Author: desy.demeter


Revista Presei – 14 ianuarie. “Luminițele de sărbători și bordurile (care împreună costă cam tot atât) nu țin de cald, nici de foame, nici de suflet bun.”

Image result for romania in snow photosBuna dimineata intr-o zi de marti, 14 ianuarie! Mediile valorilor termice vor fi în general apropiate de cele specifice acestei săptămâni, exceptând regiunile intracarpatice unde vor fi posibile valori ușor mai coborâte. Cantitățile de precipitații estimate pentru această săptămână vor fi deficitare în toate regiunile. În zonele montane,  temperaturile diurne vor fi în creștere, de la -8 grade Celsius până spre 4 grade Celsius. Valorile termice se vor menţine peste cele caracteristice datei şi în Bucureşti. Cerul va variabil, iar dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 7 grade, iar cea minină nu va ajunge sub valoarea de 1 grad.

Image result for alegeri pozeDacian Cioloș: Eu înțeleg că PNL vrea să aibă candidați peste tot. Dar vrea să și câștige?  Președintele PLUS, Dacian Cioloș, spune că în opinia sa, e nevoie de un candidat comun al PNL și al Alianței USR-PLUS pentru Primăria Capitalei și amintește de alegerile locale din 2016, câștigate de PSD la București. Declarația vine după ce președintele Klaus Iohannis a spus că PNL ar trebui să meargă singur în alegeri. „Sper să nu fie imposibil și sper ca toată lumea să fi învățat din greșelile din 2016. Reamintesc, în 2016, la alegerile locale, partidele care voiau reformă la București puteau să câștige alegerile dacă mergeau cu același candidat. Suntem în aceeași situație”, a spus Dacian Cioloș. El a precizat că Alianța USR-PLUS va avea un singur candidat și este deschisă discuțiilor cu PNL pentru un candat comun și, dacă acest lucru e posibil, și cu PMP. „Cred că acest lucru este posibil și este necesar, obligatoriu. Eu înțeleg că PNL, care e partid important, vrea să aibă candidați peste tot. Dar vrea să și câștige? Integral: https://www.digi24.ro

Nicusor DanVIDEO Nicușor Dan a prezentat un sondaj care arată că e mult mai bine plasat decât Vlad Voiculescu în preferințele bucureștenilor. Care sunt cifrele  Nicușor Dan a prezentat, duminică, un sondaj pe care l-a comandat și plătit el, care indică faptul că în opțiunea alegătorilor este mai sus ca procente, în postura de candidat independent susținut de Alianța USR-PLUS, comparativ cu Vlad Voiculescu, propus de PLUS, transmite Mediafax. Astfel, conform cercetării sociologice realizate în luna ianuarie, Nicușor Dan are 52% în preferințele alegătorilor, în postura de candidat independent sprijinit de Alianța USR-PLUS, comparativ cu Vlad Voiculescu care este cotat la 29%. „În ipoteza în care eu nu candidez din partea partidelor de Opoziție, Gabriela Firea câștigă cu 10% diferență. Vine întrebarea – dacă Alianța va candida separat, cine este cel mai potrivit candidat al Alianței? – răspunsul celor care votează partide de Opoziție este cel pe care îl vedeți, 52% – Nicușor Dan la 29% următorul candidat, Vlad Voiculescu. Vă prezint azi datele unui sondaj, realizat la comanda mea, la începutul lui ianuarie. Este un sondaj telefonic, cu 1.000 de persoane, marja de eroare 3,4%. Am spus încă de când m-am lansat în această competiție că șansa pentru ca Bucureștiul să scape de administrația Firea-PSD este ca Opoziția să aibă un candidat unic. Bucureștii confirmă ceea ce am spus. 61% dintre cei care votează partide non-PSD doresc ca Opoziția să aibă un candidat unic”, a declarat Nicușor Dan, duminică, într-o conferință de presă. Acesta a mai spus că în ciuda unei performanțe administrative dezastruoase, potrivit sondajului, cota Gabrielei Firea se menține destul de mare, la aproape 35%. „În aceste condiții, Gabriela Firea se menține la un scor extrem de mare pentru performanța ei administrativă, 35%, dar candidatul Opoziției are șanse mari să o învingă. La întrebarea cine să fie acest candidat al Opoziției acesta e răspunsul. După cum vedeți, bucureștenii care votează partide de Opoziție, mă plasează în mod categoric ca cel mai bine plasat. E de remarcat pe acest slide, este o analiză în spate, că sunt candidatul Opoziției care este votat de procente consistente din votanții tuturor partidelor de Opoziție, spre deosebire de ceilalți care sunt fiecare votați de partidele din care provin. Faptul că sunt independent este o explicație a acestui fenomen. Dacă partidele de dreapta nu vor ajunge să aibă un candidat comun, Gabriela Firea se menține 33-35%, eu din partea Alianței USR-PLUS aș lua 32% și aș fi din nou cel mai bine plasat în această competiție”, a conchis Nicușor Dan. Sondajul a fost efectuat în perioada 3-10 ianuarie, la cererea candidatului Nicușor Dan, de compania Verifield, care a realizat metodologia de eșantionare a datelor, colectarea și raportul frecvențelor. Integral: https://www.hotnews.ro

Mircea MorariuDl. Orban e silit să bea aghiazmă  …..Președintele Iohannis are toate motivele să dorească alegeri anticipate. Mizează pe rolul lui de locomotivă electorală în raport cu PNL. Adică pe victoria lui covârșitoare în alegerile prezidențiale. E conștient și că succesul lui are un anumit termen de garanție așa că a plănuit să profite la maximum de situația actuală. Pe de altă parte, dl. Iohannis nu poate să nu fi observat că cele mai recente sondaje de opinie indică, unele, o stagnare a PNL, altele totuși o creștere ușoară a partidului domniei sale în opțiunile electoratului așa că este imposibil să nu se ia în calcul chiar o erodare a partidului pe seama căruia a căzut povara guvernării. Or, exact pe asta mizează PSD. Nu-i vorbă, PNL își dă el însuși tot mai des cu stângul în dreptul atunci când fac declarații inepte tot felul de domni, doamne și domnițe care au ajuns să fie miniștri, excelențe doar fiindcă așa a vrut Mont Blanc-ul președintelui Iohannis. PNL are, așadar, nevoie să guverneze invocând legitimitatea obținută prin alegeri fiindcă doar astfel va putea trece la reforme, inclusiv la măsuri dure, nepopulare. Pe de altă parte, nu trebuie să fii cine știe ce analist politic pentru a ști că PNL nu va dobândi prin alegeri mult visatele 50 plus 1% din voturile electoratului. Va fi silit să recurgă la guvernarea în coaliție. Or, asta înseamnă că nu îi va fi nici după anticipate cu mult mai simplu. UDMR are mereu pretenții, USR-PLUS pare a se fi specializat pe făcut mofturi, PMP reacționează în funcție de capriciile domnului Traian Băsescu. Am urmărit în zilele din urmă edițiile emisiunii Marius Tucă Show din perioada 1997-2000. Am recapitulat astfel noianul de scandaluri înregistrate în anii în care în fruntea țării s-a aflat coaliția CDR- PD-UDMR. Care a pornit la treabă cu PNȚ CD în poziția de vârf de lance. Inabilitățile conducerii țărăniste din acea vreme dar și neinspiratele acțiuni ale președintelui Emil Constantinescu au dus la ieșirea din istorie a partidului lui Maniu readus la viață prin eforturile supraomenești ale Seniorului Corneliu Coposu. PNL a fost salvat atunci de inteligența politică a d-lui. Valeriu Stoica. În urmă cu doi ani dl. Ludovic Orban a început să repare ceea ce a făcut rău doamna Alina Gorghiu. A reușit, deși puțini erau cei care îi dădeau la început sorți de izbândă. Cred că și de acum înainte dl. Orban va trebui să dea dovadă de vigilență maximă. Rămâne de văzut cum se va împăca aceasta cu băutul aghiazmei. Integral: http://www.contributors.ro

Ministerul Finantelor PubliceCâți bani vor împrumuta Finanțele în 2020. Vor să ia 6 miliarde euro de pe piața externă (OFICIALÎn anul 2020 necesarul brut de finanțare la nivel guvernamental este de cca 86,9 miliarde lei, determinat de nivelul previzionat al deficitului bugetar, de 3,6% din PIB (cca 40,6 miliarde lei), precum și de volumul datoriei de refinanțat în anul 2020, în sumă de cca 46,3 miliarde lei, se arată într-un document publicat de Ministerul Finanțelor Publice (MFP). Cu ate cuvinte, atât trebuie să împrumute statul în 2020: aproape 87 miliarde lei. (În 2019, necesarul de finanțare ar fi fost de 90 miliarde lei, dar rămâne de văzut execuția bugetară). „Ținând cont de obiectivul limitării riscului valutar cât și de cel al dezvoltării pieței titlurilor de stat, deficitul bugetar urmează să fie finanțat în proporție de cca 55% de pe piața internă și respectiv 45% de pe piața externă”, se arată în document. Conform sursei citate, de pe piețele financiare externe se are în vedere atragerea de resurse financiare în sumă totală de cca 6 miliarde euro prin emiterea de euroobligațiuni, operațiuni de răscumpărare anticipată și preschimbare parțială a unor serii de euroobligațiuni existente, plasamente private, în funcție de evoluțiile, condițiile și oportunitățile oferite de aceste piețe, si prin trageri din împrumuturi contractate de la instituții financiare internaționale….. Ministerul are în vedere și emiterea de titluri de stat destinate populației, cu maturități cuprinse între 1 an și 10 ani, cu un volum estimat de cca. 10% din valoarea titlurilor de stat de emis pe piața internă (cca 6 miliarde lei). Precizăm că atunci când s-a făcut bugetul, în strategia fiscal-bugetară se preciza faptul că în 2020 pe lângă continuarea programului Tezaur s-a mai amintit și de Fidelis. „Pentru realizarea obiectivului de dezvoltare a pieței interne a titlurilor de stat, de consolidare și extindere a curbei de randamente a titlurilor de stat denominate în lei și de îmbunătățire a lichidității pieței titlurilor de stat, Ministerul Finanțelor Publice are în vedere redeschiderea emisiunilor de obligațiuni de stat de tip benchmark până la atingerea unor volume pe fiecare serie în valoare echivalentă de până la 2,5 miliarde euro, în condițiile utilizării operațiunilor de administrare a pasivelor”, spune MFP. Astfel, ținând cont de finalizarea cadrului legal necesar împreună cu BNR, în funcție de condițiile existente în piața secundară în cursul anului 2020, Ministerul Finanțelor Publice intenționează să utilizeze operațiuni de administrare a pasivelor, respectiv de răscumpărare în avans sau de preschimbare a titlurilor de stat. Titlurile de stat care pot face obiectul răscumpărării în avans sau preschimbării cu emisiuni de obligațiuni de stat noi sunt cele aferente emisiunilor de titluri de stat cu maturitatea reziduală de cel mult un an, la momentul derulării operațiunilor de administrare a pasivelor, respectiv seriile scadente în anii 2020 și 2021. Ministerul Finanțelor Publice poate avea în vedere și emisiuni de titluri de stat denominate în euro emise pe piața internă, care vor fi redeschise periodic, în contextul identificării unei cereri importante pentru astfel de instrumente din partea investitorilor locali.Integral: https://economie.hotnews.ro

Adrian Oros anunta ca 15% din posturile Ministerului Agriculturii si din institutiile subordonate vor fi reduseDezastrul descoperit de Adrian Oros la Agricultură: coafeze pe post de „specialiști” și cormorani care „mănâncă” rapiță Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a declarat că a descoperit la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) coafeze angajate pe posturi de „specialiști” și că a primit spre plată documente de despăbubiri pentru pagube produse de cormorani în lanurile de rapiță. Ministrul a anunțat că urmează să fie reduse 15% din posturile din minister și din instituțiile subordonate, , informează Agerpres. „La AFIR au fost zeci şi sute de transferuri de la entităţi private, fără concurs, foarte mulţi dintre angajaţi neavând nicio legătură cu activitatea care trebuia desfăşurată. Am găsit şi coafeze şi tot felul de «specialişti» angajaţi şi mulţi miliţieni, transferaţi de la firme private, cazuri de meserii mai puţin obişnuite pentru activitatea în AFIR. Toate aceste detaşări au încetat de la 1 ianuarie 2020”, a spus Adrian Oros. „Suntem într-un proces de evaluare a întregului personal din Ministerul Agriculturii şi din instituţiile din subordine. În opinia noastră, cel puţin 15% din aceste posturi vor fi reduse. Sunt locuri unde procentul va fi mai mare, dar şi locuri unde va trebui să angajăm oameni, unde capacitatea lor administrativă este scăzută. În aparatul propriu avem 708 angajaţi, iar în total, la toate instituţiile şi agenţiile din subordine, avem 14.239 de angajaţi”, a declarat ministrul Agriculturii. „Discuţia cu cormoranul nu a fost întâmplătoare, am primit spre plată, dar nu am semnat, documente de despăgubiri pentru pagube produse în piscicultură de cormorani. Legislaţia europeană permite despăgubiri, dar am constatat că cifrele sunt foarte mari”, a spus ministrul Agriculturii. „Suspicionăm că trebuiau să fie despăgubite doar anumite entităţi, cu sume foarte mari. Unii cereau despăgubiri pentru cantităţi de peşte, pierderi pe 2019, mai mari decât producţia vândută în ultimii cinci ani. E puţin probabil să ai o asemenea pierdere”, a declarat Oros. „E Corpul de control acolo şi verifică. Avem hărţi satelitare şi dovezi că unii beneficiari ai programelor de despăgubiri nu au avut peşte, pentru că nu au avut apă; ei cultivau rapiţă, orez şi raportau pierderi la peşte”, a precizat ministrul Agriculturii. Integral: https://www.digi24.ro

Curatenie la Bagdasar ArseniEmanuel Ungureanu: Spitalul Bagdasar Arseni, amendat anul trecut pentru nereguli ce vizează curățenia și neraportarea infecțiilor nosocomiale  Spitalul Bagdasar Arseni din București a fost amendat în octombrie-noiembrie anul trecut pentru multiple nereguli care vizează atât curățenia, cât și neraportarea infecțiilor nosocomiale, a anunțat luni deputatul USR Emanuel Ungureanu. El a publicat, duminică, pe pagina sa de Facebook, imagini care arată cum sunt spălați pereții spitalului Bagdasar Arseni din București, cu “mopuri jegoase după ce au întins mizeria și pe culoare”. “Infirmierele mânjesc pereții cu mopuri jegoase după ce au întins mizeria și pe culoare. Cu aceleași instrumente infecte se face așa zisa curățenie și prin saloane”, a scris duminică Emanuel Ungureanu, în mesajul care însoțea imaginile din spital. “Conducerea Bagdasar Arseni a ascuns faptul că în luna octombrie-noiembrie a primit mai multe amenzi din partea Direcției de Sănătate Publică pentru multiple nereguli care vizează nu doar curățenia ci, mai grav, neraportarea infecțiilor nosocomiale!”, a scris luni Emanuel Ungureanu, pe pagina sa de Facebook. Emanuel Ungureanu mai spune că, din informațiile pe care le deține, Inspecția Sanitară de Stat este în control la această oră la Spitalul Bagdasar Arseni și adaugă că “în mod clar managementul spitalului nu își face datoria și trebuie sancționat drastic de Ministerul Sănătății.” Deputatu USR subliniază că “Mizeria și incompetența ucid!”….Emanuel Ungureanu adaugă că “este clar că aceste amenzi sunt mult prea mici și nu sperie firmele de curățenie care nu își fac treaba în spitale.” Integral: https://www.hotnews.ro

Scandalul poluarii din Capitala ia amploare: Un ONG va da in judecata PMBScandalul poluarii din Capitala ia amploare: Un ONG va da in judecata PMB  Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis, o organizatie neguvernamentala de mediu, va da in judecata Primaria Capitalei, in contextul scandalului poluarii. Motivul: PMB nu a facut o analiza a surselor de poluare din Bucuresti, care sa stea la baza Planului Integrat de Calitate a Aerului din Bucuresti (PICA). Anuntul este facut de platforma aerlive.ro – ce apartine Ecopolis – care masoara calitatea aerului prin intermediul a zece senzori amplasati in puncte esentiale ale Capitalei. “Primim foarte multe intrebari legate de sursele de poluare din Bucuresti, care, potrivit masuratorilor inregistrate pana acum, sunt bizare si necesita o analiza mai aprofundata! Aceasta analiza, pe care Primaria Municipiului Bucuresti trebuia s-o faca, ar fi trebuit sa stea la baza Planului Integrat de Calitate a Aerului din Bucuresti (PICA) si pornind de acolo, toate masurile realizate la nivel municipal sa aiba o referinta clara si un rezultat asteptat din plan. PICA este un document general, fara rezultate concrete si care esueaza in a imbunatati calitatea aerului, chiar si in conditiile in care toate masurile mentionate ar fi teoretic realizate. Integral: http://www.ziare.com

SinguratateVlad Mixich: Singurătatea în marile orașe, identificată ca o problemă de sănătate publică. Anglia are de 2 ani un program guvernamental împotriva singurătății  Singurătatea în marile orașe este de mult timp identificată ca o mare problemă de sănătate publică, iar Anglia are deja de doi ani un program guvernamental împotriva singurătății (finanțat cu 20 milioane de lire) și un secretar de stat special desemnat să se ocupe de problema asta, care lucrează cu ministerele sănătății, al protecției sociale, al afacerilor și al educației, afirmă Vlad Mixich, expert în politici de sănătate și fost vicepreședinte al Agenției Naționale a Medicamentului.  “Deși pare șocant, singurătatea cronică nu e atât de rară: un studiu arată că, în Anglia, 200.000 de vârstnici nu au vorbit nici măcar o singură dată cu familia sau cu prietenii timp de o lună. Anglia are deja de doi ani un program guvernamental împotriva singurătății (finanțat cu 20 milioane de lire) și un secretar de stat special desemnat să se ocupe de problema asta, care lucrează cu ministerele sănătății, al protecției sociale, al afacerilor și al educației”, arată Vlad Mixich…. El adaugă că “Luminițele de sărbători și bordurile (care împreună costă cam tot atât) nu țin de cald, nici de foame, nici de suflet bun. Țin doar pline portofelele cui (nu) trebuie.” Integral: https://www.hotnews.ro

13 moduri în care România a încercat să ajute Australia cu incendiile alea  Am trimis 2 extinctoare, dar unul era expirat şi altul era fâsâit; Petiţia pe Facebook să facă cineva ceva cu incendiile a trecut de 100.000 de like-uri; Locuitorii din Vaslui au donat toată apa din judeţ, că oricum nu făceau nimic cu ea; Iohannis a zis să nu ne grăbim cu ajutorul, că doar nu arde;…. Trupa Holograf va organiza un concert caritabil, tot cu bani de la primărie; Patriarhul Daniel e de acord să se roage pentru ploaie în Australia, dar să primească dolari adevăraţi, nu de-ăia australieni; Cocalarii care au intrat anul trecut cu BMW-ul în mare mai au puţin şi ajung în Australia, doldora de apă; Ion Iliescu a propus Australiei să ceară ajutor trupelor sovietice; În semn de solidaritate, locuitorii din Strehaia îşi botează copiii Australia, Koala, Ornitorinc şi Eucalipt; Sfatul ministrului mediului. Incendiile trebuie prevenite. Australia să treacă la defrişări masive! Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 13 ianuarie. “Reforma statului cere eliminarea tututor feudelor care se organizează, spre a proteja incompetenţa şi avariţia.”

Image result for poze primavaraBuna dimineata intr-o zi de luni, 13 ianuarie! Agenția Națională de Meteorologie a transmis că săptămâna viitoare, mai exact în perioada 13-20 ianuarie 2020, maximele se vor situa peste limitele normale ale acestei perioade din an. Prin urmare, în zonele montane și submontane maximele vor fi ridicate. Meteorologii mai anunță că cantitățile de precipitații estimate pentru intervalul menționat vor fi deficitare în toate zonele țării. Regiunile vestice, nordice și sudice ale României vor fi ferite de ploi în cea mai mare parte a prognozei meteo. În Capitală vremea se va menține în continuare plăcută, iar maximele vor depăși normalul acestei perioade din an. Pe timpul zilei cerul va fi predominant însorit, iar maximele se vor încadra între 5 și 7 grade Celsius. Spre finalul prognozei temperatura va depăși 10 grade, urmând ca pe 18 ianuarie să se înregistreze 13 grade Celsius. Pe parcursul nopții temperatura va scădea sub pragul înghețului, dar nu sunt șanse de precipitații. Pe 20 ianuarie meteorologii avertizează că există risc de îngheț.

Poziția AMR, AJADO, UNJR ȘI APR ref. memorandumul de desființare a SIIJ   Asociația Magistraților din România (AMR), Asociația Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO), Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR), Asociația Procurorilor din România (APR) au luat act cu consternare de conținutul incomplet și inexact al Memorandumului adoptat de Guvernul României în data de 27 decembrie 2019, prin care Ministrul Justiției Cătălin Predoiu a propus desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), și au emis următorul comunicat: „Din cuprinsul Memorandum-ului rezultă ca una din rațiunile adoptării documentului, astfel cum a fost publicat de presă, este: „(…) o schimbare corespunzătoare în poziția statului român în fața CJUE, deoarece, în observațiile scrise anterioare, s-au susținut, în esență, legalitatea și oportunitatea înființării acestei structuri speciale.” Reamintim că, în prezent, pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) se află mai multe cauze în care au fost formulate mai multe întrebări preliminare vizând interpretarea dreptului Uniunii Europene raportat la o serie de aspecte referitoare la SIIJ. Poziția Comisiei Europene – publicată recent de presa din România – exprimată în cadrul acestei proceduri este aceea că: „înființarea Secției nu ar putea fi compatibilă cu dreptul Uniunii decât dacă o astfel de măsură ar fi motivată, în mod plauzibil, de anumite considerații legate de buna administrare a justiției. În opinia Comisiei, îi aparține statului român sarcina de a prezenta Curții de Justiție elementele obiective care ar fi determinat înființarea Secției, în vederea asigurării bunei funcționări a sistemului judiciar din România” (par. 87). Prin urmare, Guvernul României are obligația de a prezenta cauzele și argumentele obiective care au stat la baza înființării SIIJ, ca structură în cadrul Parchetului General, cu garanții sporite de profesionalism și in afara controlului politic, în scopul garantării independentei judecătorilor, precum și a independenței procurorilor în îndeplinirea actelor ce le sunt date în competență. Or, contrar obligației cuprinse în poziția Comisiei Europene, ca Guvernul să prezinte în fața CJUE „elementele obiective care ar fi determinat înființarea Secției”, Memorandum-ul elaborat de Ministrul Justiției Cătălin Predoiu și votat de Guvernul Orban – în contextul în care premierul a stabilit linia de urmat, exprimându-se în ședință în sensul desființării SIIJ, prin însușirea Memorandum-ului, deși era trunchiat și subiectiv – nu face nicio referire la cauzele și motivele obiective pentru care SIIJ a fost înființată și care justifică existența ei. Situația creată prin acest Memorandum este lipsită de justificare și, prin urmare inadmisibilă, în condițiile în care Curtea Constituțională a statuat expres ca SIIJ constituie o garanție legală a independenței individuale a judecătorilor. Memorandum-ul, având ca tema evaluarea cadrului legal cu privire la organizarea și funcționarea SIIJ, are un vădit caracter partizan, caracterizat prin superficialitate și omițând exact elementele esențiale ce caracterizează SIIJ. Astfel, în primul rând, Guvernul Orban ignoră prin Memorandum aspecte pozitive incontestabile ale SIIJ, remarcate și de Comisia de la Veneția, și anume procedura de selecție a procurorilor este mai riguroasă și mai transparentă decât pentru orice altă structură de parchet, impunând condiții ridicate de vechime – minim 18 ani – și de verificare a competenței profesionale, prin analizarea activității anterioare pe o perioadă de 5 ani. În al doilea rând, Guvernul Orban „uită” să spună în Memorandum ca selecția procurorilor din SIIJ se face de o comisie alcătuită din membri CSM, iar pentru a fi numiți trebuie validați de Plenul CSM, ce acționează ca un al doilea filtru. Ca atare, aceasta procedură exclude orice influență politică, atât la nivelul funcțiilor de execuție, cât și la nivelul funcțiilor de conducere. Integral: https://www.juridice.ro

Statul şi cetăţenii: o fotografie neretuşată, după trei decenii de la 1989Statul şi cetăţenii: o fotografie neretuşată, după trei decenii de la 1989  Tragedia de la spitalul Floreasca, acolo unde patronajul politic s-a intâlnit cu incompetenţa sistemului medical, este parte din fotografia neretuşată a Românie, la treizeci de ani de la căderea comunismului. După trei decenii, statul român continuă statul comunist în credinţa profundă că viaţa supuşilor peste care domneşte nu are nici o valoare: tot ceea ce contează este puterea şi dreptul de a decide, în impunitate şi în dispreţul legilor. După treizeci de ani, statul îşi priveşte cetăţenii ca pe o masă amorfă, al cărei rol nu poate fi altul decât acela de a oferi temelia bugetară a privilegiilor unei elite. După treizeci de ani, statul român este la fel de dispreţuitor şi de arogant- suita de drame care se abate asupra oamenilor acestei ţări nu are nici o însemnătate în peisajul omnipotenţei şi al cleptocraţiei. Fotografia României , după trei decenii de la înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu, este dominată de continuitatea culorilor şi a contururilor. Dincolo de mutaţiile produse, ceva durează, neschimbat şi aparent imposibil de înlăturat: statul român însuşi…. Egalitatea în faţa legii este suspendată ori de câte ori cauzele anchetate o cer: tribulaţiile lui Mario Iorgulescu sau ale lui Daniel Chiţoiu o dovedesc. Constituţia şi curţile de judecată sunt menite să ocrotească această castă. Atotputernicia lor nu trebuie afectată. Reforma statului, atât de des evocată, dar îndepărtată ca o himeră, nu are altă menite decât aceea de a restaura centralitatea demnităţii umane. Reforma statului implică organizarea politică destinată să crească gradul de transparenţă şi de eficacitate. Reforma statului cere eliminarea tututor feudelor care se organizează, spre a proteja incompetenţa şi avariţia. Reforma statului este alternativa la marasmul în care o întreagă societate pare să se cufundă, inexorabil. În cele din urmă, un stat incompetent, arogant şi ineficace nu are nici o legitimitate în faţa cetăţenilor liberi ai României. Pentru ca legitimitatea sa să fie recâştigată, este nevoie de reîntemeierea sa, pe alte principii. Supravieţuirea acestui stat inept şi adeseori criminal prin neglijenţă şi iresponsabilitate este cel mai mare pericol la adresa identităţii noastre occidentale. Refondarea sa autentică trebuie să fie adevărată agendă a viitorului nostru. Integral: https://www.marginaliaetc.ro

Cum riscă statul român să ajungă să trăiască de azi pe mâineDe ce ar putea deveni realitate pensionarea la 70 de ani  În contextul în care vicepremierul Raluca Turcan a lansat ideea că este nevoie de o discuție în spațiul public despre posibilitatea creșterii vârstei de pensionare la 70 de ani, analistul financiar Adrian Codîrlașu explică de ce acest scenariu ar putea deveni realitate „cel mai probabil în următorii zece ani”. Vicepremierul Raluca Turcan a spus că există la Camera Deputaților un proiect care prevede posibilitatea de a opta pentru a rămâne la serviciu până la 70 de ani, însă nu crede că România este pregătită acum pentru impunerea pensionării obligatorii la 70 de ani…..În condițiile în care populația României continuă să se reducă și să îmbătrânească, economiștii atrag atenția că sistemul public de pensii ar putea să nu mai poată fi susținut în forma actuală, adică în condițiile menținerii vârstei de pensionare, planului de creștere a punctului de pensie și a cuantumului actual al asigurărilor sociale…. Soluțiile la îndemână în acest caz sunt fie înghețarea pensiilor, pentru că nu mai sunt bani suficienți din taxe pentru a putea fi plătite, fie majorarea vârstei de pensionare, fie mărirea taxării…. În opinia lui Adrian Codîrlașu, avansarea cifrei de 70 de ani pentru pensionare nu este doar o vorbă în vânt, iar creșterea vârstei de pensionare va deveni realitate „cel mai probabil în următorii zece ani”, mai cu seamă că „potrivit prognozelor INS, în 2050 România va avea între 12 și 14 milioane de locuitori și efectiv atunci nu o să aibă cine să plătească pensiile acelor pensionari”. Deocamdată, cel mai probabil, niciuna dintre aceste măsuri sau un mix al acestora nu vor fi luate înainte de încheierea anului electoral, cu cele două runde de alegeri locale și parlamentare, crede analistul….Datele Institutului Național de Statistică arată că, în România, sunt peste 5,1 milioane de pensionari, iar pensia medie lunară este de 1.296 de lei (270 de euro). Pensia minimă în România este de 704 lei (147 de euro). Toate acestea, în condițiile în care, coșul minim de consum pentru un trai decent, era în 2019, de 2.684 de lei (560 de euro) pentru o persoană adultă singură, potrivit unui studiu al Fundației Friedrich Ebert. Mai mult, datele Eurostat arată că speranța de viață în România este de 75 de ani, sub media europeană de puțin peste 80 de ani. Integral: https://romania.europalibera.org

Cât de speciale sunt pensiile privilegiaților și cum le-au obținutCât de speciale sunt pensiile privilegiaților și cum le-au obținut  România, țara cu peste 5 milioane de pensionari care au pensia medie de 1.200 lei și cu 150.000 de privilegiați, din rândul cărora, cea mai mare pensie a ajuns de aproape 74.000 de lei.…. Ce rezolvă eliminarea pensiilor speciale ale civililor? Nu mare lucru, de vreme ce numărul acestora este în jur de 9.000, iar costul lor total într-un an este de sub un miliard de lei. Celelalte pensii, ale militarilor, au fost anul trecut de peste 150.000. Aici sunt incluși toți angajații, indiferent dacă sunt militari din teatre de operațiuni sau funcționari de birou, preoți ai Ministerului Apărării, toți angajații Internelor, nu doar polițiștii, jandarmii, pompierii, gardienii din închisori. De asemenea, tot la această categorie sunt incluși și angajații serviciilor secrete. Așadar, pensiile acestea s-au acordat unor instituții, nu unor categorii profesionale. Plata acestor pensii, care după lege sunt denumite pensii militare de stat, a fost anul trecut de 8 miliarde de lei. Cei mai mulți pensionari îi are Ministerul de Interne – peste 83.000, potrivit unei analize a publicației economica.net. SRI se apropie de plata a 10.000 de pensionari, între care se află și cei care au făcut parte din fosta Securitate, la care calculul pensiei a fost actualizat anual. Cum s-a ajuns aici? În cazul pensiilor militare de stat, printr-o lege din 2015, inițiată de Gabriel Oprea, cel care la vremea respectivă era vicepremier în Guvernul Ponta și răspundea de domeniul siguranței naționale. Parlamentul, la acea vreme, era dominat de USL-ul aflat deja în descompunere, iar legea, aprobată fără probleme, a intrat în vigoare în ianuarie 2016. Legea stabilea ca 65% din nivelul soldelor militarilor și al sporurilor din cinci luni alese din ultima perioadă cât au lucrat să devină baza de calcul a pensiei. Important, înainte de adoptarea legii, au fost mărite sporurile din branșă, printre care alocația de hrană sau de uniforme. Și, la fel de important, s-au redus vârstele de pensionare. 2016 a fost an electoral, iar anul următor, când PSD s-a întors la putere, a fost și mai darnic. O ordonanță de urgență a Guvernului Tudose, din august 2017, a introdus ceea ce a dus la exodul din instituțiile de forță ale statului, de la MApN și MAI, până la serviciile secrete. Militarii și colegii lor funcționari din aceste instituții s-au putut pensiona la 40 de ani și, în fiecare 1 ianuarie, pensia lor urma să fie indexată la rata inflației. A fost momentul în care mii de ofițeri și peste 100 sută de generali au ieșit din sistem – într-o singură zi, de pildă, s-au pensionat zece generali de la SRI. Pensiile lor urmau să crească în fiecare an. Ordonanța amintită a stabilit ca toate pensiile speciale, nu doar ale militarilor, să fie indexate anual, în funcție de inflație, iar dacă inflația scade, ele să rămână neschimbate…. Diplomații au obținut legea de la Guvernul Ponta, în 2015. Este suficient să fi lucrat 15 ani în diplomație și beneficiază de 80% din ultimele salarii. Nu au fost uitați nici angajații Departamentului de Comerț Exterior, de pe vremea comuniștilor, unde se învârteau banii Securității. Anii aceia sunt considerați stagiu diplomatic, așa cum și studiile postuniversitare de relații internaționale de la Facultatea de Științe Juridice a epocii comuniste, o școală de cadre a PCR, le oferă pensie specială în zilele noastre. Magistrații au primit de la Guvernul Năstase, în 2004, pensia calculată la 80% din ultimul salariu, cu tot cu sporuri. Parlamentul, în 2017, prin modificarea Legilor Justiției, le-a mai acordat o facilitate – pot ieși la pensie la 45 de ani, după 20 de ani de magistratură, o prevedere pe care au amânat-o până acum toate guvernele care s-au succedat, inclusiv cele ale PSD, de teama de a nu fi golite instanțele și parchetele de judecătorii și procurorii ajunși la maturitate profesională. Grefierii și criminaliștii – din anul 2015 au pensii speciale, 80% din media venitului brut încasat cu un an înainte de pensie, cu o vechime de 25 de ani în domeniu. Parlamentarii și funcționarii de la Parlament – 80% din media veniturilor brute din anul de dinaintea pensionării….Între civilii cu pensii speciale se numără și aleșii locali – de la consilieri județeni sau comunali, la primari, cadorisiți tot de guvernarea Ponta. Ei au fost deja excluși de pe listă, prin OUG114, însă încasarea acestor pensii nu se suspendă până la pronunțarea Curții Constituționale, care a fost sesizată de PSD în acest sens. Integral: https://romania.europalibera.org

Mircea MorariuCe face, de fapt, guvernul Orban?  Cel mai adesea s-a afirmat că guvernul Orban nu a făcut nimic, că se încurcă în promisiuni, că nu trece la acțiuni concrete fiindcă se bazează pe o majoritate parlamentară mai mult decât firavă. Deoarece cedează șantajelor în cascadă ba ale UDMR, ba ale ALDE, ba ale USR-PLUS. Drept care una spune azi, și alta mâine. S-a mai spus – et pour cause- că Guvernul amână pe neașteptate reglementări legislative a căror adoptare era dată până mai deunăzi ca sigură. La rându-i, PNL nu și-a respectat promisiunea că nu va deveni un loc în care traseiștii politici sunt mai mult decât bineveniți. Și uite așa se face că aproape zilnic aflăm despre câte un nou transfer cu schepsis. Cu toate privilegiile aferente, cu funcții și promisiuni de dregătorii viitoare. Sunt voci care spun că e vorba despre o strategie a d-lui Orban care astfel vrea să își întărească poziția în raport cu președintele Iohannis dornic să controleze el însuși partidul. Mă așteptam ca lucrurile să se întâmple astfel. Eram mai mult ca sigur că d-lui Orban&co nu îi va fi deloc moale. Am avertizat asupra iminenței situației într-un editorial publicat în noiembrie 2019. Observ acum în tabăra guvernamentală o hiperactivitate, e drept mai curând verbală, care nu mi se pare deloc de bun augur. Tot felul de vorbeți guvernamentali anunță, sub forma baloanelor de încercare, măsuri cu impact asupra unei bune părți a populației, deși Executivul nu deține o validare obținută prin alegeri. Ce trebuia să facă, de fapt, un guvern a cărui perioadă de viață este strict limitată. Și căruia i-au mai rămas, de fapt, doar câteva luni de viață. Să închidă bugetul pe 2019 (a făcut-o), să elaboreze o lege a Bugetului pentru anul 2020 (iar lucru îndeplinit) și să pregătească desfășurarea în bune condiții a viitoarelor alegeri. La acest din urmă punct, nu avem cum să nu îi declarăm pe dl. Orban&co a fi fără sânge în instalație sau corigenți în masă. În primul rând fiindcă amână adoptarea unei poziții răspicate în privința alegerilor locale în două tururi de scrutin. Oscilează între promisiunile de semn contrar făcute UDMR și, respectiv, USR-PLUS. Guvernul condus de dl. Orban spune că nu are bani pentru dublarea alocațiilor de stat pentru copii. Nu mă îndoiesc că are dreptate. Însă, pe de altă parte, amână la Sfântu Așteaptă adoptarea unei măsuri hotărâte în privința mult discutatelor pensii speciale. Oare nu cumva fiindcă și oamenii lui sunt direct interesați în asta? În schimb, doamna Raluca Turcan, prim-vicepremier și prim-vicepreședinte al PNL, cu ambele funcții decise de stiloul Mont Blanc al președintelui Iohannis, vorbește despre o posibilă creștere a vârstei de pensionare. E drept că după ce i-a ieșit pe gură porumbelul respectiva doamnă cu aerul ei de Julietă demult trecută de prima tinerețe s-a dat de ceasul morții să își înghită vorbele. Ieri a funcționat pe post de pompier de serviciu președintele Iohannis care a tras o minciunică spre a atenua prostioara doamnei Raluca, protejata domniei-sale. Or, creșterea vârstei de pensionare poate fi decisă doar un guvern și un partid ajunse la Palatul Victoria prin alegeri. Care a prevenit electoratul în privința acestor intenții. Ca să nu mai vorbesc despre faptul că guvernul modifică pe șest legea și acordă finanțare și pentru viitoarele campanii electorale ale partidului Pro România a d-lui Victor Ponta. Tare repede a uitat dl. Orban de moralitate. Integral: http://www.contributors.ro

Ludovic Orban spune că a convenit cu președintele Iohannis organizarea de alegeri anticipateAnticipatele unui guvern minoritar Anunțul premierului Ludovic Orban privind alegerile anticipate a fost salutat doar de USR, care, prin Ban Barna, liderul formațiunii, a spus că este nevoie de o majoritate reformistă în Parlament, adăugând, „cu cât mai repede, cu atât mai bine”. USR ar beneficia de pe urma unor alegeri anticipate. În primul rând, și-ar formaliza alianța cu PLUS, formațiunea condusă de Dacian Cioloș care ar fi validată, astfel în Parlamentul național. Totodată, încheierea discuției despre candidații pe listele comune pentru Parlament și definitivarea candidaților pentru primăriile marilor orașe – miza localelor pentru alianța Barna-Cioloș – ar pune capăt, probabil, tensiunilor dintre cele două partide. În fine, alegeri anticipate înseamnă și intarea la guvernare, din perspectiva USR-PLUS, care au anunțat că ar fi dispuse să formeze un cabinet alături de PNL. Cei de la USR sunt încrezători că vor avea un scor bun la alegerile din acest an, după ce și-au dublat în primavara anului trecut scorul la scrutinul europarlamentar. Între timp însă, în sondajele de opinie, USR a scăzut, de la aproape 20%, este creditat în ultimele cercetări sociologice cu 15%. … UDMR a dat semnale în ultima vreme că ar accepta un scrutin anticipat, iar cei la ALDE sunt în pline negocieri cu liberalii să capete locuri eligibile în viitorul Parlament. PMP negociază deja cu PNL o fuziune prin absorbție. Liberalii au nevoie de alegerile anticipate ca de aer și, după cum arată sondajele, sunt în continuă creștere după cele două rânduri de alegeri care au avut loc în 2019. Sunt la guvernare într-un an electoral, cu deficit excesiv și cu legi împovărătoare pentru buget, lăsate de PSD, cum ar fi creșterea pensiilor. PNL are nevoie de consacrarea în actul guvernării, de legitimarea unor alegeri parlamentare pentru a se putea instala în alte condiții la putere, evengtual cu o majoritate confortabilă printr-o eventuală înțelegere cu alte partide anti-PSD. Absența unei coaliții guvernamentale după alegeri le-ar aduce liberalilor piedici în conservarea imaginii de partid capabil să facă reforme credibile. O coaliție cu USR-PLUS este, de asemenea, demnă de urmărit din perspectiva coeziunii, fiind suficiente semne că formațiunile care o alcătuiesc duc cu ele potențial de tensiune. Dar lucrurile nu sunt stabilite. Există mai multe piedici în calea anticipatelor. În primul rând, găsirea unei majorități în Parlament care să dărâme Guvernul Orban și, apoi, de două ori în 60 de zile, să funcționeze ca unsă la respingerea altor două guverne. Un calendar optimist ar însemna ca procedura de dizolvare a Parlamentului să înceapă în februarie, pentru ca alegerile pentru un nou legislativ să se suprapună cu alegerile locale – probabil în luna mai sau cel mai târziu la începutul lui iunie. Aceasta este varianta optimă pentru PNL. Există însă o decizie mai veche a Curții Constituționale, care spune că nu se pot ține deodată cele două tipuri de alegeri. Integral: https://romania.europalibera.org

Discutii de taina si mers pe sarma, in drumul spre anticipateDiscutii de taina si mers pe sarma, in drumul spre anticipate  Dupa toate cate au patit pana acum, nimic nu le-ar da in acest moment o lovitura atat de grea social-democratilor ca alegerile anticipate, capabile sa-i prinda in totala degringolada si nereformati…..“Am hotarat ca cel mai bine pentru Romania este sa organizam anticipate pentru a reda puterea in mana oamenilor” – spune pentru prima oara premierul, care pana acum raspundea cat putea el de evaziv la asemenea intrebare delicata. Cine a hotarat? Premierul si presedintele tarii, doua personalitati de cel mai inalt rang, de cea mai mare credibilitate, dar neinvestite de Constitutie nici impreuna, nici separat, sa hotarasca asupra alegerilor anticipate. Atunci, pe ce baza au hotarat? Evident, pe baza incercarii de a interpreta intr-un anumit fel legea dupa demiterea sau demisia guvernului, intervenite cam netam-nesam, plus doua incercari nereusite de a instala un nou premier.Daca asta s-a discutat la Cotroceni, atunci regret ca se pune la cale mersul pe sarma cu ajutorul Constitutiei. Daca s-a discutat altceva, atunci ma intreb ce….. Putini comentatori cred ca domnul Orban ar fi oferit demisia, avand in vedere “pohta ce a pohtit” inca din vremuri imemorabile. Mai curand, este posibil sa fi fost incurajat de presedinte in acte indraznete, care sa poata duce la demitere: OUG enervante pentru PSD sau angajarea raspunderii, ceva si mai enervant. Iar PSD va fi nevoit sa inghita. Altfel, ar calca pe grebla, ar obtine usor demiterea guvernului prin motiune de cenzura si ar deschide cu propria mana calea spre alegerile anticipate, ravnita de intreaga suflare antiPSD. Cel mai probabil insa este ca PSD nu va face mofturi, va inghiti enervantele decizii ale adversarului, iar domnul Orban va avea ocazia sa se faleasca in fata partidului si a natiunii cu muschii sai neinfranti…. Daca domnul Iohannis si domnul Orban ar fi hotarat ceva concret intr-o problema atat de importanta, la care toata suflarea romaneasca asteapta un raspuns clar, logica imi spune ca presedintele ar fi iesit primul la televizor sa explice limpede cum vede domnia sa efectuandu-se pas cu pas pregatirea si desfasurarea doritelor alegeri anticipate. Dar a iesit premierul singur, explicand la modul cel mai general posibil ca au hotarat sa redea puterea oamenilor prin organizarea unor anticipate pe care nici macar nu spune cum le vor organiza. Mesajul mi se pare mai mult de tipul “asta-i situatia”, decat de tipul “asa vom face”….Din capul locului, timpul scurt ramas pana la alegerile in termen sugereaza ca singura solutie pentru anticipate a ramas desfasurarea simultana a celor doua tipuri de alegeri, generale si locale, in luna iunie. Fostul presedinte al CCR Augustin Zegrean opineaza ca, sub aspect constitutional, este posibil, dar sub aspect tehnic ar fi un dezastru. Caci iata ce spune dansul: “Nu-i poate opri nimeni sa le organizeze deodata, in aceeasi zi, dar mai bine ar fi in preajma localelor decat odata cu acestea, pentru ca vor fi 5 buletine de vot – pentru Senat, Camera Deputatilor, primar, Consiliul Local si Consiliul Judetean, ceea ce este mult. Vorbim in ultima vreme de analfabetii functional, pai daca e asa, ii chemi sa voteze pe 5 buletine odata?” Sunt intr-adevar de speriat cinci buletine de vot deodata. Ganditi-va la lelea Ioana din Ototoaia, nu prea cunoscaoare de carte, care trebuie sa voteze pentru cinci institutii despre care stie prea putin, sau poate deloc. Ce va face? Va aplica stampila la intamplare sau nu o va pune deloc, anuland buletinul. Nu acesta este scopul alegerilor…. Nimic nu este mai confuz, decat un calendar al eventualelor anticipate. Demiterea sau demisia guvernului, nominalizarea altor doi premieri si respingerea lor consecutiva in Parlament, dizolvarea Parlamentului, termenul fatidic de 60 zile pentru noi alegeri sunt doar o parte din necunoscute. Ar fi de necrezut ca este cineva atat de specialist, incat sa fi pus in ecuatie toti acesti parametri si sa inscrie pe agenda termene. Suntem inca prea la inceput, ca sa discutam termene. Dar, iarasi, daca nu asta s-a discutat, atunci ce? Integral: http://www.ziare.com

Image result for Daniel P. Funeriu: pozeDaniel P. Funeriu: Am salutat inițiativa de clarificare doctrinară a USR. Am citit documentul lor recent și trag următoarele concluzii: 1) denotă mai multă maturitate ca de obicei, e un prim pas înspre ieșirea din revoluția continuă cu care ne-a obișnuit (pe unii obosit) USR; 2) își asumă un melanj de (ordo)liberalism și creștin-democrație în pas cu dinamica PPE. E bună și destul de corect articulată opțiunea (mie mi-ar fi plăcut mai multă creștin-democrație, dar noh, e opțiunea lor); 3) sectorial, remarc că au renunțat la câteva stridențe mesianice din trecut, ceea ce e bine. Mai e, însă, de muncă pentru a avea un real program de guvernare. All in all, o evoluție față de trecut, demnă de a fi salutată. Vine pe un trend descendent al USR, după prestația neinspirată a lui Dan Barna de la prezidențiale, ceea ce, sper, nu va fi interpretat ca un gest disperat după prezidențiale și seria de excluderi recente. E un lucru bun și pentru că stimulează o competiție cu PNL, obligându-l pe acesta să nu alunece înspre un “pesedism cu față umană”. Am totuși o nedumerire: dacă acest document câștigă, USR migrează înspre PPE și devine incompatibil cu Renew, pentru care ar deveni niște “reacționari”. Să înțelegem că cei patru eurodeputați USR merg la PPE și regretă poziția de la referendumul boicotat? Sursa: https://www.facebook.com

Image result for autostrada pozeCătălin Drulă (USR): Cer Guvernului să publice scrisoarea de observaţii a Comisiei şi să vină cu detalii despre cum va fi obţinută finanţarea europeană pentru Sibiu-Piteşti   Deputatul USR, Cătălin Drulă, solicită Guvernului să publice scrisoarea de observaţii a Comisiei Europene şi să vină cu detalii despre cum va fi obţinută finanţarea europeană pentru autostrada Sibiu-Piteşti, transmite News.ro…. ”Ieşirea lui Răzvan Cuc de azi este încă o mostră de tupeu neruşinat. Nu se poate numi altcumva să reclami că a respins Comisia Europeană aplicaţia de finanţare pentru Autostrada Sibiu-Piteşti pe care chiar tu ai făcut-o. Prost. Mai ales pe partea de mediu. De ani de zile am spus că trebuie calumea pregătită şi această autostradă şi celelalte proiecte complexe (prin relief greu) de infrastructură pe care vrea România să le facă”, a scris, sâmbătă seară, pe Facebook, Cătălin Drulă. Potrivit acestuia, nici răspunsul Guvernului PNL nu pare deloc convingător, ”ci din ciclul «staţi liniştiţi că nu e dracu’ aşa negru»”. ”Ba, din ce ştiu eu, e chiar de rău. Pentru că la scrisoarea de observaţii a Comisiei trebuie răspuns în 3 luni, după cum spune şi ministrul, altfel finanţarea proiectului va fi respinsă. Dar problemele reclamate în scrisoare privind ariile Natura 2000 sunt probleme de fond. Nu pot fi rezolvate „din vorbe”, iar pe fond, în niciun caz, în termen de 3 luni”, a mai scris drulă. Acesta solicită Guvernului să publice scrisoarea de observaţii a Comisiei şi să vină cu detalii despre cum va fi obţinută finanţarea europeană pentru Sibiu-Piteşti. ”E vorba de miliarde de euro fără de care nu prea avem perspective să închidem coridorul european Nădlac-Constanţa” mai spus deputatul USR. Integral: https://www.g4media.ro

6 tendințe care pot schimba România în 20206 tendințe care pot schimba România în 2020 2020 pare să fie un an impredictibil pentru România: alegerile locale și parlamentare ar putea consfinți o guvernare de dreapta, dacă nu apare o criză economică, în vreme ce legăturile țării cu Statele Unite s-ar putea întări, chiar în detrimentul celor cu Uniunea Europeană, în cazul prelungirii crizei din Orientul Mijlociu 1) România mai aproape de SUA cu orice risc  Conflictul din Orientul Mijlociu plasează România în rândul aliaților necondiționați ai Statelor Unite, indiferent de poziționările marilor puteri europene. România a decis încă din 2010 să găzduiască sistemul antirachetă SM-3 pentru a proteja sud-estul Europei de rachetele iraniene cu rază scurtă și medie de acțiune…. 2) Spațiul Schengen rămâne un deziderat  Relațiile cu Uniunea Europeană se vor îmbunătăți, pe fondul reparațiilor pe care liberalii au promis să le facă prin modificările legilor juridice și ale codurilor Penal și de Procedură Penală, pentru revenirea la regulile statului de drept. Totuși, chiar dacă următorul Raport al Comisiei Europene referitor la starea justiției (Mecanismul de Cooperare și Verificare) va fi pozitiv, e puțin probabil ca România să adere la Spațiul Schengen de Liberă Circulație. 3) Alegeri generale. PSD ar putea cădea sub 30%  PNL și președintele Klaus Iohannis au anunțat că vor alegeri parlamentare anticipate. În acest fel ar conserva tendința electorală manifestată la prezidențialele de anul trecut și ar evita să plătească eventualele complicații economice, determinate de majorarea pensiilor cu 40%, după o strategie legislativă făcută de PSD și păstrată de PNL din rațiuni electorale….. 4) Alegeri locale. Mizele alianțelor Alegerea primarului dintr-un singur tur, regulă care funcționează din 2012, avantajează partidele cu bază solidă în teritoriu, cum era atunci PDL și cum este acum PSD…. 5) Numirea procurorilor șefi Comisia Europeană i-a cerut României să stabilească o metodologie clară și stabile pentru selectarea procurorilor șefi, în așa fel încât să se evite negocierile politice, folosite până nu demult în astfel de situații. O astfel de metodologie ar trebui prevăzută prin lege pentru a determina un model pe termen lung în acest sens. Parchetul General și Direcția Națională Anticorupție au fost conduse în ultima perioadă de procurori interimari, care nu-și pot, deci, asuma decizii și strategii pe termen lung. Numărul demnitarilor anchetați și trimiși în judecată a scăzut, pe acest fond de incertitudini, dar și de acuzații referitoare la eventualele jocuri politice pe care le-ar fi făcut DNA…. 6) Recesiunea se amână Guvernul nu a găsit resursele necesare care să acopere resursele economice necesare pentru a alimenta creșterea pensiilor cu 40%.Cu toate acestea, Comisia Națională de Prognoză a anunțat un Produs Intern Brut de 238 de miliarde de Euro pentru 2020, cu 4% mai mare decât anul trecut. Dacă nu intervin crize internaționale neașteptate. Integral: https://romania.europalibera.org

Firea dă cu „Oxigen” în șoferii din provincie. Liberalul Ciucu îi dă dreptate: „Mașina e un lux, nu e un drept”Tot ce trebuie să știi despre taxa Oxigen și absurditățile ei  Taxa de poluare impusă de primarul general Gabriela Firea șoferilor care circulă prin București se aplică abia din luna martie. Deocamdată șoferii se află într-o perioadă de grație și nu sunt sancționați, deși vinieta Oxigen a intrat în vigoare de la începutul anului. Totuși, șoferii își pot cumpăra deja vinieta Oxigen, iar peste 100 au și făcut-o. Controversele se întețesc deja: ce taxează de fapt Gabriela Firea – poluarea, accesul sau proprietatea? Ce se întâmplă cu șoferii de mașini vechi care locuiesc în centrul Capitalei? Taxa impusă de primarul Capitalei, Gabriela Firea, șoferilor care circulă prin București, are ca singur criteriu de aplicare norma Euro a autovehiculelor, fără să țină cont de capacitatea motorului sau de tipul de combustibil folosit. De altfel, poluarea este taxată de Primăria Capitalei doar în timpul săptămânii, în intervalul orar 7-22. În rest, în weekend, de sărbătorile legale și noaptea, șoferii pot polua Bucureștiul gratis. De asemenea, Capitala este împărțită de vinieta Oxigen în două mari zone: ZACA (Zona de Acțiune pentru Calitatea Aerului) și restul străzilor din București. Străzile care delimitează ZACA sunt: Piața Victoriei – Bd. Iancu de Hunedoara – Șos. Ștefan cel Mare – Str. Polonă – Str. Mihai Eminescu – Str. Traian – Bd. Nerva Traian – Bd. Gheorghe Șincai – Str. Lânăriei – Calea Șerban Vodă – Bd. Mărășești – Str. Mitropolit Nifon – Bd. Libertății – Calea 13 Septembrie – Șos. Pandurilor – Șos. Cotroceni – Splaiul Independenței – Str. Ştirbei Vodă – Str. Berzei – Str. Buzești – Piața Victoriei….Un punct pe care proiectul primarului Gabriela Firea nu îl ia în calcul este situația șoferilor care domiciliază în perimetrul ZACA și au în proprietate o mașină Euro 2 sau mai veche. Practic, ei sunt scoși în afara legii, pentru că nu mai pot parca la domiciliu o astfel de mașină, accesul lor fiind interzis în perimetrul ZACA. Chiar și în situația ipotetică în care nu ar mai folosi aceste mașini, ci doar le-ar ține parcate la domiciliu, acest lucru tot nu ar mai fi posibil…. Nu plătesc taxa Oxigen șoferii cu motoare Euro 5 și 6, electrice și hibride, dar și mașinile Euro 3 dotate cu instalație de GPL. Mai sunt exceptate de la taxă motocicletele și scuterele, autovehiculele persoanelor cu dizabilități, cele folosite de posturile radio și tv la transmisiuni. Mai sunt exceptate de la taxă și categorii în care se regăsesc deseori mașini vechi, care poluează masiv: autovehiculele poliției, pompierilor, jandarmeriei, poliției de frontieră, ANAF, serviciului de ambulanță sau medicină legală, protecției civile, Armatei, SRI, SPP, STS SIE, Penitenciarelor, precum şi mașinile de serviciu ale procurorilor…..Taxa Oxigen nu este introdusă printr-o lege, așa că nu există posibilitatea atacării la Curtea Constituțională. Este vorba despre o hotărâre administrativă, astfel că ea poate fi atacată doar în instanțele obișnuite, de contencios administrativ. Integral: https://romania.europalibera.org

Principele Nicolae l-a invitat pe Harry să stea la el în castel până-și găsește ceva  Capetele încoronate ale Europei se ajută la greu așa cum au făcut în nenumărate rânduri în istoria noastră tumultoasă pentru că sângele apă nu se face. Auzind de necazul camaradului său, prințul Harry, care a decis să se lase de Casa Regală a Angliei, principele Nicolae al României, și el trecut prin faze de-astea, s-a oferit să-l țină la el în castel până-și găsește ceva. „Știu și eu cum e să te trezești fără noapte că nu mai ești prinț, n-ai tu un castel, o caleașcă să te ducă de colo colo, un majordom să-ți tragă ciorapii în picioare. Decât să ajungă să stea în hoteluri de lux mai bine să stea la mine vreo câteva luni până se pune pe picioare”, a povestit principele Nicolae unor apropiați. ….. Pe de altă parte, tatăl prințului Harry, prințul Charles, a pus la inimă plecarea fiului său și a zis că dacă-l mai prinde pe la Viscri dă drumul la câne în bătătură. Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 11 ianuarie. “In fiecare an pădurile românești pierd 20 de milioane de metri cubi de cherestea tăiată și exportată ilegal…”

Image result for romania in snow photosBuna dimineata intr-o zi de sambata, 11 ianuarie! Cerul va fi mai mult noros în toată țara. Vântul va sufla moderat în Bărăgan și Dobrogea și mai mult slab în restul teritoriului. Dimineața în depresiunile din sud-estul Transilvaniei minimele termice vor mai coborî până spre valori de -18 grade Celsius. Temperaturile maxime vor fi încadrate în general între -2 și 3 grade în Transilvania și Maramureș, 0-5 grade în Banat și Crișana și 2-3 grade în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări noaptea la munte, la altitudini mari. Presiunea atmosferică va oscila nesemnificativ, cu valori uşor mai mari decât normal. Bucuresti: +8/-1 gr. C.

Fondul Sănătăţii are deficit de peste cinci ori mai mare decât în 2018. 24% din plăţile fondului asigură majorările de venituri din spitale Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate, din care e finanţat sistemul sanitar, are deficit de 2,5 miliarde de lei în primele 11 luni din anul 2019, de peste cinci ori mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului 2018, reiese dintr-o analiză făcută de Economica, pe baza execuţiilor Fondului. Aproape un sfert din banii cheltuiţi din Fondul Sănătăţii în primele 11 luni din 2019 au ajuns la spitalele de stat pentru a achita majorările de venituri acordate personalului din aceste unităţi, potrivit analizei făcute de Economica. …. Suma de bani plătită din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate spitalelor de stat pentru a acoperi majorările veniturilor personalului din aceste unităţi a ajuns la 8,75 de miliarde de lei în primele 11 luni din 2019 şi este cu peste 19% mai mare decât în perioada identică a anului 2018, reiese din analiza făcută de Economica…. Aproape 24% din banii cheltuiţi din Fondul Sănătăţii în primele 11 luni din 2019 au ajuns la spitalele de stat pentru a achita majorările de venituri acordate personalului din aceste unităţi, potrivit analizei făcute de Economica. Peste 25% din încasările realizate la Fondul Sănătăţii în primele 11 luni din 2019 au asigurat doar majorările de venituri din spitalele de stat, reiese din analiza făcută de Economica. Integral: https://www.economica.net

Angajatii MAI vor primi, din ianuarie, solde si salarii mai mariAngajatii MAI vor primi, din ianuarie, solde si salarii mai mari Politistii, militarii si personalul civil din cadrul Ministerului Afacerilor Interne vor primi, din luna ianuarie, salarii si solde mai mari, la nivelul celor ale personalului din Ministerul Apararii Nationale. “Astfel, salariile de baza, soldele de functie/salariile de functie si indemnizatiile de incadrare se majoreaza cu o treime din diferenta dintre salariul de baza, solda de functie/salariul de functie, indemnizatia de incadrare prevazute de Lege nr. 153/2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice pentru anul 2022 si cel/cea din luna decembrie 2019, in aplicarea art. 38 alin. (4)”, informeaza un comunicat al MAI transmis joi. O alta masura luata in sprijinul angajatilor MAI este actualizarea, incepand cu aceasta luna, a alocatiei valorice pentru drepturile de hrana la fel ca in celelalte institutii publice din sistemul de aparare, ordine publica si securitate nationala. “De asemenea, pentru perioada 2020-2021, personalul MAI care desfasoara activitati in zilele de repaus saptamanal, de sarbatori legale si in celelalte zile in care in conformitate cu reglementarile legale in vigoare nu se lucreaza va beneficia in continuare de majorarea de 75% la solda de functie/ salariul de functie” Integral: http://www.ziare.com

Bucureștiul, sufocat de betoane. Un bloc înghesuit între alte două imobile este construit peste mai multe reţele de utilităţiBucureștiul plătește 17 milioane de euro pentru refacerea conductelor de apă caldă. Beneficiari – patru firme abonate la contracte cu statul  Termoenergetica, faţa nouă a falimentarului RADET, a încheiat contracte-cadru de 79.127.532,19 lei fără TVA (17.201.637 euro) cu patru companii pentru repararea și înlocuirea vechilor conducte de apă caldă. Cele patru societăți contractate de RADET sunt ERBAŞU, ELSACO, ACVATOT şi CLAY WORK BUCHAREST. Contractarea s-a făcut în urma publicării anunţului de participare la licitaţia de pe SICAP în data de 30 martie 2019 pentru achiziția de lucrări care presupun înlocuirea conductelor denumită „Lucrări de intervenție de primă urgenţă” Compania ERBAŞU are sediul în Bucureşti şi este controlată de fraţii Erbaşu: Romeo Cristian şi Ion. Are zeci de contracte cu administrația locală și centrală. ELSACO are sediul în Botoşani şi este controlată de omul de afaceri Valeriu Iftimie, patronul echipei locale de fotbal, care deţine 40% din capitalul social al societăţii. Potrivit presei locale, ELSACO e campioană la contracte din bani publici. ACVATOT are sediul în Bucureşti şi este administrată de Călin Bichir şi Irina-Elena Munteanu. Și ACVATOT are contracte din bani publici, ultimul fiind atribuit de Consiliul Județean Ilfov. CLAY WORK BUCHAREST are sediul în capitală, a fost înfiinţată în anul 2018 şi este controlată în acte de cetăţeanul italian Stefano Scimia. Imediat după fondare, firma a început să primească bani publici de la companiile municipale înființate de Consiliul General la propunerea primarului general, Gabriela Firea, potrivit Recorder…..Termoenergetica este administratorul celui mai mare sistem de termoficare din România şi deţine 43% din piaţa din București. Furnizează energie termică pentru aproximativ 562.000 de apartamente, reprezentând aproximativ 8.200 de blocuri de locuinţe şi 320 imobile. În acestea trăiesc 1,21 milioane de locuitori. Totodată, aceasta furnizează agent termic şi pentru aproximativ 4.900 de instituţii, obiective sociale şi agenţi economici. Trei sferturi din rețeaua de conducte (954,09 km conducte – reţele termice primare; 2963,3 km conducte – reţele termice secundare) sunt vechi de aproape 40 de ani, motiv pentru care în sezonul rece pierde în pămând 2.600 tone de apă fierbinte pe oră. Datoria istorică a regiei către ELCEN, furnizorul de agent termic al capitalei, este în valoare de peste 3,6 miliarde de lei. Integral: https://www.g4media.ro

Firea, implicată într-un nou scandal! Acuzații grave ale unui ministru: Ce se întâmplă cu banii publici  …Scandal total pe banii bucureștenilor. Primarul Gabriela Firea are parte de acuzații extrem de grave din partea ministrului Finanțelor Publice, Florin Cîțu. Acesta spune că Firea i-a mințit pe bucureșteni și că Guvernul a dat toate sumele cuvenite primăriei din București Acuzații grave pe bani publici Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, s-a dezlănțuit pur și simplu pe o rețea de socializare. Firea are, de fapt, banii pentru salarii in conturile primăriei încă de joi, deși aceasta spunea că Ministerul Finanţelor nu a virat banii pentru salariile angajaţilor Primăriei Capitalei şi ai instituţiilor din subordine. Cîţu o acuză de minciună pe Firea, dar și că a furat startul campaniei electorale şi că manipulează bucureştenii. ”Gabriela Firea iar a furat …startul pentru campania electorală. Însă în premieră pentru bucureşteni îi manipulează şi se foloseşte de ei. Este momentul ca TOŢI bucureştenii să afle adevărul în legătură cu minciuna pe care a aruncat-o ieri în spaţiul public. Mai ales cei care nu o vor mai vota. Adevărul este simplu şi doar unul. Gabriela Firea are banii pentru salarii în conturile primăriei încă de ieri. De ce i-a minţit şi i-a speriat pe bucureşteni, ar trebui să explice astăzi”,a scris Cîțu pe o rețea de socializare în postarea intitulată ”Gabriela şi dramoletele ei”. Cîțu mai spune ca primarul general îi confundă pe bucureşteni cu spectatorii care asistă cuminţi la dramolete ieftine. Integral: https://www.capital.ro

Procedura alegerilor anticipate in Romania. CCR a decis impotriva localelor cuplate cu parlamentareleProcedura alegerilor anticipate in Romania. CCR a decis impotriva localelor cuplate cu parlamentarele La o zi dupa ce presedintele Klaus Iohannis a spus ca alegerile anticipate sunt posibile, premierul Ludovic Orban a anuntat, vineri, ca acestea sunt cea mai buna solutie. Alegerile parlamentare anticipate au ca efect scurtarea mandatului parlamentar si pot fi declansate la initiativa presedintelui Romaniei, in baza articolului 89 din Constitutie. Astfel, presedintele poate sa dizolve Parlamentul, daca acesta nu a acordat votul de incredere pentru formarea Guvernului, in termen de 60 de zile de la prima solicitare si numai dupa respingerea a cel putin doua solicitari de investitura, noteaza Agerpres. Pentru a se ajunge la o solicitare de investitura in Parlament, guvernul in functie trebuie sa isi dea demisia sau sa fie demis in urma unei motiuni de cenzura. Decizia presedintelui de a declansa alegeri inainte de termen este precedata de consultarea sa cu presedintii celor doua camere si a liderilor grupurilor parlamentare. Constitutia Romaniei prevede trei interdictii cu privire la dizolvarea Parlamentului. Prima se refera la faptul ca, in cursul unui an, dizolvarea Parlamentului este permisa o singura data. A doua interdictie consta in faptul ca in ultimele sase luni de mandat prezidential, presedintele nu poate dizolva Parlamentul (nu e cazul acum). A treia conditie prevede ca Parlamentul nu poate fi dizolvat in timpul starii de mobilizare, de razboi sau de urgenta (nu e cazul). Ultimele alegeri parlamentare la termen au avut loc la 11 decembrie 2016. Urmatoarele ar urma sa aiba loc la sfarsitul anului 2020….Premierul Ludovic Orban a anuntat, vineri, ca intentia ar fi ca anticipatele sa fie organizate in acelasi timp cu alegerile locale. Totusi, intr-o situatie similara din 2012, Curtea Constitutionala a decis ca o lege care prevedea organizarea de alegeri anticipate simultan cu cele locale era neconstitutionala. Integral: http://www.ziare.com

Iohannis si OrbanCand Iohannis arata cartonasul. “Alte intrebari mai aveti?”  Dar asa cum acest lucru putea fi anticipat fara mari dificultati, la fel de simplu era de intutit ca odata instalat in functie premierul Orban nu va avea niciun interes sa o paraseasca, iar PSD nu va avea niciun interes sa salveze PNL printr-o motiune, in loc sa-l tina ca pe sac de box electoral. Daca le lua pe amandoua in calcul, presedintele ar fi trebuit sa inceapa procedura pentru anticipate dupa caderea Guvernului, cand PSD era groggy si legat de bolovanul numit Viorica Dancila, iar PNL cu sacii inca langa caruta. Ca ratarea acelui moment a fost o eroare de calcul sau a prevalat un calcul electoral cinic nici macar nu mai conteaza. Suntem unde suntem si optiunea ferma a presedintelui pentru anticipate arata ca a inteles dimensiunea dezastrului pe care il poate reprezenta acest an de guvernare minoritara. De partea cealalta, este de inteles si, sa-i zicem deocamdata, ezitarea lui Ludovic Orban. In primul rand, omeneste. Dl Orban nu a fost niciodata un star politic. A fost adesea dat la o parte, ironizat, poreclit. A trecut si prin desertul politic al procesului penal. Acum si-a atins visul cu mainile. Este star, respectat ca om politic de prim rang si are putere reala. Este greu sa renunti de buna voie la asa ceva, mai ales ca nu exista in mod obiectiv nicio garantie ca renuntarea ar fi urmata de o revenire. …. Acum insa PNL este aproape 100% pro-prezidential, iar puterea lui Ludovic Orban este circumstantiala. Daca partidul va avea de ales intre ei doi, cum s-a intamplat in 2005, nu cred ca dl Orban are sanse sa castige. Mai mult, exista chiar liberali care se tem ca anul acesta de guvernare ar face tandari procentele PNL care acum i-ar asigura o victorie majora. E drept, nimeni nu poate semna demisia in locul dlui Orban, dar nici nu cred ca presedintele ar fi dispus sa il dinamiteze din interior cum a facut Liviu Dragnea cu Sorin Grindeanu. Asta nu inseamna ca presedintele este gata sa se resemneze. Dimpotriva. Initial, a incercat sa-i dea lui Ludovic Orban garantii ca il va pastra prmeier. De joi seara pare sa fi intrat in alta logica. Desi i-a laudat activitatea, nici nu putea altfel fiind vorba despre un guvern PNL, desi a spus ca doreste PNL cat mai mult la guvernare, dupa ce a spus ca isi doreste anticipate si a anuntat ca se va implica “pentru conceptul de alegeri anticipate”, presedintele a refuzat ostentativ sa afirme ca Ludovic Orban va fi in continuare optiunea sa de premier dupa anticipate. Este un semnal pe care partidul cu siguranta l-a retinut. Si ca sa fie si mai convingator, presedintele a anuntat ca in acest moment nu intentioneaza sa nu promulge dublarea alocatiilor pentru copii, adica o prevedere care ar pica precum un bolovan in bugetul pe anul in curs. As zice ca este un avertisment destul de transparent ca dl Orban ramane pe cont propriu, daca va opune rezistenta. A existat un moment asemanator si intre Traian Basescu si Emil Boc, nu pentru anticipate, cand Traian Basescu a socotit, din nou corect, ca PDL avea nevoie de schimbarea Guvernului si a premierului de care era legata taierea salariilor din 2010. Si a avut nevoie de luni bune pana la demisia premierului care a venit in februarie 2012. Integral: http://www.ziare.com

Mircea MorariuJocuri electorale  Dacă la Congresul PSD din 29 februarie nu intervine o formidabilă lovitură de teatru care să o scoată complet din joc, este mai mult ca sigur că d-na Gabriela Firea va fi candidatul partidului la postul de primar general al Capitalei. Doamna Firea și-a anunțat deja candidatura, dl. Ciolacu pare să o agreeze. Nu de alta, dar acceptarea dorinței doamnei Firea de „a termina ce a început”, cum domnia sa pretinde că ține morțiș să facă, este mai mult ca sigur (și) parte a unui deal între cei doi. Doamna Firea nu îl va concura pe dl. Ciolacu în cursa pentru șefia partidului și nici nu va susține o terță persoană. Se va mulțumi ea însăși cu un post de vicepreședinte, iar în PSD vicepreședinți sunt cu zecile, și cu respectiva candidatură. Mai greu de spus este ce vrea să termine cu adevărat fosta gornistă a Antenei 3 și prietenă la cataramă a întregii famiglii Voiculescu fiindcă, în realitate, în cei patru ani de mandat nu prea a început nimic serios. Doar a oferit chermeze, baluri și ospețe, concerte și luminații, excursii populare în Grecia, donații către biserici. Toate, desigur, nu degeaba, ci contra voturi și, firește, și contra rugăciuni care să o pună bine cu Cel de Sus. M-am amuzat teribil zilele trecute când am văzut-o pe doamna prof.univ. dr. ing. Ecaterina Andronescu, nici nu mai țin minte de câte ori ministru al Educației, dându-se de ceasul morții când a fost pusă în situația de a enumera realizările la Primărie ale sus-menționatei doamne Firea. Era sărmana doamnă fost ministru asemenea unei biete studente care la examen a avut neșansa de a trage un bilet cu subiecte despre care nu știa o iotă, dar nu voia să nu își încerce norocul. Poate că totuși îi iese amețirea profesorului examinator. La ora actuală, trebuie, vrem, nu vrem, să admitem că doamna Gabriela Firea deține prima șansă și că este aproape sută la sută posibil să îi reușească perfect operațiunea amețirii încă o dată a bucureștenilor. Gabriela Firea este avantajată mai întâi de regula declarării câștigătorului dintr-un singur tur. Pe care PNL vrea și nu prea vrea să o schimbe, deși ar putea să o facă prin ordonanță de urgență. De ce ezită PNL? Mai întâi fiindcă pare a fi el însuși avantajat de regula în cauză. E drept, avantajul nu se înregistrează la Primăria Capitalei, ci în multe alte locuri din țară, orașe mari și mici deopotrivă, acolo unde actualii edili, odinioară PDL, au ajuns în post tocmai grație respectivei formule electorale. În al doilea rând, fiindcă atunci când a negociat obținerea votului de încredere în Parlament, pare-se că dl. Ludovic Orban una le-a promis celor de la UDMR, avantajați de formula alegerii primarilor dintr-un singur tur, și alta celor de la USR, iar acum plătește prețul jocului la două capete. E prizonierul promisiunilor sale contradictorii. PNL dorește, și nu face nici un secret din asta, să aibă propriul său candidat la Primărie și nu va accepta în ruptul capului alianțe electorale cu celelalte partide socotite a fi de dreapta decât cu condiția ca acestea să îi susțină omul. Care e foarte posibil să fie doamna Violeta Alexandru, astăzi ministru al Muncii, dar și președinte al organizației municipale a partidului. La bursa zvonurilor se vehiculează și numele domnului Rareș Bogdan. Pentru moment, eu spun atât- Doamne ferește! Dl. Bogdan e un fel de Gabriela Firea în pantaloni . Integral: http://www.contributors.ro

Image result for taieri paduri pozeLa Repubblica: Amazonul Europei se află în România. Victima unei defrișări sălbatice, jafurile nu se opresc. Par relatări din Brazilia președintelui suveran Jair Bolsonaro  Este considerată plămânul Europei, însă pentru lobby-urile tolerate de cine guvernează acest lucru nu contează, motiv pentru care ucid gărzi forestiere şi comit violențe împotriva ecologiștilor pentru a continua să îl distrugă. Daune înfricoşătoare aduse mediului – și nu numai – într-o țară care este și membră a UE și NATO și care primește fonduri substanțiale de la Bruxelles, scrie publicația La Repubblica, citată de Rador. Defrișare sălbatică sistematică, cu pădurari asasinaţi de ucigași profesioniști, mită dată autorităților locale pentru a închide un ochi, amenințări, și din ce în ce mai multe violențe împotriva gărzilor forestiere, voluntarilor ONG-urilor care îi însoțesc, ecologiștilor și populației locale. Defrişarea provocată de sinistre interese economice ilegale continuă în fiecare zi, daunele pe care le-a provocat climei și mediului sunt deja uriașe, însă cu toate astea, jafurile nu se opresc…. Cifrele catastrofei provocate de specia umană la mai puțin de două ore de zbor de Italia se află la vederea tuturor, fiind denunțate de Greenpeace România și confirmate de raportul unei comisii guvernamentale, citat de Guardian: în fiecare an pădurile românești pierd 20 de milioane de metri cubi de cherestea tăiată și exportată ilegal de echipe și de cei care le-au ”angajat”, lobby-ul economiei forestiere la negru. Douăzeci de milioane de metri cubi pe an înseamnă mai mult decât cantitatea totală de lemn tăiat și prelucrat legal. O pierdere uriașă pentru mediu, pentru climă, precum și pentru economia și impozitul celei mai mari țări balcanice. Și odată cu despăduririle sălbatice în stil amazonian, impuse cu violență, distrugătorii pădurilor româneşti pun în pericol supraviețuirea multor faune rare, expuse deseori riscului dispariției. În România trăiesc treizeci la sută dintre marile mamifere carnivore europene: urşi, lupi, lincşi, lipsiţi acum de hrană şi de habitat. Uneori, procentele de exploatare ilegală sunt chiar mai mari. „Am asistat la tăierea, încărcarea și transportare a 2400 de metri cubi de cherestea într-o zonă în care autoritățile au permis oficial o defrișare de doar 600 de metri cubi. Marile companii de prelucrarare a lemnului stăteau alături de conducătorii locali „, spune Gheorghe Oblezniuc, paznic forestier din zona Suceava. Oblezniuc riscă și știe acest lucru. Din 2014 şi până în prezent au fost ucişi şase „rangeri”, aşa cum îi numesc românii pe pădurari, ultimii doi în luna decembrie. Mulți alții au fost bătuți sau intimidați, cum ar fi frații Ilie și Dumitru Bucșa, bătuți la sânge în satul Deia de o bandă furioasă ajutată de localnici: mulți au participat la expediție pentru că erau la rândul lor intimidați sau amenințați, sau din teama de a-și pierde locurile de muncă și de a fi nevoiți să emigreze. Apoi, persoane necunoscute au turnat litri de lichid antigel în iazul fraților Bucşa, a doua sursă a lor de venit, ucigându-le toți peștii…„Autoritățile ar trebui să utilizeze sateliți, drone și orice alt sistem inteligent și de supraveghere tehnologică, însă nu fac acest lucru”, spune Ciprian Găluşcă de la Greenpeace România. Și atunci, pumnalul letal al climei europene și al planetei lovește din nou, în fiecare zi. Integral: https://www.g4media.ro.

Serviciile de îngrijire a persoanelor cu dizabilități – externalizate. Ministrul Muncii: Instituțiile publice ignoră calitatea vieții beneficiarilor ….Schimbările radicale pregătite de Ministerul Muncii vor culmina cu închiderea unora dintre centrele de îngrijire a persoanelor cu handicap. “Soluţia pentru persoanele cu dizabilităţi este să trăiască în comunitate şi nu închise în centre”, a declarat joi ministrul Violeta Alexandru. Desenarea noul sistem a început după controalele efectuate la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Adulţi cu Handicap (CRRNPAH) Urlaţi, unde au avut loc patru decese anul trecut, şi la alte instituţii de îngrijire a persoanelor cu handicap şi de protecţie a copiilor instituţionalizaţi. “Instituţiile publice care sunt chemate astăzi să gestioneze problematica şi serviciile persoanelor cu dizabilităţi se concentrează cu precădere pe aspectele formale şi pe proceduri şi mai puţin pe calitatea vieţii beneficiarilor şi dorinţa pe care o avem este ca în acest mandat să schimbăm radical paradigma. (…)…. Acest sistem este organizat pe trei nivele: în primul rând, la nivelul Autorităţii, organizăm un compartiment de monitori, de oameni din Autoritate, care vor merge în vizite inopinate la toate centrele din ţară şi vor verifica ce se întâmplă acolo. De asemenea, cu ajutorul Direcțiilor județene pentru asistență socială și protecția copilului (DGASC-uri) din ţară vom face monitorizări lunare a centrelor pe baza unui set de indicatori stabilit de noi. La rândul nostru, noi, de la Autoritate, vom face o dublare a acestor verificări făcute de DGASPC-uri, pentru a vedea dacă aceste evaluări corespund realităţii. Dincolo de implicarea noastră la nivel sistemic, am creat acest braţ de monitorizare independentă, programul de monitorizare “Recurs la demnitate”, care este acum în curs de operaţionalizare, prin intermediul cărora societatea civilă şi o serie de voluntari, experţi independenţi, vor merge în diferite centre din ţară unde avem semnale că se întâmplă lucruri grave acolo. Integral: https://cursdeguvernare.ro

Andrei VlasinModificare legislativă: Construcțiile edificate fără autorizație vor putea fi intabulate în cartea funciară. Cum se va aplica Construcțiile realizate fără autorizație vor putea fi intabulate în cartea funciară dacă termenul de prescripție pentru sancționarea unei astfel de fapte s-a împlinit și dacă clădirea întrunește cerințele fundamentale privind calitatea în construcții. Aceasta este una dintre prevederile cheie ale Legii 7/2020 care modifică Legea 50/1991 privind calitatea în construcții, publicată săptămâna aceasta în Monitorul Oficial. Modificarea legislativă anunță, din punctul nostru de vedere, rezolvarea situației juridice pentru o parte semnificativă dintre construcțiile din România care au fost construite fără autorizație de construire. Până acum, pentru orice clădire, mai puțin pentru cele edificate înainte de 1 august 2001, care beneficiau de un regim derogatoriu, nu existau prevederi legale care să permită intabularea în cartea funciară a unei construcții fără autorizație. Pentru acestea, singurul remediu era procedura intrării în legalitate care presupune obținerea unei autorizații de construire ulterioare edificării.  Însă, în luna iunie a anului trecut, Înalta Curte de Casație si Justiție (ICCJ) a pus capăt unei soluții practicate pe scară largă de proprietarii imobilelor construite fără autorizație, excluzând orice posibilitate de intabulare în cartea funciară în afara sistemului administrativ de autorizare și recepționare a construcțiilor. Mai precis, ÎCCJ a statuat că, că „lipsa autorizației de construire sau nerespectarea prevederilor acesteia, precum și lipsa procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor constituie un impediment pentru recunoașterea pe cale judiciară, în cadrul acțiunii în constatare, a dreptului de proprietate asupra unei construcții realizate de către proprietarul terenului, cu materiale proprii (n.n. accesiunea imobiliară artificială).”Integral: https://economie.hotnews.ro

Sedinta Guvern Orban OUG-ul care modifică Ordonanța lăcomiei și altele, publicat în Monitorul oficial: modificări de la amenzile de circulație, la sporurile bugetarilor sau salvarea Pilonului II  Ordonanța de Urgență adoptată luni de Guvern prin care se corectau măsurile introduse prin Ordonanța lăcomiei a fost publicată în Monitorul Oficial. Față de legea pe care Executivul și-a asumat răspunderea, în Parlament, sunt câteva modificări. De exemplu, lipsesc prevederile privind interzicerea cumulării pensiei cu salariu pentru angajații bugetari. Ce conține OUG-ul adpptat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial: • Sporul pentru condiții vătămătoare acordat bugetarilor va fi la nivelul lunii decembrie 2019. Adică de 15% din salariul pe care îl luau angajații la finalul anului trecut. Deci nu va mai crește odată cu salariul, în acest an.• Nu se vor da pensii speciale pentru primari în 2020 (măsura pensiilor speciale pentru aceștia fusese introdusă anul trecut prin Codul administrativ) • Amenzile de circulație: Se propune ca valoarea fixă a punctului amendă pentru amenzile contravenționale prevăzute de OUG 195/2002 să fie menținută în cursul anului 2020 la cuantumul din prezent, respectiv 145 lei.• Posturi suplimentate pentru personalul clerical: Pentru anul 2020, numărul de posturi pentru personalul clerical angajat în unitățile cultelor recunoscute în din România, pentru care se asigură sprijin lunar la salarizare se majorează cu un număr de 5 contribuții de la bugetul de stat: 1 de vicepreședinte uniune, vicar administrativ patriarhal, secretar general, prim-rabin și 4 posturi pentru pozițiile de secretar Cancelaria patriarhală, consilier eparhial, protopop. Numărul de posturi pentru personalul clerical angajat în unitățile cultelor recunoscute din România pentru care se asigură, de asemenea, sprijin lunar se majorează cu 15.• Dispare taxa bancară introdusă prin OUG 114 • Salvarea Pilonului 2 de pensii. Se renunţă la cerinţele legate de elaborarea suplimentară de capital pentru administratorii fondurilor de pensii, se reduc comisioanele de administrare pentru Casa de Pensii şi ASF, lăsând mai mulţi bani în conturile participanţilor la fondurile la pilonul 2 de pensii. Se elimină şi opţionalitatea participanţilor între pilonul 1 şi pilonul 2 de pensii.• Dispare Fondul de Dezvoltare și Investiții • Nu vor mai fi permise detaşările din sectorul privat în instituţiile publice. Detaşările se vor putea face doar cu personal angajat în instituţii şi autorităţi publice. Integral: https://economie.hotnews.ro

Cornel CodiţăTanti: o instituţie fertilă a societăţii româneşti  Înainte să fie o persoană, “tanti” este o instituţie, o funcţie socială. Se vede treaba, dacă nu importantă, măcar folositoare, de vreme ce o vedem propăşind peste vremuri şi veacuri, prea puţin afectată de trecerea timpului. În vremurile dumnealui, Caragiale, “tanti” juca un rol special, de “acoperire”, în afaceri maritale nu tocmai “ortodoxe”. Unele nefericite, cum o aflăm, bunăoară, chiar din gura dumneaei, Tarsiţa Popeasca, văduva lu priotu Sava, de la Caimata, care a dărîmat-o Pache, cînd a făcut bulivardu ăl nou… şi a fiului ei… nefericitul soţ, alintat cu dragoste maternă… mangafache. “Dumneaei, domnule avocat, am martori, umblă toată ziulica pe la tanti ale dumneaei; ştiu eu ce face dumneaei pe la tanti ale dumneaei?….Ai zice că vremurile lui Caragiale s-au dus de mult şi “tanti” nu mai are ce să facă, la ce să fie bună, în zilele societăţii româneşti de tranziţie. Aş… ce-eşti copil! Ţi-ai găsit… tanti sau mătuşa, cum vreţi să-i ziceţi, a reînviat. Tot cu funcţie de “acoperire”, de data aceasta economică. Aşa s-a născut, mai precis s-a reîncarnat “Mătuşa Tamara”, instituţia care, în România tranziţiei, a lămurit odată pentru totdeauna cum un funcţionar public, angajat la stat toată viaţa, chiar dacă vreo cîţiva ani pe funcţii ministeriale şi prim-ministeriale a făcut rost de o avere pe care, dacă ar fi tradusă în ouă, n-ar ajunge nici o sută de ani parlamentarilor din zece “camere” să le numere pe toate. Fără să se bucure de aceeaşi vizibilitate publică, droaie de alte şi alte “mătuşi”, “unchi”, “bunici şi bunice”, “veri, verişori şi verişoare” şi tot felul de alte rubedenii au jucat acelaşi rol de “tanti” în nenumăratele procese de false moşteniri şi prea autentice împroprietăriri “pe ochi frumoşi” în România tranziţiei fără căpătîi. …Am o treabă la o instituţie financiară… a statului, vezi bine. Pentru un moft, îmi trebuie un dosar cu vreo cincisprezece piese, plus copii în nu ştiu cîte exemplare. Eu nu ştiu, dar “tanti de la xerox” ştie! La doar cîţiva paşi de înfricoşătoarea instituţie publică, îşi vede de treabă, într-o dugheană în care nu încap niciodată mai mult de trei patru persoane deodată, ea, “tanti”. Te duci şi îi spui ce te doare. Cu calm şi eficienţă maximă îţi ia la verificat toate hîrţoagele, îţi completează cererile, formularele şi celelalte, face copiile trebuincioase, musai cîte trebuie, şi pentru toată această strădanie pretinde preţul a două trei cafele. Aventura nu s-a terminat. Mai am nevoie de o hîrţoagă, de la altă instituţie financiară. E gata peste şase zile îmi spune, amabilă, doamna de dincolo de geamul securizat al ghişeului. Bine, zic, dar mai devreme nu se poate? Am programare la următoarea instituţie peste trei zile. Ba s-ar fi putut, îmi spune dumneaei, cu înţelegere şi o undă de bunăvoinţă în glas, dar colega mea de la ghişeul 12 vine abia vineri la serviciu, peste şase zile. ….Ajung şi la a treia instituţie, cu alt dosar cu încă şi mai multe hîrtii, dovezi, ştampile, copii şi adeverinţe. Trei persoane cu studii superioare plus un jurist expert nu pot să desluşească, în lista afişată generos pe site-ul instituţiei cu pricina, care hîrtie îmi trebuie şi care nu, în cazul meu. Ştie însă “tanti de la xerox”. Integral: https://www.bursa.ro

Suntem neam de proști, nu de înțelepți! Top 12 cele mai imbecile proverbe românești • Nu banii ne fac pe noi, ci noi îi facem pe ei. (Hai să cheltuim tot și să ne mai și împrumutăm, că ne trebuie BMW și TV de 180 cm); • Cine sapă groapă altuia cade singur în ea. (Planurile sunt pentru oameni răi); • Nu aduce anul cât aduce ceasul. (Nu munci, mergi la noroc. Bagă și la păcănele); • Adevărul e întotdeauna la mijloc. (Și uite așa se prescriu dosarele); • Capul ce se pleacă sabia nu-l taie. (Fii laș, defetist); • Cine are carte are parte. (Nu, cine are diplome cumpărate are parte); • Fuga e ruşinoasă, dar sănătoasă. (Demnitatea n-are legătură cu românul); • Hoţul neprins e negustor cinstit. (Imunitate, privilegii, mutat zebra, mortul e de vină); • Lucrul odată început e pe jumătate făcut. (Te-ai apucat de muncă? Șezi și te hodină, las-o pe jumătate); • Stăpânul zgârcit învaţă sluga hoaţă. (Deci dacă ești nemulțumit de job sau salariu, apucă-te de furat); Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 10 ianuarie. “Să nu mai numim „reforme” ceea ce ține de o elementară și bună administrare a treburilor publice.”

Image result for Romania in snow photosBuna dimineata intr-o zi de vineri, 10 ianuarie! Vineri, 10 decembrie, se anunță o vreme frumoasă cu cer variabil, mai mult senin. Șansele de precipitații sunt scăzute, iar posibilitatea unor precipitații mixte crește la munte și nord-vest. Cele mai scăzute valori termice se vor înregistra în interiorul arcului carpatic, în timp ce în sud temperaturile maxime vor fi de 6 – 9 grade. Temperaturile minime se vor situa între -12°C în estul Transilvaniei și 0°C pe litoral. Vântul va sufla slab, până la moderat, cu unele intensificări de scurtă durată la altitudini înalte. Vremea în București va fi insorita. Nu sunt prognozate ploi. Temperaturile maxime ajung până la 7 grade, iar noaptea minimele pot atinge -3 grade. Vântul va slab, iar șanele de precipitații sunt zero.

Andreea PoraMicile reforme  …. Credem că lipsa reformelor e o fatalitate românească. Așa și este. De fapt, problema e că discuțiile interminabile, însăilăturile din pix ale unor proiecte de legi și văicăreala au ținut loc de fapte. Unele dintre ele simple și care țineau de o minimă voință politică. Să luăm justiția, de pildă, singurul domeniu în care, totuși, reforma a făcut pași importanți, chiar dacă nu se poate spune că a fost finalizată. DNA a fost construită practic de la zero, sub presiunea Uniunii Europene, cu legi și oameni noi, selectați după criterii de performanță, entuziaști ai schimbării. Ani buni, anticorupția a fost lăudată în rapoartele MCV și a constituit un bun exemplu de practică pentru alte țări. A dispărut însă corupția sau măcar s-a redus? Nici vorbă. E drept că hoților cu gulere albe le-a mai intrat frica în oase, ca dovadă că s-au luptat ani buni să pună DNA pe butuci, iar în epoca Dragnea aproape au reușit. Dar nu e numai asta, orice reformă se poticnește în opoziția din interiorul sistemului și nu poate învinge acolo unde mentalitatea majorității populației nu merge în aceeași direcție și nu o susține. Tot românul se vaită și crede că lucrurile ar fi cu totul altfel dacă nu ar exista corupția endemică, dar prea puțini acționează, iau atitudine, fac efectiv ceva. Fiecare pe bucățica lui. Un alt exemplu: educația. Legea lui Funeriu, unica reformistă în 30 de ani, s-a izbit de sabotajul politicienilor din PSD care i-au urmat, de refuzul mediocrităților din interiorul corpului didactic de a o aplica și de indolența părinților. Așa s-a ajuns la dezastrul testelor PISA din 2019. Sănătatea și administrația ies din discuție, aici nu s-a încercat nimic niciodată, doar vorbărie goală și interese de clan și politice….Nu cred că e nevoie de vreo mare „reformă” ca să se facă o nenorocită de șosea. Sau măcar să fie pus un polițai într-o intersecție cu DN1 ca să nu se formeze o coadă de mașini pe 20 km. Să nu ajungă românii să parcurgă 30 km în 6 ore. Ce „reformă” trebuie ca să se mai facă un drum în Poiana Brașov, perla stațiunilor, să nu fie lăsată infrastructura ca în vremea lui Ceașcă? Ține de vreo mare reformă să construiești niște parcări în Poiană, Predeal, București sau aiurea? Despre lipsa autostrăzilor și coșmarul numit DN1 nu mai are rost să discutăm, șapte ore pe ceas de la Sinaia la București. În perioada sărbătorilor și în weekend, România e blocată și furioasă. Fericiți cei care stau acasă. Chiar nu cred că lipsa vreunei reforme de profunzime duce la accidente groaznice precum cel de la Spitalul Floreasca sau la crimele de la Caracal. E vorba doar de a impune respectarea unor reguli, de a tăia în carnea vie a clientelismul și imposturii, de a pedepsi exemplar, în primul rând administrativ, greșeala și de a nu ceda șantajului. Să nu mai numim „reforme” ceea ce ține de o elementară și bună administrare a treburilor publice…..Certitudinea că dumnezeii spitalelor beneficiază de impunitate, că sunt mai presus de lege, că în această profesie funcționează principiul „corb la corb nu-și scoate ochii”, lucrurile (indolența, lipsa de responsabilitate, orgoliul nemăsurat și disprețul față de pacient) vor continua în același stil. Iar în situația în care Colegiul Medicilor, acest organism făcut parcă pentru a proteja malpraxisul, nu-i va sancționa drastic pe Beuran și pe cei din echipa lui, atunci șefii Colegiului trebuie demiși….Ceea ce vreau să spun este că pentru Guvernul Orban acestea sunt „micile reforme” – fermitatea în aplicarea regulilor și a sancțiunilor pentru greșeli, delăsare, incompetență și rea-credință – la care trebuie să purceadă urgent. Românii așteaptă mai degrabă astfel de măsuri decât încă vreo mare reformă de care au tot avut parte în ultimii 30 de ani. Integral: https://revista22.ro

Imagini din sala de operație de la FloreascaEmanuel Ungureanu cere montarea de camere video în toate sălile de operație din spitale: În multe săli se întâmplă grozăvii pentru că activitatea este condusă de feudali ca Beuran  Deputatul USR Emanuel Ungureanu, care a făcut public cazul pacientei arse în timpul operației la Spitalul Floreasca, după ce unitatea medicală a încercat să mușamalizeze incidentul, a anunțat că va propune oficial Ministerului Sănătății să monteze camere de supraveghere în toate sălile de operație din spitalele românești. “În foarte multe asemenea blocuri operatorii se întâmplă grozăvii pentru că activitatea este condusă de feudali ca Beuran care au construit imperii ale fricii în care lumea tace și înghite fără reacții sănătoase la abuzuri și abateri de neimaginat, comise de lucani fără scrupule!”, spune Emanuel Ungureanu. În cazul în care nu ar fi existat imaginile din sala de operație de la Spitalul Floreasca, unde o pacientă a luat foc în luna decembrie, “rămânea ce s-au înțeles ei în sală să spună – că a ars priza, că electrodul neutru, că noi nu înțelegem, că eu sunt un prost, că nu sunt doctor”, afirma Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, într-un interviu acordat ieri HotNews.ro  Emanuel Ungureanu a făcut publice, miercuri seară, și primele imagini din timpul operației în care pacienta a luat foc. Imaginile publicate de Emanuel Ungureanu surprind momentele de după stingerea incendiului din sala de operație și prezintă momentu apariției lui Mircea Beuran în sală “fără să se dezinfecteze, cu ceasul pe mână”. Integral: https://www.hotnews.ro

Desi toti magistratii Inaltei Curti sunt specializati in judecarea proceselor de coruptie, sefii ICCJ infiinteaza 9 completuri specializateDesi toti magistratii Inaltei Curti sunt specializati in judecarea proceselor de coruptie, sefii ICCJ infiinteaza 9 completuri specializate  Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) a decis functionarea, in anul 2020, a 9 completuri specializate, in compunere de 3 judecatori, in materia infractiunilor prevazute de dispozitiile Legii nr. 78/2000 de sanctionare a faptelor de coruptie. Decizia a fost luata pe 16 decembrie 2019, potrivit ordinii de zi a sedintei Colegiului de conducere al ICCJ. In acest ordin sunt prezentate criteriile pentru determinarea specializarii judecatorilor in materia faptelor de coruptie. Potrivit documentului, “toti judecatorii Sectiei Penale indeplinesc criteriile de specializare pentru judecarea faptelor de coruptie.” Acest punct de vedere a fost sustinut constant de fosta sefa a Inaltei Curti, Cristina Tarcea, inainte ca CCR sa decreteze ca completurile de 3 judecatori de la instanta suprema au fost constituite nelegal. CCR a mai decis in iulie 2019 ca CSM si Colegiul de conducere al ICCJ ar fi trebuit sa elaboreze un set de reguli care sa garanteze specializarea completurilor de 3 judecatori de la Inalta Curte de Casatie si Justitie care judeca dosare de coruptie, atata timp cat in Romania “legea a instituit completuri specializate”, ceea ce inseamna ca “judecatorii sunt si trebuie sa fie specializati”. Faptul ca nu a fost condamnat in faza de fond de un complet specializat in judecarea faptelor de coruptie este motivul principal pentru care fostul lider PSD, Liviu Dragnea, cere eliberarea din penitenciar. Din Colegiul de conducere al ICCJ fac parte presedintele instantei, cei doi vicepresedinti si alti 7 judecatori, printre care si sefi de sectii. Integral: http://www.ziare.com

Ce a mai făcut Tudorel Toader după ce nu a mai fost ministru al Justiției  La câteva luni după ce a demisionat din funcția de ministru al Justiției, Tudorel Toader a fost cooptat într-o comisie care a stabilit cine sunt judecătorii care promovează la cea mai înaltă instanță din România, Înalta Curte de Casație și Justiție, după cum arată un document consultat de Europa Liberă. El a participat, potrivit legii, ca profesor al unei facultăți de Drept. În comisiile de evaluare a candidaţilor s-au regăsit oamenii de încredere ai Liei Savonea, fosta preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Potrivit documentului aprobat de Lia Savonea în iulie 2019, alături de fostul ministru îi regăsim pe soţii Ianina şi Daniel Grădinaru sau pe Andrei Claudiu Rus, soţul judecătoarei Alexandra Rus, cea care a devenit cunoscută după pentru deciziile de achitare pe care le-a dat în cazuri răsunătoare de corupţie. Din comisiile de soluţionare a contestaţiilor au făcut parte alţi judecători de la instanţa supremă autori ai unor hotărâri controversate, cum ar fi Ştefan Pistol sau Simona Neniţă. Comisia de la Secția Penală Evaluatori pentru promovările magistraţilor la Secţia Penală, cea care judecă demnitari, au fost Daniel Grădinaru – preşedinte de Comisie, Andrei Claudiu Rus şi Tudorel Toader. Din comisia de soluţionare a contestaţiilor au făcut parte judecătorii Simona Neniţă, Ştefan Pistol şi profesorul Sergiu Bogdan de la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj. Daniel Grădinaru este cunoscut ca un apropiat al Liei Savonea, a făcut opinie separată în sensul achitării deputatei Andreea Cosma, condamnată în primă instanță la 4 ani închisoare cu executare. El a făcut parte din completurile care i-au achitat pe liderul PNL Ludovic Orban şi pe fugarul Sebi Ghiţă. Șef al Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Grădinaru a promovat la această instanță în 2016, fiind singurul candidat admis la interviu din 11 concurenți. Andrei Claudiu Rus este soțul judecătoarei Alexandra Rus, fostă Paștiu. Promovată recent la instanța supremă, Rus s-a remarcat printr-o serie de decizii controversate, cum ar fi achitarea fostei șefe a DIICOT Alina Bica, sau opinia separată în vederea rejudecării dosarului fostului lider PSD Liviu Dragnea. Într-un final, Dragnea a fost condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare. Tot Alexandra Rus, alături de Daniel Gradinaru, au pronunțat decizia definitivă de achitare a judecătoarei Ruxandra Popescu de la Judecătoria Sinaia, magistrat condamnat în primă instanță la patru ani închisoare cu suspendare. Tudorel Toader a evaluat magistrații în calitate de profesor universitar. Potrivit legii, „Comisiile de concurs sunt alcătuite din câte 2 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție și câte un cadru didactic universitar având grad de conferențiar sau profesor universitar de la o facultate de drept din cadrul universităților de cercetare avansată și educație”. Simona Neniță este căsătorită cu avocatul Mihai Dinu, cel care l-a apărat în prima parte a procesului pe fostul senator PSD Cătălin Voicu. Lia Savonea este soţia avocatului Mihai Savonea, fost coleg de cabinet cu senatorul PSD condamnat pentru corupţie. Neniță a mai făcut parte din completul de judecată care i-a achitat pe frații Radu și Alexandru Mazăre în dosarul campusului social Henri Coandă. Ștefan Pistol s-a remarcat printr-o serie de decizii controversate. Astfel, el a făcut opinie separată în sensul achitării lui Liviu Dragnea, l-a achitat pe Călin Popescu Tăriceanu, pe Gheorghe Becali l-a achitat în două rânduri și a optat pentru condamnarea liderului PNL Ludovic Orban. Fiica lui Pistol, Cristina-Raluca Pascal, a fost mulți ani, grefiera Liei Savonea și după ce acesta a fost aleasă în CSM i-a devenit consilieră la cabinet. Ulterior, a câștigat un concurs de ocupare a unui post de consilier juridic asimilat magistraților la Inspecția Judiciară. Integral: https://romania.europalibera.org

primarul din din Eforie, Robert Nicolae SerbanPrimarul din Eforie, trimis în judecată după ce ar fi vândut ilegal un teren firmei viceprimarului  Primarul oraşului Eforie, Robert Şerban, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, fiind acuzat că ar fi vândut ilegal un teren de peste 3.000 de metri pătraţi unei firme la care era asociat viceprimarul localităţii. În acest dosar au fost trimiși în judecată de către procurori și administratorul public al orașului și un fost consilier local. Primarul PNL din Eforie, Robert Șerban, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, iar fostul secretar al oraşului Eforie Viorica Greceanu şi fostul consilier local Florian Cojea au fost trimiși în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu, a anunțat joi Parchetul Tribunalului Constanţa. În prezent, Viorica Greceanu este administrator public al orașului Eforie, iar Florian Cojea administrează S.C. EFO URBAN S.R.L., firmă al cărei acționar unic este Consiliul Local. Conform Parchetului Tribunalului Constanța, primarul a făcut demersuri, cu încălcarea legii, pentru vânzarea unui teren de 3.150 metri pătraţi care împrejmuieşte Restaurantul Litoral din Eforie (imobil compus din construcţie şi terenul de sub construcţie), către S.C. Briza Mării Negre S.R.L.. Acestă firmă administra restaurantul, iar viceprimarul staţiunii, Chiparul Dănuţ, are calitatea de asociat. Vânzarea a fost făcută în baza unui contract, în martie 2019, la prețul de 189.000 euro, “asigurând astfel un folos necuvenit S.C. Briza Mării Negre S.R.L., respectiv suprafaţa de teren care a trecut nelegal în patrimoniul S.C. Briza Mării Negre S.R.L”. Actul de vânzare-cumpărare a avut loc cu încălcarea dispoziţiilor legale privind administraţia publică locală, care prevăd că hotărârile referitoare la patrimoniu se adoptă cu votul a două treimi din numărul total al consilierilor locali în funcţie. Hotărârea Consiliului Local Eforie prin care s-a decis vânzarea imobilului-teren a fost votată de 11 consilieri dintre cei 17 în funcţie, nefiind întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptare. De asemenea, terenul a fost vândut fără organizarea unei licitaţii publice, aşa cum prevede legea, şi “prin invocarea, în mod simulat, a aparentei excepţii de la obligativitatea organizării licitaţiei, respectiv că în cazul vânzării unui teren aflat în proprietatea privată a unităţii administrativ-teritoriale pe care sunt ridicate construcţii, constructorii de bună-credinţă ai acestora beneficiază de un drept de preempţiune la cumpărarea terenului aferent construcţiilor, ipoteză care nu se aplica însă în situația vânzării acestui teren, spun procurorii. Integral: https://www.hotnews.ro

Importam mai mult decat exportam. Deficitul comercial a crescut cu 15%, mai exact 2 miliarde de euroImportam mai mult decat exportam. Deficitul comercial a crescut cu 15%, mai exact 2 miliarde de euro  Deficitul comercial al Romaniei a avansat cu 15,7% in primele 11 luni din 2019, fata de aceeasi perioada din anul anterior, la 15,51 miliarde de euro, arata datele publicate, joi, de Institutul National de Statistica (INS). In primele 11 luni din 2018, deficitul comercial a fost de 13,4 miliarde euro, potrivit datelor INS. Exporturile au insumat 64,18 miliarde de euro, iar importurile au insumat 79,69 miliarde de euro. Astfel, in primele 11 luni, fata de aceeasi perioada a anului anterior, exporturile au crescut cu 1,7%, iar importurile cu 4,1%. Fata de luna noiembrie 2018, exporturile din luna noiembrie 2019 au crescut cu 1%, iar importurile au scazut cu 0,1%. Valoarea schimburilor intra-UE28 de bunuri, in primele 11 luni, a fost de 49,3 miliarde de euro la expedieri si de 59,6 miliarde de euro la introduceri, reprezentand 76,9% din total exporturi si 74,8% din total importuri. Integral: http://www.ziare.com

OMV Petrom transfera 40 de zacaminte de titei si gaze din Romania catre Dacian PetroleumOMV Petrom transfera 40 de zacaminte de titei si gaze din Romania catre Dacian Petroleum  OMV Petrom a semnat un contract privind transferul a 40 de zacaminte onshore de titei si gaze din Romania catre Dacian Petroleum SRL, in contexul unui transfer de activitate, potrivit unui comunicat al companiei de energie transmis Bursei de Valori Bucuresti. Cele 40 de zacaminte ce vor fi transferate sunt situate in sudul Romaniei si au o productie cumulata de titei si gaze de aproximativ 1.700 baril echivalent petrol (bep)/zi, reprezentand circa 1% din productia OMV Petrom. Transferul drepturilor si obligatiilor din acordurile de concesiune este supus aprobarii autoritatilor, conform Legii Petrolului. “Transferul este parte a programului de optimizare a portofoliului Diviziei Upstream a OMV Petrom, care are ca scop eficientizarea operatiunilor si concentrarea pe cele mai profitabile zacaminte cheie”, precizeaza compania. Dacian Petroleum S.R.L. a incheiat contractul de transfer al activitatii avand ca scop extinderea duratei de viata a celor 40 de zacaminte, considerate marginale pentru OMV Petrom. In baza contractului, OMV Petrom va transfera, de asemenea, sondele si infrastructura de titei si gaze aferenta, impreuna cu aproximativ 190 de salariati. Potrivit sursei citate, procesul de selectie a companiei care va prelua licentele s-a desfasurat in conformitate cu cele mai bune practici internationale si s-a desfasurat pe o perioada de 30 de luni, cu participarea unor companii din Romania si din strainatate. Acesta este al treilea transfer din programul de optimizare a portofoliului Upstream al OMV Petrom. Anterior, au mai fost transferate alte 28 de zacaminte: 19 zacaminte in august 2017 si alte 9 in martie 2019, toate catre Mazarine Energy Romania SRL. Integral: http://www.ziare.com

Image result for Fortus Iaşi pozeCe a mai rămas din coloşii industriali de pe timpul lui Ceauşescu  Fortus Iaşi, UCM Reşiţa şi Siderca Călăraşi au fost devalizate în urma privatizărilor, statul şi administratorii judiciar suportând costuri uriaşe legate de pază şi conservare. Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS, fostele AVAS, APAPS şi FPS) cere Guvernului să finanţeze toate cheltuielile legate de preluarea imobilelor, terenurilor şi altor bunuri care au aparţinut statului pe vremea regimului comunist, justificându-şi demersul prin faptul că are conturile blocate de păgubiţii FNI şi nu poate achita cheltuielile legate de preluarea acestor bunuri în urma operaţiunilor de dare în plată (demarate în urma insolvenţei sau falimentului unora dintre întreprinderi), şi nici cheltuielile legate de reprezentarea României în instanţele naţionale şi internaţionale. Potrivit Notei de fundamentare a proiectului de Ordonanţă de Urgenţă, AAAS arată că „recuperarea creanţelor prin dare în plată presupune majorarea patrimoniului Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului cu valoarea bunurilor preluate, concomitent cu diminuarea valorii creanţelor deţinute de instituţia noastră şi nu încasarea unor sume de bani cu impact financiar asupra veniturilor bugetului general consolidat. Impactul financiar intervine în momentul valorificării bunurilor preluate prin operaţiunea de dare în plată”. Concret, este vorba despre activele care au rămas în urma marilor privatizări efectuate după Revoluţie, respectiv Fortus Iaşi, Oltchim Râmnicu Vâlcea, Conban Bucureşti, UCM Reşiţa şi Siderca Călăraşi. Astfel, doar pentru preluarea activelor Fortus Iaşi, autoritatea are nevoie de circa 3 milioane de lei în acest an. „Potrivit estimărilor noastre, suma necesară pentru plata cheltuielilor generate de preluarea activului funcţional aparţinând FORTUS SA Iaşi pentru anul 2019, este de 2.978.000 lei, din care cheltuieli de conservare în sumă de 840.000 lei / an (70.000 lei/lună x 12 luni), reprezentând achiziţii necesare gestionării aspectelor de mediu (materiale antipoluare, preluare materiale radioactive, preluare deşeuri substanţe chimice cu conţinut de substanţe periculoase, preluare deşeuri vată minerală şi sticlă, lucrări colectare – curăţare bazine colectare – decantare); cheltuieli cu asigurarea pazei obiectivului în sumă de 2.127.000 lei / an (12 posturi x 408 lei/post x 365 zile = 1.787.000 lei + 340.000 lei TVA); cheltuieli cu realizarea analizei de risc la securitatea fizică în sumă de 11.000 lei”, menţionează autoritatea. Integral: https://adevarul.ro

fonduriRomânia va primi în 2020 mai puțin de 3 mld. € de la UE. Explicația oficialilor  România va primi anul acesta mai puțin de 3 miliarde de euro, bani de la Uniunea Europeană. Asta, deși în ultimii 6 ani, am atras aproximativ o treime, din totalul banilor puși la dispoziție de Bruxelles pentru perioada 2014 – 2020. Ministrul Fondurilor Europene spune că estimarea este una realistă pentru că doar pentru atâția bani există proiecte. Marile proiecte de infrastructură cum ar fi autostrada Moldovei sau Brașov-Comarnic rămân doar la stadiul de dorință. Din 2014 şi până acum, România a atras 11 miliarde de euro de la Comisia Europeană. Alţi 2,8 miliarde de euro ar putea veni anul acesta, estimează ministrul Fondurilor Europene. Datele arată ca acum suntem sub media Uniunii la absorbţia fondurilor europene în ultimii 6 ani. Şi pe locul al 16-lea în clasamentul Uniunii Europene. Integral: https://stirileprotv.ro

Mircea MorariuSalvatorii Stângii E de-a dreptul înduioșător să constați câte persoane, fie ele cândva politicieni și foști deținători de dregătorii guvernamentale, fie ziariști în marea lor majoritate cu rădăcini în presa comunistă, vor să sară ba cu acțiuni concrete, ba cu un sfat ori numai cu o vorbă bună, în ajutorul nu doar al PSD, ci în cel al întregii stângi românești aflate în grea suferință. Respectivele suflete mizeriocordioase au uitat de sărbători, au lăsat la o parte sarmale, răcituri, chifteluțe, cârnați și cozonaci și au răspuns prezent la apelurile televiziunilor pe față ori numai deghizat controlate ori aservite PSD. La România tv, demult recunoscută drept Televiziunea infractorilor, s-a dus nu doar ca să-și plângă durerile, și nevoile, și neamul (nu, de sărăcia nu poate fi vorba, de eradicarea ei a avu grijă năstrușnica mătușă Tamara) ori să își expună frustrările, ci și ca să ne notifice că e gata să uite și să treacă peste ingratitudinea pesediștilor de ieri și de astăzi fostul președinte al PSD și premier al României, dl. Adrian Năstase. Care, așa după cum am scris deja în câteva rânduri, se visează a fi un fel de Den Xiaoping, adică viitor ideolog al PSD. Al cărui rost ar fi să fidelizeze partidul doctrinelor suveraniste. Practic, dl. Năstase nu ar fi decât un fel de Liviu Dragnea. La Realitatea tv, post care îl are ca patron oe revenitul în PSD Cozmin Gușă, intens coloratul domn Octavian Hoandră i-a avut invitați în primele zile ale anului pe tot felul de foști vechi aseciști, cadre didactice pe la Universitatea „Babeș- Bolyai”, în marea lor majoritate persoane de vârsta a treia, care și ele sunt gata să uite de nepoți și de problemele specifice vârstei spre a salva același PSD. I-am revăzut, așadar, pe fostul ministru al Propagandei, dl. Vasile Dîncu, dar și pe dl. Vasile Pușcaș. Pare-se amândoi gata să se alăture cauzei al cărei port-drapel este sus-menționatul domn Cozmin Gușă. Fără a se întreba însă cum vor putea comunica cu inși de sub-nivelul intelectual al domnilor Marcel Ciolacu și Paul Stănescu ori cu gureșe de genul Liei Olguța Vasilescu sau Gabriela Firea. Căci orice s-ar spune una e dl. Pușcaș care are în spate o remarcabilă carieră universitară, cărți serioase și un nedezmințit respect față de tot ceea ce înseamnă carte și alta greu suportabilii Florin Iordache, Eugen Nicolicea sau Claudiu Manda. Nu s-a lăsat mai prejos nici Antena 3 care a făcut apel la „maestrul” Ion Cristoiu.Integral: http://www.contributors.ro

12 moduri în care românii se pregătesc pentru războiul cu Iranul  Iohannis a rezervat ultimul etaj din Burj al Arab, să urmărească cu atenţie şi îngrijorare conflictul din Orientul Mijlociu; Mindruta şi-a făcut cont şi pe Twitter, să-l consiliez pe Trump; Băsescu spune să nu ne facem griji dacă vin iranienii peste noi, că sunt musulmani şi nu se vor atinge de băutura noastră; Sancţiuni economice dure. Românii nu mai lasă bacşiş la şaormărie; Doru Octavian Dumitru şi-a anulat spectacolul “TeHeHeran”; Firea va opri total curentul în Bucureşti noaptea, ca să ne camuflăm şi să nu fim atacaţi cu rachete; Locuitorii din Drumul taberei vor fi lăsaţi să intre la metrou în cazul unui bombardament; Firmele de reabilitare au primit contracte să blindeze blocurile şi să pună plasă anti-rachete la geamuri; Celebrul manelist şi-a schimbat numele în Florin Alecu Salam, ca să îndemne la pace; S-a dublat paza la Ambasada Iranului. Acum sunt 4 moşi de la Scorseze; Orice lucrări la autostrada Piteşti-Sibiu vor fi oprite strategic, ca să nu aibă iranienii ce să ne distrugă în cazul unui atac; Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 9 ianuarie. “Primăria lui Firea a trimis spitalelor un regulament prin care îi poate da afară pe angajații care reclamă abuzurile sau corupția!”

Image result for animals in winter photosBuna dimineata intr-o zi de joi, 9 ianuarie!  Ceața asociată cu depunere de chiciură va persista în Banat și Transilvania. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -4°C în estul Transilvaniei și 7°C în Oltenia. Temperaturile vor fi între -2 și 6 grade C. Vremea se va încălzi în următoarele zile în aproape toate regiunile, temperaturile maxime urcând până la 8 grade Celsius, în timp ce probabilitatea pentru precipitaţii va fi extrem de redusă pe tot parcursul intervalului, potrivit prognozei pentru următoarele două săptămâni publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie.Vremea va începe să se încălzească ușor abia spre sfârșitul săptămânii. În București cerul va fi predominant însorit : +4/ -4 gr. C.

Arafat: Exista mai multe interese in domeniul urgentei, care pot fi in spatele atacurilor care au loc asupra noastraMinistrul luati-l de pe mine ca-l omor!  Domnul ministru Vela incepuse promitator. Are tinuta, are discurs, asteptarile legate de domnia sa au fost mari. Si nu cred ca asteptarile acestea vizau minuni, reforme peste noapte. Ceea ce dl Vela ar fi trebuit sa dea erau niste semnale clare de reforma, adica sa puna primele borne de unde Ministerul de Interne cu tot ce inseamna el sa se desprinda de perioada Carmen Dan. In privinta Jandarmeriei, exista premisele reformei prin instalarea unei noi conduceri. Dar, din pacate, cam atat. Dl Vela a fost instalat in plin scandal al filmarii ascunse de la Colectiv. A promis atunci o evaluare corecta si ampla a activitatii dlui Arafat inainte de a lua o decizie. Corect! In asteptarea evaluarii, tonul confruntarii cu dl Arafat s-a inasprit. Fiecare dintre cei doi a atacat, au fost formulate amenintari printre dinti, acuzatii indirecte de santaj cu documente false, pana cand, deodata, s-a facut liniste, cei doi au aparut impreuna in conferinta de presa, unde, cu o atitudine evident spasita, ministrul i-a dat cuvantul secretarului de stat pentru a prezenta o serie de schimbari la nivelul SMURD. Si gata. Eu nu pretind ca dl Arafat este raul absolut si cred ca binele facut prin infiintarea SMURD nu trebuie sa-i fie negat. Dar dl Arafat este secretar de stat care raspunde de IGSU, aceasta este calitatea in care activitatea ii e pusa sub semnul intrebarii in primul rand la interventiile de la Siutghiol si Colectiv, dar nu numai. Iar ceea ce se vede cu ochiul liber in cazul marilor interventii ale IGSU este lipsa de reguli, protocoale sau, cel putin, daca ele exista, neexersarea acestora pana la intrarea in reflex. Ca la interventia de la Colectiv au fost mari probleme nu o spun numai profanii. Exista un raport al Corpului de control al premierului Ciolos. Concluziile au fost grave, dl Arafat le-a infirmat si a ramas in functie. Acolo unde este si acum. Dar poate ca dl Arafat are dreptate si activitatea domniei sale e impecabila. Poate ca de vina este doar o perceptie gresita. Poate ca dl Arafat are dreptate sa nu isi asume niciodata, nicio culpa. Dar daca dl Arafat este un incompetent ca secretar de stat, nu ca medic sau creator al SMURD, si ar trebui inlocuit ar fi trebuit sa aflam exact din evaluarea pe care dl Vela o promite de la instalarea in functie. Dar povestea aceasta, cu umflarea si dezumflarea ministrului, a avut un aer de capitulare usor ridicola de tipul “luati-l de pe mine ca-l omor!”. Asta desigur, fara sa ne gandim la un motiv moral. Dl Arafat era secretar de stat in MAI si in seara de 10 august. Si omul care a fost repus in functie de romanii iesiti in strada sa il apere nu a considerat ca trebuie sa fie solidar cu protestatarii, nu si-a dat demisia, nu a fost revoltat, a tacut si a ramas solidar cu Carmen Dan. Nu vad de ce nu e si acum alaturi de Carmen Dan. Integral: http://www.ziare.com

Image result for spital Floreasca pozeProcurorii deschid dosar penal in cazul unui al doilea pacient ars la Floreasca  Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 1 a anuntat, miercuri, ca a deschis un al doilea dosar penal, in cazul unui alt pacient care a fost operat in luna martie 2019 la Spitalul Floreasca si care ar fi suferit arsuri in timpul interventiei chirurgicale. “La data de 08.01.2020, pe rolul Parchetului de pe langa Judecatoria Sector 1 Bucuresti a fost inregistrat un alt dosar penal avand ca obiect sesizarea din oficiu privind faptul ca, in cadrul Spitalului Clinic de Urgenta Bucuresti, un pacient care a fost operat in luna martie 2019 in sala de operatii pentru bolnavi cronici a suferit arsuri in timpul interventiei chirurgicale”, se arata intr-un comunicat de presa. Parchetul de pe langa Judecatoria Sector 1 precizeaza ca in acest caz s-a dispus inceperea urmaririi penale in rem pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala din culpa. Serviciul Omoruri din Politia Capitalei audiaza, miercuri, ca martori, mai multi asistenti medicali si medici rezidenti de la Spitalul Floreasca in cazul pacientei care a suferit in luna decembrie 2019 arsuri pe masa de operatie. Integral: http://www.ziare.com

Image result for Firea pozePrimăria lui Firea a trimis spitalelor un regulament prin care îi poate da afară pe angajații care reclamă abuzurile sau corupția! Cele 19 spitale aflate în subordinea Primăriei Capitalei au primit, începând de luni, noul regulament intern. Conform documentului pe care Libertatea îl publică, aceia care discută cu presa fără aprobarea conducerii sau dezvăluie nereguli în achizițiile publice vor primi “sancțiune disciplinară”, care poate merge până la “desfacerea contractului de muncă”. … Conform noului regulament al ASSMB, comunicat recent spitalelor, ceea ce au făcut oamenii din cazul Malaxa în anul 2016 i-ar putea costa azi locul de muncă! În articolul 61, se spune că “în cazul în care vreun salariat este contactat de către jurnaliști/ziariști, acesta îi va îndruma către purtătorul de cuvânt, care va informa conducerea ASSMB cu privire la informațiile solicitate. Salariații nu vor furniza reprezentanților presei informații privind ASSMB, cu excepția cazului în care au fost abilitați expres, în scris, în acest sens”.  Vi-l imaginați pe Florin Secureanu sau pe Gabriela Firea aprobând oamenilor de la “Malaxa” să dezvăluie presei nereguli comise chiar de către conducerea spitalelor sau a ASSMB? Există 2.200 de angajați direcți ai ASSMB, care includ medicii și asistenții cabinetelor școlare și aparatul administrativ din Primărie. În plus, alte zeci de mii de medici, asistente și personal de suport sunt angajați în cele 19 spitale. … “De fapt, constituțional vorbind, prima obligație a unui angajat bugetar este către serviciul public, pentru că și cetățenii dețin puterea supremă, așa că felul în care Gabriela Firea încearcă să-i sperie pe angajații din spitale și din ASSMB cu acest regulament este nul din punct de vedere juridic, însă probabil că pe mulți îi va timora”, a mai spus același jurist. Integral: https://www.libertatea.ro

Mircea MorariuMonștri în halate albe  Așadar, 25 de medici de la Spitalul Universitar Floreasca protestează ori se fac că amenință cu greva. Nici ei nu mai știu bine ce fac. Se încurcă însă vizibil în argumente și explicații. Cert e că fac zgomot fiindcă dl. prof.univ. dr. Mircea Beuran a fost demis de la șefia unei Secții în care probele video din ziua fatidică în care o femeie a luat foc în vreme ce se afla pe masa de operație dovedesc că nu se respectă nici o regulă, nici un protocol. De pildă, se folosesc dezinfectante nu așa cum scriu manualele universitare și regulile pe care dl. profesor doctor ar trebui să le predea și să le impună spre respectare discipolilor săi, ci așa cum il taie capul și vor mușchii respectivul fost boss. Ins despre care unii, fie ei medici, foști pacienți sau chiar colegi adică maheri din ierarhia universitară, vor să ne convingă că ar fi un semizeu persecutat politic și nu un plagiator, așa cum bine o știm cu toții încă din anul 2003. Cu toții, mai puțin cei din comisia de concurs și Senatul Universității de Medicină și Farmacie din București, Senat care a votat în cele din urmă confirmarea titlului de profesor pentru doctorul prins cu ceva timp înainte că fură. Să ne înțelegem bine. Dl. Beuran a fost demis dintr-o funcție de conducere. Toate probele dovedind că a condus o secție prost și a încurajat vesel grave acte de indisciplină din partea subordonaților și a învățăceilor domniei-sale. Comițându-le cu vârf de îndesat el însuși. Pentru moment, nimeni nu i-a interzis d-lui prof.dr. Beuran nici să opereze, nici să acorde consultații, nici să le țină cursuri studenților. Deși există suficiente dovezi că, în cel mai bun caz, una spune dl.profesor la curs și alta pune în practică. Nefiind deloc exclus chiar să și predea în opoziție cu regulile științifice. Cei 25 de doctori care se joacă de-a greva nu contestă că în secția condusă până mai deunăzi de dl. Beuran s-au comis lucruri inadmisibile. Nici nu ar avea cum de vreme ce imaginile spun exact asta. Vorbesc doar despre o nedreptate care i s-ar face d-lui profesor, despre faptul că acesta s-a dovedit un om milos acceptând să opereze ceea ce alți doctori au refuzat (cum e cu jurământul lui Hipocrate, stimați și iubiți domni doctori?) despre atacul la prestigiul Spitalului căruia i s-a retras acreditarea. Pentru cei 25 de greviști în glumă și pentru dl. Beuran femeia care a ars e doar o pagubă colaterală.Integral: http://www.contributors.ro

calin-popescu-tariceanu-demisie-senat-inquamphotos-george-calin (3)EXCLUSIV Dosar penal pentru refuzul de a pune în aplicare o hotărâre judecătorească definitivă. Tăriceanu ar putea fi vizat de investigația Parchetului General  Parchetul General confirmă existența pe rolul Secției de Urmărire Penală și Criminalistică (SUPC) a unui dosar penal in rem privind infracțiunile de abuz în serviciu și uzurpare de calități oficiale, potrivit unui răspuns oficial al instituției…. Despre ce este vorba. Senatorul Marciu a fost declarat incompatibil de către Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) în martie 2015, prin decizie definitivă. Cristian Marciu a fost declarat incompatibil pentru ca a făcut afaceri cu Consiliul Judetean Girgiu, în perioada 2008-2012, el fiind consilier județean. Potrivit legii, pentru acest lucru, Marciu trebuia să piardă de îndată orice funcție publică și să nu mai poată ocupa o alta, vreme de 3 ani. De altfel, în martie 2017, la 2 ani de la rămânerea definitivă a deciziei judecătorești, timid, ANI a cerut Senatului să constate încetarea calității de senator a lui Cristian Marciu. Cu toate că se împlinesc 5 ani de la nerespectarea deciziei judecătorești definitive a Înaltei Curți, Cristian Marciu este și acum bine-merci senator PSD. Vezi aici. Prin urmare, senatorul Marciu ar fi pasibil de uzurpare de calități oficiale (articolul 258 Cod penal)….În schimb, fostul președinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, ar fi vizat, potrivit surselor G4media.ro, de acuzația de abuz în serviciu. El ar fi refuzat vreme de doi ani și jumătate – între data cererii ANI (6 martie 2017) și data demisiei sale de la conducerea Senatului (2 septembrie 2019) – să pună în aplicare decizia Justiției. Integral: https://www.g4media.ro

Huliti, dar folositi de toate partidele: Cum pot fi sanctionati traseistii din Parlament?Huliti, dar folositi de toate partidele: Cum pot fi sanctionati traseistii din Parlament?  Constitutia actuala nu permite sanctionarea parlamentarilor traseisti si ingreuneaza foarte mult declansarea alegerilor anticipate, prin urmare migrarea senatorilor si deputatilor de la stanga la dreapta si invers sau de la un partid la adversarul lui politic nu este o intamplare, ci doar “consecinta naturala a unui sistem politic care nu are reglajele necesare”, spune prof. dr. Ioan Stanomir. Comentariul este facut in contextul in care mai multi parlamentari traseisti au sarit din barca lui Victor Ponta si au fost primiti luni cu bratele deschise in PNL, partidul de guvernamant care pe vremea cand era in Opozitie critica dur traseismul si sustinea ca isi inchide portile in fata migratorilor dinspre stanga sau de la ALDE….Bogdan Glavan: Cine e dezamagit de democratie si de politica sa se duca la manastire….Totusi, in 2013, PNL era cel care se lupta in Parlament pentru revizuirea Constitutiei si limitarea traseismului politic, dupa ce UNPR, partidul desprins din PSD, facuse, in anii de dinainte, jocurile politice la cel mai inalt nivel. Mare valva s-a facut atunci pentru modificarea articolului 70 din Constitutie, astfel incat parlamentarii care isi paraseau partidul sa isi piarda automat mandatul. Propunerea s-a blocat insa in comisii, iar dezbaterile publice dintre constitutionalisti pe tema mandatului imperativ sau reprezentantiv al alesilor nostri s-au stins…..Cu alte cuvinte, nimeni nu ii poate dicta unui parlamentar odata ales ce sa faca si ce sa nu faca, iar acesta isi pierde mandatul doar daca demisioneaza, e condamnat, incompatibl sau moare. “Atata vreme cat in Constitutie exista o interdictie expresa a mandatului imperativ, mandatul reprezentativ al alesilor nu poate fi afectat in niciun fel”, a confirmat pentru Ziare.com Ioan Stanomir, profesor de drept constitutional. Ioan Stanomir: “Traseismul nu e o intamplare, e o consecinta a sistemului politic” “Ceea ce cititorii Ziare.com trebuie sa inteleaga este ca traseismul este cauzat de doi factori: primul factor este imposibilitatea constituirii de majoritati fara constituirea unui sprijin alcatuit ad-hoc, iar al doilea factor este imposibilitatea dizolvarii Parlamentului, in fapt, imposibilitatea organizarii de alegeri parlamentare anticipate. Acesti factori sunt usor de inteles pentru a avea o perspectiva clara asupra traseismului. Traseismul nu este o intamplare, este o consecinta naturala a unui sistem politic care nu are reglajele necesare”, a adaugat acesta. Intrebat care ar putea fi reglajele la care face referire, Ioan Stanomir a mentionat: “in primul rand, posibilitatea data presedintelui de a dizolva Parlamentul si de a se adresa poporului, cu invitatia de a se alcatui o noua Adunare reprezentativa“. “Altfel, daca nu exista posibilitatea alegerilor anticipate, orice mutare care intervine, de la o majoritate la alta, se realizeaza via traseism”, a subliniat acesta. Integral: http://www.ziare.com

Orban spune ca cetatenii romani care sunt astazi in Marea Britanie au drepturile garantateGuvernul Orban a modificat fără dezbatere principiile de finanțare a partidelor: Banii vor fi dați în funcție de numărul de parlamentari, încurajând astfel migrația parlamentară / Cel mai avantajat este Pro România, partidul lui Ponta, format exclusiv din traseiști, care va primi o subvenție aproape egală cu cea a USR Guvernul condus de Ludovic Orban a modificat, fără dezbatere, printr-un articol introdus în legea bugetului, principiul de bază al finanțării partidelor politice, urmând ca formațiunile parlamentare să primească bani în funcție de numărul de senatori și deputați, iar nu în funcție de rezultatul obținut în alegeri, așa cum era până acum. Modificarea încurajează astfel migrația parlamentară, cel mai câștigat fiind Pro România, partidul condus de Victor Ponta, care nu a candidat la alegerile din 2016, fiind format exclusiv din traseiști. Astfel, formațiunea lui Ponta va primi bani de la stat aproape cât primește USR, partid care a candidat în alegerile din urmă cu 3 ani și a obținut aproape 10% din voturi. De altfel, amendamentul a fost depus chiar de către Pro România…. Semnalul de alarmă a fost tras de deputatul USR Claudiu Năsui și de think-thank-ul Expert Forum. ”Considerăm că aceste modificări fundamentale referitoare la finanțarea partidelor ar trebui să se realizeze în urma unor dezbateri publice și prin legea dedicată, nu prin Legea bugetului. Mai mult, amendamentele au fost făcute pe fondul unor negocieri politice, principalul beneficiar fiind Partidul Pro Romania, fapt care poate afecta echitatea și logica procesului electoral. Amendamentul introduce reguli la începutul anului electoral fără transparență sau consultare publică și fără a avea toate detaliile privind alocarea fondurilor clarificate”, se arată într-un comunicat al Expert Forum. Integral: https://www.g4media.ro/

Concluziile sefei de la Inalta Curte in cazul interceptarilor facute de procurori printr-o structura SRIConcluziile sefei de la Inalta Curte in cazul interceptarilor facute de procurori printr-o structura SRI  Inalta Curte de Casatie si Justitie nu a identificat deficiente cu privire la modul in care procurorii realizeaza interceptarile telefonice, in baza unor mandate judecatoresti, prin intermediul Centrului National de Interceptare a Comunicatiilor din cadrul Serviciului Roman de Informatii. Aceasta este concluzia unui raport realizat de sefa Inaltei Curti, Corina-Alina Corbu, privind modul in care sunt puse in executare mandatele de supraveghere tehnica in timpul procesului penal. Aceste masuri au fost stabilite prin OUG 6/2016, care a fost emisa imediat dupa ce Curtea Constitutionala a Romaniei a scos ofiterii serviciilor secrete din anchetele penale. Raportul a fost publicat pe site-ul Inaltei Curti. Dupa publicarea acestei decizii, marile parchete – DNA, DIICOT si Parchetul General – si-au realizat in sediile lor structuri specializate de supraveghere tehnica avand ca obiect interceptarea comunicatiilor, separate din punct de vedere fizic de Centrul National de Interceptare a Comunicatiilor (CNIC). Accesul dintre aceste structuri si CNIC se face printr-o aplicatie informatica. De asemenea, au fost pregatiti ofiteri de politie care sa preia atributiile ofiterilor SRI in aceste cazuri. Protocolul SRI – MAI – procurori La cererea organelor penale, CNIC asigura accesul la sistemele tehnice de interceptare in baza unui protocol de cooperare incheiat intre SRI, Ministerul Public si Ministerul Afacerilor Interne. In timpul anchetei, parchetele au acces separat si autonom la fluxul de informatii supus interceptarii. Integral: http://www.ziare.com

Image result for us photosBREAKING Statele Unite au desemnat, în premieră, un reprezentant special care se va ocupa de problema corupției, spălării banilor și crimei organizate în România și Bulgaria / Jessica Kim s-a întâlnit deja cu ministrul bulgar al justiției Departamentul Justiției din Statele Unite au trimis luna trecută un așa numit Resident Legal Advisor pentru Bulgaria și România, care ar urma să ofere asistență în domeniul justiției pentru în eforturile de combatere a corupției, spălării banilor și crimei organizate, anunță ambasada SUA la Sofia într-o postare pe Facebook. Anunțul a fost postat în urma întâlnirii care a avut loc marți între Jessica H. Kim, noul reprezentant al Statelor Unite, și ministrul justiției din Bulgaria. Este pentru prima dată când Statele Unite trimit un reprezentant special în regiune, cu misiunea expresă de a se ocupa de probleme legate de corupție, spălare de bani și crimă organizată. Până acum, aceste chestiuni erau urmărite de funcționari din cadrul Ambasadei sau din cadrul Departamentului de Stat. Potrivit Departamentului de Justiție, Jessica Kim a primit, în 2018, premiul procuroului general din Statele Unite pentru rezultate de excepție obținute în calitate de nou angajat, fiind una dintre cei 244 de noi angajați premiați pentru merite deosebite în serviciul public. La vremea respectivă, Kim era angajată de mai puțin de cinci ani în cadrul Departamentului de Stat, în calitate de procuror în cadrul Districtului Ohio. În calitate de procuror a obținut condamnări în câteva cazuri importante de fraude financiare și în două cazuri de criminalitate cibernetică. Integral: https://www.g4media.ro

EXCLUSIV Dezastrul ecologic din România, pedepsit de Comisia Europeană. UE va declanșa procedura de infringement din cauza gropilor de gunoi periculoase pentru sănătatea cetățenilor  Gropile de gunoi din jurul marilor orașe din România sunt adevărate bombe pentru mediu, dar și pentru sănătatea oamenilor, aceasta este concluzia preliminară a experților Comisiei Europene într-un raport intern finalizat la sfârșitul acestui an și consultat de G4Media.ro. În acest document, experții Comisiei Europene arată că România nu a făcut din 2014 nici un progres în ceea ce privește deșeurile municipale și din acest motiv procedura de infrigement nu poate fi evitată în 2020. Reamintim că în urmă cu șase ani România a primit un răgaz pentru a aplica 30 de măsuri pe mediu pentru a evita procedura de infrigement. Procedura de infringement înseamnă că un stat este sancționat pentru că încalcă grav regulile comunității europene. Comisia Europeană poate decide blocarea finanțărilor din sectorul vizat în cadrul procedurii de infrigement sau poate adopta o măsură intermediară, de blocare parțială a unor finanțări. Pentru perioada 2021-2027, România a depus deja proiecte de peste 3 miliarde de euro pe mediu, așa cum a anunțat ministerul de resort. Paradoxal, mare parte din aceste finanțări comunitare se refereau tocmai la realizarea unor gropi noi de deșeuri sau la realizarea unor incineratoare…. Reprezentanții statului român ar fi fost anunțați de mai multe ori în acest an că de la anul se va aplica procedura de infrigement, potrivit surselor G4Media.ro. Chiar și în această situație, România nu a putut prezenta nici măcar un plan concret din care se reiasă că se vor face progrese în 2020. ”Din acest motiv, este posibil să fie blocat accesul României la toate fondurile pe mediu, să nu fie doar un blocaj parțial sau o sancțiune simbolică”, au declarat pentru G4Media.ro surse din Comisia Europeană. Printre gropile de gunoi care pun mediu și viața oamenilor în pericol sunt cele unde este depozitat gunoiul municipal din București, Craiova, Deva. De menționat însă că mai toate marile orașe au probleme cu aceste gropi de gunoi. Aceste platforme sunt periculoase pentru mediu pentru că deșeurile nu sunt selectate decât rareori, nu există instalații care să elimine gazele nocive produse de gunoi. În plus, substanțele cu care este tratat gunoiul ajunge deseori și în sol….O alternativă la groapa de gunoi este un incinerator modern de deșeuri. Gabriela Firea, primarul Capitalei, a anunțat intenția de a construi o asemenea instalație care va costa 230 milioane de euro, din care 180 de milioane ar urma sa fie finanțare europeana. Incineratorul ar urma sa fie construita pana in 2023 in Sectorul 4, pe locul unde acum se afla CET Progresu. Însă, dacă Româna va intra în infrigement, finanțarea europeană ar putea fi blocată. Mai mult, după cum spune consilierul PNL Ciprian Ciucu, tehnologia aleasă de Firea ar fi una veche. Integral: https://www.g4media.ro

Reforma ANAF in viziunea lui Florin Citu: Vor fi eliminate 150 de posturi de conducere si aproape 2.000 din structuraReforma ANAF in viziunea lui Florin Citu: Vor fi eliminate 150 de posturi de conducere si aproape 2.000 din structura Reorganizarea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) vizeaza eliminarea a 150 de posturi de conducere si a aproape 2.000 de posturi din structura, potrivit ministrului Finantelor Publice, Florin Citu. Odata cu informatizarea institutiei nu o sa mai fie nevoie de atat de mult personal, a declarat Florin Citu, marti seara, la Realitatea Plus. “In ANAF apare un departament la care tin foarte mult, un departament de statistica, care este ceva pe care cam toate tarile le au. Acolo se va face, de fapt, analiza de risc. Acest lucru il vor face algoritmi si statisticieni, nu oameni care cunosc oameni si au inamici sau prieteni. Reorganizarea ANAF inseamna, in acelasi timp, eliminarea a 150 de posturi de conducere si a aproape 2.000 de posturi din structura”, a spus Florin Citu, citat de Agerpres. “De asemenea, pentru ca Antifrauda care trece sub Inspectia Fiscala, vor fi trei vicepresedinti in loc de patru. Ramane discutia despre Vama, dar si acolo vor fi schimbari. Pe de o parte, vreau sa fac economii, pentru ca odata cu informatizarea ANAF nu o sa mai am nevoie de atat de mult personal”, a continuat ministrul Finantelor. “Pana la jumatatea anului, ANAF sa fie informatizat. Vorbim despre casele de marcat, o chestiune asa de simpla… Sa legam casele de marcat la sistemul ANAF. Am facut tot sistemul privat sa cumpere case de marcat sofisticate, dar ANAF nu are sistemul gata. A trebuit sa prorog acest lucru, pentru ca altfel trebuia sa dau amenzi oamenilor. Trebuie sa mergem in CSAT pentru a grabi lucrurile. Obiectivul meu este sa ai maxim un control pe an, complex”, a spus ministrul. Integral: http://www.ziare.com

ExxonMobil confirma ca ar putea iesi din proiectul offshore Neptun din RomaniaExxonMobil confirma ca ar putea iesi din proiectul offshore Neptun din Romania  Grupul petrolier american ExxonMobil a confirmat, marti seara, ca analizeaza o posibila iesire din proiectul offshore Neptun din Romania, adaugand ca a inceput sa ofere informatii potentialilor cumparatori, transmite Reuters. ExxonMobil si OMV Petrom exploreaza zacamantul de mare adancime Neptun din Marea Neagra, estimat la 42 – 84 de miliarde de metri cubi de gaze. Cele doua companii au participatii egale in proiect, iar decizia finala de investitii pentru extractia resurselor nu a fost inca luata. Purtatorul de cuvant al Exxon Mobil, Todd Spitler, a precizat ca nu a fost identificat un cumparator si nu s-a ajuns la acorduri cu alte grupuri. Desi analizeaza posiblitatea unor discutii cu privire la participatia sa, “intentionam sa ne continuam rolul de operator in avansarea acestui proiect, inclusiv prin continuarea demersurilor pentru obtinerea autorizatiilor necesare”, a spus Spitler. Primele zvonuri referitoare la planurile Exxon Mobil de iesi din proiectul offshore Neptun din Romania au aparut anul trecut, dar nici compania americana si nici Guvernul Romaniei nu le-au confirmat in mod oficial. La inceputul acestei saptamani, premierul Romaniei, Ludovic Orban, a spus ca Romgaz ar fi interesat sa se alature consortiului format din OMV Petrom si o a treia companie pentru a dezvolta proiectul offshore Neptun. Ludovic Orban a adaugat ca grupul rus Lukoil a solicitat informatii cu privire la aceasta vanzare. Integral: http://www.business24.ro

Imagine“Slujbă de binecuvântare” a noii mașini de gunoi dintr-o localitate din Constanța  Noua mașină de gunoi dintr-o localitate din județul Constanța a fost “binecuvântată” de preoți, care au oficiat o slujbă specială, ineditul “eveniment” fiind anunțat chiar de către primar. S-a întâmplat în comuna Lumina din județul Constanța. Primarul PNL Ioan Roman a ținut să anunțe pe Facebook că localitatea are o nouă mașină de gunoi, care a fost și sfințită de către preoți. “După slujba prilejuită de Sfânta Sărbătoare a Bobotezei și sfințire a Apei Mari pentru comunitate, ce a fost ținută la biserica din fața Primăriei, preoții au făcut și slujba de binecuvântare a noii mașini de gunoi ce a fost achiziționată la sfârșitul anului 2019. Am bucuria să vă anunț că începând de mâine, 7 ianuarie, autospeciala va fi folosită în activitatea de colectare a deșeurilor menajere și va fi văzută la treabă pe străzile comunei. Cu această ocazie vă transmit că în acest an vom acorda o mai mare atenție colectării selective și gestionării deșeurilor din comună”, a scris primarul comunei Lumina. Integral: https://mobile.hotnews.ro
Gabi Firea: ”Dacă nu vă place Bucureștiul, duceți-vă înapoi la Bacău, țăranilor!” După mai bine de trei ca primar al Capitalei, Gabi Firea a identificat în sfârșit o soluție funcțională la problemele orașului. ”Dacă nu vă place Bucureștiul, duceți-vă înapoi la Bacău, țăranilor! Nu de moldoveni are nevoie orașul ăsta! Dispăreți și nu vă mai întoarceți!”, a răbufnit azi edilul Capitalei. ”Sincer, sunt sătulă de lamentările bucureștenilor”, a continuat Gabi Firea. ”Ba că aerul e poluat, ba că traficul e infect, ba că autobuzele și tramvaiele sunt aglomerate și circulă prost, ba că nu există piste de biciclete – nimic nu le place la țăranii ăștia veniți din Bacău. Păi de ce dracu mai stați în oraș, țăranilor?” Gabi Firea a ținut însă să precizeze că recomandarea ei se referă strict la țăranii de Bacău care locuiesc în București, nu și la cei din comunele din jurul Bucureștiului. Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 8 ianuarie. “Sistemul sanitar este motivul numărul 1 pentru care românii pleacă din ţară..”

Image result for winter photosBuna dimineata intr-o zi de miercuri, 8 ianuarie! Va fi ger și în această noapte (marți spre miercuri n.r.) și mâine (miercuri spre joi n.r.) noapte iar stratul de zăpadă, unde există va putea duce din nou la apariția chiciurii. Vor lipsi precipitațiile pentru că suntem sub influența unui anticiclon care trage acest aer foarte rece de pe nord și îl aduce peste România, dar nu va mai dura mult, ci doar până la sfârșitul săptămânii. De joi, vremea se încălzește, fără ninsori, fără fenomene de interes, iar vântul va scădea în intensitate. România este sub influența unui anticiclon care aduce aer rece din nord. Vremea se va încălzi însă ușor, începând cu sfârșitul de săptămână. Bucuresti: +3/ -6 gr. C.

Ce se intampla cu USR si PLUS si cum a ajuns PNL la 45%OP-ED Cine este “Stăpânul inelelor”? Și mizele anului politic 2020 în România  Agenda de politică internă a României pe anul 2020 cuprinde două exerciții electorale: alegerile locale și alegerile parlamentare la termen (sau anticipate). Rezultatul celor două scrutine electorale vor creiona resursa de putere politică a României pentru cel puțin un ciclu de 4 ani, în care exercițiul guvernării nu va fi apăsat de niciun scrutin electoral și, teoretic, puterea ar avea posibilitatea să pună în practică politicile de modernizare a României. În materialul de față doresc să prezint elementele care pot să influențeze substanțial generarea sau nu a unei puteri politice competitive, cu o majoritate confortabilă, astfel încât România să aibă șansa unei guvernări coerente și performante cel puțin până în 2024. Anul 2020 debutează cu două subiecte majore pe agenda politicii interne: modificarea scrutinului electoral la alegerile locale din anul în curs, prin trecerea la alegerea primarilor în două tururi și la revenirea alegerii președinților de consiliu județean de către consilieri, respectiv: organizarea de alegeri parlamentare anticipate.Schimbarea modalității de organizare a scrutinului electoral în privința alegerii primarilor și a președinților de consilii județene nu are ca obstacol lipsa voinței politice, ce s-ar putea exprima prin asumarea răspunderii guvernului pentru modificarea legislativă în fața Parlamentului, ci o problemă de neconstituționalitate a unei posibile modificări. Astfel, prin Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012, Curtea Constituțională a României s-a pronunțat pe o speță similară asupra modificării scrutinului electoral cu puține luni înaintea alegerilor locale, declarând legea ca fiind neconstituțională, neconformă cu standardele europene în materie….. Bătălia pentru București, în special poziția de primar general, este cea mai importantă, cu o simbolistică și efecte majore asupra opiniei publice, a evoluțiilor electorale utlerioare. Pe când candidatul de stânga, primarul general în funcție, nu are niciun concurent care să-i ciugulească din voturi, pe partea dreaptă, fiecare dintre cele patru partide are propriul candidat (1 candidat membru de partid, 1 independent și 2 la încălzire/în teste). Un exemplu pozitiv de soluționare a unei astfel de crize a fost procesul de coalizare a partidelor de opoziție din Ungaria în susținerea de candidați unici la alegerile locale din toamna anului 2019, unde, în cazul desemnării candidatului unic al partidelor de opoziție pentru funcția de primar general al Budapestei, s-au organizat prealegeri în două tururi (aproape 70 de mii de participanți în al doilea tur)….USR se află într-o poziție dificilă în demersul său de a sparge această polarizare. PNL poate fi mai expus unui “șantaj” electoral, deși USR, PMP și ALDE nu se află în situația de a câștiga poziții importante de primar sau președinte de consiliu județean, aceste partide putând periclita rezultatele candidaților PNL…. De ce nu s-a reușit generarea unui consens pe subiecte de interes public între cei trei actori instituționali? Cauza principală este sindromul “Stăpânul inelelor”, cine deține PUTEREA? Președintele revendică poziția cu argumentul legitimității dobândite prin alegeri, a atribuțiilor constituționale, respectiv a faptului că este beneficiarul suprem al activității serviciilor secrete. Premierul are în schimb puterea asigurată de resursele și atribuțiile executivului. În această dilemă/conflict, intervine termporar și Parlamentul, respectiv puterea judecătorească. Sindromul “Stăpânul inelelor” arată limitele sistemului regimului semiprezidențial din România, incapacitatea interpretării și aplicării acestui sistem într-o manieră cât mai puțin conflictuală, de echilibru…..În prezent, suntem într-un blocaj al coabitării dintre Parlament și Guvern. O expresie a acestui blocaj este și apelarea executivului la instrumentul asumării răspunderii în fața Parlamentului pentru adoptarea unor proiecte de lege. … Concluzii  Miza anului electoral 2020 este generarea unei puteri legislative cu o structură politică care să creeze o majoritate transparentă și coerentă pentru învestirea unui guvern puternic, de aceeași culoare cu președintele în exercițiu. Integral: https://www.g4media.ro

Theodor StolojanAnul 2020 – un efort special de gândire strategică  Anul 2020 va fi marcat de trei evenimente cu impact major pentru dezvoltarea României: Uni­unea Europeană va adopta noua perspectivă financiară 2021-2027 şi ne aşteptăm ca ţării noastre să îi revină un volum de fonduri europene cel puţin la fel de mare ca şi în perspectiva financiară 2014- 2020; partidele politice din România îşi vor definitiva programele electorale atât pentru alegerile locale , cât şi pentru cele parlamentare, cu un orizont de timp 2024; Guvernul Ro­mâ­niei va definitiva obiectivele sale prioritare pentru negocierea cu Comisia Europeană a noului Acord de parteneriat pentru perioada 2021-2027, inclusiv a condiţiilor pe care le vom avea de îndeplinit pentru accesarea fondurilor europene. În consecinţă, anul 2020 necesită un efort special de gândire strategică, deoarece programele de guvernare ale partidelor politice pentru perioada 2021-2024 vor trebui să răspundă unor cerinţe specifice: ✓ Asigurarea coerenţei cu perspectiva financiară 2021- 2027 a Uniunii Europene şi cu obiectivele prioritare pe care România doreşte să le includă în Acordul de parteneriat; ✓ Concordanţa cu programul public de investiţii pe care Guvernul României are obligaţia să-l elaboreze pentru perioada 2021-2027, prin colaborarea cu partidele politice şi reprezentanţii mediului de afaceri şi ai altor organizaţii civile; ✓ Orice program de guvernare al unui partid politic sau altul pentru perioada 2021-2024 necesită, pentru a fi credibil, o proiecţie a bugetului Româ­niei care să asigure consistenţa şi coerenţa propunerilor de politici economice şi sociale cuprinse în program. Acest efort de gândire strategică va trebui să răspundă la o întrebare fundamentală pentru etapa care urmează: cum va face România trecerea de la o producţie de bunuri şi servicii, preponderent cu valoare adăugată relativ mică, la o producţie de bunuri şi servicii cu valoa­re adăugată mărită. Fără această trecere, România nu poate creşte standardul de viaţă şi poate rămâne blocată în ceea ce economiştii denumesc capcana venitului mediu. Iar această trecere impune creşterea productivităţii şi a competitivităţii produselor şi serviciilor, prin introducerea noilor tehnologii de produs şi proces, în sectoarele unde putem dezvolta avantaje competitive. Iar aceste tehnologii noi trebuie să răspundă la criteriile unei economii sustenabile cu un conţinut redus de combustibili fosili şi ale economiei digitale…..Românii doresc servicii publice de calitate (sănătate, educaţie, justiţie, administraţie publică, securitatea persoanei etc.). Această calitate poate fi asigurată numai de către instituţii moderne şi eficiente, cu resurse financiare adecvate. Sigur, putem elimina din buget cheltuielile nejustificate, putem mări gradul de colectare a impozitelor şi taxelor, prin reducerea evaziunii fis­cale şi digitalizarea sistemului fiscal, dar nu putem ocoli problema de fond: România are una din cele mai mici ponderi a veniturilor din impozite şi taxe în produsul intern brut din Uniunea Europeană. Dacă dorim să menţinem un grad mic de fiscalitate, între 27 şi 30% din PIB (cifrele respective par uşor subevaluate având în vedere activităţile economice incluse în PIB , dar legal nefiscalizate), comparativ cu peste 40% în statele membre dezvoltate ale UE, atunci este nevoie să mărim contribuţia beneficiarilor de servicii publice, în paralel cu unele măsuri de solidaritate pentru persoanele defavorizate. Consider că, cel puţin în etapa actuală, până la atingerea nivelului mediu de dezvoltare din UE, România ar trebui să menţină un grad de fiscalitate scăzut. Integral: https://www.bursa.ro

A început dansul Orban – Iohannis?A început dansul Orban – Iohannis? …..Orban nu are însă nicio garanție, oricâte asigurări verbale primește, că rămâne într-adevăr la Palatul Victoria. Nimeni nu i-o poate oferi. În consecință, s-ar putea ca liderul PNL să mimeze negocierile cu celelalte partide pe tema anticipatelor, pentru a nu intra în coliziune frontală cu șeful statului pe o temă majoră. Klaus Iohannis își dorește anticipate, deoarece știe bine că fără o nouă majoritate puternică și legitimată prin vot nu va putea realiza marile reforme absolut necesare pentru a dinamiza economia. Fără un nou Parlament, guvernul Orban va conduce țara mereu cu ochii pe sondaje până la alegerile din toamnă. Cel mai bun exemplu este răspunsul oferit de premier celor de la Financial Times, la sfârșitul anului. Ziariștii britanici l-au întrebat de ce aplică măsurile populiste luate de fostul guvern, cum ar fi creșterea pensiilor cu 40% de la 1 septembrie, din moment ce guvernul său se declară pro business. Orban le-a răspuns dezarmant de sincer: ”Dacă nu le implementăm, pierdem alegerile”. Potrivit Financial Times, premierul a explicat că, din cele 19 milioane de cetățeni, 5 milioane sunt pensionari, ”iar aceștia merg la vot”. Inclusiv din acest răspuns rezultă că premierul guvernează mai degrabă cu gândul la alegerile din toamnă, nicidecum la anticipate. Până la toamnă însă, PNL riscă să piardă semnificativ din scorul mare, de 45%, afișat acum în sondaje. Vor interveni inevitabil uzura guvernării, erorile, problemele din economie, la care se adaugă opoziția dură făcută de PSD și USR/ PLUS. Valul de entuziasm se va fi topit demult. Neclar în acest moment cum se raportează premierul Orban la anticipate, mai degrabă pare să nu și le dorească. Dar este destul de clar că încearcă să-și asigure o majoritate parlamentară cât mai stabilă, oferind generos funcții în guvern, sinecuri în companii de stat și acces la resurse partidelor care l-au ajutat să înlăture PSD de la putere. Nimic nu pare prea mult pentru a-și securiza poziția. Orban a racolat cinci parlamentari – traseiști încălcându-și toate promisiunile și principiile clamate pe când era în opoziție, când tuna și fulgera împotriva traseismului, descris atunci drept un pericol pentru democrație, și promitea interzicerea lui prin lege. (Detalii aici)… Președintele Iohannis și premierul Orban vor încerca să păstreze aparențele și să mimeze buna înțelegere până în ultimul moment, mai ales că este an cu două șiruri de alegeri. Niciuna dintre părți n-are vreun interes să escladeze un conflict de care ar beneficia din plin PSD. La fel s-a întâmplat și în cazul precedentelor tensiuni între Iliescu – Năstase sau Băsescu – Boc. În tot cazul, dacă se va declanșa, va fi meciul anului. De succesul sau eșecul organizării alegerilor anticipate depinde modernizarea României sau încă o perioadă de băltire, într-un soi de guvernare de tip pesedist mai puțin agresivă cu justiția, cu statul de drept, și doar declarativ pro-business, în realitate la fel de atentă cu pomenile electorale ca predecesorii lor. Integral: https://www.g4media.ro

Functionarea ADR, in dezbatere publicaVal de critici la proiectul PNL privind Autoritatea pentru Digitalizarea României: Dublează atribuțiile altor instituții și arată ‘ca un chihuahua pe care scrie killerGuvernul Orban se pregătește să operaționalizeze Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR), dar proiectul dezbătut luni la Palatul Victoria a fost în mare măsură criticat atât de industrie, cât și de zona guvernamentală. SRI și CERT-RO au cerut eliminarea prevederii potrivit căreia noua autoritate ar avea printre atribuții ‘asigurarea securității cibernetice pentru sectorul public’, fapt ce ar crea suprapuneri cu obiective ale altor instituții. Din zona privată noua autoritate a fost asemuită cu ‘un chihuahua pe care scrie killer’, pentru că nu este ordonator de credite și are prea puțini angajați cu o salarizare neadecvată. Proiectul de Hotărâre de Guvern privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Digitalizarea României, unul din principalele obiective ale programului de guvernare al PNL, a fost dezbătut luni la Palatul Victoria, la solicitarea Asociației Patronale a Industriei de Software și Servicii (ANIS)…. Sunt așteptări mari de la noua autoritate, însă proiectul de HG privind organizarea, funcționarea si atribuțiile ADR, dezbătut public luni la Palatul Victoria, a atras în mare parte critici atât din zona privată cât și din cea guvernamentală. Serviciul Român de Informații (SRI) și Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) au semnalat că noua autoritate nu ar trebui să aibă printre atribuții “asigurarea securității cibernetice pentru sectorul public”….Prezent la dezbatere și reprezentantul CERT-RO a semnalat o problemă cu privire la această prevedere din proiectul de act normativ. În replică, deputatul liberal Pavel Popescu, membru al Comisiei IT din Camera Deputaților și președintele Comisiei IT a PNL, a admis că ar fi o problemă și a spus că prevederea va fi modificată în sensul ca ADR să aibă ca atribuții ‘asigurarea securității cibernetice pentru sistemele pe care le operează‘. Generalul SRI a propus și ca noua autoritate să înglobeze toate departamentele ori serviciile de strategie, coordonare, supraveghere și implementare în domeniul e-guvernării, care acum sunt împărțite la 4 instituții. Integral: https://economie.hotnews.ro

VIDEO Erori grave repetate la Spitalul Floreasca: Beuran folosea frecvent dezinfectantul puternic inflamabil. Intervenția în care a fost arsă pacienta făcută de medici rezidenți / Corpul de control al ministrului a fost trimis din nou la spital fiind informații că a mai fost ars un pacientVIDEO Erori grave repetate la Spitalul Floreasca: Beuran folosea frecvent dezinfectantul puternic inflamabil. Intervenția în care a fost arsă pacienta făcută de medici rezidenți / Corpul de control al ministrului a fost trimis din nou la spital fiind informații că a mai fost ars un pacient  Ministrul Sănătății, Victor Costache, a prezentat, marți, concluziile anchetei la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, după cazul pacientei arse în sala de operație, fiind înregistrate erori grave repetate. Ministrul a precizat că nu a fost respectată procedura preoperatorie, că s-a intervenit cu medici rezidenți și nu cu medicii specialiști care erau de gardă, că a fost folosită o cantitate foarte mare de substanță puternic inflamabilă, care de altfel a fost utilizată în alte zeci de cazuri. Corpul de control al ministrului a fost trimis din nou la spital, pentru că există informații că a mai fost un pacient ars în sala de operație, incidentul fiind de mai mică amploare. Potrivit concluziilor anchetei, Mircea Beuran folosea frecvent substanța puternic inflamabilă care a fost folosită și în cazul pacientei arse în sala de operație. Intervenția chirurgicală a fost începută de medici rezidenți, și nu de medicii specialiști care erau de gardă, iar pentru dezinfectare s-a folosit o cantitate foarte mare de substanță cu concentrație de 89% de etanol, fiind turnată soluția pe pacientă. S-a folosit această soluție, deși nu există informații certe că pacienta ar fi fost alergică la iod. Ministerul are informații că a mai existat un alt caz similar, de mai mică amploare, pacientul fiind în viață și cercetează acest lucru. Victor Costache a făcut un apel ca toți pacienții care au suferit astfel de arsuri să le semnaleze….. Acest protocol atipic, ca să fim eleganți, a fost folosit la cel puțin zeci de alți pacienți. Chiar din prima zi, am verificat că în spital existau toți biocizii. În referatele dlui profesor apare produsul incriminat ca folosit frecvent. S-a evidențiat că pacienta ar fi declarat că are alergie la Furazolidon și s-a generalizat la alergie la iod, nu s-a făcut testul pentru alergie la iod. Din dispoziția șefului de secție, nu a lăsat echipa de gardă să intervină. Pacienta a fost operată de echipa profesorului Beuran. Pacienta a prezentat o sângerare secundară probabil în cursul nopții de sâmbătă spre duminică S-a folosit cel puțin 200 ml de substanță, adică s-a dat puțin pe corpul pacientului, apoi s-a luat o tăviță și s-a turnat pe corpul pacientei. Acest lucru a fost făcut de medicul care era în acel moment în sală. M-a șocat întregul eveniment și faptul că s-a pierdut un pacient datorită acestei erori care pleacă de la abecedarul chirugical În sală a fost un medic rezident anul 5, care a făcut aseptizarea, un medic rezident anul 1 și pe parcurs s-au alăturat și medicul specialist și cele două asistente. Integral: https://www.g4media.ro

Spitalul Floreasca

De ce nu e vorba despre malpraxis in cazul Floreasca. Servilisme, frici si reteaua sefilor Doar ca in istoria de la Spitalul Floreasca nu este vorba doar despre o culpa medicala, ci despre banalizarea acesteia, despre acceptarea faptului ca viata unui pacient poate fi sacrificata pentru ca sistemul sa se salveze, despre aderenta la disfunctional si rau ca parte fireasca a profesiei. Despre acceptarea de a lucra si legitima un sistem in care urmele se acopera, o mana o spala pe cealalta, iar seful este administratorul exclusiv al recompenselor. Despre obisnuirea cu raul. Despre pierderea capacitatii de a ramane stupefiat in fata unei culturi perfide. Despre caile facile – te lasi asimilat de sistem si intri in reteaua de protectie, desi stii despre tine ca, daca ai fi ales calea grea, ai fi fost mai bun. Si tot asa. Intr-o astfel de cultura piramidala, seful nu e in sala de operatii, dar ramane sef peste acea sala si semneaza protocolul medical. Ierarhia a fost servita, fara ca sistemul sa se sparga in brese. Erorile umane care au dus la batjocorirea mortii unei femei bolnave de cancer sunt, si ele, de un caraghios brutal. Dezinfectant nepotrivit si inutil in lipsa unor teste alergice si abandonarea practic a pacientei pe parcursul noptii. Motivul? Asa e sistemul. Imaginati-vi-l pe rezidentul dedicat si convins de profesia pe care a ales-o, nevoit sa urmeze o procedura paralela si sa respecte piramida. Pe rezidentul trimis sa stearga ranile sangerande vreme de o noapte, fara a fi insotit de medicul specialist cel mai bun. Istoria de la Spitalul Floreasca a facut mai multe victime, de la pacienta care a luat foc pana la medicii pe care sistemul vrea sa ii aduca la norma, aceasta fiind regula de a putea accede la recompense, adica la operatii bune si la garantarea unui parcurs profesional. E cumplit sa iti faci meseria in conditii rele si intr-o tara care iti testeaza, cotidian, constiinta. Doctorul Beuran si medicii care s-au solidarizat acum cu el, desi nu e clar ce anume apara ei in acest moment, au o profesie esentiala si in care in cele mai multe dintre cazuri pot excela si fara ca sistemul sa stea in picioare numai daca in trunchiul lui sunt sacrificate reguli si principii, pe modelul sacrificiului ritualic din Balcani, in care o viata e zidita in podul care trece peste Ujana cea rea a Albaniei (trimiterea e la unul dintre cele mai bune romane ale lui Ismail Kadare) sau in temelia manastirii romanesti. Integral: http://www.ziare.com

A dat norocul peste ea! O româncă din Satu Mare s-a trezit PESTE NOAPTE cu 4,8 milioane de euro în cont. Ce s-a întâmplat! Nimeni nu îi va lua baniiDragoş Damian, Terapia Cluj: Sistemul sanitar este motivul numărul 1 pentru care românii pleacă din ţară. Doar două măsuri pentru repornire În 2016 s-a ivit o o situaţie oarecum bizară, când Ministerul Sănătăţii a returnat la buget 1 miliard lei, astfel încât, deşi toată lumea se plângea de deficitul de finanţare în sistem, aparent exista un excedent de bani. Deci, 2016, un an cu o alocare de 30 miliarde lei pentru sănătate, rămânea cu bani neconsumaţi. Situaţia s-a repetat într-un fel anul trecut. În 2019 au fost alocaţi Sănătăţii 40 miliarde, cu 33% mai mult decât în 2016, din care o parte nu a fost utilizată – acesta este şi motivul pentru care bugetul propus pentru 2020 pare redus cu aproape 23%, pentru că se raportează la execuţie şi nu la buget: Ministerul Sănătăţii nu a consumat banii alocaţi, la fel ca în 2016, iar legea (?) nu permite re-alocare între centrele de cost. Asta a ajutat la reducerea deficitului la sfârşit de an, dar nu a ajutat speranţa de viaţă a românilor, care rămâne cu 6 ani mai mică decât media europeană conform ultimul raport OECD. Avem rapoarte doar de la UE privind starea de sănătate a românilor, pentru că după raportul Comisiei Prezidenţiale din 2008 şi analiza Institutului de Prognoză Economică al Academiei Române din 2012, instituţiile statului s-au ferit să ne arate cum stăm cu sănătatea la nivel de ţară. Dar finalmente toate trei rapoartele indică spre un numitor comun: România nu poate fi „o ţară că afară“ dacă cetăţenii ei mor cu 6 ani mai repede decât restul europenilor. Nemaivorbind de calitatea vieţii ultimilor 10 ani înainte să mori cu 6 ani mai devreme….. Să dăm doar un exemplu: se cumpără un echipament la preţ dublu pentru o secţie din spital şi al doilea apare la clinica privată care aparţine şefului de secţie din spital. Această suveică este bine cunoscută, funcţionează de minune în special pe finanţările din bugetele locale şi, dacă vreţi, este varianta vârf de gamă la rapoartele de acum 10 ani că într-un spital se cumpără o mănuşă chirurgicală cu 1 leu şi în altul cu 10 lei. Orice este posibil. Însă toate acestea pot fi evitate prin informatizarea întregului sistem sanitar şi prin liberalizarea completă a competiţiei între public şi privat, inclusiv a sursei de finanţare, adică introducerea asigurărilor private de sănătate. Numai din acel moment se va putea vorbi de furnizarea de servicii având pacientul (sau, în fine, asiguratul, sau, şi mai corect, plătitorul) în centrul sistemului sanitar. Integral: https://www.zf.ro

Cătălin AvramescuRomânii speciali  Există o limită a neruşinării? Din câte se pare, nu. La sfârşitul anului au încetat activitatea judecătorii şi grefierii de la Curtea de Apel Bucureşti. Au ieşit pe treptele tribunalului sau pe holuri, îmbrăcaţi în cearceafuri vineţii. Blocaseră judecarea cauzelor pe motiv… de pensie specială. Asta după ce oricum indivizii respectivi au salarii uriaşe. România a devenit vaca de muls a românilor speciali. Nu sunt mulţi, puţin peste o sută de mii. Populaţia unui oraş măricel de provincie. Însă sifonea-ză o bună parte a Bugetului. “Pensiile speciale” au ajuns să coste circa 2 (două) miliarde de euro anual. Cine este cuplat la robinetul cu bani al Statului? Cam 3800 de procurori şi de judecători, 850 de diplomaţi, 650 de angajaţi la Curtea de Conturi, precum şi o mulţime de alţi privilegiaţi. Cei mai mulţi sunt militari cu grad înalt şi securişti. Imensa majoritate a celorlalţi 5 milioane de pensionari primeşte pensii de mizerie. Dar asta nu îi împiedică pe “românii speciali” să ceară mai mult. Recent, primarii aşteaptă şi ei pensii speciale, votate de un Parlament care face scut în jurul penalilor. Psihologia românului special este, la rândul său, una specială. Pensionarii primesc bani pe baza principiului contributivităţii. Ai plătit la Buget pensiile altora din salariul tău, iar acum, proporţional, primeşti bani în funcţie de această contribuţie. Pare corect, nu? Da, când se aplică celorlalţi. Românul special este însă prea special pentru asemenea morală comună. El vrea mai mult. Cât se poate de mult. Aşa că vrea bani doar pentru că el a fost special pe timpul cât a fost angajat la Stat. A obosit în slujba Statului, motiv pentru care se pensionează la 52 de ani, nu la 64 ca ceilalţi simpli muritori. După care se angajează iar la Stat, pentru a cumula pensia cu salariul şi pentru a ţine un loc ocupat. Specialii au o teorie. Pretind că au avut un job special. Unii dintre noi cred, cu naivitate, că a fi educator este o muncă specială. Sau să salvezi vieţi într-o cameră de gardă. Ei bine, nu. Să duci hârtii pe holurile Parlamentului este special. Să tragi cu urechea la ce spune unul sau altul printr-o redacţie de ziar este ceva special. Să tai frunză la câini ca “rezident SIE” şi să trimiţi rapoarte cu zvonuri adunate de pe Facebook, asta e special. Iată-l pe unul dintre aceşti români speciali, viitor pensionar de lux al Statului, pe numele său Gelu Oltean, fost şef al serviciului secret din Ministerul de Interne. Ai fi zis că, în această calitate, este un monument de integritate, un erou al luptei anti-Mafia…. Ca să înţelegeţi cât de scandaloasă este situaţia, comparaţi bugetul pensiilor speciale (circa 9 miliarde de lei) cu întreg bugetul pentru Educaţie (30 de miliarde, din care 20 de miliarde doar salariile). Rezultă că “specialii” înghit cât toată Educaţia minus salariile. Viitor de aur ţara noastră are! Altă comparaţie. Costul unui kilometru de autostradă în Austria (una dintre cele mai scumpe ţări din Europa, şi cu teren destul de dificil) este de circa 12 milioane de euro per kilometru. Cu cele 2,1 miliarde de euro care se duc pe ani în buzunarele “specialilor”, s-ar putea construi în România, în fiecare an, 175 de kilometri de autostradă. În zece ani, România ar avea aproape 2000 de kilometri noi de autostradă….. Regimul socialist s-a bazat întotdeauna pe “speciali”. Karl Marx a susţinut că proletariatul este o clasă specială. Lenin a susţinut că Partidul este special. Odată cu Stalin, a devenit special Secretarul-General şi grupul din jurul său. Aşa am ajuns să avem, înainte de 1989, o “nomenclatură”. Acesta este sistemul, de sorginte rusească, pe care regimul socialist al lui Ion Iliescu l-a moştenit şi l-a dezvoltat. Integral: https://www.bursa.ro

gaz naturalCum vrea compania americană ExxonMobil să ocolească complet statul român în negocierile cu Lukoil pentru vânzarea participației din Marea Neagră  Compania americană ExxonMobil, care negociază cu Lukoil și un alt consorțiu româno-polonez preluarea operațiunii din Marea Neagră, vrea să scoată statul român din procesul de cedare a licenței. Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a lansat luni seară un avertisment voalat la adresa ExxonMobil în acest sens. Ministrul Popescu a cerut companiei americane într-o postare pe Facebook ca eventuala ieșire din România să se facă cu respectarea legislației române, adică o hotărâre de guvern ”pentru transferul de licență”. De unde au apărut tensiunile între statul român și ExxonMobil? Compania americană vrea să ocolească complet statul român în procesul de vânzare a participației de 50% din consorțiul cu OMV Petrom care deține licența pentru gazele din perimetrul de mare adâncime Neptun Deep din Marea Neagră. Mai precis, ExxonMobil vrea să facă eventual exit nu prin transferul licenței – care ar necesita o hotărâre de guvern, ci prin vânzarea companiei înregistrate în Bahamas care deține licența de exploatare. Or, pentru statul român, vânzarea companiei ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited Nassau (Bahamas) de către firma-mamă ar însemna lipsa oricărui control asupra procesului de exit. În cazul unei tranzacții ExxonMobil – Lukoil, pentru statul român ar însemna o problemă uriașă de securitate națională: prezența unei companii ruse în consorțiul care exploatează cel mai mare zăcământ intern de gaze. De altfel, Virgil Popescu a făcut referire concretă la acest interes al statului român: ”Operațiunile de la Marea Neagra reprezintă o chestiune de securitate națională și recomand ca nimeni să nu ne pună la încercare cu acest lucru”, a scris ministrul în postarea sa pe Facebook. Care sunt scenariile posibile în acest moment? Prima opțiune ar fi o înțelegere între ExxonMobil și statul român pentru transferul licenței. Cu alte cuvinte, ExxonMobil ar recunoaște dreptul statului de a avea un cuvânt de spus în transferul licenței, iar vânzarea participației ar fi condiționată de acordul statului. Acest scenariu ar limita posibilitatea ca Lukoil să preia participația ExxonMobil, dar are dezavantajul că limitează capacitatea de negociere a companiei americane cu potențialii cumpărători. A doua opțiune este inflexibilitatea ExxonMobil și încercarea de vânzare a companiei care deține licența în absența oricărui acord al statului. Integral: https://www.g4media.ro

Trafic BucurestiPresa internațională: Ţările din Balcani, nepregătite în cazul unui mare cutremur. România nu face excepție Cutremurul din data de 26 noiembrie din Albania a lăsat în urmă 51 de morţi, sute de răniţi în spitale şi mii de oameni fără locuinţe. Pe măsura ce şocul trece, tragedia oferă lecţii utile, dar specialiştii insistă că regiunea Balcanilor rămâne nepregătită în cazul unei noi activităţi seismice puternice.  De la Bucureşti la Sofia şi în toate statele din Balcani, guvernele care s-au perindat au evitat – sau au eşuat – să contracareze riscul pe care îl reprezintă clădirile îmbătrânite. Guvernanţii au favorizat, dimpotrivă, un dezmăţ în construcţii în anii 1990, în timpul tranziţiei de la comunism la capitalism, arătând indiferenţă faţă de siguranţa clădirilor. În luna decembrie, premierul albanez Edi Rama a anunţat rectificarea bugetului de stat cu scopul rezolvării crizei locuinţelor provocate de cutremur, semnalând că ajutorul din partea comunităţii internaţionale este necesar. „Nu este omeneşte posibil să terminăm singuri această muncă” a spus Rama. În timp ce Albania continuă să suporte consecinţele seismului, alte state balcanice trag semnalul de alarmă. La Bucureşti, 349 de clădiri au fost caracterizate recent „clădiri cu risc ridicat”, fiind ameninţate cu prăbuşirea în cazul unui seism puternic. Multe dintre acestea sunt blocuri de locuinţe. „Vorbim de circa 300 de clădiri care riscă să se prăbuşească în Bucureşti. Ştim de asemenea că alte 1.600 de clădiri sunt în pericol. Ne prefacem însă că inventarierea lor nu este necesară”, spune Matei Sumbasacu, fondatorul unei organizaţii neguvernamentale pentru protecţie antiseismică. România a suferit două cutremure catastrofale în secolul 20, în 1940 cu multe mii de morţi şi în 1977 cu 1.579 de victime. Cutremurul de 5,7 grade pe scara Richter care a lovit Bulgaria în 1986 a lăsat mii de oameni fără locuinţe. Cu toate că ţara a adoptat un regulament strict în domeniul construcţiilor după intrarea în UE, în 2007 majoritatea clădirilor datau din perioada regimului socialist, când guvernanţii de atunci preferau să construiască ansambluri gigantice de locuinţe, fără nicio preocupare pentru riscurile seismice. Integral: https://www.g4media.ro

Urs, căzut din tavan peste pacienţi într-un spital din Braşov La câteva zile după cazul din Constanţa, încă un animal carnivor cade din tavanul unui spital românesc! De data aceasta, incidentul s-a petrecut în Spitalul Municipal Braşov, unde o placă din tavanul fals a căzut peste un pacient, urmată imediat de ursul brun de 400 de kilograme care hiberna dedesubt. “Am auzit un ‘trosc’, un ‘bum’ şi mai multe instanţe de ‘mor, mor’, astfel încât am descins la faţa locului pentru verificări. Într-adevăr, un exemplar din specia Ursus arctos căzuse peste un pacient din specia Homo sapiens”, declară Manole Crainic, poliţist medical. “Ambele mamifere erau derutate şi letargice, probabil din cauza impactului.” Ursul şi pacientul s-au privit o vreme în ochi, dar nu s-au sărutat, în ciuda declaraţiilor câtorva martori. Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 7 ianuarie. “Sistemul sanitar de stat, de la monopolul CNAS la cea mai prăpădită clinică dintr-un orășel de provincie, e o mașină uriașă de făcut bani și funcții.”

Image result for winter photosBuna dimineata intr-o zi de marti, 7 ianuarie!  Vremea va continua sã se rãceascã, devenind geroasã în centrul, nordul şi nord-estul ţãrii. Cerul va fi variabil, cu înnorãri în regiunile estice, sud-estice şi parţial în centru, unde izolat vor mai fi posibile fulguieli, iar pe litoral precipitaţii mixte. Cerul va fi variabil în Dobrogea și mai mult senin în celelalte regiuni. Vântul va fi intens în Carpații Meridionali și de Curbură, dar și în sud-estul țării. Pe litoral, rafalele vor atinge 60 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 şi 5 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -15 şi -3 grade, mai scãzute în depresiunile Carpaţilor Orientali. Izolat va fi ceaţã. În București, vremea va fi rece, cu cer senin și maxime de 2°C…3°C.

Sondaj IMAS 1Analiza Ce se intampla cu USR si PLUS si cum a ajuns PNL la 45%  Ultimul sondaj IMAS, cu date procesate pentru luna decembrie, arata un tablou de moment predictibil in unele aspecte, dar care ar trebui sa grabeasca o decizie a USR si PLUS, daca miza e (re) castigarea Bucurestiului si castigarea unei pozitii bune de negociere la parlamentare. Ce e predictibil si efect de moment in sondajul IMAS (la comanda Europa FM) e ascensiunea PNL, cotat acum cu 45 de procente, dublandu-si astfel scorul de anul trecut (22%, la inceputul lui 2018, tot IMAS). E un efect firesc si coroborat al victoriei de la prezidentiale si al preluarii guvernarii cu un narativ bine receptat al urgentei si al curatarii si refacerii tarii, post-PSD. In plus, chiar daca unele indecizii, amanari si tentatii de a prezerva status quo-ul ale Cabinetului Orban alimenteaza scepticismul electoratului, deciziile mari luate – cum este aceea a desfiintarii Institutului Revolutiei, patronat la Iliescu si Voican Voiculescu, o reparatie istorica majora a ultimelor trei decenii postcomuniste – si tonul pozitiv si incurajator al institutiilor europene, varf de lance al opozitiei la regimul abuziv si denaturat instaurat anii trecuti de PSD, plaseaza Partidul National Liberal intr-o zona de asteptari indeplinite, sau macar neinselate, ale electoratului. Oamenii asteapta constructie, iar politic acest deziderat al constructiei este livrat prin decizii luate ferm si comunicate de indata. Iar asta Guvernul condus de Ludovic Orban transmite. Exact pe dos a fost perceputa Uniunea Salvati Romania (USR), care a coborat la 11 procente in decembrie, dupa ce depasise 20 de procente la europarlamentare – un aspect a carui tuse groase nu au fost previzibile. Una e o scadere de trei procente, pe fondul inactiunii si al dezinteresului politic din decembrie, luna in care accentul e mutat pe viata personala, si alta e o scadere la jumatate, chiar tinand cont de valul de revolta din mai care a adus acel scor foarte mare USR-ului. Prin simpatie, scade si PLUS, un scor destul de dramatic inregistrat de IMAS, la sub cinci procente (3,5%). Indecizia intrarii la guvernare – desi problema nu s-a pus niciodata in acesti termeni transanti, dar USR nu a avut o comunicare clara si responsabila in aceasta chestiune – se reflecta in scaderea optiunilor de vot pentru USR, formatiune care a pierde treptat tocmai capacitatea de a fi depozitarul alternativei la main stream-ul partinic care a condus Romania din 1990 incoace. USR a facut o opozitie de prim-plan la PSD in ultimii ani, si-a demonstrat asadar puterea de a demola un regim abuziv, dar nu a reusit sa propuna si sa convinga un proiect de constructie post-PSD….. In ceea ce priveste PLUS, de vreme ce partidul lui Dacian Ciolos nu s-a vazut practic la prezidentiale, unde candidatul comun a avut mai degraba o campanie de imagine personala, decat una de comunicare a avantajului incontestabil de a fi facut o alianta viabila, scaderea intra la aspectele predictibile. Mai mult, PLUS nu e perceput ca un partid intern, nefiind nici partid parlamentar si avand majoritatea liderilor de prim-plan plecati la Bruxelles, unde au mandatele de europarlamentari. PSD scade pana la 18%, dar nu e o scadere la fel de dramatica si de neexplicabila. Integral: http://www.ziare.com

Image result for Turcia photosProiecție FMI: România va depăși Turcia la PIB/capita, în 2020  România va depăși, în acest an, Turcia din punct de vedere al PIB pe cap de locuitor, ajustat la puterea de cumpărare, arată cele mai recente estimări ale FMI. De asemenea, peste patru ani, țara noastră ar urma să ajungă din urmă Grecia și Rusia, relatează G4Media. Potrivit datelor FMI din octombrie 2019, România va ajunge în 2020 la un PIB/capita de 29.554 de dolari internaționali și va depăși pentru prima dată, în acest secol, Turcia, care va acumula un PIB pe cap de locuitor de 29.326 de dolari internaționali. În următorii ani, România se va apropia de Rusia și Grecia din același punct de vedere, urmând să ajungă, de facto, aceste două state din urmă în 2024, an în care se opresc proiecțiile forului internațional. Potrivit sursei citate, România va rămâne însă la distanță de Ungaria, care în 2024 va avea un PIB pe cap de locuitor de 43.372 de dolari internaționali, iar Germania unul de 63.281, adică dublu față de România. În 2016, datele FMI preconizau că România va depăși Croația în 2017 la același indicator. Estimarea s-a confirmat, însă în 2018. România este acum a treia cea mai săracă țară din Uniunea Europeană, mai prost stând doar Croația și Bulgaria. Integral: https://www.digi24.ro

De la bogatia fiecaruia la binele tuturorDe la bogatia fiecaruia la binele tuturor  Societatea romaneasca iese abia de vreo doua decenii incoace dintr-o istorie seculara a foamei si saraciei. Anii 30 si apoi anii 60-70 au fost perioadele scurte in care modernizarea prin reducerea saraciei si cresterea nivelului de trai au fost curmate tragic de anii razboiului si ai stalinismului, respectiv ai privatiunilor dramatice din anii 80. Societatea intreaga (sau majoritatea ei) nu a cunoscut, astfel, niciodata bunastarea, indestularea, nu a reusit sa alunge vreodata spectrul lipsurilor de tot felul (mancare, bunuri de stricta folosinta, bani, proprietati) si, mai ales, nu s-a putut elibera de spaima pierderii lor neasteptate, din cauze independente de vointa oamenilor simpli (confiscari, jafuri, nationalizari, falimente etc.) …. Realitatea saraciei si iluzia bogatiei nu au incetat sa se ciocneasca si sa dea nastere unui individualism pronuntat, violent pe alocuri, pentru care imperativul binelui individual nu poate concepe concurenta necesitatii binelui colectiv. Despre bogatie si saracie este mult mai mult de spus si, cu siguranta, in alta cheie decat cea in care scriu eu aceste randuri. Ar trebui ilustrata starea de fapt cu statisticile saraciei extreme si ale bogatiei extreme, cu inegalitatile si discriminarile sociale care fac ca Romania sa ramana inca una din tarile cele mai sarace din Europa. As spune acum doar ca suficienta, starea de bine, ocupa o fasie foarte ingusta, din ce in ce mai ingusta, intre ceea ce e reprezentat in societate ca fiind insuficienta, neajunsul, si, pe partea cealalta, reprezentarile vietii indestulate, ale fericirii identificate cu bogatia, cu preaplinul de orice. Si pe acest fond, al santierului in care ne construim fericirea ca “mereu-mai-mult”, incepe sa se auda un zvon care are toate sansele sa tulbure goana spre imbogatire: anume ca s-ar putea sa trebuiasca sa ne reducem consumul si acumularea de bunuri daca vrem sa ne fie bine si maine. Adica pentru prima data dupa 30 de ani exista unii care sustin ca intre a fi fericit si a avea (consum, bogatie, acumulare, proprietate) nu exista o legatura necesara. De-abia satui, ni se spune deja ca a consuma nu e bine. Ca am face bine sa incepem sa impartim cu altii ce avem, sa economisim, sa reciclam, in conditiile in care toate imaginile reusitei in viata pe care le difuzeaza spectacolul media sunt cele ale luxului si risipei, “fara numar, fara numar”. Sa incepem sa fim solidari cu cei napastuiti, cu cei saraci, cu cei neajutorati, in conditiile in care cu noi insine, cand eram saraci si neajutorati nu a fost nimeni solidar (cu o mentiune, totusi: “ajutoarele” din anii 90…). Economie circulara, economie solidara, criza ecologica, incalzire globala, cooperare, cumpatare – iata noul vocabular, inteles mai degraba ca o amenintare a acelei fasii subtiri a starii de bine de care am vorbit mai sus, decat ca o sansa pentru o existenta implinita a fiecaruia laolalta cu ceilalti. Integral: http://www.ziare.com

Ţările bogate au o concepţie greşită în legătură cu bugetul european: transferul banilor se face dinspre Est către Vest, şi nu invers. Sumele pe care ţările vestice le trimit către Europa de Est prin intermediul bugetului european pălesc în raport cu profiturile realizate de companiile vestice de pe urma investiţiilor din Est  În centrul dezbaterilor privitoare la bugetul UE există o credinţă eronată majoră, scrie Clotilde Armand, membră a Parlamentului European din partea României, membră a comitetului pentru bugete în cadrul PE, într-o opinie publicată de Politico. Povestea pe care ţările vest-europene şi-o spun este una frumoasă: ele sunt suflete generoase care-şi ajută vecinele mai sărace din est, care se bazează pe subvenţii europene şi bunăvoinţa aşa-numitor „plătitoare nete“ din UE. Acestora le place de asemenea să înfăţişeze ţările din est drept beneficiare nerecunoscătoare de ajutoare, atrăgând atenţia asupra discursului eurosceptic al unor lideri ca premierul ungar Viktor Orban şi liderul polonez Jaroslaw Kaczynski. Însă situaţia macroeconomică generală schiţează o poveste diferită: cea mai mare parte a banilor în Europa merg dinspre Est către Vest, şi nu invers, arată Armand. Când statele est-europene au început să adere la UE, un acord a fost încheiat. Guvernele estice au fost de acord să elimine barierele comerciale pentru ca firmele vestice să poată accesa o masă vastă de consumatori nerăbdărori să profite din plin de noul stil de viaţă capitalist. În schimb, guvernele vestice au promis să transfere bani europeni către est pentru ca blocul fost sovietic să poată construi infrastructura de care avea nevoie disperată. Investiţiile au curs către est. Companiile vestice şi-au atribuit o parte bună din fiecare sector al economiei estice. Drept rezultat, bunuri sofisticate de consum au pătruns în gospodăriile estice. Cecuri însemnate au fost semnate pentru cele mai subdezvoltate regiuni. Rezultatul a fost lăudat ca un mare succes: Estul începea să prindă din urmă restul clubului. Dar cei mai mari câştigători sunt ţările vest-europene, unele dintre care îşi strâng baierele pungii şi insistă că nu mai pot „plăti către UE semnificativ mai mult decât primesc“, scrie Clotilde Armand. În realitate, sumele pe care ţările vestice le trimit către Europa de est prin intermediul bugetului european pălesc în raport cu profiturile realizate de companiile vestice de pe urma investiţiilor din Est. Transferul de avuţie dinspre Est către Vest este de asemenea vizibil în exodul de forţă de muncă suferit de regiune, un preţ ridicat care nu se vede în calculele negociatorilor UE pe buget. Integral: https://www.zf.ro

Inalta Curte si-a stabilit completurile de cinci pentru anul 2020: Cine sunt judecatorii trasi la sortiInalta Curte si-a stabilit completurile de cinci pentru anul 2020: Cine sunt judecatorii trasi la sorti  Luni a avut loc tragerea la sorti a judecatorilor care vor face parte din completurile de cinci de la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Evenimentul s-a desfasurat la sediul institutiei, in cadrul unei sedinte publice. Judecatorii desemnati sa faca parte din aceste completuri vor activa pe parcursul anului 2020. Dosarele anterioare in care a fost inceputa cercetarea judecatoreasca vor ramane la completurile desemnate in anul 2019. Noile completuri de 5 judecatori vor avea pe rol dosarele care intra in anul 2020, dar si pe cele ajunse la Instanta suprema in 2019, dar in care nu a fost inceputa cercetarea judecatoreasca, informeaza Agerpres. Cele patru noi completuri de 5 judecatori vor fi alcatuite din: Complet 1 penal: Cristian Marcu, Maricela Cobzariu, Ana Hermina Iancu, Constantin Epure, Iulian Dragomir. Complet 2 penal: Francisca Maria Vasile, Rodica Cosma, Ioana Alina Ilie, Horia Valentin Selaru, Andrei Claudiu Rus. Complet 1 civil: Veronica Nastasie, Corina Alina Corbu, Marian Buda, Minodora Condoiu, Mihaela Paraschiv. Complet 2 civil: Luiza Maria Paun, Florentina Dinu, Veronica Danaila, Nina Ecaterina Grigoras, Mirela Visan. Inalta Curte de Casatie si Justitie este condusa in acest moment de presedintele Corina Alina Corbu si de videpresedintii Gabriela Elena Bogasiu (in materie civila) si Ilie Iulian Dragomir (in materie penala). Integral: http://www.ziare.com

Cum stam si ne uitam la coruptia care ne lasa fara bani la bugetCum stam si ne uitam la coruptia care ne lasa fara bani la buget  Nu pare un secret faptul ca Romania este tara cu cel mai mic grad de colectare a TVA din intreaga Uniune Europeana. A declarat-o recent ministrul Finantelor si a intarit-o insusi prim ministrul. Stiti ce inseamna necolectarea TVA? Inseamna ca noi, cumparatorii de la market, consumatorii din localuri, beneficiarii serviciilor, pe scurt noi platitorii de tot felul ne-am indeplinit obligatia, am achitat Taxa pe Valoarea Adaugata, am luat bonul de la casa unde respectiva taxa este inclusa in pret, dar banii au ramas la furnizorul de bunuri sau prestatorul de servicii si n-au ajuns la stat. Nu-ti vine sa crezi: functioneaza ca ceasornicul regula dupa care clientul final achita prompt taxa, incasatorul elibereaza tot prompt bonuri fiscale, dar nu functioneaza vreo regula pentru ca incasatorul sa verse imediat statului banii incasati. Pur si simplu, ii baga in buzunarul lui, fluierand. Imi pun o intrebare fireasca: bonurile astea fiscale nu ajung undeva, nu se centralizeaza intr-un soft urias, sa reiasa exact cine a platit si cine este dator? Da si nu. Adica, ajung ele undeva, se face chiar o loterie cu bonurile, dar niciun soft nu extrage datornicii, ca sa-i puna pe tava. Asa ceva nu prevede legea. Sunt doua variante: ori alesii nostri, cei care fac si aproba legile, nu s-au priceput sa intocmeasca legi ca lumea, ori s-au priceput, dar le-au facut parca anume ca sa iasa statul in paguba si altii in castig. In ambele cazuri iti vine sa arati cu degetul spre parlamentari, dar n-ai ce le face, pentru ca, asa cum declara candva cu emfaza o fosta senatoare, “Parlamentul este depozitarul vointei poporului suveran”. Adica, cine se leaga de parlamentari, acela se leaga de insusi poporul suveran si de sacrosanta sa vointa! Mai usor cu pianul pe scari! …..Culmea este ca statul are o institutie anume infiintata pentru a evita disfunctionalitatile in incasarea taxelor si a impozitelor: ANAF. Si atunci, se poate intreba chiar si un naiv: ce face ANAF, doarme-n papuci? Nu spune nimeni ca ar dormi, dar incerc sa citesc printre randuri recentele spuse ale premierului Orban exact cu privire la aceasta institutie: “Evident ca trebuie imbunatatita colectarea TVA, dar pentru imbunatatirea colectarii TVA, trebuie si ANAF sa inteleaga ca trebuie sa schimbe obiceiurile”. Asadar, ANAF nu doarme in papuci, dar are niste obiceiuri, de tipul celor la care lupul isi schimba numai parul. Nici premierului nu-i vine sa aminteasca de ele, decat la modul general si aluziv, ceva ca atunci cand bati saua ca sa priceapa iapa. Integral: http://www.ziare.com

Sorin IonitaCând sunt ok pensiile speciale: mic îndreptar de public policy  În engleză e o vorbă: se poate întâmpla să ai dreptate, dar cu argumentele greşite. Atunci cazi în confuzii din care nu mai ieşi, mai ales în toiul vreunei dezbateri publice prin care vrei să ajungi şi la o decizie aplicabilă. Un exemplu e polemica înfierbântată pe marginea pensiilor speciale din România, pentru magistraţi, militari, diplomaţi, aviatori, funcţionari sau primari, devenită tot mai relevantă în ultimii ani pe măsură ce guvernele succesive au împrăştiat cu generozitate aceste “drepturi sociale”, din diverse motive. (* vezi nota de subsol, cât de complicat e cu drepturile astea sociale) Pe de-o parte, cei care au pensii speciale şi le vor perpetuate aruncă pe piaţă idei bizare în sprijin, de la “valoarea şi importanţa socială a muncii depuse” (copy-paste din cursurile de socialism ştiinţific de anii ’80, exact aşa suna) până la faptul că ar fi cumva o compensaţie pentru restricţiile de funcţie publică aplicabile jobului lor. Cei care-s contra, pe fondul enervării generale stârnită de abuzul bugetar, contestă tot ce mişcă, spunând că toată lumea trebuie pusă la egalitate pe principiul contributivităţii, punct. În realitate, există un criteriu valabil de public policy, simplu şi măsurabil, cu care putem justifica pensii speciale pentru unele categorii (mici) de lucrători. Ocazie cu care risipim şi ceaţa în care ne aruncă şmechereşte cei interesaţi (primari, magistraţi) când zic că pensiile lor nu sunt “speciale” pentru că în lege au alt nume (“profesionale” etc), ca şi când asta ar avea vreo importanţă. Funcţional, tot ce se abate de la principiul contributivităţii, adică pensie generată proporţional cu plăţile reale de-a lungul vieţii, intră în categoria non-contributiv. Că îi punem acesteia eticheta “special” sau îi mai găsim încă vreo două-trei nume în variate acte normative ca să aburim lumea – la primari, peşcheşul primarului; la magistraţi, stipendium judex – e o diversiune infantilă cu care nu merită să ne pierdem vremea. E tot aia, oameni buni. Acum: criteriul valid de public policy pentru o pensie specială îl reprezintă bariera biologică, de natură obiectivă, ce te împiedică să mai exerciţi o meserie la o vârstă când în altele ai putea încă profesa cu succes. Un exemplu sunt balerinii de la Opera din Paris (aici), în grevă fix pe chestiunea pensiilor zilele astea, ocazie cu care aflăm şi noi că sistemul lor de pensionare anticipată la 42 de ani datează din sec XVII. Orice om cu mintea zdravănă e de acord că la vârsta de 55 de ani nu poţi dansa pe scenă ca la 25 de ani – şi nu la fel de bine cum poţi fi judecător într-o instanţă la 55 de ani, ori profesor, medic, contabil, cârciumar, influenşăr, parlamentar, primar. La fel, nu mai poţi presta ca militar combatant în teatru de luptă. În aceste cazuri extreme, când eşti forţat să renunţi la activitate mult mai devreme decât restul cohortei de vârstă (cu până la 20 ani) pentru că aşa impune biologia umană, şi e prea târziu să te mai recalifici pentru altceva, calculul actuarial al pensiei întregi (contribuţie x ani x rată dobândă) pur şi simplu nu se închide rezonabil. Ca atare, societatea modernă civilizată acceptă ca pentru câteva excepţii să contribuie de la buget în mod “special”, adică printr-un bonus din contribuţiile şi impozitele celorlalţi, discriminând pozitiv peste ce a generat pensionatul respectiv din propriile contribuţii…. De exemplu, pompierul ori poliţistul de ordine publică din stradă ori cel din forţe speciale de intervenţie, unde este (ori trebuie să fie) multă pregătire şi angajament fizic, nu poate performa la fel de bine până la 65 de ani. Nu-i chiar teatru de război, dar pe-aproape, să zicem. Dacă nu există plan de carieră prin care oamenii aceştia să poată avansa toţi în poziţii de management, e acceptabil ca ei să se pensioneze devreme; asta presupune într-adevăr o pensie specială. Însă nu toată poliţia, jandarmeria sau serviciile speciale au genul ăsta de misiuni de angajament fizic; pe multe funcţii se face altfel de muncă, începând cu cei din conducere. Majoritatea profesioniştilor din poliţie şi servicii secrete pot continua foarte bine ce fac până la vârsta generală de pensionare pe ţară, căci numai o minoritate din aceste instituţii au realmente condiţii de front. Pentru majoritate, bonusurile de tot felul şi alte suplimente la leafă le pot compensa celelalte restricţiile şi condiţionari legale. Generalizarea regimului de pensie specială pe întreaga instituţie, scoţând la înaintare pe cei puţini pentru care chiar se justifică, constituie un sinecurism nejustificat. Cu alte cuvinte, recenta descoperire că pensiile speciale în plată sunt în număr de 140.000 “militare” şi sub 10.000 pentru celelalte categorii (magistraţi & all) nu încheie nici pe departe discuţia, aşa cum cred unii. Deoarece nu-i ca şi când am avea 140.000 de veterani din Afganistan sau alte teatre de luptă reale. Majoritatea beneficiarilor “militari” sunt funcţionari cu epoleţi din armată, poliţie, servicii speciale sau penitenciare, care-şi pot continua cu brio activitatea până la termen fără vreun impediment obiectiv, la fel de bine ca un şofer de TIR sau muncitor în construcţii, joburi deloc uşoare. Provocarea reală pentru noi ca societate e să separăm grâul de neghină, fără isterii şi extremisme, ca să vedem câţi din cei 140.000 se încadrează în criteriul obiectiv al pensionării anticipate ca necesitate pentru poziţia exactă pe care o ocupă (serviciile de paşapoarte ori arme şi muniţii, puţin probabil). Integral: http://www.contributors.ro

Mircea Marian's profile photo, Image may contain: 1 personIartă-ne, domnule doctor, că am făcut scandal după ce ați dat foc unei paciente!  La ora la care citiți aceste rânduri, câteva sute de bolnavi internați la spitalul Floreasca stau cu inima strânsă și se întreabă dacă domnul doctor va ieși din grevă și se va deranja să-i consulte. Pentru că medicii de la Floreasca au anunțat, azi, că „își întrerup activitatea“ în semn de protest față de demiterea lui Mircea Beuran din funcția de șef al secției de chirurgie. Beuran, deși direct implicat în cumplitul incident în care o pacientă a luat foc pe masa de operație, nu și-a pierdut slujba. Nu este anchetat pentru fals în semnături. Nu este cercetat de Colegiul Medicilor și nu riscă să i se interzică să mai practice. Nu. Nici vorbă. Și-a pierdut doar poziția de șefișor la Floreasca. O mare dramă, așa că medicii de acolo au decis să-i dea dracului pe pacienți – sper să le returneze plicurile cu atenții sau măcar un procent… și să intre în grevă. Cumplită nesimțire din partea medicilor de la Floreasca. Cumplit de dezamăgitoare non-reacția breslei la această grevă care lovește în niște bolnavi nevinovați. Nu e nimic de reformat în casta care a pus mâna pe spitalele de stat din România. Vlad Voiculescu a încercat ceva, dar, și din lipsă de timp, și de susținere politică, n-a reușit nimic. Casta l-a învins și doar printr-o mică minune a scăpat Vlad Voiculescu de eticheta de vânzător de organe. Sistemul sanitar de stat, de la monopolul CNAS la cea mai prăpădită clinică dintr-un orășel de provincie, e o mașină uriașă de făcut bani și funcții. Pacientul e ultimul care contează în acest joc. Medicii și asistentele continuă să ia șpăgi, deși salariile le-au crescut exploziv. Achizițiile de medicamente și echipamente sunt vămuite fără rușine. Integral: https://newsweek.ro

Elita medicinei românești: doctori plagiatori, condamnați, trimiși în judecată sau urmăriți penal  Mircea Beuran a fost primul mare scandal de plagiat din România post comunistă. A fost găsit vinovat, în 2003, de plagiat de către o comisie a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti, după ce a însușit sub numele său o lucrare medicală publicată în SUA. A fost concediat de senatul UMF și a demisionat din funcţia de ministru al Sănătăţii. Gheorghe Burnei a fost condamnat, în primă instanță, la 3 ani de închisoare cu suspendare în dosarul în care a fost cercetat pentru luare de mită. I s-a interzis, pentru 5 ani, dreptul de a exercita profesia de medic în sistemul public de sănătate. Șerban Brădișteanu a fost condamnat, în 2015, definitiv, la un an de închisoare cu suspendare pentru favorizarea infractorului, respectiv pe Adrian Năstase. Fost senator PSD între 2000 și 2004, chirurgul a fost acuzat că l-ar fi internat pe Năstase la Spitalul Floreasca, după ce acesta ar fi încercat să se sinucidă și a inventat mai multe probleme medicale pentru fostul premier, ca să amâne transportul acestuia din urmă la închisoare. Vasile Astărăstoae, fost preşedinte al Colegiului Medicilor, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Iaşi la un de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese, în dosarul în care era acuzat că s-a angajat pe sine însuşi într-un proiect european. A fost achitat într-un alt dosar, pentru abuz în serviciu, doar pentru că instanța a eliminat probe obținute cu ajutorul SRI de către DNA. Prejudiciul din dosar se ridica la peste 1 milion de euro. Ioan Lascăr a fost trimis în judecată, în 2017, de către DNA, pentru abuz în serviciu. Procurorii susțin că medicul, managerul Spitalului Floreasca Macovei Alexandru Radu și șeful biroului de achiziții publice, în urma unei licitații fictive, au achiziționat la prețuri supraevaluate 54 de echipamente medicale necesare dotării „Unității de îngrijire a arșilor grav”. Dosarul „Barocamera” Irinel Popescu este urmărit penal din februarie 2018, de către DNA, la data faptelor președinte al Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate, pentru acuzația că în perioada 2007-2009 ar fi solicitat reprezentanților a două firme de software să încheie contracte de asistență juridică și de prestări servicii în valoare totală de 170.000 de euro….. Nume renumite și apreciate ale medicinei românești. Numele unor plagiatori, condamnați pentru corupție sau trimiși în judecată pentru fapte de corupție. Ăsta e nivelul. Marile nume care pătează munca doctorilor români, și sunt mulți, care vor cu adevărat să salveze oameni. Nu să îi fure.  Integral: https://newsweek.ro

7 lucruri despre cât de mult s-au îngrășat românii de sărbători  • O bancnotă de 500 de lei stă pe jos de ore bune într-o staţie de autobuz, că nu reuşeşte nimeni să se aplece până la ea; • Cel mai afectat de kilogramele în plus este Patriarhul Daniel, care a luat pe el 20 kg de aur masiv; • Mulţi români sunt sinceri și recunosc se duc la sală ca să aibă din nou forţă să-şi sugă burta; • Numărul românilor care se dau jos din pat prin rostogolire a crescut cu 20%; • Începutul de ianuarie e singura perioadă din an în care femeile nu-și întreabă partenerii ”Oare m-am îngrășat?”, că știu și singure răspunsul; • La cozile pentru abonament la sală se reîntâlnesc acum români care s-au cunoscut acum o săptămână la coadă la cârnați; Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 6 ianuarie. “Un nou Bancorex ?”

Image result for Romania in zapada pozeBuna dimineata intr-o zi de luni, 6 ianuarie! Administratia Nationala de Meteorologie (ANM) a emis o informare privind intensificari ale vantului, precipitatii mixte si ninsori, valabila de sambata, de la ora 17.00, pana luni, la ora 22.00. Pe parcursul zilei de luni (6 ianuarie) vantul va avea intensificari indeosebi in regiunile sud-estice si in Carpatii Meridionali, arata ANM. Temporar, vor fi precipitatii: in zona montana va ninge, in centrul, vestul, nordul si nord-estul teritoriului vor predomina ninsorile, iar in sud-est vor fi precipitatii mixte. Local se va depune strat de zapada si, pe arii restranse, se va forma polei sau ghetus. Conform sursei citate, zapada va fi viscolita sau spulberata in zona montana si, trecator, la inceput in regiunile vestice, apoi mai ales in cele estice, nord-vestice si centrale. O alta atentionare Cod galben vizeaza Moldova, unde sunt asteptate intensificari ale vantului, de duminica, de la ora 9.00, pana luni, la ora 6.00. “In intervalul mentionat, in Moldova, vor fi intensificari ale vantului cu viteze in general de 55 – 65 km/h, iar pe arii restranse 70 – 75 km/h. Local si temporar vor fi precipitatii predominant sub forma de ninsoare, iar zapada va fi trecator spulberata”, spun meteorologii. „Răcirea va continua și la începutul săptămânii viitoare, când vor fi două grade în București, dar precipitațiile vor înceta, însă vântul va prinde putere luni. Vor fi rafale în București de până la 55 de km pe oră, ca și în partea de sud-est a țării.”

Mircea MorariuAlegeri anticipate sau povestea cu cocoșul roșu?   Anul 2019 s-a încheiat cu anunțul că PNL va apela la toate mijloacele constituționale ca cel mai târziu la mijlocul primăverii alegătorii să fie convocați la urne pentru alegeri parlamentare anticipate. Crainicul veștii era nimeni altul decât etern nepotolitul domn Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte al partidului. Care a avut totuși grijă (bunul simț?) să precizeze că anunțul oficial urmează a fi făcut de președintele partidului și premierul Ludovic Orban. Nu de alta dar primul pas ca planul să aibă minime șanse de izbândă depinde mai întâi de vrerea, adică de demisia premierului și numai după aceea se va putea pune în mișcare angrenajul în urma căruia electoratul ar urma să fie chemat la urne în aprilie, cum estima același guraliv domn prim-vicepreședinte. Care mai să cred că și-a luat jumătate de normă la obscenul post de televiziune al d-lui Sebastian Ghiță. Ce șanse ar avea o astfel de idee? Alegerile anticipate ar avantaja, măcar la prima vedere, în primul rând PNL. Nu de alta dar până în decembrie când ar urma să aibă loc alegerile la termen se pot întâmpla multe. Și nu tocmai bune. Guvernarea erodează, situația economică a țării nu e deloc roză, PNL a promis multe, va mări și pensii, și salarii. Nu prea se știe însă dacă va avea și cum, și cu ce, și de unde să își pună în practică făgăduielile. Altfel decât continuând îndatorarea cu dobânzi din ce în ce mai ridicate. Unele sondaje de opinie arată o stagnare a procentelor partidului și o ușoară creștere în altitudine a zborului PSD. Cel al Sociopol controlat de dl. Mirel Palada spune exact contrariul. Dar câtă credibilitate are dl. Palada?…În clipa în care scriu eu acest comentariu nu prea e clar dacă planurile privind demisia domnului Orban sunt cunoscute și agreate și de Grivei. Adică de dl. Ludovic Orban însuși. Mai exact. A vorbit dl. Rareș Bogdan înainte de Revelion în numele partidului, s-a consultat cu parlamentarii acestuia, cu dl. Orban însuși ori dă glas dorințele proprii? Care sunt, e drept, nu doar ale lui, ci și ale doamnei în roșu Raluca Turcan și unul, și celălalt goarnele și executanții ordinelor președintelui României și, în primul rând, chiar dorințele domnului Iohannis . Dacă lucrurile stau astfel, dl. Iohannis nu ar trebui să uite că el poartă principala responsabilitate a eșecului electoral al liberalilor din decembrie 2016. Cu câtva timp înainte de respectivele alegeri, domnul președinte s-a amestecat vârtos în treburile partidului, a înscăunat-o în jilțul de președinte pe doamna Alina Gorghiu, a mai dat și alte câteva dispoziții greșite. Acum se zice că dl, Iohannis se bazează nu doar pe voința proprie, pe marele lui succes electoral, ci și pe sfaturile garantate de flerul de fost jurnalist al d-lui Rareș Bogdan. Care fler? Cel care întrevedea în iunie 2017 un mare lider politic în revenantul Sorin Grindeanu, cel care l-a slujit pe generalul Oprea și a adus elogii patriotismului lui Iulian Vlad, ultimul șef al Securității comuniste. Integral: http://www.contributors.ro

Cine sunt magistraţii nemulţumiţi că Guvernul vrea să desfiinţeze Secţia specială: victime ale „abuzurilor” DNA şi judecători cu legături cu PSDCine sunt magistraţii nemulţumiţi că Guvernul vrea să desfiinţeze Secţia specială: victime ale „abuzurilor” DNA şi judecători cu legături cu PSD  După ce Guvernul Orban a adoptat memorandumul propus de ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu privind desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), mai mulţi magistraţi şi asociaţii profesionale reprezentate de ei au criticat în termeni vehemenţi intenţia Executivului. Judecătoarea Andreea Ciucă de la Asociaţia Magistraţilor din România (AMR), judecătoarea Florica Roman de Asociaţia Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO), judecătoarea Dana Gîrbovan de la Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) şi procuroarea Elena Iordache de la Asociaţia Procurorilor din România (APR) au emis un comunicat de presă comun în care au criticat intenţia Guvernului liberal de a desfiinţa SIIJ. Opinii similare au exprimat judecătoarea pensionară Viorica Constiniu, judecătoarea Adriana Stoicescu, preşedintă a Tribunalului Timiş şi procurorul Liviu Tudose. Cine sunt magistraţii pro-SIIJ. Judecătoarele Andreea Ciucă, Florica Roman şi procurorul Liviu Tudose au fost vicime ale „abuzurilor” DNA. În 2003, fosta preşedintă a Tribunalului Mureş, Andreea Ciucă, a fost acuzată de luare de mită de procurorii PNA-lui înfiinţat de Adrian Năstase. Judecătoarea a fost prinsă în flagrant cu banii primiţi de la un politician local, dar a susţinut că a fost vorba de un împrumut. Ciucă a fost chiar arestată de procurori (la vremea respectivă, aceştia puteau să emită mandate de arestare), însă a fost eliberată de Instanţa supremă. Judecătoarea Andreea Ciucă a fost achitată defiinitiv în 2010 de un complet de 9 judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În 2014, judecătoarea Florica Roman de la Curtea de Apel Oradea a fost trimisă în judecată de DNA Oradea, alături de alţi 3 judecători, pentru că ar fi încercat să ajute un inculpat condamnat pentru tentativă de viol. Judecătoarea Roman a fost acuzată de trafic de influenţă şi favorizarea infractorului. Potrivit DNA, judecătoarea ar fi primit bani, păstrăvi și whisky și ar fi pretins un ceas vechi cu cuc ca să intervină pe lângă colegii ei, astfel încât inculpatul să nu execute pedeapsa de 2 ani şi 8 luni de închisoare. În 2015, dosarul a fost restitut la parchet, iar ancheta a fost preluată de procuroarea Florentina Mirică de la DNA Bucureşti, care a clasat acuzaţiile în 2017. Ulterior, judecătoarea Roman a formulat plângere la Secţia Specială împotriva procurorilor DNA Oradea care ar fi „terorizat-o”….. În 2016, fostul şef al Parchetului Curţii de Apel Ploieşti, procurorul Liviu Tudose, a stat mai multe luni în arest preventiv, fiind acuzat de luare de mită şi permiterea accesului la informaţii nedestinate publicităţii. Tudose a fost trimis în judecată, alături de mai mulţi procurori şi poliţişti din Prahova şi de fostul deputat PSD, Sebastian Ghiţă. Procurorul Mircea Negulescu zis Portocală, pe atunci la Parchetul Curţii de Apel Prahova, instrumenta dosarul de evaziune fiscală şi spălare de bani Alexe-Păvăleanu…. Judecătoarea pensionară Viorica Costiniu (foto) era celebră în sistemul de Justiţie pentru atitudinea anti-DNA după ce soţul ei, judecătorul Florin Costiniu, fost şef al Secţiei Civile a ÎCCJ, a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare pentru corupţie în dosarul fostului senator PSD Cătălin Voicu. Deşi este condamnat pentru corupţie, magistratul Costiniu încasează în continuare pensie specială. În 2013, pensia lui era de 16.000 de lei. Potrivit unor surse judiciare, acum, pensia specială a judecătorului condamnat pentru corupţie, Florin Costiniu, sare de 20.000 de lei. Integral: https://www.g4media.ro

Bancherii privilegiati ai statului roman pun la cale un nou Bancorex de cateva sute de milioane de euroBancherii privilegiati ai statului roman pun la cale un nou Bancorex de cateva sute de milioane de euro  In anul 1999, fiecare roman a fost obligat sa isi cedeze a sasea parte din venitul anual pentru a acoperi cel mai mare jaf din istoria bancara a Romaniei. 2,4 miliarde de dolari, 7% dintr-un PIB anual de atunci, 100 de dolari pentru fiecare roman. Atat a costat acoperirea gaurii produsa la Bancorex, din 1990 pana in 1999. Plecata la drum, dupa revolutie, cu rezerve de 1 miliard de dolari, Bancorex a fost obligata de politicieni sa acorde credite preferentiale, la dobanzi infime si fara garantii, pentru 4.800 de demnitari, politisti, sindicalisti, procurori si pentru cateva zeci de firme (printre acestea: Ewing Hermes, a afaceristului Ilie Alexandru din Slobozia, SANCA, a lui Alexandru Raducanu, care a primit aproape 60 de milioane de dolari si a garantat cu niste grajduri darapanate, Azochim Savinesti, detinuta de Ioan Niculae, si imperiul fratilor Viorel si George Constantin Paunescu). Aceasta gaura a fost infaptuita, de o maniera profesionista, de catre un grup de bancheri platiti generos de catre actionarul bancii, statul roman. Cei sase presedinti ai Bancorex au fost, pe rand: Vasile Voloseniuc, Dan Pascariu, Razvan Temesan (1992-1997), Florin Ionescu (1997-1998), Vlad Soare si Nicolae Danila. Aceasta gaura s-a produs sub directa si atenta supraveghere a Bancii Nationale, condusa de catre cel mai longeviv guvernator de pe planeta, Mugur Constantin Isarescu, incremenit pe acelasi scaun trei decenii. Astazi, dupa 20 de ani de la asa-zisa “fuziune” dintre Bancorex si BCR, de fapt o iscusita spalare a urmelor, un alt grup rozaliu de bancheri pune la cale o smecherie asemanatoare. In fruntea lor pe cine gasim? Surpriza: pe Traian Sorin Halalai, lansat in viata de bancher taman la… Bancorex, presedintele bancii de stat EximBank (incepand din 2012), cel care incaseaza lunar un salariu in valoare de 137.585 lei brut (sursa: AICI)…..Povestea? Banala pentru Romania jafurilor nesfarsite: o banca de stat cu un profit anual operational de 13 milioane de euro cumpara, cu vreo 50 milioane de euro, o banca privata, cu pierderi mari si an de an repetate (Banca Romaneasca), preluand, la pachet, datorii de sute de milioane de euro!!! Oare acesti oameni platiti cu atatea zeci de mii de euro lunar, cu prea-plinele lor fapturi lafaite in palate luxoase sau pe pernitele moi ale limuzinelor, nu puteau avea o imaginatie mai bogata de atat? Oare nu ne-ar putea macar minti mai frumos? Consiliul Concurentei este ultimul care inca nu a aprobat noul Bancorex, “studiaza dosarul”, ceea ce ma face sa mai am o slaba palpaire de speranta ca nenorocirea mai poate fi inca evitata. Pentru toti cei care au indoieli, iata contul de profit si pierderi al bancii de stat Eximbank, creata din bani publici pentru a sustine comertul exterior romanesc, nu pentru a face achizitii netransparente:…Tot pentru clarificare, iata si valoarea tranzactiei, devoalata de o sursa independenta: 314 milioane de euro, incluzand plata datoriilor intra-grup, adica banii datorati de Banca Romaneasca bancii mama din Grecia, National Bank of Greece, NBG:…In “RAPORT privind cerintele de transparenta si publicare pe anul 2018“, creditul subordonat (cel primit de la NBG) este prins cu valoarea de 303 milioane lei, adica vreo 64 de milioane de euro. Si atunci ce-o fi restul pana la 314 milioane de euro? Daca totul e comunicat oficial, conform cerintelor Basel III, de catre greci, de ce se feresc autoritatile romanesti sa spuna si amaratilor care le platesc salariile toate amanuntele tranzactiei? Oare daca faci totul legal, de ce ar trebui sa ascunzi adevarul? Si, totusi, in conditiile in care comunicatul grecilor este valabil si Eximbank va plati 314 milioane de euro, ramane o mare, uriasa intrebare: Cum poate plati o banca cu venituri anuale de nici 40 de milioane de euro si profit operational de 13 milioane de euro o suma de 314 milioane de euro in cinci (5) ani, asa cum este conditionat imprumutul dat de banca-mama? Sau oare cum poate o banca cu 1.070 de salariati si active de 6,8 miliarde de lei sa fie preluata de o alta banca, specializata monopolist de catre stat, cu doar 374 de salariati si active de 7,2 miliarde de lei? Cine va finanta preluarea? De exemplu, ma tot intreaba un vecin, tot grec, ce firma se va ocupa de instalarea noului sistem informatic al bancii rezultate? Integral: http://www.ziare.com

O rezoluție pentru 2020: să nu mai stea la închisoare oamenii care fură salam de foame, iar plagiatorii dovediți de la Academia SRI să scape și să fie secretizați! Poate vă amintiți că în primele luni ale anului 2019, jurnalista Emilia Șercan era amenințată de un ofițer angajat la Academia de Poliție A.I. Cuza din București pentru că scormonea în șerpăria cu plagiate din academia MAI. Jurnalista dezvăluise plagiatele unora ca Gabriel Oprea, fost ministru de interne și vice-premier în guvernul Ponta sau Petre Tobă, ofițer MAI și ministru de interne în guvernul Cioloș.  …. Emilia Șercan a demonstrat că dintr-un total de 85 de teze de doctorat susținute la Academia SRI, 45 sunt plagiate și că politicieni precum Eugen Teodorovici, fost ministru de finanțe în guvernele Dăncilă și Ponta, a fost cadorisit cu o diplomă postdoctorală de către Colegiul Național de Informații al SRI, fără ca el să fi trecut pe la cursuri. … În afara unor articole răzlețe prin presă, nu au existat reacții semnificative dinspre societatea civilă și nici dinspre instituțiile publice responsabile cu anchetarea și soluționarea unor astfel de situații. Dimpotrivă, așa cum a arătat jurnalista Emilia Șercan în repetate rânduri, am avut parte de eforturi concertate de boicotare a investigațiilor jurnalistice și de protejare a celor care au beneficiat de pe urma diplomelor obținute pe lucrări plagiate. Acest efort a culminat în luna cadourilor, printr-o OUG dată de guvernul Orban în a 3-a zi de Crăciun care, conform site-ului Edupedu.ro, prevede următoarele: … Altfel spus, prin această ordonanță de urgență Academia SRI își creează registru matricol paralel celui existent, secretizând numele celor care urmează diversele cursuri și programe de învățământ, scutindu-i de eventuale neplăceri cauzate de investigații jurnalistice. Se pare că urgența SRI-ului și a guvernului nu a fost soluționarea cazurilor de plagiat deja demonstrate și reabilitarea credibilității și onorabilității instituției de învățământ, ci secretizarea, adică ascunderea sub preș a mizeriei. … Pentru că diplomele și titlurile obținute au dus la avans în ierarhie, creșteri salariale și, în cazul celor cu titlu de doctor, la încasarea sporului de doctorat. Un spor deloc neglijabil, de 50% din salariul minim pe economie brut. Adică, undeva peste 1.000 de lei. Un supliment nemeritat, mai mare decât pensia minimă socială (înghețată la 704 lei de actualul guvern) și mai mare decât ajutoare sociale precum Venitul Minim Garantat sau Indemnizația de Susținere a Familiei, încasate de unii dintre cei mai săraci dintre cetățeni. … Cu alte cuvinte, nu e vorba doar de o fraudă intelectuală, ci inclusiv de cauzarea unui prejudiciu financiar. Statul a plătit și continuă să plătească lună de lună un spor nemeritat, dobândit prin furt intelectual. Integral: https://www.libertatea.ro

Bucurestenii nu scapa nici in 2020 de avariile care-i lasa in frig. Ce sanse de salvare are termoficarea CapitaleiBucurestenii nu scapa nici in 2020 de avariile care-i lasa in frig. Ce sanse de salvare are termoficarea Capitalei  Ajuns anul trecut intr-o situatie limita, uriasul sistem de termoficare al Bucurestiului – al doilea ca marime dupa cel al Moscovei – ramane si in 2020 tot in pericol de colaps. Motivul: desi toti primarii generali ai Capitaliei din ultimii 30 de ani au promis ca vor rezolva marile probleme ale incalzirii centralizare din oras, niciunul nu a facut-o. … Sistemul de termoficare al Capitalei are mai multe componente. Primele sunt CET-urile administrate de ELCEN (la randul sau controlat de Guvern). Acestea centrale produc apa fierbinte pe care o livreaza pe magistrala tur (conducta groasa, subterana, cu diametru de pana la 1,2 metri) catre circa 1.000 de puncte termice amplasate in toata Capitala. Ati crede ca aceasta apa oparita ajunge in calorifere si la robinete? Ei bine, nu! De la punctele termice, apa respectiva se intoarce, pe magistrala de retur (conducta la fel de groasa ca si magistrala tur), direct la centrala care a livrat-o. Ce rost are deci tot acest circuit? E foarte simplu. Apa fiarta de la CET este transportata pana la punctul termic doar ca sa treaca printr-un dispozitiv numit schimbator de caldura. In interiorul acestuia, apa de la CET o incalzeste pe cea care pleaca pe conducte mai subtiri – numite retea secundara de distributie – catre calorifere si robinete. Cei aproape 4.000 de kilometri de conducte din subteranele Bucurestiului, dar si punctele termice sunt in administrarea Companiei Municipale Termoenergetica SA….. Ani la rand, Primaria Capitalei n-a platit la timp subventia catre RADET. In consecinta, la randul ei, Regia n-a avut cu ce sa isi achite datoriile catre furnizorul de agent termic (catre Elcen -n.red.). Si asa RADET a acumulat datorii, an de an. In plus, contractul de livrare era dezavantajos pentru RADET, permitand ELCEN sa perceapa penalitati chiar si atunci cand Bucurestiul era pregatit sa isi plateasca la timp incalzire….In consecinta, ca sa nu piarda acesti bani, Gabriela Firea a infiintat Compania Muncipala Energetica SA. Aceasta urma sa preia salariatii, infrastructura si activitatea RADET si, neavand datorii, sa poata accesa finantarea europeana. Dar instanta a declarat ca respectiva companie s-a infiintat ilegal. In loc sa o inchida si sa infiinteze alta, insa, administratia Firea a tras de timp, luni la rand. In cele din urma, cu chiu, cu vai, primarul general a reusit sa scindeze compania ilegala si sa infiinteze altele doua: CM Termoenergetica SA (al carei rol era sa preia infrastructura, activitatea si angajatii RADET) si CM Energetica Servicii SA (care sa repare conductele si punctele termice)…..Consilierul general Catalin Deaconescu a precizat pentru Ziare.com ca exista riscul pronuntat ca Termoenergetica SA sa o ia pe urmele falimentarei RADET si sa ajunga, in curand, in sapa de lemn. Asta, mai ales ca in prezent mecanismele de finantare ale CM Termoenergetica sunt similare cu cele folosite si la RADET, pe vremea cand aceasta dadea caldura, in Capitala. Integral: http://www.ziare.com

Distanta de la Carmen Dan la Marcel VelaGabriela Firea vrea un nou mandat si zice ca si-a facut datoria. Asa sa fie? In chiar prima zi a anului, primarul general al Capitalei vestea bucurestenilor ca s-a hotarat sa mai candideze pentru inca un mandat la primarie – o, ce veste minunata! Motivatia este de-a dreptul induiosatoare:“Candidez pentru un nou mandat de primar general. Consider ca mi-am facut datoria. Am inceput noi proiecte si vreau sa le finalizez”….Atunci, in 2016, cand se ruga de noi s-o votam, Gabriela Firea nu anticipa deloc asa ceva. Ea promitea marea cu sarea, in termeni cat mai elevati, ca sa nu inteleaga toata lumea: “regandirea eficienta a intregului sistem centralizat de alimentare cu energie termica in baza strategiei de gestionare integrata si eficienta a energiei”. Si ne mai pormitea tot atunci: “se vor proiecta si redimensiona traseele de transport ale energiei termice si se vor finanta, inclusiv prin atragerea de fonduri europene nerambursabile, lucrarile de modernizare a retelei si inlocuirea actualelor conducte imbatranite cu conducte noi preizolate si la dimensiuni adecvate traficului de agent termic”. Si ce s-a ales din promisiunile cu care acum socoate ca si-a facut datoria? Praful de pe toba! In aceasta toamna, dupa patru ani de mandat ai primarului Firea, bucurestenii au dardait mai abitir decat in mandatele tuturor primarilor anteriori, as zice chiar ale celor comunisti….Si nu este vorba numai de agentul termic. Calul de bataie al doamnei Firea in programul sau din 2016 era fluidizarea traficului si modernizarea transportului in comun. Te crucesti recitind ce ne promitea pentru acesta din urma: “o evaluare si redimensionare a tuturor traseelor, astfel incat sa se elimine redundantele si sa se asigure interconectarea traseelor de suprafata cu cele ale metroului”. Asta cu redundantele parca le-a pus capac la toate. As zice chiar ca doamna Firea a ales anume un cuvant rarissim in programul sau electoral din 2016, ca sa puna in incurcatura electoratul, sa-i fie rusine bucuresteanului cand simte ca dansa este licentiata in litere, iar el este licentiat in cu totul altceva sau chiar in nimic. Nu stiu pe ce baza considera doamna Gabriela Firea ca si-a facut datoria fata de bucuresteni, dar recitind stufoasa lucrare de acum patru ani, intitulata pretentios “Program de guvernare locala – Municipiul Bucuresti”, intinsa pe 69 de pagini, observ ca nu continea decat o suma de constatari si deziderate. Deziderate, nu masuri. Toate la modul general, nimic concret si – mai ales – niciun termen…..Am vazut numai globulete si beculete agatate de sarbatori cu miile pe strazi, la targuri si in piata publica, vouchere pentru biciclete, balcoane premiate, fatade laudate, plus falimentul RADET, consecinta si a lipsei investitiilor necesare in retea. Nu ma pot abtine sa citez una din “masurile” nastrusnice ale programului cu care a castigat alegerile doamna Firea acum patru ani: “PMB va oferi sprijin unei structuri de economie sociala al carui obiectiv va fi promovarea Bucurestiului stradal si patrimonial prin servicii de ghid turistic realizate de persoane fara adapost, recuperate de pe strazile Bucurestiului si reintegrate social”. Daca PMB ar fi recuperat macar un om al strazii si l-ar fi facut ghid turistic, n-am nicio indoiala ca doamna primar general ar fi iesit demult pe posturile favorite sa se laude cu mareata sa scofala. N-am observat asa ceva…..Ma gandesc totusi ca, poate, doamna Firea si-a pus consilierii cam degeaba sa munceasca la un nou program. Cititi-l pe cel al mandatului 2016-2020 si veti vedea ca nu trebuie altul. Este bun si actual. Mai nimic din cele promise nu s-a rezolvat, iar daca nu-i pui nici acum termene, asa cum nu avea nici atunci, poate fi perfect valabil si pentru eventualul mandat 2020-2024. Integral: http://www.ziare.com

Tren al CFR CalatoriViteza uimitoare atinsă de trenul lui Ceaușescu, de ce trenurile electrice sunt cele mai potrivite în prezent și de ce nu ar avea rost să construim linii de foarte mare viteză  Viteza medie a trenurilor românești de pasageri este de sub 45 km/h și a celor de marfă, de sub 20 km/h, iar domeniul feroviar stă foarte rău. Elveția a construit tunele de zeci de kilometri în Alpi, pe unde trenurile rulează cu 200 km/h, iar noi nu am electrificat mai nimic în rețea după 1989 și nu reparăm nici măcar podul de la Grădiștea. Octavian Udriște, unul dintre cei mai experimentați oameni din domeniul feroviar, a explicat într-un interviu pentru HotNews.ro de ce avem nevoie de trenuri electrice, de ce nu are rost ca România să construiască linii pentru trenuri stil TGV și de ce lucrurile au ajuns atât de rău în domeniu. Tot în articol puteți citi despre preocupările pentru viteza trenurilor în perioada comunistă și despre cum trenul lui Ceaușescu a rulat mai repede decât ne-am putea imagina…..El povesește că mult înainte de 1989 a existat o preocupare pentru creșterea vitezei. Primele locomotive diesel construite la noi aveau viteză maximă de 100 km/h (la 2.100 CP), dar apoi la Electroputere au fost costruite și versiuni capabile de 120 km/h, pentru a fi folosite și la transportul de călători, nu doar de marfă. ”Dorința de a spori viteza rezidă din faptul că au fost invitate locomotive din Germania, spre exemplu o locomotivă Henschel de 4.400 CP cu care am efectuat probe spre Constanța și am atins 167 km/h cu 11 vagoane. Dorința de a spori viteza a existat și atunci, mult mai mult decât există acum. Nu s-a cumpărat un diesel de 4.400 CP, dar s-a încercat la Electroputere construcția unor locomotive de 4.000 și 3.000 CP”…..Ca dovadă a decăderii sistemului feroviar, tronsonul Brașov – Predeal are mare nevoie de reabilitare și trenurile sunt super-lente, cele mai rapide făcând 39 de minute de la Predeal la Brașov și 35 de minute invers (în 1989 rapidele și acceleratele făceau 28 de minute)….. Subiectul trenurilor de mare viteză revine constant în prim-plan în ultimii 12 ani și s-a discutat despre o linie București – Cluj – Budapesta. Octavian Udriște spune că trebuie clarificat ce înseamnă ”tren de mare viteză”, literatura de specialitate vorbind de trei tipuri: cele care ating peste 300 km/h, cele cu maxime între 250-300 km/h și cele care circulă pe linii clasice modernizate, trenuri ce pot rula cu până în 250 km/h. ”Primele două tipuri de linii nu permit circulația trenurilor clasice de călători și de marfă și se justifică numai la trafic intens, fiindcă linia este dedicată lor, exemplele clasice fiind Japonia, China, Spania și Franța”. Exemplul cel mai apropiat de linii clasice modernizate este Austria, unde trenurile ating 230 km/h. ”Țări precum România trebuie să-și cunoască lungul nasului și să înțeleagă că nu avem trafic care să justifice investiții în linii dedicate (…) Este de neînțeles de ce între București și Constanța ne-am limitat la 160 km/h, deși n-avem munți ca-n Elveția, ci este teren plat. Elvețienii au făcut tunel de 57 km prin munți și circulă prin el și cu 200-230 km/h”, explică Udriște…. O problemă generalizată este că România nu este capabilă să ducă la bun sfârșit proiectele feroviare mari, deși bani există. ”Uniunea Europeană subvenționează 85% din finanțarea proiectelor la rutier și la feroviar și noi nu suntem în stare să le transpunem în fapte din ”n” motive și gradul de absorbție este foarte mic. Aduceți-vă aminte că acum doi ani Corina Crețu a criticat PSD-ul pentru gradul de absorbție. Suntem într-o situație penibilă și nimeni nu vrea să înțeleagă”, spune Udriște. ”Grecii și bulgarii reclamă că nu se pot lega la rețeaua TEN-T europeană pentru că, la nord de Dunăre, Giurgiu-București este închisă de 14 ani, Giurgiu – Videle nu este electrificată, iar Calafat – Craiova nu este modernizată și permite viteze de doar 30 km/h. Păi atunci, cum să intri în Europa?”, spune Udriște care dă exemplu faptul că podul Calafat – Vidin s-a deschis în 2014 și la noi nici acum nu a început modernizarea liniei Craiova – Calafat….”Varianta locomotivă cu vagoane trebuie uitată când este vorba de transportul de călători, în afară de trenurile internaționale și cele cu vagoane de dormit. Trenurile de zi de lung parcurs trebuie să fie rame electrice. De cele 120 de rame Desiro ne-am bătut joc pentru că nu le-am făcut mentenanță. De ce nu avem vagoane, de ce nu avem locomotive? Pentru că nu le facem revizii!”. Integral: https://economie.hotnews.ro

Image result for Horezu poze„Elveţia României”, un proiect eşuat. Cum a ratat oraşul Horezu să aibă o staţiune de schi de lux din cauza investiţiilor făcute fără cap A fost promovată ca o “Elveţie a României”, o nouă staţiune de schi de 5 stele, cu pârtii moderne, restaurante şi pensiuni de lux. La numai un an distanţă, zona Vârful lui Roman, de lângă Horezu, este aproape abandonată. Birocraţia excesivă, investiţiile fără cap şi greşelile de proiectare au transformat o idee bună într-o uriaşă risipă de bani. În noiembrie 2018, primarul oraşului Horezu, din Vâlcea, anunţa triumfalist că lucrările sunt în fază finală, iar noua staţiune Vârful lui Roman îi aşteaptă pe turişti. Prima pârtie, de 800 de metri, fusese dată în folosinţă.  Detalile pe care primarul Nicolae Sărdărescu a uitat să le spună turiştilor erau că staţiunea nu avea curent electric, apă şi canalizare, iar drumul de acces era aproape impracticabil iarna. … Pârtia şi pensiunile au fost construite înainte ca în staţiunea de la 1.600 de metri să ajungă şi curentul electric. Fără să ţină cont de asta, primarul din Horezu a anunţat deschiderea staţiunii, iar turiştii au venit în primul weekend cu zăpadă. Nu au avut parte de vacanţa promisă. … Ca staţiunea să aibă curent, e nevoie de investiţii majore. Nici măcar un stâlp nu există acum. Problema principală este una birocratică şi legală: obştea deţine terenul, dar nu îl poate înstrăina, aşa că nu există bază legală pentru lucrări de investiţii de asemenea anvergură. O altă problemă ţine de partea financiară: construirea stâlpilor şi conectarea la reţea este o lucrare costisitoare. …. Din cauza statutului juridic al proprietăţii obştii, nici nu se pot face investiţii la drum. Ar trebui să fie cedat Consiliului Judeţean, însă acest lucru este ilegal. Integral: https://www.libertatea.ro

Bugetarii primesc 10.000 euro bonus ca să fie motivați să meargă de luni la muncă  Cum nici măcar un bugetar nu dădea vreun semn că ar intenționa să se prezinte mâine la muncă, guvernul PNL a reacționat rapid și a dat o ordonanță de urgență prin care toți angajații statului care încep munca pe 6 ianuarie vor primi un bonus de 10.000 de euro. ”Atenție, acești 10.000 de euro îi vor primi doar cei care vin la muncă, nu toți bugetarii!”, a atras atenția ministrul Finanțelor, Florin Cîțu. ”Cei care nu vin, primesc doar 8.000 de euro bonus, deci, din calculele mele, cu 2.000 de euro mai puțin. Cine nu vine pierde acești 2.000 de euro.” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 4 ianuarie. “Internarea într-un spital românesc e ca un joc de ruletă rusească.”

Image result for Boboteaza pozeBuna dimineata intr-o zi de sambata, 4 ianuarie! Cerul va fi noros și vor mai cădea izolat ninsori slabe în Moldova și în zona Carpaților Orientali. Vântul va sufla moderat la munte și în Dobrogea și slab în restul țării. Temperaturile maxime se vor încadra în general între -3 și 2 grade în Transilvania și Maramures, -1-4 grade în Banat și Crisana și 1-6 grade în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova. Cele mai ridicate valori se vor înregistra în sud-vestul Olteniei. Vântul va avea intensificări la munte, în special pe creste, cu rafale de peste 80 km/h viscolind ninsoarea, iar local şi la cote mai reduse şi în celelalte regiuni. Dimineaţa, pe arii restrânse, va fi ceaţă. Duminică valorile termice vor fi în scădere faţă de sâmbătă. Temperaturile maxime, încă pozitive, nu mai trec de 6 grade la Timisoara, Drobeta, Buzau, Braila. Cerul va avea înnorări, iar local şi temporar se vor semnala precipitaţii slabe sub formă de ninsoare la munte, predominant ninsori în jumătatea de nord a ţării şi mixte în rest. Izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze de peste 90 km/h pe creste spulberând şi viscolind zăpada, iar la cote mai reduse, în general între 45 şi 55 km/h, în celelalte regiuni. Izolat vor fi condiţii de ceaţă. București:  Sâmbătă: 0/5 cer variabil Duminică: -2/4 lapoviță și ninsoare.

10 moduri în care statul român și-a ucis cetățenii în ultimii 30 de ani  Finalul lui 2019 n-a însemnat doar scrisori de Facebook cu rezumate de an, recunoștință și speranță pentru deja celebrul 2020. A lăsat în urmă o nouă moarte comisă de sistem. Femeia de 66 de ani care s-a dus la Spitalul Floreasca pentru o operație de cancer pancreatic și n-a mai plecat de acolo. A fost cuprinsă de flăcări chiar în timpul operației și a suferit arsuri pe 30% din suprafața corpului. „Protocoalele n-au fost respectate”, Spitalul Floreasca și-a pierdut acreditarea, medicii se apără, ancheta e în desfășurare…. Un alt caz în care statul român și-a omorât cetățenii prin neglijență. Seria crimelor „neintenționate” post-Ceaușesu a debutat rapid, chiar în timpul vălmășelii revoluționare, când noua conducere a statului, prin goarna TVR, a lansat fake news despre teroriști fictivi, cauzând moartea a sute de persoane. Nici nu s-a uscat bine sângele pe străzile Bucureștiului, că hop, a venit și 1990, cu a sa Mineriadă, cu patru morți, peste o mie de răniți și niciun vinovat. De fapt, vinovatul e cunoscut de toată lumea, pe atunci era șeful statului, azi e bine mersi, viu, liber ține prelegeri ideologice prin agenții de presă rusești. Dar astea au fost doar așa, de aperitiv. Din ‘90 încoace, statul român a continuat să-și lichideze cetățenii. Iată zece momente din ultimii 30 de ani care-ți arată cum a înțeles statul să te protejeze. N-am mai inclus aici poluarea care ucide zeci de mii de oameni lent, dar sigur, mai, ales în orașe ca București, Iași, Cluj sau Brașov. …Au avut loc multe morți revoltătoare în cele trei decenii care au trecut de la Revoluție până acum, dar, cel puțin pentru un părinte, cele mai strigătoare la cer trebuie să fie cazurile de copii înecați în haznaua școlii. Unul a avut loc chiar anul ăsta, în aprilie, când un băiat de trei ani s-a înecat în fosa septică a unei școli din județul Iași. Conform unei analize realizate de Libertatea, în ultimii șapte ani, cel puțin opt copii au murit în condiții asemănătoare, ori în fose septice, ori în toalete instalate în curțile școlilor, iar încă cinci au fost cât pe ce să pățească la fel. … După decenii de totalitarism, în care psihologia ba a fost castrată ideologic, ba interzisă, sănătatea mintală este încă tratată ca un moft în România. Nu mă crezi? Du-te la orice boomer din cercul tău de rubedenii sau cunoștințe și spune-i că mergi la psiholog sau intenționezi să o faci. Dacă nu te numește nebun/ă, o să-ți bată obrazul că problemele se rezolvă-n familie și nu e ok să dai din casă. În climatul ăsta general, nu-i de mirare că nici statul nu dă doi bani pe sănătatea mintală a reprezentanților săi. Trăim în țara în care soldații români ce au luptat în Afganistan și Irak nu suferă de PTSD, că așa suntem noi, mai rezistenți psihic decât alte popoare. Mai trăim în țara în care angajații MAI sunt evaluați psihologic o dată la cinci ani, deși unii dintre ei au antecedente penale, ca apoi să ne mirăm că intră în saloane de coafură și omoară femei cu arma letală din dotare. Sau că abuzează copii în lift. Sau că-i răpesc și își înjunghie iubitele…..Internarea într-un spital românesc e ca un joc de ruletă rusească. Dacă n-ai nimic grav și dă Dumnezeu să nu contractezi vreo infecție spitalicească, ieși pe picioarele tale. Dacă ai sistemul imunitar la pământ, te internezi și ai ghinionul să întâlnești un stafilococ mai auriu decât turlele Catedralei, riști să ieși într-un coșciug proaspăt lăcuit. Aparent, nu poți dezinfecta lucruri cu homeopate de la Hexi Pharma….. Apoi, vara asta, tragedia de la Caracal a avut grijă să-mi amintească în ce țară îmi voi trăi, cândva, dacă am noroc, bătrânețile. Deja știi ce n-a funcționat acolo: tot. Operatorii n-au respectat propriul manual de proceduri, arătându-se agasați de insistențele Alexandrei de a nu muri, în timp ce polițiștii s-au coordonat cu interlopii locali pentru a găsi bârlogul criminalului, timp în care Gheorghe Dincă și-a putut duce liniștit treaba la capăt. Episodul se repetă și la Timișoara, unde, în ciuda apelurilor repetate de la locatarii unui bloc către 112, abia la două zile după s-au prins autoritățile că ceva grav se întâmplă acolo…..După picarea comunismului, femeile din România au obținut două lucruri importante: libertatea de a întrerupe o sarcină nedorită și de a încheia o căsnicie toxică când vrea ea, nu când are chef statul. Cu toate astea, de pumnul bărbatului alcoolic, violent și misogin a fost mai greu să scape. Pentru că românul are o vorbă: „femeia nebătută e ca floarea neudată”….După 30 de ani de tranziție perpetuă, situația copiilor abandonați continuă să fie una sumbră: potrivit unei anchete Newsweek România, între 2013 și 2017, au murit 362 de copii din centrele de plasament și din școlile speciale aflate-n subordinea statului.  Integral: https://www.vice.com

Statuia LibertăţiiDe ce au nevoie românii ca să deprindă democraţia?  De 20 de ani, afirma, eronat, Silviu Brucan. De 60, zice, mai puţin generos, Peter Gross. Ar ajuta, cred, mult, o presă curată, memoria, educaţia, justiţia, precum şi o linişte, care să-ntrerupă trepidaţia perpetuă.   Sângele vărsat de securişti în revoluţie încă mai păta caldarâmul bulevardelor, străzile şi trotuarele timişorene, sibiene şi bucureşte când Silviu Brucan estima că românii ar mai avea nevoie de”douăzeci de ani” ca să deprindă democraţia. Ar fi fost un veac mai aproape de adevăr? Într-un interviu acordat recent Europei Libere, jurnalistul american de origine timişoreană, Peter Gross, crede că da. El afirmă că i-a replicat lui Brucan la începutul anilor 90 că, în opinia sa, românii ar mai avea nevoie de 60 de ani ori mai mult, pentru a opera schimbările culturale necesare. Are Gross dreptate? Nu accelerează globalizarea şi digitalizarea orice? E-adevărat că democraţia ţine de cultură, de tradiţii, inclusiv religioase, care să pună în valoare un mod de a fi şi de a acţiona politic democratic. În baza lor, revoluţionarii revoluţiei de catifea germane au acţionat, susţinuţi de Biserica Protestantă, în RDG. Au luat cu asalt, din capul locului, centralele poliţiei politice STASI. Şi au preluat, relativ rapid, controlul asupra rafturilor cu otrăvuri conţinând dosarele serviciului secret comunist. Când în România blatului dintre Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican şi securiştii care-i combătuseră manu militari pe revoluţionari se mai găseau saci cu fragmente din dosarele poliţiei politice la Berevoieşti, alta era situaţia în fosta RDG. Pastorul Gauck şi oamenii săi se puseseră pe treabă şi începuseră să dezintoxice rapid şi riguros fosta Germanie comunistă. Dar nici ofiţerii STASI nu tăiaseră frunză la câini. În toamna anului 1989 distruseseră ce putuseră ca să nu poată fi urmăriţi torţionarii şi asasinii germanilor. Mai există azi circa 16.000 de saci de dosare STASI mărunţite, care se reconstituie penibil, manual, la versiunea germană a CNSAS, numită, iniţial, ”oficiul Gauck”. Spre ruşinea ei, prospera Germanie n-are, iată, resurse ca să-şi procure scannere speciale. Ce speranţe are, deci, România? Ale cărei instituţii ale memoriei sunt, cum altfel, la pământ, după 30 de ani de variante care mai de care mai catstrofale de nomenclaturism, securism şi postcomunism pesedist, uselist şi dragniot. În România, memoria, câtă este, e foarte scurtă. Şi găurită. Nu e antitotalitară. E fragmentată. Se vrea anticomunistă. Dar chiar este?… E timpul, de asemenea, să se trateze adecvat, echilibrat şi nuanţat securismul şi comunismul. N-ajunge un anticomunism de paradă, ori conceput ca suficient în sine. Căci nu orice s-a opus comunismului exprimă, denotă şi conotează democraţie. Iar flagelul securismului continuă să fie tot pe atât de alintat în România, pe cât de vituperaţi sunt nenorociţii care au avut slăbiciunea de a consimţi să devină delatori, deşi nu orice ins teoretic racolat ca informator a ajuns realmente să fie turnător. În fine, e nevoie de o abordare matură a reperelor etice ale românilor. Între care figurează şi nejustificat dispreţuiţii ex-comunişti deveniţi disidenţi. Or, pentru ca toate acestea să prindă contur se cer, în afară de justiţie, o educaţie demnă de acest nume şi o presă curată şi competentă. Nu prea există nici una, nici alta în România. Ambele reclamă importul de experţi. Ambele presupun crearea de condiţii pentru aceşti experţi şi grefarea instituţiilor pe tradiţii vechi, existente în România precomunistă şi prefascistă, care se cer recuperate, ca să se promoveze pluralism politic şi religios, dezvoltarea societăţii civile, eradicarea corupţiei şi dezvoltarea economică: fenomene stimulate, potrivit unui studiu semnat de Robert Woodberry şi Timothy S. Shah, de protestantism…..Dar cine să le furnizeze aceste insule salvatoare, dacă părinţii şi dascălii au capotat faţă de copii, liderii faţă de o tehnologie, vai, sacralizată, elitele faţă de epicureism şi instincte gregare ori surogate de religie ca ecologismul, iar bisericile nici respectul faţă de liniştea duminicală nu-l pot asigura? Integral: https://www.dw.com

Români în luptă cu teroriştii în decembrie 89Sindromul tradițional al lipsei memoriei  Sîntem, pe ordinea de zi a uitării colective, în situația în care procesul comunismului s-a oprit la condamnarea a doi torționari, Alexandru Vișinescu și Ion Ficior….. Au trecut 45 de ani de la instalarea comunismului și 30 de ani de tranziție spre nicăieri. Un studiu realizat în urmă cu două luni în 16 țări foste comuniste și occidentale de către compania multinațională de cercetare de piață Ipsos arată că 52% dintre români nu cred că viața lor s-a schimbat în bine după căderea regimului comunist. Între țările foste comuniste, împărțim ultimul loc cu Rusia. Șansa uriașă de a fi membri ai Uniunii Europene, poate cea mai mare din istorie, se pare că o irosim de la un an la altul pe seama ignoranței, a corupției endemice, a verdictului ancestral „ce-o fi o fi“, a lipsei de solidaritate, de implicare comunitară, de dialog și, pe lîngă toate aceste maladii, pe seama lipsei memoriei colective, dar și a memoriei individuale. Metodologia uitării Procesul comunismului ar fi trebuit să înceapă din primele luni fără Ceaușescu tocmai cu anchetarea celor care i-au judecat și condamnat pe cei doi dictatori după ordinele primite de la Iliescu, într-un proces mascaradă, cu sentința în buzunarul președintelui completului de judecată Gică Popa, care după două luni s-a sinucis, și cu avocații acuzaților în rolul de acuzatori. Un proces desfășurat legal ar fi scos la iveală complotul grupului din jurul lui Iliescu. Aici nu e vorba de a pune la îndoială crimele celor doi dictatori și nici de faptul că s-ar fi ajuns, cel mai probabil, la aceeași sentință de pedeapsă cu moartea, ci de a începe o nouă pagină de istorie prin asumarea legalității și adevărului. …. Al doilea episod prin care s-ar fi putut porni procesul comunismului a fost judecarea și condamnarea pentru crime împotriva umanității a lotului celor patru farisei de la vîrful CPEx al PCR: Ion Dincă, Tudor Postelnicu, Emil Bobu și Manea Mănescu. A fost, pentru a doua oară, o mascaradă de proces, cei patru fiind judecați și condamnați în cîteva luni, mai întîi la închisoare pe viață iar apoi la pedepse comparabile cu cele pe care le primesc hoții de buzunare. Memoria colectivă s-a oprit aici….Sîntem, pe ordinea de zi a uitării colective, în situația în care procesul comunismului s-a oprit la condamnarea a doi torționari, Alexandru Vișinescu și Ion Ficior. Amîndoi au murit în închisoare anul trecut. Urmele criminalilor au început să dispară în mod natural după treizeci de ani de tăcere vinovată a președinților, guvernelor, parlamentarilor, Justiției și a ceea ce continuăm să numim societatea civilă. Așa cum președintele Iohannis a declarat recent că procesul revoluției trebuie să identifice și să condamne toți criminalii din decembrie ’89, tot astfel șeful statului trebuie să-și asume nu doar condamnarea oficială a comunismului lăsată moștenire de Băsescu, ci și mobilizarea instituțiilor de forță pentru a deschide, factual, procesul de condamnare a tuturor torționarilor din închisorile comuniste, a ofițerilor din Securitate, Miliție, Armată, a agenților acoperiți din Educație, Sănătate, Cultură, Biserică, a nomenclaturii care a servit regimul cu pistolul la tîmpla liderilor partidelor istorice, a intelectualilor ori a țăranilor care au refuzat să intre în colectiv – și lista poate continua. Integral: https://www.dw.com

Mai puțini bani pentru USR, mai multe șanse de câștig pentru PNL Mulți dintre simpatizanții și potențialii alegători ai USR au salutat cu ropote de aplauze măsura PNL de a tăia 30% din finanțarea partidelor politice parlamentare din bani publici. Asta, pentru că adoră neopopulismul și pentru că, în grabă, nu și-au dat seama că măsura afectează în principal partide precum USR, care rămân cu mai puțini bani pentru campaniile electorale de anul acesta. În 2019, suma alocată de la buget pentru finanțarea partidelor politice parlamentare a fost de aproximativ 250 de milioane de lei, iar pentru 2020, aceasta se reduce cu 70 de milioane de lei, până la aproximativ 180 de milioane. De pierdut din această reducere au, în general, partidele mai mici, care în 2016 au obținut mai puține voturi decât PSD. În 2019, PSD a condus în topul finanțărilor, cu 143,7 milioane de lei, urmat, la mare distanță, de PNL, care a primit de la buget 65,8 milioane de lei. USR a primit 19,3 milioane, ALDE 14,3 milioane, iar PMP 9,3 milioane. Banii se alocă doar partidelor care au participat la anteriorul scrutin, în funcție de numărul de mandate obținute atunci. Nu contează că un partid are acum mai mulți sau mai puțini parlamentari, după practicarea rușinosului traseism politic. … Pe noul buget, reducându-i-se alocația cu 30%, USR va primi în 2020 în jur de 13,5 milioane de lei, dispărându-i dintre resursele financiare aproximativ 5,8 milioane. Pentru acest partid, principalul contracandidat al PNL în 2020, suma este importantă. Pentru a ne face o idee cât de importantă, campania electorală oficială a lui Dan Barna, cea permisă de lege în cele 30 de zile anterioare alegerilor, a costat 6,85 milioane de lei. … PSD nu are această problemă, PNL însuși nu este afectat prea mult, dar USR, partidul care a și introdus precampaniile prelungite în strategiile electorale românești, va cam fi pus la zid. …. PSD nu are această problemă, PNL însuși nu este afectat prea mult, dar USR, partidul care a și introdus precampaniile prelungite în strategiile electorale românești, va cam fi pus la zid. Integral:https://www.libertatea.ro

A8 Tg Mures - IasiMinistrul Afacerilor Europene: „Finanțarea Autostrăzii Unirii din fonduri europene nu este posibilă în prezent” / Care este explicația  Ministrul Afacerilor Europene, Marcel Boloș, transmite, în răspunsul la interpelarea deputatului PNL Ioan Bălan,că linia de cale ferată Suceava-București nu are momentan finanțare europeană, iar construirea Autostrăzii Unirii din fonduri europene nu este posibilă în prezent. Boloș detaliază că în prezent în Programul Operațional Infrastructura Mare până în 2020 este contractată documentația tehnică pentru sectorul Tg. Mureș – Tg. Neamț, iar tronsonul Tg. Neamț – Iași – Ungheni este, deocamdată, prevăzut a fi realizat prin Parteneriat Public Privat. Ministrul Marcel Boloș, într-un răspuns adresat deputatului PNL de Suceava Ioan Bălan, a precizat că finanțarea construcției cu fonduri nerambursabile în cadrul POIM a „Autostrăzii Unirii” (n.r A8 Tg. Mureș – Iași) nu este posibilă în condițiile din prezent. “În privința finanțării pentru Autostrada Unirii, la această dată, prin POIM 2014-2020 este contractată doar pregătirea documentației tehnice aferente proiectului de infrastructură rutieră “Autostrada Târgu Mureș-Târgu Neamț”. În ceea ce privește tronsonul Târgu Neamț- Iași- Ungheni, la această dată finanțarea proiectului (inclusiv pregătirea), este prevăzută a se realiza prin parteneriat public-privat. În concluzie la această dată, finanțarea Autostrăzii Unirii în cadrul POIM nu este posibilă, în condițiile legislației actuale, iar finanțarea în cadrul următoarei perioade de programare depinde de modificarea legislației, de rezultatele studiului de fezabilitate și de alocarea financiară disponibilă”, a punctat ministrul Fondurilor Europene. În ceea ce privește drumul expres Suceava-Ploiești, ministrul Fondurilor Europene a informat că sunt în implementare proiecte de elaborare a documentației tehnico-economică pentru toate sectoarele drumului, toate tronsoanele având finanțare aprobată în cadrul POIM. Integral: https://monitorizari.hotnews.ro

180105_CSM_SEDINTA_CONDUCERE_03 iohannis zambet salut_INQUAM_Photos_Octav_GaneaCe salariu va avea Klaus Iohannis în ianuarie 2020  Salariul președintelui Klaus Iohannis va ajunge în ianuarie 2020 la aproape 27.000 de lei, iar indemnizația parlamentarilor la peste 20.000 de lei. Miniștrii, președinții de consilii județene, primarii, și ei vor fi mai bine plătiți. Salariile demnitarilor cresc în ianuarie 2020 cu aproape 2.000 de lei. Guvernul avea de gând să le plafoneze, dar legea în acest sens a fost atacată de social-democrați la Curtea Constituțională, așa că odată cu majorarea salariului minim, au fost recalculate și salariile oamenilor de stat. Salariul minim pe economie a crescut de la 1 ianuarie la 2.230 de lei. Salariul minim pentru persoanele cu studii superioare nu se va modifica în 2020 și rămâne la valoarea de 2.350 de lei, pentru un program normal de lucru de 167,333 ore în medie pe lună, reprezentând 14,044 lei/oră, nivel similar celui din 2019. În construcții, nivelul salariului minim este stabilit la 3.000 de lei net. Integral: https://www.digi24.ro

Ministrul Finantelor: Evaziunea fiscala a ajuns o problema de securitate nationalaFlorin Cîțu susține că evaziunea fiscală a ajuns o problemă de securitate națională. Cum vrea să eficientizeze activitatea ANAF  Ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, anunță la început de an că în prima ședință a CSAT va cere aprobarea strategiei de informatizare a ANAF și a Ministerului de Finanțe, ca obiectiv de importanță națională. De asemenea, Cîțu susține că din acest an ANAF va efectua cel mult un control complex la companiile din România. „Din punctul meu de vedere evaziunea fiscală a ajuns o problemă de securitate națională. Chiar la început de an voi introduce în CSAT materialele necesare pentru aprobarea strategiei de informatizare a ANAF și MFP ca obiectiv de importanță națională. Concomitent voi face toate demersurile ca începând din acest an ANAF să efectueze cel mult un control complex pe an la companiile din România, indiferent de mărimea lor. (Excepție fac cazurile de flagrant/sesizari)”, a scris Florin Cîțu, pe Facebook. Integral: https://www.digi24.ro

Retirement planning Concept of miniature old couple people figure standing on coin stackSistemul de pensii, în pericol. Ce se întâmplă, până la urmă, cu pensiile speciale?  Sistemul de pensii este în pericol. Avertismentul vine de la ministrul muncii, care ne îndeamnă să economisim mai mult prin pensiile private, Pilonul 2 și 3. În aceste condiții, subiectul pensii speciale devine cu atât mai delicat. Violeta Alexandru, ministrul muncii, spune că nu sunt riscuri pe termen scurt și mediu, dar pe termen lung ar putea apărea, pentru că angajații, cei care contribuie la fondul de plată, sunt doar cu 400 de mii mai mulți decât pensionarii. În plus, bugetul asigurărilor sociale scade tot mai mult, odată cu exodul forței de muncă din țară….. Beneficiarii pensiilor speciale se pot bucura în continuare de ele, cel puțin la începutul anului. Legea care trebuia să le elimine nu a fost votată acum două săptămâni, în ciuda dezbaterilor. Decizia o vom afla abia după întoarcerea parlamentarilor din vacanță, luna viitoare. Eliminarea pensiilor speciale s-a împiedicat în Parlament chiar la ultimul pas procedural. În ultima ședință de plen a Camerei Deputaților, când ar fi trebuit votat acest proiect care să elimine pensiile speciale, nu s-a mai ajuns la acest punct pe ordinea de zi și nimeni nu a solicitat ridicarea lui pe ordinea de zi, astfel încât timpul să le permită deputaților să îl dezbată și să îl voteze…. Singurele categorii care ar urma să își păstreze pensiile speciale, potrivit proiectului, sunt militarii, polițiștii, cei din serviciile de informații și angajații din penitenciare. Acest lucru a stârnit nemulțumirea magistraților, care au protestat și au cerut să își păstreze și ei pensia specială, mai ales că potrivit acestora, ar fi neconstituțional ca acest beneficiu să le fie retras. Problema nu va fi însă tranșată până nu se vor întoarce parlamentarii din vacanță, în luna februarie. Există, prin urmare, pensionari de lux, care nu duc grijă traiului de zi cu zi. Sunt foștii militari, polițiști, aviatori, magistrați, diplomați și parlamentari. În total, aproape 150.000 de oameni care au primit pensie nu în funcție de cât au contribuit, ci în baza unor legi speciale. În total, în 2018, aceștia au încasat de la stat peste 8 miliarde de lei, potrivit economica.net, cu mult mai mult decât dacă pensia s-ar fi acordat în baza contribuției virate pe perioada carierei. Iar cea mai mare pensie specială se ridică la aproape 74.000 de lei și este acordată unui fost magistrat. Însă, dacă pensia ar fi fost dată în baza contribuției plătite la sistemul asigurărilor sociale de-a lungul carierei, acesta ar fi meritat mai puțin de 4.000 de lei. Integral: https://www.digi24.ro

Nicusor Dan a obtinut in instanta suspendarea autorizatiei date de Firea pentru blocuri intr-un spatiu verdeNicusor Dan a obtinut in instanta suspendarea autorizatiei date de Firea pentru blocuri intr-un spatiu verde  Tribunalul Bucuresti a suspendat executarea autorizatiei de construire emise de Gabriela Firea, care prevedea construirea unui ansamblu de blocuri parter plus 4 etaje pe spatiul verde din Kiseleff 45 cunoscut ca “gradinile Versailles ale Bucurestiului”. Este al 166-lea proces castigat de Asociatia Salvati Bucurestiul in chestiuni de urbanism, constructii, protectia mediului sau protectia patrimoniului, se arata intr-un comunicat remis Ziare.com. Pe terenul din Soseaua Kiseleff 45 exista doua cladiri construite in anii 1920-1930 si exista o gradina, copie in miniatura a Gradinilor Versailles. Terenul face parte din zona construita protejata 72 Parcelarea Averescu. Regulamentul de urbanism al zonei prevede functiunea de spatiu verde amenajat pentru gradina, se mai arata in comunicat. In 2017, Gabriela Firea a autorizat construirea unui ansamblu de blocuri parter plus 4 etaje in gradina. In urma emiterii autorizatiei de construire, gradina a fost deja defrisata. Autorizatia a fost contestata de Asociatia Salvati Bucurestiul si de Fundatia Eco Civica, iar Tribunalul Bucuresti a suspendat executarea autorizatiei. Sentinta poate fi atacata cu recurs, dar este executorie, astfel ca beneficiarii autorizatiei sunt oblicati sa opreasca lucrarile. Integral: http://www.ziare.com

15 previziuni pentru România în 2020 Ion Iliescu nu va muri nici anul acesta; Firea va câştiga un nou mandat, cu sprijinul liberalilor; Firmele primăriei vor reînnoi atât flota de maşini, cât şi cea de telefoane; Primăria Bucureşti va depăşi TVR, Poşta Română şi CFR la numărul de angajaţi; Ikea va da vina pe creşterea salariului minim ca să crească preţul hotdogului de la 1,5 lei la 2,49 lei; Klaus va urmări cu atenţie şi îngrijorare peste 174 de evenimente; Metroul din Drumul Taberei va fi inaugurat, dar vor avea voie să circule doar bugetarii, ca să nu se aglomereze; Cluj, Sibiu, Târgu Mureş, Alba Iulia, Oradea se vor alătura Aradului şi Timişoarei şi vor fi legate prin autostradă de capitala lor, Budapesta; Campania #ŞîEu se va extinde şi la Bucureşti, unde se va scanda “Vreau Şî Eu apă caldă!”; Dragnea iese din închisoare cu puțin timp înainte de alegerile parlamentare și va readuce PSD la 45%; Juriul de la Cannes va da un premiu unui film românesc pe care nimeni nu va dori să-l vadă; Ca să nu mai existe discriminare, toţi bugetarii vor primi pensii speciale; Cursul Euro va rămâne stabil, dar rezerva BNR va continua să scadă; Integral: https://www.timesnewroman.ro

 

« Previous PageNext Page »