Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 19 iunie! Prognoza meteo anunță vremea instabilă în aproape toată țara. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În cea mai mare parte a Moldovei, în nordul Munteniei precum și în Oltenia, vor mai fi perioade scurte cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și posibil grindină. Cantitățile de apă vor depăși, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, 25 l/mp și izolat 50 l/mp. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 27 şi 33 de grade, iar cele minime se vor încadra între 12 şi 24 de grade. In Bucuresti potrivit ANM: vremea călduroasă va persista, iar gradul de instabilitate atmosferică se va menține ridicat. Cu o probabilitate mai mare după-amiaza și seara vor fi perioade în care temporar înnorările vor fi accentuate și se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor putea lua aspect de vijelie și posibil căderi de grindină. Maximele termice vor fi de 30…32 de grade, iar minima de 18…19 grade.
Procurorul care a deschis ancheta 10 august contesta la CSM functionarea SS: Avem o unitate care functioneaza nelegal Bogdan Pirlog, procurorul militar care a deschis ancheta in cazul protestului din 10 august 2018, considera ca sunt probleme cu legalitatea constituirii comisiei pentru numirea sefului Sectiei de investigare a infractiunilor din justitie (SIIJ), in contextul in care lipseste unul dintre membri – reprezentantul Sectiei pentru procurori din CSM. In plus, magistratul sustine ca SIIJ functioneaza nelegal in acest moment. Bogdan Pirlog a fost audiat astazi prin videoconferinta de trei judecatori: Lia Savonea (presedinte CSM), Simona Marcu si Nicoleta Tint. Sectia pentru procurori din CSM nu a desemnat un reprezentant in aceasta comisie. In proiectul sau de candidatura pentru aceasta functie, Pirlog sustine nici mai mult nici mai putin decat ca infiintarea acestei structuri de parchet incalca mai multe prevederi din Constitutie. “S-a facut confuzie intre constituirea si functionarea acestei comisii”, explica Pirlog. Acesta a fost audiat prin video-conferinta. El a reluat mai multe argumente din proiectul sau managerial: Un candidat la sefia SS isi propune sistarea imediata a activitatii sectiei si cercetarea procurorilor care l-au anchetat pe Timmermans. Critica la foc automat. Magistratul a critica astazi modul in care a functionat SIIJ in ultima perioada, modul in care sefii acestei structuri au comunicat cu presa si declaratiile facute in singura conferinta de presa.”Avem o unitate care functioneaza nelegal. Lucratorii de politie, delegati de procurori, efectueaza anchete in mod nelegal”, insista Pirlog. Savonea si Pirlog au avut un schimb de replici in timpul interviului, atunci cand ea a vrut sa discute despre proiectul managerial, iar magistratul insista pe nelegalitatea SIIJ. Integral: http://www.ziare.com
Fostul sef SS sustine ca DNA a fost de acord sa retraga apelurile in dosarele Hrebenciuc si Ghita Gheorghe Stan, fostul sef al sectiei pentru anchetarea magistratilor si noul judecator CCR, a declarat ca retragerea apelurilor din dosarele lui Viorel Hrebenciuc si Sebastian Ghita a avut la baza corespondenta cu seful DNA, care i-a impartasit opinia.”Aici nu este vorba de bine aranjati, freze sau competente 0 barat, asa cum spunea cineva recent in mediul online, ci de faptul ca la nivelul Sectiei de Investigare a Infractiunilor din Justitie s-a facut o analiza complexa, completa si responsabila avand la dispozitie intreaga documentatie care a stat la baza acestor decizii. Referitor la cele doua dosare la care faceti referire, fara a comenta continutul acestora, pot sa va spun ca am avut discutii cu procurorul-sef DNA, care a impartasit punctul nostru de vedere cu privire la oportunitatea retragerii caii de atac. Exista si o corespondenta scrisa in care am transmis Directiei Nationale Anticoruptie punctul nostru de vedere, rationament la care DNA nu a formulat obiectiuni”, a declarat Stan, intr-un interviu acordat Mediafax. Este vorba despre retragerea apelurilor de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, de catre SS, in dosarele lui Sebastian Ghita (achitat in prima instanta) si lui Viorel Hrebenciuc (condamnat la 2 ani de inchisoare). In dosarul lui Hrebenciuc, instanta suprema deja a admis retragerea apelului. Integral: http://www.ziare.com
Dăncilă și metoda Postelnicu Așa cum Tudor Postelnicu a găsit rețeta succesului sub Ceaușescu, și doamna Dăncilă a găsit-o ani după. Uitați-vă la ascensiunea ei. „Am fost un dobitoc!“ spunea Tudor Postelnicu, fost .e urmă de inteligență și voință proprie. O ilustrare a tipului de personaje de care era înconjurat dictatorul și o explicație a lipsei oricărei opoziții față de măsurile sale demente. Să fie așa? Nu chiar….Pe la începutul anului 1989 (aprilie) aeronava prezidențială se întorsese de la revizia periodică din RFG. Problema a apărut când piloții românii au pornit motoarele și unul dintre ele s-a blocat. Anchetă mare. Procuratura și, evident, Securitatea. Când au descoperit cauza, și anume un șurub care s-a desprins și a intrat în motor provocând oprirea, oamenii lui Iulian Vlad au și dezvoltat teoria complotului menit să îl ucidă pe Tovarășul. Evident, suspectă era toată lumea. În acest context sosește la aeroport Tudor Postelnicu. Cere să vină procurorul militar și specialiștii de resort. A ascultat răbdător prezentarea incidentului, a pus câteva întrebări și uimitor de repede și-a însușit datele destul de tehnice ale problemei. Cum legenda că era un mare imbecil circula încă din epocă, oamenii au rămas cam descumpăniți…Ce a provocat acest recurs la memorie? O situație actuală. Situația mult discutatei doamne Dăncilă, încă prim-ministru al României. Pe care o vedem în săptămânile din urmă suferind o transfigurare aproape de basm. Duse sunt foile de pe care citea poticnindu-se, duse sunt greșelile catastrofale de exprimare (oricum, măcar s-au diminuat), dusă este permanenta senzație că abia așteaptă să fugă din funcție. Unde este victima terorizată de Dragnea, forțată să îi îndeplinească ordinele și ținută împotriva voinței ei în Palatul Victoriei? A dispărut. Iar în locul ei o avem pe „reevaluata“ doamna Dăncilă. Exact ca în poveștile de succes, odată dispărut geniul rău, lucrurile intră pe făgașul normal. Sau nu? Să analizăm strict faptele. Așa de râsul națiunii cum este, doamna Dăncilă a scăpat în doi timpi și trei mișcări de oamenii lui Dragnea puși să o supravegheze, are prima șansă la președinția PSD, aproape sigur va supraviețui moțiunii de cenzură care se apropie și chiar și mai sigur va conduce guvernul până la următoarele alegeri. Toate acestea în timp ce campania sa de spălare mediatică drept „victimă inocentă“ a lui Dragnea este în plin avânt. Până și adversarii domniei sale, atât de îndârjiți până acum nici o lună, au coborât tonul criticilor. Cum totuși se explică faptul că această doamnă, care nu ar fi trebuit niciodată să depășească condiția de secretară de școală, continuă să fie acolo unde este, chiar și după ce omul care o ținea acolo a dispărut?…Eu însă nu aș fi așa de relaxat în ceea ce o privește. Așa cum Tudor Postelnicu a găsit rețeta succesului sub Ceaușescu, și doamna Dăncilă a găsit-o ani după. Uitați-vă la ascensiunea ei. Nu trebuie să faci mare lucru. E de ajuns să pari lipsit de importanță, prostuț, imbecil chiar, ușor de manipulat, nepericulos. Și foarte mulți consideră, așa cum am spus, că prostia nu este egală cu ticăloșia. Integral: https://revista22.ro
Bomba CExy Alo, puțină liniște! Se votează moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă. Ceva-ceva tot ne pică: ori guvernul, ori moțiunea. De regulă pică moțiunea. Intitulată „Guvernul Dăncilă trebuie să plece“, moțiunea a fost citită (cu ochelari galbeni) de Gigel Știrbu în absența adresantei (dama de pică, în context) întrucât Vio n-a vrut să afle de ce trebuie să plece. Înaintea votului, moțiunii îi lipseau 20 de voturi. După vot îi lipsesc întotdeauna mai multe. Pentru cazul că moțiunea ar trece, Ponta îl și propusese premier pe Sorin Câmpeanu. Mersi! Mai bine stați liniștiți la locurile voastre. Să nu vă faceți de râs. Deja au apărut rivalități între Rareș Bogdan și Orban și între USR și PLUS, iar Dan Barna s-a lăudat că, după ce a fost la A3, „am fost recunoscut la frizerie“. Mare succes! Dar nu l-au mai recunoscut cei care au votat USR. Înaintea moțiunii, Iohannis a semnat Pactul pentru o Românie europeană cu Orban, Barna, Tomac și Ponta (da, chiar el, Victor Viorel, reciclat și detașat la alternativă) chiar de ziua președintelui. Un cadou cu valoare simbolică (sub 100 de euro). Tăriceanu a refuzat pactul, considerându-l „ilegitim și imoral“ (dar ce-a făcut?) și pe Iohannis „un trântor solemn“. În schimb, Tăriceanu e un cerșetor solemn: a primit de pomană șefia Senatului de la Dragnea și imunitatea în fața justiției de la PSD. Dăncilă n-a semnat nici ea pactul, căci tocmai a renăscut din cenușa lui Dragnea: „am început să fiu eu“, a zis ea după doi ani în care a fost el. Vio a mărturisit că „trebuia să merg pe o anumită linie cu care nu mă puteam identifica“. Acum s-a identificat singură (după vorbă, după port, după broșă, după coc) și a recunoscut: „am mers pe linii desenate“. Șotron, carevasazică…. Propus de Iohannis pentru demitere (ca și Carmen Dan), Meleșcanu nu dă socoteală nici la București, drept care refuză să demisioneze „fiindcă nu sunt prost“. Așa mint toți diplomații. Și Mele, și Carmen au raportat că sunt nevinovați, țap ispășitor și, respectiv, țoapă ispășitoare. Tiribomba din CExul oral al PSD a fost declarația lui Ș. Nicolae că vrea să candideze la Cotroceni. Ca portar. Candidați, candidați, ceva tot va rămâne: ridicolul. Ponta a zis că el va candida în 2024 pentru că acum „e o senzație de haos, de sat fără câini“. Dimpotrivă, e plin de javre. Oameni nu prea mai vezi.Integral: https://revista22.ro
Cresc sansele lui Ciolos la sefia grupului Renew Europe. Sprijinul vine de la Macron Fostul premier Dacian Ciolos este principalul favorit pentru pozitia de lider al noii grupari din Parlamentul European, Renew Europe (RE) – “Reinnoim Europa”, dupa ce a castigat sprijinul unor delegatii, inclusiv al celei conduse de presedintele francez Emmanuel Macron. De asemenea, Ciolos a obtinut sustinere din partea Spaniei, Germaniei si Olandei, potrivit unui document obtinut de Politico. Liderul PLUS a anuntat oficial, luni, ca si-a depus candidatura pentru aceasta functie. La sefia grupului Renew Europe mai candideaza europarlamentarul ALDE Sophie in ‘t Veld (Olanda), sustinuta de Liberalii Democrati din Marea Britanie, si Fredrick Federley (Suedia), sustinut, printre altii, de Danemarca. Politico noteaza ca, totusi, sansele par sa fie puternic favorabile lui Ciolos.”Daca va castiga votul, programat pentru miercuri dimineata, el va ocupa una dintre cele mai proeminente pozitii din noul Parlament European”, conform sursei citate. Fostul prim-ministru era oricum principalul favorit dupa ce fostul ministru francez pentru Europa, Nathalie Loiseau, s-a retras din cursa. Integral: http://www.ziare.com
O greșeală În urmă cu mai bine de un an am căzut eu însumi în greșeală. I-am reproșat unui tânăr și extrem de competent deputat USR prezența la emisiunea România 9 care continuă să paraziteze mizer și incalificabil programele așa-zisei Televiziuni naționale. Moderatorul, un ins care habar nu are de meserie, transferat în interesul PSD, de la Antenele felixiene la TVR-ul aflat în moartea clinică, o televiziune devenită un semi-cadavru pe care își continua vesela țopăială și unde continuă să își facă veacul inși și inse insalubre de genul Doina Gradea, Eduard Dârvariu, Smaranda Vornicu, Carla Tompea-Haralambie, Alexandru Sassu, acesta totuși silit de vreo săptămână-două să facă un pas în spate, de abia dacă îl lăsase pe deputatul în chestiune să spună câteva cuvinte. Politicianul mi-a ascultat reproșurile și apoi m-a contrazis cu o politețe, dar și cu o argumentație exemplare. Prezența, chiar și în condiții vitrege, evident ostile, este unica soluție pentru ca telespectatorii TVR, mulți, puțini, nu are importanță, să afle că USR există și că are ce să spună. Și, mai presus de toate, ce să ofere. Datoria vectorilor de imagine ai USR este aceea de a-și transmite cât mai inteligent mesajul, într-o formă cât mai accesibilă și mai concentrată. Și, pe urmă, a adăugat interlocutorul, nici la alte televiziuni care, teoretic, nu sunt capturate de putere, USR nu beneficiază de un tratament cu mult mai favorabilă. Cu câteva zile în urmă politicianul cu pricina fusese invitat la o dezbatere la Realitatea, moderată de cu totul altcineva decât mereu ostilul și etern ridicolul Octavian Hoandră, insul căruia i-au cam crescut cornițele dar nu și inteligența de când a fost promovat pe o treaptă superioară în ierarhia purtărilor de geantă ai patronului insolvabil Gușă. Cu acea ocazie, mi-a mărturisit deputatul cu care stăteam de vorbă, de abia dacă a izbutit să vorbească neîntrerupt preț de trei minute. În fața acestui șir de argumente, a trebuit să admit că avea dreptate. Trebuie să intri și în bârlogul ursului. Tocmai de aceea nu văd ce mare grozăvie ori impietate a săvârșit președintele USR, dl. Dan Barna, și mai apoi cu ce au greșit și alți reprezentanți ai partidului ori ai coaliției 2020 acceptând o invitație venită din partea d-lui Mihai Gâdea. Doar dl. Barna l-a făcut pe bietul pastor în rezervă cu veleități de teleast praf și pulbere. Arătându-i cât de prost meseriaș este și că atunci când nu trebuie să repete papagalicește și dându-și ochii peste cap ceea ce l-a învățat cu doar câteva ore înainte generalul Voiculescu se dovedește incapabil să lege măcar două propoziții cât de cât logice și coerente. Tocmai de aceea nu înțeleg decizia publicației Newseek România de a-i boicota mediatic pe toți acei politicieni ai Opoziției care acceptă invitații din partea oficinelor felixiene. Care nu văd nici cu ce ar fi mai onorabile decât emisiunea de pe TVR 1 a lui Ionuț Cristache. Partea proastă este că oficinele cu pricina, intens finanțate de PSD, au un mare grad de penetrabilitate într-o consistentă parte a electoratului.Integral: http://www.contributors.ro
Marile neînțelegeri care au blocat negocierile dintre USR și PLUS: Ambele partide au venit cu ”oferte de neacceptat” – USR a pus pe masă opțiunea fuziunii, PLUS a cerut paritate pe listele de la parlamentarele din 2020 Negocierile dintre USR și PLUS pentru încheierea unei alianțe politice în vederea participării împreună la următoarele runde de alegeri (prezidențiale, locale și parlamentare) bat pasul pe loc și nu au fost lipsite de reacții contondente ale membrilor celor două echipe, au declarat pentru G4Media.ro surse politice, după ce ambele formațiuni au prezentat ”oferte de neacceptat” una pentru cealaltă: USR a pus pe masă opținea fuziunii, iar PLUS a venit cu propunerea ca numărul candidaților pe locuri eligibile la parlamentarele de anul viitor să fie egal, jumătate de la USR, jumătate de la PLUS. Până acum au avut loc două runde de negocieri între echipele celor două partide, ultima fiind vineri și durând de dimineață până după ora 19:00. Potrivit surselor citate, propunerea ca cele două formațiuni să fuzioneze a venit ca o consecință a dezbaterilor pe care USR le-a organizat în weekendul trecut la Brăila, unde a avut loc o reuniune a liderilor centrali ai partidului cu cei județeni (Comitetul Politic). Sursele consultate de G4Media.ro au explicat că în seara dinaintea Comitetului Politic, președintele USR, Dan Barna, i-a întrebat pe șefii de filiale dacă ar fi de acord cu ideea fuziunii, marea majoritate a acestora răzpunzând afirmativ. Astfel, la prima rundă de negocieri, unul dintre membrii USR a formulat plastic propunerea de fuziune către cei de la PLUS: ”Am făcut împreună 8 copii la europarlamentare, nu credeți că a venit vremea să ne căsătorim?”. Ideea a fost însă respinsă categoric de Dacian Cioloș, care a precizat că nu ar trebui să se vorbească despre o fuziune între USR și PLUS înainte de 2021. La rândul lor, negociatorii PLUS au pus și ei pe masă ”o ofertă de neacceptat” pentru USR: paritate pe listele de candidați la alegerile parlamentare de anul viitor. În USR însă, ideea parității nu este primită cu brațele deschise, o serie de lideri centrali și locali ai partidului considerând paritatea de la europarlamentarele din 26 mai drept o greșeală care nu ar trebui repetată. Argumentele aduse de Cioloș în favoarea numărului egal de candidați pe locuri eligibile au fost două, el susținând că PLUS are mai mulți membri decât USR și punând pe masă un sondaj intern din care reieșea că, în cazul în care cele două partide ar candida separat, PLUS ar obține de trei ori mai multe voturi decât USR (vezi sondajul aici). Curentul de opinie din cadrul USR este însă total nefavorabil parității pe liste, fiind însă avansată propunerea unei proporții de 2/3: câte un candidat de la PLUS pentru fiecare 2 candidați de la USR. Integral: https://www.g4media.ro
Romania ramane tara cu cea mai mare inflatie anuala din UE Romania a avut, in luna mai 2019, cea mai mare rata anuala a inflatiei dintre statele membre ale Uniunii Europene, cu un avans al preturilor de consum de 4,4%, acelasi cu cel inregistrat in luna aprilie, arata datele publicate, luni, de Oficiul European de Statistica (Eurostat). Comparativ cu aceeasi luna a anului trecut, in Romania rata anuala a inflatiei a scazut de la 4,6% in luna mai 2018 pana la 4,4% in mai 2019. Rata anuala a inflatiei in Uniunea Europeana (UE) a scazut in luna mai 2019 pana la 1,6%, de la 1,9% in aprilie, in timp ce in zona euro inflatia a coborat pana la 1,2%, de la un nivel de 1,7% inregistrat in aprilie. In randul statelor membre UE, cea mai ridicata rata anuala a inflatiei se inregistra in Romania (4,4%), Ungaria (4%) si Letonia (3,5%) . La polul opus, tarile membre cu cea mai scazuta rata anuala a inflatiei au fost Cipru (0,2%), Portugalia (0,3%) si Grecia (0,6%). Comparativ cu situatia din luna aprilie 2019, rata anuala a inflatiei a scazut in 16 state membre, a ramas stabila in cinci tari (inclusiv in Romania la 4,4%) si a crescut in sase state membre. In zona euro, cel mai semnificativ impact asupra cresterii anuale a preturilor l-au avut preturile la servicii (0,47 puncte procentuale), urmate de preturile la energie (0,38 puncte procentuale) si de cele la alimente si tigari (0,29 puncte procentuale). In ceea ce priveste Romania, datele publicate anterior de Institutul National de Statistica (INS) arata ca preturile de consum au crescut cu 0,46% in mai 2019, comparativ cu luna anterioara, si cu 3,22% fata de sfarsitul anului trecut (decembrie 2018), in timp ce rata anuala a inflatiei s-a mentinut la 4,1%, pe fondul scumpirii alimentelor cu 5,24%, a marfurilor nealimentare cu 3,27% si a serviciilor cu 4,3%. Integral: http://www.ziare.com
Sorina Pintea: Am primit sesizări de la pacienți cărora spitalele le-au cerut să își cumpere medicamente. Spitalele respective aveau excedent bugetar, puteau să le cumpere Ministerul Sănătății a primit numeroase sesizări de la pacienți cărora spitalele le-au cerut să își cumpere medicamente, iar ministrul Sănătății spune că a făcut verificări și “spitalele respective aveau excedent bugetar, deci puteau să le cumpere. Nu știu de ce nu o făceau”, a afirmat marți ministrul Sorina Pintea, la prima ediție a Forumului Național al Spitalelor. Sorina Pintea spune că va continua “controalele inopinate” în spitale. Sorina Pintea a adăugat că anul trecut a fost anul investițiilor în oameni în sistemul sanitar, anul acesta este al investițiilor în echipamente, iar anul viitor al extinderii programelor naționale. Sorina Pintea a mai atras atentia că managerii pot să scoată posturile disponibile la concurs. Ministrul Sănătății mai spune că “Este nevoie de o asociație a spitalelor din România. Acesta ar trebui să fie unul din scopurile acestui Forum. Vreau să discut cu reprezentantul acestei asociații. Vreau să îl pun la masa pe acest reprezentant, să negocieze inclusiv cu ministrul Finanțelor.” Integral: https://www.hotnews.ro
Anul ăsta, litoralul românesc e comparabil cu Grecia! Faci tot 7-8 ore până acolo În sfârşit, o vacanţă la Marea Neagră se poate compara cu tradiţionalul sejur în Thassos! O spun mii de turişti care au încercat apa în minivacanţa de Rusalii şi care pot confirma că, cu toate lucrările şi accidentele de pe Autostrada Soarelui, faci 7-8 ore până la Vama Veche, adică exact cât faci şi până pe litoralul grecesc. “Sigur, mai avem de lucrat la condiţii şi la calitatea plajelor, dar drumul – partea aia ne-a ieşit cu brio. 8 ore din Bucureşti, cu o singură pauză de pipi, în sfârşit simţim şi noi că am plecat undeva! Plus că am stat mai mult pe loc, deci am consumat mult mai puţină benzină decât dacă mergeam în Halkidiki”, exclamă Gigi, un familist de 42 de ani. Integral: https://www.timesnewroman.ro
USR depune proiect pentru desființarea Secției Speciale de anchetare a magistraților, înființată de PSD USR depune marți în Parlament un proiect de lege privind desființarea Secției speciale pentru anchetarea magistraților, a anunțat la 

Metrou Usor: Primaria Capitalei arunca pe geam banii bucurestenilor, renuntand la o investitie deja inceputa Asociatia Metrou Usor cere Primariei Capitalei sa modifice de urgenta proiectul unui pasaj rutier care – construit in maniera anuntata – risca sa zadarniceasca definitiv eforturile facute in ultimii ani pentru realizarea unei linii de tramvai care sa lege cartierele Pipera si Pantelimon. Ideea constructiei unui pasaj rutier suprateran care sa treaca peste intersectia Bulevardelor Doamna Ghica si Colentina nu e noua, ci dateaza inca de prin anul 2007. Rand pe rand, primarii Capitalei au tot promis ca vor construi pasajul, dar niciunul nu s-a tinut de cuvant. Pe 16 mai, insa, actualul primar general al Bucurestiului, Gabriela Firea anunta pe retele de socializare ca – spre deosebire de precedentii edili – nu s-a limitat sa promita realizarea pasajului, ci a si dat deja startul proiectului. Integral:
Va deveni Kovesi procuror-sef european? The Sunday Times scrie ca UE si-a cam pierdut curajul
Un raport al CE arata ca in Romania, exista inca pericolul unei epidemii de pesta porcina. Autoritatile nu iau masuri preventive, industria autohtona moare, importurile triumfa Dupa un an de la izbucnirea epidemiei de pesta porcina africana (PPA), in Romania, specialistii Comisiei Europene scriu negru pe alb: in ciuda recomandarilor Bruxelles-ului, autoritatile noastre n-au facut nici pe departe tot ce ar fi trebui ca sa combata rapandirea bolii. Asa se face ca pesta s-a extins necontrolat, in buna parte din tara, si a provocat deja pagube uriase. Din pacate, lupta cu boala n-a fost castigata nici pana astazi si exista riscul sa avem in continuare mult de pierdut din cauza ei. Primele 2 focare de pesta africana din Romania – aparute inca din iulie 2017, la Satu Mare – au fost lichidate rapid, de autoritati. Dupa aproape un an – adica in luna iunie 2018 – boala a reizbucnit, insa. Initial s-au depistat doar alti cativa porci bolnavi in gospodarii din Satu Mare si din Tulcea. Dar cum lucrurile pareau atunci sa stea la fel ca in 2017 – cand pesta africana fusese usor de eradicat – nimeni nu s-a alarmat. Din pacate, din acel moment, autoritatile au scapat lucrurile de sub control. In numai cateva saptamani, boala ajunsese deja in sute de gospodarii. Ba mai mult, a patruns chiar si in cel mai mare complex de porci din Tulcea, unde 48.000 de animale au fost ucise, ulterior, pentru a impiedica raspandirea si mai agresiva a pestei. S-au infiintat echipe de ucidere, care sa mearga prin ferme si prin curtile oamenilor si sa omoare animale bolnave si sanatoase deopotriva, pentru a pune capat epidemiei de pesta. Asa cum Ziare.com va relatat pe larg, insa,
Cumetrie în guvernul anti-oligarhic al Maiei Sandu: ministrul de Interne Andrei Năstase și-a numit nașul șef al Poliției Andrei Năstase, ministrul de Interne al noului guvern din Republica Moldova, și-a numit nașul șef al Poliției, potrivit
Cristi Danilet-judecator: Faptul că în Republica Moldova Curtea Constituțională își revocă propriile hotărâri de săptămâna trecută, date în legătură cu hotărârile Parlamentului pentru numirea noului Guvern, mă face să reflectez. După reacția societății civile și ale comunității internaționale, CCMd acceptă să dea înapoi. Din punct de vedere politic, acest gest va fi intens speculat; din punct de vedere juridic, este ceva nemaiîntâlnit. Dar eu merg mai departe cu analiza: este un semn care arată criza
FOTO VIDEO 29 de ani de la Mineriada din 13-15 iunie 2019. Dosarul Mineriadei întors la Parchet, pe motiv de nulitate a rechizitoriului
13-15 iunie 1990 : fesenismul şi zilele barbariei Zilele de 13- 15 iunie 1990 sunt zilele în care fesenismul încearcă, de o manieră de o manieră definitivă şi barbară, să lichideze dosarul opoziţiei politice şi civice din România. Pentru Ion Iliescu, Petre Roman şi ceilalţi complici, crimele împotriva umanităţii sunt instrumentul cu care intenţionează să elimine, chirurrgical, pe duşmanii denunţaţi şi stigmatizaţi. Premeditarea cu care se acţionează, ( premeditarea documentabilă juridic , în pofida lentorii vinovate cu care statul român a investigat aceste zile de teroare) ţine de logica acţiunii ideologice. Pregătirea propagandistică este urmată de dezlănţuirea forţelor de represiune şi a auxiliarilor din Valea Jiului. Pentru cei care au amintirea lui 10 august 2018, mineriadele au un aer de stranie familiaritate.
Cat au mancat scumpirile din cresterea pensiilor. Cifre si tabele In primul trimestru din 2019, pensia medie pentru limita de varsta a fost de 1.380 de lei (291 de euro la cursul mediu), mai mare cu 9% ca valoare nominala fata de aceeasi perioada a anului anterior, respectiv +5,1% in termeni reali, ajustat cu cresterea preturilor din acest interval de timp (3,73% media lunara pe intervalul ianuarie – martie).De retinut, numarul beneficiarilor de pensii care au atins limita legala de varsta a ramas sub 4 milioane (in termeni procentuali 77%) fata de 5,18 milioane persoane care au primit sume de bani sub forma de pensii (care mai include in principal urmasi, persoane cu diverse grade de invaliditate si, marginal, pe cele pensionate anticipat). Ca referinta, intrucat sursa de plata a pensiilor sunt contributiile din salarii, avansul castigului salarial mediu net intre T1 2018 si T1 2019 a fost de 16,6% nominal si 12,4% in termeni reali, adica de aproape doua ori si jumatate mai mare. Totusi, chiar si in absenta indexarii pensiilor de la 1 ianuarie 2019, situatia finantelor publice s-a deteriorat fata de anul anterior. Potrivit datelor publicate de INS, neindexarea punctului de pensie de la inceputul anului, pe fondul revenirii inflatiei la valori mai ridicate, a condus in primul trimestru al anului la diminuarea puterii de cumparare a pensiei medii cu 1,4%. Fenomen care se va accentua pana in luna septembrie, pe masura ce preturile vor continua sa creasca. In treacat fie spus, o raportare anuala a cresterilor de pensii de tip medie la medie ar fi mai corecta. Concret, 1.155 de lei media punctului de pensie pe 2019 fata de 1.050 de lei media punctului de pensie pe 2018 ar fi dat 10%, ceea ce reprezinta, de fapt, valoarea reala a efortului bugetar in ce priveste cresterea pensiilor….Din datele oficiale se poate vedea ca au fost avantajate ca avans al puterii de cumparare persoanele care s-au pensionat anticipat (beneficiare de conditii mai favorabile decat cele practicate anterior), in timp ce suma medie primita de persoanele incadrate in diverse grade de invaliditate de-abia a acoperit inflatia pe ultimele 12 luni (+0,9% la puterea de cumparare). Integral:
Forumul Judecatorilor, semnal de alarma privind promovarile din justitie: Vom ajunge la baronizarea sistemului judiciar Asociatia Forumul Judecatorilor din Romania avertizeaza din nou in privinta efectelor pe care le vor produce modificarile aduse Legilor Justitiei, in privinta promovarii in grade/functii de executie a judecatorilor. Conform unui comunicat de presa remis joi Ziare.com, “promovarea efectiva a judecatorilor, in modalitatea propusa, cu doua trepte succesive (in grad, respectiv in functie), devine tributara unei subordonari ierarhice inadmisibile pentru judecatori si va determina practic un fel de ‘baronizare’ a sistemului judiciar”.”Astfel, noua varianta normativa a examenului de promovare in functii de executie a judecatorilor transforma examenul de promovare pe loc intr-unul prealabil si necesar pentru promovarea efectiva, ultima devenind o procedura subiectiva, aflata la latitudinea unor judecatori ai instantei la care se solicita promovarea”, potrivit sursei citate. Redam pe scurt principalele idei din comunicat: 1. O astfel de modificare nu tine seama de jurisprudenta Curtii Constitutionale; 2. Instituirea unei proceduri de promovare efectiva exclusiv prin evaluarea activitatii si a conduitei candidatilor din ultimii 3 ani, realizate prin consultarea judecatorilor de la instantele superioare, analiza de acte redactate de candidati si interviu, in cadrul unor comisii de evaluare propuse de presedintii instantelor la care se solicita promovarea efectiva, va determina treptat aparitia unor atitudini de subordonare ierarhica fata de judecatorii de la instantele superioare si fata de colegii care vor ocupa functii de conducere. Efectul imediat va fi posibila favorizare a unor judecatori candidati in raport de altii pe criterii discretionare si subiective, care se indeparteaza de principiul promovarii meritocratice in magistratura. 3. Reglementarea procedurilor de promovare a judecatorilor printr-un act normativ inferior legii, care completeaza evident dispozitiile acesteia din urma, incalca normele constitutionale ce au in vedere statutul profesiei. Procedura de desfasurare a concursului sau examenului de promovare a judecatorilor si procurorilor trebuie stabilita prin lege, tinand de organizarea Consiliului Superior al Magistraturii, lato sensu, iar statutul magistratului neputand fi inferior statutului functionarului public, chiar in lipsa unei reglementari distincte. Integral:
EXCLUSIV Replici dure în Guvern pe tema Secției Speciale de investigare a magistraților/ Agentul guvernamental depune vineri la CJUE întâmpinare la sesizările depuse de trei instanțe Agentul guvernamental urmează să depună vineri, 14 iunie, întâmpinare în procesul de la Curtea de Justiție a Uniunii Europene la sesizările depuse de trei instanțe din România, care au pus în discuție funcționarea Secției Speciale de anchetare a magistraților. În acest context, la ședința de guvern de miercuri s-a discutat despre pozițiția pe care ar urma să o adopte România față de secția specială, însă au existat neînțelegeri majore între unii membri ai cabinetului, în frunte cu premierul Dăncilă și ministrul justiției, Ana Birchall. Birchall ar fi pus în discuție procedura de numire a procurorilor din SIIJ de către CSM și rolul procuroului general, care, în urma celebrei OUG 7, nu mai poate cenzura actele de urmărire ale Secției Speciale. Poziția ministrului justiției a strârnit nemulțumirea mai multor miniștri, cel mai vehement fiind secretarul general Toni Greblă. Potrivit surselor G4Media.ro, discuția s-a încheiat după mai bine de o oră și jumătate de discuții contradictorii, premier Dăncilă declarând la finl că regretă că a numit-o ministru al justiției. Nu este clar însă ce va conține în cele din urmă întâmpinarea pe care Guvernul României o va depune, vineri, la CJUE. ”Vom respecta mandatul dat de Ministerul Justiției, însă apărările sunt confidențiale”, a declarat pentru G4Media.ro agentul guvernamental Radu Canțăr. Curtea de Apel București, Curtea de Apel Pitești și Tribunalul Olt au depus la începutul anului sesizări și întrebări la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, iar acestea au fost conexate cu sesizările mai multor asociații de magistrați. Curtea de Apel București a sesizat CJUE pentru a se stabili dacă recomandările MCV sunt obligatorii pentru România, dacă CCR poate da garanții suplimentare in dauna dreptului comunitar și dacă modul de numire a procurorilor din cadrul Secției de investigare al magistraților nu afectează drepturile victimelor. Integral:
BREAKING Sebastian Ghiţă scapă de un dosar penal / Secţia specială retrage şi apelul din dosarul în care Ghiţă şi mai mulţi procurori şi poliţişti din Ploieşti sunt acuzaţi de corupţie Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) retrage şi apelul din dosarul în care fugarul Sebastian Ghiţă şi mai mulţi procurori şi poliţişti din Ploieşţi sunt acuzaţi de corupţie, au declarat pentru G4media surse din magistratură. În acest caz, Ghiţă, poliţiştii şi procurorii au fost achitaţi de instanţa de fond, iar apelul începuse la Completul de 5 judecători. Acum, Completul de 5 judecători trebuie să ia act de solicitarea SIIJ de retragere a apelului. Procesul va continua însă, cel puţin pentru moment, cu privire la procurorul Liviu Tudose întrucât şi el a formulat apel, fiind nemulţumit de temeiurile pentru care a fost achitat. Vezi
SURSE Jocul periculos făcut de Secţia specială în cazul lui Adamescu jr: SIIJ a luat dosarul de la DNA din decembrie / DNA nu poate finaliza ancheta / Adamescu cere încetarea mandatului de arestare pe motiv că ancheta durează prea mult UPDATE: Curtea de Apel și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București. Articolul inițial: Curtea de apel Bucureşti (CAB)
USR-Plus, orbitoarea lebădă albă
Rusia, Moldova, Occidentul Într-o discuție cu unul dintre cunoscuți comentatori politici cunoscuți din Republica Moldova acesta compara alianța ACUM cu Partidul Socialist al lui Igor Dodon cu alianța Statelor Unite și Marii Britanii cu Uniunea Sovietică împotriva lui Hitler. Într-adevăr, exasperarea atinsese la Chișinău cote maxime față de acapararea masivă a statului de către Vladimir Plahotniuc. Un punct culminant s-a atins cu un an în urmă cînd Curtea Supremă, controlată de Plahotniuc, a invalidat alegerile pentru primăria Chișinăului, cîștigate atunci de Andrei Năstase care îl învinsese pe candidatul socialist. Pentru mulți observatori avizați decizia, în urma căreia UE a blocat un pachet de sprijin financiar în valoare de $100 milioane, era o dovadă clară a alianței neoficiale dintre Igor Dodon și Vlad Plahotniuc, deși la nivel retoric primul se declara pro-rus iar cel de-al doilea pro-occidental. Întrebarea este ce se va întîmpla după ce dușmanul comun va fi eliminat. Dacă ne raportăm la lecțiile istoriei nu avem motive de optimism, știm ce la ce am asistat: Uniunea Sovietică a preluat controlul total asupra Europei de Est. Această alianță contra-naturii vine după o surprinzătoare vizită la Chișinău, pe 3 iunie, cînd au ajuns concomitent acolo Johannes Hahn, comisarul UE pentru politica de vecinătate și extindere, vicepremierul Dmitri Kozak, reprezentant special al președintelui Federației Ruse pentru Republica Moldova (autorul celebrului plan Kozak, de federalizare a Republicii Moldova, în perioada fostului președinte comunist Vladimir Voronin care, surprinzător, a rejectat proiectul în ultimul moment), și Bradley Freden, director în Biroul de afaceri pentru Europa de Est al Departamentului de Stat al Statelor Unite. În acest cadru, complet exterior Republicii Moldova, s-a parafat practic o alianță anti-Plahotniuc, descrisă de ambele părți drept una temporară, un demers de „dezoligarhizare” a țării. E adevărat însă că există unele nuanțe interesante în pozițiile părților. În timp ce UE, prin vocea Federicăi Mogherini dar în principal sub impulsul Germaniei și Franței, și Rusia au recunoscut noul guvern de la Chișinău, americanii au fost mai rezervați, au cerut părților „reținere” și le-au îndemnat să „găsească o cale de rezolvare a situației prin dialog”. Nimic nu anunța acest deznodămînt care, cu bună probabilitate, îi va fi probabil fatal lui Plahotniuc. Cu doar o săptămînă înaintea acestei reuniuni din capitala Republicii Moldova, întors de la Moscova de la o întîlnire cu Vladimir Putin, Igor Dodon își exprima speranța că va putea fi format un nou guvern pro-rus, în caz contrar el pronunțîndu-se pentru alegeri anticipate….Guvernul Sandu și susținătorii săi își pun speranțele în sprijinul politic simbolic din partea UE, în principal al Germaniei, unde Maia Sandu are bune contacte personale, și în promisiunile de sprijin financiar din exterior. Întrebarea este dacă această susținere va putea concura cu rețelele de influență ale socialiștilor și mai ales cu banii, mass media pe care o controlează și mașinăria logistică și de informații ale serviciilor secrete de la Moscova. Situația din Venezuela poate fi pilduitoare: cubanezii și rușii au reușit să-l mențină la putere pe Nicolas Maduro în ciuda masivului sprijin american și european pentru Juan Guaido și a enormei nemulțumiri populare din țară. Problema e că sub emoțiile momentului puțini iau în calcul, după cum remarcă într-o excelentă analiză și Valentin Naumescu, costul asocierii ACUM cu socialiștii și pașii care ar urma după o previzibilă eliminare a lui Vlad Plahotniuc atunci cînd se va intra într-o confruntare deschisă între actualii aliați conjuncturali. Foarte probabil, într-o potențială perioada post-Plahotniuc Igor Dodon și socialiștii vor face tot posibilul să saboteze acțiunile noului guvern pentru ca apoi, la momentul oportun, să-și retragă sprijinul parlamentar (ACUM este abia a treia forță ca număr de deputați în actualul Parlament, după socialiști și Partidul Democrat al lui Plahotniuc) și să forțeze declanșarea unor alegeri anticipate care, dacă guvernul Maiei Sandu dincolo de bunele intenții clachează, ar putea marca readucerea definitivă a Republicii Moldova sub influența Moscovei iar din punctul de vedere al României la o graniță de facto cu Federația Rusă pe Prut. Integral:
Numit de PSD la CCR, Gheorghe Stan vrea sa-si rezerve un post de procuror SS timp de 9 ani Sectia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a luat, miercuri, act de demisia sefului Sectiei de investigare a infractiunilor din Justitie (SIIJ), Gheorghe Stan, din functia de procuror, incepand cu data de 15 iunie, ca urmare a numirii acestuia in functia de judecator la Curtea Constitutionala. Gheorghe Stan a mai facut o solicitare, de a i se rezerva un post de procuror la Sectia Speciala din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, pana la incetarea mandatului de judecator la CCR. Mandatul de judecator la CCR este de 9 ani. Gheorghe Stan a fost sustinut in aceasta functie de PSD. Integral:
Efect pervers al trecerii lui Toader prin Justitie: Personajele celebre pe care le-a salvat SS in Dosarul Romsilva Cinci inculpati din dosarul Romsilva, achitati in faza de fond a procesului, scapa de problemele penale, dupa ce Inalta Curte a admis cererea sefului Sectiei Speciale, Gheorghe Stan, de retragere a apelurilor DNA. Printre acestia se numara fostul ministru al Justitiei Tudor Chiuariu si fostul sef Romsilva Adam Craciunescu. Procesul continua pentru alti 11 incupati condamnati in faza de fond la pedepse intre 2 si 3 ani de inchisoare. Procurorul nu poate insa sa puna concluzii pentru majorarea acestor sentinte. Dintre inculpati ii remarcam pe fostii deputati PSD Viorel Hrebenciuc si Ioan Adam, Andrei Hrebenciuc sau printul Gheorghe Paltin-Sturdza. …Inculpatii din dosarul Romsilva au rasuflat usurati si s-au imbratisat astazi la finalul sedintei de judecata, dupa ce un complet de 5 magistrati de la Inalta Curte a admis cererea Sectiei pentru investigarea infractiunilor din Justitie (SIIJ), cunoscuta ca Sectia Speciala (SS), de retragere a apelului facut de DNA. Dupa ce procesul a fost amanat in septembrie, cei mai multi dintre inculpati au stat de vorba relaxati in curtea instantei supreme. Pentru cei mai multi, decizia insemna finalul unui proces in care sunt implicati din vara anului 2014. Vorbim despre dosarul retrocedarilor ilegale a peste 43.000 de hectare de padure in judetul Bacau. …Cum i-a salvat cererea lui Stan. Seful SS, Gheorghe Stan, a cerut luna trecuta retragerea apelurilor declarate de DNA in acest dosar. Solicitarea a fost facuta in baza unui articol recent introdus in legislatie prin OUG 7/2019 promovata de fostul ministru al Justitiei, Tudorel Toader, care permite Sectiei Speciale sa retraga apelurile in dosarele in care sunt judecati si magistrati. In acest caz, sunt judecati mai multi judecatori, printre care si Anca Roxana Adam, sotia deputatului Ioan Adam, magistrat la Tribunalul Brasov. Integral: 
Cum îi transformă Codul Administrativ al PSD pe baronii locali și miniștri în stăpâni absoluți în instituții. Cele mai nocive prevederi din proiectul de OUG Proiectul de ordonanță de urgență pentru adoptarea Codului Administrativ, inițiat de guvernul Dăncilă și analizat de G4Media.ro, conține o serie de prevederi care induc arbitrariul complet în administrația publică și dau naștere riscului politizării totale a birocrației. Mai precis, Codul Administrativ le dă șefilor de instituții puterea discreționară asupra angajării, promovării, mutării sau demiterii funcționarilor publici. Proiectul de OUG transformă Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) într-o instituție decorativă, aflată la cheremul ministrului Dezvoltării, deci al partidului de guvernământ. Or, ANFP este o instituție esențială în administrația publică, având tocmai rolul de a profesionaliza aparatul birocratic și de a-i asigura independența față de factorul politic. Mai multe prevederi din proiectul Codului Administrativ scot de facto ANFP din procesul de organizare a administrației publice și dau puteri nelimitate conducătorilor de instituții (primari, președinți de consilii județene, miniștri, directori de agenții guvernamentale sau deconcentrate). Mai mult: proiectul de OUG preia mare parte din prevederile legii declarate neconstituționale în 2018, prevederi care periclitau finanțări europene de până la 553 milioane de euro. Acele prevederi, promovate de Liviu Dragnea și Paul Stănescu, au fost denunțate oficial de Comisia Europeană, care avertiza că legea anulează eforturile de profesionalizare a funcționarilor publici și anulează pașii anteriori. Comisia mai arăta că eșecul îndeplinirii obligațiilor asumate de România (ex-ante) constituie temeiul pentru suspendarea plăților. Codul Administrativ a fost votat anul trecut, dar a fost declarat neconstituțional în întregime de Curtea Constituțională pe 6 noiembrie. Cele mai periculoase prevederi din proiectul de Cod Administrativ inițiat de Ministerul Administrației: 1. Șefii de instituții pot angaja practic pe oricine, sub forma unui post temporar care apoi se poate permanentiza. Filtrele de profesionalizare dispar. Practic, orice client de partid poate ajunge funcționar public ocolind concursurile normale. Astfel, articolul 382 prevede că ”În cazul funcţiilor publice de execuţie temporar vacante, anterior aplicării uneia dintre modalităţile de ocupare a funcţiilor publice de execuţie temporar vacante prevăzute la alin.(1) lit.b) şi c), persoana care are competenţa de numire în funcţia publică poate transforma funcţia publică în cauză, temporar vacantă pe o perioadă de cel puţin o lună, prin raportare la necesarul de personal al autorităţii sau instituţiei publice, pentru perioada vacantării temporare a postului”….2. ANFP e scoasă din circuitul promovării înalților funcționari publici printr-un artificiu prevăzut la articolul 516. …3. Proiectul de OUG păstrează una dintre prevederile extrem de controversate din actuala legislație privitoare la funcționarii publici – mobilitatea acestora. Aplicarea mobilității (mutării în altă localitate) funcționarilor fără acceptul acestora este una dintre metodele folosite de șefii de instituții pentru a scăpa de angajații care îi deranjează….4. ANFP e scoasă din mecanismul de selecție și promovare a înalților funcționari publici, fiind înlocuită de ministerul Dezvoltării…. 5. Deprofesionalizarea membrilor comisiilor care evaluează înalții funcționari publici. Articolul 403 prevede cerințele pentru membrii comisiei care gestionează concursurile de selecţie şi promovare pentru ocuparea funcţiilor publice din categoria înalţilor funcţionari publici….6. ANFP e deposedată complet de atributul de organizator al carierei funcționarilor publici. Printr-o serie de prevederi de la articolele 392, 476 și 491, Agenția e exclusă din organizarea diferitelor concursuri, rol pe care îl are în acest moment. Integral:
Profesorii de Drept ii cer premierului Dancila sa nu adopte Codul Administrativ prin OUG: Echivaleaza cu un exces de putere Mai multi profesori de la facultatile de Drept din tara ii cer premierului Viorica Dancila, intr-o scrisoare deschisa, sa nu adopte Codul Administrativ prin ordonanta de urgenta. Cadrele didactice atrag atentia ca aceasta masura poate avea consecinte negative asupra bunei functionari a sistemului administrativ din Romania.”Avand in vedere informatiile vehiculate in spatiul public cu privire la intentia Guvernului de a adopta Codul administrativ prin intermediul delegarii legislative, cadrele didactice semnatare ale prezentei scrisori atrag atentia cu privire la consecintele negative pe care o asemenea masura de politica legislativa a Guvernului Romaniei le poate avea asupra bunei functionari a sistemului administrativ din Romania. Semnatarii prezentei scrisori sunt impotriva adoptarii Codului administrativ prin intermediul delegarii legislative”, se arata in
BEBE-CHIRICA MILIONARUL. Primul copil de 1 an al unui baron local din România care cumpără o proprietate de 250.000 de euro. EXCLUSIV Primarul abia și-a terminat vila secretă, de 200.000 de euro, de la Frasin, și a trecut la o nouă achiziție exorbitantă. A cumpărat 836 mp pe Sărărie, la 100 m de Bolta Rece, una din puținele suprafețe atât de mari care mai pot fi găsite în zona de case Centru-Copou. Tranzacția s-a făcut pe numele fiului său, care la acea dată avea 11 luni. Curator a fost mama primarului, de 74 de ani, și care are o pensie cumulată cu soțul său de 500 de euro. Copilul apare în autorizația de demolare a imobilului de pe această proprietate, o scăpare a celor din Primăria Iași, firul de la care a plecat investigația REPORTER. Chirica a refuzat să explice de unde are cei 250.000 de euro, iar mama sa a încercat să-l acopere: „Am strâns din pensie”. Achizițiile din ultimul deceniu ale lui Chirica se ridică la o valoare reală, în momentul achizițiilor de aproape 700.000 de euro, iar valoarea de piață, în acest moment, depășește 1 milion de euro. În tot acest timp, veniturile primarului au fost de 10 ori mai mici. Pe Sărărie, primarul va demola tot, după ce-a plătit 250.000 de euro, și va construi o nouă vilă, însemnând alte zeci sau sute de mii de euro. Trecerea unei afaceri de un sfert de milion de euro pe numele unui copil de 1 an îl face pe Mihai Chirica să fie un caz unic în rândul baronilor locali din România. Integral:
Sistemul informatic din Sanatate functioneaza 2 ore in 3 zile. Medicii de familie se trezesc noaptea sa bage datele online Sistemul informatic din Sanatate este la pamant si a devenit de nesuportat pentru medicii de familie, care sunt nevoiti sa se trezeasca noptile ca sa introduca datele pentru serviciile oferite, astfel incat sa nu lucreze gratis si Casa Nationala de Asigurari de Sanatate sa faca deconturile. Societatea Nationala de Medicina de Familie a transmis o scrisoare deschisa in care prezinta o analiza facuta de medici, pe parcursul ultimei luni, a sistemului informatic. Ei cer sa se faca ceva pentru ca au ajuns la limita suportabilitatii.”Numarul si complexitatea problemelor fundamentale cu care se confrunta sistemul medical sunt depasite ca nivel de suportabilitate de chinul zilnic prin care trec mii de medici de familie incercand sa isi faca datoria. Sistemele informatice pe baza carora ar trebui sa se stabileasca relatia dintre prestatorii de servicii (medicii de familie), asigurator (Casa Nationala de Asigurari de Sanatate) si beneficiar (pacientul roman) functioneaza cu sincope atat de mari incat mai curand se poate spune ca nu functioneaza.Medicii de familie solicita imperativ rezolvarea problemelor informatice si adaptarea normelor de activitate la ritmul de functionare a sistemului. Toate efectele negative ale acestei situatii se rasfrang in primul rand asupra pacientilor prin prelungirea timpului de asteptare”, se arata in scrisoarea medicilor de familie….Sistemul Cardului National de Asigurari Sociale de Sanatate (CEAS) a costat peste 87,6 milioane lei fara TVA si a fost implementat de HP Romania si Novensys Corporation, avand ca subcontractant pe SIVECO Romania; contractul a fost atribuit in luna aprilie 2012. Contractul de servicii privind implementarea prescriptiei electronice (SIPE), in valoare de peste 36,2 milioane lei fara TVA, a fost atribuit in 2012 catre HP Romania. In 31 martie 2017 s-au mai cheltuit 7,6 milioane de lei, fara TVA, pe un contract in care SIVECO se angaja sa asigure mentenanta si suportul tehnic pentru softul care integreaza toate informatiile la nivelul Casei, sistem dezvoltat tot de SIVECO odata cu SIUI. A existat si un scandal public anul trecut, cand sistemul a fost la pamant mai multe saptamani, pentru ca SIVECO a refuzat sa mai asigure mentenanta, pentru ca nu mai era platit de Casa si contractul expirase. Integral:
Guvernul a calculat impactul bugetar pentru pensiile speciale ale primarilor Vicepremierul Daniel Suciu sustine ca impactul bugetar pentru pensiile speciale ale primarilor, cuprinse in proiectul Codului Administrativ, este intre 100 si 150 de milioane de lei pe an.”Impactul bugetar pentru indemnizatiile la limita de varsta este undeva intre 100 si 150 de milioane de lei pe an. In legatura cu avizul negativ al Consiliului Economic si Social (aviz negativ – n.red.), vreau sa va aduc aminte ca inclusiv dupa sase luni de discutie in Parlament a Codului Administrativ, care in mare masura astazi este acelasi cu cel din Parlament, si atunci, la momentul respectiv, CES a dat aviz negativ. Prin lege suntem obligati sa solicitam avizul CES, care este unul consultativ. O sa raspundem si o sa motivam vizavi de obiectii si observatiile celor de la CES, in schimb, e o discutie foarte complicata, avand in vedere ca din avizul CES s-a mentionat doar punctul de vedere al sindicatelor si nu s-a mentionat sustinerea celor din asociatiile si din structurile administratiei locale, asta ca un detaliu de fond”, a spus Suciu, miercuri, la dezbaterea “Upgrade Romania: marile proiecte de investitii in 2019”, intrebat cum ar trebui interpretat avizul negativ al CES la proiectul Codului Administrativ si daca se stie ce impact va avea masura pensiilor speciale pentru primari. La randul sau, ministrul de Finante, Eugen Teodorovici, a mentionat ca in Codul Administrativ sunt chestiuni normale si ca nu vrea nimeni sa creeze un statut aparte pentru primari. Integral: 

Cu cine se bate Iohannis la prezidențiale Președintele Klaus Iohannis a câștigat pe 26 mai totul pe linie, alegeri și referendum, dar a pierdut odată cu condamnarea lui Liviu Dragnea la închisoare un adversar prețios. Cine mai ridică valuri de indignare în societate cu fiecare ieșire publică? Care va fi motorul viitoarei mobilizări electorale din moment ce catalizatorul de ură a dispărut ca și cum n-ar fi existat vreodată? Dacă PSD și ALDE, inclusiv gurile lor de tun din presă, îngroapă tema justiției, pe cine mai emoționează lupta pentru statul de drept?…Deja se profilează un adversar cu potențial letal pentru PSD și ALDE. Noul inamic nu are chip, nici mustață și încă nu și-a făcut apariția cu adevărat în viața noastră, deși tot mai mulți îi prorocesc sosirea care va pârjoli totul în jur, va aduce mai multă sărăcie și disperare. Este urmașul lui Dragnea, mutantul născut din împerecherea nebuniei cu incompetența crasă. Copilul ilegitim a crescut îndopat peste măsură cu pomeni electorale, creșteri de salarii și cheltuieli nesăbuite de la bugetul statului, iar numele său este sinonim cu criza. Între timp s-a făcut mare și nu mai poate fi ascuns de ochii lumi. L-au recunoscut Firea, Negoiță, Teodorovici, care țipă ca rămân fără bani. Guvernatorul Isărescu vorbește tot mai des despre corecții. Borza a cerut în gura mare ca devoratorul de buget să fie tăiat de la porție, motiv pentru consilierul lui Dăncilă, proaspăt numit, a zburat rapid din Guvern în corul de huiduieli de la PSD. Delegația FMI a recomandat săptămâna trecută după ultima vizită de evaluare tăierea cheltuielilor publice sau o creștere a veniturilor cu aproape 10 miliarde de lei pentru a evita riscul unei recesiuni economice….Oricât de cinic sună, în absența unui motor puternic de mobilizare, președintele Klaus Iohannis are nevoie ca de aer de un sac de box la Palatul Victoria, de un guvern care să plătească până la ultimul leu factura distracției, să umple găurile mari făcute în buget de Dragnea, Vâlcov, Teodorovici, Bădălău, Tăriceanu și alți iresponsabili care scriau proiecte de buget la un șpriț, pe colțul unei mese. În consecință, liberalii și useriștii vor face totul ca guvernul Dăncilă să-și ducă mandatul până la capăt, sperând că va sfârși devorat de mutantul care crește în fiecare zi, moștenirea otrăvită a epocii Dragnea. Liberalii doar se prefac că abia așteaptă să intre la guvernare, pentru a puncta în fața USR/ PLUS și pentru a poza în partid responsabil și curajos. Un singur detaliu ar putea da peste cap calculele președintelui Iohannis: capacitatea PSD, ALDE și a Guvernului Dăncilă, sprijiniți de televiziunile de casă, de a falsifica realitatea, inclusiv în date statistice, și de a merge până acolo încât să nege criza, chiar dacă incendiul va fi cuprins deja toată casa. E suficient ca minciuna să mai țină câteva luni, până după alegeri. Integral:
A fi sau a nu fi stat esuat – Dragnea nu e boala, ci simptomul ciumei Nu doar Hong Hong merita libertatea. Ci si romanii. Ori Moldova. Dar accesul la libertate nu e suficient. E nevoie si de asigurarea democratiei pe termen lung, prin eliminarea riguroasa, de la putere, a dusmanilor ei. Ce-au in comun Republica Moldova cu Romania si 
Guvernul va pune populația să plătească două pensii pentru primari. Discuții aprinse în CES:
Parlamentul schimba legile electorale in regim de urgenta. Tertipul prin care PSD-ALDE ii prelungeste mandatul lui Ciorbea Birourile Permanente reunite ale Senatului si Camerei Deputatilor au decis, marti, la presiunile Opozitiei, ca Parlamentul sa urgenteze modificarea legilor electorale si sa adopte o declaratie cu privire la situatia din R.Moldova, majoritatea PSD-ALDE reusind insa sa tergiverseze numirea unui nou Avocat al Poporului, desi mandatul lui Victor Ciorbea a expirat de o luna. Senatorul PNL Alina Gorghiu a precizat, la finalul sedintei BPR, ca s-a cazut de acord cu infiintarea unei comisii care sa lucreze la modificarea legilor electorale astfel incat sa nu se mai inregistreze problemele de la scrutinele din 26 mai. In plus, s-a stabilit sa se “discute cu prioritate” proiectele aflate deja in procedura parlamentara, cunoscut fiind ca sunt depuse mai multe astfel de proiecte, prin care se propune introducerea votului electronic sau a altor facilitati.”A doua solicitare pe care BP reunite au acceptat-o a fost legata de calendar”, a mai spus senatorul PNL, precizand ca se doreste finalizarea legilor pana la sfarsitul acestei sesiuni parlamentare, iar cel tarziu la 1 septembrie sa fie totul publicat in Monitorul Oficial….La randul sau, senatorul USR Mihai Gotiu a vorbit despre “noua smecherie” facuta de PSD-ALDE in acest din urma caz.”Pe ordinea de zi subiectul nu exista, ea a fost suplimentata doar in urma solicitarilor noastre si a numeroaselor mesaje venite din partea societatii civile. E un tertip, de a pune termenul in ultima saptamana a sesiunii parlamentare, in speranta ca nu se va mai organiza un plen reunit. (…) Le reamintesc domnului Ciolacu si colegilor care au votat astazi, ca petitia Declic a strans peste 160.000 de semnaturi pentru demiterea lui Ciorbea “, a declarat Mihai Gotiu. Senatorul USR a subliniat faptul ca ceea ce incearca sa faca PSD-ALDE este “total neconstitutional”, cata vreme in Constitutie se precizeaza clar ca mandatul Avocatului Poporului este de 5 ani.”Optiunea noastra, sustinuta de PNL, PMP si UDMR, este dl Eckstein Kovacs Peter”, a reamintit senatorul USR. Integral:
Kovesi, interviu pentru Politico: Mă lupt pentru şansa de a deveni procuror-şef european până în ultima secundă …În interviul pentru Politico, însă, Kovesi a spus foarte clar că intenţionează să continue lupta. Întrebată dacă s-a gândit să se retragă din cursă, Kovesi a spus „
Falsul dezgheţ pesedist
Se innoieste CCR. Prima care depune juramantul azi e Simina Tanasescu In zilele urmatoare, trei noi judecatori ai Curtii Constitutionale vor depune juramantul, pentru mandate de 9 ani in aceasta importanta functie. Prima este Simina Tanasescu, cea care a fost numita in aceasta functie de presedintele Klaus Iohannis, pentru a-l inlocui pe Petre Lazaroiu, omul care a stat 11 ani in functie la CCR, impotriva chiar a unei decizii luate de Curte. Ceremonia de depunere a juramantului de investitura in functia de judecator al Curtii Constitutionale de catre Elena-Simina Tanasescu va avea loc marti, la ora 12:00, la Palatul Cotroceni, anunta Administratia Prezidentiala. Simina Tanasescu a fost pana anul trecut consilier prezidential. Aceasta si-a dat demisia din functie in iunie 2018. Dupa Tanasescu, numita de presedinte, va veni randul oamenilor PSD sa isi intre in drepturi. Noii judecatori CCR numiti de Parlament depun juramantul pe 18 iunie. Este vorba despre fostul vice CSM Cristian Deliorga (numit de Senat) si fostul sef al Sectiei Speciale procurorul Gheorghe Stan (numit de Camera Deputatilor) . Ei ii vor inlocui pe Stefan Minea si Maya Teodoriu. Integral:
CSM i-a prelungit mandatul lui Bogdan Licu la Parchetul General. Dat afara de Dancila, Horatiu Radu devine adjunctul procurorului general Sectia de procurori a CSM a decis, marti, sa ii prelungeasca interimatul lui Bogdan Licu la sefia Parchetului General cu 6 luni. De asemenea, CSM a hotarat ca procurorul Horatiu Radu sa devina adjunctul lui Licu la sefia PG, informeaza surse judiciare pentru Ziare.com. Pe de alta parte, la DIICOT, CSM a a pus-o procuror sef adjunct pe Oana Schmidt Haineala, tot ca interimar pentru 6 luni. Bogdan Licu a fost cel de-al doilea adjunct al lui Augustin Lazar, fiind numit, in luna aprilie, in functia de procuror general interimar, dupa ce Lazar a iesit la pensie. Bogdan Licu
Incepe procesul Belina. Sevil Shhaideh si ceilalti inculpati resping acuzatiile DNA: Nu inteleg ce fapta am savarsit! Adrian Ionut Gadea, fost presedinte al Consiliului Judetean Teleorman, si alti doi inculpati din Dosarul Belina vor fi audiati de judecatori la termenul din 10 septembrie. Tribunalul Bucuresti a inceput astazi primele proceduri din acest caz. La inceputul sedintei, magistratul Bogdan Alexandru Dari le-a citit celor judecati in acest caz drepturile si i-a intrebat care este pozitia procesuala. In cazul in care inculpatii recunosc acuzatiile, acestia pot beneficia de reducerea cu o treime a sentintei, in cadrul unei proceduri simplificate de judecata….In rechizitoriul intocmit, procurorii arata ca, in anul 2013, “prin actiunea concertata a unor persoane cu functii publice”, parti din Insula Belina si Bratul Pavel (cu suprafata de 278,78 ha, respectiv 45 ha), situate in albia minora a Dunarii, “au trecut ilegal din proprietatea statului in proprietatea judetului Teleorman si in administrarea Consiliului Judetean Teleorman, pentru ca, doar la cateva zile, sa fie inchiriate tot ilegal unei firme private (Tel Drum – n.red.) “. Integral:
DOCUMENT
Seful DNA Constanta este acuzat de abuz in serviciu si represiune nedreapta. SS nu l-a pus sub control judiciar Procurorul-sef DNA Constanta, Andrei Bodean, a fost audiat, luni, la Sectia de investigare a infractiunilor din justitie. Andrei Bodean nu a facut declaratii la intrarea in sediul Sectiei Speciale conduse de Adina Florea. Inainte de sosirea lui,
CSM a respins plângerea Inspecției Judiciare față de Cristina Tarcea Secția de judecători a CSM a respins luni, cu majoritatea de voturi, acțiunea începută de Inspecția judiciară împotriva șefei CSM, Cristina Tarcea. Secția a constatat nulitatea absolută a acțiunii disciplinare. Inspecția Judiciară poate face recurs la decizie, potrivit
Codul Administrativ a fost modificat: Raman insa pensiile speciale pentru primari Ministrul Dezvoltarii, Daniel Suciu, a prezentat, luni, principalele prevederi ale proiectului Codului Administrativ si a pledat pentru adoptarea lui prin ordonanta de urgenta, adaugand ca acesta este sustinut de catre primari de toate culorile politice.”In toate discutiile, necesitatea si sustinerea Codului Administrativ a venit de la primari din toate partidele politice. Cei pe care ii vedeti aici sustin adoptarea Codului Administrativ prin ordonanta de urgenta, pentru ca nu mai putem astepta. Nu mai avem voie, ca Guvern, ca stat, sa nu ne facem temele vizavi de noua programare a bugetului UE pe urmatorul exercitiu financiar”, a precizat el, intr-o conferinta de presa sustinuta la sediul ministerului. Suciu a prezentat si principalele modificari, in raport cu actul normativ adoptat de catre Parlament si declarat ulterior neconstitutional de CCR. “Proiectul de ordonanta de urgenta este supus procesului de transparenta decizionala. A fost supus dezbaterii in cadrul Comisiei de dialog social in data de 31 mai si a fost amanata decizia pentru sedinta de maine (marti – n.red.). A fost avizat de un numar de 25 de ministere si suntem in plin proces de raspuns la toate observatiile care au fost facute de catre toti cei interesati. Fata de varianta care a iesit din Parlamentul Romaniei, tot ceea ce inseamna reglementarea si transformarea institutiilor publice deconcentrate, a sefilor deconcentratelor in manageri a fost scoasa din Codul Administrativ. De asemenea, tot ce inseamna regimul incompatibilitatilor a fost scos din Codul Administrativ. A fost scoasa si prevederea care facea arhitectii-sefi personal contractual. Exista astazi inca o discutie daca prefectul va fi sau nu functie de demnitate publica sau inalt functionar public, cum este acum. Si fac mentiunea ca, in discutiile cu Comisia Europeana, aceasta si-a dat acordul pentru transformarea functiei de prefect in functie de demnitate publica”, a explicat Suciu. Integral:
Procurorii DNA au descins la Primăria Timișoara și au cerut documente de la Direcția de Urbanism Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au descins, luni, la sediul Primăriei Timișoara, și au solicitat mai multe documente de la Direcția de Urbanism, care au stat la baza emiterii unor autorizații și certificate. Potrivit unor surse judiciare, procurorii DNA au solicitat, luni, mai multe documente de la Direcția de Urbanism din cadrul Primăriei Timișoara. Conform primelor informații, anchetatorii sunt interesați de actele care au stat la baza emiterii unor certificate de urbanism și, ulterior, a unor autorizații de construire. Aceasta, în condițiile în care există diferențe în ceea ce privește regimul de înălțime aprobat în cazul unor imobile de către Primăria Timișoara. Întrebat de către corespondentul Mediafax ce documente au solicitat procurorii DNA, primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a declarat: “circa zece autorizații de construcție și certificatele de urbanism conexe”. Săptămâna trecută, primarul Timișoarei a emis o notă internă adresată angajaților din cadrul Direcției de Urbanism. Nicolae Robu le cerea acestora să nu mai solicite atât de multe acte pentru emiterea documentelor de autorizare. “În loc să se dea un minim de avize, cele pe care le impune legea și unde-i lege, nu-i tocmeală, mereu se adaugă tot felul de cerințe. Integral:
Deficitul comercial a crescut cu 35% in primele patru luni, la 5 miliarde de euro Deficitul comercial al Romaniei a avansat cu 34,8% in primele patru luni, fata de aceeasi perioada a anului trecut, la 5,04 miliarde de euro, arata datele publicate, luni, de Institutul National de Statistica (INS). In primele patru luni din 2018, deficitul comercial a fost de 3,74 miliarde de euro, potrivit datelor INS. In primele trei luni din 2019, deficitul comercial era de 3,65 miliarde euro, cu 33,9% mai mult fata de aceeasi perioada a anului trecut. In primele patru luni din 2019, deficitul balantei comerciale a fost de 5,04 miliarde euro, mai mare cu 1,3 miliarde euro decat cel inregistrat in aceeasi perioada a anului trecut. In aprilie 2019, exporturile au insumat 5,53 miliarde de euro, iar importurile au insumat 6,92 miliarde de euro, rezultand un deficit de 1,38 miliarde de euro. Fata de aprilie 2018, exporturile din aprilie 2019 au crescut cu 5,7%, iar importurile au crescut cu 10,6%. In primele patru luni, ponderi importante in structura exporturilor si importurilor au fost detinute de masini si echipamente de transport (48% la export si 36,9% la import) si alte produse manufacturate (32% la export si respectiv 30,3% la import). Integral:
București – Timișoara, 16 ore cu trenul – Când ghinionul se combină cu problemele sistemului feroviar Magistrala 900 București – Timișoara are probleme uriașe, timpii de parcurs au crescut cu peste 40% în 25 de ani și când intervine și vremea rea și apar apoi și probleme tehnice, lucrurile devin tragice. Trenul IR 1695 a întârziat șapte ore în noaptea de duminică spre luni din cauza unei furtuni, a problemelor la linia de contact și din cauză că s-a defectat locomotiva.Trenul a plecat la 22.06 din București cu 45 de minute întârziere și a ajuns la Videle (51 km) la 2.52, cei de la CFR explicând că a fost o vijelie puternică, iar linia a fost închisă. Trenul a mai acumulat jumătate de o oră întârziere până la Craiova unde a ajuns cu cinci ore mai târziu decât ar fi trebuit. Întârzierea a continuat să crească, atingând 5 ore și jumătate la Băile Herculane. După Caransebeș s-a defectat și locomotiva și în acest fel s-au mai adăugat 100 de minute întârziere, iar de la Lugoj la Timișoara trenul a recuperat 12 minute. Per total, trenul a ajuns cu 7 ore mai târziu la Timișoara, luni la ora 13.59. Magistrala 900 are mare nevoie de reparații capitale: în 1995 cele mai rapide trenuri IC făceau 6 ore și 25 minute pe cei 533 km dintre București și Timișoara, iar acum niciun tren nu face sub 9 ore și 10 minute. Integral: 
Chișinău: SOS, București!
Mihai Sora: Cu Dodon?
Saptamana politica: Cum se reinventeaza Dancila, in vreme ce Basescu e deconspirat si care e adevarul la Valea Uzului Felul in care PSD/ALDE lucreaza zilele acestea pentru primari si mai vechii baroni demonstreaza ca tranzitia de putere se facuse in partid inaintea arestarii lui Dragnea, cu sau fara binecuvantarea acestuia. Daca Viorica Dancila a primit aprobarea pentru o campanie de personal rebranding, in vreme ce Melescanu rescrie istoria votului din diaspora, in tara e suficient zgomot de cruci si cantece nationaliste, cat sa se acopere avertismentul Comisiei Europene privind riscurile economice la care guvernarea PSD/ALDE expune tara. Iohannis versus Iohannis Saptamana a inceput cu gestul maret al presedintelui Klaus Iohannis de a propune partidelor politice 
A II-a republică
Se reiau negocierile pentru sefia Parchetului European: un europarlamentar explica de ce cresc sansele lui Kovesi Sansele fostei sefe DNA, Laura Codruta Kovesi, de a fi numita in functia de sef al Parchetului European, sunt in crestere. Asta in contextul in care Executivul francez negociaza functii importante la nivelul institutiilor UE, iar sustinerea politica pentru functia de procuror-sef european pentru candidatul francez, Jean-Francois Bohnert, va fi mai mica. Cel putin asta sustine europarlamentarul PNL Siegfried Muresan, vicepresedinte al grupului parlamentar al PPE, intr-o declaratie pentru
Cristi Danilet – judecator: Sunt unii care vor să taie accesul presei la dosare și în sălile de judecată. În condițiile în care tehnologia digitală ne invadează viața, noi suntem încă la purtat hârtii în dosare și prin birouri. Vreți reforma adevărată în privința transparenței justiției în sala de judecată? Atunci regula trebuie să fie: toate procesele se transmit online, printr-un sistem de 4 camere video în fiecare sală de judecată, care preiau semnalul și îl transmit publicului prin internet. Se prac
Nicusor Dan: Primaria Capitalei recunoaste ca a umflat bugetul cu 2 miliarde. Daca nu isi reduce cheltuielile, falimentul este inevitabil Primaria Capitalei a umflat bugetul cu 2 miliarde de lei, acuza Nicusor Dan si atrage atentia ca situatia financiara dezastruoasa a municipalitatii nu este cauzata de reducerea cotelor de venit, ci din supradimensionarea veniturilor in buget. Nicusor Dan a atras atentia, duminica, intr-o conferinta de presa, ca singura solutie pentru evitarea falimentului Capitalei este o restructurare la sange a cheltuielilor primariei. Altfel, falimentul este inevitabil. “La momentul aprobarii bugetului Primariei Capitalei pe 2019 (23 aprilie 2019) am atras atentia ca veniturile sunt mult supradimensionate. Estimarea pentru veniturile proprii ale municipalitatii (toate veniturile mai putin cotele defalcate din impozitul pe venit), 3,5 miliarde lei, era de 10 ori mai mare decat media veniturilor proprii ale ultimilor trei ani”, a explicat Nicusor Dan. El a aratat ca intr-un document intern al Primariei Capitalei, din iunie 2019, se arata ca Primaria Municipiului Bucuresti estimeaza ca nu va incasa cel putin 35% din veniturile estimate, adica cel putin 2,37 miliarde lei. “Prezentarea de date oficiale, vadit false, reprezinta o bataie de joc la adresa bucurestenilor. In data de 30 mai Consiliul General a votat, la propunerea primarului, o rectificare bugetara in care reconfirma venituri totale de 6,8 miliarde lei. Peste cateva zile, printr-un document intern se arata ca cel putin 2,37 miliarde lei nu se vor incasa. Nu se cunostea informatia asta in 30 mai cand s-a rectificat bugetul?”, spune Nicusor Dan. El sustine ca ceea ce afirma primarul Capitalei, Gabriela Firea, de cateva saptamani, este o minciuna. Integral: 
FMI, dupa vizita in Romania: Dezechilibrele s-au accentuat. Politicile trebuie sa-si schimbe directia Dezechilibrele macroeconomice s-au accentuat in Romania, deficitul de cont curent si cel fiscal s-au adancit, presiunile inflationiste sunt din nou in crestere, iar daca politicile nu-si vor putea schimba directia tara se poate confrunta inclusiv cu o scadere a veniturilor care va afecta in special saracii, avertizeaza Fondul Monetar International. Deficitul de cont curent ar putea depasi 5% din PIB in acest an, in contextul unei cresteri economice de circa 4%, se arata in raportul delegatiei FMI, publicat vineri ca o concluzie dupa vizita unei delegatii conduse de sud-coreeanul Jaewoo Lee. Potrivit FMI, in primul rand, consolidarea fiscala trebuie insotita de inasprirea politicii monetare si o flexibilitate mai mare a cursului de schimb.Totusi, s-au accentuat de asemenea dezechilibrele macroeconomice: deficitul fiscal si cel de cont curent s-au adancit, iar presiunile inflationiste sunt din nou in crestere. Daca politicile nu-si vor schimba directia, progresele in realizarea convergentei se vor diminua, ceea ce va duce la deteriorarea veniturilor reale ale pensionarilor si vor fi afectati semnificativ in special saracii. Un mix de politici mult mai echilibrat este necesar pentru a reduce probabilitatea unei astfel de evolutii: in primul rand si cel mai important, consolidarea fiscala insotita de inasprirea politicii monetare si o flexibilitate mai mare a cursului de schimb valutar. In plus, politicile trebuie sa devina mai predictibile si guvernanta trebuie sa se imbunatateasca, pentru a creste perspectivele pe termen mediu privind convergenta veniturilor”, se arata in declaratia echipei in Romania. “Cresterea condusa de consum a ramas solida, majorand veniturile populatiei spre cele din Europa Occidentala. Integral:
Se innoieste CCR. Cine si cand depune juramantul In zilele urmatoare, trei noi judecatori ai Curtii Constitutionale vor depune juramantul, pentru mandate de 9 ani in aceasta importanta functie. Prima este Simina Tanasescu, cea care a fost numita in aceasta functie de presedintele Klaus Iohannis, pentru a-l inlocui pe Petre Lazaroiu, omul care a stat 11 ani in functie la CCR, impotriva chiar a unei decizii luate de Curte. Ceremonia de depunere a juramantului de investitura in functia de judecator al Curtii Constitutionale de catre Elena-Simina Tanasescu va avea loc, marti, la ora 12:00, la Palatul Cotroceni, anunta Administratia Prezidentiala. Simina Tanasescu a fost pana anul trecut consilier prezidential. Aceasta si-a dat demisia din functie in iunie 2018. Dupa Tanasescu, numita de presedinte, va veni randul oamenilor PSD sa isi intre in drepturi. Noii judecatori CCR numiti de Parlament depun juramantul pe 18 iunie. Este vorba despre fostul vice CSM Cristian Deliorga (numit de Senat) si fostul sef al Sectiei Speciale procurorul Gheorghe Stan (numit de Camera Deputatilor) . Ei ii vor inlocui pe Stefan Minea si Maya Teodoriu. Integral:
CNA, inca o institutie aservita PSD? Dragnea si-a facut ilegal campanie electorala, dar TVR nu plateste Acuzata ca a incalcat normele legale prin prezenta, in plina campanie electorala, a lui Liviu Dragnea in doua editii ale emisiunii Viata Satului, TVR (televiziunea publica!) nu poate fi sanctionata pentru ca majoritatea din CNA, apropiata de PSD, nu doreste acest lucru. Reamintim ca Liviu Dragnea a fost prezent in doua editii ale emisiunii Viata Satului in timpul campaniei electorale, facand reclama PSD fara ca emisiunea respectiva sa fie marcata ca fiind una electorala, ceea ce incalca legislatia. Cu toate acestea si in ciuda reclamatiilor Opozitiei, TVR nu a putut fi sanctionata, pentru ca masurile au picat la vot, nefiind depasit pragul de 6 voturi necesare. Marti, CNA a avut de votat doua propuneri de sanctiuni – somatie, respectiv amenda de 15.000 de lei -, insa ambele au picat cu 4 si respectiv 1 voturi. Integral:
webPR: CEx PSD: De la justiție, la Uber și Cuc, pentru liniștea partidului Ședința CEx PSD de vineri are, înainte de toate, rolul de a face curățenie în partid după eșecul istoric de la alegerile pentru Parlamentul European. În primul rând, noua conducere a partidului trebuie să scape de temele care au doborât partidul de la un rezultat de peste 40% la alegerile parlamentare, la un rușinos loc 2 cu 23% din voturi trei ani mai târziu. Cu fostul lider Liviu Dragnea după gratii, subiectul “reformei” în justiție va fi relativ ușor de lăsat deoparte. Declarațiile premierului Viorica Dăncilă și a apropiaților acesteia au confirmat deja că nu mai poate fi vorba de vreo amnistie sau grațiere, că modificările codurilor penale și a celorlalte legi ale justiției sunt istorie. Mai mult, PSD e de acord cu legiferarea rezultatelor referendumului pe justiție și este interesat de pactul național propus de președintele Klaus Iohannis. Dacă de tema justiției PSD poate scăpa ușor, mai greu va fi cu temele economice care au pus umărul la dezastrul electoral al partidului. În primul rând, există scandalul reglementării trasportului de tip Uber, care a reușit să mobilizeze electoratul de dreapta și l-a convins, încă o dată, să iasă la vot. Cei din industria transportului alternativ au reușit să strângă 400.000 de semnături pe o simplă petiție, dar probabil că guvernul, prin întârzierea reglementării, a reușit să scoată și mai mulți din votanții opoziției la vot. Principalul artizan al scandalului Uber este ministrul Transporturilor Răzvan Cuc, care s-a grăbit să adopte o ordonanță pe placul taximetriștilor (prin care șoferii Uber, Clever și Bolt puteau fi amendați), dar a tras de timp când a fost vorba și de o ordonanță care să reglementeze transportul alternativ. Perfomanța lui Cuc și a colegului său de la Dezvoltare Regională, Daniel Suciu, era remarcată și de unii președinți de organizații PSD, care, pe fondul protestelor utilizatorilor de Uber, le-au spus celor doi miniștri că au stârnit un val de emoție în electoratul de dreapta prin măsurile pe care le-au luat. Iar dacă subiectul justiției a fost aproape închis, cel al reglementării serviciilor de tip Uber a rămas încă în discuție, cu ministrul Cuc așteptând încă ok-ul taximetriștilor convocați la dezbateri publice ca să promoveze ordonanța în guvern. Integral: 
Chipul urât al extremismului. Comemorarea rușinoasă de la Valea Uzului În plină campanie electorală pentru europarlamentare, cineva s-a gândit că n-ar fi rău să inflameze puțin relațiile româno-maghiare. Nu știm precis cine este acel cineva, dar el trebuie căutat oriunde în altă parte decât la primăria Dărmănești. Acolo doar s-a executat o bucățică dintr-un plan gândit de alții. Greu de crezut că după ani de indiferență fața de soarta eroilor împrăștiați pe coclaurile patriei, un amărât de primar n-a mai putut dormi noaptea dacă nu instala rapid, fix în preajma sărbătorilor pascale, 50 de cruci de beton într-un cimitir administrat de 100 de ani de unguri și aflat într-o vale pe unde nu trece nimeni, iar prima așezare e la 5 km depărtare. În mod evident, cineva l-a încurajat, i-a suflat ideea. Istoria faptelor o găsiți bine sintetizată de Mugur Vărzariu, într-un
Discursul unei absolvente de liceu, șefă de promoție, care a devenit viral: Este o strigare îndurerată, o strigare menită să ridice un semnal de alarmă O elevă a Liceului Teoretic “Axente Sever” din Mediaș, șefă de promoție, a ținut un discurs la festivitatea de absolvire care a devenit rapid viral pe internet, potrivit
Facturile pe hartie ar fi trebuit sa dispara deja din Romania, dar statul nu respecta legile UE. Care este solutia?
Comisia de la Venetia solicita Guvernului sa limiteze drastic utilizarea OUG-urilor. SS – obstacol in lupta impotriva coruptiei si a criminalitatii organizate Comisia de la Venetia invita autoritatile romane sa limiteze drastic utilizarea OUG-urilor, potrivit draftului unui aviz realizat cu privire la emiterea OUG 7/2019 si OUG 12/2019, ordonante de urgenta care au scos in strada mii de magistrati, la inceputul acestui an. Comisia de la Venetia este un organ consultativ al Consiliului Europei, alcatuit din experti independenti in domeniul dreptului constitutional. Potrivit draftului acestui aviz obtinut de Ziare.com, elementele cele mai problematice ale reformei legislative in domeniul Justitiei din 2018, identificate in avizul din octombrie 2018, fie au ramas neschimbate, fie au fost agravate. “Cel mai ingrijorator, Guvernul continua sa promoveze modificari legislative prin ordonante de urgenta“, atrag atentia expertii Comisiei de la Venetia. Asta in vreme ce Constitutia prevede in mod clar ca acestea ar trebui sa fie masuri exceptionale, legislatia promovata prin OUG a devenit o rutina. Expertii precizeaza ca normele fundamentale ale functionarii institutiilor-cheie ale statului se schimba prea repede si prea des, fara o pregatire si fara consultari, “ceea ce ridica intrebari legitime cu privire la soliditatea rezultatului si a motivelor reale care stau la baza unora dintre aceste schimbari.””Textele juridice rezultate nu sunt clare. Aceasta practica slabeste controlul extern asupra Guvernului, contravine principiului separarii puterilor si perturba securitatea juridica. Comisia de la Venetia invita autoritatile romane sa limiteze drastic utilizarea OUG-urilor. In ceea ce priveste modificarile ulterioare aduse celor trei legi in domeniul justitiei, acestea ar trebui sa se faca printr-o procedura legislativa normala”, se arata in documentul citat. Schimbarile facute in cadrul SS prin OUG sunt alarmante…De asemenea, nu este clar in ce masura procurorii din sectie si procurorul sef al acesteia fac obiectul controlului ierarhic al procurorului general.”Aceasta poate consolida opinia unora potrivit careia adevaratul motiv al reformei institutionale este acela de a schimba cursul anchetelor penale in unele cauze de notorietate“, explica expertii europeni. Comisia arata ca schimbarile facute in cadrul SS prin OUG sunt alarmante. Astfel, este probabil ca sectia sa primeasca (sau sa fi primit deja) cauze complexe si importante privind coruptia sau criminalitatea organizata.”Intrucat sectia nu ar fi in masura sa solutioneze in mod eficace toate cauzele care intra in sfera sa de competenta, aceasta risca sa constituie un obstacol in calea luptei impotriva coruptiei si a criminalitatii organizate,” se arata in document. Numirile din marile parchete. Integral:
CCR a respins legea dorita de Dragnea privind Strategia “Romania 2040” Curtea Constitutionala a admis, joi, obiectiile formulate de PNL, USR, PMP si presedintele Klaus Iohannis pe Legea privind elaborarea si actualizarea Strategiei nationale pe termen lung “Strategia 2040”. Legea a fost elaborata de o comisie coordonata de Liviu Dragnea si ii permitea sefului Camerei Deputatilor sa stabileasca inclusiv bugetul tarii pentru urmatorii 20 de ani. Judecatorii CCR au declarat legea neconstitutionala in ansamblul sau. Curtea a reunit obiectia celor trei partide si cea a presedintelui intr-un singur dosar.”In urma deliberarilor, Curtea Constitutionala, cu unanimitate de voturi, a admis obiectiile de neconstitutionalitate si a constatat ca Legea privind elaborarea si actualizarea Strategiei nationale pe termen lung “Strategia 2040″ este neconstitutionala in ansamblul sau”, arata un comunicat CCR remis Ziare.com. Decizia este definitiva si general obligatorie. Astfel, procedura de elaborare legislativa a proiectului se anuleaza, iar initiatorii ar trebui sa o reia. Integral:
Viorica Dăncilă are un nou consilier: Un partener de afaceri al unui ofițer NSA, fost reprezentant Circinus Defense, și al unui consultant politic cu experiență în Rusia Premierul Viorica Dăncilă și-a numit un nou consilier onorific, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial. Acesta se numește Anton Pisaroglu, un personaj necunoscut publicului larg, însă multe conexiuni în afaceri legate de securitate, intelligence și media. Pisaroglu a fost rugbyst de performanță, după care a lucrat ca șef de securitate și consilier la firmele lui Frank Timiș și Dragoș Dobrescu, potrivit Profit.ro. Ulterior, a devenit partenerul lui Alan Blaine Stone, fondator și fost CEO al firmei americane de apărare Circinus Defense LLC, dar și al lui Marshall Comins, un consultant politic cu proiecte în Rusia. Anton Pisaroglu va fi consilier onorific pentru relații internaționale. Profit.ro i-a făcut un portret amănunțit lui Pisaroglu, în urmă cu câteva luni, într-un articol intitulat:
Cum vrea Serban Nicolae sa voteze diaspora – proiect de lege Serban Nicolae a depus un proiect legislativ care prevede infiintarea de sectii noi de votare si instituirea de liste electorale permanente in diaspora, pentru evitatea aglomerarii la sectiile de vot. Propunerea legislativa initiata de senatorul PSD instituie reguli specifice exercitarii dreptului de vot pentru cetatenii romani care au domiciliul sau resedinta in strainatate si pentru angajatii reprezentantelor diplomatice si consulare ale Romaniei din strainatate, pentru a vota la referendumul national, pentru alegerea presedintelui Romaniei si a Parlamentului European. Astfel, “cetatenii mentionati voteaza pe liste permanente in sectiile organizate potrivit dispozitiilor legale aplicate sectiilor de vot constituite pe teritoriul Romaniei. Identificarea si inscrierea pe listele electorale permanente se face pe baza informatiilor obtinute de la Ministerul Afacerilor Interne in cazul cetatenilor romani cu domiciliul in strainatate de la Ministerul Afacerilor Externe pentru personalul diplomatic si consular si de la autoritatile publice competente din statele de rezidenta in cazul celorlalte persoane. Persoanele inscrise pe listele electorale permanente in strainatate sunt in mod corespunzator radiate din listele electorale permanente din Romania”, potrivit initiativei. De asemenea, “Guvernul si Autoritatea Electorala permanenta au obligatia de a lua masuri in mod corespunzator pentru redimensionarea sau dupa caz reducerea numarului pentru sectiile de votare organizate pe teritoriul Romaniei”. Proiectul legislativ mai prevede ca “cetatenii romani aflati in afara teritoriului Romaniei si care nu intra in categoriile prevazute (cetatenii romani care au domiciliul sau resedinta in strainatate si angajatii reprezentantelor diplomatice si consulare ale Romaniei din strainatate) voteaza pe liste suplimentare. Aceste persoane depun inainte de primirea buletinului de vot o declaratie tip pe proprie raspundere prin care certifica faptul ca nu au mai votat in ziua respectiva si ca se afla in afara teritoriului Romaniei cu caracter temporar pentru pentru o perioada ce nu depaseste 20 de zile”. Integral:
Calcule Ziare.com: USR-PLUS si-a adjudecat victoria in toate sectoarele Capitalei, diaspora si 20 de resedinte de judet, de 2 ori mai multe decat PNL Alianta 2020 USR-PLUS a castigat alegerile europarlamentare in mai multe orase resedinta de judet decat PSD si PNL la un loc, precum si in toate sectoarele din Capitala, dar si in strainatate. Conform rezultatelor finale, prelucrate de Ziare.com, Alianta 2020 USR-PLUS s-a situat pe primul loc in 20 de municipii resedinta de judet, in timp ce PNL s-a impus in 11 astfel de orase mari, iar PSD a castigat confruntarea cu principalii contracandidati doar in 7. Cum era si firesc, UDMR s-a situat in top in Miercurea Ciuc (Harghita) si Sfantu Gheorghe (Covasna). O situatie speciala s-a inregistrat in municipiul Braila, resedinta judetului cu acelasi nume, unde Partidul Pro Romania, care il are in conducere pe fostul premier Mihai Tudose, s-a situat pe primul loc, cu doar 4 voturi inaintea PSD. Alianta USR-PLUS a obtinut victorii surprinzatoare si in resedintele “rosii” de judet, cunoscute ca fiefuri ale PSD, cum ar fi Craiova, Pitesti, Buzau, Constanta, Targoviste, Iasi, Piatra Neamt sau Vaslui, dar si la Cluj Napoca sau Timisoara, care au administratii liberale. Si PNL s-a impus in fata PSD, in mod neasteptat, la Focsani, Calarasi sau Buftea. PSD s-a detasat in castigator doar in Botosani (Botosani), Giurgiu (Giurgiu), Targu Jiu, (Gorj), Slobozia (Ialomita), Drobeta Turnu Severin (Mehedinti), Slatina (Olt) si Alexandria (Teleorman). In Bucuresti, Alianta 2020 USR-PLUS a castigat in toate sectoarele, iar PSD s-a situat pe locul doi cu o singura exceptie: Sectorul 1, unde PNL a ocupat pozitia secunda. Romanii din straintate au preferat tot alianta USR-PLUS, pe locul doi pozitionandu-se PNL, iar pe locul 3 PMP. Integral:
Sindicalistii din Politie: 10 motive care au dus la tragedia din Timis Reprezentantii Sindicatului National Pro Lex au analizat datele tragediei de la Timis, unde un politist a fost impuscat mortal, si au identificat mai multe cauze. Politistii au transmis, joi, intr-un comunicat de presa remis Ziare.com, cele zece cauze alte producerii tragediei de la Timis.”Trebuie spus, inca de la inceput, ca a politiza subiectul, a fugi de raspundere si a cauta vinovatii absoluti prin cereri de demisie, destituiri sau acuzatii publice nu sunt dovezi de intelepciune si nici macar de responsabilitate”, au punctat politistii. Prima cauza, din punctul lor de vedere, este “ineficienta statului de a preveni recidiva, de a reintegra persoanele eliberate din penitenciare dupa condamnari pentru infractiuni impotriva persoanei, in general, si cu violenta, in special”. O alta este lipsa de experienta in coordonarea si executarea unor astfel de misiuni de catre ceilalti politisti care nu fac parte din trupele speciale. Sindicalistii dau vina si pe lipsa unor baze de antrenament si a unor programe care sa creeze politistilor deprinderi in a folosi armamentul in situatii similare celor ce pot fi intalnite in practica, respectiv poligoane cu obstacole, cu incaperi, cu tinte in miscare, in care sa se poata crea diferite situatii operative, inclusiv tragerea din miscare.”Lipsa de pregatire fizica a tuturor politistilor, in spatii amenajate corespunzator misiunilor de interventii, cu instructori specializati” si “lipsa dotarii corespunzatoare a tuturor autospecialelor de politie, atat cu echipament de protectie, cat si cu camere de luat vederi”, sunt alte doua cauze identificate de ei. Sindicalistii dau vina si pe lipsa dotarii politistilor cu camere de luat vederi portabile.”Neasigurarea cadrului legal corespunzator. Se impune o mai multa responsabilitate din partea decidentilor politici cu ocazia elaborarii, adoptarii si promulgarii actelor normative privind siguranta statului si a cetatenilor”, se mai arata in documentul cu cele 10 cauze. Politistii mai dau vina si pe finantarea necorespunzatoare a MAI, dar si pe pedepsele prea blande. “Se impune inasprirea pedepselor si a tratamentului din penitenciar pentru cei ce comit infractiuni impotriva fortelor de ordine”, spun ei. Integral: 



