Author: desy.demeter


Revista Presei – 20 iunie.„Ultimul tren al României. În doi ani, se termină era „banilor gratuiți” de la Bruxelles. Cum se vor mai putea obține fonduri europene?”

bgfoto /Getty ImagesBuna dimineata intr-o zi de joi, 20 iunie! Valul de căldură se va intensifica în Banat, Oltenia, jumătatea de vest a Munteniei, precum și în sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei, unde se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată. Maximele se vor situa, în general, între 33 și 37 gr, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de gr. Bucuresti: 37/20 gr.C.

Bani, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

“România rămâne țara cu cea mai mare inflație din UE pentru a cincea lună la rând  Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a urcat în mai la 2,7%, de la 2,6% în aprilie, în timp ce România este, pentru a cincea lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate marţi de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. În mai, ţările membre UE cu cele mai scăzute rate anuale ale inflaţiei au fost Lituania (0%), Finlanda (0,4%) şi Italia (0,8%). La polul opus, ţările membre UE cu cele mai ridicate rate ale inflaţiei au fost România (5,8%), Belgia (4,9%) şi Croaţia (4,3%). …. În cazul României, Institutul Naţional de Statistică (INS) a informat anterior că rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,24%, cele nealimentare cu 6,38%, iar serviciile cu 9,29%. Conform sursei citate, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna mai 2024 comparativ cu luna aprilie 2024 a fost 100,03%. ….” Integral: https://hotnews.ro

Marcel Ciolacu și Ursula von der Leyen. Foto: Guvernul României/Facebook Ultimul tren al României. În doi ani, se termină era „banilor gratuiți” de la Bruxelles. Cum se vor mai putea obține fonduri europene? …. Așa cum mai scrie Politico, noua abordare a Comisiei Europene marchează sfârșitul unei ere a „banilor gratuiți”. Pentru cine nu știe, fondul masiv de redresare post-pandemic al UE a fost alcătuit din datorii comune mai degrabă decât din contribuții naționale, iar fondurile au fost acordate în principal țărilor din estul și sudul Europei pentru proiecte de infrastructură (drumuri sau spitale noi) și proiecte de energie regenerabilă. În vara anului viitor, după ce viitoarea Comisie Europeană va intra în pâine, va fi făcută publică o primă propunere oficială de buget pentru următorii 7 ani (post-2027). Cele 27 de state membre vor avea apoi timp să negocieze câți bani să aloce diferitelor programe până la finalul anului 2027, atunci când ar trebui să existe o aprobare în unanimitate a guvernelor în ceea ce privește viitorul buget comun european al UE. Politico mai scrie că mai multe țări din UE, în principal cele îndatorate mai mult, vor ca acest mecanism de redresare și reziliență să fie repetat după expirarea sa, în 2026, prin crearea un „fond de investiții” al UE. Însă o astfel de idee nu e susținută de executivul european condus de Ursula von der Leyen, care cel mai probabil va conduce și în următorii 5 ani Comisia Europeană. …. În plus, mai scrie Politico, pentru a complica în bine situația pentru țările mai sărace, cum e România, Comisia Europeană are în vedere să extindă modelul „bani contra reforme” pe care s-a bazat fondul de redresare și reziliență post-pandemie la actuala „politică de coeziune” – care are ca scop reducerea decalajului dintre regiunile și națiunile mai bogate și cele mai sărace din UE și care reprezintă aproximativ un sfert din întregul buget comun al blocului comunitar.  Desigur, nu s-a stabilit nimic, dar asta e direcția principală și probabil cel mai important punct de negociere la Bruxelles după alegerile din iunie. De ce se schimbă abordarea? Pentru că în cadrul Comisiei Europene predomină ideea că fondul de coeziune poate fi folosit ca instrument pentru a forța guvernele naționale din UE să realizeze reforme într-o serie de domenii, inclusiv în ceea ce privește pensiile și standardele democratice, care au fost lăsate în urmă ani de zile. …. Realitatea este că există o suprapunere semnificativă între proiectele finanțate de UE prin fondul de redresare și reziliență și prin fondul de coeziune. Ambele fonduri alocă o mare parte din bani țărilor mai sărace. Țările din UE, precum România, care se luptă în prezent să utilizeze fondurile de coeziune nu vor fi cele mai deschise spre noul model al Comisiei Europene, căci în mod sigur decidenții politici de la București nu vor dori reguli mai stricte și planuri mai concrete de implementare a reformelor pentru a beneficia de banii europeni. ….” Integral: https://republica.ro

“Apel de la un român de succes din străinătate: „Este scandalos că, acum, pentru că ne merge bine, am început să acceptăm corupția”  Nu există „două Românii”, ci „patru Românii”, dintre care una este „România băieților deștepți”, care folosesc corupția, spune economistul Cristian Mureșan, stabilit la Paris. Răspunsul cetățenilor la această divizare a țării nu poate fi cinismul și atitudinea, „nu mă interesează,  voi rămâne în partea mea privată”, spune Mureșan într-un interviu acordat siteului Panorama.  – „Nu reușești niciodată să te izolezi 100% în România ta privată. Vei interacționa cu statul, vei ieși pe stradă și vei avea infrastructura pe care o ai”. „Impresia mea este că, pentru că ne merge bine, am început să acceptăm că asta e factura pe care trebuie să o plătim. Ceea ce e destul de scandalos”, spune economistul român Cristian Mureșan într-un interviu acordat jurnalistei Alina Mărculescu Matiș în Panorama. ….Efectul „de frână” pe care corupția îl are asupra vieții românilor a revenit în dezbaterea publică în ultima vreme. Asta după o perioadă începută în anul 2020, în care responsabilii politici, printre care președintele Klaus Iohannis, au discutat tot mai puțin despre corupție și au eliminat aproape integral tema din strategia națională de apărare a României, la nivelul CSAT. …. „România cea mai complicată, cred, este cea a micilor orașe mono-industriale, peste care există, găsiți alt termen decât „baroni”, dar există acești indivizi… Iarăși, ne învârtim în cercul corupției care a pus capac peste aceste orașe unde nu se întâmplă absolut nimic, fără ca primarul sau cei din consilii să-și ia porția atunci când se face ceva”, susține Cristian Mureșan. ”Din păcate, depinde pe mâna cui pici la primărie sau în consiliu, dacă reușește să-ți aducă o investiție în zonă sau nu” „Asta e România cea mai complicată și e destul de numeroasă, pentru că am ieșit din comunism cu o sumă mare de orașe și orășele create în jurul unui element mono-industrial și ele au rămas puțin de căruță”, spune economistul. ….„Dar nici jurnaliștii, nici societatea civilă n-ar trebui să tacă. Lucrurile care sunt cunoscute de toată lumea, la nivel administrativ, ar trebui repetate și puse pe tapet. Nu cred în această separare: „mă descurc eu singur în lumea mea mică și nu mă mai interesează ce se întâmplă în jur”. Pentru că nu ne descurcăm atât de bine. Nu reușești niciodată să te izolezi 100% în România ta privată. Vei interacționa cu statul, vei ieși pe stradă și vei avea infrastructura pe care o ai”, mai crede economistul. ….” Integral: https://hotnews.ro

Imagine cu o casă și panouri fotovoltaice. Foto: Michael Gstettenbauer / imago stock&people / Profimedia “Viitorul este al prosumatorilor. Tot ce trebuie să știi despre cum poți să profiți și mai mult de energia solară  Instalarea de panouri fotovoltaice pentru producerea energiei proprii este un progres imens pentru un stil de viață mai sustenabil. Mai mult, energia solară ne poate aduce facturi mai mici și economii la bugetul personal. Însă poate și mai bine: să ne încălzească locuințele sau să devină combustibil – prin pompe de căldură sau mașini electrice hibride. Prosumatorul sustenabil își asigură, practic, aproape toată energia de care are nevoie prin soluții de eficiență energetică și creșterea autoconsumului energiei solare, după cum arătăm și în acest ghid. …. Prosumatorii sunt nemulțumiți de sumele primite în schimbul energiei livrate în rețea. Aceasta le oferă doar un procent din prețul energiei consumate, dar și de emiterea întârziată a facturilor. O nouă versiune din 2024 a OUG 27/2022 ar trebui să oblige pe viitor furnizorii de energie electrică să compenseze lunar energia livrată de prosumatori, și nu după un interval de 24 luni, ca în prezent. Ei mai sunt nemulțumiți și de costurile pentru încălzirea locuinței în sezonul rece și de prețurile ridicate ale pompelor de căldură și mașinilor electrice – implicit a lipsei infrastructurii pentru încărcarea acestora. …. Pe parte tehnică, mulți dintre prosumatori observă în perioade spontane că sistemele lor fotovoltaice se opresc din funcționare, deși soarele strălucește puternic (energia electrică de la mai mulți prosumatori poate suprasolicita rețeaua de distribuție a energiei electrice – depinde în mare măsură de starea acesteia, în cartierul în care locuiește fiecare prosumator). …. Comunitățile de energie în România România a transpus directiva RED II referitoare la înființarea comunităților de energie regenerabilă prin Ordonanța de urgență nr. 163/2022. Transpunerea este însă una de tip traducere, prin urmare cadrul legislativ actual referitor la comunitățile de energie este unul generic și neadaptat la contextul juridic, economic și social național. De asemenea, lipsa normelor de aplicare și a reglementărilor specifice referitoare la microgriduri, la partajarea energiei în comunitate sau care să prezinte aspectele tehnice și termenele calendaristice pentru avizarea și racordarea comunității la rețea face ca apariția comunităților de energie, așa cum sunt definite în legislația primară, să fie imposibil de realizat. Alte obstacole sunt cele legate de finanțare, de lipsa de cunoștințe de natură juridică sau tehnico-economică și de lipsa unei informări în masă cu privire la comunitățile de energie, inclusiv în rândul autorităților, furnizorilor sau distribuitorilor. De asemenea, alte tipuri de blocaje pot fi și de natură socio-culturală, care se manifestă prin lipsa de încredere în ceva nou sau în organizarea de tip cooperativă. ….” Integral: https://republica.ro

Alexandra Toma și două dintre profesoarele ei la festivitatea de absolvire din 2023.

“Cum au fost puși studenții de la universitatea condusă de Sorin Cîmpeanu să plătească mii de euro deși aveau locuri fără plată Cu puțin înainte de susținerea examenului de licență, trei studenți de la Facultatea de Medicină Veterinară a USAMV din București au aflat că nu pot susține examenul. Universitatea le comunicase că au de plătit taxele de școlarizare, deși știau că se află pe locurile de la buget. Cazul a început anul trecut. Pe 12 mai 2023, Alexandra Toma și alți doi studenți – care doresc să își păstreze anonimatul – primesc pe grupul de WhatsApp de la Facultatea de Medicină Veterinară, secția în limba engleză, un mesaj: să se prezinte de urgență la secretariat. Era cu puțin înainte de ultima sesiune de examene și de festivitatea de absolvire. La secretariatul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară, studenții află că sunt restanțieri la plata taxelor de școlarizare începând cu anul III de studiu, cu toate că au știut tot timpul că sunt la buget. Erau deja în anul VI și și nimeni nu le spusese vreodată că ar fi pe locurile cu taxă. Nici nu semnaseră vreun contract în acest sens. …. Alexandra spune că, în niciun an din cei șase în care a studiat la Veterinară, nimeni nu i-a comunicat că ar avea de plată 3.900 de euro/an ca taxă de școlarizare. „Nu am semnat niciun contract de studii. Primul ni l-au pus în față în ziua cu licența, înainte de examen. Nu mi s-a părut normal să semnez un contract pentru cei șase ani de facultate, în care eu nu am fost niciodată anunțată că am de plată sau nu. Contractul ni l-au dat când am terminat deja. Acolo scrie că eu am de plată, dar nimeni nu m-a înștiințat, de fapt”, spune Alexandra Toma pentru Europa Liberă. …. „Fiecare examen are un număr de credite, în funcție de notele de la examene. Eu în fiecare an, în septembrie, aveam toate examenele luate. În 2020, în septembrie – de când ei zic că trebuie să plătesc – aveam toate examenele luate. Nu mi-a spus nimeni că am ceva de plată”, spune Alexandra. „Ne-am trezit că nu putem să intrăm în licență”, afirmă Alexandra. ….După ce nu poate să își susțină examenul de licență, în iunie 2023, Alexandra merge în instanță și solicită o ordonanță președințială. …. Instanța de judecată i-a dat câștig de cauză Alexandrei. ….” Integral: https://romania.europalibera.org

“Fost șef ANAF: 30.000 lei/lună din 5 surse. 100.000 lei au venit de la Compania Transport București Fostul șef al ANAF, Lucian Heiuș, a avut într-un singur an venituri de 30.000 lei/lună din 5 surse de la buget. O parte mare din bani a venit din calitatea sa de membru al Consiliului de Administrație al Societății de Trasnport București. De aici a luat 100.000 lei. ….Newsweek a scris, anul trecut, că vicepreședintele PNL, Dan Motreanu, a susținut că demisia liberalului Lucian Heiuș de la ANAF a fost, de fapt, un gest de onoare, pentru a-l salva pe ministrul social-democrat al Finanțelor, Adrian Câciu, considerat un incompetent, vinovat de creşterea deficitului. Acest deficit ajunsese în urmă cu un an la 27.000.000.000 lei. Heiuș nu a rămas multă vreme fără funcție, el devenind numărul 2 la Curtea de Conturi. În timp ce era „între funcții”, Heiuș a reușit să ia bani din 5 surse, toate de la buget. A luat bani și ca crescător de ovine, așa cum reiese din proaspăt publicata declarație de avere….. În afara celor 4 terenuri și 3 case, la care se adaugă 3 mașini și un ATV, Heiuș a luat bani de la 5 instituții ale statului: 47.000 lei, secretar de stat Minister Finanțe, 55.750 de lei președinte ANAF. 68.000 lei consilier Ministerul de Finanțe. 104.690 lei membru în consiliul de Administrație la Societatea Transport București. 78.000 lei Curtea de Conturi. La astea se adaugă suma de 12.300 lei pentrtu că este și „crescător de ovine”. Total: 365.000 de lei câștigați între-un an, adică 30.000 lei pe lună. ….” Integral: https://newsweek.ro

“Raportul Reuters Institute 2024: „Procurorii nu urmăresc cazurile Emiliei Șercan, iar Ringier și-a concediat echipa de jurnaliști de investigație”  ….„Neîncrederea și creșterea problemelor legate de libertatea presei sunt rezultatul anului 2023, când partidele parlamentare au făcut presiuni pentru limitarea independenței presei, procurorii au refuzat să cerceteze două cazuri care implicau un jurnalist de investigație, pe Emilia Șercan, și un investitor de media străin, Ringier, și-a concediat echipa de jurnaliști de investigație”, arată Reuters Institute Digital News Report 2024.  Cu un nivel de încredere în știri de 27%, pentru publicul digital, România este pe locul 44 din 47 de piețe de media, cuprinse anul acesta în Reuters Institute Digital News Report, se arată în comunicatul de presă. …. „În toamnă, mai mulți redactori de la Gazeta Sporturilor au fost îndepărtați de către CEO-ul interimar, iar apoi, în decembrie, renumita echipă de investigație Libertatea, condusă de Cătălin Tolontan, și redactorii de la Libertatea au fost concediați”. În momentul concedierii, redactorul-șef adjunct Iulia Roşu l-a întrebat pe Dan Puica, CEO România, dacă „ştii în ce constă munca mea?”. Directorul general i-a răspuns că „nu”, conform redactorului-şef adjunct, episod relatat de Pagina de Media. „Jurnaliștii au documentat întregul proces în Libertatea, expunând, de exemplu, încercările companiilor de jocuri de noroc de a controla conținutul editorial al Gazeta Sporturilor”, consemnează raportul Reuters Institute. …. „Aproape jumătate din cele 45 de milioane de euro, din fondurile publice date partidelor parlamentare anul trecut, au fost folosite pentru «media și propagandă». Raportul Uniunii Europene despre statul de drept subliniază, în cazul României, existența contractelor secrete între partide și mass-media și cere ca aceste contracte să fie făcute publice”, a spus Raluca Radu în timpul prezentării de luni de la FJSC. …. În raport se „remarcă o coagulare a eforturilor jurnaliștilor de bună-credință și a organizațiilor non-guvernamentale în susținerea Emiliei Șercan împotriva căreia au fost instrumentate acțiuni de șantaj și kompromat, după ce a publicat materiale de presă legate de plagiatele unor persoane publice și politicieni deosebit de influenți. Aceste eforturi au culminat cu o demonstrație în stradă în 2023, prima de acest fel în ultimii 20 de ani”. ….” Integral: https://hotnews.ro

 - Mostistea“Video Imagini dezolante în Călărași: Una din cele mai mari bălți de pescuit din țară seacă. „Acolo creșteau pești, acum pasc oile”  Dezastru ecologic pe una dintre cele mai mari bălți din țară: Mostiștea, în județul Călărași. Din cauza folosirii apei în exces, pentru irigații, peste o sută de hectare au secat complet din primăvară, până acum. Sunt pagube mari și în comuna vecină, Frăsinet. Dintr-o mare baltă de pescuit rămas doar trestie și noroi. Autoritățile locale dau vina pe Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare și cer intervenția urgentă a Guvernului.
Susținătorii partidului de extremă dreapta Adunarea Națională sărbătoresc câștigarea alegerilor din Franța. Emmanuel Macron a dizolvat parlamentul în urma rezultatelor.

“O nouă filă în istoria UE, cu extrema dreaptă printre rânduri. Cum pot arăta viitoarele alianțe din Parlamentul European ..… „Susținerea crescută pentru opiniile extreme ar putea pătrunde în grupurile din establishment, mai ales în PPE, unde membrii încearcă să antreneze suportul pierdut în favoarea radicalilor”, anticipează într-un comentariu pentru Europa Liberă dr. Barry Colfer, director de cercetare la Institute for International and European Affairs (IIEA). Extrema dreaptă a crescut în sondaje în întreaga Europă, însă cele mai afectate sunt țările vestice. Franța, Germania, Austria și Olanda sunt martore ale unei ascendențe enorme. În schimb, în Europa centrală și de est, valul extremist pare mai potolit, iar în nord chiar pare să se diminueze. Delegația poloneză din grupul ECR (Conservatorii și Reformiștii Europeni, grup din care face parte Lege și Justiție, PiS), de exemplu, scade de la 27 la 20 de membri, iar coaliția premierului Donald Tusk va trimite tot 20 de membri. Ungaria, care avea 13 non-afiliați (12 din Fidesz și unul din Jobbik), va putea trimite doar 11. În România, în schimb, Cristian Terheș se va întoarce la Bruxelles și va fi însoțit cel mai probabil de alți cinci membri AUR. ….. Partidul Popularilor Europeni a rămas cea mai mare formațiune din Parlamentul European, așa că rămâne la cârma legislativului european: ei sunt cei care pot decide către cine să se orienteze. Pentru grupul social-democraților, al doilea cel mai mare, decizia este clară: se vor alătura PPE și vor rămâne în coaliția de la conducerea Parlamentului. Linia lor roșie este că nu se vor implica într-o ecuație în care intră și grupul Conservatorilor și Reformiștilor. „Se pare că von der Leyen se poate baza pe marea coaliție PPE-S&D și va putea alege dintre liberali, reformiști și verzi pentru un partener junior, iar în oricare dintre aceste situații ar putea face față la peste 20 de dezertări (probabil din partea social-democraților”, explică pentru Europa Liberă Dr. Francesco Nicoli, visiting fellow la think tank-ul Bruegel, care analizează politici europene cu accent pe partea economică. La rândul lor, liberalii din Renew sunt așa-zișii kingmakers: susținerea lor recrează alianța din mandatul 2019-2024 și asigură o victorie liniștită pentru cele trei grupuri. Împreună, sunt 407 din 720, mai mult de jumătate. …. „Studiile recente arată că partidele de dreapta au cea mai redusă influență dintre toate în Parlament”, conform analistului de la EPC. Cu toate acestea, numărul mai ridicat al europarlamentarilor de dreapta crește șansele ca ei să ocupe poziții importante în legislativ: să devină voci mai influente, să fie raportori de dosare, să fie președinți de comitete, și așa mai departe. Pe lângă toate aceste partide, mai rămân și europarlamentarii neafiliați, în jur de 45. Printre ei se numără Alternativa pentru Germania (AfD), deci sunt „unul dintre cele mai mari blocuri, iar unii dintre ei vor ajunge în diferitele grupări politice, unde ar putea avea un impact influent”, explică Dr Barry Colfer. ….” Integral: https://romania.europalibera.org

În pas cu vremurile! Facultatea de Filosofie a introdus un modul de rețete McDonald’s

“În pas cu vremurile! Facultatea de Filosofie a introdus un modul de rețete McDonald’s Facultatea de Filosofie face pași către lumea reală și dovedește că este mereu în pas cu vremurile mereu în schimbare. O arată din plin ultima decizie a decanului acestei facultăți, care, începând de la anul, va introduce un modul special de rețete Mcdonald’s, pentru a spori șansele de angajare ale absolvenților. „În acest moment, singurii absolvenți ai acestei facultăți care au joburi reale și plătite cu bani sunt eu, secretara și femeia de serviciu, ceea ce este inadmisibil pentru o instituție de un asemenea prestigiu. Noul modul de rețete McDonald’s va deschide absolvenților noștri noi uși către orice franciză a celebrului lanț de restaurante, de la care majoritaea oricum mănâncă”, spune Decebal Popescu, decanul Facultății de Filosofie. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 19 iunie.„Peste 20% din tinerii din România nu lucrează și nici nu își continuă educația / Suntem pe ultimul loc în UE la acest capitol, la mare distanță de media europeană (Eurostat) “

A fish species that passed ‘the mirror test’Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 19 iunie! Vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a țării, local caniculară în sud, cu disconfort termic ridicat și un indice temperatură umezeală  ce  va depăși pragul critic de 80 de unități. In sudul țării, local noaptea va fi tropicală. Temperaturile maxime se vor încadra  între 28 și 35 gr, cu cele mai ridicate valori în sudul Olteniei și sud-vestul Munteniei, iar cele minime se vor situa între 9 gr în depresiunile Carpaților Orientali și 22 gr pe litoral și în Dealurile de Vest. După-amiaza și seara temporar vor fi înnorări, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, local la munte și izolat în Muntenia, Dobrogea, Moldova și Transilvania. . Bucuresti: 35/20 gr,C.

Un calculator așezat peste mai multe formulare tipizate cerute de ANAF

“România, la coada clasamentului privind colectarea taxelor în UE  România este penultima în clasamentul privind colectarea taxelor ca procent din PIB din UE, cu numai 27%, față de 46% în Franța, potrivit datelor prezentate de Friedrich Ebert România. …. România este țara în care taxele reprezintă cea mai mică proporție din economie, comparativ cu celelalte state din Uniunea Europeană, inclusiv cele din centrul și estul Europei, se arată într-un infografic publicat de Monitorul Social, proiect al Fundației Friedrich Ebert Romania. În România, taxele reprezentau 27% din PIB în 2022, cu mult sub media UE de 40%, dar și sub media țărilor comparabile din Europa de Est: Polonia (34%), Ungaria (35%), Bulgaria (31%), conform datelor oficiale ale Eurostat. Nivelul redus al veniturilor fiscale la bugetele publice poate duce la o slabă capacitate de finanțare a serviciilor publice, cum ar fi sănătatea, educația, infrastructura și protecția socială și, în același timp, contribuie la dependența autorităților statului de împrumuturi pentru acoperirea deficitului bugetar. În plus, și structura de taxare a României este diferită comparativ cu alte state UE. În România taxele se axează mai mult pe consum decât în restul Uniunii Europene. Taxele pe consum reprezintă 37% din totalul taxelor colectate în România, cu 10 puncte procentuale mai mult decât media UE. În UE, țările tind să se axeze mai mult pe taxele din muncă, care reprezintă 51% din totalul taxelor colectate, cu 8 puncte procentuale mai mult decât în România. Munca este impozitată progresiv în majoritatea state UE, aducând cu sine o distribuire mai echitabilă a poverii fiscale între persoanele cu venituri mici și cele cu venituri mari, în timp ce România aplică o cotă unică de impozitare care perpetuează inegalitățile sociale în loc să le diminueze. ….” Integral: https://adevarul.ro

Industria rămâne pe plus după primele 4 luni datorită lucrărilor din construcții și fabricării armamentului / Energia și producția de alimente- avansuri  modeste

“Industria rămâne pe plus după primele 4 luni datorită lucrărilor din construcții și fabricării armamentului / Energia și producția de alimente- avansuri modeste  În primele 4 luni afacerile din industrie au crescut cu 7,1%, potrivit datelor transmise luni de INS. Creșterea s-a datorat creșterii industriei bunurilor de capital (unde avansul a fost de peste 13%. Această industrie include de la fabricarea de usi si ferestre din metal, tratarea si acoperirea metalelor, operatiuni de mecanica generala, producția de unelte si articole de fierarie, la fabricarea armamentului si muniției. ….Cel mai modest avans l-a avut industria energetică (3%) și cea a bunurilor de uz curent (4%). Această ultimă industrie cuprinde grupele CAEN Rev. 2: 101, 102, 103, 104, 105, 107, 108, 11, 12, 139, 14, 15, 18, 204, 21, 323, 324, 329, adică producția de carne, lapte, ulei, făinoase, băuturi, tutun, dar și articole de îmbrăcăminte, textile, precum și industria farma. ….” Integral: https://hotnews.ro

Analiza de luni. Gândirea întortocheată a... “Analiza de luni. Gândirea întortocheată a Transporturilor: un călător care vrea să ajungă cu metroul de la Universitate la aeroportul Henri Coandă din Otopeni va fi nevoit să facă trei transbordări pentru că linia de metrou spre aeroport va ocoli pe la 1 Mai/Pajura  ♦ Traseul ales pentru linia de metrou ce va lega Bucureştiul de Otopeni a ridicat un mare semn de întrebare încă de la început, în condiţiile în care a fost aleasă ca punct de plecare staţia 1 Mai şi nu o staţie mai centrală ♦ Pasagerii vor fi nevoiţi să schimbe mai multe trenuri de metrou dacă merg de la Universitate la Otopeni ♦ Nu este clar de ce autorităţile au ales traseul care prevede ca linia de metrou spre Otopeni să plece de la staţia 1 Mai (paralel cu calea ferată Bucureşti-Constanţa), din cadrul Magistralei 4 Racordul 2 Gara de Nord – Străuleşti, o rută ce ocoleşte pe la Romexpo şi va acoperi Pajura şi Expoziţiei, o zonă cu interese imobiliare mari ♦ Magistrala 6 de metrou va avea o lungime de 14,2 km, 12 staţii, capacitate maximă de transport de 50.000 călători/oră/sens ♦ Timpul estimat pentru parcurgerea integrală a Magistralei 6 de metrou este de 24 de minute ♦ Metrorex a semnat în 2022 contractul de 1,2 mld. lei pentru construcţia secţiunii cuprinse între 1 Mai şi staţia Tokyo, tronson de 6,6 km şi 6 staţii ♦ Pentru al doilea tronson (Tokyo – aeroport Otopeni) a fost semnat contractul anul trecut, în valoare de 1,27 mld. lei (fără TVA). ….Un pasager care va pleca din centrul Bucureştiului, de la staţia Universitate, spre aero­­portul Henri Coandă (Otopeni) cu metroul va fi nevoit să facă trei transbordări, la Piaţa Vic­toriei, Gara de Nord şi 1 Mai. În loc să pelungească axa sud-nord a metroului, Berceni-Aviatorilor mai departe spre Otopeni şi Henri Coandă, proiectul prevede o axă nouă care va porni de la staţia 1 Mai de pe Magistrala 4, un traseu întortocheat care va include încă 12 staţii. ….” Integral: https://www.zf.ro

“Fostul director al Ambulanței Neamț, trimis la închisoare pentru luare de mită. Cât era șpaga minimă pentru angajare. Președintele unei comisii de examinare: „Știți medicină de urgență cât păr pe broască” Fostul director al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Neamţ, Dan Morenciu, a fost condamnat definitiv pe 13 iunie, de Curtea de Apel Bacău, la 4 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită în formă continuată. …. Procurorii anticorupție l-au trimis în judecată pe Dan Morenciu pentru 22 de fapte de luare de mită. În mai 2022, fostul director al SAJ Neamț a organizat concursuri pentru ocuparea mai multor posturi pe perioadă nedeterminată. Examenul a fost doar de fațadă, pentru că, în realitate, Dan Morenciu a cerut mită direct sau prin intermediul subalternilor săi, Andronache Gladior (lider de sindicat), Elena Preda şi Maria Luminița Rozoschi (asistente şefe) de la 22 de persoane pentru ca acestea să fie declarate admise la concurs. …..Dan Morenciu a fost prins în flagrant la o spălătorie auto din Piațra Neamț când primea șpagă 40.000 euro de la Elena Preda în numele a nouă persoane care doreau să fie angajate definitiv la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Neamț. ….” Integral: https://www.g4media.ro

Peste 20% din tinerii din România nu lucrează și nici nu își continuă educația / Suntem pe ultimul loc în UE la acest capitol, la mare distanță de media europeană (Eurostat)  În 2023, peste 20% din tinerii români cu vârsta cuprinsă între 15 și 29 de ani nu erau în câmpul muncii și nici nu urmau cursuri educaționale sau de formare profesională, arată ultimele date Eurostat, publicate la mijlocul lunii iunie. România este statul UE care stă cel mai prost la acest capitol, în special în ceea ce le privește pe tinerele din această categorie de vârstă, dintre care 24,8% nici nu muncesc, nici nu au ales să-și continue educația. Astfel, rata tinerilor fără slujbă și care nu iau parte la un program educațional, sau tineri “NEETs” (not in employment, education or training) după cum îi numește UE, este de 20,6% în țara noastră, cu peste opt procente peste media europeană (12,4%) și la 2,6 puncte distanță de locul al doilea – Italia și Grecia sunt la egalitate, cu o rată de 18%, și sunt urmate de Bulgaria (15,4%), Lituania (13,8%) și Cipru (13,4%). …. Până în acest moment, cinci state au reușit să atingă ținta stabilită de UE: Țările de Jos (5,9%), Suedia (5,8%), Malta (7,6%), Slovenia (8,2%) și Luxemburg (8,2%). Alte câteva state, precum Portugalia (9,3%) și Irlanda (9,8%) sunt la doar câteva sutimi distanță de țință. Pe lângă diferențele considerabile dintre țările de primele locuri și cele de la coada clasamentului, se remarcă anumite diferențe între femei și bărbați în aproape toate țările UE. În 2023, 12,5% dintre femeile tinere cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani din UE erau NEET, în timp ce ponderea corespunzătoare în rândul bărbaților tineri era de 10,1%. …..” Integral: https://www.g4media.ro

sală jocuri de noroc - imagine generică, Foto: USA TODAY Network / ddp USA / Profimedia

“Lanțurile invizibile ale adicției. Companiile de jocuri de noroc și ONJN încalcă legislația care permite dependenților să se autoexcludă Ca să-i protejeze de pierderi și să-i ajute pe dependenți să se lase, două texte legislative, din 2022 și 2023, le permit românilor să se „autoexcludă”. În practică însă, nici companiile, nici autoritatea de reglementare din domeniu, Oficiul Național al Jocurilor de Noroc, nu se țin de obligațiile care le revin prin lege. O arată filmările, mărturiile și emailurile oficiale pe care Snoop le publică astăzi. ….. Nu a fost niciodată mai ușor, în istoria omenirii, să pierdem bani la ruletă, pariuri, păcănele sau loterie. Există jocuri de noroc de milenii, dar industria s-a dezvoltat și a căpătat proporții copleșitoare de la jumătatea anilor ‘80 până astăzi, piața globală ajungând la peste 540 de miliarde de dolari în 2023. Este o sumă care echivalează cu PIB-ul cumulat al României și Ungariei, două țări UE. Pentru a crește afacerea, operatorii din domeniu folosesc frecvent practici folosite cândva de producătorii de tutun sau alcool: un lobby agresiv, susținerea evenimentelor sportive, normalizarea prin activități de marketing și publicitate omniprezente. Rezultatul e că atât dependența clinică, precum și consumul compulsiv de jocuri de noroc, au crescut accelerat, atingând și rate de 6% din populație, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății. …. Cum a avansat legislația Legea 326 din 28 noiembrie 2022 prevedea ca operatorii de jocuri de noroc să întocmească baze de date cu jucătorii autoexcluși și indezirabili. Iar pasul doi este să identifice oamenii la intrarea în săli și să întocmească o bază de date cu toți jucătorii. Deși a trecut un an și jumătate, legea nu are încă norme de implementare. În martie 2023, Avocatul Poporului a atacat-o la Curtea Constituțională a României, pentru că „afectează dreptul la viață privată” și pentru că „instituie o prezumție de dependență”. CCR nu a decis încă pe această speță. Legea este încă în vigoare, dar într-un soi de limbo legislativ. ….” Integral: https://snoop.ro

cetatea dacică Piatra Roșie “Cât ne pasă de istoria noastră reală? Cetatea dacică Piatra Roşie, din Munții Șureanu, una dintre cele mai puțin cunoscute și studiate de către arheologi   E foarte uşor să transformi istoria României într-o culegere de legende bune să gâdile orgolii naţionaliste speculate electoral de bărbaţi care se visează un fel de Mesia mioritici. Mai dificil este să investeşti constant, ca stat, în cercetări sistematice care să facă lumină asupra perioadelor istorice mai puţin cunoscute, ori să ai specialişti care să îşi dorească cu adevărat să îşi facă meseria şi să aducă la cunoştinţa publicului în mod onest rezultatele descoperirilor arheologice. Când cetăţile din Munţii Şureanu au fost incluse în patrimoniul UNESCO în 1999, ne-am bucurat că se va pune capăt braconajului arheologic, vor fi iniţiate campanii arheologice serioase care să desluşească modul de viaţă al dacilor, întinderea reală a Sarmizegetusei Regia şi corectarea erorilor pe care istoricii din perioada comunistă, cu ordin de la Bucureşti să creeze un panteon al marilor oameni de stat printre care să fie aşezat la loc de cinste şi voievodul Ceauşescu, le-au săvârşit din grabă, lipsă de resurse ori, pur şi simplu, pentru că au urmat ordine politice. Cu rare excepţii, nu s-a întâmplat aproape nimic din toate acestea. Dintre toate aceste cetăţi, cea mai puţin cunoscută şi studiată de către arheologi a fost Piatra Roşie. ….. Cu excepţia capitalei regatului dac, unde au fost reconstituite, de o manieră discutabilă în anii ‘80, templele terasei sacre, celelalte cetăţi nu au nimic spectaculos. De fapt, găsim nişte ziduri din blocuri mari de calcar şi cam atât. O diferenţă enormă faţă de vestigiile din ţările pe care obişnuim să le vizităm în concedii, nu-i aşa? E greu să comparăm istoria antică a României cu cea a Italiei, de exemplu, deşi aud tot mai des că sărmanii romani au învăţat latina de la daci. Totuşi, cred că aproape fiecare ţară în care am ajuns îşi face un titlu de onoare cu anumiţi antecesori care, la un moment dat, contaseră în istorie, dar reconstituie pentru turişti măcar câteva străduţe sau clădiri monumentale din resturile vreunui oraş dispărut care devine, pe urmă, atracţie turistică. Ceea ce, în ciuda mândriei de a fi urmaşii lui Burebista şi a lui Decebal, la noi nu s-a întâmplat. Ba, de multe ori, s-a făcut “arheologie” cu buldozerul în situri antice. ….” Integral: https://republica.ro

“Viitorul președinte al României  Voi fi eu, Sebastian Burduja. Asta le spunea încă de acum 15 ani tuturor colegilor de studii din America. Unii rămâneau cu sprânceana ridicată. Vedeau sclipirea stranie din privirea lui fixă, dar nu prea înțelegeau pe ce se bazează tânărul student român când profețea atât de sigur pe el că va conduce cândva mica lui țară din Estul Europei. Burduja știa însă de atunci că este alesul, de la tatăl său. Iar tatăl său, influentul Marinel Burduja, știa de la colegii și prietenii lui discreți. Cu toții se pregăteau de ziua în care vor preda ștafeta copiilor lor. Știau că doar unul dintre ei va fi președinte. Ei bine, lui Burduja i s-a tot spus că el va fi, până când a început să creadă în destinul său excepțional. Totul s-a întâmplat conform planului. Viitorul președinte s-a împiedicat însă de un mic detaliu, neprevăzut de magii care i-au văzut steaua înălțându-se: pe Burduja nu-l votează nimeni. Și-a făcut chiar un partiduleț al tinerilor, căruia toată lumea bună din oraș i-a deschis larg ușile. Numai alegătorii n-au prea înțeles cu cine au de-a face și i-au trântit ușa în nas. N-a reușit să strângă numărul de semnături pentru a putea participa la alegeri cu jucăria făcută cadou. Așa că tăticul, împreună cu nașii lui discreți, l-au plantat în PNL, direct la vârful partidului, și i-au făcut cadou o jucărie nouă: șefia filialei București…..De la infiltrarea de succes în PNL, cariera fulminantă a tânărului Burduja s-a bazat mereu pe funcții numite. ….Viitorul președinte știe însă că va fi mai greu să conducă o țară dacă nu-l alege chiar nimeni. Prin urmare, își încearcă norocul la primăria Capitalei, unde candidatul se face de râs. Cu toate opintelile partidului, cu toate sutele de mii de euro pompate în televiziuni și în consultanți străini, cu toate sondajele care îl anunță la scoruri amețitoare, umăr la umăr cu Nicușor Dan, în ciuda tricoului turcoaz, se întâmplă iarăși ceva greșit. Burduja se clasează pe locul patru, la 40 de procente distanță de câștigător. Cu cele 7,84%, candidatul purtat pe brațele destinului nu convinge nici măcar propriul partid să-l voteze. PNL obține la București 12,58%.  ….Chiar dacă acum nu-l alege nimeni, cine știe, poate vine ziua în care va fi pus cu mâna altora și în cea mai înaltă funcție din statul român.  ….” Integral: https://www.g4media.ro

“The Financial Times: Din Franța până în America extrema dreaptă a pornit în marș / Ce-a mai rămas din distincția dintre dreapta și extrema dreaptă? Linia fundamentală care le delimitează e atitudinea față de democrație Extrema dreaptă a Franței ar dori ca de acum înainte să fie cunoscută, mai simplu, doar ca „dreapta”, potrivit Rador Radio România. …. Reuniunea Națională (RN) de extrema dreaptă e de departe pe primul loc în sondaje în ajunul alegerilor generale iminente. Dreapta tradițională, din contră, e în colaps. Dacă RN va deveni în iulie cel mai mare grup parlamentar, atunci înseamnă că partidul va fi reușit să redefinească conservatorismul francez. Iar problema reclasificării extremei drepte drept dreapta e la fel de valabilă în multe alte țări. O chestiune similară se petrece în SUA, unde Donald Trump a preschimbat Partidul Republican (GOP) după propria-i imagine. Partidul internaționalist pro-piață al lui George HW Bush aproape că nu mai există deloc astăzi. Nativismul de tipul „America mai întâi!” al lui Trump e cel care animă acum mișcarea conservatoare. În paralel se poartă dezbateri asemănătoare și în Italia și Regatul Unit. Mai are vreo logică s-o definim pe Giorgia Meloni, premierul Italiei, drept o politiciană „de extrema dreaptă”? Și cum partidul Reform al lui Nigel Farage a ajuns încet-încet înaintea conservatorilor britanici în sondaje, se dezbate acum dacă după alegeri aceștia ar putea fi înghițiți de Farage și ideile lui. Așadar, ce-a mai rămas din distincția dintre dreapta și extrema dreaptă? Linia fundamentală care le delimitează e atitudinea față de democrație. Dacă un lider politic refuză să accepte rezultatul unui scrutin și vrea să distrugă „statul paralel” (în realitate, statul însuși), atunci el sau ea se situează în mod cert la extrema dreaptă. …. Politologii vorbesc despre „fereastra Overton” – gama de politici care sunt considerate respectabile la oricare moment dat de către opinia publică de centru. Ce au făcut politicienii precum Trump, Marine Le Pen și Farage a fost să mute mai la dreapta fereastra, astfel încât unele politici considerate cândva de extrema dreaptă să fie acum parte a centrului consacrat. Cel mai evident e acest lucru în cazul imigrației, unde variante ale politicilor anti-imigrație ale lui Trump definesc acum dezbaterea din Occident. Chiar mai poți numi încă aceste politici „de extrema dreaptă” acum, când majoritatea populației e de acord cu ele? Există alți termeni care par mai adecvați, de pildă „populist național”. ….. E posibil ca unii precum Trump și Le Pen să vrea să cadă la învoială cu Rusia fiindcă sunt niște izolaționiști pragmatici și chiar nu cred că sprijinul pentru Ucraina e în interesul lor național. Însă flirtul lor cu Vladimir Putin poate semnala pe de altă parte că-i admiră autoritarismul. Trump și-a dat fără doar și poate arama pe față după pierderea alegerilor din 2020. Refuzul lui de a accepta rezultatul și încurajarea unei lovituri de stat demonstrează că fostul președinte e în esența lui un anti-democrat. Foști republicani tradiționali precum Marco Rubio și Mitch McConnell au trădat niște principii fundamentale și s-au înjosit atunci când l-au susținut la președinție. ….” Integral: https://www.g4media.ro

Noutate în Justiție. Tragi de o manetă și dacă ai noroc îți acceptă cererea

“Noutate în Justiție. Tragi de o manetă și dacă ai noroc îți acceptă cererea   Reformă majoră în Justiție, unde judecătorii sunt sufocați de numărul imens de dosare pe care trebuie să le rezolve. Pentru problemele juridice mai simpluțe, precum despăgubiri în civil, divorțuri cu scandal sau accidente auto cu bețivi, se introduce un sistem dual de păcănele și justiție. Concred, cel care face o cerere în fața instanței bagă taxa de timbru în aparat și trage de o manetă. Dacă îi intră ce trebuie, cererea lui este aprobată și dosarul se soluționează pe loc. …. Unii și-au pus problema la ce mai sunt utili judecătorii, procutorii și avocații, dacă justiția se poate face atât de simplu, cu un aparat cu manetă. Juriștii spun că nu se va renunța la personalul din Justiție pentru că avocații vor fi angajați ca să-l învețe pe client la care aparat să bage, ei vor ști la ce instanță dau aparatele, iar judecătorii vor fi necesari acolo unde aparatele dau jackpotul prea des. Aparatul a fost deja montat experimental în instanța din Mangalia unde era judecat ucigașul din 2 Mai. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 18 iunie.„Rămânem în urmă. Ungaria, Serbia, Bulgaria și Ucraina au centre de colectare și procesare de plasmă. România aruncă anual la gunoi plasmă care convertită în imunoglobuline ar valora milioane de euro”

Magic Purple AsterBuna dimineata intr-o zi de marti, 18 iunie!  În Oltenia, Banat, în sud-vestul Transilvaniei și în cea mai mare parte a Munteniei, se vor înregistra temperaturi ce depășesc normele pentru această perioadă din calendar. Maximele vor oscila în general între 32 și 35 gr C, iar în unele zone va fi chiar caniculă. Disconfortul termic va fi accentuat, cu indicele temperatură-umezeală (ITU) ajungând și depășind ușor pragul critic de 80 de unități. În unele zone, nopțile vor fi tropicale, cu minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 gr C. Meteorologii prevăd că în zilele următoare vremea va continua să se încălzească, iar disconfortul termic va fi din ce în ce mai accentuat. Bucuresti: 33/20 gr.C.

donare de sange Rămânem în urmă. Ungaria, Serbia, Bulgaria și Ucraina au centre de colectare și procesare de plasmă. România aruncă anual la gunoi plasmă care convertită în imunoglobuline ar valora milioane de euro Avem probleme complicate la ordinea zilei care sunt subiecte de dezbateri aprinse – manele la Coldplay, alegerile, manelele, inflația, campionatul european, vacanțele – astfel încât vă deranjez doar o clipă pentru a aminti că 14 iunie a fost ziua internațională a donatorului de sânge. …. În 2024, în România, renunțându-se la acte de altruism sau omenie, banii vorbesc – statul ”cumpără” sângele de la donatori de patru ori mai scump decât o făcea anul trecut (România dă și titluri Fidelis, pentru cunoscători). În 2023 nu se înghesuia nimeni la centrele de donare și era criză de sânge. Anul ăsta în schimb, când pentru o donare se dau tichete de masă în valoare de 280 de lei, de 4 ori mai mult decât în trecut, s-a refăcut stocul de sânge – donarea se face acum numai pe baza de programare, căutându-se doar anumite grupe de sânge. Nu este neapărat subiectul acestui comentariu, dar haideți să povestim și despre donarea de plasmă, ca să ne enervăm un pic. În România nu există infrastructură pentru donare de plasmă și pentru colectare și procesare de plasmă din sângele donat – plasma este materia primă pentru producția multor produse biologice, inclusiv a imunoglobulinelor, care tratează peste 350 de boli imunologice foarte grave. Astfel că România aruncă la gunoi plasmă care, convertită în imunoglobuline, valora net 7 milioane de euro. Asta in 2021, când nimeni nu se înghesuia în centrele de donare – imaginați-vă cât se aruncă astăzi, când toate stocurile de sânge au fost refăcute. România pierde în fiecare an peste 30 milioane de euro, iar pacienții care au nevoie de produsele din plasmă, zile de viață. Și iată cum o să enervăm chiar mai mult. Ungaria, Serbia, Bulgaria și Ucraina, toți vecinii noștri, au centre de colectare si procesare de plasmă, iar Ucraina, țară aflată în război, construiește în România un centru de procesare de plasmă. Fir-ar să fie, până și Ceaușescu avea centre de colectare de plasmă pe care o procesa și din care fabrica imunoglobuline la Institutul Cantacuzino. Așadar – și probabil deloc surprinzător – în România devine încâlcită până și donarea de sânge, o faptă atât de simplă și onorabilă și omenoasă și, de ce nu, profitabilă. ….” Integral: https://republica.ro

Cineva verifică dacă are suficienți bani în portofel pentru cumpărăturile în supermarket

“Fiscalist, despre TVA: Este un impozit pervers, nu îți dai seama că îl plătești decât când rămâi fără bani  Taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect care afectează buzunarele consumatorilor în special când acesta se majorează mai mult decât cresc salariile, a declarat consultantul fiscal Dan Schwartz. „Este un impozit pervers, nu îți dai seama că îl plătești decât atunci când rămâi fără bani în buzunar. Creșterea TVA-ului, trebuie să vă gândiți la ea ca la un impozit degresiv. Cu cât e TVA-ul mai mare, cu atât cei cu venituri mici sunt mai afectați, pentru că salariul lor nu crește în măsura în care a crescut și TVA-ul. Deci ei cu aceeași cantitate de bani vor putea să cumpere o cantitate mai mică de bunuri și servicii. Deci când prețurile cresc prin TVA, că asta se întâmplă când crește TVA-ul, cresc prețurile la raft, pentru omul de rând. Pe filieră, contează mai puțin, că ce colectezi, se compensează cu ce ai plătit, plătești doar diferența. ….De aia se numește taxă indirectă, pentru că îți micșorează veniturile, în mod indirect, nu ca impozitul pe venit, pe salariu, care îți micșorează venitul în mod direct. Se prelevă o parte din venitul tău și se duce la stat. Aici, impozitarea se face pe calea vânzărilor. Este un impozit pe consum, e un impozit pe vânzări. De asta în multe state, nu europene, există taxa pe vânzări, chiar așa se numește, “Sales tax“ și se aplică o singură dată la nivelul vânzării cu amănuntul”, a declarat consultantul fiscal Dan Schwartz la B1 TV. ….” Integral: https://adevarul.ro

Lei rată bancă “Cum se explică profitul record de 3,7 miliarde lei înregistrat de sistemul bancar în primul trimestru  Profitul sistemului bancar în primul trimestru din acest an a depășit 3,7 miliarde de lei. Într-o intervenție recentă la Digi24 am explicat normalitatea profitului record raportat de sectorul bancar la primul trimestru din acest an și am încercat să demitizez toate speculațiile pe acest subiect, cu cifre exacte si argumente obiective: – profitul băncilor crește din ca urmare a dobânzilor mari la credite și mici la depozite. FALS. Diferența dintre acestea este de numai 3%, aproape de minimul ultimului deceniu (doar în 2022 diferența a fost mai mică, aproape de 2%). Media diferenței dobânzi credite – depozite între 2010-2024 este de 4.2% (vezi grafic 3). ….- profitul băncilor crește datorită altor factori. În primul rând, majorarea creditelor acordate populației și companiilor, ajungând la 367 mld lei, +10% față de anul trecut, în linie cu creșterea profiturilor (vezi grafic 1) În al doilea rând, eficientizarea costurilor prin digitalizare și consolidarea sectorului. Deși volumul creditelor și depozitelor s-a dublat în ultimul deceniu, nr de angajați din sectorul bancar a scăzut cu 30%, în linie cu restrângerea rețelei de sucursale și agenții. NU în ultimul rând, scăderea ratei creditelor neperformante la cel mai mic nivel din istorie, doar 2,41% ….” Integral: https://republica.ro

Caroline Fernolend îl primește pe Regele Charles al III-lea la Viscri, în prima sa vizită în România de la Încoronare, 6 iunie 2023.“Cum să nu risipim apa? Președinta „Mihai Eminescu Trust”: Apa curentă fără canalizare este o crimă pentru mediu. Soluția de la Viscri  România pierde anual 1.000 de hectare de teren arabil din cauza lipsei apei și deșertificării implicite, potrivit unei informări de luna trecută a Ministerului Mediului. Cum seceta începe să fie prezentă an de an, protejarea apei devine o problemă urgentă. Și pentru primari, și pentru alegători. Specialiștii și organizațiile de protecție a mediului spun că deșertificarea și seceta pot fi stopate prin împăduriri rapide. Mai e nevoie, însă, de ceva: o strategie pentru economisirea apei. Un sat din România aplică de 15 ani o soluție ingenioasă prin care economisește apa, atunci când ea nu e suficientă, și curăță apele uzate din zonă. Este vorba despre Viscri, localitatea cunoscută datorită pasiunii cu care actualul suveran al Marii Britanii și-a dedicat timpul conservării naturii și a culturii locale pe vremea când era prinț moștenitor. Regele Charles al III-lea a insistat să fie instalată la Viscri prima stație ecologică de epurare a apei din România. Fiecare dată când vine în zonă întreabă dacă și alte localități au adoptat acest sistem, potrivit pentru comunități mici, de circa 2.000 de oameni. …. Caroline Fernolend: Stația ecologică de epurare de la Viscri funcționează din 2011. În 2010 am finalizat sistemul de canalizare și de curățare a apelor prin într-un sistem de lacuri – lagune se numesc – și în următorul an l-am pus în funcțiune. În primul rând, este un sistem care nu folosește energie electrică. Este un lucru benefic mediului, fiindcă am folosit gravitația făcând canalizarea și aceste trei lagune. În prima lagună apa este epurată de bacterii aerobe, de aceea trebuie să fie o oxigenare, și în celelalte două lacuri sunt bacteriile anaerobe și stuful. După al treilea lac, apa care merge în pârăul care începe la Viscri, ajunge în Olt, este mult mai curată decât cea care vine din amonte, deci aducem apă curată în circuit. Noi speram ca Ministerul Mediului să fie deschis și să multiplice acest proiect pe care actualul rege Charles al III-lea l-a finanțat. …. Apa se duce în primul lac, prin tuburi, pentru că noi am făcut și canalizare. Sunt 68 de bazine de vizitare în sat. Avem un bazin mare unde se colectează din toate părțile satului, iar din acel bazin mare de colectare apa se devarsă în primul lac și acolo are loc această epurare a apei cu bacterii aerobe. Unii îl numesc sistem lagună, dar noi la Viscri spunem foarte simplu că lacurile trebuie să fie la 500 de metri distanță de la ultima gospodărie și se pune o folie protectoare pentru a nu atinge sau a face conexiune cu apa din pânza freatică. Sigur avem această datorie să nu poluăm pânza freatică. Lacurile sunt dimensionate după mărimea localității și primul lac este cel mare și trebuie să fie orientat spre direcția de unde vine vântul de obicei, ca să ajute la epurarea bacterilor aerobe care au nevoie de oxigen. Vântul mișcă apa și intră oxigenul. Următoarele două lacuri sunt construite mai jos decât primul lac ca să se deverseze în mod natural în al doilea lac și pe urmă din lacul al doilea în lacul al treilea, unde avem stuf. Aici de fapt sunt două feluri de stuf care fac și epurarea anaerobică. ….” Integral: https://romania.europalibera.org
Prin regiunea Balcanilor, zonă cu risc înalt de secetă, curge Vjosa - ultimul râu sălbatic al Europei.“Verile care-ți fierb creierii. De ce suferă Balcanii de cele mai mari creșteri ale temperaturii din întreaga Europă  ….Anul acesta a fost cea mai fierbinte lună aprilie din istorie, iar Balcanii – una dintre regiunile europene care s-au încălzit cel mai mult. Începând din iunie 2023, fiecare lună a fost cea mai fierbinte din istorie. ….. Regiunea Balcanilor este printre cele vulnerabile în fața schimbărilor climatice – odată cu scăderea nivelului apei și deșertificare, de aici riscă să dispară ecosisteme întregi. În timp ce Slovenia este țara cea mai rezistentă în fața dezastrelor naturale, restul zonei este amenințată de secetă. România are cel mai mare risc de incendii de vegetație și alunecări de teren din întreaga regiune. Dacă țările UE din Balcani se supun (vor, nu vor) regulilor UE, care promovează conservarea naturii, cele din afara Uniunii au un progres mult mai lent. „Regiunea Balcanilor de Vest este un punct fierbinte, cu o creștere alarmantă a temperaturii în întreaga regiune de 1,2 grade Celsius”, explică pentru Europa Liberă Frosina Antonovska, expert în politici de climă și energie la Climate Action Network (CAN) Europe, o coaliție a ONG-urilor de mediu și de dezvoltare din întreaga Europă care luptă pentru combaterea schimbărilor climatice. Experta spune că regiunea s-ar putea încălzi cu 4 grade până la sfârșitul secolului, așa că este nevoie urgentă de măsuri de adaptare – sisteme de avertizare, infrastructură mai bună, folosirea mai înțeleaptă a apei și a terenurilor. Dacă media anuală trece cu cel puțin 1,5 grade peste nivelul pre-industrial, schimbările climatice vor deveni dezastruoase. ….„Există riscul deficitului apei, din cauza agriculturii și a sectorului energetic, în paralel cu riscul de inundații. De cealaltă parte, faptul că agricultura din Balcanii de Vest se bazează pe ploaie lasă sectorul agricol vulnerabil în fața schimbării tiparului pluvial și a temperaturilor crescute”, explică Antonovska. ….” Integral: https://romania.europalibera.org
Nicu Ștefănuță a obținut mai multe voturi la Sibiu decât AUR.“Cum a reușit independentul Nicu Ștefănuță să cucerească tinerii și pe Instagram, și pe stradă  Din haosul alegerilor europene se face remarcat un om care a convins mulți tineri să voteze cu cineva în care cred, nu doar pentru răul mai mic. Sibianul Nicu Ștefănuță a reușit să acapareze interesul tinerilor prin platforma sa progresistă, pro-europeană și concentrată pe tineret. Cu 275.000 de voturi, el a trecut pragul de 3% necesar pentru un independent și se va întoarce pentru un al doilea mandat la Bruxelles. Dacă toți acești votanți ar locui într-un oraș, ar fi printre cele mai mari din țară – asemănător Iașului sau Clujului. Electoratul lui Ștefănuță este unul progresist și tânăr. În Sibiu, orașul său natal, a reușit să obțină mai multe procente decât AUR și a ieșit pe locul trei. În Olanda, Lituania, precum și orașele Manchester și Amsterdam, Ștefănuță s-a clasat pe primul loc. În secțiile de lângă căminele studențești din cartierul bucureștean Regie, Ștefănuță a obținut 37%. El atribuie succesul sondajului INSCOP din săptămâna dinaintea alegerilor, unde a ieșit cu o estimare de 2,6%, care le-a demonstrat cinicilor că, poate, merită să-și pună încrederea în campania sa și că nu trebuie să voteze neapărat strategic. În mandatul 2019-2024, Ștefănuță a obținut mai mulți bani europeni pentru aderarea României la Schengen, pentru Ucraina și Republica Moldova, cât și pentru bursele studenților plecați cu Erasmus. S-a implicat în inițiative legislative pe tema compensației pentru oamenii a căror sănătate a fost distrusă de poluare, pe tema sănătății mintale și a sprijinit muncitorii români în străinătate. ….A devenit viral și momentul dintr-o dezbatere televizată când, rugat de prezentator să transmită un mesaj în engleză, Silvestru Șoșoacă a refuzat – iar Ștefănuță a răspuns cu un mesaj în engleză, franceză și germană. ..…” Integral: https://romania.europalibera.org
Iulian Anghel, ZF: Am avut alegeri locale, dar nu ştim...

“Iulian Anghel, ZF: Am avut alegeri locale, dar nu ştim rezultatul lor, la opt zile de atunci. Cunoaştem candidaţii la prezidenţiale, dar nu ştim data alegerilor   Ştim că Nicuşor Dan a învins-o pe Gabriela Firea la Bucureşti, că Dominic Fritz a câştigat la Timişoara, că Emil Boc, la Cluj, a câştigat un al şaselea mandat de primar ♦ Dar, la opt zile de la finalul alegerilor locale, noi nu ştim cum s-au împărţit voturile „politice“ nici la consiliile judeţene, nici la cele locale. După ce, luni de zile, am ştiut că data celor două tururi de scrutin pentru prezidenţiale a fost fixată pentru septembrie, de coaliţia PSD-PNL, aflăm că lucrurile nu sunt tocmai aşa. Liberalii vor din nou alegeri prezidenţiale în decembrie (cică în septembrie începe şcoala)  iar social-democraţii spun: „Pai nu am stabilit înpreună că sunt în septembrie şi, când am stabilit, nu ştiaţi că începe şcoala?“ Iar Marcel Ciolacu, şeful PSD spune chiar: Guvernul (adică el) stabileşte data alegerilor şi numeşte pretenţiile liberalilor drept „şmecherii“ care se vor opri la porţile Palatului Victoria. Povestea acestui tandem PSD-PNL care a funcţionat o vreme este că, deşi a mers când s-au împărţit banii, nu funcţionează când este vorba de funcţii. PNL a pierdut, în favoarea PSD, şase consilii judeţene, în alegerile locale. Or, preşedinţii consiliilor judeţene şi consiliile lor împart banii unui judeţ şi împart funcţii bine plătite. Administraţia locală are o treime din bugetul general consolidat. Acum povestea localelor se îndreaptă spre prezidenţiale cu un impact şi mai mare. Pentru că PSD şi PNL sunt partide mari şi, în funcţie de vremuri, pot pretinde, fiecare, să conducă ţara. Sunt şi orgolioase, aşa că fiecare dintre ele va avea un candidat prezidenţial. Cum arată lucrurile acum, candidaţii vor fi şeful PNL, Nicolae Ciucă, şi cel al PSD, Marcel Ciolacu. Doar că funcţia prezidenţială nu poate fi împărţită cum a fost împărţită guvernarea: jumătate tu, jumătate eu. După cum au arătat datele alegerilor locale şi europarlamentare, candidatul AUR, George Simion, care şi-a lansat sâmbătă candidatura la prezidenţiale, nu are şanse pentru turul al doilea. Aşa că disputa electorală va fi între cei doi buni prieteni de la guvernare, Ciucă şi Ciolacu. ….Aşa că PSD şi Ciolacu, ar trage lozul câştigător dacă l-ar lua pe Geoana de partea lor. Doar că, după cum se vede, Geoană nu uită că a fost dat afară din PSD (din poziţia de şef al partidului) după ce a pierdut alegerile prezidenţiale în faţa lui Traian Băsescu. Ciolacu ar putea să-i urmeze soarta (dacă nu câştigă), cu tot deşertul ce va apărea în urma sa. ….” Integral: https://www.zf.ro

Europarlamentare 2024 Furtuna electorala provocata de extrema dreapta in vestul Europei Domina in Franta Germania Austria Italia Belgia

“Europarlamentare 2024. Furtună electorală provocată de extrema dreaptă în vestul Europei. Domină în Franța, Germania, Austria, Italia, Belgia ....Un cutremur politic în Franța, o creștere a extremei drepte în mai multe țări din UE, dar echilibrul politic de la Bruxelles nu a fost perturbat. Franța și Germania au ieșit de la urne slăbite. Partidele naționaliste de dreapta au făcut progrese în mai multe țări sau și-au confirmat ponderea politică, cu excepția Poloniei. …. În Franța, Rassemblement National, condus de Jordan Bardella, a dominat în mare măsură scrutinul, cu peste 32% din voturi, cu mult înaintea lui Valérie Hayer (Renaissance, 14,9%) și Raphaël Glucksmann (Place publique-PS, 14,2%), potrivit estimărilor institutului de sondaje. RN ar obține astfel 30 din cei 81 de eurodeputați francezi. În Germania, extrema dreaptă jubilează, coaliția lui Olaf Scholz primește o palmă. …. AfD (15,6%) este a doua forță politică din Germania și cea mai mare în landurile din est. Acest partid eurosceptic, care dă vina pe Bruxelles pentru toate relele, a crescut cu 50% față de 2019. Nici planurile de expulzare pe scară largă a migranților, care au declanșat demonstrații uriașe în toată Germania pentru apărarea democrației, nici suspiciunile de spionaj pentru China și Rusia, nici declarațiile scandaloase ale lui Maximilian Krah, în fruntea listei sale, care a spus că un SS „nu au fost automat criminali”, nimic din toate acestea nu a încetinit ascensiunea partidului de extremă dreapta. Cu 15,6% din voturi, AfD a înregistrat cel mai bun rezultat înregistrat vreodată la un scrutin național. A depășit chiar și SPD-ul cancelarului Scholz și a ieșit pe primul loc în Parlamentul European, unde Germania are 96 de locuri, scrie Le Point. …. Cap de listă în toate circumscripțiile, șefa guvernului Giorgia Meloni spera să transforme acest scrutin european într-un test de popularitate la nivel național, la douăzeci de luni de la venirea sa la putere. Partidul său, Fratelli d’Italia, s-a clasat pe primul loc în alegerile europene cu 28,5% din voturi, potrivit rezultatelor din jumătate din secțiile de votare. Partidul Democrat (PD, centru-stânga), principalul partid de opoziție, s-a clasat pe locul al doilea, cu peste 25,5%, urmat de Mișcarea 5 Stele (populistă), cu 9,6%. …Alegerile europene confirmă forța lui Donald Tusk, care, unindu-și forțele cu alte două partide, a format o coaliție în urma alegerilor legislative din octombrie anul trecut și a reușit să desființeze PiS-ul lui Jaroslaw Kaczynski. ….” Integral: https://www.fanatik.ro

Război în Ucraina, Foto: LIBKOS / AP / Profimedia“Germania se pregătește pentru un posibil război în Europa: armata va fi obligatorie, iar stațiile de metrou vor deveni buncăre   Pentru prima dată de la sfârșitul Războiului Rece, Germania și-a actualizat planurile în cazul în care ar izbucni un conflict în Europa, oficialii de la Berlin menționând amenințarea reprezentată de Rusia, relatează CNN. Documentul de 67 de pagini, cunoscut sub numele de „Directiva-cadru pentru apărare generală” și publicat în această săptămână, prevede transformarea completă a vieții cotidiene a cetățenilor germani în caz de război.  …. Astfel, în condiții de război, recrutarea în armată ar fi obligatorie, iar muncitorii calificați cu vârste de peste 18 ani ar putea fi obligați să ocupe anumite locuri de muncă, inclusiv în brutării și în oficiile poștale. Medicii, psihologii, asistenții medicali și veteranii ar putea fi, de asemenea, redistribuiți în roluri militare și în serviciul civil. …. De asemenea, ar urma să se introducă raționalizarea. În cazul în care rezervele de alimente se vor diminua, guvernul ar urma să creeze stocuri de alimente pentru a le oferi cetățenilor „o masă caldă pe zi” pentru o perioadă de timp nedeclarată, arată documentul. Rezervele federale ar include alimente precum orez, legume și lapte condensat. Alte resurse cheie, cum ar fi benzina și uleiul, ar putea fi, de asemenea, raționalizate pe cartele, în cazul în care devin rare. …. Documentul avertizează că spitalele din Germania ar trebui să se pregătească pentru a trata un număr mare de pacienți pe o perioadă lungă de timp. Mai mult, în cazul izbucnirii războiului, populația germană nu ar trebui să se bazeze pe „ajutor organizat de guvern”, din cauza posibilității „ca pagube să apară simultan într-un număr mare de locații”. Prin urmare, documentul precizează că civilii trebuie să fie pregătiți să se ajute singuri în primul rând, precum și să ofere ajutor vecinilor acolo unde este posibil. ….” Integral: https://www.libertatea.ro
Impostură! Cerbul Cornel era de fapt alpaca lui Godină cu coarne

“Impostură! Cerbul Cornel era de fapt alpaca lui Godină cu coarne .… Potrivit unor surse din lumea animalelor, celebrul cerb Cornel, mascota berii care începe cu aceeaşi literă, nu e nici cerb şi nici măcar nu îl cheamă Cornel. Viezurele Geani, care l-a văzut pe „cerb” la vestiar, susţine că aşa-zisul cerb nu e nimeni altul decât Pablo, alpaca poliţistului Marian Godină. Conform viezurelui, noapte de noapte, Pablo îşi montează o pereche de coarne şi iese noaptea prin baruri, consumând bere şi fugind înainte să vină nota de plată. …. „Nimeni nu ştie ce s-a întâmplat cu adevăratul cerb Cornel de când a fost în vizită la Ţiriac acum vreo cinci ani. Dar ăsta clar nu e Cornel”, îşi dă cu părerea Teofil, un stârc cenuşiu din cartier. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 17 iunie.„Cum și-a dat UE autogol în meciul cu populiștii. Un cunoscut economist român din Paris explică totul din perspectivă economică”

România, două riscuri sistemice severe la adresa stabilității financiare“România, două riscuri sistemice severe la adresa stabilității financiare  România prezintă două riscuri sistemice severe la adresa stabilităţii financiare, reprezentate de incertitudini la nivel global în contextul războiului din Ucraina şi al conflictului din Orientul Mijlociu, respectiv tensionarea echilibrelor macroeconomice interne. Totodată există riscuri sistemice moderate privind nerambursarea creditelor şi a celor asociate provocărilor la adresa securităţii cibernetice şi inovaţiei financiare, după cum reiese din cel mai recent raport asupra stabilităţii financiare realizat de BNR, citat de ZF. Un alt factor de risc este asociat cu întârzierea reformelor şi a absorbţiei fondurilor europene. „Din PNRR, deşi România a primit 9,4 miliarde de euro, bugetul executat este de circa 20% din sumele primite şi 6,7% din total. Întârzierile, îndeosebi în cazul proiectelor finanţate prin granturi PNRR, ar putea genera o presiune suplimentară indirectă asupra echilibrului fiscal-bugetar, prin nematerializarea impactului favorabil asupra creşterii economice” ….” Integral: https://spotmedia.ro
Cristian MureșanCum și-a dat UE autogol în meciul cu populiștii. Un cunoscut economist român din Paris explică totul din perspectivă economică  …. Uniunea Europeană traversează o perioadă tulbure din punct de vedere economic, dar și politic, dovadă rezultatele alegerilor din 9 iunie. Dacă inflația părea un capitol de domeniul trecutului, începând cu ultimele săptămâni a revenit pe creștere. Totul într-un climat al turbulențelor, în care statele UE au evitat cu greu recesiunea, iar unele dintre ele chiar au gustat din fructul ei amar. În tot acest timp, economiștii trag semnale de alarmă care nu ajung sau ajung prea târziu la autorități, în timp ce populația este din ce în ce mai afectată de scăderea nivelului de trai. UE, prinsă în clește între pandemie, război și propriile erori De altfel, statisticile oficiale ale Eurostat arată că lupta împotriva sărăciei în Uniunea Europeană nu a avut neapărat rezultatele așteptate. Potrivit oficiului european de statistică, anul trecut 94,6 milioane de persoane din UE (echivalentul a 21% din populaţie) erau supuse riscului de sărăcie şi excluziune socială, adică trăiau într-o gospodărie care se confrunta cu cel puţin una dintre cele trei situaţii: risc de sărăcie, deprivare materială şi sociala severă şi /sau trăiau într-o gospodărie cu intensitate foarte redusă a muncii. Eurostat precizează că cifra a scăzut uşor comparativ cu 2022, când 95,3 milioane de persoane din UE (21,6% din populaţie) erau supuse riscului de sărăcie şi excluziune socială. Acest lucru înseamnă că unul din 5 oameni se confruntă cu dificultăți financiare în Uniunea Europeană, lucru trecut de regulă cu vederea și despre care practic nu se vorbește absolut deloc. …. În rândul statelor membre, cea mai mare pondere a persoanelor expuse riscului de sărăcie şi excluziune socială se înregistra în România (32%), Bulgaria (30%), Spania ( 27%) şi Grecia (26%). Cunoscutul economist francez de română Cristian Mureșan explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, unde au greșit statele occidentale suficient cât să apară probleme economice de care să profite partidele populiste și să obțină voturi. Dacă UE are două scuze valide, pandemia și războiul din Ucraina, care au afectat din plin economia și au lăsat sechele, nu același lucru se poate spune despre tentația guvernelor europene de a interveni masiv în economie. „O pandemie este un eveniment care are loc o singură dată într-o generație, iar felul în care omenirea a răspuns acestui eveniment extraordinar spune extraordinar prin frecvență și, în același timp, prin demografie. Omenirea n-a mai trecut prin așa ceva, iar eu cred că am reacționat exemplar. Mediul privat, iată laboratoarele farmaceutice, dar și mediul public, au reacționat sub presiune în direct, făcând operații fără anestezie asupra corpului economic și asupra corpului social”, spune expertul. Greșelile care costă UE Dacă inițial, pe timpul pandemiei, această intervenție a fost una perfect justificată, ulterior autoritățile nu au știut când să se retragă și au ajuns să sfideze altfel principiile de bază ale economiei libere. …. „După pandemie, statul nu a știut când să se retragă. În momentul în care autoritățile au acaparat un domeniu, e foarte complicat. Extinderea razei de acțiune și de activitate a autorităților este fără precedent. Deci, autoritățile, guvernele și-au băgat nasul, au intervenit în anumite domenii economice din care ar fi trebuit să se retragă în momentul în care pandemia s-a încheiat. Și, da, în unele privințe pandemia devine o scuză. Discutăm despre medicamente, discutăm despre tehnologie, despre semiconductorii care sunt în războiul nervilor între marile puteri, discutăm despre tranziția ecologică, unde se închid sau se deschid domenii întregi de business, din pix, din legislație”, mai spune Mureșan. ....„S-a ajuns să nu se țină cont de parametrii de tip cerere și ofertă sau de inventivitatea privatului, așa cum ar trebui într-o economie de piață. Și așa au apărut și acel Inflation Reduction Act (IRA) în SUA, dar și Green Deal-ul în Europa, care se substituie, de exemplu, principiilor pieței. Alimentele, securitatea alimentară, atât de des invocată, distorsionează aceste circuite logistice care au fost lovite puternic în timpul pandemiei, arată economistul. ….” Integral: https://adevarul.ro

Cum explică Nicușor Dan că dă atacul la pușculița primăriilor de sector. Cât de mare e miza“Cum explică Nicușor Dan că dă atacul la pușculița primăriilor de sector. Cât de mare e miza  Primarul general Nicușor Dan a descris felul în care se repartizează acum banii: Primăria Capitalei primește anual în jur de 6 miliarde de lei anual, din care 3 se duc pe subvenții, iar Sectoarele primesc  9 miliarde în total.  Banii între Primăria Capitalei și Primăriile de Sector sunt împărțiți pe baza a două legi: Codul Fiscal și Legea Bugetului de stat, care se aprobă în fiecare an. Codul Fiscal se referă la destinația banilor din taxele de proprietăți, amenzi, iar împărțirea așa-ziselor cote defalcate din impozitele pe venit este prevăzută în Legea bugetului național, în fiecare an.  „Sunt două acte normative, mai întâi Codul Fiscal, care spune că taxele, impozitele pe proprietăți, amenzile, inclusiv amenzile pe STB, se duc toate la Sectoare și asta așa  grosier, pe 2023, toate adunate au ajuns la 3 miliarde de lei”, susține Nicușor Dan. ”Este total dezechilibrat” ”Iar impozitele pe salarii care în 2023 au fost 12 miliarde, s-au împărțit jumătate-jumătate între Capitală și Sectoare. Deci am avut 6 la 9. 6 miliarde la noi și 9 miliarde la sectoare. Din cele 6 ale noastre, 3 miliarde le-am dat pe subvenții, deci raportul real a fost 3 la 9 miliarde. Ceea ce este total dezechilibrat”, a explicat Nicușor Dan.  Prin Legea bugetului de stat, aprobată în fiecare an, Guvernul poate modifica felul în care se alocă banii. Dacă Guvernul și primarul general sunt de aceeași culoare politică, și în bune relații, orașul primește  bani în plus, dacă nu, există riscul de minus. ”Bucureștiul a pierdut 6% în favoarea Ilfovului” „Anul acesta am primit de la Ministerul de Finațe cu 500 de milioane de lei mai puțin, pe primele 5 luni. Per total, la buget, am avut o scădere de 20% care se compune din 6% și 14%. 6% am pierdut când, prin decizia Legii bugetului de stat, acești bani s-au dus de la noi la Ilfov. A fost o decizie politică și Bucureștiul a fost persecutat. Iar minusul de 14% a apărut la toate UAT-urile, nu doar la București. Asta pentru că din impozitele pe venit s-au scăzut, în loc să se ducă la UAT-uri,  s-au dus la bugetul național impozitele pe pensii, pe câștiguri din jocurile de noroc și alte categorii”, susține Nicușor Dan. ….Ce atribuții are Primăria Capitalei

  • Plătește subvenția la termoficare și transport public – 3 miliarde de lei.
  • Asigură principalele servicii – termoficarea, transportul public, se ocupă de marile parcuri, iluminatul stradal, dezinsecția și deratizarea, întreține marile bulevarde, sistemele de semaforizare, întreține marile parcuri (Cișmigiu, Tineretului, Herăstrău, Circului, Carol), asigură ecarisajul și protecția animalelor.
  • Subvenționează  cu aproape 300 milioane lei/an cele 28 de instituții de cultură din subordine (teatre/circ, institute culturale).
  • Trebuie să facă investiții majore – modernizarea drumurilor, a rețelei de termoficare, linii de tramvai, achiziția de mijloace noi de transport, pasaje, parcuri noi, exproprieri, extinderea rețelei de transport public, investiții în infrastructura pentru cultură și sport, consolidări, investiții în modernizarea sistemului de canalizare, în spațiul public – trotuare, centrul vechi, piste de biciclete.
  • Investiții în cele 19 spitale aflate în subordine prin ASSMB. …..” Integral: https://hotnews.ro
Dan Alexandru Chiță, Foto: Arhiva personala“Educație. Despre irevelanța puzderiei de documente emise de morișca concursurilor, proiectelor și programelor .…Vorbele absolventei, pe care o putem ponegri cu ușurință, întrucât nu contează din punctul de vedere al influenței ei sociale pe termen mediu și lung, pot fi adaptate și la nivelul cadrelor didactice din sistemul de învățământ românesc. Și ele pot spune aceleași cuvinte în cunoștință de cauză. Noi nu educăm elevii pentru valori, ci pentru cunoștințe, deși avem grile de aptitudini, platitudini și competențe cu duiumul. Deoarece aceste cunoștințe și ce implică ele se referă la standardele cerute de inspectorii și mentorii sistemului ca întreg, totul pornind de la centru, din creierul gândirii carpato-danubiano-pontice, articolul de față se va ocupa pe larg, riscând să-l plictisească pe cititorul grăbit, deși poate nu se va întâmpla asta, de condițiile impuse ale gradațiilor de merit. An de an, aproape orice profesor din România, cu ceva experiență la catedră, își poate depune un dosar, constând din diplome, adeverințe, parteneriate, contracte de sponsorizări, copii după articole etc. prin care, în urma unui punctaj final admis, acesta are dreptul de a primi un spor de salariu de 25% vreme de 5 ani din momentul obținerii gradației. Pentru veniturile salariale din învățământ, un sfert din salariu suplimentar, care se adună contributiv la binemeritata pensie, discutăm în termenii unui bonus substanțial, de multe ori mai mare în cuantum salarial net decât salariile conducerii școlilor sau unul egal, dacă directorii își iau toate orele disponibile la plata cu ora. Cum și pe seama a ce se iau aceste gradații de merit? Ele corespund dezideratului meritocratic de a retribui diferențiat profesorii pentru că, în absența acestor motivații suplimentare de natură pecuniară, profesorii nu-și depășesc suficient limitele, nu gândesc, vezi Doamne, outside the box și nu mai identifică nimic challenging la locul de muncă. Gradația de merit este ceva între employee of the month din filmele americane și modelul minerului Stahanov, dar aplicarea sa strict românească este alta, contextuală, după cum vom vedea. A da cu stângul în dreptul – acesta este rezultatul intențiilor bune la noi. ….Se luptă pe toate fronturile împotriva abandonului școlar și a excluziunii sociale, însă numai pe hârtie, statisticile indicând altceva. Elevii cu cerințe educative speciale sunt vizați ca un element de bază în stabilirea valorii instructiv-educative superioare. Cei cu părinții plecați la muncă în afară sau orfani sunt la fel tratați. Apoi se trece iute, printr-un viraj brusc de la politici incluzive la altele ce țin de performanță, la premiile obținute în urma olimpiadelor, concursurilor școlare și ale competițiile organizate de ,,societățile de științe”, al căror prestigiu în România bate în anonimat. A evalua la aceste concursuri este o altă bilă albă pentru profesor. ….” Integral: https://hotnews.ro
“Dosarul Revoluției, din nou sub semnul întrebării. Contestația lui Iliescu și Voiculescu, admisă  ICCJ a admis contestaţia depusă de Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu şi a constatat „neregularitatea” rechizitoriului în dosarul Revoluţiei. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a admis vineri contestaţia depusă de Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus şi constată ”neregularitatea” rechizitoriului în dosarul Revoluţiei. Parchetul ICCJ – Secția Parchetelor Militare are termen 5 zile să precizeze dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată sau solicită restituirea cauzei pentru refacerea anchetei. În majoritate, respinge excepţia necompetenţei după calitatea persoanei a Curţii de Apel Bucureşti invocată de instanţă din oficiu, se artă în încheierea de şedinţă. ….Fixează în cauză termen la data de 20 septembrie 2024, pentru când se vor cita părţile şi se vor încunoştinţa apărătorii acestora. A fost înregistrată o opinie separată, a judecătoarei Elena Barbu, în sensul admiterii excepţiei necompetenţei după calitatea persoanei a Curţii de Apel Bucureşti, invocată din oficiu, al admiterii contestaţiilor formulate, al desfiinţării încheierii atacate şi al judecării cauzei de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală. ….” Integral: https://newsweek.ro
Zegrean: Ne zbatem într-o lipsă totală de democrație. În 35 de ani n-am fost în stare să învățăm să numărăm corect voturile. În loc să apropiem oamenii de alegeri și democrație, mai tare-i îndepărtăm (VIDEO)

“Zegrean: Ne zbatem într-o lipsă totală de democrație. În 35 de ani n-am fost în stare să învățăm să numărăm corect voturile. În loc să apropiem oamenii de alegeri și democrație, mai tare-i îndepărtăm (VIDEO)  ….Zegrean a mai spus că principala cauză a acestui haos e comasarea alegerilor și a punctat că în cazul primarilor și președinților de consilii județene ar trebui să se revină la alegerile în două tururi. ….„Cred că nici renumărarea n-ar spune nimic pentru că eu am asistat la o renumărare în 1992 și au fost 13% din voturile din țară nule la parlamentare, dar așa a rămas, că politicienii nu vor să schimbe, nu vor să repete alegerile. Soluția ar fi repetarea alegerilor acolo unde s-au întâmplat astfel de lucruri pentru că vă spun sigur că dacă acum vor veni și vor schimba rezultatul într-un oraș, municipiu, comună, nimeni nu va mai crede niciodată că alegerile au fost corecte. …. Deci singura soluție ar fi repetarea alegerilor. Această posibilitate există, trebuie să existe probe și voință, dar la noi s-a obișnuit lumea așa, nu contează cât votează, cum votează, chiar nu contează. E un semn al lipsei totale democrație în care ne zbatem pentru că nici după 35 de ani nu am reușit să învățăm să votăm, să numărăm corect voturile, să organizăm corect alegerile. Până acum, la ora 9 erau gata alegerile, spuneau rezultatul și terminau. Acum, cred că am rămas cu aceleași metehne… Nu știu ce să zic, dar nu e în regulă ce se întâmplă”, a declarat Augustin Zegrean. Acesta a insistat că acolo unde există suspiciuni că procesul electoral nu s-a desfășurat corect, „nimeni nu va mai crede niciodată că aceste alegeri au fost corecte; asta înseamnă că îndepărtăm oamenii de democrație și de alegeri, în loc să-i apropiem”. ….„E mult, 5 buletine de vot pentru om e mult! (…) Noi am atras atenția atunci când s-a decis această comsare că nu e bine să se facă, că nu e în regulă. S-a făcut, pentru că am impresia că nu le pasă la cei care decid…..”” Integral: https://www.b1tv.ro

Saci cu buletine de vot aduse pentru centralizare la Biroului Electoral Sector 1.

“10.000 de buletine de vot de la locale au dispărut la numărătoarea din București. În toată țara sunt zeci de mii de cazuri  Aproape 10.000 de buletine de vot distribuite bucureștenilor nu se mai regăsesc în rezultatele finale ale alegerilor, arată o analiză a Europa Liberă, în baza proceselor verbale oficiale ale Autorității Electorale Permanente (AEP). În toată țară, lipsesc câteva zeci de mii de voturi. Cazul secției 144 – Sector 1 1. Alegerile locale Secția 144 din București a funcționat în sala de sport a Școlii 182 din cartierul Chitila. La alegerile locale, 657 de alegători au intrat în secția de vot, au ridicat cele patru buletine – pentru Primăria Sectorului 1, pentru Consiliul Local Sector 1, pentru primarul general și pentru Consiliul General. Au semnat pentru ele și au mers în cabina de vot. Unde au ajuns voturile lor? Din cele 657 de buletine de vot pentru Consiliul L Datele apar în procesul verbal întocmit la finalizarea numărătorii, publicat de AEP și consultat de Europa Liberă. La votul pentru primarul de sector, situația este și mai complicată. După prima numărătoare, din procesul-verbal pentru primarul de sector lipseau 196 de voturi. Actualul primar al Sectorului 1, Clotide Armand – plasată pe poziția a doua conform rezultatelor parțiale – a cerut renumărarea voturilor. Astfel s-a ajuns la încă trei variante de procese verbale. După renumărare, Clotilde Armand a primit 189 de voturi în plus.ocal Sector 1, în urne au ajuns numai 630. Zece buletine au fost anulate. Ce s-a întâmplat cu restul de 17 voturi, rămâne un mister. …. Care este situația în tot Bucureștiul? În București, numărul buletinelor care au fost înmânate alegătorilor, dar nu au mai ajuns în urne, doar pentru alegerile locale se ridică la un total de 9.562, conform datelor agregate de Europa Liberă și puse la dispoziție de Biroul Electoral Central la data de 13 iunie, ora 16:00. La alegerile pentru consiliile locale lipsesc din totalul general 2.753 de voturi. Cele mai multe, 899, în Sectorul 3. Secția cu cea mai mare diferență între numărul de alegători și cel al voturilor din urnă sau anulate este la secția 565, de la Școala nr. 200. Este vorba de 568 de voturi. ….” Integral: https://romania.europalibera.org

De la stânga la dreapta, Marcel Ciolacu - premier și președinte PSD, Cătălin Drulă - președintele USR, Nicolae Ciucă - președintele PNL și Klaus Iohannis - președintele României (Fotografii InquamPhotos, imagine prelucrată de Europa Liberă).

“Cum s-a ajuns la criza profundă prin care trece opoziția democratică din România  Rezultatele alegerilor locale și europarlamentare din această săptămână aduc un paradox: cele două mari partide PSD și PNL și-au întărit puterea politică, în ciuda problemelor cronice și erodării de la guvernare, iar USR, mai exact alianța ADU (formată din USR, PMP și FD), deși aflată în opoziție, a scăzut brutal. ADU a înregistrat scoruri mici, doar 8,63% din voturile pentru europarlamentare și, potrivit estimărilor parțiale BEC, doar 4,43% din repartiția voturilor pentru primării și același procent pentru consiliile locale. Partidul fostului premier Dacian Cioloș, REPER, desprins tot din USR, nu a trecut pragul pentru europarlamentare. …. În primul rând, trebuie remarcat că figurile politice care au înregistrat o victorie în aceste alegeri sunt foști useriști care au părăsit partidul din cauza unor lupte interne de putere: Nicușor Dan, Nicu Ștefănuță și Mihai Polițeanu. Sigur că în această campanie electorală a contat la nivel de voturi că independentul Nicușor Dan a fost susținut de ADU, ceea ce l-a făcut însă câștigător a fost autenticitatea personalității sale. Idealul în politică este să stăpânești domeniul pe care vrei să-l gestionezi, dar – atenție mare! – calitățile de bun birocrat nu te ajută foarte mult politic, dacă ele nu sunt dublate și de o personalitate atrăgătoare pentru votanți. Introvertit, neconflictual, încăpățânat în viziunea sa asupra Bucureștiului, Nicușor Dan a reușit să-și creeze propria carismă ca personaj politic. Dan se numără printre puținii politicieni care știu să transmită încredere bucureștenilor, ideea că, aflată pe mâinile sale, Capitala poate nu va înflori peste noapte, dar nici nu va fi parazitată de clientelism de partid sau de rețele de crimă organizată. Faptul că USR nu i-a găsit un loc, deși e unul dintre fondatorii partidului, iar el a baletat ușor haotic, în acești ani, între PNL și USR, arată una dintre marile probleme ale acestui partid.  …. Pe fond, USR este un partid radical care se fărâmițează extrem de ușor din cauza faptului că luptele interne pentru o formă de supremație ideologică au fost mai puternice decât coeziunea partidului. Tribalismul taberei de la putere tinde să distrugă partidul. Nu conservatorismul social dublat de libertarianismul economic unește membrii acestui partid care dorește să facă opoziție PNL-ului și PSD-ului (ambele partide cu agendă conservatoare), ci liberalismul de tradiție europeană, mult mai tolerant față de măsurile economice social-democrate și în favoarea drepturilor oferite minoritarilor. România se confruntă mai degrabă cu sărăcia și inegalitatea economică, populația în marea ei majoritate dorește să trăiască mai bine. România nu are o pătură consistentă de oameni de afaceri bogați pe model Tea Party care să deteste prin tradiție istorică taxele impuse de stat. Libertarianismul este o utopie inclusiv pentru Statele Unite, darămite pentru România. …. Desprinderea Plus de USR și revopsirea Plus în REPER a fost o altă greșeală strategică. Prin această nouă fragmentare, electoratul tradițional al USR a devenit extrem de confuz și greu să mai înțeleagă prin ce anume se diferențiază opoziția democratică față de blocul mainstream PNL -PSD. În timp ce pentru alegerile europarlamentare, PNL și PSD au strâns rândurile și au avut listă comună, USR, REPER, independenții Nicu Ștefănuță și Vlad Gheorghe s-au aflat în competiție pentru câștigarea aceluiași mic electorat. ….” Integral: https://www.libertatea.ro

Câți bani primesc foștii europarlamentari români care n-au mai prins mandat. Au parte de același salariu până la 2 ani pentru că sunt în... „tranziție”

“Câți bani primesc foștii europarlamentari români care n-au mai prins mandat. Au parte de același salariu până la 2 ani pentru că sunt în… „tranziție”  Politicienii români care, în urma ultimului scrutin de alegeri, nu s-au mai calificat pentru un mandat în Parlamentul European vor beneficia de o așa-numită „indemnizaţie de tranziție” de până la 8.000 de euro/lună. Indemnizația lunară a foștilor europarlamentarilor ajunge la aproximativ 8.000 de euro Indemnizația echivalează cu salariul pe care l-au avut în perioada mandatului, adică aproximativ 8.000 de euro, și va fi primită pentru o perioadă cuprinsă între 5 şi 24 de luni. Cei care au avut un mandat de europarlamentar primesc bani de la PE timp de cinci luni, deci un total de 40.000 de euro. Acest drept nu există în cazul în care un deputat este învestit cu un mandat în alt parlament sau exercită o funcție publică, potrivit Antena3. .Europarlamentarii au dreptul şi la pensii speciale După un mandat de cinci ani, un europarlamentar poate să primească 1.700 de euro pensie lunară. Cu cât a stat mai mulți ani în PE, cu atât și valoarea pensiei este mai mare. …După ce pleacă din funcţie, primesc 40% – 65% din salariul lunar de la Comisia Europeană pe o perioadă care se poate întinde până la doi ani, în funcţie de cât de mult timp şi-au petrecut în slujba forului european ……” Integral: https://www.b1tv.ro

Reuniune UE la Bruxelles, Foto: Kommersant Photo Agency / ddp USA / Profimedia“Care e problema când etichetezi pe oricine „extrema dreaptă” .… Și totuși, în ultimele zile presa a calificat ca fiind de „extrema dreaptă” următoarele partide: partidul italian al Giorgiei Meloni, Reconquête al lui Éric Zemmour și Reuniunea Națională în Franța, Partidul pentru Libertate din Olanda, Vox din Spania, partidul de guvernare din Ungaria, Lega Nord a lui Matteo Salvini din Italia și (până când BBC își va fi cerut scuze) partidul Reformă din țara aceasta. Se folosește de asemenea tot mai frecvent termenul perfid de „dreapta dură”. Acesta pare să fie acum termenul preferat de jurnaliștii care s-au săturat să eticheteze orice formațiune situată mai la dreapta de Extinction Rebellion [ecologiști radicali – n.trad.] drept „extrema dreaptă”. „Dreapta dură” pare de asemenea să fie eticheta care le e rezervată, odată ce ajung la guvernare, acelor partide numite cândva de „extrema dreaptă”. Efectul, firește, e unul de erodare, întrucât termenul pare deja să-și fi pierdut orice înțeles. Acest lucru – și o spun de ani – ar putea deveni o problemă într-o bună zi, fiindcă diversele partide de pe continent calificate „de extrema dreaptă” includ partide care nu sunt nicidecum așa ceva, precum și partide de pe care eu unul nu mi-aș lua ochii. Una dintre frustrările provocate de tema „extremei drept în marș” e aceea că există într-adevăr partide care ridică întrebări serioase. Sunt oameni în AfD care categoric nu pun nimic bun la cale și care au capacitatea de a-și distruge complet partidul. Și Partidul Libertății din Austria are unii membri care răspândesc un iz suspect. Așa vor sta lucrurile mereu? Posibil. Dacă iei la bani mărunți oricare mișcare politică de pe continent vei descoperi invariabil o legătură sau alta cu cele mai nocive mișcări ale anilor ’40. Vlaams Belang din Belgia și fostul Front Național din Franța nu au numai un trecut dubios, ci și semne de întrebare planând acum asupra lor cu privire la posibilitatea de a avea nostalgii legate de vremurile colaboraționismului [cu naziștii – n.trad.]. Dar ce poate face continentul în această privință? Și ce abordare ar trebui să adoptăm noi? Una dintre numeroasele probleme care apar atunci când îi arunci pe toți la grămadă în categoria „extrema dreaptă” este aceea că se impune o întrebare în privința căreia nu știu dacă cineva e suficient de curajos să o pună sau să răspundă la ea. În esență, aceasta este: e Europa într-atât de toxică încât va fi nevoie de decenii, dacă nu chiar secole, pentru a putea crește ceva sănătos acolo? Suspectez că unii cred că răspunsul e „da”. Alții n-au realizat că aceasta e întrebarea fundamentală. Dar este. Răspunsul meu ar fi că pământul e încă parțial otrăvit. A decide care parte trebuie desemnată ca atare și care merită să fie cultivată necesită o grijă incredibilă. Însă mult prea mulți oameni nu satisfac exigențele funcției, inclusiv oameni care sunt deja în funcție. ….” Integral: https://hotnews.ro
A apărut bormașina cu ventilator, salvarea Doreilor care muncesc pe caniculă

“A apărut bormașina cu ventilator, salvarea Doreilor care muncesc pe caniculă .… Mai multe firme au pus pe piață mașini de găurit cu ventilator, care asigură o răcorire constantă dar și găuri în pereți. …. „De multe ori m-am gândit să dau cu bormașina și în orele alea, câteodată am și făcut-o, dar a fost greu, vă spun, nici nu știți prin ce am trecut. Mă curgeau toate apele”, spune Dorel Constantin, un profesionist al găuritului pereților. Pe lângă ventilator, mașina mai are și un mâner încălzit și reflector, pentru a putea da găuri și noaptea, când oamenii mai puțini harnici dorm. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 15 iunie.„Politicienii vor sta gratis în casele de protocol. Statul le va plăti chiria, întreţinerea, precum și alte cheltuieli”

Free Animal Roe Deer photo and pictureBuna dimineata intr-o zi de sambata, 15 iunie!  Vremea va fi în general frumoasă şi se va încălzi în cea mai mare parte a ţării. Ziua, cerul va fi variabil, cu unele înnorări în est şi sud-est, iar noaptea va deveni mai mult senin. După-amiaza şi seara se vor semnala ploi slabe de scurtă durată pe arii restrânse la munte şi doar cu totul izolat în Muntenia, Dobrogea şi Moldova. Vântul va sufla slab şi moderat, temporar cu intensificări în est şi sud-est, cu viteze în general de 50…55 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 31 gr, iar cele minime între 7 şi 19 gr.  Bucuresti: 29/17 gr.C.

Politicieni care votează în Parlament

Politicienii vor sta gratis în casele de protocol. Statul le va plăti chiria, întreţinerea, precum și alte cheltuiel Legislația privind locuințele de protocol ale RA-APPS a fost modificată astfel încât politicienii să poată locui gratuit în aceste imobile, instituțiile la care sunt angajați urmând să deconteze toate cheltuielile. …. „Pot beneficia de locuinţe de protocol, la cerere, cu plata chiriei prevăzute de lege, persoanele care îndeplinesc următoarele funcţii publice: vicepreşedinţi ai Senatului şi ai Camerei Deputaţilor, miniştri şi asimilaţi ai acestora, precum şi preşedintele Consiliului Legislativ şi avocatul poporului”, se arată în actul normativ care modifică Ordonanța Guvernului nr. 19/2002. Pentru acești politicieni, inclusiv din Senat și Camera Deputaților, atribuirea locuinţei de protocol se face, la cererea acestora, cu aprobarea Secretariatului General al Guvernului şi se pune la dispoziţie acestora de către R.A.-A.P.P.S., împreună cu dotările aferente, pe baza de contract de închiriere și prestări servicii încheiat cu persoanele beneficiare, în limita fondului locativ existent. ….La data prezentei, gradul de ocupare al imobilelor din fondul locativ administrat de RA-APPS de către instituții publice, locuințe de serviciu și de protocol, demnitari, sindicate, partide politice, beneficiari conform prevederilor legale, pentru care Regia percepe o marjă de profit de maxim 10%, a crescut de la 15% în anul 2015 la 80%, veniturile ce puteau fi obținute de către RA-APPS în condiții de eficiență economică prin închirierea acestora prin licitație în baza unor rapoarte de evaluare, diminuându-se substanțial la cca 7.800.000 lei în anul 2024.  ….” Integral: https://adevarul.ro

“Nuclearelectrica vrea să dea 841 milioane de lei unei firme cu cifră de afaceri zero  Nuclearelectrica vrea să își împrumute o firmă la care este unic acționar, EnergoNuclear SA, cu 841 milioane de lei. Banii sunt alocați în mumele proiectului Reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, care este tărăgănat de cel puțin 15 ani. Informația apare în convocatorul ședinței AGA care va avea loc pe 18 iulie. Nuclearelectrica este un producător de energie, la care Ministerul Energiei este acționar majoritar. Nu este pentru prima oară când Nuclearelectrica încearcă să dea sume mari de bani unei firme la care este acționar. A mai încercat și în luna aprilie să împrumute 242 de milioane de dolari. Atunci banii erau pentru RoPower Nuclear SA. Aceasta este firma care se ocupă de mini-reactoarele de la Doicești. Atunci, Nuclearelectrica nu a avut succes, deoarece acționarii s-au opus. Surse din Ministerul Energiei, principalul acționar, au spus pentru HotNews.ro că împrumutul nu era justificat legal. …. EnergoNuclear are 15 ani și zero cifră de afaceri  EnergoNuclear este o companie înființată în 2009, cu scopul de a se ocupa de proiectul Reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă. Proiectul nu a fost concretizat nici până acum. În afară de a fi încheiate o serie de acorduri fără rezultate, singurul lucru concret care s-a făcut a fost plata salariilor anagajaților de la EnergoNuclear. Potrivit datelor de pe Termene.ro, compania avea anul trecut 35 de angajați. Din 2009 până acum, cifra de afaceri a fost zero. Potrivit proiectului de strategie energetică, noul termen pentru construirea Reactoarelor 3 și 4 este 2035. În decembrie 2022, Guvernul susținea că Unitatea 3 de la Cernavodă ar urma sa intre în exploatare la finalul anului 2030, iar un an mai târziu Unitatea 4. Costuri erau estimate în urmă cu doi ani la peste 7 miliarde de euro. ….” Integral: https://economie.hotnews.ro

“Nu peste mult timp vom avea cu un milion de pensionari mai mult iar cheltuielile bugetare vor crește de 5 ori / Câți pensionari avem acum și care e pensia medie  ….În statistici, tanti Maria este unul dintre supraviețuitori. Are circa 2.300 de lei pensie, iar medicamentele îi iau jumătate din bani. Gazul, curentul și utilitățile îi iau cealaltă jumătate. Asta atunci când nu vine vreo regularizare și plătește cât nu poate duce. ….Tanti Maria e unul din cei 5 milioane de pensionari care „se bucură” de pensia lor. Băieții nu știu dacă or să apuce pensia, că se aude că o să crească vârsta de pensionare!”, zice ea trădându-și accentul din Ardeal. Numărul mediu de pensionari a fost de circa 5 milioane, în scădere cu 4.000 de persoane faţă de trimestrul IV 2023, a transmis vineri Statistica. …..

  • Pensia medie lunară a fost de 2.418 lei, în creṣtere cu 13,8% faṭă de trimestrul precedent;
  • Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 2.290 lei, iar raportul dintre pensia medie de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit ṣi contribuṭia de asigurări sociale de sănătate) şi salariul net a fost de 52,4%.

E drept, cand vorbim de pensionari tindem să avem în minte persoane de 65+, deși aceasta ar fi o imagine falsă. „Ne permitem luxul să retragem din activitate oameni în vârful carierei profesionale plătindu-i, pe mulți dintre ei, foarte mult și nu mai au nicio motivație să revină în piața muncii marea majoritate a lor”, a spus economistul șef al Raiffeisen Bank la o conferință recentă. HotNews a consultat datele oficiale ale Statisticii cu privire la județele cu cei mai mulți pensionari tineri. …. Pe scurt, pe baza calculelor Comisiei Europene, peste 20 de ani ne vom apropia de un milion de pensionari în plus iar bugetul va aloca de 5 ori mai mulți bani decât în prezent. Peste tot pensionarii se întreabă dacă le va ajunge pensia pentru a supraviețui decent. ….” Integral: https://economie.hotnews.ro

Cineva transcrie datele dintr-o carte de muncă într-un registru

“Cresc contribuțiile pentru pensii. Cât costă un an de vechime în muncă după 1 iulie …. Concret, de la data de 1 iulie când salariul minim pe economie a fost majorat de la 3.300 de lei, la 3.700 de lei, cei care vor să cumpere vechime în muncă vor plăti pentru fiecare lună „achiziționată” suma de 925 de lei, față de 825 de lei cât plătesc acum. Conform prevederilor OUG nr. 163/2020, persoanele care nu au calitatea de pensionari se pot asigura în sistemul public pe o perioadă de maxim 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare în care persoana nu a realizat un stagiu de cotizare. Acest lucru înseamnă că o persoană care nu este pensionar și încheie în luna septembrie 2024 cu casa de pensii un contract voluntar de asigurare va plăti 3 luni cu câte 925 de lei (2.772 lei) și alte 9 luni (perioada octombrie 2023 – iunie 2024 inclusiv) cu câte 825 de lei (7.425 lei), rezultând că un an de vechime – octombrie 2023 – septembrie 2024 inclusiv – costă 10.197 lei. Termenul până la care se pot încheia contracte de asigurare socială în vederea obţinerii pensiei pentru limită de vârstă a fost prelungit (prin Ordonanța de Urgență nr. 70/2023) până la data de 31 decembrie 2024. Cine poate cumpăra vechime Pot cumpăra vechime în muncă cetățenii români din ţară sau din străinătate care nu sunt pensionari şi care nu au fost asiguraţi în sistemul public de pensii. ….” Integral: https://adevarul.ro

Freonul negru și samsarii. Cu cât ne topim mai mult, cu atât crește afacerea frigului  România este poartă de intrare a freonului ilegal în UE, în timp ce autoritățile fac strategii de combatere chiar cu traficanții dovediți. Snoop a investigat traseul tonelor de freon care pătrund ilegal în România, legăturile dintre companiile care importă freon și autoritățile române, precum și lipsa de monitorizare a statului român a gazelor cu efect de seră de pe piața neagră.….  Scena de la Botoșani nu e prima din nord-estul țării. Snoop a găsit un scenariu tras la indigo într-un alt dosar penal din 2018. Tot la o aruncătură de băț de granița cu Ucraina, în județul vecin, Suceava. O dubă cu 1,5 tone de freon fusese somată de polițiștii de la Frontieră să oprească.  La fel, șoferul a turat motorul.  N-a fost împușcat, dar a oprit după o urmărire mult mai lungă și câteva focuri de armă. Transportul de atunci avea protecție de la un BMW Seria 7 cu numere străine și, la fel, a încercat în mod evident să îi încurce pe polițiștii care goneau după minivan-ul suspect.  New York Times publica în martie o știre despre un caz similar: „E acuzat de trafic, dar nu de droguri sau arme, ci de gaze cu efect de seră”. În SUA tocmai a fost condamnat primul traficant de gaze HFC, cum se mai numesc freonii. În 2021, experții de la ONG-ul de mediu Environmental Investigation Agency (EIA) publicau un raport despre traficul global cu freon, iar România apărea ca principala poartă de intrare în Uniunea Europeană a acestor chimicale toxice de contrabandă. EIA a mai ținut prima pagină a ziarelor din România când a documentat corporația Schweighofer și tăierile ilegale de pădure din țara noastră.  ….Numele Amaliei Păvălucă apare în peste 10 companii de comerț cu ridicata care vând și cumpără freon, grupul de firme EMG Invest…..Grupul deține site-ul Eurorefrigerant, brand prezent pe mai multe piețe europene. Partenerul acesteia, Emre Gunay, este omul din spatele afacerilor în care apare Păvălucă. Cei doi importă freon din Turcia de peste cinci ani, prin mai multe societăți comerciale, iar în pandemie au adus și echipamente de protecție, pe care Amalia le posta pe grupurile de Facebook. ….” Integral: https://snoop.ro

Fermierii se gândesc să-și distrugă cultura de tomate din cauza prețului mic FOTO: arhiva Ion Păunel

“Un nou blocaj pe piața legumelor. „Avem solarii pline de tomate care vor rămâne nerecoltate”. Cât a scăzut prețul  Legumicultorii se confruntă cu un nou blocaj pe piață, prețul tomatelor scăzând atât de mult încât nu-și mai acoperă nici cheltuielile cu recoltarea, spun aceștia. Nici la acest preț însă nu mai reușesc să vândă. După varza rămasă în câmp din cauza prețului de mizerie, a venit rândul tomatelor din solariile legumicultorilor să se vândă la prețuri care nu mai justifică recoltarea, spun fermierii. Se întâmplă în mai toate bazinele legumicole această situație, salvându-se doar fermierii care au de onorat contracte ferme către marile lanțuri de magazine, și obțin un preț mai bun, și cei care produc „specialități”. Prețul a scăzut la producător la 1,5-2 lei și se vinde chiar și sub 1 leu/kg, deși în magazine tomatele au încă prețuri de 4-5 lei/kg. Una dintre explicații, spune fermierul Toma Băețică, din Izbiceni, Olt, o localitate cu mii de solarii, este sprijinul oferit de stat în cadrul Programului Tomata, care ca și în alți ani a mărit mult cantitatea de roșii care este pusă pe piață. „Și la noi în zonă este aceeași situație. Oamenii își pun problema să renunțe la cultură. Acel sprijin, care nu zic că este un lucru rău, este însă unul dintre motive, iar acesta este efectul. Politicienii noștri au înțeles să-l ofere un pic eronat. Sprijinul este foarte OK, dar să fie canalizat spre producătorii care pun pe piață în extrasezon. S-a dat la toată lumea și avem asta acum. Au pus să primească și ei 3.000 euro.  Avem sere și solarii pline de tomate care vor rămâne nerecoltate, la acest moment”, a explicat Băețică, pentru „Adevărul”. Legumicultorii se așteaptă ca prețul să scadă și mai mult, iar asta când pe piață va începe să se vândă pepenele verde produs în România. ….” Integral: https://adevarul.ro

cereale - camp “O lecție care merită ținută minte: Anul în care România a pierdut pe toate liniile de producție a culturilor intensive …. Anul 2020 a devenit un reper dramatic pentru agricultura României, deoarece, în mod efectiv, România a pierdut pe toate liniile de producție a culturilor intensive. Un an în care cei responsabili cu agricultura României au tăcut mâlc, fără să se lupte cu argumente la Comisia Europeană, care a fost influențată de acțiuni de lobby. Inserăm un paragraf relevant pentru situația prezentată. Numele documentului înaintat de un grup de lobby este: “Romanian Farmers defaulting in contract” Cităm: „Ca urmare a secetei care a afectat estul și sud-estul României în această vară, fermierii au cerut Guvernului român să declare stare de forță majoră la nivel național, astfel încât să nu poată fi trași la răspundere pentru executarea contractelor în cazul în care producția lor a fost afectată de secetă. Primul pas făcut de Guvernul României a fost pe 3 septembrie, când a aprobat prevederile legale referitoare la sprijinul direct pentru fermierii care pot dovedi că recoltele lor au fost afectate de secetă. În urma presiunilor ample din partea fermierilor care au cerut să fie exonerați de obligațiile lor contractuale față de clienții lor, guvernul a emis, pe 15 septembrie, un proiect de Ordonanță de Urgență a Guvernului (O.U.G.) cu scopul de a le da județelor posibilitatea de a declara starea de calamitate atunci când peste 50% din suprafața agricolă a județului este afectată de secetă. Această ordonanță le conferă fermierilor dreptul de a opri livrările pe contractele semnate și le interzice clienților lor să aplice penalitățile prevăzute în contracte. Din acest motiv, măsurile propuse de Guvernul României vor avea un efect pe termen lung, nu doar asupra agriculturii românești, ci și asupra întregului lanț de aprovizionare cu cereale din UE. Decizia de a le oferi fermierilor posibilitatea de a nu-și îndeplini contractele poate duce la dificultăți financiare serioase de-a lungul lanțului de aprovizionare, inclusiv la faliment. Având în vedere cele de mai sus, vă îndemnăm să luați măsuri față de Guvernul român cât mai curând posibil pentru a vă asigura că acesta nu dă le fermierilor săi undă verde să nu își îndeplinească contractele.” Închidem citatul. Altfel spus, pe românește, să falimenteze fermierii români, .nu să caute alte surse de aprovizionare pe piața europeană sau regională, iar apoi să re-eșaloneze diferențele de piață în mod corect, cu fiecare fermier în parte. Un exemplu relevant pentru situația prezentată este faptul că Ucraina a dat default prin neexecutarea contractuală a 7.000.000 tone de porumb, fără ca nimeni să poată interveni peste decizia internă. ….” Integral: https://republica.ro

Țigări

“România, în topul țărilor cu cele mai scumpe țigarete, raportat la puterea de cumpărare România e în top trei țări europene cu cele mai scumpe țigarete, raportat la puterea de cumpărare, în condiţiile în care aproape 80% din preţul unui pachet de ţigări se întoarce la stat sub formă de taxe şi impozite. ….Datele confirmă avertismentul JTI de anul trecut, când autoritățile au decis schimbarea calendarului de accizare abia stabilit, iar accizele s-au majorat mai mult și mai repede. Oficialii JTI au subliniat la momentul respectiv că, raportat la puterea de cumpărare, un pachet de țigarete costă în România de patru ori mai mult decât în Luxemburg și dublu față de Germania, Italia, Spania, Olanda. În momentul de față acciza totală este de 673 lei, când ar fi trebuit să fie 657 lei. Această majorare s-a văzut imediat în studiul Novel, care a consemnat în martie un avans până la 9,8% din totalul consumului, comparativ cu 7,7% în ianuarie, cea mai mare creștere procentuală din ultimii zece ani. ….” Integral: https://adevarul.ro

“Peste un milion de voturi exprimate la alegeri au fost nule. Care este explicația?  …. „S-au pierdut ca niște șosete în mașina de spălat”, a acuzat opoziția care vorbește despre fraudarea alegerilor. Iar șeful autorității electorale care a organizat alegerile prezintă alte cifre decât cele din statisticile oficiale. Dacă însumăm voturile nule de la alegerile europarlamentare și locale de duminică, sunt peste 1 milion de buletine care nu au fost luate în considerare după numărătoarea oficială. …. Un vot este considerat nul dacă opțiunea alegătorului nu este evidentă, adică nu a ștampilat deloc buletinul sau, dimpotrivă, mențiunea votat apare în mai multe patrulatere ori în afara acestora. Septimiu Pârv, expert în buna guvernare: ”Ne-am uitat la secții. Sunt unele care au 60-70% dintre secții nule. Chiar au fost nule sau s-au completat aiurea procesele verbale?” Opoziția a vorbit și despre situații în care alegătorii au primit buletine deja ștampilate sau despre secții în care au dispărut un număr de buletine pentru ca să apară în plus într-o altă secție. Cristian Seidler, vicepreședinte USR: ”De parcă ar fi șosete pierdute în mașina de spălat sau teme mâncate de pisică. Este o creștere spectaculoasă. Față de alegerile euro din 2019, s-au prezentat la urne cu 133 de mii de rom mai puțini, dar nr voturilor nule este cu 213 mii mai mare.” Cele mai multe voturi nule apar consemnate în datele parțiale legate de europarlamentare. Pe site-ul autorității electorale, în procesele verbale provizorii, sunt peste 488.000 de voturi nule. Președintele AEP invocă însă alte cifre, mult mai mici. ….” Integral: https://newsweek.ro
Alegerile in Romania cronica unui dezastru anuntat Deciziile care au dus la haosul electoral Acum aceleasi autoritati incearca sa musamalizeze problemele

“Alegerile în România, cronica unui dezastru anunțat. Deciziile care au dus la haosul electoral: „Acum, aceleași autorități încearcă să mușamalizeze problemele”  Organizarea alegerilor comasate, locale și europarlamentare, se dovedește a fi un dezastru – cu erori și acuzații de furt …Duminică seară, estimările din exit-poll-ul CURS-Avangarde o dădeau câștigătoare pe Clotilde Armand cu un mic avans, de două procente. Este vorba de estimările finale, de la ora 22.00. Luni dimineață, pe baza numărătorilor paralele a celor de la PNL-PSD, candidatul acestora, George Tuță, era anunțat câștigător cu un avans de câteva sute de voturi. De atunci, Clotilde Armand a publicat pe rețelele de socializare zeci de situații din secțiile de votare unde apar nereguli în procesele verbale urcate pe site-ul Biroului Electoral Central. Unul dintre ultimele anunțuri ale acesteia vizează Secția de Votare nr.144, acolo unde, spune aceasta, din cele 193 de voturi primite în procesul verbal apar doar 6. Într-o fotografie alăturată publicată de Clotilde Armand cu voturile de la aceeași secție se văd și teancurile de voturi pentru fiecare candidat. Un alt caz semnalat viza Secția de votare nr. 29, la Centrul Social Sf. Lazăr, unde acuza că în procesul verbal lipseau circa 1.000 de voturi. Din cauza acestor situații, primarul sectorului 1 a cerut oficial renumărarea voturilor din toate secțiile cu probleme. „Procesul electoral a fost viciat încă din secțiile de votare, așa cum am mai arătat. De aceea trebuie să renumărăm toate voturile în secțiile în care există evidente indicii de fraudă electorală”, a spus Clotilde Armand. Joi dimineața aceasta a anunțat recuperarea a 187 de voturi la o singură secție de votare, spunând că a depus peste 80 de sesizări fără să primească un răspuns din partea Biroului Electoral de Sector. Situația este similară și la Sectorul 2, acolo unde candidatul USR, Radu Mihaiu este și el pe locul secund, la doar câteva sute de voturi după numărătoarele parțiale. Și acesta a prezentat nenumărate cazuri de neconcordanțe între procesele verbale semnate în secțiile de votare și cele urcate pe site-ul AEP. Acesta a declarat miercuri că neregulile sunt atât de multe încât numărătoarea oficială nu poate fi făcută în condițiile în care „nu se închid cheile” – adică nu ies calculele cu numărul buletinelor de vot din procesele verbale. „Nu au avut cum să închidă cheile. Într-una din secții a făcut-o operatorul STS. A făcut-o din pix, că nu-i ieșeau numerele”, a declarat acesta miercuri, într-o intervenție la Digi24. ….Situațiile cu acest tip de nereguli nu sunt însă doar în cele două sectoare din Capitală. La Brașov, o petiție online prin care se cere renumărarea voturilor a fost semnată de 20.000 de oameni, deși se pare că primarul Coliban nu susține acest efort. O altă problemă, semnalată de reprezentanții REPER este lipsa voturilor pentru partidul lor chiar din secțiile unde aceștia au votat.  ….” Integral: https://www.fanatik.ro

“125.000€ a luat fiul milionar al lui Piedone pentru 60 secunde vorbite în Parlament. Promovat primar  ….Vlad Piedone este fiul lui Popescu Piedone. Popescu Piedone a fost primarul sectorului 5, dar a avut ambiții de mărire și a candidat la primăria București. …. Piedone senior l-a pus pe fiul său Vlad Popescu să candideze la primăria sectorului 5. Cu „voturile tatălui”, Vlad Popescu a câștigat deși nu îl recomandă nimic să ocupe această poziție. El nu are studii de administrație, terminând Facultatea de drept la Universitatea privată Titu Maiorescu. Vlad Popescu a lucrat în Horeca, adică a fost de ajutor prin restaurantele deținute de familia sa. A fost consilier de vânzări la Urban SA. CV AICI În 2020, printr-un troc pe filiera PSD – Dan Voiculescu (fondatorul Partidului Umanist) – Popescu Piedone (președintele Partidului Umanist) ajunge deputat. Nu la București, unde Vlad Popescu a trăit și trăiește și azi, ci tocmai la Suceava. De ce? Pentru că la București nu i s-a găsit loc pe listele PSD, în schimb i s-a făcut loc la Suceava. Pe care, probabil, a văzut-o doar în poze. ….Prima oară a depus jurământul, deci nu se pune. A doua oară a vorbit 60d e secunde în care a spus, la dezbaterea bugetului: ….. A cerut bani pentru asfaltarea a două străzi în Suceava. A mai pus 60 de întrebări în scris din care doar 10 s-au referit la județul Suceava. Pentru această prestație, Piedone a primit 2.300 euro pe luină, adică 125.000 euro în cei patru ani. …. Newsweek a scris că Pieone junior nu trăiește din banii de la Parlament, el fiind milionar la 30 de ani. ….” Integral: https://newsweek.ro
Publicul, în lacrimi la Coldplay! Mii de oameni şi-au amintit cât au dat pe bilete

“Publicul, în lacrimi la Coldplay! Mii de oameni şi-au amintit cât au dat pe bilete  Formația muzicală Coldplay din Marea Britanie a reușit să emoționeze și în această seară publicul până la lacrimi. ….„Serios, manele ascult toată ziua, chiar dacă nu vreau. Vecinul ascultă manele, copiii mei ascultă manele, taximetristul reformat în UBER, muncitorii de pe stradă, toată lumea. Manelele sunt cel mai ieftin produs de pe piață, îl găsești peste tot. Am dat niște sute de euro ca să mă trezesc că tot manele ascult”, declară Laurențiu Ulman, un fan Coldplay emoționat până la lacrimi. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 14 iunie.„Românii au fost şi în 2023 europenii cei mai expuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială”

DaisyBuna dimineata intr-o zi de vineri, 14 iunie! În Banat, Transilvania, Maramureș, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Moldova, Crișana și la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată și averse, local cu caracter torențial. Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în jumătatea sud-estică a țării, cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile sudice și sud-estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile nord-vestice, în zona Munților Apuseni și în Carpații Meridionali. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 23 şi 33  gr, iar cele minime se vor situa între 11 şi 22 gr.  Bucuresti: 27/16 gr.C.

“Românii au fost şi în 2023 europenii cei mai expuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială  Aproape o treime (32%) dintre români erau expuşi anul trecut riscului de sărăcie şi excluziune socială, aceasta fiind de departe cea mai mare pondere înregistrată în rândul ţărilor membre ale Uniunii Europene în anul 2023, arată datele publicate miercuri de Eurostat. Potrivit oficiului european de statistică, anul trecut 94,6 milioane de persoane din UE (echivalentul a 21% din populaţie) erau supuse riscului de sărăcie şi excluziune socială, adică trăiau într-o gospodărie care se confrunta cu cel puţin una dintre cele trei situaţii: risc de sărăcie, deprivare materială şi sociala severă şi /sau trăiau într-o gospodărie cu intensitate foarte redusă a muncii. …. În rândul statelor membre, cea mai mare pondere a persoanelor expuse riscului de sărăcie şi excluziune socială se înregistra în România (32%), Bulgaria (30%), Spania ( 27%) şi Grecia (26%). Pe de altă parte, cele mai mici ponderi se înregistrau în Cehia (12%), Slovenia (14%), Finlanda şi Polonia (ambele 16%). În cazul României, ponderea persoanelor expuse riscului de sărăcie şi excluziune socială a scăzut de la 34,4% în 2022, până la 32% în 2023. ….” Integral: https://economie.hotnews.ro

bani, lei, finante, bancnote “Ministerul Muncii a publicat proiectul de lege privind stabilirea salariilor minime adecvate, pentru a respecta directiva UE în domeniu. Actualizarea acestora va trebui să țină cont de puterea de cumpărare și de rata de creștere a salariilor  Ministerul Muncii a publicat în Transparență proiectul de lege privind stabilirea salariilor minime adecvate, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, în condițiile în care legislația europeană obligă statele membre să finalizeze în acest an transpunerea Directivei UE privind salariul minim adecvat și să aplice normele, începând cu 15 noiembrie. Ponderea valorii salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată trebuie să fie de 50%-52% din câștigul salarial mediu brut, criteriu care în România va fi îndeplinit o dată cu majorarea de la 1 iulie. Criteriile de stabilire și actualizare a salariului minim brut pe ţară garantat în plată ar urma să includă o serie de elemente, printre care puterea de cumpărare a salariului minim, nivelul general al salariilor și distribuția acestora, rata de creștere a salariilor și productivitatea. ….Formula salariului minim european prevede ca salariul minim pe economie să se încadreze în cel puțin 50% din salariul mediu. Aceasta va fi respectată, începând cu 1 iulie, ținând cont că câștigul salarial luat în calcul la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2024 este de 7.567 lei. ….” Integral: https://economedia.ro

“Răzvan Burleanu, salarii de 2.000.000€ de la FRF și FIFA. 1.000.000€ și pentru „mâna sa dreaptă”   Domnia neîntreruptă de 10 ani la șefia FRF i-a adus peste 2.000.000€ în conturi lui Răzvan Burleanu. Apaorpae 1.000.000 de euro lui Radu Vișan, pe care l-a pus în poziția de secretar general al FRF. Cei doi au închis FRF ochilor opiniei publice, transformând-o în propria feudă. …. Campionatul European de Fotbal începe mâine cu România în grupa alături de Belgia, Slovacia și Ucraina. Cei doi conduc fotbalul românesc de 10 ani. Burleanu a încasat de la FRF și FIFA în zece ani de când conduce Federația Română de Fotbal 10,4 milioane lei. În timp ce, Vișan a fost mai modest: 4,4 milioane lei. Burleanu a venit la FRF din poziția de președinte al Federației Române de Minifotbal, în timp ce Vișan recunoștea deschis că nu avea nici o legătură cu fotbalul. …. La zece ani după ce a preluat șefia fotbalului românesc mare, Răzvan Burleanu are un salariu lunar brut de peste 10.000 Euro. Conform unor documente fiscale, pe care orice contribuabil le depune la Fisc, și consultate de Newsweek România, șeful FRF a încasat în aprilie 2024 un salariu brut de 52.660 lei (circa 10.532 Euro). A rămas după plata taxelor, contribuții de sănătate și de pensii, cu o sumă frumoasă de 34.169 lei (circa 6800 Euro). …..” Integral: https://newsweek.ro
Ministerul Finanţelor Publice a împrumutat 713,7...

“Finanțele extind termenul pentru aprobarea bugetelor operatorilor economici controlați de către Guvern – 58, printre care Poșta și Unifarm nu au transmis bugetele de venituri și cheltuieli  Ministerul Finanțelor a pregătit un proiect de ordonanță de urgență care extinde până la finele lunii octombrie termenul până la care trebuie aprobat bugetul de venituri și cheltuieli al operatorilor economici subordonați autorității centrale. Termenul limită actual a expirat la 150 de zile de la intrarea în vigoare a legii bugetului. Potrivit Finanțelor, 58 de operatori economici, printre care Poșta Română, Electrocentrale Craiova, Unifarm, nu și-au îndeplinit obligația privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli. ….. În prezent, dintr-un număr de 140 de operatori economici aflați în subordinea, în coordonarea, sub autoritatea organelor administrației publice centrale, ordonatorii principali de credite nu au transmis în vederea aprobării/semnării bugetele de venituri și cheltuieli până la termenul de 150 de zile stabilit prin lege, pentru mai mult de o treime dintre aceștia, respectiv pentru un număr de 58 de operatori economici, după cum urmează: …..” Integral: https://www.profit.ro

Ușor cu spălarea de bani în România: Dosarele specifice au cele mai lungi perioade din UE pentru soluționare în instanță“Ușor cu spălarea de bani în România: Dosarele specifice au cele mai lungi perioade din UE pentru soluționare în instanță Magistrații din România au nevoie de peste trei ani pentru a pronunța o hotărâre în prima instanță într-un caz de spălare de bani, aceasta fiind cea mai lungă perioadă din UE pentru judecarea unui astfel de dosar, conform Tabloului de bord privind justiția, ediția 2024, raport publicat de Comisia Europeană. Concret, un proces de evaziune fiscală era soluționat în 2022, în România, în 1142,9 zile. De perioade foarte lungi aveau nevoie și judecătorii din Spania și Grecia, singurele care mai depășeau plafonul de 900 de zile în astfel de dosare. ….În satele din regiune, media s-a situat invariabil sub un an: în Cehia, media zilelor pentru un proces de evaziune fiscală în prima instanță a fost de 285 de zile, în Ungaria – 257,5 zile, iar în Bulgaria – 265 de zile. Procesele pentru luare de mită, de 3 ori mai scurte decât cele de evaziune  O durată decentă, comparativ cu ceea situația din alte state ce figurează în statistica Tabloului de bord privind justiția, o au dosarele de corupție (mită), cu o medie 323,4 de zile, media de soluționare în prima instanță. Această medie este în scădere, față de 2021, când media se situa la 426,7 zile. …. România, cel mai mare număr de litigii civile și comerciale, raportat la populație. Sunt rezolvate destul de rapid România este campioană și la numărul de litigii civile și comerciale, raportat la populație, cu 7 astfel de cazuri la 100 de locuitori. Un număr în creștere, în perioada 2012 – 2022, după cum arată statistica UE: ….” Integral:https://spotmedia.ro

Valentin Lazea “Lungul drum al politicilor publice de la idee la implementare  Într-un articol publicat în numărul 79 din Cronici („De ce PIB-ul potențial nu poate crește ca Făt-Frumos”) arătam că principalul obstacol în calea unui PIB potențial mai mare îl constituie factorul Forța de muncă, cu toate subcomponentele sale (natalitate, migrație, educație participare). Astăzi vom încerca să arătăm obstacolele de care se lovesc propunerile de politici publice menite a corecta aceste dezechilibre. De la început trebuie spus că stimularea natalității – pe care actualul guvern pare dispus să o promoveze – nu poate fi tratată în izolare, fără a se lua în calcul aspecte precum educația și migrația. Aceasta întrucât degeaba ai o natalitate acceptabilă (România se situează pe locul 2 în UE, după Franța), dacă pe durata studiilor tinerii se transformă, în proporție de 40 la sută, în analfabeți funcționali. Și degeaba ai o natalitate și o educație bune (presupunând că ai putea să o corectezi pe aceasta din urmă), dacă respectivii români, odată educați, pleacă din țară. Să luăm, cu titlu de exemplu, trei propuneri de politici publice care să încerce să se adreseze celor trei categorii de probleme enumerate: 1. Natalitate: „Impozitarea sporită a familiilor, a cuplurilor și a indivizilor care nu au copii”. ….2. Educație: „Oferirea de burse universitare gratuite, prin universitățile de stat, celor mai buni absolvenți de liceu din mediul rural, condiționându-le de revenirea în comuna natală și de prestarea timp de un număr de 3-5 ani a profesiei de medic sau cadru didactic în acea comună. În caz de neonorare a acestui angajament cel/cea care a primit bursa (sau părinții lui/ei) să fie obligat(ă) să ramburseze statului contravaloarea bursei”…..3. Migrația: „Plata de către cei care doresc să imigreze definitiv a sumei estimate cu școlarizarea acestora, în cazul în școlarizarea le-a fost asigurată gratuit de către stat (dacă școlarizarea a fost asigurată de sistemul privat, contra cost, măsura nu se aplică)”. …. Numai că, odată formulate, astfel de propuneri de politici publice sunt imediat respinse de diferite grupuri de actori sociali, după cum urmează: a. Economiștii libertarieni. În România, există un număr mare de economiști libertarieni care, din poziția de profesori și formatori de opinie, consideră că orice ingerință a statului în alegerile private ale individului este greșită/ neavenită/detrimentală. În opinia acestora, individul este îndreptățit să facă orice dorește, cu condiția să își asume consecințele faptelor sale. Atâta doar că, în practică, indivizii nu își asumă consecințele propriilor fapte, așteptând ca statul să intervină pentru a-i salva, ceea ce contrazice una dintre premisele doctrinei libertariene. Dat fiind că omul este o ființă socială și că acțiunile sale au un impact la nivelul societății, economiștii nu pot ignora drepturile și obligațiile societății (reprezentată prin stat) și nu pot absolutiza drepturile și obligațiile indivizilor. b. Juriștii. După cum arată Paul Collier, în cartea sa „Viitorul capitalismului” (Ed. Corint, 2022), în ultimele decenii, juriștii din societățile occidentale s-au specializat în a inventa noi și noi drepturi, nedublate de obligații corelative. De exemplu, dreptul copiilor de a nu fi apostrofați de părinți sau de profesori atunci când nu învață (nu și obligația corelativă de a învăța). Sau dreptul femeilor de a avea copii în afara căsătoriei (nedublată de obligația de a-i asigura copilului existența unui tată care să îi ghideze pașii). Sau dreptul tinerilor de a-și alege un sex neutru, marcat prin sufixul „X” (nu și obligația de a respecta un rol clar, de bărbat sau de femeie). Etc, etc. Nu este de mirare că generațiile tinere, crescute în această cultură a entitlement-ului (îndreptățirii) își închipuie că au numai drepturi, nu și obligații. În această viziune asupra lumii, cum să vorbești despre obligațiile individului față de societate, când individul a fost învățat de mic că are numai drepturi? ….” Integral: https://republica.ro

Saci cu voturi la sectorul 1 “Nu contează cine votează, nu contează nici măcar cine numără, contează cine anunță câștigătorul. Cum se contabilizează voturile în țara lui „merge și-așa” …. Nu mi-am putut închipui niciodată ca astăzi, la 35 de ani de la Revoluție, să avem același gen de acuzații, dar de data asta cu probe. Eu nu sunt în măsură să judec aceste acuzații și să verific aceste probe însă, în momentul în care aud că, în urma unor plângeri formulate, s-au redistribuit niște voturi dintr-o parte în alta, chiar și numai într-un sigur caz, încep să-mi pun întrebări serioase. Dacă în București, în mijlocul orașului și în miezul țării, este posibil să se constate erori în procesul de numărare, centralizare, al voturilor, atunci ce să mai spunem de sate și comune din țara asta ?! Nu am ținut socoteala voturilor redistribuite în urma plângerilor și de la cine la cine s-au redistribuit, eu doar mă uit și constat că asemenea decizii au un fundament real și sunt absolut legale. În momentul de față se duce o luptă acerbă la Sectorul 1 și la Sectorul 2 pentru verificarea modului de numărare și centralizare a voturilor. Au avut loc deja câteva redistribuiri de voturi de la un candidat la altul. Există multe alte acuzații și plângeri penale. Deputata Oana Cambera a reclamat faptul că nu și-a regăsit votul pe procesul-verbal al secției unde a votat și unde, în dreptul partidului respectiv, figurau zero voturi. Există un val de sesizări în sensul ăsta. …. Înseamnă că am trăit într-o butaforie: noi credeam că fiecare vot contează, ne mobilizam individual să punem fiecare în urnă un amărât de vot, asta în timp ce niște oameni mutau din pix sute de voturi dintr-o parte în alta. Ăsta e atacul la fundamentul democrație și al statului de drept. Am văzut că acuzați sunt cei care au descoperit neregulile și li se pune în spate că oamenii cu sacii cu voturi stau în soare din cauza lor, că leșină în săli fără aer condiționat și că vin Salvările să-i ia. Asta înseamnă că ar trebui, și de data asta, poate ca alte dați, să trecem cu vederea, să uităm, că trăim în țara lui „merge și-așa”. Dacă oamenii stau în stradă, în soare, așteptând cu orele este doar din vina celor care au greșit, voit sau nevoit, la numărarea voturilor, la centralizarea lor și au viciat rezultatul. Nu e vina cetățeanului care a votat corect și cinstit într-o secție de votare și nu-și mai regăsește votul pe procesele verbale. Am auzit pe cineva spunând că nu contează câteva sute de voturi, că oricum candidatul respectiv pierde și cu, și fără, sutele alea de voturi. Asta a fost opinia spusă public de un politician în legătură cu opțiunile exprimate de niște cetățeni, adică el crede că nu contează ce-au votat cetățenii și că voturile respective au ajuns să fie numărate în favoarea altui candidat, contează că el „a câștigat”. În condițiile astea, oricâtă bunăvoința aș avea, nu pot să nu mă gândesc că, în România, s-au petrecut fraude la vot încă de la primele alegeri, atunci când au apărut și primii contestatari. Ce încredere să mai am eu în statul român în condițiile în care sute de voturi trec de la un candidat la altul fără probleme, iar dacă nimeni n-ar fi verificat lucrurile ar fi rămas așa. …..” Integral: https://republica.ro

Birou Electoral Sector 1 “Dezumanizarea democrației ...Am fost delegat într-o secție în care au votat aproape 750 de oameni din cartier: vecini de bloc, fețe care îmi păreau cunoscute, oameni complet necunoscuți. ….La finalul numărătorii, munciserăm deja de 24 de ore încontinuu, și aveam probleme cu “închiderea cheilor” la operatorul de tabletă. Operația reprezintă o verificare a numărului de buletine de vot, cele valide, cele nule (adică luate de alegători și depuse în urne altfel decât cu o ștampilă clară), cele anulate (adică cele nefolosite), și listele. Listele au fost o complicație la rândul lor: există lista permanentă, există lista suplimentară (pe care votează cei ca mine, cu viză de flotant), lista specială (pentru urna mobilă) și… lista complementară, adică cetățeni străini domiciliați în cartier. În plus, există radieri de pe lista permanentă pentru cine a votat în altă parte. Și există 4 liste pentru locale și încă 4 pentru europarlamentare. Dacă sună complicat, e pentru că este complicat. ….Și aici intervine procesul de “predare a sacilor”. Am fost unul dintre ghinioniștii care au predat saci la biroul electoral de la sectorul 1, în Piața Amzei. Am ajuns la 10.30 dimineața cu ei și am intrat în clădire pe la 11. Mi-am închipuit că nu va dura mult – rezultatele fuseseră raportate deja prin tabletă. M-am înșelat. În primele 90 de minute cât am fost acolo, angajații de la ambulanță și de la SMURD au intervenit de 4 ori, am văzut oameni tineri pe jos. Încăperea nu avea aer condiționat, eram zeci de oameni, unii erau pe jos, alții dormeau pe saci. Deja munceam de peste 30 de ore, iar coada nu părea că se mișcă….. Reacția autorităților era că trebuia să fiu pregătit de 5 zile de muncă – unii explicau că nu e problema lor, alții că și ei munciseră la fel de mult. Orele le efectuasem deja, aproape integral, dar nu cred că aveam fizic cum să muncesc 120 de ore. Biroul electoral nu comunica absolut nimic, iar oamenii din sală deveneau tot mai nervoși. A apărut un candidat ca să facă o baie de mulțime în fața televiziunilor, și am auzit încontinuu critici asupra primăriei de sector – cu toate că absolut tot ce se întâmpla în acea clădire era decis de BES. Niște oameni nervoși au zis că lasă sacii și pleacă acasă, și cineva cu ecuson de la biroul electoral le-a zis că au sacii în custodie și că oamenii care au lucrat în secțiile de votare sunt, practic, parteneri pentru biroul electoral. Parteneri. Care munceau de 36 de ore fără pauză, în căldură, și care în câteva cazuri erau pe jos îngrijiți de salvare în clădire. …. După care, s-a întâmplat schimbarea – s-a decis suspendarea procesului. Ceea ce nu a însemnat decât că nu s-au mai predat procese verbale la biroul electoral – sacii tot trebuiau predați la propria lor coadă, în schimbul unor procese verbale. Coadă mult mai haotică de data asta – nu că s-ar fi ținut seama de numerele de ordine până acum. Alt timp pierdut, alte ore irosite, alți nervi – pauza era doar pentru biroul electoral, nu și pentru oamenii veniți cu sacii de voturi. Nu cred că pot transmite în cuvinte atmosfera apăsătoare de disperare de la biroul electoral de ieri. Nu cred că am cum să canalizez într-un articol toți nervii oamenilor călcați în picioare de un sistem care ar fi trebuit să lucreze pentru ei. ….Nu contează câți oameni erau tratați inuman – până și deținuții din închisori au dreptul la paturi și mâncare și să se spele, spre deosebire de cei care și-au petrecut ziua de luni la Amzei. ….” Integral: https://republica.ro

GUVERN- MONUMENTUL EROILOR FRANCEZI- SEBASTIAN LEC“Oboseala lui Toni Greblă. De ce se fură voturi în România anului 2024? ….  Printr-o intervenție televizată și un comunicat al Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, președintele AEP, a acuzat actorii politici care prezintă dovezi cu posibile furturi de voturi și încălcări ale legii că încetinesc procesul electoral. El a spus că eventualele erori au fost provocate de oboseală. Instituția n-a avut nicio reacție față de zecile de documente oficiale prezentate, care conțin indicii că ar fi fost falsificate, iar niciun procuror n-a anunțat declanșarea vreunei investigații independente în cazurile prezentate de candidați sau de alegători. Sunt deja rapoarte ale persoanelor care au votat și nu se regăsesc în listele electorale, dar și zeci de plângeri penale în toată țara. Alegerile din 9 iunie pot deveni în scurt timp cele mai fraudate din România după 1990, dacă reprezentanții autorității electorale refuză să renumere voturile, acolo unde diferențele dintre candidați sunt sub un procent din numărul opțiunilor valabil exprimate. …. „Astfel, dacă aceste activități au fost deja suspendate la nivelul unor circumscripții în cursul zilei de 10.06.2024, vă rugăm ca, la reluarea operațiunilor, activitatea să o desfășurați neîntrerupt până la încheierea procedurilor de centralizare a rezultatelor”, a mai cerut instituția. Cu alte cuvinte, asistăm la o presiune exercitată de Autoritatea Electorală Permanentă pentru încheierea numărătorii, fără a fi luată nicio decizie în ce privește acuzațiile de fraudă, respingându-se rezolvarea lor. ….O fraudă generalizată a aruncat țara în întuneric pentru o perioadă de aproape 50 de ani. ….” Integral: https://spotmedia.ro

Marcel Ciolacu: 'king' sau 'king maker'? Tandem cu Geoană?

“Marcel Ciolacu: ‘king’ sau ‘king maker’? Tandem cu Geoană? …. Surse politice bine informate pariază pe amânarea alegerilor prezidențialelor: “90% – alegeri în noiembrie, prezidențiale cuplate cu parlamentare”. Propunerea a venit de la liberali, chiar public, prin vocea lui Nicolae Ciucă , în timp ce Marcel Ciolacu a rămas încă pe partitura deciziei asumate de coaliție pentru septembrie, dar a introdus un “momentan”. Știe că va fi greu de evitat ridicolul, după ce în urmă cu numai câteva săptămâni mai că nu se jura la televizor că la data prezidențialelor nu se mai umbla. „Cu tot respectul, vă rog mult, eu nu modific datele de alegeri în funcţie de scorul vreunui partid sau al vreunei persoane. Alegerile pentru funcţia de preşedinte sunt în septembrie. Asta vă răspund din funcţia de prim-ministru”, spunea Marcel Ciolacu in 8 mai. Și atunci, dacă tot va fi la loc comanda, măcar să o deconteze în primul rând PNL. Motivele sunt diferite. La PSD este complicată decizia privind prezidențiabilul, iar PNL nu vrea campanie electorală în august și septembrie, luni de vacanță pentru electoratul pe care mizează liberalii. …..Așa că a început jocul la șantaj pentru ca unul dintre partide să clipească. PNL amenință pe surse că iese de la guvernare și atacă alegerile din opoziție lăsând PSD să guverneze minoritar. PSD amenință pe surse cu tandemul Geoană, președinte – Ciolacu, premier. ….” Integral: https://spotmedia.ro

Un bucureștean din S5 a mințit că e din Caracal de rușine că a ieșit Piedone jr. primar

“Un bucureștean din S5 a mințit că e din Caracal de rușine că a ieșit Piedone jr. primar  Cea mai mare spaimă pentru mulți locuitori din Sectorul 5 este să-i întrebe cineva „Bă, tu de unde ești?”. Piedone jr. a fost votat primar de mai puțin de 50.000 de persoane, în timp ce Sectorul 5 are o populație care se apropie de 300.000 de locuitori, deci e explicabil de ce mulți din sector se simt jenați. Faptul că noul lor primar este fiul lui Piedone îi face pe cei din Sectorul 5 să meargă până la a-și nega originile. „Sunt din Caracal!”, a răspuns ferm un bărbat din Sectorul 5 confruntat cu neplăcuta întrebare. După care a scos telefonul și a arătat o poză trucată în Photoshop cu el sub o căruță răsturnată. „Uite, aici sunt eu când s-a răsturnat căruța cu proști în Caracal”, a susținut bărbatul. Alții merg chiar mai departe și nici măcar nu mai recunosc că sunt români. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 13 iunie.„„Ne îndreptăm spre un adevărat tsunami fiscal”. Ce taxe cresc după alegeri”

((Image credit: Getty/wulingyun))Buna dimineata intr-o zi de joi, 13 iunie! Atenţionare cod galben de instabilitate atmosferică în Oltenia, sudul şi estul Transilvaniei, sudul Banatului, jumătatea de nord a Munteniei, sud-vestul Moldovei şi în Maramureş. Sunt vizate judeţele: Harghita, Covasna, Vrancea, Buzău, Prahova, Braşov, Sibiu, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt şi în unele zone ale judeţelor Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Bacău, Hunedoara şi Alba. Aici vor fi averse, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii, căderi de grindină şi descărcări electrice. Cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat în Muntenia, sudul Olteniei şi zona continentală a Dobrogei. Vizate judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, în municipiul Bucureşti, în cea mai mare parte a judeţelor Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău şi în zona continentală a judeţelor Tulcea şi Constanţa. Maximele se vor situa  între 30 şi 34 gr. Bucuresti: 32/19 gr.C.

O farmacistă ia medicamente de pe raft

“Medicamentele, detergenții, biletele de avion și serviciile poștale mențin inflația la nivel ridicat În timp ce prețul făinii a scăzut de la an la an cu 30%, iar cel al uleiului cu 20%, prețurile medicamentelor, detergenților, biletelor de avion și cosmeticelor au explodat, înregistrând majorări de peste 20%. Cel mai mult s-au scumpit medicamentele, cu 24,15%, în mai 2024 faţă de mai 2023, dar şi detergenţii, cu 23,70%, în timp ce biletele de avion s-au scumpit cu 21% de la an la an și cu 41% în luna mai 2024 față de luna decembrie 2023. În ceea ce priveşte mărfurile alimentare, acestea s-au scumpit, în medie, cu 1,24% comparativ cu mai 2023. Cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat la conservele din fructe (10,01%), vin (8,82%) şi alte produse alimentare (8,67%). …Faţă de luna aprilie 2024, cel mai mult s-au scumpit margarina (2,14%), fructele proaspete (1,51%) şi cartofii (1,48%).  …. Faţă de luna precedentă, în mai 2024, tutunul şi ţigările au costat mai mult cu 1,30%, detergenţii au consemnat un plus de 1,01%, iar articolele chimice au fost mai scumpe cu 0,74%. Potrivit INS, la această categorie ieftiniri s-au înregistrat la gaze, 7,95%, combustibili, 0,99% şi la energia electrică, de 0,84%. În ceea ce priveşte serviciile, în ultimul an cel mai mult au crescut tarifele pentru serviciile poştale cu 26,57%, serviciile de transport aerian (21,37%) şi apă, canal şi salubritate – plus 15,48%. Nu s-au înregistrat ieftiniri. ….” Integral: https://adevarul.ro

Vârtej în care sunt atrase multe bancnote de euro

„Ne îndreptăm spre un adevărat tsunami fiscal”. Ce taxe cresc după alegeri .... Ultimele alegeri din acest an au loc pe data de 8 decembrie, când se va vota componența Parlamentului, iar Legea care majorează taxele și impozitele românilor va intra în vigoare în ianuarie 2025. În plus, potrivit informațiilor obținute de „Adevărul”, nu este exclusă creșterea TVA, majorarea impozitului pe cifra de afaceri a microîntreprinderilor, precum și introducerea impozitului progresiv pe veniturile persoanelor fizice. …. „Impozitele pe clădiri și terenuri vor crește. Plafonul maximal va fi eliminat, ceea ce va permite autorităților locale să ajusteze taxele în funcție de nevoi. Pentru clădirile rezidențiale, taxa minimă va fi de 0,1% (față de intervalul actual de 0,08%-0,2%), iar pentru cele nerezidențiale de 0,5% (față de intervalul actual de 0,2%-1,3%). În ce privește baza de impozitare, valoarea impozitelor pe proprietăți va fi stabilită în funcție de valoarea de piață actualizată a acestora, bazată pe studiile de piață realizate de Uniunea Națională a Notarilor Publici din România (UNNPR). Aceasta va duce la creșteri semnificative ale taxelor pentru proprietarii de imobile, reflectând mai fidel valoarea reală a proprietăților”, a declarat Milcev pentru „Adevărul”. …. La rândul său, analistul economic Adrian Negrescu a declarat că majorarea taxelor în 2025 este o certitudine. Creșterea taxelor în 2025 devine o certitudine pe măsură ce ne adâncim în deficit, în împrumuturi, în datorii. Nota de plată a exceselor bugetare din ultimii 3 ani va fi una extrem de piperată și va fi livrată atât populației cât și firmelor prin intermediul unor taxe mai mari pe tot ceea ce deținem, de la case la mașini și pe tot ceea ce consumăm – de la alimente la servicii. Prorogată anul trecut, noua formulă de calcul a impozitelor pe locuințe va deveni realitate, cu siguranță. În esență, nu vom mai plăti impozit în funcție de suprafața apartamentului sau a casei ci în funcție de valoarea de piață, stabilită în baza unui studiu imobilar. Iar asta va însemna taxe de cel puțin 2 dacă nu 3 ori mai mari mai ales pentru cei care locuiesc în zone centrale sau au case scumpe. Și pentru mașină vom plăti mai mult, pentru că statul va taxa mașinile de acum încolo și în funcție de vechime și gradul de poluare, nu numai în privința capacității cilindrice. În condițiile în care peste 70% din parcul auto din România are o vechime mai mare de 10 ani, e posibil ca majoritatea celor care dețin o mașină să plătească impozite cel puțin duble față de cele din prezent. Că vor fi aplicate de la 1 ianuarie sau de la 1 iulie 2025 rămâne de văzut. Legea spune că nu poți impune modificări de taxe decât cu o marjă de 6 luni până la aplicarea acestora. Dar ne-am obișnuit, în ultimii ani, ca această prevedere de bun simț să fie încălcată de autorități, a explicat pentru „Adevărul” analistul economic Adrian Negrescu. ….” Integral: https://adevarul.ro

“Dezechilibre tot mai mari în sistemul energetic – cauza căderilor majore de curent / Eolienele au ajuns aproape de un maximum tehnic posibil  ​Parcurile eoliene și fotovoltaice au ajuns să reprezinte un sfert din capacitatea netă instalată în energie, se arată în ultimul draft al strategiei energetice, obținut și analizat de către HotNews.ro. Potrivit acestuia, investițiile tot mai mari în regenerabile creează presiuni și duc la dezechilibre tot mai mari în sistem. Dezechilibrele pot genera “declanșări în cascadă ale liniilor electrice, care pot conduce la „ruperea” sistemului energetic european în mai multe subsisteme sau chiar la apariția stării de blackout (n.red. pană majoră de curent)”, se precizează în document. …. Eolienele – aproape de limita maximă pentru funcționarea în siguranță a sistemului energetic În anul 2023, puterea instalată în centralele electrice eoliene a fost de 3.027 MW sau 16% din capacitatea netă instalată. Însă acestea contribuie cu doar 13% la producția de electricitate totală, din cauza variabilității. Puterea instalată în prezent în centrale eoliene este aproape de un maximum tehnic posibil pentru funcționarea în siguranță a sistemului energetic național, în configurația sa actuală. Piața de echilibrare este pusă în dificultate de variabilitatea ridicată a surselor de energie eoliene. Din datele Transelectrica, există contracte de racordare pentru eoliene de circa 1.895 MW, care nu au stabilite termene de punere în funcțiune. În ceea ce privește energia fotovoltaică, la începutul anului 2024, puterea instalată netă din surse solare era de 1.624 MW, în creștere față de 1.185 MW în 2023. Astfel, centralele fotovoltaice constituiau 8% din capacitatea netă instalată în 2023. Însă din cauza variabilității, această sursă de energie a contribuit cu doar 3% din producția totală de energie. Piața de echilibrare este mai puțin solicitată de variațiile de producție în centralele fotovoltaice, care au o funcționare mai predictibilă spre deosebire de centralele eoliene. ….” Integral: https://economie.hotnews.ro

“România vrea un ritm mai scăzut decât cere UE pentru înverzirea energiei / 2035 – Un nou termen pentru reactoare mici modulare  România intenționează să își stabilească propriul ritm pentru îndeplinirea obiectivelor de decarbonare, făcând abstracție de solicitările Comisiei Europene legate de tranziția către energia verde, reiese din ultima variantă a proiectului de strategie energetică elaborat de Ministerul Energiei, document consultat de HotNews.ro, care încă nu este public. O contribuție importantă în producția de energie cu emisii scăzute de carbon o vor avea reactoarele mici modulare, însă strategia stabilește construirea lor până în 2035, față de 2029 – ultimul termen cunoscut. Tranziția către energia verde va fi făcută în România „în funcție de necesitățile economice, sociale și de securitate, asigurându-se o disponibilitate continuă a energiei, inclusiv în situații de stres ale sectorului energetic, la prețuri accesibile pentru populație și companii”, se arată în proiectul de strategie energetică. „Așadar, reducerea capacității de generare pe bază de cărbune se va realiza într-un ritm care nu aduce atingere imperativelor economice, sociale și de securitate energetică”, se mai precizează în document. Comisia cere o pondere de 41% energie regenerabilă până în 2030, România vrea până în 2035 Potrivit documentului, în ceea ce privește ponderea energiei regenerabile în consumul final brut de energie, România și-a asumat o pondere de 41,1% în 2035, respectiv 86,1% în 2050. Acestea sunt și țintele stabilite în varianta revizuită a Planului Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2023-2030 (PNIESC), care ar urma să fie trimis Comisiei Europene. ….” Integral: https://economie.hotnews.ro

Computer Hope Guy“Radiografia agriculturii românești, de la banii pierduți prin mărunțirea terenurilor, la „mega-ferme”  … La final de februarie, Parlamentul European adoptase așa-numita „lege pentru refacerea naturii”, dar o lună mai târziu, opt state membre își retrăseseră susținerea. Detractorii spuneau că va afecta negativ sectorul agricol, din moment ce acordul presupunea investiții pentru susținerea biodiversității, prin măsuri care ar fi crescut prețul produselor, în timp ce bunurile extracomunitare ar fi rămas ieftine. Unda de șoc a ajuns și în România, unde fermierii și transportatorii au protestat în mai multe orașe. Politicile UE au fost însă doar o parte din țintele lor. Erau nemulțumiți și din cauza concurenței pe care exportatorii de cereale din Ucraina o fac agricultorilor români, așa cum a explicat Panorama. Dar și pe fondul modificărilor fiscale de la finele anului trecut. Cereau neimpozitarea subvențiilor și simplificarea procedurilor de acordare, eliminarea impozitului pe profitul reinvestit sau acordarea de credite garantate, plafonarea RCA și creșterea plafonului de venit la un milion de euro pentru impozitarea microîntreprinderilor. Deși, fără agricultură, orașele României nu ar avea ce mânca, importanța domeniului este puțin înțeleasă. La fel ca în multe părți din Europa, agricultura noastră este de subzistență: mulți producători mici și medii și doar o fracțiune de ferme gigantice. …. Cursa veniturilor nu este la fel de strânsă precum cea a cantităților. Spre exemplu, în 2021, România exporta ca tonaj 58% din totalul Franței, dar obținea doar 51% din venituri, față de țara vestică. Anul următor, pentru fiecare patru tone de cereale vândute de România, Franța comercializa zece. Dar, la fiecare euro încasat de o fermă franceză, una românească făcea doar 0,38 de cenți. Aceleași date relevă faptul că porumbul, grâul și alte asemenea bunuri pleacă din România mai degrabă spre țări extracomunitare – circa două treimi, în 2022. În schimb, mai mult de jumătate din cerealele franțuzești, aproximativ 17 milioane de tone, au avut ca destinație alte state europene, în același an. …. Puțin peste jumătate din suprafața României este folosită pentru agricultură: 126.700 de kilometri pătrați, conform datelor Eurostat. Pe lângă celelalte țări din afara zonei euro (Bulgaria, Cehia, Letonia, Lituania, Polonia și Ungaria), România are a doua cea mai mare pondere a suprafețelor agricole, raportat la suprafața totală a țării – 53%. Doar Ungaria ne depășește la acest capitol, cu două procente.  În țară, sunt aproape trei milioane de ferme care se diferențiază între ele prin magnitudine, când vine vorba de suprafață și producție. ….” Integral: https://panorama.ro

“DNA se ocupă, mai nou, și de evaziune fiscală / Noi competențe introduse prin Legea Ciolacu-Ciucă  Direcția Generală Anticorupție (DNA) are noi competențe, introduse prin Legea Ciolacu Ciucă (126/2024) care îi scapă de închisoare pe evazioniști. Astfel, DNA se va ocupa de anumite tipuri de infracțiuni dacă, indiferent de numărul infracţiunilor concurente, s-a produs o pagubă materială mai mare de 10 milioane de lei. ….În plus, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pot efectua urmărirea penală cu privire la infracţiunea de spălare a banilor, inclusiv autonom, dacă banii, bunurile şi valorile care au făcut obiectul spălării banilor provin din săvârşirea infracţiunilor date în competenţa aceleiaşi direcţii. Care sunt infracțiunile de care se va ocupa DNA și ce riscă cei investigați Infracțiunile la care face referire Legea 126/2024, așa cum vedem, sunt cele din Legea 241/2005 (precizăm că unele sunt noi, deoarece este modificat chiar acel act normativ). 1. Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi sau cu amendă stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat. În plus, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi sau cu amendă asocierea în vederea săvârșirii acelei fapte. 2. Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi sau cu amendă următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: ….” Integral: https://economie.hotnews.ro

Românii au votat liniștea. Un duopol PSD-PNL în raport cu care nu mai există contra-puteri <span style="color:#990000;">Interviu</span>“Românii au votat liniștea. Un duopol PSD-PNL în raport cu care nu mai există contra-puteri Interviu  Dedemocratizarea a ajuns la un punct maxim, care s-ar putea să golească de competiție autentică și următoarele momente electorale din 2024. E un duopol PSD-PNL în raport cu care nu mai există contra-puteri semnificative, nici instituționale, nici politice, remarcă politologul Alexandru Gussi. În ceea ce privește peisajul vestic, marcat de o creștere semnificativă a extremei drepte, mai ales în state puternice ca Franța și Germania, profesorul Gussi observă că, în pofida diferențelor între diferite partide de la dreapta radicală, discursul contestatar în raport cu bilanțul actualei Comisii e net majoritar. Asta ar trebui să ducă, spre exemplu, măcar la schimbarea actualei președinte a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, spune acesta. ….Dacă ne uităm la cifre, vedem că cele două grupuri parlamentare care conțin suveraniști, euro-sceptici și partide care pot fi calificate ca fiind de extremă dreaptă, totalizau acum 5 ani 18 procente la nivelul Parlamentului European, azi au puțin peste 24. În cifre absolute a identificat cel puțin 180 de eurodeputați considerați de extremă dreapta. Creșterea este semnificativă, e un semnal dat de electoratul de la nivelul UE, dar fără consecințe instituționale automate. În plus, nu toată lumea are aceeași definiție cu privire la încadrarea unui partid ca fiind de extremă dreaptă sau nu, e însă important să amintim că, în funcție de această încadrare, ajungem la concluzii net diferite. Spre exemplu, dacă nu i-am pune în această categorie pe euroscepticii din grupul conservator-reformist, analiza votului din țări aflate printre primele ca mărime în EU, Italia și Polonia, nu ar duce spre ideea unei ascensiuni semnificative a extremei drepte, ci doar a celor care se declară suveraniști. Este însă evident că, din punctul de vedere al raportului cu instituțiile UE, să spunem Bruxelles-ul, s-a exprimat un mesaj critic al unei majorități a alegătorilor europeni. De la dreaptă naționalistă la o parte a dreptei de guvernare, la care trebuie să adăugăm și extrema stângă și chiar o parte a stângii de guvernare, acest discurs contestatar în raport cu bilanțul actualei Comisii e net majoritar. Asta ar trebui să ducă, spre exemplu, măcar la schimbarea actualei președinte a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.  Dar viitorul UE nu depinde atât de alegerile europene, cât mai ales de dinamica politică din principalele țări, ca demografie și influență economică, ale UE: Germania, Franța, Italia, Spania, Polonia, Olanda. Guvernele acestor țări au viziuni greu de conciliat despre cum ar trebui să arate acest viitor, de unde și dificultatea de a răspunde realității unui electorat de la nivelul UE care, fără a fi antieuropean, nici nu mai are o ideea clară despre ceea ce înseamnă a fi european și care este sensul proiectului european. ….” Integral: https://spotmedia.ro

La pupitru: președintele de onoare partidului francez de extremă-dreapta Rassemblement National (RN), Marine Le Pen. Alături, președintele RN, Jordan Bardella. Paris, 9 iunie 2024.

“Cine va conduce Europa? Centrul rezistă. Populiștii de dreapta în ascensiune In ciuda titlurilor de prima pagină a ziarelor despre ascensiunea dreptei populiste, cum e cazul Franței, e de observat că cele trei mari grupuri politice din fruntea Parlamentului European au rămas aceleași: popularii (centru dreapta), social-democrații (centru stânga) și Renew (liberali, centru). Grupul de centru-dreapta al Partidului Popular European (PPE) s-a clasat pe primul loc – așa cum a făcut-o la fiecare alegeri europarlamentare din 1999 – cu un număr estimat de 184 de deputați într-un Legislativ cu 720 de locuri. Aceasta după ce votanții din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au mers la vot între 6 și 9 iunie. În baza rezultatelor preliminare, Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților (S&D) s-a clasat pe locul al doilea, cu o estimare de 139 de membri ai Parlamentului European (eurodeputați). Renew, de orientare liberal-centristă, s-a clasat pe locul al treilea, cu un număr estimat de 80 de eurodeputați. Dintre cele trei, PPE a fost de fapt singurul grup politic major care a câștigat în popularitate – celelalte au pierdut sprijin în comparație cu alegerile anterioare din 2019. Pe scurt, partidele de centru rezistă. Deocamdată. …. Dreapta populistă înregistrează victorii, dar sunt ei câștigători?  Dreapta populistă a făcut cu siguranță progrese. Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR) a câștigat locuri. Are acum 73. În acest grup se regăsesc Frații Italiei ai premierului italian Giorgia Meloni, partidul polonez Lege și Justiție (PiS), care a dat președinte și premier, Democrații Suedezi și partidul spaniol Vox. Grupul politic aflat și mai la dreapta, Identitate și Democrație (ID) al Marinei Le Pen din Franța și al Partidului Libertății din Austria (FPO), ar fi crescut și el dacă nu ar fi fost dat afară Alternativa pentru Germania (AfD) în urmă cu câteva săptămâni. Un membru marcant al partidului german de extremă dreapta a minimalizat rolul trupelor SS în epoca nazistă și cel De-al Doilea Război Mondial. Radicalii din Alternativa pentru Germania au obținut 15 mandate, cu șase mai mai multe decât în 2019. În unele state membre, populiștii s-au descurcat deosebit de bine. Partidul Marșul Național al lui Marine Le Pen a triumfat în Franța, terminând cu peste 15 puncte procentuale în fața coaliției de partide centrist/liberale a președintelui francez Emmanuel Macron. De asemenea, FPO s-a clasat pe primul loc în sondajele din Austria. …. Ce impact va avea noul Parlament? Este probabil că preferința spre dreapta a votanților europeni va afecta anumite domenii în viitor mai mult decât altele. De exemplu, Parlamentul European ar putea deveni mai puțin ambițios în ceea ce privește problemele de mediu și mai strict în ceea ce privește chestiunile legate de migrație. …” Integral: https://romania.europalibera.org

“The Atlantic: De ce se împacă Rusia atât de bine cu războiul  …. În ciuda prețului dureros în vieți umane, estimat de grupul britanic Defence Intelligence ca putând fi și de 500.000, și a izolării aproape totale de Vest, societatea rusă nu a intrat în colaps. Din contră, pare chiar că funcționează mai bine ca înainte de război, trădând indiciile unei coeziuni sociale cândva greu de sesizat. O explicație pentru acest paradox – o înflorire națională pe fondul unei calamități în desfășurare – ar putea fi aceea că, spre deosebire de statele occidentale care sunt concepute pentru a deservi interesele cetățenilor proprii, societatea rusă funcționează cu un unic obiectiv în minte: să deservească interesele statului său beligerant. Fiind o autocrație rigidă încă de când țara a scos prima oară capul de sub stăpânirea mongolă în secolul 15 și trecând inclusiv prin șapte decenii de totalitarism în secolul 20, sistemul de guvernare al Rusiei nu a cunoscut nicicând o separare efectivă a puterilor în stat. Mai toată istoria lui acest stat nu a permis aproape nici un fel de dezbatere politică ori dizidență autentică, iar sistemul lui judiciar nu a făcut nimic altceva decât să ștampileze automat deciziile conducătorilor. Copil fiind în ultimii ani ai URSS-ului, țin minte cum ni se inculca la școală ideea că individul și drepturile individuale nu au nici o valoare: „Я” [„ia” – n.trad.], pronumele rusesc care înseamnă „eu”, ni se spunea, „e ultima literă a alfabetului”. Această subjugare în raport cu colectivul personificat de statul rus e motivul pentru care Putin a fost în măsură să mobilizeze atât de ușor societatea rusă la război. Înainte de invazie un sfert din ruși considerau deja că statul are dreptul să-și urmeze interesele chiar și în detrimentul drepturilor individuale. După mai bine de doi ani de carnagiu susținerea publică pentru războiul contra Ucrainei e undeva pe la 75%, conform sondajelor. Și atunci, cine-l poate opri pe autocratul rus? În vremurile de pace conformismul, nepotismul, statul de drept șubred și corupția nu inspiră inovația și inițiativa care îi sunt necesare dezvoltării economice. Însă când vine războiul, Rusia începe brusc să zbârnâie. Înseși acele lucruri care trag Rusia în jos în vreme de pace – autoritarismul rigid, sistemul de guvernare centralizat, ordonat de sus în jos, mașinăria de represiune și economia planificată – se transformă în avantaje în vreme de război, întrucât îi permit guvernului să mobilizeze rapid și fără menajamente societatea și industria pentru a deservi efortul de război, compensând astfel înapoierea tehnologică și atomizarea socială care caracterizează în timpuri normale țara. ….” Integral: https://www.hotnews.ro

Lupta lui Piedone jr. abia începe. După alegeri are de învăţat o poezie pentru serbare

“Lupta lui Piedone jr. abia începe. După alegeri are de învăţat o poezie pentru serbare  Partea cu câștigarea alegerilor pentru primăria Sectorului 5 a fost aia ușoară pentru fiul lui Piedone. Greul abia acum începe pentru el: peste mai puțin de 10 zile are serbarea de final al clasei a IV-a și are de învățat o poezie.  ….„Nici nu mă pot bucura de victoria de la primărie, că am de tocit două strofe din ceva poezie dubioasă de Eminescu”, a oftat Vlad Piedone. ….Vlad Piedone e însă onest și recunoaște cu modestie că nu are capacitatea intelectuală a tatălui său. „Tata e un geniu, nu mă pot eu compara cu el, că a terminat liceul la doar 32 de ani. Eu nu sunt chiar la nivelul lui, recunosc, dar până la 40 de ani sper să-l termin și eu”, își face curajul noul edil al Sectorului 5. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 12 iunie.„Numărul „specialilor” a crescut în luna mai. Pensia medie a magistraților a ajuns la 24.552 lei”

summer solstice

Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 12 iunie! Codul portocaliu de caniculă este valabil  în sud-estul Olteniei, sudul și estul Munteniei și în partea continentală a Dobrogei. Aici avem temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, cu maxime între 35 și 37 gr. Evident că indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. În cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei, partea continentală a Dobrogei și în sudul Moldovei, se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, cu maxime între 35 și 37 gr, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Bucuresti: 33/20 gr.C.

“Politicienii spun că o ducem bine, dar micul dejun s-a scumpit cu 55% într-un an  …. În hârtiile oficiale, economia „duduie”. PIB-ul României a ajuns în 2023 la cel mai mare nivel din istorie, peste 1.600 miliarde de lei, numărul românilor aflați în sărăcie extremă a scăzut cu 855.000 în 2023 față de 2022, iar rata inflației e în scădere. Dacă rata inflației pentru 2023 a fost de 10,4%, în martie 2024 a scăzut la 6,6%, de la 7,7%, cât s-a înregistrat în februarie 2024.  De asemenea, potrivit Institutului Național de Statistică (INS), câştigul salarial mediu brut pe economie în luna martie 2024 a fost 8.502 lei şi cel net, 5.185 lei. …. Deși oficial rata inflației pentru 2023 a fost de 10,4%, o analiză arată, de exemplu, că micul dejun s-a scumpit cu 55% într-un an. Costul produselor de bază care alcătuiesc un mic dejun tipic s-a majorat cu 55% într-un singur an, în urma unor creşteri majore ale preţurilor la cacao şi carne de porc, conform celui mai recent indice al produselor de bază pentru micul dejun realizat de platforma de tranzacţionare şi investiţii eToro. Un alt motiv pentru scumpirile multor alimente este taxarea suplimentară a produselor cu conținut ridicat de zahăr, decisă de Guvern de la 1 ianuarie 2024. Concret, începând cu 1 ianuarie 2024, cota de TVA aplicabilă pentru produse alimentare ce conţin zahăr adăugat, care au o proporţie de zahăr mai mare de 10g/100g de produs, a crescut de la 9% la 19%. Rata de creştere a preţurilor la alimentele de bază pentru micul dejun a depăşit dramatic avansul de 5,9% al indicelui preţurilor de consum din România (IPC) sau creşterea de 2,07% a preţurilor la alimente pe parcursului aceleaşi perioade, ceea ce indică faptul că în continuare consumatorii se vor confrunta probabil cu presiuni suplimentare asupra preţurilor. ….” Integral: https://newsweek.ro
Un calculator peste mai multe bancnote de lei“Năsulea: Avem un număr exagerat de mare de bugetari. E nevoie de o reformă masivă  Christian Năsulea, profesor de economie mondială, a atras atenția că avem foarte multe probleme de rezolvat în economie, un deficit bugetar uriaș și un număr exagerat de mare de angajați la stat.  Problema de ansamblu a țării noastre ține de viteza cu care ne împrumutăm, de faptul că lucrăm cu un deficit bugetar care e extraordinar de mare, e mult peste limitele pe care ni le impune apartenența la UE. Și acești parametri, care nu sunt favorabili României, au toate șansele să producă probleme majore pe termen mediu. Anul viitor, practic, ar trebui să vedem unele dintre consecințele negative ale acestor decizii politice care au fost luate în special cu scop electoral”, a declarat Christian Năsulea la B1 TV. ….Avem o problemă foarte mare cu numărul extrem de mare de angajați în sectorul public, disproporțiat de mare raportat la dimensiunea economiei țării și raportat la populația României, problemă care ne e semnalată atât de specialiștii din România, cât și de instituțiile internaționale. Când vom vedea reduceri de costuri în sectorul bugetar care să țină de resursa umană, dar și de alte surse de risipă, (…) lucrul acesta va consolida foarte mult încrederea partenerilor noștri străini în potențialul țării noastre, ceea ce ar putea, eventual, să ne salveze de la toate măririle de taxe. (…) ….” Integral: https://adevarul.ro
Un ciocan de judecător peste multe bancnote de 200 de leiNumărul „specialilor” a crescut în luna mai. Pensia medie a magistraților a ajuns la 24.552 lei Numărul beneficiarilor de pensii speciale a crescut în luna mai, cei mai mulți dintre cei 11.541 fiind foști magistrați, a căror pensie medie a ajuns la 24.552 lei, potrivit datelor CNPP. Numărul beneficiarilor de pensii speciale a fost, în mai 2024, de 11.541 persoane, în creştere cu 70 de persoane comparativ cu luna anterioară, cei mai mulţi (5.641) fiind beneficiari ai Legii 303/2022 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP). În cazul beneficiarilor Legii 303/2002 s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, de 24.552 lei, din care 21.540 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 6.803 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat. Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat, în luna mai, 789 de persoane. Pensia medie era de 6.663 de lei, din care 3.137 de lei suportaţi de la bugetul de stat. În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 859 de persoane, pensia medie ridicându-se la 5.725 de lei (3.258 de lei de la bugetul de stat). …. Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 658 de persoane, media fiind de 9.870 de lei, din care 3.135 lei cota suportată din bugetul de stat. De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 2.221 de pensionari, pensia medie fiind de 6.339 de lei, din care 3.479 de lei suportaţi din bugetul de stat. ….” Integral: https://adevarul.ro

“Euro și băncile europene, primele victime ale ascensiunii populismului  Ascensiunea dreptei populiste, deși previzibilă, părea să nu aibă efecte economice imediate, însă înfrângerea partidelor lui Macron și Scholz a lovit moneda unică și bursele din Franța și Germania. …. Indicele pieței bursiere din Franța, CAC 40, a coborât în primele ore după deschiderea pieței cu mai mult de 2,2%, influențat de scăderea acțiunilor băncilor BNP și Société Générale, care au pierdut aproape 6% din valoare. Indicele bursei germane, DAX, a coborât cu 0,75%, continuând o tendință de scădere, observată și la băncile mari Commerzbank și Deutsche Bank. Este însă posibil ca această evoluție a acțiunilor băncilor franceze și germane să fie influențată și de reducerea dobânzii de politică monetară, care afectează câștigul din obligațiunile suverane. Aceste reacții imediate ale piețelor financiare descriu îngrijorarea privind evoluția economiilor europene, în contextul unei influențe masive a populismului asupra politicilor economice. Un Parlament European polarizat și mai fragmentat ar putea influența semnificativ nu doar politicile privind imigrația, clima sau continuarea integrării europene, ci și alocarea resurselor bugetare. Analiștii piețelor financiare se așteaptă ca PPE să poată construi o majoritate cu extrema dreaptă, însă nu exclud concesii importante pe care partidul lider va trebui să le facă pentru a domina situația. Politicienii români ar trebui să urmărească atent evoluțiile viitoare, întrucât ascensiunea extremei drepte în țările care sunt contributoare nete la bugetul european ar putea avea ca efect un impuls pentru restrângerea finanțărilor și o invitație la austeritate bugetară. Alternativa pentru Germania (AfD) a candidat în aceste alegeri în care a învins partidul cancelarului Olaf Scholz cu lozinca „banii noștri din impozite să rămână pentru poporul nostru”. De altfel, AfD a depus chiar un recurs de urgență la Curtea Constituțională Germană, în care a susținut că fondul european NextGenerationEU (NGEU) a încălcat tratatele UE – fără succes, deocamdată. Ascensiunea populiștilor poate avea însă și unele efecte benefice pentru economiile statelor europene. Unii analiști se așteaptă la o relaxare permanentă a regulilor privind ajutorul de stat, ceea ce ar conveni multor economii europene. ….” Integral: https://revista22.ro

Computer Hope Guy“Chiar ne trebuie atât de des mașina în oraș sau e o problemă de mentalitate? …. Conform hărții de mai sus, România este una dintre țările cu cel mai mic indice de motorizare (numărul de mașini personale, raportat la mia de locuitori) din Uniunea Europeană. La o primă privire, putem observa o tendință valabilă pe tot întinsul continentului: chiar și în țările cu o rată mare a motorizării, ea este concentrată în afara centrelor urbane, mașinile deservind în special zonele fragmentate, formate din multe așezări de mici dimensiuni. În România, situația este inversă: 20% din parcul auto este concentrat în București, deși numai aproximativ 12% din populația țării trăiește acolo, pe doar 0,01% din suprafața națională. În termeni concreți, în București sunt 1,5 milioane de mașini la 2 milioane de locuitori. Evident, nu toți oamenii care trăiesc în București au asta menționat în buletin, prin viză de flotant. Dar nici toate mașinile care circulă în oraș nu sunt din București. …. Transportul public bucureștean este punctul sensibil în discuția încinsă despre parcări și mobilitate urbană. Percepția, deseori, e că nu e destul și că nu e suficient de bun. Sau, cel puțin, nu e ca în Vest. Dacă ultima parte e mai degrabă subiectivă și poate diferi de la om la om, iată, însă, cum arată o comparație a rețelei de transport în comun din București și din alte orașe europene de dimensiuni similare.

Din aceste două borne cantitative (dimensiunea flotei de transport în comun și relația inversă dintre densitatea populației și indicele de motorizare), rezultă că Bucureștiul este ceea ce s-ar numi o anomalie statistică. Cu alte cuvinte, vedem cum o rețea de transport similară cu a altor orașe de aceeași dimensiune rezultă în indici de motorizare complet diferiți. Această concluzie ne sugerează că o parte însemnată a problemei stă în mentalități și cum ne raportăm la orașele în care trăim. ….” Integral: https://panorama.ro

“Cine sunt românii din diaspora care au trimis partidul SOS al Dianei Șoșoacă în Parlamentul European  Aproape 15% dintre bărbații români din țările OCDE lucrează în construcții, în timp ce alți 10% lucrează în fabricarea de vehicule și mașini. Agricultura (cultură și producție animală) angajează aproximativ 3,5% din emigranții români, iar o pondere similară lucrează în transportul terestru. În schimb, aproape 17% dintre românce lucrează în sectoare legate de sănătate: mai mult de una din zece românce lucrează în sănătate, 4% în activități de îngrijire rezidențială și 3% în gospodării ca personal casnic. Această concentrare subliniază importanța sectorului sănătății și îngrijirii pentru diaspora românească în OCDE. Confirmând constatările anterioare, comerțul cu amănuntul este unul dintre principalii angajatori ai româncelor. Analiza la nivel de țară relevă o eterogenitate izbitoare. De altfel, în țări precum Marea Britanie și Austria aproximativ unul din cinci români lucrează în locuri de muncă înalt calificate. În schimb, în ​​Spania și Italia, doar 5% dintre emigranții români dețin ocupații cu înaltă calificare. În Franța și Canada, însă, peste o treime și, respectiv, două treimi dintre români sunt fie manageri, fie profesioniști, fie tehnicieni. În mod similar, în timp ce în medie în țările OCDE, o pătrime dintre emigranții români lucrează în ocupații elementare, această proporție crește la 38% în cazul Spaniei. În mai multe țări, emigranții români satisfac nevoia de muncă, în special pentru forța de muncă necalificată în unele țări din Europa de Sud. Studiile vorbesc despre o întreagă rețea informală de vânători de capete români în țări precum Italia, care vizează recrutarea de forță de muncă ieftină necalificată din România, care lucrează adesea în economia informală. Eterogenitatea în principalele țări gazdă rămâne mare: De exemplu, în Italia și Spania segmente mari ale populației emigrante românești lucrează în agricultură – respectiv 9% și, respectiv, 12% și în activitățile gospodăriilor în calitate de angajatori – 15% și 12% . În Belgia și în Regatul Unit, în schimb, aproximativ 23%, respectiv 11% dintre români lucrează în activități administrative și de servicii de asistență. Muncitorii români sunt importanți în industria prelucrătoare din Germania și Austria, în timp ce în Canada oferă – mai mult decât în ​​orice altă țară – o contribuție semnificativă la sistemul educațional. …. În ciuda suprareprezentării emigranților români în locuri de muncă slab calificate, un număr deosebit de mare de medici și asistenți medicali români practică în țările OCDE. Peste 45.000 de asistenți medicali născuți în România și alte zeci de mii de medici născuți în România au locuit în țările OCDE. România s-a clasat în mod constant printre primele 25 de țări de origine pentru numărul de medici și asistenți medicali născuți în străinătate care lucrează în țările OCDE, alături de India, China, Germania, Regatul Unit, Filipine și o serie de alte țări. Circa un medic din trei din România a emigrat, față de aproximativ 20% în urmă cu 10 ani. …..” Integral: https://www.hotnews.ro

“De la sindromul Agamiță la doamna Gabriela Dandanache .… Știind ce pățește cine nu suflă în ciorbă, doamna Firea a suflat de rândul acesta, cu nădejde, în iaurt. Concret, s-a înscris, pe de o parte, să candideze la Primăria Generală, iar, pe de altă parte, a ocupat o poziție eligibilă pe listele europarlamentare. Știți ce imagine trezește în închipuirea mea postura domnului Ciolacu? Aceea a unui Moș Crăciun care le vestește copiilor care n-au primit trenulețul, că are pregătită pentru ei o mașinuță, iar fetițelor care n-au primit ursulețul, că le-a pregătit deja câte un muțunache. Adică, cine a pierdut Primăria Capitalei acela pleacă la Bruxelles, ca premiu de consolare. Poți zice că nu-i OK? La o adică, avea tot dreptul domnul Ciolacu s-o înscrie pe Gabi „și colo, și dincolo” (expresia lui Agamiță), dar să candidezi la primăria din București cu gândul că planul B este la Bruxelles, asta nu mi se pare nici moral, nici etic și nici corect, cel puțin față de PE. Gândesc că Europa așteaptă ca România să-i fi trimis la Parlamentul European pe cei mai buni și mai potriviți reprezentanți ai partidelor sale, capabili să susțină acolo conceptul ideologic și doctrinar al respectivelor partide, nu pe cei care, respinși fiind la București, trebuie aciuați în altă parte, eventual chiar la Bruxelles, unde e leafa plătită în euro. Nu intru în detalii și nu mă întreb ce calități deosebite profesionale și politice ale doamnei Firea l-au motivat pe Ciolacu s-o așeze într-o poziție de top de pe lista pentru PE. Dar nici nu observ că ar recomanda-o acolo domnul Ciolacu pentru altceva, decât numai pentru calitatea ei de perdantă (a doua oară) a alegerilor la primăria capitalei, în fața aceluiași (a doua oară) Nicușor Dan. Aferim! Căci, stimați prieteni, dacă atunci când Gabriela Firea fusese respinsă pentru prima oară la capitală, liderul de partid a socotit corect s-o recompenseze cu înființarea unui minister de unică folosință, iar acum, după a doua respingere, tot la capitală, o recompensează cu trimiterea la Bruxelles, apoi nu mi se pare că șchioapătă etica și morala numai în ograda respectivei doamne G.F., ci neapărat și la Curtea respectivului domn M.C. Vi se pare altfel? …. Căci ce așteaptă PE din partea României? Așteaptă să trimitem acolo personalități integre, cărora partidele din România le încredințează misiuni europene, contând că vor ști să susțină atât principiile ideologice și doctrinare ale formațiunii, cât și propria viziune politică a celui ajuns atât de sus, într-un înalt for european. Iar noi pe cine-i trimitem? Trimitem o doamnă în varianta „planul B”, dezagreată de propriii ei alegători, o arivistă care dă din coate că să ajungă cât mai sus, la stupul plin cu miere, în orice caz mai plin decât altele la care râvnesc cei ce dau din coate. ….” Integral: https://spotmedia.ro

Imagine ilustrativă

“Ce-om fi învățat după prima rundă de alegeri? Primele concluzii. Mai avem două reprize ….. Am simțit multă disperare în unele alegeri locale, e disperarea din orașe medii și mici unde altceva decât ascensiunea prin public-privat nu mai e posibil. Cum îmi spunea un mic om de afaceri, „bă, trebuie să-l angajez și eu pe fii-meu pe undeva, termină facultatea, ce fac cu el, m-am băgat la partid”. Capitalismul ultraproductiv e legendă. Bătălia e pe un capitalism rentier care e undeva prin spatele primarilor, pe după numiri de partid, pe după consilii locale și județene. Sunt localități unde practic s-a votat pro și anti vreun PUZ, vreo autorizație de construire aberantă.  Nicușor Dan a luat-o în brațe pe aia cu „mafia imobiliară” pentru că a simțit corect, alegerile locale în orașele mari sunt despre cine și unde își face următorul bloc. Însă am mai văzut luptă antimafie la viața mea. Se mătură clănulețe și măfiuțe mici, ăia care susțineau alde Piedone, Firea etc. Rămân mastodonți și fonduri de investiții să facă legea. …. Anunțul lui Nicușor Dan cu un referendum care să mute din puterile sectoarelor la centru e un pariu interesant și oarecum necesar, Bucureștiul are prea mare autonomie de sector. … Europarlamentarele n-au existat. Nu numai din cauza alianței împotriva firii între cele mai mari două partide, dar și pentru că nu s-a făcut legătura între nicio temă mare la nivel de UE și țară. N-a existat tema războiului din Ucraina, tema ecologistă a căzut și mai mult, dar asta din vina unui tip de ecologism corporatist care pur și simplu te aduce la exasperare. Și la nivel european, ecologiștii au pierdut în anumite zone, și din cauză că s-au afirmat drept ce erau deja, trompete pentru businessuri de armament, mai mult decât susținători reali ai vreunui plan ecologist. …. Și Ciucă, și Ciolacu au ieșit cu o poezie pe care au auzit-o și ei prin UE, dar care nu prea se potrivește aici: s-ar fi luptat împotriva extremismului! Ceea ce nu prea e exact. Extremismul unei Șoșoacă este un extremism de vodevil și a fost folosit de televiziuni tocmai să abată discuția de la discuții serioase. Iar extremismul AUR e oricum unul bine înfipt în societatea românească, bine uns de tot felul de foruri. Că doar unii AUR-iști, precum Lavric sau Neamțu, au fost publicați de prestigioasa editură Humanitas, alți candidați n-au nicio problemă cu Legiunea de Fier sau cu Antonescu. Ce mai contează, dacă până și ambasada Israelului a negociat cu AUR o atitudine acceptabilă? Dacă mâine s-ar uni AUR cu liberalii și o parte din PSD n-ar simți chiar nimeni, ar ieși un partid ultraconservator care, de fapt, există de mult timp. ….” Integral: https://www.libertatea.ro

Revista Presei – 11 iunie.„Gândurile unui „nicușorist”: O victorie zdrobitoare care ne ține vie speranța”

1000+ Free Nature Images picjumbo

Buna dimineata intr-o zi de marti, 11 iunie! Instabilitate atmosferică accentuată  în judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Cluj, Mureş, Harghita, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ şi parţial în judeţele Vâlcea, Gorj, Mehedinţi. Vor fi perioade cu vijelii puternice,   grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, averse torenţiale.  Caniculă in  judeţele Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi şi unele zone ale judeţelor Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Tulcea şi Constanţa. În centrul Moldovei şi nordul Olteniei şi pe litoral se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această dată, maximele se vor situa între 30 şi 34 gr, indicele temperatură-umezeală  situându-se în jurul valorii de 80 de unităţi. Nopţile vor fi tropicale, temperaturile minime  depăşind uşor 20 gr. Bucuresti: 3 6/20 gr.C.

Așa arată planta de ambrozie.

“Diana Deleanu, medic alergolog: Poluarea înmulțește alergiile. Ministerul Sănătății nu ține însă seama de alergologi …. Congestii nazale, strănut, febra fânului sau chiar astm bronșic sunt câteva din urmările inhalării de polen de la ambrozie. Suferințele acestor mii și mii de pacienți ar putea fi evitate dacă autoritățile din marile orașe ale României ar respecta legea privind eradicarea ambroziei. Adică ar curăța terenurile virane și maidanele, diminuând astfel sursele de polen „otrăvitor”. …. Măsuri de mai mare profunzime ar fi însă cele legate de reducerea poluării, atrage atenția prof. univ. Deleanu. „Dacă acum câțiva ani aveam doar câțiva pacienți cu posibile alergii de la polen, acum mult mai mulți pacienți au tot felul de alergii, de la toate rinită la alergii alimentare. Înainte aveam mai mult rinite, acum avem de toate”, explică ea. Medicul arată că cine face alergie de la polen ar putea avea reacții alergice și la diverse fructe, legume proaspete cum ar fi cireșele, dar și la măr, pepene, țelină ș.a.m.d. …. Diana Deleanu: Alergiile sunt din ce în ce mai răspândite cu precădere în țările dezvoltate economic. Noi spunem în general „alergie”. Dar ca formă de prezentare, ele pot afecta diverse părți ale organismului și atunci sunt alergii care se manifestă cu predilecție la nivelul aparatului respirator, cum ar fi rinita – rinita fiind cea mai frecventă boală alergică, apoi astmul bronșic. La acestea se pot asocia altele, precum conjunctivita. Dar există și alergii la nivel cutanat, manifestate prin urticarie, edem sau diverse eczeme, dermatite. Există și alergii alimentare, la nivelul tractului digestiv, sau sistemice – care afectează întregul organism. Și, în funcție de organul implicat sau organele implicate, manifestările sunt variabile. Ceea ce este important de reținut despre alergii este repetarea aceleiași simptomatologii, a acelor manifestări în același context. De exemplu, persoana care atunci când merge la iarbă verde și dezvoltă conjunctivită, strănută, îi curge nasul, are nasul înfundat, îl mănâncă ochii, lăcrimează s-ar putea să aibă alergie. …. În principal, nu s-a constatat o influență directă al unui anumit tip de aliment față de inducerea alergiei. Deci nu alimentul ar fi cel care ar favoriza apariția alergiei. Dar în momentul în care un organism predispus către boli alergice ia contact cu anumite alimente care sunt recunoscute ca alergeni importanți – și la ora actuală există un număr de 14 substanțe care trebuie obligatoriu trecute ca alergeni pe orice etichetă de alimente – acel organism dezvoltă o sensibilizare la alimentul respectiv și reacții produse de aliment. Iar între alimentele acestea care conțin alergen major sunt proteinele din laptele de vacă, oul, grâul, arahidele, peștele, fructele de mare, grâul, soia, diverse fructe – în cadrul acestui sindrom polen aliment, de exemplu. ….” Integral: https://romania.europalibera.org

“Românii alocă cei mai mulți bani pentru mâncare din UE. În 2023, cea mai mare creștere a bugetului alocat consumului s-a dus pe alimente  România alocă cei mai mulți bani ca procent din PIB pentru achiziția de alimente, potrivit Eurostat. Iar anul trecut, banii alocați pentru mâncare au crescut cu cel mai rapid ritm în cadrul cheltuielilor de consum, transmis luni de Statistică. Asta în vreme ce pentru educație sau îngrijire personală, bugetele familiilor au rămas la fel. …. Cheltuielile populaţiei au fost în anul 2023 de 6223 lei pe o gospodărie (2491 lei pe o persoană), a transmis luni INS, din care cheltuielile băneşti au fost de 5808 lei pe o gospodărie mai mari cu 11,1% față de anul 2022. Contravaloarea consumului de produse agroalimentare și nealimentare din resurse proprii, în anul 2023, a fost, în medie, de 415 lei lunar pe o gospodărie, în creștere cu 8,6% față de 2022….. În anul 2023, principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt consumul -3860 lei lunar pe o gospodărie şi transferurile către administraţia publică şi către bugetele asigurărilor sociale sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, taxelor – circa 2000 de lei pe o gospodărie, mai arată Statistica. Mediul de rezidență confirmă diferețele dintre cheltuielile celor de la oraș față de cei din mediul rural. În mediul urban cheltuielile medii lunare pe o gospodărie au fost de 6840 lei, mai mari de 1,3 ori decât în mediul rural. Astfel, o persoană din mediul urban a cheltuit, în medie, 2938 lei lunar, de 1,5 ori mai mult decât o persoană din mediul rural. Din punct de vedere al structurii cheltuielilor, în mediul urban, ponderea cheltuielilor pentru impozite, contribuții, cotizații și taxe a fost de 35,2% în cheltuielile totale, cu 9,0 puncte procentuale mai mare decât în mediul rural, în timp ce în mediul rural ponderea contravalorii consumului de produse agroalimentare și nealimentare din resurse proprii a fost de 12,1% în cheltuielile totale, de patru ori mai mare decât în mediul urban. Produsele alimentare şi băuturile nealcoolice consumă peste o treime din totalul cheltuielilor de consum. Acestea sunt urmate ca mărime de cheltuielile lunare destinate pentru locuință, apă, electricitate, gaze și alți combustibili și de banii dați pe băutură și țigări. Nivelul cel mai scăzut al cheltuielilor gospodăriilor populației a fost cel efectuat pentru educație de numai 18 lei pe o gospodărie (0,5% din cheltuielile totale de consum medii lunare). ….” Integral: https://www.hotnews.ro

N. Dan - Inquam Photos / Octav Ganea Gândurile unui „nicușorist”: O victorie zdrobitoare care ne ține vie speranța  În niciun fel de sondaj public de dinaintea alegerilor, Nicușor Dan nu a fost cotat cu un asemenea procent, 46%. Ba mai mult, înaintea alegerilor au apărut două sondaje unde se zbătea la egalitate cu Firea, respectiv Burduja, să câștige Capitala. Modul absolut categoric în care Nicușor Dan a câștigat Capitala trebuie să fie mai mult decât un simplu rezultat de scrutin electoral, pentru clasa noastră politică, trebuie să fie un mare semnal de alarmă față de cum se face politică și cum se administrează această țară. Impulsul pleacă din București, pentru că este cel mai mare oraș al țării și aici există o intensă activitate economico-socială. Însă unda de șoc s-a extins inclusiv în alte orașe mari. Orașul București ajunsese, până să vină Nicușor Dan, captiv al clanurilor mafiote și al grupurilor de interese, al familiilor și-al filfizonilor cu aere de politicieni de Dâmbovița. Electoratul din acest oraș nu este unul prizonier al diverselor interese de grup, în cea mai mare parte, nici nu sunt toți bugetari sau pensionari să depindă de bunăvoința guvernului. Există un puternic sector privat, o clasă de mijloc, dinamică, în creștere, care își permite un nivel de viață la standarde europene, care nu mai acceptă orice discursuri populiste, bancuri de mahala, aroganțe de răsfățați, drept prestație publică în folosul comunității. Modelul de politician care te minte cu zâmbetul pe buze, care face pe filantropul când stă cu mâinile în buzunarele cetățenilor, care îi mângâie pe bătrâni pe cap și prin spate îi deposedează de bunuri aruncându-i în azilele groazei, oameni primitivi needucați cu apucături de șefi de piață, fără școală, fără meserie, fără serviciu, alții care abia ce-au terminat școlile plătite de tăticu și-au venit deja la primul job de ministru, care au impresia că fac ei planurile capitalei la terasele din Herăstrău, nu mai sunt acceptați în București. … Ne trebuie oameni serioși care se pun cu adevărat în slujba comunității, care tratează lucrurile transparent, onest, eficient, fără multe vorbe inutile, bancuri și glumițe, vrem oameni inteligenți, care au școli terminate la vremea lor, în universități importante, nu la facultăți particulare din cine știe ce târg de provincie, oameni care au făcut ceva în viața lor în ceea ce privește profesia lor, care nu vin la primărie să se îmbogățească, să-și îmbogățească familia, rudele și prietenii. . ….” Integral: https://republica.ro

“Directorul Apa Nova: Apa de la robinetele bucureştenilor este 100% potabilă şi de înaltă calitate / Am redus avariile cu pierdere de apă cu 73%   Directorul general al Apa Nova Mădălin Mihailovici afirmă, referindu-se la avaria majoră produsă anul trecut în centrul Capitalei, că au fost reduse avariile cu pierdere de apă cu 73,03%, iar timpul mediu de intervenţie este de aproximativ 30 de minute chiar şi în cazurile complexe. Directorul general al Apa Nova anunţă că până în prezent au fost făcute investiţii de 693 milioane de euro în modernizarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare, subliniind că bugetul va fi redirecţionat către proiecte de înlocuire şi reabilitare a reţelelor de apă potabilă şi canalizare (2,4 milioane euro), precum şi către reabilitarea construcţiilor şi instalaţiilor hidrotehnice şi a staţiilor de pompare (2,2 milioane euro). ”Apa de la robinetele bucureştenilor a fost, este şi va rămâne 100% potabilă şi de înaltă calitate”, dă asigurări Mihailovici, transmite News.ro. ”Până în prezent, am reuşit să înlocuim 418,6 kilometri din reţeaua veche de apă potabilă şi peste 95,7 kilometri din reţeaua veche de canalizare, am redus avariile cu pierdere de apă cu 73,03% şi timpul mediu de intervenţie la avarii în sistemul de furnizare a apei potabile cu nu mai puţin de 90,71%. Sunt eforturi substanţiale pe care le facem pentru a menţine calitatea şi fiabilitatea serviciilor pe care le oferim comunităţii noastre. Şi trebuie menţionat şi că echipa noastră de profesionişti, formată din aproape 2.000 de oameni la nivelul Bucureştiului, este mobilizată în permanenţă pentru a interveni rapid şi eficient în situaţii de urgenţă, cum ar fi avariile, ploile abundente sau inundaţiile. Timpul mediu de intervenţie este de aproximativ 30 de minute chiar şi în cazul intervenţiilor complexe”, spune Mădălin Mihailovici. El susține că Apa Nova a făcut investiții, în total, de aroape 700 de milioane de euro. ….” Integral: https://www.g4media.ro

“Bugetul de miliarde de euro, adevărata miză a referendumului pe care Nicușor Dan vrea să-l declanșeze în București La câteva minute după ce a câștigat un nou mandat la Primăria capitalei, Nicușor Dan a anunțat că vrea să revoluționeze administrația publică din București. ….Schimbarea modului în care guvernul împarte banii între PMB și primăriile de sector nu reprezintă o idee nouă pentru Nicușor Dan. Primarul în exercițiu a mai vorbit și în 2022 despre acest lucru, într-o perioadă în care era susținut de PNL…. Miza unui astfel de proiect este una uriașă, care poate ajunge la câteva miliarde de lei pe an și poate aduce primăriile de sector la ”sapă de lemn”. Pentru a înțelegem ce sume sunt în joc, trebuie să înțelegem cum funcționează finanțarea administrațiilor locale și cât de dependente sunt acestea de banii ”de la stat”. Cum împarte guvernul banii către PMB și primăriile de sector În ciuda opiniei generale, că administrațiile locale se întrețin din taxe de parcare, impozit pe mașină sau pe casă, realitatea este cu totul diferită. Principala sursă de finanțare a primăriilor o reprezintă impozitul pe venit, care se varsă în bugetul local, în funcție de adresa de domiciliu a contribuabilului. De exemplu, dacă un ploieștean se angajează la o firmă din Cluj, impozitul pe venit se încasează de către organul fiscal, după care Ministerul Finanțelor Publice virează o cotă către bugetul administrației locale Ploiești. În cazul municipiului București, cota pe impozitul pe venit este de 82%, care se repartizează astfel:

  • 23,5% la bugetele locale ale sectoarelor municipiului București
  • 47,5% la bugetul propriu al municipiului București
  • 11% într-un cont distinct, deschis către Consiliul General al Municipiului București, pentru echilibrarea bugetelor locale ale sectoarelor și municipiului București.

Nicușor Dan vrea, prin acest referendum, să forțeze mâna coaliției PSD-PNL să modifice acest procentaj în favoarea Primăriei Municipiului București. ….În fapt, cotele și sumele defalcate din impozitul pe venit reprezintă cea mai importantă sursă de venit pentru primăriile din România. În cazul PMB, acesta reprezintă aproape 50% din bugetul general de venituri, care se ridică la 10,6 miliarde de lei, în anul 2024 (cotele din impozitul pe venit sunt de 5,02 miliarde lei). O primărie de sector încasează între 500 de milioane și un miliard de lei pe an, din impozitul pe venit. .…” Integral: https://www.fanatik.ro

Marcel Ciolacu îmbrățișare Gabriela Firea “„Asta nu rămâne cu siguranță așa!…” După o asemenea victorie, Marcel Ciolacu nu mai poate da înapoi …. Cel mai subestimat lider politic din România a reușit duminică noapte să elimine două opoziții: opoziția din afara și dinlăuntrul PSD. Priviți harta României: este roșie cu picățele galbene. Vă place sau nu, PSD, alături de satelitul lui de la PNL, a câștigat aproape tot. Opoziția de la ADU a pierdut masiv, atât la vot politic, cât și la vot simbolic (culminând cu pierderea Brașovului și a primăriilor sectoarelor 1 și 2). Nicușor Dan nu e ADU, el chiar a câștigat alegerile pe persoană fizică. AUR a subperformat dacă ținem seama de ambiția de a ajunge la 20 la sută vot politic, Șoșoacă nu a făcut pragul, nici la europarlamentare, nici la CGMB. „Comasații” Ciolacu și Ciucă și-au validat prin vot construcția politică, dând Alianței PSD-PNL legitimitate electorală după ce au reușit să treacă de 50 la sută la scorul politic de la europarlamentare și după ce au luat toate Consiliile Județene (în afară ce cele din zona controlată de UDMR). Cel mai probabil, aceasta este formula politică pe care o vom avea la guvernare și în următorii 4 ani, reîncărcată de data asta prin validare electorală. În ceea ce privește opoziția internă, Marcel Ciolacu ne-a arătat că uneori trebuie să pierzi ca să câștigi. Înfrângerea lui Firea înseamnă victoria lui Ciolacu. Victoria zdrobitoare a lui Nicușor Dan la București o afectează doar pe Gabriela Firea, puțin spre deloc PSD sau pe Marcel Ciolacu. Dimpotrivă, primăriile de sector – cele care au de fapt grosul bugetelor – trec de la USR la PSDNL. Chiar dacă azi noapte a amenințat că „asta nu rămâne cu siguranță așa”, Gabriela Firea nu mai poate ridica nicio pretenție la șefia partidului sau la o viitoare candidatură la Președinție. Va merge la Bruxelles, într-o insulă a exilului de lux pe care Marcel Ciolacu i-a oferit-o cu generozitate câtă vreme între el și vindicativa doamnă este o distanță sanitară de 2000 de kilometri. De azi, începe campania pentru prezidențiale – adevărata miză a lui 2024 și marele obiectiv de viață al lui Marcel Ciolacu. Nu mai poate da înapoi, victoria de la locale și europarlamentare este un fel de „point of no return”. Partidul îi va cere să candideze, moment în care Marcel Ciolacu va fi nevoit să iasă pentru prima oară din umbră. ….” Integral: https://republica.ro

Imagine cu Marine Le Pen. Foto: LIONEL URMAN / imago stock&people / Profimedia “Alegerile în Europa. Extremiștii triumfă în Italia, Franța, Germania și Austria .După cum notează CNN, rezultatele reflectă modul în care centrul politic al Europei s-a deplasat spre extrema dreapta în ultimii cinci ani și reprezintă o provocare majoră pentru oficialii pro-europeni care domină instituțiile Uniunii Europene. Progresele înregistrate de partidele de extremă-dreapta pot să nu fie neașteptate și nu reprezintă o criză existențială pentru UE. Dar ele arată cum dreapta eurosceptică ar putea, în anii următori, să își întărească controlul asupra direcției Uniunii Europene.  Extrema dreaptă a înregistrat progrese în Austria și Germania în alegerile pentru Parlamentul European. În Austria, Partidul Libertății de extremă dreapta (parte a grupului Identitate și Democrație din Parlamentul European) s-a clasat pe primul loc, în timp ce în Germania, partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a terminat pe locul al doilea, în fața Partidului Social-Democrat (SPD) al cancelarului Olaf Scholz. În Franța, partidul de extremă dreaptă condus de Marine Le Pen a câștigat alegerile la distanță dublă față de partidul președintelui Emmanuel Macron, care. anunțat duminică seră că dizolvă parlamentul și convoacă alegeri anticipate.  În Italia, partidul Frații Italiei al lui Giorgiei Meloni e dat drept câștigător cu circa 31% din voturi, iar în Spania, partidul de extrema dreapta Vox ar fi obținut 10% din voturi, după cum arată Politico Europe. În rest, PPE rămâne cea mai mare forță politică din Parlamentul European, iar rezultatul obținut de toate partidele din UE care fac parte din această familie politică reprezintă o veste bună pentru Ursula von der Leyen, care dorește să obțină un al doilea mandat de cinci ani la conducerea Comisiei Europene. ….” Integral: https://republica.ro

“Rezultate alegeri UE 2024: Cinci consecințe economice ale votului la Europarlamentare Un parlament european mai polarizat ar putea îngreuna adoptarea legislației UE cu privire la abordarea unor teme precum cele legate de climă, de imigrație sau strategia industrială și apărare. …. Imigrare Imigrația va rămâne pe primul loc și în centrul agendei politice a viitorului Parlament, partidele de dreapta urmând să pledeze pentru o securitate sporită a frontierei și o poziție mai dură cu privire la sosirile din afara UE. Cu toate acestea, aplicarea unei asemenea legislații se va lovi de diviziunile între nord și sud cu privire la cea mai credibilă strategie. „Deși există un consens cu privire la necesitatea de a reduce imigrația din țări terțe în blocul comunitar, dezacordurile cu privire la mecanismul prin care s-ar putea realiza lucru vor persista”, au scris analiștii Verisk Maplecroft Mario Bikarski și Laurent Balt într-un raport de cercetare. Agenda verde Politicile climatice, care au fost deja supuse unei presiuni pe fondul unei crize a costului vieții și al unei creșteri economice destul de slabe, s-ar putea confrunta cu noi voturi contra. Adoptarea „Green Deal” – programul emblematic al UE de neutralitate a emisiilor de carbon – este acum expusă unui „risc real”, potrivit lui van Rij, Parlamentul renunțând sau „atenuând” unele propuneri pentru a liniști dreapta politică. Politica agricolă va renunța și ea la unele restricții după seria de proteste ale fermierilor de la începutul acestui an. Între timp, planurile de aplicare a interdicției privind vânzarea de noi vehicule cu motor cu ardere internă până în 2035 ar putea fi, de asemenea, abandonate, au spus analiștii. …. Sprijinul pentru Ucraina Sprijinul pentru Ucraina va fi un subiect fierbinte, de asemenea, pe fondul legăturilor dintre unele state membre ale UE cu Rusia. ….„Unele dintre partidele de extremă dreaptă și extremă stângă din Europa au legături strânse cu Rusia și China, ceea ce le-ar putea face să obstrucționeze mai multe cheltuieli pentru apărare”, au scris analiștii Citi. „Dar [ei] se opun, de asemenea, influenței SUA în Europa, ceea ce i-ar putea face să susțină o arhitectură de apărare mai concentrată pe resurse europene.” Strategia industrială Strategia industrială a UE s-ar putea schimba pe măsură ce blocul comunitar dorește să își crească independența industrială- renunțand atât la proiecte cu aliatul său apropiat SUA cât și cu partenerul comercial-cheie China. Blocul va continua probabil să se concentreze pe industriile sale de înaltă tehnologie și ecologice și luând o poziție dură față de importurile din China. ….” Integral: https://economie.hotnews.ro

“Fost ministrul al Educației despre discursul absolventei care a criticat profesorii: ”Teribilism”  Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, spune că mesajul absolventei de liceu, șefă de promoție, care a criticat dur sistemul de învățământ din România, spunânc că a fost nevoită sî învețe doar pentru note. …. ”Cineva trebuie să spună că “discursul” -devenit celebru- al domnişoarei din Ineu nu este decât un teribilism al unui copil deştept (bănuiesc că nu de la “real”, ci de la”uman”), dar care încă nu a înțeles care e rolul şcolii -aşa imperfectă cum este ea-, nu a înțeles încă exact că ea e responsabila propriei sale vieți -în care, din ce ți se dă, adică şcoala, tu triezi, extinzi, utilizezi în clădirea propriei personalități-. Practic ceea ce a făcut domnişoara e ceea ce ar face un proprietar care se zborşeşte la constructorul unei case încă în construcție -care abia a turnat fundația- că nu vede încă decorațiunile interioare. …. Cam tot ce solicită domnişoara sunt lucruri pe care ți le clădeşti singur, pe fundația cunoaşterii pusă de şcoală. Sigur că tentația admirației maselor de stil “mamăăă, ce le-a zis-o” e mare -da, “sistemul” are multe hibe- dar singurul lucru pe care-l regret e că nu s-a găsit un profesor în sală care să-i dea, pe loc, un răspuns cald, inteligent, profund şi care să-i dea domnişoarei, şi nouă, de gândit. Nu e nimic greşit ca la 18 ani să fii teribilist, mulți dintre voi ați fost, e însă surprinzătoare tracțiunea pe care, an de an, o au genul acesta de erupții”, a scrirs Funeriu pe pagina sa de Facebook.…. ”Mesajul meu către tânăra domnişoară e să-i doresc succes, să-şi pună ca țintă ameliorarea țării noastre, astfel încât copiii ei să fie fericiți. Şi să o invit să continue să-şi clădească personalitatea -încă în formare- pe fundația a ceea ce şcoala, aşa cum e ea, i-a dat. Şi pe mine şcoala m-a învățat să mă conformez, dar am ales să mă conformez rigorilor impuse de laureați Nobel, rigorilor unor funcții publice, nu standardelor joase. …Iar noi să reflectăm asupra rolului şcolii care, în modesta mea opinie -şi a Constituției, dacă o citiți- e să te învețe. Restul, până la atingerea educației înalte, e treaba ta şi a familiei tale. Asta ne spune realitatea şi… Constituția. ….” Integral: https://newsweek.ro.
« Previous PageNext Page »