Buna dimineata intr-o zi de vineri, 11 septembrie! Cerul va fi variabil ziua, cu unele înnorări în zona de munte, unde izolat va ploua slab, iar noaptea mai mult senin. Vântul va sufla slab și moderat, local cu ușoare intensificări în prima parte a intervalului în regiunile sud-estice și sudice. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 și 32 de grade, iar cele minime între 8 și 20 de grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei. Izolat vor fi condiții de ceață, potrivit ANM. Vremea va fi predominant frumoasă în București. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe parcursul zilei. Temperatura maximă va fi de 29…30 de grade, iar cea minimă de 15…17 grade.

Ai luat abia 5 la examen, dar ai 6.000 de euro să plătești? Ai intrat la Medicină. Legal, în România …. Dacă ai reușit să iei un 5 chinuit la examen și ai în cont mii de euro care îți prisosesc (6.000 euro pe an școlar) ești binevenit la Facultatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București. Investiția ți-o poți scoate, garantat, câțiva ani mai tîrziu, salariul medicilor fiind de ordinul miilor de euro pe lună. Suprataxă dacă nu îți place cartea La Facultatea de Medicină din București sunt 660 de locuri subvenționate de la buget pentru cei care se clasează pe primele locuri la examenul de admitere. Există și categoria elevilor care plătesc „Taxă pentru studii universitare de licență”, anul acesta fiind vorba de 150 locuri. Această taxă a fost de 9.000 de lei pe an. Mai există și o taxă uriașă de 6.000 de euro intitulată „Taxă pentru studii universitare de licență -STUDENŢI ROMȂNI – SUPRATAXĂ”. Detalii legate de taxele de școlarizare la Universitatea de medicină le găsiți AICI. Un anunț postat pe site-ul Universității aduce o serie de clarificări în legătură cu această suprataxă. Pe 7 septembrie 2020 apare informația: „Anunț locuri taxă 6000 Euro În urma ședinței de Senat Nr. 15 din data de 04.09.2020, s-au aprobat solicitările la forma de învățământ cu taxă de 6000 euro. Menționăm că în perioada 08.09. – 11.09.2020 confirmarea ocupării locului se va face prin achitarea contravalorii în lei a sumei de 3000 euro”. Detalii AICI O săptămână mai târziu aflăm cine se califică pentru a intra la medicină plătind taxa de 6.000 euro 13 septembrie 2020: „Anunț privind studenții admiși la forma de învățământ cu taxă 6000 de euro Toate cererile candidaților care au susținut examenul de admitere și au obținut minim 50 de puncte au fost aprobate în vederea înscrierii la programul de studii medicină, forma de finanțare cu taxa 6000 euro”. Detalii AICI….De la Departamentul Finaciar-Contabil din Universitatea de Medicină ni s-a confirmat existența supra taxei de 6.000 de euro și a notei 5 (50 de puncte) minime pentru a intra la Facultatea de Medicină. Decanatul Facultății de medicină nu a putut fi contactat pentru a afla numărul exact al locurilor cu suprataxă aprobate. Integral: https://newsweek.ro
Surpriză: mita în pizza nu era doar pentru polițiști, ci și pentru angajați ai DSV și DSP “Duc acolo moca, duc acolo, duc la DSV, duc la DSP” – asta spune, potrivit interceptărilor, într-o izbucnire nervoasă vizavi de amploarea acestor atenţii pretinse de oamenii legii managerul de la “Mamma Mia”. Va ajunge ancheta şi la alte instituţii de control ieşene? Stenogramă incendiară obţinută de “Ziarul de Iaşi” în dosarul în care mai mulţi poliţişti rutieri sunt acuzaţi că au primit ciorbe şi pizza ca mită. Într-o discuţie interceptată de către reprezentanţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi depusă la dosar, managerul de la “Mamma Mia”, Cosmin Andrei Hîncu, i se plânge unui coleg, despre care nu ştia că e colaborator al DNA, că e nevoit să împartă mâncare gratis şi pe la alte instituţii de control, nu doar la Poliţia Rutieră. Integral: https://newsweek.ro
RECORD 90 de ani de concedii medicale la Complexul Energetic Hunedoara, în doar nouă luni Angajații Complexului Energetic Hunedoara au beneficiat, în acest an, de 33.000 de zile de concediu medical. Potrivit datelor din 2019, compania, aflată în insolvență, are puțin peste 4.000 de angajați care au un salariu mediu de aproape 5.000 de lei pe lună. Conducerea Complexului Energetic Hunedoara a sesizat Colegiul Medicilor în legătură cu numărul uriaș de zile de concediu acordate de unii medici din Vulcan. „Avem un tabel cu medicii care au dat concedii medicale. Am făcut, împreună cu administratorul judiciar, un calcul, la un medic din Valea Jiului. A pus o medie de 20 de minute pentru consultul unui om. La calcul a ieşit că medicul, la opt ore pe zi, a trebuit să lucreze cinci luni şi jumătate numai pentru CEH. Spunea administratorul judiciar să-l angajăm, că deja e angajatul nostru. El, cinci luni din şase nu a mai avut timp pentru pacienţii din oraş”, a declarat Cristian Roşu, administratorul special al CEH, citat de Gazeta de Dimineață. Potrivit presei locale, sunt concedii de luni până vineri, întrerupte în weekend și reluate săptămâna viitoare. Integral: https://newsweek.ro
EXCLUSIV Universităților private le e rușine cu absolvenții politicieni, refuză să le publice numele Sute de miniștri, parlamentari, secretari de stat, directori și șefi mai mici din aparatul de stat românesc au obținut diplome universitare la instituții de învățământ superior recunoscute sub titlul relevant de „fabrici de diplome”. Surpriză, însă, “fabricile” se dau modeste. Universitatea Ecologică, Universitatea „Nicolae Titulescu” și Universitatea „Spiru Haret”, toate din București, sunt instituțiile private de învățământ superior care au un număr impresionant de absolvenți care au reușit să ajungă la vârful statului român. Fostul ministru de Interne Carmen Dan, de exemplu, a terminat Facultatea de Drept a Universității Ecologice București, examen de licență – iulie 2000. Mână dreapta a lui Dragnea a avut nevoie de 11 ani de pentru a obține diploma de facultate – o perioadă de aproape trei ori mai îndelungată decât normal. Noul șef al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, Laurențiu Baranga, anterior director adjunct în cadrul Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS), a terminat Facultatea de Management la Universitatea Ecologică și predă la Universitatea „Titu Maiorescu”. Acestea sunt doar câteva dintre personajele relevante despre care a scris Newsweek România, dar numărul lor este mult mai mare, inclusiv în actualul guvern PNL, după cum au arătat și alte publicații. Când o instituție de învățământ are astfel de performanțe, se laudă pe oriunde poate cu absolvenții de top, tocmai pentru a atrage alți studenți. Practica e întâlnită la marile universități private din Occident. De exemplu, Universitatea Harvard, din SUA, are 134 de absolvenți miliardari. Universitatea Yale se mândrește că cinci absolvenți de-ai săi au ajuns președinți ai Statelor Unite și că 17 au devenit judecători ai Curții Supreme….. Universitatea „Spiru Haret” s-a ascuns în spatele noilor regulamente privind protecția datelor personale, deși tot ce am cerut a fost doar numele absolvenților, care sunt oricum persoane publice. În plus, consideră că succesul absolvenților, pus între ghilimele chiar de către reprezentanții universității, nu este relevant pentru calitatea școlii pe ansamblul său….. În opinia Universității Nicolae Titulescu, siguranţă datelor cu caracter personal ale studenţilor, absolvenţilor, cadrelor didactice şi angajaţilor este mult mai importantă decât vizibilitatea publică a instituţiei”, a fost răspunsul primit de Newsweek România. Așadar, nu vor să se știe ce studenți au făcut performanță după ce au absolvit. Răspunsul la întrebarea „De ce?” este evident. Integral: https://newsweek.ro
Sorin Cîmpeanu, preşedintele CNR: Capacitatea de cazare în cămine va fi mult diminuată …. “În învăţământul universitar există o serie de particularităţi care diferenţiază acest nivel de învăţământ de învăţământul preuniversitar. Prima ar fi aceea a existenţei autonomiei universitare. Cea de-a doua ar fi faptul că în învăţământul superior avem ore de curs şi de aplicaţii. În învăţământul preuniversitar există ore. Cele mai multe universităţi, din această perspectivă, au luat decizia – la momentul la care vorbim, o să vedem ce se întâmplă până la deschiderea anului universitar -, de a derula exclusiv online partea de cursuri, de a derula în cea mai mare parte online partea de seminarii, iar aplicaţii, lucrări practice, laboratoare şi proiecte să se deruleze cu prezenţă fizică. Există şi alte universităţi, nu multe, care au luat deja decizia de a derula toată activitatea online. Este vorba mai ales de universităţile care nu au în planurile de învăţământ ore de laborator, lucrări practice sau proiect. Deci, este vorba despre universităţi care şcolarizează îndeosebi în programele de studiu încadrate în domeniul socio-uman”, a declarat prof.dr. Sorin Cîmpeanu, preşedintele CNR, citat de agerpres.ro. A treia diferenţă, a adăugat şeful rectorilor, este aceea că, în universităţile româneşti, au fost cazaţi anul trecut, aproape 100.000 de studenţi.”În momentul de faţă, problema deschiderii căminelor studenţeşti este extrem, extrem de acută. În primul rând, va trebui să cazăm mai puţini studenţi, pentru a asigura regulile de distanţare. În al doilea rând, unele universităţi, precum este cea pe care o conduc – USAMV Bucureşti, au decis deja că vor caza doar studenţi care vin cu un test COVID negativ. Vor fi primiţi în campus, vor fi cazaţi doar în măsura în care testul COVID va fi negativ. Discutăm de acoperirea costurilor de testare pentru studenţii USAMV Bucureşti care vor fi cazaţi. Gândiţi-vă că este vorba despre sume foarte mari pentru o singură testare. Cazarea se face în zilele de 28 şi 29 şi 30 septembrie. Deci, pe parcursul a trei zile, vor fi testaţi toţi studenţii care au cereri de cazare. Dacă ai 10.000 de studenţi, la un cost de circa 100 de euro pe test, înseamnă deja 1 milion de euro – o singură testare. Dacă se va solicita testarea la intervale mai mult sau mai puţin distanţate, mă tem că nu vor exista resurse pentru acoperirea acestor costuri nici din partea universităţii, nici din partea studenţilor în mod evident. Aceasta este o altă particularitate”, a mai spus rectorul. Integral: https://adevarul.ro


RAPORT România, cele mai multe dosare de fraudă cu fonduri europene în 2019 Țara noastră apare în raportul OLAF la mai multe capitole privind fraude cu fonduri europene: ferme de acvacultură în zone unde nu există apă, fonduri europene pentru prevenirea incendiilor de pădure sau fonduri pentru managementul apelor uzate. România este țara împotriva căreia Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a soluționat în 2019 cele mai multe investigații privind managementul și cheltuirea fondurilor europene. Mai mult de o zecime din totalul de 100 de dosare se referă la fraude cu fonduri europene în țara noastră, potrivit raportului OLAF pe 2019. OLAF a investigat anul trecut cum s-au cheltuit fonduri europene în 42 de țări, soluționând 100 de dosare în total. 11 dintre acestea (peste o zecime) privesc doar fondurile europene cheltuite în România, situând țara noastră pe primul loc la acest capitol. De asemenea, 9 din cele 11 dosare au fost soluționate cu recomandări din partea organismului european. Integral: https://newsweek.ro
Cetățenii de onoare ai Gabrielei Firea: un colaborator al Securității și un membru al conducerii PCR … Consiliului General al Capitalei a aprobat în ședința de luni acordarea titlului de cetățean de onoare al Bucureștiului unui număr de șapte personalități, printre care se numără actorii Horațiu Mălăele și Mitică Popescu și academiciana Maya Simionescu. Pe listă intră și două personalități controversate și contestate, care au avut în trecutul lor legături cu regimul dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu. Este vorba despre academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici și scriitorul Dumitru Radu Popescu. Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a stabilit în 2007 că, sub numele de cod Ionescu Paul și Laurențiu, Constantin Bălăceanu Stolnici a fost colaborator al poliției comuniste. Boier de viţă veche şi turnător de cursă lungă Constantin Bălăceanu Stolnici a colaborat cu Securitatea lui Ceaușescu mai mulți ani și a turnat pe oricine s-a aflat în preajma sa, printre care Regele Mihai sau Ion Rațiu. A fost un colaborator harnic, cooperant, prolific, cu iniţiative în întâmpinarea sugestiilor Securităţii interne pe lângă „foştii exploatatori”, dar şi unul cu potenţial în problema emigraţiei anticomuniste. A fost avansat şi trimis peste hotare cu misiuni care transgresau simpla culegere de informaţii, după cum reies din documentele CNSAS și după cum l-a caracterizat și jurnalistul Europa Liberă Neculai Constantin Munteanu, în „Top 5 cei mai scârboși informatori”. A fost un destoinic agent provocator şi un agent de influenţă. Prezentabil, manierat, abuzând de zdrăngănelile boieriei lui, Stolnici a avut uşi deschise în casele celor pe care i-a turnat, şi în ţară, şi în afara ei. Sub mai multe nume de cod, printre care de „Ionescu Paul“ şi „Laurenţiu“, a turnat liberali, ţărănişti, monarhişti, diplomaţi, colegi, medici, pacienţi, rude. Securitatea a fost impresionată de mulţimea şi de exactitatea informaţiilor, de spiritul lui „de sinteză şi analiză“. A fost recompensat cu dreptul de a călători peste hotare şi cu bani, în lei şi valută. „Oricât i se dădea, mult, puţin, omul lua. De la bacşişul mizer de 125 de lei, la 4.000 de lei, jumătate din costul unui voiaj în Vest. I-au fost decontate chiar şi fleacurile artizanale dăruite celor vizitaţi şi turnaţi. A fost primit, la cererea lui, de Vlad Georgescu, directorul secţiei româneşti de la Europa Liberă. Vizita s-a soldat cu o schiţă detaliată a apartamentului gazdei, îndosariată în arhivele Securităţii. În schimbul serviciilor făcute Securităţii, a cerut avansare profesională şi ştiinţifică. Nu din arivism, ci pentru a-şi spori credibilitatea în străinătate. Cot la cot cu Securitatea, a combinat datoria patriotică cu plăcerea turnătoriei”, a scris Neculai Constantin Munteanu, una dintre vocile emblematice ale Europei libere, înainte de 1989. În decembrie 2007, Bălăceanu Stolnici a anunţat că se retrage din activităţile Academiei Române. A declarat atunci la BBC că nu a negat nicio secundă colaborarea cu Securitatea. Într-o scrisoare adresată conducerii Academiei, Bălăceanu Stolnici a spus că nu are nicio implicare într-un complot al Securităţii în vederea asasinării fostului şef al postului de radio Europa Liberă, Vlad Georgescu. A lucrat pentru Securitate până la revoluţie. În decembrie 1989 era propus pentru trecerea la un nivel superior al muncii informative la Direcţia a III-a, Contraspionaj. Revoluţia a pus capăt carierei unui turnător cu vocaţie şi cu perspective….. A doua personalitate controversată recompensată de Gabriela Firea cu titlul de cetățean de onoare al Bucureștiului este Dumitru Radu Popescu, președintele Uniunii Scriitorilor din România în perioada 1981-1989, una dintre cele mai crunte din punct de vedere al cultului personalității lui Ceaușescu, girată și de conducerea organizației. Mai mult, Dumitru Radu Popescu a fost membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român pe aproape toată perioada dictaturii lui Nicolae Ceaușescu. A intrat în elita conducerii comuniste în 1969 și a ieșit doar pentru că regimul a căzut în 1989. De asemenea, a fost deputat în Marea Adunare Națională, așa zisul parlament al Republicii Socialiste România, din 1975 până în 1989. Integral: https://newsweek.ro
Astra Vagoane a câștigat în instanță meciul tramvaielor cu Firea. Fost șef TAROM implicat în “vicierea calculului punctajului”, ca să câștige turcii. Obligată de judecători, Primăria București a declarat Astra drept câștigătoare a contractului de 160 de milioane de euro pe care, în noiembrie 2019, îl atribuia companiei Durmazlar și secretiza criteriile deciziei! În spatele acestei operațiuni de manipulare a unei licitații persistă însă destule întrebări. … Șeful comisiei care a dat câștig turcilor a fost Eugen Davidoiu, fost director la TAROM, devenit directorul general al Achizițiilor Publice din PMB. …. Cum de a trecut Comisia din Primăria lui Firea peste atâtea nereguli? După ce au pierdut în instanță, cei din primărie au refăcut calculul la licitație și Astra a luat, conform surselor ziarului din interiorul PMB, 100 de puncte, maximumul posibil, după ce, inițial, primise 98 de puncte, iar turcii, 99. Întrebările care rămân țin de integritatea comisiei și de intenția pe care a avut-o. Cum e posibil ca aceeași comisie care azi dă 100 de puncte Astrei, după ce, practic, trei instituții publice îi descalifică decizia, să fi neglijat următoarele evidențe ale licitației: Durmazlar a prezentat în oferta sa un prototip de tramvai numit Panorama, pe care nu l-a construit niciodată și care nu avea omologare europeană. Câștigătorii nu au putut furniza comisiei care este nivelul de zgomot produs de tramvaiul Panorama. Podeaua tramvaiului produs la Bursa nu este coborâtă pe toată lungimea vagonului, aceasta fiind mai ridicată, în pantă, în zona sașiurilor, care ar fi constituit o problemă pentru persoanele cu dizabilități. Podeaua tramvaiului fabricat de Astra este coborâtă și la același nivel pe toată lungimea lui. Prototipul turcesc este dotat cu 4 uși duble și una simplă, cea din dreptul vatmanului, și nu cu 5 uși duble, așa cum cerea caietul de sarcini. Mai mult, ultima ușă nu se află la capătul din spate al tramvaiului, creându-se astfel efectul de “sac de fund”. Modelul oferit de Durmazlar este unul compact, unitar și nu modular, cum se cerea în caietul de sarcini. Firea nu a spus adevărul În primă fază, Primăria nu doar că a oferit Durmazlar licitația, dar a și secretizat criteriile acordării contractului. Abia investigațiile de presă și etapele procedurale de contestare și, în final, de judecată, au dus la aflarea faptelor. Integral: https://www.libertatea.ro
Ionuţ Dumitru, Raiffeisen Bank: Dacă majorările de cheltuieli decise în Parlament – plus 40% la pensii, dublarea alocaţiilor – devin operaţionale, România nu se va mai putea împrumuta de pe pieţe şi singura opţiune va fi un nou acord cu FMI …„Dacă majorările se aprobă, bugetul va fi aruncat în aer. Nimeni nu va finanţa un astfel de deficit (un deficit de 9% din PIB peste care s-ar adăuga alte aproape 3 puncte, din majorări – n. red.) Ratingul de de ţară <recomandat investiţiilor> poate fi pierdut şi atunci singura soluţie de finanţare a deficitului va fi un nou acord cu FMI.” Chiar şi fără majorările susmenţionate, în 2021 deficitul bugatar ar fi plecat, la început de an, de la 7-8% din PIB. Cu o majorare a punctului de pensie de 40%, cu majorarea salariilor, cu dublarea alocaţiilor şi altele, punctul de plecare va fi de 11-12% din PIB care, pentru pieţe, nu este finanţabil, spune Dumitru. „Pieţele nu vor finanţa un astfel de deficit, mai ales în lipsa unui rating recomandat investiţiilor, sau îl vor finanţa la costuri greu de suportat şi soluţia rămâne un nou apel la FMI.” Veniturile fiscale ale bugetului sunt de sub 30% din PIB. Alături de veniturile nefiscale – fonduri UE, etc. – veniturile consolidate ajung la 32% din PIB. Una este să finanţezi un deficit de 9% din PIB (cazul nostru), când ai venituri de 40% din PIB (cum au multe ţări din UE) şi alta este să finanţezi acelaşi deficit, când ai venituri de 30% din PIB (din nou, cazul nostru), arată economistul. Comisiile de muncă ale Parlamentului, care sunt controlate de PSD au modificat ordonanţa de urgenţă a guvernului privind rectificarea bugetară care stabilea majorarea punctului de pensie, de la 1 septembrie 2020, cu 14%, în loc de 40%, cum indica o lege anterioară crizei sanitare, impusă de PSD şi votată de PNL, în Parlament. Şi PNL a votat această lege, pe când era în opoziţie. PSD a depus zilele trecute un amendament la proiectul de lege de aprobare a ordonanţei de rectificare. Acesta prevede revenirea la creşterea pensiilor cu 40%, de la 1 septembrie 2020. În plus, parlamentarii au anulat, într-un alt amendament, prorogarea termenului de majorare a salariilor profesorilor până în 2021. Integral: https://www.zf.ro
Europa Centrală și de Est va pierde până la 70% din populație până în 2100. România, în topul țărilor cu cel mai accentuat declin demografic Europa Centrală și de Est pierde masiv populație. Studii recente efectuate de Uniunea Europeană și de grupuri de oameni de știință de la instituții ori publicații prestigioase, precum Lancet, arată că “hemoragia” din acest sector va duce la o depopulare de anvergură în zonă, țări ca România, Bulgaria ori Ucraina urmând să piardă undeva între 50-70% din populație până în anul 2100. … Declinul populației este cel mai accentuat în Letonia, Lituania, Bulgaria, Ucraina, Serbia, Croația, Bosnia și Herțegovina și în România. Iar aceste țări nu conduc doar în topul declinului demografic din zonă, ci și în cel de pe întregul glob! Două cauze sunt menționate: îmbătrânirea populației – cuplurile nu mai fac copii sau fac mai puțini ca înainte – și migrația. Motorul depopulării este un lanț al slăbiciunilor: lipsa sprijinului acordat de stat familiilor cu copii și hibele din sistemul medical, care duc la o scădere a ratei natalității; o rată scăzută a natalității influențează negativ economia, crește presiunea pe sistemul de pensii și scade competitivitatea pe piața muncii, iar pe cale de consecință, remunerația, determinând o creștere a emigrației – tinerii caută joburi mai bine plătite peste hotare. …. În ciuda măsurilor luate de guvernele statelor din zonă, nu se remarcă o redresare a situației. Natalitatea nu a explodat, iar tineretul continuă să emigreze. Depopularea își continuă cursul, dând apă la moară cercetătorilor care au făcut previziunea sumbră a scăderii populației din zonă până la un minim de 30%, în următorii 80 de ani. …. Oamenii de știință care au studiat fenomenul emigrației din zonă susțin că nu creșterea natalității e cheia, ci stimularea economiei – sau stabilizarea ei – și înființarea de noi locuri de muncă. .. Prin urmare, Comitetul Economic și Social European a atras atenția statelor membre că trebuie să se concentreze pe crearea de oportunități economice sustenabile și pe combaterea șomajului, dacă vor o creștere demografică. Abia în plan secundar trebuie abordate promovarea unei vieți sănătoase, programe flexibile de muncă, pentru a le permite părinților să-și îngrijească copiii, investiții în servicii din domeniul educației și sănătății menite să ajute familiile cu copii.Integral: https://www.libertatea.ro
Oficial! Noul pod peste Dunăre de la Brăila se va numi Golden Brau Gate După 3 ani de dezbateri și licitații, numele pentru podul peste Dunăre de la Brăila a fost adjudecat de un brand de bere. Podul se va numi Golden Brau Gate, nu pentru că seamănă cu cel din San Francisco, ci pentru că asta beau Doreii care îl construiesc. Unul din pontoanele plutitoare de pe șantier a fost făcut de muncitori din peturi de bere prinse într-o plasă de sârmă. Zona podului este plină de doze și peturi de Golden Brau. Se spune că rețeta betonului din care au fost turnați stâlpii podului conține și 2% bere Golden Brau, dar informația nu a fost confirmată de combinatul LaFarge…..La inaugurare podul va fi testat cu 174 de cisterne pline cu Golden Brau, bere care va fi împărțită participanților la festivități. Din păcate, la ritmul în care se lucrează, cei care vor apuca să treacă pe podul Golden Brau Gate încă nu s-au născut. Integral: https://www.timesnewroman.ro