Author: Cetatean


Ziarul de Duminica – 8 octombrie

Buna dimineata intr-o zi de duminica, 8 octombrie. Ziarul de Duminica propune cititorilor Politeia cele mai bune articole publicate in cursul saptamanii in media on-line. Articolele nu sunt mentionate intr-o ordine anume.

ZD

Andrei Cornea. Revista 22. Mai rău decât minciuna

Ne-am fi așteptat mai mult de la un profesor universitar, rector al Universității „Al.I. Cuza“ din Iași, fost judecător constituțional. Ne-am înșelat. Ce-i mai rău decât să minți? Adesea, să spui ade­vărul…, dar intenționat trunchiat, unilateralizat, desfigurat, decontextualizat. Și în special e mai periculos în domeniul politic, căci, pe de o parte, un astfel de adevăr e greu de respins, iar, pe de al­ta, el are mari capacități manipulatorii. Spus sim­plu și brutal, avem de-a face aici cu o lașitate și o șmecherie: într-adevăr, pentru adevărul-ade­vă­rat, dar și pentru minciuna autentică se cere cu­raj, căci și într-un caz, și în celălalt se asumă riscuri considerabile. Dar adevărul trunchiat spe­ră să se fofileze având deopotrivă avantajele ime­diate ale minciunii și avantajele de mai târziu ale adevărului. Se pare că PSD are această specialitate a ade­vă­rului fragmentar, mai rău decât minciuna, dar un­de găsim la modul eminent această însușire e la ministrul Justiției, Tudorel Toader. Să re­cu­noaș­tem că ne-am fi așteptat mai mult de la un pro­fesor universitar, rector al Universității „Al.I. Cu­za“ din Iași, fost judecător constituțional. Ne-am fi așteptat la mai mult respect pentru adevărul-adevărat, indiferent dacă acesta e sau nu favorabil planurilor PSD-ALDE. Ne-am înșelat. Deja acum câteva săptămâni, când abia dezvăluise proiectul său pentru reforma justiției (unde, prin­tre altele, se prevedea ca președintele României să fie scos din mecanismul numirii procurorilor-șefi), fi­ind contrariat de criticile ambasadorului ame­ri­can, d-l Toader le-a spus reporterilor că „poate d-l ambasador vrea ca România să preia sis­te­mul american, unde procurorul general e numit de Senat“. E vreo minciună aici? Deloc. E mult mai rău: e un adevăr parțial, căci în SUA pro­cu­rorul general (care, acolo, e membru al gu­ver­nului) e numit de Senat, dar numai la propunerea președintelui. Așadar, și acolo președintele sta­tu­lui joacă un rol esențial (invers cumva decât la noi, unde președintele numește). Omițând cu bu­nă știință esențialul, d-l Toader a sugerat că ame­ricanii se amestecă în afacerile noastre interne, deși au o justiție mai puțin independentă decât Ro­mânia. Integral pe Revista 22

Radu Paraschivescu. Digi24. Să-l canonizăm!

Iulian Vlad trebuie suit în rândul sfinţilor, chiar dacă Biserica Ortodoxă Română nu recomandă graba în asemenea situaţii. Statura lui exemplară impune includerea în calendar. Nu oricum, ci în procedură de urgenţă şi cu însoţire de icoană. Televiziunile din România şi în primul rând Realitatea TV au declanşat demersurile de canonizare, în cadrul unei greţoase operaţiuni de spălare pe creier. Dătătorii cu părerea din studioul Realităţii TV au cuvântat duios despre anvergura generalului Vlad şi despre firea lui milostivă. Plasarea lui Iulian Vlad în fruntea unui mecanism represiv care a înconjurat vieţile românilor cu sârmă ghimpată a fost, după mintea dumnealor, o conjunctură şi nimic mai mult. Doar bietul general ştie cum a făcut faţă unei asemenea inadecvări. Un campion al blândeţii a fost silit să pozeze în securist suprem – tocmai el, care n-a omorât în viaţa lui o muscă şi care a fost un campion al dialogului afabil. Un tată de familie desăvârşit a asistat neputincios la felul în care subalternii lui au năvălit cu bocancii în existenţa atâtor şi atâtor mii de familii. Un pedagog de clasă a pozat în cerber al ceauşismului. Nu e simplu. Trebuie să dispui de mari înzestrări actoriceşti ca să izbuteşti o atare performanţă. Demersurile de înălbire a generalului Iulian Vlad se adresează amnezicilor şi mai cu seamă oamenilor aflaţi în pragul vârstei de treizeci de ani. Ceilalţi, cei care şi-au păstrat memoria, onoarea şi poziţia bipedă, ştiu foarte bine cum a fost atunci. E de remarcat totuşi că borealizarea lui Iulian Vlad nu e singura operaţiune de acest tip, în care foştii arhitecţi ai terorii sunt înveşmântaţi în alb şi instalaţi în ipostaza de Feţi-Frumoşi patrioţi, care au vrut binele naţiei, n-au închis un ochi de grija ei şi şi-au săpat şanţuri pe frunte tot gândindu-se cum s-o apere. De câţiva ani încoace, pe tot felul de canale şi în primul rând prin mijlocirea anumitor posturi TV, românii află că răul a fost bun, că negrul a fost alb şi că viaţa dusă sub semnul celor trei F (frică, foamete, frig) a fost de fapt paradiziacă. E de bănuit că nu-i departe ziua când va avea loc şi reabilitarea lui Nicolae Pleşiţă. Integral pe Digi24

Grigre Cartianu. Romania Libera. Pensia nesimțită a unui om deosebit

În urmă cu câțiva ani, m-am trezit la redacție cu un pensionar aviator. Tânăr pensionar. Lucrase la Tarom. Afișa o formă fizică de invidiat, zicea că joacă fotbal și baschet de două-trei ori pe săptămână. Avea și timp.

Era un om cultivat, citit, plimbat. Își făcuse lecturile la timp, iar educația sa părea fără cusur. Bun vorbitor, jovial, carismatic ca un actor de succes.

Venise, totuși, cu o proble­mă. Boc îi tăiase pensia specială și-l adusese la vreo 6.000 de lei.

– Oho, 6.000 e o pensie bună, i-am zis. Cam 1.500 de euro.

– Da’ de ce, domnu’ Cartianu? Știți, eu vă apreciez foarte mult, vă citesc în fiecare zi, sunteți un om corect, țineți cu oamenii…

Îi dau un exemplu. Neinspirat.

– Maică-mea, după 20 de ani de navetă la fabrică, în trei schimburi, plus vreo 25 de ani în colectiv, are pensie 800 de lei.

– Sărutări de mâini mamei dumneavoastră! Ar merita și dânsa o pensie mai mare. Statu’ ăsta, care nu știe decât să-ți ia… Știți, domnu’ Cartianu, cât m-a enervat nesimțitu’ ăla de Giovanni Becali când v-a jignit?! Mamăăă, îmi venea să-i dau un pumn prin televizor. Integral pe Romania Libera

Miron Damian. Contributors. Conflictul unui procuror-șef DNA ajuns la Curtea Constituțională

Dacă e un lucru bun care se poate spune despre Comisia de anchetă privind alegerile din 2009 este titlul, ca parte a scopului declarat și formalizat printr-o hotărâre parlamentară. Anchetarea în parlament a circumstanțelor unui anumit proces electoral este un scop legitim și important. Nu că asta ar fi în sine o laudă, sună ca și cum am aprecia omul pentru haină, în ciuda avertismentului proverbial. În practică activitatea Comisiei a fost o farsă ridicolă, de la început până la sfârșit. A plecat de la acuzațiile neprobate ale unui inculpat trimis în judecată și s-a gătat cu concluzii primite în plic de la partid, la pachet cu indicațiile despre cum să fie prezentate public. Raportul final a acuzat de ilegalitate și fraudă prim-ministrul din 2009 pentru fapta pe care urma s-o facă premierul Tudose exact în ziua prezentării lui. Insultând dicționarul întreaga „anchetă” n-a făcut efectiv o cercetare, n-a obținut fapte noi și pertinente în raport cu scopul declarat. De fapt n-a părut vreun moment să le caute. În loc de asta, am văzut dueluri verbale strălucind prin lipsă de inteligență și spirit, și un inventar de opinii personale sau punctaje de partid ale membrilor prezentat pe post de „fapte”. Și o obsesie inexplicabilă – oferind aici prezumția de bună-credință – de a o aduce în fața comisiei pe dna Kovesi, șefa DNA. Acum, să ne înțelegem, dincolo de contraperformanța jalnică a membrilor ei, vorbim de o comisie de anchetă parlamentară. Vorbim de un mijloc prin care o instituție cheie a unui stat democratic își îndeplinește unul din rolurile prevăzute de constituție. De asemenea, există un principiu constituțional al colaborării loiale (fie și unul constant falsificat în definiție și faultat în practică): instituțiile nu au voie să se obstrucționeze reciproc ci, din contră, să se asiste, cu deplină bună-credință, în realizarea rolurilor conferite fiecăreia de lege și constituție. În virtutea acestui principiu Departamentul Național Anticorupție e obligat să asiste o anchetă parlamentară, cum spuneam mai sus, perfect legitimă. Integral pe Contributors

Cristian Felea. Contributors. Ouale si piata vorbelor de claca

O știre, publicată în acest an[1], anunța că România a devenit cel mai mare exportator de cereale din UE, exportând 7,15 milioane de tone din recolta 2016 – 2017. Cel puțin așa acreditează analiza KeysFin, pe datele publicate de Comisia Europeană în luna mai 2017. Un fapt îmbucurător, dar pentru cei atenți la detalii contează faptul că cea mai mare parte a cerealelor au fost exportate în state non-UE. Când exporți în state non-UE, ne spune Codul Fiscal, vânzătorul (entitate românească) nu percepe TVA de la cumpărător (entitate non-UE) și, mai mult, poate cere ANAF, pe baza unui dosar cu documente doveditoare, rambursarea cotei de TVA plătită pentru achiziționarea de bunuri și servicii care au contribuit la producția cerealieră exportată. Schimbăm acum scena și decorul și ajungem în Parlament unde se votează o solicitare a DIICOT de încuviințare a începerii urmăririi penale în cazul parlamentarului Varujan Vosganian, într-un dosar în care respectivul era învinuit, alături de un alt fost ministru, Adriean Videanu, că a facilitat vânzarea de gaze naturale ieftine (adică sub prețul mediu din piață) către compania Interagro, deținută de omul de afaceri Ioan Niculae.  Parlamentarul nostru este profund emoționat și recurge, în apărarea sa, la o pledoarie pe măsură: „Pe unii dintre dumneavoastră vă cunosc încă din ′90. Am sperat…mi-aș dori să nu trebuiască să ne amintim cu stânjeneală de momente ca aceasta. Vă încredințez de afecțiunea mea.”[2] Colegii sunt sensibilizați și empatizează cu colegul lor de Parlament: ”Imediat după discurs, mai mulţi colegi printre care şi şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, s-au dus să îl încurajeze pe Varujan Vosganian, iar senatorul Ilie Năstase l-a sărutat pe creştet.”[3] Și totuși, procurorii DIICOT calculaseră în dosarul respectiv un prejudiciu adus companiei Romgaz, companie de stat (căreia i-au fost diminuate, nu-i așa profiturile), dar și bugetului statului. Dacă este să credităm DIICOT, prejudiciul ar fi fost de 130 milioane de dolari SUA. Adică în jur de 400 de milioane de lei. Integral pe Contributors

Madalin Hodor. Revista 22. Adio, bătrâne asasin!

Toată gaşca asta pestriţă de securişti, penali, pseudoistorici şi aşa-zis jurnalişti te plânge astăzi cu lacrimi amare. Îi înţeleg. Şi-au pierdut efigia. De unde să mai scoată dezvăluiri despre cum seamănă justiţia de astăzi cu abuzurile „Securităţii rele“ din anii ’50? Cine o să-i mai mângâie pe cap înţelegător, când vor spune că sunt totuna cu deţinuţii politici din penitenciarele comuniste? Cine o să le mai dea dreptate că Uniunea Europeană este o dictatură şi democraţia este o prostie? Cine le mai alimentează conspiraţiile? Că doar nu o să se apuce acum, că nu mai eşti, să citească documentele produse de tine. Nu ne-am cunoscut niciodată în mod direct. Nu am fost prezent la ultimele tale turnee prin ţară, cele de anul trecut, atunci când, alături de fostul tău şef de cabinet şi prieten Aurel Rogojan, aţi răspândit ultima doză de venin şi minciună pe care aţi mai putut s-o livraţi acestui popor intitulată Factorul intern. România în spirala conspiraţiilor. Aţi publicat-o la editura fostului vostru informator, Petru Romoşanu, care, nu-i aşa, nu a putut să vă refuze. Nu ai avut nicio ruşine să mergi cu ea la Timişoara, oraşul pe care tu şi oamenii tăi aţi fi vrut să-l ştergeţi de faţa pământului în decembrie 1989, şi de la pupitrul filialei locale a Academiei Române (care, apropo, nu a avut nici măcar minima decenţă să se prefacă că nu a ştiut despre organizarea evenimentului) le-ai spus celor din sală că Securitatea nu a tras nici un foc de armă acolo. Că morţii Timişoarei sunt opera exclusivă a Armatei, a „diversioniştilor sovietici“ şi a „spionilor occidentali“. Oamenii tăi nici nu au îndrăznit să se apropie de manifestanţi pentru că erau prea ocupaţi să împiedice „dezmembrarea României“. N-aţi tras niciunul. Cei câţiva revoluţionari timişoreni care te-au aşteptat în faţa intrării nu te-au putut opri pentru că erai păzit de jandarmi şi ai sosit într-o maşină a SRI-ului local. Şi ce-ar fi putut face altceva decât ceea ce au făcut, şi anume să strige „ruşine“? Nu a lor. A noastră, a tuturor celorlalţi, care am asistat impasibili la aşa ceva. Marius Mioc, care a fost arestat în decembrie 1989 din ordinul tău, te-a întrebat dacă nu cumva e cam mult să afirmi asta tocmai tu, care ai fost condamnat pentru „complicitate la genocid“, fix pentru măcelul de la Timişoara. Ai răspuns că nu ştii pentru ce ai fost condamant. A fost „un proces politic“, nu ai văzut nici măcar sentinţa. „KGB-iştii lui Iliescu“ s-au răzbunat pe tine pentru că ai vrut să-i împiedici să pună mâna pe putere. Ai minţit. Dar indiferent de cât de mare a fost minciuna, ziarele şi televiziunile prietenilor tăi au titrat că ai făcut mari dezvăluri despre „lovitura de stat KGB-istă“. Integral pe Revista 22

Larics. Adevarul. Propaganda rusă şi referendumul din Catalonia

Anul 2017, cu toată certitudinea, poate fi numit anul alegerilor în UE. Franţa a trecut prin scrutin prezidenţial, Germania a trecut prin alegeri parlamentare. Ambele campanii electorale nu au fost ferite de mijloace moderne de război informaţional: atacuri cibernetice, roboţi de campanie online, ştiri false, trolling, campanie partizană a mass mediei precum RT, Sputnik etc… Tehnologii similare au fost utilizate şi în campania privind referendumul de independenţă a Cataloniei. Pentru această analiză, am colectat toate articolele publicate în limbă spaniolă de Russia Today (RT), din ianuarie pană în 30 septembrie 2017, în care e discutată problematica referendumului şi independenţei Cataloniei. Subiectul a fost pe agenda RT încă din ianuarie 2017, iar în septembrie frecvenţa articolelor ajunge nivelul alegerilor franceze. În total, am identificat 161 articole despre problematica referendumului de independenţă a Cataloniei. Separatiştii l-au planificat pentru 2017, după eşecul din 2014, când rata participării a fost sub prag. Nu e de mirare că o treime din articolele studiate, au fost publicate de RT în intervalul ianuarie-august. În aceeaşi perioadă, numărul articolelor apărute a fost aproape egal cu media pe lună. În septembrie, numărul lor creşte de 20 ori, fenomen asociat iniţierii referendumului de pe 30 octombrie. Astfel, deşi subiectul a fost în vizorul RT pe parcursul anului, „tunurile au început a trage“ direct în campania electorală. Nu putem vorbi de o pregătire informaţională consistentă. Dacă grupăm substantivele apărute în text în arii tematice, în top, regăsim pe cele legate direct de referendum, vot, alegători etc… Substantivele legate direct de Catalonia, ca entitate, de mişcarea separatistă şi guvernul catalan, tot sunt în top. Substantivele asociate Spaniei ca stat şi cele legate de politică ca domeniu (om politic, politică, dezbatere etc…), apar mai mult sau mai puţin natural în top, deşi, nu putem să nu observăm că Catalonia/Barcelona apar în articole de două ori mai des decât Spania/Madrid. Substantivele direct legate de Guvernul Spaniol (ministru, minister, guvern etc..), apar mai des decât cele legate de Guvernul Catalan. Substantive precum „lege“, „constituţie“, „legalitate/ilegalitate“ de asemenea sunt în top, precum şi entitatea „Curtea constituţională“. În final, poliţia/garda civilă apare în text 123 ori, un detaliu care merită de memorat. Integral pe Adevarul

Va urez o duminica linistita!

Revista Presei – 5 octombrie. Bietul condamnat penal este “timorat” de niște cătușe…

Buna dimineata intr-o zi de joi, 5 octombrie. Vremea se va încălzi uşor în cea mai mare parte a ţării, iar în regiunile sud-vestice va deveni mai caldă decât în mod normal la această dată, informează ANM. Pe parcursul zilei cerul va fi variabil, cu înnorări în regiunile nordice, unde pe arii restrânse va ploua slab. Seara şi noaptea înnorările se vor accentua treptat şi va ploua, şi sub formă de aversă, în Maramureş, la munte, local în Crişana, Banat, Transilvania şi izolat în celelalte regiuni. Punctiform, în zona Carpaţilor Occidentali şi în nordul Carpaţilor Orientali, cantităţile de apă vor depăşi 10…15 l/mp. Vântul va sufla în general moderat, temporar cu intensificări în regiunile nord-vestice, unde la rafală se vor depăşi 50…55 km/h, dar mai ales la munte, cu precădere la altitudini mari în Carpaţii Orientali şi în Munţii Apuseni, unde va fi tare, iar rafalele vor depăşi 70…80 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 15 şi 25 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 şi 14 grade, mai ridicate pe litoral, spre 16 grade. Dimineaţa şi noaptea, vor fi condiţii de ceaţă. LA BUCUREŞTI: Cerul va fi variabil, cu unele înnorări pe parcursul nopţii. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 22…23 de grade, iar cea minimă de 12…13 grade, mai scăzută în zona preorăşenească, spre 10…11 grade.

Referat Inspecţia Judiciară: Laura Codruţa Kovesi nu a prezentat dosarele procurorului DNA revocat Mihaiela Iorga. A obstrucţionat activitatea inspectorilor. Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a „refuzat categoric” să prezinte unei echipe de inspectori judiciari dosarele întocmite de procurorul revocat Mihaiela Iorga Moraru, iar prin acest lucru a obstrucţionat activitatea inspecţiei, se arată într-un Referat al Inspecţiei Judiciare (IJ). Conform Referatului Inspecţiei Judiciare, din 19 septembrie, la nivelul DNA a fost organizată o comisie de inventariere a dosarelor întocmite de procuroarea Mihaiela Iorga Moraru. Echipa de control era formată din consilierul Laurei Codruţa Kovesi, judecătorul Dana Tiţian, şi procurorii Claudiu Dumitrescu şi Gabriela Popa. Ordinul prin care s-a dispus acest control a fost emis în mod nelegal, afirmă inspectorii judiciari. Aceştia îşi motivează concluzia prin faptul că legea stabileşte că judecătorii detaşaţi îşi păstrează calitatea, astfel încât ei nu pot efectua un control faţă de un procuror. „Având în vedere că Tiţian Dana, judecător detaşat în funcţia de consilier personal al procurorului şef al DNA, care şi-a păstrat calitatea de judecător (…), a fost desemnată să controleze activitatea unui procuror de către procurorul şef al DNA, apreciem că, prin activitatea pe care a desfăşurat-o, şi anume aceea de control efectiv cu privire la activitatea desfăşurată de un procuror, atribuită doar unui procuror, judecătorul detaşat Tiţian Dana a înălcat prevederile legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii”, se arată în documentul IJ. Integral pe Mediafax

Tudorel Toader a scuipat mâna care i-a fost întinsă. Aritmetica din CSM s-a deteriorat în defavoarea partidei penale, şefa Înaltei Curţi îl taxează blajin, dar neechivoc pe ministrul Tudorel Toader şi mii de magistraţi se opun „reformei” pe care acesta vrea să le-o impună cu anasâna. Acestea sunt ultimele informaţii de pe un front care testează în condiţii extreme robusteţea sistemului judiciar. Opt dintre cei 18 membri CSM care au votat pachetul de legi ale Justiţiei elaborate de ministrul Tudorel Toader ar fi preferat să dea un aviz pozitiv, dar cu observaţii – şi nu aviz negativ, aşa cum au preferat ceilalţi zece membri. Pot crede că unii dintre cei opt – printre care şi şefa Înaltei Curţi, Cristina Tarcea – au sperat sincer la o soluţie necontondentă: avizăm pozitiv, dar rediscutăm cele 4-6 propuneri cu adevărat periculoase pentru sistemul judiciar. Stilul alunecos în care a acţionat până acum ministrul Justiţiei poate îi îndreptăţea la o aşa speranţă. Dar ce a făcut Tudorel Toader cu această mână care i-a fost întinsă ar trebui să le arate că au sperat degeaba: ministrul nu intenţionează să schimbe nimic din pachetul de legi, chiar dacă avizul a fost negativ. Judecătoarea Cristina Tarcea, şefa Înaltei Curţi, regretă acum că în CSM a votat cu opinia minoritară, după cum a declarat într-un interviu acordat Realitatea TV. Răzgândirea, spune aceasta, i-a fost provocată chiar de Tudorel Toader, care a spus că pachetul legislativ merge mai departe în forma iniţială, indiferent dacă în CSM a fost avizat negativ. Cred că doamna Tarcea a înţeles, în sfârşit, capcana. Este destul de limpede cam ce ar fi făcut ministrul dacă avizul ieşea aşa cum ar fi vrut cei opt: ar fi defilat doar cu faptul că avizul este pozitiv şi ar fi ignorat complet punctele litigioase care urmau să fie negociate. Ar fi fost nu doar o preţioasă victorie de imagine, amplificată în mod corespunzător de propaganda Mafiei, ci şi o victorie pur şi simplu, în care câştigătorul ia totul şi nu arată nicio îndurare pentru cel învins. Integral pe Adevarul

Galopând spre dezastru. Au trecut mai puțin de cinci luni de când scriam că Legea salarizării unitare și alte majorări de salarii și pensii acordate de PSD-ALDE din pix, fără a fi în mod real sustenabile, vor duce la proteste, concedieri și inflație. Ei bine, realitatea arată că suntem într-o situație mult mai rea decât se preconiza, iar viitorul arată și mai negru. În privința concedierilor în administrația publică locală, doar rectificarea bugetară operată de Guvernul Tudose la mijocul lunii septembrie a făcut ca majoritatea primăriilor și consiliilor județene să nu intre în faliment. Ori să renunțe la mai bine de o treime din personal. Înainte ca banii să vină de la centru pentru a compensa explozia salariilor din administrația locală, multe primării, mai ales cele mici, anunțau că nu mai au bani nu doar pentru salarii, dar nici pentru lemne de foc, iluminat public sau strângerea gunoiului. Adică, pentru activitățile curente, absolut necesare comunității, nu pentru „năzbâtii” gen investiții. Alte primării, precum cea de la Reșița, se pregăteau să renunțe la 30-40% din angajați. Apoi, a venit „salvarea” de la Guvern, la rectificarea bugetară: 30 milioane lei pentru județe și aproape 421 milioane lei pentru orașe și comune. Banii au fost alocați pentru „finanțarea cheltuielilor”. Mai pe șleau, după cum au recunoscut unii primari și șefi de consilii județene, pentru a echilibra bugetele locale drastic zdruncinate de intrarea în vigoare, de la 1 iulie, a măreței Legi a salarizării unitare marca Lia Olguța Vasilescu. Integral pe Digi24

Liviu Dragnea, despre bărbatul care i-a arătat cătuşe la instanţă: Să le pregătească pentru cel ce l-a instigat. Liviu Dragnea a avut, miercuri, un mesaj pentru bărbatul care l-a aşteptat cu cătuşe la instanţa supremă, spunând că acesta ar trebui să le pregătească pentru cel sau cea care l-a instigat, informează Mediafax. Liderul PSD a mai afirmat că a văzut metode la instanţă care i-au amintit de cele sovietice. “Ce am văzut la Înalta Curte mi-a adus aminte de metodele sovietice, în care justiţia nu trebuia făcută în sala de judecată, iar în presă era o campanie construită că cineva e deja vinovat. Am văzut că cineva flutura nişte cătuse, să le pregătească pentru cel sau cea care i-a instigat. Domnul care era cu catuşe a venit apoi la mine pe hol. Era supărat că a primit o amendă”, a declarat Liviu Dragnea, despre incidentul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cu privire la prezenţa unor susţinători PSD, care au îmbrâncit jurnaliştii, Dragnea a afirmat că nu a chemat pe nimeni. “La ieşire nu am chemat pe nimeni, nu am solicitat nici SPP, nu am SPP de când sunt preşedintele Camerei Deputaţilor. Şi eu am fost surprins şi eu, îmi puneam întrebări cine e acolo, nu ştiu dacă e fost întâmplare, dar o să mai discutăm”, a mai spus Dragnea. Marţi, la intrarea în instanţa supremă, Liviu Dragnea a fost întâmpinat de câţiva protestari care au strigat lozinci la adresa liderului PSD precum: „Justiţie, nu corupţie!”, „La puşcărie!”, fluturând cătuşe. La ieşirea de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe lângă cei aproximativ zece protestari, se aflau şi câţiva indivizi, susţinători ai lui Dragnea, care au îmbrâncit jurnaliştii şi protestatarii. Prezent la termenul de la instanţa supremă, Codrin Ştefănescu a precizat că susţinătorii lui Liviu Dragnea sunt colegi de partid. Integral pe Romania Libera

Hackerii Rusiei urmăresc telefoanele soldaţilor NATO. Hackerii Rusiei urmăresc telefoanele soldaţilor NATO. O spun victimele, o bănuiesc şi oficialii ţărilor membre. Wall Street Journal arată că ţinta au fost cei 4.000 de soldaţi aduşi în acest an în Polonia şi în ţările baltice tocmai pentru a proteja flancul estic de Rusia. Unii dintre ei au observat cum au început să apară probleme cu telefoanele, şi-au dat seama că le erau şterse contactele şi că erau colectate date, inclusiv date de locaţie. Teama e că Rusia poate urmări trupele, dar şi că le-ar putea încetini dacă, în cazul unei confruntări, induce soldaţii în eroare trimiţându-le indicaţii false. Războiul cibernetic însă are efecte şi în afara unui război fizic. Soldaţii NATO spun că se încearcă intimidarea lor. Unii povestesc cum, odată ce se apropiau de graniţa rusă, telefoanele au început să cânte melodii pe care ei nu le descărcaseră. Alţii au fost abordaţi de străini care au început să le prezinte detaliile personale pe care le discutaseră la telefon cu prietenii şi cu familia. Stirea, pe Digi24

Gruparea Pandele – Firea, la butoanele unei institutii esentiale in energie. Sotul Sperantei Cliseru, mana dreapta a primarilor din Voluntari si Bucuresti, a fost numit de premierul Tudose vicepresedinte la agentia care gestioneaza gazele din Marea Neagra. Premierul Mihai Tudose l-a numit marti pe Iulian Cliseru in functia de vicepresedinte al institutiei care va gestiona exploatarile de gaze si petrol din Marea Neagra. Iulian Cliseru este sotul Sperantei Cliseru, un personaj-cheie in Bucuresti si Voluntari, cureaua de legatura intre primarii Gabriela Firea si Florentin Pandele. Speranta Cliseru a fost multa vreme mana dreapta a lui Pandele, iar de cand sotia acestuia a castigat Primaria Bucuresti, aceasta a devenit extrem de influenta in Capitala. Speranta Cliseru a confirmat pentru HotNews.ro ca sotul a fost numit in functia de vicepresedinte al Autoritatii Competente de Reglementare a Operatiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagra. Decizia premierului de numire a lui Iulian Cliseru ca vicepresedinte al Autoritatii Competente de Reglementare a Operatiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagra a fost publicata in Monitorul Oficial marti seara. Decizia e contrasemnata de Secretarul general al Guvernului, Mihai Busuioc. Speranta Cliseru, consilierul personal al primarului Gabriela Firea, este membru in consiliul de administratie al urmatoarelor companii infiintate de Primaria Capitalei:  – Compania Municipala Paza si Securitate Bucuresti S.A.
– Compania Municipala Dezvoltare Durabila Bucuresti SA; In plus, Speranta Cliseru a fost numita in luna august administrator provizoriu in Consiliul de Administratie al RATB. Cand a fost numita consilier al lui Firea, in 2016, Cliseru figura ca administrator public al orasului Voluntari. Anterior, Speranta Cliseru a fost director general al firmei Green City Voluntari S.A, director executiv in Primaria Voluntari, prefect de Ilfov, Administrator Public la Voluntari, consilier parlamentar pentru Gabriela Firea, dar si director general al trustului de presa Cuget Liber din Constanta. Integral pe Hotnews

Federatia Sanitas nu renunta la proteste: Guvernul nu are solutii pentru problemele angajatilor din sanatate. Sindicalistii din Federatia SANITAS sustin ca reprezentantii Guvernului nu au gasit solutii pentru problemele angajatilor din sanatate si asistenta sociala, motiv pentru care vor continua seria de proteste. Mai multi membri SANITAS, veniti din Arges, Buzau, Ilfov, Calarasi, Dolj, Giurgiu si Uniunea Sindicatelor din Spitalele CFR au protestat, miercuri, in fata Ministerului Sanatatii, nemultumiti fiind de “lipsa de reactie a actualei guvernari fata de problemele din sanatate si asistenta sociala”. La intalnirea delegatiei protestatarilor cu reprezentantii Ministerului Sanatatii au fost argumentate principalele revendicari ale Federatiei: modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea bugetarilor in sensul eliminarii inechitatilor si rezolvarii omisiunilor; un Regulament de sporuri echitabil si nediscriminator; renuntarea la plasarea contributiilor sociale in totalitate din sarcina angajatorului in cea a angajatului; recastigarea tichetelor de masa incepand cu 1 ianuarie 2018. “Am argumentat pentru a nu stiu cata oara, in fata reprezentantilor Ministerului Sanatatii, necesitatea modificarii Legii nr. 153/2017, care sunt inechitatile si omisiunile care trebuie indreptate. Acestia au recunoscut ca aplicarea Legii-cadru de la 1 ianuarie 2018, in forma in care este acum, coroborata cu trecerea contributiilor sociale in totalitate in sarcina angajatului, ar genera pierderi de venituri in sanatate si asistenta sociala. Integral pe Ziare.com

Avocatul Poporului a atacat la CCR ordonanţa lui Pop care menţine fabricile de diplome. Victor Ciorbea a atacat la CCR, pe criterii de neconstituţionaliate, ordonanta de urgenta adoptata anul acesta de Guvernul Tudose prin care se mentine acreditarea scolilor doctorale autorizate provizoriu pana la 1 octombrie 2019. Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constitutionala a Romaniei cu exceptia de neconstitutionalitate referitoare la OUG 54/2017, apreciind ca ea contravine dispozitiilor constitutionale privind regimul ordonantelor de urgenta, afecteaza principiul securitatii raporturilor juridice, principiul separatiei si echilibrului puterilor in cadrul democratiei constitutionale si principiul suprematiei legii, se arata intr-un comunicat remis presei. Încă din vremea guvernării Cioloş, guvernul Romaniei a constatat “expirarea termenului pentru care scolile doctorale au autorizatii provizorii” si a intervenit pentru deblocarea situatiei adoptand ordonanta de urgenta nr. 96/2016. Numai că in mandatul de ministru al Educatiei detinut de Liviu Pop, acesta a “a promovat o noua ordonanta de urgenta de prorogare a termenului pana la care scolile doctorale autorizate provizoriu sunt considerate acreditate”. “Avocatul Poporului observa faptul ca motivarea situatiei extraordinare si a urgentei ordonantei de urgenta din anul 2017 este identica cu cea din anul 2016. Totodata, rezulta ca, de la intrarea in vigoare a Legii nr. 1/2011 si pana in prezent, nu a fost realizata evaluarea scolilor doctorale de catre institutiile indrituite de lege cu aceasta sarcina. Prin urmare, circumstantele pentru care legiuitorul delegat (Guvernul) a actionat in anul 2016 au ramas neschimbate, dar pierd caracterul de noutate, specific unei situatii extraordinare”, se arata, printre altele, in comunicatul citat. Integral pe Revista 22

Va urez o zi buna!

Curtea cu amnezici și comisia condusă prin SMS-uri

Sunt invidios pe Doc, care a reusit sa imi sufle ideea de editorial de astazi si sa scrie despre ceea ce aveam eu intentia, anume presiunile facute politicieni asupra procurorului sef al DNA.

Ideea mea era aceea de a arata ca ceea ce Daniel Morar nu accepta (sa dea telefon lui Adrian Nastase) ca procuror-sef al DNA, accepta insa ca judecator CCR (care contribuie, cu votul, la scorul de 5 la 3 cu care s-a decis CJNC-ul) si o trimite pe Codruta Kovesi in fata Parlamentului, sa fie “anchetata”. Asta se numeste cel putin ipocrizie, ca sa nu zic altfel. Carevasazica, nu dai un telefon pentru ca nu vrei pari a fi impresionat de statura politica a penalului Nastase, insa e foarte bine sa o trimiti pe succesoarea ta (la DNA) sa fie “anchetata” de Parlament! Halal coerenta si verticalitate!

Insa, pe langa acest aspect de marsavie si duplicitate date de un judecator al Curtii, altceva mi-a retinut atentia din comunicatul CCR de ieri (motivarea inca nu a iesit, si pariez ca va fi al naibii de perversa):

În urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea a constatat că există un conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, și Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, generat de refuzul procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție de a se prezenta în fața Comisiei speciale de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial. În soluționarea conflictului, Curtea a constatat obligația doamnei Laura Codruța Kovesi de a se prezenta în fața Parlamentului României – Comisia specială de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial și de a furniza informaţiile solicitate sau de a pune la dispoziţie celelalte documente sau mijloace de probă deţinute, utile activităţii comisiei (sursa)

Am subiliat cu doua culori pentru a sublina cele doua aspect:

 – rezultatul alegerilor din 2009

  – mijloacele de proba

CCR actuala da dovada (cei 5 judecatori) de o imbecilitate fara margini.

Curtea (in fosta ei componenta de la acel moment), in Hotararea ei 39/2009 a constatat, negru pe alb, ca nu au existat fraude de natura a conduce la concluzia ca rezultatul alegerilor din 2009 a fost viciat:

“In concluzie, imprejurarile semnalate nu sunt de natura sa duca la anularea alegerilor, intrucat nu demonstreaza o frauda de natura sa modifice atribuirea mandatului“.

Insa aceasta Curte actuala, schizofrenica, prin obligarea Codrutei Kovesi sa mearga personal in fata Parlamentului pentru a fi “anchetata”, sugereaza ca, de fapt, ceea ce a scris in Hotararea 39/2009 ar putea fi rasturnat de “ancheta” Parlamentului!

Adica, vezi Doamne, poate afla “comisia” ceva nou si astfel se schimba datele avute de CCR in 2009, nu?

Andronic Penalul, ala cu sufrageria-lui-Oprea, ar fi super incantat! 

Daca insasi Curtea din 2009 a sustinut ca nici o imprejurare semnalata atunci ca posibil element de viciere a rezultatului nu a dus la modificarea ierarhiei intre candidati, atunci ce elemente in plus are Curtea de acum (2017) pentru a crede ca este obligatorie prezenta fostului procuror general de atunci in carne si oase fata unei “comisii”, in care este posibil sa se afle elemente noi, bunaoara ca…. Basescu a fraudat alegerile?!

Asa cum a dezvaluit un SMS trimis din greseala de o duduie parasutata la sefia “comisiei”, scopul acestei adunaturi nu este aflarea “adevarului”, ci producerea de breaking news-uri si rescrierea istoriei:

“Punctul de interes al raportului pentru ziariști va fi la „constatări”. De refuzul procurorilor s-a tot discutat, propunerile legislative nu sunt interesante pentru public, breaking news va fi că Băsescu&Co au fraudat alegerile. Tu îți faci datoria să prezinți activitatea, să detaliezi din raport, că așa trebuie. Dar nu te atașa prea mult de propuneri în fața presei, astea sunt detalii de bucătărie parlamentară. Finalitatea și utilitatea muncii tale și a comisiei pe care o conduci stă în constatările anchetei. Trebuie să pui accent pe aceste „rezultate”, pentru că refuzurile lui Kovesi v-au dat o aură de „incapacitate” și „inutilitate”.

In fata acestor babuini care primesc concluziile prin SMS o trimite Curtea pe Codruta Kovesi in persoana sa puna la dispozitie “mijloacele de proba” (al doilea aspect subliniat)?!

Altfel spus, Curtea considera, in subcontientul ei colectiv, ca acea comisie “administreaza probe“, ca Parchetul?! Nu e suficient ca actuala Curte isi bate joc de jurisprudenta si de Hotararea 39/2009 pe care, teoretic, ar trebui sa si-o anuleze, daca onor “comisia” parlamentara stabileste, prin SMS, ca “Basescu a fraudat alegerile”,  insa o mai trimite si pe Kovesi, obligatoriu, in fata unei comisii despre care ea, Curtea, crede ca administreaza “mijloace de proba”? Asta dupa ce insasi Curtea actuala scrise, atentie!

“Prin urmare, aceste comisii anchetează/verifică fapte sau împrejurări, şi nu persoane. Ele au ca finalitate constatarea existenţei sau inexistenţei faptelor pentru care a fost creată comisia prin mijloace de cercetare şi documentare parlamentară. Prin urmare, activitatea unei comisii de anchetă nu are nicio tangenţă cu o anchetă judiciară, având un obiect şi o finalitate diferite” (Decizia 430/2017)

Asadar: in Decizia 430/2017, cea cu “colaborarea loiala intre institutii”, se vorbea despre mijloace “de cercetare”, iar in comunicatul de ieri al Curtii  este vorba despre mijloace “de proba”.

Halal coerenta, strasnica stiinta a dreptului, grozav rationament!

Sa ne asteptam la o motivare a Curtii in care in considerentele deciziei sa se ofere Parlamentului mai mult decat s-a oferit in decizia propriu-zisa, pe modelul deja consacrat si denuntat de Livia Stanciu? (“Se poate lesne constata ca se adauga astfel la considerentele Deciziei nr.405/2016, in sensul reinterpretarii unor aprecieri cuprinse in considerentele acesteia si convertirea lor, cu incalcarea competentei Curtii Constitutionale”).

Eu cred ca da, si ca iar o face lata judecatorul-raportor care va scrie motivarea deciziei de ieri, oricine ar fi el!

***

A, inca ceva: Codruta Kovesi poate ca ar trebui sa citeasca mai cu atentie fraza de mai jos, din decizia CCR 430/2017:

“De asemenea, Curtea mai reţine  că, la rândul său, dacă o hotărâre parlamentară privind constituirea unei comisii de anchetă depăşeşte limitele constituţionale antereferite, ea poate fi supusă, în mod individual şi punctual, controlului de constituţionalitate în temeiul art.146 lit.l) din Constituţie coroborat cu art.27 alin.(1) din Legea nr.47/1992″.

Si sa coroboreze acestea cu ce ceea scria un ONG zilele trecute si sa ceara de la Parlament, ca o conditie prealabila a prezentei fizice, 

o copie a actului de numire a doamnei deputat Oana Consuela FLOREA in functia de presedinte al Comisiei speciale de ancheta a Senatului si Camerei Deputatilor pentru verificarea aspectelor ce tin de organizarea alegerilor din 2009 si de rezultatul scrutinului prezidential’ a primit prin raspunsul 6b/412E/02.10.2017 al Camerei Deputatilor confirmarea de facto ca nu exista un astfel de act de numire care sa aiba valoare juridica si ca, odata cu demisia fostului Presedinte al Comisiei de ancheta, Mihai Fifor, activitatea Comisiei s-a desfasurat ilegal incepand cu data de 5 iulie 2017, toate activitatile si actele emise de comisie incepand cu aceasta data fiind lovite de nulitate”.

Nu de alta, insa daca e sa mearga in fata unei comisii, macar aceasta sa fie o comisie pe bune, asumata prin acte oficiale, care sa raspunda juridic daca isi incalca atributiile, iar nu o comisie care primeste ordine prin SMS si care functioneaza fara nici un temei legal!

Revista Presei – 4 octombrie. Interlopii îl apără de popor pe cel mai iubit pescar al țării

Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 4 octombrie. Cerul va avea înnorări temporare şi va ploua slab, local în centru şi în nord-est şi izolat în rest, potrivit ANM. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte şi, trecător, în sud-vest şi pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 24 de grade, cu cele mai ridicate valori în Muntenia, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 4 şi 12 grade. Pe arii restrânse, dimineaţa şi noaptea, se va forma ceaţă. LA BUCUREŞTI: Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 22 de grade, iar cea minimă va fi de 6…8 grade. Vor fi condiţii de ceaţă dimineaţa şi noaptea.

FOTO Scandal la ICCJ. Dragnea a plecat din sediul instituţiei escortat. Codrin Ştefănescu: Unii sunt eroi ai Revoluţiei. Reacţia Poliţiei Capitalei. Liderul PSD, Liviu Dragnea, a plecat de la Curtea Supremă după aproape patru ore de audieri, acesta fiind însoţit de mai mulţi indivizi masivi, despre care Codrin Ştefănescu, secretar general-adjunct, a afirmat că ar fi colegi de partid. Anterior, mai mulţi oameni au venit la ÎCCJ să-l critice pe preşedintele PSD. Reprezentanţi din Poliţia Capitalei au precizat faptul că persoanele în cauză au fost conduse de către jandarmi la Secţia 1 Politie în vederea identificării, cadrele Jandarmeriei Bucureşti urmând să dispună măsuri în funcţie de situaţia constatată în teren. După ce, la prânz, Liviu Dragnea a fost primit cu huiduieli şi cătuşe de aproape 10 protestatari, la ieşirea de la proces, şeful PSD a fost escortat de mai mulţi indivizi masivi, care s-au comportat ca gărzi de corp. „Nu ştiu cine sunt. Nu am chemat pe nimeni, cum puteţi să minţiţi în felul ăsta? Doamna de acolo e intrerlop? Eu nu pot să plec din cauza dvs. De ce nu mă lăsaţi să plec? Vorbim la Parlament“, a afirmat Liviu Dragnea, când a fost întrebat de un reporter de ce a chemat „interlopi“. Integral pe Adevarul

Marele jaf! “Cred ca bucurestenii nu inteleg ce ni se pregateste. Firea ne duce in zona Venezuelei”. Interviu. Cele 22 de companii de stat infiintate de Gabriela Firea sunt o premiera mondiala si un model periculos, care ne va duce in zona Venezulei, atrage atentia consilierul PNL Ciprian Ciucu. Intr-un interviu pentru Ziare.com, Ciprian Ciucu a explicat in ce domenii vor actiona aceste firme, cum au aparut managerii ca scosi din joben si pe ce se vor duce banii bucurestenilor, 100 de milioane de lei doar in ultimele trei luni ale acestui an: “1 milion de duc numai pe consilii de administratie, alcatuite din 3- 5 oameni, si cenzori. Se duc pe salarii, autoturisme, sedii, laptopuri. Una dintre companii isi inchiriaza un sediu cu 20 euro/mp intr-o zona unde pe piata libera pretul e de 5-10 euro/mp. (…) In compania de IT costa mai mult masinile decat calculatoarele”, arata Ciucu. Cum arata planul? “Am intrebat daca va fi mai eficienta firma de parcari, domeniu care acum, in mod aberant, merge in pierdere. Veti pune automate? Da, punem automate. Si atunci de ce aveti pe schema de personal 264 de angajati? Pai, cineva trebuie sa verifice daca oamenii au platit la automat. Smart city!” De ce e atat de rau ca Primaria creeaza 22 de firme? Pana la urma poate ca aceasta este solutia dnei Firea pentru eficienta mai mare in serviciul bucurestenilor. Avem o istorie post-comunista, de aproape 30 de ani, in care exemplele de succes pentru companiile de stat sunt aproape inexistente. Ele au fost intotdeauna politizate pe fata, ca actualele companii ale dnei Firea, si capusate. Adica si-au demonstrat ineficienta, au mers de cele mai multe ori pe pierdere, iar acolo unde au avut monopol au mers la limita profitabilitatii. De ce spuneti ca aceste companii sunt deja politizate? Au fost infiintate, nu ni s-a comunicat acest lucru, si normal ar fi fost sa vedem o campanie de proportii de recrutare a managementului acestor companii. Sa vuiasca presa de business, de capital: Primaria cauta oameni competenti! Integral pe Ziare.com

Cum a fost învinsă Curtea Constituţională de o avocată. Povestea cenzurii de la CCR, pe înţelesul tuturor. Hotărârea internă adoptată de judecătorii Curţii Constituţionale (CCR), prin care preşedintele forului, Valer Dorneanu, poate cenzura opiniile separate sau concurente ale altor judecători ai CCR, a fost desfiinţată în motivarea unei decizii pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti. „Adevărul“ arată cum a ajuns CCR să fie înfrântă de o avocată. La început a fost hotărârea numărul 1 din 22.06.2017 emisă de Plenul CCR, prin care preşedintele Curţii, Valer Dorneanu, primea putere deplină să blocheze publicarea oricărei opinii separate sau concurente, dacă ele criticau hotărârile Curţii. Potrivit legii de funcţionare, CCR adoptă decizii cu majoritate de voturi, însă în Monitorul Oficial se publică şi opiniile separate (care contrazic decizia luată de majoritate) sau concurente (cele în care unii judecători sunt de acord cu decizia majorităţii, dar nu sunt de acord şi cu argumentele care au dus la luarea deciziei). Hotărârea internă a CCR a venit pe fondul unei dispute interne între judecătorii Curţii, în contextul în care Livia Stanciu a criticat deciziile Curţii în două decizii extrem de importante. Prima se referă la Legea de funcţionare a Guvernului, care interzice unei persoane condamnate să facă parte din Executiv, cu trimitere directă la Liviu Dragnea. Iar a doua se referă la articolul din Codul Penal privind abuzul în serviciu, sesizare ridicată în instanţă chiar de Bombonica Prodanca, fosta soţie a lui Liviu Dragnea. Acesta este contextul în care a apărut Hotărârea nr. 1/2017 prin care s-a instaurat cenzura la CCR. Intriga În luna iulie, avocata Elenina Nicuţ (foto dreapta) a cerut Curţii, în baza Legii privind liberul acces la informaţiile publice, să-i pună la dispoziţie hotărârea luată pe speţa privind abuzul în serviciu, în care Livia Stanciu a făcut opinie concurentă, opinie care nu a mai fost publicată însă în Monitorul Oficial sau pe site-ul CCR, tocmai pentru că aducea critici deciziei majoritare. Integral pe Adevarul

Fostul ministru Florin Iordache, autorul controversatei OUG 13, a devenit șeful comisiei parlamentare pentru legislația Justiției. Social-democratul Florin Iordache a fost ales, marți, președinte al Comisiei parlamentare speciale pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul Justiției, informează Agerpres. Membrii comisiei și-au votat conducerea, din aceasta urmând să facă parte, pe lângă președinte, și Marton Arpad (UDMR), Ioan Cupșa (PNL) — vicepreședinți și Steluța Cătăniciu (ALDE) — secretar. USR urmează să-și desemneze un vicepreședinte al acestui for. Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a aprobat săptămâna trecută înființarea Comisiei speciale pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul Justiției. Din această comisie fac parte 23 de parlamentari, între care Eugen Nicolicea, Florin Iordache, Adrian Țuțuianu, Robert Cazanciuc de la PSD, Alina Gorghiu și Cătălin Predoiu de la PNL, Marton Arpad de la UDMR și Dorin Bădulescu de la PMP. Obiectivele comisiei sunt “înglobarea în cuprinsul Codului de procedură penală a modificărilor adoptate prin Legea 253/2013 de punere în aplicare a Codului de procedură penală, modificarea textelor în raport cu deciziile Curții Constituționale, emise începând cu 2014, și prin care s-au admis excepții de neconstituționalitate pentru articolele din Codul de procedură penală, punerea în acord a deciziilor pronunțate de CCR prin care s-au declarat neconstituționale texte din Codul penal, punerea în acord a rapoartelor GRECO cu prevederile Codului penal și Codului de procedură penală”. Integral pe Romania Libera

CCR a decis ca Laura Codruta Kovesi este obligata sa se prezinte in fata comisiei parlamentare de ancheta privind alegerile din 2009. Curtea Constitutionala a admis, marti, existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre Parlament si Ministerul Public, reprezentat de DNA, “generat de refuzul procurorului sef al Directiei Nationale Anticoruptie de a se prezenta in fata Comisiei speciale de ancheta a Senatului si Camerei Deputatilor pentru verificarea aspectelor ce tin de organizarea alegerilor din 2009 si de rezultatul scrutinului prezidential”, informeaza CCR, intr-un comunicat. De asemenea, Curtea ” a constatat obligatia doamnei Laura Codruta Kovesi de a se prezenta in fata Parlamentului Romaniei – Comisia speciala de ancheta (…) pentru verificarea aspectelor ce tin de organizarea alegerilor din 2009.” In schimb, CR nu a constatat existenta unui conflict juridic intre Ministerul Public si Parlament in urma refuzului procurorului general, Augustin Lazar, de a transmite legislativului o copie dupa dosarul de urmarire penala privind alegerile prezidentiale din 2009. “In urma deliberarilor, cu majoritate de voturi, Curtea a constatat ca exista un conflict juridic de natura constitutionala intre Parlamentul Romaniei, pe de o parte, si Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, pe de alta parte, generat de refuzul procurorului sef al Directiei Nationale Anticoruptie de a se prezenta in fata Comisiei speciale de ancheta a Senatului si Camerei Deputatilor pentru verificarea aspectelor ce tin de organizarea alegerilor din 2009 si de rezultatul scrutinului prezidential. In solutionarea conflictului, Curtea a constatat obligatia doamnei Laura Codruta Kovesi de a se prezenta in fata Parlamentului Romaniei – Comisia speciala de ancheta a Senatului si Camerei Deputatilor pentru verificarea aspectelor ce tin de organizarea alegerilor din 2009 si de rezultatul scrutinului prezidential si de a furniza informatiile solicitate sau de a pune la dispozitie celelalte documente sau mijloace de proba detinute, utile activitatii comisiei”, se arata in comunicatul Curtii Constitutionale. Integral pe Hotnews

PSD şi ALDE fac, din nou, scut în faţa Justiţiei. Ministrul Viorel Ilie a rămas cu imunitate, după ce 77 de senatori au votat „împotriva“ solicitării DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale într-un dosar privind organizarea unui concurs pentru angajarea de funcţionari publici, în care demnitarul e acuzat de procurori de abuz în serviciu. Pe de altă parte, doar 37 de senatori au votat „pentru“ solicitarea DNA. „Nu îmi rămâne decât să constat situaţia în care ne aflăm, eu în situaţia de a vă cere să respingeţi cererea procurorului general, conştient fiind de faptul că vor fi voci critice la adresa mea, iar dumneavoastră, dragi colegi, în situaţia de a judeca şi de a vota pentru sau împotrivă, funcţie de conştiinţa fiecăruia, mai mult sau mai puţin subiectiv, cu influenţe politice sau nu, aşa cum credeţi fiecare dintre cei prezenţi în plenul Senatului României. Având conştiinţa că nu am făcut nimic din ceea ce mi se impută, mă simt nevoit totuşi să-mi cer scuze dumneavoastră şi colegilor din Guvern pentru situaţia în care ne aflăm cu toţii“, a declarat Viorel Ilie. Liderul senatorilor PSD, Şerban Nicolae, a fost cel care a dat semnalul în ceea ce priveşte modul cum ar trebui să se comporte colegii săi :„Eu voi vota împotriva cererii de încuviinţare a începerii urmăririi penale a domnului Viorel Ilie. Voi pune bila albă în urna neagră şi bila neagră în urna albă. Votez în cunoştinţă de cauză“, a precizat Şerban Nicolae. Mai mult, acesta a cerut „indicii temeinice, nu suspiciuni rezonabile“, de la procurori, dacă vor ca aleşii să susţină cererile DNA. Integral pe Adevarul

Dorin Cocoş a fost ELIBERAT, după ce a executat un an din pedeapsa primită în dosarul „Microsoft”. Omul de afaceri Dorin Cocoş a fost pus în libertate, marţi, din Penitenciarul Jilava, după ce magistraţii Tribunalului Ilfov au decis, definitiv, eliberarea sa condiţionată. Dorin Cocoş a fost eliberat din penitenciar după finalizarea procedurilor. „Admite contestaţia formulată de condamnatul Cocoş Dorin, împotriva sentinţei pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti. Desfiinţează sentinţa atacată şi, rejudecând cauza: (…) admite propunerea de liberare condiţionată formulată de Penitenciarul Bucureşti- Jilava cu privire la condamnatul Cocoş Dorin de sub efectul pedepsei de 2 ani şi 4 luni închisoare aplicată de Tribunalul Bucureşti (…)”, a decis, marţi, definitiv, Tribunalul Ilfov. În 3 octombrie 2016, Dorin Cocoş a fost condamnat la doi ani şi patru luni de închisoare, în dosarul „Microsoft 1”. În acelaşi dosar, a fost condamnat şi fostul ministru Gabriel Sandu, la trei ani de închisoare, Gheorghe Ştefan, la şase ani de detenţie, în timp de omul de afaceri Nicoale Dumitru a primit o pedeapsă de doi ani şi patru luni ani. Între timp, şi omul Nicolae Dumitru a fost pus în libertate. Omul de afaceri Dorin Cocoş a fost găsit vinovat pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, instanţa dispunând în cazul lui confiscarea a 9.000.000 de euro. Nicolae Dumitru a fost condamnat pentru trafic de influenţă, urmând să-i fie confiscaţi 2.050.000 dolari şi 1.000.000 de euro. Gheorghe Ştefan a fost condamnat pentru trafic de influenţă, instanţa hotărând confiscarea a peste trei milioane de euro. Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, a fost găsit vinovat de luare de mită şi spălare de bani, instanţa dispunând în cazul său confiscarea a peste două milioane de euro. Integral pe Gandul

Bugetarii ies in strada, miercuri, intr-un mare miting la Guvern. Vezi pe unde nu se circula. Nemultumiti de trecerea contributiilor sociale de la angajator la angajat si de prevederile din Legea salarizarii, bugetarii din toate domeniile de activitate vor iesi in strada, miercuri, de la ora 11:00, in fata Guvernului. La protestul de miercuri vor participa sindicalisti din Cartelul Alfa, care reprezinta 41 de federatii profesionale din domenii diverse, iar lor li se vor alatura si reprezentanti ai Sindicatului National al Politistilor. La mitingul din fata Piata Victoriei sunt asteptate cateva mii de persoane. Pe unde nu se circula in Capitala. Circulatia rutiera va fi restrictionata miercuri, intre orele 08:30 si 16:30 pe Sos. Kiseleff, intre str. Arh. Ion Mincu si Piata Victoriei, precum si de la Arcul de Triumf, in functie de numarul participantilor/mijloacelor de transport. De asemenea, in Piata Victoriei, traficul va fi asigurat in dublu sens in fata Guvernului, intre Bd. Aviatorilor si Calea Victoriei, respectiv Bd. Lascar Catargiu. Politistii Brigazii Rutiere precizeaza ca nu se va permite accesul in Piata Victoriei din Str. Buzesti, din Bd. Nicolae Titulescu si din Bd. Ion Mihalache, iar pe strada Paris si pe breteaua Iancu de Hunedoara, traficul va fi directionat doar catre Bd. Aviatorilor. De ce protesteaza bugetarii: Ne confruntam cu o noua forma de sclavagism! Protestul de miercuri vine dupa ce luni sute de salariati din invatamant au iesit in strada in mai multe judete din tara, nemultumiti de calculul sporurilor si de pozitionarea functiilor didactice in Legea Salarizarii. Tot luni, si angajatii din Sanatate au protestat, ei fiind revoltati de legea salarizarii, a lipsei contractelor colective de munca si de trecerea contributiilor sociale de la angajator la angajat. Integral pe Ziare.com

Va urez o zi buna!

Revista Presei – 3 octombrie. Cod negru-stacojiu la CCR!

Buna dimineata intr-o zi de marti, 3 octombrie. Valorile termice vor fi în creştere în toată ţara, totuşi vremea va fi încă rece în primele ore ale zilei în majoritatea zonelor, informează ANM. Valorile termice vor fi în creştere în toată ţara, totuşi vremea va fi încă rece în primele ore ale zilei în majoritatea zonelor. În jumătatea de nord-vest, cerul va avea înnorări trecătoare ziua, dar mai accentuate pe timpul nopţii când va ploua. Vor fi mai ales averse, posibil însoţite izolat de descărcări electrice, iar pe spaţii mici în zona Munţilor Apuseni, în nordul Carpaţilor Orientali şi în Maramureş cantităţile de apă vor depăşi 10…15 l/mp. În restul teritoriului, cerul va fi variabil şi se va semnala ceaţă, izolat în orele dimineţii şi cu caracter local în a doua parte a nopţii. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, în Moldova, Banat şi Crişana, iar în vest-nord-vest, de scurtă durată şi asociat ploilor, noaptea. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 şi 24 de grade, iar cele minime între 3 şi 13 grade, mai scăzute, spre -4 grade, în estul Transilvaniei unde se va produce brumă. LA BUCUREŞTI: Temperatura aerului va creşte până la valori apropiate de cele normale la această dată, totuşi vremea va fi încă rece în primele ore ale zilei. Cerul va fi variabil, vântul va sufla în general slab, iar spre sfârşitul nopţii se va semnala ceaţă. Temperatura maxima va fi de 20…21 de grade, iar cea minimă de 7…8 grade, uşor mai scăzută în zona preorăşenească.

Martea cea mai neagra. Nu cred ca vreodata din 2004 incoace justitia din Romania sa se fi aflat intr-un pericol mai mare decat astazi, o zi care poate reconfigura cu totul insasi arhitectura constitutionala din Romania si poate rescrie abuziv principiul separatiei puterilor in stat. Si acest asalt este dat de politic cu manta, adica prin intermediul singurei institutii ale carei decizii sunt defintive si inatacabile si ai carei membri nu au nicio raspundere juridica pentru deciziile de o asemenea forta pe care le iau. Curtea Constitutionala a Romaniei, odata capturata de PSD, a devenit practic un fel de arma nucleara in raport cu justitia. Este adevarat ca CCR a incasat si ea, in premiera, o lovitura naucitoare. Instanta CAB, sesizata de avocata Elenina Nicut, constata ca CCR a incalcat legea si Constitutia prin emiterea acelei hotarari prin care a eliminat opiniile judecatoarei Livia Stanciu. Ce urmeaza sa decida astazi aceasta CCR, in mod oficial siluitoare a Constitutiei pe care ar fi trebuit sa o apere? Daca exista doua conflicte de natura constitutionala intre Parlament si Parchet din doua motive: pe de-o parte, pentru ca dna Kovesi a refuzat sa se prezinte in carne si oase in fata comisiei de ancheta a alegerilor din 2009, pe de alta parte, pentru ca procurorul general Augustin Lazar a refuzat sa trimita aceleiasi comisii dosarul clasat privind o eventuala frauda care ar fi marcat aceleasi alegeri. De ce nu este vorba despre niciun conflict a explicat deja pentru Ziare.com conf. univ. dr. Claudiu Dinu. Pe scurt, trimiterea dosarului penal ar fi insemnat o incalcare a Codului de procedura penala, deoarece pana cand ajunge in instanta un dosar penal este nepublic, chiar daca este clasat, pentru ca poate fi redeschis si implica si alte persoane decat cele care sunt anchetate. Integral pe Ziare.com

Pensionar de lux la CCR: Valer Dorneanu ia 30.000 de lei pe lună de la stat. Cinci dintre cei nouă judecători ai Curții Constituționale (CCR), în frunte cu președintele Valer Dorneanu, cumulează salariul cu pensia. Dorneanu are trei surse de venit care îi aduc anual în jur de 420.000 de lei. Președintele CCR Valer Dorneanu a încasat 145.836 de lei din pensii, potrivit ultimei sale declarații de avere, depusă în 2017, care se referă la veniturile din 2016. Dorneanu a mai obținut 226. 041 de lei în calitate de președinte al CCR și 49.985 de lei ca profesor la Universitatea ”Nicolae Titulescu”. Din veniturile sale, 371.000 de lei provin de la stat, ceea ce echivalează cu peste 30.000 de lei lunar. Valer Dorneanu, în vârstă de 73 de ani a fost procuror înainte de 1989, iar după Revoluție a deținut diferite funcții politice, inclusiv cea de președinte al Camerei Deputaților din partea PSD (2000-2004). Declarațiile de avere depuse în ultimii ani demonstrează că Dorneanu a avut în permanență trei surse de venit: pensia, indemnizația pentru funcțiile deținute și salariul de profesor. Integral pe Romania Libera, dupa ora 12.

Curtea Constitutionala a incalcat legea si Constitutia! Instanta de judecata confirma abuzul CCR. Curtea de Apel Bucuresti (CAB) a decis ca CCR nu avea dreptul sa stabileasca niciun fel de regula pentru redactarea opiniilor separate si concurente si cat timp Legea 47/1992 nu stabileste nicio regula de redactare a acestor opinii, nu avea dreptul sa blocheze publicarea vreunei astfel de opinii in Monitorul Oficial. Curtea de Apel a motivat astfel hotararea pronuntata la cererea de suspendare, formulata de avocata Elenina Nicut, a Horatarii 1/22.06.2017 a CCR prin care s-a decis ca presedintele Curtii are dreptul sa refuze publicarea in MOf si pe site-ul Curtii a opiniilor separate pe care le considera inadecvate. In baza acestei hotarari a fost refuzata publicarea in Monitorul Oficial a unei opinii separate si a unei opinii concurente formulata de judecatoarea Livia Stanciu la Decizia CCR nr. 304/2017 privind Legea 90/2001 si Decizia nr. 392/2017 privind abuzul in serviciu. Cererea de suspendare a fost respinsa din cauza ca reclamanta nu a putut dovedi urgenta vatamarii vreunui drept, insa motivarea este devastatoare pentru CCR. Instanta CAB apreciaza ca desi CCR si-a numit hotararea act jurisdictional, aceasta autocalificare nu are relevanta pentru natura juridica a actului: “Instanta retine ca Hotararea 1/22.06.2017 nu reprezinta act jurisdictional cum eronat afirma aceasta, ci e un act administrativ cu caracter normativ”. Integral pe Ziare.com

Cum se jucau de-a Dumnezeu şefii Casei de Sănătate, stabilind arbitrar cine are prioritate la tratamente. Pensionari trataţi ca cetăţeni de rangul II la Casa de Sănătate. Asta pentru că şefii instituţiei au hotărât că unii oameni trebuie să aibă prioritate în faţa celorlalţi când vine vorba de îngrijirile medicale chiar dacă nu sunt bolnavi. Asiguraţii români beneficiază de pachetul de bază de servicii medicale din prima zi de îmbolnăvire şi până la vindecare, în mod echitabil şi nediscriminatoriu. Cel puţin aşa spune legea. Însă legea nu este aceeaşi când vine vorba despre Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti. Mai exact, un ordin semnat în luna mai 2017 de şefii Casei de Sănătate stabilea, pe nouă puncte, că unii bolnavi au prioritate în faţa celorlalţi când vine vorba de îngrijirile medicale la domiciliu. Astfel, primele trei priorităţi erau pacienţii care solicitau îngrijiri paliative la domiciliu (îngrijirea activă şi totală în cazul bolilor care nu mai răspund la tratament – n.r.), copii şi femeile gravide (gravidia nefiind o boală). Apoi urmau „Cererile pentru îngrijiri medicale la domiciliu depuse pentru categoria de asiguraţi – persoane cu handicap“, iar la acest punct se stabilea clar că mai întâi trebuiau soluţionate cererile depuse pentru persoanele cu handicap grav cu asistent personal şi după aceea pentru persoanele cu handicap grav. Pensionarii nu apar pe lista de priorităţi întocmită printr-un ordin de medicul-şef al CASMB, Ion-Răzvan Geambaşu, ordin ce a fost avizat de Consiliul de Administraţie al CASMB şi aprobat de preşedintele CASMB, Lucian-Vasile Bara. Efectele pe care l-a produs ordinul sunt investigate de procurorii DNA în ancheta „Decontărilor fictive de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS)“. Care era discriminarea Până în acest moment, procurorii anticorupţie au stabilit că în baza acestui ordin, multor asiguraţi li s-a încălcat dreptul la îngrijiri medicale la domiciliu, pe baza unor criterii discriminatorii. De exemplu, a primat calitatea de salariat, în detrimentul celei de pensionar. Similar, au fost favorizate femeile însărcinate sau lehuzele în detrimentul persoanelor cu afecţiuni medicale mai grave, menţionate în recomandarea îngrijirilor medicale la domiciliu. Integral pe Adevarul

Monstruoasa minciună pe care s-a clădit cultul lui Iulian Vlad. Ce potop de elogii la moartea fostului șef al Securității, Iulian Vlad! Este aproape incredibilă nerușinarea celor care încearcă să-l transforme în erou. La fel ca și nerușinarea cu care susțin că, alături de Vlad, au apărat și apără această țară când tot ceea ce au făcut și fac este să o fure sistematic, condamnând-o la sărăcie și la mediocritate. De ce nu este, totuși, o surpiză, că atât de multe voci își asumă deschis admirația și recunoștiința față de Iulian Vlad? Pentru că acesta a fost unul dintre arhitecții din umbră ai metamorfozei securiștilor în capitaliști. El i-a ajutat nu doar să scape de procesele în care ar fi trebuit judecate miile de crime pe care le au pe conștiință, ci și să se îmbogățească și să păstreze puterea după ce s-a stins valul de furie care s-a ridicat împotriva lor în decembrie 1989. Cum să nu le fie recunoscători Șefului? Dincolo de această explicație simplă și clară, există însă și un nivel mai profund al discuției. Care pleacă de la faptul că Iulian Vlad este văzut de mulți dintre subalternii săi ca omul care a vrut să blocheze forțele pro-KGB, conduse de Ion Iliescu, să preia conducerea României după executarea lui Ceaușescu. Și care a eșuat, plătind pentru gestul său patriotic cu ani de închisoare și cu marginalizarea, în timp ce alți stâlpi ai sistemului ceaușist au revenit rapid în prim plan. După toate aparențele, există argumente serioase în sprijinul acestei teorii. Mai mult, se pare că înfrângerea frontului pro-rus care a acaparat statul începând cu ianuarie 1990 și chiar joncțiunea ulterioară dintre serviciile de informații românești și cele occidentale ar fi beneficat de sprijinul său direct. Integral pe Digi24

Cum s-a răstit ministrul Mediului la un jurnalist care i-a spus că sistemul de colectare selectivă nu funcţionează. Ulterior, a părăsit conferinţa de presă. Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului, a avut o ieşire isterică luni, 2 octombrie, când a început să ţipe la un jurnalist care-i repeta că sistemul de colectare selectivă de la Bistriţa, pe care îl dădea exemplu de bune practici la nivel naţional, nu funcţionează. Asta după ce minute bune i-a îndemnat pe jurnaliştii prezenţi să fie optimişti. Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului, a fost prezentă luni, 2 octombrie, la Bistriţa pentru a evalua starea Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor. Aceasta s-a întâlnit cu reprezentanţii Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Deşeuri şi ai Consiliului Judeţean, care managerează sistemul în cauză. Sistemul nu funcţionează nici la Bistriţa cum ar trebui. Nici populaţia şi nici operatorul de salubritate nu colectează deşeurile selectiv. Populaţia a fost somată abia de luna aceasta că trebuie să arunce deşeurile selectiv, iar operatorul de salubritate selecta gunoiul în mică parte. Asta deşi Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor a fost pus în funcţiune oficial acum aproape un deceniu. Cu toate acestea, Graţiela Gavrilescu a dat Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor exemplu de bune practici la nivel naţional. Când a fost întrebată dacă există riscul ca Uniunea Europeană să ceară înapoi banii cu care a fost finanţat acest proiect, Graţiela Gavrilescu a precizat: „Eu sper să nu fie problema aceasta. Sunteţi pesimişti”. Jurnalistul Cosmin Botezat a insistat şi i-a spus ministrului că sistemul pe care-l dă exemplu de bune practici de fapt nu funcţionează şi că nu se colectează selectiv nici aici. Atunci, Graţiela Gavrilescu a început să ţipe la jurnalist spunându-i: „Vorbiţi limba română domnule? În ce limbă vreţi să vorbim să ne înţelegem?”. Integral pe Adevarul

Dar voi ce-aţi făcut cu banii de la Uniunea Europeană, de ce nu îi cheltuiţi? Noi am făcut în fiecare voievodat câte un aeroport“. Ce poţi să mai spui despre discriminare în UE când România a luat 2,6 mld. euro de la BEI iar Polonia a luat 26 mld. euro? Ghinionul istoric al României a făcut că, tocmai când să ne aşezăm şi noi la masa bogaţilor Europei într-un colţ aşteptând să ni se ofere atenţie, aceştia au început să se certe între ei. Aceasta este astăzi situaţia României în Uniunea Europeană, iar o vizită la sediul din Luxemburg al celei mai mari bănci publice din Uniunea Europeană, Banca Europeană de Investiţii, îţi dă exact acest sentiment. Ce poţi să mai ceri tu, ca ţară din est, care abia înţelegi mecanismele de funcţionare a Uniunii Euro­pe­ne, când jumătate din con­ferinţa ţinută de şefii băncii se discută despre ieşirea Marii Britanii din UE şi impactul Brexitului asu­pra funcţionării băncii în viitor? Pentru România, Banca Europeană de Investiţii ar trebui să fie cel mai bun partener la proiectele pentru investiţii în infrastructură pe termen lung, de 20-30 de ani. Însă noi nu am fost în stare, deşi suntem de 10 ani membri ai UE, să convin­gem până acum banca să ne finanţeze trecerea Carpaţilor cu autostradă, centura Bucureştiului sau un tren de mare viteză între Nădlac şi Constanţa. Primul impuls este să spui că de fapt tot ţările dezvoltate din vest, vechii membri ai UE, beneficiază de banii BEI. BEI a fost înfiinţată în 1958 având ca obiectiv sprijinirea proiectelor Uniunii Europene. Banca are astăzi active de 530 mld. euro şi acordă finanţări anuale de 80 de mld. de euro. Cum să nu putem şi noi găsi un miliard, două, trei din cele 80 de miliarde să ne fie date pe 30 de ani pentru a putea finanţa marile obiective atât de necesare României? Uite că nu putem. Nu suntem în stare să avem continuitate de la un guvern la altul şi să realizăm proiectele care să convingă banca să ne finanţeze. Integral pe Ziare.com

Cine-l „lucrează” pe Dragnea. Una din două: fie Dragnea şi guvernul Tudose au dreptate, şi economia de piaţă conspiră împotriva lor, fie executivul, aşa performant cum e el, a scăpat hăţurile din mâini. Ultimele declaraţii ale liderului PSD, susţinute de luările de poziţie ale premierului Tudose, compun un tablou bizar, la prima vedere, care nu poate fi, însă, complet ignorat. Logic, de vreme ce câţiva dintre cei mai importanţi politicieni aflaţi la conducerea statului se declară convinşi că entităţi economice şi organisme de supraveghere din România se arată a fi nefiresc de permisive. BNR, ANRE, energia electrică, gazele, benzinăriile, roborul, preţurile la raft, taximetria, tarifele la frizer, au fost luate pe sus, vorba premierului Tudose, de uraganul scumpirilor. Deşi în urmă cu puţin timp, toate acestea li se păreau şefilor guvernului simple speculaţii de presă, odată convins de contrariu, Dragnea a făcut câteva remarci la adresa situaţiei, încă, în evoluţie. “Cresc întruna preţurile şi multă lume spune că au crescut şi cresc în continuare nejustificat. Trebuie să vedem exact de ce. România este ţara din Europa care are cel mai mare procent de acceptare al pierderilor nejustificate în preţ, 17%. Să vedem de ce. Cei care distribuie energia electrică, câte pierderi au şi dacă au pierderile astea, cât de mari. Noi toţi trebuie să suportăm pierderile astea la factură. Cei de la ANRE (Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei – are ca obiect de activitate elaborarea, aprobarea şi monitorizarea aplicării reglementărilor obligatorii la nivel naţional necesare funcţionării sectorului şi pieţei energiei electrice, termice şi a gazelor naturale în condiţii de eficienţă, concurenţă, transparenţă şi protecţie a consumatorilor – n.a.) văd că sunt foarte români, între ghilimele. Adică acceptă lucrurile astea foarte uşor şi nu ştiu dacă sunt foarte bine justificate. Comisia de anchetă va face lumină în acest caz. Este o vină, normal”, a afirmat liderul PSD. Integral pe Gandul

Va urez o zi buna!

Zborul lui Dan. In memoriam @DanSu

@DanSu a plecat fulgerator dintre noi in data de 23 august 2017, exact acum 40 de zile.

Spre tristetea mea si rusinea mea, am aflat aceasta veste neagra abia in data de 12 septembrie. August fiind pentru mine o luna de pauza iar contul meu de FB servind doar de doua-trei ori pe an, vestea adusa de un membru al blogului in septembrie despre moartea lui Dan a cazut peste mine ca un trasnet. M-am simtit golit pentru cateva secunde, apoi peste masura de trist si, nu stiu de ce, mai singur si foarte rupt de lume. 

Dan-Corneliu Suhanea era un prieten virtual pe care nu l-am intalnit niciodata in persoana, insa pe care il simteam la fel de apropiat ca si cum ne cunosteam de o viata. Imi trimitea editorialele, la fel cum i le trimitea regretatului †Theophyle, cu firescul cu care i le trimitea si sotiei, Delia, pusa mereu in Cc la mesaje. Schimbam cateva vorbe pe mail, insa mai degraba dialogam pe blog, public. Eram de acord in intregime cu ce scria, si nu aveam nimic de adaugat. Gandeam la fel in chestiunile sensibile, desi diferenta de ani era notabila.

Era “de-al casei”, ca toti membrii Politeia, insa el era unul dintre cei doi editorialisti de prima mana (alaturi de @Clemy) Fiecare dintre ei imi scria cand putea, cand avea timp si cand simtea ca are de spus ceva. Si @DanSu a avut mereu de spus ceva ce merita citit si uneori chiar pus in rama!

Cand redacta vreun diagnostic politic, taia ca un laser, desi scriitura sa era de un bun simt desavarsit. Nici un cuvant vitriolant peste masura acceptabilului, nici o vorba de sudalma, nici o rabufnire la nervi, mai colorata stilistic.

I-am admirat mereu increderea pe care el o avea in common sense, in capacitatea bunului simt de a rezolva probleme pe care mintile intortocheate se chinuiau sa le desfaca, inutil. Era informatician insa de fapt “simtea” solutiile, avea un feeling incredibil al simplitatii si elegantei rezolvarilor. Nu gandea ca un homo technicus, ci ca un homo rationalis, iar pentru el ratiunea nu era putere de calcul brut, ci capacitate de a rezolva, clar si onest, probleme starnite de mizeria umana.

@DanSu spunea intr-un editorial ca era “prea batran ca sa (mai) viseze”. Eu cred ca era prea tanar ca sa plece, insa Dumnezeu a hotarat altfel. Azi, cand ii scriu pentru ultima oara numele cu @, inainte de a i-l ortografia ca pe al iubitului †Theophyle, cu †, pentru a semnala ca acum a zburat spre cele ceresti, va aduc un editorial in care †DanSu se descria singur, ca intr-un fel de introspectie publica. Un fel de testament spiritual, pe care la vremea aceea l-am citit ca o scriere de genul de “cum vad eu lumea” si pe care o readuc azi in atentia Comunitatii Politeia, ca ultim omagiu pentru †Dan, in ziua in care traditia crestina spune ca sufletul omului se infatiseaza la judecata Domnului.

La implinirea celor 40 de zile de la trecerea la cele ceresti, spun, cu tristete dar si cu nadejdea invierii, vesnica lui pomenire!

Zbor lin, †DanSu, odihna cereasca si taifas calm cu prietenul †Theophyle!

***

Zbor deasupra unui cuib de curci

Redactat de †DanSu in data de 10 aprilie 2017

Probabil sunt o fire mai realistă, în sensul de “realist” vs umanioare. Visele le am tot tehnice, nicidecum “onirice”. Când visez că zbor, mișcările îmi sunt tehnic corecte, fac un tonou doar dupa ce mă asigur de înălțimea potrivită, intru într-un picaj accentuat câștigând viteza necesară ascensiunii care urmează. Sau când trec – bătând din mâini (nu aripi), peste clădirile din oraș, fac câteva volte ca să câștig înălțimea necesară. La aterizare, mă poziționez pe verticală (dar cu viteză suficientă), iar cu mâinile (nu cu aripile), bat pe diagonală, suficient pentru o frânare aerodinamică și în același timp pentru a evita o cădere bruscă. De obicei aterizarea se petrece undeva lângă un canton sau măcar o barieră, dar aproape mereu lângă o cale ferată. Cu ieșirea din pantă, redresare și în final apuntare. Oricum, toate manevrele aeriene sunt tehnice, picaj pentru a câștiga viteză și portanță, modificarea profilului aerodinamic (ma rog – rotunjimea burții nu apare în vis), a unghiului de atac și așa mai departe – cu redresarea finală.

Nu m-am visat niciodată scriind, sau citind, ci doar zburând. Zburând tehnic – corect, cât am învățat și eu la școala de planorism – nu vă ducă gândul mai departe. Libertatea zborului cu planorul este o experiență umană peste mecanicitatea zborului motorizat. E opinia mea, nu săriți cu gura. De la 20.000 de metri, nu prea vezi lumea ca de la 200-300 de metri. Și oricum treci mult prea repede peste ceea ce vezi. Planorul e mai vizual, mai tihnit. Nici macar avionul de pasageri. Acolo de fapt stai într-o cutie de conservă și nu prea vezi nimic. Placerea zborului e nulă, cel mult te poti amuza cu un pahar cu apa sa vezi daca pilotul ia corect virajul, sau mai face câte o joacă. Până la urmă plăcerea e in cabina de pilotaj, dar doar pilotii au voie acolo.

Nu și politicienii. Ăștia se zboară a’m proasta peste tot. Dragnea ca un fluturaș peste codurile penale, Iordache care nu-și pune întrebări ci zboară din întrebare într-alta, Tăriceanu care “sboară” ca “un copil de casă/Ce umple cupele cu vin…” chiar dacă-l cheamă Calin  😉 . Băsescu nu bea vin ci whiskey și el oricum nu zboară ci plutește. Udrea care s-a vrut vultur(easă) a devenit doar o cioară penală…

Dincolo de politicieni, sau în spatele lor, marea vină a situației furăciunilor din România este a mass-media – care nici nu zboară și nici nu latră când are osul în gură. Dacă cineva e mai vinovat decat politicienii, acest cineva s-ar numi media. Zilele trecute, din emisiunea lui Eugenia Vodă a ieșit plângand Emilia Șercan, în timp ce Tolontan a rămas triumfător pe tot aerul emisiunii. S-a discutat suficient în media despre asta. Să fie clar, nu-i iau apărarea nici lui Emiliei Șercan și cu atât mai puțin lui Tolontan sau să o apreciez pe madam Vodă. A fost o partidă de cuțite înfipte între borfași, cu diferenta ca Emilia a luat reusit sa iasa din trustul lui Vantu si cu capul sus, dar si cu mustrari de cuget – lucru care dovedeste o constiinta curata.  Borfași care se cred apărătorii legalității și a bunului simț nu au constiinta si nu plang decat dupa bani. Mulți – primiți de la Vântu, mulți primiți de la Voiculescu și nesfârșiți primiți de la buget. Emilia Sercan, dupa ce a iesit de la Vantu, nu a mai lucrat nicaieri. A fost o execuție a unui jurnalist finalmente corect de către doi soldați mafioți, toți în slujba unor fagimilii mafiote. Non-știre. Non-emisiune. Lipsă de bun simț din partea “profesionistei” Voda. Că una regretă, altul mustăcește, cealaltă scoate pistolul – poate într-un roman ar prinde bine. Dar e un avantaj și în asta. Mă refer la avantaj pentru noi. Când se bat fagmiliile, când încercă sa cucerească noi teritorii, când se împușcă între ei – simbolic sau real – începe aerul să devină mai respirabil. Măcar ăia vechi pleacă. Ăștia noi stau cu frica că vor veni ăia și mai mai noi. Dar poporului nu-i place așa. Vorba lui nea Iancu: “- O tiranie ca in Rusia… Nu mai merge, ma-ntelegi, constitutia, care aceea ce vezi ca se petrece, nu poti pentru ca…”.

Bun, nu era Putin pe vremea lui Caragiale, dar multi invidiază tirania ca-n rusia. Cappo de tutti capi, doamne ce bine ar fi să fiu eu, Tariceanu, Dragnea, Ilici, Băsescu. Bineînțeles că nimeni nu suporta alt “capo” decât al său. Nici măcar Tăriceanu, care mereu e politicos și cu capul plecat să nu-l taie sabia: “Trăiane – poate vorbești tu…”. Slugă. Nu e cu nimic mai departe nici Dragnea. Tot o slugă. Era mai fericit cu Ponta, că nu era pe știri, putea fura liniștit curent la locul lui de la Teleorman. Acum se fură ca o slugă în călduri. Tocmai a descoperit ce bine să ai slugoi. Grindeanu – Tăriceanu, mai ales dacă slugoii se dau mari. Boieri. Amedeo Lăzărescu – furăciunea de vieți și destine. Ce bine e să le dai peste nas ca un director analfabet: “eu știu tot, eu vă dau tot voi nu sunteți decăt niște nimeni făra mine”.

Credeam că pot survola liniștit această lume de curci bete. Când zbori, lumea ți se relevă alfel. Nu pot. Undeva trebuie să cobori pe pământ. Trebuie să aterizezi și să supraviețuiești acolo unde cobori. Lângă o cale ferată peste care un mecanic nu ține cont de nimic. Ei sunt, conduc un tren numit Romănia, și nu țin cont de nimic. Degeaba zbori, ei te vor lovi când cobori. Nu încetinesc, nu sunt prudenți, singura lor pedală e accelerația. De parcă viteza în sine e o valoare. Să furi tot mai mult șî apoi să fugi cu trenul – e singura lor valoare. Nu să zbori – zborul e incontrolabil, las că ajungi tu la un canton sau o barieră unde să cobori. Îți furăm și aripile. Te și vindem la securitate, păcat ca aia nu mai cumpără ca pe vremuri. Și visele. Mizerabili. Odioși.

Sunt prea bătrân sa mai am vise cu zboruri. Sper să viseze copii mei. Unul s-a și apucat sa educe lumea la NASA europeană. Celălalt la EA. Ambii disprețuiesc cuibul de curci de la Victoria sau de la Parlament. Sunt prea mici, sunt sub nivelul de atenție mondial. Adică sunt normali.

Pentru ce se zbat Dragnea, Grindeanu, Iordache, Iliescu, Băsescu, Ponta? Nimic peste nivelul lor de râme politice. Nimic deasupra. Nimic construit – totul distrus. Asta e o miză? Ce miză…Ceva dolarei la teșcherea – doar atât e miza lor? Curci bete – asta sunt, nici un centimetru deasupra. Olguța karatista, da salarii si m… la tot poporul, fără număr, fără număr. Pentru ce? Miza ei e simpla inflație? Dragnea da m… la tot primarul. Pentru ce? Unde speră să zboare, decat în banala pușcărie? Tăriceanu se însoară cu toate curvele tinere doritoare de bani și articole la pagina cinci. Ce speră să obțină?

Una din plăcerile mele este să pun ceva boabe unde vin derbedeii (cum îi numesc eu). O cohortă de porumbei obraznici, care în momentele când nu le pun, vin și mă ceartă gluguind pe o margine de fereastră. Apoi, resemnat, mă întorc iar la politicienii mei, niște cucuvele bete, care nu gluguiesc ca porumbeii recunoscători, ci mă înjură ca Nicolicea, care angajatul meu fiind, consideră că nu e plătit pe inteligența lui. Eu sunt un optimist, pe inteligență lui nu aș da nici un ban… dar mă rog e opțiunea lui să se considere inteligent.

Uneori ma întreb – de unde viața asta când trebuie să analizez rahaturile tuturor curcilor de politicieni? Ce păcate am de ispășit?!

***

Credit prima imagine : Ovidiu Bojan.  DanSu e in stanga.

Revista Presei – 2 octombrie. Tudorel și Traian, uniți împotriva DNA

Buna dimineata intr-o zi de luni, 2 octombrie. Vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit la această dată. Doar în Dobrogea, vor mai fi unele înnorări, în cursul zilei, iar în celelalte regiuni, cerul va fi mai mult senin. Din punct de vedere termic, vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit la această dată, cu precădere în sudul, estul şi local în centrul ţării, deşi temperatura aerului va creşte uşor, informează ANM. Astfel, maximele se vor încadra între 14 şi 20 de grade, iar minimele vor avea valori de la -7…-6 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali, până la 11 grade pe litoral. Vântul va sufla slab şi moderat. Dimineaţa şi noaptea, izolat, va fi ceaţă, iar în Maramureş, Transilvania, jumătatea de nord a Moldovei şi pe spaţii mici din nordul Munteniei, se va produce brumă. LA BUCUREŞTI: Vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit la această dată. În condiţiile unui cer mai mult senin, temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade, iar cea minimă va fi de 5….7 grade, mai scăzută în zona periferică. Vântul va sufla, în general, slab.

Dosare penale la voia politicienilor. O decizie care poate muta justitia in Parlament. Nu exista vreun conflict de natura constitutionala intre Parchet si Parlament, iar daca CCR va consfinti totusi existenta lui, s-ar putea modifica echilibrul constitutional si separatia puterilor in stat, afirma avocatul Claudiu Dinu, conferentiar la Facultatea de Drept a Universitatii Bucuresti. Claudiu Dinu spune, intr-un interviu pentru Ziare.com, ca obligarea Parchetului de a trimite un dosar penal, fie el clasat, la Parlament, ar face posibil ca pe viitor, sub pretextul unei anchete parlamentare, orice dosar sa poata fi cerut de parlamentari si informatiile nepublice din el sa ajunga la politicieni si chiar in presa. Nici in privinta dosarului “Belina”, Claudiu Dinu nu considera ca exista un conflict intre institutii: “Poate Parchetul a gresit, dar asta trebuie vazut in solutia finala a instantei de judecata. Daca din nou CCR va interveni, ca urmare a unui conflict, si va spune ca Parchetul nu poate cerceta, nu cred ca este in regula”. Au ramas in pronuntare la CCR doua sesizari privind existenta unui conflict intre Parchet si Parlament, una vizand-o pe dna Kovesi, cealalta pe dl Lazar. Exista vreun conflict? Cele doua trebuie discutate la pachet si, in opinia mea, nu exista vreun conflict de natura constitutionala intre Ministerul Public si Parlament. Eu nu cred ca dl Lazar putea sa trimita, legal, la comisie dosarul privind o eventuala frauda privind alegerile din 2009. Codul de procedura penala spune ca urmarirea penala este nepublica, chiar daca este vorba despre un dosar clasat. Dl Lazar nu putea sa incalce aceasta dispozitie. Pe de alta parte, exista doua decizii ale CCR din perioada 2005-2006 potrivit carora un magistrat nu poate fi citat in fata unei comisii parlamentare. Solutiile de atunci aveau ca temei principiul separatiei puterilor in stat. Magistratul face parte din puterea judecatoreasca, care are mecanismele ei de control, de sanctionare. Mai mult, la vremea respectiva nici macar o persoana privata nu putea fi citata in fata unei comisii parlamentare. Chiar procedura in fata comsiei spune ca o persoana citata poate sa vina personal sau sa trimita un punct de vedere scris, ceea ce dna Kovesi a facut, deci nu cred ca se pune problema unui refuz. Nicaieri nu e prevazuta prezenta fizica obligatorie in fata comisiei. Integral pe Ziare.com

Românii care au făcut 600 de milioane de farfurii. O poveste în care porțelanul de Alba se întâlnește cu roboții. Despre România se spune că este o ţară cu o productivitate redusă, în care muncitorii lucrează mult, pe salarii mai mici decât în alte ţări şi, de multe ori mai slab calitativ. Pentru a dezvolta accelerat ţara, această situaţie trebuie să se schimbe, economia să devină mai valoroasă, prin tehnologie. Acest lucru se întâmplă şi avem antreprenori români care sunt campioni ai robotizării producţiei. Unu la sută din vesela produsă la nivel mondial pleacă dintr-un loc din România. Şi pleacă în toată lumea, pentru că exportul este principala destinaţie a mărfurilor. Pleacă de la IPEC Alba Iulia, un business ale familiei Covaciu. A început ca o afacere mică de familie, însă după mai bine de un sfert de secol a ajuns un grup cu şase fabrici. Dezvoltarea s-a făcut în pas cu vremurile – prin robotizare. IPEC este compania cu cel mai ridicat grad de automatizare din România. Sergiu Voicu, reporter Digi24: Pentru Alba, cetatea este o mândrie, dar Alba mai are cu ce se mândri. Alba are IPEC. Ce înseamnă IPEC ? Cristian Covaciu, antreprenor: IPEC înseamnă întreprinderea de porțelan Elena Covaciu. „IPEC a apărut ca o necesitate de supravieţuire a familiei noastre, ca urmare a schimbarilor majore aduse în familie de Revoluţia din 1989”, spune Cristian Covaciu. La începutul anilor 1990, părinţii au rămas fără loc de muncă. Situaţia cerea o readaptare rapidă. „Am început prin a face articole decorative. Îmi aduc aminte de primele coşuleţe cu flori, de primele balerine”, rememorează Cosmin Covaciu, antreprenor. Integral pe Digi24

De ce nu ştiu maghiarii din Secuime limba română. Secuii nu cunosc o boabă din limba ţării în care trăiesc. Românii rătăciţi în Ţinutul Secuiesc mor de foame, pentru că nu sunt serviţi nici măcar cu pâine dacă nu o cer în maghiară. „Adevărul“ a mers în Secuime pentru a afla cât mit şi cât adevăr există în aceste afirmaţii şi motivele pentru care maghiarii de acolo nu reuşesc să înveţe româna. „Nu ştiu româneşte“ este formula cu care eşti întâmpinat invariabil pe străzile din Odorheiu Secuiesc dacă încerci să intri în vorbă cu cineva în limba română. Secuii spun că nu e vorba de rea-voinţă, însă trăind într-o comunitate maghiară compactă, ei nu au nicio posibilitate de a asimila româna. Deşi se află în centrul ţării, Harghita şi Covasna sunt izolate total de restul României. Maghiarii de aici nu par a fi deranjaţi de această situaţie, deşi admit că, odată ce trec graniţa celor două judeţe, le vine extrem de greu să se înţeleagă cu românii. Directorul Liceului „Tamási Áron“ din Odorhei, Laczkó György, susţine că pentru copiii maghiari din Secuime limba română este o limbă străină. „La noi, româna nu se învaţă pe stradă. Aici avem o populaţie compactă maghiară. A rămas şcoala, unde începând din clasa I se învaţă limba română. Din păcate, la gimnaziu şi la liceu deja nu se învaţă ca o limbă străină, deşi ar trebui predată ca engleza şi ca germana“, explică directorul unuia dintre cele mai bune licee din oraş. De altfel, el recunoaşte că limba română este singura materie la care se pică pe capete, an de an, la Bacalaureat. Integral pe Adevarul

Traian, copia palida a lui Tudorel! Traian Băsescu: Legile Justiției propuse de ministrul Toader au deficiențe dar au și elemente extrem de necesare. Proiectul de modificare a legilor Justiției, propus de ministrul Tudorel Toader. are “destule deficiențe” dar conține și “elemente extrem de necesare”, a afirmat, duminică, fostul președinte Traian Băsescu la postul România Tv. “Secția de procurori a votat in corpore împotriva legilor justiției propuse de Tudorel Toader, care au destule deficiențe, dar introduc și elemente extrem de necesare justiției. Este clar că proiectele de legi, așa cum sunt ele făcute, vizează câteva elemente, printre care reașezarea judecătorului acolo unde îi este locul. Publicului i s-a lăsat impresia că justiția se face în parchete, că acolo vezi oamenii cu cătușe”, a declarat Băsescu. Totodată, referindu-se la raportul privind rezultatele controlului realizat la Direcția Națională Anticorupție (DNA), care a fost finalizat de către Inspecția Judiciară, Băsescu a spus că acesta “nu va produce efecte”. “Indiferent care este conținutul raportului, el nu va produce efecte. Dacă este un conținut favorabil DNA, va rămâne așa cum este. Dacă este un conținut nefavorabil DNA, va fi invalidat în CSM. Și aduc aici ca argument ultimul vot din CSM, pe legile justiției, în care a fost 10 la 8, 10 la 8 în condițiile în care toți procurorii au votat împotriva proiectelor de lege a justiției, plus trei judecători”, a precizat Băsescu. În opinia sa, semnificația votului din CSM — care, joi, a avizat negativ proiectul privind modificarea legilor justiției — este “mai profundă decât pare”. Integral pe Romania Libera

Tudorel Toader merge pe sârmă între partid şi minister. Cum încearcă să-i facă pe plac lui Dragnea, dar să rămână şi cu imaginea de profesor nepătată. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, este într-o situaţie ingrată: trebuie să mulţumească şi coaliţia PSD-ALDE, care insistă pentru mutilarea legilor Justiţiei, iar pe de altă parte ţine şi la imaginea sa de profesor universitar. Însă, potrivit unor surse politice, un lucru este cert: Tudorel Toader a promis că nu va umbla pe textele noilor legi ale Justiţiei, indiferent de consecinţe. Surse din coaliţia de guvrenare au povestit pentru „Adevărul“ că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, se simte prins între ciocan şi nicovală. Ca ministru, trebuie să ducă până la capăt legile cele noi ale Justiţiei, contestate asiduu în spaţiul public, dar pentru care insistă Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, şefii săi politici. Pe de altă parte, susţin sursele citate, Toader nu vrea să-şi păteze nici cariera de profesor universitar şi de specialist în drept, aşa că merge zilnic pe sârmă între Guvern şi partid. „Tudorel Toader trebuie să treacă legile Justiţiei, pentru că şi-a luat acest angajament în faţa lui Călin Popescu Tăriceanu. Dacă va duce demersul la bun sfârşit, nu-l schimbă nimeni de la minister. Dar dacă se codeşte, nu va mai avea viaţă lungă. Deja presiunile sunt foarte mari. Toată lumea aşteaptă aceste legi. Sper că va rezista“, a povestit unul dintre liderii coaliţiei de guvernare pentru „Adevărul“. Iar presiunea nu se simte doar în partid, ci şi în spaţiul public. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a cerut ca proiectele de lege iniţiate de Ministerul Justiţiei să fie trimise la Parlament, deşi au primit aviz negativ de la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), iar preşedintele Klaus Iohannis a pledat pentru o revizuire a textelor. „Cred că Parlamentul are posibilitatea să pornească dezbateri serioase pe aceste legi, creând un cadru în care toate instituţiile să se exprime“, a declarat Liviu Dragnea, după şedinţa din weekend a conducerii PSD. Integral pe Adevarul

Orban: PNL va vota la vedere în favoarea cererilor justiţiei în cazul Rovanei Plumb şi al lui Viorel Ilie. Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, duminică seara, că liberalii vor vota la vedere în favoarea cererilor justiţiei în cazul Rovanei Plumb şi al lui Viorel Ilie, afirmând că păstrarea Rovanei Plumb ca ministru este „un atac la interesul Românie” de a se dezvolta prin fonduri europene. „Noi am hotărât în unanimitate în Biroul Executiv (…) să votăm la vedere în favoarea solicitărilor formulate de DNA, de justiţie, pentru cererea de urmărire penală în cazul Rovanei Plumb şi, de asemenea, am votat şi în cazul lui Viorel Ilie, (…) nu l-a băgat lumea în seamnă, dar şi împotriva lui există cerere de urmărire penală”, a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban, la Realitatea TV. Ludovic Orban a afirmat că menţinerea Rovanei Plumb la Ministerul Fondurilor Europene este „un atac la interesul Românie” de a se dezvolta prin fonduri europene. „(PSD-ALDE-n.r.) vor face scut în jurul miniştrilor ceea ce este o catastrofă. (…) Rovana Plumb nu este ministrul împachetărilor cu nămol, este ministrul Fondurilor Europene, omul care trebuie să facă lobby permanent la toate instituţiile europene, în favoarea României, să deblocheze toate proiectele. Cum credeţi că se vor uita oficialii europeni la Rovana Plumb, văzând – ei au toate informaţile- că împotriva sa este o cerere de urmărire penală? Este un atac împotriva interesului fundamental al României de a se dezvolta prin intermediul Fondurilor Europene să o păstrezi pe Rovana Plumb în această poziţie. Mi se pare criminală această… de asta am şi spus că PSD tinde să se transforme într-un grup infracţional. (…) Nu ai alt ministru? Pune domnule pe altcineva ministru!”, a spus Orban, întrebat dacă PSD şi ALDE vor face scut în jurul lui Viorel Ilie şi al Rovanei Plumb. Integral pe Gandul

Erbaşu: «Ne confruntăm cu o criză a laptelui. Preţul aproape s-a dublat». Omul de afaceri Cristian Erbaşu vrea să îşi crească ferma din Dâmboviţa la 1.000 de vaci în decurs de un an şi jumătate pentru a suplini nevoia de lapte a fabricii sale de brânzeturi. El spune că piaţa se confruntă cu o criză de lapte. Antreprenorul a preluat afacerea din domeniul agricol de la tatăl său, care a demarat-o ca hobby, şi a încercat să profite la maxim de fondurile europene alocate României în acest sector economic. După o etapă de decepţie, Erbaşu spune că rezultatele încep să apară. El a investit până acum circa 12 mil. euro într-o fabrică de brânzeturi, cu o capacitate maximă de procesare de 20 de tone pe zi, şi într-o fermă cu circa 600 de vaci. Cifra de afaceri a Erbalact din Dâmboviţa a ajuns la circa 4 mil. euro anul trecut şi proprietarul său speră să ajungă la 5 mil. euro în acest an. Chiar şi aşa, rulajul reprezintă un procent nesemnificativ în afacerile de 100 mil. euro ale grupului Erbaşu, specializat în construcţii. Acum, omul de afaceri trebuie să îşi extindă ferma de vaci pentru a acoperi o parte cât mai mare din necesarul de lapte al fabricii sale. Deocamdată, ferma asigură 60-70% din laptele procesat de Erbalact. „Laptele s-a scumpit foarte mult. Într-un an aproape s-a dublat preţul. Înainte era foarte ieftin laptele de import, dar acum există o cerere foarte mare din Asia, deoarece nu se mai importă lapte din Noua Zeelandă. Astfel, piaţa se confruntă cu o criză de lapte. În trecut, se colecta lapte de la ţărani, însă aceştia au renunţat să mai ţină vaci“, a declarat Cristian Erbaşu într-un interviu acordat revistei Capital

Începe noul an universitar. Mesajele politicienilor și cifrele realității. Astăzi începe oficial, la majoritatea instituțiilor de învățământ superior, anul universitar 2017-2018. Este un prilej pentru politicieni de a fi prezenți la ceremonii și de a-și transmite mesajele mai mult sau mai puțin optimiste, în orice caz încărcate de îndemnuri și promisiuni. Statistica conturează, pe de altă parte, o realitate dură: de multe ori facultățile sunt doar niște fabrici de diplome, care nu țin cont de realitățile de pe piața muncii. Absolvenții se angajează în cu totul alte domenii. Sau pur și simplu pleacă din țară. Preşedintele Klaus Iohannis va fi prezent, luni, la Constanța, la ceremonia de deschidere a anului universitar, evenimentul fiind organizat de către Primărie în Piaţa Ovidiu. La ceremonie vor fi prezenţi studenţi ai Universităţii Ovidius, ai Universităţii Maritime şi ai Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”. Accesul publicului se va face între orele 09.30 – 10.30. Accesul autovehiculelor în zona peninsulară a Constanţei, luni, între orele 8.00 – 13.00, se va realiza prin prezentarea unui act de identitate din care rezultă că utilizatorul autoturismului domiciliază în zona afectată de restricţii (în cazul riveranilor), sau deţine un permis de trecere eliberat de autorităţile competente. În zonă va fi interzis accesul taxiurilor, mijloacelor de transport particular (autoturisme, microbuze, maxi-taxi) în interiorul perimetrului de siguranţă, cu excepţia autovehiculelor aparţinând instituţiilor publice/persoanelor invitate/ acreditate să participe la acest eveniment. Integral pe Digi24

DNA are termen pana luni pentru a trimite obiectii la raportul intocmit de Inspectia Judiciara. Directia Nationala Anticoruptie trebuie sa trimita pana luni obiectiile asupra raportului intocmit de Inspectia Judiciara in urma controlului privind eficienta manageriala si modul de indeplinire a atributiilor de catre conducerea Directiei. Pe 26 septembrie, Inspectia Judiciara anunta ca a finalizat raportul privind rezultatele controlului la Directia Nationala Anticoruptie, precizand ca acesta a fost transmis DNA pentru a formula obiectii pana pe data de 2 octombrie. “Raportul a fost avizat cu observatii de conducerea Inspectiei Judiciare si a fost transmis marti, 26 septembrie, Directiei Nationale Anticoruptie in vederea formularii eventualelor obiectiuni. Termenul limita stabilit de inspectorii judiciari pentru formularea de obiectiuni este 2 octombrie 2017”, se precizeaza intr-un comunicat de presa al Inspectiei Judiciare, citat de Agerpres. Pe 4 iulie, Inspectia Judiciara a publicat, pe pagina de Facebook, planul de control pe anul 2017 la parchete, printre care si la Directia Nationala Anticoruptie si Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. In data de 17 iulie, Inspectia Judiciara a inceput controlul la DNA privind eficienta manageriala si modul de indeplinire a atributiilor de catre conducerea Directiei, verificare ce urma a fi efectuata in perioada 17 iulie – 11 august. Ulterior, IJ a decis sa prelungeasca verificarea pana pe 25 august, avand in vedere ca volumul de activitate real il depasea pe cel previzionat de inspectori. Integral pe Hotnews

Va urez o zi buna!

Ziarul de Duminica – 1 octombrie

Buna dimineata intr-o zi de duminica, 1 octombrie. Ziarul de Duminica propune cititorilor Politeia cele mai bune articole publicate in cursul saptamanii in media on-line. Articolele nu sunt mentionate intr-o ordine anume.

ZD

Cristian Campeanu. Revista 22. Regimul Dragnea, triumful securismului vadimist

Regimul Dragnea este regimul care ar fi fost instaurat în anul 2000 dacă Vadim Tudor devenea președinte. Un regim politic populist, autoritar, naționalist, profund corupt, violent antioccidental. În mai puțin de un an de când PSD a câștigat alegerile, Liviu Dragnea a instaurat un regim care distruge sistematic toate reformele rea­lizate în vederea aderării și, ulterior, integrării României în Uniunea Eu­ro­peană. Cel mai vizibil și mai sângeros dintre războaiele de­clanșate de regimul Dragnea este cu reformele din justiție și cu instituțiile și magistrații independenți care au ac­cep­tat și promovează aceste re­forme. Este clar astăzi că răz­boiul regimului nu este cu sis­temul de justiție în ansamblul său, pentru că, după cum se poate observa în cazul numeroaselor „revol­te“, „dezvăluiri incendiare“ și înregistrări in­criminante, există secțiuni masive ale sis­te­mului de justiție care au rămas ostile la orice reformă. Acestea sunt bine reprezentate la vârf de personaje precum președintele UNJR, Gâr­bovan, sau judecătoarea membră a CSM, Baltag, figuri care s-au convertit la crezul just­iției obediente politic și corupte re­pre­zentate de rețeaua Costiniu-Voicu, ori de ad­junctul Inspecției Judiciare, Gheorghe Stan, ins care merită o atenție sporită pe viitor. Cu „justiția“ reprezentată de aceste personaje, regimul Dragnea nu are nimic. Are cu DNA, cu judecătorii care pronunță decizii curajoase în cazuri de corupție și, în general, cu ma­gistrații care nu se lasă intimidați politic și cu­nosc bine legea. Acest război neîntrerupt și ne­milos ne-a convins pe mulți că asistăm la un proces de restaurație prin care un grup de borfași care a pus mâna pe putere în stat vrea să rea­ducă justiția sub control po­litic după sistemul practicat de PSD sub guvernarea Năs­tase. Alte măsuri guver­na­mentale violent antire­for­mis­te, precum cele din educație, ne-au îndemnat la vremea respectivă să susținem că regimul Dragnea își propune chiar o restaurație co­munistă (însuși ministrul Pop a declarat că nu era așa rău în comunism). Integral pe Revista 22

Liviu Avram. Adevarul. De ce e crucială protejarea Rovanei Plumb în Parlament

Protejarea Rovanei Plumb în Parlament ar putea compromite în mare măsură dosarul Belina. De aceea e important votul la ridicarea imunităţii, nu neapărat pentru Rovana. Şi poate tocmai de aceea PSD a anunţat făţiş şi fără nicio jenă că va vota împotriva ridicării imunităţii pentru Rovana Plumb. Să vedem cronologic cum au căzut piesele: * 27 iulie 2013. Sevil Shhaideh încearcă să promoveze o hotătâre de guvern prin care braţul Pavel şi Insula Belina ale fluviului Dunărea să treacă din proprietatea publică a statului în proprietatea publică a judeţului Teleorman. Finanţele şi Justiţia se opun, pe motiv că aşa ceva nu se poate face decât prin lege organică. Terenul face parte din albia minoră a Dunării, deci e proprietate publică exclusivă a statului. Iar prin hotărâre de guvern se poate face un asemenea transfer doar pentru proprietăţi publice neexclusive. * 6 noiembrie 2013. Rovana Plumb promovează o hotărâre de guvern (858/2013) prin care, doar pe hârtie, Insula Belina şi braţul Pavel sunt scoase din albia minoră a Dunării, adică pierd calitatea de proprietate exclusivă a statului. E ca şi cum, prin hotărâre de guvern, s-ar decide că braţul Sfântu Gheorghe nu mai face parte din Dunăre. * 27 noiembrie 2013. Sevil Shhaideh promovează aceeaşi hotărâre de guvern care eşuase în iulie (943/2013). De data asta, transferul se poate face, tocmai datorită hotărârii promovate de Rovana Plumb. Shhaideh se poate apăra spunând că această ultimă hotărâre a fost luată legal, căci insula şi braţul nu mai făceau parte din Dunăre. Poate spune că în iulie a fost fată cuminte, nu a mai făcut transferul, iar în noiembrie transferul a fost legal. „Întrebaţi-o pe Rovana Plumb, nu pe mine, eu am respectat legea”, poate fi esenţa strategiei de apărare a lui Sevil Shhaideh. Dar procurorii nu au cum să o întrebe pe Rovana Plumb dacă Parlamentul nu dă aviz de începere a urmăririi penale. Integral pe Adevarul

Ioana Ene Dogioiu. Ziare.com. Liber la furat! Belina cu Belina

Premierul Tudose ameninta ca va sesiza CCR cu un conflict de natura constitutionala intre Guvern si DNA, dupa ce procurorii anticoruptie au declansat ancheta “Belina”. Un prim argument invocat de ministrul Tudorel Toader ar fi ca legalitatea hotararii de guvern ar fi de competenta exclusiva a instantei de contencios administrativ, deci nu a instantei penale. Cand l-a avansat, dl ministru fie nu-si amintea, fie spera sa nu ne amintim noi despre Decizia CCR nr. 267/2014, pe care a semnat-o in calitate de judecator constitutional. Ea spune asa in paragraful 16: “Curtea retine ca reforma legislatiei procedurale si noua orientare a Codului de Procedura Civila s-au reflectat si in materia contenciosului administrativ, astfel ca, prin art. 54 pct. 1 din Legea nr. 76/2012, legiuitorul a revenit la solutia traditionala utilizata in materia exceptiei de nelegalitate, renuntand la competenta exclusiva a instantei de contencios administrativ si acordand plenitudine de jurisdictie instantei investite cu solutionarea litigiului in fond, indiferent de gradul si specializarea acesteia.” Si cum motivarea este, ni s-a tot spus, in egala masura obligatorie ca dispozitivul, indiferent daca e o decizie de admitere sau de respingere, practic CCR a constatat tocmai ca instanta de contencios nu mai are exclusivitate pe legalitatea actelor administrative. Cum probabil ca dlui Toader i-o fi revenit memoria, se pare ca strategia a fost schimbata. Exista informatia, pe surse, ca dl ministru ar fi prezentat in sedinta de guvern o argumentatie care sa lege HG-ul de decizia CCR in cazul OUG 13, adica sa instituie si pentru HG acelasi tip de imunitate inventata de CCR pentru elaborarea, initierea si aprobarea de acte normative pe motiv de oportunitate. Daca sursa acestei teorii n-ar fi Tudorel Toader, profesor, fost judecator constitutional si membru in Comisia de la Venetia, ar fi de ras. Dar asta stand lucrurile, e de plans. Integral pe Ziare.com

  Rodica Culcer. Revista 22. Scandalurile Inspecției Judiciare și dificultățile restaurației

Bătălia dusă de clica Dragnea-Tăriceanu pentru demantelarea statului de drept a intrat într-o nouă fază, mai toxică. Quis custodiet ipsos custodes? – s-a în­trebat cu 19 secole în urmă Iuvenal (Satira VI) și ne întrebăm pe bună dreptate și noi, urmărind valul de scandaluri în care se afundă Inspecția Ju­di­ci­a­ră. Dacă inspectorii ju­di­ci­ari, care trebuie să verifice corectitudinea ma­gis­tra­ți­lor, devin ei înșiși per­so­naje de scandal, credi­bi­li­ta­tea instituției începe evi­dent să tindă către zero, ca și valoarea controalelor pe care le efectuează. Deja ra­poartele de inspecție cu pri­vire la DNA nu sunt sem­nate de toți inspectorii și două dintre con­troale s-au soldat cu plângeri penale îna­in­tate de taberele adverse din interiorul ins­tituției, create pe criterii politice, în func­ție de cum au înțeles inspectorii să se ra­porteze la comandamentele PSD privind de­molarea DNA prin înlăturarea pro­cu­ro­ru­lui șef Laura Codruța Kövesi. Asaltul pu­terii asupra anticorupției s-a intensificat de altfel după ce DNA a dispus începerea urmăririi penale în cazul vicepremierului Sevil Shhaideh, mâna dreaptă a lui Liviu Dragnea, pentru abuz în serviciu în do­sa­rul Belina și cererea privind încuviințarea începerii urmăririi penale pentru mi­nis­trul Rovana Plumb, în același dosar. Pen­tru Dragnea & Co. este limpede că numai ani­hilarea statului de drept îi poate asi­gu­ra supraviețuirea. Politizată de Liviu Dragnea, potrivit mai mul­tor relatări de presă, prin oamenii Oa­nei Schmidt-Hăineală, Inspecția Judiciară avea drept sarcină redactarea unor ra­poar­te incriminatoare care: 1) să-i permită mi­nistrului Justiției să ceară revocarea pro­curorilor Lazăr și Kövesi, deveniți pietre de poticnire pentru PSD și 2) să-i in­ti­mideze pe procurorii DNA rămași integri, prin sanc­țio­narea celor trei care au pri­mit și instrumentat plân­ge­rea penală înaintată de Ini­țiativa România în cazul OUG 13. Integral pe Revista 22

Cristi Danilet. Contributors. Adevărata știre de azi: opt membri CSM au votat pentru subordonarea justiției

Azi CSM a respins propunerile ministrului justiției de a modifica legile justiției. Votul a fost secret și s-a luat cu o majoritate de 10 la 8. Ministrul justiției a lipsit la dezbateri. Ceea ce înseamnă că opt oameni din organismul chemat să apere independența justiției au votat pentru proiectul ministrului. Aceste legi – 303, 304 și 317 – au fost adoptate în anul 2004. În luna februarie a acelui an, mai mulți magistrați s-au deplasat pe ascuns la București și au organizat prima masă rotundă la care au participat ONG-iști și parlamentari, arătând gravele erori pe care le conțineau proiectele de legi redactate de echipa ministrului R.Stănoiu, prin care practic ministrul își păstra controlul asupra sistemului de instanțe și parchete. Un document de la acea discuție a plecat către Bruxelles și în câteva zile ministrul a fost schimbat. Noul ministrul, C.Diaconescu, a preluat toate propunerile venite de la magistrați și de la societatea civilă, născându-se cele trei legi de care vorbeam mai sus. Ele au fost îmbunătățite în 2005 (ministru era M.Macovei) și în 2012 (ministru era C.Predoiu). Proiectul de modificare a legilor justiției din acest an, inițiat de ministrul T.Toader conține două categorii de propuneri: unele favorabile sistemului (în sensul eficientizării activității judiciare), altele profund vicioase (în sensul trecerii sub controlul politic al unor componente judiciare). Legea prevede că e obligatoriu de consultat CSM atunci când se modifică aceste legi. Azi, CSM a dat un aviz negativ cu un scor strâns, de 10 la 8. Avizul este însă doar consultativ. Aceasta înseamnă că opt dintre membrii CSM (magistrați și societate civilă) au făcut front comun cu ministrul justiției în încercarea de a subordona politic două instituții vitale care fac parte din sistemul de justiție: Inspecția Judiciară și Ministerul Public. De fapt, aceasta este adevărata știre de azi: opt membri ce fac parte din organismul chemat să garanteze independența justiției au votat pentru subordonarea justiției față de politic. Integral pe Contributors

Grigore Cartianu. Romania Libera. Mortul pus de Dragnea în geamul Justiției

Bătălia pentru justiție capătă accente dramatice. Pentru noi, e dramatic că statul de drept e pus în pericol de o haită de prăduitori. Pentru prăduitori, e dramatic că ar putea ajunge în pușcărie. Deci, dramatism pe toate fronturile. Dar tabăra pro-justiție a obținut un avantaj major: avizul negativ al CSM pentru legile antijustiție promovate de ministrul Justiției, Tudorel Toader, și susținute febril de tabăra pro-corupție. De-acum, orice discuție se face cu acest aviz pe masă. Președintele Iohannis a reacționat prompt: „Chiar dacă avizul CSM este consultativ, Guvernul și Parlamentul nu au cum să-l ignore!“. Mi­nistrul Tudorel poate să-l ignore și să meargă mai departe cu legile nerușinate, dar riscurile sunt majore. Batjocorit de „ministrul borfașilor“, sistemul de justiție e pe punctul să explodeze. La asta se adaugă tensiunile din societate, precum și reacțiile aspre ale partenerilor noștri externi. Nu întâmplător, ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, a transmis un mesaj apăsat chiar în ziua votului din CSM. Frazele ambasadorului american sunt cristal…Mesajul a creat multe migrene în triunghiul Dragnea – Tăriceanu – Toader și a declanșat multe înjurături pline de ură în tabăra borfașilor. Dar este mesajul impecabil de care societatea românească avea nevoie ca de aer! Avem a mulțumi Americii – da, Americii, căci Hans Klemm este doar un mesager – pentru că nu ne abandonează în fața marelui pericol de a aluneca spre un sistem de tip rusesc: corupt, abuziv, arbitrar și mafiot.De altfel, cu numai câteva zile în urmă, un mesaj simi­lar a fost transmis guvernului-de-șobolani chiar la Washington. Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a fost interpelat de omologul său american, James “Mad Dog“ Mattis, cu o întrebare neplăcută: cum mai stați cu lupta anticorupție?! Fifor, PSD-ist crescut în păpurișul politic al lui Dragnea, a dat în bâlbâială. Integral pe Romania Libera

Dan Tapalaga. Hotnews. Poate ancheta DNA afacerea Belina?

Mai intai Liviu Dragnea, sustinut apoi de Tudorel Toader si chiar de Traian Basescu au generat impresia ca DNA nu avea voie sa ancheteze cele doua hotarari de guvern emise in 2013 care au facut posibila trecerea lacului Belina si a bratului Pavel de la Apele Romane la Consiliul Judetean Teleorman. Dragnea a simplificat totul afirmand ca s-a trecut un un bun al statului din “public in public”, deci care e problema, ne apucam acum sa anchetam toate transferurile, sunt mii? Tudorel Toader a impachetat ceva mai stiintific ideea folosit expresii complicate pentru a decreta ca afacerea Belina este cel mult de competenta instantei de contencios administrativ. Traian Basescu i-a tinut isonul, adaugand totusi ca dupa mintea lui, abia dupa ce cazul se transa in instanta de contencios, procurorii puteau sari pe Dragnea, dar nu pe abuz in serviciu, ci pe trafic de influenta. Mai avem si decizia Curtii Constitutionale pronuntata dupa ancheta DNA vizand modul cum s-a adoptat OUG 13. CCR a stabilit deja ca procurorii nu pot ancheta legalitatea unor acte normative, dar atentie, aici vorbim de legi adoptate in Parlament, ordonante de urgenta. Suntem in fata unor interpretari abuzive, vandute publicului drept adevaruri juridice absolute. Cum in cazul Belina vorbim de fineturi juridice, nimeni nu si-a mai batut capul cu ele. In primul rand, toti juristii, avocatii si specialistii consultati de HotNews.ro au tinut sa sublinieze ca avem de-a face cu doua HG-uri, care sunt acte administrative cu caracter individual, nu normativ (cum eronat s-a exprimat chiar si DNA-ul in comunicat). Intai de toate, decizia Curtii Constitutionale nu se aplica actelor administrative cu caracter individual, ci doar actelor normative cu caracter de lege, nici măcar administrative normative. Din start, prin trimiterea la o decizie CCR inaplicabila in dosarul Belina, atat Dragnea, cat si ministrul justitiei comit un abuz de interpretare. Integral pe Hotnews

Times New Roman. Nu se mai ascund! Printre companiile noi ale primăriei lui Firea se numără şi SC Furat SA, cu obiect de activitate furatul

Putem spune multe despre regimul Gabi Firea, nu şi că oamenii primăriţei umblă cu ocolişuri! Potrivit documentelor publicate pe site-ul municipalităţii, printre cele 20 de companii de stat nou înfiinţate se numără, pe lângă SC Parcări şi SC Consolidări, şi SC Furat SA, al cărui cod CAEN este 2219 – “Furtul, japca, ciordeala, manglitul de bani şi bunuri, datul cu jula, tâlhăria, jaful armat şi nearmat şi alte activităţi conexe”. Integral pe TNR

Va urez o duminica linistita! 🙂

Revista Presei – 30 septembrie. Ambasadorul, replică dură pentru politrucul de la Justiție

Buna dimineata intr-o zi de sambata, 30 septembrie. Vremea va fi rece pentru această dată în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi parţial noros în sud şi sud-est, unde numai izolat şi trecător va ploua slab şi va fi mai mult senin în restul teritoriului, informează ANM. Vântul va continua să prezinte unele intensificări în Dobrogea şi estul Munteniei, cu viteze mai mari pe litoral şi în Delta Dunării. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 şi 19 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 şi 10 grade, mai coborâte în depresiuni, până în jurul a -4 grade, dar şi mai ridicate pe litoral, spre 12…14 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţă şi, mai ales în nord şi centru, se va produce brumă. LA BUCUREŞTI: Vremea se va menţine mai rece decât în mod obişnuit la această dată. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 16 grade, iar cea minimă va fi de 5…7 grade.

Video. Ministrul speriat de întrebările privind preţul carburanţilor. Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a evitat să le spună jurnaliştilor dacă ştie sau nu cu cât s-a scumpit combustibilul după reintroducerea supraaccizei. Anterior, ministrul Energiei, Toma Petcu, a declarat că nu ştie care e preţul benzinei şi motorinei, motivând… că nu este şofer. Iată imaginile, pe Digi24.

De ce îi place lui Liviu Dragnea să pescuiască naiva ştiucă la Belina, Delta Dunării din Teleorman. Paradisul lacustru din comuna Seaca, compus din Insula Belina şi Braţul Pavel, atrage prin faptul că este un loc retras unde se ajunge cu greu chiar şi cu automobilul. La Belina se poate da la peşte în linişte cu momeală vie ca să prinzi caras, crap şi răpitori. Însă ştiuca este vedeta apelor din zonă. Un loc aproape necunoscut pentru mulţi români, Insula Belina cu lacul cu acelaşi nume şi Braţul Pavel care împreună cu Dunărea înconjoară ostrovul din comuna teleormăneană Seaca, a devenit rapid un spaţiu cunoscut de mai toţi românii, măcar după nume. Locul, care se întinde pe sute de hectare, mai poate fi denumit şi Delta Dunării din Teleorman. Insula Belina a devenit cunoscută după ce procurorii au deschis dosarul penal în care îi cercetează pe miniştrii Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb pentru că ar fi ajutat ca zona să iasă din circuitul public şi să devină practic un domeniu administrat privat care să fie concesionat către Tel Drum. Aici mergea foarte des la pescuit Liviu Dragnea, pozele la prins ştiucă împreună cu Sorin Grindeanu fiind realizate chiar pe domeniul de pescuit de aici. Faptul că locul este retras – puţini temerari se avântă până la Belina, frumuseţea locului, dar şi faptul că apa este populată cu mulţi peşti sunt motivele pentru care Belina este un locul special, în opinia pescarilor profesionişti. Integral pe Adevarul

Cum ia Tudose de la privați ca să dea la asistați. Mă uit cum zboară șpăgile de milioane de euro prin declarațiile tuturor nevinovaților care se dau acum în gât unii pe alții. Și dăi și luptă cu corupția și cu anticorupția. Laser, frate! SF! Numai că, în timp ce levitează valize cu bani, terenuri și chiar insule, mie îmi zboară banii din buzunare de zici că la guvernare e uraganul Irma. Deși celebra furtună s-ar simți jignită de comparația cu adunătura asta care face bulbuci pe aici. Dacă ar fi doar ziua și prostia, am mai râde un pic, am mai glumi și ne-am vedea de treabă. Dar deja e ziua și taxa impusă de cel mai prost guvern cu care ne-am pricopsit. În programul de campanie al acestor mincinoși nocivi scria negru pe alb că vor fi scăzute taxele. În realitate, ele se întorc înzecite, iar dacă-i întrebi de ce mint, primești un răspuns în scârbă, de la un personaj care-ar putea fi cel mult ajutor de șef de birt într-o comună tradițională PSD, adică plină de asistați social și fără cabinet medical. Peste toate, vine declarația senilă a lui Tăriceanu care spune că n-a crescut prețul la combustibili. Cam astfel de oameni conduc țara. Noi ceilalți, care nu muncim la stat și nici nu atârnăm la pomenile acestor escroci care ne conduc, ne trezim că avem din ce în ce mai puțini bani. Un băiat cu nume de pinguin vrea chiar să impună salariile și la firmele private. Prim-ministrul, un tip cam sinistru, face glume cu prețul combustibililor. Sau e iritat, că nici nu-ți poți da seama. Superacciza Tudose a crescut prețul la pompă și mi-a luat deja mai mulți bani de pe card. Glumele astea de neam prost m-au afectat direct, la fel cum mă va afecta și creșterea prețului energiei electrice, al gazelor sau cine știe ce ne-au mai pregătit acești milostivi. Integral pe Romania Libera

Descalecarea lui Vladimir Putin la Bucuresti. Vizita la Bucuresti a patriarhului Chiril al Moscovei are, desigur, o importanta dimensiune spirituala pentru credinciosii ortodocsi, pe care o respect si asupra careia nu ma voi opri. Ceea ce ma intereseaza, ma preocupa chiar, este dimensiunea politica a acestei descalecari, in opinia mea, prioritara. Patriarhul Chiril nu este doar o inalta fata bisericeasca. El a fost numit in fruntea Bisericii ruse cu ajutorul lui Vladimir Putin si este considerat unul dintre principalii apropiati ai “tarului” de la Kremlin. In opinia lui Chiril, Vladimir Putin este nici mai mult nici mai putin decat “un miracol al lui Dumnezeu”. Ca sa avem dimensiunea corecta, potrivit Deutsche Welle, Putin si Chiril conduc impreuna Rusia. De altfel, Biserica rusa este extrem de strans legata de puterea politica din Rusia, ceea ce reprezinta o constanta a istoriei acestei tari. “Sfanta Rusie” impleteste intr-un mod foarte greu de inteles pentru mentalitatea occidentala traditia, religia, politica, istoria. Patriotismul rusilor este covarsitor mistic. Dar Chiril nu este cazut doar in admiratia lui Putin. Este un sustinator si al lui Fidel Castro, si al lui Lukasenko. Totodata, Chiril este un personaj foarte cotroversat, incepand cu suspiciunea ca ar fi colaborat cu KGB-ul, inca din perioada in care a fost timis de regimul comunist, in 1969, la Geneva pentru a fi reprezentantul Patriarhiei Moscovei la Consiliul Ecumenic. In general a reprezentat patriarhia in Occident cu misiunea precisa de a cosmetiza pe cat posibil oroarea sovietica. Potrivit presei ruse, numele sau de cod era Mihailov. Apoi sunt controversele lumesti referitoare la averea impresionanta a lui Chiril, evaluata de unele voci la 4 miliarde de dolari. Vile ultraluxoase, avion privat, nimic nu-i lipseste. Este celebru episodul ceasului elvetian Breguet de 30.000 de euro, care aparea la mana patriahului intr-o poza care a fost rapid prelucrata, insa fara a fi eliminata si reflectarea ceasului in furnirul mesei. Integral pe Ziare.com

Incendiu puternic în București, la un azil de bătrâni. O persoană a murit, iar 19 au suferit intoxicații cu fum. Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă dimineață, la un azil de bătrâni situat pe Aleea Păcală, din sectorul 3 al Capitalei. Focul a izbucnit la etaj și a cuprins acoperișul și mansarda. Ulterior, s-a extins și la un bloc învecinat, unde a distrus două apartamente aflate, de asemenea, la mansardă, dar și la un service auto. Spitalele la care au fost transportate 19 dintre persoanele evacuate, care au suferit intoxicații cu fum, sunt, potrivit Digi24, Pantelimon – 7, Urgență Floreasca – 5, Sf. Ioan – 2, Bagdasar – 3, Spitalul Județean Ilfov – 1, Universitar – 1. Un pompier, cel mai probabil intoxicat cu fum, a avut nevoie de îngrijiri medicale. A fost preluat de medicii de la SMURD. A fost scos de colegi, dar este conștient. El se afla în cea de-a doua clădire, de unde iese foarte mult fum. Integral pe Romania Libera

Iohannis intervine în scandalul din Justiţie şi are un sfat pentru Tudorel Toader. „E simplist să spui că CSM se opune reformei”. Preşedintele Klaus Iohannis îi răspunde lui Tudorel Toader, după ce ministrul Justiţiei a afirmat că votul din CSM asupra proiectelor de lege privind justiţia „exprimă şi dorinţa de conservare a actualelor privilegii pe care magistraţii le au”, precizând că reforma sistemului judiciar nu se poate face împotriva acestuia. “Este un răspuns simplist să spui că se opun reformării sistemului”, a comentat Iohannis. ”Un astfel de răspuns trebuie să dea foarte mult de gândit iniţiatorilor”, a spus preşedintele Klaus Iohannis referindu-se la avizul negativ pe care Consiliul Superior al Magistraturii l-a dat proiectelor de lege care vizează justiţia. Iohannis a subliniat că avizul CSM a fost dat după o serie lungă de consultări în interiorul sistemului judiciar, deci nu poate fi considerat drept expresia nemulţumirii unor persoane care se opun reformării sistemului. ”Este un răspuns simplist să spui că se opun reformării sistemului (…) Îmi este greu să cred că reforma sistemului se poate face împotriva sistemului”, a declarat Iohannis. El a pledat pentru o nouă negociere a prevederilor textelor de lege între Ministerul Justiţiei şi corpul magistraţilor. ”Trebuie mers înapoi la text, trebuie renegociat (…) Este nevoie de o nouă negociere a conţinutului cu sistemul de justiţie”, a mai spus Iohannis. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, joi seara, după ce CSM a dat aviz negativ proiectului de legi ale justiţiei, că votul Consiliului a fost previzibil, iar acesta „exprimă şi dorinţa de conservare a actualelor privilegii pe care magistraţii le au”. Integral pe Gandul

Explicaţia incredibilă a lui Tudose despre creşterea preţului la carburant în România. “Au fost nişte uragane şi au influenţat preţul bariliului pe plan mondial”. Este explicaţia pe care premierul Mihai Tudose o dă pentru creşterea preţului la carburanţi. “La carburanţi, cred că şi dumneavoastră aţi aflat că au fost nişte uragane şi au influenţat preţul bariliului pe plan mondial, ba chiar în România un pic mai puţin decât pe restul planetei”, a răspuns Mihai Tudose, după şedinţa CExN al PSD, întrebat despre creşterea preţului la carburanţi după reintroducerea supraacizei la benzină şi motorină. “Chiar ieri am făcut un calcul cu colegii de la Finanţe – aproape inexistent pe un anumit interval temporar, eram sub o creştere firească raportat la bursa petrolului. Deja a fost adăugată la preţ acea acciză, iar pretul a crescut cu 0,9, deci nu se regăsesc cei 16 bani, iar impactul pe preţ din cauza fenomenelor meteorologice a avut un impact mai mare”, a insistat premierul. Spre deosebire de Tudose, şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, pare să nu fi văzut scumpirile de la pompă. ”Ştiu ce s-a întâmplat şi nu sunt de acord. Prin urmare, vă aduc aminte că în momentul în care noi am hotărât să eliminăm acciza la carburant, nu s-au micşorat preţurile la pompă. Nu am observat atunci niciun fel de preocupare. Văd acum că este o preocupare. Integral pe Gandul

Hans Klemm îi dă replica lui Tudorel Toader: Propunerile de modificare a Legilor Justiției ar întoarce România. Ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, a declarat, vineri, într-un interviu pentru Agerpres, că progresele înregistrate de România în domeniul luptei împotriva corupției pot fi cuantificate iar actualele propuneri de modificare a legilor Justiției ar putea trage înapoi instituțiile judiciare ale țării spre un punct în care nu stătea la fel de bine la capitolul anticorupție și stat de drept. Diplomatul american răspunde astfel declarației făcute joi de ministrul Justiției, Tudorel Toader, care a spus că ambasadorul SUA nu este jurist și nu cunoaște mecanismele statului de drept din România. “Pot să vă spun faptul că ambasadorul Statelor Unite nu este jurist și cred, afirm în deplină cunoștință de cauză: pe de o parte, nu-i jurist, pe de altă parte, nu cunoaște mecanismele statului de drept din România, reglajul, arhitectura autorităților din România și atunci cred că e greu să integrezi o propunere de modificare într-un context legislativ pe care nu îl cunoști”, a susținut Tudorel Toader la Antena 3. La rândul său, ambasadorul a replicat că progresul României în domeniul statului de drept poate fi cuantificat economic. Integral pe Romania Libera.

“Am fată supt 6 ani şi cine mi-o duce la grădiniţă?” Scuzele şomerilor care preferă ajutorul social şi nu un loc de muncă. Cea mai “rapidă” bursă a locurilor de muncă s-a desfăşurat la Topoloveni, în Argeş. În doar 15 minute cei peste 100 de şomeri adunaţi acolo au trecut în revistă posturile vacante, au bifat prezenţa şi au plecat mulţumiţi acasă. Toţi primesc ajutor social de la stat şi numai aşa pot să beneficieze de aceşti bani. Recunosc că dacă nu i-ar fi împins de la spate primarii nici n-ar fi ieşit din casă. La bursă locurilor de muncă de la Topoloveni zece firme din Argeş au încercat să angajeze 400 de persoane. Că să găsescă oameni dornici de muncă, patronii au cerut ajutorul primăriilor din 10 comune, unde există 700 de oameni care primesc ajutor social. Mânaţi de la spate de edili, peste o sută dintre ei au trecut pe la standurile angajatorilor. Nici unul însă nu a vrut cu adevărat o slujba şi toţi au fost interesaţi să capete o hârtie pe care scrie că şi-au căutat de muncă. “Am venit să … ne-a chemat domnii aicea. Eu am fată supt 6 ani şi cine mi-o duce şi mie la grădiniţă.” Integral pe Stirile ProTV

Va urez o zi buna!

« Previous PageNext Page »