Tăvălugul european
08/02/2019 | Autor Cetatean Categorii: Editoriale |
Incepe oficial si public. Ma refer la tăvălugul european asupra infractorilor dovediti si inculpatilor romani de rang inalt.
“Ministrul de Justitie al Austriei tocmai ce a declarat ca va vota pt Kovesi procuror european, ca e cea mai buna. Sunt curioasa cum vor comenta TT si Dragnea informatia” (informatia apartine Loredanei Diacu).
Semnalele fusesera transmise de ieri:
“Competentele doamnei Kovesi sunt fara nicio urma de indoiala, este practic predestinata pentru aceasta functie, si eu mi-as putea imagina, de exemplu, ca Germania si Franta ar putea ajunge la un compromis si gasi o solutie de comun acord in favoarea candidatului roman” (Presedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Parlamentul german (Bundestag), Gunther Krichbaum).
Iar astazi un ziar elvetian a pus punctul pe i:
“Este foarte posibil ca, în mod paradoxal, această campanie românească împotriva lui Kövesi să ajute candidaturii ei, deoarece teama oficialilor români pare un indicator al eficienței lui Kövesi. Cel puțin în Parlamentul European, nominalizarea ei ar trebui să treacă fără probleme. În mandatul său de cinci ani la DNA Kövesi a adus în fața instanței de judecată un număr de miniștri, primari, parlamentari și oameni de afaceri, câțiva ajungând chiar și în închisoare. Prin aceste acțiuni și-a creat dușmani puternici în rândurile guvernului (așa numit) social-democrat. De la victoria electorală la sfârșitul anului 2016, Guvernul a depune eforturi serioase pentru a submina separarea puterilor în stat și pentru a aduce sistemului judiciar sub control politic. Un rol esențial îl joacă în acest sens o reformă judiciară, menita a îngreuna urmărirea penală a infracțiunilor de corupție”.
Si asta nu este tot. La CJUE exista nu una, ci doua solicitari ale instantelor romane (cinste magistratilor de la Tribunalul Olt si de la Curtea de Apel Pitesti) pentru ca de la cel mai inalt nivel european sa se pronunte o decizie cu privire la obligativitatea MCV-ului opozabila statului roman, lucru care atrage, in cascada (asa cum s-a exprimat presedintele FJR, Dragos Calin), consecinte pe care penalii de rang inalt le vor evitate cu orice pret (bunaoara, desfiintarea sectiei pentru anchetarea infractiunilor in Justitie si invalidarea mandatelor servitorilor de la Inspectia Judiciara). Lia Savonea, sefa actuala a CSM, se exprima pe 22 decembrie 2018 (culmea ironiei, nu?) cu dispret la adresa MCV-ului:
“Pornind de la erorile din ultimul raport, trebuie sa ne fie clar ca aceste recomandari nu putem sa le ducem asa orbeste, ca pe sfintele moaste, si sa nu le comentam si sa nu le discutam. Mai cu seama ca ele contin niste lucruri verificabile care contrazic dispozitiile din legi si din codul de procedura penala mai ales. Au fost evidente”, a explicat Savonea.”
Intreaga filosofie a penalilor si slugilor lor se reduce la ceea ce exprima in decembrie 2018 Gabriela Baltag, pupila de cursa lunga a Monei Pivniceru:
“Constat ca invocati o decizie a CCR din 2012 (despre obligativitatea recomandarilor MCV- n.red.), ma asteptam sa o invocati si pe cea din 2018, care a examinat, la intrarea in vigoare a legii, constitutionalitatea Sectiei (este vorba de una din legile Justitiei, in care este prevazuta infiintarea Sectiei- n.red) . Pentru egalitate”, a reactionat Baltag.
Insa de data aceasta, impresia mea (si nu este doar subiectiva, ci are si elemente obiective) este ca nici mama nici tatal CCR-ului nu le mai poate sari in ajutor. Dovada este furnizata de CEDO, care a admis in principiu, in timp record (sub 30 de zile!) plangerea facuta de Codruta Kovesi si a dat timp lui Jăvrel (ca sa il citez pe Mircea Morariu) sa ajunga la o intelegere amiabila cu Kovesi.
Asta e buna, Jăvrel recunoscand ca a gresit! Evident, dupa perioada care se incheie la 19 martie 2019, urmeaza 6 saptamani in care Jăvrel poate formula un raspuns oficial, din partea Guvernului. Si ce credeti că va face Jăvrel, in afara de a trimite la CEDO o copie a deciziei 358/2018 a CCR? De parca acest lucru il va ajuta acolo!
Poate va amintiti ce scriam pe 21 ianuarie in editorialul “Judecători, fiti independenți! Nu aplicați OUG-uri neconstituționale!”:
Dovada ca optimismul meu inca nu s-a stins (in acest ceas in care este deja prea tarziu pentru unele cauze, insa inca destul timp pentru cauza Justitiei insasi) mi-o furnizeaza magistratii insisi:
– cei de la Forumul Judecatorilor, care lupta ca niste lei pentru a ajunge cu intrebari preliminare la Curtea de Justitie a Uniunii Europene, de care Lia Savonea si acolitii din CSM se tem ca dracul de tamaie si de aceea incearca sa blocheze, procedural, trimiterea intrebarilor la CJUE
– Codruta Kovesi, care a sesizat CEDO (procedura va dura in jur de un an jumatate, daca e sa judecam la rece, insa e posibil ca, data fiind sensibilitatea spetei, sa existe si niste suprize placute) pentru a opri mecanismul pus la dispozitia puterii politice de catre CCR, care incalca procurorilor macar unul dintre drepturile fundamentale (dreptul de acces la justitie, prevazut si in Conventia CEDO si in Constitutia Romaniei)
Scurt bilant: la CJUE au ajuns doua solicitari oficiale, iar pentru LCK procedura este supersonica (in raport cu viteza obisnuita de lucru a CEDO). Cred ca acum este evident ca nu scriam in van ca exista inca motive de optimism:
– proceduri accelerata la CJUE (in baza acestei proceduri Polonia a fost readusa la ordin in chestiunea asaltului politicienilor asupra Curtii Supreme de Justitie)
– procedura exrem de rapida la CEDO in plangerea Codrutei Kovesi
– emulatie institutionala crescanda in mecanismul numirii Codrutei Kovesi ca procuror-sef al Uniunii Europene
– stramutarea procesului lui Jăvrel cu Augustin Lazar la Curtea de Apel Alba (elementul supriza placuta)
– revirimentul jurisprudential (de frica) al CCR in chestiunea abuzului in serviciu, despre care am comentat alaltaieri. Raportorul acestei decizii: Livia Stanciu, evident.
Ce pot face penalii? Mereu acelasi lucru: un OUG, dorit cu disperare inclusiv de Dan Voiculescu. Toader stie bine ce inseamna acest lucru, dupa cum scria azi Dan Tapalaga. Iar Veorica e sub presiune europeana si, banuiesc, dincolo de ceea ce se stie public, cred ca si altceva i s-a mai pus in vedere: nu numai taierea fondurilor europene, ci mai ales neaprobarea bugetului de catre Comisia Europeana (lucru care e rapid, executoriu si obligatoriu).
Asa cum se vede peisajul, se construieste temeinic, din partea UE, o rezistenta, pe care Presedintele Iohannis nu a putut-o construi in tara. Meritul pentru inceputul acestui curent de schimbare de directie revine celor de la Forumul Judecatorilor, Codrutei Kovesi si lui Augustin Lazar (enumerare aleatorie).
Sa speram ca Laura Codruta Kovesi va deveni Lebada Neagra, care aduce tavalugul CEDO peste CCR si iar cei de la FJR vor intra in istorie ca devenind magistratii care au luptat ca niste lei sa aduca tavalugul CJUE peste trinomul CCR+CSM+Parlament.
Dincolo de mecanismele institutionale, diferenta o face curajul individual al fiecarui cetatean si fiecarui magistrat (judecator sau procuror). Si, daca azi putem inca sa mai avem sperante, acest lucru il datoram curajului catorva magistrati in fata politicienilor!
***
P.S. Imi mentin pozitia exprimata in data de 4 mai 2017 si 12 iunie 2018. Si pozitia exprimata in editorialul recent “Judecători, fiti independenți! Nu aplicați OUG-uri neconstituționale!”. O fi ea Politeia “obscura”, asa cum decreta condamnatul definitiv Adrian Toni Neacsu, insa credinta mea (dovedit!) este ca uneori ceea ce se discuta aici public (cum ii sta bine unui blog “obscur”!) si cu argumente nu e chiar degeaba (doua dovezi: prima si a doua). Poate vom ajunge sa vedem tavalugul european ingropand sub pamant, definitiv, planurile penalilor.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Lucis si savuros, Gunther Krichbaum:
Resalut
Chiar daca ma repet , cu niste personaje unica solutie e zidul de la Targoviste.
Usor sa distrugi o societate. Greu sa o reconstruiesti.
Dar cu AK 47 faci o judecata rapida , ieftina si foarte eficienta.
Noi uitam repede ca la zidul ala au fost doi ciuruiti. Se vede ca avem nevoie de reinprospatari de memorie mai dese . 🙂
Salut 🙂 Poate muta cineva zidul ala prin Maldive..? 😀
Ma intreb daca ne-ar ajunge munitia… 🙂
Good one!🤣😁
Salutare!
Clica de smecherasi de la Bucuresti a sperat ca-i poate plimba cu trombonul pe cei de la UE, asa cum ii abureste pe bastinasi.
Sau ca pe aia nu-i intereseaza ce se intampla la Bucuresti.
Ei, uite ca-i intereseaza, chiar foarte mult si mai sunt si extrem de bine informati.
Idiotii au crezut ca daca Veorica se duce acolo si-si umfla pieptul cu “n-am venit aici sa dam socoteala” gata, toti cad pe spate.
Cred ca foarte curand putem spune si noi “he, he!”. 🙂 🙂
salut! 🙂
Da, Doamne! Iar ei sa zica: “văleu!”
Chiar ca doar zidul Targovistei e solutia…
https://www.g4media.ro/exclusiv-fondurile-europene-periclitate-de-un-proiect-de-oug-ministerul-fondurilor-europene-reia-modificarile-criticate-acum-un-an-de-comisia-europeana.html
sau streanguri multe, sa se faca economie la munitie
au furat mult si vor sa le ramana banii, iar corectiile Comisiei sa fie decontate de la bugetul de stat.
Buna ziua….ce se întâmpla acum in România e “pe viața și pe moarte”….sau nenorociții ăștia arunca țara in zona”gri”-scenariu optimist -sau direct in ghearele “ursului”-scenariu realist sau ei pleacă și țara încearcă sa se vindece
Și,părere personală,cei mai nocivi sunt gaurel Toader și tariceanu ;as zice ca in comparație cu ei Dragnea e ca un cuțitar de mahala fata de un mafiot;rog nu luați comparația ca o scuza pentru Dragnea
Buna ziua,
subscriu. Cred si am afirmat ca tariceanu este ventrilocul cu doua marionete; dragnea si toader.
Daca dragnea nu stie sa fie un pseudo lider fara a fi ghidat ,
Sper ca iesenii sa-l reprimeasca pe toader asa cum merita un ins ce face de ras o comunitate .
Foarte buna comparatia.
Dragnea e un fel de ” boss” ca Toto Riina. Cioban , analfabet care injura cind te impusca.
Tariceanu , Toader , ca boss Provenzano.
Bine imbracat , stia sa vorbeasca , trimitea pe altii sa te impuste sau facea semnul crucii cind te pocnea in cap cu bita.
Au crapat ambii in puscarie.
” ai nostri” sint maestri sa se recicleze. Chiar daca le striga toti ca sint nulitati profesionale, ei inainte catre ” victoria finala”.
Nici macar stofa lui Iliescu nu au. Mintea cea din urma. Sa se retraga pina nu e prea tarziu.
Dupa noi potopul.
Bună ziua!
Subscriu și eu!
Cei trei borfasi pomeniti mai sus ,fac parte din Grupul Infractional Organizat :
“Un proiect de OUG al Ministerului Fondurilor Europene vrea să îi scape de corecții pe beneficiarii care gestionează prost sau fură fonduri, transferând corecțiile pe seama bugetului de stat. Mai mult, proiectul promovat de ministrul Rovana Plumb pune din nou în pericol independenţa Autorităţii de Audit de la Curtea de Conturi şi creează premisa ca o parte dintre programele operaţionale cu fonduri europene să fie blocate.
Proiectul de OUG, pus în dezbatere publică, urmărește modificarea ordonanţei 66/ 2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice.”
https://www.g4media.ro/exclusiv-fondurile-europene-periclitate-de-un-proiect-de-oug-ministerul-fondurilor-europene-reia-modificarile-criticate-acum-un-an-de-comisia-europeana.html
PS OUG ! Ticalosi pana in prasele !
Next step.
Apel la Barna,Ciolos, .Macovei si …….LCK :))
Recuperarea UR-GEN-TĂ a prejudiciului constatat de Instanță.
Am vrut să strig mai tare ,să se audă și ìn munți, da’ poate se pornește naibii o avalanșă, și sunt schiori pe pârtii. Doamne ferește.
Au descoperit si astia apa calda.
https://www.rumaniamilitary.ro/executia-bugetara-a-ministerului-apararii-in-2018
Cind le scriam ca creditele de angajament sint tromboane de adormit pe unii , am fost banat.
Am mai scris si de piloti morti cu doar 30 ore zbor/ an , de scaune ejectabile care nu functioneaza , fregate fara arme dar evident , dusman al poporului , politruc , manipulator.
Acum se trezesc ca e totusi cum scria nenorocitul ? 🙂
Guvernul a aprobat bugetul. A zis tanti Dancila.
Vad ca da la toti cit mai mult tovarasi. Prin credite de angajament. 🙂
Sa aiba ce bloca Teodorovici cind vede ca pentru al treilea an consecutiv , PSD greseste calculele.
Bine . Luni sau marti imitatia de parlament aproba.
Dupa care vor veni clasicele OUG de inventat taxe , mutat banii din investitii la salarii , in iunie rectificare ” pozitiva ” prin taieri iar in decembrie blocari de plati , rambursari de TVA ca sa aratam tuturor cum respectam deficitul de 2,55 %.
Daca nu cumva mega comisia aia de procnoza , mana in mana cu INS nu debiteaza ca PIB ajunge la 2.000 miliarde lei. 🙂
Stef, nu e simplu. Bugetul trebuie aprobat de Comisia Europeana. Stii ca si-a aratat si Italia muschii, insa pana la urma, a trebuit sa dea inapoi, si a reduca deficitul prognozat.
https://www.aktual24.ro/timmermans-lovitura-de-gratie-impotriva-lui-liviu-dragnea-a-reusit-sa-blocheze-adoptarea-oug-pe-justitie/
Sa vedem daca Dancila se tine de cuvant!
Cedric, daca se confirma (pe g4media nu exista stirea), insemna ca Timmermans i-a aratat Veoricai nu pisica, ci ditamai turma de lei infometati: articolul 7, taierea fondurilor europene, neaprobarea bugetului, actionarea in judecata la CJUE etc
Nu stiu de ce s-o fi speriat madama, insa departe de Anca Alexandrescu si de Valcov, stransa cu usa de Timmermans, Veorica a apucat sa promita, nu a avut un raspuns de fatada pregatit.
Insa banuiesc ca Dragnea va presa si Veorica va trimite la Bxl vreun OUG la ora 23:58, iar la miezul noptii il va adopta in stilul borfasilor. Desi ceva imi spune ca in curand si Toader, redactorul, va fi strans cu ceva de undeva.
Intre timp am descoperit stirea:
https://www.g4media.ro/ce-a-discutat-dancila-cu-timmermans-la-bruxelles-despre-ordonanta-amnistiei-mascate-pentru-marii-penali.html
Buna seara. Pana nu se confisca extins averile nu vor avea nici o jena sa fure ca in codru. Gigi Becali a dezvaluit cum a reactionat Cristi Borcea dupa ce a fost condamnat in dosarul privind retrocedarea plajelor. ” El a facut vreo sase ani cu castigul si cu recursul compensatoriu, deci va trebui sa faca maxim sase luni de puscarie. El acum se duce acolo, contopirea dureaza o luna-doua. O sa dea regim deschis direct, o sa-l trimita la munca si o sa mai faca sase luni si o sa vina acasa. Asta e maxim ce pot sa-i faca.”
http://www.ziare.com/cristi-borcea/gigi-becali/gigi-becali-reactioneaza-dur-dupa-condamnarea-lui-borcea-eu-nu-credeam-ca-se-poate-intampla-asa-ceva-1549045
exact. de aceea statul nu s-a constituit parte civila….
salut!
Buna seara, subscriu
Fiti atenti la balmajeala lui Toader:
https://adevarul.ro/news/eveniment/tudorel-toader-despre-sustinerea-candidaturii-kovesi-guvern-decizia-premierului-eu-mult-consultat-1_5c5da5d2df52022f75883475/index.html
Care ambasador, care mandat?!
Scrie clar in procedura:
Deci Toader sugereaza ca el primeste mandat, prin interpus (!!) de la Dancila, sa voteze anti-Kovesi.
Se face ca a uitat acuma de decizia 358/2018 a CCR, care ii confera “autoritate discretionara asupra carierei procurorilor”… acuma autoritatea aia o exercita “cu mandat” de la Dancila.
Se fereste ca dracul de tamaie sa isi asume votul anti-Kovesi, dupa reactiile europenilor, desi acum cateva zile se dadea mare cu nu stiu ce scrisoare trimisa tuturor.
Buna seara….nu se ferește deloc….asta e stilul…problema e cât ii va mai merge acestui limbric,ca asta e “un parazit” !
Uitati cine e musiu Toader:
https://www.g4media.ro/tovarasul-procuror-tudorel-toader-in-arhivele-partidului-comunist-ca-membru-pcr-se-achita-constiincios-de-sarcinile-ce-ii-sunt-incredintate-in-adunarile-generale-fiind-combativ-si-cu-spirit-de-initi.html
Nici nu putea fi cooptat in guvern daca nu avea trecut luminos!
Pana acum tot latrau ca Monica Macovei a fost procuror comunist.
Dar nemernicul asta ce a fost? E sustinut de Tariceanu, mare liberal. Doua canalii amandoi!
Mai mult….parazitul a devenit secretar de partid in aug 89,când toată țara știa ca Ceaușescu nu o mai duce mult….asta e slugoiul perfect…poate sapa cineva mai adânc prin traseul lui ….nu m as mira sa găsească surprize….mai ales in anii”romantici”-90-când mafioții făceau legea in Iași
Mare minune dacă nu a fost securist cu CV solid. Poate-i găsesc mapa profesională.- ”Destoinicia cu care a muncit pentru implementarea directivelor Partidului a determinat conducerea Comitetului Orășenesc Panciu a PCR să îl propună pe Tudorel Toader pentru a ocupa funcția de secretar al Biroului Organizației de Bază Procuratură-Justiție, în august 1989. Mai mult, după frecventarea cursurilor Universității Politice de Conducere în 1989, comunistul Tudorel Toader este încadrat ca propagandist PCR la cercul de învățământ politico-ideologic de la Consiliul Popular al Orașului Panciu.”
Buna seara…”fraze standard”….de “săpat”un pic mai mult
Ati citit interviul asta? Este extrem de dur!
http://www.ziare.com/vasilica-viorica-dancila/guvern/avertisment-german-guvernul-romaniei-conduce-pe-contrasens-apar-legi-cu-dedicatie-pentru-corupti-asta-nu-mai-e-democratie-1549070
Despre 10 august:
“Secretarul de stat care a reprezentat-o la intalnirea cu noi pe doamna ministru ne-a dat asigurari ca fiecare caz este investigat, ca anchetele sunt in derulare, inclusiv cele ce privesc Jandarmeria. A incercat sa-mi spuna ca la acea actiune au participat exclusiv jandarmi normali. Mi-am permis sa ii spun ca stim exact ce dispozitive au fost dislocate, de unde au fost aduse, ca nu erau doar din Bucuresti. Si sper ca Guvernul a inteles asta.
Si-mi doresc – pentru cei care nu au facut altceva decat sa-si exercite dreptul civil de a demonstra pentru opiniilor lor – ca toate aceste abuzuri sa fie rapid clarificate iar responsabilii sa fie pedepsiti. Si nu doar prin gasirea unor acari Paun, ci si prin identificarea si pedepsirera faptasilor din spatele faptasilor.”
G4media ,reia o declarație a șefului PSD Cluj care spune ca iohannis nu o numește pe “butelcuta” ca ii e “frica de femeile frumoase și deștepte”
Alo,tanti veorica &celelalte “doamne” din guvern asta e discriminare!!!!!dvs nu sunteți “frumoase și deștepte?”….
Buna seara,
Dan Turturica citeste perfect miza reala din Marea Neagra. Este clar ca oug care creaza confuzie nu a fost scos din prostie. ro este vulnerabilizata cu premeditare.
https://www.digi24.ro/opinii/e-si-mai-clar-pe-cine-mizeaza-rusia-in-romania-1078911
“În antiteză, România ratează șansa, pe care Polonia nu o are, de a-și exploata propriile resurse, fără să apeleze la importuri care vin de la mii de kilometri depărtare, cu prețuri pe măsură. România, care reproșează de ani buni Americii că nu investește mai mult la noi, ratează șansa de a-și vedea visul cu ochii și de a întări parteneriatul economic cu principalul aliat, oferind ceva ce nu costă nimic: claritate și predictibilitate.
Și mai ratează ceva, foarte important! Până o să descoperim formula creșterii economice miraculoase, este limpede că nu avem resurse pentru a ne proteja singuri de amenințările externe. Azi, depindem de SUA și de celelalte țări din NATO pentru a ne apăra în cazul unui atac. Pornirea investițiilor americane în exploatarea gazelor off-shore va oferi Washingtonului un motiv în plus să se implice și mai mult în apărarea Mării Negre. Cine are de pierdut din asta? Doar Rusia. De aceea, Putin face tot ce ține de el ca Marea Neagră să rămână ”lac rusesc.”, scrie jurnalistul Dan Turturică pe Digi24.ro.”
Buna seara,
se pare ca “tavalugul european” al lui citi promite sa tina in corzi guvernul ro pe durata presedintiei eu. Tocmai la timp pt alegerile din mai.
Buna seara,
cnn and cbs – noted fake-news champions – have to concede that trump does something right:
“His State of the Union address, say the two networks, met with the approval of 76 percent of all viewers — 97 percent of Republicans, 82 percent of independents and 30 percent of Democrats. Seventy-two percent agreed with the president’s plans for securing the border with Mexico.”
Buna seara….pentru Trump -și nu numai-tot ce contrazice convingerilelui/lor poarta numele de “fake news”…e varianta 2.0 a lui “cine nu e cu noi,e împotriva noastră”
Ok, Cristos (imi amintesc acum) are doua expresii intresante – in noul testament:
1. cine nu e cu noi e impotriva noastra.
2. cine nu e impotriva noastra e cu noi
se pare ca trump e in plina ofensiva aplicand 2. mai ales cu independentii si un procent crescand dintre minoritati. 🙂
pt intamplator
Multumesc….nu mi amintesc așa ceva din Noul Testament;nu exclud sa fie/ati putea detalia?nu neaparat acum
marcu, 9:40 For whoever is not against us is for us
matei , 12:30 He who is not with Me is against Me,
bingo!touche!…chapeau bas
Si ambele sunt adevarate in contextul respectiv
Bună dimineața!
Este prea devreme să-i porcăiesc pe borfaşii politici ce sunt la conducerea tării. M-am plictisit să văd un preşedinte lipsit de bărbăție politică . ce s-a pitit după fustele purtătoarei de cuvânt într-un moment când ar fi trebuit să se lupte,neavând curaj şi demnitate. Lipsa de reacție a celor plătiți să apere interesele țării ,lăsând locul propagandiştilor submediocrii ce critică posibila modernizare a țării. Să nu ne mirăm că am ajuns batjocura şi debuşeul lui Viktor Orban. Nu este prost cel ce cere…..
Şi mă întorc,poate , ultima oară şi la spicluiții membrii ai ACADEMIEI ROMÂNE :
Ştiți că sunteți complici cu cei ce distrug viitorul țării ? Domniile vostre nu pot fi spălați pe creier !
De ce tăceți ?
Articolul de mai jos spune despre o parte a eşecului țării noastre….
Romania, sufocata de anaconda Gazprom. Guvernul de la Bucuresti renunta la propria tara
O elita politica inepta si arghirofila a transformat cea mai mare bogatie a Romaniei in cel mai mare esec din istoria tarii. O rara si incredibila “aliniere a planetelor” a facut ca, in numai doi ani de zile, Romania sa rateze absolut toate obiectivele din industria hidrocarburilor si sa devina rusinea continentului. Izolarea tarii este deplina: toate conductele care se construiesc ocolesc Romania prin sud si nord, iar toate conductele care se proiecteaza ocolesc Romania pe la vest.
http://www.ziare.com/economie/gaz/romania-sufocata-de-anaconda-gazprom-guvernul-de-la-bucuresti-renunta-la-propria-tara-1549074