vând produse mai proaste din punct de vedere nutrițional în țările sărace decât cele bogate. Constatarea a fost făcută în baza unui sistem de rating dezvoltat de ATNI, care evaluează produsele pe o scară de la 1 la 5. Cele cu nota 5 sunt cele mai sănătoase, și cele evaluate la peste 3,5 sunt considerate în general opțiuni mai sănătoase. În țările cu venituri mici portofoliul marilor multinaționale a fost evaluat cu nota de 1,8 în baza acestui sistem. În țările cu venituri mari, unde au fost testate mai multe produse, nota medie a fost de 2,3.
“Erbicid interzis de UE, folosit în România, unde costă 12 lei. Afectează ficatul şi tiroida .… Erbicid interzis de UE, folosit în România, unde costă 12 lei. Afectează ficatul şi tiroida. Comisia Europeană a decis să nu mai aprobe utilizarea substanței activ metribuzin, în produsele de protecție a plantelor. Aprobarea substanței active metribuzin expiră la 15 februarie 2025. Acest pesticid este din categoria erbicidelor și este fabricat de concernul german Bayer. …. Statele membre retrag acum autorizațiile acordate produselor de protecție a plantelor, care conțin metribuzin, ca substanță activă, până la 24 mai 2025. Totul, potrivit Regulamentului 2806/2024 al Comisiei, din 31 octombrie 2024, privind nereînnoirea aprobării substanței active metribuzin, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Este plin comerţul din România cu produse în care substanţa activă este acest metribuzin. De exemplu, 20 ml de sencor costă 16,06 lei. Se foloseşte la culturile cartofului, soia şi tomatelor. …. Cantităţile diferă, preţurile sunt în acelaşi ordin de mărime. 5 kg de Buzzin costă 1373,40 lei, adică 27 de lei suta de grame. La fel, 5 kg de Surdone, pentru culturile cartofului şi soia, costă 1335 de lei. Statele membre trebuie să retragă autorizația de utilizare până la 24 mai 2025. Orice perioadă de grație acordată de statele membre expiră cel târziu la 24 noiembrie 2025. …..” Integral:
“Ce înseamnă alegerea lui Donald Trump pentru România și pentru nepoții paravan ….Donald Trump i-a mulțumit lui Iohannis pentru o minciună. Numeroase articole, spre exemplu în Libertatea, situație întărită de cifrele NATO, arată că, spre exemplu, în 2023, procentul alocat sub atenta privire a lui Klaus Iohannis (care și-a ales cei doi premieri din 2023, actuali candidați prezidențiali) procentul pentru apărare alocat de România, a fost de doar 1,6% din PIB. ….Deci, România chiar va trebui să aloce 2% din PIB pentru apărare, pe bune! Chiar dacă ar trebui să ia sumele alocate de la ceea ce par din ce în ce mai mult, doar interpuși ai unora, în afaceri cu statul: mă refer la nepoți paravan care par să reușească să sifoneze banul public în timp ce nouă ni se transmite că se întorc politicile de austeritate. Deși e posibil să mă înșel. În România măreață, este posibil pe bune ca un angajat de benzinărie să crească fulminant până la a ajunge să primească zeci de milioane de lei ajutor de stat ,,pă firmă de la guvernul condus de unchi și apoi să vândă business-ul pe milioane de Euro. În România măreață și sub spectrul austerității, nepoții de unchi pot face milioane de Euro din pix, și nu doar pentru că sunt nepoți de unchi. …. Va mai încerca statul român, după alegerea lui Trump, să păcălească NATO? Procurorul general al României, va beneficia încrezător în faptul că nu răspunde în niciun fel în fața legii pentru toate acțiunile și inacțiunile sale (la fel ca și ceilalți procurori), să instrumenteze faptul că aceia care vă cer azi votul, încalcă flagrant angajamentul României față de NATO și încalcă voința poporului, vulnerabilizând economia și țara? Sau procurorul șef se va piti, în așteptarea pensiei speciale? În loc de proiect de buget care trebuia să fie deja în Parlament, Guvernul vă oferă desene pe asfalt. E așa numitul plan pe 7 ani pentru reducerea deficitului bugetar de la 7,9% din PIB anul acesta, sub 2,5% din PIB în 2031. Și fără să aloce minimum 2% din PIB pentru apărare, cum spune acordul NATO. În lumina realegerii lui Donald Trump, de unde credeți că va lua viitorul Guvern 2% din PIB efectiv pentru apărare? De la populație și companii, prin taxe și impozite suplimentare, sau de la cei care sunt nepoți, dar par să fie doar paravane? ….” Integral:
“Cătălin Drulă, despre Marcel Ciolacu: ”Noua generație a mafiei politice PSD face banii mai sofisticat, sub acoperire de business / Se folosesc firmele apropiatelor, ale soțiilor, ale nepoților” …. Drulă a comparat situația cu cartelurile mexicane și a spus că sistemul de Justiție ”este în lesă”:
“Ce s-a întâmplat? “It was the economy, stupid”... Dar nu chiar ….Dar alegătorii au spus în mod constant și în mod repetat că problema nr. 1 în aceste alegeri a fost economia. …. După mai multe statistici importante, economia SUA este pe val, invidia restului lumii, este ceea ce demonstrează o analiză realizată de
“Trump este primul inculpat penal ales preşedinte. Ce se întâmplă acum cu dosarele sale penale şi civile? …. Este o situaţie unică. Niciodată până acum un acuzat penal nu a fost ales în cea mai înaltă funcţie din Statele Unite, la fel cum niciodată până anul trecut un fost preşedinte nu mai fusese acuzat penal „Este clar că a meritat să se insiste agresiv pentru a amâna aceste cazuri cât mai mult posibil”, a declarat Jessica Levinson, profesor de drept constituţional la Loyola Law School. Între timp, un judecător din New York urmează să îl condamne pe fostul preşedinte la sfârşitul acestei luni, după ce a amânat pronunţarea pedepsei înainte de ziua alegerilor pentru a evita orice aparenţă de afectare a rezultatului cursei prezidenţiale. Este de aşteptat ca avocaţii lui Trump să îi ceară judecătorului să mai amâne pronunţarea sentinţei, acum că el este preşedintele ales. Trump a pledat nevinovat la toate acuzaţiile şi a declarat în repetate rânduri că, dacă va câştiga, intenţionează să îl demită pe procurorul special Jack Smith şi să pună capăt cauzelor federale împotriva sa pentru încercarea de a anula alegerile prezidenţiale din 2020 şi gestionarea defectuoasă a documentelor clasificate. …. Rămâne deschisă întrebarea dacă această sentinţă va mai fi pronunţată sau nu. Judecătorul Juan Merchan a dat un termen limită – 12 noiembrie – pentru a decide dacă anulează sau nu condamnarea, ca urmare a deciziei Curţii Supreme din această vară de a acorda preşedintelui o anumită imunitate prezidenţială. Dacă Merchan face acest lucru, acuzaţiile vor fi respinse, iar el nu va fi condamnat. Dar dacă judecătorul decide să păstreze condamnarea intactă, este de aşteptat ca avocaţii fostului preşedinte să îi ceară lui Merchan să amâne sentinţa lui Trump pentru a putea face apel. Iar dacă acesta nu acceptă, avocaţii intenţionează să facă apel la decizia privind imunitatea la curţile de apel de stat şi, eventual, la Curtea Supremă a SUA pentru a solicita instanţelor să amâne condamnarea lui Trump până la epuizarea tuturor căilor de atac, ceea ce ar putea dura luni de zile. În cazul în care Merchan merge mai departe cu pronunţarea sentinţei, Trump ar putea fi obligat să execute până la patru ani de închisoare, însă judecătorul nu este obligat să îl condamne pe preşedintele ales la închisoare şi ar putea impune o pedeapsă mai mică, cum ar fi eliberarea condiţionată, arestarea la domiciliu, muncă în folosul comunităţii sau o amendă. ….” Integral:
“Fabrică de drone, inaugurată la Ploieşti. Muncitorul Dronel a montat strâmb prima elice Moment de cotitură pentru industria aerospaţială! În comuna Scremutu Mare de lângă Ploieşti a fost inaugurată astăzi prima fabrică autohtonă de drone, iar un muncitor pe nume Dronel a montat greşit prima elice a unui aparat de zbor fără pilot 100% românesc. „Nu e nimic, punem nişte scotch, îndesăm aicea nişte hârtie de ziar mestecată şi n-o să-şi dea nimeni seama. Zboară, dă-o drecu”, a comentat Dronel, modest ca întotdeauna, sorbind din Ciucaşul victoriei. …..” Integral:
La Multi Ani cu sanatate si numai bucurii sarbatoritilor la
“Semnal de alarmă tras de industria farma: Riscăm să nu mai putem produce paracetamol din cauza directivei de tratare a apelor reziduale Directiva de tratare a apelor reziduale, stabilită la nivelul Uniunii Europene, nu a ţinut cont de impactul pe care îl va avea asupra industriei farmaceutice, se plâng producătorii locali de medicamente generice. Un medicament care ar putea suferi în urma aplicării acestei directive este paracetamolul, pentru că taxele se vor aplica în funcţie de volum. Astfel, producătorii fie vor renunţa la a-l mai produce, fie vor creşte preţul astfel încât puţini pacienţi şi-l vor mai permite, susţine Simona Cocoş, Preşedinte APMGR (Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România) şi directorul general al Zentiva, unul dintre cei mai mari producători locali de medicamente.
“Economistul-șef al unei bănci mari: În momentul de față, vrând- nevrând, deja plătiți un euro cu peste 5 lei Economistul-șef al BRD, Florian Libocor, a vorbit la o conferință de specialitate despre cursul leu/euro, spunând că un curs de peste 5 lei pentru un euro este foarte posibil. „Să știți că în momentul de față-vrând, nevrând- plătiți un euro cu peste 5 lei. În toată zona de utilități, unde facturile sunt în echivalent euro, veți vedea că firmele vă încasează moneda unică la peste 5 lei”, a spus Libocor la ediţia a V-a a Forumului Economic Român, organizat de FinMedia şi publicaţia Piaţa Financiară. „S-a discutat despre posibilitatea ca nivelul cursului de schimb să depășească nivelul de 5 lei. Că va fi un euro 5,05 lei , că va fi 5,03 lei…este absolut posibil. Trebuie să înțelegem că nivelul leului în termeni reali este supra-apreciat”, a mai adăugat economistul șef. „Ori, dacă ne uităm doar la deficitul extern- expresia schimburilor comerciale pe care economia României le face-, nu pot să explic în mod credibil această apreciere. Moneda se apreciază în momentul în care ai export, încasezi valută etc. Ori noi, importăm mai mult decât exportăm și avem un deficit de 7% (pe care dacă îl adunăm cu celălalt deficit, cel bugetar, obținem aproape 15%) pe care trebuie să-l finanțăm. Faptul că nivelul cursului va merge la 5 lei sau 5 lei virgulă ceva, nu trebuie să fie perceput ca fiind o „explozie” a cursului”, a continuat acesta. El a explicat că deja plătim peste 5 lei pe euro, „vrând-nevrând”. ….” Integral:
“
“A fost publicat acordul de mediu pentru hidrocentrala Răstolița, sub criticile ONG-urilor și entuziasmul autorităților …. O suprafață de 0,6 hectare care va fi defrișată e situată însă în Parcul Național Călimani, arie cu regim strict de protecție, astfel că demersul este vehement criticat de ONG-uri și activiștii de mediu. Lacul de acumulare va avea o lungime de 5,6 km, pe valea principală a râului Răstolița, precum și pe văile afluenților principali ai râului, pâraiele Tihu, Mijlocu și Secu. APM a emis acordul de mediu pe 28 octombrie, decizia fiind comunicată public, în aceeași zi, de conducerea națională a Agenției pentru Protecția Mediului (APM) și de ministrul Mediului, Mircea Fechet.
“Cazul contabilei de la MAE care plătea salarii fictive nu ar fi singular. Surse vorbesc și despre bani pentru amante ..… Procurorii militari susțin că ar mai fi și alte persoane angajate fictiv și care ar primi leafă de la MAE. Surse judiciare, dar si din minister, vorbesc despre bani pentru amante. Cazul va fi investigat și de Direcția Națională Anticorupție. ….Procurorii militari susțin că au indicii potrivit cărora nu doar contabila i-ar fi plătit iubitului și fiului acestuia salarii ani la rândul din fondurile Ministerului de Externe, deși nu au lucrat nici măcar o zi pentru diplomație, ci și multe alte persoane care ar fi primit lefuri lunare deși nu au fost nici măcar un minut la serviciu sau ar fi fost angajate fictiv. ….„Este o practică în MAE ca unii angajati privilegiați, din care unele amante ale unor persoane bine poziționate, să nu vină cu anii la muncă și să nu îi deranjeze nimeni cu nimic, deși primesc salariul integral.” „Un diplomat îmi spunea că știe pe cineva de la MAE care de peste 2 ani nu a călcat pe la birou, dar primește salariu lunar.” „MAE este un sac fără fund. Curtea de Conturi face anual o misiune de audit la departamentul financiar. Cum … de nu au găsit nimic în 12 ani? Că sa nu mai zic de directori generali, secretar general și o grămadă de alți … care aprobă lunar salariile. Te doare capul.” …..” Integral:
“Nicuşor Dan: Avocatul Poporului apără mafia imobiliară ..…„Avocatul Poporului apără mafia imobiliară. În noiembrie 2023, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională cu argumente similare cu cele ale speculatorilor imobiliari din dezbaterea pe Codul Urbanismului. Curtea Constituţională se va pronunţa mâine, 7 noiembrie. Am formulat un punct de vedere contrar (un aşa-numit amicus curiae). Avocatul Poporului solicită Curţii Constituţionale să interpreteze legea în sensul în care o autorizaţie care se bazează pe un PUZ constatat nelegal să poată să fie executată în continuare. Ar anula deci tot efortul nostru de a anula PUZ-uri flagrant ilegale. Avocatul Poporului spune: „Anularea unei autorizaţii de construire (…) ca urmare a anulării (…) documentaţiei de urbanism pentru simplul motiv că (…) era pendinte un litigiu (…) conduce la afectarea însăşi a substanţei dreptului de proprietate”, precizează Nicuşor Dan. ….” Integral:
“După victoria Maiei Sandu, UE va continua să iubească Moldova. Dar câte ceva se va schimba …. Banii europeni vor continua, cu siguranță, să se scurgă spre Chișinău, dar poate Bruxelles-ul să concureze cu adevărat cu Moscova în ceea ce pare a fi sponsorizarea rusă mai imediată a unor părți ale populației? Așa cum a spus un oficial UE cu care am vorbit: „Noi, ca europeni, încercăm să cumpărăm inimile moldovenilor prin cuvinte, dar rușii cumpără mințile moldovenilor cu bani”. În parte, acest lucru se datorează faptului că UE este incapabilă să „vândă” beneficiile unei asocieri mai strânse cu Bruxelles-ul. Unii dintre interlocutorii mei cred că acest lucru se datorează faptului că oficialii UE se aventurează rar dincolo de Chișinău. Alții subliniază necesitatea ca mai multe țări UE să fie prezente în țară cu mai mulți diplomați și funcționari. Și apoi aud nevoia ca Bruxelles-ul să ajute la creșterea capacității administrațiilor naționale, regionale și locale, care rămân atât cu personal insuficient, cât și subfinanțate. Dar mulți spun, de asemenea, că este timpul ca guvernul să înceapă să realizeze lucruri care contează pentru cetățenii obișnuiți, în special reformele în domeniul justiției, despre care UE însăși, în recenta sa
“„Va fi un război crâncen”. Predicția terifiantă făcută de Armand Goșu, care privește și România, despre reînscăunarea lui Trump .… „Să știți că nu ar fi chiar o catastrofă dacă ar veni la putere Donald Trump. Există chiar percepția că ar putea fi mai deschis să le dea ucrainenilor armele necesare. Sigur, nu putem să știm exact ce va fi, dar asta e o posibilitate. În corul acesta de defetism și de oameni care își pun cenușă în cap și tremură la perspectiva că se întoarce, ce ar trebui să facem? Să ne așezăm la coadă, să ne tăiem venele?”, spune
“Strategia secretă a lui Putin: a cedat Moldova ca să poată fura alegerile din SUA ….. Întreaga atenție a lumii civilizate era însă atrasă pe apelurile la salvarea democrației, venite din partea influencerilor americani cunoscuți, de la cântăreața Taylor Swift la cântăreața Cardi B. Aceste vedete și-au anunțat sprijinul pentru Kamala Harris, alături de numeroși actori de la Hollywood și performeri din sport. În acest timp fostul kaghebist Vladimir Putin s-a folosit de viclenia sa primitivă și de armata de boți a Rusiei pentru a influența, încă o dată, alegerile în SUA. Se pare că de data aceasta roboții și agenții săi au fost mult mai buni și diversiunea a funcționat, rușii reușind să câștige de patru ori mai multe voturi pentru Trump decât în 2016. ….” Integral:
“
“Cu cât s-a împrumutat România în anul 2024. Ionuţ Moşteanu, acuzații dure: ”Banii aceştia nu îi vedem în şcoli, spitale şi autostrăzi” ….. “În ultimii trei ani, Ciucă şi Ciolacu,
“O întrebare despre viitorul Uniunii Europene și câteva posibile răspunsuri. Daniel Dăianu, despre pericolul Armageddonului inteligenței artificiale și al altor crize Dialogul și comerțul sunt necesare chiar și cu competitori geopolitici, în vederea asigurării bunurilor publice globale, scrie academicianul Daniel Dăianu, într-o opinie transmisă luni HotNews.ro. El enumeră printre aceste bunuri globale combaterea unor efecte ale schimbărilor climatice, gestionarea pandemiilor, evitarea utilizării armelor nucleare, prevenirea unui Armageddon al inteligenței artificiale și, nu în ultimul rând, prevenirea sau încheierea războaielor. ,,,,, Raportul Draghi evidențiază hibe majore ale Uniunii: inovație insuficientă, un handicap indus de costuri mult ridicate ale energiei, o capacitate comună de apărare slabă. Raportul identifică rădăcini ale acestei stări de fapt și face o serie de recomandări – reducerea fragmentării, dezvoltarea uniunii piețelor de capital și a uniunii bancare, îmbunătățirea pieței energiei (unde prețurile extrem de volatile afectează atât consumatorii, cât și producătorii), regandirea politicii de concurență, susținerea unei industrii de apărare a UE, simplificarea procesului decizional, creșterea masivă a investițiilor, revizuirea abordării de reglementare a UE care împiedică inovația – deși trebuie precauție, deoarece IA poate fi atât o binecuvântare cât și un pericol, iar „sistemul bancar umbră” și activele crypto sunt insuficient reglementate. Focusul Raportului este pe o creștere a decalajului de competitivitate al UE, daca „modelul său economic nu se schimbă”. Acest lucru poate suna paradoxal, deoarece UE a înregistrat surplusuri de cont curent mulți ani. ….Raportul exprimă îngrijorări profunde legate în special de temerea că Uniunea pierde teren constant în competiția tehnologică și economică cu SUA și China….. China, la fel ca alte economii asiatice, este probabil cel mai bun exemplu de construire de avantajele competitive în timp, prin ceea ce este acum „redescoperit” deschis în Occident, conceptual, ca Politică Industrială. Elemente ale unei astfel de politici au fost folosite în SUA timp de decenii într-un mod mai mult sau mai puțin evident, în special în domenii ce țin de puterea militară și de securitate. Și UE a practicat politica industrială atunci când, de exemplu, a făcut din Airbus un mare competitor european pentru firmele americane. Dar o politică industrială sistematică a fost aproape absentă la nivelul UE. În esență, UE este compusă din state naționale, are piețe fragmentate, ambele aspecte având consecințe pentru politicile colective și rezultatele acestora. Iar axa franco-germană pare să se fi erodat serios. Politica industrială este în ascensiune în SUA, pe măsură ce avansul tehnologic al Chinei a devenit îngrijorător pentru Washington în contextul confruntărilor geopolitice si de securitate. …..” Integral:
“Reacția EIG, după ce a pierdut la Curtea de Justiție a UE: Se confirmă că raportul EIOPA privind Euroins nu are valoare juridică / Bulgarii așteaptă decizia Curții de Arbitraj din Washington Euroins Insurance Group (EIG) susține marți cu referire la
“Protecţia Mediului cere tuturor primăriilor din Bucureşti o reglementare unitară privind spaţiile verzi / Deşi există prevederi clare în PUZ-urile coordonatoare, multe dintre acestea sunt anulate sau suspendate de instanţă .… ”APM Bucureşti reglementează dezvoltările urbane prin emiterea Acordurilor de mediu conform Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului. În vederea îmbunătăţirii calităţii aerului din municipiul Bucureşti, prin toate acordurile de mediu se impune o suprafaţă de spaţiu verde reprezentând 20% din suprafaţa terenului pe sol natural şi 10% din din suprafaţa terenului pe placă peste subsol. Această reglementare a spaţiului verde este prevăzută în PUZ-urile coordonatoare de sector, pentru care s-a derulat procedura de evaluare finalizată cu acord de mediu”, a transmis, luni, APM Bucureşti, pe pagina de Facebook. Instituţia face apel la toate primăriile din Bucureşti să susţină demersul de îmbunătăţire a calităţii aerului.
“Nepotul lui Ciolacu și-a cumpărat trei apartamente în București, care îl costă 500.000 de euro „Nu e milionar, are o casă la Buzău pe care o plătește în rate, are o mașină de la companie”, afirma Marcel Ciolacu despre averea nepotului său, în timpul dezbaterii de la Antena 3 CNN din 30 octombrie. Mihai Cristian Ciolacu a bătut palma pentru trei apartamente de lux în nordul Bucureștiului. Candidat PSD la alegerile prezidențiale și favorit al primului tur, conform tuturor sondajelor de opinie, Marcel Ciolacu are un nepot, Mihai Cristian Ciolacu, ale cărui afaceri și proprietăți oscilează de la o zi la alta. Mihai Cristian Ciolacu a făcut contract de cumpărare a trei apartamente, dintr-o dată, în București, scrie marți publicația de investigații
“Jalnica agonie a unui circ de bâlci rural Oficial, campania electorală abia a început. În realitate, şi-a dat duhul înainte de a începe. Deşi oficial e încă în viaţă, pe patul de spital, la reanimare, în fapt zace pe catafalc, încălţată cu ghete de brunel, cu bizeţ! ….Farfuridi, de care nu ştiu sincer de ce mai rîdem azi, avea ambiţia, plăcerea şi ştiinţa să pună punctele pe i. Ăştia nu ştiu nici unde se pun punctele şi nici pe unde se află i-urile care ar avea nevoie de ele. În loc de proiecte de anvergură, sustenabile, necesare pentru ieşirea din groapa nenumăratelor crize în care, într-o spună de inconştienţă, se scaldă România, promisiuni pentru un viitor cu contururi vagi care, oricum, nu va veni niciodată. Nu de alta, dar nu există nici măcar ca posibilitate. În loc de comunicatori, dacă nu cu har, măcar cu “clanţă”, nişte gîngavi ce abia leagă cinci cuvinte, după care oftează adînc şi îşi trag sufletul cu greu, de parcă ar fi fost înjugaţi la carul plin vîrf cu piatră de rîu. A pronunţat cineva cuvîntul “dezbatere”? Haida, de! Să fim serioşi! Păi, cine să dezbată? Unii care habar nu au ce spune dicţionarul în dreptul termenului cu pricina? ….Pentru că în politica din România post-decembristă, ca şi în cea ante-decembristă, “recrutarea” şi “politica de cadre” au fost făcute după acelaşi calapod şi cam de către aceleaşi exmplare ale speciei “homo-novus-politicus-demolensis”. Anti-valoare. Anti-social. Anti-democratic. Anti-meritocratic. Anti-elitist. Anti-intelectual. A, şi anti-moral. ….Cum s-a ajuns aici? Păi, după metoda prezidenţială! Pas cu pas! Cu toate păcatele lor, politice şi omeneşti, generaţia politică “Coposu-Cîmpeanu-Iliescu” a avut un coeficient de valoare electorală, un cuantum de greutate politică, nu de zece, nu de o sută de ori, ci de un catralion de ori mai mare decît generaţia “Ciucă-Ciolacu-Lasconi”! …. Doar la PSD ea a venit, oarecum de la sine, din “rezerva de cadre” a uteceului. O generaţie eminamente slabă, nu doar datorită lipsei de experienţă şi de expertiză de valoare politică ridicată, cît mai ales datorită restructurării agendei politice unde pe primul loc s-a ridicat “agoniseala personală”. Cît cuprinde, cît cuprinde, cît cuprinde şi încă ceva pe deasupra. …..” Integral:
“INTERVIU. „Trump se va trezi frustrat că nu poate să ajungă la niciun acord cu Putin, care o să vrea toată Ucraina” ..… – „În timp ce președintele Poloniei se întâlnește cu Trump și Biden, Iohannis nu are un nivel similar de acces”. – „Nu avem încă suficiente companii americane care să investească în România”. – „În privința lui Trump, cea mai bună poziție este să luăm de bun ce spune. Însă la masa negocierilor Trump va realiza că de fapt Putin vrea tot. Și se va trezi frustrat”. …. Marius Ghincea: …. Momentul critic al ultimilor patru ani în ceea ce privește implicarea și relațiile Statelor Unite cu țările din Europa Centrală și de Est a fost răspunsul american foarte ferm, împreună cu UE, la invazia Rusiei în Ucraina. SUA s-ar fi putut eschiva, ar fi putut oferi asistență umanitară și o grămadă de vociferare și retorică diplomatică, dar fără să facă nimic practic, și lumea nu ar fi criticat foarte mult. Însă Joe Biden și administrația americană au decis să acționeze foarte activ. Deci, din punctul ăsta de vedere, guvernul american și administrația Biden au definit, practic, evoluția războiului, oferind sprijin militar mai mult decât semnificativ, care a permis eliberarea părții de nord și nord-est a Ucrainei. …. S-au făcut pași importanți pentru eliminarea vizelor pentru români. Asta ne va face eligibili pentru a intra în Visa Waiver începând din toamna anului viitor. Deci, din punctul ăsta de vedere, unul din principalele puncte de tensiune în relațiile române-americane pare să se fi încheiat. Pe partea militară, Statele Unite dezvoltă o mare bază militară la Kogălniceanu, extindere semnificativă a bazei, care va fi una dintre cele mai mari baze americane din Europa. România achiziționează echipament militar din SUA. Iar în contextul războiului în Ucraina, România și SUA au colaborat foarte bine. Există, desigur, niște nemulțumiri de la partea americană cu privire la capacitatea statului român de a-și îndeplini obligațiile pe care și le-a asumat pe diverse dosare și pe diverse aspecte legate de securitate, de infrastructură și așa mai departe, care nu sunt discutate public și care sunt de natură mai degrabă secretă. În momentul de față, elementul principal care e încă puțin dezavantajat în România este faptul că nu avem încă suficiente companii americane care să investească în România și în zona Mării Negre….. Polonia anunța că investește 4% din PIB în apărare. Sunt mai credibili atunci când se poziționează împotriva Rusiei. Iar, din punctul ăsta de vedere, Bucureștiul, deși este a doua cea mai importantă putere regională, nu se profilează la fel de vizibil, pentru că voința politică a liderilor de la București nu a fost similară cu a celor de la Varșovia. Nu avem nici amplitudinea economică și de putere potențială pe care o au polonezii. Și în general, liderii noștri sunt puțin mai șterși. În timp ce Andrzej Duda se duce și are discuții tête-à-tête private cu Donald Trump la Trump Tower sau face vizite private cu președintele Statelor Unite și Kamala Harris, președintele Iohannis nu are un nivel similar de acces. …..” Integral:
“Fiul lui Piedone a depus jurământul de primar. I-a luat 5 ore să citească 2 rânduri ….. Noul edil de la Sectorul 5 a avut nevoie de – coincidență? – exact cinci ore pentru a citi cele două rânduri de jurământ. Și probabil ar fi durat chiar mai mult dacă unul dintre consilieri nu-i șoptea din când în când câte-o literă, că un cuvânt întreg era prea greu pentru Piedone jr. – efectiv nu era capabil să-l rețină. La final, fiul lui Piedone s-a arătat revoltat că există această procedură a depunerii jurământului. „Oricum tata mi-a zis că nu trebuie să respect niciun jurământ, că-mi zice el tot ce trebuie să fac. L-am depus degeaba”, s-a plâns proaspătul primar. ….” Integral:
“
“Cum ar trebui să arate programul de reindustrializare a României, care ar urma să aibă un buget 20 mld. euro anual? Două componente care nu trebuie să lipsească din planul de reindustrializare: cuplarea strategiei energetice de strategia industrială şi lanţurile complete de valoare adăugată -8% din PIB a promis Marcel Ciolacu la lansarea programului de candidat la prezidenţiale, pentru un proiect de reindustrializare a României, creşterea producţiei locale şi scăderea deficitului comercial ♦ Procentul se traduce în circa 20 mld. euro pe an, care ar urma să intre în industrie sub formă de ajutoare de stat şi credite garantate public. „
“ZF Agrobusiness Summit 2024. De ce când deschidem frigiderul 80% din mâncare este din import? România are un deficit de 6,3 miliarde de euro în 2023 la produse alimentare (fără animale vii şi cereale), triplu faţă de acum un deceniu …. Carnea, legumele, fructele şi lactatele, produsele pe care le regăsim zilnic în farfurii, provin, în mare parte, din Spania, Germania, Olanda, Italia, Polonia sau Turcia. Realitatea este că deficitul comercial cu produse agroalimentare a sărit de 6 miliarde de euro şi continuă să crească. Astfel, în 2024, rămâne actuală întrebarea: de ce, când deschidem frigiderul, 80% din mâncare este din import? Aceasta a fost una dintre concluziile din cadrul ZF Agrobusiness Summit 2024. ….La carnea, de porc, de exemplu, România a ajuns la importuri de 1 miliard de euro în 2023, de oriunde din lume, deşi e cel mai mare producător de porumb din UE, iar, Alexandrescu a subliniat că 80% din carnea de porc pe care o consumăm este din import. Spania este principala ţară din care România cumpără carne şi în 2023 au fost importate peste 100.000 de tone de carne de porc, ceea ce înseamnă că cel puţin 5.000 de tiruri cu carne produsă în Spania cu cereale din România au aşteptat în 2023 la vamă pentru a livra carne din Spania. …. Deficitul comercial al României pentru produse alimentare (fără animale vii şi cereale) a ajuns la 6,3 miliarde de euro în 2023, în creştere cu aproximativ 11% (600 milioane de euro) faţă de anul trecut, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică. În ultimii zece ani, deficitul a crescut de trei ori, chiar dacă se oferă subvenţii pentru agricultură şi despăgubiri în anii dificili. ….
“O ordonanță de urgență la două zile. Cum ocolește Guvernul forul legislativ, deși are majoritate Din 1 septembrie 2023 și până pe 1 octombrie 2024, Executivul a emis aproape 180 de ordonanţe de urgenţă (OUG). Asta înseamnă că, în medie, la fiecare două zile, Guvernul a adoptat un document care nu mai suporta amânare și, implicit, dezbaterea din Parlament. Și, deși OUG-urile au efect de lege imediat și trebuie aprobate în procedură de urgenţă de către Parlament, în cazul a două treimi nu s-a întâmplat conform Constituției. Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului pentru:
“Legea care le-ar da operatorilor de energie mână liberă să controleze instalațiile prosumatorilor Printr-un proiect de lege aflat în prezent pe masa de dezbateri a Camerei Deputaților, operatorii de rețele de distribuție a energiei electrice ar putea prelua controlul tehnic asupra instalațiilor prosumatorilor și chiar de a le opri producția de energie. Documentul stipulează, practic, că, pentru perioada în care, prin reglementări
“Ilie Bolojan, mesaje dure pentru primari, guvern și universități: Dacă vrei să ai curățenie trebuie să îi sancționeze pe cei care fac mizerie / Guvernul șterge datoriile de la primarii iresponsabili care fac arierate / CNI a ajuns un tomberon de proiecte, fac de la capele și până la săli de sport, investiții inutile Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor, propus premier și de lideri din PNL, dar și de Elena Lasconi (USR), a avut duminică un discurs dur în fața aleșilor locali liberali cu ocazia lansării programului de guvernare al PNL. El a cerut oprirea risipei de către primării și de către guvern și le-a cerut primarilor să își asume și măsuri impopulare, precum sancționarea celor care fac mizerie.
“Ipocrizia „Omului normal” Marcel Ciolacu: dacă tot clamează reforma, cumpătarea și transparența, de ce nu desființează paradisul locativ al nomenclaturii? Într-al 12-lea ceas, dl. Marcel Ciolacu îi cere secretarului general al Guvernului desecretizarea cheltuielilor pentru vila din Aviatorilor 86, care i s-ar pregăti lui Klaus Iohannis, după terminarea mandatului. Se vede treaba că PSD se desparte de cel mai bun președinte pe care l-a avut vreodată, Klaus Iohannis, în timp ce PNL e dispus să plece cu el în mormântul istoriei. ….. Unde e ipocrit până la cer dl. Ciolacu e atunci când deplânge cheltuielile nesimțite ale președintelui, în timp ce uită că el și partidul său i-au semnat decontul și pentru avioanele de lux, și pentru vilele cu teren de golf, și pentru vacanțe exotice, și pentru traiul în puf. Condiția nerostită a fost ca, în schimb, Iohannis să nu-i mai deranjeze la guvernare.
“Miracol după miracol! La televizor rulează o reclamă. Doi moşi stau în parc şi discută. La un moment dat, unul se apleacă şi se strâmbă de durere. Coloana vertebrală. Celălalt moş îl compătimeşte. Scoate din buzunar, zâmbitor, un tub cu unguent. Primul, rănitul, îşi dă cu smacul pe care i l-a recomandat amicul. Şi începe să zburde ca o gazelă. Mi-am adus aminte de reclama cu pricina recent, pe când am avut şi eu nevoie de substanţa respectivă. Trebuie să vă dezamăgesc: efectul nu este nici pe departe cel de la televizor. Dar cine este naiv să creadă asta? …. Suntem bombardaţi, în proporţii industriale, cu mesaje extreme, groteşti…..O babă face break-dance după ce desface o cutie de suc…..De la o vreme mă uit, pe YouTube, la o serie de filmuleţe de psihogie socială. Într-unul moderatorul discută cu o serie de femei….. Li se cere cetăţenelor respective să spună cu ce fel de bărbat doresc ele să se căsătorească. Fără să clipească, toate desenează acelaşi profil: milionar (cel puţin), înalt (foarte), super-simpatic, dornic să le întreţină pe un yacht sau la Monte Carlo fără ca ele să facă nimic…… Îţi dai seama că personajul nici nu există în lumea reală. …. Încă şi mai şocant este altceva: majoritatea erau în vârstă şi aveau copii din afara căsătoriei. … Problema este lipsa completă de realism. Unii dintre noi trăiesc într-o bulă în care se întâmplă miracole non-stop. Eşti obeză, dar întâlneşti un miliardar care îţi trimite un buchet de trandafiri. Eşti chel, dar îţi dai cu un şampon care îţi face părul să crească mai lung decât al solistului de la The Doors. …. Iată ce se petrece în politică. Este unul prin târg, a umplut marginea drumurilor cu afişe unde spune că dă case cu 35.000 de euro. Vi se pare că asta e din altă categorie decât reclama cu ciocolata fermecată mâncată de piticul uriaş? Alt candidat spunea, acum ceva ani, că trimite un român în spaţiul cosmic. Acum pretinde că în doar cinci ani media câştigurilor românilor va depăşi media europeană. Am auzit bine? De unde a scos cifrele? Şi ce ar urma el să facă? Lipsa aceasta radicală de realism o descoperim peste tot în jurul nostru. Eu dau peste studenţi care nu au nici cea mai mică idee care este nivelul lor. Unii nu ştiu nimic, nu citesc nimic, nu vin la cursuri. Dar, cumva, sunt convinşi că ei ştiu tot şi că profesorul este un înapoiat. …..
“Maia Sandu câștigă, Republica Moldova respiră, însă marea victorie a Rusiei e să creeze impresia de război civil Doamna Maia Sandu reușește ca prin minune să oprească avansul spre Vest al bocancului sovietic: într-o țară folosită de Putin ca poligon de antrenament pentru războiul său hibrid, în care rețelele de criminalitate proruse au cumpărat oameni în viu ca să manipuleze votul, doamna Sandu recâștigă președinția Republicii și validează prin vot referendumul european. …. Majoritatea moldovenilor din interiorul granițelor au votat NU la referendum și Stoianoglo la Președinție. E drept, nu vom ști niciodată câți dintre aceștia au votat din convingere sau din constrângere și cointeresare pecuniară. Nu știm câți sunt cetățeni și câți sclavi cu drept de vot, care și-au vândut țara pentru 10 euro. Alegerile parlamentare din vara anului viitor arată rău pentru partida proeuropeană. Forțele proruse și-au testat capacitatea de luptă și tot arsenalul manipulării, dezinformării și cumpărării de voturi și, fără decizii ferme ale autorităților de la Chișinău, mulți se gândesc că la anul vom avea un scenariu georgian – un pas înainte spre Europa și doi înapoi. Cea mai mare victorie a Rusiei în Republica Moldova e să proiecteze imaginea unei țări rupte în două și să dea senzația unui război civil. Sunt raioane în Moldova care votează ca-n Rusia. La Moscova, am văzut o caricatură de vot, cu dansuri, cântări sovietice și moldoveni care visează să trăiască în URSS. În Republica Moldova șochează diferențele din Găgăuzia (Stoianoglo 97 la sută), Taraclia (Stoianoglo 94 la sută), Ocnița (Stoianoglo 74 la sută), Briceni (Stoianoglo 71 la sută) sau Edineț (Stoianoglo 67 la sută). Pentru Maia Sandu și Europa au votat Chișinăul și diaspora. …. Terenul a fost pregătit, iar Rusia va folosi toate resursele pe care le are să țină Moldova în sfera sa de influență. E timpul ca doamna Maia Sandu să fie ajutată. Nu poate fi lăsată singură cu încurajările de pe Facebook. Războiul cu Rusia nu se câștigă cu Like-uri și inimioare. …. Ca și Ucraina, și Moldova este o țară victimă a agresiunii rusești, aflată într-un alt tip de război, dar care are același scop: readucerea și reeducarea țării în așa numita „lume rusă”.
“Proiect. Dacă Maia Sandu se mărită cu Ciolacu, putem face Unirea! România și Basarabia se află în pragul unei ocazii istorice, comparabile cu alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn în cele două Principate, susține un controversat proiect de țară. Cu riscul s-o supărăm pe domnișoara Sorina Docuz, proiectul presupune ca Marcel Ciolacu să o ceară în căsătorie pe Maia Sandu, imediat după ce liderul PSD devine președintele României. Noul cuplu prezidențial ar pune Europa în fața faptului împlinit, iar cele două țări s-ar putea uni din nou, în ciuda deciziei lui Winston Churchill, care a dat Basarabia lui Stalin la Yalta. ”Maia aduce ca zestre o imagine foarte bună la nivel european, pentru ea ușile cancelariilor sunt mereu deschise și chiar și Austria ar decide să ne primească în Schengen dacă am trimite-o pe Maia Sandu la negocieri, pentru că e pur și simplu irezistibilă”, se arată în proiect. Pe lângă asta, Maia are o modestie care va tempera accesele pesediste ale fostului bișnițar de Buzău Marcel Ciolacu. …..” Integral;
“Opt alimente care sunt mai bune decât multivitaminele. Cum să adaugi 10 ani vieții tale …. Raioanele supermarketurilor sunt împânzite de tablete care stimulează imunitatea și de sfaturi pentru a învinge tusea și strănutul. Dar, pentru majoritatea experților, o abordare a imunității bazată pe alimentație este mai bună decât orice pastilă (cu unele excepții, cum ar fi vitamina D, de care nu ne putem sătura în lunile de iarnă, și orice nutrient în care indivizii sunt deficitari), scrie
“Sorin Pâslaru, ZF: România pare un paradis fiscal conform datelor privind taxele şi contribuţiile raportate la PIB. Ce-ar fi să se raporteze mai bine taxele/capita decât PIB/capita pentru a vedea progresul ţării în UE? Comisia Europeană a publicat ieri datele privind ponderea în PIB a taxelor şi contribuţiilor sociale în statele din Uniunea Europeană şi cele asociate, Norvegia, Islanda şi Elveţia. Cum era de aşteptat, România este la coada listei în ceea ce priveşte aşa numitul raport tax-to-GDP, adică ponderea taxelor în PIB, cu un nivel de 27%, doar peste Irlanda, cu 22,7%. Problema este că Irlanda este considerată un paradis fiscal, cu taxe preferenţiale pentru multinaţionale, iar Google, Amazon sau Facebook fac afaceri pe tot continentul european din această ţară. …. În Franţa, Belgia şi Danemarca este cel mai mare raport al taxelor şi contribuţiilor raportat la PIB, de peste 44%, iar în Franţa este chiar de 45,6%. Ciprul, care era considerat un paradis fiscal dar între timp a mai restrâns din facilităţile fiscale, este la 38% pondere taxe şi contribuţii în PIB. Având în vedere această diferenţă atât de mare între cât strânge România şi ce se întâmplă în Uniunea Europeană, poate fi România considerată un paradis fiscal? Dacă le spui asta antreprenorilor, explodează. Îţi vor răspunde că sunt sufocaţi de nivelul taxelor şi contribuţiilor şi că oricum sunt prea mulţi bani daţi statului/birocraţilor care îi administrează prost. ….
“De câţi bani este nevoie pentru un trai decent: pentru un adult coşul minim este de 3.972 lei pe lună, iar pentru o familie cu doi copii 10.450 lei pe lună, cu aproape 5% mai mult decât în 2023 Valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie de doi adulţi şi un copil este de 8.586 lei pe lună, calculat la nivelul lunii septembrie, iar pentru familiile cu doi copii suma creşte la 10.450 lei pe lună, cu aproape cinci procente (4.7%) mai mult decât în 2023, arată un studiu realizat de Fundaţia Friedrich Ebert România şi Syndex România. În cazul unei familii de doi adulţi fără copii necesarul minim ar fi de 6.435 lei pe lună, iar pentru o persoană adultă singură este de 3.972 lei pe lună. Recalcularea valorii coşului s-a realizat în baza indicilor de preţuri comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică pentru luna septembrie 2024 raportat la luna septembrie 2023. Structura coşului minim de consum pentru un trai decent cuprinde 11 capitole, respectiv Alimentaţia, Îmbrăcăminte şi încălţăminte, Locuinţa, Dotarea locuinţei, Cheltuieli cu locuinţa, Produse de uz casnic şi igienă personală, Servicii, Educaţie şi cultură, Îngrijirea sănătăţii, Recreere şi vacanţă şi Fondul de economii al familiei. ….
“
“MOTIVARE Înalta Curte: Fostul ministru PSD Nicolae Bănicioiu a comis infracţiunea de trafic de influenţă, dar a intervenit prescripţia ca urmare a deciziilor CCR / Instanţa a dispus confiscarea a 1,3 milioane de lei / Bănicioiu a fost achitat pentru luare de mită, însă o judecătoare a vrut să-l condamne Completul de 3 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a motivat decizia de încetare a procesului penal în cazul fostului ministru PSD Nicolae Bănicioiu pentru trafic de influenţă. În unanimitate, cei 3 magistraţi au concluzionat că Nicolae Bănicioiu se face vinovat de trafic de influenţă, dar a intervenit prescripţia ca urmare a aplicării deciziilor CCR. Dorin Cocoş, fostul soţ al Elenei Udrea, l-a denunţat la DNA pe Bănicioiu, care era coordonatorul Departamentului de Sănătate al PSD şi ministrul Tineretului şi Sportului. Cocoş a explicat că, după venirea USL la putere în 2012, a decis să intervină la Bănicioiu astfel încât directorii apropiaţi lui de la mai multe spitale din Bucureşti să nu fie schimbaţi din funcţii pentru a nu fi puse în pericol afacerile firmelor lui din Sănătate. Cocoş ar fi pus la cale cu Bănicioiu următoarea schemă: un om apropiat de ministru, Cătălina Alexandra Furtună, urma să intre în acţionariatul firmelor lui Cocoş şi să încaseze dividende în schimbul influenţei lui Bănicioiu. Ceea ce s-a şi întâmplat. Omul lui Băncioiu a intrat ca acţionar în firmele lui Cocoş contra unui aport de 100 de lei la capitalul social şi a încasat dividende de aproape 1,3 milioane de lei. Cătălina Furtună era prietenă cu soţia lui Bănicioiu, Mihaela, şi chiar ar fi lucrat împreună la una dintre firmele lui Cristi Burci, după cum a relatat un martor din dosar. …. Judecătorii Andrei Claudiu Rus şi Luminiţa Criştiu-Ninu nu au ţinut cont de decizia CJUE din 24 iulie 2023 pe baza căreia fapta de trafic de influenţă a lui Bănicioiu nu ar fi fost prescrisă. Cei doi judecători au concluzionat că decizia CJUE se referea doar la fraudele cu fonduri europene, nu şi la corupţie. Al treilea magistrat din complet, judecătoarea Cristina Rotaru-Radu (pensionată între timp), a argumentat că decizia CJUE se aplică şi în cazurile de corupţie, însă a invocat jurisprudenţa CEDO ca să nu o aplice. …. ” Integral:
“Poluarea în București, la valori extreme. Inclusiv la periferie În prezent, Capitala stă foarte prost la capitolul poluare, nivelul acesteia depășind toate limitele admise, ceea ce pune în pericol sănătatea oamenilor, spune Oana Neneciu, director executiv al Ecopolis. Ea spune că poluarea nu mai este o problemă persistentă doar în centrul oraşului, ci măsurătorile realizate în oraş cât şi în zonele periferice indică valori extreme peste tot. …. Am urmărit timp de cinci luni poluarea din 21 de puncte din Bucureşti. Depăşim valorile maxime admise pentru protejarea sănătăţii umane în Bucureşti.
“Politicienii nu sunt suficient de ambiţioşi pentru a salva natura, spun oamenii de ştiinţă Oamenii de ştiinţă afirmă că a fost constatată o lipsă alarmantă de progrese în ceea ce priveşte salvarea naturii, în contextul în care summitul ONU privind biodiversitatea, COP 16, s-a încheiat, relatează BBC. …. Summitul a avut loc în contextul în care un milion de specii sunt pe cale de dispariţie, iar natura este în declin într-un ritm fără precedent în istoria omenirii. Suntem blocaţi într-un „cerc vicios în care problemele economice reduc atenţia politică acordată mediului”, în timp ce distrugerea naturii costă economia miliarde de dolari, a declarat Tom Oliver, profesor de biodiversitate la Universitatea din Reading. „Până când nu vom avea lideri mondiali cu înţelepciunea şi curajul de a pune natura ca prioritate politică, riscurile legate de natură vor continua să crească”, a declarat el pentru BBC News. Summitul ONU privind biodiversitatea, COP 16, a fost prima ocazie de a face bilanţul progreselor înregistrate în vederea unui acord istoric pentru refacerea naturii, convenit în 2022. Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă au deplâns ritmul progreselor. Nathalie Seddon, profesor de biodiversitate la Universitatea din Oxford, a declarat că, deşi s-au făcut unele progrese semnificative, imaginea de ansamblu a fost „fără îndoială profund îngrijorătoare”. „Biodiversitatea este încă pe un loc secundar în raport cu acţiunile climatice – chiar dacă ştiinţa vorbeşte cu tărie despre necesitatea unor abordări complet coordonate”, a spus ea. …..Renumitul om de ştiinţă Jane Goodall a declarat că viitorul nostru este „în cele din urmă condamnat” dacă nu abordăm problema pierderii biodiversităţii. ….” Integral:
“Să nu fim mai proști decât aleșii noștri! Politicienii sunt oglinda noastră, a cetățenilor turmentați Cu cine votează un evazionist? Dar un pensionar ultraspecial? Dar un mare afacerist taxat la minimum? Cu cine votează ăia care o duc foarte bine, dar se plâng foarte rău? Mă obosește deja jocul de dinainte de alegeri în care 16 milioane de sfinți și deștepți sunt invitați să aleagă între câțiva proști. …. Iohannis. 10 ani nu s-a atins mai nimeni de el. Nici prea mulți ziariști, nici măcar politicieni care erau adversari pe hârtie. Dar nici foarte mulți alegători care acum se dau de ceasul morții că Iohannis a fost un mare zero. Păi, a fost un mare zero crescut dintr-o pasivitate civică incredibilă. Omul n-a răspuns de nimic, și-a tras case și excursii fără să se indigneze nimeni. Abia acum dă toată lumea în el, numai că e complet mascaradă, nu mai are greutate politică. USR sau Ciolacu sau PNL trebuie să explice de ce i-au pupat mâinile atât timp, nu să o facă pe criticii acum. ….E clar că România are trei tipuri mari de public. Unul zgomotos, urban, care se consideră de dreapta, cu unele nuanțe progresiste, dar de fapt mult mai aproape de conservatorism decât îi place să recunoască. Acesta e cel mai zgomotos și duplicitar. Nu vede corupție decât în zonele care nu sunt „urban mare”. E îngrijorat de corupția din Vaslui și Teleorman, nu vede corupția imobiliară sau financiară de sub nas din Cluj, Timișoara sau București. Vede pesediști corupți, dar, dacă ești Iohannis sau Barna, poți face ce vrei netaxat. Un al doilea mare tip de public e „bugetarul implicat”. Aici votul de partid și de interes primează. Bătălia de zilele astea cu pensiile pentru militari a arătat cât de important e acest vot din interes – deja se conturează o castă clară de pensionari tineri care trebuie întreținuți de partide precum PNL, dar și PSD. În fine, un al treilea mare public tăcut, care se abține să comenteze. De aici răsar și diverse feliuțe anonim-isterice care merg pe un discurs Trump pentru că altceva nu știu să arunce în spațiul public, în afară de conspirații. ….Gradul de incultură politică e maxim și în rândul publicului deștept care strâmbă din nas la politicieni. Deși mulți se consideră antisistem și cetățeni mult mai educați decât Ciolacu-Ciucă-Simion, sunt toți prinși într-o retorică stupidă, de hater plictisit prin rețele de socializare. ….Salariul minim mărit ne ucide pe toți. E mai ales undeva la dreapta acest discurs, de la USR la AUR și PNL, dar îl auzi și printre votanți PSD. În Vrancea, am văzut articole cumpărate în presă de patroni de confecții unde se plângeau că salariul mare distruge industria. Culmea, și votanții cu salarii mici sunt indignați că „se distruge industria”. De zeci de ani se „distruge” industria cu mărirea salariului minim și industria merge bine merci. ….Luptăm cu AUR cu juma‘ de gură. Toată lumea a hăhăit că a semnat Ciucă împotriva unei alianțe cu PSD. Eu ce văd e cum se înmoaie ușor dreapta PNL, sedusă de ipoteza unei guvernări cu AUR. Între timp îl demonizează mai rău pe Ciolacu și îl perie pe Simion. Din nou un aspect la care trompete diverse vor să nu fiți atenți. Eu zic să fiți. ….Ăia scârbiți de săraci, știrbi, needucați. Ăștia sunt votanți vechi. Ei consideră că România e compusă dintr-o armată selectă și un popor stupid care nu știe ce vrea, pe care îl poate manipula orice minte diabolică. Prototipul e Liiceanu care urla la votanți știrbi în timp ce îl peria pe Băsescu. Ăștia sunt cei care dau lecții în timp ce acceptă foarte ușor în viețile lor și un nepotism, și o evaziune mică. Dar sunt îngrijorați că le iau asistații sociali banii. Cei cu educație peste medie în România sunt și cei care colportează intens prostii…..” Integral:
“Nu contează dacă Trump sau Harris câștigă. Europa a pierdut deja (Politico) ….
“Indignare! Autostrada de centură a Capitalei va fi gata înaintea Catedralei Neamului! ..… Se pare că pentru construirea acesteia s-a renunțat la metodele obișnuite și chiar s-a apelat la păgâni din Turcia pentru asfaltare și terasament, cel puțin pe unele porțiuni. Conform calendarului, aceasta ar putea fi inaugurată cu o slujbă atee, cu primari, jurnaliști, fotografi și diverși politicieni în primăvara anului viitor. De partea cealaltă, liderul creștinilor, Patriarhul Daniel, a coborât cădelnița militărească din pod și a cerut mobilizarea trupelor. Pe lângă strângeri mai accelerate de fonduri, o echipă specială va fi trimisă la Constanța, să-l exorcizeze cu tămâie pe rebelul arhiepiscop Teodosie, care pare să tragă în jos prin năzdrăvăniile sale întreaga lucrare. ….” Integral:
“România, în topul țărilor care exportă medici. În ce state preferă să lucreze doctorii din Europa de Est ….România se confruntă cu un deficit semnificativ de lucrători în domeniul sănătății, o problemă agravată de migrarea continuă a medicilor și asistentelor către țări din vestul Europei. De altfel, deficitul de lucrători în domeniul sănătății este o problemă pe care o au mai multe țări din Europa, iar unele au luat măsuri pentru a-i împiedica pe tinerii medici să emigreze. De exemplu, Albania îi obligă pe absolvenții albanezi ai facultăților de medicină să lucreze timp de trei ani în țara înainte de a putea pleca – sau să plătească taxele de școlarizare integrale, potrivit
“Ieftinirea care va scumpi și mai mult viața oamenilor. Paradoxul românesc, explicat de un analist economic: „E o decizie sinucigașă” …..Adrian Negrescu a explicat pentru „Adevărul” că măsura, dacă va fi aplicată, va avea efecte nefaste și va da o lovitură nimicitoare industriei alimentare și agriculturii din România. El îl contrazice astfel pe ministrul Agriculturii, care afirmase anterior că măsura plafonării nu va crea problemele și nu va distorsiona comerțul. ….. „Este o decizie sinucigașă și va pune la pământ industria agroalimentară, îi va distruge pe cei care au afaceri în domeniu. Antreprenorii români vor fi nevoiți să își reducă profitul și ne putem aștepta ca unii să nu reziste acestui nou șoc. Asta înseamnă pe de altă parte șomeri care vor veni din rândul celor care lucrează în industria agroalimentară, pentru că în momentul în care se închid firme sau se confruntă cu probleme, se ajunge la disponibilizări”, spune Negrescu….. „Cu certitudine, măsura limitează câștigul companiilor aflate în acest sector de prelucrare a produselor alimentare. Așa că ele nu vor mai face investiții în utilaje noi, vor renunța la orice eventuale planuri de extindere. Asta înseamnă că nu se vor mai dezvolta, vor avea probleme mari. Și când spun probleme mari, mă gândesc și la probleme de competitivitate”, mai spune el. ….„De câștigat câștigă importatorii. Asta va afecta balanța, ceea ce nu ne lipsea. Oricum, noi producem puțin și scump și importăm mult. E un dezechilibru care afectează în mod cert economia”, explică Adrian Negrescu. ….Pe de altă parte, prețurile nu vor scădea, așa cum se așteaptă autoritățile române, ba chiar vom asista la sumpiri. Acestea vor fi alimentate de noile măsuri și de faptul că inflația rămâne ridicată, iar nivelul de taxare afecta oricum companiile, în special pe cele mici și mijlocii. ..
“Piaţa liberă, concurenţială – condiţie esenţială pentru creşterea economică .…Bogdan Chiriţoiu a declarat: “Am fost relaxaţi privind unele concentrări economice, dar probabil că există sectoare unde o concentrare mai mare devine nocivă pentru consumatori şi pentru mediul concurenţiale. În acest moment avem două concentrări problematice. Prima se referă la achiziţionarea de către Mega Image a magazinelor Profi, concentrare pentru care am publicat măsurile gândite cu cei de la Mega Image pentru prezervarea concurenţei şi protejarea consumatorilor, dar ne interesează şi concurenţa în amonte, adică modul în care sunt trataţi furnizorii. A doua concentrare se referă la vânzarea Telekom, vânzare care ne aşteptăm să se finalizeze până la 31 decembrie 2024. În urma ei, în sectorul comunicaţiilor vor râmâne doar trei mari jucători şi este important e să păstrăm lucrurile bune, adică preţuri mici pentru serviciile de telecomunicaţii şi o calitate ridicată a reţelei şi a semnalului pentru utilizatori”. ….Omer Tetik a precizat: “Atenţie mare la capitalizare, la lichiditate, pentru că firmele s-au obişnuit, cu garanţiile de stat, să nu mai plătească dobânzi la creditele luate, iar perioada următoare va fi una dură, dificilă pentru ele. Avem nevoie de firme mult mai bine capitalizate, atractive pentru investitori, cu continuitate în business şi investiţii în zone unde România are potenţial de creştere”. ….Daraban a accentuat importanţa unei fiscalităţi scăzute şi stabilităţii pe termen lung pentru a susţine atragerea de investiţii şi dezvoltarea economiei româneşti: “Ce ar mai putea rămâne pentru atragerea de investiţii ? O fiscalitate redusă şi predictibilă pe termen lung. Mă îngrozesc pentru ce ne aşteaptă de la 1 ianuarie încolo, pentru că e o normalitate să vină şi decontul la un moment dat. Poate şi organismele financiare internaţionale au fost oarecum complice cu ce s-a întâmplat pe piaţa internă. N-au pus presiune pe noi, au zis să nu se bage, să nu afecteze procesul electoral, dar cred că va veni decontul”. ….” Integral:
“Iulian Anghel, ZF: După metoda „Să se revizuiască primesc, dar să nu se schimbe nimica“, PSD şi PNL au scris una în planul de reducere a deficitului bugetar şi alta în programele lor politice ….
“
“Oana Moraru: „Meditațiile sunt o necesitate. Un paravan grotesc, după care ascundem impostura la clasă” …. Astăzi – mă uit la clasele de liceu cu elevi care au intrat peste 9.80 la Capacitate – și mi-e clar că sistemul – bun sau rău – i-a lăsat pe toți jos din brațe. Nu mai există
“Exemple de „aşa da” din învăţământ: Patru directori de şcoală au gestionat, cumulat, bugete totale de peste 8 milioane de euro, bani cu care au construit săli de clasă noi, ateliere, laboratoare şi au dat mese calde elevilor lor ….„Directorii câştigători de anul acesta au gestionat bugete totale de peste 8 milioane de euro (cumulat, din proiecte).
“Nimicul care va veni ….În România, nici tinerii nu o duc mai grozav decât bătrânii (se știe) sau decât copiii (sunt atâția copii care se culcă flămânzi în țara asta, încât ăsta ar trebui să fie, provizoriu, imnul nostru național – corul mațelor goale ar trebui să răsune în Casa Poporului până ne vine mintea la cap și sufletul în inimă). Dar nu despre cazurile extreme vreau să vă scriu, ci despre tânărul mediu statistic. Așa cum îl putem constata pe stradă, în școli, în mijloacele de transport în comun, în trafic. Ce modele are? La cine se raportează? Care îi sunt valorile? Care îi este orizontul? Ce crede despre dreptate, despre adevăr, despre libertate, despre demnitate umană și despre valoare. Ce muzică ascultă? În cine crede? Ce înseamnă pentru tânărul acesta cuvântul dat? Îndrăznesc un diagnostic, bazat strict pe observație. România stă foarte, foarte prost cu prezentul, dar nici viitorul nu se arată grozav. ….Dacă trebuie să ne legăm speranța de ceva, doar de tineri ne putem lega. De la ei trebuie să vină schimbarea, iar schimbarea nu va veni atâta timp cât modelele sunt loazele, borfașii, prostituatele de toate sexele, neobrăzații și odioase creaturi post-sapiens, lipsite de creier și obraz. Adevăratul plan național de redresare și reziliență ar trebui să înceapă de la noile generații, care ar trebui educate cu totul și cu totul altfel decât cele dinainte. Nu doar cu Gelu, Glad, Menumorut, formarea statelor medievale românești și comentarii la romanul „Ion”.
“Patria-mumă versus statul-ciumă ….Ce șanse mai au generațiile tinere, de aici și de acasă, să fie conectate la cultura reală? Ce este cultura reală? Ele, generațiile, se balansează timid între două limbi pe care nu le cunosc suficient și nu le vor domina, poate, niciodată. Plângem mioritic, dar nu facem decât să stoarcem batista pe care o așezăm cu grijă pe țambalul mediocrității generale. Ne întâlnim uneori doar pentru a sublinia bucuria că trăim în aceeași bulă, că suntem români, ne cuprinde emoția și ne copleșește dorul, dar nu avem darul de a pune pe masă întrebări curajoase și a croi dezbateri pe teme fundamentale. ….. M-am întrebat de multe ori dacă cei plecați pot fi de real ajutor în modernizarea României. Și îmi asum răspunsul: un nu hotărât. Există excepții, desigur, să nu ne lăsăm cuprinși de disperare. Dar vârfurile diasporei nu mai au acces către mase. Pentru simplul fapt că masele sunt ocupate cu altceva. Au devenit un public captiv, sunt bombardate cu informații de o calitate execrabilă. Manipularea este subtilă, consistentă și definitivă. La felul în care presa mainstream înțelege să-și bată joc de mentalul colectiv se adaugă și ferocitatea algoritmilor. Rezultatul este nimicitor: un public letargic, speriat, umilit emoțional.
“Elevii unui curs de chineză au asamblat astăzi primul iPhone Surpriză plăcută pentru elevii unui curs de limba și cultura chineză din Brașov. După câteva zile intensive de teorie, azi au avut și parte de practică, asamblând primul iPhone din viața lor. …..Cursanții mai au câteva săptămâni pentru a-și pune la punct cunoștințele de chineză, pentru că la finalul anului urmează examenul important: de asamblat o întreagă mașină electrică. „Sper să am noroc și să-mi pice o Dacia Spring la examen, aia o fac și cu ochii închiși”, spune Florina Apostol, fruntașa clasei. ….” Integral:
Buna dimineata intr-o zi de vineri, 1 noiembrie! Vremea va fi mult mai caldă decât în mod obișnuit pentru această perioadă în majoritatea zonelor. Cerul va avea înnorări temporare în vestul, centrul și nordul teritoriului, unde izolat va ploua slab, iar în rest va fi variabil. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă, iar izolat și cu viteze mai mici și în Dobrogea și în nordul Moldovei. Temperaturile maxime se vor situa între 12 și 21 gr, iar cele minime vor fi între 0 și 10 gr. Bucuresti: 21/8 gr.C.
“Criza climatică declanșează o criză a sănătății. Decesele cauzate de căldură, insecuritatea alimentară și bolile infecțioase, la un nivel record … Cel de-al nouălea raport al Lancet Countdown privind sănătatea și criza climatică arată că oamenii din întreaga lume se confruntă cu
“Iulian Anghel, editor ZF: Dar “Planul Bugetar-Structural pe Termen Mediu – 2025-2031”, pe ăsta cine l-a scris? Că de scris nu l-a scris Ursula von der Leyen, că nu e scrisul ei Iată ce spune marele plan de restructurare a defictului bugetar care va sări anul acesta de 8% din PIB: deficitul bugetar va fi pus cu botul pe labe prin metoda deficitului caloric şi, astfel, va slăbi la o treime din greutatea lui de azi, până la 2,5% din PIB.
“Cum a ajuns România să fie mai slab cotată decât Mexic sau Columbia. Profesor: „Suntem ca studentul submediocru de 4,50” ….România a început să bată la ușile Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) încă de acum două decenii, mai exact din 2004. OCDE este o organizație interguvernamentală cu 38 de țări membre, fondată în 1961 pentru a stimula progresul economic și comerțul mondial. Țările fondatoare au fost SUA, Franța și Marea Britanie, iar treptat li s-au adăugat zeci de state, după un proces care s-a întins pe o durată de mai bine de 60 de ani. …. După intrarea în NATO (2004) și Uniunea Europeană (2007), intrarea în OCDE ar reprezenta un nou obiectiv de țară atins. Doar că, din 2004, de când a depus prima cerere, România nu a reușit încă să devină parte a OCDE, în condițiile în care țări ca Mexic, Columbia sau Costa Rica fac deja parte din clubul select al celor 38 de state cu economii considerate performante. Pentru România, intrarea în OCDE ar aduce o serie de avantaje, pornind de faptul că ar fi o notă bună în fața investitorilor străini și un semnal că România a ajuns finalmente o economie matură, funcțională. ….„Poate că Mexic sau Columbia nu stau mai bine ca noi economic, dar nu doar la asta se reduce totul. Noi trebuie să îndeplinim niște condiții instituționale. Ori, noi n-am îndeplinit acele condiții privind calitatea instituțiilor. E vorba de niște legi, de niște practici pe care trebuie să le avem și nu le avem. Să nu uităm că înființarea celebrei Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), adică o agenție care trebuia să asigure o guvernanță mai bună a companiilor de stat, ceva cerut de OCDE, a sfârșit într-un dezastru. Pentru că acolo a fost o altă formă fără fond, de fapt.
“Clasa de mijloc din România s-a extins de la 51% la 61% în ultimii 16 ani. Ella Kallai, economistul-şef al Alpha Bank: Creşterea, cea mai amplă din regiune, s-a datorat atât reducerii ponderii clasei cu venituri mari, de la 14% la 8%, cât şi a celei cu venituri mici, de la 37% la 31% În România, ponderea populaţiei care aparţine clasei de mijloc a urcat la 61% în 2023 de la 51% în 2007. Evoluţia cu 10 puncte procentuale a fost cea mai amplă extindere din regiune şi s-a datorat atât reducerii ponderii clasei cu venituri mari de la 14% în 2007 la 8% în 2023, precum şi reducerii ponderii clasei cu venituri mici de la 35% în 2007 la 31% în 2023. În ciuda creşterii, dimensiunea clasei de mijloc din România a rămas a doua cea mai redusă din regiune după Bulgaria, remarcă Ella Kallai, economistul-şef al Alpha Bank pentru România, într-un raport recent privind economia României. Segmentul clasa de mijloc include acea parte a populaţiei a cărei venit disponibil anual este cuprins între 75% şi 200% din venitul disponibil median anual. ….Raportat la alte ţări din regiune, în Ungaria, clasa de mijloc s-a contractat la 65% în 2023 de la 70% în 2007. Clasa de mijloc este cea mai extinsă (72%) în Cehia, urmată de Polonia unde a crescut la 67% de la 60% în 2007. ….În 2023, venitul disponibil median anual a fost cu 8% mai mic decât venitul disponibil mediu anual, România clasându-se după Slovacia (cu decalaj de 1%), Belgia şi Slovenia (cu decalaj de 7%). …..” Integral:
“Statul de drept în picaj în România, aproape la fel ca în Rusia. Fost magistrat: “Astfel se năruie democrațiile” Raportul anul al organizației World Justice Project (WJP) arată că statul de drept este în declin în România față de 2023. Scăderea de 1,6 procente plasează țara noastră în grup „select” de țări, precum Georgia, Federația Rusă și Serbia. Fostul judecător Cristi Dănileț a subliniat marți, 29 octombrie, lipsa interesului candidaților la alegerile prezidențiale cu privire la lupta împotriva corupției. În topul din 2024 al statului de drept, realizat de organizația independentă WJP, România ocupă locul 41, după țări precum Rwanda și Emiratele Arabe Unite. Țara noastră se află însă și în topul cu cele mai mari scăderi ale statului de drept față de 2023. Statul de drept a înregistrat o scădere de 1,6% în România în ultimul an, mai mult ca țări precum Georgia (-1,3%), Serbia (-1,5%) și ceva mai puțin decât Rusia (-1,8%). Fostul judecător Cristi Dănileț a pus datele WJP în context, slăbirea statului de drept fiind un pas către regimurile autoritare.
“
“Guvernul a dat 37 de milioane de euro pentru lână în șase ani. Două treimi din acești bani au ajuns la un afacerist lansat în imobiliare alături de tatăl fostului șef al Poliției …..În ultimii șase ani, de la bugetul de stat s-au cheltuit în jur de 37 de milioane de euro ca ajutoare pentru colectarea lânii, înființarea de stații de colectare și spălare a lânii și chiar a unei fabrici care ar trebui să proceseze, anual, nu mai puțin de 25.000 de tone de lână. Traseele acestor bani sunt însă extrem de încâlcite și, trăgând linie, de pe urma acestor investiții nu se vede, deocamdată, nimic. …..2,2 milioane de euro, prin Casa de Comerț Unirea Înființată în ianuarie 2019, Casa de Comerț Unirea a avut lâna printre obiectivele inițiale, alături de pește și de piețele volante pentru produse agricole. …Următoarea referință la lână apare abia în mai 2023, când fosta directoare Mariana Cotoi declara, potrivit Agerpres: „Am putea valorifica şi lâna, având în vedere că s-a semnat un contract de finanţare pentru construcţia celei mai mari fabrici de lână din Europa, la Vitomireşti, în judeţul Olt”. …. Într-un răspuns scris pentru Libertatea, conducerea Casei de Comerț Unirea neagă că ar fi alocat vreodată fonduri pentru proiectul cu lâna: ….Primăria Vitomirești, județul Olt, a replicat, în scris: „Pe teritoriul comunei noastre nu există o stație de lână, nu va fi realizată o stație de lână și nu avem nici o implicare în acest proiect”. …..1 leu/kg de lână, ideea ministrului Petre Daea În octombrie 2017, Ministerul Agriculturii a lansat campania „Alege oaia!”. ….Pe 2018, schema de ajutor de minimis pentru lână a fost finanțată cu 36 de milioane de lei (Hotărârea de Guvern nr. 500/2017). Un producător putea primi maximum 15.000 de euro pe durata a trei exerciții financiare. Cuantumul ajutorului: 1 leu/kg de lână valorificată. ….Ministerul Economiei, 22,2 milioane de euro pentru o fabrică de lână În scenă a intrat însă Ministerul Economiei, prin H.G. nr. 959 din 27 iulie 2022, pentru instituirea unui ajutor de stat privind acordarea de granturi pentru investiții destinate industriei prelucrătoare. Bugetul maxim al schemei, precizează textul hotărârii, este de 300 de milioane de euro. ….Eco Partnersheep Insulation a fost înființată pe 22 octombrie 2020, are sediul în sectorul 3 și avea, la data depunerii proiectului la Ministerul Economiei, un singur angajat. În 2023, a avut zero angajați, potrivit termene.ro. De asemenea, în 2022, în momentul depunerii proiectului, cifra de afaceri a companiei era de aproximativ 230.000 de euro, iar în 2023, cifra de afaceri este zero. Cel care controlează Eco Partnersheep Insulation este Cristian Mercioniu, implicat și în afaceri imobiliare. Cu puțin timp înainte ca Ministerul Economiei să anunțe schema de ajutor de stat, pe 13 mai 2022, Mercioniu a fondat încă o firmă axată pe prelucrarea lânii, Eco Friendsheep SRL. …..” Integral:
“Cine sunt cei 4 ierarhi ai Bisericii care lucrează la imaginea lui George Simion, Becali și AUR? .…Mai mulți ierarhi ai Bisericii Române au apărut alături de George Simion și de alți lideri AUR, printre care Becali, transferându-le o parte din „popularitatea” lor. Ultimul părinte al Biserii Ortodoxe care face campanie pentru AUR (involuntar sau nu) este Preasfințitul Sofian Brașoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului. …. În plină campanie pentru președinția României și pentru alegerile parlamentare, Preasfințitul Sofian Brașoveanul a fost în vizită la Gigi Becali, candidat al AUR la Parlament și cel mai apropiat colaborator al lui George Simion, președintele AUR. Sofian are 54 de ani și este școlit în Occident. În perioada decembrie 1995 – iunie 1998 a fost bursier al Facultăţii de Teologie Catolică din Chur, Elveţia. Detalii
“Cum pun în pericol democrația partidele care „se prezintă ca fiind unica soluție corectă, orice alt vot însemnând dezastrul” ….Trecuseră 2.300 de ani de când Aristotel „decretase” că guvernarea statului nu poate îmbrăca decât trei forme, categoriile rezultând din numărul celor care participă la stabilirea politicii de guvernare: când aceasta este decisă de o singură persoană, avem de-a face cu basileia (monarhia), când decide un grup avem aristocrația, iar când decide marea masă a polis-ului avem politeia. Dacă guvernarea nu este exercitată înspre binele cetății, ci spre binele celor care guvernează, atunci cele trei forme denaturează rezultând, după caz, tirania, oligarhia sau democrația. În privința celei din urmă, Aristotel stabilește cinci subcategorii, în funcție de cei care pot participa la guvernare, spunând că cea mai rea este demagogia, care apare atunci când „lingușitorii ajung la cinste în cadrul poporului”. În zilele noastre politeia lui Aristotel este asimilată cu democrația modernă, constituind o participare a tuturor la guvernare, prin reprezentanți. …. Suntem în anul electoral 2024, și din America până în Estul Europei votanţii se plâng de două mari probleme ale democrației:
“Nomad digital mutat în Oradea: ”E super friendly, după o lună mă cunosc cu toți din sat” .… Darius s-a mutat cu familia într-o casă luată cu chirie în cartierul Ioșia, unde timpul a încremenit în perioada când barocul era rege în Oradea. ”Îi fain, pe stradă deja cam dau bună ziua la toată lumea, am prins și oleacă accent. Seara soția mea iese cu cipca pe bancă la poartă, mai vorbește cu o vecină. No, altceva ce și faci?”, scrie Darius pe grupul de Facebook Mutat la țară. Cu toate că orădenii susțin că localitatea lor este un oraș, există indicii puternice că la Oradea de fapt ești la țară: traficul intens cu căruțe de pe străzi, sala de nunți Opera Events, un paradis al țăranilor, sau dealul Cuperca, unde mulți localnici merg cu caprele, sau Parcul Salca, singurul islaz comunal cu bănci din România. …..” Integral: 




