Începuturile creştinismului românesc (1)
| 10/02/2013 | Autor theophyle Categorii: Magazin Istoric, Ziarul de Duminica |
Intre tradiţie si istorie
In aceasta serie de articole voi incerca sa reconstruiesc atat cat se poate geneza Creştinismului, care a patruns si s-a dezvoltat pe teritoriul numit astazi România si a fost adoptat de populatia care se va transforma in timp in poporul român. Saracia izvoarelor istorice produce de obicei traditii, care in timp au 
devenit istorie si care de doua secole se tot rescrie, micsorand partea legendara si inlocuind-o cu o noua istorie, mai apropiata de adevarurile pe care nu le vom cunoaste niciodata. Majoritatea istoricilor sunt astazi de acord cu posibilitatea ca religia Creştina a ajuns în Dacia odată cu trupele Imperiului roman. Probabil că primii creştini din interiorul regiunilor estice ale Imperiului roman au trecut Dunărea în afara Imperiului încă din secolul I d. Hr., pentru a evita primele persecuţii organizate de catre autorităţile imperiale provinciale, pe vremea împăratului Nero.
Nu avem nici o dovada ca printre soldatii romani care au intrat in Dacia ar fi fost crestini; totusi, avand in vedere ca o parte din legiunile romane care au ajuns in Dacia proveneau si din Tara Sfanta si Siria, exista o posibilitate ca o minoritate sa fi fost totusi crestini.După 297 d.Hr., in Sciţia Inferioara (Scythia minor), care se intindea între malul drept al Dunării de jos şi Tomis – străvechiul oraş grecesc de pe litoralul apusean al Mării Negre, se aflau multi crestini care emigrasera, fugariti de persecutiile religioase anti-creştine organizate din ordinul împăraţilor romani Diocleţian, Galeriu, Liciniu şi Iulian Apostatul. Avem probe istorice ca Episcopul Efrem a fost ucis în 304 d.Hr., în ziua de 7 Martie, la Tomis.
Traditia sustine ca Moesia inferioară a fost vizitată de Sfântul Apostol Andrei, fratele Sfântului Petru şi de discipolii direcţi ai acestora, cu mult înainte de Războaiele dacice. Traditia indica locul din Dobrogea unde Sfântul Andrei s-a adăpostit nu cu mult înainte de a fi martirizat pe crucea sa, de către soldaţi romani, în orasul Patras din Grecia.
Traditia sustine ca Sf. Apostol Andrei s-a nascut la Betsaida (Ebr. bet ţida), fiind fratele Sfântului Apostol Petru (Şimon), dintr-o familie de pescari de pe malul Lacului Genezaret (Ebr. kineret). Traditia aramaica ii atribuie numele original de Amoţ, care in aramaica si ebraica biblica insemna curajos sau barbatesc; tradus in greaca, numele lui a devenit Andreas adica Andrei. Deoarece traditia indica anul sacrificarii, anul 60 d.Hr. este mai mult decat edificator ca vizita Apostolului pe meleagurile romanesti s-a petrecut inaintea acestui an, probabil intre 55-59 d. Hr, avand in vedere ca Sinodul Apostolic a avut loc in jurul anilor 49-50 d. Hr. la Ierusalim, unde s-a decis unde va merge fiecare dintre Apostoli.
Peştera Sfântului Andrei este situata în Dobrogea, în apropierea localităţii Ion Corvin, judeţul Constanţa. Tradiţia populară spune că in aceasta pestera Sfântul Apostol Andrei a locuit şi a creştinat. Peştera se găseşte la mai puţin de 2 kilometri de “Cişmeaua Mihai Eminescu”, la apoximativ 4 kilometri de şoseaua Constanţa – Ostrov. Eusebiu din Cezarea (c. 263–339, numit si Eusebius Pamphili), este primul care atestă faptul că Sfântul Apostol Andrei a fost Apostolul Daciei şi al Sciţiei inferioare.
Imparatul Constant (fiul cel mic a lui Constantin cel Mare) aduce in 350 d.Hr. moastele Sfantului Andrei la Constantinopol si le aşează în Biserica Apostolilor. Acestea se pastreaza in acest loc pâna in jurul anului 850 d.Hr., când imparatul bizantin Vasile I Macedoneanul cedeaza rugamintilor locuitorilor din Patras si le inapoiaza capul. In anul 1208, în timpul Cruciadei a 4-a, relicvele au ajuns la Amalfi, în apropiere de Napoli, fiind păstrate în domul San Andrea. În 1462 au fost duse la Roma, din cauza pericolului turcesc. În secolul al XV-lea, Papa Pius al II-lea a mutat relicvele sfântului Andrei în catedrala Sfântul Petru de la Roma. În anul 1964 capul sfântului Andrei a fost înapoiat bisericii din Patras.
Majoritatea popoarelor care au salaşluit pe teritoriul Imperiului Roman sau in zonele adiacente, dupa devenirea crestinismului religie oficiala a Imperiului (fie el de apus sau de rasarit) au fost crestinate “de sus în jos” cate odata prin forţă. Aceasta forţă a fost exercitată din partea unui singur conducător militar, ca Sviatoslav din Kiev pentru ruşi sau Sfântul Ştefan, regele maghiar pentru unguri, sau din partea unor elite militare. Nu cunoastem exact felul in care populatia proto-româna a fost crestinata sau cum aceasta populatie s-a crestinat, nu exista izvoare scrise, traditia ne transmite ca nu au fost convertiţi prin forţă, ci prin acţiuni pornind de la elite către mase. Creştinismul românesc, cum afirma părintele Dumitru Stăniloae, a fost unul de dor şi de taină. Poate da sau poate nu, in nici un caz nu avem nici o proba istorica care sa infirme spusele ale acestui mare duhovnic si carturar.
Primul preot daco-roman cunoscut este Montanus, care a fost înnecat ca martir împreună cu soţia sa Maxima, pentru că a mărturisit credinţa sa creştină în 26 Martie 304. Săpăturile arheologice din anul 1971 sub bazilica paleo-creştină de la Niculiţel (lângă anticul Noviodunum, în Sciţia minor) au dezgropat un Martyrion şi mai vechi, aşezat la temelie.
Terminologia eclesiastica romaneasca este aproape total latina “biserică” – basilica, “Dumnezeu”- Domine Deus, “Paşte” – Paschae, “Păgân” – Paganus, “Înger” – Angelus, “cruce” – crux, -cis, “creştin” – christianus, “a boteza” – batizare. Analizarea etimologica descrie un fenomen extrem de interesant: probabil ca primele contacte ale crestinilor proto-români au fost cu crestinitatea latina si nu cu cea greaca. Alte nume rezervate unor locatii geografice sau onomastice sunt si ele de sorginte latina, de exemplu: “Sântămăria”, “Sâmpetru”, “Sângiorgi”, “Sânmedru” , “Sânandrei”, “Sântoader”, etc. Pana si onaomastica pagana pastrata de traditia romaneasca, de exemplu “Sânziana” si “Cosânzeana” au radacini romane – Sancta Diana si Qua Sancta Diana. Traditiile primare ale crestinismului proto-român, care-l nominalizau pe Sfantul Andrei drept “apostolul lupiilor”, sunt strans legate de mitologia Dacilor care aveau ca stindart un cap de lup, asadar Sfantul Andrei este “apostolul dacilor”.
Cele mai veche dovada scrisa a crestinismului proto-roman gasita pe teritoriul Romaniei este o inscripţie de pe un mormânt care dateaza din al doilea secol d.Hr., găsita în Napoca, care purta inscrisul Sit tibi terra levis [1]. Inscripţia a fost făcută de către o “breasla” (o asociaţie), ale cărei membrii provineau probabil din Orientul Mijlociu. Printre persoanele menţionate în inscripţie, majoritare au fost cele care purtau nume romane, ceea ce sugerează că a existat o răspândire a creştinismului în rândurile soldaţilor si ale colonistilor daco-romani încă din secolul al II-lea d.Hr., pe teritoriul national.
Note:
[1] Petre P. Panaitescu, Istoria Românilor , Bucureşti, 1942
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
buna seara
ca orice postare si acum nu pot spune decat : fascinant
cu documente,date …
Salut si multumesc draga intamplator
multe lucruri nu stie poporul asta despre istoria lui 🙁
Theo, te salut! O tema care vine la timpul potrivit. Sper s-o abordezi in amanunt. 🙂
Salut Alexa,
sigur ca da 🙂 Voi avea si mai putini “amici” decat am acum 😆
Amicii care fug, nu-ti sunt amici…asa spun inteleptii. 🙂
am glumit,
adevarurile sunt de multe ori suparatore. Vezi ce-i fac lu Lucian Boia 🙁
Ave doc! 🙂
HWH 😀
🙂
La multi ani Duhovnicului Iustin Parvu !
la multi ani Arhimandritului
Buna ziua!
Intr-adevar tara asta are mare nevoie sa isi cunoasca istoria, inclusiv cea privind modul in care a “ajuns” sa imbratiseze religia crestina si indeosebi cea crestin ortodoxa.
Cu atatea “mituri” cultivate in perioada comunista (si nu numai) – sa nu uitam filmele lui Sergiu Nicolaescu (multi inca se mai raporteaza la ele ca reprezentand adevarul istoric) – nu prea ai cum sa ai multi prieteni Theo.
Adevarul insa trebuie spus.
Felicitari pentru initiativa si cred ca postarile mai interesante abia urmeaza. 🙂
salut miki,
long time. Asa procedez eu deobicei 🙂