Revista Presei – 25 noiembrie.”La trei luni de la începerea școlii, niciun elev din județul Ilfov nu a primit lapte, corn sau fructe la școală, așa cum prevede principalul program al ministerului de reducere a abandonului școlar”
25/11/2022 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de vineri, 25 noiembrie! Cerul va fi variabil, cu înnorări ziua, când pe arii restrânse va mai ploua slab, cu precădere în centrul țării, iar la munte, la altitudini mari vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări pe crestele montane, în sud-vest și în est. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 4 și 11 gr, iar cele minime între -4 și 5 gr. Spre sfârșitul intervalului, în zonele joase, izolat va fi ceață. In Bucuresti cerul va fi temporar noros și mai ales la începutul zilei va fi posibil să plouă slab. Temperatura maximă va fi de 9…10 gr, iar cea minimă de 1…2 gr.
“EFECTUL NOII LEGISLAȚII Facturile la electricitate se vor dubla pentru o parte din populație începând cu 1 ianuarie …. Principalele victime ale acestei decizii sunt consumatorii care se încălzesc exclusiv electric, dar și o parte a consumatorilor care beneficiază de serviciu de încălzire centralizat, care uneori funcționează “din doi în doi”, relevă calcule Profit.ro. Potrivit actului normativ votat în Parlament, de la 1 ianuarie 2023, încadrarea în plafoanele de preț se va face prin raportare la consumul din fiecare lună, nu la cel mediu lunar din anul anterior (2021), cum prevedea vechea legislație. …. Nu este exclus ca, dată fiind starea deplorabilă în care se află sistemele de termoficare, blocuri, dacă nu chiar cartiere sau orașe întregi, să rămână fără încălzire centralizată în această iarnă sau ca aceasta să funcționeze deficitar. Pentru a nu sta în frig, probabil că proprietarii vor apela la calorifere electrice. …. Numai introducerea în priză a unui singur calorifer electric de 2 KW timp de 5 ore pe zi într-un apartament va majora consumul lunar la peste 300 KWh, ceea ce va antrena, potrivit legislației votate de coaliția guvernamentală, achitarea unui preț de 1,3 lei/KWh pentru toată energia consumată. … Locuințele care se încălzesc electric, care nu au acces nici la sisteme centralizate, nici la gaze, vor plăti toate 1,3 lei/KWh, fiind imposibil să coboare sub pragul de 300 KWh în lunile de iarnă din perioada 2023-3025, chiar dacă unele dintre acestea aveau un consum mediu lunar pe 2021 de sub 300 KWh, dat fiind nivelul mult mai redus al consumului în celelalte anotimpuri în care nu este nevoie de încălzire. …. Un consumator (cu excepția celor care sunt clienți Hidroelectrica și care beneficiază de prețul de aproximativ 0,7 lei/KWh) care a investit peste 10-15.000 de euro în această toamnă în instalarea de panouri solare și a achiziționat și o pompă termică va fi cel mai penalizat, urmând a achita, potrivit legislației pregătite de coaliție, cel mai scump preț reglementat la energie electrică în următorii 3 ani, de 1,3 lei/KWh. Producția panourilor nu-i va asigura, pe timp de iarnă, cantitatea necesară de electricitate menită a reduce consumul din rețea la sub 300 KWh. Dacă era luată în calcul media lunară pe anul precedent, ca până acum, mai mult ca sigur că s-ar fi calificat într-una din tranșele inferioare, și ar fi achitat 0,68 lei/KWh sau cel mult 0,68 lei/KWh. ….” Integral: https://www.profit.ro
“Noua ordonanță de plafonare va duce la insolvența unor producători de energie verde …. NU impuneţi formule de supraimpozitare total neadecvate care lovesc radical în producătorii de energie din surse regenerabile şi îi forţează să închidă capacităţile de producţie! NU falimentaţi sectorul regenerabilelor! NU sacrificaţi invesţiile viitoare!”, se arată în comunicat. RWEA și PATRES fac, din nou, un apel public către preşedintele României, Guvern şi Parlament, să ia măsuri urgente pentru a se evita distrugerea în masă a investiţiilor existente în regenerabile ţi oprirea imediată a investiţiilor în capacităţi noi. “Am ajuns într-o situaţie de neconceput şi deosebit de gravă pentru România! Conform proiectului de Lege privind aprobarea OUG nr 119/2022, adoptat în Plenul Camerei Deputaţilor, s-a modificat radical modul de calcul al supraimpozitării pentru producătorii din energie. Dacă până acum în formula de calcul erau recunoscute şi cheltuielile cu achiziţia de energie necesară pentru onorarea contractelor atunci când sursă de energie nu este disponibilă (când nu bate vântul, când gradul de însorire este redus), în formulă nouă adoptată de Parlament, aceste cheltuieli nu mai sunt recunoscute. Mai mult decât atât, cheltuielile cu dezechilibrele vor fi recunoscute doar în procent de maximum 5% din valoarea energiei electrice vândute, în condiţiile în care standardul în industrie arată dezechilibre înregistrate de centralele eoliene de circa 40%, respectiv 25% în cazul centralelor solare”, spun reprezentanţii producătorilor. Astfel, se supraimpozitează doar venitul fără a se ţine cont că în cazul surselor regenerabile de energie sunt momente când resursa nu este disponibilă, iar operatorul este constrâns de însăşi modul de funcţionare a pieţei să cumpere energie pentru a-şi onora obligaţiile. “Ce înseamnă noile prevederi aprobate de deputaţi în cazul producătorilor de ESRE (energie din surse regenerabile – n.r.)? Dacă se supraimpozitează veniturile fără a se ţine cont de cheltuieli, aceştia vor intra automat pe pierderi. Vorbim de o formă mascată de NAŢIONALIZARE! Practic, se aruncă în aer capacităţi operaţionale din surse regenerabile (eolian şi solar) de circa 4400 de MW”, se mai arată în comunicat. RWEA şi PATRES semnalează că va ajunge într-o situaţie fără precedent pentru România, când se vor închide capacităţi de producţie în plină criză energetică. ….” Integral: https://spotmedia.ro
“Justiția Română după MCV. Marile vulnerabilități nerezolvate ale sistemului …. Anunțul privind încetarea monitorizării justiției din România de către Comisia Europeană în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) nu înseamnă că toate problemele sistemului judiciar au fost rezolvate. Dimpotrivă. O serie de probleme cu care se confruntă sistemul sunt menționate explicit și în ultimul raport MCV publicat de Comisie, însă multe altele – cel puțin la fel de importante – sunt evidențiate de reprezentanți ai societății civile sau de către cei din sistem. …. „Au rămas în continuare de implementat recomandările primite de la Comisia de la Veneția în rapoartele sale succesive, inclusiv în ultimul său raport care a apărut, din păcate, după ce au fost adoptate legile”, spune Laura Ștefan. Ea se referă la modul de promovare în funcții de conducere din magistratură sau instanțe, la posibilitatea procurorului general de a infirma toate soluțiile date de procurori sau la faptul că Poliția Judiciară ar trebui să rămână în subordinea procurorilor. …. Lipsa de încredere a populației în Justiție Unu din doi români nu are încredere în sistemul judiciar. Potrivit eurobarometrului din 2022, 51% din români spun că nu se pot baza pe justiție, procent similar cu cel privind încrederea populației în Poliție, o altă instituție care așteaptă reformarea. …. Încrederea populației este erodată de durata mare de soluționare a unor dosare, dar și de modul greoi în care sunt redactate hotărârile. Teoretic, conform legii, orice hotărâre ar trebui redactată în maximum 30 de zile, însă în realitate un sfert din ele sunt întocmite mai târziu – unele și cu câteva luni sau ani. Impredictibilitatea legislativă Neconcordanța dintre legislația penală și hotărârile Curții Constituționale este amintită inclusiv în ultimul raport MCV al Comisiei. Sistemul judiciar a încasat o mare lovitură din această perspectivă acum câteva săptămâni, când Înalta Curte de Casație și Justiție a României a stabilit că o decizie a CCR care declara neconstituționalitatea unui articol privind prescrierea poate fi invocat de mii de suspecți sau inculpați cercetați sau judecați. Efectul: posibile mii de dosare închise. DNA și DIICOT ar urma să închidă 1.162 de dosare din acest motiv, cu un prejudiciu total de 2,2 miliarde de euro. Lista poate fi completată cu alte câteva mii de pe rolul parchetelor din toată țara. …. Preocuparea pentru privilegii Pe 28 octombrie, adică fix în ziua în care apărea informația că mii de dosare ar urma să fie închise din cauza prescrierii, reprezentații celor mai importante instanțe din țară, în frunte cu Înalte Curte de Casație și Justiție, adoptau o rezoluție prin care explicau de ce magistrații sunt îndreptățiți la pensii speciale. Acum, pensia medie a unui fost procuror sau judecător în România este de peste 20.000 de lei. … Preocuparea intensă a magistraților pentru propriile lor beneficii este criticată de o bună parte a societății românești, sporind și mai mult lipsa încrederii populației în sistemul judiciar. Lipsa de personal și volumul mare de dosare …. Luptele de putere din interiorul sistemului La acest capitol, cele mai vizibile sunt disensiunile din interiorul Consiliului Superior al Magistraturii, instituție care, potrivit Constituției, este garant al independenței Justiției. Lipsa de unitate din cadrul CSM a fost atât de evidentă în ultimii ani încât și Comisia amintește, în ultimul raport MCV, despre „diviziunile interne” din instituție. ….” Integral: https://romania.europalibera.org
“Țară în service | Cum ratează România șansa de a deveni liderul transportului fluvial în Europa Afacerile românești de pe Dunăre abia trec de 200 de milioane de euro și se concentrează exclusiv pe traficul de mărfuri, la care se adaugă turismul și pescuitul din Deltă. Între timp, la nivel european, contribuția apelor Dunării la economia continentului ar trebui să atingă câteva de miliarde de euro până în anul 2030. Poluarea cu PET-uri sau uzarea excesivă a apelor, lipsa investițiilor în infrastructura portuară și în șenalul navigabil necesare transportului de mărfuri, dar și lipsa oportunităților economice sunt principalele motive pentru care orașele românești de pe cursul Dunării nu profită economic de cursul fluviului. Asta în condițiile în care România beneficiază de 1.075 de kilometri, adică aproape 29%, din cursul fluviului cu o lungime de aproape 3.000 de kilometri, care pleacă din Germania și se varsă în Marea Neagră. Strategia europeană Fluviul trece de-a lungul a zece state de pe teritoriul Bătrânului Continent și nu doar România nu este în stare să folosească la maximum cursul Dunării, ci și restul statelor europene, însă datorită lungimii sale pe teritoriul românesc, potențialul aici este unul mult mai mare. …. Transportul Potrivit parametrilor tehnici de navigație, pe sectorul românesc, de la Brăila km 175 și până la Marea Neagră, pe brațul Sulina, Dunărea permite accesul navelor maritime de până la 25.000 tdw (descărcate parțial) în porturile Sulina, Tulcea, Galați și Brăila. Cu toate acestea, conform rapoartelor Comisiei Dunării, din cele 200.000 de tdw de marfă plecate anual de la Marea Neagră pe Dunăre, doar 25% au destinația finală un port din România. …. De la Brăila, în amonte, parametrii tehnici de navigație permit accesul navelor de navigație interioară în 29 de porturi, dintre care cele mai importante sunt: Moldova Veche, Orșova, Drobeta Turnu Severin, Calafat, Bechet, Turnu Măgurele, Zimnicea, Giurgiu, Oltenița, Călărași, Cernavodă. Porturile românești sunt conectate la rețelele naționale sau europene de drumuri. …. Poluarea Organizația de mediu Everwave, din Germania, a realizat în acest an o misiune de ecologizare a apelor Dunării. După finalizarea acestor activități a reieșit că apele Dunării de pe teritoriul României sunt cele mai murdare. ….” Integral: https://romania.europalibera.org
“OP-ED De ce România trebuie să intre în Schengen acum, altfel riscă să rămână pe tușă până în 2025 …. Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene o are acum Cehia, care înțelege problemele, contextul istoric și politic în care se află România, înțelege importanța unei apartenențe totale a țării noastre la instituțiile europene. Din punct de vedere geopolitic și strategic neintegrarea României la toate instituțiile europene și a zonelor de liberă circulație cum este Spațiul Schengen este o vulnerabilitate pe care Rusia și pro-rușii din țara noastră o speculează cu mult prea mare succes, iar o respingere le va servi pe tavă extremiștilor și rușilor un subiect foarte util pentru tentativa de a atrage România sub influența lor. Următoarele două președinții a Consiliului UE vor aparține Suediei și Spaniei, țări care nu înțeleg pe deplin dezastrul unei puternice influențe rusești în statele membre. …. Abia în 2025 văd eu că vom mai putea relua discuțiile de substanță și cu finalitate despre extindere, dar cu o scenă politică europeană ce poate fi mult diferită, ce poate fi total împotriva accesiunii unui stat care are, trebuie să recunoaștem, multe probleme de rezolvat în propria ogradă. ….Este inadmisibil ca președintele țării, Klaus Iohannis, să dea semnale că vom putea accepta o amânare a accesiunii. Este un semnal naiv, iar percepția creată este: ,,dacă tot am așteptat atâția ani, mai putem aștepta.,, Ce trebuie să facă acum președintele și guvernul? În primul rând să demonstreze prin ministrul de interne că rutele migratorii spre Europa de Vest nu trec prin România și că statul nostru poate apăra granițele Spațiului Schengen. Trebuie demonstrat cu argumente clare, cu date și mai clare că rutele de migranți ocolesc în mare parte România, iar instituțiile noastre își fac treaba în cazul în care identifică persoane care au trecut fraudulos granița. Repet, guvernul trebuie să aibă discuții deschise, clare cu toate statele membre, să susțină interesele României și să explice clar că temerile pentru un nou val migrator nu sunt fondate în legătură cu România pentru că nu ne aflăm pe rutele de imigrație. Să meargă personal în statele reticente sau să îi invite pe șefii de stat sau de guvern a Austriei sau celorlate state reticente în România. Croația face acest lucru intens iar rezultatele se văd. Guvernul trebuie să ia în serios toate temerile, mai ales cele cu privire la corupție și la problematica justiției. Trebuie să sacrifice acele persoane din partidele de guvernământ care au probleme dacă vom avea o justiție nefuncțională pentru că sunt câteva persoane care trag în spate întreaga țară. ….” Integral: https://www.g4media.ro
“Cum a ajuns o Episcopie să câștige aproape 3 milioane de euro de pe urma turismului. Biserica a primit un hotel de la Guvern Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei este deținătoarea unui hotel în stațiunea Covasna, care oferă și servicii de tratament balnear. …. În decembrie 2013, Episcopia a primit din partea statului român două imobile, Hotelul Bradul din Covasna și mai multe spații din blocul ADAS din Sfântu-Gheorghe. …. O Ordonanță de Urgență emisă de Guvern pe 24 decembrie 2013 a anunțat transferul de la RA-APPS către Episcopie a hotelului Bradul din Covasna și a spațiilor din Sfântu Gheorghe. Tot atunci, Guvernul a mai cedat niște vile de protocol către Ministerul Apărării și SRI. În document s-a justificat transferul prin “exigențele speciale ale cooperării internaționale în domeniul militar, imperativul sprijinirii Bisericii Ortodoxe, instituție cu rol esențial în apărarea identității naționale a poporului român, și activitățile specifice ale SRI”. …. Hotelul Episcopiei Covasnei și Harghitei are 180 locuri de cazare Contractul se derulează în cele mai cunoscute stațiuni balneare ale României, Sângeorz-Băi, Felix, Sărata Monteoru, Covasna, Sovata, Govora, Călimănești-Căciulata, Tușnad, Târgu-Ocna, Olănești, Bușteni, Turda, Moneasa, Herculane sau Pucioasa. Pe 20 iunie 2020, conform platformei achizițiilor publice, consultată de FANATIK, s-au semnat mai multe contracte cu agenții de turism ce au depus oferte pentru cazare și tratament balnear, valoare totală a achiziției fiind de 796.321.754,04 lei, adică aproximativ 165 milioane de euro. …. Așadar, dacă adunăm cei aproximativ 10 milioane de lei încasați din acordul cadru cu valoarea contractelor subsecvente, reiese că Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei a câștigat aproximativ 13,2 milioane de lei, adică 2,7 milioane de euro, din contractul cu Casa Națională de Pensii. La Hotelul Bradul, deținut de Episcopie, există o bază de tratament unde sunt efectuate proceduri pentru tratarea afecțiunilor cardiovasculare, ale aparatului locomotor și ale sistemului nervos. ….” Integral: https://www.fanatik.ro
“La trei luni de la începerea școlii, niciun elev din județul Ilfov nu a primit lapte, corn sau fructe la școală, așa cum prevede principalul program al ministerului de reducere a abandonului școlar / La licitațiile pentru lapte și mere nu s-a prezentat niciun ofertant, iar procedura a fost anulată Din septembrie până în luna noiembrie, în nicio școală din județul Ilfov nu s-a distribuit măcar o porție de lapte, mere sau produse de panificație, așa cum prevede Programul pentru școli al României 2017-2023, aprobat prin Hotărâre de Guvern nr. 640/2017. Potrivit unui răspuns primit de Edupedu.ro de la Consiliul Județean Ilfov, în prezent se derulează doar licitația pentru produsele de panificație, care a demarat abia în septembrie pentru că Executivul a aprobat abia în august suma de bani necesară. Celelalte două licitații pentru lapte și mere au fost suspendate, pentru că nu a participat niciun ofertant și urmează să fie reluate.
- În anul școlar în curs, 2022-2023, în 12 județe a fost sistată furnizarea laptelui și a produselor lactate din cadrul “Programul pentru școli al României”. detalii aici
- În ultimii doi ani, programul a funcționat cu sincope și din cauza pandemiei și a școlii online.
- Și anul acesta Guvernul a aprobat târziu banii alocați (cu mai puțin de o lună înainte de începerea școlii), motiv pentru care licitațiile au început târziu.
În total, 43.606 elevi din Ilfov ar trebui să primească săptămânal, gratuit, 2 porții de fructe și/sau legume, 2 porții de lapte, o porție de produse lactate și 5 porții de produse de panificație. ….. Câți beneficiari ai programului sunt, teoretic, în țară Pe hârtie, anul acesta școlar 2022-2023, ar trebui să primească săptămânal lapte, produse de patiserie și fructe, 1.887.873 preşcolari din grădiniţele de stat autorizate/acreditate şi particulare acreditate cu program normal de 4 ore şi elevi din învăţământul primar şi gimnazial de stat și privat autorizat/acreditat. Mai exact, fiecare elev ar trebui să primească pe parcursul săptămânii, gratuit, 2 porții de fructe și/sau legume, 2 porții de lapte, o porție de produse lactate și 5 porții de produse de panificație. Însă, cel puțin pe livrarea de lapte, programul este blocat în 12 județe, în special din cauza lipsei de ofertanți, așa cum reiese dintr-o notă de fundamentare a Guvernului. Deși elevii primesc doar pe hârtie produsele de lapte în cele 12 județe, o inițiativă legislativă aflată în dezbatere parlamentară, acum, în Senat vrea ca laptele să fie primit de elevi în toate zilele săptămânii, nu cum este trecut în lege acum, doar în 3 zile, iar achizițiile defalcate pe fiecare componentă să poată fi făcute pe criterii geografice, pentru nu mai mult de 20 de localități. – detalii aici Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, este responsabil de monitorizarea și evaluarea Programului pentru școli al României, potrivit articolului 20 din Hotărârea de Guvern nr. 640/ 2017 privind Programul de școli al României. APIA nu a prezentat, în anul 2021-2022, niciun raport privind derularea programului. ….” Integral: https://www.edupedu.ro
“E o tendință globală ca studenții să nu mai lucreze în domeniul în care se licențiază, ceea ce creează o presiune pe universități, spune lectorul universitar Mihai Maci …. Întrebat de moderator ce îi nemulțumește pe profesorii din Franța, Maci a comentat că o problematică este schimbarea percepției societății și studenților asupra facultății. Începând din anul 1990, numărul studenților a crescut, specializarea lor nu a mai fost la fel de calitativă pentru că profesorii au trebuit să adapteze predarea pentru o altă generație de studenți și, în plus, tinerii nici nu mai urmează o carieră în domeniul în care se licențiază, a explicat acesta. “Unele dintre problemele profesorilor francezi se regăsesc și la cei români. Un exemplu: reașezarea ordinii economice mondiale, pornită din anii 1990, anii 2000. Mai mult sau mai puțin, universitatea a fost timp de secole, în occident, o școală de elite care pregătea specialiști. Erau în număr puțin. Specializarea lor cerea cunoștințe și abilități extraordinare și, ca atare, aceste lucruri formându-se în universitate, universitatea avea altă ținută intelectuală. Asta este tradiția universităților occidentale până înspre anii ’80. În 1990, odată cu liberalizarea, universitatea devine și la noi o întreprindere de producție. Statul spune ‘Gata, s-a terminat cu privilegiile voastre [N. Red. ale studenților], trebuie să fiți la fel de productivi ca orice întreprindere în societate’. Iar lucrul acesta se face crescând numărul studenților, devenind foarte mulți. Devenind foarte mulți, regulile de admitere devin mai laxe: nu mai sunt aceiași studenți care au o pregătire temeinică, din lumea anterioară. Iar nivelul de predare trebuie să se adapteze omului din sală. În anii ’80, ’90, lucrurile nu sunt atât de grave pe cât le vedem acum. Ele s-au agravat dintr-o rațiune extrem de simplă: nu mai știm ce se întâmplă. Noi pregătim studenții și aici, și în Franța, și în alte părți ale lumii, dar ei nu mai urmează o carieră domenială. Faci studii în filosofie, atunci înseamnă ca vei face filosofie în viață, o să predai, o să cercetezi etc. Noi la ora actuală le spunem studenților că ies în lume și își găsesc un job. Asta e și o presiune pe universități: ce putem noi să le predăm la aproape orice materie de așa manieră încât să le folosească în orice context de viață”. Și e greu să răspundă un specialist la această întrebare atât timp cât doar pe un anumit domeniu s-a format. Știu să predau bine, să transmit bine, dar nu pot să discut orice încât să fie folositor viitorului meu absolvent care va lucra în industria informaticii. Din ambele capete e o presiune pe mediul universitar. ….” Integral: https://www.g4media.ro
“Istoric britanic: Îndemnurile de a se ajunge la un acord cu Rusia sunt mai eronate decât oricând Acum, la finalul celei de a noua luni a celui mai mare și mai brutal război din Europa de după 1945, cel mai rău lucru pe care-l putem face pentru pacea de pe continentul nostru este să cerem negocieri de pace cu Vladimir Putin. Cel mai bun lucru pe care-l putem face pentru pace este să ne mărim sprijinul militar, economic și umanitar pentru Ucraina, până în acea zi în care ea va fi în măsură să negocieze de pe o poziție de forță, scrie istoricul britanic Timothy Garton Ash în The Guardian, citează Rador. Donald Trump a dat recent de înțeles că ar putea fi candidatul perfect pentru a exersa arta târguielii cu Putin. Silvio Berlusconi s-a auto-propus și el mediator. Ce echipă de vis (a Moscovei) ar face ei doi împreună! Nimic nu i-ar plăcea mai mult lui Putin decât să obțină un armistițiu în Ucraina, cu aceștia doi așezați la masa lui lungă anti-Covid de la Kremlin. Între timp, trupele snopite și demoralizate ale dictatorului rus și-ar putea fortifica pozițiile pentru a apăra porțiunile încă întinse din Ucraina pe care le mai ocupă, s-ar putea regrupa, odihni, reînarma și consolida cu noii recruți – iar apoi ar porni din nou războiul, trimițându-le și niște lăzi de vodcă drept mulțumire lui Berlusconi și Trump. Dacă Rusia ar păstra teritoriul ucrainean pe care îl ocupă acum, care e de trei ori mai mare decât Belgia, acest fapt tot ar putea fi revendicat de Putin drept o victorie istorică: restabilirea fie și parțială a provinciei Novorossiia (Noua Rusie) din vremea Ecaterinei cea Mare. Ar demonstra totodată întregii lumi că agresiunea dă roade. Ai grijă, Taiwan! Dar ucrainenii oricum n-ar accepta niciodată așa ceva….. Ucraina are dreptul juridic și moral absolut de a-și recupera fiecare centimetru de teritoriu suveran, inclusiv Crimeea. Orice compromisuri ar putea ea să facă în cele din urmă – de exemplu niște aranjamente speciale privitoare la Crimeea -, aceea nu poate fi decât decizia suverană a Ucrainei. E de la sine înțeles că o pace în astfel de condiții ar fi inacceptabilă pentru Putin, mai ales după ce a anunțat că patru regiuni din Ucraina sunt acum parte a Rusiei. În consecință, fie dictatorul rus va trebui să fie forțat să accepte pacea, fie acordul de pace va trebui să fie încheiat cu o Rusie care nu va mai fi controlată de Putin. …. Cea mai presantă nevoie militară e apărarea antiaeriană Pentru a ajunge acolo, Occidentul trebuie să-și intensifice sprijinul pentru Ucraina pentru a-i permite să câștige pe plan militar și să supraviețuiască unei ierni dificile. Fiindcă a pierdut pe câmpul de luptă, Rusia s-a reorientat spre atacuri lașe și criminale asupra infrastructurii care întreține viața civilă. Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), jumătate din infrastructura energetică a țării a fost avariată ori distrusă, 10 milioane de ucraineni nu au în prezent acces la electricitate, iar peste 700 de unități medicale au fost lovite. Aproape 8 milioane de ucraineni sunt dislocați în afara țării și poate cam 5 milioane în interior, iar OMS estimează că alte 2-3 milioane își vor părăsi locuințele „în căutarea căldurii și siguranței”. Europa n-a mai văzut nimic asemănător după 1945. Cea mai presantă nevoie militară e apărarea antiaeriană, nu în ultimul rând pentru a contracara noi atacuri asupra infrastructurii civile. ….. Răspunsul corect este să nu ne pripim la negocieri din frică, așa cum cer protestatari din țări precum Italia și Germania. Răspunsul corect e să plănuim în detaliu soluții pentru fiecare eventualitate posibilă, așa cum a fost și aterizarea unor rachete pe teritoriul Poloniei săptămâna trecută. În Europa nu va exista pace durabilă cât timp Putin va rămâne la Kremlin. ….” Integral: https://revistapresei.hotnews.ro
“Ce să mai înțelegem? Viktor Orbán a purtat un tricou cu „Basarabia e România“ …. George Simion i-a dat Love pe Facebook lui Ludovic Orbán când a văzut imaginea, dar a fost nevoit să îl retragă câteva minute mai târziu după ce mii de fani AUR l-au acuzat că iubește ungurii și că face partidul de rușine. Pe de altă parte, oficialii de la Chișinău n-au avut nicio reacție până la această oră, dar asta probabil doar pentru că, nefiind curent în Republica Moldova, știrea cu tricoul lui Viktor Orbán nu prea a avut cum să ajungă la ei. „Viktor Orbán este un politician neinteresat de mesajele pe care le poartă, dar care știe că prin astfel de mesaje aparent scandaloase poate atrage foarte ușor voturi de la cei precari în gândire“, a apreciat, foarte perspicace, reputatul politolog Decebal Popescu. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
“ANALIZĂ Sindicatele primesc noi puteri și drepturi printr-o lege votată de coaliție. Liberalii au cedat în fața cererilor PSD. Prevederi cu impact pe sectorul privat: sindicatele sunt mai ușor de înființat și pot avea afaceri și implicare politică, grevele pot fi declanșate mai ușor…”
https://www.g4media.ro/analiza-sindicatele-primesc-noi-puteri-si-drepturi-printr-o-lege-votata-de-coalitie-liberalii-au-cedat-in-fata-cererilor-psd-prevederi-cu-impact-pe-sectorul-privat-sindicatele-sunt-mai-simplu-de-in.html
“Universal flu vaccine could counter future pandemic
Scientists say they have made a breakthrough designing a vaccine against all 20 known types of flu. It uses the same messenger-ribonucleic-acid (mRNA) technology as successful Covid vaccines.
Flu mutates and the current annual jab is updated to ensure the best match for the sort circulating but would probably not protect against new pandemic types.
The new vaccine triggered high levels of antibodies, in tests on ferrets and mice, that could fight a broad range. ….”
https://www.bbc.com/news/health-63744643
https://www.dw.com/en/my-europe-a-major-test-for-both-the-eu-and-hungary/a-63882361
“…f the suspension of funds remains on the table, it will ultimately be up to Member States to hold the Hungarian government accountable even in the face of blackmail.
When making their call, they should look to the developments of the past 12 years, which serve both as evidence and as a warning: Appeasement has only facilitated further backsliding and empowered an autocratic government in the long run. This is yet another chance to draw the line….”