Cultura Tiparului – Incunabul (1)
| 02/03/2013 | Autor theophyle Categorii: Carte, Magazin Istoric, Ziarul de Duminica |
O Introducere
Vezi postarea anterioara (Cultura Manuscrisului). Incunabul-ul este un exemplar dintr-o carte tipărită, sau oricare alta imprimare (tiparirire), poate fi chiar o singura pagina , care a fost tiparit în primii ani ai introducerii tiparului (exact si numai intre 1455 – 1501). Primul incunabul recunoscut este Biblia tipărită în jurul anului 1455 de Gutenberg, fiind considerată prima carte tipărită din Europa. S-au păstrat doar patru exemplare complete.
Numarul de titluri publicate in anul 1480 a ajuns la 1000, pe la inceputul anului 1700 vorbim de 3000 si pe la inceputul secolului al XIX-lea (1800 plus) se putea vorbi de circa 5000 de titluri europene. Pana la mijlocul secolului al XIX-lea cand a fost introdusa tipografia (tiparniţa) cu aburi, tiparitul se facea manual.
Intre 1455 si 1501 nu a fost tiparit nici un incunabul pe teritoriul Romaniei (inclusiv Transilvania). In anul 1508 a apărut prima carte tipărită în 
Ţara Românească din iniţiativa domnitorului Radu cel Mare. Prima tiparniţa a sosit în Ţara Românească, adusa de Macarie, care şi-a instalat tiparniţa (tipografia) la mănăstirea Dealu, unde unde scoate Liturghierul lui Radu cel Mare. Primul titlu laic a fost redactat si tiparit intre 1518 – 1521 si a fost, “Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, considerata pana astazi cea mai importantă operă a literaturii române în limba slavonă. In 1542, Macarie, episcopul Romanului, a terminat într-o primă variantă “Cronica Moldovei de la moartea lui Ştefan cel Mare” el fiind primul care a urmărit să dea o formă literară operei istorice. Dupa definitia de mai sus este clar ca nu exista un incunabul romanesc.
Controversa cine a fost de fapt inventatorul tiparului, a tinut sute de ani. Adevaratul inventator al tiparului NU a fost Johann Gutenberg (c.1400-1468), ci olandezul Laurens J. Coster (c.1370-1440) si prima carte tiparita nu a fost Biblia lui Gutenberg ci o carte de gramatica a lui Laurens din Haarlem in 1442, cu trei ani inaintea lui Gutenberg. Istoria scriindu-se nu cum a fost ci cum se doreste, majoritatea oamenilor il vor considera pe Gutenberg inventatorul tiparului, desi istoric vorbind, el nu este.
Perioada Incunabului este perioada in care s-au nascut standardele tipografiei care au sa insoteasca aceasta nobila arta mestesugareasca pana la mijlocul secolului XX. In aceasta perioada tranzitorie au aparut tipurile diferite de litere (ceea ce numim astazi FONT sau Type Face) au aparut primele standarde de asezare a textului si integrarea imginilor grafice in corpul textual, si bineinteles au aparut abrevierile si semnele de corectare. Au aparut incipitul (prima litera a unei rubrici ca parte din ea) si explicitul (prima litera a unei rubrici in afara ei).
Tipurile diferite de litere (tipo-grafia, de aici avem denumirea meseriei) erau absolut caracteristice unuia si numai unuia din mesterii tipografi, mai mult daca un mester tipograf se muta in alt oras el isi schimba tipo-grafia (vezi cazul mesterului olandez Leuu care trecand din Amsterdam in Gooda si-a schimbat formatul literelor.
Toata grafica era facuta prin sculptarea literei sau a graficei sau a imaginilor in lemn (imprimare butuc – wood cut printing), ce lume, ce frumusete, ce invidios sunt pe acei mari mesteri. Uitati-va cu atentie la detalii, sunt unice si nu le veti gasi nicaieri.
Note si explicatii
Am folosit anacronistul tiparniţa pentru ca ceea ce am avut noi la manastirea Dealu a fost o imprimerie extrem de rudimentara si nu o tipografie care putea imprima incunabule, asa ca desi “Liturghierul lui Radu cel Mare” ar fi fost tiparit, sa zicem in 1480 tot nu ar fi fost incunabul ci ar fi fost xylograf (xylograph) adica o “carte bloc” . Tehnica de imprimare bloc necesita sculptura in lemn a intregii pagini. Imprimarea paginii se putea face numai pe o singura foaie (exact ca imprimarile pe imprimantele mai ieftine in zilele noastre), foile fiind lipite dupa imprimare pentru a obtine o pagina din doua foi suprapuse prin lipire.
Aceste xylografe sunt cunoscute in lumea moderna pe numele lor artistic, adica litografe (litografii). Primele xylografe au fost folosite in China mult inaintea lui Hristos si au ajuns in Europa de la arabi, prin negustorii evrei pe la inceputul secolului al XV-lea. Personal nu le numesc litografii deoarece contineau text si erau considerate “mestesugaresti” si nu artistice, desi personal le consider culmea artei. Primul Xylograf cunoscut in Europa a fost imprimat in 1418, adica 37 de ani inaintea lui Gutenberg si se numea “Sf. Maria cu Pruncul si cei 4 Sfinti” (“Virgin and Child with Four Saints”); din nefericire, acesta opera este data disparuta desi se stie unde se afla si cum a ajuns acolo (pivnitele muzeului Ermitaj, St. Petersburg). O alta opera nemuritoare obtinuta prin aceasta tehnica este Biblia pauperum (Biblia saracilor), nume de loc intamplator, fiind imprimata pentru locasurile de cult care nu-si puteau permite un manuscris.
Vedeti voi, multe opere de arta de acest fel au disparut dupa cel de-al doilea razboi mondial, in special din teritoriile care au fost cucerite de vecinii din rasarit. O parte au fost “imprumutate” pentru vesnicie de acesti vecini si o alta parte a fost transportata clandestin in alte pivnite, la Roma pentru “pastrarea” lor, tot pentru o vesnicie. Asta ca sa nu vorbim de ceea ce au jefuit inaintea lor nazistii, opere aflate astazi in colectii particulare raspandite in mai toata lumea, bineinteles ca mare secret in asteptarea disparitiei fizice a stapanilor de drept sau a urmasilor lor directi. Pot sa va comunic, bineinteles in secret, ca si in Romania sunt colectionari de acest gen, care in nici un caz nu doresc sa fie mentionati, desi multi din ei sunt persoane foarte publice (pentru mai multe date referitor la situaţiei incunabulelor din România ).
Daca o sa cautati in majoritatea enciclopediilor moderne, inclusiv in cartea publicata in Romania si despre care am vorbit mai sus, prezentarea acestei perioade are un sfarsit de felul: “impartirea a fost arbitrara, si perioada 1445-1501, a fost delimitata tot arbitrar. GRESIT. Cautand raspunsuri, cred ca le-am gasit tot in doua carti vechi. Prima este a lui Ames, J. Typographical antiquities – Antichitati tipografice (Londra, 1749), a carei prima pagina o poti viziona mai jos, si o a doua a lui Horne, T. H.- An introduction to the study of bibliography – O introducere in Studiile Bibliografice (Londra, 1814), din care redau tot mai sus o pagina imprimata Xylografic din Biblia Saracilor (Biblia pauperum); vom vedea imediat ca anul 1500 a insemnat intrarea plumbului in tipografie. In acest an a fost introdus plumbul ca material de baza (mai usor cizelabil si reciclabil) in tipografie. Bineinteles acest lucru a fost uitat in timp si mentionat numai in lucrari de mare profesionalism si uitate la randul lor. Din nefericire, istoria nu se ocupa niciodata cu lucrurile marunte, care sunt intodeauna extrem de interesante.
Ca sa ne intoarcem la treburile noastre, va pot spune ca ambele tehnologii au supravietuit impreuna destul de mult timp, totusi cam prin 1480-90, Xylografia, dispare din imprimarea cartilor, dedicandu-se operelor de arta si evoluand pana in zilele sub titulatura artistica de litografie. Un prim articol din aceasta serie.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Salve Doc! 🙂
THEOPHYLEENCICLOPEDYA continuă … 😆
Salve Hashule 🙂
Buna seara 🙂
un subiect superb, o pata de culoare in cenusiul ce ne inconjoara.
Buna Seara mar,
avem nevoie si de putina normatitate