Author: desy.demeter


Revista Presei –10 august. “713 rezidenți care ținteau să devină medici specialiști au rămas în aer…”

Poze Cu Harta Romaniei - crimsonchoiceBuna dimineata intr-o zi de luni, 10 august! Luni 10 august 2020, vremea se va menține călduroasă în majoritatea regiunilor, izolat caniculară din orele amiezii în cele sudice. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate din a doua parte a zilei când vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, local la deal și la munte și pe arii mai restrânse în restul țării, cu o probabilitate mai mare de apariție în nord, nord-est și centru. Ploile vor avea și caracter torențial, iar izolat cantitățile de apă vor fi mai însemnate. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 27 și 34 de grade, iar cele minime între 11…12 grade în estul Transilvaniei și 23 de grade în nordul litoralului. In Bucuresti, vremea va fi în continuare călduroasă, caniculară după-amiaza. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 34…35 de grade, iar cea minimă de 19…20 de grade, ușor mai scăzută în zona preorășenească.

CORONAVIRUS Cifrele raportate de autoritati raman alarmante: 1.145 de cazuri noi, 41 de decese si 458 de pacienti internati la ATI. Patru decese, fara boli asociateOamenii de ştiinţă au descoperit semnăturile imunitare ale formelor grave de COVID-19. Ce se întâmplă cu apărările din prima linie contra virusului…. Experţii care au studiat pacienţi îmbolnăviţi grav de COVID-19 au observat că infecţia cu noul coronavirus determină reacţii haotice ale sistemului imunitar: un întreg arsenal de apărări este mobilizat frenetic – creând un baraj cuprinzător ce răstoarnă echilibrul organismului. „Vedem anumite lucruri absolut nebuneşti întâmplându-se în diferite stadii ale infecţiei”, a spus Akiko Iwasaki, imunolog la Yale, coordonatorul unuia dintre studii. Cercetătorii au putut observa tipare de răspuns care i-au ajutat să distingă între pacienţi aflaţi în prag de recuperare şi cei care ajung la forme severe ale bolii. „Multe din aceste date ne semnalează că trebuie să acţionăm destul de devreme în acest proces”, a arătat John Wherry, imunolog la Universitatea din Pennsylvania, care a publicat recent un studiu privind aceste semnături imune ale unei îmbolnăviri severe. Aceste descoperiri pot duce în cele din urmă la testări ale ideii că traiectoria bolii poate fi schimbată, a spus acesta. De regulă, în cazul unei infecţii respiratorii precum cea provocată de un virus gripal, organismul mobilizează o apărare în două acte coordonate. Mai întâi e trimis un detaşament rapid de cavalerie, care formează o barieră de protecţie la locul invaziei, menirea lui fiind să câştige timp în vederea lansării unor atacuri mai precise. În mare parte reacţia timpurie a sistemului imunitar depinde de molecule-semnal numite citokine -produse ca răspuns la virus, acestea funcţionează ca nişte alarme microscopice: mobilizează întăriri din întreg organismul, declanşând o rundă de inflamaţie. Ulterior, aceste celule şi molecule din avangarda luptei se retrag pentru a permite sosirea anticorpilor şi celulelor T- asasini specializaţi ce au rolul să se ocupe mai îndeaproape de virus şi de celulele infectate. Însă acest transfer coordonat de sarcini pare să eşueze la persoanele cu forme grave de COVID-19. În locul unei ieşiri graţioase din arenă, citokinele dau alarma în continuare, chiar şi în prezenţa anticorpilor şi celulelor T sosite între timp pentru o apărare ţintită mai aşezată. Astfel că şi inflamaţiile, în loc să fie atenuate, continuă să apară în corp. „Este normal să dezvoltăm inflamaţii în cursul unei infecţii virale. Probleme apar când nu le mai poţi rezolva”, a spus Catherine Blish, imunolog viral la Stanford. Semnalizarea susţinută poate fi parţial efectul incapacităţii organismului de a ţine virusul sub control, a explicat Iwasaki. Cei care au dificultăţi în a învinge boala păstrează patogenul în corpul lor în mod prelungit, spre deosebire de cei care se recuperează şi scapă de virus, momind sistemul imunitar să-şi menţină asediul inflamator. Recent, oamenii de ştiinţă au găsit dovezi că noul coronavirus fentează sistemul imun prin amânarea sau înăbuşirea interferonului, una din cele mai timpurii apărări mobilizate contra virusului. Integral: https://adevarul.ro

ANALIZA Capacitatea ATI pentru pacientii COVID, la jumatate. Resursa umana, intinsa la maxim. Cat de aproape suntem de limita sistemului sanitar in RomaniaCe știm despre COVID-19, rezumat de Universitatea din San Francisco: Peste 30 de simptome identificate / Rata mortalității virusului pare a fi de aproximativ 10 ori mai mare decât cea a gripei  University of California San Francisco (UCSF) a publicat recent un articol în revista de vară 2020 care raportează cunoștințele curente despre despre coronavirus SARS-CoV-2, intitulat „Noi am crezut că era doar un virus respirator: Am greșit”. Potrivit acestui articol, Covid-19 se caracterizează prin cantitățile  importante de proteine care acționează ca niște cuțite pentru a se agăța de porțile celulelor umane prin receptorii ECA2. De acolo, virusul intră în celula și creează rapid copii ale acesteia, infiltrându-se în celulele plămânilor. Mai puțin mortal decât virusul SARS original, Covid-19 se reproduce mai rapid. „Hormonii masculini, cum ar fi testosteronul, pot crește și numărul receptorilor ECA2, motiv pentru care virusul pare mai periculos pentru bărbați”, spune Faranak Fattahi, membru al UCSF Sandler. Articolul menționează, de asemenea, mai mult de 30 de simptome ale noului coronavirus, mult mai multe decât ne-am fi așteptat. Printre ele: oboseală, febră, tuse, respirație scurtă, pierderea simțului mirosului și a gustului, greață, diaree, erupții cutanate, umflare, lovituri, ochi roz, aritmii, atacuri de cord legate de cheaguri de sânge. Unii dintre pacienți aveau rinichii sau ficatul deteriorate. Coronavirusul nu este cu siguranță o răceală, așa cum sugerează titlul articolului. Mai puțin de 20% dintre persoanele infectate au apărut in spital cu durere în gât sau nas curgător. Conform datelor cercetătorilor UCSF, 53% dintre cei infectați nu au avut niciodată simptome, UCSF. 20%-40% dintre persoanele cu Covid-19 prezintă diaree, greață sau vărsături înainte de alte simptome spune gastroenterologul Michael Kattah, profesor asistent la UCSF. SARS-CoV-2 nu pare a fi un distrugător mare de celule; rata mortalității virusului pare a fi de aproximativ 10 ori mai mare decât gripa. De fapt, o parte semnificativă a decesului legat de Covid-19 este legată nu de virus în sine, ci de un răspuns imun puternic, spune Max Krummel, profesor la dpt patologic. De obicei, oamenii care mor din Covid-19 au murit în jurul zilei 19. Virusul poate face inima să cedeze sau să distrugă plămânii. … Noul coronavirus este, de asemenea, caracterizat prin durata de timp în care persistă în intestin. Aproximativ 50% dintre pacienții cu Covid-19 au particule de virus în scaunele lor, de multe ori săptămâni după ce tampoanele nasului se testează negativ. O astfel de situație a stârnit îngrijorare cu privire la persoanele care se recuperează de la Covid-19, care ar putea avea nevoie să rămână în carantină chiar dacă se simt bine. Până în prezent, nu știm încă dacă există imunitatea Covid-19, deoarece testele de anticorpi au fost considerate în mare parte nesigure, conform cercetărilor UCSF. Integral: https://www.g4media.ro

Medici lăsați șomeri în plină pandemie: „În loc să ajut, stau acasă și mă joc «Call of Duty»” În luna martie, odată cu intrarea în starea de urgență, Ministerul Sănătății a anulat organizarea examenului de specialitate la care se înscriseseră peste 700 de medici aflați la finalul rezidențiatului și dornici să devină medici cu drept de practică. Ca o soluție de compromis, ministerul le-a prelungit termenul de încheiere a rezidențiatului oferindu-le posibilitatea să rămână în spitale tot ca rezidenți. Însă a omis un lucru: multora dintre ei li se încheiase deja stagiul de rezidențiat, așa că odată cu anularea examenului din martie aceștia au rămas pur și simplu șomeri. E vorba inclusiv de medici ATI, epidemiologi sau de laborator, specialități de importanță crucială în lupta cu coronavirusul. Contactați de Recorder, oficialii din Ministerul Sănătății au recunoscut această scăpare și au precizat că examenul anulat în martie se poate organiza abia în septembrie. Până atunci, medicii rămân șomeri, deși spitalele au nevoie ca de aer de resurse umane „Toate țările din jurul nostru au organizat examenul” Examenul de confirmare în specialitate – pe scurt, de specialist – este susținut de medici la terminarea stagiului de rezidențiat și este unul dintre cele mai importante momente din cariera unui doctor. Practic, după șase ani de facultate și cinci sau șase ani de rezidențiat, acesta poate în sfârșit să devină medic cu drept de liberă practică și primește parafă. În România, examenul de specialist este susținut în două sesiuni: una principală, toamna, și una primăvara, pentru medicii care, dintr-un motiv sau altul, amână susținerea examenului cu câteva luni. Anul acesta, sesiunea din primăvară era programată pe 19 martie, iar la ea s-au înscris 713 candidați. Printre ei – 25 specializați în ATI, 31 în boli infecțioase, 15 în epidemiologie, 25 în medicină de laborator – categorii medicale esențiale în lupta cu pandemia. Numai că, pe 16 martie, România a intrat în stare de urgență și examenul care urma să se desfășoare trei zile mai târziu a fost suspendat prin ordin de ministru. Cei 713 rezidenți care ținteau să devină medici specialiști au rămas în aer, iar autoritățile au rezolvat situația doar parțial. „După suspendarea examenului, am prelungit rezidențiatul lor prin ordin de ministru, deci au rămas în spitale“, a încercat să ne lămurească Horațiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății. Explicația lui omite însă câteva completări foarte importante: prima este că cei care au putut rămâne rezidenți muncesc pe salarii de trei ori mai mici decât ar putea încasa ca medici specialiști și au atribuții mult mai limitate, fiind „legați”, practic, de centrele universitare și de profesorii coordonatori. A doua este că pentru o bună parte din cei 713 de medici rezidenți ordinul de ministru a fost inutil: rezidențiatul lor expirase deja în decembrie 2019, deci nu putea fi prelungit. Aceștia au rămas șomeri…..Medicii afectați spun că alternativa era simplă: organizarea examenului imediat după ieșirea din starea de urgență. „Cum să nu poți organiza un examen în șapte luni? Când în șapte luni se schimbă planeta, se schimbă totul! Suntem singura țară care nu a organizat acest examen. Toate țările din jurul nostru l-au organizat, inclusiv Bulgaria. Este inadmisibil să-ți bați joc de o resursă umană atât de importantă!”, ne-a declarat unul dintre medici….. „Suntem în plină pandemie și noi nu putem să muncim. Nu avem aviz de liberă practică, așa că stăm toți acasă. ATI-iști, epidemiologi, toți stau acasă deși la televizor auzim că e criză de medici. Spitalele nu ne acceptă pentru că noi nu putem deconta servicii. Neavând gradul de specialist, eu nu pot să fac contract cu casa de asigurări, nu pot să internez bolnavi pe numele meu, ca spitalul să-mi deconteze salariul. Altfel spus, statul mă consideră un parazit”. În ultimele luni, a încercat să lucreze cu jumătate de normă la un spital din Capitală. Însă are statutul unui începător: „După șase ani de școală și alți șase de rezidențiat, eu nu pot să mă duc să fac măcar triajul la un spital, pentru că o fac doar ca medic cu competențe limitate de medicină generală, chiar dacă eu am făcut șase ani de rezidențiat”. Integral: https://recorder.ro

Vaccin anti-coronavirusRomânia a solicitat UE 10 milioane de doze de vaccin anti-Covid-19  Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat sâmbătă că a cerut oficialilor Uniunii Europene 10 milioane de vaccinuri anti-Covid-19, în momentul în care vaccinul va intra pe piaţă. „Am făcut o solicitare de 10 milioane. Am vrut să asigurăm măcar pentru 50% din populaţie. Să vedem cât vom primi din această cantitate cerută”, a declarat Tătaru, în cadrul unei conferinţe de presă la Iași. El a precizat că în primul rând vor fi vaccinaţi cei care fac parte din categoriile cele mai expuse, scrie Agerpres.  „Acei lucrători care sunt personal medical, cei cu vârste extreme (copii şi bătrâni – n.r.), cei care au comorbidităţi trebuie să beneficieze de acest vaccin”, a spus Nelu Tătaru.  Aflat într-o vizită la Iaşi, ministrul Sănătăţii a spus că România poate avea acces la acest vaccin printr-un mecanism de cooperare pus la punct de Comisia Europeană, scrie Mediafax….. La ora actuală, în lume, sunt peste 100 de variante de vaccin în lucru, dintre care peste 20 au intrat în faze avansate de testare. Integral: https://www.hotnews.ro

elevi-scoala-pregatiri-examene-coronavirus-romania-2020-inquam-ganea (5)Video Școala între „da” și „ba”, o mare bătaie de cap. De la vacile și toaletele din curte, la tabletele care îi sperie pe părinți  Școli închise din cauză că au rămas fără elevi și puse în conservare de primării. Școli funcționale, dar cu toaletele în curte. Și unități de învățământ în curțile cărora pasc liniștite vacile. Acesta este peisajul în multe sate din Giurgiu, ca și în multe alte colțuri de țară, cu o lună înainte de începerea noului an de învățământ. Un an care se anunță a fi, cel puțin teoretic, altfel. Cu laptopuri în clasă și toaletă în curte În fața școlii din comuna Remuș, județul Giurgiu, flutură drapelul Uniunii Europene. Dincolo de poartă, însă, nici urmă de confort. Dascălii așteaptă laptopurile și tabletele promise de stat. Iar elevii sunt așteptați să folosească, și din toamnă încolo, aceleași toalete… din curte….. La Valea Bujorului, e o școală construită în 1951. Acoperișul pare montat recent. Pereții exteriori sunt izolați termic, dar, pe alocuri, distruși voit. În curte… ruina fostei toalete, o fântână părăsită, un tobogan ruginit și-un balansoar periculos de-a dreptul. Locul este-n custodia primăriei Izvoarele. Tot de ea aparține și școala Chiriacu, numărul 2. Are toalete mizerabile în curte, dar ferestrele sunt de termopan! Primăria Izvoarele, cea care a investit bani în ele, zice că toți copiii din comună au fost comasați în alte două școli, iar în Valea Bujorului și la școala numărul 2 din Chiriacu nu mai sunt elevi….. Școlile au primit acum undă verde să se organizeze local pentru începerea noului an școlar în condiții de pandemie. Practic, greul a fost pasat pe umerii directorilor. Ei trebuie să găsească soluții concrete și corecte pentru toți elevii. Marea provocare a începutului noului an şcolar va fi, așadar, pentru autorităţi, să asigure distanţa fizică între elevi.  Cel mai greu le este celor care au mai mult de 25 de elevi într-o clasă și trebuie să îi împartă pentru a respecta normele de distanțare fizică. Iar dacă nu reușesc, sunt nevoiți să apeleze și la învățământul online. Părinții, însă, sunt reticenți față de ideea de școală pe internet. Au văzut ce înseamnă în ultima parte a anului școlar trecut și majoritatea sunt nemulțumiți.  Chiar dacă riscurile presupuse de colectivităţi sunt ridicate, mulți părinţi spun că NU se tem să-și trimită copiii la ore…. Deşi Legea învăţământului prevede cel mult 25 de elevi într-o clasă, în Bucureşti sunt şcoli în care clasele au, de regulă, de 36-37 de copii. … În Capitală sunt 418 şcoli de stat, în 11 dintre acestea se învaţă în trei schimburi, iar 17 sunt supraaglomerate.  Legea Educaţiei Naţionale prevede că într-o clasă pot învăţa cel mult 20 de elevi de ciclu primar, 25 de copii de ciclu gimnazial şi 30 de elevi de liceu. Una dintre marile provocări ale perioadei imediat următoare va fi nu numai ca directorii şcolilor să găsească  spațiu suplimentar pentru copii, ci şi mai mulţi profesori. Integral: https://www.digi24.ro

Povestea Nobelului pentru Chimie 2019, explicată de fostul ...Daniel P. Funeriu: Ştiați că… prin articolul 263 alineatul 10 introdus în Legea educației de trupa de plagiatori Ponta-LMP, statul plăteşte 125 de norme degrevate (vreo 8 milioane de lei anual) liderilor de sindicat? Adică liderii de sindicat nu predau dar iau salariul plin. Plus salariul de la sindicat. Oare profesorii adevărați din lista mea nu se simt puțin fraieriți? Oare 160.000.000 de RON în 20 de ani de degrevări ajungeau pentru a nu mai avea toalete în curte? Înțeleg că pentru anul şcolar următor încă nu s-au acordat degrevările, care trebuie acordate prin ordin al ministrului. Fiind perioadă de criză solicit vice-premierului Raluca Turcan, premierului Ludovic Orban şi ministrului de finanțe să ia decizia politicã prin care Ministerul Educației să NU acorde degrevări în această perioadă. Eu nu am acordat degrevări în perioada crizei şi nu s-a întâmplat nimic rău, deci există precedent. Să vă mai spun o chestie: hoții ordinari fură prin încălcarea legii. Mafioții se îmbogățesc legal, prin modificarea legilor în interes propriu. Next levăl cum ar veni. Acum poate înțelegeți de ce au intrat în politică şi au ajuns şi miniştri şi senatori cei mai veroşi dintre sindicaliştii din educație. Toți profesorii cărora li s-au luat bani din salariu (pe fluturașul de salariu există un rând 1% sindicat) fără să fi semnat adeziune la sindicat și/sau fără să fi semnat cerere de reținere directă a acestor bani din salariu pot cere toți banii înapoi. La 40 de lei pe lună pe 5 ani puteți lua înapoi 2400 de lei. E ilegal să vi se rețină bani de pe fluturașul de salariu dacă nu ați solicitat acest lucru. Sursa: https://www.facebook.com

FOTO / El este IUBITUL SECRET al Alinei Gorghiu - Stiri MondeneDespre impostură și Alina Gorghiu. Ce se ascunde în spatele unui CV în care a pretins că a făcut simultan un doctorat, deputăție, consiliere la stat și muncă la privat!   Ruta Alinei Gorghiu prin universitățile private, diplomele și cursurile absolvite sau predate seamănă uimitor cu traiectoria fals-universitară a Elenei Udrea. La o trecere superficială prin CV-ul doamnei Gorghiu, lucrurile par chiar minunate. Impostura este elegant ascunsă în formulări ambigue sau omisiuni. Doamna Gorghiu scrie asta în CV: absolventă a Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi Administrative din cadrul UCDC; licenţă în ştiinţe juridice, specializarea Ştiinţe juridice şi Administrative la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti. A terminat Dreptul la una dintre cele mai slabe școli Abrevierea UCDC ascunde, în fapt, impostura, căci te face să crezi că doamna Gorghiu a terminat cea mai bună facultate de drept din țară, unde competiția era foarte serioasă.  Facultatea pe care a absolvit-o este însă Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir, o facultate pe bani, care a fost de multe ori ținta unor scandaluri în presă. Unii dintre cei mai toxici politicieni români au predat la această facultate – de la Elena Udrea la Rodica Stănoiu, de la Mihalache la Titus Corlățean. Zeci de politicieni au fost plătiți de faimoasa universitate. La nici 30 de ani, doctorand, deputat, consilier la stat, practician în insolvență Dacă e să ne luăm strict după CV-ul de pe site, doamna Gorghiu face și un doctorat în Drept. Perioada asta cu doctoratul este fascinantă. Alina Gorghiu, la nici 30 de ani, face un doctorat și, în același timp, este: deputată din partea PNL; consilieră a directorilor de la AVAS (una dintre cele mai corupte instituții de stat); practician în insolvență, asociată a unei firme de avocatură cu super contracte cu statul și (coincidență) AVAS-ul; mediator autorizat, arbitru în cadrul Curții Internaționale de Arbitraj Comercial Internațional; secretară a Comisiei Juridice de disciplină și imunități; plus alte funcții prin partid, alte sinecuri și prezență aproape non-stop la televiziuni de tip Antena 3. …. Ce arată celălalt CV de la Camera Deputaților Dacă e să ne luăm după CV-ul mai vechi, de la Camera Deputaților, mai face și un curs la Harvard, iar în timpul liber publică 4 cărți – probabil ca să-i facă în ciudă domnului Becali. La 30 de ani, fără doctorat, doamna Gorghiu este lector universitar și predă, culmea coincidenței, la Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir. O va face pentru patru ani. …. Mai clar, în timpul doctoratului, doamna Alina Gorghiu avea cel puțin două slujbe pline, dintre care una de deputat, obține două calificări care cer studii foarte serioase, are ditamai funcții în partid, este arbitru la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional, este lector universitar la două facultăți și este patroană de firmă de avocatură împreună cu Bogdan Olteanu (o altă mare impostură liberală). Numele domnului Olteanu este “uitat” în CV-ul de la Senat. Al doilea master, la Universitatea pe bani Hyperion Lucrurile devin însă delirante, dacă este să căutăm după CV-uri și mai vechi. Între 2004 și 2008 mai face o facultate, la Pitești, nu știm care – Științe Economice, probabil, fiindcă iubește traficul dintre Pitești și București, unul infernal. …. Nu este îndeajuns, mai face și un master de Comunicare la București, timp în care este și doctorandă la Iași, și, în tot acest timp, este și consilieră PNL la sectorul 5. Masterul se suprapune cu alt master în Drept la una dintre cele mai controversate “fabrici de diplome”, Universitatea pe bani Hyperion. La toate cele de mai sus se adaugă, în aceeași perioadă, 2006, și studiile postuniversitare de la colegiul lui Oprea, studii și ele “uitate” în CV-ul de la Senat, în timp ce este, desigur, un avocat liberal de mare succes. Mai e și un curs postuniversitar cu specializare în Drept care nu mai apare nicăieri. Integral: https://www.libertatea.ro

Pana de curent de vineri a creat haos în lanț în București: fără ...Pana de curent şi ”wage-led growth”. Cum crapă sistemul energetic când România alimentează cu bani inexistenți măriri de salarii  …. Se vor da tot felul de explicaţii circumstanţiale pentru pana de curent de vineri, care a lăsat în întuneric Guvernul, metroul, a oprit ATM-urile şi plata cu cardul prin magazine. Se va zice că a fost ceasul rău, ori vreun Dorel s-a sprijinit de heblu, iar în fond a durat puţin; se întâmplă şi prin alte părţi, asta e, n-o să se mai repete, să trecem mai departe, tovarăşi. În realitate, o să se tot repete, dragi telespectatori, deoarece întreruperi au mai fost săptămânile trecute în Bucureşti, iar sistemul de plăţi electronice a rămas de data asta deconectat ore bune. Ce ştiu cei din sistem, dar nu spun public, e că Transelectrica are investiţiile praf şi pulbere, ca mai toate companiile de stat, după ce ani de zile s-a confiscat la buget capitalul disponibil pentru a fi pompat în salarii, pensii şi alte cheltuieli soft, electorale. Consecințele unei politici populiste Planurile de investiţii sunt o poveste, pantru că demult nu mai sunt fonduri pentru ele. Sub Ponta, Dragnea şi juveţii lor Vâlcov şi Teodorovici s-a împlinit un deceniu de “creştere bazată pe salarii” (wage-led growth), adică strategia populistă de a da pompa în cheltuieli curente bani fictivi, ori bani reali storşi de peste tot unde trebuiau făcute investiţii publice, inclusiv companiile de stat. A fost totul pentru front, totul pentru victorie pe termen scurt! Acum vedem consecinţele. 12 ani de guvernare locală PSD Nu-i afectată doar Transelectrica: luna asta se finalizează conducta de gaz Iaşi-Chişinău, aşteptată de ani de zile pentru a reduce dependenţa energetică a Moldovei de ruşi. Construcţia se va termina târâş-grăpiş, dar ţeava va sta în mare parte goală deoarece bucata pe partea română şi staţiile de pompare nu s-au făcut, şi nici nu se vor face curând de către Transgaz, altă entitate care a suferit confiscări masive de venituri. Schema de la nivel naţional aţi văzut-o deja şi în Bucureşti la scară mică, după 12 ani de guvernare locală PSD: zero proiecte mari începute, RADET în faliment, RATB în faliment nedeclarat, bani aruncaţi pe fleacuri, vouchere şi evenimente de vizibilitate, iar municipalitatea îndatorată peste urechi, în pragul încetării de plăţi, după cum veţi afla de la cei care vor prelua primăria, dacă se schimbă garda şi se face un audit corect. Sistemul energetic e o chestie delicată şi friabilă O singură excepţie s-a făcut perioada asta de guvernele “creşterii bazate pe salarii”: nu s-au tăiat bani de la PNDL, uriaşa puşculiţă bugetară cu peste 5000 de proiecte locale mărunte, ne-monitorizate, cu care se cumpără primari la fiecare campanie electorală. Nu se taie nici anul ăsta, în plină criză a pandemiei, aşa de bine uns e mecanismul trans-partinic.  Integral: https://www.libertatea.ro

INVESTIGAȚIE RECORDER. Din nou pe urmele hoților de lemn În ultimul an, problema tăierilor ilegale de lemn a creat un val de revoltă în spațiul public, iar noul guvern liberal și-a asumat eradicarea acestui flagel. Ce se întâmplă însă dincolo de acest zgomot de fond? În pădurile României se exploatează în continuare ilegal, prin metode din ce în ce mai rafinate, cu complicitatea silvicultorilor și cu protecția politicienilor de la cel mai înalt nivel. După investigația de anul trecut, din zona Bucovinei, am plecat din nou pe urmele hoților de lemn, de această dată în aria protejată din Munții Gurghiu (județul Mureș). Aici se află unul dintre cele mai mari ocoale silvice din zonă, care administrează peste 15.000 de hectare de pădure de stat. Timp de mai multe luni, am monitorizat transporturile care ieșeau din pădure, am vorbit cu silvicultorii din sistem, i-am confruntat pe unii dintre patronii care taie în zonă și am obținut documente care atestă complicitatea instituțiilor statului la o catastrofă ecologică ce se desfășoară sub ochii noștri. Am descoperit că o parte a silvicultorilor puși să apere codrul sunt în cârdășie cu hoții, așa că jaful se face în liniște, iar lemnul furat e legalizat odată ce iese din pădure. Cei care refuză să intre în cârdășie cu mafia lemnului, că sunt simpli angajați sau șefi de direcție silvică, sunt luați la bătaie sau presați, prin influențe politice, să demisioneze. Așa arată dezastrul din Munții Gurghiu: Integral: https://recorder.ro

Disperată după voturi, Gabi Firea a cântat și ea o melodie la priveghiul lui Emi Pian La o parte, că vine Regina Bucureștiului! Conștientă că și interlopii votează, Gabi Firea nu a ezitat și s-a dus și ea la priveghiul interlopului Emi Pian, unde s-a băgat în față printre alți maneliști și a cântat și ea ceva, de la ea din Moldova. Auto-intitulata Primărița României, Gabi i-a lăsat în lacrimi pe uriașii clanurilor, care au încins o horă, emoționați de valoarea interpretei. Au fost unele incidente mai bizare, când bulibașa clanului Spoitorilor i-a băgat Gabrielei 500 de euro direct în chiloți. Bătrânul impertinent a fost aspru admonestat de ceilalți interlopi: ”Bă, boule, o jignești pe Duamna? Asta nu ia decât de la 500.000 în sus, ejnebun la cap?”, spun martorii. Ca să fie auzită de mulțimea impresionantă de balauri, Gabi Firea a împrumutat sistemul audio de la concertele pe care le dă periodic primăria, sistem cu care i-a lăsat mască chiar și pe cei mai cunoscuți cântăreți de manele: Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 8 august. Tembelizorul si romanul multilateral dezvoltat: virusolog, economist, jurist…dar mai ales politician.

500+ Romania Pictures [Scenic Travel Photos] | Download Free ...Buna dimineata intr-o zi de sambata, 8 august! Potrivit ANM, în intervalul 7 august, ora 10.00 – 8 august, ora 20.00, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 36 şi 38 de grade Celsius, în timp ce minimele vor oscila între 20 şi 22 de grade Celsius. Cerul va fi variabil, mai mult senin în timp ce vântul va avea intensificări temporare, cu viteze la rafală în general de 50 – 55 km/h. ANM a emis o avertizare Cod galben de caniculă şi intensificări ale vântului, valabilă în 19 judeţe şi în municipiul Bucureşti. Pe arii extinse în regiunile sudice şi estice vremea va fi caniculară, se vor înregistra temperaturi maxime de 35 – 38 de grade Celsius, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. De asemenea, în jumătatea de sud a ţării local şi temporar vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală în jurul a 55 km/h. În Dobrogea, în sudul Moldovei, în cea mai mare parte a Munteniei şi local în Oltenia nopţile vor fi tropicale, cu temperaturi minime ce nu vor coborî sub 20 de grade Celsius. Zonele aflate sub avertizarea cod galben cuprind: municipiul Bucureşti şi judeţele Tulcea, Constanţa, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Galaţi, Vaslui, Iaşi, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Dolj, Olt, Teleorman şi Giurgiu.

Interviu cu medicul român Măriuca Vasa-Nicotera, din Frankfurt, despre descoperirea că 78% dintre pacienții cu forme grave de COVID dezvoltă leziuni cardiaceInterviu cu medicul român Măriuca Vasa-Nicotera, din Frankfurt, despre descoperirea că 78% dintre pacienții cu forme grave de COVID dezvoltă leziuni cardiace  … Consecințele cronice pot schimba datele pandemiei, pentru că boli lungi de plămâni sau de inimă se traduc în probleme de sănătate publică la o scară dificil de administrat. Într-un interval extrem de scurt, lumea poate întâmpina nevoia de îngrijire a zeci de milioane de oameni bolnavi cronici. În Marea Britanie, o jumătate de milion dintre pacienții care au suferit de Covid-19 au avut ulterior probleme de sănătate pe termen lung. Pe acest fond, rezultatele unui studiu din Germania i-au îngrijorat pe specialiști. Studiul făcut de echipa Spitalului Universitar din Frankfurt am Main expune efectele pe care Covid-19 le produce asupra inimii. RMN-ul a fost făcut la câteva săptămâni după vindecare Medicii au urmărit 100 de pacienți cu forme severe de Covid-19, oameni spitalizați. În 78% din cazuri s-au descoperit prin RMN leziuni cardiace. Intervalul de timp median între diagnosticul COVID-19 și RMN-ul cardiac a fost de 71 de zile. Cei mai mulți dintre pacienți nu au avut probleme cardiace anterior. Dintre aceștia, 53% erau bărbați, iar grupa mediană de vârstă a fost de 49 de ani (49-53 de ani). Nu virusul în sine acționează pe mușchiul inimii, ci sistemul imunitar al pacientului. Medicul Măriuca Vasa-Nicotera a explicat: “Aveau acțiuni cardiace, dar nu aveau simptome” – Studiul făcut de echipa din care ați făcut parte arată că 78% dintre pacienții cu Covid-19 au dezvoltat ulterior probleme cardiace. E un procent foarte îngrijorător. Despre ce fel de probleme cardiace vorbim și cât de severe sunt acestea? – Vedem din ce în ce mai mult ceea ce se cheamă cross-reaction pe alte organe. Eu fiind cardiolog am studiat pe inimă, dar sunt și alte efecte secundare pe creier și chiar pe plămâni de la Covid. Studiul pe care l-am făcut pe inimă este bazat pe IRM cardiac (Imagistica prin rezonanță magnetică, n.r.). Integral: https://www.libertatea.ro

Al doilea val al pandemiei se extinde în Europa. Farmaciile din Franţa fac tot mai multe teste serologice rapideAl doilea val al pandemiei se extinde în Europa. Farmaciile din Franţa fac tot mai multe teste serologice rapide…..„În mod excepţional (…) farmaciştii (…) pot efectua teste de orientare rapidă a diagnosticului pentru detectarea anticorpilor împotriva SARS-CoV-2”, indică textul decretului publicat în Jurnalul Oficial., care este „aplicabil până la 30 octombrie”. Testele serologice TROD constau în prelevarea unei picături de sânge prin înţeparea pielii, de obicei la vârful degetului, apoi punerea ei în contact cu un reactiv. Rezultatul apare în câteva minute. Până acum, acestea nu puteau fi efectuate decât de un laborator de analize medicale. Un test TROD pozitiv înseamnă că aţi fost expus la virus şi aţi dezvoltat (sau în curs de dezvoltare) un răspuns imun. Un rezultat pozitiv trebuie confirmat într-un laborator biologic printr-un test de sânge şi un examen de laborator pentru a verifica realitatea răspunsului imun şi, eventual, printr-un test virologic (RT-PCR) pentru a verifica dacă virusul este încă prezent în organism şi, prin urmare, dacă există sau nu riscul de a infecta alte persoane. Ministerul Sănătăţii a publicat o listă a celor 51 de teste autorizate. Unele detectează doar anticorpi IgG (pentru imunoglobuline G), care se formează la cel puţin 14 zile după ce au fost în contact cu virusul, în timp ce alţii indică şi prezenţa IgM (imunoglobuline M), care poate fi detectaţi la aproximativ o săptămână după infectare. Pentru aproximativ 20 de euro, această tehnică de eşantionare poate detecta dacă o persoană a fost infectată cu Covid-19 în urmă cu trei săptămâni sau mai mult. Uşor accesibil, cu toate acestea, pune întrebări cu privire la eficacitatea sa în combaterea răspândirii virusului. Trod detectează anticorpi doar dacă ai avut boala acum trei sau mai multe săptămâni. Dacă cineva v-a transmis virusul săptămâna trecută la plajă, nu puteţi afla cu acest test. În schimb, un rezultat pozitiv nu indică faptul că sunteţi imun la virus. Studiul ştiinţific nu susţine concluzia unei posibile imunităţi şi studiile par să arate că boala poate fi contractată de mai multe ori de aceeaşi persoană. Franţa a înregistrat cel mai mare număr de noi infectări COVID-19 din ultimele două luni – 1.695 de cazuri, transmite BBC. Cu mai mult de 30.000 de decese, Franţa are al treilea cel mai mare bilanţ al victimelor din Europa, după Marea Britanie şi Italia. Integral: https://adevarul.ro

Detalii incredibile în cazul ambulanţierului din Vaslui care şi-a adus acasă fiica de pe litoral, confirmată cu COVID. Cum a fentat acesta sistemulDetalii incredibile în cazul ambulanţierului din Vaslui care şi-a adus acasă fiica de pe litoral, confirmată cu COVID. Cum a fentat acesta sistemul …. Potrivit Legii 136/2020, fiind contact direct al unui pacient COVID-19, tatăl adolescentei ar fi trebuit carantinat la domiciliu, alături de ceilalţi contacţi direcţi din familie, pe durata de incubaţie specifică bolii, scrie Adevărul. Potrivit sursei citate, acest lucru nu s-a întâmplat, tatăl uzând din plin de calitatea de ambulanţier. Acesta, deşi nu era de serviciu, în seara de 3 august, a luat, cu acordul conducerii unităţii, o ambulanţă din staţia SAJ Vaslui şi s-a deplasat la Costineşti. Deplasarea a efectuat-o folosind foaia de parcurs a altui coleg care fusese de serviciu în ziua respectivă. Traseul Vaslui-Costineşti şi retur a fost făcut fără un cadru medical însoţitor, aşa cum este procedura în mod curent, ci doar de tatăl-ambulanţier. 11 tineri au fost diagnosticaţi cu COVID-19 în urma unui majorat organizat la Vaslui, la care au fost invitaţi peste 40 de tineri, numărul exact urmând să fie stabilit după efectuarea anchetei epidemiologice. Pe lângă fata de ambulanţier, care este considerată pacientul zero în grup, ancheta epidemiologică realizată de DSP Vaslui a arătat că 10 din cei 17 tineri aduşi cu microbuzul special de la Costineşti au ieşit pozitivi la testul făcut la Spitalul Municipal Elena Beldiman din Bârlad. Integral: https://www.libertatea.ro

700.000 de euro, fără licitație, pentru un “muzeu al copiilor”. Aproape un sfert din sumă a ajuns de la Firea către o firmă înființată de Sebastian Ghiță!700.000 de euro, fără licitație, pentru un “muzeu al copiilor”. Aproape un sfert din sumă a ajuns de la Firea către o firmă înființată de Sebastian Ghiță! ….. La jumătatea lunii iulie, în vreme ce Gabriela Firea, primarul Capitalei, se contrazicea cu ministrul sănătății pe tema numărului de paturi ATI destinate celor infectați cu COVID-19, Centrul Proedus din subordinea sa publica un anunț publicitar pentru un proiect în valoare de aproximativ 714.000 de euro – bani care urmau să meargă către firme fără organizarea unei licitații. Acoperiți de Legea achizițiilor publice 98/2016, care prevede că instituțiile pot ocoli licitațiile publice în cazul în care achiziționează diverse tipuri de servicii sociale, în limita pragului de 3.500.000 de lei, cei de la Proedus au publicat un anunț publicitar al cărui cost este exact la barem. …. Anunțul a fost publicat și în SICAP, în secțiunea destinată anunțurilor publicitare. Conform descrierii, este vorba despre servicii care vizează organizarea proiectului “Muzeul Copiilor”, împărțit în cinci loturi …. Cel de-al doilea lot, printre cele mai complexe, a fost atribuit unei firme din Prahova, firma 360 Revolution SRL, înființată în 2007 de fostul deputat PSD Sebastian Ghiță. Mai târziu, Ghiță l-a cooptat și pe actualul asociat al societății, Buduluș Ioan Daniel, pentru ca, la finalul lui 2011, să îi cesioneze părțile sociale acestuia din urmă. Valoarea contractului dintre firma 360 Revolution SRL și Proedus este de 834.600 de lei. În 2019, site-ul Recorder.ro a publicat o știre în care firma înființată de Ghiță reapărea drept câștigătoare a unui contract cu Regia Autonomă Administrația Patrimoniului și Protocolului de Stat (RA-APPS) pentru proiectarea unui lup dacic pe sediul Guvernului.  Integral: https://www.libertatea.ro

Laura Ștefan expert anticorupție, Expert ForumLaura Ștefan: Statul a pierdut controlul asupra crimei organizate. Sunt zone în care puterea e în mâna clanurilor mafiote …. Sunt zone în România în care ”puterea statală a fost mutată în mâna clanurilor de interlopi”, dar acest lucru nu ar fi fost posibil fără o ”complicitate” a instituțiilor statului, în principal poliția, spune Laura Ștefan în interviul pentru Europa liberă.  ”Nu e vorba numai de o instituție, ci de un lanț întreg”, iar încrengăturile dintre politic, poliție, procurori și afaceriști cu trecut infracțional fac ca soluția pentru combaterea fenomenului crimei organizate să fie complicată. Laura Ștefan susține că problema e și în felul în care societatea priveste lucrurile. ”Dacă noi acceptăm că o fetiță de zece ani poate să provoace un bărbat sau că un minor de zece ani, fată, băiat, ce-o fi, poate să-și dea acordul la un act sexual, și asta spune un judecător, vă dați seama că problemele sunt în fibra națiunii, până la urmă, și nu folosesc cuvinte mari. ”Intervenția trebuie să fie puternică și asumată politic”, dar e puțin probabilă în an electoral…. Laura Ștefan: ”Problemele nu vin din lege în acest moment, ci din capacitatea statului de a aplica legea care există și de a ține sub control un fenomen care în ultimii ani a luat proporții îngrijorătoare. De fapt, mie mi se pare că în România anumite zone au fost pierdute de stat și că puterea statală a fost mutată în mâna clanurilor de interlopi.” Europa liberă: Dar e posibil acest lucru fără contribuia statului, a instituțiilor sale? Laura Ștefan: ”Acest lucru nu se poate întâmpla fără o complicitate a instituțiilor statului, mă refer în primul rând la poliție, dar în mare măsură la justiție, în general. Nu cred că poți ajunge în topul crimei organizate în materia traficului de persoane fără ca statul să aibă o mare problemă și fără o interdependență între clanurile mafiote și structuri ale statului. Ce vedem acum sunt niște simptome ale unei boli mai vechi și mai grave… unii oameni beneficiază, nu-i așa, de protecție. Și asta s-a văzut în marile scandaluri, în cazul Caracal vă amintiți convorbirile care au ieșit în presă dintre diversi oameni de afaceri cu un trecut de infracționalitate și poliție. Problema este una de aplicare a legii, ceea ce o face și mai greu de rezolvat pentru că noi, în România, suntem maeștri în adoptat legi peste noapte, mai complicat este să le aplicăm tuturor, adică să nu mai existe oameni care sunt deasupra legii.”… ”Sigur că poate fi vorba și de o conexiune cu lumea politică. Când se discuta foarte aprins despre modificările la Codul penal și Codul de procedură penală, am spus că ele nu sunt făcute doar în interesul unor oameni politici care au probleme cu justiția ci și pentru a proteja interese mafiote mult mai mari, care țin de zona crimei organizate. Ca exemplu este modificarea care viza imposibilitatea folosirii imaginilor de la camerele de vederi de pe stradă, care aduceau statul în imposibilitatea de a mai combate infracționalitatea violentă. Din fericire, au fost declarate neconstituționale, dar a durat mult ca lumea politică să accepte această soluție și să decidă renunțarea la astfel de amendamente.” Europa liberă: Soluția care este? Cum ar trebui intervenit? Laura Ștefan:” Intervenția trebuie să fie puternică și asumată politic. Nu cred că putem să sperăm că structurile statului care au lăsat lucrurile să ajungă până aici se vor trezi mâine dimineață și vor spune: gata, trebuie să impunem respectarea legii! Este o fantezie să ne închipuim că lucrurile se pot întâmpla de la sine. În primul rând, este vorba de acceptarea problemei și cred că ar trebui să încetăm să ne mai mințim noi pe noi. Nu ne putem închipui să poți să fii în topul traficului de persoane fără ca statul să aibă știință de astfel de activități. Poate ar trebui să începem să căutăm copiii care lipsesc, să tratăm victimele care raportează și pe cele care tac cu mai multă grijă și respect și să nu mai considerăm că victima este vinovată. Nu sunt greșeli care pot fi puse în seama unei singure instituții. Vă amintiți decizia unor instanțe în care agresorul, care e tatăl vitreg al victimei, un copil de 10-12 ani, primește o pedeapsă cu suspendare, deci se întoarce acasă unde locuiește și victima. Dosare judecate pe acuzația de act sexual cu un minor, plecându-se de la premiza că minorul a consimțit, la 6-7- 10 ani. Aceste absurdități ar trebui să ne pună pe gânduri tocmai pentru că vin din partea sistemului judiciar. Nu e vorba numai de o instituție, ci de un lanț întreg. Când le aduni pe toate și le suprapui peste valorile tale ca societate, pentru că trebuie să acceptăm că problema e și la noi, la felul în care privim lucrurile, la felul în care ne raportăm la ele, ajungem la rezultatul pe care îl vedem și care, după părerea mea, e pierderea completă a controlului asupra fenomenului crimei organizate.” Integral: https://romania.europalibera.org

Pasaj nou în Capitală. Firea: Gata în această toamnă – Hashtag NewsPro Infrastructură: Firea minte când spune că Pasajul Doamna Ghica va fi gata în toamnă. Care este stadiul lucrărilor VIDEO ….. „Vă prezentăm în premieră imagini aeriene cu şantierul pasajului Doamna Ghica din Bucureşti, aflat la intersecţia Şoselei Colentina cu Strada Doamna Ghica (inelul rutier secundar al capitalei) din sectorul 2. Deşi primarul Firea afirmă în mod mincinos că acest proiect va fi finalizat în această toamnă, se poate observa cu ochiul liber că lucrările sunt într-un un stadiu incipient, executându-se operaţiuni la fundaţiile podului, relocări de utilităţi sau la bretelele prin care va fi deviat traficul. În plus, licitaţia pentru realizarea tablierului metalic a fost anulată recent. Solicităm autorităţilor locale mai multă responsabilitate în declaraţii, canalizându-şi astfel energia spre adevăratele blocaje ale proiectelor de infrastructură din Bucureşti”, susţine Asociaţia Pro Infrastructură. Pe 15 mai 2019, PMB a anunţat că Primarul General, Gabriela Firea, a semnat contractul pentru proiectarea şi execuţia Pasajului Doamna Ghica – Colentina cu Trustul de Clădiri Metropolitane Bucureşti. Lucrările presupun reconfigurarea circulaţiei pe Şoseaua Doamna Ghica şi construirea unui pasaj suprateran peste Şoseaua Colentina. “Acest proiect de infrastructură este extrem de necesar pentru Bucureşti şi va contribui decisiv la fluidizarea traficului într-o zonă foarte aglomerata a Capitalei. La propunerea mea, la începutul anului, au fost aprobaţi în Consiliul General indicatorii tehnico-economici, iar acum am semnat contractul pentru proiectare şi execuţie. Contractul presupune proiectarea, care va dura 3 luni de zile şi execuţia lucrărilor, estimată la 12 luni”, spunea atunci edilul-şef. Costul estimat al lucrărilor, aprobat prin HCGMB nr. 4/2019, se ridică la aproximativ 28 de milioane de euro. Integral: https://adevarul.ro

Aerul - otrava de zi cu zi a bucurestenilorAerul – otrava de zi cu zi a bucurestenilor ….Unul dintre primele evenimente publice ale actualului Primar General a fost lansarea acoperisurilor de statii de autobuz inverzite. Esecul rasunator al acestui proiect avea sa fie emblematic pentru toate politicile publice de mediu din oras. Centura verde, Taxa Oxigen, suta de kilometri de benzi dedicate utilizarii bicicletei, sistem de monitorizare a zgomotului urban, sistem informational pentru managementul calitatii aerului, energie solara pentru spitale, statii de alimentare pentru autovehicule electrice sunt proiecte dezbatute in Consiliul General, votate, si cam atat. Azi nu prea avem nimic in plus fata de ce aveam acum patru ani raportat la nevoia de a remedia grava problema a calitatii aerului. Trei sunt zonele importante in care trebuie sa ne uitam atunci cand vine vorba de calitatea aerului: trafic, spatiile verzi si gestionarea deseurilor. Peste tot, in toate acestea, administratia din mandatul actual a esuat lamentabil, lasandu-ne cel putin intr-o stare la fel de proasta ca atunci cand s-au apucat de treaba. Cadastrul Verde, un document obligatoriu la nivelul autoritatilor publice locale, a fost realizat pentru Bucuresti in 2011. Acesta este un fel de inventar al tuturor arborilor, spatiilor verzi si luciului de apa, cu detalii tehnice care, teoretic, ar trebui sa ajute autoritatea publica sa gestioneze spatiul verde. Anul acesta, Garda de mediu anunta ca a amendat Primaria Bucuresti pentru lipsa acestui document. In replica, Aurelian Badulescu a anuntat ca acest cadastru verde exista, “dar nu este actualizat”. Un cadastru verde neactualizat este ca si cand el nu ar exista, de fapt. Lipsa acestui document inseamna ca, in acest moment, nimeni nu stie care este situatia reala a spatiilor verzi la nivelul orasului. Deci va trebui si aici sa ne bazam pe declaratiile primarului. Preocuparea pentru spatii verzi incepe intotdeauna de la cunoasterea situatiei. De acolo putem porni spre identificarea unor masuri de imbunatatire si multiplicare a acestor spatii. Dar noi nu stim nici macar atat. Preocuparea teoretica pentru sporirea spatiilor verzi a existat. Spre exemplu, in 2017, a fost votat un proiect prin care urma sa fie realizat un proiect tehnic si, deci, o centura verde a Capitalei. Nu avem o centura a verde a capitalei, primarul general aruncand aceasta vina in responsabilitatea guvernului PNL, in februarie 2020. Cei trei ani de guvernare PSD care s-au suprapus mandatului actual nu au fost nici ei cu noroc pentru Centura Verde…..Cand vine vorba de date si masuratori, la capitolul aer stam la fel de prost. Reteaua de masurare a calitatii aerului care este accesibila cetatenilor este pusa pe picioare de organizatii non-guvernamentale. Desi primarul general a promis, in campania electorala de acum patru ani, ca Bucurestiul va avea propriul sistem de monitorizare a calitatii aerului, prin montarea de statii prin oras, anul acesta Gabriela Firea si-a declarat infrangerea. A invocat imposibilitatea de a dezvolta acest sistem pentru ca, pe scurt, nu e treaba institutiei. Taxa Oxigen, proiect revolutionar pentru care Primarul General s-a imbracat si in tricou tematic, este un alt proiect care a infrant-o politic, desi incepuse implementarea lui. Proiectul prevedea taxe diferentiate pentru autovehiculele poluante care doreau sa tranziteze centrul orasului. Dupa dezbateri publice si angajamente ferme ca taxa de centru va functiona in Bucuresti, primarul s-a razgandit, intelegand cat de nepopulara ar fi aceasta masura. A mascat razgandirea intr-un “referendum” pe facebook, dupa care a anuntat ca, natural, oamenii nu isi doresc aceasta masura. Asta dupa ce fusesera instalate in orase semnele de delimitare ale zonelor care urmau sa fie incluse si chiar dupa ce a incasat de la cativa cetatenii taxa. De mai bine de trei ani, Primarul General se lauda in spatiul public cu achizitia de autobuze. O reusita majora a acestui mandat, spune ea. Achizitia este prezentata ca fiind fundamentala pentru trafic si pentru mediu, fara insa sa explice cum si cu cat a contribuit aceasta noua flota la rezolvarea problemei aerului. Lasand la o parte faptul ca sunt diesel (ceea ce, ca principiu, transmite mesaje altfel decat eco catre publicul general), in lipsa unor masuri conexe (benzi dedicate transportului public, de pilda) care sa incurajeze abandonarea transportului motorizat individual, impactul asupra calitatii mediului este aproape de zero. Cu atat mai mult cu cat chiar primarul general a declarat la televizor ca noile autobuze se plimba goale prin oras, pentru ca oamenii nu le folosesc. Desi acesta este in mod evident esecul unei autoritati publice de a convinge cetatenii sa migreze spre transportul public, parea mai degraba un discurs acuzator la adresa bucurestenilor. Infrastructura pentru transport alternativ a fost si ea incremenita acesti patru ani, doar in ultimele sase luni incepand sa apara noi piste pentru biciclete. Asta desi proiectele in care sunt prevazute aceste piste dateaza din 2018. Doar campania electorala pare ca pune Primaria Generala la treaba….. Primarul Gabriela Firea si majoritatea Consiliului General au imaginat masuri de sprijin pentru inlocuirea masinilor vechi si pentru taximetristi. Intr-un proiect din septembrie 2019, majoritatea Consiliului general a votat distribuirea a 3.000 de eco-vouchere, in valoare de 15.000 lei/eco-voucher pentru masinile din flota de taxiuri a Bucurestiului, in schimbul casarii masinii. Acest proiect de acordare de vouchere este un fel de instrument al puturosului sau intruchiparea populismului – ce e mai simplu si mai de grabnic aducator de voturi decat sa acorzi vouchere? Integral: https://ziare.com

CORNEL CODIŢĂFotoliul cu vedere la Cişmigiu  ….Firea contra Nicuşor Dan. Tocmai cînd credeam că am “intrat în normalitate” şi aici o să ne oprim, au intervenit “complicaţiile cu variaţiuni”. Prima a fost Ponta! Rămas cu un partid de buzunărel, dar cu veleităţi de sforar în “politica mare”, fostul prim ministru caută cu disperare o trambulină sau măcar un colac de salvare care să îl ţină la suprafaţă încă o tură. Primăria Bucureştilor ar fi nu un colac, ci un “yaht de salvare”. După ce a dat un Prim Ministru, Ciorbea, şi un Preşedinte, Băsescu, Primăria Capitalei a devenit în imaginaţia multor sforari ai politicii de la Bucureşti un soi de covor fermecat. Totul este să te sui pe el şi să te ţii bine, după aia te duce negreşit unde ţi-e dorinţa! Cum Ponta era prea puţin, a urmat Băsescu! Imun la ridicol, fostul Preşedinte al României s-a prefăcut supărat foc. Tunete şi fulgere: micro partidul său nu a fost băgat în seamă de PNL şi a rămas nechemat la “negocierile Dreptei”. În consecinţă, Băsescu a luat din cui buzduganul olimpienei sale mînii şi… cît pe ce era să dea cu el în Dumnezeu. Pe cine ignoră ei? Pe El??? O să candideze singur şi o să le fure ăstora din dreapta, PNL et co, exact atîtea voturi cîte are nevoie Firea să se aleagă din nou Primar!!! Ca şi Ponta, dar din cu totul alte motive, desigur, Traian Băsescu nu face altceva decît să caute un “refugiu aurit”, din punct de vedere politic. Dacă nu îl poate găsi la PNL, atunci îl caută la PSD. Candidatura sa, dacă se va materializa, este nu atît o mînioasă declaraţie de război adresată PNL, cît o greţos de dulce şi slugarnică declaraţie de supunere închinată PSD. În sfîrşit, ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră, domnul Călin Popescu Tăriceanu. Din aceeaşi categorie politică cu Ponta şi Băsescu, adică omul peste bord în căutarea colacului salvator, fostul prim ministru şi lider PNL, ajuns astăzi doar aşchie liberal-disidentă, s-a gîndit că “un general” ca el nu face să stea în birou… cînd afară se dau lupte grele pentru viitorul Bucureştilor! Mă rog, dacă închidea fereastra, putea să se facă n-aude-na-vede-na-greul-pămîntului!! A încălecat însă pe Rosinanta, l-a luat lîngă el pe Sancho Panza, omul cu Nobelul la butonieră, şi pe-aci ţi-e drumul. Nimic nu-l poate opri pînă la asaltul decisiv asupra morilor de vînt. Cine ştie, poate oamenii cu oglinzi responsabili de jocurile de lumini, dar… şi ei sunt muritori… poate au o zi proastă… poate prind o zi mai înorată… poate are el norocul să tragă la loz în plic biletul pe care scrie “Dacia 1300”. Ce mai contează de trei lei, onoarea nereperată, cînd poţi cîştiga o maşină! Ca să avem, însă, o perspectivă întregită asupra lucrurilor, mai trebuie adăugat doar un mic amănunt. “Fotoliul cu vedere la Cişmigiu” este mai mult decît locul plăcut, comod şi liniştit de unde poate cineva admira zilnic farmecul istoricului părculeţ de vis-a-vis. Este scaunul de lucru din faţa panoului de comandă al “instalaţiilor” care “distilează” într-un mandat cîteva miliarde de euro!!! Eu cred că tocmai pasiunea pentru “tehnică, tehnologie şi inginerie politică” îi motivează atît de puternic pe candidaţii noştri, mai vechi şi mai noi, la funcţia de Primar al Bucureştilor. În rest, doar bîrfe, şmenuri, şuşanele! Integral: https://www.bursa.ro

10 August, fotografie de familie cu cei 100.000 care au salvat democrația  Noi, oamenii, avem această capacitate de a uita fața răului. Cumva, emoția, furia, teama din 10 august 2018 s-au estompat. Manifestația a început să semene cu o poză veche dintr-un album de familie sau cu una pe care Facebook ți-o afișează dimineața pe pagină. Aha, aici eram acum doi ani. Ia, uite, am mai îmbătrânit! Foarte mulți dintre noi n-au uitat ce s-a întâmplat atunci și încă speră că adevărul va ieși la lumină. Între timp, pe seama protestului din 10 august s-au construit cariere politice, s-au câștigat alegeri, s-au format guverne. Viața a mers înainte, doar adevărul a rămas ascuns în vrafurile de dosare plimbate între două parchete în care procurori ce pot transforma albul în negru precum un scamator invitat la o petrecere de copii au încercat să-l îngroape. N-au știut că 10 August înseamnă mai mult decât o imagine care unora dintre noi le arată că a trecut timpul și au încărunțit. Din ce-am simțit atunci, din felul cum s-au rostogolit lucrurile, din ce-am aflat din discuțiile și interviurile cu zeci de oameni implicați în acele evenimente am realizat că 10 August e mult mai mult.  E un punct de cotitură al sistemului democratic din România. Atunci a avut loc o confruntare de proporții biblice dacă pot să mă exprim așa. În acea manifestare au fost implicați oameni politici, agenți ai serviciilor secrete, jandarmi, polițiști, lideri de sindicat, militari, procurori, judecători, agenți provocatori, interlopi, huligani, fiecare cu rolul lui, misiunea lui, aflat în slujba unei tabere sau alta. Cei care aveau o anumită agendă au ținut prea puțin seama de cei 100.000 de mii de oameni care veniseră acolo nu pentru că-i chemase cineva, că-i plătise sau că acela era jobul lor, veniseră pentru că au simțit că România e în pericol, veniseră ca oameni liberi să apere un sistem democratic aflat sub asediu. Astăzi, Dragnea e un mecanic auto într-un atelier prăfuit al închisorii Rahova. Dragnea n-a fost întotdeauna așa. În urmă cu doi ani, era un lider politic care controla Parlamentul și Guvernul României și care mizase tot pe cartea înlăturării unui președinte ales pentru a deține puterea absolută. Cei 100.000 de oameni care veniseră în Piața Victoriei nu fuseseră infiltrați să provoace violență, nu erau membri de galerie sau interlopi plătiți, erau cei care și-au dat seama că PSD voia cu orice preț să acapareze întreaga putere. Modelele lui Dragnea erau Viktor Orban din Ungaria și Jaroslaw Kaczyński, liderul Partidului Lege și Justiție din Polonia. În realitate, oi negre ale democrației europene. În acești doi ani am uitat cât de aproape am fost de intrarea pe calea autoritarismului, iar modelul propus de PSD, cel al politicianului intangibil, suprem, să devină o regulă. În regimul Dragnea am avut pentru prima dată situația în care un partid își dă jos propriul guvern prin moțiune de cenzură, am avut pentru prima dată un premier care se plânge la Uniunea Europeană că s-a încercat schimbarea ordinii constituționale într-o scrisoare oficială fără a produce nici cea mai mică dovadă și am avut folosirea abuzivă a prerogativelor statului român împotriva propriilor cetățeni pentru a le bloca numirea într-o poziție oficială internațională, e vorba de încercarea disperată a Guvernului PSD de a bloca nominalizarea Laurei Codruța Kovesi în poziția de procuror european. Acestea sunt doar trei exemple care ilustrează iraționalitatea viziunii politice a lui Liviu Dragnea. Astăzi, de multe ori, uităm că manifestația din 10 August a fost punctul culminant al unei serii de proteste începute în noaptea de 31 ianuarie 2017, atunci când Guvernul Grindeanu a adoptat Ordonanța 13 care modifica legislația penală, desființând infracțiunea de abuz în serviciu.  De atunci a început o perioadă de un an și opt luni de proteste în toată țara la adresa regimului PSD. S-a format o opoziție în stradă, pentru că cea din Parlament, deși dinamică și zgomotoasă, nu avea nicio pârghie pentru a stopa tăvălugul PSD. Ordonanța DIICOT prin care a fost clasat Dosarul 10 August pare a fi o continuare a planului lui Dragnea, în fapt, o cale de scăpare gândită înainte pentru a-i salva pe cei implicați. Rareori am citit un document oficial mai denaturat, prin care să se încerce transformarea victimelor în călăi. Acest document, în opinia mea, ar trebui studiat la toate facultățile de Drept pentru a fi arătată ce monstruozitate poate ieși, atunci când nu sunt respectate principiile fundamentale ale realizării cercetării penale – obiectivitatea și legalitatea…..Mă aștept ca, la final, niciun om politic nu va fi condamnat, dar sper ca toți cei care s-au făcut preș în fața lui Dragnea și a lui Carmen Dan și au executat orbește ordinele lor nesăbuite să simtă asprimea legii pentru ca pe viitor alții care s-ar gândi să facă la fel să știe ce-i așteaptă. Integral: https://spotmedia.ro

BNR se asteapta la o inflatie de 2,7% la sfarsitul anului curent si de 2,5% la finalul lui 2021BNR, prognoză mult mai sumbră decât cea a guvernului: anunță o scădere economică similară cu cea din 2009, apogeul crizei economice când economia României a pierdut 5,6% din PIB  Banca Națională a României (BNR) prognozează pentru acest an o scădere a economiei interne apropiată de cea înregistrată la aprogeul crizei economice din deceniul trecut, când scăderea din 2009 a fost de 5,6% din PIB. ”Pe ansamblul anului, variația medie a PIB este prevăzută să înregistreze o valoare negativă semnificativă, apropiată de cele înregistrate la apogeul crizei economice din 2008-2009, iar pierderile de venit de la nivel agregat urmează a fi recuperate în totalitate pe o perioadă de cel puțin un an”, arată BNR în Raportul asupra inflației făcut public azi. Prognoza este apropiată de cea a Comisiei Europene (scădere de 6% din PIB) și mult mai pesimistă decât a guvernului, care lucrează în continuare cu o prognoză de scădere situată între 2 și 3% din PIB. Proiecția BNR se sprijină pe un scenariu în care pandemia de covid-19 e ținută sub control și în România nu vor mai fi luate măsuri care să aibă impact major asupra economiei, cum s-a întâmplat pe durata stării de urgență. Integral: https://www.g4media.ro

Ionuț Simion, este președintele AmCham și country managing partner al companiei de consultanță PwC RomâniaCele trei mari vulnerabilități ale economiei românești în pandemie. Interviu cu Ionuț Simion, președinte AmCham  De ce adevărata criză se va simți spre finalul anului, în ce condiții ar putea crește taxele și impozitele și de ce e important ca România să își securizeze din timp accesul la vaccinul anti-Covid. Ionuț Simion, country managing partner al PwC România, una dintre cele mai importante companii de consultanță și audit, și președintele Camerei de Comerț Americane în România, a creionat, într-un interviu pentru Europa Liberă, care sunt principalele vulnerabilități care pot face ca revenirea economică a României să fie una lentă și de ce există riscul de falimente, în special, pentru companii mici și mijlocii. Principalele declarații:

  • Dacă nu vom avea un Guvern care să aibă stabilitate în Parlament, va fi foarte greu să luăm măsuri ferme de consolidare fiscală
  • Banii europeni vin doar dacă vor exista proiecte, deci este o cursă contra cronometru pentru România să identifice proiectele care sunt eligibile pentru atragerea și cheltuirea banilor de la UE
  • Cu siguranță se va modifica sistemul de impozite și taxe, dar înainte de toate, România trebuie să se asigure că toată lumea plătește impozitele și taxele stabilite prin sistemul actual
  • Așa cum evoluează pandemia la ora actuală, e foarte puțin probabil ca revenirea economică să se facă în „V”, deși Guvernul face eforturi susținute să asigure acest lucru
  • Orice contracție economică peste 5% nu ar trebui să fie un capăt de lume, dar vorbește despre dificultăți pe care țara le poate avea în revenirea economică în anul următor
  • Eu nu cred că România va reuși să revină mai devreme de 12-18 luni la parametrii de dinainte de martie, când a fost instituită starea de urgență

Europa Liberă: Până acum, companiile au reușit să reziste în fața efectelor pandemiei de coronavirus, iar șomajul nu a crescut semnificativ, mai ales datorită măsurilor guvernamentale de sprijin. Când se va resimți adevărata dimensiune a crizei? Ionuț Simion: „Cea mai mare problemă a acestei crize este că nu este doar o criză economică, este o criză economică pliată pe o criză sanitară. Toate puseele acestea ale pandemiei nu fac decât să alimenteze sentimentul de incertitudine și să îngreuneze demersurile și măsurile luate pentru relansarea economică, nu doar a României, ci a fiecărui stat. Așa că, dacă ar fi să mă iau după ce văd în piață, după feedbackurile pe care noi le primim de la clienții cu care lucrăm, cel mai probabil adevărata față a crizei o să o vedem în a doua parte a ultimului trimestru și începutul anului viitor. Până atunci vom ști și în ce măsură criza sanitară are o rezolvare, respectiv apariția vaccinurilor și maniera în care România va avea acces la acest vaccin și, în al doilea rând, vom vedea și măsura în care și celelalte țări cu care România are relații economice foarte strânse reușesc să depășească acest impact economic și să vedem cu adevărat un proces de relansare economică.”…. În primul rând, România a intrat în această criză cu un deficit bugetar deja peste 4%, acest lucru se întâmpla la finalul anului trecut. Toate statele încearcă să depășească această criză, prin a pune tot mai mulți bani în economie și prin acoperirea unor costuri sociale, cum ar fi șomajul tehnic. Dar acest lucru duce la agravarea deficitului bugetar. Este estimat că România va înregistra anul acesta în jur de 9,3%-9,4%. Deja a raportat peste 4% pentru primele șase luni ale anului. O primă vulnerabilitate este că a intrat slăbită în această criză. O a doua vulnerabilitate este aceea că România, din păcate, are o fragilitate politică dată de alegerile locale și alegerile parlamentare, iar această fragilitate politică o împiedică să ia niște măsuri mai ferme în ceea ce privește consolidarea fiscală, programe de investiții bine țintite, măsuri ferme în ceea ce privește o serie de teme: pensiile, alocațiile și așa mai departe. E foarte important ca România să aibă un Guvern stabil și solid care să poată să ia măsuri ferme și care să permită depășirea crizei cu succes. Și nu în ultimul rând, o vulnerabilitate a României este faptul că este strâns legată de măsura în care celelalte state europene, și nu numai, vor reuși să depășească criza, pentru România este foarte important ca activitatea de producție, care stă la baza exporturilor românești, să funcționeze în continuare. Acest lucru nu este posibil dacă nu are loc o relansare economică susținută în celelalte țări, în special în Uniunea Europeană. Acestea ar fi cele trei dimensiuni pe care le-aș avea în minte acum.”…. Europa Liberă: În ce situație riscă lucrurile să scape de sub control?  Ionuț Simion: „Sunt mai multe dimensiuni. Dacă nu vom avea un Guvern care să aibă stabilitate în Psrlament, va fi foarte greu să luăm măsuri ferme de consolidare fiscală. Aici nu mă refer doar la creșterea de impozite și taxe pentru că nu este neapărat prioritatea unui Guvern, ci de a colecta impozite și taxe de la toți contribuabilii. Este o primă dimensiune economică. Criza sanitară este o a doua dimensiune. Marile state ale lumii și-au securizat deja accesul la vaccin, dar acest lucru este mai puțin posibil pentru statele cu o putere mai mică, și aici mă refer la România. Chiar președintele Iohannis spunea că, pe lista de priorități, este accesarea acestor vaccinuri, problema este să fim în primul val de țări și nu în doi sau trei. O a treia dimensiune foarte importantă este legată de maniera în care putem accesa acești bani europeni. Vorbim de 80 de miliarde de euro – dacă scădem contribuția noastră rămân 60 de miliarde de euro, dintre care vreo 40 de miliarde sunt granturi nerambursabile, vreo 16 miliarde sunt bani care ne vin sub formă de împrumuturi dar la o dobândă foarte ieftină. Totuși, acești bani vin doar dacă vor exista proiecte care să permită României să acceseze acești bani și 60-70% din acești bani vor veni până în 2023, deci este o cursă contra cronometru pentru România să identifice proiectele care sunt eligibile pentru atragerea și cheltuirea banilor de la UE. Dacă vom continua să avem puține proiecte, atunci vom accesa mai puțini bani și atunci efectul de angrenare în economie va fi mult mai mic decât cel anticipat.” Integral: https://romania.europalibera.org

S-au bătut pe viață și pe moarte în sala de judecată! Ce pedepse ...Forumul Judecătorilor prezintă o listă cu instanţele la care s-au înregistrat cazuri de coronavirus, după ce Predoiu a susţinut că nu există focare de infecţie  Forumul Judecătorilor a realizat o listă cu instanţele despre care presa a scris că s-au confirmat cazuri de infectare cu noul coronavirus, după ce ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a susţinut că sediile instanţelor nu sunt focare de infecţie. Pe listă sunt şapte dintre curţile de apel, mai multe tribunale, judecătorii, dar şi parchete. Asociaţia Forumul Judecătorilor prezintă, vineri, o listă intitulată ”Cazurile de Covid-19 în instanţele şi parchetele din România prezentate în presă”. Pe lista care cuprinde link-uri către articolele de presă sunt şapte dintre curţile de apel, inclusiv cea de la Bucureşti, dar şi mai multe tribunale, inclusiv Tribunalul Bucureşti, mai multe judecătorii, două fiind din Capitală, şi câteva parchete. ”Aceste informaţii nu sunt verificate, confirmate sau infirmate oficial în toate cazurile, deşi ar trebui să existe o centralizare publică la nivelul CSM, la lucrările căruia ministrul Justitţiei participă în calitate de membru de drept”, au precizat reprezentanţii Asociaţiei. Lista e un răspuns la declarația lui Predoiu Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, susţine că sunt eronate afirmaţiile celor care spun că sediile instanţelor de judecată ar fi focare de coronavirus, el arătând că, încă de la începutul pandemiei, sediile instanţelor au primit echipamente de protecţie, inclusiv combinezoane. Integral: https://spotmedia.ro

Manifest pentru Dezvoltarea personala in ScoalaManifest pentru Dezvoltarea personala in Scoala …..Incapacitati si incompetente pasagere, dar numeroase au facut ca reforma Scolii, insasi ideea de Educatie sa nu mai poata fi vazuta ca fundamentala pentru viitorul copiilor, elevilor si studentilor. Romania devine incet-incet tara unde Scoala fuge de acasa. Abandonul scolar, scaderea numarului absolventilor, al studentilor, prejudiciul imens produs de doctoratele plagiate ale demnitarilor si nu numai, carenta eticii si a integritatii in arhitectura sistemului educational, exodul absolventilor, al specialistilor sunt un rezultat al lipsei de viziune privind tipul de educatie cerut de adaptarea corecta la lumea de azi. Suna dramatic? Dar chiar e: priviti cum functioneaza societatea romaneasca, priviti cum nivelul barbariei produsa de civilizatia tehnologica viciaza comportamente sociale civilizatorii, norme si reguli constructive, cum lipsa modelelor, a reperelor devine norma, devine regula. Dar in raport cu norma si regula europeana suntem, in continuare, la coada. Cred ca Educatia in Romania nu contribuie substantial la dezvoltarea personala a copiilor, a adolescentilor, a tinerilor. De mai multa vreme, intre cei care educa si cei care primesc educatie este creata o prapastie periculoasa. Pericolul este intarzierea mentala, anemierea potentialului cognitiv si proliferarea comportamentelor social ineficiente pentru dezvoltarea sociala. Prapastia este rezultatul unei arhitecturi ineficiente a sistemului educational. Ca si in arhitectura, daca planul nu e bine gandit pentru a raspunde prin rezistenta, functionalitate si estetica, atat prezentului cat si viitorului, atunci constructia educationala e labila. Scoala romaneasca nu pune in centru nevoia reala de dezvoltare personala a elevului, a studentului. Concepe pachete curiculare pe modelul aglutinarii fragmentelor (discipline, cursuri etc.), in loc sa promoveze coeziunea intregului ca vector al dezvoltarii personale. Scoala romaneasca e orientata spre un tip vechi de Educatie. In ciuda “reformelor”, a zecilor de modificari ale Legii, a multimii ordonantelor de urgenta, urgenta nu a fost (cu putine exceptii) – si nici acum nu este! – Educatia, ci Politicul neprofesionist al Educatiei. Toate acestea nu au in vedere Subiectul viu al educatiei – copilul viu, elevul viu, studentul viu – ci proiectiile lor birocratice, ipostazele lor virtuale. Arhitectura curiculara se adreseaza Mintii (mai mult capacitatii de memorare), mai putin Corpului si Sufletului. Cu atat mai putin sintezei acestora. Cand Scoala separa Mintea (capul) de Corp, ceva e iremediabil disfunctional. Odinioara, aceasta sinteza a fundamentat civilizatii si culturi. Dezvoltarea personala ar trebui sa fie coloana vertebrala pentru formarea copiilor, elevilor si studentilor prin incurajarea creativitatii, interdisciplinaritatii si a gandirii libere. Celor pe care ii educam le oferim “materii”, “discipline”, “cursuri si seminarii”, “laboratorare”, dar nu le oferim acel tip de discipline care organizeaza, structureaza, dezvolta si afirma creativ potentialul personal. Le cerem sa invete ce le dam noi: si ce le dam noi e deja trecut. Dar ce ne dau ei? Vorbim de predare, dar nu vorbim de primire. Ce ajunge la ei/ele din ce le dam noi? Cum spune un mare expert in educatie si creativitate, noi nu stim ce va fi peste un an-doi, dar ne iluzionam sa cream Educatia viitorului. Viitorul este in personalitatea elevului, a tinerilor. Daca personalitatea lor se formeaza in afara Educatiei dezvoltarii lor personale, inseamna ca se pierd anual imense resurse umane si materiale. Cine se iluzioneaza sa creada ca Scoala inseamna numai discipline, materii si cursuri, si nu platforma creativa a cunoasterii, integritatii si experientei, se inseala. Personalitatea functioneaza ca un intreg. Daca i se da sansa. Ea nu poate fi decupata arbitrar, functionareste…..Acest Manifest e pentru cei si cele care doresc o Educatie mai buna pentru copii lor. Dar si pentru acestia. Dar si pentru Oamenii Scolii care vor o Educatie reala, autentica. Parintii, familiile ar trebui sa se lupte pentru aceasta mai mult decat pentru …ora de religie si ora de educatie sexuala. Au si acestea importanta lor, dar pentru dezvoltarea personala a copiilor lor esentiala e repunerea personalitatii lor in centrul Educatiei. Harta Educatiei, asa cum e ea “desenata” acum, nu e deloc aceeasi cu “teritoriul” pe care il reprezinta. E a unei tari straine unde copiii sunt luati la Scoala fara garantia ca vor invata limba propriei personalitati. Ar trebui sa luptam pentru Dezvoltarea personala in Scoala romaneasca. O poti face o singura data. Pentru copilul tau. Pentru lumea sa. Integral: https://ziare.com

Văzând îmbulzeala de la priveghiul interlopului, BOR a cerut moaștele lui Emi Pian  Invidie maximă la BOR! Văzând câtă lume vine să vadă racla cu moaștele lui Emi Pian, Biserica Ortodoxă Română le-a solicitat membrilor clanului Duduienilor să o predea imediat Bisericii, ca să poată fi băgată în ciclul de pelerinaje. Patriarhul spune că se pierd sume semnificative de bani și că o asemenea comoară națională nu trebuie lăsată pe mâna clanurilor. La BOR se discută deja minunile făcute de interlopul Emi Pian. Printre ele se numără și o seara în care Emi a dat de 4 ori cu zarul 6-6 la rând, lăsându-l sărac pe șeful unui clan rival. Cu altă ocazie, Emi Pian a reușit să scape de pușcărie, cu toate că a comis multe infracțiuni, deși se spune că asta n-ar fi o mare minune în România. Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 7 august. “Traseismul politic – legiferat de PSD şi preluat de PNL.”

dog sea liveloveanimals livelovedogs blue lebanon animals summer ...Buna dimineata intr-o zi de vineri, 7 august! In perioada 6 – 8 august, în regiunile sudice şi estice vremea va fi caniculară şi se vor înregistra temperaturi maxime de 34 – 37 de grade Celsius, iar vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze la rafală, în general, de 40 – 50 km/h. Meteorologii avertizează că îndeosebi vineri şi sâmbătă indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei şi local în Moldova şi Oltenia. De asemenea, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pe arii restrânse pragul critic de 80 de unităţi şi în Câmpia de Vest, mai ales pe parcursul zilei de sâmbătă. Bucuresti: 36 gr.C/23 gr.C.

Coronavirus România, 6 august. Bilanțul orei 13:00 - 1.345 de cazuri noi și 45 de deceseCât de periculos este să porţi masca doar peste gură. Covid-19 acţionează altfel decât se credea  Purtatul măștii cu nasul descoperit anulează practic rolul acesteia de a proteja împotriva infectării cu Covid-19, întrucât nasul este cel mai important în răspândirea virusului.  Un studiu publicat în revista Cell indică locurile din tractul respiratoriu în care noul coronavirus pătrunde, se multiplică și se răspândește cel mai ușor, scrie NBC Philadelphia. Ați văzut deja mulți oameni care poartă în public masca trasă în jos, acoperind doar gura și cu nasul descoperit. Noi cercetări sugerează că acest mod de a purta masca îi anulează practic menirea de a proteja. Cei mai mulți oameni respiră pe nas, din motive întemeiate, mirosim prin intermediul nasului, nasurile noastre încălzesc și umidifică aerul respirat și ajută la filtrarea micro-organismelor din aer. Respiratul pe nas e mai sănătos, îmbunătățește în mod natural funcțiile pulmonare și circulatorii și oferă organismului șansa de a recupera o parte din căldura și umiditatea pe care altfel le-ai pierde…..Din păcate, nasul este și cel mai eficient la răspândirea Covid-19. Un studiu arată că celulele din nas sunt mult mai predispuse decât gâtul sau plămânii de a se infecta cu noul coronavirus…..Iar acest lucru mai înseamnă că, pentru a opri ca norul infecțios să infecteze alte persoane, este pur și simplu important să îți acoperi nasul cu masca. Integral: https://stirileprotv.ro

INTERVIU. Nelu Tătaru, ministrul sănătății: „Un val, dacă nu te ia ...Tătaru încearcă să justifice problemele de la DSP: De ce nu se răspunde la telefon și nu s-au plătit 50 de milioane de lei către centrele de testare …. Ministrul Tătaru a replicat: Noi avem aceste discuții în Comitetul Național pentru Situații de Urgență. Nu numai la DSP București. Mai multe direcții, prin lipsă de personal, ori prin suprasolicitare în momentul respectiv, au avut niște răspunsuri tardive sau uneori chiar nu s-a răspuns la telefon. Tocmai de aceea, noi am detașat medicii școlari în aceste DSP-uri. Pentru a ajuta niște activități, inclusiv anchetele epidemiologice. În următoarea perioadă sper, nu doar DSP București, care a primit prin intermediul STS o centrală ca să poată răspunde în timp util, ci și celelalte DSP-uri să poată comunica cu populația….. Banii pentru centrele de testare Jurnaliștii au vrut să știe și situația centrelor care fac teste pentru coronavirus, dar care spun că nu au primit bani în acest sens. Ar fi vorba despre 50 de milioane de lei. Profesorul Rafila spune că multe DSP-uri nu sunt pregătite. Tătaru zicea că acum au ce le trebuie Ministrul Tătaru a confirmat situația, dar a precizat că vina este a DSP-urilor. Direcțiile nu au făcut deconturile, astfel că nu se poate face plata către centrele de testare. Am evaluat și acest lucru. În urma unei sesizări de acest fel, am plecat la DSP București. Într-adevăr, se confirmă. A fost acolo și dna director CNSCBT, șeful de asistență medicală. Am făcut o evaluare. Și atunci zilele următoare se va face plata. Așteptăm acele deconturi pe care trebuiau să ni le facă DSP-urile, pentru că nu putem declanșa plata. Nelu Tătaru, ministrul Sănătății ”Da, de la DSP a plecat problema. Dar ține de fiecare DSP în parte. Sunt anumite DSP-uri cu anumite deficiențe și nu s-a făcut plata”, a mai spus ministrul. Integral: https://spotmedia.ro

Ce a făcut, de fapt, Marcel Vela cu celebra geacă de piele. A ...Misterele bărbatului în geacă de piele  În ultimii 30 de ani, prin guvernele României s-au perindat 422 de miniștri. Au fost atât de mulți, încât oamenii au obosit să-i mai evalueze pe cei care ajung în aceste funcții. Numirea unui ministru a devenit exclusiv o afacere politică, negociată în spatele ușilor închise și tranzacționată după cum o dictează interesele de partid. Scârbiți, cetățenii s-au întors cu spatele, au dat din mână a lehamite și și-au văzut mai departe de viață. Până într-o zi de martie, când țara s-a oprit în loc, în fața uneia dintre cele mai grave crize din ultimul secol. Blocați în case, românii au deschis televizoarele și au constatat că un bărbat grizonant își trăsese o geacă pe el și se chinuia să le vorbească de la înălțimea celui de-al doilea om în stat, după președinte….Bărbatul cu geacă era ministrul lor de Interne și se vedeau nevoiți să-l asculte cum citea sacadat de pe foaie, cu dificultatea unui școlar repetent.. Ne-am întrebat de unde vine acest om și cum a ajuns în poziția de a prezenta ordonanţe militare care afectează viețile a 20 de milioane de cetățeni. Ca să-i reconstituim biografia, am vorbit cu zeci de oameni care i-au fost parteneri şi cu alte zeci, care i-au fost adversari. Am vorbit și cu el. Apoi am răsfoit prin sute de articole din presa anilor ’90 şi 2000 şi am studiat documente publice dosite prin sertarele instituțiilor locale. Am reuşit să recuperăm, din mărturii şi documente, cele mai importante momente ale ascensiunii sale. De la adolescentul care urma facultatea de Sudură la seral, la tânărul care făcea asigurări de mic trafic în comunism. De la aventurierul care aducea mașini din Germania, la politicianul ajuns profesor universitar pe blat la o fabrică de diplome false. De la primarul unui orășel de provincie, la ministrul trufaş în geacă de piele. Aceasta e biografia lui Marcel Vela, ministrul de Interne al României…..Momentul Revoluției din decembrie 1989 nu putea să lipsească din biografia lui Marcel Vela, care și-a trecut în CV un certificat de „Luptător cu rol determinant pentru Victoria Revoluţiei“. Numai că nimeni nu poate spune exact care a fost contribuţia sa la revolta anticomunistă din Caransebeş. Nici măcar cei care l-au ajutat să obţină certificatul…..În paralel cu munca de partid, anii ’90 reprezintă pentru Marcel Vela și o perioadă în care testează diverse combinații. Partener îi este Traian Smultea, în prezent consilier județean din partea PNL. „Mergeam să aducem maşini din Germania. Până în ’92, am fost împreună de patru-cinci ori la piaţă, la Dresda, după mașini“, povesteşte Smultea. Marcel Vela admite că a fost în Germania să cumpere maşini, dar nu pentru business, ci pentru propriul uz…..După ce-şi rezolvă dosarul de revoluţionar, se înscrie la Universitatea „Iosif Constantin Drăgan“ din Lugoj, o instituţie de învăţământ privat cu reputaţie îndoielnică, fondată de fostul legionar protocronist al cărui nume îl poartă. Se înscrie apoi în Partidul Liberal ’93, o facţiune disidentă condusă de omul de afaceri Dinu Patriciu…..Cu ajutorul lui Nicolae Guţă şi cu toate investiţiile susţinătorilor, Marcel Vela reuşeşte să obţină 8.798 de voturi, de două ori mai multe decât contracandidatul său. „S-a mai împlinit un vis măreţ al omului politic Marcel Vela“, scriu ziariştii de la „Timpul“. Pentru a sublinia grandoarea acestui vis, la depunerea jurământului – de regulă, o anostă formalitate – noul primar aduce muzică de fanfară….. Va scrie în CV că este lector universitar şi că a predat Drept administrativ şi Drept constituţional la Universitatea Hyperion din Bucureşti. „M-am înscris la doctorat şi trebuia să am şi activitate didactică“, explică ministrul. Spune că ar fi vrut să facă o paralelă între administraţia din România şi cea din Austria, amplă lucrare de cercetare. De fapt, în 2006, ajunge titularul unui curs la o nou-înfiinţată filială din Caransebeş a universităţii private. Facultatea funcţionează în incinta Muzeului de Etnografie, ambele instituţii fiind conduse de aceeaşi persoană: Nicoleta Gumă. În 2010, femeia e arestată după ce e prinsă luând mită câte 1.500 de euro de la 33 de studenţi, cărora le promisese că va interveni pentru promovarea licenţei. Integral: https://recorder.ro

Avocatul Poporului a formulat o opinie la CCR privind legea care mareste pedepsele pentru agresiuni sexuale: Criticile Guvernului din sesizare nu se justificaAvocatul Poporului a formulat o opinie la CCR privind legea care mareste pedepsele pentru agresiuni sexuale: Criticile Guvernului din sesizare nu se justifica  Avocatul Poporului a formulat joi un punct de vedere la Curtea Constitutionala pe legea care majoreaza pedepsele pentru agresiuni sexuale impotriva minorilor in care argumenteaza ca nu se sustin criticile aduse de catre Guvern la actul normativ deoarece nu poate fi pretinsa “uniformitate acolo unde exista diferente clare si obiective de situatie sau, dupa caz, de regim juridic aplicabil. Avocatul Poporului invoca in acest sens o decizie a CCR din anul 2009 si precizeaza ca este dreptul exclusiv al legiuitorului sa urmareasca asigurarea unei egalitati relative, care tinde spre proportionalitate, iar nu spre uniformitate. “Avocatul Poporului a formulat un punct de vedere privind sesizarea de neconstitutionalitate invocata de Guvernul Romaniei referitoare la prevederile Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum si pentru modificarea art. 223 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala (Pl-x nr. 101/2020). Prin prevederile actului mentionat, au fost modificate si completate si dispozitiile art. 153 si art. 154 din Codul penal, in sensul ca infractiunile de viol si act sexual cu un minor au fost incluse in categoria infractiunilor imprescriptibile, alaturi de infractiunile de genocid, cele contra umanitatii si de razboi, cele de omor si omor calificat, precum si infractiunile intentionate urmate de moartea victimei”, au transmis reprezentantii institutiei intr-un comunicat de presa remis joi News.ro. Sursa citata a adaugat ca “Guvernul a apreciat ca aceasta modificare legislativa aduce atingere art. 16 din Constitutie, intrucat instituie un tratament discriminatoriu intre persoanele care au comis infractiuni de gravitate similara, neputand fi identificate ratiuni obiective care sa justifice diferenta de tratament fata de autorii unor infractiuni pedepsite de legea penala la fel de aspru, cum ar fi cele de coruptie, tortura, nerespectarea regimului armelor si al munitiilor”. In opinia Avocatului Poporului, o asemenea critica nu poate fi retinuta, neputand sa se pretinda uniformitate acolo unde exista diferente clare si obiective de situatie sau, dupa caz, de regim juridic aplicabil, iar in acesr sens este amintita decizia Curtii Constitutionale 782/2009. Integral: https://ziare.com

Salvati Copiii: 21% dintre scolile din Romania nu sunt pregatite sa isi primeasca elevii inapoi la scoalaSalvati Copiii: 21% dintre scolile din Romania nu sunt pregatite sa isi primeasca elevii inapoi la scoala  Organizatia Salvati Copiii Romania atrage atentia ca 21% dintre scolile din Romania nu sunt pregatite sa isi primeasca elevii inapoi la scoala, peste o treime dintre elevii din Romania invata in scoli cu spatii excedentare, iar aproape jumatate dintre elevii romani (47%) au avut acces limitat la educatia online. Potrivit unui comunicat transmis News.ro, Salvati Copiii subliniaza ca este nevoie de norme metodologice clare, pentru ca toate scolile sa permita reintoarcerea elevilor, in conditii de siguranta si non-discriminare. Organizatia solicita autoritatilor relevante, atat din domeniul educatiei, cat si al sanatatii, sa elaboreze un ghid comprehensiv care sa ajute scolile sa decida asupra solutiilor optime de incepere a anului scolar in functie de mai multi factori, dincolo de contextul local al incidentei si transmiterii COVID 19: spatiile disponibile si gradul de aglomeratie al scolii, distanta parcursa si modul in care elevii si cadrele didactice ajung la scoala, conditiile igienice din unitatile de invatamant (accesul la apa si canalizare) etc. Toti copiii trebuie sa revina la scoala, in conditii egale de siguranta sanitara si acces real la educatie de calitate. “In opinia noastra, in absenta unui astfel de ghid, deciziile privind modalitatea de incepere a cursurilor risca sa fie una gresit fundamentata sau arbitrara si nu pot sprijini asigurarea unei educatii de calitate pentru toti copiii, in functie de circumstantele individuale si de evolutia contextului pandemic”, considera Gabriela Alexandrescu, presedinte executiv Salvati Copiii Romania. Organizatia solicita Ministerului Educatiei Nationale “sa faca publica situatia unitatilor de invatamant in care functioneaza formatiuni de studiu cu un numar de elevi/prescolari mai mare decat maximum prevazut de legea educatiei nationale, sa comunice solutiile optime pentru inceperea anului scolar in aceste unitati de invatamant, dar si sa supuna dezbaterii publice un set de masuri care sa poata contribui la evitarea unor astfel de situatii in viitor”. Integral: https://ziare.com

Filosoful Mihai Sora, in varsta de 101 ani, se afla inca la sectia ...Șora critică intenția de a scoate Latina din școli: Văd revărsându-se lenea intelectuală! ….”În spatele intenției de a înlătura latina din școală văd revărsându-se, planturoasă și distrugătoare, lenea intelectuală. Este mai gravă decât „simpla“ indiferență față de cuvântul scris, față de un patrimoniu cultural, față de ceea ce ne constituie ca oameni. Este reflexul distructiv, legea nemărturisită a minimului efort, exact acea aversiune care te scoate de pe orbita ființelor gânditoare”, scrie Șora pe contul său de Facebook. Filosoful notează mai că ”rămâi plutitor în vidul minții tale: nu cauți nimic, nu faci conexiuni între fenomene, nu știi și nici nu ții să afli ce splendori te-au precedat ori care este rostul tău pe lume”. ”Mintea fără conștiința de sine. Inutil de adăugat că tocmai aceste alcătuiri trândave sunt și cele mai viciate ori viclene, iar – dacă împrejurările istoriei le aduc la putere – ele își răspândesc secrețiile neguroase în Cetate și produc cele mai barbare dezastre”, se mai arată în postare….. Reacția filosofului vine după ce rezultatele chestionarelor lansate la începutul lunii martie de Ministerul Educației au relevat că atât profesorii, cât și părinții vor ca Latina să nu se mai regăsească în programa elevilor. La întrebarea despre ce discipline nu ar trebui să se mai regăsească în programa elevilor, 32,97% dintre profesori au răspuns că Religia, iar 32,97% că Latina. În rândul părinților, procentul care au răspuns că Religia nu ar mai trebui să se regăsească între orele de la gimnaziu este similar – 33%, în timp ce 27% dintre părinți nu mai vor ca în programă să se regăsească Latina. Integral: https://spotmedia.ro

EXCLUSIV Nicușor Dan are aproape 9 puncte avans în fața Gabrielei ...NICUŞOR DAN:“Politicieni corupţi încearcă să-mi discrediteze activitatea, vor răspunde în instanţă” ….”De ani de zile, anumiţi oameni din sfera corupţiei bucureştene – deranjaţi de acţiunile noastre – şi unii politicieni corupţi au încercat să-mi discrediteze activitatea. Deşi au plătit bine pentru acest scop, nu au găsit nimic, dar asta nu i-a oprit să fabrice zvonuri şi insinuări calomnioase. Asta s-a întâmplat inclusiv în campaniile precedente în care am fost implicat, asta fac şi acum. Nu mă impresionează. Mi-am asumat de la început că voi deranja, am ştiut că vor exista astfel de reacţii. Cu Asociaţia Salvaţi Bucureştiul ne luptăm de ani buni pentru binele oraşului, care nu se suprapune cu binele lor. Sunt convins că vor încerca să fabrice, în continuare, probe aşa-zis compromiţătoare, să inventeze false dosare şi dovezi. Nu există om cinstit în Bucureşti care să mă arate cu degetul. Ceilalţi vor răspunde pentru fiecare insinuare, pentru fiecare acuzaţie nefondată, pentru fiecare calomnie. În instanţă. Ca să nu ne mai pierdem timpul în dezbateri publice menite să deturneze atenţia de la dezastrul pe care l-au făcut în Bucureşti”, a scris Nicuşor Dan, joi, pe Facebook…..”Au băgat în faliment un oraş cu un buget enorm, au otrăvit aerul, ne-au sufocat traficul. Şi asta vor să facă în continuare. Ceea ce nu înţeleg ei este că a venit timpul să plece, să ne lase. Să ne lase oraşul în pace, să nu ne mai polueze cu mizeria lor morală, cu incompetenţa lor, cu interesele lor politice şi financiare. Le transmit că nu suntem toţi ca ei. Există şi oameni cinstiţi. Peste două milioane numai în Bucureşti”, spune Nicuşor Dan. Integral: https://www.bursa.ro

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a participat, miercuri, 18 ...Legea siguranței naționale, în viziunea lui Cătălin Predoiu. Cum va da SRI informații Poliției  …. Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, şi deputaţii PNL Cristina Trăilă şi Gabriel Andronache au depus la Camera Deputaţilor un proiect de modificare a Legii 51/1991 privind siguranţa naţională a României. Iniţiativa vine după ce Curtea Constituţională a Românei a constatat, la începutul lunii februarie a acestui an, că dispoziţiile articolului 139 alineatul 3 teza finală din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care nu privesc înregistrările rezultate ca urmare a efectuării activităţilor specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului desfăşurate cu respectarea prevederilor legale, autorizate potrivit Legii 51/1991. Iniţiatorii precizează în expunerea de motive a proiectului că „din considerentele Deciziei nr. 55/2020 (a Curţii Constituţionale – n.r) se reţine că înregistrărilor rezultate din activităţile specifice culegerii de informaţii autorizate potrivit Legii 51/1991 li se poate conferi calitatea de mijloc de probă în procesul penal, cu condiţia ca prin lege să fie reglementată o procedură clară şi adecvată, care să permită verificarea efectivă a legalităţii lor, atât a mijlocului de probă (înregistrările în cauză), cât şi a procedeului probatoriu prin care au fost obţinute”. Ministrul Justiţiei propune modificarea articolului 21 alineatul 1 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, care ar urma să aibă următorul cuprins: „(1) Datele şi informaţiile de interes pentru securitatea naţională, rezultate din activităţile autorizate, dacă indică pregătirea sau săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, sunt reţinute în scris şi transmise organelor de urmărire penală, potrivit art. 61 din Codul de procedură penală, însoţite de mandatul emis pentru acestea, la care se adaugă propunerea de declasificare, după caz, totală sau în extras, potrivit legii, a mandatului. Convorbirile şi/sau comunicările interceptate, redate în scris, şi/sau imaginile înregistrate se transmit organelor de urmărire penală în integralitate, însoţite de conţinutul digital original al acestora. Dispoziţiile art. 143 alin. (3) şi (A) şi art. 146 din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător”. Integral: https://evz.ro

Marcel Ciolacu, jigniri fără perdea către Orban: "Are acel sindrom ...Traseismul politic – legiferat de PSD şi preluat de PNL Traseismul politic reprezintă o caracteristică a societăţii noastre în ultimii 30 de ani, iar acest lucru a intrat din nou în atenţia publică prin mişcările de trupe – sau mai bine spus de edili – care au loc în aceste zile, înaintea alegerilor locale din 27 septembrie 2020. Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, ieri, că social-democraţii vor înainta o plângere penală la Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva tuturor reprezentanţilor PNL din Guvern şi din teritoriu care “au transformat instituţiile statului într-un rai al criminalităţii”…..Ieşirea în decor a preşedintelui interimar al PSD ar fi avut ecou, dacă practica traseismului politic nu ar fi fost legiferată chiar de partidul pe care Marcel Ciolacu îl conduce în acest moment. Astfel, în anul 2014, prin intermediul ordonanţe de urgenţă nr.55 aprobată de guvernul Ponta şi iniţiată de Liviu Dragnea, PSD a câştigat 404 din cei 540 de primari care au migrat de la un partid la altul. Astfel, 17%, dintre primarii aleşi în 2012 pe lista altor formaţiuni politice, au ales în toamna anului 2014 să treacă la alte partide înaintea alegerilor prezidenţiale din acelaşi an. Profitând de respectivul act normativ elaborat de Liviu Dragnea, în toamna anului 2014 au plecat de la PNL 268 de primari, iar de la PDL 195. În schimb, liberalii au câştigat cinci primari, iar în PDL s-a înscris un singur edil. Cei mai mulţi primari traseişti au fost în judeţul Giurgiu (73%), aceştia trecânt cu arme şi bagaje la PSD imediat după ordonanţa de urgenţă nr.55/2014, aprobată de guvernul Ponta, la iniţiativa lui Dragnea. Următoarele judeţe colorate în roşu de traseiştii politici au fost atunci Neamţ (49% de primari trecuţi la PSD) şi Buzău (38% de edili la PSD). Mişcarea de trupe din toamna lui 2014 a fost contabilizată în 10 februarie 2016 de copreşedintele PNL de atunci, Vasile Blaga, care susţinea că 496 de edili au fost cumpăraţi de PSD pentru a-şi mări şansele electorale în alegerile prezidenţiale. “Veţi spune că tot au pierdut. Aşa este. Numai în cursul anului trecut fondul de rezervă la dispoziţia primului ministru a fost majorat nejustificat şi ilegal, spune Curtea de Conturi, de 15 ori. Mai mult, banii au ajuns în cele 500 de primării cu titlu clar: cheltuieli curente şi de capital, adică orice. Curtea de Conturi a înaintat toate aceste date către DNA şi desigur, îmi pare rău, dar destui edili vor avea probleme pentru că aşa înţelege PSD-ul să îşi creeze avantajele competitive şi nici nu vrea să răspundă public de lucrul acesta”, susţinea Vasile Blaga….. Referitor la situaţia actuală, când foarte mulţi primari sociali-democraţi au trecut în tabăra PNL, şi-a exprimat nemulţumirea şi liderul PNL Hârşova, Ionel Chiriţă, care este şi preşedintele executiv al Asociaţiei Oraşelor din România. Acesta mai deţinea şi funcţia de consilier pe probleme de administraţie publică al premierului Ludovic Orban, din care a demisionat din cauza acceptării traseismului politic de către actuala conducere a PNL. De altfel, Ionel Chiriţă a adresat o scrisoare deschisă premierului Ludovic Orban în care acuză pe listele PNL pentru alegerile locale din septembrie se regăsesc penali şi traseişti politici….. Legat de acest aspect, amintim declaraţia actualului prim-vicepreşedinte al PNL, europarlamentarul Rareş Bogdan, care a spus în 8 martie 2020: “Înţeleg unul, două cazuri, dar nu ne transformaţi partidul în Arca lui Noe. Avem 240.000 de oameni care în cele mai grele momente au fost în picioare, care au fost umiliţi, daţi afară, terorizaţi de baroni roşii, de primari roşii. (…) Ăia care vin acum (n.r. – în PNL), vor pleca cum au venit, ne vor trăda la fel. Prefer să mizez pe un liberal sadea, care a fost în tranşee, care a rămas demn când a fost şantajat să treacă la PSD; îl prefer pe el decât pe un personaj care trece dintr-o parte în alta”. Ulterior liderul liberal şi-a nuanţat poziţia în cazurile primarilor unor localităţi însemnate şi a intrat în retorica impusă de conducerea actuală a PNL. Integral: https://www.bursa.ro

Poze, Video cu tema Camera deputatilor | Legislatie | Business24 ...Statul la stat | Revoltător: Milioane de lei de la stat pentru un institut fantomă care plătește salarii necondiționat Situaţie revoltătoare la Camera Deputaţilor. Aleşii din conducerea Camerei au în subordine o instituţie despre care unii nu ştiu că există şi nu ştiu că o finanţează. Este vorba despre Institutul Român pentru Drepturile Omului. Sunt şi deputaţi care, culmea, au uitat că fac parte din conducerea care coordonează acest Institut şi nu ştiu, nici măcar, cine este director acolo. Deşi ar trebui să se ocupe şi de cercetare, institutul are zero proiecte în acest sens. Primeşte însă anual, milioane de lei, bani de la stat, dar nimeni nu verifică activitatea angajaţilor şi pentru ce sunt plătiţi….. Institutul Român pentru Drepturile Omului, pe scurt IRDO, a fost înfiinţat în 1991. După 45 de ani de comunism România avea nevoie de o astfel de instituţie pentru pasul către democraţie pe care dorea să îl facă. Timpul a trecut, societatea s-a schimbat iar peste Institut s-a aşternut praful. Chiar dacă au apărut alte instituţii cu atribuţii în domeniul protecţiei drepturilor omului, Insitutul a continuat să funcţioneze, formal, fără ca cineva să mai fie interesat de activitatea acestuia. Adrian Bulgaru, director executiv: Ori cu cine ai vorbi din zona asta a drepturilor omului, îţi spune că Institutul nu există. Eu pot să mă raportez la cei trei ani şi jumătate de când conduc eu Institutul. De principiu, iau ceea ce este bun şi încerc să construiesc mai mult, şi mai mult. Deci nu pot să răspund eu pentru ceea ce a fost Institut până în decembrie 2016. Directorul are un salariu lunar de aproape 7.000 de lei, net. Acum, din cele 22 de posturi bugetate, sunt ocupate 14. Angajaţii îşi încasează lunar salariile deşi nimeni nu le verifică activitatea. Trimit doar nişte rapoarte anuale către conducerile celor două Camere ale Parlamentului pe care se aşează praful prin vreun sertar…..Fiind în subordinea Parlamentului, din conducerea Institutului fac parte mai mulţi senatori şi deputaţi. Izabella Agnes Ambrus de la UDMR este unul dintre ei. Atât de tare este preocupată de activitatea IRDO încât, a și uitat că este în conducerea acestei instituții…..Anul acesta, bugetul Institutului este de 2,3 milioane de lei. Potrivit legii de înfiinţare şi funcţionare, IRDO ar trebui să se ocupe şi de cercetare, pe lângă partea de educaţie şi formare de personal calificat în domeniul drepturilor omului. Nu există nici măcar un singur proiect în acest sens….. Directorul Institutului spune că, de fapt, legea după care funcţionează nu le-a dat posibilitatea să facă prea multe, fiind învechită. La sfârşitul lunii iunie a fost însă modificată iar angajaţii IRDO vor fi asimilaţi funcţionarilor parlamentari ceea ce însemană că vor primi salarii ca aceştia. Mai mari decât în prezent. În aceste condiţii, parlamentarii USR au depus în Parlament o lege prin care IRDO să nu mai funcţioneze ca o instituţie cu buget propriu, ci să fie absorbit de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Integral: https://www.digi24.ro

Cosmin Gabriel PacuraruMolecula mea de gaz din aragaz  În aragazul nevestei se întâlnesc trei molecule de gaz. Acestea sunt: CH4 – Petrom, CH4 – Romgaz și CH4 – Gazprom. Adică două sunt produse în România de cele două companii care dețin peste 93% din producția de gaz natural și una importată de la ruși. Este adevărat că până acum câțiva ani, molecula importată era o raritate. Oricum, nevestei nu-i pasă! Ordonanța 114 a făcut ca cele două molecule românești să fie mai rare, luându-le locul mult mai multe molecule de la Gazprom. Cum așa? Introducerea a fel de fel de impozite, taxe și restricții a făcut ca gazul românesc să fie scump și cel rusesc ieftin. Asta înseamnă că muncitorul roman din industria gazeifera a muncit mai puțin, că a luat mai putini bani, că cele două firme românești au cam stat și teoretic au căștigat mai puțin, adică s-au plătit la stat taxe și impozite mai mici statului român. Dar să nu creadă cineva că molecula de gaz rusească a ramas netaxată și neimpozitată. Chestia este că acesti bani plătiți de noi, deoarece am aprins aragazul sau ne-am încălzit la centrala (CET sau de apartament), s-au dus în conturile Federației Ruse sau a Ungariei sau Ucrainei, țările prin care molecula de CH4 – Gazprom a ajuns în România. Venirea la guvernare a PNL-ului a desființat această odioasă Ordonanță 114. Apropo, a avut cineva curajul să o citească? Eu am avut curiozitatea și am trecut prin mai multe stări: la început de uimire, cum au putut să scrie atât? Apoi de furie, dându-mi seama că PSD-ul ne-a luat de proști! Ultima stare a fost de stupoare: cum este posibil ca să existe atâta prostie și atâția trădători? Consider că este un lucru bun abrogarea acesteia. Să revenim la cele trei molecule de gaz metan! Acestea sunt extrase din pământ, circulă prin niște conducte mari, după, prin niște concucte mai mici, după care vin în aragazul neveste-mii. Așa a fost „decretată” piața liberă. „Piața liberă” este reprezentată în România de două companii monopol care fac extracție, de o singură companie care gestionează transportul (Transgaz) și de două companii de distribuție (Engie din Franța și EON din Germania) care dețin monopol regional. Mai sunt și conductele prin care gazul rusesc ajunge in conductele românești ale Transgaz. Pentru simplificare, nu scriu despre stațiile de colectare – tratare – separare – presurizare – depresurizare – reglare ce aparțin Transgaz și operatorii de depozite de înmagazinare. Cu alte cuvinte „piața liberă” este formata din doi producători și una – două firme importatoare, un transportator și doi distribuitori. La acestea se adaugă încă o pleiadă de firme de brokeraj, adică cumpără gaze ieftine de la acesti trei producători și le vând mai scump … Adică aceaste trei molecule de gaz mai sunt trecute prin niste firme care își adaugă un profit. Uniunea Europeană consideră că acest mecanism „al pieței libere” apără consumatorul captiv de monopolul companiilor de extracție, statele nefiind să îl apere….. Producția internă de gaze este dominată de două mari companii ce dețin peste 93% din producție (OMV și Romgaz) plus importurile ce au crescut în ultimii doi ani (de când a apărut Ordonanța 114) la 18% în luna aprilie 2020, de la 5% acum cinci ani. Toate cantitățile au fost transportate de monopolul Transgaz. Distribuția a aparținut Regiei Autonome a Gazului, care în 2000 s-a divizat, două din societăți avănd obiect de activiate distribuția: Distrigaz Nord și Distrigaz Sud. Acestea au fost privatizate și astăzi aparțin a doua firma straine: Engie (fosta GdF) și Delgaz Grid (E.ON Germania). Mai sunt și 32 de companii minuscule de distribuție în câteva orășele și comune dar acestea acoperă un procent infim din piața de distribuție. Toate companiile de distribuție sunt monopol în arealul geografic pe care îl acoperă. Astazi exista 76 de companii licențiate pentru piața en-gross de gaze. Acestea au ca surse de aprovizionare numai producătorii autohtoni ce constant pierd din piață și importatorii care își măresc cota de piață. Delgaz Grid, fost EON, deține 57% din piață și are capital majoritar german 68%, restul de 32% fiind deținut de statul român prin Ministerul Economiei. ENGIE, fost GdF, deține 34% din piața de distribuție, are 51% din capital francez, 34% fiind deținut de statul roman și 11% de Fondul Proprietatea. Trebuie să amintim că OMV are în acționariat, prin interpuși, Gazprom și Delgaz Grid și ENGIE sunt vechi parteneri de afaceri ai aceleași companii rusești….. Prin legislatia europeană de “deschidere” a pieței a fost înventată o nouă verigă din acest lanț al circuitului banilor dintre consumatorul final și producător. Este forba despre “furnizorii de energie”. Ce fac aceștia? Cumpără de la producători sau importatori, în cazul nostru gaz metan, pe care-l revând la consumator pe piețe regrementate, adică un fel de burse care au câteva produse ce se pot tranzacționa. Dacă în cazul energiei electrice lucrurile sunt puțin mai complicate, în cazul gazelor e simplu: avem această molecula de gaz: CH4 ce se poate vinde prin OPCOM sau Bursa Română de Mârfuri. Noua “verigă” este definită în legislație ca “furnizor de energie” și nu este alceva decât un broker pe bursa de energie care are un birou și un calculator legat la sistemul informatic al pieței. Deci misiunea lui este să cumpere iefin și să vândă scump. Mai explicit: a mai fost inventată o verigă care-și adauga un adaos comercial care genereaza profit. Și mai explicit: au fost legalizati “băieții deștepti din energie”….. Factorii care împiedică dezvoltarea pieței libere sunt: incertitudinea legislativă, intervenția politică, lipsa de diversitate a resurselor, monopolul de stat sau privat, lipsa de transparență a companiilor, în special a celor controlate de stat. Creșterea prețului gazelor după „liberalizarea pieței” de acum puțini ani a fost rezultatul acțiunii autorităților, acestea neînțelegând că orice creștere de preț duce la scăderea cererii de gaze în piață. Apariția Ordonantei 114 a mărit pretul gazelor românești datorită taxării excesive. Faptul că există o mare diferență între prețul intern al gazelor și prețul gazelor din import arată că piața, declarată liberă, a gazelor este mimată. De asemenea importurile duc la scăderea producției interne, de aici rezultând scăderea veniturilor la bugetul statului, venituri provenind din redevențe, impozit pe profit, și impozitarea muncii. Integral: https://www.contributors.ro

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus plangere penala impotriva sefei TVR : A incercat sa instraineze sediul TVR Cluj"Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus plangere penala impotriva sefei TVR : A incercat sa instraineze sediul TVR Cluj” ….”Am venit la DNA astazi sa depun o plangere penala impotriva doamnei Gradea, sefa Televiziunii Romane, cea care a incercat sa instraineze un imobil din Cluj-Napoca, vorbim despre sediul TVR Cluj de pe strada Meziad numarul 4. Pentru clujeni este simplu sa inteleaga este vorba despre zona de la capatul strazii Clabucet, in zona Manastur. E vorba de o suprafata de 4.000 de metri patrati acolo unde acum 12 ani in urma unui schimb de terenuri TVR Cluj a primit sediul unei scoli, o scoala care a ramas in paragina, nici TVR Cluj nu a folosit acel teren, nu s-a construit acolo nimic”, a declarat deputatul USR, la iesirea din sediul DNA. El a precizat ca lupta pe care o duce nu are nicio legatura cu razboiul din TVR dintre seful TVR Cluj si Doina Gradea. “S-a realizat o confuzie” Ungureanu a mentionat ca Doina Gradea a incercat sa dea la schimb un teren revendicat al Televiziunii Romane, care nu apartinea acestei institutii, iar aceasta situatie a ajuns in instanta. “Din anexa 2 din Legea numarul 41/1994, acest teren din Aleea Meziad din cartierul Manastur din Cluj Napoca nu face parte din imobile aflate in proprietatea statului roman si date in baza legii in administrarea si folosinta a Societatii Romane de Televiziune. Mai mult, acesta nu este un imobil intrat in mod abuziv in proprietatea statului, ci este un imobil care a intrat in proprietatea Societatii Romane de Televiziune prin plata efectiva a unui pret si a altor operatiuni juridice. Este evident ca acest teren nu putea fi oferit spre compensare si s-a realizat o confuzie intre ceea ce inseamna patrimoniul propriu al Societatii Romane de Televiziune cu patrimoniul Statului Roman primit in administrare ceea ce este o operatiune abuziva si nelegala, aducandu-se prejudicii patrimoniale enorme Societatii Romane de Televiziune”, a explicat deputatul USR. El considera ca Doina Gradea se crede stapana pe niste bunuri care nu ii apartin. Integral: https://ziare.com

Firea a avariat și rețeaua de gaze, să rămână fără apă caldă și cei cu centrale  Gata cu discriminarea în București: acum și cei cu centrale de apartament au rămas fără apă caldă. De eliminarea acestei discriminări s-a ocupat Gabi Firea, care și-a luat târnăcopul din mașină, a săpat până a dat de țeava de gaz principală din București, după care a avariat-o astfel încât gazul să nu mai ajungă la populație. ”Îmi doresc ca bucureștenii să trăiască ca pe vremea Maicii Domnului”, și-a motivat Gabi Firea decizia. ”Omul nu are nevoie de apă caldă sau gaze în casă. Așa că următorii mei pași vor fi să desființez serviciul de salubritate și să fac ceva cu electricitatea, că nici ea nu e bună. Bucureștenii pot sta foarte bine la lumânare.” Sunt însă și vești bune pentru bucureșteni. ”Fiecare locuitor al Capitalei va primi o icoană a Maicii Domnului”, a promis Gabi Firea. Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 6 august. “In Romania un sef de partid poate la 42 de ani sa rateze BAC-ul cu gratie, dar sa decida cine poate sa fie director de scoala si cine nu.”

summer-fun | What's Happening?!Buna dimineata intr-o zi de joi, 6 august!  Vremea va fi călduroasă după-amiaza în cea mai mare parte a zonelor de câmpie și de podiș, iar în sud-estul țării pe suprafețe mici va deveni caniculară. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în extremitatea de vest și sud-vest a țării, unde cu totul izolat vor fi ploi de scurtă durată. Vântul va avea unele intensificări, mai ales pe parcursul zilei, îndeosebi în regiunile sudice și sud-estice și la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 27 și 35 de grade, iar cele minime între 11 și 22 de grade, mai ridicate pe litoral, dar și mai scăzute în estul Transilvaniei. În București, vremea se va menține călduroasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări pe parcursul zilei. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade, iar cea minimă va fi de 17…19 grade.

Coronavirus Romania. Noi cifre alarmante: Record de pacienti la ATI: 464 persoane, 1.309 de noi cazuri si 41 de decese, in 24 de oreO decizie care a salvat 40.000 de vieti in pandemie  Peste 1,3 milioane de americani nu s-au infectat cu Sars-Cov-2 in 26 de zile si peste 40.000 nu au murit in 16 zile, pentru ca scolile au fost inchise in martie anul acesta. E o cifra clara, obtinuta de specialistii americani si publicata la sfarsitul lunii iulie in Jurnalul Asociatiei Americane de Medicina Pediatrica (JAMA Pediatrics- https://jamanetwork.com/journals/jamapediatrics/fullarticle/2768952). Cercetatorii au analizat si incarcatura virala cu noul Coronavirus pe diferite categorii de varsta si au reusit sa arate ca pentru copiii mai mici de cinci ani incarcatura este mai mare si devin transmitatori ai bolii in mai mare masura decat copiii a caror varsta depaseste acest interval si pentru care datele de transmitere a bolii arata similar cu cele identificate la adulti. De ce sunt importante aceste date? Pentru a lua masuri concrete si eficiente in toamna, atunci cand incepe un nou an scolar…..Dar, datele de mai sus vin parca dintr-o alta lume. In Romania nu doar ca nu am calculat din aceasta perspectiva impactul masurii de inchidere a unitatilor de invatamant, dar nici macar nu stim ce ne asteapta de la toamna si nici macar pentru ce trebuie sa ne pregatim. In mai, ministrul Educatiei, Monica Anisie, anunta ca 9% dintre elevii din Romania, adica 250.000 de copii, nu au posibilitatea sa faca scoala online. La doar cateva zile distanta, IRES publica o cercetare care arata ca, de fapt, peste 900.000 de elevi sunt in aceasta situatie, adica 32%. De 3,6 ori mai multi. Care e cifra corecta? Probabil acum veti judeca pe baza de incredere. Una dintre cele doua institutii trebuie sa cantareasca mai greu in ochii dumneavoastra. Adica, o sa facem si noi ce face statul de 30 de ani de zile: o estimare mai mult pe criterii emotionale, decat un calcul obiectiv pe criterii rationale. Dar, cand decideti pe cine sa credeti, ganditi-va ca 52.000 de gospodarii din Romania nu au la aceasta ora nici macar curent electric. Si, oricum, Ministerul Educatiei a aruncat deja zarurile. A alocat 150 milioane lei pentru achizitia de tablete care sa aiba conexiune la internet pentru copiii din mediile defavorizate, suma care ajunge pentru cei 9% dintre scolari, numarati de Inspectoratele din tara. Si daca a fost facut un calcul eronat? Ce se va intampla cu cei 650.000 de scolari pe care ii vede IRES, dar nu-i vede Ministerul Educatiei? O sa aflam din reportaje emotionante in jurnalele de stiri, la toamna, o sa vedem ONG-uri si persoane de bine mobilizandu-se iar si vom mai carpi un an scolar sperand ca ne vom intoarce curand la vechile obiceiuri si evolutia Planetei ne va lasa linistiti in pesterile noastre….De ce ar trebui sa ne intereseze toate aceste cifre? Si pentru ca in Romania un sef de partid poate la 42 de ani sa rateze BAC-ul cu gratie, dar sa decida cine poate sa fie director de scoala si cine nu. Si pentru ca o situatie de criza nu e ceva unic si la urmatoarea problema majora unii dintre cei care inca mai sunt acum pe bancile scolii online vor decide pentru familiile noastre. Si pentru ca studii serioase ne arata cat de important e comportamentul scolarilor in raspandirea unui virus. Si pentru ca deja e tarziu. Integral: https://ziare.com

Redheads Are Celebrated At The Annual Irish Redhead ConventionCum începe şcoala, din septembrie, în condiţii de pandemie  …. Procesul de deschidere a şcolii în contextul pandemiei de COVID-19 trebuie să fie adaptat la realitatea din fiecare şcoală, cu o atenţie deosebită arătată şi situaţiei epidemiologice zonale pentru că riscul de propagare explozivă a bolii este imens, atrag atenţia epidemiologii. În plus, experţii consideră că măsurile sunt obligatoriu de luat punctual, iar autorităţile ar trebui să aplice metode de studiu diferite în mediul rural şi cel urban mai aglomerat, cu o populaţie şcolară mare. Profesor-doctor Emanoil Ceauşu, medic primar Boli Infecţioase şi Tropicale, atrage atenţia că decizia de începere a şcolilor trebuie luată după o analiză atentă şi în funcţie de evoluţia pendemiei. „Dacă la începutul şcolii ne revenim şi avem 50-100 de cazuri sau chiar şi puţin mai multe pe zi, este bine, dar dacă vom avea câteva mii de noi îmbolnăviri zilnic, cred că nu se mai pune problema. Nu trebuie să uităm că în şcoli riscul de infectare este imens. Şi mai trebuie spus că acum stăm cu geamul deschis, se aeriseşte, iar riscul de infectare este mai mic. Dar vin toamna şi frigul. Ferestrele vor fi închise, iar riscul de infectare creşte exponenţial. Şi ultimele studii arată că copiii nu fac forme grave, sunt asimptomatici, dar sunt purtătorii unei cantităţi foarte mari de virus. Aceasta este mult mai mare decât cea întâlnită la un adult infectat. Şi copiii merg acasă, unde au părinţi sau bunici. Repet, trebuie gândit foarte bine, în funcţie de situaţia epidemiologică, pentru că nu trebuie să uităm că în urmă cu ceva timp Israelul era aproape bine-mersi din punct de vedere al pandemiei, dar au deschis şcolile şi universităţile şi au ajuns unde au ajuns”, a precizat expertul. Adaptat pentru fiecare zonă în parte La rândul lui, profesorul Alexandru Rafila consideră că începerea şcolii este un proces complex care trebuie adaptat pentru fiecare zonă în parte. „Trebuie să existe o gândire la nivel naţional, dar aplicabilitatea trebuie să fie individualizată pentru fiecare şcoală pentru că fiecare şcoală este altfel. Are o altă construcţie, clasele au dimensiuni diferite, numărul de elevi este diferit, accesul la facilităţi sanitare este foarte diferit, mai ales între mediul rural şi mediul urban.(…) Dar dincolo de condiţiile igienice din şcoală, mai avem şi particularităţi. Este vorba de pregătirea personalului pentru activităţi care să prevină transmiterea, pe de-o parte, iar personalul trebuie să fie adaptat soluţiei de învăţământ care este fezabilă pentru o anumită şcoală. (…) Contează foarte mult contextul epidemiologic local, nu e acelaşi lucru dacă ar începe şcoala mâine, nu e acelaşi lucru situaţia din judeţul Argeş şi situaţia din judeţul Harghita”, susţine expertul. Alexandru Rafila mai spune că este important să existe locuri în care copiii să se poată spăla pe mâni chiar dacă şcoala nu are apă curentă. „Se pot găsi soluţii în care să existe apă care, chiar dacă nu este curentă, poate fi utilizată pentru spălatul pe mâini. (…) Eu nu aş recomanda niciodată deschiderea cursurilor într-o şcoală în care nu există o astfel de soluţie. Aia nu e şcoală, nu vă supăraţi, ce învaţă copilul la şcoală? Unul dintre lucrurile pe care trebuie să le înveţe este igiena...”, a precizat reprezentatul României la OMS. Integral: https://adevarul.ro

Alexandru Rafila, criza de ras in timpul unei emisiuni la auzul ultimelor declaratii facute de Nelu TataruAlexandru Rafila, criza de ras in timpul unei emisiuni la auzul ultimelor declaratii facute de Nelu Tataru Profesorul Alexandru Rafila a suferit o criza de ras in timpul emisiunii moderate de Marius Tuca, marti seara, 4 august, dupa ce a auzit ultimele declaratii facute de ministrul Sanatatii Nelu Tataru la TVR. Marius Tuca i-a citit lui Alexandru Rafila urmatoarele declaratii: “Suntem pe acel trend crescator, dar scazand ca si intensitate a cresterii numarului de cazuri de la o zi la asta – nu suntem in scadere – suntem in momentul in care, daca respectam urmatoarele saptamani niste lucruri, ar trebui sa ajungem la un platou.” “Inca este primul val, dar noi nu putem transforma acest prim val intr-un val cu doua cocoase. Putem face o a doua cocoasa care poate fi mai violenta decat prima, in conditiile in care daca atunci actiona un instinct de conservare, acum parca acest instinct de conservare este dat la o parte de concetatenii nostri.” Integral: https://ziare.com

Paul GirboveanVIDEO Incredibila poveste a timișoreanului care a așteptat 5 zile acasă, cu febră 38, rezultatul testului COVID. Gafe în lanț ale DSP: i-a înregistrat numele greșit și i-a comunicat rezultatul testului abia după intervenția Ministerului Sănătății Atâta incompetență la oameni care au salariul minim 130 de milioane de lei vechi! Mi-a spus un prieten medic că atâta au (angajații DSP – n.red.)”, își începe povestea Paul Gîrbovean, un tânăr de 33 de ani din Timișoara. Paul s-a simțit rău săptămâna trecută, făcea febră peste 38 de grade. Cum suferă de astm și a avut, în trecut, și pneumonie, ideea că ar putea fi infectat cu coronavirus îl sperie. Joia trecută a chemat ambulanța, dar nu a fost testat, doar i s-a recomandat un tratament cu Paracetamol. Cum simptomele nu au trecut, sâmbătă i s-au recoltat și probe pentru testul COVID. DSP Timiș l-a înregistrat din greșeală cu nume de femeie, când a fost testat În mod inexplicabil, echipa care a venit acasă să îl testeze, trimisă de DSP Timiș, avea trecut numele lui în hârtii ca “Gîrbovean Elena”, în loc de Gîrbovean Paul, povestește el, pentru HotNews.ro. Le-a explicat că locuiește singur și că nu are pe nimeni pe nume Gîrbovean Elena în familie, iar cei care i-au recoltat probe pentru test i-au promis că vor corecta numele în toate documentele. Lucru care nu s-a întâmplat, însă.  Teoretic, din acest punct încolo, Paul Gîrbovean trebuia să stea izolat la domiciliu, să își ia tratamentul și să aștepte ca DSP Timiș să îl anunțe care este rezultatul testului, imediat ce acesta va fi gata. Integral: https://www.hotnews.ro

Pandemia de COVID-19 ia o turnură dramatică: câte un român mort la fiecare jumătate de oră Un om infectat cu COVID-19 moare la fiecare jumătate de oră în România. Aşa reiese din bilanţul pandemiei dat marţi publicităţii de către autorităţi. Cele 436 de cazuri grave aflate la Terapie Intensivă – dintre care aproximativ 70 primesc tratamant cu plasmă, dovadă că alte tratamente nu au avut succes – şi cei 48 de morţi în doar 24 de ore încheie un lanţ al „slăbiciunilor” în modalitatea de abordare a pandemiei, atât de către autorităţi, cât şi de către cetăţeni. Legislaţia de urgenţă făcută „pe genunchi” la debutul pandemiei în baza unei ordonanţe date în 1999 când minerii ameninţau Capitala, atacarea ei la CCR de către Avocatul Poporului, vidul legislativ care a urmat şi, apoi, măsurile de relaxare despre care chiar autorităţile recunosc că au fost luate „un pic cam devreme” s-au tradus, marţi, în cel mai negru bilanţ zilnic al pandemiei. Peste 55.000 de cazuri confirmate în România Numărul total al persoanelor confirmate în România cu noul coronavirus a ajuns, marţi, la 55.241 de cazuri, după ce în ultimele 24 de ore au fost confirmate alte 1232 de noi îmbolnăviri din 20.581 de teste efectuate. În acelaşi timp, sunt înregistrate 2.480 de decese, din care 48 în ultimele 24 de ore. 28.006 de persoane s-au vindecat, potrivit datelor oficiale. Numărul de 48 de pacienţi morţi într-o singură zi l-a depăşit pe cel din 31 iulie, când în 24 de ore au decedat în spitale 39 de persoane. La data respectivă era cel mai mare număr de fatalităţi înregistate în rândurile pacienţilor COVID-19. În starea de urgenţă, „vârful” celor mai multe decese a fost atins în data de 8 mai, când 35 de persoane au murit pe paturile de spital. Integral: https://adevarul.ro

ilustrație vaccin coronaviruaRafila: Nu cred că vom avea un vaccin mai devreme de un an. În România, urmează să se facă studii clinice  Reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila, a anunţat că România este unul dintre statele în care urmează să se facă studii clinice pentru vaccinurile dezvoltate de mari companii. „Multe dintre companiile care dezvoltă vaccinul îl vor vinde la preţul de producţie, pentru că dezvoltarea acestor vaccinuri a fost deja finanţată de diverse ţări, de diverse organizaţii, cum este Uniunea Europeană, sau Statele Unite. Şi atunci şi-au luat un angajament că vor vinde vaccinul cu un preţ foarte mic, încât el să fie accesibil”, a precizat Alexandru Rafila, la Marius Tucă Show. Acesta a subliniat că rămâne de văzut dacă, din punct de vedere al capacităţii de producţie, vaccinul va fi la fel de accesibil. „Din fericire, noi facem parte din Uniunea Europeană, care încearcă să securizeze vaccinul, în cazul în care va fi disponibil, printr-un fel de rezervare şi prin sprijinirea celor care cercetează aceste produse. Nu cred că vom avea un vaccin mai devreme de un an, pentru că nu e vorba de produsul în sine, ci de capacitatea de a-l fabrica, de a-l condiţiona, de a-l distribui şi lucrurile astea necesită timp. Dar, cu siguranţă, şi România va avea vaccin”, a spus profesorul Alexandru Rafila. Totodată, Alexandru Rafila a afirmat că, până la finalul săptămânii, cele 6.000 de doze de Remdesivir, alocate de Uniunea Europeană, vor ajunge în România şi vor beneficia de el 1200 de pacienţi aflaţi la terapie intensivă. Integral: https://spotmedia.ro

Papa Giovanni XXIII Hospital, Bergamo, Italy - 25 Apr 2020„Defect profesional”. Șef de la OPC, internat cu COVID: Mâncarea din spital este „suspectă din punct de vedere organoleptic” Sorin Susanu, şeful Corpului de Control al ANPC şi al Protecţiei Consumatorului Braşov, a postat pe pagina sa de Facebook o fotografie cu şunca primită la micul dejun despre care spune că nu arată prea bine, potrivit Mediafax. … „Probabil defect profesional… de câteva zile, mâncarea oferită bolnavilor internaţi in Spitalul de Boli Infecţioase Brasov a devenit mult mai proastă decât era în urmă cu ceva timp (zile). Discutăm despre calitate care trebuie sa fie la standarde maxime in astfel de situaţii. Ar fi păcat ca efortul susţinut al doctorilor si cadrelor medicale care îngrijesc cu maxim devotament pacienţii sa fie umbrit de posibile produse neconforme care in mod clar ar agrava starea medicală si aşa precară in care se afla pacienţii de aici. Am sa ataşez o poza cu „şunca” care din punct de vedere organoleptic poate ridica anumite semne de întrebare. Ma voi implica pentru binele pacienţilor cu tot ceea ce pot”, a scris Sorin Susanu. Firma care duce mâncarea susţine însă că e vorba de şuncă de pui proaspătă, fără coloranţi, achiziţionată cu o zi înainte şi livrată la prima oră la spital. Firma trebuie să se încadreze în 10 lei de pacient pentru mâncarea pe o zi întreagă şi livrează produsele în funcţie de cerinţe medicilor şi nutriţioniştilor care se ocupa de bolnavi. Integral: https://www.digi24.ro

Cum a fost negociată mega-afacerea „Unifarm”. Intermediarul şi-a cerut comisionul în instanţă Intermediarul contractului pentru care directorul Unifarm, Adrian Ionel, este anchetat de DNA le-a cerut judecătorilor să oblige firma care a încheiat contract cu Unifarm să îi achite comisionul de 18% convenit. Dosarul scoate la iveală detaliile intermedierii afacerii pentru care DNA spune că s-a cerut o mită de peste 700.000 de euro. Într-un dosar aflat în lucru la DNA, directorul Unifarm, Adrian Ionel, este acuzat că a cerut mită 760.000 de euro ca să îi atribuie firmei BSG Business Select SRL un contract de achiziţie a 250.000 de combinezoane şi 3 milioane de măşti chirurgicale. Contractul dintre Unifarm şi BSG Business Select SRL a fost intermediat de firma The Jaderian’S SRL. Practic, firma The Jaderian’S SRL, înfiinţată cu cinci zile înainte de încheierea contractului dintre Unifarm şi BSG, i-a cerut firmei BSG, pentru că i-a găsit client pentru măşti şi combinezoane, un comision de 18 la sută din valoarea contractului. Astfel, comisionul pe care ar fi trebuit să îl încaseze The Jaderian’S era de 5.800.000 de lei. Potrivit DNA, din această sumă directorului Unifram i-ar fi revenit 760.000 de euro. După livrarea unei prime tranşe de materiale, un milion de măşti şi 25.000 de combinezoane, în valoare totală de aproape cinci milioane de lei, contractul dintre Unifarm şi BSG Business Select a fost reziliat. Intermediarul, The Jaderian’s, şi-a cerut, însă, de la BSG comisionul de 18 la sută pentru suma încasată de la Unifarm: 897.549 de lei. Detaliile intermedierii afacerii cu Unifarm Pentru că nu şi-a primit comisionul de la BSG Business Select SRL, The Jaderian’S SRL a deschis proces, cerându-le judecătorilor de la Tribunalul Ilfov să oblige firma care a livrat măşti şi combinezoane Unifarmului să îi achite comisionul de 18 la sută din suma încasată. Integral: https://adevarul.ro

Ministrul de externe a decis sa nu conteste la Marea Camera hotararea CEDO in cazul Kovesi contra Romaniei. Decizia ramane definitivaULTIMA ORĂ Guvernul nu contestă decizia prin care CEDO i-a dat câștig de cauză Laurei Codruța Kovesi. România trebuie să propună un plan de măsuri pentru implementarea deciziei CEDO  …. Odată ce hotărârea CEDO intră în vigoare începând de astăzi, România are șase luni la dispoziție pentru a prezenta Consiliului de Miniștri ai Consiliului Europei un plan de măsuri pentru implementarea deciziei CEDO referitoare la garantarea independenței procurorilor. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) i-a dat câștig de cauză Laurei Codruța Kovesi în procesul intentat după ce a fost revocată din funcție în 9 iulie 2018, prin decretul președintelui Klaus Iohannis, în urma unei decizii a Curții Constituționale, care l-a obligat pe șeful statului să o demită. CEDO a stabilit că fostei șefe a Direcției Naționale Anticorupție i-a fost încălcat dreptul de a merge în instanță pentru a se apăra, drept garantat de articolul 6 § 1 din Convenție. Totodată, instanța europeană îi dă dreptate Laurei Codruța Kovesi în privința dreptului la liberă exprimare a opiniilor, pornind de la acuzația fostului ministru al Justiției, Tudorel Toader, care a notat în raportul care a stat la baza revocării că fosta șefă a DNA și-a încălcat atribuțiile făcând declarații presei internaționale…. Curtea Europeană a stabilit că fosta șefă DNA și-a exprimat puncte de vedere referitoare la modificările legilor Justiției în limitele libertății de exprimare și că a transmis public punctul său de vedere asupra reformelor, în calitate de șef al instituției Anticorupție. CEDO susține că acest lucru nu a încălcat sub nicio formă prevederile legale ci, dimpotrivă, s-a încadrat în dreptul său la liberă exprimare. CEDO concluzionează că această îndepărtare a Laurei Codruța Kovesi de la șefia DNA a învins scopul menținerii independenței judiciare și a avut consecințe asupra celorlalți procurori și judecători care au participat la dezbaterile publice privind reformele legislative. Integral: https://www.g4media.ro

REVOLUTIA ROMANAExclusiv Deși nu mai există legal, institutul lui Ion Iliescu refuză să predea către Guvern documentele despre crimele de la Revoluție Cercetările privind crimele Revoluției din 1989 sunt încetinite de un blocaj juridico-legal. Soarta fostului Institut al Revoluției Române din Decembrie 1989 (IRRD) va fi decisă pe 24 septembrie, când CCR va spune dacă dă curs legii prin care Senatul respinge desființarea instituției sau dacă OUG-ul prin care i-a fost încetată activitatea rămâne în vigoare. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului (IICMER), care ar trebui să preia arhiva, spune că IRRD refuză să dea semnătura de predare-primire, însă Gelu Voican Voiculescu, care a fost la conducerea instituției alături de Ion Iliescu, încă speră că Institutul Revoluției va avea câștig de cauză și va recupera bugetul pierdut pe 2020. După ce a fost desființat de Guvern prin Ordonanță de Urgență în decembrie 2019, Institutul Revoluției trebuia să predea patrimoniul și arhiva sa Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, aflat în subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului. IICMER anunțase la începutul anului că urma să înființeze o Direcție specială pentru studierea faptelor din decembrie 1989 pe baza documentației strânse de IRRD, însă, în iunie, Senatul a respins, decizional, OUG de desființare a Institutului condus de Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu. CCR va judeca pe 24 septembrie legea care respinge desființarea IRRD Guvernul a contestat la Curtea Constituțională legea de respingere a desființării IRRD, argumentând că a fost încălcat principiul bicameralismului parlamentar. Integral: https://www.digi24.ro

BREAKING Șefa DIICOT a infirmat clasarea unora dintre acuzațiile împotriva șefilor Jandarmeriei din Dosarul 10 august / Se reia ancheta față de Laurențiu Cazan, Sebastian Cucoș și Ionuț SindileO victorie de etapă. Ce urmează în Dosarul 10 August?  Când a fost anunțată clasarea parțială a Dosarului 10 August la DIICOT, am fost printre puținele voci care au spus că există o parte bună, și anume că dosarul a scăpat din capcana unde fusese trimis după toate aparențele tocmai pentru a fi blocat și eventual clasat. Partea rea, adică exonerarea capilor Jandarmeriei, este până la urmă reversibilă, pentru că orice clasare poate fi infirmată și dosarul poate fi redeschis….. Din conținutul comunicatului (Ordonanța nu am văzut-o), nu am observat să fi fost menținută clasarea vreunui cap de acuzare în privința șefilor Jandarmeriei, așa cum au fost ele formulate de Secția Parchetelor Militare (SPM) din PICCJ și cum au fost sintetizate în Ordonanța de declinare către DIICOT de anul trecut. Conform Ordonanței de declinare, procurorii militari nu formulaseră acuzații cu privire la Carmen Dan, Liviu Dragnea sau celebrul colonel Paraschiv, însă nimic nu este exclus pe măsură ce ancheta va avansa dacă va fi reluată de SPM. De ce a fost lăsată infirmarea în mâna dnei Hosu? Pentru salvarea domniei sale și a acestui parchet atât de drag SRI, dar și pentru ca președintele să scape de o întrebare incomodă. Dacă infirmarea ar fi fost făcută de procurorul general Scutea, care lucra de altfel, din informațiile mele, la o soluție, dna Hosu rămânea lipită de clasare și cum mai putea dl președinte să evite comparația cu Felix Bănilă, căruia i-a cerut demisia pentru mersul prost al Dosarului Caracal. De fapt, nu am nici cea mai mică încredere că dna Hosu nu știa de clasarea semnată de procurorul Doru Stoica, în curând fericit pensionar după ce și-a făcut datoria. Deci, în opinia mea, dna Hosu nu a făcut decât să infirme ceea ce a păstorit. Un fel de autoinfirmare….. Ce se va întâmpla de acum înainte cu Dosarul 10 August? După cum se arată chiar în comunicatul DIICOT, ordonanța de redeschidere ”a fost înaintată judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București în vederea confirmării, potrivit disp. art. 335 alin. 4 CPP. , urmând că după rămânerea definitivă, dosarul să fie declinat către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Parchetelor Militare.” Deci următoarea etapă este la CAB. Primul aspect foarte important este la care judecător va ajunge cauza prin repartizare aleatorie, mai ales că, în mod tradițional, CAB este o moșie a Liei Savonea, unde se poate întâmpla orice. Cât poate dura procedura? În mod normal, ar trebui să fie o procedură de urgență, iar cu tot cu motivarea deciziei să nu dureze mai mult de mijlocul lui septembrie până când ancheta să fie reluată la SPM. Judecătorul de cameră preliminară va analiza legalitatea și temeinicia redeschiderii. O întrebare, sub aspectul legalității, este dacă dna Hosu nu este cumva incompatibilă să infirme clasarea, situație care ar apărea dacă domnia sa a efectuat acte de urmărire penală în Dosarul 10 August. Din câte știu, domnia sa a semnat o citație (a procurorului militar Pîrlog, cel care s-a autosesizat în 10 august și pe ale cărui aprecieri din actul de sesizare s-a întemeiat într-o anume măsură clasarea, potrivit Ordonanței DIICOT), însă simpla semnătură pe o citație, spun magistrații cu care am vorbit, nu poate reprezenta un motiv de incompatibilitate. Ar fi un dezastru cel puțin la fel de mare ca însăși clasarea ca această infirmare a dnei Hosu să pice testul de la CAB, fie pe legalitate, fie pentru că nu este temeinic motivată.  Pentru că așa cum au început lucrurile, nimeni nu ar crede niciodată că rezultatul nu a fost anume urmărit. Integral: https://spotmedia.ro

Baghete traditionale dupa Gosselin, formula lui David Snyder – Apa ...Producția de grâu a scăzut cu 40%. Cum va fi afectat prețul pâinii  Pe lângă pandemie, România are de suferit și din cauza secetei. În unele cazuri, recoltele au scăzut la jumătate comparativ cu anii trecuți, potrivit datelor Ministerului Agriculturii. Ministrul Adrian Oros a apreciat că nu se așteaptă însă la o creștere a prețului pâinii. În cazul grâului, lipsa apei din sol a făcut ca fermierii să recolteze 5,5 milioane de tone, cu 4,8 milioane de tone mai puțin decât în 2019. Cele mai accentuate scăderi de producţie sunt în Dobrogea deoarece această zonă a fost cea mai afectată. La grâu, pentru că este suprafaţa cea mai mare – peste 80% din suprafaţa însămânţată în toamnă a fost cu grâu – s-a recoltat până acum 89% din suprafaţă, producţia medie este de 2,9 tone pe hectar faţă de 4,8 tone în 2019, când regimul precipitaţiilor a fost unul normal. Deci s-a diminuat cu 40% producţia medie la grâu. Dacă anul trecut au fost recoltate aproximativ 9,4 milioane tone, anul acesta estimarea este de 5,5 – 5,6 milioane tone”, a menţionat Adrian Oros în cadrul unei conferinţe de presă. Ministrul Agriculturii a precizat că, la secară, producţia medie a fost de asemenea diminuată, fiind de circa 2,5 tone pe hectar faţă de 3,2 tone în 2019…..”Consumul uman în România – îmi spun cei de la Patronatul Morăritului şi Panificaţiei – este de 2,2 milioane de tone (de grâu, n.r.) Noi, anul acesta, vom face undeva între 5,4 şi 5,6 milioane tone, deci va fi suficient pentru consumul intern. Sigur că aici se adaugă 550.000 de tone grâul de seminţe, care este foarte important. Se adaugă cam 400.000 de tone grâul care se utilizează în scop furajer, nefiind panificabil poate fi şi de o altă calitate mai slabă şi cam 400.000 de tone se utilizează pentru industria alcoolului. Deci cam ăsta ar fi necesarul de consum intern de grâu. Restul, în fiecare an, a fost exportat de către agenţi economici, de către traderi, cei care se ocupă cu acest lucru. Integral: https://www.digi24.ro

UE ne trimite 25.000 de flacoane de Remdesivir, cu rugămintea să nu le bem  Veşti bune de la Bruxelles! România va primi o cantitate foarte mare de Remdesivir din rezerva strategică europeană, mai exact peste 25.000 de flacoane. Din păcate pentru fanii băuturilor cu nume exotice, avem instrucţiuni ferme să nu-l bem, sau cel puţin să păstrăm şi câteva doze pentru bolnavii de COVID-19. “Sunt unii români care se ling pe buze când aud că primim mii de flacoane de orice”, a explicat premierul Ludovic Orban. “Lor le transmit că Remdesivirul ăsta e amar, pişcă la limbă şi nici măcar nu te ameţeşte. L-am încercat personal ca să mă asigur că nu spun prostii.” Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 5 august. Desteptii fac bani cu teste COVID-19 “incerte”. Cosma si Damian se rasucesc in morminte.

water, nature, bird, duck, animals, summer, the background | PikistBuna dimineata intr-o zi de miercuri, 5 august! În regiunile vestice vremea se va răcori față de ziua precedentă, iar instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări temporar accentuate, local averse, descărcări electrice, posibil grindină și cantități însemnate. În restul teritoriului vremea va fi predominant frumoasă, dar local călduroasă după-amiaza, cerul va fi variabil și doar izolat vor fi ploi de scurtă durată, cu o probabilitate mai mare de apariție în zona montană. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în jumătatea de sud a țării și la munte, dar de scurtă durată și în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 și 34 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 și 22 de grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, până spre 8 grade. În București, vremea se va menține frumoasă și călduroasă după-amiaza. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări ziua. Temperatura maximă va fi de 32…34 de grade, iar cea minimă de 15…18 grade.

Numărul cazurilor COVID crește iarăși în România. Cifră fără precedent de decese și pacienți internați la ATIRevolta unui medic din Anglia venit în țară: “Am anticorpi COVID, am vrut să donez plasmă aici și am renunțat după câte mi-au cerut”   Povestea unui doctor român din UK, venit acasă în vacanță, căruia centrul de transfuzii din Baia Mare i-a cerut să prezinte două teste PCR negative, radiografie pulmonară, trimitere de la medicul de familie, recomandare de la medicul infecționist. … Am venit în concediu acasă și știind că am anticorpi pentru COVID am dorit să donez. Este un reflex pe care l-am dobândit în timpul studenției și al primilor ani de profesie, când mergeam des să donez sânge. Ar trebui să fie simplu, eu donez, iar centrul să testeze și să proceseze probele recoltate să vadă dacă sunt bun sau nu. … Am mers la Centrul de Transfuzii din Baia Mare și mi-au cerut să prezint o mulțime de hârtii. Două teste PCR negative, radiografie pulmonară, trimitere de la medicul de familie, recomandare de la medicul infecționist. Este total descurajant. Eu vreau să donez plasma cu care poate fi salvată viața unui om. Când m-am infectat, virusul nu mi-a cerut hârtii și aprobări ori recomandări de la medici! …. Eu sunt medic în Marea Britanie și acolo a fost o mare nebunie în primăvară. Aproape toate cadrele ne-am infectat. NHS, echivalentul Ministerului Sănătății în România, ne-a testat pe toți, nu a plătit nimeni nimic și așa am aflat că am anticorpi, că am făcut boala. … Am avut ceva simptome, m-a durut un pic în gât ori capul, dar sunt simptome firești pentru primăvară, când circulă tot felul de viroze. Și mi-am propus să donez plasmă cu anticorpi pentru COVID în România, pentru semenii mei, dar mi-a fost imposibil. – În Marea Britanie, cei care doresc să doneze plasmă convalescentă COVID își plătesc singuri analizele? – Nu știu care e protocolul în Marea Britanie, dar nu cred că e așa, cu atâtea restricții. Acolo este foarte importantă obținerea acestei plasme care salvează vieți și nu cred că pun atâtea obstacole celor care vor să o doneze… Integral: https://www.libertatea.ro

Maşina de făcut bani cu teste COVID-19 neconcludente. Clauze abuzive şi ameninţări pentru eventualii clienţi nemulţumiţi Nevoia de a dovedi că nu eşti bolnav de COVID-19 este exploatată din plin, unde altundeva decât în zona Mall Băneasa, de o adevărată „maşinărie” de făcut bani care dă şi multe rateuri. Iniţiatorii profită de clienţii sub presiune, pe care-i pun să semneze un Acord înţesat de clauze abuzive prin care renunţă la dreptul la exprimare sau la cel de a cere dreptatea în Justiţie. Aproximativ 24.000 de oameni sunt testaţi zilnic pentru COVID-19. Dintre aceştia, peste 13.000 sunt testaţi în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical, iar aproximativ 10.000, la cerere. Oamenii vor să se testeze ca să poată pleca în vacanţă – pentru intrarea în unele ţări fiind obligaţi să dovedească faptul că nu sunt bolnavi – sau pur şi simplu pentru liniştea lor. Astfel că, în acest moment, laboratoarele sunt supraaglomerate, iar clinicile private şi spitalele de stat abia mai fac faţă cererilor, în cele mai multe locuri lista de rezervări fiind închisă pentru lunile august şi septembrie. Şi de parcă nu era de ajuns, acum, în cea mai complicată perioadă a pandemiei pentru România, au apărut şi multe controverse legate de acurateţea testelor COVID, care au oferit pacienţilor rezultate eronate sau incerte. Astfel că oamenii sănătoşi riscă să se infecteze în spitale, după ce sunt internaţi pe baza unor rezultate eronate, sau pe stradă, după ce virusul este răspândit de către o persoană diagnosticată ca fiind sănătoasă. Şi mai este acea categorie de români care primeşte rezultatul testului mult prea târziu sau neconcludent. Multe astfel de probleme le-au întâmpinat cei care au ales să-şi facă testul COVID la celeb Crul centru de recoltare drive-in deschis în parcarea Mall Băneasa din Bucureşti. Reprezentanţii clinicii care fac recoltări de probe pentru COVID-19 promit că testele se fac în aceeaşi zi, fără programare, iar rezultatele vin în maximum 48 de ore. Aşa încât persoanele care au nevoie de un test COVID urgent şi-au pus mari speranţe în acest centru. Preţul unui test a variat de-a lungul vremii de la 390 de lei la 520 de lei, pentru ca acum să fie 450 de lei. Nu este nicăieri mai scump în Bucureşti. Cu toate acestea, zilnic aici sunt cozi şi de sute de maşini. Şi la fel de multe plângeri. „Am primit rezultatul după două săptămâni”/„Rezultatul meu este INCERT – iar asta ştiam şi înainte să merg să mă testez. Dau foarte multe rezultate incerte pentru a fi repetate contra cost”/„Nu am primit rezultatul testului nici până astăzi, deşi l-am făcut acum multe săptămâni”. Acestea sunt doar câteva dintre reclamaţiile zilnice aduse clinicii care face teste în parcare. Recoltare haotică O cititoare a povestit pentru „Adevărul” că în ultima perioadă a fost nevoită să călătorească, şi pentru că locuieşte cu părinţii, la revenirea acasă, a decis să-şi facă testul COVID. Pentru că nu a mai găsit niciun loc la spitalele private sau de stat, a mers să se testeze la „drive-in”. „M-a testat o doamnă care, după ce mi-a recoltat probele, mi-a spus că a făcut-o cu beţişoarele greşite şi trebuie să-mi recolteze alte probe. A doua zi am primit rezultatul. Nici pozitiv, nici negativ. «Incert» scrie pe buletin. Imediat am pus mâna pe telefon şi i-am sunat pe cei de la OK Medical. De nenumărate ori. Voiam să mă lămurească cineva, să-mi explice ce înseamnă acest rezultat. Dacă trebuie să mă îngrijorez sau nu. Nu a răspuns nimeni. Până la urmă, le-am scris pe chatul de pe pagina de web unde se promovează. Acolo, cineva mi-a răspuns că nu sunt operatori disponibili care să vorbească cu mine, dar că voi fi sunată când se eliberează cineva. Nu s-a întâmplat acest lucru nici până astăzi. Drept urmare, am luat iarăşi toate clinicile la rând şi, din fericire, am găsit un loc la un spital privat unde am putut să-mi fac din nou testul. Aşa am ajuns să plătesc pe testul COVID 870 de lei – 520 de lei la drive-in, şi 350 la spital. Şi nu pentru că vreau să plec să «o ard pe o barcă în Grecia», cum plastic s-a exprimat un reprezentant al OK Medical la TV referindu-se la cei care se testează la ei, ci pentru a fi sigură că nu îmi pun familia şi prietenii în pericol”, povesteşte cititoarea. Integral: https://adevarul.ro

Coronavirus Romania. Cel mai negru record inregistrat pana in prezent: 48 de decese in 24 de ore. La Terapie Intensiva sunt internati 436 de pacientiUn tanchist în conducere și nici un vaccin la Institutul Cantacuzino, la trei ani de la militarizare În vara lui 2017, premierul PSD Mihai Tudose promitea că, prin militarizarea Institutului Cantacuzino, acesta va primi fonduri europene și va putea produce un vaccin antigripal. Trei ani mai târziu, nu s-a produs nici un vaccin și se așteaptă încă fonduri de la UE. După militarizare, schema de personal a institutului a crescut de la 430 de angajați la 1.075, din care efectiv sunt ocupate circa 600 de posturi. La conducerea institutului se află un medic militar, dar locțiitorul său la comandă este un fost tanchist, cu grad de colonel (care, spre deosebire de șeful său, și-a secretizat salariul). Managerul institutului, colonelul Florin Oancea, are un salariu de circa 11.000 de lei pe lună, dar are timp de încă trei slujbe, așa că, în 2019, a câșigat: 123.000 de lei de la CMI Dinu Gabriel, 145.000 de lei de la MedLife și circa 50.000 de lei de la Clubul Sportiv Municipal București. Bugetul anual al institutului a fost, de la militarizare până acum, de circa nouă milioane de euro. Când a fost militarizat, la institut lucrau 350 de persoane, care au rămas angajate, ba chiar li s-au acordat ulterior “drepturile bănești specifice unei instituții militare“ – a precizat ministrul Apărării, Ionel Ciucă într-un răspuns la o interpelare. În ceea ce privește producerea unui vaccin antigripal, ministrul Apărării Ionel Ciucă evită un termen clar. El a arătat, într-un răspuns la o altă interpelare, că, în aprilie 2020, Guvernul a aprobat un memorandum prin care institutul ar urma să primească fonduri europene prin Programul Operațional 2021-2027. În plus, ar exista un proiect de plan al M.Ap.N. prin care să se reia producția de vaccinuri antigripale. În aprilie 2020, premierul Orban susținea că un vaccin antigripal va putea fi produs în 2021……Institutul Cantacuzino nu mai produce banalul vaccin antigripal din 2009.Integral: https://newsweek.ro

Avertismentul profesorului Alexandru Rafila: Rata infectarilor este de 8-10%, mult mai mare decit in perioada starii de urgentaAlexandru Rafila, dur la adresa DSP: “Multe sunt conduse de persoane care nu au studii medicale” Președintele Societății Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, a făcut o caracterizare extrem de dură celor care conduc Direcțiile de Sănătate Publică (DSP). Reprezentantul României la OMS consideră că multe direcții de sănătate publică nu pot gestiona la timp situația, deoarece sunt conduse de persoane care n-au studii medicale. ”Nu știu dacă sunt de formă, dar nu pot să gestioneze la timp situația și timpul, de multe ori, e un factor determinant în controlul acestui tip de situație. Acțiunile DSP-urilor trebuie să limiteze răspândirea infecției. Sigur, nu critic pe nimeni, dar este rezultatul unei activități de 15 ani, în care, după ce au fost reorganizate și instruite direcțiile de sănătate publică, au trecut într-un curs de deprofesionalizare accentuată. Sunt conduse multe dintre ele de persoane care n-au studii medicale și, din cauza asta, cred că lucrurile au nevoie de o restructurare. E greu în timpul bătăliei să recurgi la așa ceva, dar nici nu poți să te uiți impasibil că DSP-urile nu au capacitate” Integral: https://www.libertatea.ro

Sediul DSP BucurestiDOCUMENT Sporuri de 40% pentru directorii DSP-urilor și de 30% pentru funcționari, în timpul stării de alertă. DSP-urile, campioanele gafelor dintre instituțiile care ar trebui să gestioneze epidemia  Guvernul intenționează să aloce, pe perioada stării de alertă, sporuri în valoare de 40% din salariul de bază directorilor executivi și directorilor executivi adjuncți ai direcțiilor de sănătate publică, precum și sporuri de 30% din salariul de bază funcționarilor publici încadrați în serviciul de control în sănătate publică, prevede un proiect de Ordonanță de Urgență elaborat de Executiv, document obținut de HotNews.ro.  Guvernul își motivează decizia de a acorda aceste sporuri, în nota de fundamentare a proiectului de OUG, prin faptul că în perioada stării de alertă “se dispun noi activități pe care trebuie să le desfășoare direcțiile de sănătate publică în situații de risc epidemiologic și biologic, sens în care personalul direcțiilor de sănătate publică are instituite și alte obligații, printre care enumerăm asigurarea triajului epidemiologic din punctele de trecere a frontierei, monitorizarea persoanelor aflate în auto-izolare la domiciliu, a persoanelor aflate în carantină, recoltarea probelor în teren de la persoanele care corespund definiției de caz pentru testare COVID-19, activități în care sunt implicați inclusiv funcționari publici”. Decizia Guvernului de a aloca sporuri de 40% conducerilor DSP-urilor și de 30% funcționarilor vine într-un moment în care scandalurile legate de ineficiența direcțiilor de sănătate publică în timpul epidemiei de COVID-19 se țin lanț….De precizat că direcțiile de sănătate publică nu efectuează singure anchete epidemiologice, ci efectuează, în special telefonic, triajul pacienților care se încadrează în definiția de caz și trebuie testați. Mai departe, pentru testarea pacienților, DSP beneficiază de sprijinul Serviciului de ambulanță, iar prelucrarea testelor se face de către laboratoare specializate. Integral: https://www.hotnews.ro

Sub semnătura lui Orban, guvernul blochează majorarea pedepselor pentru agresorii sexuali de copii şi trimite legea la CCR, pentru că sunt discriminaţi pedofilii!  Parlamentul a adoptat, în urmă cu o lună, o lege care măreşte pedepsele prădătorilor sexuali, aşa încât ei nu mai puteau fenta puşcăria. Aceeaşi lege prevede că aceia care au violat sau au abuzat sexual copii nu vor scăpa niciodată de răspunderea penală, prin prescrierea faptei. E un tratament discriminatoriu, spune Guvernul, care a sesizat Curtea Constituțională, blocând astfel promulgarea legii. Sesizarea va fi analizată de CCR în 30 septembrie. …. Azi, cei care comit infracţiunea de act sexual cu un minor pot spera în România la o condamnare de doar 2 ani de închisoare, chiar dacă victima e foarte mică, uneori sub vârsta de 13 ani. Iar instanţa poate decide suspendarea executării pedepsei. Şi agresorul nu face nicio zi de puşcărie. Dacă victima are între 13 și 15 ani, pragul minim scade la un an! Pedeapsa este de la unu la 5 ani şi mulţi dintre prădătorii sexuali primesc condamnări cu suspendare, după cum a arătat o campanie investigativă publicată în ultimii ani în Libertatea. Cei condamnați sunt trimişi apoi să muncească în folosul comunităţii la şcoli sau în centre de plasament, adică tot în preajma copiilor. Integral: https://www.libertatea.ro

Prima reacție a procurorului general Gabriela Scutea după ce ...Procurorii AIJ susțin că Gabriela Scutea știa problemele din dosarul 10 August și că acesta va fi clasat, dar nu a luat nicio măsură pentru a verifica și corecta deficiențele  …..Asociația de procurori susține că Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București (PMTMB) a sesizat procurorul general al PÎCCJ, cu privire la posibile deficiențe în desfășurarea anchetei în dosarul „10 August”, solicitând acestuia să dispună un control, prin procurori de la Serviciul de Îndrumare și Control din cadrul PÎCCJ. Procurorul general interimar de la acea vreme nu s-a pronunțat asupra solicitării, predând-o noului procuror general, Gabriela Scutea, după numirea în funcție la data de 20.02.2020, însă aceasta nu a dat curs solicitării PMTMB și nu a dispus niciun fel de verificare asupra modului în care era efectuată urmărirea penală în cauza „10 August”, susțin procurorii AIJ. Procurorii spun că Scutea nu și-a exercitat atribuția legală de procuror ierarhic superior, dând dovadă de ”o pasivitate suspectă și total atipică personalității sale hiperactive și intruzive”. AIJ mai susține că, din cauză că Scutea nu a dat curs solicitării parchetului militar de a efectua verificări în speța 10 August, aceasta ”a fost de acord cu modul în care a fost efectuată urmărirea penală, cu direcția în care s-a îndreptat ancheta și, implicit, cu soluția de clasare”, se mai arată în comunicatul transmis luni de Asociația Inițiativa pentru Justiție….. Dezinformările grosolane, vehiculate recent în spațiul public, în sensul că procurorul general nu ar fi cunoscut soluția și că ar fi aflat despre aceasta prin intermediul mass-mediei, este o insultă la adresa inteligenței opiniei publice. Să ne amintim ceea ce declara Scutea Gabriela la adresa Laurei Codruța Kovesi cu ocazia susținerii interviului în fața ministrului Justiției, cu referire la situația de la DNA-Serviciul Teritorial Ploiești: „Un serviciu teritorial DNA nu este cât un PJ din Ploiești sau București. Acolo sunt 5 maxim 7 oameni. Nu poți să nu știi ca ceva derapează.”. Mergând pe logica actualului procuror general și ținând cont că dosarul „10 August” este, prin numărul enorm de persoane vătămate, prin funcțiile ocupate de persoanele cercetate și prin impactul public intern și internațional cel mai important dosar aflat în prezent pe rolul unei unități a Ministerului Public, procurorul general, Scutea Gabriela, nu avea cum să „nu știe” cursul dosarului, mai ales că fusese avertizată prin solicitarea PMTMB de verificare a posibilelor „derapaje”. Din moment ce a decis să nu dea curs solicitării parchetului militar, și ținând cont de întârzierea cu care a fost adusă la cunoștința publicului soluția de clasare, după demersurile unor jurnaliști, precum și de încercările procurorului general de a se eschiva de la îndeplinirea atribuțiilor sale legale, rezultă că procurorul general, Scutea Gabriela, a fost de acord cu modul în care a fost efectuată urmărirea penală, cu direcția în care s-a îndreptat ancheta și, implicit, cu soluția de clasare. Integral: https://www.g4media.ro

Nababii de la stat. Bugetarii care câştigă peste o jumătate de milion de lei pe an Declaraţiile de avere ale mai-marilor instituţiilor de stat arată o evidentă bunăstare, fără a lua în calcul altceva decât veniturile lor anuale, care ajung şi de aproape patru ori mai mari decât ale şefului statului Klaus Iohannis. Cu banii dintr-un singur an, aceştia pot cumpăra un apartament cu 3-4 camere în zone din inima Capitalei. „Adevărul” a analizat declaraţiile de avere ale şefilor din cele mai importante autorităţi de reglementare, cu roluri cheie de supraveghere a activităţii din domeniul energiei, comunicaţiilor şi asigurărilor, pe care le-am comparat cu venitul şefului statului de anul trecut, care a fost de 179.735 lei (echivalentul a 37.059 euro). Toate veniturile au fost echivalate la un curs valutar de 4,85 euro/leu. Dumitru Chiriţă, preşedintele ANRE: peste 680.000 lei/an Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) verifică, supraveghează şi reglementează, inclusiv prin emiterea avizelor/licenţelor, atât firmele/companiile care activează în domeniul energiei electrice, cât şi pe cele de pe segmentul gazelor naturale. Preşedintele instituţiei este Dumitru Chiriţă, care a încasat anul trecut nu mai puţin de 681.156 lei (echivalentul a 140.444 euro, calculat la un curs valutar de 4,85 lei/euro), conform ultimei sale declaraţii de avere depusă pe site-ul ANRE în luna iunie 2020. Indemnizaţia domnului Chiriţă de anul trecut a fost de 3,8 ori mai mare decât a şefului statului. Adjunctul său, vicepreşedintele ANRE Zoltan Nagy-Bege, deţine, conform declaraţiei sale de avere, nu mai puţin de 13 conturi curente, depozite bancare şi fonduri de investiţii la Raiffeisen, Banca Transilvania, OTP Bank şi Metropolitan Life Pensii, dar şi titluri de valoare/ obligaţiuni în România şi străinătate, remuneraţia încasată de la ANRE în 2019 ridicându-se la 601.026 lei (echivalentul a 123.923 euro). …. Conducerea ANCOM este asigurată de preşedintele Sorin Grindeanu şi vicepreşedinţii Eduard Lovin şi Bogdan Iana. Conform declaraţiei de avere depusă în luna iunie 2020, Sorin Grindeanu a încasat anul trecut 528.221 lei (echivalentul a 108.911 euro). Venitul său pe anul trecut a fost de aproape 3 ori mai mare decât al şefului statului. Adjunctul său, vicepreşedintele Eduard Lovin, a încasat anul trecut „despăgubiri, plăţi compensatorii conform hotărâre judecătorească definitivă + salariat – indemnizaţie vicepreşedinte” suma de 485.310 lei (echivalentul a 100.064 euro), de 2,7 ori mai mult decât Klaus Iohannis. În ce-l priveşte pe vicepreşedintele Bogdan Iana, acesta a încasat anul trecut de la ANCOM o indemnizaţie de 420.732 lei (echivalentul a 86.749 euro), conform declaraţiei sale de avere depusă în iunie 2020. Venitul acestuia a fost mai mult decât dublu (2,34 ori mai mult) faţă de cel înregistrat de şeful statului în 2019….. Nicu Marcu a fost numit de curând preşedinte al ASF, astfel încât nu are o declaraţie de avere pe anul trecut. Însă precedesorul său, Leonardo Badea, încasa 816.982 lei pe an provenind din salariu ca preşedinte al ASF (580.205 lei), indemnizaţiile de şedinţă (203.268 lei) şi încă 33.509 lei plata concediului neefectuat….. Vicepreşedintele Gabriel Grădinescu, următorul în rang după Elena Doina Dascălu, a încasat anul trecut 618.652 lei (echivalentul a 127.557 euro), are patru conturi curente şi depozite bancare la Banca Transilvania şi două maşini, o Dacia Logan şi un Hyundai Tucson. Vicepreşedintele ASF Cristian Roşu a încasat în 2019 o indemnizaţie de 612.239 lei (echivalentul a 126.234 euro), din declaraţia sa de avere reieşind că deţine şi şase conturi şi carduri bancare la BCR şi Raiffeisen. În conturile de pensii private de la Allianz Ţiriac Pensii Private şi NN Pensii, domnia sa a strâns peste 280.000 de lei. Deşi este vicepreşedinte al ASF în domeniul pensiilor private, Ştefan Daniel Armeanu surprinde nu doar prin veniturile obţinute în 2019 din diferite activităţi, inclusiv didactice şi de cercetare, ci şi prin numărul impresionant de imobile şi conturi bancare, enumerate în declaraţia sa de avere. Împreună cu soţia sa, Armeanu a încasat în tot anul 2019 nu mai puţin de 895.376 lei (echivalentul a 184.613 euro), din care 123.163 lei din activităţi didactice şi de cercetare şi 638.466 lei indemnizaţia de la ASF. Integral: https://adevarul.ro

Tudorel Toader pe vremea când era ministru al JustițieiMagistrații pensionari și reîncadrați în funcții publice adună câștiguri de peste 5.000 de euro pe lună De regulă, procurorii și judecători după ce se pensionează trec în avocatură sau își deschid birouri notariale dacă sunt judecători de la instanță supremă. Există însă o categorie aparte de pensionari speciali care aleg să se întoarcă în funcții publice și încasează venituri uriașe compuse din salariul și pensia de la stat. În octombrie 2017, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) lua act de cererea de pensionare a Petruței Ulmeanu, judecător la Judecătoria Sectorului 1. În iulie 2018, Ulmeanu era numită în funcția de administrator public al Primăriei Sectorului 1 condusă de primarul Daniel Tudorache, ales din partea PSD. Conform declarației de avere din 2020, anul trecut, fosta judecătoare a câștigat de la primărie un salariu de 110.083 de lei, la care se adaugă pensia specială de judecător de 199.968 de lei. În total 310.000 de lei pe an, adică 25.800 de lei net pe lună. Mariana Moț. Un președinte de Secție la Consiliul legislativ, funcție de demnitate publică în care a fost numită fosta judecătoare Mariana Moț de la Curtea de Apel Craiova este plătit cu aproximativ 115.000 de lei pe an, adică 9500 de lei pe lună . La asta se adaugă pensia ce urmează să o încaseze în urma carierei de magistrat, aproximativ 20.000 de lei lunar. Pe 20 iulie 2020, Klaus Iohannis a semnat decretul de pensionare al fostului secretar de stat adus la ministerul Justiției de Florin Iordache și păstrată în funcție de Tudorel Toader. Moț va cumula pensia specială cu salariul de președinte de Secție la Consiliul Legislativ, adică va încasa lunar aproximativ 29.500 de lei. Constantin Florescu – fost judecător la Tribunalul Buzău, s-a pensionat din magistratură în octombrie 2015. S-a înscris apoi în PSD și a fost ales consilier local. Recent, a anunțat că a trecut la Partidul Mișcarea Populară și că va candida la funcția de primar din partea PMP, însă a uitat numele partidului, declarația fiind transmisă în direct de la o conferință de presă. În 2017, avea o pensie de 16.300 de lei pe lună, la care se adauga indemnizația de 800 de lei lunar pentru funcția de consilier local. Cum se răzgândesc magistrații Un caz aparte este reprezentat de magistrații pensionați înaintea vârstei de 65 de ani și care revin în activitate prin acordul Consilului Superior al Magistraturii (CSM). Până în octombrie 2018, aceștia puteau cumula pensia cu salariul. Potrivit statutului magistraților, începând din 12 octombrie 2018, pensia acestora se reduce cu 85% la care se adaugă salariul de magistrat. Conform declarației de avere din 2020, fostul procuror militar cu grad de general Gheorghe Cornescu a încasat anul trecut 353.136 de lei reprezentând „pensie militară + recalculare pensie militară”. În același timp, el este angajat și de Parchetul General ca procuror de unde a mai încasat 218.000 de lei. În total, 48.000 de lei pe lună, echivalentul a 10.000 de euro.….Fost procuror de Panciu și fost judecător al Curții Constituționale, Tudorel Toader a încasat în 2018 o pensie de 364.000 de lei, adică 30.000 de lei pe lună. După ce a plecat din funcția de ministru al Justiției, în mai 2019, s-a întors la Iași și a fost reales rector al Universității Alexandru Ioan Cuza, de unde încasează aproximativ 20.000 de lei pe lună. În total, un venit cumulat de 50.000 de lei pe lună reprezentând salariul și pensia. …. O altă categorie de magistrați pensionari care sunt angajați în instituții publice este reprezentată de foștii judecători și procurori numiți la Curtea Constituțională. Astfel, dintre cei 9 membri ai CCR, cinci sunt foști magistrați pensionari. Valer Dorneanu, fost procuror în perioada 1967-1974 și 1980 – 1985 are o pensie anuală de 454.068 de lei și un salariu de la CCR de 293.000 de lei. În total, 747.000 de lei pe an, sau 62.000 de lei pe lună, echivalentul a 13.000 de euro. Cristian Deliorga s-a pensionat în vara anului trecut din funcția de judecător și a fost numit de PSD judecător constituțional. A încasat o pensie de 144.000 de lei pe 6 luni și un salariu de 289.000 de lei de la Curtea Constituțională și Curtea de Apel Constanța. Rezultă că acesta are o pensie de 288.000 de lei pe an, la care se adaugă indemnizația de la CCR. Potrivit calculelor noastre, Deliorga primește 48.000 de lei pe lună pensie și salariu, echivalentul a 10.000 de euro. Integral: https://romania.europalibera.org

Nicusor DanNicușor Dan: Gabriela Firea a cheltuit în 4 ani bugetul pe 5 ani  …. “La momentul ăsta (…) se pare că datoria curentă a Primăriei, la sfârşit de 2020, este de 3,7 miliarde de lei. Asta înseamnă că primarul PSD Firea a cheltuit în patru ani bugetul pe cinci ani. Asta înseamnă că datoria curentă a Primăriei Capitalei este bugetul pe anul următor, pe care l-a îndatorat”, a susţinut Dan, într-o conferinţă de presă organizată în faţa sediului PMB. În opinia sa, Gabriela Firea “a fost depăşită” de funcţia pe care a avut-o şi a dus traficul din Bucureşti, cât şi finanţele Primăriei într-un “blocaj complet”. “După ce a dus oraşul, după ce a dus traficul într-un blocaj complet, iată că primarul PSD Firea a dus şi finanţele publice într-un blocaj complet. Te întrebi cum e posibil ca un oraş, o Primărie, care are un buget de aproape 1 miliard de euro, să intre în faliment. Primarul Firea dă vina pe alţii, ca de obicei, încearcă să spună că afacerea Constanda este cauza acestui faliment. Nu este adevărat: Primăria Capitalei este în faliment de multă vreme, oricând ANAF ar fi putut să-i închidă conturile, să ceară insolvenţa STB-ului, oricând ELCEN-ul ar fi putut să ceară insolvenţa Termoenergetica. La sfârşitul lui 2019, datoriile curente ale Primăriei Capitalei erau 1,5 miliarde de lei datorii comerciale şi 1,5 miliarde de lei datorii către stat”, a explicat Nicuşor Dan, citat de Agerpres. ….”Primarul PSD Firea minte şi când spune că nu va avea de acum încolo să plătească transportul public şi căldura. Păi deja nu le-a plătit. Datoria STB-ului către ANAF este de 700 de milioane de lei, datoria Termoenergetica către ELCEN este de 500 de milioane de lei. Primarul PSD Firea mai minte când spune că nu a primit banii pe care trebuia să-i primească de la bugetul de stat. De fapt, în prima jumătate din 2020, a primit de la bugetul de stat mai mulţi bani decât a primit în prima jumătate a lui 2019″, a afirmat Nicuşor Dan. Integral: https://www.digi24.ro

IORDACHE acuză PARCHETUL GENERAL de practici COMUNISTE ...Iordache vrea să permită construcțiile fără autorizație de patrimoniu. Petiție către Iohannis să nu promulge legea Comunitatea Declic îi cere președintelui Klaus Iohannis să nu promulge o lege inițiată de Florin Iordache, votată în Parlament, afirmând că dezincriminează lucrările nocive, fără autorizație de construire! Legea a fost adoptată săptămâna trecută de Camera deputatților, pentru a doua oară, după ce șeful statului a respins-o inițial. ”Controversatul proiect legislativ care vizează eliminarea răspunderii penale pentru diverse investiții de infrastructură realizate fără autorizație de construire a fost adoptat a doua oară de Camera Deputaților, după ce președintele României, Klaus Iohannis, l-a respins inițial în urma mobilizării organizațiilor profesionale și a societății civile. 22.861 de membri Declic au semnat petiția ”Vor să ne lase fără patrimoniu!” la momentul respectiv”, afirmă reprezentanții Declic….. Biologul amintește că România este în infringement pe păduri, iar un element indispensabil mafiei lemnului îl reprezintă drumurile forestiere. ”Orice drum forestier făcut de la zero reprezintă un dezastru ecologic. El presupune defrișarea fâșiei pe care este construit, el reprezintă o rană pentru natură, devastează ireversibil microrelieful, mutilează peisajul, distruge solul, provoacă eroziune, fragmentează habitatele. Și, mai ales, cu ajutorul lui se măcelăresc pădurile pe zeci de kilometri pătrați. Pădurile virgine pe care le mai avem, cu care ar trebui să ne mândrim, dar pe care le exterminăm, au supraviețuit pentru simplu fapt că nu au fost accesibile, că nu au ajuns la ele drumurile forestiere”, spune Călin Dejeu într-o scrisoare și îi roagă pe români să o copieze și să o trimită, la rândul lor, președintelui. Integral: https://spotmedia.ro

Catalin AvramescuProblema Sudului …. Am realizat că şi în România există o problemă a Sudului atunci când m-am uitat pe datele electorale. Este clar că există “judeţe roşii”, adevărate fiefuri electorale – folosesc termenul “fief” într-un sens aproape medieval – ale Partidului Social-Democrat. Dar puţini au observat că acestea sunt, aproape toate, concentrate în Sud. Mulţi îşi imaginează că Moldova este regiunea cea mai “roşie”. Dar dacă privim la rezultatele ultimelor alageri la scară naţională (prezidenţialele din 2019), observăm ceva stupefiant. În primul tur din 2009, Klaus Iohannis s-a situat pe primul loc (previzibil) în tot Ardealul (cu excepţia judeţelor Harghita şi Covasna, câştigare de candidatul UDMR) şi în toate judeţele din Moldova, cu excepţia Botoşaniului. Viorica Dăncilă, candidata PSD, s-a clasat pe primul loc doar în zece judeţe. Opt dintre acestea sunt din Sud: Argeş, Buzău, Ialomiţa, Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinţi, Gorj şi Giurgiu. În turul al II-lea s-a votat, masiv, anti-PSD. Nici nu a mai contat pentru cine. Suspectez că dacă în locul lui Klaus Iohannis intra în turul II pisoiul din spatele blocului, bietul animal ar fi devenit preşedintele României. Dar chiar şi aşa, au fost 5 (cinci) judeţe care, ca soldatul japonez, au rămas fidele socialismului de clan propus de PSD, unde alegerile au fost câştigate de Viorica Dăncilă. Toate aceste sunt din Sud: Teleorman, Giurgiu, Olt, Gorj şi Mehedinţi…. Aici e vorba de mai mult decât de diferenţe în opţiunile politice. “Judeţele roşii” sunt citadele ale înapoierii. În Sud este polul sărăciei. Ultimele două judeţe (Teleorman şi Mehedinţi) la capitolul PIB pe cap de locuitor sunt din Sud. Educaţia este la pământ. Este greu să găseşti măcar o librărie pe acolo. Când treci cu maşina vezi o realitate deprimantă. Ai senzaţia că eşti în altă ţară, poate pe alt continent decât Europa….. Dacă nu ar exista Sudul în ecuaţia electorală, PSD ar fi rămas un partid minor, ceva în genul ALDE al lui Popescu-Tăriceanu sau Pro România lui Victor Ponta. Mai pe româneşte: fără “judeţele roşii” din Sud, România ar semăna mult mai bine cu Europa Centrală decât cu Albania. Într-o parte a Sudului s-a format o cultură politică distinctă. Societatea civilă este pulbere. Presa independentă nu există. Economia depinde de subvenţii de stat. La mulţi indicatori, “judeţele roşii” sunt în urma unor state din Africa. Îmi este mai uşor să îmi dau seama când va veni democraţia în Belarus decât să întrezăresc sfărşitul acestor cvasi-state de stepă, unde domneşte bunul-plac al vreunui baron local…..De aici trebuie începută orice schiţă de reformă politică şi socială. Integral: https://www.bursa.ro

Verdict! Șefii Jandarmeriei, obligați de DIICOT să le arate și curul protestatarilor  Dosarul 10 August a fost în sfârșit finalizat. DIICOT i-a obligat pe șefii care au ordonat represiunea să le arate și curul protestatarilor, pentru ca umilința să fie completă. Șefii vor merge în piața Victoriei, își vor da pantalonii jos, iar cei care s-au simțit jigniți de bătaia luată pe 10 august 2018 sunt îndemnați să se uite cu atenție la cururile ștabilor și să se simtă răzbunați. Verdictul, care dintr-o scăpare avea chiar antetul Jandarmeriei, fiind redactat de inculpați, e destul de clar: ”Clipurile în care jandarmii bat și gazează oameni pașnici, femei, bătrâni, turiști străini, le demonstrează clar nevinovăția acestor jandarmi, care i-au bătut de bună credință”. Avocații victimelor au luat și ei câteva pulane pe spinare în sediul tribunalului București, pentru că au atacat decizia, și jandarmii au considerat că au atacat practic Jandarmeria însăși. Martorii care au avut tupeul să depună mărturie au mai luat și câte un cap în gură de la interlopii în uniformă de jandarmi. Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 4 august. “Regatul Unit va efectua milioane de teste de coronavirus care dau rezultate în 90 de minute.”

Download wallpapers Husky Dog, lawn, cute animals, summer, close ...Buna dimineata intr-o zi de 4 august! Vremea va fi local călduroasă la amiază, în special în zonele de câmpie din sudul și vestul țării. Cerul, mai mult senin la începutul intervalului în cea mai mare parte a țării, va avea înnorări tot mai accentuate în a doua parte a zilei și noaptea, în regiunile vestice și nord-vestice, unde instabilitatea atmosferică se va accentua. Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice și, pe arii restrânse, cantități de apă însemnate și, posibil, grindină. În restul teritoriului, astfel de fenomene se vor semnala doar izolat. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 de grade pe litoral și 34 de grade în sud-vest și în sudul extrem, iar cele minime vor fi cuprinse între 10 și 20 de grade. În București, vremea se va menține predominant frumoasă, dar călduroasă la amiază. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla moderat ziua. Temperatura maximă va fi de 32…33 de grade, iar cea minimă de 16…18 grade.

Lucrurile se complică în multe țări, printre care și România. Nu este prea târziu pentru o strategie „închide şi opreşte” împotriva coronavirusului. În ce ar consta aceasta?   Creșterea cazurilor de COVID-19 este fără precedent, atât la noi, dar și pe plan global. Valul doi a venit mult mai repede și sistemele medicale sunt în mare risc. Un studiu internaţional, realizat de grupul BCG, arată de ce încă este posibilă ca o strategie agresivă şi fermă de tip “crush and contain” (“închide/striveşte şi opreşte”) să funcţioneze împotriva noului coronavirus…. Unele ţări, care păreau pe cale să controleze decisiv virusul, precum Germania, au avut recent noi focare. Altele, precum SUA, văd o creştere rapidă a răspândirii infecţiilor şi numărului de pacienţi internaţi, care ar putea semnaliza transmiterea necontrolată a virusului. Ambele situaţii au forţat guverne naţionale şi regionale să întârzie anumite etape ale relaxării sau să impună carantină ţintită în anumite zone. În sudul Statelor Unite, sindicatele cadrelor din școli atrag atenția asupra nerealismului anunțului de a relua școala “în persoană” din septembrie. Profesorii arată cum apariția unui singur caz poate duce la carantină de 14 zile pentru o clasă întreagă. Pe acest fundal, tot mai multă lume se întreabă dacă o abordare agresivă nu este de preferat în termeni de sănătate publică, dar şi economică. … Chiar dacă Noua Zeelandă a mai raportat câteva cazuri noi de atunci, nivelul infecţiilor rămâne minuscul, iar asta a permis economiei să repornească şi oamenilor să trăiască şi să muncească aproape la fel cum o făceau şi înaintea pandemiei. Şi alte ţări au reuşit să oprească, în esenţă, virusul în prima fază a pandemiei: Australia, China (după epidemia iniţială din provincia Hubei), Coreea de Sud, Taiwan. Aceste guverne au avut o abordare de tip “crush and contain”, care s-a dovedit a fi cea mai eficientă strategie în combaterea coronavirusului, explică autorii studiului. … Estimările modelului realizat de BCG arată cum costul unei strategii “crush and contain” de succes este cu 30-40% mai mic decât alte abordări în lupta cu noul coronavirus. Iar autorii cred că nu este prea târziu pentru abordarea acestei strategii şi în ţările care au mers pe alte direcţii până acum. Izolarea focarelor are un cost economic mai mic Devine tot mai clar că, în ciuda focusului pe redeschiderea economiei, nu există o cale sustenabilă spre resuscitarea consumului şi repornirea muncii în siguranţă decât dacă virusul va putea fi ţinut sub control. Integral: https://www.libertatea.ro

Să ai acces la o injecție banală sau la o schimbare de bandaj a devenit un lux în rural …. Dispensarele din sate au cam dispărut, numai 8,7% din spitalele și unitățile asimilate își desfășoară activitatea în mediul rural, în condițiile în care aproximativ 44% din populația României trăiește în continuare la sate, potrivit publicaţiei “Activitatea unităţilor sanitare” elaborată de Institutul Naţional de Statistică (INS) în 2019. Așa că pentru orice chestiune medicală, de la consult la injecție, cei din rural trebuie să se deplaseze la oraș sau în localitățile unde mai sunt cabinete medicale de familie sau diferite unități spitalicești. Bătrânii săraci și fără urmași își duc boala pe picioare. Cât o duc Pentru vârstnici nu e ușor, dimpotrivă. O deplasare la oraș e uneori o întreagă aventură și necesită pregătire. Cursele microbuzelor sunt puține, iar statul la ocazie nu e la îndemână, mai ales în contextul actualei pandemii, când șoferii ezită să călătorească cu străini. Afecțiunile rămân netratate sau sunt tratate cu leacuri bătrânești, cu sfaturi la telefon și cu informații din online. Mai ales unde nu sunt urgențe. Unii sunt transportați la oraș de copii, nepoți sau de câte un vecin care are mașină, contra cost. Dar foarte mulți locuiesc fără copii, aceștia fiind plecați peste hotare sau mutați la oraș. Iar pensiile lor, chiar și pentru cei care n-au lucrat la CAP, nu le permit să plătească o mașină (un consătean care să-i ducă) pentru orice fleac de ordin medical, în condițiile în care “uberul sătesc” poate costa și 100 de lei pentru o cursă de 20-30 km. Un astfel de gest e fie o fiță, fie o urgență majoră. …În România, aproximativ 1,9 milioane de pensionari au pensii sub 1.000 de lei, reprezentând 40% din totalul pensionarilor. Dintre aceștia, aproximativ un milion sunt beneficiari ai Indemnizației Minime Sociale, înghețată în decembrie la 704 lei de către guvernul liberal. Cei mai mulți dintre pensionarii care beneficiază de Indemnizația Minimă Socială locuiesc în mediul rural, departe de alte forme de ajutor social, precum cantinele sociale. Off-road cu ambulanța La caz de boală mai grea se cheamă ambulanța, doar că înspre multe localități rurale durata unui transport crește substanțial. Pe de o parte, din cauza distanțelor, pe de altă parte, din cauza stării drumurilor, în special în satele și cătunele deservite de drumuri locale sau județene. Pe drumul dintre Marin și Crasna (județul Sălaj), văd periodic ambulanțe opintindu-se printre craterele și denivelările semănate răzleț pe vreo 4-5 km….. Măsurile privind accesul la spitale, luate în contextul pandemiei de COVID-19, au afectat profund populația vârstnică rurală, în special pe cei bolnavi, care necesitau internări, intervenții chirurgicale și tratamente medicale. Au fost cazuri în care, în lunile martie, aprilie și mai, pacienții au fost externați și trimiși acasă, chiar dacă starea lor de sănătate nu era în cei mai buni parametri, pentru a face loc cazurilor de COVID. …. Să ai acces la o injecție banală sau la o schimbare de bandaj a devenit un lux pentru mulți dintre cei care locuiesc în mediul rural. Despre consult ginecologic la caz de sarcină, planning familial sau consult de specialitate, fără deplasare la oraș (cu toate cheltuielile aferente unei astfel de deplasări) nu are sens să mai vorbim, că pare să țină de domeniul SF-ului sau al utopiei. …. Satul nu mai e gândit de marii strategi și decidenți ca un loc de trăit decent și demn, ci ca un loc din care se extrage forță de muncă ieftină, mâncare “bio” și “tradiții”. Și în care se merge ca turist, pentru a căuta refugiu temporar într-o fantasmă idilică. Iar bătrânii, atunci când nu sunt certați pentru iresponsabilitatea de a pretinde măriri de pensii, sunt descriși condescendent, ca rămășițe ale unei lumi de altădată, învățată cu greutățile și sacrificiile. Integral: https://www.libertatea.ro

Reverență în fața medicilor. Mărturia emoționantă a unui pacient cu Covid-19 internat la ATI și salvat, deși avea multiple afecțiuni graveRegatul Unit va efectua milioane de teste de coronavirus care dau rezultate în 90 de minute În spitalele, azilurile şi laboratoarele din Regatul Unit vor fi disponibile 5,8 milioane de teste pentru coronavirus pe baza ADN şi 450.000 de teste din probe prelevate prin frotiuri, informează Reuters. Ministrul britanic al sănătăţii, Matt Hancock, a anunţat luni că testele dau rezultate în 90 de minute şi nu trebuie efectuate de personal medical, relatează Agerpres. ”Faptul că aceste teste pot detecta şi gripa, şi COVID-19 va fi extrem de util pe măsură ce se apropie iarna, astfel că pacienţii vor putea urma recomandările corecte pentru protecţia proprie şi a altora”, a explicat oficialul. În plus, Serviciul Naţional de Sănătate a anunţat că va oferi pacienţilor cu cancer tratamente adaptate pentru COVID-19, inclusiv medicamente care nu afectează puternic sistemul imunitar. Integral: https://www.g4media.ro

Kovesi, interviu în The Guardian: Parchetul European nu va ezita să trimită în judecată lideri UE suspectați de fraude. Legea e aceeași pentru toți  …. Kövesi, care se așteaptă ca EPPO să se ocupe de peste 3.000 de cazuri, s-a luptat să crească bugetul agenției, propus la 37,7 milioane de euro. Oficialii UE susțin că fondurile, deja majorate o dată, sunt suficiente pentru anul lansării și speră că organizația va fi gata să înceapă în 2020, așa cum fusese planificat. Cea mai mare problemă a acesteia este decizia a cinci state membre ale UE – Danemarca, Irlanda, Ungaria, Polonia și Suedia – de a nu se alătura. În încercarea de a convinge Ungaria, în cazul în care prietenii și familia primului ministru au câștigat contracte cu finanțare comunitară, oficialii UE au încercat să lege accesul la fondurile UE de respectarea statului de drept. Ungaria a refuzat. Așteptările de la Kövesi sunt mari. Familiile lui Daphne Caruana Galizia și Ján Kuciak, doi jurnaliști de investigații care au fost uciși, au scris consiliului de miniștri al UE în sprijinul numirii ei, descriind-o drept „cel mai curajos și distins candidat pentru acest post”. Și au adăugat că Kövesi este din același aluat precum Caruana Galizia și Kuciak, țintind marea corupție. Reflectând pe marginea acestor așteptări, Kövesi afirmă: „Sunt aceeași persoană care am fost în poziția mea anterioară, așa că voi face tot posibilul… și nu voi fi singură”. Kövesi avea 15 ani când a căzut comunismul, în 1989. A jucat baschet pentru țara sa în campionatele europene de juniori din august 1989, la Timișoara, orașul natal al Revoluției Române de câteva luni mai târziu. Cel puțin 100 de protestatari au fost uciși în oraș, într-o represiune brutală. Kovesi avea să se întrebe ulterior: „Câte dintre acele persoane care au fost la meciurile noastre și ne-au susținut au fost rănite sau ucise la Revoluție? Au luptat pentru democrație, iar unii dintre ei nu au supraviețuit”…. După mai bine de cinci ani la DNA, unde a bifat urmărirea penală unui fost prim-ministru, a fost demisă, din ordinul ministrului Justiției, în iulie 2018. A fost un an de proteste în masă și semnale de alarmă că guvernul dezmembrează mecanismele democratice care făcuseră posibilă aderarea la UE. Kövesi, care preferă să nu comenteze politica națională, a declarat că DNA are încă procurori curajoși, dar speră că noul guvern va schimba o lege din 2018, criticată pe larg întrucât slăbește independența judiciară și lupta împotriva corupției. După ce România a aderat la UE, în 2007, unele guverne din UE s-au plâns că îi fusese permisă prea devreme intrarea unei țări cu o corupție înfloritoare. Kövesi are o perspectivă diferită, susținând că lupta împotriva corupției s-a schimbat fundamental la aderarea României. Acum va acorda aceeași atenție combaterii corupției în 22 de țări. Întrebată dacă va ezita să trimită în judecată un lider UE suspectat de abuz de fonduri UE, Laura Codruța Kovesi a răspuns: „Bineînțeles că vom acționa … EPPO va fi un parchet independent și va trebui să demonstrăm că legea este aceeași pentru toată lumea”.” Integral: https://universul.net

Doi ani de la violentele din 10 august 2018, niciun vinovat: 57.000 de persoane ii cer procurorului general redeschiderea ancheteiDoi ani de la violentele din 10 august 2018, niciun vinovat: 57.000 de persoane ii cer procurorului general redeschiderea anchetei Peste 57.000 de cetateni au semnat petitia prin care i se solicita Procurorului General al Romaniei, Gabriela Scutea, redeschiderea dosarului 10 august si anchetarea celor care au dat dispozitii pentru agresarea si gazarea protestatarilor pasnici, potrivit unui comunicat de presa al Comunitatii Declic “Pentru a mai avea incredere in justitie, vrem sa vedem o ancheta temeinica si impartiala, care sa descopere vinovatii pentru represiunea din 10 august. Altfel, riscam ca ancheta 10 august sa devina un nou dosar fara vinovati, precum dosarele Revolutiei si Mineriadei”, se arata in textul petitiei. Aceasta petitie a fost initiata dupa ce, DIICOT a anuntat public ca i-a scos de sub urmarire penala pe sefii din Jandarmerie, care ar fi comandat jandarmilor din Piata Victoriei sa intervina abuziv. O parte a anchetei a fost declinata la Parchetul Geeral. Reprezentantii Comunitatii Declic i-au inmanat Procurorului General petitia si i-au solicitat sa analizeze cu celeritate solicitarea a zeci de mii de cetateni, care asteapta sa fie facuta dreptate pentru sutele de victime din 10 august 2018: “Au trecut deja 2 ani de la violentele din Piata Victoriei, iar dosarul este in continuare la faza de cercetare penala.” “Am fost toti in strada pentru a apara independenta Justitiei din Romania. Acum nu cerem altceva decat ca justitia sa functioneze pentru toti cetatenii. Daca Procurorul General nu va infirma solutia rusinoasa a DIICOT, atunci va mai scrie o fila neagra in istoria justitiei din Romania, dupa dosarele Revolutiei si Mineriadei“, declara Catalina Hoparteanu, reprezentant al Comunitatii Declic. Integral: https://ziare.com

Contractele de 9,2 milioane de lei ale firmei Best Achizitii, "abonata a Primariei Capitalei'', care contesta licitatia pentru mastile destinate persoanelor vulnerabileContractele de 9,2 milioane de lei ale firmei Best Achizitii, “abonata a Primariei Capitalei”, care contesta licitatia pentru mastile destinate persoanelor vulnerabile  Compania Best Achizitii a incheiat anul aceasta sapte contracte cu Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, aflata in subordinea Primariei Capitalei, in valoare de 9,2 milioane de lei, potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achizitii Publice. Compania a fost amintita de Ludovic Orban duminica seara. Premierul a declarat ca licitatia de la Ministerul Sanatatii care viza achizitionarea de masti pentru persoanele defavorizate a fost contestata si apoi atacata la Curtea de Apel de catre o firma “abonata a Primariei Capitalei”, iar modul in care a depus aceste contestatii indica faptul ca “incearca sa impiedice finalizarea contractului”. Declaratiile au starnit un nou scandal meditic cu primarul Capitalei, Gabriela Firea. “A existat o firma, careia am sa ii dau numele, Best Achizitii SRL, un abonat al retelei Primariei Capitalei, care a contestat. Felul in care contesta mie imi arata ca, de fapt, incearca sa impiedice finalizarea contractului, astfel incat sa nu se distribuie mastile. Nu poti sa imi ataci in ultima zi a termenului legal in care se stabileste castigatorul contractului. Dupa aceea, la Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor da solutie, respinge contestatia si mai asteapta pana la capatul celor 10 zile, parca sunt, termenul limita in care urma sa se incheie contractul si imi ataca in instanta, la Curtea de Apel”, a spus Orban, duminica, pe B1 Tv, intrebat daca licitatia pentru mastile pentru persoanele defavorizate s-a incheiat….Potrivit datelor Confidas, compania Best Achizitii SRL este administrata de Neagu Mihaela Elena si detinuta in proportie de 100% de Cristescu Alexandru Vlad Mihai. Afaceristul, in varsta de 26 ani, a fost clasat drept cel mai bogat tanar din Romania, potrivit unui top de specialitate….Anul acesta, compania Best Achizitii SRL a incheiat sapte contracte cu Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, in valoare totala de aproximativ 9,2 milioane de lei. Integral: https://ziare.com

Patru sefi de la Ocolul Silvic Comanesti plasati in arest la domiciliu. Sunt acuzati ca ar fi luat mita peste 4 milioane de leiPatru sefi de la Ocolul Silvic Comanesti plasati in arest la domiciliu. Sunt acuzati ca ar fi luat mita peste 4 milioane de lei ….Paslaru Aurel, la data faptei seful Ocolului Silvic Comanesti (Bacau) din cadrul Regiei Nationale a Padurilor Romsilva, Comaneci Sorin-Velu, la data faptei sef district I Asau, Stefancu Constantin, la data faptei sef district III Nogea, Corbu Liviu, la data faptei sef district VI Ghimes-Palanca, Colpos Costel, sef district V Camenca, toti cei patru din cadrul Ocolului Silvic Comanesti (Bacau)”, se arata intr-un comunicat al DNA. Inculpatii ar fi primit acesti bani intre anii 2015-2020. “In perioada 2015 – 2020, cei cinci inculpati, in calitatile mentionate mai sus, ar fi pretins si primit de la reprezentantii unei societati comerciale mai multe sume de bani in legatura cu indeplinirea unor acte ce intrau in atributiile lor de serviciu, respectiv pentru a confirma efectuarea unor lucrari silvice (impaduriri, intretinerea culturilor, degajari, curatiri) de catre societatea oamenilor de afaceri. In acest context, inculpatii ar fi pretins si primit urmatoarele sume de bani:- inculpatul Paslaru Aurel ar fi cerut un procent de 3% din valoarea (fara impozit pe profit) a facturilor fiscale ce urmau a fi emise de societatea susmentionata pentru serviciile silvice prestate in favoarea Ocolului Silvic Comanesti si a primit suma totala de 210.000 lei. Precizam ca, anterior, in data de 23 iulie 2020, cu ocazia constatarii infractiunii flagrante, asupra inculpatului a fost gasita suma de 10.000 lei ce reprezenta procentajul respectiv din valoarea facturilor emise doar in lunile aprilie si mai 2018. – ceilalti patru inculpati ar fi pretins sume de bani ce reprezentau valoarea manoperei directe, aferenta lucrarilor executate in districtele pe care le administrau, (rezultata din facturile ce urmau a fi emise de societatea respectiva si fara impozit pe profit). Concret, inculpatul Comaneci Sorin-Velu ar fi primit suma de 995.370 lei, inculpatul Stefancu Constantin – suma de 980.750 lei, inculpatul Corbu Liviu – suma de 395.450 lei, iar inculpatul Colpos Costel – suma de 360.250 lei”, transmite DNA. Integral: https://ziare.com

Ce mai lipsea: Băsescu, candidat la Primăria CapitaleiLiderul USR București explică de ce PMP nu a fost primit în alianța pentru Capitală: Activitatea consilierilor locali și generali ai partidului înființat de Băsescu, voturile lor pentru PSD  Activitatea consilierilor generali și locali ai PMP a cântărit decisiv, atunci când s-a decis ca Partidul Mișcarea Populară să nu fie cooptat în alianța pentru București dintre PNL și USR-PLUS, a declarat luni la RFI liderul USR București, Claudiu Năsui…..Întrebat dacă Nicușor Dan nu va pierde voturi, în cazul în care Traian Băsescu va candida la Primăria Capitalei, liderul USR București a răspuns: ”Toate sondajele și de la PNL și de la USR arată că Nicușor Dan are prima șansă, aș spune cu o marjă de eroare consistentă, pentru aceste alegeri, indiferent de ce se va întâmpla și atunci suntem în spatele lui în întregime și vom face cea mai bună campanie, ca să mărim această marjă de încredere”. După alegerile locale din 2016, PMP a asigurat celor de la PSD majoritatea în șase consilii județene și în numeroase consilii locale din întreaga țară. De asemenea, partidul fondat de Traian Băsescu a votat constant alături de PSD în Consiliul General al Municipiului București, asigurându-i Gabrielei Firea majoritatea necesară adoptării proiectelor sale. Integral: https://www.g4media.ro

Încetați să vă mai intereseze viitorul copiilor, demagogilor! Îl supărați pe Ludovic…   Părinții, în ochii guvernanților (nu doar aceștia, cu siguranță), par niște bestii cărora nu le pasă de adevăratele probleme ale țării. Insensibili la zbaterile miniștrilor, primarilor, parlamentarilor, părinții, acești teroriști postmoderni, o ard aiurea, dorind să li se spună cum vor învăța copiii lor din 14 septembrie încolo. Inacceptabil, doamnelor și domnilor, inacceptabil. Presiunea pentru a furniza informații despre deschiderea școlilor acum e rezultatul inițiativei demagogice a PSD, care m-a chemat să vorbesc cu el despre deschiderea școlilor, câte-n lună, câte-n stele. Ludovic Orban: Și probabil că are dreptate. Ce-i asta? Cum îndrăznesc unii sau alții să-l întrebe pe el, tocmai pe el, ce se va întâmpla cu școala românească peste o lună și jumătate? Ce Dumnezeu este atât de important la școala asta încât se agită lumea atât? Este clar vorba despre demagogia pesedistă, căci altfel nu se explică. Guvernul și interesul copilului În aceste timpuri grele, în aceste vremuri de restriște, oameni dedicați precum Ludovic Orban de-abia mai găsesc timp să dea peste cap 100 de Lagavulin și să fumeze unu-două pachete de țigări. Iar ăștia, cine or fi ei, au probleme din astea minore cum ar fi educația copiilor. Ce contează că-s mulți? Adică, putem bănui că părinții a 1.300.000-1.400.000 de copii din învățământul preuniversitar sunt destul de mulți, dar numărul nu dă valoarea. Acum, doamnelor și domnilor, avem de rezolvat probleme mult mai importante decât educația unor mucoși. Zilele astea, partidele își restabilesc candidații la locale. Este crucial. Următorii 4 ani de bunăstare partinică depind de rezultatele alegerilor locale. Iar voi, meschini și mărunți, vă lăsați induși în eroare, plecați după fenta demagogică a interesului față de copii. Incalificabil. …. Viitorul imediat, accesul la banii de Monopoly aduși de președintele Iohannis de la Bruxelles sunt, acum, mult mai importante. Cândva, într-o zi, la o dată pe care Ludovic ne-o va comunica la un moment dat, vom vorbi și despre educație, despre școală, despre nimicuri. Acum nu, că nu e timp. Contează că 300.000-400.000 de copii nu au acces la nedefinita școală online? Contează că profesorii nu sunt deloc pregătiți pentru așa ceva? Să voteze, mai întâi, asta ne doare acum, și vedem după aia. “Alții au investit în copii, în educația copiilor, noi am investit în imobile. Lucrurile sunt absolut simple, absolut transparente”. Asta spunea Klaus Iohannis în august 2014 și, iată, învățăturile sale către membrii partidului au prins. …. De când ne este rușine cu analfabeții și inculții acestei patrii? Ce, analfabetismul, incultura, incompetența au împiedicat vreodată pe cineva să devină ce vrea? Chiar prim-ministru, la o adică?  Integral: https://www.libertatea.ro

The Financial Times: Un moment periculos pentru economia mondială. Înmulțirea cazurilor europene arată că pandemia nu se domolește  Economia mondială e un loc periculos. Tentativele de reluare a activității, premature ori nu, au dus la o înmulțire a cazurilor de Covid-19, mai cu seamă în Europa, unde părea că pandemia ajunsese sub control. Salvarea din partea unui potențial vaccin, dacă vreunul va funcționa, pare la o depărtare de luni. Pe de altă parte, băncile centrale nu prea au capacitatea de a răspunde la o agravare a recesiunii. Guvernele își fac deja griji în privința datoriilor acumulate cât timp și-au ținut economiile blocate, în prima fază a pandemiei. Indiferent că vorbim de Hong Kong, Australia, Japonia, Israel ori Germania, țări care păreau să fi oprit răspândirea virusului, ele trebuie să facă față acum fie unui al doilea val la nivel național, fie unor focare regionale sporadice. Numai arhipelagul relativ izolat al Noii Zeelande, care a reușit să suprime virusul pe plan intern și să se izoleze de restul lumii, a ajuns la ceva care aduce a normalitate. Acestea în săptămâna în care speranțele privind o carantină scurtă urmată de o reluare rapidă a activității economice au fost definitiv spulberate. Daunele sunt deja substanțiale. Cifrele publicate joi de SUA în privința creșterii indică cel mai mare declin al activității celei mai mari economii a lumii. Prăbușirea venitului național în trimestrul doi cu 32,9% față de anul precedent e de trei ori mai mare decât recordul postbelic anterior…..Chiar și în țările care încearcă să redeschidă economia, noua normalitate tot implică distanțare socială și consumatori prudenți. Banii ieftini nu vor face prea mult pentru a stimula consumul și investițiile atunci când perspectiva unor noi restricții ce pot fi impuse în orice moment contribuie la incertitudinea cu care firmele și cumpărătorii deopotrivă se confruntă….. Ceea ce sugerează că guvernele vor trebui să continue să se împrumute și să cheltuiască. O a doua rundă de carantină va fi, să sperăm, mai puțin dăunătoare decât prima, dar tot va fi nevoie de ajutor financiar. Virusul nu se răspândește ușor în exterior și multe companii au găsit căi de a funcționa chiar dacă își asigură precauții mai mari. Centrele orașelor din Europa arată tot a orașe-fantomă, însă magazinele din districtele periferice, mai apropiate de zonele rezidențiale, o duc bine fără a provoca vreo creștere exponențială a cazurilor. Au fost trase învățăminte cu privire la cum trebuie abordat virusul și cum trebuie protejați cei mai vulnerabili. Actuala creștere a cazurilor din Europa a fost atribuită în special tinerilor, care vor mai mult să călătorească și să se bucure de libertățile lor, dar sunt mai puțin susceptibili la cele mai grave efecte ale Covid-19. Deși pandemia nu a fost încă învinsă, răspunsul sanitar progresează. În orice caz, carantina a încetinit dar nu a oprit pandemia. Un vaccin sau o altă descoperire medicală va trebui să apară înainte ca economiile să se refacă deplin. Integral: https://www.g4media.ro

Colegii, coledzii și capturarea statului (II) …. Am încercat să aduc cât mai multe date factuale pentru a argumenta că reţelele absolvenţilor de „colegii de apărare, ordine publică şi informaţii” (incluzând aici şi şcolile doctorale sau de Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale) au fost folosite deliberat pentru obţinerea de funcţii, bani şi imunitate, iar aceste reţele reprezintă unul din instrumentele de captură a statului postcomunist. Nu au existat reacţii sau contra-demonstraţii ale acestei ipoteze – dimpotrivă – mi s-a atras atenţia că aş mai fi putut aduce alte zeci de exemple sau probe de notorietate, fie din investigaţiile jurnalistice, fie din deciziile instanţelor. Pentru că reţelele lui Gabriel Oprea sau Sebastian Ghiţă par că nu au convins cititorii, am ales alte două cazuri de notorietate: Cristian Rizea şi Alexandru Cumpănaşu. Cristian Rizea este un fost deputat PSD, condamnat la 4 ani şi 8 luni pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, care a fugit în Republica Moldova, iar acolo a scris o carte, Spovedania lui Rizea, în care devoalează multiple afaceri murdare realizate de o reţea de politicieni, jurnalişti şi ofiţeri din serviciile de informaţii. Chiar dacă unele afirmaţii şi poveşti pot fi îndoielnice, putem constata totuşi cum absolvirea Colegiului Superior de Siguranţă Naţională (2004), apoi a Institutul Diplomatic Român (2011) şi a Colegiul Naţional de Apărare (2013) i-au asigurat promovarea în “Liga Mare”, aşa cum reiese din povestea cărţii, devenind deputat şi chiar preşedinte executiv al PSD. Alexandru Cumpănaşu este un alt “prototip”, produs al triadei politicieni- funcţionari publici- oameni din serviciile secrete, ce au derulat afaceri sau proiecte mari din fondurile europene. Investigaţiile Melaniei Cincea sau ale Rise Project prezintă în detaliu afacerile cu fonduri europene de zeci de milioane de euro, obţinute de Cumpănaşu, uneori fără a i se cere măcar diploma de studii superioare. Chiar dacă este neclar dacă el a absolvit vreun colegiu militar, însă este clar că a devenit vicepreşedinte al Fundaţiei Colegiului Naţional de Apărare, a participat la lansarea Academiei de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale şi, mai mult, a fost preşedintele Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României, având în subordine sindicate, universităţi, asociaţii profesionale, o droaie de generali învârtindu-se în jurul acelei reţele….. În primul rând, că este vorba de un grup de cetăţeni care se situează deasupra legii şi încalcă principiul constituțional că „Nimeni nu este mai presus de lege” (art.16). Dacă o reţea de putere sau un grup infracţional al politicienilor mai poate fi schimbat prin alegeri, un grup de putere şi interese ce cuprinde ofiţeri din serviciile de informaţii, poliţie, magistraţi, politicieni şi jurnalişti (exact absovenţii unor asemenea academii şi cursuri) este puţin probabil că poate fi demontat (aşteptăm cu interes rezultatul anchetei Unifarm). Un asemenea stat capturat este puţin probabil că poate să devină un partener pentru marile afaceri şi investiţii (din această neîncredere a apărut Mecanismul de Cooperare și de Verificare – MCV). În al doilea rând, prin afacerile derulate de aceste reţele sau de firme sub acoperire se produce o distorsiune a pieţei, fapt ce va duce la o subdezvoltare a României, o latino-americanizare. În al treilea rând, tinerii poliţişti, funcţionari publici sau magistraţi sunt supuşi unor opţiuni ne-etice sau sunt demotivaţi în a-şi face datoria, văzând sau intuind aceste reţele de putere şi influenţă controlează jocul şi promovarea lor. Este foarte clar că tinerii absolvenţi de învăţământ militar îşi fac datoria, am intrat în NATO datorită profesionalismului lor, dar eşalonul politico-militar a pervertit acest profesionalism…. În al patrulea rând, se vor produce lupte inter-instituţionale între instituţiile statului, cum este cazul recent de la Academia de Poliţie, unde secretarul de stat a intrat în conflict cu fostul rector, ambii fiind acuzaţi de plagiat sau având probleme de integritate. Integral: https://putereaacincea.ro

Studiu: Situatia financiara a romanilor s-a inrautatit. Multi dintre cei care mai au bani, mai au doar pentru 4 luniStudiu: Situatia financiara a romanilor s-a inrautatit. Multi dintre cei care mai au bani, mai au doar pentru 4 luni  Peste jumatate dintre romani (54%) afirma ca situatia lor financiara curenta este destul de precara, pe fondul actualei crize COVID-19, potrivit studiului “Financial Pulse Survey”, realizata de biroul local McKinsey & Company. 43% dintre consumatori considera economia locala drept slaba si se asteapta ca starea acesteia sa se inrautateasca in urmatoarele trei luni. Mai mult, romanii sunt pesimisti si in ceea ce priveste durata crizei economice: cea mai semnificativa parte (30%) a acestora estimeaza o perioada de 1-2 ani, pe cand 19% se asteapta la o durata de pana la 3 ani. “De la debutul pandemiei, aproape jumatate dintre consumatori declara ca au experimentat scaderi ale veniturilor si economiilor la nivel de gospodarie, dar mai putin de o treime dintre acestia au reusit sa reduca si cheltuielile din gospodarie. In plus, aproximativ 60% dintre consumatori au devenit preocupati, cel putin intr-o oarecare masura, de siguranta locului de munca”, se arata in studiu. Sase din zece romani mai au bani pentru patru luni In schimb 6 din 10 romani afirma ca au economii suficiente pentru cel mult patru luni, la care pot apela in eventualitatea pierderii locului de munca sau a scaderii veniturilor. “In situatii de urgenta, precum cele specifice acestei perioade, pentru 61% dintre respondenti economiile le pot ajunge cel mult patru luni daca isi mentin nivelul actual al cheltuielilor, iar 71% dintre romani declara ca se pot baza pe economii mai mici de 25.000 lei la nivel de gospodarie”, se arata in studiu. Integral: https://ziare.com

Vești bune pentru turişti! S-a redeschis perla litoralului românesc, Bulgaria  După o lungă şi dureroasă pauză, turiştii români au din nou unde să-şi astâmpere pofta de soare, apă şi distracţie! Perla litoralului românesc, Bulgaria, e din nou pe buzele tuturor după ce autorităţile de la Sofia au decis să ne lase să intrăm fără să mai completăm formulare, fără carantină şi fără teste de COVID. “E o veste minunată! Perla litoralului românesc, Bulgaria, e cu siguranţă cel mai frumos loc frecventat de români de pe malul Mării Negre. Mă bucur să aud că şi-a recăpătat gloria din 2019”, spune Marcel, bucureştean de 36 de ani, care şi-a luat deja bilete pentru Albena. “Părinţii mei îmi spuneau încă de când eram copil ce frumos era în Bulgaria, sau cum îi spuneau ei, perla litoralului românesc. Acum o să am ocazia să mă bucur şi eu de această minunăţie. Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 3 august. “Meseria de sef” in sanatate.

De Paste, 70.000 de romani au ales cazarea la pensiunile din ...Buna dimineata intr-o zi de luni, 3 august! Vremea va fi în general frumoasă, dar și călduroasă, mai ales la orele amiezii și ale prânzului, în special în regiunile sudice. Probabilitatea pentru ploi de scurtă durată, însoțite de descărcări electrice, va fi mai mare în zonele de deal și de munte, izolat. Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sud-vestice și în zona montană aferentă. Excepție vor face regiunile nord-estice, unde cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval. Acestea se vor semnala după orele amiezii și în special seara. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 și 33 de grade. În Capitală, meteorologii anunță vreme frumoasă și temperaturi caniculare. Cerul va fi variabil, iar valorile maxime înregistrate la București vor fi de 31 – 32 de gr. C.. Minimele din timpul nopții se vor situa între 17 – 19 gr.C.

Plasma bag with antibodies from people cured of SARS-COV-2 Covid-19 prepared in a hospital, conceptual imageCum îi împiedică statul pe donatorii de plasmă, extrem de folositoare în tratamentul împotriva COVID-19  Tratamentul cu plasma împotriva noului coronavirus, una dintre soluţiile folosite în întreaga lume pentru tratarea pacienților în stare gravă, este disponibilă și la noi în țară. Dar nu pentru toată lumea. Și nu e vorba de compatibilitate ori de lipsă de oameni care să doneze. La noi, procesul în sine este unul greoi. Cei vindecați sunt puși chiar să scoată bani din propriul buzunar să își facă testele care să arate că s-au vindecat. Plasma cu anticorpi donată de persoanele care s-au vindecat de COVID-19 este o șansă reală la viață pentru mulți pacienți aflați în stare gravă. Însă tratamentul nu poate fi disponibil pentru toți acești bolnavi, chiar dacă voluntari există. Este și cazul unui pacient din Târgoviște, externat de medic și trimis în izolare acasă fără a i se face un test care să arate că s-a vindecat complet….Protocolul prelevării sângelui pentru plasma anti-COVID prevede ca donatorii să vină cu un buletin de analize negativ. Pentru cei externați fără acest test, dar care vor să doneze, nu există reglementări clare….. Și nu este singura piedică pe care o întâmpină voluntarii care vor să doneze plasmă pentru bolnavii critici de COVID-19. Actuala legislație nu îi ia în calcul și pe pacienții care nu au fost internați. Adina Beudean, directorul Centrului de Transfuzii Sanguine Bistrița: „S-a demonstrat ajutorul exclusiv pentru criticii internați în spital. Efectiv îi ajută să depășească stadiul grav al bolii, prin acești anticorpi pe care îi dezvoltă organismul, după trecerea prin boală”. O altă piedică pentru donarea de plasmă o reprezintă și faptul că nu există o rețea bine pusă la punct la nivel național. În prezent plasma poate fi recoltată doar în 17 centre de transfuzie din țară. Integral: https://www.digi24.ro

Interviu cu un expert german: Al doilea val de Covid se dezvoltă deja. Atenție la „super-răspânditori”, nu la contacte …. Acum suntem la începutul celui de-al doilea val. Pentru a-l gestiona, avem nevoie urgentă de o schimbare de strategie….. Nu ne putem permite un alt blocaj strict. Ar fi groaznic. Dar, de asemenea, trebuie să presupunem că oamenii nu vor fi la fel de disciplinați – exersând distanțarea socială sau purtând măști – așa cum au fost în timpul primului val. Ca atare, autoritățile sanitare și strategiile lor vor fi decisive. DER SPIEGEL: Până în prezent, autoritățile au urmărit toate contactele din noile infecții pentru a rupe lanțul. Ce nu este în regulă cu acea strategie Lauterbach: E o abordare total ineficientă; suntem pe drumul greșit. În loc de a contacta telefonic fiecare persoană de contact, autoritățile ar trebui să-și concentreze eforturile pe așa-numiții super-răspânditori, acele câteva cazuri extrem de contagioase care adesea infectează zeci de persoane în situații de grup. Ei singuri sunt forța motrice din spatele pandemiei. Știm acum că transmițătorii individuali nu au aproape niciun efect asupra creșterii exponențiale. Dacă nu schimbăm cursul pe această problemă, al doilea val va fi intens. DER SPIEGEL: De ce strategia urmată până acum este atât de ineficientă? Lauterbach: Este o cantitate foarte mare de muncă, iar ea folosește un număr masiv de personal aproape fără niciun efect. Încercăm fără succes să ținem pasul cu pandemia. Pacienții sunt izolați într-un moment în care sunt foarte contagioși. Până atunci, ei au apucat să transmită virusul la alții. Cei care se îmbolnăvesc, de obicei, merg la medic în a doua zi după ce prezintă simptome. Frecvent, asta înseamnă în a patra zi a infecției, deoarece primele două zile tind să fie lipsite de simptome. Până când se întorc de la laborator rezultatele testelor, trec alte două zile, alteori mai multe. În medie, atunci, pacienții sunt izolați șase până la șapte zile după ce s-au infectat. Carantina vine prea târziu pentru a rupe lanțul de infecție. Contactele individuale care sunt apoi examinate nu mai sunt contagioase până atunci. Trebuie să devenim mai rapizi. DER SPIEGEL: Cum? Lauterbach: Sunt în favoarea adoptării strategiei Japoniei, care s-a dovedit cea mai eficientă în lupta împotriva super-răspândirilor. Japonezii nu au impus o blocare strictă în timpul primului val, dar au avut aproximativ la fel de mult succes ca noi. Aceasta este exact ceea ce avem nevoie pentru al doilea val. Virologul Christian Drosten (una dintre cele mai importante figuri ale Germaniei în criza COVID-19) consideră, de asemenea, această strategie drept cursul corect al acțiunilor…..Atunci când cineva este testat, acesta trebuie să fie întrebat, prin intermediul unui formular, dacă a fost în apropierea unui potențial super-răspânditor – un spectacol, o nuntă – sau dacă este profesor într-un şcoală. Dacă testul este pozitiv, toți ceilalți participanți la eveniment trebuie să fie carantinați fără întârziere, chiar înainte de a fi testați. Acesta este singurul mod de a preveni transmiterea virusului de-a lungul perioadei în care persoanele sunt contagioase….Trebuie să facem tot ce putem pentru a preveni adunările mari, impunând interdicții și pedepse severe. Integral: https://universul.net

Crizele majore au consecințe majore, de obicei neprevăzute. Marea Depresiune a stârnit izolaționismul, naționalismul, fascismul și cel de-al doilea război mondial, dar a condus și la Noul Acord, la ascensiunea Statelor Unite ca superputere globală și, în cele din urmă, la decolonizare. Atacurile din 11 septembrie au produs două intervenții americane eșuate, ascensiunea Iranului și noi forme de radicalism islamic. Criza financiară din 2008 a generat o creștere a populismului anti-establishement care a înlocuit liderii de pe Glob. Viitorii istorici vor urmări efectele relativ mari ale pandemiei de coronavirus; provocarea este de a le descoperi din timp…..Factorii responsabili pentru răspunsul cu succes la pandemie au fost capacitatea statului, încrederea socială și conducerea. Țările cu toate cele trei – un aparat de stat competent, un guvern în care cetățenii au încredere și căruia îi dau ascultare și lideri eficienți – au acționat impresionant, limitând daunele suferite. Țările cu state disfuncționale, societăți polarizate sau o conducere slabă au ieșit prost, lăsându-și cetățenii și economiile expuse și vulnerabile…. Cu cât se află mai multe despre COVID-19, boala cauzată de noul coronavirus, cu atât se pare că criza se va prelungi, urmând a fi măsurată în ani și nu în trimestre. Virusul pare mai puțin mortal decât ne temeam, dar este foarte contagios și adesea transmis asimptomatic. Ebola este extrem de letală, dar greu de luat; victimele mor repede, înainte să o poată transmite. COVID-19 este opusul, ceea ce înseamnă că oamenii tind să nu-l ia la fel de în serios cum ar trebui, deci va continua să se răspândească pe tot Globul, provocând un număr mare de decese. Nu va exista niciun moment în care țările să poată declara victoria asupra bolii; mai degrabă, economiile se vor deschide încet și provizoriu, cu un avans încetinit de valurile ulterioare de infecții. Speranțele pentru o recuperare în „V” par sălbatic optimiste. Mai probabilă este o dinamică în formă de „L”, cu coada curbată în sus, ori o serie de „W”. Economia mondială nu se va întoarce prea curând la ceva asemănător stării sale pre-COVID. Din punct de vedere economic, o criză prelungită va însemna mai multe eșecuri ale afacerilor și devastarea unor industrii precum centrele comerciale, lanțurile de vânzare cu amănuntul și călătorii. Nivelurile de concentrare a pieței în economia Statelor Unite au crescut constant de zeci de ani, iar pandemia va împinge tendința mai departe. Doar companiile mari, cu buzunare adânci, vor putea ieși din furtună, giganții tehnologici câștigând cel mai mult, deoarece interacțiunile digitale devin tot mai importante. Consecințele politice ar putea fi și mai semnificative. Populațiile pot fi chemate la acte eroice de sacrificare de sine colectivă pentru o perioadă, dar nu pentru totdeauna. O epidemie persistentă, combinată cu pierderi profunde de locuri de muncă, o recesiune prelungită și o sarcină a datoriilor fără precedent, vor crea inevitabil tensiuni care se transformă într-o criză politică – dar împotriva cui încă nu este clar. Distribuția globală a puterii va continua să se îndrepte spre est, deoarece Asia de Est s-a descurcat mai bine în gestionarea situației decât Europa sau Statele Unite. Chiar dacă pandemia își are originile în China, iar Beijingul inițial a mușamalizat-o și i-a permis să se răspândească, China va beneficia de criză, cel puțin în termeni relativi. Așa cum s-a întâmplat, la început, alte guverne s-au comportat slab și au încercat să o acopere și mai vizibil, cu consecințe chiar mai letale pentru cetățenii lor. Cel puțin Beijingul a reușit să recapete controlul asupra situației și să treacă la următoarea provocare, readucând economia la o viteză mare și durabilă. SUA, în schimb, au venit cu un răspuns de mântuială și și-au văzut prestigiul alunecând enorm. Țara are o vastă capacitate potențială de stat și un istoric impresionant în crizele epidemiologice anterioare, dar societatea sa actuală, puternic polarizată, și liderul incompetent au blocat statul să funcționeze eficient….. Rezultatele pesimiste sunt ușor de imaginat. Naționalismul, izolarea, xenofobia și atacurile la ordinea mondială liberală cresc de ani buni, iar această tendință doar va fi accelerată de pandemie. Guvernele din Ungaria și Filipine au folosit criza pentru a-și acorda puteri de urgență, îndepărtându-se încă și mai mult de democrație. Multe alte țări, inclusiv China, El Salvador și Uganda, au luat măsuri similare. Bariere în calea mobilității oamenilor au apărut peste tot, inclusiv în inima Europei; în loc să coopereze constructiv, în beneficiul lor comun, țările s-au întors spre interior, s-au ciondănit între ele și și-au făcut rivalii țapi ispășitori politici pentru propriile eșecuri. Ascensiunea naționalismului va crește posibilitatea conflictului internațional…. Cei disperați vor căuta să migreze, liderii demagogi vor exploata situația pentru a acapara puterea, politicienii corupți vor profita de ocazie pentru a fura ceea ce pot și multe guverne vor reacționa dur sau se vor prăbuși. Într-adevăr, un nou val de migrare din sudul global către nord ar fi întâmpinat cu o mai mică simpatie și cu mai multă rezistență de data aceasta, deoarece migranții ar putea fi acuzați, mai credibil acum, că aduc boală și haos…..Decalajul dintre bogați și săraci – atât în ceea ce privește oamenii, cât și țările – a fost adâncit de criză și va crește și mai mult în timpul unei stagnări economice prelungite. Dar, odată cu problemele, criza a dezvăluit, de asemenea, capacitatea guvernului de a oferi soluții, bazându-se pe resursele colective. Un sentiment persistent de „singuri împreună” ar putea stimula solidaritatea socială și conduce la dezvoltarea unor protecții sociale mai generoase pe parcurs, la fel cum suferințele naționale comune ale Primului Război Mondial și Depresiunii au stimulat creșterea statelor bunăstării, în anii 1920 și 1930. Integral: https://universul.net

Dosar penal şi dacă… Atenţie, nu se ştia până acum! Primul român ...Din peste 1.000 de dosare penale întocmite în perioada stării de urgență, pentru zădărnicirea combaterii bolilor, doar cinci mai au șanse să fie finalizate  Din 1.000 de dosare penale deschise pentru încălcarea regulilor impuse pentru combaterea coronavirusului, peste 400 au fost deja clasate, dezvăluie Digi24. Doar 30 de dosare au fost trimise în judecată, dintre care numai 5 au șanse reale de a obține o pedeapsă. Restricțiile și măsurile punitive anunțate de guvern pentru încălcara regulilor impuse pe timpul stării de urgență și, apoi, a stării de alertă au fost rând pe rând anulate. Amenzile date în starea de urgență au fost anulate de Curtea Constituțională. Carantina, izolarea și internarea dispuse prin ordin de ministru și nu prin lege au fost anulate de Curtea Constituțională. Amenzile decise prin Legea 55/2020 au fost și ele anulate în parte tot de Curtea Constituțională. De fiecare dată când guvernul a rămas fără o armă împotriva răspândirii coronavirusului, premierul Ludovic Orban spunea că cei care încalcă regulile impuse de autorități se pot trezi cu dosar penal pentru „zădărnicirea combaterii bolilor” (art. 352 Cod penal) și pentru „fals în declarații (art. 326 Cod penal), ca ultimă metodă de convingere…. Elenina Nicuț spune că este practic imposibil de demonstrat în instanță că cel acuzat de zădărnicirea combaterii bolilor este cel care a răspândit boala și că cei cu care a avut contact nu au luat boala din altă parte. *Probatio diabolica Marea problemă este cu articolul de Cod penal. În drept, aceasta se numește Probatio diabolica, adică să dovedești ceva care nu se poate dovedi. Este foarte-foarte greu de demonstrat cu elementele constitutive ale infracțiunii. Cum demonstrezi că a avut ca efect răspândirea bolii? Nu putem merge pe presupuneri. Nu se poate stabili o legătură dincolo de orice dubii”, a declarat Elenina Nicuț. Ea mai arată că se fac plângeri penale, iar procurorii trebuie să deschidă dosare și să facă cercetare, însă șansele de condamnare sunt foarte mici. Integral: https://universul.net

Dosarul 10 august. Ordonanța DIICOT, o apologie a agresorului. Raționamentul prin care victima a fost transformată în călău Parchetul Militar a trimis Dosarul 10 august către DIICOT în data de 28 iunie 2019. Acest transfer a avut loc în urma solicitărilor acestei instituții pentru că făcea cercetări în ce privește o “tentativă de lovitură de stat”, în urma unor plângeri penale, printre care și cea a lui Sebastian Cucoș, șef al Jandarmeriei la data protestului. În data de 26 iunie 2020, DIICOT, parchetul antimafia condus de procurorul Giorgiana Hosu, dă o soluție parțială, clasând acuzațiile împotriva șefilor jandarmeriei și a unui secretar de stat din Ministerul de Interne, trimițând către Parchetul Militar partea din dosar care se referă la jandarmii care au făcut exces de zel în reprimarea manifestației din 10 august. DIICOT face anunțul clasării abia în data de 15 iulie, după 19 zile de la întocmirea documentelor oficiale. În acest moment nu e clar ce s-a întâmplat în această instituție timp de aproape trei săptămâni. Trebuie spus că anunțul nu s-ar fi făcut dacă reprezentanți ai presei n-ar fi aflat pe surse că “Dosarul 10 august urmează să fie clasat”. Întreaga ordonanță DIICOT are 235 de pagini și este semnată doar de Doru Stoica, procuror-șef secție. Textul integral a fost obținut pe surse, iar documentul integral îl găsiți mai jos…. Procurorul-șef al DIICOT, Giorgiana Hosu, nu a făcut nicio referire la documentul juridic realizat de instituția pe care o conduce, iar semnătura ei nu apare pe ordonanță. “Dacă nu a semnat ordonanța, înseamnă că a participat la realizarea cercetării, numele ei apare pe dosar. Așa se explică faptul că nu a fost nevoie de viza șefului instituției. E o lucrare la care a participat”, a declarat o sursă familiarizată cu procedurile instituționale. În realitate, procurorii DIICOT, prin documentul realizat, “au distrus” Dosarul 10 august. “Această ordonanță nu a fost făcută pentru salvarea jandarmilor, ci e făcută împotriva Parchetului Militar”, a declarat un expert juridic care a analizat atât ancheta realizată de procurorii militari cât și Ordonanța DIICOT. Cazul BRD Tower  În Ordonanța DIICOT este luat cazul a trei manifestanți bătuți de jandarmi în seara zilei de 10 august în dreptul BRD Tower. E vorba de Costel Tocană, de soția sa și de prietenul său Orlando Alexandru. Imaginile video în care aceștia sunt loviți cu brutalitate de un pluton de jandarmi au fost difuzate de canalele de știri și pe rețelele sociale. Procurorul DIICOT dezvoltă o întreagă teorie, începând cu pagina 199 a ordonanței prin care susține că jandarmii au acționat legal, victimele fiind vinovate că s-au aflat într-un loc nepotrivit, la momentul nepotrivit…. Pe pagini bune, folosind un limbaj de lemn care amintește de perioada comunistă, procurorul îi face responsabili pe cei doi pentru faptul că au stat într-un loc în care jandarmii își desfășurau acțiunea de reprimare, iar în vecinătatea lor era un grup de manifestanți violenți. Teoria este susținută de stop cadru făcut pe imaginile video, transformate în fotografii, comentate și scoase din context. În cercetarea de la Parchetul Militar nu s-au folosit imagini stop cadru, ci s-au făcut procese verbale în care se descriu cu lux de amănunte înregistrările video, tocmai pentru a nu deforma faptele și a nu lăsa loc de interpretări, a explicat pentru SpotMedia.ro o persoană implicată în cercetările care au avut loc în Dosarul 10 august…..Dar în acest episod e vorba de o problemă și mai mare. Acesta e singurul caz de violență care pare a fi fost documentat exclusiv de către DIICOT. Conform unor surse, procurorii militari nu au reușit niciodată să le identifice pe cele trei persoane. Au făcut toate demersurile necesare, dar nu au reușit. În situația în care cei de la DIICOT, la vremea anchetei aveau astfel de informații, ele trebuiau puse la dispoziția anchetatorilor care au deschis dosarul. E vorba de tăinuire și inducere în eroare, a spus anchetatorul care a făcut declarații pentru SpotMedia.ro sub protecția anonimatului. …. DIICOT n-a cooperat deloc cu Parchetul Militar în perioada respectivă, au declarat mai mulți procurori. Din noiembrie 2018, Parchetul Militar a făcut mai multe demersuri oficiale, au fost trimise întrebări prin intermediul conducerii Parchetului General și nu a fost primit niciun răspuns. În schimb, imediat după ce cei trei șefi ai Jandarmeriei și secretarul de stat din Ministerul de Interne au fost declarați suspecți, în mod oficial, la DIICOT a fost depusă plângerea pentru tentativa de lovitură de stat. Jandarmii n-au dat niciun fel de declarații procurorilor militari Carmen Dan, ministru de Interne din partea PSD, și Sebastian Cucoș au implicat rapid DIICOT în ancheta 10 august. În momentul în care Liviu Dragnea a realizat că nu poate controla procurorii Parchetului Militar, s-a încercat blocarea cercetărilor cu ajutorul DIICOT. În data de 12 septembrie 2018, reprezentanții Jandarmeriei Române au depus o plângere la DIICOT pentru, atenție!, “finanțarea externă” a protestelor din data de 10 august și “lovitură de stat”. Din acel moment, ancheta Parchetului Militar a mers în paralel cu cea a DIICOT până în data de 28 iunie 2019, când procurorii militari trimit întregul dosar la DIICOT din cauza solicitărilor acestei instituții care avea o competență prioritară pentru a ancheta tentativa de lovitură de stat. Integral: https://spotmedia.ro

Sorin Blejnar a demisionat de la conducerea ANAF - Cancan.roCurtea de Apel București a declarat nule sute de înregistrări telefonice din dosarul lui Blejnar, inclusiv cele cu Marta și Schwartzenberg Procesele-verbale a sute de convorbiri și comunicări telefonice interceptate de SRI, în baza unor mandate de supraveghere tehnică emise de instanță în dosarul fostului șef al ANAF, Sorin Blejnar, au fost declarate nule, vineri, de Curtea de Apel București. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată la Înalta Curte de Casație și Justiție…. Decizia se referă la dosarul în care fostul șef al ANAF Sorin Blejnar, fostul vicepreședinte al instituției Viorel Comăniță și fostul comisar general adjunct al Gărzii Financiare Sorin Florea au fost trimiși în judecată de DNA pentru luare de mită, după ce ar fi primit sumele de 1,2 milioane de euro, 960.000 de euro, respectiv 300.000 de euro de la milionarul Radu Nemeș, cunoscut drept „Regele Motorinei.” Potrivit DNA, banii erau dați pentru a proteja activitatea nelegală desfășurată de societatea comercială coordonată de acesta. În acest dosar a fost deferită justiției și soția lui Blejnar, pentru complicitate la luare de mită. Sorin Blejnar se afla în prezent în Penitenciarul Rahova unde execută o pedeapsă de 5 ani de închisoare, într-un dosar în care a fost găsit vinovat de trafic de influență. Decizia de vineri, de excludere a probelor strânse de SRI, a fost luată de un judecător de Camera Preliminară de la Curtea de Apel București. Practic, magistratul a constatat nulitatea proceselor verbale de redare a convorbirilor și comunicărilor telefonice și a exclus din materialul probator probele constatate ca fiind nelegale, în sensul celor statuate prin decizia nr. 22/2018 a Curții Constituționale. Integral: https://universul.net

Zborul cu ATR 42 sau 72 - Avioanele turboprop "cu elice" din flota ...Site-ul lui Iosif Buble, stiripesurse.ro, a primit bani de la TAROM în pandemia COVID pentru promovarea cursei București-Londra, care n-a mai existat!   TAROM i-a dat tot bugetul de promovare, Firea i-a plătit 58% din afișările totale pe net ale PMB, iar Camera de Comerț și Industrie a făcut un contract de exclusivitate tot cu site-ul lui Buble, soțul deputatei PSD Diana Tușa  Site-ul stiripesurse.ro, al cărui proprietar este jurnalistul și consultantul politic Iosif Buble, a primit bani, în perioada stării de urgență, pentru a promova compania TAROM – mai exact, curse aeriene înspre Londra, în condițiile în care zborurile spre această destinație erau suspendate. Este doar unul dintre numeroasele contracte pe bani publici ale lui Iosif Buble, ziarist aflat pe statul de plată al unor companii precum Loteria Română, al partidelor, al Primăriei București și al mai multor parlamentari din diverse formațiuni politice. Stiripesurse.ro, preferat de Primăria București, de TAROM și de Camera de Comerț Un reporter devenit patron de presă, devenit consultant politic fără să lepede mantia de jurnalist este un paradox îmbrățișat, în ultimii ani, de ziariști precum Moise Guran sau Dan Andronic. În aprilie, Guvernul prelungea suspendarea zborurilor, TAROM plătea publicitate Site-ul lui Iosif Buble a fost singura platformă online care a primit bani de la TAROM în perioada stării de urgență pentru a promova curse aeriene către Londra. Practic, 100% din bugetul de publicitate al companiei aeriene a fost direcționat către firma European Business Environment SRL, deținută de soțul deputatei PSD Diana Tușa. … Valoarea rate-cardului pentru promovarea TAROM, în perioada ianuarie-iunie 2020, este de 871.450 de euro – ăsta este “prețul cerut” de site, într-un limbaj popular, dar, conform specialiștilor din domeniu contactați de Libertatea, acest preț poate avea discounturi și de până la 90%, în funcție de volumul publicității dorite și de alți parametri. Practic, este posibil ca TAROM să fi plătit de până la 10 ori mai puțin decât valoarea rate-cardului indicată de BRAT. Integral: https://www.libertatea.ro

Premierul Orban, întrevedere cu liderii USR-PLUS: S-a discutat ...Logica loviturii de grație dată de alianța PNL-USR PLUS Românii care au înghețat și au făcut insolație în Piața Victoriei, contestând asaltul PSD-ALDE la adresa statului de drept, uneori înjurând de-a dreptul și individual personaje ca Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu, Dăncilă, Carmen Dan, Tudorel Toader, Iordache, Nicolicea ori Șerban Nicolae nu mai au motive să își trateze aventura civică drept timp pierdut. Când PSD s-a dus la vale, la europarlamentare, era prematur să vii cu afirmații atât de categorice. Când Dăncilă și PSD au pierdut guvernarea încă părea că te pripești. Iar când prezidențialele au măturat visul puilor lui Iliescu și Năstase, de a se vedea reînșurubați la Cotroceni, încă te simțeai ușor deplasat să strigi în gura mare că s-a repurtat totuși o mare victorie…. În ciuda spectaculoasei tulburări provocate dreptei și susținătorilor democrației liberale, statului de drept și orientării strategice euroatlantice, la pachet cu speranțele renăscute din tabăra PSD-ALDE, de intrarea în joc a pandemiei, lucrurile nu au scăpat de sub control în România. Probabil că mulți au fost tentați, și nu fără motive întemeiate, să parieze pe opusul a ceea ce s-a întâmplat până la urmă. Dar ziua de sâmbătă, 1 august 2020, a venit cu tolba plină de compensații. Alianța strategică a dreptei pentru București e o premieră din multe puncte de vedere, dar mai presus de asta, ea ne arată sec câteva lucruri care nu trebuie expediate superficial la „și altele”. Pentru prima oară după multă, foarte multă vreme, există premise clare de scoatere a Capitalei de sub monopolul mafiot al PSD. Apoi, e limpede că avem sub ochi proiecția unei maturizări îndelung așteptate la nivelul forțelor politice care și-au asumat un rol reformator. PNL, care mai acum câțiva ani făcea alianță cu PSD, întru scufundarea țării în schimbul unor câștiguri tradițional meschine, a evoluat remarcabil. Aflat la guvernare și ajuns cel mai mare partid, PNL a refuzat de data asta să mai gândească cu mintea îngustă și în limbajul agramat al foștilor săi baroni. Nu a mai acționat pe termen scurt, preferând în schimb să se raporteze la mizele fundamentale. Pentru asta, a trebuit să accepte că nu există o altă cale decât cea a compromisului strategic, cedând o parte din ceea ce are azi pentru a fi sigur că va mai avea ceva substanțial și mâine. Întâi, a mers pe mâna unui outsider la Primăria generală. Apoi, încheiat alianța cu USR PLUS și la sectoare. Dacă nu ar fi făcut-o, picajul ar fi fost doar o chestiune de când, nu de dacă…..Apoi, vedem un USR care a făcut pași de uriaș în intervalul scurs de la prezidențiale și până azi. USR este de altfel cel mai bun exemplu că în politica mare nu poți răzbi doar asumând principii sănătoase, dar nedând nicio șansă inteligenței politice. E o realizare cu atât mai specială cu cât USR PLUS a trebuit să facă compromisuri majore și să supraviețuiască nervozității inerente interne pe care logica politică inevitabil o generează. Pentru ei, pașii înapoi făcuți azi se vor traduce în dividende mâine. Membrii și liderii celor două formațiuni vor descoperi, în timp, că răbdarea nu înseamnă doar virtute, ci și capital politic cât se poate de concret. ….Nici USR PLUS și nici PNL nu ar fi mers în această direcție dacă ar fi fost capabile să se descurce singure în fața tăvălugului PSD și, mai ales, într-un context minat de o legislație electorală perversă, care prevede organizarea alegerilor locale într-un singur tur. ….În România, ideea de politică e încă tributară unui sens limitat care o face vecină cu meschinăria, stilul de conducere de tipul Dragnea-Vâlcov-Iordache și altele asemenea. Acest sentiment va mai persista o bună perioadă în universul nostru, dar alianța PNL-USR PLUS are și meritul de a sparge din acest punct de vedere gheața și de a prezenta politica și din cealaltă perspectivă. Integral: https://universul.net

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății: „Se amână cel de-al patrulea val ...Autoritatea statului, o „vînare de vînt“  Meseria de șef a devenit o instituție în sine, în timp ce profesioniștii sînt trecuți pe linie moartă pentru a face loc clientelei politice, acelora care se califică la locul de muncă. Un stat în care funcțiile publice sînt politizate pînă la nivelul trei, patru, cinci, iar în unele domenii chiar mai mult, este un stat slab. Politizarea instituțiilor le face ineficiente, retrograde, supuse ingerințelor guvernelor, incapabile să funcționeze la standardele normale din cauza celor care le conduc. Competența într-un domeniu sau altul  a șefilor este în foarte multe cazuri inexistentă. Profesioniștii sînt trecuți pe linie moartă pentru a face loc clientelei politice, acelora care se califică la locul de muncă drept șefi. Meseria de șef a devenit astfel o instituție în sine. Iar subalternii, angajații instituțiilor care ies din rînd și le contestă competențele se pot număra pe degete. Frica de a-și pierde locurile de muncă viciază profund activitatea instituțiilor. În situația de față a pandemiei de coronavirus, sondajele de opinie arată că principala teamă a românilor este de a nu se infecta cu COVID-19. Urmează teama de prăbușire a economiei, de scăderea salariului sau de pierderea locului de muncă. Paradoxal este faptul că încrederea în medici a scăzut în timpul pandemiei față de perioada dinaintea crizei. Și asta, progresiv, accentuată fiind mai ales în ultimele săptămîni, cînd numărul de îmbolnăviri a crescut, în progresie aritmetică,  depășind 1.000 de infectări în 24 de ore. Scenarita ia proporții aiuritoare. Neîncrederea în ravagiile pe care le face la noi și în lume virusul SARS-CoV-2, cazurile de malpraxis înregistrate în spitale, indolența, de multe ori, a unor prefecți, primari, precum și a șefilor unor direcții de sănătate publică, inconștiența unor „curajoși“ care încalcă măsurile de protecție, toate acestea ne arată că la noi pînă și moartea se negociază. „Mie nu poate să mi se întîmple“ este credința emblematică a curajoșilor inconștienți. Pe de altă parte însă, neîncrederea în instituțiile statului, în statul ca atare este și ea justificată. Amatorismul pe podiumul premiaților politic Recent, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a dispus o anchetă la Direcția de Sănătate Publică București, în urma infectării cu COVID-19 a 30 de persoane dintr-un cămin de bătrîni din Capitală. Aceasta, în urma faptului că la căminul respectiv nu s-au făcut testele conform procedurilor impuse de Institutul Național de Sănătate Publică, în condițiile în care 10% din totalul deceselor din România provocate de coronavirus s-au înregistrat în căminele de bătrîni și în centrele pentru adulții cu dizabilități. Presa a relatat că focarul de infectare cu COVID-19 de la căminul de bătrîni se datorează în bună parte incompetenței actualei directoare a DSP București, Oana Nicolescu, președinta organizației PNL sector 2 și fina actualului ministru al Educației, Monica Anisei. Oana Nicolescu este medic de familie, iar fosta directoare, Laura Acatrinei, în locul căreia a fost numită, în plină pandemie de coronavirus, este medic epidemiolog. Fără comentarii. Criza din sistemul de sănătate își arată mai ales acum bolile, acutizate și multiplicate în timp. Din păcate, a fost nevoie de acest cortegiu mortuar provocat de un virus, despre care încă nu știm nimic, pentru a privi adevărul în adîncul lui. În treizeci de ani, statul a construit un singur spital, în Mioveni-Argeș, județ care este printre cele mai afectate de pandemie. În aceeași perioadă, treizeci de miniștri ai Sănătății au făcut cuib în fotoliile ministeriale. Sînt o serie de spitale, și nu puține, care nu au măcar un Computer Tomograf, bolnavii fiind nevoiți să meargă și o sută de kilometri, de regulă, la spitalele din orașele reședință de județ, pentru a li se face investigațiile necesare. Sistemul de sănătate șubred a trecut prin mai multe încercări, cea mai dramatică fiind legată de victimele incendiului de acum cinci ani de la Clubul Colectiv. Atunci, mai mulți medici au ascuns faptul că secții ale spitalelor de arși nu erau dotate cu echipamente performante, mai mult, s-au opus în primă instanță trimiterii victimelor incendiului la spitale din Europa. Fără a generaliza, sistemul de sănătate suferă de o lipsă de personal medical de specialitate. La nivelul întregii țări, spitalele au doar aprox. 400 de medici epidemiologi – la un calcul sumar, fiecărui județ îi revin 10 medici. Mai ales în ultimii 10 ani, 15.000 de medici români au plecat din țară, făcîndu-și profesia în special în țările din Europa occidentală. Și nu au plecat în primul rînd din motive financiare (la noi șpaga încă se strecoară în buzunarele halatelor albe, suplimentînd substanțial veniturile medicilor), ci din cauza condițiilor umilitoare din spitale, de la nepotismul prezent și aici pînă la utilarea precară, lipsa medicamentelor, înjurăturile proferate de manageri sau de șefii de secții – avem și aici de-a face cu meseria de șef….. Banii contribuabililor au fost și sînt destinați pomenilor electorale, mitei primarilor cuminți ai partidelor la putere, pensiilor nesimțite, susținerii clientelei politice hămesite de favoruri bugetare. În ceea ce privește subfinanțarea Sistemului Medical, rezultatele se văd chiar în această perioadă de pandemie, în care o parte a victimelor sînt, din păcate, rezultatul subdezvoltării spitalelor, al lipsei aparaturii de performanță, al lipsei medicilor specializați. Scenarita în jurul pandemiei este fără doar și poate un indicator al ignoranței, al lipsei de educație. Rămîne însă în picioare, pe bună dreptate, și neîncrederea în instituțiile statului. În instituțiile-persoane, ce funcționează după bunul plac al celor care le conduc. Integral: https://www.dw.com

Încă o postare virală cu câinele polițist Șuier. A arătat cum nu se ia șpagă  Din viral în și mai viral! Câinele polițist Șuier face furori pe Facebook cu o postare în care le arată polițiștilor cum nu se ia șpagă. Șuier efectiv ignoră un teanc de euro care îi este oferit insistent de un bărbat. Ba chiar, deranjat de insistențele bărbatului, câinele la un moment dat îl atacă și îl pune la pămînt. ”De-ar fi la fel de simplu și pentru polițiști ca pentru Șuier”, oftează un oficial al Ministerului de Interne. ”Din păcate, sunt șanse mai mari să-l învățăm pe Șuier să conducă mașina de poliție decât să-i convingem pe absolut toți polițiștii să nu mai ia niciodată șpagă. Probabil ar trebui să avem mai mulți câini polițiști și mai puțini oameni polițiști.”….”Mâine le va arăta românilor cum să se spele corect pe dinți, sunt sigur că va fi o postare și mai virală decât cele de până acum”, este optimist partenerul uman al lui Șuier. Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 1 august. “Ce faci când ți se îmbolnăvesc și mor oamenii în spitale?”

RSPCA Victoria – Keeping your pet cool during summerBuna dimineata intr-o zi de sambata, 1 august! Temperaturile mai scad ușor în următoarele zile, însă tot se vor mai atinge maxime de 39 de grade Celsius pe alocuri. Apar și ploi și averse cu descărcări electrice, dar vremea rămâne foarte plăcută pe litoral. Sâmbătă, temperaturile maxime pe regiuni vor arăta astfel: 38 de grade în Moldova, 33 în Transilvania, 31 în Maramureș, 35 de grade în Banat, 38 de grade în Oltenia și Dobrogea, 34 de grade în Crișana și 39 în Muntenia. Ploile se extind dinspre Moldova spre Transilvania în această zi, lăsând cerul însorit în restul regiunilor țării. În București, meteorologii estimează în această zi o maximă de 32 de grade Celsius și un cer variabil. Duminică, temperaturile maxime pe regiuni vor arăta astfel: 34 de grade în Moldova, 32 în Transilvania, 30 în Maramureș, 34 de grade în Banat, 36 de grade în Oltenia și Dobrogea, 33 de grade în Crișana și 37 în Muntenia. În această zi va ploua în Moldova și Dobrogea și va fi soare cu nori răzleți în restul țării. În Capitală, temperatura maximă va fi duminică de 31 de grade, iar cerul va fi variabil.

Studiu: "Copiii mici pot fi importanti factori de contagiere a populatiei cu SARS-CoV-2"Studiu: “Copiii mici pot fi importanti factori de contagiere a populatiei cu SARS-CoV-2” Concentratia de material genetic provenit de la noul coronavirus si detectata in nasurile copiilor cu varste mai mici de cinci ani este de 10 pana la 100 de ori mai mare decat aceea detectata in randul copiilor cu varste mai mari si in randul adultilor, potrivit unui studiu american publicat joi, informeaza AFP. Copiii cu varste fragede ar putea fi, deci, vectori importanti de raspandire a virusului in randul populatiei generale, conform acestui studiu aparut in revista medicala JAMA Pediatrics si care contrazice teoriile actuale. Administratia presedintelui Donald Trump indeamna de mai multe saptamani scolile si gradinitele din diverse state americane sa se redeschida pentru a contribui la relansarea economiei tarii. Intre 23 martie si 27 aprilie, cercetatorii au realizat la Chicago teste de depistare prin prelevare nazala pe un grup de 145 de pacienti, care dezvoltasera forme usoare sau moderate ale maladiei COVID-19, la o saptamana dupa aparitia primelor simptome. Pacientii au fost impartiti in trei grupuri: 46 de copii mai mici de cinci ani, 51 de copii cu varste cuprinse intre cinci si 17 ani si 48 de adulti cu varste cuprinse in intervalul 18-65 de ani. Oamenii de stiinta au remarcat prezenta virusului SARS-CoV-2 in caile respiratorii ale copiilor sub cinci ani in cantitati ce erau “de 10 pana la 100 de ori mai mari” decat la ceilalti pacienti. Autorii cercetarii au precizat ca un studiu de laborator a dovedit teoria conform careia cu cat exista mai mult material genetic al virusului, cu atat acesta poate sa devina mai contagios. “In consecinta, copiii mici pot fi importanti factori de contagiere a populatiei cu SARS-CoV-2”, conform specialistilor americani. “Comportamentele obisnuite ale copiilor mici si spatiile inchise din scoli si gradinite ridica intrebari despre o raspandire a SARS-CoV-2 in randul populatiei pe masura ce restrictiile sanitare sunt relaxate”, au concluzionat autorii studiului. Integral: https://ziare.com

România, în an de Centenar: numărul infecțiilor dobândite în ...Ce faci când ți se îmbolnăvesc și mor oamenii în spitale? Dai vina pe popor!  …..Păi zău, ce s-a întâmplat la 15 mai? 1. N-a mai fost obligatorie „declarația pe propria răspundere” 2. A devenit obligatorie masca. Înainte, mască nu purta aproape nimeni, mai ales că… „Avertisment de la OMS: Măștile fabricate manual și cele din pânză, bumbac sau tifon nu protejează împotriva coronavirusului” După logica creață a graficului, ar trebui să tragem concluzia că masca e de vină pentru creșterea numărului de cazuri. Tot ilogică, dar nu chiar ca aia că „de aici am făcut ce am vrut noi”. Bun, suntem în plin triumf al comunicării politice de criză, studiată savant și aplicată minuțios. Până acum unu-două-trei decenii, când venea câte o criză complicată, politicianul care era prins la putere știa că oricum ar da-o tot prost pică și zicea mersi dacă nu ieșea de tot din istorie. Până când s-au prins că există și o cale de ieșire: „voi sunteți de vină, nu eu! recunoașteți, nemernicilor!” Vină pentru ce? În 15 mai s-a mai întâmplat un lucru important pentru evoluția infecțiilor, dar deloc băgat în seamă de „știrile oficiale”. Odată cu terminarea stării de urgență, au început să fie primiți înapoi pacienții cu boli mai puțini grave, până atunci ținuți sau trimiși acasă. De ce contează asta? De la început (din percepția mai degrabă anecdotică, pentru că statistici n-au fost niciodată) focarele au fost spitalele și alte centre de îngrijire ale persoanelor vulnerabile. Nu doar la noi, cam peste tot, dar parcă noi reușeam să fim cumva peste. Când oameni cu cazuri nu foarte grave, sau uneori chiar și grave, de orice altceva au fost trimiși acasă, asta sigur că le-a fost de folos ca să scape barem de coronavirus și e poate singura dintre măsuri care chiar a limitat pandemia. Desigur, n-o să recunoască nimeni, pentru că e tragic; o să spună că declarația pe propria răspundere și zbieratul noaptea în megafoane poartă meritul…. După 15 mai, oamenii fără covid au început să fie primiți iar în spitale. Și… ce să vezi! Cazurile au început iar să crească.. Nici acum nu există o statistică defalcată a cazurilor de covid: câți au luat virusul în spital, câți în altă parte? Or fi mai mult de jumătate cei care l-au luat din spital, așa cum părea la început? Câte **dintre decese** au fost ale persoanelor care au luat virusul din spital? Două treimi? Trei sferturi? Mai multe? ….Serios, în Vestul Europei numărul de cazuri a tot scăzut până spre dispariție. Să înțelegem că acolo chiar „toți fac ce li se zice” numai noi nu? Păi măcar pentru că sunt câteva milioane tot români de-ai noștri nu prea are sens. Sau poate au învățat din propria experiență despre cum să-și izoleze spitalele, să facă proceduri și mecanisme de triaj adecvate, ca să-i apere pe cei vulnerabili și să nu mai fie nevoie să dea vina pe toți ceilalți? Integral: https://www.romaniacurata.ro

coronavirus acasăAstraZeneca va fi scutită de compensaţii, în cazul unor efecte secundare, de ţările unde va livra vaccinul AstraZeneca va fi protejată de eventualele cereri de compensaţii legate de vaccinul pentru Covid-10 în majoritatea ţărilor cu care compania a încheiat acorduri pentru livrarea acestuia, a declarat Ruud Dobber, membru în consiliul de administraţie al producătorului de medicamente, transmite Reuters. În timp ce 25 de companii testează vaccinuri pe oameni şi se pregătesc să imunizeze milioane de persoane după ce vor dovedi eficacitatea produselor, s-a pus întrebarea cine va plăti pentru eventualele cereri pentru compensaţii în cazul unor efecte secundare, acesta fiind un subiect dificil în negocierile referitoare la livrări. “Aceasta este o situaţie unică, în care noi, în calitate de companie, nu ne putem asuma riscul dacă…în patru ani vaccinul are efecte secundare”, spus Dobber. “În contractele convenite, cerem compensaţii. Pentru majoritatea ţărilor este acceptabil să îşi asume riscul, deoarece este interesul lor naţional”, a mai arătat Dobber, adăugând că Astra şi autorităţile de reglementare au ca prioritate siguranţa şi tolerabilitatea. Dobber nu a menţionat ţările, precizează Reuters. Oficialii UE au declarat în această săptămâna că răspunderea pentru produse a fost printre punctele controversate ale eforturilor europene de a asigura oferte de aprovizionare pentru potenţialele vaccinuri destinate Covid-19 de la Pfizer, Sanofi şi Johnson&Johnson. Cu toate acestea, Statele Unite au deja o lege care exclude cererile de compensaţii în cazul produselor care ajută la controlul crizelor de sănătate publică, sub forma unei Legi din 2005 privind pregătirea pentru situaţii de urgenţă. AstraZeneca, al doilea cel mai mare producător de medicamente din Marea Britanie, s-a angajat să furnizeze un număr de peste 2 miliarde de doze de vaccin, fără profit, în cadrul unor acorduri cu Statele Unite, Marea Britanie şi ţările europene, printre alte naţiuni şi organizaţii. Ofertele AstraZeneca diferă de cele mai multe ale companiilor concurente, pentru că aceasta şi-a asigurat sprijinul guvernului pentru activităţile de producţie şi dezvoltare, în timp ce ce alte companii, precum GlaxoSmithKline, caută să negocieze un preţ pentru un produs finit, care depinde de aprobare.Integral: https://www.bursa.ro

Cornel CodiţăExerciţii de pandemie… liber alese ….. Va să zică, să încercăm, mai întîi, să facem tabloul a ceea ce ar fi fost politica noastră fără blestemata pandemie care dădu peste noi! Trăsătura dominantă este clară şi fără echivoc. Ea este dată de bătălia declanşată imediat după alegerile care au reconfirmat mandatul Iohannis la Cotroceni pentru a delegitima şi/sau a pune capăt cît mai repede majorităţii prin care PSD domina Parlamentul şi, în mare măsură, autorităţile din administraţia locală. Aceasta era miza, aceasta era tema. Obiectivul ar fi putut fi atins, fie pe calea alegerilor anticipate, favorizată net de Administraţia Iohannis, fie pe calea restructurării majorităţii parlamentare, cu aducerea în minoritate a PSD-ului, moţiune de cenzură şi instalarea unei noi majorităţi în Parlament, constituită în jurul PNL, respectiv a unui alt Guvern la Palatul Victoria care să reflecte structura noii majorităţi parlamentare. Dacă a făcut ceva, pandemia a forţat alegerea între aceste două variate, în favoarea celei de pe urmă şi, poate într-o anume măsură, a facilitat-o. A convins ceva mai uşor şi mai repede PSD-ul să facă pasul înapoi, a convins alte micro structuri parlamentare, devenite dintr-odată facilitatoare de noi majorităţi, să abandoneze remorca PSD şi să dea verde proiectului susţinut de Cotroceni. Cu alte cuvinte, realitatea politică şi “realitatea virtuală” se varsă în aceeaşi albie. S-ar fi schimbat cu ceva mizele guvernării? Indiferent care ar fi fost soluţia, chiar şi rămînerea la guvernare a PSD pînă la alegerile la termen, temele confruntării politice ar fi fost, în cea mai mare parte, cele aflate şi azi pe agenda principală: alocarea resurselor bugetar-guvernamentale cu favorizarea clientelei politice şi risipa inevitabilă care rezultă de aici; incapacitatea de a face faţă presiunii crescînde pusă pe bugetul public de “pomenile electorale” sau de “angajamentele de campanie”; creşterea dezechilibrelor macro economice, rezulate mai ales din sporirea cheltuielilor bugetare şi capacitatea relativ redusă de colectare a veniturilor; creşterea datoriei publice, degradarea balanţei de plăţi, recursul inevitabil la împrumuturi ca sursă de finanţare bugetară şi tendinţa susţinută de scumpire a acestora; spectrul unei crize economico- financiare pentru care România, cu actuala structură economică, nu are soluţii de contracarare a efectelor drastice sau de adăpost. Singurul element nou adus în peisajul realităţii de criza epidemiologică este intervenţia Uniunii Europene care a disponibilizat şi pentru România resurse financiare suplimentare, sub formă de granturi şi împrumuturi. Încotro s-ar fi îndreptat lucrurile fără pandemie? O singură direcţie clară: confruntarea cu viitoarea criză economică majoră. Încotro se îndreaptă lucrurile azi? În aceeaşi direcţie!….Direcţia în care vor evolua lucrurile depinde în cea mai mare măsură de cum vor fi organizate alegerile care urmează: locale şi parlamentare. De măsura în care procesul politic şi electoral va putea reinstitui credibilitatea autorităţii şi a pretendenţilor la funcţii ale guvernării-administraţiei publice. Din ce se vede pînă acum, însă, politica şi actorii care evoluează pe scena ei nu dau nici un semn că înţeleg seriozitatea situaţiei şi mai ales faptul că se află în condiţii foarte diferite de cele considerate, din decembrie 89 şi pînă acum, “normale”. Mai rău, ne îndreptăm spre un proces electoral în care politicienii s-au aşezat aproape ostentativ cu spatele la alegători şi agenda lor, absorbiţi cum sunt de calculele meschine menite doar să le asigure şi mîine “viitorul”. Integral: https://www.bursa.ro

INTERVIU Mihail Neamtu, propus de PMP la Sectorul 3, precizari despre candidatura sa: "Domnul Barna sa ma scuteasca"Valeriu Nicolae, după atacurile lui Neamţu la liderii USR-PLUS: „Are coloana vertebrală şi inteligenţa emoţională a unui melc psihopat“ După ce Mihail Neamţu, propunerea PMP pentru Primăria Sectorului 3, i-a atacat pe liderii alianţei USR-PLUS, Valeriu Nicolae îi dă replica lui Neamţu, bazându-se pe CV-ul acestuia, „treisprezece pagini de autopupincurism cum rar se pot citi”. După ce liderii USR-PLUS s-au opus candidaturii lui Neamţu pentru Sectorul 3 în negocierile cu PNL, acesta i-a atacat numindu-l pe Barna, de pildă, „o nulitate care nu ştie să lege două propoziţii”, iar pe Cioloş, „o vuvuzelă franţuzească”. În replică, fostul secretar de stat si membru PLUS, Valeriu Nicolae, îl descrie pe Neamţu ca pe un om care „scrie ca o cizmă, o cizmă foarte citită şi foarte, foarte plină de ea”. „Am văzut şi clipul de azi în care se prezintă ca «vocea libertăţii». Hiper excitat ca «unu’ pe şpeis» (n.r. – denumire pentru drogurile legale) cum a zis genial N. un puşti din Ferentari care a văzut capodopera cu mine”, a continuat Valeriu Nicolae care şi-a exprimat mai departe uimirea pentru felul în care oamenii ca Neamţu ajung în politică. „Cum ajung oamenii de tipul ăsta în politică e dincolo de mine. Neamţu a trait toată viaţa lui din burse, cărţi imposibil de citit de noi ăştia mai proşti şi tot felul de gargară bombastică. A fost în cinci partide. Nu neg că e foarte citit şi că are o memorie senzaţională. Dar are coloana vertebrală şi inteligenţa emoţională a unui melc psihopat şi carisma unui amestec nereuşit dintre un papagal şi un popândău. Prea papagal până şi pentru PNL partidul lui number one, Rareş Bogdan. Integral: https://adevarul.ro

Parchetul Judecatoriei Giurgiu a solutionat din 2009 doar 13 ...Justiția fărâmițată în foi legate cu sfoară sau Justiția întregită prin digitalizare? Cu toții am înțeles importanța digitalizării pe perioada pandemiei pe care o experimentăm de luni bune, care ne obligă să ne adaptăm. Vorbim de digitalizare la nivel european, fonduri importante sunt alocate de Uniunea Europeană pentru ca statele membre să devină mai inovatoare. Miliarde de euro au fost propuse de Comisia Europeană pentru ca statele membre să implementeze reforme și investiții care să le îmbunătățească viața cetățenilor și care să ne ajute să fim mai pregătiți pentru următoarele provocări. Am înțeles importanța digitalizării trăind-o pe pielea noastră, atât prezența, cât și absența ei. Pe durata stării de urgență, multe sectoare și-au oprit activitatea, dar sistemul de justiție nu cunoaște oprire. În domeniul penal, mi-am continuat activitatea, deoarece drepturile și libertățile fundamentale trebuie protejate, mai ales în perioadele de criză. Am observat o creștere a cazurilor de violență domestică, a faptelor de natură sexuală asupra persoanelor vulnerabile, a faptelor îndreptate împotriva securității cibernetice și de violare a vieții private în mediul online.  Am experimentat videoconferințe în care nu se auzea nimic, imposibilitatea de a consulta dosarul, timp insuficient pentru a construi apărarea (Drept protejat de art. 6 (3)(c) CEDO, cauza Ensslin, Baader, and Raspe v. Germania), imposibilitatea de a păstra confidențialitatea, deoarece videoconferința este în fapt un televizor cu tub plasat în sala de judecată (Drept protejat de art. 6 (1) CEDO, spre exemplu cauza Ocalan v. Turcia, Brennan v. UK), suprapuneri de dosare….. Însă, din păcate, nu doar pe durata pandemiei am întâlnit situații ce mi-au arătat că Justiția nu este congruentă cu nivelul de așteptări al cetățeanului. De fiecare dată când am ajuns la Registrul Comerțului, am văzut o coadă ce șerpuia pe lângă clădire, prin parcare, spre stradă, cu persoane ce depuseseră acte digital, dar soluția trebuia ridicată fizic.  Imaginea se repeta în fața multor instanțe. Pentru ca lucrurile sa stea diferit, există două condiții principale: dorința de reformă și nevoia de performanță. Inerția ar fi zguduită de digitalizarea dosarelor, a datelor si a interacțiunii birocratice. Ar avea loc o reducere a contactului direct cu personalul instanţei pentru comunicări, ridicări, efectuare copii, depuneri documente și consultări de documente.  Orice intrare sau ieșire din sistemul instituțional va deveni parte dintr-o bază de date națională ce va permite consultarea, modificarea, managementul informației, monitorizarea și comunicarea.  Să mizăm pe dispariția imaginii grefierului ce urcă pe scări un cărucior de supermarket ce conține dosarul. Nu aș duce dorul cozilor ce se întind pe holurile înguste lipsite de lumină naturală de la arhivă pentru a consulta dosarul și nici statului aplecat deasupra unei mese de care se lovește ușa de la arhivă pentru a studia în 10 minute un dosar de sute de pagini legate cu sfoară.  Am trăi într-o lume a conectivității ce ne-ar scuti de parcurgerea a 2 sectoare și trei instituții pentru a plăti o taxă de 2 lei și 50 de bani pentru copii ale unor pagini de dosar, așa cum se întâmplă acum la Secția de investigare a infracțiunilor din justiție. Poate nu o să fim nevoiți să plătim o taxă cheltuind suplimentar deoarece alergăm de la ghișeu la ghișeu. Șirul soluțiilor structurale perpetuu întârziate s-ar completa cu o integrare inter-instituțională ce să permită obținerea, spre exemplu, de către instanță, a unor informații precum cazierul judiciar, cazierul fiscal, date de la evidența populației, fără a necesita amânări de luni de zile ale procedurii sau cheltuieli pentru justițiabil.Integral: https://spotmedia.ro

vlad alexandrescu | Digi24Şcoala e în aer. De ce nu revin guvernanţii cu picioarele pe pământ?  Este o confuzie totală asupra şcolii, asupra începerii anului şcolar în toamnă. Declaraţiile de miercuri ale preşedintelui Iohannis, slabe şi evazive, ca şi demersurile referitoare la educaţie ale guvernului PNL nu au făcut nimic pentru a calma situaţia şi a linişti apele. Dimpotrivă, preşedintele nu a explicat de ce nu există niciun plan concret pentru revenirea la şcoală, nu a detaliat sub nicio formă cum vor învăţa copiii din toamnă. Şi, da. Şcoala trebuie să înceapă la toamnă! Acum câteva zile am văzut un reportaj la un post internațional care atrăgea atenţia că va exista o diminuare de 3% a veniturilor totale pe parcursul întregii vieţi adulte pentru copiii care au fost nevoiţi în aceste luni să rămână acasă din cauza pandemiei. Ceea ce vreau să spun este că nu o putem duce la nesfârşit aşa, că vor exista consecinţe din ce în ce mai grave asupra copiilor, părinţilor şi întregului sistem educational. Eu înţeleg că cei aflaţi la guvernare cred că pot pune batista pe ţambal, măcar până după alegerile locale, cu declaraţii evazive de tipul ”Se poartă discuţii” sau ”Vom avea un sistem hybrid”, fără a explica absolut nimic, fără a spune cum va funcţiona educaţia online – offline. Dar nu merge aşa. Un studiu IRES arăta că doar jumătate dintre elevii din învăţământul preuniversitar au făcut toate orele din orar în cursurile online. Patru din zece elevi au avut contact online cu profesorii sau învăţătorii doar pentru unele materii, iar 8% nu au avut deloc contact cu cadrele didactice.  Potrivit aceluiași studiu, 900.000 de copii nu au avut acces la școala online, număr ce contrazice flagrant numărul de 250.000 avansat de Ministerul Educației. Cei de la guvernare şi din Ministerul Educaţiei trebuie să clarifice imediat ce măsuri se vor lua pentru începerea anului şcolar în siguranţă. Timpul rămas este extrem de scurt. Au la dispoziţie resursele şi întreaga maşinărie a statului român. Să facă ceva cu acestea! Sunt spaţii care pot fi folosite drept unităţi provizorii de învăţământ pentru a garanta distanţarea fizică, școli puse în conservare în mediul rural, unităţi HORECA, care sunt acum închise şi care pot fi folosite de stat în baza unei chirii lunare. Nu este chiar atât de dificil să găsească soluţii. După ce, la Senat, am amendat legea Educației astfel încât fiecare copil să primească, la cerere, un laptop sau o tabletă cu tastatură conectate la internet (Legea nr. 109/2020), aud că Ministerul Educației nu are de gând să elaboreze normele metodologice de aplicare a legii..…În caz că cineva ar putea uita vreodată, rolul administraţiei publice este unul singur: acela de a garanta certitudine, de a oferi siguranţă că drepturile îţi sunt respectate, fie că e vorba de dreptul la viaţă, sănătate sau de cel la educaţie. Integral: https://spotmedia.ro

oameni pe stradaCum pot obține pensie comunitară românii care muncesc legal în UE. Ministerul Muncii a publicat un set de instrucțiuni  Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a publicat un set de instrucţiuni adresate lucrătorilor români care muncesc sau au muncit cu forme legale în afara României într-un stat membru al Uniunii Europene şi care sunt interesaţi să îşi depună dosarul de pensie comunitară. Potrivit recomandărilor transmise de ministrul Muncii, cererea de pensie se depune în localitatea de domiciliu sau de reşedinţă a solicitantului, fie că este în România sau într-un stat al Uniunii Europene. “Paşi pentru deschiderea dosarului de pensie comunitară: 1. Cererea de pensie se depune de regulă la instituţia competentă din raza de domiciliu sau de reşedinţă sau în baza unei procuri speciale, în România, dacă aveţi domiciliul valabil aici. Documentele depuse împreună cu cererea dvs. pentru o pensie comunitară vor fi trimise către instituţia omoloagă din ţara unde aţi lucrat, de către instituţia din România, pentru a se deschide dreptul la pensie comunitară. Schimbul de informaţii între state privind vechimea în muncă se face prin intermediul formularului E205. Instituţiile comunică între ele acest formular”, a notat Violeta Alexandru pe Facebook. Ministrul Muncii le-a recomandat lucrătorilor români ca în momentul deschiderii dosarului de pensie comunitară să se asigure că deţin toate actele necesare, în special cele cu privire la limita de vârstă…..Ea le-a transmis totodată lucrătorilor români interesaţi de deschiderea dosarului de pensie comunitară să verifice, după o perioadă după depunerea dosarului, dacă instituţia din respectiva ţară a trimis documentele către instituţia omoloagă din România. Integral: https://www.digi24.ro

AEP a comandat pentru votul prin corespondenţă... | News.roDoar 2.000 de români din afara ţării s-au înregistrat în 4 luni pentru votul la parlamentare. Ce greșeli fac alegătorii  Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că, pentru alegerile parlamentare din acest an, până joi, 2.000 de cetăţeni români cu drept de vot din afara ţării s-au înregistrat pe portalul www.votstrăinătate.ro. Dntre aceştia, 1.393 au optat pentru votul prin corespondenţă, iar 607 pentru votul la secţie. AEP reaminteşte că, potrivit legislaţiei în vigoare, înregistrarea ca alegător prin corespondenţă sau la o secţie de votare a demarat pe 1 aprilie şi se va încheia odată cu expirarea a 15 zile de la data începerii perioadei electorale….. Autoritatea atenţionează şi că certificatul de naştere şi titlul de călătorie nu fac parte din categoria documentelor de identitate. AEP precizează şi că actul de identitate utilizat trebuie să fie valabil, numele şi prenumele trebuie să fie scrise întocmai ca în actul de identitate, scanul documentelor ataşate trebuie să fie complet şi vizibil integral, iar documentul de şedere în străinătate trebuie să fie prevăzut în lista din Ordinul ministrului afacerilor externe 1627/2019. De asemenea, atrage atenţia că chiar dacă în paşaport este menţionată ţara de domiciliu sau reşedinţă, este necesară transmiterea unuia dintre documentele care atestă şederea în străinătate, specific pentru fiecare ţară, conform Ordinul ministrului afacerior externe 1627/2019, care poate fi accesat aici. Toate informaţiile privind procedura de înscriere cu una dintre cele două opţiuni de vot sunt disponibile pe portalul www.votstrainatate.ro la: Integral: https://spotmedia.ro

100 Dollars Images, Stock Photos & Vectors | ShutterstockÎN OPINIA ANALIŞTILOR  Dolarul a devenit “sacul de box al lumii”  …. Conform unei analize CNBC, când pandemia de coronavirus abia izbucnea în SUA, în luna martie, moneda americană – rezervă internaţională – a beneficiat de pe urma plasamentelor în valori considerate refugiu, care au dus-o la nivelul maxim al ultimilor trei ani şi jumătate faţă de euro. Acum, însă, când atenţia lumii a revenit la fundamentele economice, dolarul a scăzut rapid, ajungând la cel mai redus curs al ultimilor doi ani faţă de moneda unică europeană. În opinia strategilor, scăderea dolarului vine în condiţiile în care Statele Unite nu reuşesc să stopeze răspândirea coronavirusului, iar unii se aşteaptă ca redresarea SUA să rămână în urma altor economii, inclusiv a celei europene. Dolarul reacţionează, de asemenea, la perspectiva creşterii deficitelor din SUA şi la ratele extrem de scăzute ale dobânzilor de pe piaţa americană, potrivit analiştilor. “Mişcările împotriva dolarului se extind acum”, declară, citat de CNBC, Marc Chandler, strateg-şef de piaţă la Bannockburn Global Forex, adăugând: “Administratorii de active, speculatorii, fondurile speculative se alătură celor care pariază acum pe deprecierea dolarului”….. La rândul său, Edward Moya, analist principal la OANDA New York, spune: “Se pare că dolarul îşi pierde coroana. Există aşteptări mari că Fed (n.r. banca centrală a SUA) va continua să semnaleze că este pregătită să facă mai mult pe termen lung, iar redresarea economică a Statelor Unite nu va fi nici pe departe la fel de lină precum cea care se desfăşoară în Europa”. Deficitul bugetar masiv din SUA, care era de un trilion de dolari la începutul anului curent, a crescut la mai multe trilioane, în condiţiile în care SUA cheltuiesc ca să lupte împotriva coronavirusului. “Deficitul fiscal al Statelor Unite şi nevoia de a monetiza acest deficit este mult mai mare decât în oricare altă ţară din lume”, mai spune Jens Nordvig, care adaugă: “Avem un fel de recuperare globală în desfăşurare, iar unele ţări se descurcă mai bine decât altele. SUA se numără printre ţările care se descurcă cel mai rău (cu pandemia), alături de Brazilia”. Potrivit afirmaţiilor sale, eşecul în ţinerea în frâu a virusului înseamnă că mai multe companii nu pot funcţiona normal, ceea ce duce la mai multe falimente potenţiale şi la o economie mai lentă. Conform estimărilor autorităţilor americane, deficitul bugetar federal atinge 2,7 trilioane de dolari în primele nouă luni ale anului fiscal 2020. Integral: https://www.bursa.ro

Jandarmii ţin tunurile cu apă la soare, dacă vrem să facem un duş pe 10 august  N-ai apă caldă? Vino pe 10 august în Piața Victoriei. Printr-un parteneriat al Primăriei Capitalei cu Jandarmeria Română, toți cei care vor să facă un duș fierbinte vor fi udați cu tunul de apă al jandarmilor, pe care l-au ținut în soare să se încălzească bine apa. După duș bucureștenii pot cere și un jet-două de deodorant lacrimogen, ca să țină virușii la distanță. Șefii Jandarmeriei vor fi acolo ca să dirijeze bine intervenția, să nu rămână niciun bucureștean uscat. Participanții sunt rugați insistent să se delimiteze de grupurile de huligani, care vin doar să facă clăbuci. ”Vă rugăm să țineți scandările spre zero, să nu vă intre apă multă în gură”, spun șefii din Jandarmerie. Aceștia îi asigură pe bucureșteni că dacă nu e suficient de caldă apă jandarmii o vor încălzi: ”Avem noi o rețetă, stați liniștiți, e bio”, au declarat zâmbind șefii Jandarmeriei. Integral: https://www.timesnewroman.ro

Revista Presei – 31 iulie. Zona crepusculara a spitalelor romanesti.

Wildlife lovers worried about animals, birds reel under heat in ...Buna dimineata intr-o zi de vineri, 31 iulie! Este cod galben de caniculă și vineri, 31 iulie. Noaptea de vineri spre sâmbătă va fi și ea tropicală. De data aceasta, este vizat în principal sudul țării. ”În cursul zilei de vineri (31 iulie), în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei și Dobrogei va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 35…37 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, iar noaptea de vineri spre sâmbătă (31 iulie/01 august) va fi tropicală, cu temperaturi care, în general, nu vor coborî sub 20 de grade”. Totodată, ANM a emis și o informare meteorologică de instabilitate atmosferică pentru toată țara. Aceasta este valabilă în perioada 31 iulie, ora 12:00 – 01 august, ora 02:00. ”În intervalul menționat în sud-vestul, sudul, estul țării și local în centru, instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și izolat grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe suprafețe mici 40…50 l/mp” Valorile de temperatură prognozate pentru Bucureşti vor fi, în continuare, caniculare şi pot urca până la 38 de grade Celsius pe timpul zilelor, informează ANM. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 30 iulie, ora 10:00 – 1 august, ora 2:00, disconfortul termic va fi accentuat, astfel încât indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va deveni variabil şi, din a doua parte a zilei de vineri (31 iulie), va fi în creştere probabilitatea pentru intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice şi averse.

Panica și apărarea de al doilea val   …. Din cifrele existente rezultă că situația românilor tinde să fie mai serioasă decât a majorității națiunilor UE, România ocupând un precar loc 10 între țările Comunității. Care, tot mai alertate și ele, încep să difuzeze avertismente de călătorie. Așa a făcut, de pildă, spre supărarea premierului spaniol, Marea Britanie la adresa unor regiuni iberice. Germania i s-a alăturat Londrei, avertizând împotrivă călătoriilor turistice în trei provincii sau comunități autonome spaniole, în speță în Catalonia, Navarra și Aragon. Sunt justificate aceste avertismente? Sunt expresia fricii, rațional justificate, de un prezumtiv val doi? Sunt manifestări iraționale ale panicii punând iar stăpânire prin presă și rețele de socializare convenabil inflamate pe nu puțini, din pricina unei pandemii izbucnite în China, în noiembrie trecut, care a ajuns în Europa acum șase luni, a provocat un shutdown cu efecte economice devastatatoare și e departe de a fi fost definitiv îmblânzită și îngrădită?  La o populație de peste patru ori mai mare decât a României, situația e serioasă și în Republica Federală. În Germania s-au înregistrat săptămâna trecută aproape patru mii de noi contaminări, cu o mie mai mult decât în săptămână precedentă….. În România nu e clar ce parte din dezastrul spre care se îndreaptă țara se datorează deciziei controversate a CCR de a invalida restricțiile impuse de guvern, precum și iresponsabilității PSD și a armatei de conspiraționiști ai socialdemocraților și ai propagandei autohtone, ruse și chineze. Care din motive politice, au ținut să pună cât mai multe bețe în roatele PNL. Cert e că o parte din vină trebuie atribuită unei prese, inlcusiv internaționale, prea puțin adecvate. Alta, exagerărilor unor autorități nepregătite și neconvingătoare în măsura în care oficalii de pretutindeni au tot interesul să întrețină panica spre a-și spori autoritatea și a evita criticile, precum și nonșalanței multor oameni agasați și extenuați psihic de măsurile de lockdown. De la prima ocazie, acești oameni s-au dezbărat cu furie și prostește de orice precauție. Această defulare, care are și o importantă componentă culturală, a atins în anumite zone meridionale și răsăritene ale Europei proporții mai mari decât în nordul net mai sec și mai distant al continentului. Dar ce-ar trebui ca să se frâneze alunecarea spre dezastru? Ce i-ar apăra pe români de-al doilea val? Ar fi nevoie de un nou lockdown? Continuă să răsune glasurile nu tocmai înțelepte ale celor care, în fața pericolului, se arată atât de panicați, încât minimalizează deopotrivă importanța (și inviolabilitatea constituțională) a drepturilor și libertăților civice, și exorbitantele costuri economico-medicale ale unui lockdown, crezând că viața (și sănătatea) ar fi, chipurile, valori absolute….. E sarcina oficialilor să învestească rapid și masiv în capacități medicale, mai ales acolo unde, prea anemice și puține fiind, s-a neglijat criminal extinderea lor. Și tot a guvernanților e misiunea de a convinge segmentele debusolate de propagandă ale națiunii să-și bage mințile în cap, să priceapă că măștile și distanțarea ajută realmente și să exercite presiuni întru ameliorarea comportamentului individual și colectiv, ajutându-i astfel și pe descreierați să se salveze. Integral: https://spotmedia.ro

Cosima RughinisPortret robot al coronascepticului Nu există un portret robot al coronascepticului. Unii sunt ne-educați, alții sunt experți. Unii sunt excluși social, alții sunt vedete. Unii nu au încredere în explicațiile oficiale… dar cine are? Să ridice mâna cine poate spune, cu sufletul deschis și mintea împăcată: „Eu am încredere în explicațiile oficiale”. Coronascepticismul este mânat de indignare, dar coloana sa vertebrală este romantismul științific: glorificarea cercetătorilor anti-sistem și a demascării puterii. Pe lângă coronascepticii naivi sau machiavelici, trebuie să îi recunoaștem pe cei ce insistă să gândească rebel. Altminteri vom rata nu doar dialogul factual, ci și dialogul politic necesar unui nou contract social. Proprietățile cognitive umane ne dau motorul psihologic, atacurile propagandistice ne dau motorul politic, dar care-i motorul sociologic? Coronascepticismul este susținut tocmai de valoarea pe care o dăm în societate individualizării, nonconformismului și geniului neînțeles. Coronascepticismul prosperă din bucuria gândirii critice, din plăcerea pură a filmelor polițiste cu indicii și vinovați, precum și din fascinația față de omul de știință excepțional și preferabil persecutat. Coronascepticii au re-descoperit faptul că știința este o construcție socială și nu cade din cer neprihănită, coerentă și neschimbătoare. De aici, o frenezie detectivistică a contestării estimărilor riscurilor COVID-19 și a vânării incoerențelor, văzute ca simptome de manipulare. Dacă abordarea științifică încearcă detectarea semnalului din spatele zgomotului, abordarea coronasceptică transformă zgomotul într-un psuedo-semnal, o poveste a conspirațiilor din umbră. Ingredientele principale ale acestei alchimii sunt:

  • Acuzarea unei distorsionări grosolane și intenționate a fatalității noului coronavirus, actualmente estimată în România la 5,4% din cazurile confirmate (vezi intervențiile dr. Constantinescu, dr. Astărăstoaie, dr. Pop, dr. Beliș) (desigur, cu ignorarea oricărei discuții privind sursele de sub-estimare a fatalității);
  • Contestarea persistentă a numărului de cazuri; testarea excesivă este portretizată ca sursa principală a creșterii infecțiilor, preluând retorica președintelui american Donald Trump și adaptând-o la suspiciunile românești (vezi și analiza de tip corelație = cauzalitate a dl. Munteanu);
  • Interpretarea malițioasă a incoerențelor temporale ale politicilor publice: OMS și-a schimbat recomandările despre măști (errare humanum est, perseverare diabolicum); România a reacționat la pandemie înainte de a declara propria epidemie; pe logica „te-am prins cu mâța-n sac”, orice contradicție sau revenire devine culpabilă;

Cheia interpretării coronasceptice constă în refuzul opiniilor științifice dominante, preferând excepțiile eroice, experții care fac senzație. Astfel, platformele coronasceptice compun, ca un Frankenstein modern, o Creatură din povești și cifrese inspiră din știință, întorcând-o pe dos. Această Creatură coronasceptică se hrănește din incertitudinea pandemiei pentru a respira certitudinea unei conspirații a elitelor. Câteva proprietăți specifice ale virusului, pandemiei și practicii științifice reale creează crăpăturile în care se înfig argumentele negaționiste. Printre aceste specificități aș include:

  • Variabilitatea mult mai mare a simptomelor COVID-19 față de alte infecții, cu riscuri care merg de la nimic la moarte, după cum observă Anthony Fauci; pentru copii și tineri statisticile spun că-i un fel de gripă sezonieră (dar în lipsa oricărei imunități), în timp ce pentru vârstnici este ruletă rusească;
  • Întârzierea de câteva săptămâni dintre începutul creșterii infecțiilor și declanșarea morților și haosului, decalaj care invită tot felul de speculații despre cum virusul ăsta nu (mai) e mare lucru;
  • Diferențele vizibile de gravitate ale pandemiei în spațiu și timp, care fac riscurile să fie imense undeva cândva, și neglijabile altundeva sau altcândva;
  • Incertitudinile în cronologia pandemiei și imunitatea populațiilor: când a apărut primul caz? Câți au fost infectați?
  • Incertitudinile persistente și greu de acceptat subiectiv privind numărul de cazuri, numărul de morți și ratele mortalității;
  • Creșterea absurdă, pentru intuiția umană, a funcției exponențiale ce stă la baza proiecțiilor COVID-19, funcție despre care poate am învățat în clasa a X-a, dar pentru care tot legenda boabelor pe tabla de șah este mai educativă; Integral: https://www.contributors.ro

Ioan StanomirPandemia la români: datoria supunerii  Că Guvernul României acuză cetăţenii acestei ţări pentru eşecul propriilor sale politici destinate să limiteze efectele pandemiei nu este suprinzător: în definitiv, în România asumarea erorilor comise reprezintă un tip de conduită inimaginabilă şi inacceptabilă. Decalajul dintre România şi alte ţări central- europene în materie de siguranţă sanitară este, însă, cu mult prea dramatic pentru ca el să poată fi expediat prin declaraţiile oficialilor de la Bucureşti. Criza pe care statul român nu pare în măsură să o administreze altfel decât prin ameninţări şi noi interdicţii dezvăluie, dincolo de retorica propagandei, modul de a fi şi de acţiona al autorităţii în patria noastră. Statul român nu s-a întemeiat şi nu s-a revendicat de la o logică a contractului civic şi a consimţământului. Maniera sa de a se raporta la cei care îi erau supuşi pornea de la premiza fondatoare a supunerii: rezerva, îndoiala, critica erau tot atâtea chipuri ale nesupunerii. Timp de treizeci de ani, statul român a dus mai departe logica autocratică ce vine din propriul său trecut. Fesenismul a recuperat şi a transmis mai departe acest filon al despotismului : dialogul civic, comunicarea, încercarea de a explica sunt privite ca simple mofturi, ca instrumente irelevante în ordinea exercitării puterii. Pandemia a întărit acest instinct care nu a dispărut din genomul statului român. Privilegiile sunt, întotdeauna, ale celor care conduc şi ordonă. Vina este, inevitabil, a celor care sunt conduşi , a celor care trebuie mânaţi, de la spate, asemeni unei turme decebrate. Acolo unde alte state au preferat, istoric, să construiască încrederea, statul român a rămas fidel vocaţiei sale de a fi stăpânul de necontestat al pământului şi al sufletelor de pe întinsul său. Apărător al elitei care îl parazitează, statul român este nemilos şi indiferent cu cei care nu înseamnă nimic în ochii săi. Memoria traumei de la “ Colectiv” face parte din acest şir de neglijenţe criminale. Respectarea legii nu este, într-o democraţie constituţională, un act unilateral de abandonare al propriilor drepturi. Respectarea legii nu este, într-o democraţie constituţională, oarbă şi automată, ca într-o comunitate de sclavi…… Dincolo de criza sanitară, ceea ce trebuie să reafirmăm este necesitatea de a regândi, o dată pentru totdeauna, relaţia dintre stat şi cetăţeni. Libertatea trebuie să devină reperul în jurul căruia putem construi un viitor al demnităţii umane. Integral: https://www.contributors.ro

naștere în pandemie la IașiNaștere în pandemie. ”Am născut în garderoba spitalului, așteptând să-și pună medicii combinezoanele anti Covid” …. Totul a început în dimineața zilei de 1 Mai, când fetița a vrut să ne cunoască. Durerile au început pe la ora 4, însă erau niște dureri foarte ușoare, cum mai avusesem. Pe la ora 6 s-au intensificat și atunci am decis să ma îmbrac și să mergem la spital. În 20 de minute am ajuns, iar pe drum mi se rupsese și apa! Când am ajuns în sala de primiri urgențe, am simțit că îmi vine să împing. Atunci m-am panicat și i-am spus soțului că o să nasc! A rugat-o pe doamna de acolo să mă ducă în sala de nașteri, că o să nasc! Și de aici începe distracția! Doamna, foarte calmă, îi răspunde soțului: Stați liniștit, domnule, că acum o duce colegul! M-a pus pe un cărcucior și m-a dus fix lângă salonul de primiri urgente, unde m-a pus să stau la 3 metri de ei și să răspund la chestionare….Și, stai, că nu aveam testul pentru Covid…Iar eu împingeam pentru a doua oară! O imploram pe doamna care mă chestiona să mă ducă să nasc, pentru că efectiv simțeam că o să iasă bebe! Dar, se pare că vorbeam singură, doamna doctor nu ma trata ca pe o Urgență, ci ca pe un posibil caz de Covid! Așa ca eu o rugam să mă ducă să nasc, ea îmi spunea: Taci, nu mai tot zbiera, că nu naști!….. ”Doamnă, împing, înțelegeți!???”, i-am zis. Răspunsul ei a fost calm: ”Nu nașteți, stați să vină colegii!” Am ajuns în garderobă, unde am împins pentru ultima dată și am urlat ”Nascccc!” Și uite așa, acolo, jos în garderobă, se năștea pitica mea! Căpușorul l-am apucat eu cu mâinile mele, apoi au venit medicii care mai devreme fugeau de mine! Integral: https://www.totuldespremame.ro

Analiza unei clasări rușinoase. Cum s-a transformat un procuror DIICOT în avocatul Jandarmeriei în dosarul 10 August: Jandarmii au împiedicat protestatarii, al căror activism civic s-a manifestat preponderent prin violență, să greșească fundamental în demersul lor de ocupare a sediului Guvernului  ….Soluția de clasare este nelegală, au explicat pentru G4Media.ro mai mulți specialiști în drept, iar procurorul a comis mai multe erori. Ordonanța, o pledoarie înverșunată în favoarea intevenției în forță a Jandarmeriei, trebuia infirmată de șeful ierarhic superior, în acest caz de șefa DIICOT, Georgiana Hossu. G4Media.ro a analizat cele 235 de pagini ale ordonanței de clasare, din care rezultă că procurorul DIICOT, care este șeful secției de combatare a Infracțiunilor de Terorism și Crimitalitate Organizată, s-a comportat ca un veritabil avocat al Jandarmeriei. Procurorul nu a administrat și pare că nici nu a căutat probe, nu aflăm din ordonanță pe ce dovezi și-a fundamentat convingerea că n-a existat niciun aranjament politic cu jandarmeria pentru evacuarea în forță a Pieței Victoriei. Cele 235 de pagini par mai degrabă o răfuială cu procurorul militar Bogdan Pârlog, dar și cu protestatarii din 10 august, pe care procurorul îi ceartă pe totul parcursul anchetei sale, acuzându-i între altele de ”spirit gregar”, ”nerafinat”. Ceea ce frapează orice specialist în drept penal din capul locului este faptul că procurul Doru Stoica se contrazice singur atunci când clasează acuzațiile pe numele șefilor jandarmeriei, dar își declină competența în cazul acuzațiilor de purtare abuzivă, abuz în serviciui și neglijență în serviciu aduse jandarmilor care au lovit protestatari pașnici în Piața Victoriei…. Procurorul citează cu mâna lui din Codul de procedură penală la pagina 234 din ordonanță: ”Avînd în vedere dispozițiile art. 56 alin.4 Cod de procedură penală, potrivit cu care: ”urmărirea penală în cazul infracțiunilor săvârșite de militari se efectuează, în mod obligatoriu, de procurorul militar” și apreciind asupra faptului că prorogarea de competență, după calitatea persoanei (…) nu a fost preluată corespunzător și nu e aplică în ipoteza reglementată de art.11 alin 3 din OUG nr.78/2016 din Codul Penal (…) dispun: declinarea competenței de efectuare a urmăriri penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de purtare abuzivă, abuz în serviciu și neglijență în serviciu cu ocazia mitingului organizat în zona Pieței Victoriei (…) în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Parchetelor Militare.”Același procuror DIICOT nu a mai ținut însă cont de Codul de Procedură Penală invocat mai sus când a clasat acuzațiile aduse șefilor jandarmeriei Laurențiu Cazan, Cristian Sindile și Gheorghe Cucoș. Și ei sunt militari și ar trebui anchetați de aceeași secție a parchetelor militare. De ce procurorul DIICOT a avut competență în clasarea acuzațiilor pe numele șefilor, dar pretinde că n-are competență să continue ancheta împotriva executanților? Este poate cea mai flagrantă eroare și o cauză clară de infirmare a ordonanței de clasare. Ori avea, ori nu avea competență pentru a soluționa acest dosar. Nu poti avea competență să clasezi pentru șefii Jandarmeriei, și să te speli pe mâini în cazul executanților invocând tocmai lipsa de competență în cauzele cu militari….. Procurorul nu-și bate capul cu prezența galeriilor de fotbal în piață, le evocă doar în treacăt, deși în presă au apărut informații că au fost dirijate de lideri PSD tocmai pentru a justifica intervenția în forță pentru evacuarea pieței. În schimb, procurorul alocă spații largi unor protestatari gen Mălin Bot sau Marian Ene, indicați în mod aiuritor drept principalii vinovați pentru violențe sau chiar responsabili pentru recurgerera la gaze lacrimogene. Or, nici Bot, nici Ene, oricât de mult s-au agitat în piață, n-au determinat intervenția în forță și nici nu reprezentau vreun mare pericol pentru Guvern…..Soluția de clasare pare mai degrabă o analiză filozofico – juridică a soluțiilor date de Secția Parchetelor Militare, o critică a procurorului Bogdan Pârlog și a protestatarilor adunați în Piața Victoriei la 10 august 2018. Procurorul scoate în evidență câteva declarații exaltate ale protestatarilor Mălin Bot și Marian Ene pentru a justifica ulterior toate acțiunile Jandarmeriei, deși cauza principală a violențelor trebuia căutată și investigată în cu totul altă parte: galeriile de fotbal. Integral: https://www.g4media.ro

10 august, dosarul „bine făcut” Ceea ce a revelat clasarea dosarului 10 august este faptul că în parchete, în speță în DIICOT, lucrează destul de multe personaje dubioase, adevărate vestigii alte totalitarismului. Pentru un președinte care a promis în campanie că va livra „România lucrului bine făcut”, clasarea parțială de către DIICOT a dosarului 10 august ar trebui să fie cel puțin stânjenitoare, pentru că ordonanța de clasare este semnată de un procuror- șef care a fost, potrivit presei, „pus cu mâna” de Klaus Iohannis, la propunerea ministrului justiției, Cătălin Predoiu, deși avertismente cu privire la doam­na Hosu fuseseră destule: de la modul în care a condus ancheta în cazul Caracal, pe care era să-l rateze, până la vulnerabilitatea prezentată de soțul ei, un fost polițist trimis în judecată de DNA pentru mai multe infracțiuni, printre care trafic de influență și dare de mită. Domnii Iohannis și Predoiu nu manifestă însă nicio jenă: unul vrea să ne impresioneze cu fondurile europene pe care le-ar fi „obținut” pentru România, iar celălalt ne aruncă praf în ochi cu proiectul lui de lichidare a clanurilor interlope. Îi urăm succes, dar ne îndoim de reușită, din moment ce tot cu DIICOT trebuie să rezolve chestiunea, iar DIICOT a lăsat fenomenul să se dezvolte, după cum vedem cu toții, chiar dacă nu suntem specialiști în drept. Tăcerea celor doi vulpoi politici este ajutată din plin de dezinteresul televiziunilor, care, bine hrănite de zecile de milioane de euro alocate de guvern chipurile pentru campanii de informare anti-COVID, au îngropat subiectul. Doar organizațiile civice, aceleași din ia­nuarie 2017, au inițiat o campanie pen­tru anularea ordonanței de clasare. Putem fi încurajați de faptul că procuroul general, Gabriela Scutea, care poate invalida ordonanța, i-a primit pe delegații ONG-urilor și ar fi spus chiar că unele formulări din text sunt „discutabile”. Ne abținem însă de la orice concluzii până la decizia ei finală, suspectând că ordonanța DIICOT a fost dictată de o frăție la nivel înalt, bine disimulată și protejată politic, între unii procurori, șefi din Poliție și Jandarmerie și, probabil, personaje din serviciile secrete. Altfel nu se înțelege de ce nu a returnat DIICOT dosarul către Parchetul Militar, de unde l-a cerut insistent, după ce a constatat că acuzația privind o tentativă de lovitură de stat nu avea niciun temei, și nici de ce a trebuit să-i scoată de sub urmărire penală pe șefii Jandarmeriei, inclusiv pe colonelul Paraschiv, „omul în alb” (prieten cu familia Hosu), lăsând doar câțiva jandarmi mai zeloși să fie trimiși în judecată pentru abuz. Va rezista procurorul general Gabriela Scutea presiunilor cărora șefa DIICOT probabil nici nu a încercat să le reziste? Nu ne rămâne decât să sperăm, cu prudență, pentru că tot ceea ce a revelat clasarea dosarului 10 august este faptul că în parchete, în speță în DIICOT, lucrează destul de multe personaje dubioase, adevărate vestigii ale totalitarismului. Astfel, ordonanța de clasare redactată de procurorul Doru Stoica este un adevărat eseu literar de condamnare a protestatarilor pașnici și a procurorului militar Bogdan Pârlog, care a deschis dosarul și apoi a fost anchetat de Inspecția Judiciară, în scopul justificării violențelor din partea jandarmilor și a exonerării celor care au condus represiunea în stradă. Aflăm astfel că nu jandarmii sunt vinovați că l-au lovit cu sălbăticie pe Vlad Gheorghe, cel pe care o lume întreagă l-a văzut ridicând mâinile în fața forțelor de ordine, ci Vlad Gheorghe însuși pentru că… jandarmii erau atacați încontinuu, iar protestatarul a refuzat să iasă din piață. Procurorul Stoica consacră cazului Vlad Gheorghe 17 pagini de ficțiune (205-222) ilustrate cu capturi video întunecate, din care cu greu se poate înțelege ceva, dar pe care zelosul magistrat le tălmăcește astfel încât să scoată victima vinovată de agresiunea jandarmilor. Și tot sub pana procurorului Stoica, acest scriitor ratat, protestatarii se prezintă ca o „cultură iremediabil compromisă” care trebuie „întoarsă la stadiul de brazdă”. Integral: https://revista22.ro

Asa se toaleteaza copacii de pe Kiseleff. | Cronici pe buneNu vă bateți joc de București și de alegerile generale! ….În principiu, ar fi trebuit să fie simplu. Obiectivul alegerilor – definit clar: dislocarea PSD din cât mai multe localități și consilii locale și județene în perspectiva obținerii unei majorități clare la alegerile generale și a formării unui guvern stabil non-PSD, ALDE, Pro România și eventual UDMR. Mijlocul principal, după eșecul legiferării alegerilor în două tururi de scrutin –, crearea unei alianțe la nivel central și de alianțe locale între PNL, USR-PLUS și PMP care să propună candidați comuni la alegerile uninominale (primării, consilii județene) și să încheie pacte de neagresiune la votul politic. Mijloacele tactice – negocierea unor compromisuri rezonabile în fiecare caz în parte. De exemplu, ar fi nerezonabil ca USR-PLUS să propună un contracandidat la Cluj și este nerezonabil ca PNL să vină cu un candidat compromis și controversat precum Chirica la Iași. Oricine se plasează în afara obiectivului compromisului rezonabil ar trebui să fie exclus de la negocieri. Pentru a maximiza voturile și pentru a-i scoate din casă pe cetățenii blazați, alegătorilor trebuie să li se ofere o perspectivă limpede privind mizele pentru administrația locală și centrală. Ce câștigă dacă merg la vot și aleg candidații alianței numite, din lipsa unui termen mai bun, „de dreapta”?…. USR-PLUS vine cu candidaturi neeligibile, iar PNL preferă să arunce principiile de integritate pe fereastră și să recupereze candidați în funcție ai PSD acolo unde nu face direct blat cu PSD. La Iași, e război fățiș. PNL a recuperat un fost pesedist, USR, un fost penelist, iar penelistul-șef, ucigașul limbii engleze, Costel Alexe, scrie editoriale anti-USR găzduite generos de website-ul Digi 24. La Ploiești este, de asemenea, conflict deschis, deși mai puțin mediatizat. La fel și la Constanța, oraș care ar putea, în sfârșit, să scape de blestemul roșu al rețelei Mazăre dacă PNL și USR ar reuși să se înțeleagă. Cea mai proastă situație este însă la București. Nu mai este clar că Bucureștiul și-a păstrat importanța simbolică în fixarea direcției în care se îndreaptă alegerile generale, dar riscul de a pierde Bucureștiul rămâne prea mare pentru ca vreun lider politic responsabil să și-l asume. Altfel spus, dacă alianța PNL-USR-PLUS pierde Bucureștiul, există șanse mari să piardă alegerile generale. Și totuși. Săptămâna aceasta este ultima în care se mai pot stabili candidaturi comune. Orban a anunțat deja că sâmbătă PNL își va nominaliza candidații. În pofida optimismului afișat de lideri, lucrurile sunt departe de amintitul compromis rezo­nabil. Avem patru partide și șase candidaturi. De un eventual acord cu PNL depinde împărțirea candidaturilor între USR și PLUS…. Dacă fiecare joacă strict pentru propriul partid și Băsescu candidează, atunci ar obține cel puțin 15%, dacă nu mai mult și va trage partidul după el, așa cum a făcut-o întotdeauna. Scad voturile împărțite de PNL și USR la Consiliul General. Nicușor Dan, favo­rit în acest moment în contextul apariției alianței Ponta-Negoiță, are șanse mari să piardă. USR păstrează șanse să câștige sectorul 1, iar la PNL, nefrecventabilul Dan Cristian Popescu susținut de Rareș Bogdan, are șanse să câștige sectorul 2. În rest, câștigă PSD. Altfel spus, un dezastru politic și administrativ. Consecința va fi că alegătorii vor rămâne cu convingerea că PNL și USR-PLUS, adică tot ceea ce ar trebui să constituie nucleul viitoarei majorități, sunt incapabile de cooperare și incapabile să câștige voturi. Și dacă nu au fost în stare să câștige Bucureștiul atunci când au avut șansa să o facă, nu li se poate încredința nici guvernarea țării. Și de ce? Pentru că grupuri de interese corupte îl vor pe Popescu la 2, iar doamna Ciceală ține morțiș să candideze la 3. Infantilismul stupid al USR-PLUS și jocurile îndoielnice și meschine ale PNL riscă să compromită niște alegeri care anul trecut păreau ca și câștigate. Integral: https://revista22.ro

VIDEO Iohannis, dupa primele negocieri: O solutie, saptamana ...Contaminări Iohannis s-a întors mulțumit de la Bruxelles: „M-am bătut pentru bani europeni, pentru restartarea României”. Iar România a primit 80 de mld euro în urma acestei bătălii în care Iohannis nu și-a cruțat fața: la unele confruntări n-a purtat mască deși recomandă insistent folosirea acesteia. Președintele a scăpat totuși cu fața curată: „acum avem bani pentru dezvoltare”. De fapt, nu-i avem. O să-i avem dacă depunem la timp proiecte serioase. CE îți dă bani dar nu ți-i bagă în traistă – cum crede Ciolacu: „acum aveți bani să dublați alocațiile și să măriți pensiile”. Așa o nerozie nici măcar Dăncilă n-ar fi spus. După mintea lui Ciolacu, președintele a venit cu valizele umplute cu euro. Așa știe el de la Vâlcov care umbla cu sacoșele pline cu bani prin cimitire. Firește și el a șters-o din țară înainte de a fi condamnat. Cam ăsta e nivelul politicii noastre: până la genunchiul broaștei. De la această înălțime amețitoare, Ciolacu, Tăriceanu, Vosganian și Ponta au descoperit leacul băbesc (la îndemâna oricui) pentru COVID: nu crede în cifre, nu crede în suferințele semenilor tăi și nici în moartea lor, nu purta mască și nu gândi nimic. Mănâncă, distrează-te, lovește. Gândesc alții pentru tine. S-a ajuns până acolo cu anularea rațiunii și abandonarea compasiunii încât atunci când prezentatoarea tv Andreea Esca a evocat suferințele cumplite îndurate de soțul ei, a fost acuzată că a primit bani pentru asta. Inuman. Curat murdar. Tot astfel Vela s-a trezit contrazicându-l pe Arafat care declarase că nu mai sunt paturi la ATI în capitală după avalanșa de contaminări. „Ba sînt, cine a zis ca nu sînt?” s-a mirat Vela. Kakaia daravela? Și cică nu s-au contrazis. Așa colaborează ei. Pandemia se simte bine însă după relaxare, după hore și după chefuri – și face zilnic peste o mie de victime. Iar câinii latră a pustiu: „e un bișon bine hrănit de Firea” a mârâit Negoiță despre viceprimarul Bădulescu, care a lătrat imediat la Negoiță: „este o potaie care a dat bac-ul la 30 de ani”. Mondo Cane. Maidanezi. Turbat la vremea lui, procurorul Negulescu Portocală a ajuns în sfârșit în arest preventiv – după ce a compromis multe dosare de corupție prin comportamentul său deviant. Provenit și el din arest preventiv, Vanghelie candidează „peste tot” și știe cum se fac partidele: „Maior a făcut ProRo iar Coldea a făcut USR” drept care „o să apară dovezi și poze legate de Ponta și de Barna”. Să fie primite. Ponta s-a și aliat cu Negoiță refăcând astfel grupul TSD care se distra cândva cu minore. Acum se distrează cu partide minore…..Violența a pătruns însă și la PNL: Brigitte (fosta soție a lui Ilie Năstase) actualmente Pastramă, pe care soțul ei tocmai a bătut-o făcând-o una cu numele, „s-a alăturat” (cu bătăuș cu tot) liberalilor din sectorul 2. Ce achiziție!  Integral: https://revista22.ro

România, campioană la mame minore | Ziarul Cuget Liber de ...Suntem campioni în UE la categoria ”mame minore”. De ce nu avem un număr la fel de mare de tați condamnați la închisoare? România e campioană în UE la capitolul ”mame minore”, cu aproape 23% dintre mamele sub 18 ani înregistrate în statisticile oficiale, și, deși în Codul Penal sunt pedepsite infracțiuni precum agresiunea sexuală, actul sexual cu un minor sau coruperea sexuală a minorilor, autoritățile române fac prea puțin pentru a-i pedepsi pe cei care lasă însărcinate copilele care fac copii. În fiecare an, constatăm cu stupoare că în România mii de fete devin mame prematur, dar nu facem aproape nimic pentru a stopa acest fenomen și, mai ales, pentru a sancționa comportamente stabilite de legiuitor ca fiind ilegale, nu doar imorale. ”Fenomenul mamelor minore s-a cronicizat în România de-a lungul anilor, cu consecințe care privesc atât siguranța și bunăstarea celor doi copii – mama adolescentă și nou-născutul – cât și societatea în ansamblul ei”, sublinia recent Gabriela Alexandrescu, președintele executiv al Organizației Salvați Copiii România. În urmă cu o lună, Parlamentul a modificat Codul Penal, înăsprind pedepsele pentru cei care comit infracțiuni sexuale față de un minor. Noua lege nu a putut fi promulgată, deci nu a intrat în vigoare, deoarece Guvernul Orban a contestat-o la CCR, dar chiar și actualul Cod Penal prevede condamnarea la închisoare a celor care întrețin raporturi sexuale cu un minor…. În 2017, din totalul de cazuri de act sexual cu un minor, pe rolul judecătoriilor, doar 42,17% cazuri au sfârșit prin condamnări definitive, conform datelor furnizate de Ministerul Justiției. Dintre acestea, 50% au reprezentat executare cu suspendare și doar 25,77% dintre cazuri s-au finalizat cu executare în detenție. Dintre persoanele condamnate la executare în detenție, aproximativ 78% au primit pedepse mai mici de cinci ani (datele complete AICI).  Mai mult decât atât, o altă serie de date furnizate de Direcția de Probațiune din cadrul Ministerului Justiției arată că, începând cu anul 2014, au existat peste 4.500 de cazuri în care persoane condamnate pentru fapte de natură sexuală asupra minorilor au primit decizia de a presta muncă în folosul comunității, cel mai adesea în școli, centre educaționale sau alte locuri unde puteau interacționa cu persoane vulnerabile”, a explicat deputatul independent Oana Bîzgan, inițiator al legii prin care se schimbă Codul Penal si care a expus astfel de situații în mai multe articole publicate pe site-ul său. Pe de altă parte, deputatul PNL Adriana Săftoiu, membru al Comisiei de anchetă pentru copii dispăruți, a făcut dezvăluiri de-a dreptul șocante pe Facebook. ”La cea de-a treia audiere, ONG-urile invitate la audieri au relatat că există DGASPC-uri (ne-au fost nominalizate judeţele în cauză) care furnizează ’marfă’ pentru reţelele de trafic de persoane, respectiv prostituţie şi/sau cerşetorie.  Reţelele sunt aproape imposibil de destructurat, fiind o încrengătură între ’instanţe, poliţie, politicieni’, conform afirmațiilor de la audieri. Ne-au fost prezentate cazuri concrete, unde dosarele sunt fie dosite, fie clasate pe motiv că minora a consimțit sexul”, a scris pe Facebook Adriana Săftoiu. Integral: https://spotmedia.ro

Elevii se întorc la şcoală miercuri. Când încep EVALUĂRILEEducația nu mai e nici măcar o temă de campanie Amatorismul, nepăsarea, incompetența, interesele strict electorale vor îngropa ce a mai rămas din ce nu a distrus corupția. Anul școlar 2020-2021 pare deja condamnat. A mai rămas o lună și jumătate până la începutul anului școlar 2020-2021, iar în România pandemia este în creștere. Fără să fii epidemiolog, văzând fie și numai scenele de pe litoralul românesc din ultimele zile, se poate lesne presupune că vor crește cifrele raportate zilnic. În aceste condiții, cum se pregătește școala să-și primească elevii la 14 septembrie? Planurile Ministerului nu par încă foarte clare. Evident, nu se poate pretinde cu bună credință existența de pe acum a unei strategii bătute în cuie, pentru simplul motiv că situația însăși este fluidă. Dar, pe de altă parte, tocmai incertitudinea viitorului apropiat ar trebui să determine autoritățile competente să elaboreze nu unul, ci mai multe planuri alternative de reluare a școlii. Or, deocamdată strategiile par a fi suspendate la nivelul unor discuții în conferințe online. În cadrul programului „România educată” a Administrației prezidențiale, World Vision a organizat pe 15 iulie o dezbatere online în jurul problemei învățământului rural. Egalitate de șanse, ameliorarea infrastructurii, prevenirea abandonului: sunt teme perene, dar care rămân la stadiul de dezbateri. Ministerul Educației, pe de altă parte, pare ușor depășit de obiectul activității lui. Pe 22 iulie, la examenul de definitivat, în loc să reducă timpul de așteptare în spații închise, organizatorii i-au lăsat pe candidați să aștepte două ore până la comunicarea subiectelor. Pentru examenul de titularizare programat pe 29 iulie, Ministerul a comunicat vineri, 24 iulie, că devansează cu o oră începerea examenului scris, prevăzut pentru ora 10. Motivele invocate sunt „meteorologice”. Ca și cum temperaturi de 32-35 de grade la sfârșitul lui iulie ar fi o mare surpriză în România, un caz de forță majoră cu neputință de prevăzut la data anunțului inițial al orei de începere. În interval de o săptămână, cu toate datele și calendarele pe masă, cu toată rutina unor examene anuale, autoritățile de resort nu au fost capabile să se organizeze de la bun început. Și nu criza sanitară e responsabilă, după cum se vede, ci revelații de tipul „iarna nu-i ca vara”, incongruențe organizatorice flagrante, incompetență, amatorism. La concursul din acest an sunt înscriși 29 de mii de candidați, pe un total de aproape 4000 de posturi, mai puține decât în anii precedenți și în condițiile unei crize cronice de cadre didactice calificate care devine cu atât mai evidentă în condițiile crizei sanitare. Ce încredere mai poți avea în capacitatea reală a ministerului și a guvernului, în ansamblul său, de a gestiona responsabil începutul anului școlar (pentru că există un grup interministerial constituit în acest scop), dacă acum, la sfârșitul lunii iulie, singurii care au venit în întâmpinarea autorităților cu propuneri concrete sunt reprezentanții Federației Asociațiilor de Părinți? Există cel puțin trei scenarii posibile de începere a anului școlar. Toate implică pregătiri intense care ar trebui să se producă acum, sub ochii noștri: reconfigurarea programei școlare în ipoteza reducerii numărului de ore predate față în față și, în paralel, instructaje destinate cadrelor didactice; reabilitarea și mărirea spațiilor de învățământ, în ipoteza micșorării numărului de elevi dintr-o clasă (în conformitate, de altfel, cu Legea Educației Naționale, care nu este, actualmente, respectată); instructajul profesorilor pentru învățământ digital, în scenariul unui val pandemic extrem de sever care ar face imposibilă revenirea elevilor în clase. În toate aceste scenarii, e vorba de un efort conjugat al ministerului și al altor instituții de resort, inclusiv administrațiile locale, care să se ocupe de formarea formatorilor, de dotarea școlilor cu instrumente indispensabile menținerii continuității pedagogice (în on-line) – tablete, conexiune internet – și/sau de amenajarea corespunzătoare a spațiilor de învățământ, mai cu seamă în zonele unde supraaglomerarea claselor ori absența unor condiții de igienă satisfăcătoare este notorie. Realitatea ne arată cu totul altceva: profesori, mai cu seamă în mediul rural, care nu au ei înșiși minime competențe digitale pentru desfășurarea cursurilor on-line, dacă va fi cazul; condiții mizerabile pentru educație în multe zone rurale; absența unor cursuri organizate de inspectorate, pentru eventuala reorganizare a programei, o reflecție publică, măcar, pe această temă, care să depășească stadiul unor declarații politice găunoase cu iz electoral. Integral: https://revista22.ro

Pozele care pot opri transporturile ilegale de lemn! | CampaniaMea ...Strănepotul lui Otto von Bismarck a investigat tăierile ilegale de păduri din România. Ancheta apare în filmul documentar LEMN. LEMN, documentarul semnat de Monica Lăzurean-Gorgan, Michaela Kirst și Ebba Sinzinger despre lemnul care dispare constant din păduri și despre oamenii care trăiesc din comerțul cu lemn, va avea premiera națională în cadrul celei de-a XIX-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (31 iulie – 9 august)….. Filmul urmărește investigațiile desfășurate în România, Peru, Rusia și China de Alexander Von Bismarck, stră-strănepot al cancelarului Bismarck și fost membru în Marina Americană, activist și șef al Environmental Investigation Agency din Washington DC, care reușește să urmărească, sub acoperire, mașinațiunile comerțului internațional cu lemn. Scopul lui principal este acela de a promova o schimbare în conștiința societății politice și civile, ajutând la crearea un nou cod de conduită pentru economia globală și consumatorii din lumea întreagă. LEMN vorbește despre corupție, politică și indiferența autorităților, dar și despre așa-zisele sisteme de control și felul în care aceste sisteme pot preveni situații în care interesele unor indivizi devin mai importante decât interesul comunității. România este una dintre țările cu cele mai mai rezerve forestiere. În ultimii 20 de ani, acestea au fost substanțial reduse, fără nicio reacție din partea autorităților. Țara noastră nu este, însă, un caz izolat. Regizoarea și producătoarea Monica Lăzurean-Gorgan a semnalat în urmă cu aproximativ șapte ani ONG-ului american Environmental Investigation Agency (EIA) problema tăierilor ilegale de lemn din România. Insistența ei l-a adus în România pe Alexander von Bismarck, directorul EIA. Monica a participat activ, timp de mai mulți ani, la documentarea activiștilor de mediu de la EIA în România, filmând alături de echipele din Austria și Germania. „Mi-am dorit să înțeleg și să documentez o muncă importantă, aceea a luptei împotriva tăierilor abuzive și ilegale de lemn. Numeroase afaceri locale legale au dat faliment în încercarea de a ține pasul cu companiile străine care au venit în România. O mulțime de activiști au tras semnale de alarmă asupra comerțului ilegal cu lemn.
Prin intermediul acestui proiect documentar, Alexander von Bismarck a venit prima dată în România și de atunci echipa lui luptă împotriva tăierilor abuzive sau ilegale de la noi din țară. După realizarea acestui film s-au schimbat multe lucruri. Integral: https://culturaladuba.ro

Institutul Balș testează acum și pepeni. În 24 h afli dacă e de Dăbuleni! În goana după fonduri, Institutul Matei Balş a găsit un nou filon de exploatat! Începând de azi, oricine îşi poate aduce pepenele la analize pentru a afla dacă acesta e sau nu un pepene adevărat de Dăbuleni. “De-a lungul timpului, foarte mulţi români ne-au sunat să întrebe dacă testăm pepeni. A trebuit să-i refuzăm pentru că singurul nostru aparat de testat pepeni, de provenienţă sovietică, era defect de mai bine de zeci de ani. Astăzi inaugurăm noul nostru pepenometru, cu sprijinul Uniunii Europene, prin Programul sectorial pentru controlul cucurbitaceelor”, spune dr. Jean Protopopeanu, cercetător la Institutul Matei Balş. “Sunt disponibile două feluri de teste: cel cu anticorpi olteneşti, care îţi arată dacă pepenele a fost vreodată la Dăbuleni, şi cel spectrografic, care analizează prezenţa izotopilor de dăbulenium în zeama pepenelui. Acesta din urmă e cel mai de încredere, pentru că îţi garantează că pepenele a crescut în solul din Dăbuleni”, explică Dimitrie Găurici, pepenar şef. Integral: https://www.timesnewroman.ro

« Previous PageNext Page »