Buna dimineata intr-o zi de luni, 5 august! ANM a actualizat prognoza meteo pentru 5 august 2019. Vremea va fi mohorâtă în majoritatea regiunilor, iar temperaturile se vor apropia de 30 de grade în mai multe zone. Ploile vor continua să cadă în special în zonele de deal și de munte, informează meteorologii. Se menține posibilitatea emiterii unor noi coduri de furtună, avertizări de tip now-casting. Se vor semnala ploi însoțite de desărcări electrice în special în Transilvania, Bucovina și nordul Munteniei. Temperaturile vor fi cuprinse, pe timpul zilei, între 22 și 29 de grade Celsius, la nivel național. Ploile își vor face apariția în special după amiaza. Bucuresti: vor fi 28 de grade Celsius la umbră, mâine. Minima zilei va fi atinsă după o2:00 dimineața și va fi de 14 grade Celsius. Cerul va fi acoperit de nori mai toată ziua.
Mihai Sora: Dragi prieteni, am mai scris aici despre documentarele realizate de tinerii jurnaliști de la Passport Productions. Luați-vă câteva minute, vă rog, din timpul vacanței și urmăriți investigațiile lor pe Belina, „insula comorilor“. Ascultați mărturiile oamenilor locului, priviți imaginile și veți înțelege cum o bucată a României care ar fi trebuit să rămână arie protejată a fost samavolnic luată în posesie, deformată, sluțită, îngrădită cu diguri, plase și garduri, pentru uzul personal al unor mafioți. Mai răbdați? https://www.youtube.com/watch?v=vTQf03kzon8&fbclid=IwAR2AGR80nNISAn0XgJsNPD2sHhPtdMlr_hc4v5_ExWcc-Refk6KJ3uBxcZk Dumnezeu să odihnească sufletele nevinovate ale copilelor Luiza și Alexandra. Voi, oamenii cinstiți și vrednici ai țării acesteia, atâția câți ați mai rămas, mai răbdați? Sursa: https://www.facebook.com
Legături periculoase la Caracal. „Poliția era cu ei, erau mereu prin oraș cu ei la cafenele, la proțapuri” Cazul Caracal scoate la iveală o întreagă rețea de legături periculoase țesute, de-a lungul anilor, între oameni de afaceri controversați din Olt și cei care ar fi trebuit să vegheze la aplicarea legii. Polițiștii care au căutat-o pe Alexandra Măceșanu, declarată acum victima unui omor calificat, au cerut mandate de percheziție plecând de la informații furnizate de un patron de firmă de pază, potrivit Libertatea. Acesta i-a trimis în casele locotenenților liderului unei grupări locale proaspăt intrate în colimatorul procurorilor pentru cămătărie și șantaj. În dosarul pe care procurorii din Olt l-au deschis pe numele celui din urmă, martorii audiați vorbesc despre legăturile acestuia cu șefii, demiși acum, ai Poliției Caracal….. Remus Rădoi: Din ceea ce reieșea din acest ultim dosar, aveau legături strânse cu poliția sau cel puțin comunicau foarte des. De aici se ridică și întrebarea: de unde comunicarea? Susține că l-a sprijinit pe comisarul Alexe să obțină mărturiile victimelor rivalului său, Nicolae Oacă, plasat de trei luni sub control judiciar. Reporter: Cât de grav e ce se întâmplă aici? Martor: Foarte grav ce se întâmplă în Olt, mai ales aici în Caracal. Martor: Din câte am văzut, cercul lor este foarte restrâns, au prieteni peste tot, și în poliție, procurori, judecători. Din punctul meu de vedere te temi să ieși din oraș cu prietenii, cu soția, ei sunt mereu în oraș, la baruri, cu prietenii. Ne este teamă de ei. Martor: Nu am făcut nicio plângere la poliție, pentru că poliția era cu ei, erau mereu prin oraș cu ei la cafenele, la proțapuri. Nicolae Oacă a acceptat și el să discute cu Digi24. Spune că e nevinovat și că nu înțelege cum a ajuns să fie cercetat pentru cămătărie. Reporter: Există o rivalitate între dvs? Nicolae Oacă, om de afaceri: Da, din partea mea nu este, văd că din partea lui continuă. Eu sunt acuzat acuma într-un dosar de cămătărie, în care el a adus, după cum spune, 40 de martori. Și acuma e supărat că nu am fost arestat. Păi s-a dovedit că au fost minciuni. Reporter: Le-ați dat bani acestor oameni? Nicolae Oacă: Da, le-am dat bani, dar cu împrumut, nu cu dobândă. Oacă a explicat, în interviul acordat Digi24, și că relațiile cu polițiștii și procurorii de pe plan local se rezumă la cele normale între… vecini. Nicolae Oacă: Terenul meu e aici, aici și în partea cealaltă, astea sunt terenurile mele de aici. Casa din spate e a surorii mele. Peste stradă este dl procuror Cristian, care a fost demis, care a cumpărat terenul de la Ceaușene, un vecin de-al meu de aici. Reporter: Procurorul demis? Nicolae Oacă: Da, procurorul care a fost demis. Iar peste stradă are dl Mirea. Integral: https://www.digi24.ro
Iulian Fota: Cand vorbim de complicitati intre ofiteri din MAI, clanuri si politicieni, ce poate sa faca Raed Arafat? Interviu Ministerul de Interne este o institutie “sub apa” in acest moment, iar “valul de incompetenta, de complicitate, de prostie creste in forta, riscand sa spulbere tot”, afirma Iulian Fota, invitand partidele si pe presedintele Iohannis sa ia toate masurile pentru ca institutiile statului sa isi recapete credibilitatea. Spre deosebire de Ministerul Apararii, cel al Afacerilor Interne nu a fost reformat odata cu intrarea noastra in NATO, iar acum se confrunta cu o criza care se agraveaza de la o zi la alta si observam cum “institutiile incep sa cada ca popicele”, mai spune Iulian Fota, fost consilier prezidential pe probleme de securitate, intr-un interviu acordat Ziare.com. In opinia sa, Opozitia, care “e mai speriata de picarea guvernului decat Guvernul”, ar putea sa isi faca simtita prezenta, iar presedintele Iohannis ar putea invita partidele la consultari, pentru depasirea acestei situatii, fiindca “nu ne putem permite sa mai avem si alte institutii care pierd batalia pentru credibilitate, cum a pierdut-o MAI”. “Cu cat o s-o faca mai tarziu, cu atat o sa fie mai dificil sau s-ar putea sa fie costul mai mare. Complicitatile astea noi care apar, cu partide, cu clanuri, vor distruge odata in plus increderea oamenilor“, subliniaza Iulian Fota in interviul acordat Ziare.com, in care explica de ce actuala criza nu poate fi rezolvata repede, asa cum ar vrea Guvernul, dar si de ce aderarea la Schengen devine un obiectiv tot mai indepartat. Care este tabloul general in acest moment? Dupa parerea mea, situatia se agraveaza de la o zi la alta si incep sa se suprapuna doua crize: una institutionala si una politica. Pentru ca cea institutionala nu poate fi gestionata si valul de incompetenta, de complicitate, de prostie creste in forta, riscand sa spulbere tot, aceasta criza risca sa devina si una politica. Initial am crezut ca e doar o criza sectoriala, a Ministerului de Interne. Ma si intrebam cum am ajuns in situatia ca MAI sa se prabuseasca in halul asta. Dar vazand ce s-a mai intamplat, incep sa observ ca institutiile incep sa cada ca popicele. Ministerul de Interne este o institutie “sub apa”, dupa parerea mea, in momentul asta, si nu ne putem permite sa mai avem si alte institutii care pierd batalia pentru credibilitate, cum a pierdut-o MAI. Iar tsunami-ul asta de furie, pe care il vedem si care e alimentat de tot ceea ce se intampla, mai devreme sau mai tarziu o sa bata in portile Guvernului. Sunt doua greseli mari facute de Guvern, pe care vreau sa le semnalez. Guvernul s-a ocupat de salvarea serviciului 112, neintelegand ca MAI, ca institutie mult mai mare si mai importanta, este sub amenintare. In al doilea rand, zilele trecute am auzit o chestiune si mai interesanta: De la nivelul cel mai inalt al Guvernului s-a spus “Vrem sa rezolvam criza cat mai repede“. Dar aceasta nu e o criza care se rezolva repede, pentru ca este mult prea complicata, cu multe fatete! Iar daca repede inseamna “vopsit gardul”, adica doi Acari Paun dati afara, Guvernul se insala, pentru ca lumea nu o sa cumpere asa ceva. Daca incep sa ne cada institutiile ca popicele, omul de rand isi va pierde complet increderea in stat si de abia atunci putem discuta despre falimentul statului.Cine ar trebui sa intervina in acest moment? Cei care trebuie sa intervina si sa salveze situatia, pentru ca asta e rostul si obligatia lor, si pentru asta ii platim, sunt politicienii. Toti, in ansamblu – clasa politica….. De vina e clasa politica, in primul rand, pentru ca putea sa puna piciorul in prag, dar s-a bucurat de avantaje. Care sunt principalele avantaje ale Ministerului de Interne? MAI controleaza intreg teritoriul Romaniei, iar pentru un partid asta este extrem de important. Ai campanii electorale de dus, ai oponenti de intimidat (cum se intampla altadata), poti avea o serie intreaga de avantaje. In al doilea rand, daca incep sa mai curga si banii negri pe diferitele retele si filiere (asa cum semnaleaza presa), ne putem gandi ca si asta e un avantaj, desi de ordin personal.Politicul a dat spre reforma alte institutii pentru ca n-a avut incotro – Ministerul Apararii si serviciile – pentru ca asta a cerut NATO. Dar NATO nu a cerut niciodata o reforma la Ministerul de Interne, asta se uita…..Problema traficului de persoane e o tema importanta, iar ceea ce s-a intamplat acum, complicitatea intre politic si clanuri, oricare ar fi ea, mai ales sub obladuirea Ministerului de Interne, nu are cum sa spuna ceva bun despre tine ca tara, dimpotriva. Integral: http://www.ziare.com
Laura Ștefan, expert anticorupție: Polițiștii au acționat cu aroganță pentru că au crezut că e trafic de persoane Polițiștii și procurorii din cazurile de la Caracal au acționat cu ”neprofesionalism, dezinteres și aroganță”, pentru că au crezut că au de-a face cu un caz de trafic de persoane, la care sunt obișnuiți să închidă ochii, spune Laura Ștefan, expert anticorupție, într-un interviu pentru Europa Liberă. Sunt zone întregi din țară unde statul a fost înlocuit de bande interlope, iar oamenii au fost lăsați de izbeliște în niste ”bule ale iadului. ”Mai avem stat sau avem niște bande de interlopi care acționează în locul statului? Iar statul se face că nu vede, iar asta de niște ani. Nicăieri în lume, traficul de asemenea proporții nu se face fără ajutor din partea statului”, spune Laura Ștefan. De modificările la Codurile de procedură nu au beneficiat doar gulerele albe, ci și criminalitatea și infracționalitatea. Laura Ștefan, de la Expert Forum, susține că nu este ”deloc întâmplător că promotorii modificărilor la Codurile penale sunt din acea zonă. Acele modificări, bine targhetate, au fost sugerate de anumite grupuri infracționale”. Este foarte periculos că instițuții ale statului, ca Poliția și parchetele, au fost ”decimate de profesioniști”. ”Dacă pică ele, pică țara”, spune Laura Ștefan…. Laura Ștefan: Aș mai adăuga minciunile repetate. Ce încredere să ai într-un stat care azi declarară ceva care se dovedește mincinos mâine? Iar cel mai bun exemplu este episodul cu cele trei adrese despre care Poliția a spus că au fost furnizate de STS, dar erau de fapt date de interlopi. Poliția oriunde in lume are relații cu interlopii, dar că ajunge să fie folosită de ei, asta vorbește cât de jos am ajuns ca stat. Au mințit nu numai în cazul acesta, mint în general, ca să acopere ce se întâmplă în locul acela. Important e cum funcționează aceste mecanisme. Mai avem stat sau avem niște bande de interlopi care acționează în locul statului? Iar statul se face că nu vede, iar asta de niște ani. Nicăieri în lume, traficul de asemenea proporții nu se face fără ajutor din partea statului, iar statul nu este dezinteresat niciodată când oferă ajutor….. Vă aduceți aminte când strigam cu toții până la disperare că de modificările la Codurile de procedură beneficiază, de fapt, nu doar gulerele albe, ci ajută infracționalitatea gravă, violentă, asta pe care o vedem în fața ochilor azi. Noi trăim în bule, dar tot în bule, dar în bulele iadului, trăiesc oamenii ăștia din aceste comunități lăsate de izbeliște la cheremul unor interlopi. A devenit periculos să mergi pe stadă în zone întregi din România, iar treaba asta nu e din totdeauna. O dată ce statul pierde controlul asupra unor bucăți din țară e foarte greu să-l mai recapete. Cazul Țăndărei, de exemplu, se prinde ditamai rețeaua de trafic de persoane în Anglia și noi dăm achitare. Nici măcar nu mă mai interesează cine a greșit, e un mod de operare al statului român. Nu cred că este deloc întâmplător că promotorii acelor modificări la Codurile penale sunt din acea zonă. Acele modificări, bine targhetate, au fost sugerate de anumite grupuri infracționale. Nu cred în întâmplări și în prostie….. Nimeni nu vorbește în România despre”performanțele”structurilor locale, fie că e vorba de Poliție, fie de parchete. Vorbim doar de DNA și DIICOT, dar nu de inerția, ca să fiu blândă, de lipsa de performanță a parchetelor de pe lângă Curțile de Apel, care au devenit locuri în care lumea se odihnește. De asemenea, este important să ne uităm la o mapare a crimei organizate și a criminalității violente, sunt zone despre care se tot vorbește- Craiova, Belina, Vaslui, unde lucrurile scapă de sub control. Nu e adevărat nicăieri în lume că crima organizată crește fără ca statul să o vadă. Cred că e o disperată nevoie de o atragere a oamenilor buni înapoi în sistemul de stat, în aceste instituții. Dacă pică sistemele astea, pică toată țara. Practica de decimare a instituțiilor, mă refer în special la Poliție, deci la Ministerul de Interne, și de control politic au distrus această instituție, și nu numai. Integral: https://romania.europalibera.org
Romania lui Mos Teaca, bit cu bit Mos Teaca nu mai este personaj de bancuri, nu mai radem de ei ca se strang cate cinci sa insurubeze un bec. Mos Teaca omoara oameni. Cazul Caracal ne-a aratat acest lucru fara putinta de tagada. O armata infiintata pentru a-i pazi pe cetatenii Romaniei s-a transformat intr-o entitate monstruoasa auto-suficienta, care se hraneste zilnic cu unicul scop de a se admira in oglinda. Nimic si nimeni in afara propriei bunastari nu mai conteaza, nici interesul national, nici scopul initial al oricareia dintre institutiile de “forta”, nimic. Romaniei ii revin 242 de ofiteri de politie la fiecare 100.000 de locuitori, ceva mai putin decat media europeana, care este de 318 ofiteri la 100.000 de locuitori. Avem, adica, aproape 50.000 de ofiteri de politie. E mult, e putin? Ponderile cele mai mari ale ofiterilor politisti se regasesc in Cipru (573 de ofiteri de politie la 100.000 de locuitori), Malta (505), Grecia (492) si Croatia (490 de ofiteri de politie la 100.000 de locuitori), iar ponderile cele mai mici in Finlanda (137), Danemarca (186), Suedia (203), Marea Britanie (212) si Romania (242)…. In ianuarie 2019, salariul mediu net al unui ofiter de politie a ajuns la 4.259 de lei, o aflam chiar de la partidul de guvernamant (sursa: AICI), cu aproape 50% peste castigul salarial mediu nominal net din tara, de numai 2.936 lei in luna ianuarie a acestui an. Evident, politistii primesc si o suma de bani pentru “hrana” de vreo 1.000 de lei/luna, spre deosebire de ceilalti romani care se hranesc din salariu, ca toti oamenii normali de pe planeta asta. Mai exista si multe alte sporuri de un comic irezistibil, inclusiv sporul de 40% pentru “interventia de la domiciliu!!!”. Toate acestea fac din politie o atractie irezistibila, astfel incat concurenta de la admitere pentru locurile de la Academia de Politie este extrem de ridicata pentru Romania, de 7-8 candidati/loc. Privind toate acestea – salarii mari, baza de selectie foarte generoasa, am zice ca ar trebui sa avem un nivel de profesionalism ridicat in politie, nicidecum situatia cumplita devoalata de cazul “Caracal”. In realitate, nivelul serviciului public furnizat de politie este, in linie cu folclorul de la noi, catastrofal. Nu exista, in toata tara, o universitate cu probleme de credibilitate precum Academia de Politie: 74,3% dintre tezele sustinute in perioada 2011-2016 la Academia de Politie – si trecute deja printr-o prima verificare cu softul de identificare a similitudinilor – sunt suspecte de plagiat, iar 10 dintre tezele identificate cu procente foarte mari de continut posibil plagiat apartin chiar unor cadre didactice din Academie, aflam din Raportul Corpului de Control al ministrului Afacerilor Interne (sursa: AICI). De altfel, “crema politiei” nu a rezolvat nici cel mai mare mister al ultimilor ani: unde si cum au disparut cele 80 de teze de doctorat sustinute in perioada 2011-2016, care nu se regasesc in format electronic in arhiva Academiei de Politie (alte trei teze nu exista nici macar pe hartie), inclusiv lucrarile stiintifice ale unor decani din Academia de Politie, care conduc cele mai importante doua facultati ale institutiei – si care nu sunt de gasit in format electronic: cel al Facultatii de Politie si cel al Facultatii de Stiinte Juridice si Administrative. Pai, noi ne miram ca politistii din prafuitul Caracal nu au fost in stare sa gaseasca o fata disparuta intr-un sir de 40 de case, cand cei mai destepti dintre politisti nu-si pot gasi nici macar propriile teze de doctorat? Nu cumva o fi acelasi motiv in ambele cazuri: de fapt nimeni nu o cauta pe Alexandra, asa cum nimeni nu cauta, de fapt, nici tezele de doctorat ale academicienilor-politisti? Vrem competenta si eficienta din partea politiei? Iata cum arata bugetul institutiei care ne apara viata si avutul (sursa: Politia Romana):…. Logica degradarii politiei este simpla si fara leac: tot bugetul se duce pe salarii, acestea sunt cu mult peste media Romaniei; ca o consecinta fireasca, la salarii mari se strang ca mustele rude, amante, pile si alti neaveniti. In fruntea Politiei se poate fura orice, incepand cu doctoratul, orice este permis. Deasupra ierarhiei necinstei si incompetentei se afla doar indolenta secretarei devenita ministru sau a mafiotului lui Mazare adus sa inlocuiasca secretare devenita prea blonda chiar si pentru guvernul Dancila. Dar, oameni buni, Mos Teaca politistul nu a fost singur in tragedia de la Caracal, el s-a insotit cu celalalt Mos Teaca, “specialistul” in comunicatii. STS. Un nume care ar trebui sa comprime competenta, inginerie complicata, dar care se reduce, in realitate, la goana disperata dupa salarii cat mai indecente pentru o tara plina de saracie. Iata si aici cum sta treaba cu impartirea bugetului, oglinda preocuparilor generalilor mult prea numerosi pentru atatea esecuri (sursa: Camera Deputatilor): Integral: http://www.ziare.com
O perspectivă inedită asupra modului în care este prezentat în spațiul public cazul Caracal …. Dezinformare, informații contradictorii și ilogice, idei care se bat cap în cap, teorii ale conspirației lansate din frânturi de adevăr. Disonanțele cognitive care reies din asta fie te radicalizează, fie te fac să renunți din a mai urmări subiectul. Toate astea duc la o aprofundare a neîncrederii în instituțiile statului, la insecuritate, anxietate și alienare. Pe termen scurt poate duce la o relativă radicalizare, mai ales dacă sentimentele de anxietate sunt instrumentalizate în favoarea unor mișcări marginale. Pe termen mediu și lung duce la polarizarea spațiului public, neîncredere sistematică și atomizarea societății. Așa se distruge fibra socială a unei societăți, prin frica față de celălalt, neîncredere și atomizare ca formă extremă a individualismului primitiv (îmi pasă doar de mine și familia mea). Gândiți-vă cum este să trăiești constant, zi după zi, an după an, într-o societate în care nu mai poți distinge între adevăr și fantezie, în care nu mai există un regim de adevăr hegemonic sau metode cu care să distingi între ce e adevărat și ce e fals. (…) Chiar dacă legea, lato sensu, te protejează pro forma, această protecție e lipsită de substanță fără ordinea politică care o să o valideze și să o exercite. Și tocmai asta lipsește în Caracal și alte spații extinse din provincie. Sau mai bine spus, ceea ce lipsește este ordinea politică pe care o găsești în București și alte câteva mari orașe. În orășele precum Caracal există o ordine politică locală, cu elite locale care au acces la resursele statului, au o oarecare legitimitate locală (cetățenii care se duc la interlopi pentru protecție, în loc de poliție?) și rețele extinse de influență. În aceste comunități, protecțiile oferite de ordinea legală, pro forma, devin reale doar în limitele permise de ordinea politică locală. În același mod în care ordinea legală comunistă, care garanta, pro forma, drepturi și libertăți extinse, devenea o realitate doar până la limitele permise de ordinea politică. Într-un fel, povestea asta cu interlopii din Craiova arată că mari părți ale României încă trăiesc în contexte sociale profund premoderne, în care statul central, atât cât există, își exercită autoritatea prin și în limitele permise de lorzii, baronii și alte elite locale. Elite care sunt autonome, nu subordonate autorității centrale a statului. Cam cum era în perioada feudală. Integral: https://www.g4media.ro
„Judecata voastra vine pe 10 August. In strada”. Caramitru, lista cu complicii crimelor de la Caracal Andrei Caramitru ii acuza de „complicitate la crima”, in cazul Caracal, pe Florin Iordache, Paul Stanescu, Darius Valcov, Dan Ciocan, Liviu Dragnea si Traian Basescu. El anunta ca toti acestia vor fi fi judecati, in strada, cu ocazia mitingului din 10 august. „Va acuz de complicitate la crima, PSD/ALDE/UDMR/PMP . In special pe urmatorii: – cei care ati acoperit ani de zile mafia din Olt: Iordache, Stanescu, Valcov, Ciocan, Dragnea, Basescu – Codrin Stefanescu care lucreaza direct cu interlopi la centrul PSD – cei care v-au executat ordinele: Tariceanu, Tudorel Toader, Serban Nicolae, Nicolicea, Savonea, Florea, Dorneanu (si toti din CCR pe care ii controleaza), Carmen Dan. Judecata voastra vine pe 10 August. In strada”, a scris Caramitru pe Facebook. Alexandru Cumpanasu le cere „jegurilor” care i-au sustinut pe procurori sa nu cheme „lumea in strada”. Atacul lui Cumpanasu vine cu o saptamana inainte de marele miting din 10 august. „Dragi oameni buni, CER jegurilor care au tinut cu procurorii care au omorat-o sa nu aiba cinismul de a cere tocmai EI sa iasa lumea in strada. Integral: https://www.aktual24.ro
„Cumpanasu face din trupul Alexandrei o pavaza pentru grupul infractional care ne guverneaza”. Paleologu pune punctul pe i Theodor Paleologu critica dur apelul lui Alexandru Cumpanasu prin care cere „jegurilor care au tinut cu procurorii care au omorat-o (pe Alexandra) sa nu aiba cinismul de a cere tocmai EI sa iasa lumea in strada”. „Ar fi inacceptabil ca o ruda apropiata sa faca din trupul Alexandrei o pavaza pentru grupul infractional care ne guverneaza”, spune Paleologu. „Nu inteleg cu ce drept ne cere Alexandru Cumpanasu sa nu iesim in strada in contextul in care se apropie 10 august. Sigur, sint revoltat de instrumentalizarea electoralista a crimelor din Caracal de care se fac vinovati destul de multi politicieni din diferite partide. Din acest punct de vedre ii dau dreptate. Pot accepta, ca scuza eventuala, faptul ca i-o fi luat durerea mintile. Dar ar fi inacceptabil ca o ruda apropiata sa faca din trupul Alexandrei o pavaza pentru grupul infractional care ne guverneaza. Sper din tot sufletul ca nu asta a fost intentia. Si, oricum, pe 10 august despre altceva este vorba. Ticalosii care au bagat sute de oameni in spital si lichelele penibile din fruntea jandarmeriei sint in continuare bine mersi. Iar Dancila ne spune ca ea nu stie nimic, ca era in concediu si alte asemenea balarii”, a scris Theodor Paleologu pe Facebook. Integral: https://www.aktual24.ro
Guvernul vrea sa aloce mai multi bani pentru detinuti. In schimb taie de la Sanatate, Educatie, Transporturi si Cultura Ministerul Justitie (MJ) a pus in dezbatere publica un proiect de ordin pentru aprobarea valorilor financiare actualizate ale normelor de hrana pentru persoanele private de libertate. In referatului de aprobare, MJ noteaza ca actualizarea valorii financiare a normelor de hrana ale persoanelor private de libertate se face periodic, pe baza indicilor preturilor de consum, daca rezulta diferente de peste 5% fata de luna in care s-a stabilit ultima valoare….. MJ arata ca, potrivit datelor statistice furnizate de catre Institutul National de Statistica, indicele preturilor de consum pentru produsele alimentar (IPC Marfuri alimentare) pentru perioada septembrie 2018 – mai 2019 este de 105,66%. „Avand in vedere diferenta procentuala de peste 5% (respectiv, 5,66%), precum si dispozitiile articolului 51 alineatul (2) din Ordonanta Guvernului 26/1994, cu modificarile si completarile ulterioare, este necesara actualizarea valorilor financiare ale normelor de hrana ale persoanelor private de libertate”, se mentioneaza in referat. Ministerul Justitiei precizeaza ca impactul financiar asupra bugetului general consolidat va fi in acest an de 1.108.000 de lei, iar pentru urmatorii patru ani de cate 2.198.000 de lei. In acelasi timp, ALDE anunta ca Guvernul intetioneaza sa taie din bugetele Sanatatii, Educatiei, Transporturilor si Culturii. Integral: https://www.aktual24.ro
Gică Hagi, declarații tari: ”Ați văzut cum arată spitalul din Constanța? E posibil așa ceva?” ….Apelul lui Gică Hagi către autorități Gică Hagi a vorbit apoi și despre problemele din Constanța și a dat exemplu spitalul din oraș, despre care spune că are nevoie de renovare. “Nu mai sunt oameni bogaţi în România, care nu mai ştiu ce să facă cu banii? Nu ne mai interesează social sportul? Să nu putem să renovăm spitale. Spitalul din Constanţa l-aţi văzut cum arată? E posibil aşa ceva, după 30 de ani? N-au existat 20-50 de milioane să se renoveze un spital? Oare ce facem noi aici? S-a renovat vreo şcoală generală? Un teatru? Păi şi ce facem? Asta are menirea să construiască următoarea generaţie şcoala – artiştii, sportul şi doctorii. Avem nevoie de doctori, de spitale. Şi tot stăm, tot stăm, ne certăm între noi, ăla zice de Ionel, ăla zice de Gigel, că e alb, că e negru. Ce ne dorim? Vrem să facem ceva puternic sau doar lucruri mici? Vrem să ne batem iar cu ei? Eu sunt mic, acum sunt mic. Înainte eram mare. Credeţi că eu mă simt bine, eu şi toţi ceilalţi care au fost campioni? Credeţi că România nu mai are sportivi? Aţi văzut ce face sportul? La toate disciplinele eram campioni. Ne mai dorim ceva, mai vrem ceva sau abandonăm? Nu uitaţi că sportul e ca o religie. Dacă nu îl mai avem o să avem surprize mari. La noi e prea linişte, România e frumoasă, arată bine, toţi vor să vină aici, dar nu ştiu cine o ţine pe loc, cine nu ne lase să ne dezvoltăm”, a mai spus Hagi. Integral: https://www.digisport.ro
Te plângi că te-a trezit RoAlertul? Mâine dimineaţă ISU testează pe noi furtunul de pompieri Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că va continua testele pe populație cel puțin până la prima criză în care vor fi prinși, ca de obicei, nepregătiți. Astfel, pentru mâine dimineață este planificată testarea furtunului de pompieri pe populație. „Avertizările vor fi aleatorii dar vor acoperi tot teritoriul țării. Echipaje se vor deplasa în localități, vor prinde furtunul la hidrant și dis de dimineață vor trage cu el în cetățeni. Atenționăm pe cei care vor primi mesajul cu tulumba că acesta este doar un mesaj de testare și nu se impune aplicarea măsurilor de autoprotecție”, a declarat șeful ISU, Ioan Gargalian. Totodată, reprezentanții ISU atrag atenția cetățenilor să nu se mai plângă de astfel de alerte că încă nu au primit-o pe aia de la Jandarmerie, în care mai mulți jandarmi vor veni să le mute fălcile din loc prin casă tot ca test, în cazul în care izbucnește vreo revoltă de stradă și nu știu cum trebuie bătut corect un contribuabil. Integral: https://www.timesnewroman.ro