Revista Presei – 6 octombrie. “Analiză AEI: „Europa își schimbă harta energetică, iar România își trimite cetățenii în sărăcie” …..”
| 06/10/2026 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de marti, 6 octombrie! Ziua va fi mai caldă decât în mod obișnuit pentru această perioadă. Temperaturile maxime vor varia între 19°C în depresiuni și pe litoral și 27°C în sudul Banatului. Cerul va fi variabil în nord, centru și est, iar în rest, mai mult senin. Noaptea, temperaturile vor fi între -3°C în estul Transilvaniei, unde se va forma brumă, și 13°C pe litoral și în Dealurile de Vest. Dimineața și noaptea, se va semnala ceață, mai ales în centrul țării. Bucuresti: 25/7 gr.C.
“Analiză AEI: „Europa își schimbă harta energetică, iar România își trimite cetățenii în sărăcie” România are în față o oportunitate strategică pe care puține țări o primesc, precum că începutul producției din Neptun Deep se suprapune cu eliminarea importurilor de gaze rusești din Uniunea Europeană, potrivit unei analize realizate de Asociația Energia Inteligentă (AEI). Prima producție este preconizată pentru prima jumătate a anului 2027. Tot în 2027, UE închide accesul GNL-ului rusesc de la 1 ianuarie și al gazelor rusești prin conducte de la 30 septembrie, cu posibilitatea amânării până la 1 noiembrie în condițiile prevăzute pentru stocuri. …. România putea pregăti din timp o poziție puternică în sud-estul Europei, producție proprie, un portofoliu competitiv de gaze americane, acces la terminale, capacități de transport și înmagazinare, contracte cu clienți regionali. Fiecare componentă trebuia negociată împreună cu celelalte, astfel încât riscurile și costurile să fie acoperite de o afacere viabilă. Să cumperi gaze este ușor. Să construiești o piață pentru ele cere competență Un portofoliu de GNL american are sens dacă permite României să deservească piețe externe, să ofere flexibilitate și să câștige dintr-o activitate competitivă. Dacă gazul este cumpărat fără clienți, fără capacități de transport asigurate și fără o evaluare serioasă a costului până la destinație, avem o obligație de plată în căutarea unui cumpărător. Iar cumpărătorul cel mai comod rămâne românul. El nu participă la negocieri, nu vede toate condițiile contractuale și află rezultatul când deschide factura. De aici începe găinăria, entitățile statului român doreau să aducă gaz scump (furnizorul român fiind doar scos țap în locul adevărațiilor vinovați), să îl punem într-un portofoliu cu gaz românesc și prezentăm combinația drept mare succes energetic. Dar gazul românesc nu spală costul unei achiziții proaste. Costul rămâne și trebuie suportat de cineva. De cine? De populație, care ajunge să finanțeze experimentul comercial al celor care au semnat. Este revoltător să invoci securitatea energetică pentru o operațiune a cărei justificare economică nu o explici. Securitatea energetică trebuie demonstrată prin necesar, alternative, infrastructură și costuri. Folosită ca formulă solemnă care închide orice discuție, ea devine paravan pentru decizii slabe. O lege votată în Parlament, a contribuit la dublarea prețului gazelor marfă în România! …. Nu este suficient să scrii „interes național” într-o lege. Trebuie să arăți cine beneficiază, cine plătește și ce problemă rezolvi. Mai gravă este micimea ambiției. România putea folosi contribuția sa la aprovizionarea regiunii pentru a negocia la Bruxelles finanțări pentru infrastructură, interconectări, investiții și susținerea unor proiecte industriale. Putea construi parteneriate în care gazele să fie legate de dezvoltarea economică a țării. ….Contractele pe termen lung trebuie să fie rentabile și să respecte regulile pieței. Tocmai de aceea, statul trebuie să își facă partea, infrastructură, diplomație, predictibilitate și dezvoltarea industriei. Companiile nu pot suplini absența unei politici naționale, iar bugetul nu ar trebui să înghită fiecare câștig fără să lase în urmă capacitate economică. Un dividend încasat astăzi nu justifică ratarea unei oportunități pentru următorii zece ani. Gazele pot aduce venituri din vânzare, dar pot susține și producție industrială, locuri de muncă și exporturi cu valoare adăugată. Un guvern competent urmărește toate aceste rezultate și explică alegerile făcute. România riscă să rămână cu rolul cel mai prost: furnizor de gaze din Marea Neagră ieftine la export, cumpărător de gaze scumpe din import și colector de bani aaproape exclusiv din facturile propriilor cetățeni. …..” Integral: https://economedia.ro/
“România a scăpat de junk, cel puţin până la începutul anului viitor, dar nu a scăpat de problemele de astăzi: ieşirile investitorilor străini din titlurile de stat româneşti, presiunea pe creşterea cursului valutar, creşterea dobânzilor şi creşterea presiunii pe Ministerul Finanţelor în operaţiunile de împrumut .… Indiferent cine va fi premier, indiferent cine va fi ministrul Finanţelor, indiferent din cine va fi format guvernul, situaţia este aceeaşi. Pentru că Ministerul Finanţelor nu a putut să iasă pe pieţele externe, în septembrie, să se împrumute din cauză că încă nu venise decizia S&P dar şi din cauză că dobânzile de referintă plus riscul României au crescut considerabil, necesarul de finanţare de pe piaţa internă s-a majorat. În acelaşi timp, BNR a înregistrat o scădere importantă de rezervă valutară în luna septembrie de 4,8 miliarde de euro din care 2,6 miliarde de euro au venit din rambursarea unor împrumnuturi externe ale Ministerului de Finanţe. Şi pentru că Ministerul Finanţelor nu a mai putut să iasă pe piaţa externă, ieşirea de valută din rambursarea împrumuturilor externe nu a putut fi compensată de o nouă intrare, ceea ce a afectat rezerva valutară a României, administrată de BNR. Ieşirile investitorilor străini de pe piaţa titlurilor de stat romaneşti în lei a pus o presiune importantă pe cursul valutar leu/euro, ceea ce a determinat o depreciere accelerată a leului în ultima perioadă. În ultimele două săptămâni cursul a crescut cu 1,5%, iar de la începutul anului cursul a crescut cu 4,8%. Creşterea dobânzilor la titlurile de stat în lei şi valută emise de România, creştere venită atât din creşterea pe piaţa externă a titlurilor de stat în dolari şi a obligaţiunilor europene, pune o presiune imensă pe Ministerul Finanţelor care trebuie să decidă dacă se împrumută la noile dobânzi sau nu. Pe piaţa internă, băncile, fondurile de pensii, fondurile mutuale şi populaţia sunt deja pline de titluri de stat, ceea ce reduce opţiunile de împrumut ale Ministerului de Finanţe. România nu mai are atât de multe resurse interne pentru a susţine necesarul de finanţare şi refinanţare al Ministerului de Finanţe. Băncile de pe piaţa locală au peste 25% din bilanţ în titluri de stat, fiind la limita maximă. ….” Integral: https://www.zf.ro/
“Dragoş Damian, Terapia Cluj: Uitaţi de S&P Global Ratings, de criza politică, de devalorizarea leului, de scumpirile la energie, de insolvenţele aeriene, de grecii care aduc daruri, de pelerinajele religioase, de meciul cu Polonia. Fiţi atenţi aici o analiza excepţională despre economia României …. ”Analiza comprehensivă a paradigmei macroeconomice româneşti relevă o involuţie sistemică, profund ancorată într-o disfuncţionalitate structurală a mecanismelor de alocare a resurselor şi de gestiune a politicilor fiscale anticiclice. Economia naţională traversează o fază de decuplare progresivă de la traiectoria de convergenţă reală europeană, manifestată printr-o erodare accelerată a competitivităţii intrinseci şi o deteriorare a indicatorilor de sustenabilitate bugetară pe termen mediu şi lung. …..” …. În loc să spună apăsat, în cuvinte simple, că avem nevoie de economie de producţie, fabrici, uzine şi combinate de mâncare, chimie, apărare şi energie pentru a ne redresa. De-abia de vreo şase luni de zile au început să îngaime ceva despre fabrici, uzine şi combinate, dar tot în limbajul de lemn al copilotului AI. Au trecut pe lângă noi cu viteza sunetului Ungaria, Polonia şi Cehia, care au investit din greu în fabrici, uzine şi combinate de mâncare, chimie, energie şi apărare. Mor de ciudă! Ungaria, Polonia şi Cehia, care au început capitalismul în urmă cu 30 de ani, la fel ca noi, au avut ceva ce noi nu am avut. Un PLAN DE INDUSTRIALIZARE. Indiferent de leadershipul politic PLANUL DE INDUSTRIALIZARE este direcţia strategică de la care nu trebuie nimeni să se abată. Desigur, exista şi varianta în care putem continua cu macroeconomiştii sii macrofinanţiştii care strategizează, iau decizii, consiliază sau pur şi simplu dau târcoale la Cotroceni, Victoria şi Parlament, mereu aceeaşi de 10 ani. …..” Integral: https://www.zf.ro/
“Climateflation: alimentele din întreaga lume devin persistent mai scumpe sub impactul schimbărilor climatice …. O cercetare recentă subliniază că vremea extremă contribuie la scumpirea alimentelor esenţiale. Analiştii anticipează că aceste trenduri vor continua în 2027 şi pe mai departe, influenţând ratele inflaţiei alimentare, scrie Bloomberg. De la alge marine la muşchi de vită şi de la roşii la porumb, produsele alimentare din întreaga lume devin tot mai scumpe, pe măsură ce schimbările climatice transformă creşterile temporare de preţuri legate de vreme într-un factor inflaţionist mai persistent. …. „Climateflation reprezintă o creştere permanentă a costurilor de trai zilnice determinată de dependenţa de combustibili fosili şi distrugerile vremii extreme, crecând o inflaţie persistentă care pune presiune pe bugetele gospodăriilor din întreaga lume“, arată Joanne Bentley-McKune, cercetător în domeniul climei. În linii mari, 2026 s-a dovedit a fi un an dificil pentru cultivatori la nivel mondial. Pe lângă tensiunile geopolitice care au perturbat coridoare comerciale vitale, împingând puternic în sus costurile inputurilor, vremea extremă a devastat recoltele şi a început deja să ameninţe fereastra de plantare pentru culturile de anul viitor. Un „super“ El Nino va fi în prim-planul riscurilor la adresa aprovizionării globale cu alimente în 2027. În Franţa, de exemplu, vremea extremă a afectat puternic fermele. Ţara se îndreaptă acum către cea mai mică recoltă de porumb din 1980 cel puţin. Preţurile dovleceilor au crescut cu 32% în termeni anuali, iar cele ale roşiilor cu 31%. Fasolea verde este cu aproape un sfert mai scumpă. ….Vremea extremă perturbă în acelaşi timp producţia şi disponibilitatea unor produse alimentare sănătoase, însemnând că schimbările climatice ameninţă calitatea, varietatea şi nutriţia dietelor oamenilor. …..” Integral: https://www.zf.ro/
“România are cele mai multe ferme din UE, dar terenul este concentrat în tot mai puține mâini. Costurile agricultorilor cresc printre cele mai rapid din Europa România are, de departe, cele mai multe exploatații agricole din Uniunea Europeană, dar potrivit ultimelor date analizate de Eurostat, aproape 2,6 milioane dintre ele au mai puțin de cinci hectare. Dincolo de această multitudine de gospodării și ferme foarte mici, numai 1% dintre ferme au cel puțin 50 de hectare, dar ele lucrează 53,1% din întreaga suprafață agricolă utilizată a țării. Nuanța din spatele cifrelor ține de faptul că terenul arabil românesc este simultan și mult mai ieftin decât media europeană, adică 8.700 de euro pe hectar, față de 15.224 de euro în UE, potrivit celor mai recente prețuri oficiale comparabile, publicate de Eurostat în ianuarie 2026. Cu toate acestea, exploatarea pământului s-a scumpit puternic, dacă ne uităm la faptul că, în trimestrul al doilea din 2026, prețurile inputurilor agricole au crescut în România cu 11,7% față de anul anterior, al doilea cel mai rapid ritm din Uniune, după Lituania, iar la nivel european, energia și lubrifianții utilizați în agricultură s-au scumpit cu 22%, îngrășămintele și amelioratorii de sol cu 13,4%, în timp ce prețurile cerealelor au coborât cu 5,6%. Pământul este relativ ieftin, dar agricultura competitivă pe acel pământ presupune tot mai mult capital, iar milioane de ferme sunt prea mici pentru a funcționa după aceeași logică economică precum exploatațiile comerciale care lucrează sute sau mii de hectare. ….. Potrivit OCDE, dimensiunea medie a exploatației românești se află la doar 4,4 hectare, una dintre cele mai mici din UE, pe lângă faptul că consideră că majoritatea fermelor mici au dotare tehnologică redusă, acces limitat la finanțare și o orientare slabă sau inexistentă către piață. ….Tot acest proces de concentrare și centralizare a terenului agricol românesc s-a petrecut de-a lungul a mai multor ani, dacă privim datele Recensământului General Agricol, care arată că între 2010 și 2020 România a pierdut aproximativ 972.000 de exploatații, adică 25,2% din total, numărul lor coborând la 2,9 milioane, toate în timp ce suprafața agricolă utilizată s-a redus, însă, cu numai 4,1%. Ca urmare, suprafața medie pe exploatație a crescut cu aproximativ 28%, de la 3,45 la 4,42 hectare. Cifrele se cuplează cu faptul că raportul OCDE citat mai sus arată și că numărul fermelor a scăzut de la aproximativ 4,5 milioane în 2001 la 2,9 milioane în 2020, adică cu mai mult de o treime. În paralel, a început să crească numărul exploatațiilor de peste cinci hectare și să apară mai multe ferme familiale profesionale de dimensiune medie. Cu alte cuvinte, fermele dispar mult mai repede decât dispare terenul agricol……” Integral: https://ziare.com/
“Organizația care l-a propulsat pe Nicușor Dan spre candidatura la prezidențiale îi cere președintelui să declanșeze alegerile anticipate, să se rupă de aparatul represiv comunist și să-i apere pe magistrații independenți Asociația Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE), un think tank care a jucat un rol crucial în profilarea lui Nicușor Dan drept candidat la prezidențialele din 2025, a transmis luni o scrisoare deschisă prin care îi cere acestuia să-și respecte promisiunile electorale. ICDE, care îl are drept co-fondator pe actualul consilier prezidențial Valentin Naumescu, îi solicită președintelui Dan să declanșeze alegerile anticipate pentru a debloca criza politică. Printre membrii organizației se numără Cristi Danileț, Corneliu Bjola, Lucian Leuștean și Adrian Codirlașu. Consilierul Naumescu nu mai face parte din consiliul director. …..” ….După trei desemnări eșuate pentru funcția de prim-ministru, exercitarea activă, transparentă și la timp a atribuțiilor prezidențiale a devenit imperativă. În acest sens, ne adresăm Președintelui României cu următorul apel: 1. Depășirea blocajului guvernamental și continuarea reformei statului Vă solicităm să consultați în mod autentic partidele parlamentare, să nu le lăsați în întregime responsabilitatea identificării unei soluții și să evaluați capacitatea acestora de a forma o majoritate. Pe cât este de adevărat că Președintele nu controlează Parlamentul, pe atât de adevărat este că răspunde pentru desemnările pe care le face și pentru strategia de negociere pe care o propune. În situația în care actuala configurație parlamentară nu poate genera o majoritate stabilă în jurul unui program de guvernare care să treacă România prin criză, vă solicităm să recurgeți, cu respectarea condițiilor constituționale, la dizolvarea Parlamentului, deschizând astfel calea alegerilor anticipate. Vă solicităm să vă asigurați, în cadrul consultărilor, că eventuala majoritate susține nu numai un prim-ministru desemnat, ci mai ales un program de guvernare responsabil, care să nu facă inutile sacrificiile cerute populației în ultimele 18 luni și care să ducă la îndeplinire reformele restante ale statului. Interimatul prelungit transferă costurile conflictului politic asupra societății și adâncește incertitudinea economică. Consensul partidelor asupra faptului că populației i s-au cerut multe sacrificii trebuie să constituie punctul de plecare pentru etapa de reformare a statului, pe care vă solicităm să o promovați activ. Consolidarea finanțelor publice trebuie construită pe o traiectorie multianuală credibilă, care să reducă structural dezechilibrele bugetare. Aceasta presupune prioritizarea și eficientizarea cheltuielilor publice, reducerea risipei și a privilegiilor, îmbunătățirea colectării și combaterea evaziunii, precum și o administrare profesionistă și transparentă a companiilor de stat. În același timp, sustenabilitatea bugetară nu poate fi obținută prin creșteri fiscale repetate și impredictibile. …..” Integral: https://www.g4media.ro/
“„Nicăieri și niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proști” .... „Nicăieri și niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proști.” Nicolae Steinhardt, călugăr, filosof și unul dintre cei mai mari gânditori ai lumii creștin-ortodoxe. De ceva vreme, îmi revine în minte citatul acesta, ca bătăile repetate ale unui clopot. Să rostești „Tatăl nostru”, apoi să-i dorești aproapelui să „crape” și să-i cânți prohodul pe trotuar, cum i s-a întâmplat lui Cristian Tudor Popescu, e barbarie și tâmpenie. Lumânările nu fac ura mai creștinească. O fac doar mai vizibilă. Pot să înțeleg frustrările multor oameni care se declară suveraniști. Înțeleg furia față de minciună, dispreț și promisiuni încălcate. Nu-i confund cu cei care au pus în scenă această „înmormântare”. Dar nicio dezamăgire nu îți dă dreptul să-i dorești moartea unui om. Pe cei care au făcut asta nu-i pot numi nici creștini, nici suveraniști. Sunt oameni rătăciți, care au ajuns să confunde ura cu o datorie sfântă. …..” Integral: https://republica.ro/
“Anne Applebaum: MAGA face lumea un loc sigur pentru corupție Politica externă americană este tot mai mult orientată pentru a servi interesele financiare ale oamenilor din jurul lui Donald Trump și a sprijini partide de extremă dreaptă. Tarifele, sancțiunile, ajutoarele și accesul la oficialii de la Washington devin instrumente de presiune asupra altor țări. În același timp, granița dintre negocierea în numele statului și afacerile personale se estompează. Este concluzia unei ample analize semnate de Anne Applebaum în The Atlantic. …..„Statele Unite ale Americii nu mai sunt entitatea pe care o cunoșteau”, scrie Applebaum în articolul „MAGA Is Making the World Safe for Corruption”. Brazilia: canalele oficiale s-au închis, intermediarii au apărut Brazilia a simțit această schimbare în vara lui 2025. Administrația Trump a impus tarife de 50% asupra produselor braziliene, a anulat vizele pentru opt judecători ai Curții Supreme și i-a sancționat pe judecătorul Alexandre de Moraes și pe familia sa. Presiunile aveau o miză politică. Trump a catalogat drept o „vânătoare de vrăjitoare” procesul fostului președinte Jair Bolsonaro, judecat pentru tentativa de lovitură de stat după pierderea alegerilor din 2022. De Moraes intrase în conflict și cu Elon Musk, după ce ceruse platformei X să blocheze conturi acuzate de răspândirea dezinformării. „Trebuie să plece”, spusese Musk despre magistrat. Instrumente folosite în trecut împotriva dictatorilor, criminalilor sau persoanelor implicate în corupție la scară mare erau îndreptate acum împotriva unui judecător care nu fusese acuzat credibil de asemenea fapte, observă Applebaum. …. „Toate canalele oficiale pe care le avem au devenit brusc inaccesibile”, i-a spus un oficial brazilian jurnalistei. „Și atunci, o mulțime de actori informali au început să ne bată la ușă.” Intermediarii își promovau relațiile cu oamenii de la Mar-a-Lago sau cu influenceri MAGA care puteau atrage atenția președintelui. Un investitor s-a oferit să aranjeze o întâlnire cu secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, în schimbul accesului la minerale critice pentru propriile afaceri. Brazilienii au refuzat oferta, potrivit relatării. …. Sprijinul american urmează loialitatea politică De asemenea, administrația Trump folosește influența SUA pentru a sprijini lideri și partide care îi împărtășesc orientarea ideologică. Relația cu un guvern ales democratic poate conta mai puțin decât apropierea de un politician aflat în opoziție, spune Applebaum. Argentina este un astfel de exemplu. Cu aproximativ două săptămâni înaintea alegerilor legislative din octombrie 2025, administrația americană a anunțat un pachet de sprijin de 20 de miliarde de dolari. Trump a avertizat că sprijinul putea fi retras, dacă partidul lui Javier Milei pierdea. Ajutorul economic devenea astfel o presiune asupra votului, consideră jurnalista, care califică această condiționare drept o mită electorală. …. Strategia de securitate națională vorbește, la rândul său, despre necesitatea de a ajuta Europa „să își corecteze traiectoria actuală”. Sprijinul pentru partidele de extremă dreaptă devine o cale de a produce această schimbare, concluzionează Anne Applebaum. George Simion, în rețeaua MAGA Liderii străini primesc și acces la platformele media ale dreptei radicale americane, pe care le pot folosi pentru a-și întări imaginea în propriile țări. George Simion a apărut, în campania prezidențială din 2025, la podcasturile lui Jack Posobiec și Steve Bannon. „I-am învins categoric pe globaliști aici, în România”, îi spunea Simion lui Bannon. Liderul AUR a participat și la conferința „Alianței Națiunilor Suverane”, organizată de Turning Point Action, alături de membri ai Congresului american și reprezentanți ai dreptei radicale internaționale. Astfel, podcasturile, conferințele și întâlnirile politice formează o rețea prin care aceste mișcări își oferă reciproc vizibilitate și legitimitate. Afacerile private se intersectează cu puterea statului Negocierile diplomatice implică tot mai des oameni ale căror roluri publice se suprapun cu interese comerciale. Steve Witkoff, om de afaceri devenit emisar special, ar fi spus la o întâlnire cu lideri europeni despre Ucraina că negocia deja cu Rusia acorduri energetice și privind mineralele pentru companii americane, care urmau să fie aplicate după război. Casa Albă a negat că acesta ar fi făcut declarația respectivă. Reconstrucția Ucrainei, proiectele energetice și exploatarea resurselor devin oportunități comerciale discutate chiar în cadrul negocierilor politice. Întrebarea este cine reprezintă interesul public și cine urmărește un câștig privat, subliniază Applebaum. …..” Integral: https://spotmedia.ro/
“Rusia pregătește împotriva Kievului o campanie pe trei direcții, al cărei apogeu este așteptat până în noiembrie Rusia a lansat împotriva Kievului o campanie pe trei planuri: atacuri aeriene masive, sabotaje și încercări de a semăna haos politic. Potrivit datelor serviciilor de informații ucrainene, transmise revistei The Economist de doi oficiali de rang înalt, presiunea ar urma să crească brusc înainte de venirea iernii, iar tentativele de destabilizare a capitalei ar putea atinge apogeul până în noiembrie. …. În ultima săptămână, dronele rusești au lovit supermarketuri, centre de date și locuri de joacă pentru copii. Au fost atacate un spital și Academia Națională de Științe a Ucrainei, din centrul Kievului, iar cel puțin două persoane au murit. Pentru serviciile speciale ucrainene, escaladarea actuală nu a fost o surpriză. Cu câteva zile înaintea ultimelor atacuri, doi oficiali ucraineni de rang înalt au spus publicației că datele de informații indică pregătirea de către Rusia a unei campanii în trei componente împotriva capitalei. …. „Putin a înnebunit și mai tare. A ordonat atacarea obiectivelor civile. Vor ca oamenii să se teamă să meargă la supermarket”, a declarat sub protecția anonimatului una dintre surse. …. Cea mai vizibilă schimbare din ultima vreme este însă folosirea pe scară largă a unei noi generații de drone ieftine cu propulsie cu reacție, capabile să caute și să-și corecteze ținta în timp real. Acestea provoacă acum o mare parte dintre pagube. Ucrainei îi mai trebuie luni de zile pentru a începe să producă, în cantități suficiente, mijloace eficiente de interceptare a lor. O sursă din sectorul securității citată de The Economist susține că Rusia a acumulat mii de drone și, în același timp, și-a mărit stocurile de rachete balistice. Potrivit ei, Moscova intenționează să folosească întregul stoc în următoarele două luni. Contraspionajul dejoacă 7-8 operațiuni rusești pe săptămână Al doilea plan al campaniei îl reprezintă, potrivit oficialilor ucraineni, noi atacuri hibride chiar în interiorul Ucrainei. Este vorba, printre altele, de posibile atentate și de atacuri teroriste obișnuite. …. Haos politic și miză pe oboseala ucrainenilor Al treilea element al campaniei rusești este dezinformarea și încercările de a provoca haos politic. The Economist notează că, în anii de război, ucrainenii și-au creat mecanisme bune de contracarare a propagandei rusești. În același timp, războiul prelungit generează oboseală și descurajare, iar scandalurile de corupție, dezorganizarea și nepotismul din administrație oferă material suplimentar fermelor de boți rusești. …..” Integral: https://adevarul.ro/
“Bolojan, scos de urgență din sediul DNA după ce a început să spună ce șpăgi a luat Grindeanu …. A intervenit de urgență prin telefon și Lia Savonea, care i-a spus procurorului de caz să scape rapid de Bolojan, că „se supără ăia la partid și mai ieșim la pensie la 65 de ani, ca săracii”, ar fi spus Lia. Procurorul i-a cerut imediat premierului să înceteze cu declarațiile, a oprit înregistrarea și a înghițit memory stick-ul, să elimine probele. Pentru că Bolojan nu voia să plece și insista să prezinte procurorului niște dosare cu probe că Grindeanu e șpăgar, procurorii DNA au fost nevoiți să apeleze la jandarmi, să-l scoată rapid pe Bolojan din sediu, până nu aud ăia de la Recorder ceva și se bagă pe fir. Pentru că subiectul era delicat, procurorii au renunțat la toate acuzațiile din acest dosar, au trecut investigația la secret și, ca să fie siguri, l-au numit pe procuror ambasador în Noua Zeelandă, să fie cât mai departe de acest caz. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro/
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
