Europa naţiunilor: (3) Catalonia
| 13/02/2013 | Autor theophyle Categorii: GeoPolitica, Stiri Europene |
Catalonia (catalană: Catalunya, spaniolă: Cataluña) este o regiune din nord-estul Spaniei în care este dominantă limba catalană si care are statutul de regiune autonomă (Comunidad Autónoma). Acoperă o suprafată de 31.950 km² cu o populatie de 7.5 milioane, si are capitala la Barcelona. Termenul Catalonia este, oricum, câteodată aplicat de catalani, mai ales de cercurile nationaliste, pentru întreaga regine istorică vorbitoare de catalană.
Numele oficial al administrației autonome catalane (incluzând consiliul executiv sau guvernul, parlamentul și președintele) este Generalitat de Catalunya. Unii folosesc acest termen numai pentru consiliul executiv sau guvern. De fapt, Generalitat de Catalunya este sistemul (autonom) de guvernământ. Regiunea deține propria ei forță de poliție, Mossos d’Esquadra, care după obținerea autonomiei inlocuiește în mare parte Guardia Civil și Policia Nacional, aflate sub conducerea guvernului central spaniol. Numele oficial al administrației autonome catalane (incluzând consiliul executiv sau guvernul, parlamentul și președintele) este Generalitat de Catalunya. (Mai multe in Wikipedia)
***
Pentru a cincea oară în istorie, Catalonia are în faţa sa un orizont al independenţei. Există o latură de fond şi una de conjunctură în acest viraj al Cataloniei spre o emancipare de Madrid. Statul spaniol este o creaţie politică, ce se sprijină pe o ţesătură de acorduri care garantează permanenţa hegemoniilor economice şi sociale, şi care se suprapune unei pluralităţi de naţiuni cu identitate proprie şi cu multă istorie în spate.
Fragilitatea acestei construcţii a fost evidenţiată în 1978 cu o tranzacţie constituţională între naţionalism şi centralism – autonomiile au fost atunci rezultatul instituţional şi juridic al afacerii. Dar afacerea în sine a fost alta: un robinet generos al canalizării resurselor pentru comunităţile autonome, infrastructură, modernizare, viitor.
Cât timp au existat bani pentru investiţii care să consolideze dominarea liniştită a elitelor locale, aranjamentul a funcţionat. Dreapta naţională şi locală a găsit o exprimare emblematică a acestei stări de spirit: când José Maria Aznar [premier între 1996-2004] a proclamat în Moncloa “Spania merge bine”, Jordi Pujol [preşedintele guvernului catalan din 1980 până în 2003] declara în sediul Guvernului Cataloniei [Palacio da Generalitat] “Catalonia merge şi mai bine”.
Si aici intră conjunctura. 822 000 de şomeri şi 22 de luni de tăieri succesive în politicile sociale, făcute de mâna Guvernului CiU [dreapta], au pus gaz pe foc, adăugându-se blocării finanţării autonomiilor de către statul central. Crizele funcţionează ca artefacte ale simplificării: interpretarea germană a crizei europene este o poveste morală, bazată pe crezul că dezmembrarea economică este cauzată de iresponsabilitatea fiscală a păcătoşilor din Sud, care trebuie pedepsiţi. Pornind de la acest scenariu fals, cetăţenii anumitor ţări din Nord sunt temători, în Sud începe să se vadă un sentiment antigerman (sau antieuropean) şi în multe din ultimele alegeri au apărut extremişti. Spania este un fel de microcosmos al crizei euro: opoziţia dramatică a Cataloniei trasează paralele ciudate cu această poveste.
Cauzele directe ale problemelor economice catalane sunt recesiunea profundă după balonul imobiliar extrem de puternic şi munca diferitelor guverne de-a lungul anilor: potrivit analizei de la Bruxelles, nu este vorba despre spolierea fiscală (în ciuda faptului că sistemul de finanţare este imperfect, şi mărimea deficitului fiscal este discutabilă) de care se foloseşte, ca de o armă, separatismul pentru a-şi justifica pretenţiile. De aceea, UE a văzut venind această polemică, în mod surprinzător, iar surpriza s-a transformat în îngrijorare, din moment ce a ieşit la suprafaţă în cel mai greu moment al crizei spaniole.
Catalonia, evident, nu este Germania: pentru început, suferă în carne proprie răul făcut de recesiune şi şomaj. Dar pentru multe alte lucruri, analogia funcţionează: din nou Nordul cel bogat, în mijlocul crizei, vrea să limiteze transferul de solidaritate.
Bruxelles asistă cu îngrijorare la această dezbatere: “Catalonia este o sursă în plus de nelinişte; Spania avea deja multe probleme, şi acum reise că una dintre comunităţile cele mai bogate trebuie să solicite o salvare din partea statului, şi aproape în aceeaşi zi ameninţă cu independenţa şi propune un aşa-zis pact fiscal, care de fapt constă în a aduce mai puţine resurse în visteria statului acum că sănătatea conturilor publice generează îndoieli”, afirmă un diplomat.
Preşedintele guvernului regional [Generalitat] a mers cel puţin de două ori la Bruxelles în căutarea înţelegerii pentru cererea unui sistem de finanţare. Mas s-a întâlnit cu preşedintele Comisiei, José Manuel Barroso, cu cel al Parlamentului, Martin Schulz. Practic, cu toată lumea bună europeană. Dar dincolo de obişnuita ambiguitate calculată, sursele consultate nu îşi amintesc o singură aluzie la aspiraţiile secesioniste ale Cataloniei.
“Nu renunţăm la ceea ce suntem… Mai multă Catalonia şi mai multă Europa este mottoul nostru”, a spus Mas în faţa presei în timpul unei vizite. Adică, mai puţină Spania? A fost întrebat. “Nu. Noi suntem pozitivi; afirmăm, nu negăm nimic”, a lămurit el. De aceea prima reacţie de la Bruxelles a fost una a incredulităţii.
Urmată de un avertisment clar: “Unele dintre revendicările catalane sunt văzute cu anumită simpatie. Dar se depăşeşte o frontieră periculoasă. Se poate înţelege dorinţa de a se îmbunătăţi finanţarea, dar nici măcar în Germania, cu un sistem fiscal federal care poate servi de model, nu se înţelege cum se poate depăşi, cu atâta uşurinţă, linia aspiraţiilor independentiste care sună alarma în Bruxelles, în faţa riscului unor efecte mimetice în alte ţări”, afirmă un funcţionar european.
Independenţa Cataloniei ar aduce probleme juridice evidente, dacă ar fi să judecăm potrivit elegantei formulări a articolului 4.2 al Tratatului Uniunii. În plus, luarea de decizii în UE se îndreaptă spre o generalizare a majorităţii calificate cu excepţia unui punct care va cere mereu unanimitate: intrarea unor noi state.
Aceste bariere pot funcţiona precum nişte diguri: preşedintele Comisiei, José Manuel Barroso, a explicat clar acest lucru. Pe de-o parte, aceasta este o problemă “internă” a Spaniei. Pe de alta, în cazul ipotetic al unui proces de secesiune într-un stat membru, “ar trebui să se facă apel la dreptul internaţional pentru a se găsi o soluţie”.
Guvernul spaniol a lăsat să se înţeleagă că problema deficitului este vina comunităţilor autonome. Şi a lăsat să se vadă intenţia de a iniţia o anumită recentralizare a competenţelor (cu scuza sarcinilor impuse de Bruxelles) care generează temeri în Catalonia şi care explică în parte această reacţie.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Si cazul Scotia vs Anglia pare interesant.
Nici cu valonii si flamanzii nu mi-e “rusine” 😉
(Apoi ungurii si secuii vs Romania 😛 )
Toate aceste tari fiind parte a UE situatia pare fara solutie.
Salut Victor,
Solutia este “IMPREUNA” la bine si la rau!
Execent articol ! multumesc. Totusi, pe mine nu ma lasa in pace precedentul Kosovo 🙁 Aceeasi logica care a permis ruperea unei provincii cu populatie albaneza majoritara din Serbia ar trebui sa permita ruperea unei protiuni cu populatie majoritar sarbeasca din Kosovo. Mergand tot asa, ajungem la indpendenta fiecarei ograzi.
As vrea ca Romania sa reziste presiunilor si sa nu recunoasca Kosovo, cel putin pana cand Serbia nu il recunoaste.
Catalunya este o serioasa problema a Uniunii Europene. Ea poate crea un precedent care sa duca la alte secesiuni. De aceasta trebuie tinut cont si in Romania la legea regionalizarii mai ales la gradul de autonomie fiscala. Din cate stiu eu nivelul fiscal din colectare care ramane local este de circa 40% ceea ce este foarte putin fata de institutiile pe care le are de finantat Generelitat de Catalunya. Tara Bascilor a obtinut un nivel de circa 70% dupa sistarea actiunilor teroriste si lucrurile sunt mai linistite in prezent.
Pe de alta parte si-au construit o origine istorica diferita de Spania ca urmasi ai gotilor,, au o limba proprie si o cultura in acesta limba. Tot ce este rau vine din Madrid tot ce este bun este al Catalunyei. Desi acesta dihotomoe este greu de depasit se pare din sondajele recente ca procentul celor care doresc sepsrarea este sub 50%. Prin cresterea autonomiei fiscale ar fi rezolvate multe probleme separearea de Spania fiind mai mult sperietoare.