Revista Presei – 18 mai.”Comisia Europeană a înjumătăţit estimările privind creşterea economiei româneşti pentru anul acesta….De asemenea, datoria guvernamentală ar urma să ajungă la 50,9% din PIB în 2022 şi la 52,6% din PIB în 2023, în principal din cauza deficitelor mari”
18/05/2022 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 18 mai! Pentru ziua de miercuri, polul de căldură al dimineții se mută pe Oltenia și SV Munteniei, aici urmând să avem cele mai ridicate minime, de 17 – 19 grade, pentru ca în restul țării distribuția temperaturilor din primele două zile să se păstreze: 3 – 4 grade pe crestele montane, 7 –9 grade prin zonele montane, nordul Moldovei, al Crișanei, Maramureș iar prin restul Moldovei, Transilvania, Banat și sudul Crișanei urcăm spre 11 – 13 grade. În Muntenia, sudul Moldovei și Dobrogea ne așteaptă o dimineață cu 15 – 17 grade. Bucuresti: ploaie, temperaturi intre 19/6 gr.C.
“Ioana Mihăilă, despre infecţiile nosocomiale din spitale: Este o subraportare, incidenţa este dublă faţă de media UE Fostul ministru USR al sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat luni, 16 mai, la Profit News TV, că „noi raportăm 1% şi din cauza fricii de consecinţele medico-legale a constării unei infecţii asociate actului medical”. Medicul a precizat că raportarea nosocomialelor este în creştere, pentru că, faţă de raportările anterioare, a început să se raporteze şi infectia cu clostridium. „Este clar o subraportare, incidenţa este dublă faţă de media Uniunii Europene. Conform estimărilor, incidenţa este dublă, faţă de medie, dar noi raportăm 1% şi din cauza fricii de consecinţele medico-legale a constării unei infecţii asociate actului medical”, a spus fostul ministru, potrivit news.ro. Ea a precizat că „nu există această cultură, pur şi simplu, în a raporta real ce se întâmplă în spitale, din cauza fricii de consecinţele medico-legale”. …. Tot în februarie, medicul Cătălin Apostolescu, managerul Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș, spunea că atât timp cât infecția nosocomială este considerată un factor negativ pentru managementul unui spital, „să nu ne mirăm că ea nu este raportată”. „În aceste condiții, nu vom avea niciodată o raportare corectă, niciodată nu vom ști care este nivelul infecțiilor nosocomiale”, a precizat medicul Apostolescu.” Integral: https://www.libertatea.ro
“ Comisia Europeană a înjumătăţit estimările privind creşterea economiei româneşti pentru anul acesta Economia României ar urma să încetinească la 2,6% în 2022, la aproape jumătate faţă de estimarea de 4,2% din luna februarie, înainte de începerea războiului din Ucraina, se arată în previziunile economice de primăvară, publicate luni de Comisia Europeană (CE), conform Agerpres. Estimările Comisiei Europene arată că economia României va creşte doar cu 2,6% în 2022, sub previziunea din luna februarie, înainte de invadarea Ucrainei, când executivul comunitar estima că economia României va înregistra un avans de 4,2% în acest an. Bugetul pe anul 2022 este construit pe o creștere economică de 4,6% și o inflație medie anuală de 6,5%. De asemenea, CE a revizuit, în jos, şi estimările privind evoluţia economiei româneşti în 2023, când Produsul Intern Brut ar urma să înregistreze un avans de doar 3,6%, faţă de accelerarea de 4,5% prognozată în luna februarie. ….În urmă cu o săptămână, INS a anunţat că rata anuală a inflației a crescut la 13,76% pentru luna aprilie, de la 10,2% în luna martie. …. Cu privire la deficitul guvernamental general al României, Executivul comunitar se aşteaptă ca acesta să se majoreze până la 7,5% din PIB în 2022, de la 7,1% în 2021, urmând a scădea uşor la 6,3% din PIB în 2023. De asemenea, datoria guvernamentală ar urma să ajungă la 50,9% din PIB în 2022 şi la 52,6% din PIB în 2023, în principal din cauza deficitelor mari. …” Integral: https://www.libertatea.ro
“Cât timp va rămâne inflația atât de sus și ce pot face statele ca să-i diminueze efectele? Un economist explică Inflația este în creștere în întreaga lume, prețurile la alimente și energie atingând niveluri-record. Paul Donovan, economist-șef al Union Bank of Switzerland (UBS) și autorul cărții „Adevărul despre inflație”, explică pe platforma weforum.org de ce inflația este ridicată și când ne putem aștepta ca aceasta să mai scadă. Inflația este în creștere, iar perspectiva unei crize a costului vieții devine o îngrijorare în întreaga lume. În aprilie, indicele prețurilor de consum (IPC) a crescut cu 8,3%, în timp ce inflația din SUA a rămas la cel mai ridicat nivel din ultimii 40 de ani, se arată în articol. …. Indicele lunar al prețurilor la alimente al Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), care urmărește prețurile produselor alimentare de bază tranzacționate la nivel mondial, a raportat o creștere de 12,6% între februarie și martie, atingând cel mai ridicat nivel de la crearea sa, în 1990. …. Actualul vârf al inflației este descris de Donovan ca fiind „istoric”, dar acesta spune că nu se va mai afla mult timp la aceste niveluri. Ea a fost provocată de cererea extraordinară de bunuri din 2021, când țările au ieșit din blocaje, magazinele s-au deschis și oamenii au putut ieși să cumpere lucruri cu banii economisiți în săptămânile de inactivitate economică. Nu este vorba doar de faptul că prețurile cresc pentru că oferta este limitată în prezent. Prețurile cresc și din cauza temerilor că războiul va perturba aprovizionarea viitoare. …. „Deși Rusia nu este, de fapt, atât de importantă ca economie, este semnificativă în ceea ce privește mărfurile. Acest lucru a dus la creșterea prețurilor materiilor prime, în parte pentru că au existat constrângeri asupra ofertei – fie pentru că sezonul de însămânțare a culturilor din Ucraina a fost limitat, fie pentru că firmele sunt mai puțin dispuse să cumpere petrol rusesc, de exemplu – dar și pentru că există un risc”, continuă Donovan. …. La nivel global, dacă mă uit la prețurile petrolului, țițeiul reprezintă puțin sub 2,5% dintr-un coș tipic de inflație. Și apoi aveți o mulțime de forță de muncă ce transformă acel țiței în benzină. Cu toate acestea, dacă prețul țițeiului crește cu 100%, acest lucru va adăuga puțin sub 2,5% la rata inflației globale. Și cam asta este ceea ce se întâmplă în acest moment. …. A atins inflația vârful? Răspunsul economistului este simplu: depinde în ce țară ne aflăm. „În SUA, cred că inflația a atins probabil vârful în martie. În Marea Britanie, va fi puțin mai târziu, iar în Europa, va fi și mai târziu. Direcția inflației în a doua jumătate a acestui an, cred că va fi descendentă”. …. Petrolul, de exemplu, este adesea impozitat, astfel încât unele guverne pot considera că ar putea reduce temporar impozitul pe acesta sau să reducă taxele pe vânzări pentru alte produse pentru a încerca să facă viața un pic mai accesibilă. Așadar, există lucruri pe care guvernele le pot face pentru a atenua impactul asupra costului vieții pe termen scurt, chiar dacă nu pot schimba oferta și cererea de petrol. „Dacă vorbim despre următorii 10 ani, atunci da, bineînțeles că guvernele pot încuraja investițiile în energie regenerabilă și așa mai departe. Dar, pe termen scurt, există o limită a ceea ce pot face guvernele pentru a compensa creșterea prețurilor”, încheie Donovan.” Integral: https://www.libertatea.ro
“O surpriză de 13 milioane euro: Euronest pierde procesul Spitalului Mobil. Mai plătim o dată? Consiliul Judeţean ar putea fi pus în situaţia absurdă de a mai plăti o dată, cel puţin parţial, spitalul mobil de la Leţcani. Asociaţia de dezvoltare intercomunitară Euronest a pierdut procesul prin care contesta rezultatele controlului făcut de Camera de Conturi în iulie 2020. La acea dată, inspectorii financiari au aplicat o amendă de 60.000 lei şi au stabilit un prejudiciu cert de 64,9 milioane lei, reprezentând întreaga valoare a contractului. Decizia Tribunalului nu este încă definitivă. Dar, dacă sentinţa va fi confirmată şi de instanţa superioară, spitalul mobil va deveni un adevărat bolovan legat de gâtul autorităţilor judeţene, dar şi de bugetul judeţului Iaşi. ….Achiziţionarea spitalului mobil de la Leţcani a fost iniţiată de Consiliul Judeţean în primăvara anului 2020, în contextul pandemiei de coronavirus, noua unitate medicală urmând să asigure 250 de paturi suplimentare, dintre care 100 pentru terapie intensivă. Fondurile necesare achiziţiei au fost asigurate în comun de CJ şi autorităţile similare din judeţul Neamţ. Livrarea componentelor spitalului a fost făcută cu întârziere, unitatea fiind inaugurată abia în septembrie. Punerea efectivă în funcţiune a întârziat şi ea foarte mult, spitalul fiind în cele din urmă folosit doar o scurtă perioadă de timp. ….Argumentele prezentate de Euronest au fost respinse pe rând de magistraţii Tribunalului. Aceştia au remarcat că, atâta vreme cât Euronest este o asociaţie publică, având ca membri mai multe consilii judeţene din zona Moldovei, este finanţată din bani publici şi cheltuieşte deci bani publici, legislaţia specifică îi este aplicabilă ca oricărei alte instituţii publice. Judecătorii au constatat şi neclarităţi existente în caietul de sarcini. De exemplu, într-o anexă a acestuia se solicitau 150 de corturi/containere, iar din alta reieşea un necesar de 184 de corturi sau containere. Ei au reproşat şi faptul că nu au fost solicitate clarificări de la ofertanţii descalificaţi, tocmai pentru a permite depunerea mai multor oferte şi deci, o concurenţă mai largă. Apoi, restricţiile impuse în contextul pandemiei în Turcia nu se aplicau decât turiştilor…..” Integral: https://www.ziaruldeiasi.ro
“De ce a luat „cu spor” fostul ministru Sebastian Vlădescu în Dosarul „Mită la CFR”. „A fost implicat în toate segmentele activității infracționale” MOTIVARE Fostul ministru de Finanțe Sebastian Vlădescu a fost implicat „în toate segmentele activității infracționale” din dosarul Mită la CFR și a profitat de funcție pentru a obține „sume uriașe de bani”, notează judecătorii în motivarea deciziei de condamnare a acestuia la pedeapsa de 8 ani și 6 luni de închisoare…..Pe fond, în data de 24 martie, Secția penală a ICCJ a pronunțat următoarele pedepse:
- Sebastian Vlădescu – 8 ani şi 6 luni închisoare (luare de mită şi trafic de influenţă)
- Cristian Boureanu (foto)– 4 ani şi 3 luni închisoare (trafic de influenţă)
- Mircea Ionuţ Costea (cumnatul lui Mircea Geoană) – 7 ani închisoare (trafic de influenţă şi luare de mită)
- Constantin Dascălu (fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor) – 5 ani şi 6 luni închisoare (luare de mită)
- Mihaela Mititelu, o apropiată de conducerea Companiei Naţionale CFR – 4 ani pentru (complicitate la trafic de influenţă)…” Integral: https://ziare.com
“EXCLUSIV Florin Lazăr Vlădică, ex-Departamentul pentru Armamente cu girul lui Grindeanu, gestionează afacerile lui Frank Timiș din Africa Omul lui Grindeanu, la Frank Timiș. Compania americană Raytheon a renunțat la serviciile de consultant pentru România ale lui Florin Lazăr Vlădică, fostul secretar de stat și șef Departamentului pentru Armamente din cadrul Ministerului Apărării Naționale. S-a întâmplat cu puțin timp înainte ca această companie să fie investigată pentru corupție de autoritățile americane. Florin Lazăr Vlădică a ajuns să lucreze pentru compania americană după ce a semnat un contract de 3,9 miliarde USD prin care Guvernul de la București a cumpărat sistemul de rachete Patriot. Fostul oficial român a ajuns acum să lucreze pentru controversatul afacerist Frank Timiș, după ce anterior lucrase pentru Ovidiu Tender în Africa…. Florin Lazăr Vlădică a gestionat afacerile din Africa de Vest ale controversatului afacerist Ovidiu Tender în perioada 2010-2017. Pe 29 martie 2017, premierul de atunci, Sorin Grindeanu, actualul ministru al Transporturilor și vicepremierul României, l-a recuperat din Africa pe Florin Vlădică. Și l-a numit secretar de stat în Ministerul Apărării Naționale și șef peste Departamentul pentru Armamente (DpA), organism care aprobă toate achizițiile de armament pentru Armata Română. La două luni după ce a preluat funcția de șef al DpA, secretarul de stat Vlădică a anunțat că urma să fie demarată procedura de achiziție a sistemelor de rachete Patriot de la compania americană Raytheon. Ulterior, în septembrie 2017, o delegație a Ministerului Apărării din care făcea parte și Vlădică s-a deplasat în SUA pentru a se întâlni cu reprezentanții companiilor din industria de apărare, inclusiv cu cei de la Raytheon. A semnat mega-afacerea Patriot În urma acestei vizite oficiale, Guvernul României a emis o Hotărâre prin care a fost aprobată achiziția sistemului de rachete Patriot, în valoare de 3,9 miliarde de dolari, de la compania Raytheon, afacere derulată prin intermediul guvernului american. Partea română nu a solicitat introducerea în contract a unor clauze de offset prin care americanii să fie obligați să reinvestească minim 80% din valoarea contractului în economia românească. Deși, în cazul unui contract asemănător, Polonia a beneficiat de investiții masive în industria de apărare…..După ce a semnat contractul păgubos pentru statul român, Florin Vlădică a fost eliberat din funcție pe 31 ianuarie 2018, printr-o decizie semnată de premierul Viorica Dăncilă. Dar nu a rămas pe drumuri: compania americană Raytheon l-a contractat pentru a vinde armament statului român. …. ” Integral: https://defapt.ro
“Cât de bine înarmată este România. Un apreciat general dezvăluie atuurile şi lipsurile Armatei Române..…. Generalul în rezervă Virgil Bălăceanu a reprezentat România la Comandamentul NATO de la Bruxelles şi a fost şef al Brigăzii Multinaţionale din Sud-Estul Europei. …. În acest moment, România este apărată de scutul de la Deveselu, care nu este însă îndreptat împotriva Rusiei, ci vizează eventuale atacuri cu rachete din Orientul Mijlociu. România are sisteme de protecţie anti-rachetă Patriot, care securizează spaţiul aerian, recunoscute ca cele mai bune din NATO. Însă războiul din Ucraina a arătat că epoca tancurilor, a blindatelor şi a armelor anti-tanc nu a apus încă, aşa cum credeau cei mai mulţi experţi militari. Forţele navale, descoperite Pe de altă parte, Forţele Navale ale Armatei Române au nevoie de corvete şi fregate care să asigure litoralul Mării Negre. Acesta este unul dintre aspectele pe care România ar trebui să se concentreze, crede generalul Virgil Bălăceanu. Iar unele programe de înzestrare ale Forţelor Navale sunt întârziate, în timp ce câteva sunt chiar aparent blocate şi e nevoie să fie cât mai curând deblocate. „S-au accelerat programele de înzestrare pentru forţele terestre pentru că ele erau de o bună perioadă de timp pe ultimul loc. Forţele navale însă, datorită acestui dosar că nu mai este program atât de întârziat şi acum avem o nouă amânare până în septembrie creează probleme destul de serioase. Va trebui să gândim modul în care dezvoltăm apărarea costieră. În discuţie sunt fregatele, modernizarea acestora, dar mai ales corvetele multifuncţionale. Vom vedea ce nevoi avem de modernizare sau de înlocuire la navele purtătoare de rachete. Poate va trebui să luăm o decizie cu privire la submarine, dacă vom opta pentru apărare costieră cu sau fără submarine. Iată că sunt provocări destul de multe”, spune Bălăceanu. O veste bună este că România va beneficia de blindate noi, după ce General Dynamics European Land Systems a semnat un contract în martie cu Uzina Mecanică Bucureşti, iar în Capitală vor fi fabricate sute de blindate Piranha 5 pentru Armata României, dar şi potenţiale viitoare comenzi pentru export. …. In prezent, în industria naţională de apărare există un adevărat paradox: România fabrică sisteme de comandă şi control şi softuri, adică tehnologie de înaltă performanţă inclusiv pentru alte ţări NATO, dar importă banala pulbere. „Am importat muniţie, nu numai pulbere, din Brazilia. Mai ales că era vorba despre muniţie pentru tunurile de 30 de milimetri pe maşinile de lupta ale infanteriei, de exemplu. Asta nu înseamnă că nu trebuie să mai imporţi muniţie, însă poţi să imporţi muniţie cum ar fi rachetele anti-tanc, rachetele anti-aeriene, dar nu mergi pe importul de muniţie pentru muniţia de infanterie sau muniţia de artilerie clasică ….” Integral: https://adevarul.ro
“DNA confirmă de ce a fost scoasă USR brutal de la guvernare! (P) Fiul lui Ion Rădoi, baronul pesedist de la Metrorex, a subînchiriat către o firmă privată cu de 10 ori mai mult un spațiu într-o stație de metrou pe care îl luase de la sindicatul controlat de tatăl afacerist. Compania lui Rădoi Jr. a luat spațiul cu mai puțin de 300 de euro pe lună și l-a subînchiriat unui supermarket cu 2.800 de euro pe lună. De 10 ori mai mult. Acesta este doar unul dintre jafurile făcute de Ion Rădoi din banii noștri (metroul e administrat de Ministerul Transporturilor, deci e finanțat de toată țara, nu doar de bucureșteni) investigate de DNA în dosarul în care sindicalistul și partenera sa au fost trimiși în judecată. Aceasta este doar o parte din mafia uriașă care căpușează instituțiile și societățile statului până la nivelul în care nu mai au bani pentru investiții și, mai nou, nici măcar de salarii. Iar lupta cu mafia de la stat nu e doar complicată, ci chiar periculoasă. DNA arată că o parte dintre sindicaliști discutau despre angajarea unor „rakeți” pentru a-l asasina pe Cătălin Drulă, singurul ministru al Transporturilor care a avut curaj să facă curățenie la Metrorex. Dincolo de amenințările angajaților, sindicalistul baron a fost protejat de-a lungul anilor de toți miniștrii care s-au perindat în guvern și a fost apărat până în ultimul moment de lideri politici importanți. Unul a intrat la pușcărie între timp. DNA arată că în încercarea de a salva afacerea cu chioșcurile, care îi aducea bani mulți lui și sindicatului pe care îl conducea ca pe moșia proprie, Ion Rădoi a apelat la mai mulți politicieni pentru a pune presiune pe Cătălin Drulă sau pentru a bloca acțiunea. I-au sărit în apărare doi dintre cei mai controversați primari din București, Robert Negoiță, de la Sectorul 3, și Cristian Popescu Piedone, de la Sectorul 5, cel din urmă condamnat la patru ani de închisoare cu executare în dosarul Colectiv. ….” Integral: https://www.ziaruldeiasi.ro
“Dezmăț pe banii publici: nouă deputați, cu Laura Vicol în frunte, aniversează în SUA „parteneriatul strategic”. Ambasadorul Muraru îl va primi pe deputatul Muraru, fratele său .…. Din documentele depuse la Biroul Permanent reisese că deplasarea va dura 10 zile/ nouă nopți, dar nu există nicăieri un program al vizitei. „Programul va fi transmis ulterior, în urma finalizării procesului de confirmare a întrevederilor la nivelul Congresului, Departamentului de Stat, Departamentului Apărării precum și cu think-tank-uri americane relevante” se arată în adresa transmisă de Pavel Popescu (PNL), președintele Comisiei de Apărare, prin care justifica excursia pentru el și ceilalți parlamentari. Invitația pentru a marca astfel 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic cu SUA a venit de la ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru. Întâmplător, din delegație va face parte Alexandru Muraru (PNL), fratele ambasadorului….. Însă majoritatea membrilor delegației nu au nici o legătură cu parteneriatul strategic sau cu politica externă. Din delegație fac parte: – Laura Vicol – PSD – Comisia Juridică. – Silvia Țoiu – USR – Comisia de Tineret și Sport. – Mircea Fechet – PNL – Comisia de Mediu. – Robert Sighiartău – PNL – Comisia de Buget. – Gabriela Horga – PNL – Comisia de Muncă. – Pavel Popescu – PNL – Comisia de Apărare. – Alexandru Muraru – PNL – Comisia SRI. – Alfred Simonis – PSD – Comisia de Apărare. – Csoma Botond – UDMR – Comisia de control a SRI. Avocata Laura Vicol, deputat în Parlamentul României din partea PSD, conduce din decembrie 2021 comisia juridică a Camerei Deputaților. În trecut, ea a fost interceptată discutând cu persoane acuzate de infracțiuni de crimă organizată…..” Integral: https://defapt.ro
“Nu doar o poziție strategică. De ce a ajuns Insula Șerpilor ținta unei lupte aprige între Rusia și Ucraina Insula Șerpilor are o importanță strategică, deoarece o bază militară consolidată acolo ar domina o zonă de sute de kilometri, ar decide soarta blocadei economice impuse Ucrainei și cea a unui posibil asalt asupra Odesei. Dar lupta pentru formațiunea stâncoasă a căpătat și o semnificație simbolică, spun experții și oficialii citați de Financial Times. Aflată la doar 45 de kilometri de coastele țării noastre, Insula Șerpilor a ajuns în atenția internațională la începutul invaziei Rusiei din Ucraina, atunci când micuței sale garnizoane i s-a cerut să se predea sau să suporte consecințele. …. Insula Șerpilor are o importanță strategică, deoarece o bază militară consolidată acolo ar putea domina o zonă care se întinde pe sute de kilometri. Dar lupta a căpătat și o semnificație simbolică, folosită de ambele tabere pentru a ridica moralul….. Dacă ar împiedica Moscova să folosească insula ca bază navală și de rachete, Kievul ar face astfel un pas spre spargerea blocadei economice rusești din Marea Neagră. În prezent, această blocadă împiedică exporturile maritime ale Ucrainei, inclusiv cele de cereale, de care multe țări au mare nevoie. Pentru Rusia, insula ar putea servi drept bază pentru a ataca Odesa și pentru a extinde conflictul în Moldova și în regiunea separatistă Transnistria, aliată a Moscovei. Ar putea chiar să împiedice, potențial, desfășurarea de arme și trupe NATO din România, consideră Financial Times. …. Andrei Zagorodniuk, fost ministru ucrainean al apărării care consiliază guvernul pe teme de securitate, a declarat că controlul de facto al Rusiei asupra Insulei Șerpilor „devine mai puțin important dacă distrugem tot ce sosește”. Zagorodniuk a declarat că două platforme petroliere din apropiere – aflate acum sub control rusesc – sunt, de asemenea, folosite de Rusia ca platforme militare pentru a controla și bloca transportul maritim. „Trebuie să le interzicem accesul la apele noastre teritoriale”, a spus Zagorodniuk. „Este foarte important din perspectiva supraviețuirii economice, în cazul în care războiul se prelungește”, a adăugat acesta, potrivit Financial Times. ” Integral: https://www.libertatea.ro
“Războiul Rusiei cu Vestul: pentru ca generațiile viitoare să nu fie silite să-l poarte Interviu cu Armand Goșu: Putin vrea o cât de mică victorie în Donbas ca să-și conserve teritoriile cucerite din Ucraina, să-și refacă forțele și să reia mai târziu ofensiva….. Cred că asistăm la o recalibrare a discursului lui Putin. Din el par să dispară termeni precum denazificare, drogați iar accentul este pus, cum corect ați sesizat, pe inevitabilitatea războiului. Adică, pe faptul că nu exista alternativă la război, că Putin a făcut doar ceea ce trebuia să facă. Iar ce a făcut ar fi fundamental corect. N-ar trebui să fim mirați de această atitudine, ea e specifică birocrațiilor comuniste, de tip sovietic, și zonelor militarizate, cum e cea din care provine și Putin. E un tip de cultură birocratică larg răspândită. N-aș insista pe explicarea acestui fenomen, pentru că și la București cultura dominantă în guvernul României, ministere, serviciile secrete este, dacă nu aceeași, cel puțin una foarte asemănătoare. În care șeful are întotdeauna dreptate, nu există alternativă la ce zic ministrul, președintele. Oficialii nu pot greși niciodată….În ce privește Moldova și Transnistria, despre care m-ați întrebat, discursul lui Putin nu schimbă cu nimic situația și nici nu aduce vreo lumină asupra intențiilor Moscovei….. Tot ce ar putea obține Putin este un armistițiu, nu un Minsk 3, ci un simplu armistițiu care să-i permită să conserve teritoriile ocupate și care să-i ofere răgazul să-și refacă capacitatea militară pentru a relua ofensiva împotriva Ucrainei. Problema lui Putin este că, după 8 ani de lupte în Donbas, ucrainenii și-au construit o armată modernă, bine pregătită, o infrastructură de apărare în Donețk și Lugansk greu de cucerit. După săptămâni întregi de ofensivă disperată, rușii abia dacă au avansat câțiva kilometri. Ca să completeze efectivele militare, în Rusia a început o campanie de mobilizare secretă sau să-i spun discretă, care să nu sperie populația. Dacă soldați au de unde să facă rost, în curând o să constate că nu au arme și muniție suficiente. Iar fabricile din industria de armament nu au de unde să facă rost de componente electronice, din cauza sancțiunilor…..La rândul ei, Rusia vrea să anexeze Herson, Melitopol, Mariupol, cât mai mult din Donbas, adică teritoriile controlate de armata rusă. Există teama că, odată ce Rusia va anexa aceste teritorii, în momentul în care contraofensiva ucraineană pentru eliberarea lor se va intensifica, Putin va declara că Rusia este atacată, va decreta mobilizarea generală și va invoca paragraful din strategia de securitate în care se menționează că, în fața amenințărilor existențiale, va riposta cu arme nucleare …...Întrebați ce să facă Vestul. Să ajute Ucraina să se poată apăra singură. Adică împrumuturi, armament ofensiv, susținere morală din partea opiniei publice, susținere politică. Vestul n-are conștiința pericolului rusesc, anul 1814 când soldații ruși au ocupat Parisul e departe, Europa de Vest are memorie scurtă, e cinică și mercantilă. ….Tot estul Europei va fi remodelat de acest război. Deci și destinul Moldovei se va schimba. Va merge spre UE în siajul Ucrainei, dar nu va avea șanse reale decât după ce va reglementa problema transnistreană…..Chiar dacă România va încerca un tandem cu Bulgaria, ceea ce nu e deloc sigur, Sofia evită orice asociere cu Bucureștiul – și pe Schengen, și pe aderarea la zona euro. România va fi tot mai departe de jocurile importante din regiune, deși era cel mai bine poziționată pentru asta. Frustrarea elitei politice și de securitate de la București o să crească, odată cu temerea că va fi măturată la viitoarele alegeri, într-un context similar anului 2004, dominat de Revoluția portocalie din Ucraina, când Băsescu a câștigat în mod surprinzător alegerile prezidențiale….. Și, în fond, stabilirea unei noi ordini mondiale, stabilită după alte criterii, în care Rusia n-are cum și de ce să mai fie acceptată ca membru permanent în Consiliul de Securitate. În caz contrar, generațiile care vin după noi vor avea și ele războaiele lor cu Rusia și nu se știe dacă le vor mai putea câștiga. Un nou Putin poate să apară oricând la Kremlin și să amenințe Europa Centrală și de Est.” Integral: https://www.dw.com
“Johnny Depp și Amber Heard, acuzați c-au furat ideea divorțului de la Bahmu și Prigoană ….”Noi nu ne bălăcărim 10 ani prin toate studiourile de televiziune ca să vină alde Johnny Depp să facă fix aceleași scheme pe care le făceam noi acu hă hă… Că a găsit excremente de om în pat. Păi eu de câte ori nu am găsit excrementul uman în pat când veneam acasă?”, spune indignat Prigoană. Bahmu și Prigoană au de gând să le intenteze un proces celor doi divorțați de la Hollywood. Ca să renunțe la judecată, ei le-au promis lui Johnny Depp și Amber Heard să facă un scandal în patru și să facă și schimb de partenere. Johnny Depp ar urma să trăiască cu Bahmuțeanca vreo câteva luni, iar Amber Heard va scoate de sub Silviu Prigoană aceeași perioadă. ”E o ușă care ni se deschide. Adică una e să intri în direct la Capatos și alta să te înjuri live la CNN sau la BBC”, spune Bahmuțeanca.” Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna ziua
De ale prognozelor:
INS a publicat datele preliminare tr1/22
PIB a crescut in tr 1/22 cu 6.5%fata de tr1/21 și 5.2%fata de tr4/21
asta după ce toți,absolut toți “specialiștii “ decretau daca nu recesiune cel putin încetinire considerabila
Nu cred ca e meritul nimănui e doar al “pălmașilor” care nu stau la teveuri
“Italia cedează în fața lui Putin. Gigantul energetic Eni deschide conturi în ruble și euro la Gazprombank
Gigantul energetic italian Eni a anunțat marți decizia de a deschide un cont în euro și un altul în ruble la Gazprombank, astfel încât să poată plăti furnizarea de gaz rusesc în zilele următoare, pliindu-se astfel pe cerințele Moscovei. …”
https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-25562579-italia-cedeaza-fata-lui-putin-gigantul-energetic-eni-deschide-conturi-ruble-euro-gazprombank.htm
Tehnologia în stil Uber a ajutat la ștergerea aproape întregului batalion rusesc
Tehnologia de artilerie care funcționează ca aplicația Uber i-a ajutat pe ucraineni să distrugă aproape un întreg batalion rusesc într-un singur atac în această săptămână. GIS Arta, un sistem avansat de conștientizare a situației pe campul de lupta dezvoltat de programatori ucraineni în colaborare cu companii britanice de cartografiere digitală, a redus timpul de țintire al armatei de la 20 de minute la un minut. Similar cu tehnologia uber de ride-hailin, care localizează un pasager și atribuie cel mai apropiat șofer, sistemul identifică o țintă rusă și selectează rapid unitățile de artilerie, mortiere, rachete sau drone de luptă care se află în raza de acțiune. Datele în timp real de la drone de recunoaștere, telemetre, smartphone-uri, GPS și radare donate de Nato sunt introduse în sistem pentru a identifica pozițiile inamice. Acest lucru este apoi prelucrate de către “calculator de fotografiere” software-ul care determină care arme în zona sunt cele mai potrivite pentru a efectua lovitura asupra țintelor.
Dezvoltatorii au declarat ieri că sistemul a fost folosit în această săptămână pentru a distribui ținte unităților care au dezlănțuit unul dintre cele mai grele bombardamente asupra rușilor de la începutul războiului. Peste 70 de tancuri, vehicule blindate de luptă și transportoare de personal au fost distruse în două zile de bombardamente coordonate și atacuri aeriene în timp ce încercau să lege râul Siverskyi Doneț din estul Ucrainei. Analiștii militari au descris atacul ca fiind un regres serios pentru forțele ruse. GIS Arta a fost dezvoltat de programatori ucraineni care au împărtășit cunoștințe de cartografiere digitală cu companii britanice cu ani în urmă. Sistemul a fost integrat în armata ucraineană în mai 2014, după ce Rusia a invadat Crimeea. Un comandant are acces la o hartă electronică criptată care afișează datele live (pe timp real) de pe câmpul de luptă. După ce o țintă este confirmată, sediul central alege unitatea la care să trimită coordonatele și este sub foc în câteva secunde.
Sistemele de țintire utilizate de alți militari pot dura 20 de minute sau mai mult pentru a trage după ce au primit un raport al unei poziții inamice, dar GIS Arta reduce timpul de “apel pentru declanșare” la unul până la două minute. Sistemul funcționează contrar metodei tradiționale rusești de tragere, care implică poziționarea bateriilor de artilerie într-o singură locație. În schimb, unitățile ucrainene pot fi împrăștiate pe câmpul de luptă, amenințând cu atacuri strategice din orice direcție. Sistemul calculează când rachetele și obuzele vor lovi ținta, permițând lovituri simultane provenite din diferite poziții, derutând eforturile de contrabatere rusești. Secțiunile armatei ucrainene care utilizează GIS Arta nu pot fi divulgate și nici informațiile despre numărul total de ținte pe care le-a identificat.
Cu toate acestea, Volodymyr, unul dintre dezvoltatorii sistemului, a declarat: “Pot să vă spun că suma este foarte mare. Unele dintre ele le puteți vedea în știri. Rușii nu se pot ascunde pe câmpul de luptă pentru că îi găsim peste tot, chiar și în Rusia”. Victor, un alt dezvoltator, a declarat: “Dacă lucrăm cu radare, știm nu numai punctul în care se află inamicul nostru, ci și dacă trage, radarul poate prognoza punctul în care racheta va viza. În timp ce racheta este în aer, ne putem avertiza forțele să plece.” Sistemul de sateliți Starlink al lui Elon Musk este folosit pentru a permite sistemului de artilerie să continue să funcționeze în siguranță. Echipa GIS Arta a declarat că “apreciază asistența urgentă a lui Musk în rezolvarea problemelor de comunicare din Ucraina” în primele zile ale războiului.
https://veteranweb.asn.au/news/uber-style-tech-helped-wipe-out-almost-entire-russian-battalion/
“Bulgaria a prezentat un pachet de măsuri anticriză în valoare de 1,1 miliarde de dolari: eliminarea TVA la pâine, subvenţii la carburanţi, majorarea pensiilor şi reduceri de taxe pentru familiile tinere …”
https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-25564298-bulgaria-masuri-anticriza-eliminarea-tva-paine-subventii-carburanti-majorarea-pensiilor-reduceri-taxe-pentru-familiile-tinere.htm
https://ziare.com/ucraina/tradarea-eroilor-din-azovstal-1741666
“…Vitejii luptătorii din Azovstal nu vor figura mult și bine în schimburi de prizonieri, pentru că Rusia dughinist-putinist-neonazistă are nevoie de țapi ispășitori cu etichetă falsă de naziști….”
Postare noua!
https://politeia.org.ro/editoriale/azovstal-sau-pactul-cu-diavolul-rusia/69082/