Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 10 iulie! Potrivit meteorologilor ANM, cerul va fi variabil, dar se vor semnala înnorări temporar accentuate după-amiaza și pe parcursul nopții, mai ales în zona montană, precum și în sud și sud-est.Cantitățile de precipitații estimate vor fi deficitare în jumătatea de nord a țării și va avea o tendință excedentară în sud-est și în extremitatea de sud a teritoriului. Vremea va fi destul de răcoroasă în majoritatea zonelor, astfel că maximele vor fi cuprinse între 20 și 27 de grade. In București. prognoza meteo pentru miercuri, 10 iulie, anunță vreme răcăroasă și în general instabilă. Pentru această zi sunt specifice manifestările de instabilitate atmosferică, respectiv înnorări temporar accentuate, averse ce pot avea și caracter torențial, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Media temperaturii maxime se va situa în jurul valorii de 25 de grade Celsius, iar minima va fi de 14 – 15 grade. 🙂
Reactia sefei Inaltei Curti la raportul GRECO: Vom asista la demisii sau la retrageri din spatiul public? Presedintele ICCJ, Cristina Tarcea, afirma ca raportul GRECO are aceleasi preocupari pe care le-a sesizat si instanta suprema si se intreaba daca cei care au sustinut modificarile legislative care incalca independenta Justitiei isi vor asuma rezultatul si se vor retrage din spatiul public. “Trebuie sa precizez faptul ca Raportul de follow up referitor la Raportul ad hoc privind Romania exprima aceleasi preocupari si ingrijorari in ceea ce priveste Legile Justitiei, ce s-au reflectat si in sesizarile pe care Inalta Curte de Casatie si Justitie le-a transmis Curtii Constitutionale in cadrul procesului de verificare a constitutionalitatii modificarilor propuse de Parlament si agreate de o parte a Consiliului Superior al Magistraturii. Ma refer aici la:- Lipsa de transparenta si dialog; – Riscul plecarilor din magistratura si promovarilor arbitrare; – Sectia speciala pentru investigarea infractiunilor din justitie (SIIJ) ;- Slabirea independentei judecatorilor si procurorilor”, spune Cristina Tarcea, intr-o declaratie de presa. Sefa Inaltei Curti isi aminteste ca, pe toata durata procesului legislativ, dar si ulterior, in ciuda tuturor argumentelor, se afirma “obsesiv” in spatiul public ca nicio modificare din Legile Justitiei nu este de natura a afecta independenta magistratilor.”Astazi, prin raportul publicat, GRECO afirma in termeni lipsiti de echivoc ca este in mod serios ingrijorat de consecintele nerespectarii recomandarilor privind SIIJ asupra independentei sistemului judiciar si insista ca aceasta unitate de parchet sa fie desfiintata. Mai constata GRECO ca modificarile Legilor Justitiei si deciziile Curtii Constitutionale reprezinta o potentiala amenintare la adresa independentei magistratilor si ca modul in care este reglementata raspunderea magistratilor reprezinta un risc de presiune asupra judecatorilor si procurorilor”, mai spune Tarcea. Presedintele Inaltei Curti se mai intreaba daca vom asista la retrageri ale unor persoane din spatiul public.”Nu pot sa nu ma intreb acum, dupa publicarea raportului, daca cei care au propus si sustinut neconditionat modificari legislative care incalca independenta Justitiei isi vor asuma rezultatul actiunilor lor. Vom asista la demisii sau macar la retrageri decente din spatiul public?! Justitia din Romania face parte din marea familie a justitiei europene, iar cei ce nu respecta sau nu pot intelege valorile europene nu au caderea sa se pretinda reformatori. Ar trebui macar sa taca!”. Integral: http://www.ziare.com
Cristi Daniet – judecator: Scrie negru pe alb: „59. GRECO este preocupat în mod special de faptul că recomandarea de a se renunța la înființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție a fost complet ignorată. Mai presus de toate, noua legislație include mai multe amendamente, printre altele, referitoare la numirile și eliberările din funcție a procurorilor de rang înalt, independența funcțională a procurorilor, răspunderea personală a judecătorilor și procurorilor etc. care, împreună, reprezintă amenințări serioase la adresa independenței sistemului judiciar în România” http://bit.do/RapGRECO PS: GRECO este un organism de experți anticorupție din cadrul Consiliului Europei. România este membru al Consiliului Europei din 1993. Consiliul Europei reunește 47 de state membre și vizează protecția drepturilor omului consacrate în Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Independența justiției este un drept al omului, prevăzut la art. 6 al CEDO. PPS: Cu alte cuvinte, ministrul justiției de atunci și Parlamentul au încălcat drepturile omului promovând și adoptând legi contrare angajamentelor europene. Sursa: https://www.facebook.com
In ciuda raportului extrem de aspru al GRECO, la Bucuresti totul se misca incet. Birchall face analize si amana orice masura concreta Reactii oficiale cu privire la rapoartele GRECO in care Romania e criticata in termeni destul de duri vor venia abia dupa ce fiecare institutie mentionata in document va face propria analiza, a declarat ministrul Justitiei, Ana Birchall. Ulterior, a subliniat ministrul, dupa ce analiza va fi gata se vor trage concluziile si abia apoi se vor lua masurile care se impun.”Am primit rapoartele, le-am vazut. Va rog sa ne intelegeti, vom face propria analiza, fiacare institutie va face o analiza, va trage concluziile si va lua masurile care se impun. Cand vom face aceasta analiza cu siguranta o sa vin in fata dumneavoastra si o sa dau dovada de aceeasi transparenta”, a declarat ministrul Justitiei. Ana Birchall nu a spus insa nici cand va fi gata analiza, nici cand se vor trage concluziile si nici ce masuri se vor lua. Intrebata daca Sectia Speciala va fi desfiintata, asa cum se cere in rapoartele GRECO, Ana Birchall a subliniat ca fiecare institutie mentionata in document isi va face propria analiza, dand de inteles ca SS se va autoanaliza.”Eu v-am spus ca fiecare recomandare va fi analizata, Ministerul Justitiei va face analiza care ne priveste pe noi, fiecare institutie trebuie sa isi faca propria analiza si sa ia masurile care se impun”, a spus Ana Birchall. GRECO insista ca Sectia Speciala e o anomalie si trebuie desfiintata. GRECO insista, in raportul privind Justitia din Romania, ca Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie, condusa de Adina Florea, sa fie desfiintata. Aceasta solicitare apare expres si este argumentata pe larg in raportul care monitorizeaza felul in care au fost urmate de autoritatile romane recomandarile din Raportul Ad hoc (Regula 34). GRECO noteaza ca doar una dintre cele cinci recomandari specifice facute in Raportul Ad hoc a fost indeplinita, in vreme ce celelalte patru nu au fost implementate. In acest sens, insa, GRECO saluta faptul ca, in 4 iunie 2019, prim-ministrul roman Viorica Dancila a anuntat intentia de a abandona modificarile controversate aduse legislatiei din Justitie. GRECO transmite, in concluziile raportului, ca este in mod deosebit preocupat de faptul ca recomandarea de a fi abandonata crearea Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie a fost complet ignorata. In Raportul Ad hoc, GRECO a recomandat abandonarea crearii sectiei speciale pentru investigarea magistratilor. Integral: http://www.ziare.com
Dan Barna: Autoritatile de la Bucuresti au primit nota 2 de la GRECO. USR a depus un proiect pentru desfiintarea SS Liderul USR, Dan Barna, a comentat marti rapoartele GRECO, care critica in termeni duri deciziile luate la Bucuresti in domeniul Justitiei. “Autoritatile de la Bucuresti tocmai au primit nota doi de la GRECO, dupa ce Romania a implementat o singura recomandare din cele cinci formulate de expertii GRECO in raportul ad-hoc de anul trecut. Ca urmare a publicarii raportului GRECO – sub presiune publica, nu pentru ca actualul Guvern ar da doi bani pe transparenta -, intreaga Romanie a putut vedea, inca o data, ce cred expertii europeni despre asa-zisa reforma a sistemului judiciar facuta de PSD si ALDE, care a avut ca scop doar blocarea luptei impotriva coruptiei si destructurarea sistemului in ansamblu. Negru pe alb, Sectia Speciala, infiintata la comanda lui Liviu Dragnea pentru a-i intimida si santaja pe magistrati, pentru a bloca anchete penale si pentru a-i scapa pe unii corupti de inchisoare prin retragerea apelurilor, este catalogata drept o anomalie a sistemului si se arata ca trebuie sa fie urgent desfiintata”, scrie pe Facebook Dan Barna. Liderul USR aminteste ca formatiunea sa a depus, acum doua saptamani, un nou proiect de lege pentru desfiintarea SS, dupa ce legea depusa anterior a fost respinsa de Parlament, prin votul majoritatii la putere, in luna martie. “Solicitam din nou PSD, ALDE si UDMR sa accepte desfiintarea Sectiei speciale pentru anchetarea magistratilor”, adauga Barna….USR atrage atentia PSD-ALDE ca Regulamentul de procedura al GRECO stipuleaza foarte clar ca membrii GRECO trebuie sa se conformeze recomandarilor continute in raportul de evaluare si sa le puna in aplicare in totalitate, in termenul stabilit de GRECO. Cu alte cuvinte, recomandarile sunt obligatorii! Integral: http://www.ziare.com
La cererea SS, Inalta Curte redeschide un dosar de coruptie care il vizeaza pe judecatorul Mateescu de la CSM Magistratii instantei supreme au admis, marti, cererea Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie si au decis redeschiderea unui dosar penal care il vizeaza pe judecatorul CSM Bogdan Mateescu, cauza clasata anul trecut de structura centrala DNA. Decizia este definitiva. “Admite cererea de confirmare a redeschiderii urmaririi penale, formulata de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia de investigare a infractiunilor din justitie, in dosarul nr. 221/P/2017 inregistrat la Sectia de combatere a coruptiei din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie”, se arata in minuta instantei supreme. Totodata, magistratii au admis si cererile (formulate atat de judecatorul CSM Bogdan Mateescu, cat si de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia Judiciara) de sesizare a CCR cu exceptia de neconstitutionalitate a unor dispozitii din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara care privesc activitatea Sectiei pentru investigarea infractiunilor din justitie. Si aceasta decizie este definitiva. Sectia Speciala a cerut ICCJ redeschiderea unui dosar penal care l-a vizat pe judecatorul CSM Bogdan Mateescu, cauza clasata anul trecut de structura centrala DNA. Dosarul pentru care SS a cerut redeschiderea ii vizeaza pe Bogdan Mateescu, judecator membru CSM, si pe tatal acestuia, Mihai Mateescu, primarul orasului Baile Govora. Cercetarea cu privire la fapte a fost dechisa in 2015, de Parchetul de pe langa Tribunalul Valcea, care si-a declinat, un an mai tarziu, competenta catre DNA Pitesti. In 2017, structura centrala a DNA a preluat dosarul de la DNA Pitesti, iar un an mai tarziu, in august 2018, cauza a fost clasata. Integral: http://www.ziare.com
Secretarul MAE dă vina pentru dezastrul de la alegeri în diaspora pe “grupuri de agitatori”: În multe cazuri s-a intrat cu forţa în secţiile de votare, inclusiv pentru a se sustrage buletine Secretarul general al Ministerului Afacerilor Externe, Laura Elena Chiorean, a declarat marţi că misiunile diplomatice au raportat mai multe incidente la alegerile din 26 mai, ea susţinând că “în multe cazuri s-a intrat cu forţa în secţiile de votare, inclusiv pentru a se sustrage buletine de vot”. Reprezentantul MAE a susținut că la secțiile din diaspora – unde mii de oameni au stat la cozi interminabile pentru a vota – au existat grupuri de agitatori, unii dintre ei băuți. “În anumite cazuri, cum ar fi în Italia, forţele de ordine i-au recunoscut ca fiind participanţi şi la alte acţiuni violente”. La audierile din Comisia parlamentară de anchetă pentru presupuse fraude la alegerile din 26 mai, comisie înființată de puterea PSD-ALDE, secretarul general al MAE a spus că instituția nu a primit sesizări cu privire la existenţa votului multiplu, dar au fost sesizate mai multe incidente. Chiorean a vorbit despre “grupuri de agitatori”, susținând că “în multe cazuri s-a intrat cu forţa în secţiile de votare, inclusiv pentru a se sustrage buletine de vot”, potrivit Agerpres…. Ea a mai susținut că în secţiile organizate la institutele culturale din Viena, Graz sau Linz cetăţeni aflaţi la coadă au forţat uşile la ora închiderii, au existat numeroase ameninţări şi injurii şi a fost necesară prezenţa poliţiei pentru menţinerea ordinii.”La Salzburg la fel, la secţiile din Belgia o parte din cei prezenţi au scandat violent şi au proferat ameninţări, inclusiv ameninţări cu moartea la adresa membrilor corpului diplomatic. Au existat şi în Belgia grupuri de agitatori, precum şi unele persoane aflate în stare de ebrietate care incitau la violenţă şi ură. La secţia din Nicosia, la închiderea aplicaţiei, un grup de aproximativ 100 de persoane, majoritatea bărbaţi, dintre care câţiva în stare de ebrietate, au refuzat să părăsească curtea ambasadei încercând să scandeze sloganuri antiguvernamentale şi anti ambasadă, au lovit uşa principală, au ameninţat şi înjurat. La secţia din Copenhaga, la ora închiderii secţiei de votare, sute de alegători au început să arunce cu pietre în geamurile ambasadei, au lovit în mod repetat uşile misiunii”, a susţinut ea. Secretarul general al MAE a mai spus că prin propunerile de îmbunătăţire a cadrului legislativ în domeniul electoral “s-au făcut câţiva paşi, dar nu suficienţi”, pentru că una din principalele probleme care a fost sesizată de reprezentaţii misiunilor diplomatice a fost aceea că neexistând un registru electoral în care să fie înscrişi cetăţenii cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate este foarte dificil să estimezi numărul persoanelor care se vor prezenta la vot la o anumită secţie. Laura Elena Chiorean a mai spus că problemele înregistrate la alegerile din 26 mai în secțiile din străinătate au fost cauzate în principal de cadrul legislativ inadecvat, de complicarea procesului electoral prin suprapunerea “în ultimul moment” a două scrutine. Integral: https://www.hotnews.ro
Iulian Fota, despre jocurile politice de la Bruxelles si riscurile pentru Romania Interviu Clasa politica de la Bucuresti este obligata, de dragul intereselor Romaniei, sa nu transfere acasa polarizarea familiilor politice de la Bruxelles, altfel “ne vom transforma in niste anexe are marilor tari europene care isi disputa diferitele bucati de Europa si formatul pe care ea trebuie sa il imbrace in viitor”, spune Iulian Fota, expert in probleme de securitate nationala si fost consilier prezidential. Intr-un interviu acordat Ziare.com, Iulian Fota atrage atentia asupra faptului ca fragmentarea puterii in anumite tari din UE s-a transferat si la nivelul Uniunii Europene, motiv pentru care ocupantul locului trei la alegerile din 26 mai a ajuns sa faca, de fapt, jocurile la masa negocierilor. Iulian Fota mentioneaza cateva semne de intrebare pe care le ridica desemnarea Ursulei von der Leyen in functia de presedinte al Comisiei Europene, precum si a lui Josep Borrell in cea de Inalt Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe.”Marea problema a Romaniei este ca trebuie sa gaseasca un raspuns de politica interna la aceasta noua situatie din Uniunea Europeana. Romania are de infruntat un risc major: cel al megapolarizarii interne, cauzata de polarizarea europeana“, spune Iulian Fota in interviul acordat Ziare.com….Mesajul principal pe care trebuie sa il retinem dupa aceste alegeri este ca avem o alta Uniune Europeana, cu o altfel de functionare. Ani de zile, UE a fost dominata de doua partide puternice, dar acum, din cauza acestor fragmentari politice, Europa este arena de joc a patru mari familii politice si, intr-o astfel de situatie, aproape ca e o veste buna, o performanta, ca s-a obtinut un compromis. Spun asta pentru ca una e sa pui de acord doua formatiuni politice si cu totul alta sa pui cap la cap patru – PPE, PES, Renew Europe si Verzii (care au crescut foarte mult in ultimul timp)…. Viitorul sef al diplomatiei europene nu are un profil prooccidental bine conturat pentru ca, intr-adevar, in ultimii ani a avut o serie intreaga de atitudini care pot fi interpretate ca fiind excesiv de favorabile, atat fata de Rusia, cat si fata de China. Or, in acest moment, antiteza intre Occident si Rusia (sau intre Occident si China) e din ce in ce mai vizibila. Sa nu uitam ca Rusia a aruncat in aer toata ordinea europeana prin razboaiele pe care le-a facut in Marea Neagra. Pe de alta parte, s-ar putea ca dl Borrell sa raspunda unei tendinte vizibile in ultimele luni de ameliorare a relatiilor cu Rusia, dar asta va crea multe discutii in interiorul UE, pentru ca nu toate statele uniunii sunt favorabile, atat timp cat Rusia nu face niciun fel de concesii, atat in ceea ce tine de politica antioccidentala, nici in dosarele complicate, cum este cel ucrainean. Deci dl Borrell este inca o controversa, inca un politician care isi va incepe mandatul (daca va fi votat de Parlamentul European) pe un fond de neincredere si de critici, unele dintre ele justificate. Unele dintre atitudinile dl Borrell sunt mult prea rusesti pentru a fi pe placul celor din Europa Centrala sau de Est….Marea problema a Romaniei este ca trebuie sa gaseasca un raspuns de politica interna la aceasta noua situatie din Uniunea Europeana. Romania are de infruntat un risc major: cel al megapolarizarii interne, cauzata de polarizarea europeana. Partidele noastre importante (PNL, PSD si Alianta USR-PLUS) sunt integrate in familiile politice europene si chiar daca, intr-un final, Franta si Germania s-au inteles, partea de negociere a aratat ca relatia dintre ele este mult mai complicata decat altadata, motorul franco-german nu mai functioneaza atat de lin. Or, teama mea este ca o anumita competitie a intereselor nationale, pe care o vedem in UE si care s-a accentuat, sa nu radieze negativ in interiorul Romaniei. Statele europene importante, prin familiile politice pe care le controleaza si le influenteaza, s-ar putea sa incerce sa transfere aceasta competitie si in interiorul politicilor interne, iar asta ar fi o mare greseala pentru Romania, pentru ca, dincolo de familiile politice diferite, Romania are nevoie sa actioneze unitar. Si aici va depinde foarte mult de tactul si inteligenta politicienilor nostri de a nu prelua aceste meciuri pe care le vedem intensificate la nivel european si de a nu le transfera in politica interna, care si asa e destul de abraziva si de complicata, pentru ca riscam ca Romania sa devina o tara complet disfunctionala. Vedem ca deja sunt niste costuri pe care le avem, cel putin in ceea ce priveste marginalizarea PSD, care in plan european nu are niciun cuvant de spus. In ciuda unui numar mare de europarlamentari, PSD nu e capabil sa emita niciun fel de pretentii si s-a vazut ca toate discutiile legate de numirile importante nu au vizat niciun fel de persoane dinspre PSD…..In acest moment, aripa antioccidentala are spatiu de manevra, are mult mai multi sustinatori in partid, oameni mult mai vocali. Trecand din planul european in planul politicii nationale, dupa parerea mea, aceasta este principala provocare a PSD in perioada urmatoare: nu sa isi pastreze electoratul si procentele, ci sa vedem care dintre cele doua aripi va controla si va influenta PSD in perioada urmatoare – cea ultranationalista, conturata din Plesoianu, Stefanescu, Nicolae, Radulescu, Vasilescu (aici regasind, bineinteles, si filiera PRM-ista) si cea prooccidentala, formata din oameni cu state mai vechi in partid. Iar Viorica Dancila, care s-a plasat pe o pozitie proeuropeana, se afla intre cele doua tabere si va trebui sa arbitreze. Intrebarea este daca are suficienta forta sa tina in frau aripa antioccidentala din partid…Integral: http://www.ziare.com
Un primar PNL distruge Sinaia cu ajutorul unui ministru PSD. Povestea parcarii de beton care oxigeneaza mai bine decat copacii Ce va vine prima oara in minte cand va ganditi la Sinaia? Pentru foarte multi, imaginea este cea a drumului de la gara in oras, urcat treapta cu treapta, la umbra copacilor inalti. Acest traseu de basm ar putea fi insa inlocuit cu o calatorie obositoare, in soare dogoritor, pe langa un mastodont de beton. Si asta pentru ca primarul orasului, liberalul Vlad Oprea, doreste sa construiasca acolo o parcare de 7 etaje. Ea ar urma sa fie pozitionata fata in fata cu doua monumente istorice de clasa A – Ansamblul Garii Sinaia si Hotelul Caraiman, iar pentru asta vor fi distrusi 2.000 de mp de copaci si vegetatie, precum si scarile si aleile vechi de peste un secol, care fac legatura intre statia CFR si curtea Castelului Peles. Ministerul Culturii a dat deja unda verde acestui proiect, iar joi, in sedinta Consiliului Local, ar urma sa fie dat votul pe PUZ, iar de aici va fi aproape imposibil sa fie cale de intors. Proiectul. Jurnalistii de la RISE Project au prezentat, la sfarsitul lunii iunie, o ancheta care arata dedesubturile acestui proiect. Parcarea ar urma sa fie inalta de 28 de metri, cu 7 etaje si se estimeaza ca va costa 4,8 milioane de euro (4 milioane de euro bani europeni, iar 800.000 de la bugetul de stat). Primaria Sinaia prezinta proiectul drept unul de mediu, sustinandu-se ca, prin construirea parcarii de 300 de locuri, betonand zona care acum este plina de vegetatie, vor fi reduse noxele si cetatenii si turistii vor respira un aer mai putin poluant. Rise Project a consultat studiul de impact, care isi bazeaza concluzia “verde” pe faptul ca turistii isi vor lasa masinile in parcare si vor merge fie cu autobuzul, fie pe jos prin oras. Insa cifrele prezentate sunt de tot rasul, daca nu ne-ar apuca plansul. Se estimeaza ca numarul pasagerilor din autobuze va creste cu 327 pe an, iar cel al pietonilor cu 108 pe an. Toate acestea, sustine studiul in cauza, va duce la scaderea emisiilor de CO2 cu 155 de tone pe an. Si, daca nu era suficient, va amintim ca in fata garii din Sinaia exista deja o parcare, cu peste 40 de locuri. Jurnalistii relateaza ca, de cate ori au mers in Sinaia in ultima perioada pentru documentare, dar si din consultarea imaginilor din arhiva Google Earth de-a lungul anilor, aceasta parcare sta mai mult goala. Firme fantoma pentru “parcarea verde”. Rise Project a cautat si cine sunt firmele carora le-a fost incredintat proiectul si au descoperit doua entitati care, desi nimic nu le recomanda sa se ocupe de o asemenea constructie sensibila, au primit totul prin incredintare directa. Fara concurs de proiecte, de oferte financiare, nimic. “Realizarea PUZ-ului a fost atribuita firmei Greenwood Tech GWT – un SRL nou infiintat, inregistrat intr-un sat de langa Targoviste – proprietatea lui Mircea-Radu Atanasiu (34 de ani) . SRL-ul are un singur angajat, Atanasiu insusi, si o pagina web fantomatica, pe care nu este publicat nimic despre propria activitate. Iar proiectul de arhitectura a fost atribuit firmei Doct din Targoviste, detinuta de Doina Petrescu (60 de ani) – o societate cu un site, de asemenea, inexistent, deci cu un portofoliu de lucrari inaccesibil publicului larg. Doua societati de arhitectura modeste, asadar, sunt chemate sa reinventeze un loc desenat, in urma cu o suta de ani, de cele mai mari nume ale arhitecturii romanesti”, scriu jurnalistii. Integral: http://www.ziare.com
În România, în fiecare oră doi copii sunt victime ale violenţei / Numărul cazurilor de abuz raportate creşte anual cu aproximativ 1.000 În România, în fiecare oră doi copii sunt victime ale unei forme de violenţă raportate autorităţilor. Cazul femeii din Cluj care și-a omorât în bătaie băiețelul de 9 ani aduce în atenție una dintre cele mai grave probleme sociale din România, adesea ținută doar în spatele ușilor închise: violența fizică asupra copiilor. În 2018, Autoritatea pentru Protecția Drepturilor Copilului a raportat aproximativ 15.000 de cazuri de violență asupra copilului, dintre care 1.173 de cazuri de abuz fizic. Acestea sunt doar cazurile raportate, însă cifrele oficiale ascund realitatea altor sute de cazuri neraportate. 86% din cazurile raportate de abuz fizic asupra copiilor au avut loc în familie. În 2018, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA) a raportat aproximativ 15.000 de cazuri de violență asupra copilului, dintre care 1.173 de cazuri de abuz fizic. Dintre cazurile de violență fizică, 1.005 au avut loc în familie. Acestea sunt doar cazurile raportate, foarte probabil unele extrem de grave, însă cifrele oficiale ascund realitatea altor sute de cazuri neraportate. Cele mai multe violențe, cele tăcute, care lasă răni deschise toată viața, se întâmplă în spatele ușilor închise și nu apar niciodată în statisticile naționale. Potrivit organizației World Vision, în România, în fiecare oră doi copii sunt victime ale unei forme de violenţă raportate autorităţilor.Ultimul studiu făcut de organizație în 2017 arată că în anul 2016 au fost raportate 14.323 de cazuri de abuz, neglijare şi exploatare a copiilor. Anual, în ţara noastră numărul cazurilor de abuz raportate creşte cu aproximativ 1.000, deşi populaţia de copii continuă să scadă, fiind în prezent cu 40% mai mică faţă de 1990. 86% din cazurile raportate de abuz fizic asupra copiilor au avut loc în familie, potrivit datelor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului. Doar unul din zece părinți nu și-ar lovi copilul – studiu. Legislația nu este nici cunoscută de publicul larg, nici aplicată. Deși legea precizează clar că un “copil nu poate fi supus pedepselor fizice”, nu sunt incluse însă sancțiunile pentru nerespectarea acestui drept al copilului, acela de a fi “protejat împotriva oricăror forme de violență, vătămare sau abuz fizic sau mental” (art. 19 din Convenția Organizației Națiunilor Unite semnatã de România). Deși Codul Penal prevede că “lovirea, alte violențe și vătămarea corporală din culpa pot duce la punerea în aplicare a acțiunii penale din oficiu” (art 199, punctul 2), acest lucru nu s-a întâmplat în cazul copilului de 9 ani care a decedat ca urmare a bătăilor aplicate, deși vecinii știau că mama își bătea frecvent copiii. Integral: https://www.hotnews.ro
Elevii picaţi la BAC vor fi angajaţi la jandarmerie, că la privat nu-i ia nimeni Cine râde acum? Cei cu 10 sau cei cu 3 la BAC? Ministerul Educației Naționale, în colaborare cu Ministerul de Interne, le-a comunicat celor picați la BAC în acest an să stea liniștiți, că vor fi primiți toți în Jandarmerie: ”Avem nevoie de cretini ca voi, ca să-i bată pe oamenii care plătesc pensiile și salariile nesimțite ale tuturor bugetarilor. Asta în caz că vor să comenteze”, a spus ministrul Carmen Dan…..”Ce să facem cu ei? La pensie nu poţi să-i scoţi, că sunt prea tineri. Dacă îi băgăm în șomaj, nu ne mai dau băncile internaționale credite ca să plătim indemnizațiile și pensiile speciale”, spune Decebal Popescu, analist economic. Pentru că anul ăsta proștii sunt într-un număr covârșitor, vor fi construite câteva școli noi de jandarmi, axate mai ales pe probele practice: gazat, bătut și lins șefii. Integral: https://www.timesnewroman.ro
Alpinişti utilitari, atacaţi de un urs utilitar pe faţada unui bloc din Braşov O tragedie era cât pe-aci să se întâmple pe faţada unei clădiri de birouri din Braşov! În timp ce spălau geamuri la mai bine de 15 metri înălţime, câţiva alpinişti utilitari au fost atacaţi de un urs utilitar. Din fericire, au reuşit să-l alunge cu racletele, scăpând doar cu o sperietură pe cinste. “Frecam liniştiţi nişte ferestre când, din iedera de pe o clădire învecinată, a apărut un urs utilitar imens, mormăind nevoie mare. Era cât pe-aci să ne mănânce! Slavă Domnului că i s-a încurcat hamul şi nu ne-a putut prinde din urmă. N-am mai avut aşa palpitaţii de când ne-au fugărit câinii utilitari de la o stână suspendată”, spune Aurel, unul din alpiniştii utilitari. Integral: https://www.timesnewroman.ro

Cat inseamna plata pensiilor: De peste 4 ori bugetul Sanatatii sau de 5 ori bugetul Educatiei Guvernul are nevoie de 172,55 miliarde lei pentru a acoperi pensiile in urmatorii patru ani, potrivit recalcularii si majorarii prevazute in noua lege a pensiiilor, promulgata luni de presedintele Klaus Iohannis, atrage atentia Uniunea Salvati Romania. Asta inseamna, potrivit unui calcul facut de USR, de peste patru ori bugetul cumulat al Ministerului Sanatatii si al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, de peste cinci ori bugetul actual al Ministerului Educatiei sau de aproape 15 ori bugetul actual al Ministerului Transporturilor.”Noua lege a pensiilor a fost promulgata astazi de presedintele Iohannis. Pentru a acoperi pensiile in urmatorii 4 ani, asa cum vor fi ele recalculate si majorate de noua lege, Guvernul, indiferent de coloratura lui politica, va trebui sa gaseasca 172,55 miliarde de lei. Adica, de peste patru ori bugetul cumulat al Ministerului Sanatatii si al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate. Sau de peste cinci ori bugetul actual al Ministerului Educatiei Nationale. Sau de aproape 15 ori bugetul actual al Ministerului Transporturilor”, precizeaza Uniunea Salvati Romania intr-un comunicat postat pe Facebook. USR subliniaza ca “este imposibil sa ai un asemenea impact bugetar si sa pastrezi pensiile speciale, ba chiar sa le si inmultesti, prin ordonanta de urgenta, asa cum a facut Guvernul Dancila doar pentru a-i satisface pe baronii locali PSD”. Integral:
Pensiile: Dispunerea exclusiv electorala a cresterilor, bugetul romanesc si modelul grecesc Valoarea punctului de pensie a crescut in ultimii trei ani cu circa 10%, in timp ce salariul mediu brut din care se percep taxele necesare platii pensiilor s-a majorat sistematic, cu peste 14%. Dispunerea abila a majorarilor a creat (doar) impresia unei cresteri importante a pensiilor. De fapt, ritmul lor de crestere a fost sub cel dat de sursa de finantare, salariile brute. Acest lucru devine evident atunci cand se face trecerea de la “pozele” de moment cu majorarile facute pe parcursul anului la “filmul” fiecarui an. De fapt, ceea ce conteaza ca efort bugetar este media anuala a valorii punctului de pensie si nu valorile majorate strategic pentru a mobiliza cea mai mare categorie de votanti din Romania. Deja se apropie majorarea la 1.265 lei a punctului de pensie prevazuta pentru 1 septembrie 2019. Atunci se va spune ca s-au majorat pensiile fata de nivelul din 2016 cu 45%. De fapt, in 2019 fata de 2016, cresterea va fi de 32,4%, ceea e tot bine dar cu totul altceva…..Grecii au ajuns cu rata de inlocuire a salariului cu pensia la 93%, dupa care ne-au inlocuit pe noi, cu doua regiuni ale tarii, in topul saraciei din UE. Oarecum firesc, dupa ce s-au prabusit de la 93% din media UE la PIB/locuitor in 2007 pana la 68% din media UE in 2018 (asta dupa ce au beneficiat de salvarea venita pe calea apartenentei la zona euro). Sa fim seriosi: am putea incerca o corelare de bun-simt cu majorarile de salarii estimate oficial pentru perioada 2020 – 2022, undeva la o majorare medie in jur de 7% a pensiilor, data de la inceputul anului. Care sa acopere inflatia si sa poata fi suportata la nivel de buget fara a pune pe butuci echilibrele financiare, si asa afectate de majorarile exgerate (in raport cu rezultatele din economie) de salarii din sectorul bugetar. Integral:
Scapă cine poate?
Dăncilă începe oficial programul de austeritate. PSD n-a inventat un perpetuum mobile, doar a ambalat frumos minciuna de partid Tarom, primării, teatre, ministere, Academia Română, pensionari – toți încep să tremure. Sub presiunea pomenilor nesustenabile, guvernul Dăncilă începe tăierile de venituri, concedierile și comasările din administrația publică. Le face în stilul PSD, al dublului discurs: anunță public că nici vorbă de tăieri, ci de ”dreptate” și ”ajustări”. Când îi auzi pe premierul Dăncilă și ministrul Teodorovici vorbind despre reparații și revenirea la normalitate, ai impresia că tocmai au câștigat alegerile după un guvern populist care a aruncat cu banii-n dreapta și-n stânga. Realitatea? PSD e la putere din mai 2012, Sunt șapte ani (cu un scurt respiro al guvernului Cioloș, din care jumătate erau miniștri social-democrați) de când PSD face tot ce vrea în România. Dăncilă însăși a operaționalizat multe dintre pomenile din programul de guvernare în anul și jumătate de când e premier, iar Teodorovici însuși a fost ministru patru ani de când PSD a venit la putere. Dăncilă și Teodorovici, noii ambasadori ai dreptății, sunt deci promotorii aberațiilor care au dus la un deficit bugetar de aproape 2% din PIB în primele șase luni ale anului. Au dat chiar exemple personale de fentare a regulilor: premierul și-a propulsat fiul într-o funcție călduță la stat, la Curtea de Conturi, Teodorovici a impus-o în conducerea a două companii strategice (Loterie și CNAIR) pe o arbitră de fotbal, răsfățata tabloidelor, cu zero experiență în cele două domenii. Geme administrația de situații similare. Fiecare baron local (”nobil local”, cum duios i-a alintat ministrul Dezvoltării) și-a propulsat copiii, amantele, cuscrii, consilierii în funcții bine plătite în companiile locale, în primării și consilii județene, ba chiar și în ministere ori mari firme strategice.
Comisia parlamentară de anchetă pentru presupuse fraude la europarlamentare a stabilit ce instituții cheamă la audieri / Comisia a fost înființată de puterea PSD-ALDE Comisia parlamentară de anchetă pentru investigarea presupuselor fraude la alegerile din 26 mai a decis luni ce instituții vor fi chemate la audieri în următoarea perioadă. Marți, ar urma să fie audiați reprezentanți ai Ministerelor de Interne și Externe. Comisia a fost înființată la propunerea liderilor PSD-ALDE, care au susținut că în ultima perioadă în spaţiul public au apărut “foarte multe elemente care par să se constituie în dovezi clare de fraudare” a alegerilor europarlamentare. Preşedintele comisiei, deputatul PSD Lia Olguţa Vasilescu, a precizat că, potrivit propunerilor formulate, vor fi solicitate pentru audieri următoarele instituţii cu atribuţii în domeniu: Autoritatea Electorală Permanentă, Biroul Electoral Central, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Direcţia pentru Evidenţia Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, Institutul Naţional de Statistică, alte autorităţi, instituţii publice centrale sau locale care pot furniza informaţii necesare formării unor opinii obiective cu privire la modul de organizare şi desfăşurare a alegerilor.Totodată, s-a stabilit să fie transmise adrese către STS şi către alte instituţii implicate în procesul electoral pentru a nu fi distruse datele pe care le deţin legat de scrutinul din 26 mai până la aprobarea de către Parlament a raportului comisiei de anchetă, scrie Agerpres. Luni, sunt audiaţi politologul Ionuţ Apahideanu şi matematicianul Dan Şelaru. Cei doi au prezentat un document cu principalele tipuri de nereguli pe care le consideră contestabile la alegerile europarlamentare din 26 mai. În opinia lor, printre factorii perturbatori ai scrutinului ar fi introducerea în premieră a tabletelor STS. Ei au prezentat şi nişte grafice din care reiese o prezenţă foarte mare la vot pe liste suplimentare în localităţi mici din ţară care nu prezintă interes turistic. Marţi, urmează să fie audiaţi reprezentanţi ai MAI şi ai MAE. Integral:
ANALIZĂ
Academia Romana cere Guvernului Dancila sa nu se atinga de Muzeul Antipa Academia Romana se alatura celor peste 50 de personalitati ale lumii academice si societatii civile care cer Guvernului Dancila sa nu cedeze terenul Muzeului Antipa pentru construirea Muzeului Holocaustului.”Academia Romana considera ca edificarea Muzeului National de Istorie a Evreilor si Holocaustului este un act cultural si istoric pe deplin justificat si reprezinta o datorie morala fata de tragedia traita de milioane de oameni in contextul celei mai mari conflagratii a secolului XX si un gest necesar de conservare a memoriei Holocaustului. Academia Romana sustine infiintarea acestui muzeu, care merita cu indreptatire un spatiu adecvat si o amplasare conforma cu menirea sa. In acelasi timp, apreciem ca solutia propusa de a solicita, oficial, Muzeului National de Istorie Naturala ‘Grigore Antipa’ sa cedeze o suprafata de 5.300 mp din proprietatea pe care o detine in Soseaua Kiseleff nr. 1 cu scopul construirii Muzeului National de Istorie a Evreilor si Holocaustului este complet inadecvata si paguboasa, aducand mari prejudicii unuia dintre cele mai vechi si apreciate muzee din Romania”, se arata intr-un comunicat de presa transmis luni de Academia Romana. Fondat in 1834, Muzeul National de Istorie Naturala “Grigore Antipa” a devenit, de-a lungul celor peste 170 de ani de functionare neintrerupta, “detinator al unor colectii deosebit de valoroase, de ample dimensiuni, rod al pasiunii, priceperii si muncii depuse de generatii de cercetatori si specialisti”, precizeaza sursa citata. Integral: 

Candidatii la functia de procuror european vor sustine marti interviul Cei opt candidati pentru functia de procuror european vor sustine interviurile marti, incepand cu ora 10:00, in fata unei comisii prezidate de ministrul Justitiei, Ana Birchall. In cursa sunt inscrisi si fostul sef DIICOT Daniel Horodniceanu si Marius Bulancea de la DNA. Potrivit unui anunt al Ministerului Justitiei, cei opt magistrati care si-au depus candidatura pentru functia de procuror european sunt: Borcoman Catalin-Laurentiu, Bulancea Marius Bogdan (procuror de la DNA), Dumitresc Constantin Claudiu, Ecedi Stoisavlevici Laura, Horodniceanu Daniel – Constantin (fost sef DIICOT), Hach Elena (cu conditia depunerii unor inscrisuri de recunoastere a gradului profesional corespunzator Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, cel mai tarziu pana la data sustinerii interviului), Nolden Nicoleta si Radu Razvan – Horatiu. Toti cei mentionati sunt procurori, cu exceptia Nicoletei Nolden, care este judecator la Curtea de Apel Bucuresti.”Candidatii selectati vor sustine interviul in fata comisiei de selectie prezidata de ministrul justitiei care va avea loc in data de 9 iulie 2019, incepand cu ora 10.00 la sediul Ministerului Justitiei din Bucuresti, Str. Apolodor nr.17, sector 5. Candidatii se vor prezenta la interviu in ordine alfabetica”, se mai arata in anuntul Ministerului. Interviurile vor fi transmise in direct, audio-video, pe pagina de internet a Ministerului Justitiei. Interviul are o durata de maximum 45 de minute/candidat. Integral: 
Gazul romanesc costa cu 33% mai mult decat cel de import, din cauza ordonantelor Guvernului Gazele de productie interna au ajuns sa coste cu 33% mai mult decat cele de import pe bursa, in luna iunie, potrivit datelor publicate de Bursa Romana de Marfuri. Astfel, in iunie, pretul gazelor romanesti a fost acelasi cu cel din mai, respectiv 101,24 de lei pe MWh, acesta fiind cel mai mare nivel mediu lunar inregistrat vreodata pe bursa. Aceasta desi, de regula, in luna iunie pretul gazelor este redus, intrucat si consumul este mic. Spre comparatie, in iunie 2018, pretul gazelor de productie interna a fost de 75,13 lei pe MWh, iar, in iulie 2017, de 63,74 lei pe MWh. La bursa de gaze de la Viena, indicele CEGH Front Month Index pentru luna iunie 2019 a scazut la echivalentul a 76,51 lei pe MWh, de la 81,56 de lei pe MWh in luna mai. OUG 114/2018, aprobata in decembrie 2018, a fixat la 68 de lei pe MWh, pentru urmatorii trei ani, pretul pentru intreaga productie interna de gaze naturale. OUG 19/2019, aprobata in martie 2019, a modificat aceasta prevedere, lasand la pret fix doar cantitatile de gaze destinate consumatorilor casnici si termocentralelor, incepand cu data de 1 mai. Acest lucru a dus la cresterea pretului gazelor de productie interna care se tranzactioneaza pe bursa si care este destinat agentilor economici. Integral: 

După ce-a făcut tandem cu Carmen Avram, Rareș Bogdan îi atacă pe Cioloș și Macron la Antena 3 Foștii jurnaliști Carmen Avram și Rareș Bogdan, europarlamentari PSD și PNL, s-au aliat într-un atac dezlănțuit la Antena 3 la adresa președintelui Franței, Emmanuel Macron, și a lui Dacian Cioloș.Tandemul de pe Antena 3 s-a produs după ce Rareș Bogdan a anunțat că el și ceilalți doi europarlamentari PNL din comisia Agri îi vor acorda susținerea lui Carmen Avram care aspiră să devină membru plin în comisie. Avram a deplâns la Antena 3, postul de la care a fost lansată pe listele PSD pentru europarlamentarele din 26 mai, ”bătălia grea” pe care o are de dus în comisie din cauza lui Dacian Cioloș cu ”trecutul lui de comisar, când (sic!) a negociat foarte prost cu (sic!) România”, care ”își dorește foarte mult acestă comisie și chiar vrea să o prezideze” și a înfierat intențiile Franței care ”vrea să ne lase fără subvenții la ferme mai mari de 500 de hectare”…..Invitat în cadrul emisiunii de la Antena 3, europarlamentarul PNL Rareș Bogdan, fost director al postului Realitatea TV, de unde a ajuns pe primul loc al listelor PNL la europarlamentarele din 26 mai, i-a dat garanții de susținere lui Carmen Avram, căreia i-a transmis că ”va avea aliați în rândul celor doi europarlamentari PNL din grupul PPE care vor face parte din comisie. Pe unul îl cunoaște- dl. Motreanu, a fost și ministrul Agriculturii, și celălalt este Daniel Buda, care are mare experiență în PE. Ambii vor fi acolo, unul va fi vicepreședinte.” Și Rareș Bogdan l-a atacat pe Dacian Cioloș, liderul PLUS, ajuns lider al Renew Europe din partea USR-PLUS, pe care l-a acuzat că îl ajută pe Macron ”să întoarcă Europa cu susul în jos” și a vorbit de unul din proiectele președintelui francez ca unul ”extrem de periculos pentru România”….În trecutul său jurnalistic, Rareș Bogdan a fost unul dintre cei mai acerbi critici ai politicii editoriale a postului Antena 3, pe care a acuzat-o de manipulare, ultimul dintre aceste episoade fiind cel al relatării agresiunilor jandarmeriei la mitingul diasporei din 10 august, de anul trecut. Integral:
Lia Savonea anunta controale care o vizeaza pe sefa ICCJ. Cristina Tarcea: Am drept de vot in CSM, vot pe care nu-l poate controla si de care vrea sa scape Presedintele CSM, Lia Savonea, a anuntat vineri ca o sa convoace Scetia pentru juducatori din CSM, in vederea analizarii responsabilitatii conducerii Inaltei Curti, in cazul deciziei Curtii Constitutionale privind completurile de 3 judecatori. Magistratul a explicat ca decizia in acest caz va fi luata “cel mai probabil in urma unui control facut de Inspectia Judiciara, cu privire la care Sectia va decide.””Asa cum este cunoscut, in data de 3 iulie 2019, CCR a constatat existenta unui conflict juridic de natura constitutionala general de ICCJ care, timp indelungat, nu a aplicat dispozitiile legale privind constituirea completurilor specializate in materie de coruptie,” precizeaza Savonea. Consecintele. Sefa CSM arata ca implicatiile deciziei CCR vor avea drept consecinta prelungirea duratei procedurilor in materie penala “cu toate efectele ce decurg de aici, dar si consecintele asupra drepturlor partilor la un proces echitabil.””Potrivit Legii 304/ 2004 privind organizarea judiciara, responsabilitatea si prerogativele de constituire a completurilor specializate la ICCJ, ar fi revenit presedintelui instantei sau vicepresedintelui care coordoneaza activitatea in materie penala“, declara Savonea. Sefa CSM afirma ca ICCJ este pozitionata constitutional si legal in varful ierarhiei instantelor din Romania, iar conduita manageriala a acestei instante trebuie raportata la un nivel de exigenta si rigoare ridicate. Integral:
Cristina Tarcea, replică pentru Lia Savonea: De mult tânjeşte la revocarea conducerii instanței supreme Presedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Lia Savonea, “tânjeşte” de mult la revocarea conducerii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a numi în loc persoane “mai puţin predispuse la independenţă faţă de dânsa”, a declarat, pentru Digi 24, preşedintele instanţei supreme, Cristina Tarcea. “Doamna Savonea are încredere în opiniile juridice ale domnilor Stan și Deliorga. Eu am încredere în experienţa în drept a judecătorilor Morar și Pivniceru. Doamna Savonea tânjește de mult la revocarea conducerii ICCJ pentru a numi în loc persoane mai puțin predispuse la independență față de dânsa. Cât despre Inspecţia Judiciară, tocmai CSM a constatat recent o acțiune disciplinară lovită de nulitate absolută faţă de mine, adică abuzivă”, a declarat Cristina Tarcea. Ea a spus că până în septembrie, când îi expiră mandatul, are drept de vot în CSM, “vot pe care nu-l poate controla și de care vrea să scape”. Tarcea a reacționat astfel după ce
Magistrati apropiati de sefa CSM, Lia Savonea, sunt in carti pentru a promova la Inalta Curte 36 de magistrati de curti de apel au indeplinit conditiile de participare la concursul de promovare in functia de judecator la Inalta Curte. Este primul pas dintr-o procedura care dureaza pana in noiembrie 2019. Printre candidati sunt si nume cunoscute in magistratura, despre care presa a scris atunci cand au dat decizii controversate. Magistratii candideaza pentru 12 posturi: 1 post la Sectia a II-a civila, 4 posturi la Sectia Penala si 7 posturi la Sectia de contencios-administrativ. Potrivit presei, multi sunt apropiati ai Liei Savonea, sefa CSM. Lista completa a candidatilor la Inalta Curte poate fi accesata pe
Procurorii cer CSM sa apere Justitia, care a fost calcata in picioare cu declaratii pro-Dragnea dupa decizia CCR Asociatia Miscarea pentru Apararea Statutului Procurorilor (AMASP) cere Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), condus de Lia Savonea, sa isi faca treaba si sa apere independenta Justitiei dupa atacurile multiple venite in urma
Curtea de Apel Bucuresti obliga CSM sa-i dea aviz de munca unui procuror SS care ar trebui sa iasa la pensie Curtea de Apel Bucuresti obliga Sectia pentru procurori din cadrul CSM sa acorde procurorului Zarafina Puiu, de la Sectia de investigare a infractiunilor din Justitie (SIIJ), avizul anual pentru mentinerea in functie dupa implinirea varstei de 65 de ani. Decizia poate fi contestata la Inalta Curte. Curtea de Apel Bucuresti a mai decis suspendarea deciziei CSM prin care a fost respinsa cererea de mentinere in functia de magistrat, dupa implinirea varstei de 65 de ani. In lipsa avizului, Zarafina Puiu s-ar fi pensionat saptamana viitoare.”Executorie de drept in ceea ce priveste suspendarea,” este minuta Curtii de Apel Bucuresti. Decizia a fost data de judecatorul Nicoleta Nolden. Situatie ciudata. Surse din magistratura au explicat pentru Ziare.com ca aceasta decizie este ciudata, in contextul in care Sectia pentru procurori din CSM inca nu ar fi redactat motivele pentru care nu i-a dat avizul Zarafinei Puiu. “Odata ce nu exista aviz, procurorul nu poate sa presteze activitati dupa implinirea varstei de pensionare. Anularea hotararii produce efecte cand e definitiva. Hotararea de suspendare nu poate fi executata,” explica sursele citate….Zarafina Puiu a deschis in urma cu o luna ancheta impotriva procurorului Andrei Bodean (39 de ani), seful DNA Constanta, cunoscut dupa ce a trimis in judecata mai multi afaceristi si politicieni controversati, precum Nicusor Constantinescu sau Radu Mazare. Integral:
Prună: Curtea asta constituțională a creat un conflict de natură socială și o falie în societate Fostul ministru de Justiție, Raluca Prună, critică decizia privind acceptarea conflictului de natură constituțională între Parlament și ÎCCJ privind completurile de 3 judecători……„Ați avut emoții? Eu nu. Avem conflict de natură constituțională între Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție privind completurile specializate pe corupție de la Instanța Supremă. Galactic. Zice cine? Neasemuita Curte Constituțională. Prin majoritate, cea mai mică posibilă, dar totuși. E adjudecat. Sa reținem nume, istoria e făcută întotdeauna de oameni. Cu nume și istoria lor, onorantă sau mai puțin:– 5 voturi ”pentru”: Valer Dorneanu, Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Marian Enache și Attila Varga– 4 voturi ”împotrivă”: Livia Stanciu, Simina Tănăsescu, Daniel Morar și Mona Pivniceru.E grav conflictul acesta? Cică e grav și e și vechi. A durat, hăăăt, până în ianuarie 2019, când Înalta Curte de Casație și Justiție (adică cea mai mare instanță din țara românească) a realizat că e în greșeală și a decis înființarea de completuri specializate. Cred că prin faimoasa tragere la sorți decisă de CSM, cu bile de care nici loteria națională nu avea. Istorie frate, nu joacă. Ce efecte are conflictul? Un moft, cauzele se rejudecă. Nu toate, nu vă grăbiți. Numai o parte. Cele în care hotărârile nu au devenit definitive. Aici pe mine mă pierde Curtea. Păi dacă e conflict, de ce distingem? Bănuiesc că, in motivarea deciziei, Curtea asta a miracolelor va zice ceva de autoritatea de lucru judecat. Și cum cei mai mulți cred că răul în România se numește Dragnea, surse din Curte se grăbesc sa confirme că Dragnea nu profită. Nu? Pe bune? Au auzit sursele din Curte de contestații în anulare? Nu mă consolează decât că Dragnea iese și va da de pământ cu PSD-iștii care au uitat instantaneu ce inel au sărutat.Știu ce vor spune puriștii: deciziile Curții Constituționale nu se discută, trebuie acceptate ca atare. Și totuși această Curte a dus conflictul de natură constituțională la cer. Și din cer dă decizii pentru pamanteni, care strigă la cer de inovatoare ce sunt. Știu, fluier în Biserică și mă iau de spuma spumelor în materie juridică, judiciară, jurisprudențială numită CCR. Dacă tot am fluierat, mai fluier o dată:, printre juriști și nejuriști, pe care va dura ani lungi să o putem aduce la dimensiunea unor diferențe normale într-o societate vie. 
Prima „dorință” a Renatei Weber după numirea ca Avocat al Poporului: instituția să se pronunțe, înainte de adoptare, pe legile privind drepturile și libertățile cetățenilor Avocatul Poporului, Renate Weber, vrea ca instituției pe care o conduce să-i fie solicitat punctul de vedere asupra actelor normative care privesc drepturile și libertățile cetățenilor, înainte de adoptarea acestora. „La Avocatul Poporului eu mi-aș dori foarte mult, dacă tot ni se cere să intervenim sau, mă rog, să ne spunem punctul de vedere, s-o facem înainte de adoptarea acestor acte normative. (…) Și mi-aș dori să reiau acest lucru și să ne trimită și nouă din timp, să ne putem uita și să spunem un punct de vedere. Pentru că lumea îmi spune, dar la Curtea Constituțională, în logica aceasta confruntațională, suntem la bătălie și la război. Eu cred că lucrurile se pot rezolva inclusiv prin amendamente, pe cale legislativă, după aceea. Dar, repet, eu mi-aș dori să intervenim atunci când trebuie și nu post-factum”, a afirmat Renate Weber, într-o emisiune la TVR, citată de Mediafax. Avocatul Poporului a adăugat că instituția trebuie scoasă din disputele politice și readusă la misiunea inițială, aceea de apărare a drepturilor și libertăților cetățenilor. „Este total nedrept (…) Peste tot în lume, unde există această instituție de Ombudsman, Ombudsperson, Avocatul Poporului, ea este instituția menită să fie vocea celor fără voce. Sigur că da, îi aperi pe cei care sunt, cumva, în relație de subordonare sau victime ale administrației, care țin de încălcări de drepturi și libertăți fundamentale, dar, pe de altă parte, când spun de vocea celor fără voce, mă refer, evident, la copii, la cei care sunt în centrele unde nu mai au libertate, fie că este vorba de centre de detenție, că sunt închisori, că sunt alte centre, fie că sunt spitalele psihiatrice. Integral:
„Legea recunoştinţei între generaţii” – doua observatii A apărut un 
Romania a intrat in atentia UNESCO pentru exploatarea neconforma a padurilor de fag inscrise in patrimoniul mondial….Situl “Padurile seculare si virgine de fag din Carpati si alte regiuni ale Europei” cuprinde paduri situate in 11 tari europene, printre care si Romania, care are inscrise opt rezervatii naturale si codri seculari. In noiembrie 2018, in urma unei sesizari, Centrul Patrimoniului Mondial UNESCO a cerut lamuriri autoritatilor romane privind operatiunile de exploatare forestiera in padurile din zonele tampon ale componentelor romanesti ale sitului. In ciuda asigurarilor date de autoritatile de la Bucuresti, potrivit carora exploatarile forestiere nu au afectat valoarea universala a padurilor seculare de fag, oficialii UNESCO au solicitat lamuriri suplimentare si s-au aratat ingrijorati ca taierile de arbori ar putea avea un impact negativ asupra sitului.”In discutie se afla, in principal, zonele tampon din parcurile nationale Domogled-Valea Cernei si Cheile Nerei-Beusnita, unde s-a inregistrat activitate de exploatare forestiera si exista temerea ca acestea au fost foarte aproape sau chiar adiacente de granitele zonelor componente ale sitului UNESCO. Reprezentantii organismului international nu au siguranta ca taierile de arbori nu afecteaza negativ procesele naturale si, in consecinta, valoarea universala a sitului. Personal, sper ca nu am fost atat de lipsiti de responsabilitate, incat sa periclitam apartenenta noastra la acest important obiectiv de patrimoniu UNESCO, pentru o activitate economica pasagera”, a transmis deputatul Ionel Palar, presedintele Comisiei pentru relatia cu UNESCO. Romania va fi vizitata de o misiune comuna a Centrului pentru Patrimoniu Mondial si IUCN, pentru a fi monitorizata privind regimul de gestionare a zonelor tampon si pentru a se evalua impactul activitatilor de exploatare forestiera care au avut loc. Din situl UNESCO “Padurile seculare si virgine de fag din Carpati si alte regiuni ale Europei”, in Romania fac parte ariile protejate: Rezervatia naturala Izvoarele Nerei din Parcul National Semenic-Cheile Carasului; Rezervatia mixta Cheile Nerei-Beusnita din Parcul National Cheile Nerei-Beusnita; Rezervatia naturala Coronini-Bedina, rezervatia naturala Iauna-Craiova si rezervatia naturala Ciucevele Cernei din Parcul National Domogled-Valea Cernei; Masivul Cozia si Cheile Lotrisorului din Parcul National Cozia; Codrul secular Sinca; Codrul secular Slatioara; Codrii seculari de la Izvorul Surii si Preluci situati in rezervatia naturala Arcer-Tibles Bran; Codrii seculari de la Strambu-Baiut. Integral:
Poate Dancila sa nu respecte recomandarile GRECO? Iata raspunsul institutiei
CCR a amanat si a 4-a oara dezbaterea sesizarilor pe Codurile penale. O respingere l-ar avantaja pe Dragnea CCR a amanat si joi discutiile pe sesizarile depuse de PNL, USR si Klaus Iohannis la legile prin care au fost modificate Codul Penal si Codul de Procedura Penala. Urmatoarea sedinta a Curtii va avea loc pe 10 iulie. Este a 4-a oara cand CCR amana luarea unei decizii. Curtea a avut pe ordinea de zi, in 22 mai, 
Când schimbarea încadrării juridice devine colacul de salvare al rechizitoriului Noțiunea de “încadrare juridică” reprezintă “corespondența dintre fapta materială și norma sau normele legale ce i se aplică”. Astfel, scopul încadrării este de a găsi raportul exact dintre fapta și norma penală. Stabilirea încadrării juridice a faptei este esențială deoarece reprezintă în mod implicit și stabilirea temeiului juridic al răspunderii penale. În caz contrar, dacă o faptă nu se poate circumscrie pe o încadrare juridică penală, respectiva faptă nu va constitui infracțiune. Cu toate acestea, există posibilitatea ca instanța de judecată să schimbe încadrarea juridică inițială. Astfel, noțiunea de “schimbare a încadrării juridice” reprezintă constatarea că un alt text de lege prevede și sancționează fapta penală. Ce se întâmplă în practica judiciară penală în ultima vreme este, însă, îngrijorător. Tot mai multe instanțe se folosesc de această instituție a schimbării încadrării juridice, dar nu în scopul în care aceasta a fost edictată de legiuitor, ci în scopul de a salva un rechizitoriu greșit întocmit de parchet – orice parchet – și pentru a eluda o soluție de achitare care este evidentă în cauză. Această practică a înflorit, în special, după apariția Deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016, care a avut ca efect concret dezincriminarea infracțiunii de abuz în serviciu atunci când comportamentul abuziv nu încălca o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță. Unii spun că este doar o confuzie de percepere a instituției juridice, alții spun că este o modalitate de a susține parchetul, cu orice preț, în lupta anticorupție. Noi spunem doar că un judecător este un pilon între cele două talere ale balanței, cărui i se cere să respecte legea….Fiind în totalitate la discreția instanțelor de judecată, schimbarea de încadrare juridică presupune atât utilizarea cunoștințelor tehnico-juridice pe care numai profesioniștii dreptului le au – respectiv judecătorii – cât și o autocenzurare a limitelor în care această instituție poate fi aplicată. Ce înseamnă în concret această limită? Că instituția schimbării de încadrare juridică este rară, extremă și, mai mereu, în favoarea inculpatului. Noul Cod de procedură penală este gândit astfel: procurorul este singurul care acuză. El stabilește ce încadrare juridică va avea acuzația sa. Apoi judecătorul verifică dacă starea de fapt din probe se verifică în respectiva încadrarea juridică. Dacă nu, se impune achitarea. Nu este permisă utilizarea unei schimbări de încadrare juridică formale, din abuzul în serviciu – care este evident dezincriminat – în delapidare, trafic de influență sau orice altă infracțiune, doar pentru că singura soluție (care mai rămâne instanței după Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale) este achitarea. Dacă fapta nu s-a prescris, organul de urmărire penală să poată începe o nouă urmărire penală, dar aceasta este o altă chestiune. Judecătorul nu mai poate avea un rol de pseudo-procuror, care extinde acțiunea penală pentru că descoperă din starea de fapt noi încadrări juridice. Poate că e mai bine, poate că e mai rău, dar aceasta este noul cod. E lege. Și legea se respectă. Integral: 
Codul administrativ a fost modificat în şedinţa de Guvern Codul administrativ, adoptat săptămâna trecută prin ordonanţă de urgenţă, a fost modificat în şedinţa de Guvern de miercuri, una dintre prevederi vizând folosirea limbii minorităţilor naţionale în administraţie. “În şedinţa de astăzi au fost operate câteva modificări şi clarificări în ceea ce priveşte Codul administrativ. Sunt practic clarificări privind anumiţi termeni şi anumite proceduri, urmare a observaţiilor în avizul primit de la Consiliul Legislativ. Pentru o mai mare acurateţe este clarificată procedura de trecere a unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale. Cu alte cuvinte, se specifică clar entităţile care elaborează şi iniţiază hotărârea de Guvern prin care un bun trece din domeniul public al statului în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale, în sensul că această hotărâre de Guvern se face la solicitarea autorităţilor locale, iar ministerul care deţine bunul respectiv iniţiază actul normativ. Până acum Ministerul Dezvoltării Regionale era singurul minister care iniţia acest act normativ. De acum încolo, fiecare minister care are în posesie bunul respectiv va iniţia respectivul act normativ”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, conform News.ro. O altă modificare vizează eliminarea acordării statutului special pentru anumite categorii de funcţionari publici. “Dintr-o eroare de formulare se înţelegea că funcţionarii Ministerului Finanţelor Publice ar putea avea statut special”, a spus Barbu. Nelu Barbu a precizat că în actul normativ s-a păstrat prevederea potrivit căreia în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, stabilit la ultimul recensământ, autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile publice aflate în subordinea acestora, precum şi serviciile publice deconcentrate asigură folosirea în raporturile cu aceştia şi a limbii minorităţii respective.”Se menţine acea prevedere cu 20%, însă, în baza principiului autonomiei locale, se acordă dreptul autorităţilor publice locale de a decide prin hotărâre de consiliu utilizarea limbii minorităţilor şi în situaţiile în care nu se atinge ponderea de 20%, aşa cum a decis Parlamentul. Integral:
Dragnea contra României la CEDO.
Cum cumpără SIF Moldova, din banii societăţii, acţiuni pe care le dăruieşte conducerii, pe care aceasta le poate vinde mai apoi, la preţ preferenţial, tot societăţii
Lucian Croitoru, despre proiectul prin care copiii să fie obligați să le plătească pensie de întreținere părinților: Înseamnă că autorii consideră fie că statul român nu are capacitatea de a face acest lucru, fie că nu are datoria Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR, spune că proiectul de lege prin care copiii să fie obligați să-și întrețină părinții și bunicii arată până unde poate merge o democrație dacă nu este condusă de principii descoperite, nu inventate, a căror validitate a fost demonstrată în practică, în sute sau mii de ani. În opinia lui Croitoru, proiectul înseamnă că autorii consideră fie că statul român nu are capacitatea de a face acest lucru, fie că nu are datoria și înseamnă și o negare a drepturilor omului de a beneficia de roadele muncii sale așa cum dorește. Lucian Croitoru comentează, pe Facebook, proiectul “legii recunoştinţei între generaţii”, depus de 73 de parlamentari, majoritatea PSD, spunând că este încă un exemplu de aberație a minții constructivist-raționaliste, care arată până unde poate merge o democrație dacă nu este condusă de principii descoperite, nu inventate, a căror validitate a fost demonstrată în practică, în sute sau mii de ani. În opinia consilierului guvernatorului BNR, această inițiativă înseamnă trei chestiuni: -“Autorii consideră fie că statul român nu are capacitatea de a face acest lucru, fie că nu are datoria de a face acest lucru, acest din urmă aspect intrând în contradicție cu esența doctrinei social democrate a partidului din care inițiatorii fac parte. -În al doilea rând, înseamnă o negare a drepturilor omului de a beneficia de roadele muncii sale așa cum dorește: nu poți obliga un tânăr să plătească pensie părinților, bunicilor și străbunicilor, naturali sau vitregi, mai ales după ce i-ai obligat, oricum, să plătească impozite în acest scop, pe care și-l asumă statul. -In al treilea rând, este un atac la morala românilor tineri majori, care sunt implicit acuzați de imoralitate din moment ce proiectul de lege presupune implicit că tinerii își neglijează părinții. din nou, unii că știu mai bine relațiile dintre indivizi și nevoile acestora”.Lucian Croitoru lansează și trei întrebări: -“Este sistemul public de pensii sau de asistență socială în faliment? -Cred inițiatorii proiectului legislativ că dreptul omului de a utiliza venitul din muncă în mod liber, este învechit și trebuie îngrădit? -Cred inițiatorii proiectului că tinerii în vârstă de muncă sunt imorali și-și părăsesc părinții la greu? Dacă răspunsul la această din urmă întrebare este pozitiv, sunt așa de numeroase cazurile încât depășesc resursele financiare ale sistemului public de pensii și de asistență socială?”. Integral: 
… In atentia Domnului Consul General, Cătălin-Radu DANCU: despre dispretul Domnului Lucian, de la Consulatul din NY, fata de romanii din diaspora
Parlamentul a dat superputeri politistilor, dupa o sedinta cu scandal. PNL si USR anunta ca vor contesta la CCR Camera Deputatilor a adoptat miercuri, in calitate de for decizional, proiectul initiat de social-democratii
CCR a admis conflictul Parlament-ICCJ privind completurile specializate CCR a admis, miercuri, sesizarea privind conflictul dintre Parlament si Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) pe tema constituirii completurilor specializate in cazurile de coruptie, obiectie facuta de Florin Iordache. Curtea Constitutionala avea programat sa discute, miercuri, pentru a sasea oara, sesizarea privind conflictul dintre Parlament si Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) pe tema constituirii completurilor specializate in cazurile de coruptie, sesizare facuta de Florin Iordache. CCR a amanat pana acum de 5 ori dezbaterea pe aceasta sesizare,
Valcov scapa de condamnarea de 8 ani in baza deciziei CCR. Alte VIP-uri care ar beneficia sunt Udrea, Bica, Sova sau Nita Fostul ministru al Finantelor, Darius Valcov, este unul dintre beneficiarii deciziei CCR in cazul completurilor specializate de 3 judecatori de la Inalta Curte, potrivit unor surse din magistratura consultate de Ziare.com. Fostul lider PSD, Liviu Dragnea, nu ar beneficia de aceasta decizie. CCR a admis, miercuri, sesizarea privind conflictul dintre Parlament si Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) pe tema constituirii completurilor specializate in cazurile de coruptie, obiectie facuta de Florin Iordache. Judecatorii au constatat miercuri existenta unui conflict pana in ianuarie 2019, cand colegiul de conducere al ICCJ a decis infiintarea de completuri specializate.
MAI a descoperit ca Academia de Politie a mintit despre doctoratele controlate. Situatia e mult mai grava, Carmen Dan a schimbat rectorul Doar 82 de teze de doctorat de la Academia de Politie “Alexandru Ioan Cuza”, dintre care 61 peste pragul de alerta, au fost verificate, desi institutia de invatamant superior a prezentat conducerii Ministerului Afacerilor Interne si in spatiul public alte date. Institutia a transmis informatii potrivit carora au fost verificate 149 de teze de doctorat dintre care 55 ar fi fost peste pragul acceptat al coeficientilor de similitudine, a declarat, miercuri, purtatorul de cuvant al MAI, Monica Dajbog, cu prilejul prezentarii raportului Corpului de control al ministrului privind procesul de verificare a tezelor de doctorat din perioada 2011 – 2018. Concret, a aratat Monica Dajbog, din numarul total de 333 de teze de doctorat, 71 au fost verificate in perioada 2017 – 2018, conform procedurilor legale, inainte de sustinerea publica a lucrarilor, iar din celelalte 262 de teze din perioada 2011 – 2016 au fost verificate doar 82. Pentru 61 din cele 82 de teze verificate au fost constatate depasiri ale coeficientilor de similitudine admisi, respectiv coeficientul care se refera la procentul din text cu toate frazele similare descoperite de programul anti-plagiat in alte documente si coeficientul care determina procentul din text cu fragmente similare care depasesc 25 de cuvinte.”Desi au fost emise 61 de rapoarte, la Comisia de Etica si Deontologie Universitara a Academiei de Politie au fost trimise doar 58. De remarcat este si faptul ca in cazul celor 82 de teze verificate – 10 erau de fapt sub forma de rezumat, 14 au fost verificate doar partial din cauza limitei maxime setate pentru marimea unui document care poate fi verificat prin programul anti-plagiat, iar in cazul a sapte teze au fost generate rapoarte de similitudini si in anul 2016″, a precizat purtatorul de cuvant al MAI….O alta constatare a echipei Corpului de control a fost ca patru ofiteri din conducerea Academiei de Politie nu si-au depus propriile teze de doctorat la Comisia de Etica in scopul verificarii prin softul anti-plagiat, asa cum se decisese prin Hotararea Consiliului de Administratie al Academiei din 21 martie 2019. Integral:
Artistii s-au dus in Parlament, Breaz a chiulit. Din cauza Guvernului, toti managerii din cultura au ajuns infractori Actorul si regizorul Ion Caramitru, directorul Teatrului National din Bucuresti, a declarat miercuri, la audierea din Comisia pentru cultura din Camera Deputatilor, ca managerii tuturor institutiilor nationale de cultura aflate acum in criza financiara sunt “in culpa juridica, situatia in care am fost pusi de ministerul Culturii”, parere acceptata de majoritatea celor prezenti. Audierea managerilor institutiilor de cultura aflate in subordinea Ministerului Culturii si Identitatii Nationale, in legatura cu “pericolul subfinantarii principalelor institutii de cultura din Romania si pentru identificarea solutiilor de rezolvarea situatiei”, a avut loc miercuri, la pranz. Ministrul Valer-Daniel Breaz (foto) a confirmat prezenta, a spus presedintele Comisie, Gigel Stirbu, insa nu a ajuns….Directorul TNB si-a inceput expunerea: “Problema numarul 1 a fost la ‘Bunuri si servicii’. Am vazut declaratii continue din partea ministrului Culturii potrivit carora nu avem voie sa ne plangem pentru ca au crescut bugetele. Noi am primit 4 milioane in plus la cheltuieli de personal, de unde nu pot muta un leu la alt capitol, si 2 milioane mai putin la bunuri si cu 1 milion mai mult la venituri proprii. E un nonsens. Bugetul a devenit functional la mijlocul lunii mai, desi era normal sa fie in ianuarie. Asadar, am ramas cu totii datori la numeroase facturi obligatorii”.”Ministrul Breaz ne-a spus ieri ‘asteptati sfarsitul anului si poate se rezolva’. Ce sa se rezolve? Nu vom mai exista”.El a precizat ca din 850 de posturi necesare, TNB are 480 de posturi ocupate. “Am adus oameni din afara, 54, dintre care 39 sunt tehnicieni, iar ceilalti: palarier, cabinier si femei de serviciu”, a explicat el. Caramitru a subliniat ca, fiind adusi in aceasta situatie, toti managerii sunt “infractori”.”Am fost obligati, toti cei de aici. Si va atrag atentia ca acum, la nivelul bugetului pe care il avem si al cheltuielilor pe care le-am facut, si al datoriilor, noi, toti, suntem niste infractori. I-am spus si doamnei prim-ministru ieri. Ni s-a spus ca nu se aproba programul minimal fara mentiunea din josul paginii, care spune: mangerul a intocmit programul pe 2019 asigurand cheltuielile de intretinere si functionare a institutiei pe tot parcursul anului financiar. Pai, da. Noi suntem buni de plata. Avem, suntem in situatia ca, neplatind la timp, sa apara penalitati. Cine va plati? Domnul ministru al Finantelor ne-a spus: ‘Ati semnat?’. Am semnat, pentru ca a fost un mic santaj, ca altfel nu puteam sa functionam….Asa cum s-a exprimat si ieri, Caramitru a reiterat: “Corpul de control pentru ce vine? Pentru ca eu am ridicat problema bugetului? Am fost amenintat precum cu Inchizitia, am spus. Nu poate veni inainte sa ia in consideratie rapoartele Curtii de Conturi, care nu pot sa cred ca e sub nivelul Corpului de control din MCIN. Acum, TNB e sub controlul Curtii de Conturi pana la finalul lui iulie. An de an, de 14 ani, am trecut prin asta”.TNB e cel care poate raporta ca, din venituri proprii, realizeaza 20% din totalul cheltuielilor, ceea ce “este o cifra cosmica pentru Romania”, a mai spus Caramitru. “In 2018, am avut 707 de reprezentatii si am incasat 8 milioane de lei. In primul semestru al acestui an, avem 473 de reprezentatii si incasari de 6 milioane. Am putea sa depasim veniturile obligatorii pana la sfarsitul anului, dar nu putem face spectacolele. Am renuntat la 2 premiere”.Faptul ca s-a taiat bugetul de la Cultura a fost “politic”, a completat Caramitru. Integral: 
Daea vede peste tot preturi mai mici decat anul trecut, desi avem cea mai mare inflatie din UE Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a sustinut, marti seara, ca preturile produselor alimentare sunt in prezent mai mici in comparatie cu cele de anul trecut si a adaugat ca obiectivul sau, dar si al fermierilor, este de a face fata schimbarilor climatice in asa fel incat “sa producem cat mai mult si de buna calitate”….”Eu spun ca preturile pe care le vad astazi in comparatie cu preturile de ieri si cu cele de anul trecut sunt preturi mai mici si le urmaresc in fiecare zi. Urmaresc aceste situatii pe care le avem in tara, pe piata, la produsele agroalimentare. Preturile sunt mai mici peste tot”, a adaugat Daea. Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a declarat marti, la audierile din Comisiile reunite de buget din Parlament, ca anul trecut inflatia a ajuns la 5%, dar spre finalul anului a coborat la 3,5-3,4%. El a afirmat ca in prezent Romania are cel mai ridicat nivel al inflatiei din UE, dar pana la finalul anului pe primul loc va ajunge Ungaria. Romania a avut, in luna mai 2019, cea mai mare rata anuala a inflatiei dintre statele membre ale Uniunii Europene, cu un avans al preturilor de consum de 4,4%, acelasi cu cel inregistrat in luna aprilie, arata datele publicate de Oficiul European de Statistica (Eurostat). Comparativ cu aceeasi luna a anului trecut, in Romania, rata anuala a inflatiei a scazut de la 4,6% in luna mai 2018 pana la 4,4% in mai 2019. Conform datelor Institutului National de Statistica, in mai 2019, marfurile alimentare s-au scumpit cu 0,79% fata de aprilie si cu 4,6% raportat la decembrie 2018. Cartofii au continuat sa se scumpeasca in luna mai, pretul acestora urcand cu 17,33% comparativ cu aprilie, iar in topul scumpirilor s-au mai aflat citricele si alte fructe meridionale (plus 2,68%) si fructele proaspete (plus 2,49%) . Raportat la luna decembrie 2018, cel mai mult au crescut preturile la cartofi (plus 55,27%), alte legume si conserve din legume (plus 23,85%), citrice si alte fructe meridionale (plus 16,12%). Integral:
CCR se pronunță azi pe modificările la Codurile penale / Reducerea termenelor de prescripție i-ar putea ajuta pe Vâlcov, Udrea și ceilalți inculpați ale căror procese se rejudecă / Eliminarea probelor pe mandat de siguranță națională l-ar ajuta pe Dragnea în dosarul Tel Drum.
Procurorul general ii cheama la “confruntare” pe procurorii militari si DIICOT, in cazul dosarului 10 august: Cercetarile au cam stagnat Procurorul general interimar al Romaniei, Bogdan Licu, a declarat ca procurorii militari nu s-au consultat cu el in momentul in care au declinat la DIICOT ancheta in dosarul 10 august.”Cercetarile in acest caz au cam stagnat in ultima perioada, mi-as fi dorit un ritm mai accelerat”, explica Licu. “Nu am fost consultat inainte de decizia de declinare. Stiu ce stiti si dumneavoastra, s-au constituit doua dosare. Cred ca o sa fac o mica confruntare, dar nu procedurala. Sa ma lamuresc si eu ce s-a intamplat. Acum vad ca arunca unii pe altii…”, spune Bogdan Licu. Declaratiile au fost facute la sediul Reprezentantei Comisiei Europene in Romania, unde procurorul general s-a intalnit cu delegatia de specialisti care a venit in Romania in cadrul monitorizarii MCV. De ce treneaza ancheta? Procurorul general interimar arata ca, in urma acestei confrutari, spera sa fie doar consecinte pozitive: “Sincer sa fiu, cercetarile in dosarul 10 august au cam stagnat in ultima vreme.” Licu a vorbit cu procurorii militari pentru a vedea de ce treneaaza ancheta: “Au fost motive obiective si subiective pentru stagnare. Nu pot sa spun care sunt acestea.” Integral:
EXCLUSIV Zegrean, avertisment de FOC: PSD DISTRUGE Dosarul 10 AUGUST! Ce ascunde trecerea rechizitoriului la DIICOT ….”Eu v-am avertizat chiar după violențele din Piața Victoriei că Dosarul 10 August va avea soarta marilor dosare postdecembriste, mă refer la cel al Revoluției, firește, și la cel vizând Mineriada, dosare tărăgănate și închise în mod premeditat, de-a lungul timpului, tocmai pentru a-i face scăpați pe cei responsabili de sângele vărsat. Exact asta se încearcă acum, cu Dosarul 10 August, prin azvârlirea acestuia în ograda DIICOT, care, aflăm din comunicatul Ministerului Public, îi va ancheta pe organizatori și pe participanții la mitingul din 10 August, și nu pe jandarmii care i-au umplut cu gaze și care i-au izbit animalic cu bocancii și pulanele. Ce mizerie ordinară, dom’le! Ce abjecție! Adică Jandarmeria săvârșește violențe de neconceput asupra propulației pașnice – fapt soldat cu sute de victime, măcelul scandalizând Uniunea Europeană și fiind văzut de toată lumea, grație numeroaselor înregistrări video –, iar DIICOT îi anchetează pe protestatari pentru că ar fi tulburat, vezi Doamne, ordinea constituțională. Vă dați seama câtă mizerie băltește în spatele acestei afaceri? În realitate, puterea PSD-ALDE se teme că ancheta va ajunge la nume grele din Guvern și face totul pentru a distruge Dosarul 10 August. Integral:
Cand vedem raportul GRECO? Oamenii lui Birchall l-au tradus. Dancila va decide cand si daca il publica Ministrul Justitiei, Ana Birchall, a inaintat Guvernului recomandarea de a transmite GRECO decizia de autorizare a publicarii rapoartelor privind Romania, urmand ca Executivul sa ia in discutie subiectul la urmatoarele sedinte. Ziare.com a intrebat, marti, atat GRECO, cat si Guvernul Romaniei si pe ministrul Justitiei care este stadiul publicarii documentelor. GRECO a transmis ca nu a primit inca autorizarea publicarii rapoartelor – asa cum e procedura – de la autoritatile romane.Am aflat insa de la ministrul Justitiei ca documentele au fost traduse, iar procedura urmeaza pasii necesari: recomandarea pentru autorizarea publicarii ajunge pe masa Guvernului, iar apoi, de comun acord cu GRECO, este stabilita ziua publicarii. Amintim si ca, marti, o delegatie a Comisiei Europene a venit la Bucuresti, pentru o misiune de evaluare din cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV).”A fost o intalnire bazata pe onestitate, pe transparenta. Ne-am ascultat fiecare si eu cred ca e un foarte bun inceput, pana la urma, obiectivul principal al Romaniei este ridicarea MCV-ului si acest obiectiv atat de important pentru Romania. Sper eu sa poata fi realizat cat de curand posibil. Si nu depinde decat de noi acest lucru”,
Vicepreședintele CSM, după discuția cu delegația MCV: Am transmis că sunt controverse în privința Secției de anchetare a magistraților Vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), procurorul Nicolae Solomon, spune că i-a informat pe experții pentru MCV aflați la București despre controversele în jurul secției de anchetare a magistraților. Solomon se află printre cei șapte membri ai CSM care au boicotat ultimele ședințe ale Consiliului în care Adina Florea urma să fie validată în funcția de șef al secției speciale de anchetare a magistraților. “Mi-am spus opinia în secția pentru procurori, avem rezerve în privința Secției (de anchetare a magistraților – n.r.), că sunt multe controverse în jurul ei și am prezentat faptele”, a spus vicepreședintele CSM, Nicolae Solomon, după întâlnirea cu delegația MCV, la sediul reprezentanței Comisiei Europene în România. Nicolae Solomon se află printre cei șapte membri ai CSM care au boicotat ultimele ședințe ale Consiliului Superior al Magistraturii, în care Adina Florea urma să fie validată în funcția de șef al secției speciale de anchetare a magistraților. Următoarea ședință a plenului CSM este programată pentru marți, pe ordinea de zi aflându-se din nou numirea Adinei Florea la șefia secției speciale. Vicepreședintele CSM, Nicolae Solomon, a declarat că nu se va prezenta nici la plenul de miercuri, de data aceasta pentru că se va afla la Sinaia la o conferință, alături de ministrul Justiției, adăugând că singura soluție pentru a fi rezolvat blocajul creat în Consiliu este dialogul între membri. “Nu am de unde să știu chestiunea asta (dacă va fi întrunit cvorum miercuri, n.r.). Cvorumul este verificat de doamna președinte și de secretarul general. De vreme ce ni s-a trimis o invitație, eu sper să fie cvorum. În privința mea, eu am precizat că nu voi participa, pentru că sunt la o conferință la Sinaia cu procurorii și cu ministrul Justiției”, a declarat vicepreședintele CSM, Nicolae Solomon. Savonea, după discuția cu experții europeni: Am prezentat opinii necesare independenței justiției, vă asigur. Președintele CSM, Lia Savonea, a spus, la rândul său, că a prezentat delegației opiniile Consiliului “necesare consolidării independenței justiției”. Integral:
Noul Cod electoral: Sectii de vot deschise pana la 24:00 si in tara. Exit-poll-urile anuntate doar dupa miezul noptii Comisia Juridica a Camerei Deputatilor a adoptat, marti, raportul asupra proiectului pentru modificarea unor acte normative privind votul in strainatate la alegerile prezidentiale, acesta urmand sa fie dezbatut si votat in sedinta de plen de miercuri. S-au inregistrat 12 voturi pentru si 10 abtineri. Deputatii din Comisia Juridica au introdus mai multe amendamente, unele la solicitarea Autoritatii Electorale Permanente. Astfel, este interzisa prezentarea sondajelor realizate la iesirea de la urne, inainte de ora 24:00, ora Romaniei, a zilei alegerilor. Un alt amendament introdus la propunerea USR si PNL se refera la faptul ca listele electorale suplimentare din strainatate se fac si in format pe hartie, in cazul existentei unor disfunctionalitati. “Listele electorale suplimentare din strainatate generate in format electronic in mod automat, pe baza datelor inregistrate in Sistemul informatic de monitorizare a prezentei la vot si de prevenire a votului ilegal. In situatia disfunctionalitatii sistemului informatic de monitorizare a prezentei la vot si de prevenire a votului ilegal, listele electorale suplimentare se introduc pe format de hartie si cuprind pentru numele, codul numeric personal si semnatura alegatorului”, prevede textul adoptat. Conform celor adoptate, “incepand cu data de 1 aprilie a anului in care au loc alegeri pentru presedintele Romaniei, la termen, si pana la data expirarii a cel mult 15 zile de la data inceperii perioadei electorale, alegatorul care doreste sa voteze in strainatate la alegerile pentru presedintele Romaniei se poate inregistra in registrul electoral ca alegator in strainatate prin intermediul unui formular online aflat pe site-ul AEP, in care va inscrie numele, prenumele, codul numeric personal, localitatea si statul unde opteaza sa voteze, la care anexeaza copia scanata sau fotografia actului de identitate”. Pentru a vota prin corespondenta, alegatorul cu domiciliul sau resedinta in strainatate trebuie sa se inregistreze ca alegator prin corespondenta, alegatorii sunt inscrisi in listele electorale permanente din strainatate, listele se intocmesc de AEP in format electronic si sunt puse la dispozitia Biroului electoral pentru sectiile de votare din strainatate – se mentioneaza in articolul 8 al legii, in forma stabilita de parlamentarii comisiei. Numarul membrilor Biroului electoral, daca este insuficient, poate fi suplimentat cu personalul ambasadei sau cu romani cu domiciliul in strainatate. In diaspora votul se desfasoara pe parcursul a trei zile – vineri, sambata si duminica. Integral:
Isarescu: Sa aducem aurul sa il vada toata lumea, dupa care trebuie dus inapoi Un posibil impact al aducerii in tara a rezervei de aur a Romaniei ar fi cresterea costurilor cu care tara se imprumuta, a declarat marti guvernatorul Bancii Nationale, Mugur Isarescu, la audierile din comisiile pentru Buget din Camera Deputatilor si Senat.”Banca Nationala a Romaniei a spus in mod clar ca nu are nicio obiectie cu aducerea aurului in tara pentru verificare, pentru ca s-a creat o mare problema de credibilitate. Sunt trei ani de zile in care sistematic si intr-un mod iresponsabil s-a spus ca nu exista acest aur, ca a disparut, ca a fost vandut, ca a intrat in operatiuni, si mai rau decat atat, ca nu l-am folosit pentru a obtine venituri. Or, rezerva de aceea este rezerva. Nu este investitie. Rezerva este ceva ce pui de o parte pentru situatii deosebite. Obiectivul rezervei internationale, fie ca este de aur sau valutara, este sa-ti dea credibilitate si sa reduca costurile cu care tara respectiva s-ar imprumuta. Deci un posibil impact ar fi cresterea costurilor”, a spus Mugur Isarescu. Guvernatorul BNR a sustinut ca ar fi in favoarea aducerii in tara a aurului pentru a-i convinge de existenta lui pe cei sceptici. “Personal m-am exprimat public si nu pot sa spun altceva in fata dumneavoastra. Eu as vota in Consiliul de Administratie daca s-ar ridica problema aceasta. Sa-l aducem, sa-l vada toata lumea, inclusiv aceste cateva persoane care ne toaca de dimineata pana seara cu aberatiile pe care le-am spus, dupa care trebuie dus inapoi acolo sau arhivat, pentru ca, altfel, in tara nu o sa aducem fiecare investitor strain sa-l bagam in tezaur si sa spunem acesta este aurul”, a afirmat Isarescu.
Bugetul Romaniei a inregistrat pana acum cel mai mare deficit din ultimii 8 ani
Acuzațiile unui deputat: cum încearcă Teodorovici să “mituiască” o parte din români pentru a-l vota la prezidențiale Deputatul USR Silviu Dehelean îi face o radiografie dură prezidențiabilului Eugen Orlando Teodorovici care își face “campanie cu pomeni fiscale printre necinstiţi pe banii cetăţenilor oneşti”. Astfel, parlamentarul subliniază că ministrul Finanțelor “este acum garantul uneia dintre cele mai mari haiducii financiare din ultimele decenii”, PSD-istul încercând “să ofere amnistii fiscale pentru rău-platinicii care i-ar putea deveni votanţi”….Nu a surprins pe nimeni că, simţindu-se în campanie electorală precoce, domnul Teodorovici a promis o serie de facilităţi fiscale pentru companiile rău-platnice. Bineînţeles că gândurile domnului ministru de Finanţe s-au îndreptat către cei care se eschivează de la plata obligaţiilor fiscale, şi nu către cetăţenii oneşti. Căci cetăţenii oneşti nu l-ar lua niciodată în calcul pe domnul Teodorovici ca posibilă opţiune electorală, în timp ce evazioniştii l-ar putea trata ca pe un partener aflat la guvernare. În fond, şi domnul ministru de Finanţe întâmpină serioase dificultăţi atunci când trebuie să îşi justifice veniturile şi cheltuielile. Integral:
Audierile in cazul Muzeului Antipa, amanate pentru ca ministrul Breaz nu s-a mai dus: “E cea mai mare criza din 1942” Audierile care trebuiau sa aiba loc marti in Comisia de Cultura din Camera Deputatilor au fost amanate pentru ca ministrul Daniel Breaz, desi confirmase participarea, nu a mai venit. Audierea fusese ceruta de deputatul USR Iulian Bulai, pentru a fi lamurita situatia Muzeului Antipa, Guvernul dorind ca pe jumatate din curte sa fie construit Muzeul Holocaustului. Breaz confirmase joia trecuta, la solicitarea Ziare.com, participarea, insa Viorica Dancila a decis luni sa cheme la Guvern reprezentantii institutiilor culturale afectate de taierile bugetare, asa ca ministrul a trebuit sa ramana la Palatul Victoria….Cu toate acestea, au venit la Parlament managerul Muzeului Antipa Luis Ovidiu Popa si directorul Institutului National pentru Studierea Holocaustului din Romania “Elie Wiesel”, Alexandru Florian. Deputatul PSD Beatrice Tudor a propus insa ca audierile sa se amane cu o saptamana pentru ca la o astfel de sedinta trebuie sa participe si ministrul Culturii, iar propunerea a fost votata. Luis Ovidiu Popa le-a spus jurnalistilor ca spera ca astazi sa aiba loc un dialog constructiv, mai ales ca, dupa o discutie pe care a avut-o la sfarsitul saptamanii cu Daniel Breaz, crede ca l-a convins sa nu distruga Muzeul Antipa.”Vineri am avut o discutie cu ministrul Culturii, in care i-am expus punctul nostru de vedere. Dumnealui a parut sa inteleaga si speram ca astazi, aici vom avea pozitii intr-un fel convergente. Mi se pare normal ca Ministerul Culturii sa sustina o institutie din subordine. Mi s-ar parea anormal sa sustina sa se dezmembreze. In istoria muzeului, aceasta este cea mai serioasa criza privind imobilul. A mai existat o problema in 1942, cand s-a dorit demolarea muzeului si construirea in loc a Ministerului de Finante. Pe vremea aceea, sef al Guvernului si ministru al Culturii era Ion Antonescu. Imobilul acesta este cel mai vechi din Piata Victoriei. Este singurul care supravietuieste din acea perioada. Faptul ca nimeni nu are niciun fel de intrebari, ma refer la cei pe care i-am auzit eu, care in general sunt din zona politica pe mine ma uimeste cumva”, a declarat managerul muzeului Antipa, Luis Ovidiu Popa, citat de
O delegatie MCV vine marti in Romania pentru a evalua situatia Justitiei O delegatie a Comisiei Europene vine marti, la Bucuresti, pentru o misiune de evaluare din cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV). Oficialii se vor intalni cu ministrul Justitiei, Ana Birchall, intre orele 10:00 si 11:45,
Ana Birchall cere sa fie luati inapoi banii de la infractori: Recuperarea fiecarui leu furat statului roman sa fie o prioritate Recuperarea prejudiciilor si a produsului infractiunii reprezinta o prioritate pentru agenda publica, a declarat ministrul Justitiei, Ana Birchall, la o conferinta organizata in cadrul unui proiect implementat de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (PICCJ), in parteneriat cu Agentia Nationala de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI), din cadrul Ministerului Justitiei. Este vorba de proiectul “Consolidarea si eficientizarea sistemului national de recuperare a creantelor provenite din infractiuni“. In prima zi de dezbateri, au mai fost prezenti procurorul general interimar al Romaniei, Bogdan Licu, vicepresedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Nicolae Solomon, si Florin Deac, membru al CSM. Problema recuperarii prejudiciilor este intens discutata in ultimii ani, dupa ce statul a reusit sa recupereze sume mici in marile dosare de coruptie, cum sunt cazurile privatizarii ICA – Dan Voiculescu, Rompetrol – Dinu Patriciu, Hidroelectrica – Codrut Seres, sau cazurile devalizarii RAFO – Marian Iancu si Ovidiu Tender. Integral:
Tel Drum a primit doua noi contracte de la CJ Teleorman: 31 de milioane lei pentru asfaltarea a 20 de kilometri Societatea Tel Drum, aflata in insolventa si judecata pentru fraude europene, a castigat, pe 26 iunie, doua contracte de la Consiliul Judetean Teleorman. Obiectul acestora: lucrari constructii de drumuri. Valoarea totala a contractelor de achiziti publice: 31 de millioane de lei. Patru contracte in cazul unor lucrari publice demarate de CJ Teleorman au fost castigate in acest an de societatea Tel Drum. Cel mai recent, in luna mai Tel Drum a semnat un contract de 13 milioane de lei pentru modernizarea DJ 612 Calinesti (DJ 703) – Antonesti km 48+080 – 55+594 (7,514 km). Primul contract: Potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP), CJ Teleroman a atribuit pe 26 iunie firmei Tel Drum lucrarile privind “Modernizarea DJ 612, Botoroaga (DJ 503) – Frasinet (DJ 506), km 19+778 – km 32+100 (12,322 km) “. Tipul procedurii: Licitatie deschisa. 



Nicusor Dan anunta o noua victorie in instanta: A salvat “gradinile Versailles ale Bucurestiului” Tribunalul Bucuresti a anulat decizia de mediu pentru proiectul imobiliar din Kiseleff 45, acesta fiind procesul cu numarul 163 castigat de Asociatia Salvati Bucurestiul, anunta Nicusor Dan. Hotararea nu este insa definitiva si poate fi atacata cu recurs, conform unui comunicat de presa remis luni Ziare.com. Este vorba despre gradina de 1,1 hectare amplasata in Soseaua Kiseleff 45, cunoscuta drept “gradinile Versailles ale Bucurestiului”. Potrivit comunicatului, proprietarii terenului au obtinut mai multe acte pentru a construi un complex de locuinte:- in 2014 un PUD de la Consiliul General al Municipiului Bucuresti- in 2014 o decizie de mediu de la Agentia pentru Protectia Mediului- in 2017 o autorizatie de construire de la Primarul Municipiului Bucuresti. “La inceputul anului proprietarii au defrisat in mod ilegal, fara niciun act, vegetatia din gradina. Printr-o decizie pronuntata la sfarsitul anului trecut in dosarul 879/3/2015*, Curtea de Apel Bucuresi a anulat PUD-ul. Litigiul a fost initiat de Primarul Sectorului 1. Asociatia Salvati Bucurestiul a intervenit in interesul primarului Sectorului 1. Curtea de Apel a constatat ca terenul este incadrat ca spatiu verde si nu isi poate schimba destinatia. Prin sentinta pronuntata vineri in dosarul 27906/3/2015, Tribunalul Bucuresti a anulat decizia de mediu. Litigiul a fost initiat de Asociatia Salvati Bucurestiul”, se mai arata in document. In plus, Asociatia Salvati Bucurestiul precizeaza ca a facut o plangere prealabila prin care ii cere primarului Gabriela Firea sa revoce autorizatia de construire pentru complexul imobiliar, insa edilul nu a facut acest lucru, asa ca asociatia va solicita instantei sa anuleze autorizatia. Integral:
FOTO
Cum ne-ar putea afecta, economic vorbind,
Importurile de energie au crescut cu 80% la inceputul anului, iar exporturile s-au injumatatit. Se vede lipsa investitiilor Romania a importat cu 80% mai multa electricitate in primele trei luni ale acestui an, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. Exporturile, in schimb, au scazut la mai putin de jumatate. Cel mai recent raport de monitorizare a pietei de energie electrica, realizat de Autoritatea Nationala de Reglementare in Energiei (ANRE), arata ca in primele 3 luni ale anului trecut, Romania importase doar 0,63 TWh. In perioada ianuarie-martie din 2018, in schimb, importurile crescusera cu 80%, ajungand la 1.13 TWh. In acelasi timp, exporturile de energie electrica ale tarii noastre au scazut considerabil. Mai exact, daca in primele 3 luni ale anului trecut tara noastra exportase 1,83 TWh, in perioada ianuarie – martie 2019, cantitatea de energie exportata n-a mai depasit 0,86 Twh. Pentru mai multe informatii, puteti citi integral raportul ANRE:…La baza acestui deficit comercial pe piata energiei electrice ar putea sta mai multi factori. Printre ei, faptul ca iarna trecuta a fost mai friguroasa decat precedentele si in consecinta nevoia de energie a fost mai mare. Iar producatorii interni n-au reusit intotdeauna sa livreze la capacitate mare. Spre exemplu, Hidroelectrica (societate care livreaza cam un sfert din productia de energie a tarii) a intrat in iarna cu rezerve scazute de apa, iar asta inseamna ca n-a produs energie la potential maxim. Eolienele (care dau cam 15% din productia de energie electrica a Romaniei) au functionat asa cum trebuie doar cand a batut vantul si n-a fost prea ger. La randul lor, panourile fotovoltaice (responsabile pentru 10% din productia de energie) au produs suficient doar cand vremea a fost buna. Termocentalele pe carbune au dus greul, dar si ele au avut probleme. Unele au inregistrat defectiuni, iar CE Oltenia a avut si o greva de o saptamana. In baza unei politici promovate de ministrul Energiei, Anton Anton, tara noastra a incercat sa produca energie electrica pe baza de gaz. Se pare, insa, ca n-a reusit sa satisfaca nevoia interna.
Dancila a ajuns la carma si la mana PSD, cu painea si cutitul pregatite pentru alegeri PSD/ALDE profita de toate parghiile guvernarii si isi aranjeaza convenabil terenul pentru urmatoarele alegeri, recompensand si fidelizandu-si primarii si acordand cate o compensatie ici, un premiu de consolare, colo. Cu referendumul validat de CCR, Iohannis, dar si Opozitia, sunt asteptati sa isi duca pana la capat angajamentul luat: “depesedizarea” si reforma statului….Cum insa de la reusita referendumului si pana la aceasta validare formala de catre CCR a trecut o luna, planul de bataie de la Cotroceni nu pare a fi conturat concret. Discursul nu mai poate ramane in registrul indicarii vinovatilor pentru starea de fapt si nici a aruncarii responsabilitatii in carca aceluiasi Parlament, care a dus la starea de fapt negativa in care referendumul pentru justitie a fost o necesitate. Cetatenii au incredintat deja presedintelui – si Opozitiei PNL + USR PLUS – mandatul de a igieniza decizia politica, astfel incat aceasta sa nu contravina independentei justitiei si normelor statului de drept. Mingea, asadar, nu mai e la electorat, chiar daca urmeaza trei noi runde de alegeri. Pana atunci, potrivit intelegerii din 26 mai, Klaus Iohannis si Opozitia legitima trebuie sa livreze ceva electoratului. Asa a fost invoiala, iar argumentul ca in 26 mai au fost alegeri europene care nici nu aveau cum sa schimbe soarta politicii interne nu tine, tocmai pentru ca europenele au fost trase in sus, la nivel de promisiune, de referendumul pentru justitie. Se semneaza acorduri pentru tara, se pune pe tava un pact national, se fac apeluri pentru ca societatea civila sa sprijine noul proiect de tara. Dupa pactul de la Cotroceni, boicotat de PSD si nesemnat de PLUS atunci, pentru ca nu e partid parlamentar, a venit randul Aliantei 2020 sa propuna proiectul “Romania Unita”, un acord de colaborare pentru pregatirea unei guvernari responsabile pentru Romania in 2020. Dupa esecul anticipat si inscris practic in motiunea de cenzura impotriva Guvernului Dancila, un fel de motiune cu instructiuni de auto-detonare, un plan de guvernare concret, cu masuri de redresare si de recuperare institutionala, s-ar fi inscris mai degraba pe asteptarile electoratului decat o scrisoare deschisa ambitioasa ca miza, dar care angajeaza prea putin….Or, in clipa de fata, electoratului care a dat totul – asta inseamna votul – i se mai cere de doua ori totul – votul la prezidentiale si legislative – fara a i se da nimic in schimb: nici o motiune realista, nici un plan concret de restaurare a starii de normalitate institutionala. In vreme ce Opozitia anti-PSD, si folosesc aceasta formula pentru a separa ProRomania lui Victor Ponta, definita electoral mai degraba anti-Dragnea, dar acum dorind tandem cu PSD la prezidentiale, inca nu s-a pus de acord asupra unui pact pe care sa il completeze apoi cu masuri concrete de guvernare alternativa, Viorica Dancila se ocupa de mai-binele baronilor PSD si de fidelizarea primarilor. Integral:
Pleșoianu, marea surpriză la primul congres PSD în epoca post-Dragnea. Mult arțag față de ”haștag”, plus obsesia pentru apă și canal. Dăncilă, liderul fără priză la partid Apa și canalul au reprezentat firul roșu al majorității discursurilor de la congresul PSD, un congres al presupusei ”înnoiri și deschideri” după condamnarea lui Liviu Dragnea. Discursuri de anii 90, cu teme dragi baronilor locali ori aripii radicalizate din partid. Nimic despre noile tendințe sociale, nici un cuvânt despre digitalizare. Plus momentele de umor involuntar care riscă să transforme PSD dintr-un partid de temut într-un continuu furnizor de cancan politic. Noii lideri ai PSD, Viorica Dăncilă, Eugen Teodorovici, Mihai Fifor, au avut discursuri moderate din punct de vedere ideologic, fără stridențele anti-occidentale și anti-justiție obișnuite înaintea alegerilor europarlamentare. De remarcat performanța lui Liviu Pleșoianu, candidatul promovat intens de Antena 3 și de Sputnik, organul oficial al propagandei ruse. Cu un mesaj dur anti-justiție, referiri dese la Liviu Dragnea și atacuri la pactizarea Vioricăi Dăncilă cu ”statul paralel”, Pleșoianu a ieșit pe locul doi în cursa pentru șefia partidului, surclasându-i pe Șerban Nicolae și Ecaterina Andronescu (clasament oficial: Dăncilă – 2828 voturi, Pleșoianu 715, Șerban Nicolae 375, Ecaterina Andronescu – 50)….Discursurile celor patru candidați la șefia partidului (Viorica Dăncilă, Ecaterina Andronescu, Șerban Nicolae și Liviu Pleșoianu) au fost calpe, lipsite de idei noi, deconectate de la marile schimbări din societate. Aceleași promisiuni de investiții în sistemele de apă, canalizare și spitale, programul de guvernare, analiza greșelilor de la europarlamentare. Viorica Dăncilă a insistat pe reconectarea partidului cu partenerii externi și pe unitatea partidului. Ecaterina Andronescu a jucat cartea apropierii de baza partidului și a reproșat lipsa infrastructurii care să explice PSD căile nevăzute ale online-ului. Șerban Nicolae a propus un discurs revanșard în fața insultelor din campanie și celebrarea în 2020 a Tratatului de la Trianon, care pentru Ungaria e doliu național. În fine, Liviu Pleșoianu a însuflețit sala cu discursul anti-”statul paralel”, anti-DNA, anti-servicii secrete și pro-Dragnea.Niciunul dintre cei patru candidați la șefia partidului nu a însuflețit sala, cu excepția câtorva momente din speech-ul lui Pleșoianu (cadidat care, pentru efectul dramatic, a venit îmbrăcat într-o cămașă neagră). Viorica Dăncilă are zero priză la membrii de partid, cum doar Mircea Geoană a mai avut în istoria PSD. Dăncilă e un lider artificial, lipsit de orice abilitate oratorică, Momentele cu iz naționalist au fost singurele care au ridicat tensiunea în Sala Palatului: imnul și doina de jale ”Nu plânge Românie” cântate de un copil în straie populare, plus câteva bucăți din discursurile lui Liviu Pleșoianu, Șerban Nicolae, Codrin Ștefănescu și Felix Stroe. Integral:
”Perlele” de la congresul PSD. Cele mai trăsnite declarații ale candidaților social-democrați Discursurile candidaților la cele trei funcții de conducere din PSD au stârnit deseori amuzament printre participanții la congresul de sâmbătă al partidului, desfășurat la Sala Palatului. De la Viorica Dăncilă la Eugen Teodorovici, de la Ecaterina Andronescu la Codrin Ștefănescu – candidații s-au întrecut în declarații care s-au vrut dramatice, dar au sfârșit prin a provoca râsul în sala de ședințe sau în spațiul public. Colecția ”perlelor” din discursurile candidaților: Viorica Dăncilă (candidat victorios la funcția de președinte PSD): De când sunt membru al PSD am pornit alături de colegele şi colegii mei de la lipit afişe, de la consilier local, consilier judeţean, membru al Parlamentului European şi, prin voia dumneavoastră, prim-ministru al României; În calitate de prim-ministru mă angajez în fața dumneavoastră că vom face o autostradă cap-coadă. Am demarat deja analiza pentru a vedea exact care este proiectul cel mai bine pliat pe așteptările românilor. Noi suntem pregătiți să finanțăm acest proiect de la bugetul de stat. Șerban Nicolae (candidat la funcția de președinte PSD): PSD e un partid de oameni cinstiţi, de partid de oameni care trăiesc din muncă cinstită…Ecaterina Andronescu, candidat la funcția de președinte: Tehnologia, tehnologia de multe ori pe căi nevăzute, transmite spre populaţie mesaje false, care nu au nimic cu realitatea, de aceea eu cred că noi trebuie să ne realizăm această infrastructură tehnologică; Aceste căi nevăzute ale online-ului trebuie să ne preocupe după părerea mea ca în mai mare măsură pentru că ele au făcut indiferenţa în aceste alegeri pe care le-am pierdut cu toată amărăciunea noastră, trebuie să recunoaştem acest lucru….Codrin Ștefănescu, candidat la funcția de secretar general: La botezul copilașului meu foarte mulți colegi de-aici din sală a trebuit să-și întrebe avocații dacă au voie să participe, sa stea unul lângă altul; Am văzut primari PSD care la ședințe de partid în loc să spună ”onorată asistență” spuneau ”onorată instanță”. Integral:
Ciudata afacere Eximbank-Banca Românească Achiziția băncii comerciale cu capital grecesc numită Banca Românească de către banca de stat Eximbank are o serie de elemente de-a dreptul ciudate. În pofida declarațiilor triumfaliste ale ministrului finanțelor și ale președintelui executiv al Eximbank, achiziția ridică multe semne de întrebare. Ministrul finanțelor a vorbit, cu ocazia tranzacției, despre aportul pe care îl va avea noua bancă la susținerea creșterii economice. Nu s-a lăsat mai prejos nici președintele executiv al Eximbank care s-a arătat încântat de preluarea Băncii Românești. Dincolo de declarații, tranzacția are câteva teme controversate. Prima dintre ele este chiar logica demersului. Eximbank este dintotdeauna o bancă mai specială. În sensul că nu este o bancă comercială, ci una cu capital de stat sută la sută care are, în acest moment, rolul de a finanța cu precădere exporturile companiilor românești. O astfel de societate bancară este extrem de importantă pentru economia românească pentru că finanțarea exporturilor se face prin metode și instrumente speciale. În contextul economic delicat în care se află schimburile comerciale românești, în sensul că există un deficit de balanță comercială în creștere, o bancă de stat dedicată exporturilor era importantă. Ba chiar, ar fi fost nevoie ca rolul și capitalul Eximbank să crească. Prin achiziția Băncii Românești, Eximbank nu își consolidează afacerea de finanțare a exporturilor, ci dimpotrivă își schimbă complet modelul de business. Adică, din bancă specializată pe tranzacții comerciale va deveni bancă comercială. Eximbank lucrează acum exclusiv cu companii. Prin preluarea fostei bănci grecești intră pe segmentul de retail. Un câmp de luptă complet necunoscut pentru Eximbank și în care competiția este dură, jucătorii sunt maturi, iar piața este consolidată. Din acest punct de vedere, Eximbank este ca și cum s-ar arunca în gol, în necunoscut și se laudă făcând acest gest. Era mult mai logic ca achiziția Băncii Românești să fie făcută de CEC Bank. Această bancă de stat este deja consolidată pe piața de retail, se luptă cu cei care domină piața și are o poziție bună pe piața bancară. Eximbank, în schimb, pornește de la zero, ceea ce nu este deloc simplu într-o piață care se confruntă deja cu multe provocări. Singura logică a tranzacției Eximbank-Banca Românească poate fi dorința statului de a mai avea o societate bancară care contează pe piață. Dacă și în cât timp va reuși rămâne de văzut. Conform, Eximbank, cumpărarea băncii grecești va aduce societatea cu capital de stat în top 10 al băncilor românești cu o cotă de piață de 3%. Să fim serioși. Noua cotă de piață este insignifiantă. Priviți doar de câte eforturi și de cât timp a fost nevoie ca Banca Transilvania sau CEC Bank să își crească nivelul cotei de piață. Eximbank nu are deocamdată nimic din ceea ce i-ar putea aduce expansiunea. Nici sucursale sau filiale, nici specialiști, nici marketing îndreptat către clienții persoane fizice. Se va putea spune că se va prelua infrastructura Băncii Românești, dar acesta nu este un argument. Banca Românească nu a reușit să se impună pe piața locală. Din acest motiv s-a aflat de câțiva ani la vânzare. Achiziția a fost tatonată de Banca Transilvania care până la urmă s-a orientat către Bancpost. Acționarii greci s-au înțeles să vândă către OTP Bank, prezentă în România, dar, într-o decizie fără precedent, Banca Națională a respins tranzacția. Motivele nu au fost făcute publice, însă dintr-odată Banca Românească a redevenit de vânzare. Tot ciudată este valoarea tranzacției, care ajunge conform mass-media la aproximativ 430 milioane de euro. Va fi interesant de văzut dacă inspectorii Curții de Conturi, cunoscuți pentru obtuzitatea lor, vor considera că prețul plătit a fost corect. Integral:
Plantaţii de kiwi şi banane, în Oltenia. 


