Author: desy.demeter


Revista Presei – 31 august.„Record al ultimilor 30 de ani. 2023, anul în care au plecat din țară definitiv cei mai mulți români”

BeagleBuna dimineata intr-o zi de sambata, 31 august!  În Dobrogea instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată, astfel vor fi perioade cu înnorări, averse ce vor avea şi caracter torenţial. Înnorări şi ploi locale vor fi şi în Moldova, iar mai ales după-amiaza şi seara vor fi fenomene asociate instabilităţii atmosferice, local în zonele de munte, în Transilvania, Muntenia şi Oltenia, unde vor fi averse şi descărcări electrice. În regiunile vestice, vremea va fi călduroasă, cerul va fi variabil. Temperaturile maxime vor fi de la 24 gr pe litoral, până spre 34 gr în Câmpia de Vest, iar cele minime se vor situa între 10 şi 20 gr. Bucuresti: 32/20 gr.C.

Economia României e ținută de perfuzii. FOTO: Unsplash

“Economia României, un bolnav ținut în viață de aparate. Profesor de economie: „Suntem pe perfuzii, o luăm pe urmele Greciei” .…Datele oficiale furnizate de Oficiul Naţional al Registruluia Comerţului arată că numai în primele șase luni ale acestui an au fost radiate 45.547 de firme, la nivel naţional, cu 34,38% mai multe comparativ cu perioada similară din 2023. La fel stau lucrurile și în privința firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele şase luni din 2024. 10.412 firme au fost nevoite să-și suspende activitare, în creştere cu 31,17% comparativ cu perioada similară a anului trecut. ….E foarte rău să fii campion la deficit., România ar trebui să reducă taxele, nu să pună unele mai mari. Apoi, suntem campioni la corupție. E altă treabă. Și apropo, pentru ce să mărim taxele dacă suntem campioni la corupție? E lipsit de sens. Deci, să ai taxe mici, trebuie să ai o dereglementare serioasă, astfel încât să nu mai învârți atâtea hârtii. Din păcate, la noi până și proiectul de digitalizare presupune formulare și noi formulare. Este de pe bezna minții. Digitalizarea trebuie să aducă o ușurare a poverii birocratice și nu adâncirea lor. Ca să salvăm economia e nevoie de dereglementare, taxe mici în continuare, investiții și acumulare de capital”, spune profesorul. ….. Trebuie să luăm cele mai bune modele. În Estonia, de exemplu, nu ai impozit pe profit și impozit pe dividende. Ai un singur impozit care se plătește doar când retragi banii din firmă. Estonia e cunoscută în clasamentele internaționale, noi trebuie să luăm cele  mai bune practici mondiale și exact pe acelea să le copiem. Și ar trebui, bineînțeles, să apreciem meritocrația. Toate să leagă și reprezintă de fapt esența. Nu putem să avem conducători mai buni, manageri de companii de stat mai buni, dacă noi nu pedepsim plagiatele și tolerăm corupția”, mai spune el. ….„Problema este că modul în care guvernul decide să cheltuiască banii este nu numai arbitrar, ci pur politicianist, adică demagogic. De exemplu, anul acesta prioritar a fost să asigure finanțare pentru autoritățile locale ca să vopsească pe acolo garduri, ca să câștige voturi, dar și să se majoreze pensiile pentru a cumpăra voturi. Nu e întâmplător că singura reformă pe care a făcut-o statul este reforma pensiilor, fix în acest an, înainte de alegeri. Noi ar trebui să interzicem prin lege, prin Constituție, cum doriți, ca guvernul să mărească salariile bugetarilor și pensiile în an electoral. În schimb, în ce privește spitalele, nu reprezintă o prioritate, nu se găsesc bani. Pentru că pacienții din spitale nu votează, așa că pot să taie din PNRR anumite sume pentru finanțarea spitalelor”, subliniază Glăvan. ….” Integral: https://adevarul.ro

Iulian Anghel, ZF: Guvernul Ciolacu se bucură că are...

“Iulian Anghel, ZF: Guvernul Ciolacu se bucură că are încă loc să se împrumute, dar nu se îngrijeşte de cine-i va plăti datoria  Guvernul a făcut, în doar în primele cinci luni din 2024, o datorie nouă de 79 de miliarde de lei (15,7 mld. euro), ducând datoria publică la 52,6% din PIB. Nimeni din guvern nu se gândeşte să mai tempereze această creştere, măcar anticipând că cineva va trebui să o plătească. De câte ori vine vorba despre datorie, guvernele de la Bucureşti s-au uitat la alţii: că ei de ce au datorii de 80-90% din PIB, iar noi suntem traşi de urechi pentru o datorie de 40% din PIB? Că este loc de îndatorare şi că nu moare nimeni dacă vom ajunge cu datoria la 60% din PIB că doar UE ne dă voie să avem o datorie de 60% din PIB. Că nu ne dă voie să avem un deficit bugetar de peste 3% din PIB (sursa datoriei este deficitul) a fost o problemă discutată aşa, mai pe la colţuri. ….” Integral: https://www.zf.ro

Antreprenori locali. Cum se vede deficitul comercial prin...

“Antreprenori locali. Cum se vede deficitul comercial prin ochii unui transportator: Aducem 30 de camioane săptămânal cu carne şi legume din import şi plecăm cu trei camioane cu pufuleţi şi salam  Florian Bara, fondatorul trans­por­ta­torului de mărfuri Criboser din Oradea, spune că se simte creşterea pe importuri în ultimii ani, dat fiind că acum aduce doar pe alimente (carne, legume, fructe) 30 de ca­mioane săptămânal din Germania şi Belgia, dar pleacă din România cu trei sau cinci camioane cu pufuleţi, salam sau cârnaţi. „Facem tur-retur, dar pe exporturi transportăm cea mai multă marfă din Ungaria şi Slovacia spre Europa. Din România plecăm doar cu câteva camioane“, a spus el, care deţine compania împreună cu soţia. Businessul transportatorilor de mărfuri reprezintă un barometru pentru ce se întâmplă în economie. Cei mai mulţi transportatori îşi asigură afacerile din transport internaţional. Ultimele date arată că România a ajuns la un deficit comercial de 4,6 mld. euro doar pe alimente. Avem deficit pe toate principalele categorii de alimente şi băuturi. În ultimii zece ani, deficitul a crescut de 3,5 ori. ….” Integral: https://www.zf.ro

Anul 2023, record pentru emigratia romaneasca, Foto: Salty View / Alamy / Alamy / Profimedia

Record al ultimilor 30 de ani. 2023, anul în care au plecat din țară definitiv cei mai mulți români  …. Vineri, Statistica a publicat datele privind populația, subliniind că doar datorită imigranților veniți în România populația țării a crescut, în condițiile unui declin demografic și a migrației externe consistente. În ultimii 30 de ani România a pierdut prin migrația externă echivalentul celui mai populat județ al țării- Iași (circa 700.000 de locuitori). .Dacă ne uităm la grupele de vârstă la care se emigrează definitiv, vom vedea că, din nefericire, cei mai mulți sunt tineri din grupa de vârstă 15-19 ani, urmați de grupele 35-39 de ani și 40-44 de ani, adică populație aptă de muncă, aproape de apogeul vieții profesionale. .... Aceștia sunt doar emigranții definitiv, pe lângă aceștia existând și cei temporari, care pleacă ori la studii ori la muncă dar care se întorc în țară. Există, cum spuneam și români care pleacă la studii în afară. Potrivit UNESCO, aceștia sunt de peste 15.000 și studiază cei mai mulți în UK (aproape 10.000), SUA (alți 4903), Olanda (circa 2800), Germania (2500), Franța (2439), Ungaria (2200), Danemarca (1724), Spania (1425), Italia (1400), Austria (1120), Elveția (428), Belgia (381), Suedia (219), Lituania (206), Grecia (197), Turcia (151), Finlanda (119), Canada (circa 100). România are sub 100 de studenți și în fiecare din țările: Irlanda, Cehia, Australia, Norvegia, Portugalia, Japonia, Polonia, Luxemburg, Coreea de Sud, Croația, Malaezia, Bulgaria, Malta, Cipru, Brazilia, Argentina, Serbia, Estonia, Quatar, Islanda, Ecuador, Slovenia, Monaco și India. …..” Integral: https://hotnews.ro

“Cum poate fi anulată recalcularea pensiilor? De ce contestațiile pensionarilor NU au nicio șansă?   ….Casa de pensii i-a invitat pe pensionari la casele de pensii teritoriale pentru a sta de vorbă și a lămuri situația. De asemenea, li s-a spus să facă petiții oficiale pentru a li se recalcula pensia. O altă cale de atac la îndemâna pensionarilor, dar una costisitoare care implică angajarea unui avocat și cheltuieli de judecată implică chemarea în instanță a Casei de Pensii. Pensionarul trebuie să facă plângere în instanță în termen de 45 de zile. În acest caz, procesul poate dura și doi ani. …. Ce zice Zegrean  „Nu decizia de recalculare e de vină, decizia respectă legea. Dacă decizia respectă legea, degeaba îi trimiteți pe oameni la justiție, că n-are ce să le facă judecătorul. Judecătorul nu poate să modifice legea, judecătorul poate să verifice doar dacă modul de calcul care apare în decizie respectă formula din lege. Dacă legea e proastă și legea dă drumul să se întâmple așa ceva, atunci numai la Curtea Constituțională poate să apeleze, numai CCR poate să spună dacă o lege e sau nu constituțională și dacă spune că nu e constituțională, legea va fi pusă deoparte (adică anulată). Nu se va mai aplica acel articol din lege despre care va considera că e neconstituțional sau toată legea. Problema e că oamenii, ca să ajungă la CCR, trebuie întâi să dea în judecată și la instanță să formuleze o excepție de neconstituționalitate, instanța să constate dacă îndeplinește condițiile de a fi trimisă la CCR, sesizată CCR, și abia apoi va merge la CCR. A”, a declarat Augustin Zegrean, la B1 TV. Cum poți ajunge la CCR?  Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, numai la sesizarea:  Preşedintelui României, a unuia din preşedinţii celor două Camere; a Guvernului; a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; a Avocatului Poporului; a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi; a unui număr de cel puţin 25 de senatori. Niciuna din isntituțiile de mai sus nu au făcut ceva în acest sens. ….” Integral: https://newsweek.ro
INS: La 1 ianuarie 2024, populaţia rezidentă a României a fost de 19,06 milioane persoane, în creştere cu 9.900 de persoane faţă de 1 ianuarie 2023. Populaţia de sex feminin, majoritară. Procesul de îmbătrânire demografică s-a accentuat

“INS: La 1 ianuarie 2024, populaţia rezidentă a României a fost de 19,06 milioane persoane, în creştere cu 9.900 de persoane faţă de 1 ianuarie 2023. Populaţia de sex feminin, majoritară. Procesul de îmbătrânire demografică s-a accentuat …. ”La 1 ianuarie 2024, populaţia rezidentă a fost de 19.064.409 persoane, în creştere cu 9.900 persoane faţă de 1 ianuarie 2023. Populaţia urbană, precum şi cea de sex feminin sunt majoritare (51,9%, respectiv 51,4%). Fenomenul de îmbătrânire demografică continuă să se accentueze (ridicându-se la 123,8 persoane vârstnice la 100 de tineri sub 15 ani), ecartul dintre populaţia vârstnică de 65 ani şi peste şi populaţia tânără de 0-14 ani ajungând la 736.000 persoane (3.822.000 faţă de 3.086.000 persoane), în creştere faţă de 669.000 persoane la 1 ianuarie 2023”, arată datele INS. Raportul de dependenţă demografică a crescut de la 56 la 56,8 persoane tinere şi vârstnice la 100 persoane adulte….. La 1 ianuarie 2024, populaţia rezidentă din mediul urban a fost de 9898 mii persoane, în scădere cu 0,4% faţă 1 ianuarie 2023. Populaţia feminină la 1 ianuarie 2024 a fost de 9.790.000 persoane, în scădere cu 0,2% faţă de aceeaşi dată a anului precedent. Procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, comparativ cu 1 ianuarie 2023 remarcându-se creşterea ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste) cu 0,3 puncte procentuale (de la 19,7% în 2023 la 20% la 1 ianuarie 2024). Ponderea populaţiei de 0-14 ani în total populaţie a stagnat la 16,2%. Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 121,7 (la 1 ianuarie 2023) la 123,8 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 ianuarie 2024). …..” Integral: https://www.news.ro

Cine ţine în mână destinele educaţiei superioare în... “Cine ţine în mână destinele educaţiei superioare în România: Rectorii marilor universităţi din România au mandate lungi şi CV-uri şi mai lungi, dar şcolile lor, cu două excepţii, nu reuşesc nici măcar să ajungă în top 1.000 de universităţi din lume  Rectorii universităţilor cunoscute din România şi-au menţinut poziţiile de-a lungul anilor, dar învăţământul superior a evoluat mult prea puţin faţă de aşteptările pieţei ♦ Universităţile româneşti nu prea au profesori invitaţi să predea în străinătate, iar vizitatorii străini aici sunt o raritate ♦ Nu este de mirare că „exodul creierelor” a luat proporţiile unei hemoragii ♦ Doar două universităţi româneşti se află între primele 1.000 de universităţi din lume în clasamentul global al QS World University Rankings 2025 ♦ Top global universities: Universitatea Babeş-Bolyai (loc 781-790) şi Universitatea din Bucureşti (loc 801-850). …..Articolele lor publicate ici-colo prin reviste obscure (profesorii universitari sunt obligaţi să publice articole în reviste de specialitate) nu stârnesc curiozităţi (poate cu excepţia lui Daniel David de la UBB), cu atât mai puţin fac vâlvă…..Sunt figuri endemice – au terminat facultatea, au progresat în acelaşi loc, nu merg niciunde pentru că nu sunt invitaţi, dar iată-i rectori. De ei şi de şcolile lor, publicul larg mai aude abia când izbucneşte câte un scandal de hărţuire cum se întâmplă acum la SNSPA sau la Arhitectură. În contextul scandalurilor recente din SNSPA, întrebări despre cât de bine pot să-şi ţină în frâu universităţile cadrele didactice şi cât de mult sunt dispuse să ia măsuri concrete pentru a-i înlătura din cariera didactică pe profesorii care nu numai că nu aduc un plus şcolii, ci chiar îi ating prestigiul, atât cât este el. …. Mihnea Costoiu, rector al Universităţii Politehnice din Bucureşti din 2012, pare să fi acumulat funcţii şi diplome cu o viteză care ridică întrebări despre profunzimea pre­gătirii sale. Costoiu este absolvent al Uni­versităţii Politehnice din Bucureşti, spe­cializarea inginerie economică. În perioada 2002-2003 a urmat cursurile Colegiului Na­ţional de Apărare (pepinieră de politicieni şi de cadre în serviciile secrete), iar în anul 2011 a absolvit cursurile de „managementul organiza­ţiilor” din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti. Costoiu a început ca inginer în indus­trie şi a ajuns rapid la roluri de conducere în Ministerul Educaţiei. Mandatul său de rector se apropie de un deceniu. Este însă rector fără doctorat. I se permite pentru că în Politehnică nu este profesor universitar, ci doar cadru didactic asociat. ….Marilen Pirtea conduce Universitatea de Vest din Timişoara din 2012, fiind una dintre cele mai longevive figuri rectorale din România. Licenţiat în finanţe-bănci şi cu un doctorat în finanţe, ambele obţinute la UVT, Pirtea reprezintă un exemplu clasic de academician format şi promovat în aceeaşi instituţie. După absolvire, a urcat treptat în ierarhia universitară, de la preparator la profesor universitar, fără a aduce schimbări majore în structura sau direcţia strategică a universităţii. Notorietatea lui a devenit naţională după ce jurnalista Emilia Şercan a probat că lucrările sale „ştiinţifice” sunt rodul vulgar al plagiatului. Cu toate acestea el a rămas în funcţie având proptele politice. …..” Integral: https://www.zf.ro
Aurel Cazacu, analist militar: „Tehnica militară rusească și-a dovedit performanța în lupt㔓Aurel Cazacu: “Dacă ruşii ne-ar ataca, am avea muniţie doar pentru două-trei zile”  Aurel Cazacu ne-a precizat: “În următorii 3-5 ani suntem expuşi în faţa Rusiei. Eu vă spun că, dacă ruşii ne-ar ataca, noi nu am avea muniţie decât pentru două-trei zile, ceea ce este foarte grav. Cererea adresată Cugirului (n.red. – Uzinei Mecanice Cugir – fabrica de muniţie) este de 100 milioane cartuşe pe lună şi ei produc doar 5 milioane din cauza tehnologiei depăşite. Deşi unele companii de stat din industria de apărare lucrează la capacitate maximă, acest full de activitate este cauzat de numărul mic de personal şi de numărul redus de linii de producţie. Aceste fabrici lucrează fiecare cu mai puţin de 1000 de angajaţi şi au, astfel, comenzi pentru următorii doi ani, deşi în urmă cu mai mulţi ani deserveau acest număr de comenzi în numai trei luni”. Expertul militar consideră că măsurile luate de către Guvern pentru dotarea Armatei Române sunt întârziate şi că se merge în continuare pe ideea de import, în condiţiile în care la nivel european companiile se confruntă cu un număr foarte mare de comenzi de muniţie şi nu reuşesc să le onoreze. Domnul Cazacu a arătat: “În opinia mea, chiar dacă suntem sub umbrela NATO, noi trebuie să ne dotăm militar, deoarece înzestrarea respectivă are trei scopuri: descurajarea inamicului, creşterea încrederii populaţiei şi dezvoltarea economică. Când aducem armament nou, trebuie să pregătim o echipă de oameni care să întreţină şi să exploateze acel armament, dar şi echipe pentru partea de reparaţii, de service, şi pentru partea de cooperare, pentru ca în final să ducem operaţiunea de offset către fabricarea acelor arme în ţara noastră. Consider că este nevoie de o companie naţională, la nivel guvernamental, aflată în subordinea prim-ministrului, deoarece vorbim despre apărarea ţării. Mai ales într-un moment în care avem un ministru al Economiei, care e specialist în turism, în care nu mai există secretar de stat pentru industria de apărare în cadrul Ministerului Economiei. Singurul lucru bun a fost făcut de Ministerul Apărării Naţionale care a întocmit planuri de dotare pentru 10 ani”. Fostul şef al companiei Romarm a mai spus că toate cele 15 uzine din subordinea acestei companii trebuie să aibă manageri recrutaţi pe baza legii guvernanţei corporative, şi nu pe criterii politice. ….” Integral: https://www.bursa.ro
O ingerință importantă a SRI și SIE în zona economică nu s-a discutat serios în spațiul public“O ingerință importantă a SRI și SIE în zona economică nu s-a discutat serios în spațiul public  Un fermier dorește să-și extindă ferma? Un transportator își mărește flota de mașini? Dacă investițiile sunt peste 2 milioane de euro, toți aceștia merg la Comisia pentru examinarea investiților străine directe, ce are ca invitați permanenți reprezentanți ai SIE și ai SRI. Încercarea de a imixtiona în economic a fost gândită de către serviciile noastre secrete după principiul că dacă vrei să fierbi broasca încălzești ușor apa. O încălzire treptată va fi mai greu observată. …. Totul a început în 2020. Atunci au intrat în vigoare, la nivel european, primele reguli extinse cu privire la examinarea investițiilor efectuate în Uniune de către investitori din afara acesteia. Vizați sunt, desigur, investitorii ruși, dar mai ales chinezi, în contextul răcirii relațiilor cu Rusia și China. În 2022, România a creat și ea cadrul național pentru implementarea acestor reguli. Apare Comisia. Ea are scopul de a verifica investițiile cetățenilor non-UE în România. …. ”Printr-o tehnică legislativă defectuoasă, investițiile cetățenilor UE rămân neacoperite însă, deși CSAT-ul avea competențe în acest sens anterior (mult mai restrânse)”, scrie Vlad Druță. În urma unor modificări, ultima din luna iulie a lui 2024, regulile sunt extinse și investițiilor cetățenilor europeni. Românii, cetățeni europeni fiind, ajung să fie și ei vizați de aceste reguli. ”Surprinde, cu siguranță, că o ingerință atât de importantă a aparatului de securitate al statului în zona economică nu a făcut obiectul niciunei dezbateri serioase în spațiul public. Caracterul gradual al modificărilor explică parțial această lipsă. De exemplu, impactul asupra investițiilor cetățenilor UE, adică și al celor români, a devenit cu adevărat serios abia luna trecută. Aceștia riscă o amendă de 10% din cifra de afaceri totală mondială din anul financiar anterior sancționării în cazul unei investiții fără a fi obținut, în prealabil, aprobarea Comisiei”, observă autorul. …. Printre domeniile vizate de aprobarea Comisiei apare ”Securitatea cetățeanului și colectivităților”. Ce înseamnă, în concret, securitatea cetățeanului și colectivităților sau protecția agriculturii, se întreabă avocatul? ”În lipsa unor definiții clare, a unor instrucțiuni/Q&As de tipul celor întâlnite la nivel european, în acest moment, înseamnă ce consideră Comisia. Iar Comisia, stimulată și de taxa de notificare (10.000 EUR), are, cum era de așteptat, o abordare extensivă. O nouă fermă? Poate afecta protecția agriculturii. Un cartier rezidențial de câteva case? Poate afecta siguranța colectivităților. O nouă flotă de mașini? Poate afecta siguranța transporturilor. Welcome to Kafkaland!”, conchide avocatul Vlad Druță. ….” Integral: https://hotnews.ro
Corupție divină. Șase îngeri în halate albe prinși luând șpagă la spital în Timișoara

“Corupție divină. Șase îngeri în halate albe prinși luând șpagă la spital în Timișoara  Șase îngeri în halate albă și o asistentă îngerească de la Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara – Clinica de Chirurgie Generală 2 – Oncologie au fost plasați sub control judiciar pentru luare de mită, a anunțat Parchetul Tribunalului Timiș. …. Anchetatorii spun că cei șase îngeri în halate albe și asistenta au luat sume de bani de la 46 de pacienți sau aparținători ai acestora. Conform anchetatorilor, mita era primită sub forma unor plicuri cu bani, însă uneori a constat în borcane cu miere sau bulion. Această secție de chirurgie oncologică nu este vizată pentru prima oară de procurori. În mai 2022, seful secției, Octavian Mazilu, dintre cei mai cunoscuţi îngeri în halat alb din Timişoara şi fost manager la Spitalul Municipal, a fost ridicat, de poliţişti şi procurori, pentru luare de mită. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 30 august.„Guvernul vrea să reîncarce Fondul de rezervă înainte de alegeri. „Bugetul este construit pe interesele baronilor, nu ale cetățenilor””

Gravel PatioBuna dimineata intr-o zi de vineri, 30 august! In Dobrogea, Constanta, Tulcea, jumătatea de sud a Moldovei, sudul Transilvaniei, nordul și estul Munteniei, nord-estul Olteniei, local în Carpații Orientali și Meridionali vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 şi 33 gr, mai ridicate în Banat şi Crişana spre 34…35 gr, unde şi disconfortul termic va fi ridicat. Minimele termice vor fi cuprinse în general între 13 şi 20 gr. Bucuresti: 31/20 gr.C.

Radiografia businessului clinicilor private: cifra de... “Radiografia businessului clinicilor private: cifra de afaceri cumulată a ajuns la 12,4 mld. de lei anul trecut, plus 18% faţă de anul anterior şi de cinci ori mai mare faţă de acum zece ani. Profitul net a atins nivelul record de 2,5 mld. lei, o marjă de 20%  Piaţa privată de sănătate a devenit una din cele mai dinamice şi efervescente din economie: numărul de firme care activează în asistenţa medicală specializată (cod CAEN 8622) s-a triplat şi a ajuns la 10.879 anul trecut, faţă de  3.401 de firme în 2014 ♦ Mai mult, numărul de angajaţi a sărit pragul de 40.000 de persoane în aceste firme, dublu faţă de acum zece ani. Afacerile clinicilor private de pe piaţa locală au ajuns anul trecut la un nivel record de 12,4 miliarde de lei (2,5 mld. euro), în creştere cu 18% faţă de anul anterior şi de cinci ori mai mult faţă de zece ani în urmă, potrivit unei analize ZF pe baza celor mai recente date transmise de ONRC. Mai exact, este vorba de cifra de afaceri cumulată a celor 10.879 de firme ce activează pe cod CAEN 8622 – activităţi de asistenţă medicală specializată. La acestea se adaugă alte 417 companii ce activează în domeniul spitalicesc  (pe cod CAEN 8610 – activităţi spitaliceşti),  ce au raportat afaceri totale de 2,7 miliarde de lei anul trecut. Datele arată că cifra de afaceri a companiilor de pe această piaţă a crescut în fiecare an, la fel şi profitul net şi numărul de angajaţi. Tot mai mulţi pacienţi se îndreaptă, an de an, spre sistemul privat de sănătate dat fiind că aici găsesc medici pentru consultaţii într-un ambulatoriu bine organizat, unde se fac programări prin call-center, dar şi pentru accesul la echipamente moderne şi investigaţii. ….Marja de profit în acest sector a fost anul trecut de 20%, dublu faţă de zece ani în urmă, potrivit calculelor ZF. ….” Integral: https://www.zf.ro

Rezervor gol “Bomba cu ceas amorsată de campaniile electorale  Promisiunile generoase și măsurile populiste sunt preferate în detrimentul prudenței economice, iar această tendință devine și mai periculoasă când România traversează un an multi-electoral în care campaniile electorale contribuie la adâncirea deficitului bugetar, transformându-l într-o veritabilă bombă cu ceas pentru economie. ….Dacă în 2008 gradul de îndatorare era 15% din PIB iar în 2019 era 35%, în luna mai anul curent datoria publică a României ajungea la cifra record de 52,4% din PIB, un nivel alarmant care reflectă incapacitatea în continuă creștere a guvernelor de la București de a gestiona eficient finanțele publice. Creșterea datoriei publice determină costuri mai mari de împrumut pentru stat, ceea ce înseamnă că o parte tot mai mare din buget trebuie alocată plății dobânzilor. Deficitul bugetar ridicat duce la scăderea încrederii investitorilor și agențiilor de rating, ceea ce crește și mai mult costurile de finanțare și poate afecta negativ ratingul de țară. Iar România se împrumută la cel mai ridicat cost al banilor din regiune, tocmai din cauza lipsei de încredere a investitorilor și creditorilor săi. ….În paralel, colectarea veniturilor fiscale rămâne o problemă nerezolvată. Evaziunea fiscală, sistemul de impozitare ineficient și birocrația sufocantă sunt doar câțiva dintre factorii care contribuie la această situație. Gradul de colectare a TVA, de exemplu, este unul dintre cele mai scăzute din UE, ceea ce subminează serios capacitatea guvernului de a-și finanța cheltuielile. Înainte de alegeri, politicienii dansează cu măiestrie pe marginea prăpastiei, făcând promisiuni fermecătoare despre îmbunătățiri economice, producând un spectacol bine cunoscut, menit să ademenească voturile și să creeze o iluzie de prosperitate. Dar, după alegeri, prăpastia se cască larg amenințând economia. Guvernul va fi prins între ciocanul deficitului și nicovala presiunii publice, fiind forțat să adopte măsuri nepopulare, inclusiv majorarea taxelor și impozitelor pe care astăzi cei care conduc se jură că le păstrează „înghețate”. ….” Integral: https://republica.ro

Guvernul vrea sa reincarce Fondul de rezerva inainte de alegeri Bugetul este construit pe interesele baronilor nu ale cetatenilor

Guvernul vrea să reîncarce Fondul de rezervă înainte de alegeri. „Bugetul este construit pe interesele baronilor, nu ale cetățenilor” La fel ca la finalul anului trecut, Guvernul vrea să controleze cheltuielile bugetare prin intermediul Fondului de rezervă …. Zilele acestea, publicată pe surse, cu antet „confidențial”, circulă în presă proiectul unei ordonanțe similare. La fel ca anul trecut, multe prevederi vizează reducerea cheltuielilor bugetare, fiind vorba fie de bonusuri și prime pentru bugetari sau de alte cheltuieli ale administrațiilor locale, târguri și evenimente. La fel ca anul trecut, noua ordonanță, care s-ar afla în dezbatere la Ministerul Finanțelor, ar obliga ministerele să transfere 10% din fondurile alocate pentru capitolele unde cheltuielile sunt sub 70% din alocări. „Începând cu data de 1 septembrie 2024, ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, care la data de 31 august înregistrează la execuția bugetară la unele titluri din clasificația economică ale unui capitol bugetar, plăți sub 70% din valoarea creditelor bugetare aprobate sunt obligați să disponibilizeze la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului minim 10% din valoarea creditelor bugetare și a creditelor de angajament aprobate în buget”, se arată în documentul citat. Practic, asta ar însemna ca nici în acest an Guvernul să nu mai facă o rectificare bugetară și să aloce, prin Hotărâre de Guvern sumele necesare ministerelor sau fondului asigurărilor de sănătate. Anul trecut, lipsa rectificării bugetare a declanșat o adevărată criză în sănătate, spitalele fiind nevoite să suspende internările și să acuze lipsa medicamentelor în condițiile în care nu au avut bugete pentru achiziții. De altfel, în raportul său asupra bugetului pe anul 2023, Consiliul Fiscal a arătat că sumele alocate prin Fondul de rezervă au fost de peste 32 de miliarde de lei, adică peste 5% din cheltuielile totale ale bugetului general consolidat. ….” Integral: https://www.fanatik.ro

bani, lei, finante, bancnote“Salariul mediu brut în sistemul public a ajuns la peste 8.000 lei/lună în 2023, mai mare cu 13% față de cel din mediul privat/ Cine sunt bugetarii care au avut cele mai mari creșteri salariale anul trecut  Salariul mediu brut în sistemul public a ajuns, în anul 2023, la 8.155 lei/lună, cu 11,76% mai mare decât în anul 2022, depășindu-l cu 13,75% pe cel din mediul privat, care s-a situat la 7.169 lei/lună (în creștere cu 15,33% comparativ cu cel din anul precedent), potrivit raportului anual al Consiliului Fiscal pentru 2023. …. Potrivit raportului, bugetarii care lucrează în administrația publică și apărare au avut cele mai importante evoluții ale salariului mediu brut în al patrulea trimestru din 2023 față de aceeași perioadă a anului 2021, de 16,8%, urmați de cei care lucrează în învățământ, de 26,9% și sănătate 8,4%. ….Majorările de personal s-au înregistrat în special la nivelul Ministerului Educației (+7.292 posturi ocupate), autorităților executive locale (+3.974 posturi ocupate) și unităților de învățământ superior de stat (+2.073 posturi ocupate). De cealaltă parte, cele mai importante reduceri de personal au fost înregistrate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne (-1.860 posturi ocupate) și Ministerului Apărării Naționale (-752 posturi ocupate).  .…” Integral: https://economedia.ro

Inginer în fabrică“Atenție, pică producția industrială din România! . Iată cinci dintre cele mai grave probleme. 1. Scăderea cererii, în special pe piața internă, dar și la export, este evidentă în multe sectoare economice, asta întâmplându-se pentru ca tot mai multe produse sunt aduse din import, a explodat deficitul de balanță comercială. Competiția cu produsele importate este fără speranța, pentru că producția externă primește extrem de multe subvenții, în special la energie, pe care fabricile din România nu le primesc. 2. Resursa umană calificată și specializată este inexistentă, sistemul de învățământ este total decuplat de piața muncii. Fabricile sunt obligate fie să instruiască pe cont propriu angajații plătind milioane de lei pentru calificare fie să fure de la alte fabrici angajați gata pregătiți. Sistemul de învățământ dual tehnic și cel dual universitar nu acoperă încă nevoile pieței muncii. 3. Aprobările pentru finanțări și investiții noi se dau foarte încet și greoi, durează unu-doi ani până se pune în execuție un proiect. Chiar dacă există scheme de finanțare din granturi de stat, fonduri europene și PNRR, este un calvar să le accesezi ca apoi sa le pui în execuție. 4. Lanțurile de aprovizionare cu echipamente, materii prime și materiale sunt tot mai fragile, costurile sunt mari iar durata de livrare a crescut până la 6 luni. Din cauza conflictului din Marea Roșie și datorita eșecului Schengen terestru toate planificările sunt date peste cap, iar asta duce la pierderi de comenzi. 5. Colectarea creanțelor începe să devina o problemă critică, în special când este vorba de proiecte finanțate din fonduri publice. Întârzieri la plata de 3-6-12 luni încep să devină ”normale” blocând capital de lucru, îngreunând fluxul de numerar, creând probleme cu furnizorii și obligând la finanțare prin bănci, mult mai scumpă. Dacă nu ai fabrici, nu ai bani pentru nimic. ….” Integral: https://republica.ro

energie regenerabila, Foto: Wikipedia

“OMV Petrom vrea să preia trei companii din domeniul energiei regenerabile / Cine se află în spatele firmelor   OMV Petrom SA intenționează să preia companiile Intertrans Karla SRL, Bridgeconstruct SRL și ATS Energy SA, care își desfășoară activitatea în domeniul producției de energie electrică din surse regenerabile, a anunțat miercuri Consiliul Concurenței. Această tranzacție trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei. ….Aurel Florin Arion, numele care apare în toate cele trei firme pe care vrea OMV Petorm să le cumpere. …. Potrivit datelor de pe Termene.ro, toate cele trei firme care vor fi preluate de OMV Petrom au ca acționar majoritar RNV Infrastructure SRL (99,9%). Aceasta activează în domeniul închirierii și leasingului cu autoturisme, fiind deținută de ONON Holding GMBH (Germania) cu 50,1%, al doilea acționar fiind Aurel Florin Arion, cu 12,51%. Alți acționari sunt Eduard Marius Ciucu (9,38%), care este asociat și la Renovatio Trading SRL, care deține integral RNV Sports SRL, Alexandru Ioan Teodorescu (6,25%), managing partner la Renovatio, și alții. Administrator este Denisa Marina Ion, care este administrator și la RNV Sports. …. Despre Aurel Florin Arion, Ziarul Financiar a scris că Arion controlează și RNV Sports, acţionar în cadrul Red&White 2022 Management, care administrează clubul Dinamo. Pe site-ul DoarDinamo.ro apare şi informaţia potrivit căreia Arion Aurel Florin ar fi apropiat cu Dragoş Constantinescu, fiul fostului preşedinte al României, Emil Constantinescu, mai arată Ziarul Financiar. De asemenea, Fanatik.ro a scris că Aurel Arion este noul investitor majoritar de la Dinamo. ….” Integral: https://hotnews.ro

Logicor Pallady“Dezvoltatorul de parcuri logistice Logicor, deținut de fondul suveran al Chinei, a cumpărat un teren la ieșirea din Capitală, spre Autostrada Soarelui   Dezvoltatorul de parcuri logistice Logicor, deținut de fondul suveran China Investment Corporation (CIC), a cumpărat recent un teren de 4,6 hectare de la retailerul de jucării Jumbo, situat la ieșirea din Pallady către Autostrada Soarelui. Logicor mai deține în zona de est a Capitalei și primul hub logistic last-mile din București. Acest teren de 8,2 hectare este situat în apropierea depozitului de materiale Arabesque din estul Bucureștiului. În acest moment, portofoliul Logicor România însumează peste 300.000 de metri pătrați de spații de depozitare de clasa A, având chiriași precum IKEA, Coca-Cola, DPD, Profi Rom Food, Heineken și CTDI. ….Directorul Colliers preconizează că și alte portofolii de terenuri valoroase sunt aduse pe piață în această perioadă. Anul trecut, volumul tranzacțiilor cu terenuri destinate proiectelor imobiliare comerciale (exclusiv cele industriale și de depozite tradiționale) a scăzut cu mai puțin de 10% față de nivelul din 2022, de 450 de milioane de euro, aproximativ 70% din terenurile tranzacționate provenind din București și împrejurimi. Astfel, piața continuă să fie semnificativ peste nivelul de dinaintea pandemiei, conform raportului anual publicat de Colliers. ….Logicor are sediul în Londra și Luxemburg. Dezvoltatorul este deținut de fondul suveran China Investment Corporation (CIC), unul dintre cele mai mari fonduri suverane de investiții din lume. În România, Logicor deține un portofoliu de proprietăți în principalele centre logistice și economice, respectiv București, Ploiești, Brașov, Sibiu și Timișoara. Compania deține și administrează 40 de parcuri logistice în România. ….” Integral: https://economedia.ro

” CARMEN MUȘAT: „Oare formatorilor de opinie de la noi nu le pasă deloc pe cine invită în emisiunile lor?“  …..C.M.: Cred că, punînd această întrebare, riscăm să intrăm într-o capcană și să mutăm accentul de pe responsabilitatea directă a celor doi, Alfred Bulai și Marius Pieleanu, asupra tuturor. Presupunînd că unii dintre colegii lor chiar ar fi știut cîte ceva – dar ce anume, mai concret? –, nu colegii sînt responsabili pentru acțiunile și mizeria morală a celor doi. Spun asta pentru că știu cît de complicat este ca, în absența unor reclamații explicite, formulate de studenți, și a unor probe indubitabile, să iei măsuri efective împotriva unui cadru didactic. Nu poți acționa administrativ doar în baza zvonurilor – la urma urmelor, oricine poate spune orice despre oricine! – și, în absența reclamațiilor care să incrimineze direct, cu argumente și probe, comportamentul unor prădători sexuali, e foarte greu, dacă nu chiar imposibil să-i sancționezi…..Declarațiile de acum ale fostelor studente care au fost victimele acțiunilor celor doi sînt mai mult decît suficiente pentru a înțelege că a fost, că nimic nu este inventat sau înflorit. …C.M.: M-am tot gîndit în ultimele săptămîni, de cînd a izbucnit scandalul Bulai-Pieleanu, de ce nu se vorbește mai des în spațiul public – în presa scrisă, în mediul online și la televiziuni – despre prădătorii sexuali, despre abuzatori gen Bulai și violatori de teapa lui Pieleanu. O explicație ar fi și aceea că prestigiul social și profesional al acestora a beneficiat de o foarte generoasă expunere mediatică. Altfel spus, mass-media a contribuit din plin la crearea imaginii lor de „bărbați puternici“, atotștiutori, buni profesioniști, a căror opinie contează, pentru că e ascultată nu doar de publicul larg, ci și de politicieni și de formatorii de opinie. …. E foarte simplu să arătăm cu degetul înspre colegii lor din SNSPA și să ignorăm contribuția majoră – complicitatea chiar! – a mass-media la promovarea unor false valori, discutabile nu doar sub raport moral, ci și profesional – și mă refer aici, în primul rînd, la Marius Pieleanu, care a pus monopol pe piața sondajelor de opinie și care a fost mereu prezentat ca autoritatea absolută în materie de sondare a opiniei publice, chiar și după ce a dat greș în mai multe rînduri. ….” Integral: https://www.catavencii.ro

Armand Goșu despre partea pro-rusă din statul român: „Mă tem mai puțin de Silviu Predoiu și de rezerviști, ci mai mult de colegii activi din serviciile de informații”

“Armand Goșu despre partea pro-rusă din statul român: „Mă tem mai puțin de Silviu Predoiu și de rezerviști, ci mai mult de colegii activi din serviciile de informații” ..… Chiar dacă vedem că populația este evacuată, este probabil ca armata ucraineană să reziste acolo multe săptămâni și să crească prețul plătit de ruși. Și nu este deloc sigur că Putin va reuși să ocupe Pokrovsk până în noiembrie, la alegerile americane. Deci, Putin a ales, pentru el este mai important ca să cucerească întreaga regiunea Donețk, decât să respingă ofensiva ucraineană din Kursk. Referitor la campania aceasta de presă, că dacă pică Pokrovsk, va fi o tragedie. Nu va fi nici o tragedie, vă asigur. Așa s-a spus și la Bahmut, la Avdiivka și nu s-a întâmplat nimic. Ucrainenii s-au așezat pe un nou aliniament pe care l-au apărat. Pentru acest an, armata rusă și-a epuizat resursele, va mai forța câteva zile, poate săptămâni, în direcția Pokrovsk, după care va încerca să înghețe linia frontului. Succesul ofensivei ucrainene a confirmat faptul că Rusia nu are o rezervă operațională, nu are trupe pregătite să intervină, că militarii din rezervă sunt în majoritate recruți, care nu sunt pregătiți nici mental, nici tactic pentru a lupta, predându-se în număr mare. De altfel, obținerea unui număr mare de prizonieri care să fie schimbați cu militarii ucraineni a fost unul dintre obiectivele asumate public de Zelenski. Foarte importantă mi se pare relansarea războiului de manevră, care a fost abandonat în toamna 2022, după eliberarea Herson, și ieșirea din paradigma războiului de uzură, în care Rusia este greu de învins pentru că are mai multe resurse. Succesul acestei operațiuni consolidează prestigiul generalului Oleksandr Sîrski, comandantul trupelor ucrainene, care-l învinge a doua oară pe generalul Aleksandr Lapin, comandantul grupului nord de armate, după ofensiva spectaculoasă din regiunea Harkov, din septembrie 2022. E importantă această victorie pentru moralul armatei și încrederea în comandantul ei. ….Chiar acum câteva ore ascultam comentariul unui analist care afirma că regiunile reusești vor să trimită doar o treime din cât li se cere, deși guvernatorii aruncă cu milioane de ruble în dreapta și-n stânga. În condițiile în care pierderile din Donbass sunt mari, o parte din unitățile din Harkov și Zaporojie au fost transferate în Kursk, pentru a opri ofensiva ucraineană, riscul ca numărul incursiunilor să crească este tot mai mare. Mai ales în condițiile în care succesul din Kursk a ridicat serios moralul armatei ucrainene și populației. Și a reconfirmat cancelariilor occidentale faptul că Putin poate să fie înfrânt. …. Putin s-a jucat prea mult cu „liniile roșii” ca să mai fie luat în serios. Nu uitați că potrivit modificării Constituției și cele patru regiuni din Ucraina anexate în septembrie 2022, precum și Crimeea anexată în martie 2014, sunt teritoriu al Federației Ruse. Iar Putin nici măcar nu controlează integral aceste regiuni, armata rusă încă n-a ieșit la granițele administrative și va dura multă vreme până se va întâmpla asta, ani buni, dacă păstrează acest ritm. În cazul pe care-l discutăm noi, premisa de la care a plecat fostul șef al SIE este falsă pentru că aici Ucraina este victima, ea a fost atacă de Rusia. În sistemul militarizat românesc, competența este adesea confundată cu cinismul. Acești „experți” produc mesaje pro-rusești. …..” Integral: https://hotnews.ro

NASA ne-a întrebat ce-a fost aseară la TV, că prostia din România a fost vizibilă din spațiu

“NASA ne-a întrebat ce-a fost aseară la TV, că prostia din România a fost vizibilă din spațiu …. „Nivele de prostie apar întotdeauna deasupra României, dar niciodată n-am văzut atât de multă prostie deasupra României ca aseară”, a spus un analist NASA. „Nici nu am avut nevoie de senzori de prostie, că prostia era atât de mare încât era complet vizibilă din spațiu. Nici Marele Zid Chinezesc nu se vedea la fel de bine ca prostia din România.” După studierea audiențelor, cei de la NASA nu mai au dubii: cauza prostiei este finala Insula iubirii de aseară. Mai mult, specialiștii NASA spun că au sesizat încă un fenomen ciudat aseară: o gaură neagră formată în zona parcului Herăstrău. Aparent, ea s-a format la Berăria H de la vidul din capul miilor de români care s-au strâns acolo ca să vadă împreună finala Insula iubirii. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 29 august.„Nu vei putea vinde locuința fără aprobarea ANAF / Expert: Nicăieri în Europa nu există acest sistem”

5. Blanket flower ( Gaillardia spp.)Buna dimineata intr-o zi de joi, 29 august!  În regiunile vestice, valul de cãldurã va persista, local va fi caniculã; cerul va fi variabil, iar probabilitatea de ploaie redusã. În restul teritoriului, vremea va fi în general instabilã; temporar vor fi înnorãri accentuate, averse, descãrcãri electrice şi intensificãri ale vântului în Dobrogea, pe arii relativ extinse în Muntenia, local în Moldova, Transilvania şi la munte şi pe spaţii mai mici în sudul Banatului şi în Oltenia. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 34 gr, mai ridicate, pânã în jurul a 35  gr, în Banat şi în Crişana; minimele termice vor fi cuprinse în general între 12 şi 21 gr  Bucuresti: 30/20 gr.C.

Ministrul Finanțelor a vorbit despre pensiile majorate după recalculare FOTO Arhivă

“Comisia Europeană avertizează din nou România cu privire la gaura bugetară: „Situația fiscală s-a deteriorat brusc”. Economist: nu mai este de ajuns majorarea TVA .… Economiștii consultați de ziar avertizează că România riscă amenzi, suspendarea acordării de fonduri europene, iar situația poate merge până la forțarea Guvernului de a majora două taxe majore, respectiv TVA și impozitul pe venit. Deficitul bugetar reprezintă diferența între veniturile și cheltuielile statului. România se află în procedură de deficit excesiv, iar până în data de 20 septembrie trebuie să trimită la Bruxelles un plan de măsuri pentru echilibrarea situației bugetare. …. „Situația fiscală a României s-a deteriorat brusc în 2023, în pofida creșterii puternice a veniturilor și în pofida procedurii aplicabile deficitelor excesive (PDE), aflată în curs de desfășurare. Deficitul public a atins 6,6% din PIB în 2023, cu mult peste obiectivul de 4,4% din PIB stabilit în cadrul procedurii aplicabile deficitelor excesive”, arată Comisia Europeană. „Previziunile Comisiei din primăvara anului 2024 estimează o nouă creștere a deficitului, la 6,9% din PIB în 2024 și, în condițiile menținerii politicilor actuale, la 7% din PIB în 2025”, mai precizează reprezentanții instituției. „Evoluțiile bugetare din primele șase luni ale anului 2024 indică o deteriorare suplimentară a poziției bugetare a României în acest an”, continuă instituția. …. În principiu, lipsa unor măsuri eficace ar declanșa suspendarea angajamentelor sau a plăților din fondurile europene și din mecanismul de redresare și reziliență, adică din PNRR.  ….” Integral: https://www.libertatea.ro

Locuințe în București, Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei

Nu vei putea vinde locuința fără aprobarea ANAF / Expert: Nicăieri în Europa nu există acest sistem Certificatul de atestare fiscală de la ANAF fără care nu poate fi vândută locuința, propunere a Ministerului de Finanțe, ridică semne de întrebare printre specialiști. Acesta este un certificat diferit de cel care se obține de la Direcția de Impozite și Taxe Locale. ….„Păi și ce fac? Nu mai pot să-mi vând un bun până nu se termină procesul? Ok, eu apar acolo cu datorie, da, sau am o problemă pur și simplu economică. Sunt niște măsuri care cred că se duc mai departe decât ar fi necesar și n-o să rezolve problemele”, susține   Șova….. Reamintim că Ministerul Finanțelor a pregătit un proiect de modificare a Codului de procedură fiscală care prevede, printre altele, că persoanele care vând și cumpără clădiri și terenuri (inclusiv locuințe) vor trebui să ia de la ANAF un certificat de atestare fiscală. În cazul în care în certificatul de atestare fiscală emis pe numele proprietarului sunt cuprinse datorii, acesta va conține acordul organului fiscal central pentru înstrăinarea bunului cu menționarea contului în care se virează suma aferentă obligațiilor fiscale datorate de către proprietar. În acest caz, notarul verifică, înainte de autentificarea actului de înstrăinare a dreptului de proprietate, existența dovezii plății datoriilor în contul indicat de ANAF, până la concurența prețului de înstrăinare sau a obligațiilor fiscale/bugetare restante cuprinse în certificatul de atestare fiscală, după caz. …..” Integral: https://hotnews.ro

sala judecata, justitie, judecatori“Raport Consiliul Fiscal: Bugetarii care au dat în judecată statul român au câștigat în instanță 8 miliarde de lei doar anul trecut / Cazul Transelectrica, unde instabilitatea politică le-a adus sute de mii de lei foștilor șefi  Angajații din administrația publică centrală care au dat în judecată statul au câștigat în instanță 8,06 miliarde lei doar anul trecut, o sumă de patru ori mai mare față de 2022 (2,34 miliarde lei), potrivit raportului anual al Consiliului Fiscal pentru 2023. …. Un astfel de exemplu este  Transelectrica, operatorul rețelei naționale de transport a energiei electrice, aflată în subordinea Secretariatului General al Guvernului, care a fost obligată în instanță să plătească peste 30 de milioane de lei drept salarii, bonusuri și penalități către foști șefi concediați ilegal, și nu a făcut tot ce putea pentru a câștiga aceste procese, arată un raport al Curții de Conturi obținut în exclusivitate de către Economedia. În prezent, încă mai există și alte procese pe rol, așa că suma s-ar putea majora. Compania a acordat angajaților adaosuri salariale care au costat-o peste 35 de milioane de lei în numai 3 ani, dar și prime care ajung până la 20.000 de lei, fără a avea o justificare și fără a fi reflectate de performanță sau a fi motivate de vreo ocazie specială, mai arată raportul Curții de Conturi. În plus, și-a plătit membrii consiliului de supraveghere și ai directoratului cu până la 55.050 lei brut/lună, sume care depășeau nivelul maxim care le putea fi acordat. ….” Integral: https://economedia.ro

“Semnal de alarmă de la un mare producător român. Cristian Covaciu, IPEC Alba Iulia: Ne gândim să mutăm cu totul compania în altă ţară. Nu ştim ce se va întâmpla după martie 2025 când se liberalizează piaţa de energie. Furnizorii de energie nu fac oferte, nu semnează contracte …. Familia Covaciu ia în calcul ideea de a reloca producătorul IPEC Alba Iulia în altă ţară, din cauza evoluţiei preţurilor la energie din ultimii ani şi a neputinţei guvernului de a asigura predictibilitate şi un teren de joc echi­tabil pentru produ­cătorii români, în emisiunea ZF Investiţi în România!, realizată în parteneriat cu CEC Bank. „Din păcate nu avem o situaţie mai bună ca cea de anul trecut. Astăzi nu ştim ce se va întâmpla după data de 31 martie 2025 când se liberali­zea­ză piaţa de ener­gie. În acest moment nu se doreşte, nu se pot prelungi con­tractele de energie. (…) Noi acum am terminat promoţiile de iar­nă şi ar tre­bui să ne pregătim pentru pro­moţiile de vară, dar nu putem face acest lu­cru, nu ştim la ce preţuri să ofertăm“. IPEC Alba Iulia este unul dintre cei mai mari producători de farfurii de por­ţelan din Europa, realizând la Alba Iulia peste 1% din farfuriile din în­treaga lume. Producătorul autoh­ton a devenit trep­tat unul dintre cei mai performanţi din lume, întrucât lu­crează cu circa 350 de roboţi indus­tri­ali şi cele mai noi tehnologii de pro­ducţie. Farfuriile ajung în toată lu­mea, din Europa în Noua Zeelandă şi Australia, în SUA şi chiar în China. În 2022, producătorul a fost lovit în plin de creşterile preţurilor la ener­gie, iar costul la energie a crescut a­tunci de cinci ori ca pondere în costu­rile de producţie, adică de la o factură lunară de circa 100.000 de euro la una de circa 1 milion. ….„Deşi ministrul speră să scadă preţurile, eu zic că nu vor scădea, pentru că nu există competiţie reală. Eu nu văd cine sunt competitorii. Dacă stăm să ne uităm, pe gaz este un singur producător, Romgazul nu prea contează în această ecuaţie atâta vreme cât îşi aliniază preţurile după OMV Petrom, iar în ceea ce priveşte energia electrică avem câţiva foarte mari care fac tot, cum e Hidroelectrica sau Nuclearelectrica. La Hidroelectrica când am vrut să prelungim contractele nu s-a putut“. ….” Integral: https://www.zf.ro

Patru râuri din România au secat, iar alte câteva zeci sunt afectate de secetă și în pericol ca debitul apei să scadă la zero.“Patru râuri din România au secat, câte mai sunt în pericol? Climatolog: Trebuie să fim conștienți cât de prețioasă a devenit apa  Patru râuri importante din România au secat într-un interval de aproximativ o zi. Un raport al Apelor Române obținut de Europa Liberă arată că alte 37 de râuri sunt în pericol să sece. Nu este exclus ca și alte ape curgătoare, care nu sunt monitorizate, să fie secate deja. O cauză este vara anului 2024, care ar putea fi declarată cea mai caldă din înregistrări. În sudul României, râurile Glavacioc (stația hidrometrică Crovu) și râul Sabar (stația hidrometrică Poenari) – din spațiul hidrografic Argeș-Vedea – au secat complet, a anunțat luni seară (26 august) Administrația Națională Apele Române. Marți dimineață, instituția preciza că au secat încă două râuri din nord-est, din spațiul hidrografic Prut-Bârlad: Bahlui, în zona orașului Podu Iloaiei, și Miletin, la Șipote (ambele din județul Iași). „Noi monitorizăm anumite secțiuni, dar râurile, practic, sunt afectate pe toată lungimea lor”, explică Ana-Maria Agiu, purtător de cuvânt la Apele Române. Cele patru râuri fac parte dintre cele 120 de secțiuni monitorizate de către Apele Române, ceea ce înseamnă că ele sunt relevante pentru asigurarea rezervei de apă pentru populație, irigații și industrie. Iar situația poate fi și mai gravă, deoarece sunt și cursuri de apă nemonitorizate. De altfel, cel puțin doi locuitori sesizează pe pagina de Facebook a instituției astfel de cazuri: râul Tecuci, din județul Teleorman și râul Bâsca Chiojdului, din județul Buzău. …. Din cauza secetei, 658 de localități (388 cu sisteme centralizate și 270 fără sisteme centralizate) primesc apă doar în anumite intervale orare. ….” Integral: https://romania.europalibera.org
Doar 29,3% din candidații de la Bacalaureat 2024, sesiunea de toamnă au promovat - Foto Arhiva“De ce doar 3 din 10 elevi au luat Bac-ul în sesiunea din toamnă: „Pur și simplu, nu mai are relevanță” ANALIZĂ .… Concret, din cei peste 33.600 de candidați la Bacalaureat 2024, sesiunea din toamnă, doar 28.016 s-au prezentat la examen, iar 8.206 au obținut note de 6 sau mai mari. Potrivit comunicatului de presă al Ministerului Educației rata cumulată de promovare este de 29,3%, cu 8.206 candidați promovați. ….„Rezultatul acesta confirmă, certifică disoluția relevanției examenului, consecință directă a felului în care funcționează școala. Pur și simplu, nu mai are relevanță, nu mai are importanță. Sigur că sunt copii care merg să dea examenul acesta, dar, de fapt, pregătirea lor propriu zisă pentru așa ceva poate fi ca și inexistentă”, a explicat Marian Staș pentru „Adevărul”.  …. „Sesiunile de toamnă adună exact copiii care au făcut slab sau n-au făcut. Probabil mulți au mers acolo ca să vadă cum merge. Pentru mine este o oglindă, un test de turnesol sistemic al calității slabe a școlii. Diagnoza asta este cu atât mai relevantă,  cu cât vorbim de atenuare, pentru că, din vară până în toamnă, vorbim de copiii care n-au luat odată și care dau încă o dată, și care vor mai fi și în anii următori, ori, calitatea se atenuează cu atât mai mult, sunt din ce în ce mai slab pregătiți pentru a da examenul”, a mai spus expertul.  Potrivit informațiilor publicate de Ministerul Educației, în sesiunea de vară a Bacalaureatului rata de promovare pentru promoția curentă a fost de 81,5%, iar pentru toți candidații, de 76,4%. ….” Integral: https://adevarul.ro

“Publicație americană: Armata SUA și cea a României comandă sisteme Joint Assault Bridge, un vehicul pe șenile, blindat, montat pe șasiu de tanc Abrams / Contractul este evaluat la 49 de milioane de dolari   Leonardo DRS va dezvolta și livra sisteme Joint Assault Bridge (JAB) pentru armata SUA și armata română (printr-un acord de vânzare militară străină), relatează siteul armytechnology.com, citat de Rador Radio România.  Contractul este evaluat la 49 de milioane de dolari, conform unui comunicat emis de furnizor la 22 august 2024. JAB este un vehicul inginer pe șenile, blindat, montat pe un șasiu de tanc de luptă principal M1A1 Abrams modificat. Produs de Leonardo DRS, divizia americană a companiei-mamă italiană cu același nume, platforma este concepută pentru a manevra mai liber forțele americane și aliate, cu capacități de legătură. ….Mai exact, oferă o capacitate de traversare a spațiilor vide umede sau uscate și libertate de manevră pe câmpul de luptă pentru a ține pasul cu operațiunile echipei de luptă a Brigăzii grele (ABCT) Abrams. …. Următoarea generație JAB înlocuiește podul de lansare a vehiculelor blindate M104 Wolverine și M48/M60 în batalioanele de ingineri de brigadă ABCT și companiile de creștere a mobilității.  ….” Integral: https://www.g4media.ro

“DOCUMENT România acceptă să cumpere avioane F-35 de 6.500.000.000$. F-16 vor fi duse la casat  ….Ministerul Apărării Naționale a publicat proiectul de lege pentru achiziția avioanelor de ultimă generație F-35. Țara noastră va cumpăra în primă fază 32 de aeronave F-35, pentru care va plăti 6,5 miliarde de dolari. ….Conform proiectului de lege, avioanele F-16 pe care ne bazăm acum vor fi scoase treptat din serviciul de luptă, iar aceast proces ar trebui să înceapă în 2034 și se încheie în 2040. Practic în acel moment, România ar trebui să se bazeze doar pe avioanele F-35, 32 cumpărate în primă fază, însă după 2024 România va achiziționa alte aeronave F-35. ….Aparatul se fabrică în trei variante, F-35A (cu decolare și aterizare convenționale), F-35B (cu decolare scurtă și aterizare verticală) și F-35C (adaptate pentru decolare și aterizare pe portavioane). Forțele Aeriene Române vor achiziționa aeronave F-35A. …. Exploatarea avioanelor F-35 nu este una ieftină, pe măsura performanțelor. Astfel, dacă o oră de zbor cu F-16 Fighting Falcon costă 26.927 de dolari, o misiune similară cu F-35 Lightning II consumă din buget 41.986 de dolari. ….” Integral: https://newsweek.ro
Imagine ilustrativă. FOTO: Profimedia.“Exclusiv Cum ne-am bătut joc 30 de ani de apărarea României. Generalul Grumaz: „Am zis că nu ne vindem țara, iar ungurii ne-au tras preșul de sub picioare”  ….Generalul român format de americani la Harvard, Alexandru Grumaz, avertizează că România e într-o situație gravă și a pierdut 90% din specialiști și o întreagă industrie de apărare. …. Într-un interviu pentru „Adevărul”, generalul avertizează că România nu mai produce nici măcar praf de pușcă, ci îl importăm tocmai din Rusia, prin intermediul Serbiei. Dar asta nu e tot. România a fabricat inclusiv în anii 90 tehnică militară și a fost printre țările exportatoare. Totul s-a prăbușit ulterior ca un castel de nisip, iar dintre cei 100.000 de profesioniști care lucrau pe atunci în domeniu, mai avem azi mai puțin de 10%. „Vă dau un singur exemplu: în anii 90 noi fabricam în proporție de 90% toată gama de mașini care se foloseau în armată. Produceam toată gama de armament de infanterie și muniția aferentă. Aveam fabrică de pulberi pentru muniții, ceea ce astăzi nu mai avem. Erau peste 100.000 de locuri în sectorul industrie de apărare”, spune generalul. ,,,, In țară existau numeroase fabrici în domeniu, iar după anii 90 am fi putut beneficia de sprijinul unor țări ca SUA, Franța și Canada, însă nu am știut să profităm. Generalul Alexandru Grumaz nu ezită să-i arate cu degetul pe vinovați: politicienii. „Ca să vă mai dau un exemplu pentru șenila de tanc erau angrenate 8 fabrici pe orizontală. Nu cred că astăzi când mai sunt în jur de 9.000 de specialiști în industria de apărare mai există o perspectivă. Am avut programe de restructurare de la SUA, Franța, Canada și Germania pentru restructurare și retehnologizare și nu am primit sprijin politic”, se revoltă generalul. Numai în ultimul an, România a ratat ocazia de a primi investiții consistente pentru industria de apărare. A fost și cazul producătorului german de armament Rheinmetall, care a luat în calcule România pentru a investi într-o fabrică de 63 de milioane de euro. Asta deși nemții au încercat de aproape 10 ani să vină în România. Și mai recent, la mijlocul lunii august, Polonia a semnat acordul final cu compania americană Boeing pentru achiziționarea a 96 de elicoptere de luptă AH-64E Apache. ….. „Multe dintre fabricile Romarm sunt uitate de timpuri, tehnologiile sunt învechite, iar producția e la sub 10% din nevoile Armatei Române. Ungaria lui Orban ne-a tras „preșul de sub picioare”. Vehiculul de luptă pentru infanterie (IFV) Lynx, de ultimă generație, al nemților a început să fie produs în Ungaria, armata țării vecine fiind primul client care va primi acest nou tip de vehicul. Rheinmetall a semnat cu România în noiembrie 2016 un acord pentru construirea de blindate la Uzina Automecanica Moreni (400 de bucăți cu 87% din componente care urmau a fi produse și furnizate de România) și țevi de artilerie la Arsenal Reșița, dar proiectul a picat, cum de altfel au căzut toate planurile pe care nemții le-au avut în România începând cu TR-2000 în cooperare cu Grupul KraussMaffei”, adaugă generalul. ….” Integral: https://adevarul.ro
Tensiuni la Glasgow. Rangers i-a schimbat numele lui Ianis Hagi în Ianis Șumudică

“Tensiuni la Glasgow. Rangers i-a schimbat numele lui Ianis Hagi în Ianis Șumudică  Odiseea fostului jucător român de fotbal Ianis Hagi continuă la Glasgow Rangers. După ce a fost retrogradat la echipa a doua a clubului, patronii de la Rangers au venit cu o nouă insultă și mai gravă la adresa lui Hagi junior. I-au schimbat numele în Ianis Șumudică, probabil pentru a reflecta calitatea lui ca jucător de fotbal.  Nu doar numele de pe vestiar a fost schimbat. Surse din Glasgow spun că și locul de parcare rezervat în fața bazei de antrenament are o plăcuță nouă, cu Ianis Șumudică în loc de Hagi. ”Cumva numele de Hagi dă impresia de talent, dar în realitate Ianis are abilitățile unui Șumudică. Nu ne-am putut gândi la un alt jucător român de fotbal mai prost”, explică Dick Screwscots, manager de imagine la Glasgow Rangers. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 28 august.„Gazele s-au scumpit cu 56% în România în ultimii 3 ani. Expert: Statul e de vină! Au crescut tarifele de distribuție și prețul a urcat masiv pe burse după invadarea Ucrainei”

3) Use River RocksBuna dimineata intr-o zi de miercuri, 28 august! Vremea va deveni în general instabilă. Valul de căldură va diminua în intensitate şi se va menţine doar în regiunile sudice şi vestice, unde pe alocuri va mai fi caniculă, disconfort termic ridicat şi indice temperatură-umezeală de peste 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 27 şi 35 gr, iar cele minime între 12 şi 22  gr.  în Transilvania, la munte, în cea mai mare parte a Moldovei şi în nordul Munteniei vor fi perioade cu averse torenţiale, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Pe alocuri vor fi vijelii şi grindină, Bucuresti: 29/19 gr.C., innorat.

Atenție la anii 2025-2028 - 8 elemente și 5 întrebări despre boala care ne ține în viață“Atenție la anii 2025-2028 – 8 elemente și 5 întrebări despre boala care ne ține în viață  Toată lumea se așteaptă la o creștere a taxelor din 2025-2026 – consecință logică a corecției care va avea loc după anii de festival al consumului pe datorie și deficite 2023-2024. Dar problema NU este doar bugetară. În analiza de mai jos, punem cap la cap niște cifre care arată complicațiile asupra economiei – un fel de aliniere a 8 găuri negre care se potențează reciproc – și fiecare își poate recunoaște locul fie în aceste cifre, fie în relația dintre ele. Nu e o simplă alăturare de indicatori – unele sectoare se apropie de o criză și vor contribui într-un mod neașteptat la problemele din următorii 2-3 ani: 1. Creșterea economică pe semestrul 1 a fost de 0,7%. Prognoza pe tot anul – pe care s-au făcut calculele şi de buget, şi de deficit este de 3%. 2. Creșterea e șocant de mică, pentru că ea vine pe fondul creșterii cu 10% an/an a consumului  (consum ajuns la un maxim istoric, de 90% din media UE, mult chiar deasupra unor state vestice). Adică cum: nici un consum istoric pe datorie și bani din elicopter nu ne mai salvează? 3. Creșterea e șocant de mică pentru că ea vine pe fondul unor cheltuieli din viitor ale populației: la finele lunii iunie 2024, gospodăriile românești luaseră credite de consum cât în tot anul 2023 – iar tendința nu dă semne de oprire. 4. Un fenomen ignorat total: prăbușirea construcțiilor de locuinţe cu 22% față de aceeași perioadă din 2023, când am mai avut o cădere de 10% față de 2022. Deja în orașele mari chiriile se apropie de prețurile occidentale. 5. Industria își continuă scăderea (-0,9% în S1) – exporturile au contribuție negativă la PIB, iar consumul, în lipsa producției, crește deficitul comercial, pe cel de cont curent și costurile de îndatorare. …..” Integral: https://spotmedia.ro

Statele membre ale Uniunii Europene nu au ajuns încă la un acord cu privire la un embargo privind petrolul și gazele rusești. Discuțiile vor fi reluate astăzi la Bruxelles. În imagine, conducte și valve la o stație de compresare din apropiere de Uzhorod/Ucraina. Gazele s-au scumpit cu 56% în România în ultimii 3 ani. Expert: Statul e de vină! Au crescut tarifele de distribuție și prețul a urcat masiv pe burse după invadarea Ucrainei  Gazele au fost în luna iulie 2024 cu 56% mai scumpe față de nivelul consemnat în iulie 2021, preț calculat fără TVA, în contextul în care au crescut puternic tarifele de distribuție, ca urmare a conectării mai multor consumatori la rețea, dar și a scumpirii „aurului albastru” pe burse, după invadarea Ucrainei de către Rusia, arată o analiză a Asociației Energia Inteligentă. …. Conform asociației, creșterea prețului la gaze a avut la bază următoarele creșteri din ultimii 3 ani: Tarifele de distribuție gaze au crescut, în medie, de la circa 27 de lei/MWh la 58 de lei/MWh, o creștere de 116% Tarifele de transport plătite de furnizori au crescut, în medie, de la circa 5 lei/MWh la 12 lei/MWh, o creștere de 160% Prețul mediu al gazelor ca marfă a crescut de la circa 116 lei/MWh la 180 de lei/MWh, o creștere de 55% Componenta de furnizare a gazelor naturale a crescut de la 7,5 lei/MWh la 12 lei/MWh, o creștere de 60%  …. Contribuția fiecărei componente la creșterea prețului gazelor naturale efectiv achitat în factura se prezintă în felul următor: Componenta de distribuție – 38% Componenta de transport – 8% Componenta gaz marfă – 40% Componenta de furnizare a gazelor naturale – 14%. Gratis e mai scump Asociația spune că statul este de vină, direct sau indirect, pentru scumpiri.Creșterea tarifelor de distribuție și transport, realizată de ANRE, se datorează în special «gratuităților» introduse în anul 2020 prin Legea 155/2020, care modifică vechea lege a energiei electrice și gazelor astfel s-a ajuns să se construiască mii de kilometri de conducte care stau goale sau aproape goale, dar care produc costuri care sunt achitate de toții consumatorii României prin mărirea de tarife”, arată Chisăliță în analiza sa.  ….” Integral: https://www.libertatea.ro

Pensiile sub 3.000 de lei nu vor mai fi impozitate, anunță ministrul Muncii

“Pensiile sub 3.000 de lei nu vor mai fi impozitate, anunță ministrul Muncii  Pragul de impozitare a pensiilor va creşte, de la 1 octombrie 2024, de la 2.000 de lei, cât este în prezent, la 3.000 de lei, a anunţat, luni seara, ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, relatează Agerpres. …. Astfel, de la 1 octombrie, impozitul va reprezenta 10% din diferenţa ce depăşeşte 3.000 de lei.  Declarația ministrului Muncii vine după ce premierul Marcel Ciolacu a anunţat, luni, că i-a cerut ministrului de Finanţe, Marcel Boloș, să facă o analiză dacă se impune un nou prag de impozitare a pensiilor, dar şi cu privire la voucherele pentru alimente pe care le primesc pensionarii, pentru ca aceştia să nu piardă bani în urma recalculării.  Amintim că în prezent pensiile sub 2.000 de lei nu se impozitează, dar se aplică un impozit de 10% pe suma care depășește acest prag. ….” Integral: https://hotnews.ro

Care e suma minimă cu care pensionarii român spun că ar face față cheltuielilor lunare. O comparație cu Ungaria, Cehia sau Polonia

“Care e suma minimă cu care pensionarii român spun că ar face față cheltuielilor lunare. O comparație cu Ungaria, Cehia sau Polonia În România sunt 3,2 milioane de familii de pensionari, din care 1,3 milioane sunt singuri. 900.000 de gospodării au un pensionar, iar celălalt lucrează, în timp ce în puțin peste un milion de familii amândoi sunt pensionari, arată datele Statisticii. ….În România sunt 3,2 milioane de familii de pensionari, din care 1,3 milioane sunt singuri. 900.000 de gospodării au un pensionar, iar celălalt lucrează, în timp ce în puțin peste un milion de familii amândoi sunt pensionari, arată datele Statisticii. ,,,, Deși pensiile în România sunt mici în valori absolute, nu pensionarii sunt categoria socială care se plânge cel mai mult de traiul dificil (doar 11,5 %dintre pensionari se plâng că fac față cu mare dificultate plății tuturor facturilor), ci șomerii. Aproape 40% dintre șomeri spun că fac față cu foarte mare greutate cheltuielilor curente. ... Situația pensionarilor din alte țări europene  Cehia. Din ianuarie 2024, pensia medie pentru limită de vârstă în Cehia este de aproximativ 20.000 de coroane (CZK) pe lună (3.970 lei). Această cifră reprezintă o ușoară creștere datorată indexărilor guvernului. Pentru a menține un nivel de trai decent, pensionarii ar putea avea nevoie de mult mai mult decât pensia medie. Se sugerează că un venit din pensie de cel puțin 30.000 CZK până la 40.000 CZK pe lună poate fi necesar pentru a acoperi cheltuielile de bază, inclusiv locuința, hrana și asistența medicală, în special în zonele urbane precum Praga. ….Ungaria. Din ianuarie 2024, pensia medie pentru limită de vârstă în Ungaria este de aproximativ 175.000 de forinți (HUF) pe lună (2.212 lei), iar costul total al vieții în Ungaria este cu aproximativ 40-50% mai mic în comparație cu țări precum Germania, Franța, Marea Britanie sau SUA. Închirierea unei garsoniere în Budapesta începe de la 350-450 EUR pe lună. Utilitățile costă în jur de 100-200 de euro pe lună, în funcție de mărimea apartamentului și de sezon. ….Bulgaria. Începând cu 2021, pensia medie pentru limită de vârstă în Bulgaria este de 226 de euro (1.130 lei). Bulgaria are cele mai mici prețuri la locuințe și costul vieții în comparație cu alte țări europene. Prețurile chiriilor au crescut însă ultimii ani, mai ales în capitala Sofia. Un apartament mic în Sofia poate costa în jur de 450-600 de euro pe lună…..Polonia. Începând cu 2023, pensia medie lunară brută pentru limită de vârstă în Polonia este de aproximativ 3.500 de zoliți (PLN) (4.070 de lei). ….” Integral: https://hotnews.ro

“Rectorul, fără doctorat, Costoiu: 10.000€/lună din cercetare și activitate didactică. E șef la PSD   Mihnea Costoiu este rectorul Universității Politehnica București (UPB). El nu a reușit să obțină titlul de doctor, condiție obligatorie pentru a putea preda, Cu toate acestea, câștigă sume exorbitante din cercetare și activitate didactică. Este vicepreședinte PSD. …. În cariera sa universitară și politică a fost susținut foarte puternic de către Ecaterina Andronescu. El a fost ministru al cercetării în perioada 2012 – 2014. Costoiu se află la al treilea mandat de rector al Universității Politehnica. ….Mihnea Costoiu ar urma să se îngrijeasă de politicile educaționale ale PSD. Unul din cele mai ciudate aspecte din CV-ul lui Mihnea Costoiu este faptul că el nu are doctorat. Este probabil printre puținii, dacă nu chiar singurul rector al unei universități din România care nu are doctorat. ….Ultima școala pe care a urmat-o Costoiu este un curs de management universitar la ASE în anul 2011. …. Acum 20 de ani a mai făcut un curs de Securitate Națională la Colegiul Național de Apărare. Într-un CV mai vechi apărea menționat faptul că Mihnea Costoiu a încercat să devină dctor încă din anul 2010. El apărea ca fiind doctorand din anul 2010. În CV-ul postat în 2023 pe site-ul Politehnicii București dispare orice mențiune la vreun doctorat urmat de Costoiu. …. Obținerea titlului de doctor este o condiție obligatorie pentru a putea profesa. De asemenea, este imposibil să pretinzi că faci cercetare la un nivel chiar mulțumitor dacă nu i titlul de doctor. Cu toate aceste, Mihnea Costoiu a câștigat, în anul 2023, suma de 568.963 de lei, adică peste 47.000 de lei pe lună din Activitate de management, activitate didactica si de cercetare. El a mai luat suma de 26.740 de lei de la Exim Banca printr-un contract individaul de muncă. ….” Integral: https://newsweek.ro
Liderii PSD și PNL, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, într-una dintre ipostazele de bună înțelegere și colaborare în numele stabilității “Spectacolul atacurilor dintre PSD și PNL, între etică și interesul politic. Dincolo de critici, cele două partide rămân la guvernare În weekendul trecut, PSD și PNL, cele două partide aflate la guvernare, s-au războit de la distanță. Arsenalul a cuprins atacuri sub centură, ironii și jigniri. Părea sfârșitul unei coabitări de trei ani la guvernare. Insultele nu au avut nicio urmare. Cât este de etic ca cele două partide să puncteze electoral atacându-se, pentru ca apoi să culeagă roadele politice ale colaborării la guvernare? Luni dimineața, pe 26 august, după răfuielile din weekend menite să ia ochii electoratului, cele două partide și-au reluat colaborarea, cu aceleași argumente pe care le invocă mereu ca să justifice o alianță atipică, între stânga și dreapta – stabilitatea și dezvoltarea, pacea și liniștea. Întoarcerea la 180 de grade era previzibilă. ….„Prea puțin se vorbește în spațiul public despre ce înseamnă o campanie electorală etică, bazată în primul rând pe dezbateri, pe proiecte și pe un plan concret (inclusiv de guvernare) pentru România. În epoca social media și a atenției de 20 de secunde, nu mai putem vorbi decât de cine reușește să țină agenda sus în interesul publicului. Iar astăzi, aici, acum, prin meciul de tenis dintre PSD și PNL, cele două partide asta fac”, spune Radu Delicote, consultant și analist, specializat în training de imagine și risc politic, profesor asociat la SNSPA. …. „Liderii acestor partide nu s-au gândit niciodată că ei reprezintă interesele unor oameni care i-au ales, care i-au trimis în Parlament, care i-au votat să formeze guvernul. Nu interesează asta, ei sunt focusați pe propriile nevoi și interese, pe urmă pe interesele partidului și abia pe urmă pe interesele țării. Mai nou au apărut interese de grup în interiorul unui partid. E ca o încurcătură de mațe. Sunt bătălii intestine în partide, care nu le lasă să funcționeze cum trebuie.” Nu numai că nu se gândesc, dar politicienii nici nu se simt obligați să acționeze etic, crede Dumitru Borțun, care apreciază că „cei mai ticăloși dintre politicieni spun că în politică nu e loc de morală. Adică încearcă să modifice concepția noastră despre politică în funcție de meschinăria lor sufletească”. Etica și morala sunt înlocuite însă de marketing politic, punctează profesorul universitar. ….” Integral: https://romania.europalibera.org
“Surpriză în PNL: primarul de Iași Mihai Chirica și-a depus candidatura pentru Senat și Camera Deputaților. El susține că vrea să tragă în sus lista PNL, dar va rămâne primar / Suspiciuni că vrea să își tergiverseze dosarele penale după metoda Dan Voiculescu  …. Edilul din Iași a susținut însă că nu își va lua în primire mandatul de parlamentar dacă va fi ales pe lista PNL, ci va rămâne primar: ”Nu voi depune jurământul de parlamentar, îmi doresc doar să păstrez tendința electorală pozitivă pentru PNL în Iași”. Întrebat de G4Media dacă această candidatură nu înseamnă păcălirea electoratului, dat fiind că nu vrea să devină parlamentar, Chirica a spus că ”nu păcălesc electoratul, vreau doar să arăt votanților că mă implic în alegerile parlamentare”. Mai mulți lideri PNL au declarat pentru G4Media că o candidatură a lui Chirica ar putea aduce deservicii de imagine partidului, așa cum s-a întâmplat și la alegerile locale, din cauza dosarelor penale ale acestuia. În plus, liderii PNL au declarat sub anonimat că eventuala candidatură a lui Chirica ar putea fi o încercare de tergiversare a dosarelor sale penale. ,,,,Reamintim că Dan Voiculescu, fondatorul trustului Antenelor și al PUSL, a beneficiat în 2012 și 2013 de o tergiversare a dosarului său de corupție după ce a intrat în Parlament și a demisionat. Odată cu intrarea sa în Parlament, dosarul lui Voiculescu a fost mutat de la Tribunalul București la Înalta Curte de Casație și Justiție, după ca s-a întors la tribunal odată cu demisia. …. Chirica, a fost trimis a treia oară în judecată chiar în luna aprilie 2024. Procurorii îi impută un prejudiciu de 12 milioane de euro. Procurorii DIICOT au înregistrat la Curtea de Apel dosarul numit generic „Veranda”, în care edilul și mai mulți angajați ai municipalității sunt acuzați că ar fi emis ilegal 8 autorizații de construire, beneficiarul acestora fiind omul de afaceri Cristin Zămosteanu. „Veranda” este al treilea dosar în care Mihai Chirica are calitatea de inculpat, după dosarele „Skoda” (prejudiciu de 500.000 de lei) și „Flux”……” Integral: https://www.g4media.ro

Nicolae Ciucă, Foto: Inquam Photos / George Călin

“Cartea lui Ciucă a apărut în catalogul CIP al Bibliotecii Naționale. Este încadrată la „literatură română”. Ce titluri ale lui Ciucă mai apar în Biblioteca Națională  …. După controverse care au durat mai multe luni, cartea „În slujba țării” a apărut în catalogul cărților în curs de apariție din cadrul Bibliotecii Naționale a României. Aceasta a primit ISBN-ul 978-606-006-973-7 și va apărea la editura RAO Distribuție la începutul lunii septembrie, a anunțat directorul editurii în HotNews. ….Este prima carte scrisă de Nicolae Ciucă. În cadrul catalogului Bibliotecii Naționale a României apar și alte titluri, însă acestea sunt: – Lucrarea sa de doctorat; – Un articol; – Un proiect de cercetare…… La începutul acestei luni, site-ul de investigații Snoop.ro a dezvăluit că Nicolae Ciucă și-a promovat cartea pentru 2 milioane de euro, sumă ce va putea ajunge la 4 milioane de euro, prin panouri amplasate în toată țara. Acestea sunt împărțite în 762 de afișaje: 400 de panouri, unele având mai multe fețe.  ….” Integral: https://hotnews.ro

Mihai Maci, Foto: Arhiva personala

“De ce credem mereu că există un plan secret pentru România  23 august 1944 a fost momentul din care România, în întregul ei, a început să fie ocupată de armata sovietică și, în siajul acesteia, a început comunizarea țării. Acum, onest vorbind, deopotrivă ocupația și comunizarea erau inevitabile. Dimineața lui 23 august 1944 găsise România aliata lui Hitler, în război (de trei ani) cu Rusia, Anglia și America, iar armatele noastre noastre luptau de 37 de luni pe teritoriul Uniunii Sovietice. Armatele lui Stalin se dovediseră a fi mai puternice decât cele ale Germaniei și – în vara – toamna acelui ’44 – ruloul compresor rusesc mătura Estul Europei apropiiindu-se de frontierele Reich-ului. Tot în acel 23 august armatele aliate intrau în Paris. Înfrângerea Germaniei naziste și-a aliaților ei era o chestiune de timp și de costuri (materiale și umane). Orice om lucid, care se uita pe o hartă la zi cu operațiunile militare, ar fi putut înțelege asta. Numai la noi se gândea altfel. Antonescu se duce la Hitler, vorbesc de ”arme secrete” și, acasă, lumea e convinsă că Führer-ul și Conducătorul ”au un plan” de a salva România și armata ei: ”armele secrete” cu care-i oprim pe ruși. Aceștia înving peste tot, dar nu pe linia Carpaților și noi ”le impunem” condițiile noastre: Basarabia, Monarhia, ”independența și suveranitatea”. Până la urmă, nemții – cu armele lor secrete – n-au putut apăra nici Germania, și nici măcar Berlinul. ….Când a venit 23 augustul, cu armistițiul unilateral, armata a încetat luptele convinsă că Regele și rușii ”aveau ei un plan” și fie soldații se vor întoarce la vatră, fie vor fraterniza cu Ivan. Din păcate, au fost luați prizonieri cu sutele de mii. Pentru ca, totuși, să avem un armistițiu semnat de ambele părți l-am trimis – după ce Armata Roșie ocupase Bucureștiul – pe Pătrășcanu la Moscova să se înțeleagă cu tovarășii lui. …. Ce conta că am luptat trei sferturi din Al Doilea Război cu Hitler? Aliații știau că ”inima noastră e cu ei”. Ce conta că cea mai mare parte a petrolului Germaniei Naziste venea de-aici? ”În sufletul nostru” eram anglo-francezi. Ce conta c-am deportat populații și le-am omorât în foame și mizerie în Transnistria? Noi eram democrați; eram demni de aliații inimilor noastre.  …. Aceeași istorie se repetă și acum, după 80 de ani: vreme de cinci ani nimeni din propriul lui partid nu i-a obiectat președintelui umilirea și împingerea în irelevanță a PNL-ului prin impunerea unor președinți fără nici o formă și nici un conținut sau mezalianța cu PSD-ul sau acceptarea caricaturii numite ”România Educată” etc. De ce? Pentru The Great Old Party va fi fost convins că Președintele, cu Serviciile și cu americanii ”își au ei planul lor”. În definitiv, e criză, e pandemie, e război, iar România e ”frontiera Europei”; n-o lasă americanii să cadă, căci în joc sunt interese prea mari. ”Se fac manevre” în culise, doar câțiva le știu, dar – până la urmă – o să fie bine, căci ”aici se joacă stabilitatea zonei”.  …. Noi nu trebuie decât ”să stăm cuminți” și ”să ne vedem de-ale noastre”. Alții ”au – tot timpul – planuri” cu noi. În general, acestea sunt binevoitoare, dar – firește – e și varianta malefică: vor să ne ocupe, să ne prade, să ne fure; căci ”au ceva cu noi”. Când după Crăciun ne vom trezi cu un Președinte și cu un guvern ce ne vor duce la sapă de lemn, vom descoperi că totul a fost – în realitate – ”un plan”: al lui Iohannis, al Serviciilor, al americanilor, al rușilor… Toate aceste idei ciudate derivă dintr-una singură: aceea a excepționalismului românesc. ….” Integral: https://hotnews.ro

Un turist a mușcat dintr-o hamsie infectată cu bacterii și s-a transformat în Aquaman

“Un turist a mușcat dintr-o hamsie infectată cu bacterii și s-a transformat în Aquaman .… Din câte se pare, hamsiile erau contaminate cu bacterii, fiind pescuite încă de anul trecut. Însă, în loc să-i provoace neplăceri, hamsiile l-au transformat pe bărbat într-un supererou. „L-am văzut dintr-o dată cum a despărțit marea în două și a aruncat tridentul atât de sus, încât s-a înfipt în avionul Nutline. Apoi a făcut un val atât de puternic, că a tras în mare zeci de BMW-uri de pe plajă”, spune un martor. …. „În primul rând i-am dat amendă pentru că a înotat dincolo de geamandură, deși era steagul roșu arborat. În al doilea rând, l-am recrutat pe Aquaman pentru delfinariul din Constanța, va avea propriul lui bazin, cu 50 de lei intrarea”, spune Decebal Popescu, interlop constănțean și membru al Consiliului Local…..” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 27 august.„Românii (sau unii dintre ei) au mai mulţi bani decât credem. Câteva date statistice. Dar mai interesantă este propunerea lui Ciolacu de a aduce în ţară, printr-o scutire de impozit, banii românilor care stau în afară. Este şi asta o formă de „albire“ a banilor, mai ales a celor din piaţa crypto”

Credit: Wikimedia CommonsBuna dimineata intr-o zi de marti, 27 august!  Valul de căldură va persista și marți în nordul Banatului, sudul Crișanei și al Olteniei și în sud-vestul și centrul Munteniei, unde a fost emis un cod galben de caniculă. Temperaturile maxime vor fi de 34… 35 gr C. Meteorologii atrag atenția că pe parcursul zilei de marți, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată. Vor fi averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului în zonele de deal și de munte și pe arii mai restrânse în restul teritoriului. Bucuresti: 33/22 gr.C.

Statistici în oglindă: numărul pacienţilor cu diabet...

“Statistici în oglindă: numărul pacienţilor cu diabet creşte cu 50% într-un deceniu, în vreme ce românii sunt primii la consumul de sucuri carbonatate cu zahăr. Ştiaţi că o Coca-Cola la cutie de 330 ml are 35 g de zahar, adică trei linguri mari de zahăr, iar Pepsi are 23 de grame?  …. Cifrele indică în ultimii ani o creştere de 50% a numărului de persoane cu diabet într-un deceniu. În acelaşi timp, România este o piaţă bună pentru consumul de produse de patiserie, în faţa marilor reţele de astfel de magazine fiind permanent cozi. Şi la băuturile „cu bule“ suntem primii la consum, iar marile reţele internaţionale de fast-food care încă nu sunt prezente pe piaţa locală tatonează terenul, pe fondul apetitului clienţilor pentru astfel de mâncare. „La cabinet vin în special fete pe la 18 – 20 de ani care vin cu insulinorezistenţă. Simptomele apar mult mai devreme, obezitatea este un factor determinant. Factorii care duc la apariţia diabetului sunt alimentaţia inadecvată, sedentarismul, lipsa sportului, a activităţii fizice“, spune Andreea Pavel, drd., nutriţionist diete­tician, fonda­toarea cabinetului Napoca Nutrition. Produse de patiserie, fast-food şi sucurile carbogazoase sunt trei produse pe care nutriţionista nu le-ar consuma. Cifrele arată însă că România este cel mai mare consumator de pâine din Uniunea Europeană, cu 70-80 de kilograme per capita. În plus, nouă din zece copii consumă dul­ciuri în fiecare zi, iar un român bea în medie din retail 215 litri de băuturi răco­ritoare, inclusiv apă, sucuri şi energizante, cifră care ne plasează pe locul al doilea în regiune din punctul de vedere al consumului. Cele mai vândute băuturi carbogazoase dulci din România, Coca-Cola şi Pepsi, au o mare concentraţie de zahăr. Într-o cutie de 330 ml, Coca-Cola are conform etichetei 35 g zahăr, ceea ce înseamna trei linguri mari de zahăr. Pepsi are la 330 ml, 23 grame de zahăr. ….„Pentru fiecare pacient cu diabet diagnosticat există încă unu care nu-i diagnosticat, pentru că diabetul de tip 2, care înseamnă 90-95% din numărul de diabetici, evoluează asimptomatic mult timp şi de multe ori e descoperit întâmplător“, a spus pentru ZF prof. dr. Cristian Serafinceanu, medic primar de diabet, nutriţie şi boli metabolice. …” Integral: https://www.zf.ro

Stolojan: Menţinerea cotei unice de impozitare a veniturilor este susţinută de majoritatea covârşitoare a oamenilor de afaceri / Propunem PSD ca prin reforma fiscală, la care ne-am angajat prin PNRR, să întărim rolul cotei unice

“Stolojan: Menţinerea cotei unice de impozitare a veniturilor este susţinută de majoritatea covârşitoare a oamenilor de afaceri / Propunem PSD ca prin reforma fiscală, la care ne-am angajat prin PNRR, să întărim rolul cotei unice   …. ”PSD aduce din nou în atenţia opiniei publice dorinţa sa de a impune cotele progresive de impozitare a veniturilor persoanelor fizice din România. PNL îşi menţine poziţia fermă de a respinge această măsură fiscală a PSD. Cota unică de impozitare a veniturilor persoanelor fizice şi-a demonstrat eficienţa şi îşi menţine în continuare potenţialul său pozitiv pentru stimularea afacerilor şi a investiţiilor personale, contribuind la consolidarea puterii financiare şi a bunăstării cetăţenilor României. Menţinerea cotei unice de impozitare a veniturilor este susţinută de majoritatea covârşitoare a oamenilor de afaceri din firmele mici şi mijlocii”, afirmă Stolojan. El reaminteşte PSD că reforma fiscală are ca obiectiv, nu numai venituri mai mari la buget, ci şi susţinerea proceselor pozitive pentru dezvoltarea economică şi bunăstarea cetăţenilor. ”Propunem PSD ca prin reforma fiscală, la care ne-am angajat prin PNRR, să întărim rolul cotei unice, să asigurăm pe deplin unicitatea acesteia şi să eliminăm practicile de evaziune fiscală şi neplată a obligaţiilor fiscale”, declară fostul premier. ….” Integral: https://www.news.ro

Lucian Croitoru. “Incertitudinea referitoare la deficitul bugetar frânează creșterea economică  ….Ceea ce vreau să arăt este că, în anumite condiții, chiar nivelul nesustenabil de mare al deficitului bugetar poate contribui la încetinirea creșterii economice. În acest caz, nu limităm analiza la efectul direct al măsurilor fiscale discreționare pe care le reflectă impulsul fiscal. Analiza trebuie extinsă pentru a cuprinde anticipațiile fiscale pe care le creează percepțiile că deficitul bugetar este nesustenabil de prea multă vreme și că un moment de corecție se apropie. ….Odată ce se formează anticipațiile că deficitul este nesustenabil și că autoritățile vor acționa pentru a-l reduce, ceea ce contează pentru deciziile de afaceri este formula de reducere și calendarul măsurilor. Ce măsuri se vor adopta pentru reducerea deficitului? Această întrebare va fi permanent în mintea tuturor consumatorilor și în mintea tuturor decidenților din firme. …. În ultima perioadă, la creșterea deficitului bugetar au contribuit și creșterile relativ mari ale salariilor în sectorul public, pornind de la creșterea inflației peste tot în lume; dacă, justificat sau nu, salariile cresc mai repede în sectorul public decât în cel privat, ele vor antrena un efect de imitație în sectorul firmelor. Fără a crește salariile, sectorul privat va pierde forță de muncă de înaltă calificare în favoarea sectorului public. Dată fiind capacitatea redusă a producției interne de a acomoda cererea excedentară, cu cât cresc salariile mai mult, cu atât se adâncește deficitul balanței comerciale, care va contribui negativ la creșterea economică. Astfel, putem vedea o creștere relativ mare a consumului, dar o creștere relativ mică a PIB. În România, de ceva vreme, datele confirmă că deficitul balanței comerciale contribuie negativ la creșterea economică. ….” Integral: https://republica.ro

Românii (sau unii dintre ei) au mai mulţi bani decât...

Românii (sau unii dintre ei) au mai mulţi bani decât credem. Câteva date statistice. Dar mai interesantă este propunerea lui Ciolacu de a aduce în ţară, printr-o scutire de impozit, banii românilor care stau în afară. Este şi asta o formă de „albire“ a banilor, mai ales a celor din piaţa crypto  ….. 1.În emisiunea de tilturi de stat Fidelis, ediţia august 2024, românii au cumpărat tiluri de stat de tip Fidelis la un nivel record– 3,23 miliarde de lei (650 de milioane de euro), depăşind recordul din luna aprilie de 3,197 miliarde de lei. În emisiunea din august, românii au cumpărat titluri de stat în lei de 1,7 miliarde de lei şi titluri de stat în euro de 3,11 milioane de euro. Ce a atras atenţia a fost faptul că un român „cu acte în regulă“ a cumpărat titluri de stat Fidelis în lei, pe tranşa de cinci ani, cu o dobândă de 7% pe an, în valoare de 324 de milioane de lei (echivalentul a 65 de milioane de euro). Nu ştim cine este acest român – că o fi Ion Ţiriac, că o fi unul dintre fraţii Pavăl, Constantin Duluţe sau altcineva, suma este mare chiar şi pentru o bancă privată din Elveţia. Al doilea ordin de cumpărare a fost de 77 de milioane de lei, iar al treilea ordin a fost de 20 de milioane de lei. …. Nu ştiu dacă Ciolacu sau guvernul au făcut vreun studiu legat de banii pe care îi au în afară românii care lucrează sau stau în acolo, sau ce active deţin – case, apartamente, spaţii comerciale, castele etc. Singurul lucru pe care îl ştim este că, oficial, conform datelor BNR, românii trimit în ţară peste 6 miliarde de euro. Dacă premierul Marcel Ciolacu, aflat în campanie electorală, vrea să aducă în ţară banii românilor care stau în afară, la fel cum au făcut italienii sau alte ţări din Europa, nu trebuie decât să salutăm acest lucru. Dacă mai oferă „albirea“ banilor din crypto, adică posibilitatea introducerii în ţară a banilor din conturile de crypto, pentru care nu prea există o justificare cum au apărut acolo şi de unde, s-ar putea să ne trezim cu câteva miliarde de euro/dolari. Principala problemă a românilor care au bani mulţi în crypto în afară este că nu prea pot să-i introducă în ţară, în conturile bancare din băncile care operează în România. O parte din aceşti bani nu au „documente justificative“. ….” Integral: https://www.zf.ro

Imagine cu bani. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea “Un român a împrumutat statul cu 68 milioane de euro prin cumpărarea de titluri de stat Fidelis. Cât va câștiga din dobânzi Un singur investitor persoană fizică a împrumutat statul român cu 342 milioane de lei (68 mil. euro) prin cea mai recentă emisiune de titluri de stat Fidelis, ediţia august 2024, pentru care va fi remunerat de Ministerul Finanţelor cu o dobândă neimpozabilă de 24 mil. lei în fiecare an, arată calculele realizate de Ziarul Financiar. Acesta a subscris titluri de stat Fidelis în emisiunea cu scadenţa pe cinci ani, cea pentru care Ministerul Finanţelor plăteşte o dobândă de 7% pe an neimpozabilă, ordinul mamut venind chiar în ultima zi a perioadei de subscriere, adică pe 20 august 2024. Subscrierile totale pe această tranşă s-au ridicat la 970 mil. lei, ceea ce înseamnă că investitorul a avut o treime din acestă tranşă. Fără acest ordin mamut, Fidelis ediţia august 2024 nu ar fi avut o valoare istorică în contextul în care subscrierile totale au fost de 3,2 mld. lei, uşor peste precedentul record de 3,186 mld. lei din aprilie 2024.  …. A doua cea mai mare subscriere a fost de 77 mil. lei iar a treia de 20 mil. lei. Mediana celor 5.100 de ordine este de 30.000 de lei, iar media de 189.000 de lei. Relevantă pentru astfel de analize este mediana întrucât exclude extremele – în acest caz 342 mil. lei şi 5.000 de lei. ….” Integral: https://republica.ro

Operaţiune secretă a reţelei Lidl: Din umbră, cel mai...

“Operaţiune secretă a reţelei Lidl: Din umbră, cel mai mare retailer european şi-a ridicat un imperiu de care nu ştia nimeni  Vânzarea pâinii, a untului şi a altor produse de bază la preţuri exorbitante a făcut din Dieter Schwarz unul dintre cei mai bogaţi oameni din Europa. Acum, fondatorul retailerului cu discount Lidl, în vârstă de 84 de ani, care, potrivit revistei de afaceri Manager Magazin, a acumulat o avere personală de 40 de miliarde de euro, se lansează într-un produs de bază foarte diferit al lumii moderne: serviciile de date. Începând cu un sistem construit pentru uz intern în 2021, Schwarz Group, proprietarul Lidl, oferă acum servicii de cloud computing şi securitate cibernetică clienţilor corporativi. Unitatea sa IT, Schwarz Digits – care a devenit o divizie operaţională de sine stătătoare în 2023 – a semnat contracte cu clienţi precum cel mai mare grup de software din Germania, SAP, cel mai titrat club de fotbal din ţară, Bayern München, şi portul Hamburg. Anul trecut, unitatea a generat vânzări anuale de 1,9 miliarde de euro şi are 7 500 de angajaţi. …. „Avem o mulţime de date extrem de sensibile”, a declarat Müller, cum ar fi modelele de vânzări pentru magazinele individuale, calculele preţurilor, informaţii despre clienţi din programul de fidelizare al Lidl şi detalii despre cei 575 000 de angajaţi ai grupului. După ce Lidl şi-a pus în funcţiune propriul cloud, a descoperit curând că şi alte întreprinderi germane îşi puneau aceleaşi întrebări cu privire la dorinţa de a utiliza cele mai mari servicii cloud din SUA şi China. ….” Integral: https://www.zf.ro

tineri la job

“Tinerii din România și sindromul broaștei fierte. Expert în Educație: „Sunt neasumați, fricoși, neimplicați și se complac în mediocritate” …. În contextul unor rezultate absolut dezastruoase obținute la testele PISA, al abandonului școlar în floare, dar și al analfabetismului funcțional care pare că ne caracterizează ca nație, tinerii din România se declară mulțumiți și foarte mulțumiți de nivelul lor de educație, de ceea ce primesc din partea școlii. În schimb, când vine vorba despre locurile de muncă și salariile aferente, tinerii se plâng. Ar vrea mai mult.…. Ei nu decid asupra modalității de învățare în școală, la locul de muncă nu au control asupra programului, care se poate extinde uneori asupra vieții personale, nu sunt implicați în luarea deciziilor din cadrul organizațiilor, se arată în studiu.  ….„Nu. Nici vorbă! Asta cu „să ni se dea” este cea mai otrăvitoare chestie pe care românul o are pe creier. Nu trebuie să ne dea nimeni nimic, trebuie să obținem noi, prin propriile forțe”. Specialistul a explicat cum stă situația în alte țări, acolo unde lucrurile se mișcă și se mișcă bine. „Prin alte părți de lume, oamenii ăștia își iau existența în mâinile proprii. Sigur că e important să-ți deschizi un business în 3 minute sau în 7 minute. Dar indiferent de cum se întâmplă, dacă stau și încep să-mi plâng de milă..aoleu ce nasol, nu mi se face și mie, să mi se dea și mie..Te duci și-ți faci!” ….” Integral: https://adevarul.ro

Crin Antonescu, despre contrele dintre PNL şi PSD: Cred că este piesa de teatru clasică/ Foarte probabil vor guverna şi după sfârşitul acestui război real sau butaforic/ Cred că mai avem puţin şi vom auzi din nou strigătul de luptă contra ciumei roşii

“Crin Antonescu, despre contrele dintre PNL şi PSD: Cred că este piesa de teatru clasică/ Foarte probabil vor guverna şi după sfârşitul acestui război real sau butaforic/ Cred că mai avem puţin şi vom auzi din nou strigătul de luptă contra ciumei roşii   Fostul preşedinte al Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu, comentează contrele dintre PNL şi PSD, care se critică reciproc, în spaţiul public, fostul lider liberal fiind de părere că ceea ce se întâmplă între cele două partide „este piesa de teatru clasică”, iar „foarte probabil” cele două partide vor guverna şi „după sfârşitul acestui război real sau butaforic”. „Cred că mai avem puţin şi vom auzi din nou, dacă nu s-a auzit deja, strigătul de luptă contra ciumei roşii”, afirmă Crin Antonescu. …. „Pentru cetăţean nu foloseşte la nimic, foloseşte sistemului care promovează, susţine, organizează, dacă vreţi, împreună cu actanţii politici, toată această distribuţie, şi mai ales, sigur, foloseşte celor care se află în fruntea celor două partide sau în poziţiile cele mai profitabile din punct de vedere politic, administrativ şamd”, a adăugat Antonescu….. El a catalogat drept „parodie” ceea ce se întâmplă pe scena politică între cele două partide. ….” Integral: https://www.news.ro

Tancurile ucrainene sunt active pe front. FOTO: Shitterstock

“Victoria Ucrainei, perspective diferite din Washington până în UE. Expert: „Americanii o vedeau diferit de europeni, ucrainenii altfel decât toți”  .Marius Ghincea: Teoria victoriei a devenit chiar foarte populară anul trecut, iar la un moment toată lumea, adică toți analiștii și politologii dezbăteau cum ar trebui să definim victoria. Evident, americanii o vedeau diferit față de europeni, ucrainenii diferit față de toți. Statele Unite ale Americii au avut de la început propria definiție a victoriei. Pornind de la ideea că, din punct de vedere strategic războiul din Ucraina este relevant pentru Washington, dar nu fundamental, americanii au decis să susțină financiar și cu arme Kievul. SUA au arătat că sunt dispuse să sprijine Ucraina până la a-și recupera o parte din teritorii, nu neapărat în întregime, cu scopul de a eroda cât mai mult capacitățile militare convenționale ale Rusiei, dar fără a duce la escaladare nucleară și fără a afecta foarte mult distribuția puterii la nivel internațional. Adică o teorie diferită de cea a Ucrainei, care a pornit așa cum era normal cu o teorie maximalistă, pentru a-și recupera toate teritoriile, cu orice preț. Vest-europenii, la Paris și Berlin, au urmat în mare măsură linia trasată de la Washington, dar au vorbit mai mult de negocieri. Acum, pe măsură ce războiul a evoluat, în Europa se vorbește tot mai mult că războiul se va încheia cu negocieri. …. În ziua de astăzi, atât prin declarațiile lui Volodîmîr Zelenski, cât și prin sondajele date publicității, vedem că în Ucraina există un consens în jurul ideii de a lua în considerare începerea negocierile cu Federația Rusă. Evident, e vorba despre negocieri care trebuie să aibă loc în condițiile în care Ucraina nu poate să fie mult slăbită față de Rusia, iar de pe urma negocierilor nu poate să rezulte pierderi teritoriale. Așa cum este și normal, populația Ucrainei și Guvernul Ucrainei nu sunt dispuse să piardă niciun teritoriu. Vorbim însă despre  o schimbare semnificativă, în sensul în care ucrainenii nu mai cred că pot să obțină ceea ce își doresc doar pe calea armelor. ….Berlinul și Parisul, după cum știți, defineau victoria în termenul unei păci negociate și se pare că ne îndreptăm direct în acea direcție, către o pave negociată ….” Integral: https://adevarul.ro

Un medic a scăpat un plic gol pe jos și 10 bolnavi au sărit să i-l umple cu bani

“Un medic a scăpat un plic gol pe jos și 10 bolnavi au sărit să i-l umple cu bani  Românii sunt adepții politicii „fără plicuri goale în spitale” și nu se dau în spate de la niciun efort când vine vorba de această cauză. Recent, unui medic i-a căzut un plic din buzunar, doar că în mod inexplicabil acel plic era gol. Nu a stat însă așa decât pentru foarte puțin timp. Nu mai puțin de 10 bolnavi, inclusiv câțiva care și-au smuls perfuziile și au sărit din paturile din saloane, s-au îmbulzit pe hol să prindă plicul și să-l umple cu bani. Dărnicia pacienților a fost atât de mare încât a fost nevoie de încă două plicuri goale ca să intre toții banii adunați de bolnavii din spital. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 26 august.„Dragoş Damian, Terapia: Marcel Ciolacu, câţi dintre delegaţii la congresul PSD din weekend au construit o fabrică? Câţi conduc sau au condus o fabrică? Câţi au intrat într-o fabrică în ultimii patru ani? Câţi au vorbit cu un şef de fabrică în ultimul an?”

Noi coduri de caniculă de la ANM, valabile în aproape toată țara / Ce spun meteorologii

Buna dimineata intr-o zi de luni, 26 august! Valul de căldură va persista pentru a paisprezecea zi consecutiv. În județele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Buzău, Ilfov și municipiul București, Galați, Vrancea, Vaslui, Iași și Botoșani va fi caniculă. Temperaturile maxime vor fi de 36…38 gr, iar cele minime se vor situa în general între 19 și 23 gr și local vor caracteriza o noapte tropicală. Bucuresti: 36/22 gr.C.

Cum se măsoară 100 de grame de zahăr“Cât de mult zahăr e într-o Fanta Orange: în România sunt peste 10 grame per 100 ml, de trei ori mai mult decât în Croaţia şi dublu faţă de Spania sau Olanda  Cantitatea de zahăr variază în Europa între 3,8 grame şi 11,8 grame per 100 ml, arată o analiză a revistei Europe Magazine care citează Coca-Cola Company. România este una dintre ţările din Europa unde Fanta Orange, una dintre cele mai cunoscute băuturi răcoritoare din lume, aflată în portofoliul gigantului Coca-Cola, conţine cantităţi mari de zahăr. Mai exact, sunt peste 10 grame per 100 ml, de trei ori mai mult decât în Croaţia şi dublu faţă de Spania sau Olanda….. Această informaţie confirmă aşadar faptul că reţetele unor produse ajunse „vedete“ globale variază puternic de la continent la continent şi chiar de la ţară la ţară. ….” Integral: https://www.zf.ro

“Sorin Pâslaru, ZF: E bun Consiliul Fiscal ca să îţi arate cât mai din timp că derapezi cu cheltuielile şi cu bugetul, însă degeaba dacă nu ai un Consiliu Industrial care să se ocupe de producţie şi orice procent de deficit bugetar suplimentar se duce imediat în importuri şi în deficit extern  …. Astăzi, cei care numără banii şi PIB-ul, contabilii şi economiştii, şi cei care te reprezintă dacă te cerţi la numărarea banilor şi la semnarea contractelor, avocaţii, conduc ţara. Dar ce să conduci, că nu mai produci. Industria a ajuns la doar 19% din PIB, deficitele pe chimie, pe medicamente, în industria agroalimentară sunt enorme şi cresc imediat ce intră în economie mai mulţi bani. Cum intră? Prin deficit bugetar şi datorii. O demonstrează corelaţia incredibil de strânsă între deficitul bugetar şi deficitul de cont curent, adică deficitul extern. Iar în 2024 situaţia devine acută, în condiţiile în care stimulul fiscal uriaş, estimat la 25 miliarde de euro, adică 7% din PIB, nu va aduce nici măcar o creştere economică de 1% din PIB. Guvernul şi-a construit bugetul pe o creştere economică de 3,2% (!!), şi când colo pe primele şase luni creşterea este de doar 0,8%. Şi aceasta în condiţiile în care cheltuielile bugetare au crescut cu 21% pe primele şase luni, dublu faţă de estimări. Aceşti bani suplimentari s-au dus în salarii (plus 23% cheltuielile de personal), bunuri şi servicii (plus 25%) şi – singura evoluţie pozitivă – cheltuieli de capital, adică investiţii – plus 95%. Ce te faci însă că în lipsa producţiei interne suficiente, banii mai mulţi la salarii se duc în importuri de carne, de panificaţie, de lactate sau de legume, banii mai mulţi la bunuri şi servicii se duc pe medicamente sau aparatură din import, iar banii mai mulţi de la cheltuieli de capital se duc pe importuri de materiale de construcţii, unde iarăşi avem deficit. ….Dar de unde să strângi taxe dacă nu produci? Dacă orice ban suplimentar care intră în economie merge pe importuri? Cum să fii la media UE la taxe dacă la 20 milioane populaţie România are doar 5 milioane de salariaţi, deci doar un sfert din populaţie, în timp ce în Germania, Franţa, Polonia, Cehia sau Ungaria jumătate din populaţie este salariată? Cehia şi Ungaria au tot 5 milioane de salariaţi, la 10 milioane populaţie. ….” Integral: https://www.zf.ro

VIDEO Ministrul Muncii: 700.000 de pensionari care s-au trezit cu pensii mai mici își vor păstra pensia inițială / Câte pensii recalculate vor fi revizuite

“Mircea Coșea: Recalcularea pensiilor e ca maimuța chinezească  Recalcularea pensiilor nu va rezolva problemele din sistem, spune la RFI profesorul de economie Mircea Coșea. ….Mircea Coșea avertizează că recalcularea pensiilor, deși bună ca principiu, ar putea crea mai multe dezechilibre: ”Legea face un bine pentru cei care într-adevăr primesc ceva la pensie, însă problemele nu se rezolvă, din punctul meu de vedere. Apare o inegalitate, o diferențiere, o nedreptate, chiar, între generații, pentru că această majorare care are loc acum nu se face din banii bugetului, bugetul nu suportă așa ceva”. Profesorul precizează că ”nici domnul ministru de Finanțe nu a putut să dea o explicație exactă de unde sunt banii acoperiți. O anumită parte s-ar putea să vină, dar în mare parte, această creștere va fi suportată din împrumuturi, pe care statul le face acum, la dobânzi destul de mari, rostogolirea datoriei începe din acest moment și va fi suportată nu de pensionarii care astăzi primesc ceva în plus, ci de generația tânără, care este activă acum. Deci cred că într-o perioadă de patru-cinci ani, vor apărea niște probleme mari în sistemul de pensii”. El spune că ”din ceea ce vedem în presă, apar și pensii care sunt mai mici decât cele care au fost și atunci aș spune că este celebra maimuță chinezească această lege, cu un ochi râde, cu altul plânge”. ….Profesorul se așteaptă la majorări de taxe și impozite în 2025: ”Nu va exista o explozie (a taxelor și impozitelor-n.r.), dar o creștere în mod sigur și nu în prima jumătate a anului, ci în a doua jumătate a anului. În prima jumătate a anului, reașezarea politică nu poate să facă astfel de eforturi. Probabil că se vor face anumite măsuri de suprafață, din punct de vedere al reformei sistemului bugetar, dar altceva nu. În a doua parte a anului, România va fi supusă unor presiuni foarte mari din partea UE, pentru găsirea unor mijloace de reducere a deficitului și aceste presiuni probabil că se vor vedea și într-o anumită creștere a taxelor și a impozitelor, sigur, explicată în România nu prin greșelile Guvernului, ci prin ordine de la Bruxelles, ne-am cam obișnuit cu o astfel de propagandă”. ….” Integral: https://www.rfi.fr

Casa de pensii, pensionari, recalculare pensii“USR acuză „campania PSD de dezinformare” privind recalcularea pensiilor: Veniturile vor fi tăiate indirect, prin inflaţie, iar pensionarii vor fi tot mai săraci! Responsabilii nu au fost capabili să scrie explicit pe deciziile de recalculare ce pensie rămâne în plată   USR răspunde sâmbătă campaniei de dezinformare lansate de PSD pe toate mediile privind recalcularea pensiilor, arătând că pentru circa 720.000 de pensionari, realitatea este alta decât cea prezentată mincinos de PSD iar adevărul, oricât s-ar strădui Marcel Ciolacu să-l ascundă, este că minerii, siderurgiştii şi alte categorii de oameni care au lucrat în condiţii grele de muncă, dar şi persoanele cu dizabilităţi s-au trezit zilele acestea cu pensii micşorate şi sunt victimele dorinţei PSD de a păstra pensiile speciale. USR solicită PSD să convoace imediat o sesiune extraordinară pentru a repara această lege nedreaptă şi umilitoare pentru sute de mii de pensionari şi să o demită pe Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, ”pentru dezastrul creat şi pentru modul în care a gestionat această criză”, transmite News.ro.  ….”Adevărul: Veniturile vor fi tăiate indirect, prin inflaţie, iar pensionarii vor fi tot mai săraci! Responsabilii de la Ministerul Muncii nu au fost capabili să scrie explicit pe deciziile de recalculare ce pensie rămâne în plată, astfel încât sute de mii de pensionari să nu ajungă pe culmile disperării după o viaţă de muncă. În plus, nici ministrul Bucura Oprescu, nici premierul Ciolacu nu scot o vorbă despre cum şi cât scade puterea de cumpărare a pensionarilor, cum se indexează pensiile la valoarea mai mică (rezultată din recalculare) şi câţi ani rămân îngheţate sumele primite de oameni”, precizează USR. ….” Integral: https://economedia.ro

Dragoş Damian, Terapia: Marcel Ciolacu, câţi dintre...

Dragoş Damian, Terapia: Marcel Ciolacu, câţi dintre delegaţii la congresul PSD din weekend au construit o fabrică? Câţi conduc sau au condus o fabrică? Câţi au intrat într-o fabrică în ultimii patru ani? Câţi au vorbit cu un şef de fabrică în ultimul an?   Super-experţii în macroeconomie s-au prins după 35 de ani de capitalism că închiderea fabricilor de la noi a dus la dezindustrializare şi stagnare economică, la dispariţia de resursă umană specializată şi calificată, la creşterea consumului din import şi, desigur, la creşterea deficitului de balanţă comercială. Pentru că s-au întâmplat toate astea, trebuie să ne împrumutăm….. Ei doar analizează cifrele dintr-un birou de clasa A, ţin cuvântări în limbaj tehnic pe care nimeni nu-l înţelege în săli de conferinţă din hoteluri de cinci stele şi răspund fără să răspundă la întrebări despre economie puse într-un studio de televiziune. Pentru nostalgici, dar nu numai pentru ei, să sumarizăm strategia de industrializare a ”nebunului grandoman Ceauşescu”. Construia fabrici, în jurul fabricilor construia oraşe, cartiere de blocuri, grădiniţe, scoli, licee, facultăţi, cămine de nefamilişti, de familişti. Nu era invenţia lui, este sistemul care funcţionează de peste 50 de ani în toate ţările industrializate din OECD sau G20, de unde suntem obligaţi acum să importăm şi noi. După era ”nebunului grandoman Ceauşescu”, ni s-a spus că fabricile construite atunci, din care se exporta în toată lumea, sunt învechite, poluante, energofage, ce mai, mormane de fier vechi, deci trebuie puse la pământ. Iar în locul lor au răsărit mândre malluri, clădiri de birouri şi cartiere de locuinţe. Apoi au dispărut şcolile, liceele şi facultăţile care pregăteau personal calificat şi specializat pentru fabrici. Au dispărut efectiv oraşe întregi, romanii au plecat spre vest, să lucreze în fabricile din OECD sau G20, de unde se exportă către România cele mai banale produse. ….Vedem însă cu toţii şi fabrici care au rămas în picioare, au intrat în circuitul internaţional, au început să exporte şi cărora le merge bine – autovehicule, electrocasnice, medicamente, materiale de construcţii – şi atunci ne întrebăm dacă chiar trebuia să dam jos 3000 de fabrici ale ”nebunului grandoman Ceauşescu”, fără să punem nimic în schimb? …” Integral: https://www.zf.ro

Urmările exploziei de la Crevedia, Foto: Inquam Photos / George Calin

“La un an de la tragedia din Crevedia autoritățile nu reușesc să stopeze un fenomen extrem de periculos: umplerea buteliilor de aragaz în stațiile GPL  ….Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis pentru HotNews.ro, că, la controalele periodice, s-au mai găsit stații de comercializare GPL fără autorizație de securitate la incendiu și că oamenii continuă să fumeze în apropierea substanțelor inflamabile. În plus, controalele au mai arătat că încă persistă un fenomen: umplerea buteliilor de aragaz în stațiile GPL auto.  …. În urma controalelor care au avut loc ulterior tragediei de la Crevedia și până la finalul lunii  iulie 2024, inspectoratele pentru situații de urgență județene şi Bucureşti-Ilfov au efectuat peste 3700 de controale la firme care vând GPL. Pe timpul acestora au fost constatate 9.404 încălcări ale legislației, iar în 866 de cazuri, ele au fost soluționate pe moment.  Principalele deficiențe constatate:

  • funcționarea fără autorizație de securitate la incendiu;
  • nerespectarea interdicției privind fumatul;
  • încărcarea buteliilor pentru uz casnic la staţiile de GPL auto.

De asemenea, în 125 de situații a fost constatată nerespectarea cerințelor în baza cărora se emite autorizația de securitate la incendiu. ….” Integral: https://hotnews.ro

Marcel Ciolacu, martie 2024 “Platforma „România dorită” a lui Marcel Ciolacu și instinctele comuniste ale pesedismului  Această platformă ca ofertă electorală pentru prezidențiale lansată de candidatul pesedist Marcel Ciolacu miroase de la o poștă a comunism. ….Se subliniază că această platformă are rolul de colectare de idei „de la oameni obișnuiți”. În primul rând, este vorba despre de un populism total mincinos precum cel promovat de comuniști, el fiind expresia peste timp a sloganului ideologiei proletare care promitea „o largă consultare democratică” a deciziilor politice majore din societatea comunistă….. În acest caz, oamenii politici se situează în una din două ipostaze politice: ori caută soluții pentru că nu sunt în stare să ofere ei înșiși, ori dau dovadă de un populism specific comunismului. Mai simplu și mai pe înțeles spus, în primul caz se aplică formula sapiențială populară, și anume, „de unde nu-i nici Dumnezeu nu cere”, iar în al doilea caz este vorba „de aruncare cu praf” în ochii electoratului. ….Cu ce bagaj merituos de experiență vine Ciolacu să candideze pentru funcția de președinte al republicii? Mă întreb dacă are el vreuna din calitățile și virtuțile necesare unui viitor președinte, ca de pildă pregătire intelectuală corespunzătoare și realizări solide pe plan profesional, experiență și expertiză din postura de conducător, inteligență politică necesară, patriotism legat de deservirea țării și a cetățenilor săi. Ciolacu nu rezistă la niciunul dintre criterii, el fiind promovat asemenea activiștilor comuniști, pe baza meritelor de partid, care au ajuns din proletari și lumpenproletari în funcții înalte de conducere, școliți neapărat la Academia „Stefan Gheorghiu”, sau astăzi la Colegiul Național de Apărare, la Academia SRI, sau la cel mai înalt și mai „onorabil” nivel, la SNSPA. ….” Integral: https://republica.ro

“Jurnalismul de la cap sau pajură se-mpute  Un amic mă întreabă, cu maximă seriozitate, cum este posibil ca, în România, unui magazin care pune în vînzare marfă expirată ori produse toxice să-i fie protejat numele, iar celor două doctorițe să le fie afișată identitatea pe toate gardurile. Ați ghicit, amicul locuiește în străinătate și, taman de aia, își permite să mai pună o întrebare cu schepsis: de ce și numele doctorului „sinucigaș“ a intrat în circuitul public? E vinovat de ceva? E acuzat de altceva? E inamicul public număru’ unu? Și, luat de avînt, amicul mă întreabă dacă jurnaliștii care fac asta au vreo urmă de rușine, vreun regret, o măslină. Nu am știut ce să-i răspund. Asta e problema presei, atîta cît a mai rămas. Faptul că procuratura scapă către prietenii din presă amănunte picante, jumătăți de informație, păreri în doi peri e de natură să creeze un val de simpatie sau antipatie populară, care va atîrna greu în sentința judecătorului. Pînă una-alta, procurorul (procuratura) nu „instrumentează“ cazul, ci se constituie într-o parte a judecății finale. E cea care susține vinovăția. Dar atît și nimic mai mult. Ei, ar mai fi ceva. Ca reprezentant al statului, procuratura e obligată să adune toate dovezile, chiar și acelea favorabile acuzatului sau suspectului, și să le pună la catastif. În nici un caz nu este deținătorul adevărului și, cu siguranță, nici judecătorul cu decizia finală. Or, zic eu, orice jurnalist ar trebui să știe asta înainte de a se arunca în vîltoarea părerilor, oricît de plastic i-ar fi limbajul și oricît de înveninată i-ar fi tastatura. …. Cei care supraviețuiesc în ceea ce denumim presă sînt de două feluri. Ultimii mohicani fără iluzii, cu gîndul la pensie, și nepoftiții. Nu-mi trebuie mult timp să explic ce înțeleg eu prin nepoftiți, deși ei umplu „redacțiile“ mai tuturor publicațiilor online. Oameni fără școală, fără experiență, cu o limbă română rudimentară și cu vagi cunoștințe de engleză, a căror principală abilitate e Goagăl Translate.  ….” Integral: https://www.catavencii.ro

VIDEO Ucraina a publicat imagini spectaculoase cu primele ore ale ofensivei din Kursk / Rușii încă nu au un răspuns, spune comandantul trupelor NATO din Europa

“De ce operațiunea Kursk a Ucrainei provoacă China să iasă în față  …. Incursiunea adâncă și neașteptat de reușită a Ucrainei pe teritoriul statului rus, începând cu 6 august 2024, a schimbat discuția despre războiul ruso-ucrainean. Cel mai important impact internațional pe care acțiunea ucraineană îl poate avea este cel asupra – vorbim despre război – țărilor oficial neutre, inclusiv China. În timp ce Occidentul a sprijinit și va sprijini Ucraina indiferent de operațiunea de la Kursk și de rezultatul acesteia, o ocupație ucraineană prelungită a teritoriului legitim al statului rus introduce o nouă dimensiune în abordarea non-occidentală a războiului. Ofensiva ucraineană, dacă nu va fi inversată rapid și complet de către Moscova, schimbă poziția Kievului și influența sa în cadrul unor negocieri ipotetice. Până în prezent, Kievul a trebuit să apeleze la argumente morale, normative și juridice referitoare la ordinea mondială bazată pe reguli, atitudine modelată în principal de Occident, începând cu 1945 în comunicarea sa cu Moscova și cu diverșii săi parteneri străini. Acum, în schimb, un acord „pământ pentru pământ” între Rusia și Ucraina a devenit teoretic fezabil. …. Ucraina dorește să treacă de la acordurile dubioase „suveranitate/securitate/teren în schimbul păcii” la un acord mai intuitiv „teren pentru teren”. Conform acestei idei, Ucraina este pregătită să restituie teritoriile rusești legitime, acum capturate, în schimbul eliberării de către Rusia a teritoriilor ucrainene pe care le ocupă din 2014. Acest lucru îl pune pe Putin într-o situație dificilă: Pe de o parte, pierderea continuă de către Rusia a controlului asupra teritoriului statului este acum și va fi o rușine pentru Kremlin. Pe de altă parte, teritoriile anexate din estul și sudul Ucrainei sunt acum, după Constituția rusă revizuită în 2014 și 2022, și teritoriu oficial de stat al Rusiei. …. Factorul non-occidental Noua strategie ucraineană ar putea oferi acum o cale mai largă de influență nu numai pentru aceia mai pacifiști din conducerea rusă, ci și pentru anumiți parteneri ai Rusiei pe scena internațională – mai ales China. Moderații din guvernul rus și țările non-occidentale interesate de încheierea războiului pot susține acum că anexările ucrainene ar trebui anulate în schimbul restaurării integrității teritoriale a Rusiei. Cu cât Ucraina poate menține mai mult timp teritoriile capturate de Rusia, cu atât mai multă presiune va exista asupra lui Putin pentru a le readuce sub controlul Moscovei – fie prin mijloace militare, fie prin mijloace diplomatice. În cazul în care Rusia nu poate respinge incursiunea ucraineană cu arme convenționale, desigur, ar putea încerca să facă acest lucru prin desfășurarea de arme nucleare sau alte arme de distrugere în masă. Însă o astfel de evoluție ar reverbera în întreaga comunitate internațională și ar schimba fundamental dimensiunea războiului. Rezultatul final al „operațiunii militare speciale” din 2022 ar deveni imprevizibil nu numai pentru Ucraina, ci și pentru Rusia. Chiar și parteneri ruși precum China și India s-ar putea repoziționa față de o Moscovă imprevizibil de escaladantă – o schimbare care ar însemna un dezastru pentru economia rusă…..” Integral: https://www.contributors.ro

Efectul Şoşoacă. Cantina Parlamentului European şi-a consumat într-o lună bugetul pe 5 ani

“Efectul Şoşoacă. Cantina Parlamentului European şi-a consumat într-o lună bugetul pe 5 ani  .…Nemaiputând face circ în parlamentul european, Diana Șoșoacă n-a avut altă soluție decât să se ducă la cantina instituției și să-și petreacă timpul acolo. Iar dacă tot era acolo, Diana Șoșoacă și-a zis că n-ar strica o gustărică. Și din gustărică în gustărică, Șoșoacă a ajuns să facă ravagii în bugetul cantinei: în doar o lună s-au cheltuit toți banii alocați pentru următorii 5 ani, cât durează un mandat de europarlamentar. Până la găsirea unei soluții prin care să fie suplimentat bugetul, cantina va fi închisă, europarlamentariifiind deja anunțati că trebuie să-și aducă senvișuri la ei. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 24 august.„Dan Bucșa: Dacă mai spune vreun politician că nu vor crește impozitele la anul să știți că minte / Știu asta de la instituțiile financiare internaționale că s-a discutat despre creșterea TVA și cotă diferențiată de impozit pe salarii”

Lavender: Aromatic and TherapeuticBuna dimineata intr-o zi de sambata, 24 august! În Crişana, Banat, sud-vestul Transilvaniei, nordul Olteniei, nordul şi estul Munteniei şi în Dobrogea continentală va fi caniculă, iar disconfortul termic ridicat.   Sâmbătă, codul portocaliu de caniculă va viza judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov şi municipiul Bucureşti. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi de 36…38  gr. Bucuresti: 36/20 gr.C.

neurochirurg, creier, sanatate, alimente“Un neurochirurg de top oferă 9 sfaturi pentru a vă proteja creierul pe măsură ce îmbătrâniți: „Trebuie să tratați inactivitatea ca pe o boală” / Ghid de alimentație pentru sănătatea creierului – categoriile A, B, C (de evitat)   ,,,,1. Inactivitatea trebuie tratată ca o boală: Dr. Gupta încurajează evitarea inactivității prelungite, sugerând că mișcarea de-a lungul zilei, chiar și pentru perioade scurte, este mai benefică pentru sănătatea creierului decât sesiunile de gimnastică rare. 2. Exercițiu constant: Exercițiul fizic regulat, cel puțin 150 de minute pe săptămână, este esențial. Exercițiul stimulează fluxul sanguin, reduce inflamația și promovează creșterea de noi celule cerebrale. …. 3. Activitate socială și fizică: Combinarea mersului pe jos cu interacțiunea socială și reducerea stresului este o modalitate puternică de a „curăța” creierul. Dr. Gupta consideră că mersul pe jos cu prietenii a avut un impact pozitiv asupra sănătății creierului său. 4. Dieta sănătoasă: Controlul nivelului de zahăr din sânge este crucial pentru sănătatea creierului, deoarece excesul de zahăr poate afecta neuronii și duce la declinul cognitiv. Dr. Gupta pledează pentru o dietă bogată în legume, fructe de pădure, fructe de mare și grăsimi sănătoase, limitând în același timp alimentele prăjite, carnea roșie și produsele procesate. 5. Consumul de alimente adevărate în locul suplimentelor: Dr. Gupta preferă alimentele integrale în locul suplimentelor. Combinația de nutrienți din alimentele reale este mai eficientă pentru sănătatea creierului. …. 6. Hidratare: Menținerea hidratării este vitală, deoarece chiar și deshidratarea ușoară poate afecta memoria și funcția cognitivă. 7. Conexiuni sociale: Menținerea unor rețele sociale în viața reală (nu pe Instagram sau Facebook) puternice este esențială pentru sănătatea creierului. Dr. Gupta prioritizează acum activitățile sociale, recunoscând rolul lor în protejarea împotriva declinului cognitiv. ….” Integral: https://g4food.ro

Dan BucșaDan Bucșa: Dacă mai spune vreun politician că nu vor crește impozitele la anul să știți că minte / Știu asta de la instituțiile financiare internaționale că s-a discutat despre creșterea TVA și cotă diferențiată de impozit pe salarii   Dan Bucșa, economist-șef pentru Europa Centrală și de Est al UniCredit Bank AG, Londra, a declarat joi într-o dezbatere publică la Festivalul de Film și Istorii Râșnov că guvernul discută cu instituțiile financiare internaționale creșterea de anul viitor a unor taxe și impozite pentru a micșora deficitul. El a spus că, în lipsa creșterii taxelor, costurile de împrumut pentru statul român vor crește la niveluri greu sustenabile. …. ”Se vehiculează creșterea TVA cu două puncte procentuale. Firește că vor fi foarte multe excluderi, poate nu la mâncare, produse pentru bebeluși, dar cred că TVA va crește. Probabil creșterea impozitului pe venituri, adică pe salarii, va veni în 2026 pentru că ANAF nu știe excel, deși are toate datele necesare. Ministerul Finanțelor cere de la firme o cantitate gigantică de date, probabil că știe și culorile pantofilor a fiecărui contabil, dar nu știe ce să facă cu ele. Deci în 2026 probabil cota unica, acum de 10%, va fi diferențiată. De altfel, ea a fost redusă de la 16% la 10% cu gândul că va mai fi o cotă de 25%, deci probabil că pe acolo se vor duce”, a spus el. ”Tot ce spun s-a discutat deja cu instituțiile financiare internaționale și știu asta de la instituțiile financiare internaționale, că doar nu o să spună guvernul în an electoral”, a mai spus Dan Bucșa. ….” Integral: https://economedia.ro

Euro bani fonduri cheltuieli risipă fraude“ANALIZĂ Economedia. Cât de rigide sunt cheltuielile statului: Din 10 lei intrați la buget sub formă de venituri fiscale și contribuții de asigurări, mai bine de 8 lei se duc pe salariile din sectorul public, pensii și alte beneficii sociale   Din 10 lei intrați la buget, sub formă de venituri fiscale și contribuții de asigurări, mai bine de 8 lei s-au dus pe salariile din sectorul public, pensii și alte beneficii sociale. Este o statistică simplă valabilă pentru primele șase luni din acest an care arată gradul de rigiditate al cheltuielilor statului. Problema este totuși cumva una ascunsă, pentru că ea nu stă neapărat în nivelul absolut al acestor categorii de cheltuieli, ci în nivelul scăzut al veniturilor fiscale.  …. În plus, cheltuielile cu pensiile și cele cu salariile din sectorul public vor fi deveni și mai mari din septembrie, ca urmare a aplicării noii legi a pensiilor (recalcularea pensiilor) și intrarea în plată a celei de-a doua parte a măririi de salarii de 10% decisă în mai. Din nou, problema nu stă neapărat în dimensiunea acestor cheltuieli raportat la PIB, unde România este pe locurile mai din urmă în UE, ci raportat la veniturile fiscale plus cele din contribuții de asigurări.  Practic, Guvernul dorește să aibă salarii publice, pensii și beneficii sociale apropiate de nivelul Europei de Vest, cu venituri bugetare și taxare sub Bulgaria sau de nivelul unor paradisuri fiscale. În 2023, România a avut venituri fiscale (impozite + contribuțiile de asigurări) de 26,6% din PIB, pe penultimul loc în UE, în timp ce media UE este cu 10 puncte procentuale peste (36,8%). Nivelul veniturilor fiscale s-a diminuat de la 27,2% din PIB în 2022. În ceea ce privește nivelul veniturilor bugetare totale ca pondere în PIB, inclusiv acestea au fost în 2023 cu mult sub media europeană: 33,6% față de 43,3% (cu 9,7 puncte procentuale mai mici). ….” Integral: https://economedia.ro

“Cum și-a amorsat singur PSD o bombă în bazinul său electoral, în prag de alegeri / Realitatea pe care a vrut să o acopere cu sloganul „nicio pensie nu scade” ….. Într-adevăr, nominal, nicio pensie nu va scădea. Există o decizie a Curții Constituționale care nu permite scăderea pensiilor. Însă pentru cei peste 700.000 de pensionari pensiile vor fi înghețate, adică nu vor mai beneficia de indexările și majorările viitoare, pentru perioade diferite, unii chiar pentru câțiva ani de zile, în funcție de diferența în minus constatată la recalculare. În termeni reali, aceste persoane vor avea, în următoarea perioadă, un nivel de trai mai scăzut. Nu vor mai beneficia de nicio indexare, prima fiind la 1 ianuarie 2025 cu rata inflației. Concret, vor putea să cumpere mai puțin din pensia pe care o primesc. Aceasta este realitatea pe care PSD a încercat să o cosmetizeze sub lozinca „nicio pensie nu scade”. Premierul Ciolacu a făcut în decembrie 2023 o singură referire vagă la această situație, afirmând că „prin recalculare, pensiile mici vor crește, iar cele mari vor stagna”. Doar că, așa cum au reclamat de exemplu persoanele nevăzătoare, nu doar pensii mari „stagnează”. …. Iar după alegeri, orice Guvern se va forma va trebui să găsească și sursele din care să ia bani pentru a susține în continuare noul nivel al pensiilor. Fără niciun fel de alegeri în următorii 4 ani, este de așteptat ca noul Executiv să nu ezite să ia măsuri nepopulare pentru sustenabilitatea bugetară…..” Integral: https://www.g4media.ro

Marcel Bolos si Marcel Ciolacu, Foto: Inquam Photos / George Călin

“România renunță să mai cumpere trenuri cu hidrogen. Unde se duc acum banii   Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, la Bruxelles, că cele „360 milioane de euro pentru trenurile cu hidrogen” vor fi transferate pentru a cofinanța autostrăzi, pentru că nu există trenuri cu hidrogen care să fie cumpărate. Premierul a precizat că România a încasat dela de 9 miliarde euro încasată din PNRR până în prezent de România dar a cheltuit doar 3 miliarde până acum, tot din cauza faprtului că fosta Putere a inclus în PNRR proiecte care nu se aflau la maturitate sau greu de pus în practică, precum trenurile cu hidrogen la care nu există ofertanți….. În luna mai, Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a anulat o licitație estimată la 2,46 miliarde de lei, fără TVA, pentru achiziția a 12 automotoare cu tracțiune electrică care se bazează pe un sistem de pile de combustie cu hidrogen. ….”  Integral: https://www.profit.ro

Statele Unite aprobă vânzarea de rachete AIM-120 AMRAAM către România / Care este valoarea contractului

“Statele Unite aprobă vânzarea de rachete AIM-120 AMRAAM către România / Care este valoarea contractului  .… Ambasadorul Kathleen Kavalec spune că această vânzare contribuie la efortul de modernizare a Forțelor Aeriene Române. Potrivit acesteia, achiziția „va crește substanțial capacitatea Forțelor Aeriene Române de a apăra teritoriul României și de a contribui la pacea și stabilitatea în regiune”. Referindu-se la vizita recentă la Baza 86 Aeriană de la Borcea, Kathleen Kavalec a declarat: „Am fost cu adevărat impresionată să văd avioanele F-16 românești în acțiune. Această achiziție demonstrează angajamentul ferm al guvernului român pentru securitate și apărare”. …. Ambasada SUA nu precizează câte rachete vor fi vândute României. În Programul de înzestrare pentru care MApN a solicitat Parlamentului, în martie 2023, aprobarea pentru achiziţionarea mai multor echipamente militare pentru Forţele Aeriene şi cele Terestre, era prevăzută achiziţia a 186 rachete aer-aer dirijate prin radar cu rază medie de acţiune, de tipul AIM-120, AMRAAM, special configurate pentru a fi integrate pe aeronavele F-16 din dotarea Forţelor Aeriene. Conform MApN, achiziţia urma să fie făcută în baza unor acorduri cu SUA de tip „Guvern la Guvern”, cu derulare în etape succesive, corelat cu intrarea în serviciu a aeronavelor F-16 şi disponibilitatea resurselor financiare. Valoarea totală estimată a achiziţiei este de 372 milioane de dolari. ….” Integral: https://hotnews.ro

Fabrica de pulberi din Făgăraș este doar una dintre uzinele din industria de stat de apărare care are nevoie urgentă de modernizare și tehnologizare.“Guvernul promite bani, cercetare și inovații pentru industria de armament. Cu ce și cu cine?   Guvernul spune în strategia privind industria de apărare a țării – aflată în dezbatere publică – că, în următorii șase ani, va stimula cercetarea și inovarea din domeniu. 2% din bugetul anual al Apărării, în jur de 200 de milioane de euro pe an, ar urma să meargă pentru cercetare. Specialiștii consultați de Europa Liberă sunt sceptici: Cu ce oameni? România este pe ultimul loc în UE la banii alocați cercetării din toate domeniile. Cu o industrie în care vârsta medie a angajaților este de 53 de ani și salariul unui inginer debutant pleacă de la 600 de euro (3.000 de lei), Guvernul promite că, în doar șase ani, industria de armament a României va deveni un actor important pe plan internațional. …. România are în prezent 22 de companii de stat în industria de apărare – cifra lor de afaceri cumulată în 2023 e de 1,1 miliarde de euro (5,6 miliarde de lei). Însă cele mai multe dintre fabrici – în care se produc, de exemplu, muniție, explozibili, armament, proiectile – nu au mai fost modernizate de zeci de ani, tehnologia pe care o folosesc e învechită, iar mare parte din producție nu este aliniată standardelor NATO, în care România este membră de mai bine de 20 de ani. În doar șase ani, Executivul promite că va schimba toate acestea. Vrea să injecteze câte 150 de milioane de euro (750 de milioane de lei) pe an în companiile sale până în 2030, să retehnologize fabricile, să crească productivitatea cu 10%/per angajat în fiecare an, să aloce sute de milioane de euro pentru cercetare și inovare, să aibă fabrici care să joace un rol important pe plan internațional în industria de armament. …. Modul în care România va reuși să își instruiască angajații care lucrează în fabricile de armament este una dintre problemele identificate de Bălăceanu. „Forța de muncă, mai ales în industria de stat, este îmbătrânită, iar principiul retehnologizării trebuie să aibă o dimensiune majoră în industria de stat, unde se lucrează cu echipamente industriale din anii ‘70 și nu se mai poate asigura performanță cu aceste echipamente. Retehnologizarea este foarte costisitoare”, spune el. De asemenea, un fost oficial de rang înalt din Armata Română – însă care a dorit să rămână anonim – critică în ansamblu întreaga strategie, despre care spune că nu este altceva decât un document care va permite „alocarea unor sume enorme de bani, fără o modernizare coerentă a industriei”. ….” Integral: https://romania.europalibera.org
“Absorbția sună mai sănătos la telefoane noi și scumpe  Chiar dacă nu stăm cel mai roz la absorbția banilor europeni, că despre ce s-a făcut din ce-am absorbit nici nu are rost să vorbim, e clar că treaba se va schimba. Și asta pentru că activitatea unor ADR-uri se va îmbunătăți substanțial. Agențiile de Dezvoltare Regională, după cum e bine știut, sînt un factor-cheie în tot circuitul banilor europeni. Pentru că, sanchi, sînt niște organisme apolitice, ticsite cu profesioniști, funcționînd legal sub forma unor ONG-uri. Bine, în fapt ele sînt niște mici găști de sinecuriști controlate de partide. Asta pentru că șeful fiecărui ADR, aferent fiecărei regiuni, e la mîna șefilor de consilii județene din acea regiune. Și pentru că unde s-a văzut urmă de ban public în care să nu stea politicul cu mînuțele?! Dar să nu ne pierdem în detalii și să vă zic cum o să crească eficiența unui astfel de ADR, cel din Regiunea Vest. Oamenii ăștia au decis să cumpere niște telefoane, că le rămăseseră mici alea vechi. Doar 271 de telefoane, în cadrul unui contract-cadru. …. Însă, dacă e să ne jucăm puțin cu abacul, ne iese că prețul unui telefon este de 4.148 de lei plus TVA. Păi, nu merită și băieții de la ONG-ul ADR Vest niște telefoane la mia de euro, săracii? Merită, normal că merită. Și e cu atît mai frumos cu cît ele au fost luate din bani europeni, prin intermediul Programului Operațional Sănătate 2024-2029. Păi, ce poate însemna succes în absorbție decît să luăm telefoane din banii de sănătate?! ….” Integral: https://www.catavencii.ro

Marcel Ciolacu. Sursa: Facebook.

“Mănăstirile, sediile de campanie ale candidaților la alegerile prezidențiale. Cum își pregătesc politicienii intrarea în cursa electorală  Mănăstirile au devenit locuri de pelerinaj tot mai căutate de principalii candidați la alegerile prezidențiale din România, pe măsură ce se apropie ziua în care vor intra oficial în cursa electorală, arată mesajele și imaginile publicate de aceștia pe rețelele sociale. …. Premierul Marcel Ciolacu a călătorit în Moldova la sfârșitul săptămânii trecute, unde a participat la hramul Mănăstirii Văratec din județul Neamț. …. Premierul și-a continuat apoi călătoria în Moldova, oprindu-se la sărbătoarea locală din comuna Baia, prima capitală a Moldovei, în perioada medievală. Marcel Ciolacu a ajuns apoi la Buzău, unde a vizitat un alt monument bisericesc, apoi s-a declarat cuprins de liniște și bucurie, cu ocazia slujbei de sfințire a picturii acesteia. …. Mircea Geoană a declarat că se va hotărî cu privire la candidatura sa la funcţia de preşedinte al României abia la finalul mandatului său la NATO. A avut însă un sfârșit de săptămână aglomerat, început la Râmnicu Vâlcea, unde și-a lansat cartea „Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO”. Turneul său din Oltenia a continuat cu vizita Mănăstirii Hurezi, din Vâlcea, ctitorită de Constantin Brâncoveanu (1688-1714), unde s-a fotografiat alături de fețele bisericești și de pelerini. Tot în Vâlcea, Mircea Geoană s-a oprit la Măldărești, comuna unde se află Cula Duca și Casa memorială I.G. Duca. A mai poposit la Mănăstirea Arnota, unde a vizitat mormântul voievodului Matei Basarab. ….Elena Lasconi și-a petrecut sfârșitul se săptămână pe litoralul Mării Negre. Candidata USR la funcția de președinte al României a vizitat Palatul reginei Maria din Mamaia, de soarta căruia s-a arătat revoltată. …. Și George Simion s-a aflat într-o călătorie îndelungată în ultimele săptămâni, prin România. A ajuns, zilele trecute, în Bucovina, unde a reclamat tăierile ilegale de păduri, iar de Sfânta Maria a publicat o fotografie care îl înfățișa în straie tradiționale, într-o mănăstire. ….” Integral: https://adevarul.ro

Radu Jude confirmă că lucrează la “Alien: Ciorbius”, primul film românesc din franciză

“Radu Jude confirmă că lucrează la “Alien: Ciorbius”, primul film românesc din franciză  .… „Este o onoare și pentru mine, pentru că avem o premieră, practic primul film science-fiction românesc. De la John Hausmann încoace titanii filmului din Los Angeles nu și-au mai pus încrederea într-un cineast de origine română”, a spus Jude. Scenariul îi găsește pe membrii unei nave spațiale de transport undeva în orbita unei planete unde descoperă o cantină misterioasă. Nici un om nu este viu iar pe foc este lăsată o oală mare de ciorbă la răcit. Membrii echipajului sunt apoi eliminați unul câte unul pentru că nu mănâncă tot din farfurie. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 23 august.„Iar suntem pe ultimele locuri din UE. De data asta, la tinerii care își găsesc de muncă după studii”

how to grow hydrangeas climbing hydrangeaBuna dimineata intr-o zi de vineri, 23 august! In sudul și estul Olteniei, cea mai mare parte a Munteniei și în Dobrogea continentală va fi tot caniculă de cod galben. Temperaturile maxime vor fi  de 34…36 gr, iar noaptea va fi local tropicală, cu minime cuprinse între 17 și 21 gr. Codul portocaliu de vineri rămâne valabil pentru a unsprezecea zi consecutiv în județele Teleorman, Giurgiu, Ilfov și în București. Aici temperaturile maxime vor fi de 36…37 gr, iar minimele de 20…21 gr. ANM atenţionează că  în weekend, valul de căldură se va extinde în aproape toată țara. Bucuresti: 34/22 gr.C.

suplimente alimentare, scadere splimente, pastile“Mărcile de suplimente alimentare trec pe consultațiile de sănătate sau lansează noi produse, pentru a-și asigura creșterea după pandemie / Tot mai mulți specialiști în sănătate recomandă consumul de alimente sănătoase în locul suplimentelor  ….. După câțiva ani de interes frenetic al clienților pentru wellness, care a alimentat creșterea majoră a suplimentelor orale, acest trend ia sfârșit. Potrivit Financial Times, cererea de multivitamine în SUA a crescut brusc în luna martie a lui 2020, vânzările crescând cu 51%, pe măsură ce consumatorii mai preocupați de sănătate își făceau provizii în speranța de a se feri de un caz de Covid-19. Categoria suplimentelor a atins un vârf în 2021, potrivit Annei Pione, partener la McKinsey & Co. dar, de atunci, cererea a rămas plană. Mai mult, sunt mai mulți specialiștii în sănătate și nutriție care recomandă consumul de alimente adevărate în locul suplimentelor. Printre aceștia se numără Dr. Sanjay Gupta, neurochirurg american de top și corespondent medical al CNN. El evită majoritatea suplimentelor. Alimentele adevărate conțin o multitudine de componente care ajută ingredientele benefice (cum ar fi acizii grași omega-3) să circule prin organism sau chiar ajută la deblocarea receptorilor, astfel încât aceste ingrediente benefice să își poată face treaba. Acesta este motivul pentru care alimentele reale, precum peștele, sunt mai bune decât suplimentele, precum capsulele de ulei de pește, pentru sănătatea creierului, potrivit lui Gupta. ….” Integral: https://g4food.ro

BNR: Creşterea veniturilor bugetare este absolut...

“BNR: Creşterea veniturilor bugetare este absolut necesară şi nu se poate rezuma la o colectare de taxe şi impozite mai bună, ci reclamă şi schimbări în regimul fiscal. O corecţie bugetară pe o perioadă de peste 4 ani are sens  România avea la mijlocul anului un deficit bugetar de 3,6% din PIB, iar estimările Consiliului Fiscal indică un nivel de 7% la finele lui 2024, creşterea veniturilor bugetare fiind absolut necesară şi nu se poate rezuma la o colectare de taxe şi impozite mai bună, ci reclamă şi schimbări în regimul fiscal, se arată raportul Euro-Monitor al BNR. Raportul Băncii Nationale arată că în execuţia bugetară sunt venituri nominale mai mari, în timp ce cheltuielile au mers prea repede. Dat fiind că ajustarea bugetului public nu se poate face numai pe parte de cheltuieli şi având în vedere presiuni viitoare pe bugetul public (apărare, educaţie, sănătate publică, etc.), creşterea de venituri bugetare este absolut necesară. ”Această creştere nu se poate rezuma la o colectare de taxe şi impozite mai bună, ci reclamă şi schimbări în regimul fiscal”. BNR subliniază că nivelul extrem de scăzut al veniturilor fiscale (26-27% din PIB, inclusiv contribuţii) este rezultat şi al unui regim fiscal ce a favorizat evaziunea şi evitarea plăţilor de taxe şi impozite (tax avoidance), a favorizat practici rele ca includerea de cheltuieli personale în cheltuielile firmelor, plata de salarii la negru. ”Au fost comise greşeli flagrante în regimul fiscal cu ani în urmă, când reduceri de TVA au condus la diminuare de venituri fiscale de cca. 4% din PIB. De aici creşterea contribuţiilor sociale pentru a se compensa pierderea de venituri. Un rezultat este că munca a devenit relativ suprataxată faţă de capital. Afirmaţia unora că România este «suprataxată» este neavenită”, spune reprezentnatii Băncii Nationale. În opinia lor, există însă o rezistenţă mare la corectarea deficitului bugetar, întrucât aceasta echivalează cu o diminuare a absorbţiei interne, a consumului, a unor venituri. Fapt este că bugetul public se imprumută prea mult, că deficitul de cont curent este prea mare (în jur de 7% din PIB) şi are finanţare prin împrumuturi externe în jur de 50%. ….” Integral: https://www.zf.ro

Creșterea prețurilor la energie, Foto: Dreamstime.com

“Opt motive pentru care România a avut, în această vară, cel mai mare preț la energie din Europa  România a avut, în luna iulie, cel mai mare preț al energiei electrice de pe piețele bursiere din Europa, a transmis Ministerul Energiei la solicitarea HotNews.ro. …. Cele opt motive pentru care energia este foarte scumpă pe bursă

  1. Producția scăzută de energie eoliană în România și țările vecine a generat diferențe de preț pe PZU (n.red- Piața Zilei Următoare) între România și țările din Vest, în această vară;
  2. Interconexiunea Austria-Ungaria a fost folosită în toată această perioadă la maximum, conform datelor de pe Entso-e, doar că în România a ajuns prea puțină energie ieftină din vest, mare parte rămânând în Ungaria;
  3. România a avut revizia planificată la Nuclearelectrica, iar vecinii bulgari au avut o oprire pe nuclear ce s-a prelungit cu o lună vs cea planificată;
  4. În luna mai, piața maghiară de energie s-a decuplat de piața Europei de Sud-Est prin întreruperi și reduceri ale capacității nete de transfer din Ungaria;
  5. Indisponibilitatea unei linii cheie de transmisie de 400 kV, responsabilă pentru transportul fluxurilor de la vest la estul Ungariei, precum și de la vest la sudul Europei, a cauzat congestionarea rețelei în țările din sud – estul Europei;
  6. România a avut perioade prelungite de caniculă. În perioade de caniculă nu avem producție de energie din vânt, consumul de energie este crescut, astfel înregistrăm pe PZU prețuri mari în orele în care nu este producție din solar (în special în vârful de seară). Prețurile din vârful de seară cresc media prețului zilnic;
  7. Debitul Dunării a fost sub media multi-anuală. În general, producția hidro este mult sub cea de anul trecut, pentru că avem o vară secetoasă; (Exemplu: prognoza debitelor şi nivelurilor în intervalul 20.08.2024, ora 07.00 – 27.08.2024, ora 07.00 – debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staționar în primele trei zile ale intervalului de prognoză la valoarea de 2500 m³/s, apoi în creștere până la valoarea de 2800 m³/s, situându-se sub media multianuală a lunii august (4300 m³/s).)
  8. Retragerea din exploatare accidentală a U10 CNE Kozlodui 1000 MW, oprirea a două unități nuclearoelectrice din Slovacia, fiecare de 500 MW, în total 1000 MW, ⁠importul permanent al Ucrainei din Europa, pentru toate intervalele orare, medie de aproximativ 1500 MW, iar la vârful de seară de aproximativ 1.700 MW.

…. Pe 17 iulie, la temperaturi de peste 40 de grade și consum mediu care se apropia de 8.000 MW, în România, energia costa 236 de euro. În același timp, în Ungaria era 230 de euro, iar în Bulgaria 227 de euro. În același timp, În Franța, prețul era 74 euro / MWh, în Germania 76 euro / MWh, iar în Spania 94 euro / MWh. În țările nordice, care se bazează foarte mult pe regenerabile, prețurile ajungeau frecvent sub 10 euro / MWh…..” Integral: https://hotnews.ro

Iar suntem pe ultimele locuri din UE. De data asta, la tinerii care își găsesc de muncă după studiiIar suntem pe ultimele locuri din UE. De data asta, la tinerii care își găsesc de muncă după studii  România se află pe locul 3 din coada topului statelor UE unde tinerii absolveţi îşi găsesc de lucru la absolvirea studiilor. Datele publicate miercuri de Eurostat arată că la nivelul UE ponderea proaspeţilor absolvenţi de liceu sau facultate care erau angajaţi a ajuns în 2023 la 83,5%, în creştere cu 1,1% faţă de 2022. Însă România se numără printre ţările membre cu cei mai mulţi şomeri în rândul proaspeţilor absolvenţi. Proaspeţii absolvenţi sunt tineri între 20 şi 34 de ani, care şi-au finalizat studiile secundare sau terţiare în ultimii trei ani (liceu sau facultate). Rata de ocupare în rândul proaspeţilor absolvenţi este mai mare de 80% în 22 de ţări membre UE. Cel mai bine la acest capitol stă Malta, unde 95,8% din proaspeţii absolvenţi erau angajaţi în 2023, urmată de Ţările de Jos (93,2%) şi Germania (91,5%). La polul opus, cele mai scăzute rate de ocupare în rândul proaspeţilor absolvenţi se înregistrau în Italia (67,5%), Grecia (72,3%) şi România (74,8%). Rata de ocupare este mai mare în rândul absolvenţilor de facultate decât în cazul celor care au terminat liceul. …” Integral: https://spotmedia.ro

Scumpirea gazelor din Europa i-ar putea aduce Rusiei mai mulţi bani decât oferă UE Ucrainei ca ajutor“Scumpirea gazelor din Europa i-ar putea aduce Rusiei mai mulţi bani decât oferă UE Ucrainei ca ajutor  Creşterea preţurilor gazelor în Europa, atribuită celor care speculează recenta invazie ucraineană din regiunea rusă Kursk, este de aşteptat să crească veniturile Rusiei din vânzarea de combustibili fosili, lărgind şi mai mult decalajul dintre aceste plăţi şi valoarea totală a sprijinului financiar dat de UE Kievului, scrie Euractiv. De când Kremlinul a lansat invazia Ucrainei în februarie 2022, ţările UE au plătit 200 de miliarde de euro pentru combustibilii fosili ruseşti, în principal petrol şi gaze, potrivit unei analize realizate de think-tank-ul CREA. Între timp, sprijinul total al UE şi SUA pentru ţara distrusă de război se ridică la doar 185 de miliarde de euro, arată calculele Institutului Kiel pentru Economia Mondială. Câştigurile Rusiei din vânzările de gaze, reprezentând aproape jumătate din veniturile obţinute din exporturile de energie către UE, sunt impulsionate de creşterea neaşteptată de peste 10% a preţurilor gazelor în săptămâna trecută. Cauza: contrainvazia de către Ucraina a provinciei ruse Kursk, de unde Gazprom pompează gaz în Europa, a determinat traderii să acţioneze în anticiparea unei reduceri a fluxurilor, spun analiştii. „Este un pariu speculativ pe perturbările de pe partea ofertei“, scrie publicaţia de profil EnergyFlux. Observatorii avertizează că creşterea preţurilor s-ar putea inversa, deoarece întreruperile „nu sunt garantate să se producă“, scrie Seb Kennedy de la EnergyFlux. Dar, în timp ce Europa a făcut multe pentru a-şi reduce importurile de energie din Rusia, creşterea preţului gazului declanşată de incursiunea din Kursk evidenţiază o problemă mai mare: banii europeni continuă să curgă către Kremlin în schimbul energiei. Numai între 29 iulie şi 4 august ţările UE au cheltuit peste 400 de milioane de euro, în principal pe gaze – pe care Kremlinul le poate vinde acum la preţuri mai mari în urma creşterii cotaţiilor de pe pieţele internaţionale – şi petrol, potrivit CREA. ….” Integral: https://www.businessmagazin.ro
“VIDEO Românii, civilizați? Scafandrii au găsit în Crișul Repede anvelope, tigăi, sticle de șampanie   Românii, civilizați? Scafandrii au găsit în Crișul Repede, pe un sector care trece chiar prin centrul municipiului Oradea, anvelope, tigăi, sticle de șampanie. De asemenea, pe fundul râului au fost aruncate și betoane, și fiare. Scafandrii voluntari din Asociația Nautilus, alături de angajați ai Administrației Bazinale de Apă Crișuri, au făcut curățenie, pe fundul râului Crișului Repede, pe un sector care trece chiar prin centrul municipiului Oradea, cuprins între podul Dacia și hotelul Continental. ….Iar pe fundul Crișului Repede au fost aruncate și obiecte de mari dimensiuni, precum bucăți mari de beton și profile de metal, care nu pot fi scoase fără o macara. …. Pe lângă munca „manuală” de ecologizare a râului, ABA face și una mecanizată. Potrivit lui Pásztor, ABA a achiziționat recent un utilaj suedez, numit truxor, care din această săptămână este folosit pentru curățarea vegetației excesive din albia râului.  ….” Integral: https://newsweek.ro

Dan Ungureanu

“Patriotism incult și kitsch. Scurt comentariu la un text anonim și viral despre limba română  …. Gracious godness! Urmează un text nu kitsch, ci esență de kitsch. Poate l-ați văzut și citit de zeci de ori pînă acum, dar e timpul să auziți și un lingvist bombănind despre această tîmpenie. 1. Română este singura, din grupul de limbi romanice, care a supraviețuit în părțile acestea ale Europei. Rămâne un mister: cum de s-a întâmplat așa, în condițiile în care pe-aici au trecut valuri peste valuri de barbari, cu ale lor limbi slavice (din estul Eurasiei) sau uralice (din nordul Eurasiei). Da, despre o mie de ani de istorie a românilor nu știm nimic….. Pur și simplu, românilor nu le-a plăcut să scrie, nu s-au perceput, pînă mult după 1800, drept popor și națiune. Cînd au avut texte scrise în română, nu s-au gîndit să le păstreze. Invazia turcă din 1821 a ars și ea mănăstiri și arhivele lor, mitropoliții fanarioți au furat și au ars și ei hectare de hrisoave. De asta istoria românilor e „un mister”: fiindcă pur și simplu românii nu au prea scris. Hanii bulgarilor au scris inscripții începînd din 837 – de pildă, inscripția hanului Presian – iar după 900 avem și cronici bulgărești. Românii nu au scris; rar, au fost menționați în cronicile scrise de alții, păstrate în arhivele altora. Preoții, pînă după 1800, abia știau să citească și foarte puțini dintre ei știau să scrie. 2. Româna-i veche de 1700 de ani. Și că-i veche n-ar fi cine știe ce motiv de lauri, dar e veche în acel fel în care, de-am călători în timp în Țara Românească acum 600 de ani, nu ne-ar fi chiar atât de deosebit de greu să înțelegem ce le spunea unul ca Mircea cel Bătrân ostașilor săi. Poate vă pare de la sine înțeles, dar adevărul e că foarte puține limbi din lume și-au păstrat “trunchiul” întreg. Limba lui Shakespeare sau cea a lui Napoleon nu se pot lăuda cu așa o stare de conservare. Româna nu e veche de 1700 de ani. Unu, româna nu provine din latina vorbită continuu în Dacia după retragerea aureliană din 271. După invazia goților din 249-250 în Dacia, provincia rămîne în suspensie. Populația ne-măcelărită și ne-înrobită de goți trece la sud de Dunăre, în Moesia, care nu era nici ea mai bine apărată. În tot secolul 3 statul roman e în criză, împărații domnesc cîte doi, trei ani, după care sînt uciși de garda pretoriană. Erau mult mai preocupați să nu fie otrăviți sau uciși noaptea decît îi rodea grija de depărtata provincie Dacia. Cînd Aurelian retrage trupele din Dacia, provincia se golise de vreo douăzeci de ani. ”Se retrage” așa cum radiezi din circulație Trabantul vechi și ruginit din curte în care cresc buruieni, ca să ți-l ia de acolo. După 550, slavii invadează și ocupă Moesia, Tracia și Iliria, adică Balcanii în întregime. E pură naivitate să crezi că au rămas romanici în Dacia, cînd invadatorii luau ca sclavi pe oricine prindeau. Procopius spune literal ”după înscăunarea lui Iustinian, slavii au năvălit anual în Balcani, ucigînd și înrobind cîte 200 mii de romei în fiecare an”. Do the math. ” de-am călători în timp în Țara Românească acum 600 de ani, nu ne-ar fi chiar atât de deosebit de greu să înțelegem ce le spunea unul ca Mircea cel Bătrân ostașilor săi. Elevii de liceu nu înțeleg ”balcîză și lălîie” din Creangă, ”sinețe, sacalușe” din Sadoveanu, ”păresimi” din Ion Barbu. Elevii fac în clasa XII-a Testament de Tudor Arghezi, și nu înțeleg ” răzvrătit, hrisov, plăvan, sarică”.  Din Caragiale, din Articolul 214 ” barej havai, tărtănaș conabiu, igliță, ristic, boieri” ; …..” Integral: https://hotnews.ro

Doi politicieni zâmbind, strângându-se de mână.“Guvernele europene se luptă pentru portofoliile economice și financiare de comisari europeni. Ce șanse are România?  …. Până în prezent, 19 state membre ale Uniunii Europene și-au înaintat candidații pentru poziția de comisar european, 12 fiind bărbați în ciuda cerinței explicite a Ursulei von der Leyen ca fiecare stat să nominalizeze un bărbat și o femeie, iar aproximativ șapte dintre aceștia își doresc portofolii cu legături economice. State influente precum Austria, Cehia, Franța, Irlanda, Olanda, Polonia, Slovenia și-au anunțat deja ambițiile pentru portofolii economice. În același timp, Italia și Danemarca sunt luate în calcul pentru un astfel de portofoliu. Rămâne de văzut cum vor fi împărțite portofoliile mai ales că există și o tradiție nescrisă din interiorul Comisiei Europene, potrivit căreia comisarii aflați în funcție de mai multe mandate să primească roluri cu greutate care reclamă experiență politică. …. Ciolacu a sugerat însă că România va nominaliza un bărbat pentru funcția de comisar european, argumentând că în ultimele două mandate ale Comisiei Europene, Bucureștiul a fost reprezentat de „două doamne”, făcând referire la Corina Crețu, care a deținut funcția de comisar european pentru politică regională și Adina Vălean, care s-a ocupat de transporturi. Europarlamentarul Victor Negrescu a fost desemnat drept una dintre opțiunile României pentru actualul mandat. Acesta a fost ales recent vicepreședinte al Parlamentului European și ocupă și alte poziții importante, cum ar fi negociator-șef al bugetului UE pentru 2025 și vicepreședinte al Partidului Socialiștilor Europeni. Surse politice susțin că și Simona Bucura Oprescu, actuala ministră a Muncii se află pe lista scurtă pentru nominalizare la UE. ….” Integral: https://romanialibera.ro

“Simion anunță guvernul AUR: Un conspiraționist, un condamnat, fost PSD-ist și „regele imobiliarelor”  ….. Premier va fi Dorin Lulea. Newsweek România a scris că Lulea i-a dat o pâine de mâncat lui Simion ani de zile. George Simion a fost angajat la firma lui Lulea fără să treacă pe la birou. Am scris că George Simion, președintele AUR, a trăit, timp de 9 ani, cu o leafă medie de 2.000 de lei pe lună, plătită de prietenul și liderul AUR, Dorin Lulea. Fie Simion a trăit în sărăcie lucie până a ajuns deputat, fie a fost finanțat din alte surse. Lulea este dezvoltator imobiliar fără scrupule. În timp de Simion și viitorul său guvern promite case pentru români la 35.000 de euro, el le vinde pentru suma de 200.000 de euro. La justiție este propus un conspiraționist în persoana lui Gheorghe Piperea. …. Fostul parlamentar PSD, Tudor Ciuhodaru este propunerea PSD pentru postul de ministru al Sănătății. El a fost și europarlamentar. La ministerul Muncii a fost propusă Dorina Barcari, un autointitulat specialist în pensii care pretinde că recalcularea este o mare eroare. Controversatul afacerist Mohammad Murat, care a candidat și la primăria Constanța, va fi viitorul ministrul al Turismului. Radu Baltasiu este propus pentru ministerul învățământului. Profesor de la Facultatea de Sociologie din București le spune studentelor că fertilitatea este indicată de lungimea unghiilor și că e normal să fie puse la punct de capul familiei, dacă vorbesc neîntrebate. …. Generalul în rezervă Mircea Chelaru, în prezent deputat AUR, a fost condamnat, în 2016, la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru că și-a cumpărat ilegal locuința de serviciu. El va fi ministrul Apărării. Judecătorii l-au obligat să plătească aproape 93.000 de lei daune materiale faţă de MApN, precum şi peste 850.000 de lei, ceea ce reprezintă foloasele materiale realizate în urma obţinerii locuinţei. ….” Integral: https://newsweek.ro
Buzoianul Marcel Ciolacu anunță că vrea să devină primul președinte moldovean al țării

“Buzoianul Marcel Ciolacu anunță că vrea să devină primul președinte moldovean al țării  Moldoveanul Marcel Ciolacu, un antreprenor în domeniul covrigilor din Buzău și-a anunțat recent intenția de a candidat la președinția României. Ambiția sa este de a vedea pe tronul de președinte al acestei țări pentru prima oară un moldovean autentic 100%. „Sigur, au mai fost încercări de a avea un președinte moldovean, cu Emil Constantinescu care s-a născut la Tighina, dar aia înseamnă că de fapt era transnistrean, sau cu Traian Băsescu care e din familie de moldoveni și a copilărit la Iași. Acești oameni nu sunt cu adevărat reprezentativi pentru Moldova, gândiți-vă că Emil Constantinescu nici măcar nu bea”, a spus Ciolacu în discursul de lansare al candidaturii. Acesta a atras atenția că patriarhii României vin, tradițional, din Moldova, ia BOR, instituția condusă de ei este mult mai eficientă decât țara în care-și desfășoară activitatea. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 22 august.„România: 11 milioane de arbori tăiați oficial în zece ani. Alte câteva milioane, furate. Reîmpăduririle, pierdute prin desișul promisiunilor”

Blazing StarBuna dimineata intr-o zi de joi, 22 august! In Banat, Crișana, Maramureș și în vestul și nord-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, manifestata prin averse torențiale, intensificări ale vântului, local vijelii, descărcări electrice și izolat grindină. Cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp. Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în zonele montane din restul teritoriului. Joi rămâne în vigoare codul portocaliu de caniculă. Zone afectate: județele Giurgiu, Călărași, Ilfov și municipiul București. Temperaturile maxime vor fi  de 35…36 gr, iar noaptea va fi tropicală cu minime  între 18 și 21 de gr. Bucuresti: 37/23 gr.C.

Colaj foto cu flacăra unui aragaz, un contor și câteva bancnote de 20, 50, 100 și 500 euro

“Facturi mai scumpe la gaze naturale din luna august: „Nimic nu e gratis, totul se plătește”  Luna aceasta urmează să se achite de consumatorii de gaze, noile prețuri la gaze care conțin, tarifele de distribuție gaze majorate cu 24,1%, așa cum au fost aprobate de ANRE. Această majorare vine după alte majorări stabilite de ANRE pentru aceste tarife de distribuție gaze: cu 11% în anul 2022 și cu 52,2% în anul 2023, respectiv în 3 ani am avut o dublare a tarifului de distribuție pentru acest operator. Această creștere a tarifelor se datorează în special „gratuităților” introduse în anul 2020 prin Legea 155/2020, care modifică vechea lege a energiei electrice și gazelor, precizează Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă. „Români nu s-au învățat în cei 34 de ani de la Revoluție, că atunci când politicienii îți oferă ceva gratuit, ajungi să plătești mult mai mult decât dacă nu ar fi gratuit”, a adăugat el ..Există o premisă falsă că procesul de racordare la rețeaua de distribuție a gazelor naturale este gratuit deoarece costurile asociate cu acest proces vor fi disipate în factura tuturor clienților din rețeaua de distribuție respectivă, prin majorarea tarifului de distribuție al gazelor naturale. În plus, este posibil ca mulți clienți casnici, furați de ”mirajul” racordării gratuite să solicite acest lucru, însă racordarea cu titlu gratuit a clienților casnici nu este însoțită însă și de asumarea unei obligații din partea acestora și pentru a consuma gaze. Această situație va genera costuri adiționale pentru clientul final, întrucât rentabilitatea unei rețele de distribuție scade invers proporțional cu volumele care nu sunt vehiculate prin conductele sale. ….” Integral: https://adevarul.ro

Eurostat: România are cea mai mare rată a inflației anuală“Eurostat: România are cea mai mare rată a inflației anuală   România a înregistrat cea mai mare rată de inflație anuală, arată datele Eurostat pentru luna iulie 2024. Potrivit statisticii Uniunii Europene, cele mai mari rate ale inflației anuale au fost înregistrate în România – 5,8%, Belgia – 5,4% și Ungaria – 4,1%. …. Cele mai scăzute rate anuale au fost înregistrate în Finlanda (0,5%), Letonia (0,8%) și Danemarca (1,0%). …. Comparativ cu iunie 2024, inflația anuală a scăzut în nouă state membre, a rămas stabilă în patru și a crescut în paisprezece. În iulie 2024, cea mai mare contribuție la rata anuală a inflației din zona euro a venit din partea serviciilor (+1,82 puncte procentuale, pp), urmată de alimente, alcool și tutun (+0,45 pp), bunuri industriale neenergetice (+0,19 pp) și energie (+0,12 pp). ….” Integral: https://spotmedia.ro

Opinie Octavian Bădescu, antreprenor: Chiar duduie...

“Opinie Octavian Bădescu, antreprenor: Chiar duduie economia şi ne merge atât de bine?  Într-un ziar rusesc s-a scris că generalissimul Stalin i-a dat compozitorului Şostakovici un autoturism Volga. Asta era ştirea oficială. Realitatea era că nu era Volga, era bicicletă, şi nu i-au dat-o, ci i-au luat-o… Din motive care imi scapa, evolutia economiei romanesti e prezentata in culori foarte vii si in tuse foarte optimiste: PIB-ul a crescut, romanii sunt mai bogati, inflatia e in scadere, imobiliarele si bursa aduc profituri investitorilor samd. Cifrele reliefate de analiza ultimilor 17 ani ne arata insa o cu totul alta realitate: Cresterea PIB a fost inferioara ratei de crestere a masei monetare, atat in lei, cat si calculat in euro, in termeni reali vorbim de o scadere de cca 30%. Fara a intra in prea multe detalii, e suficient sa precizam ca masa monetara a evoluat de la cca 106 la cca 670 miliarde lei, PIB de la 343 la 1.600 miliarde lei, iar cursul de schimb a crescut de la 3,33 la 4,93 lei / euro. Soldul conturilor curente si depozitelor firmelor a scazut in termeni reali, de asemenea cu aproape 30%, asa cum reiese din informatiile disponibile pe site-ul BNR. Salariul mediu a crescut si el intr-un ritm inferior cu cca 35% celui de crestere a masei monetare (chiar si intr-o evaluare in euro), de la 1.400 lei la 7.300 lei. Pensia medie – evolutie de la 400 la 2.150 lei, adica o crestere inferioara cu 15-20% volumului de bani, deci o scadere in termeni reali in raport cu inflatia monetara. Grosul taxelor, adica bugetul de stat si cel al asigurarilor sociale au crescut in total de la 78 la 387 de miliarde, deci cu aproape 30% mai mult decat masa monetara, deci decat inflatia, crsterea generala preturilor (efectul inflatiei) fiind, in general, ca nivel, foarte apropiata de aceasta. Populatia este ceva mai indatorata in termeni reali, datoria publica a explodat de la 73 la 783 miliarde lei, a crescut de peste 10 ori, ritmul de crestere al acesteia fiind cu mult mai ridicat comparativ cu rata de crestere a masei monetare. ….” Integral: https://www.zf.ro

“Eroarea din recalcularea pensiei care îi poate costa sute lei pe pensionari. Poștașii să semneze  …. „În atenția celor care așteaptă noua decizie de pensie: dacă nu are ștampila cu data zilei de comunicare ar trebui să refuzăm primirea în aceste condiții. Atenție! Deciziile sunt tipărite din 10-16 iulie, iar plicul nu are nicio ștampilă. Eu am primit și plicul nu are nicio ștampilă. Atunci nu vei putea face contestație deoarece nu poți face dovada primirii”, a spus un pensionar. Acesta a îndemnat pensionarii să ceară poștașilor să semneze pe plicul cu decizia de reclaculare data la care acesta a fost înmânat. ….Eroarea nu este singulară, se pare deoarece unele persoane s-au trezit că nu au toți anii munciți pe noile decizii cu pensia recalculată. Unii deja s-au prezentat la casele de pensii teritoriale pentru a depune o solicitare de contestare a calculului. ….” Integral: https://newsweek.ro
Cezar Amariei, reporterul Europei Libere (stânga), și Ciprian Gălușcă, Coordonator pentru Păduri și Biodiversitate, Greenpeace –România în margine pădurii plantate de președintele Klaus Iohannis în 2020 în cadrul proiectului „O pădure cât o țară”

România: 11 milioane de arbori tăiați oficial în zece ani. Alte câteva milioane, furate. Reîmpăduririle, pierdute prin desișul promisiunilor   Se dă următoarea ecuație: tăieri legale pe an – 1,2 milioane de arbori; tăieri ilegale – ≥ 1 milion de arbori; reîmpăduriri – 15 milioane pe an, cu o maturitate de până la 40 de ani. A se calcula cum vor arăta pădurile României peste 10, 15 sau 20 de ani.  Calculul se referă la coniferul ideal, de 35 m înălțime și 80 cm grosime. Mai mult de jumătate din lemnul tăiat este însă mai mic (stejar, salcie sau tei, de ex), cu o medie 5 – 6 mc/ arbore. S-ar putea depăși de fapt 30 de milioane de copaci tăiați legal în ultimii zece ani. Suprafața împădurită a României s-a mărit cu doar 0,3% în ultimul deceniu, de 30 de ori mai puțin decât recomanda Academia Română în 2016. În tot acest timp, drujbele au tăiat, legal, peste 11 milioane de copaci, mai mult decât recomanda același for științific. Acestora li se adaugă și tăierile ilegale, pe care un ministru al Mediului le estima, în trecut, la două milioane de arbori/an. Ecuația de mai sus nu e matematică, ci mai degrabă politică și de bună guvernare. De rezultatele sale depinde una dintre cele mai prețioase resurse ale României – pădurea. …. Când Academia Română recomanda recoltarea a cel mult 17 milioane de metri cubi anual, drujbele tăiau, oficial, 18 milioane de metri cubi. În 2016, anul raportului-avertisment, ritmul s-a redus la „doar” 17,2 milioane. După care a urcat rapid la 19-20 de milioane de metri cubi anual, conform datelor Institutului Național de Statistică. Recordul a fost de 20,2 milioane de mc, în 2022. Vorbim doar de tăierile declarate oficial. Despre cele ilegale, nimeni nu știe cu exactitate care este cifra, însă unele estimări vorbesc de valori similare cu cele ale tăierilor legale. ….” Integral: https://romania.europalibera.org

Paul al României și prințesa Lia Sursă

“Prințul fugar, magnatul diamantelor și planul secret pentru a pune mâna pe terenuri regale de 145 de milioane de euro | POLITICO  Paul Lambrino este protagonistul unei „drame juridice europene de amploare”, iar România încearcă din răsputeri să-l aducă în fața justiției, scrie Politico. Deși a fost reținut în Malta pe baza unui mandat european de arestare, el a fost eliberat de curând. …. În urmă cu 18 ani, Remus Truică, fostul șef de cabinet al prim-ministrului Adrian Năstase, i-a invitat pe prințul Paul și pe soția sa la proprietatea de pe malul lacului de lângă Pădurea Snagov.  La luxoasa vilă, conform documentelor judiciare consultate de sursa citată, afaceristul și milionarul Remus Truică le-a prezentat următoarea ofertă: compania sa, Reciplia SRL, ajuta la recuperarea terenurilor importante – Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa – în numele său, iar acesta urma să încaseze un avans în valoare de patru milioane de euro, în cazul în care ceda între 50-80% din proprietăți către compania cu pricina.  Aceste terenuri valorau, în total, 145 de milioane de euro, conform autorităților.  Se pare că afaceristul i-a spus autointitulatului prinț al României că are influență și că orice politician le-ar putea strica planurile „nu va fi reales”, conform documentelor judiciare.  Paul de România a mărturisit pentru sursa citată că Truică „avea un CV foarte bun în domeniul proprietăților și investițiilor” și că nu a crezut că această înțelegere ar fi încălcat vreo lege. În cele din urmă, prințul a bătut palma cu Remus Truică și a primit avansul în câteva săptămâni.  Ulterior, prințul Paul a aflat că nu afaceristul era cel care finanța recuperarea terenurilor, ci miliardarul israelian Benyamin Steinmetz, care deținea 90% din compania Reciplia SRL și care a făcut avere din diamantele africane.  Din acest grup făcea parte și mâna dreaptă a israelianului, Tal Silberstein, care avea să ajungă consilier al cancelarului austriac Christian Kern. ….Relația dintre Paul de România, Truică și Steinmetz s-a stricat după ce prințul a primit Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa și a transferat proprietățile către Reciplia, conform înțelegerii.  ….În hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție, care numără sute de pagini, sunt prezentate metodele prin care complicii prințului Paul și-au folosit relațiile pentru a-i determina pe oficialii locali să transfere proprietatea acestuia. ….Spre exemplu, Remus Truică a așteptat până când funcția de șef al unui departament al pădurilor a revenit unui prieten, iar apoi i-a cerut acestuia să îi acorde prințului dreptul de proprietate asupra pădurii Snagov în schimbul a 1.000 de metri pătrați de teren, în valoare de 50. 000 de euro. Într-un alt caz, Truică l-a mituit pe directorul unui institut agricol cu o excursie la Monaco, ducându-l pe funcționar și pe soția sa la un restaurant cu stele Michelin din Monte Carlo și la o plimbare cu barca.  ….„Mânat de dorința de a se îmbogăți, invocând legătura cu fostul rege Carol al II-lea, și știind că bunurile revendicate nu puteau fi obținute legal, inculpatul (n.red Paul al României) a acceptat” să facă parte din această schemă, care a costat statul 145 de milioane de euro, valoarea terenului. ….” Integral: https://adevarul.ro

Consiliul Concurenţei a sancţionat şase edituri şi...

“Consiliul Concurenţei a sancţionat şase edituri şi Asociaţia Editorilor din România cu amenzi totale de 5,9 milioane lei pentru întelegeri anticoncurentiale cu privire la preturile de vânzare către Bookster   Consiliul Concurenţei a sancţionat şase edituri, precum şi Asociaţia Editorilor din România (AER), cu amenzi în valoare totală de 5,9 milioane lei (aproximativ 1,2 milioane euro) pentru participarea la o înţelegere anticoncurenţială cu privire la preturile de vânzare, în urma unei reclamatii făcute de Bookster. Amenzile au fost aplicate astfel:

• Curtea Veche Publishing S.R.L. 422.220,85 lei
• Nemira Publishing House S.R.L. 324.636,37 lei
• Humanitas S.A. 365.718,84 lei
• Publica Com S.R.L. 174.677,34 lei
• Direct Client Services S.R.L. (Librăriile Cărtureşti) 3.982.290,66 lei
• Librăriile Humanitas S.A. 582.362,94 lei
• Asociaţia Editorilor Din România 115.696,04 lei

Autoritatea de concurenţă a constatat, în urma unei investigaţii, că cele şase companii împreună cu asociaţia de profil din domeniu şi-au coordonat strategiile comerciale şi au limitat comercializarea de carte către entităţile care gestionau biblioteca Bookster, în perioada 2017 – 2020. ….” Integral: https://www.zf.ro

Dosarele Securitătății Comuniste FOTO: arhivă

“Câți români făceau parte din rețeaua informativă a Securității. Documentul CNSAS face lumină  Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității – CNSAS a prezentat un document despre rețeaua informativă a Securității în anul 1969. …. ”O întrebare care stârnește ample discuții și controverse în continuare. De la exagerări de tipul „din doi români, unul era turnător la Securitate”, până la negarea eficienței și importanței rețelei informative sau la găsirea de circumstanțe atenuante și scuze pentru fiecare caz ajuns în discuția publică. Putem oferi un răspuns la această întrebare prezentând o statistică de etapă. Conform evidențelor întocmite chiar de către Securitate pentru uz intern, în luna decembrie 1969 rețeaua informativă era alcătuită din 83.410 persoane, dintre care 66.144 acționau în mediul urban, în timp ce 17.266 supravegheau mediul rural. Din datele oficiale, populația totală a României în anul 1969 era de aproximativ 19.700.000 persoane”, arată CNSAS în postarea pe Facebook. ….Din ciferele prezentate de CNSAS reiese că infortmatori erau în număr de 27.629, colaboratori 45.145, rezidenți 2.882, iar gaze casă-7.754. ….” Integral: https://adevarul.ro

Cât de “COOL” era Marcel Ciolacu în tinerețe / Reportaj Recorder: „Mergeam la Casa Tineretului la rockăreală. Și era în majoritatea timpului acolo”

Portretul combinatorului la tinerete. Cazul Marcel Ciolacu ….

  • Una dintre cele mai flagrante încercări de fardare a trecutului lui Marcel Ciolacu e falsul legat de primul loc de muncă. Aici, premierul susține public că ar fi lucrat într-o mare întreprindere bucureșteană. De fapt, în 1989, era muncitor necalificat la o cooperativă meșteșugărească din Buzău.
  • În anii ’90, l-am găsit deopotrivă în postura de finanțator de top al partidului, dar și de protejat social, care pretinde și obține astfel o casă de la primărie.
  • Apoi, se prezintă vag ca „antreprenor, administrator și asociat” la mai multe companii private. În realitate, era un afacerist și un politician local minor. Totuși, un jongler abil care, după paravanul unor buticuri din piață, își folosea funcțiile publice pentru a face bani privați. Două episoade sunt și azi relevante: parteneriatul cu OMV din anii 2000 și afacerea unei păduri defrișate, luate de la stat, pe terenul căreia s-a ridicat între timp magazinul Dedeman din Buzău.
  • Ne întoarcem inevitabil și la revoluționarul Ciolacu. O ipostază din care a susținut că nu a cerut vreodată beneficii. Și totuși, certificatul de revoluționar i-a adus, pe rând, un teren agricol, un spațiu comercial în Piața Centrală din Buzău pe care și-a ridicat apoi afacerile și nu unul, ci două locuri de veci în Cimitirul „Eroilor”. Cel puțin în scriptele primăriei buzoiene, Marcel Ciolacu este un erou. Titulatură obținută tot printr-o cosmetizare a realității.
  • Dar, deși lungul drum până la funcția de prim-ministru e pavat cu inadvertențe, falsuri și situații evidente de conflict de interese, premierul de azi refuză să le clarifice. ….” Integral: https://recorder.ro
Un român care n-a ratat nicio ediție Insula iubirii are acum primul IQ negativ din istorie

“Un român care n-a ratat nicio ediție Insula iubirii are acum primul IQ negativ din istorie  ….. „Nici măcar nu credeam că este posibil”, spun uluiți oamenii de știință. „E firesc ca IQ-ul să îți scadă când te uiți la o astfel de emisiune la TV, dar să ajungi la o valoare negativă e o premieră. Acest om practic a redefinit prostia, a dus-o pe culmi care păreau de neatins.” Românul avea un IQ de 95 înainte să înceapă să urmărească Insula iubirii, deci i-a scăzut coeficientul de inteligență cu 117 de puncte, spulberând un record vechi de opt ani, când unui fan al emisiunii lui Cătălin Măruță i-a scăzut IQ-ul cu 68 de puncte. Pe lângă IQ-ul negativ, fanul emisiunii Insula iubirii s-a ales cu alte două mari regrese: nu mai știe să meargă biped și nici nu mai stăpânește vorbirea articulată. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro

« Previous PageNext Page »