Catolicismul românesc (1)
| 31/03/2013 | Autor theophyle Categorii: Magazin Istoric, Ziarul de Duminica |
După Marea Schismă din 1054, eforturile de refacere a unităţii între creştinătatea apuseană şi cea răsăriteană au continuat intermitent sute de ani. Cadrul legal pentru unirea bisericilor a fost stabilit de Conciliul de la Ferarra-Florenţa, ale cărui decizii sunt cunoscute pe scurt sub numele de „punctele florentine”. Unul dintre membrii delegaţiei Bisericii Greceşti la conciliu a fost Mitropolitul Damian al Moldovei (1437-1447), care s-a numărat printre semnatarii punctelor florentine, întorcându-se în Moldova şi activând până la moarte ca unit. Tot în comuniune cu scaunul apostolic al Romei a fost şi succesorul său, mitropolitul Ioachim, care însă în anul 1455 a fost nevoit să se refugieze în Polonia ca urmare a faptului că patriarhul antiunionist sârb Nicodim de Pec l-a hirotonit ca mitropolit al Moldovei pe Teoctist, care s-a bucurat de sprijinul boierimii si al poporului.[1]
O nouă încercare de unire a Mitropoliei Moldovei cu Biserica Romei a fost întreprinsă către sfârşitul secolului al XVI-lea de mitropolitul Gheorghe Movilă, în înţelegere cu domnitorul Petru Şchiopul. Planul iniţial 
prevăzuse ca o delegaţie moldoveană avându-l în frunte pe mitropolit să se deplaseze la Roma, pentru a cere comuniunea cu Sfântul Scaun. Pericolul tătar a zădărnicit plănuita călătorie, ceea ce a făcut ca cererea de unire să fie adresată papei Sixtus al V-lea printr-o scrisoare datată la 15 octombrie 1588. Epistola a fost înmânată arhiepiscopului latin de Lemberg, Demetrius Solikowski, de secretarul domnitorului şi de Ieremia Movilă, hatman şi frate al mitropolitului, cu menţiunea de a o încredinţa nunţiului Ippolito Aldobrandini (viitor papă, sub numele Clement al VIII-lea), care să o transmită mai departe la Roma. Cu aceeaşi ocazie delegaţia moldoveană şi-a afirmat adeziunea faţă de unitatea catolică. Înainte de a veni răspunsul de la Roma, nunţiul apostolic în Polonia a fost instruit să se încredinţeze de intenţiile serioase ale moldovenilor. În aprilie 1589 nunţiul din Polonia transmitea la Roma convingerea sa asupra intenţiilor serioase ale acestora, certificatând că este vorba despre o atitudine care aparţine atât mitropolitului, cât şi clerului “grec”, inclusiv a episcopilor Agaton de Roman şi Ghedeon de Rădăuţi. Cererea mitropolitului Moldovei avea în vedere crearea unei biserici autonome a Moldovei în cadrul Bisericii Catolice. Răspunsul Romei a fost că uniunea este posibilă doar după înlăturarea unor neajunsuri care erau prezente în Mitropolia Moldovei, ceea ce a făcut ca lucrurile să stagneze. Mitropolia Moldovei şi-ar fi dorit ca relaţiile de comuniune cu Roma să fie stabilite fără îndeplinirea altor cerinţe, ceea ce a făcut ca proiectul de unire din 1588-1589 să rămână fără rezultat. [2]
La sfârşitul secolului al XVII-lea Biserica Ortodoxă (Română) din Transilvania se afla sub autoritatea Bisericii Reformate (Calvine). Episcopii români din Ardeal au fost trecuţi de Dietă sub jurisdicţia superintendentului calvin, care avea ca misiune trecerea românilor de la ortodoxism la calvinism. Printre clericii persecutaţi şi omorîţi pentru credinţa lor de calvini se numără în frunte mitropolitul Dosoftei, înlăturat din scaun şi întemniţat în 1627 de Gabriel Bethlen, mitropoliţii Ghenadie II, Ilie Iorest şi Sava Brancovici (aceştia doi din urmă canonizaţi de Biserica Ortodoxă Română).
După ce la 1544 saşii au tipărit prima scriere în limba română, anume Catehismul luteran, în anii următori propaganda reformată se va dovedi a fi mult mai agresivă. Primele cărţi calvine pentru convertirea românilor au fost Tâlcul Evangheliilor şi Molitvelnicul, ambele tipărite în 1567-1568 de tipografia lui Coresi. Molitvelnicul de la 1567-1568 este adaptarea românească a Agendei calvineşti a lui Gáspár Heltai, tipărită la Cluj în 1551 prima ediţie şi în 1559 ediţia a doua. Toate aceste scrieri urmăreau să dea un nou înţeles Botezului, Cununiei, Euharistiei şi să simplifice celebrarea slujbelor religioase.
La 30 noiembrie 1566, Dieta de la Sibiu a hotărît “extirparea idolatriei, cu deosebire dintre români“. La 9 aprilie 1639 principele Gheorghe Rákoczi l-a supus pe episcopul românilor autorităţii superintendentului calvin. Prin grija calvinilor s-a făcut traducerea Noului Testament în limba română, text cunoscut sub numele Noul Testament de la Bălgrad. Volumul a apărut în anul 1648, prevăzut cu strălucita sa prefaţă, Predoslovia lui Simion Ştefan. Ortodoxia din Principate, văzând pericolul reformării bisericii româneşti din Ardeal, a dat un Răspuns la Catehismul calvinesc, prin mitropolitul Varlaam al Moldovei, în urma sinodului ţinut în 1645 la Iaşi de episcopii din ambele Principate.
Bibliografie si citate:
[1] J. Gill, The Council of Florence, Oxford, 1961, p. 89, 250, 257 şi 394.
[2] Cesare Alzati, Terra romena tra oriente e occidente, Milano, 1982, p. 207-217; În inima Europei, Cluj, Fundaţia Culturală Română, 1998, p. 153-155.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
