Apariţia statelor slave: De la Cnezatul Moscovei la Rusia Imperială
| 26/02/2014 | Autor theophyle Categorii: Magazin Istoric |
Inceputurile imperiului si sfarsitul Dinastiei Rurik
Dezvoltarea puterii totalitare a conducatorului feudal in Cnezatul Moscovei a atins apogeul în timpul domniei lui 
Ivan al IV-lea (cel Groaznic), dupa perioada lui se poate vorbi deja despre Rusia ca stat si mai tarziu imperiu. Ivan a întărit puterea cneazului transformandu-l in ţar, până la un grad nemaiîntâlnit. În ciuda faptului că era inteligent şi energic, Ivan suferea de accese de paranoia şi depresie, domnia lui fiind punctată de ieşiri de o violenţă extremă. Ivan cel Groaznic a devnit Mare Cneaz al Moscovei în 1533 la numai trei ani. Facţiunile familiilor boiereşti Şuiski şi Belski au intrat în competiţie pentru controlul regenţei copilului-monarh, până cănd Ivan şi-a asumat puterea în 1547. Ca o reflectare a noilor pretenţii imperiale, Ivan s-a încoronat ţar, copiind ceremonia complicată a încoronărilor imperiale ale împăraţilor bizantini.
Ţar, a fost un titlu folosit de monarhii autocraţi ai primului şi celui de-al doilea Imperiu Bulgar începând cu anul 913, ai Serbiei pe la mijlocul secolului al XIV-lea şi ai Imperiului Rus din 1547 până în 1917, (deşi termenul a fost folosit oficial doar până în 1721, când Petru cel Mare s-a intitulat Împărat). Cuvântul ţar este cel mai probabil derivat din titlul latin Caesar pe calea limbii slavone ţesar. Cuvântul este înrudit cu germanul Kaiser şi cu goticul Káisar. Titlul complet al împăraţilor ruşi începea cu Prin mila lui Dumnezeu, Împărat şi Autocrat al Întregii Rusii după care urma lista teritoriilor peste care se întindea autoritatea. Ivan al IV-lea (cel Groaznic) a fost ultimul Mare Cneaz al Moscovei si primul Ţar al Rusiei.
Având un sprijin puternic al unui grup de boieri reformatori, Ivan şi-a început domnia cu o serie de reforme folositoare, la fel ca imparatul roman Caligula cu un mileniu si putin in urma. El a promulgat un cou cod de legi, a restructurat armata şi a reorganizat organele de administratie la nivel local. Aceste reforme au fost iniţiate pentru a întări statul în condiţiile războielor purtate in acea perioadă.
Pe plan extern Rusia şi-a continuat procesul de expansiune externă. Ivan a cucerit Hanatul Kazanului de pe cursul mijlociu al râului Volga în 1552, iar mai târziu, Hanatul Astrahanului, de la vărsarea Volgii în Marea Caspică. Aceste victorii i-au asiguratn Rusiei controlul asupra întregului curs al râului Volga şi accesul către Asia Centrală. Expansiunea Rusiei către est a întâlnit o rezistenţă relativ scăzută. În 1581, familia de negustori de blănuri Stroganov, l-a angajat pe conducătorul cazacilor, Ermak Timofeevici, să conducă o expediţie în vestul Siberiei. Cazacii au i-au învins pe mongolii Hanatului Siberiei şi au cucerit teritoriile de la vest de râurile Obi şi Irtîş.
Expansiunea către nord-vest, către Marea Baltică, s-a dovedit mult mai dificilă. În 1558, Ivan a învadat Livonia, implicând Rusia într-un istovitor război de 25 de ani împotriva uniunii Polono-Lituaniene, Suediei şi Danemarcii. În ciuda unor succese întâmplătoare, armata rusă a fost împinsă pe poziţiile de plecare, Rusia nereuşind să cucerească mult râvnita ieşire la Marea Baltică. Sperând să poată profita de greutăţile ruşilor în luptele din Livonia, hanul Crimeii Devlet I Ghirai, în fruntea a 120.000 de călăreţi, a devastat în mai multe rânduri regiunea Moscovei, până când, în 1572, bătălia de la Molodi a pus capăt incursiunilor tătăreşti în nord.
Zonele de frontieră au mai fost jefuite de tătarii din Hoarda Nogai şi Hanatul Crimeii pentru alte multe decenii. Zeci de mii de soldaţi au fost mobilizaţi pentru apărarea Marii centuri de palănci, ceea ce a fost o povară uriaşă pentru Rusia, a cărui dezvoltare socială şi economică nu mai avansa. Războaiele au secătuit Rusia. Unii istorici au considerat dezlănţuirea opricininei de către Ivan ca o măsură de mobilizare a tuturor resurselor pentru luptă şi de reducere la tăcere a oricărei opoziţii la război. Indiferent de scopuri, politica internă şi externă a ţarului Ivan cel Groaznic au avut efecte devastatoare asupra Rusiei, care au dus în cele din urmă la frământări sociale şi război civil, aşa zisele Timpuri tulburi (“Smutnoe Vremia”) intre anii 1598-1613.
Timpurile tulburi
Timpurile tulburi (Smutnoie Vremia) a fost o perioadă de interregnum care a cuprins anii dintre moartea țarului Rusiei Fiodor I in 1598, ultimul reprezentant al dinastiei domnitoare Rurik și urcarii pe tron al primului reprezentant al dinastiei Romanov in 1613. În această perioadă, Rusia a fost ocupată de Uniunea Polono-Lituaniena (Rzeczpospolita) si a suferit o serie de răscoale ale taranilor din cauza recoltelor slabe si slabirea puterii centrale.
După moartea fără urmași a țarului Fiodor, cumnatul și cel mai apropiat consilier al său, boierul Boris Godunov, care condusese de fapt Rusia ca regent al țarului bolnav, a urcat pe tron de către Adunarea Boierilor Țării (Zemski Sobor). Scurta domnie a lui Godunov, (1598–1605) nu a fost tot atât de reușită precum a fost perioada regenței. În perioada 1601–1603 s-au înregistrat recolte extrem de slabe, iar în timpul lunilor de vară s-au înregistrat temperaturi foarte scăzute, uneori sub limita de îngheț (probabil mini-glaciatiunea secolului al XVII-lea). Foametea generalizată a dus la moartea a mii de ruși. Atunci când au fost distribuite alimente și bani locuitorilor Moscovei, hoarde de refugiați au năvălit în capitală, ducând la anarhie economică. Marii boieri ruși, conduși de cei din familia Romanovilor, complotau împotriva monarhului Godunov, care era considerat mult mai putin nobil decat romanovii. Boris Godunov s-a dovedit incapabil să facă față numeroaselor provocari: comploturile politice, foametea și epidemiile, tarani dezradacinati care jefuiau zonele rurale și răscoalele cazacilor de pe Don.
Marii nobili, care se opuseseră alegerii lui Godunov, au alimentat ostilitatea și mișcările contestatoare ale mulțimilor, iar zvonurile conform cărora fratele mai tânăr al fostului țar, Dmitri Ivanovici, mort încă din 1592, ar fi supraviețuit tentativei de asasinat, nu au făcut decât să alimenteze opoziția la guvernarea lui Boris Godunov.
In 1603 a apărut în Uniunea Polono-Lituaniană un individ care s-a autoproclamat Dimitrie, fiul cel mai tânăr al lui Ivan cel Groaznic. Această calitate i-ar fi permis să pretindă calitatea de moștenitor al tronului Rusiei. De fapt, Dimitrie murise înaintea fratelui său, Fiodor, fiind înjunghiat, după cum se spune, la porunca lui Godunov. Individul misterios care pretindea că era Dimitrie, probabil un impostor, a fost acceptat drept moștenitorul de drept al tronului Rusiei de o mare parte a populației și a primit un sprijin politic substantial de la dusmanii țaratului Rus, în special în Polonia și Statul Papal. Polonezii îl vedeau pe acest individ o unealtă potrivită pentru extinderea influenței lor în Rusia, prin intermediul căruia puteau cel puțin să-și slăbească vecinul. Papalitatea considera ca acest Dimitrie putea fi folosit pentru trecerea ortodocșilor ruși sub influența Bisericii Catolice.
Câteva luni după „apariția” impostorului în Polonia, o mică forță armată de 4.000 de polonezi, lituanieni, exilați ruși, mercenari germani și cazaci de pe Nipru și Don au traversat granița într-o acțiune care a marcat începutul intervenției Rzeczpospolitei în Rusia, cunoscută și ca „Războaiele Dimitriade”. Deși polonezii nu au declarat în mod oficial război Rusiei, (regele polonez Sigismund al III-lea s-a opus la început intervenției militare), o serie de magnați puternici s-au decis să-l sprijine pe Dimitrie cu militarii armatelor lor particulare și cu bani. Dimitrie s-a căsătorit prin procură cu Marina Mniszech și, imediat după moartea lui Boris Godunov în 1605. și-a făcut intrarea în Moscova.
Domnia lui Dmitri a fost una scurtă. În mai puțin de un an, el a trebuit să facă față unei conspirații formate de un kneaz ambițios din dinastia Rurik, Vasili Șuiski. Dmitri a fost asasinat, împreună cu numeroși susținători ai săi, la scurtă vreme după nunta sa celebrată în Kremlinul din Moscova. Capul conspiratorilor, Șuiski, a pus mâna pe putere și a fost ales țar de o adunare compusă din membrii facțiunii sale, dar nicio parte din conflict, (boierii ruși, magnații polono-lituanieini, cazacii, mercenarii germani), nu au fost satisfăcuți de această schimbare. Trupele polono-lituaniene au traversat granița cu Rusia și au asediat fortăreața Smolenskului. După ce forțele ruso-suedeze (se aliase intre timp) au fost înfrânte în bătălia de la Klușino. Șuiski a fost forțat să abdice. RFusia ramanand de facto sub ocupatie poloneza.
Sub conducerea negustorului novgorodean Kuzma Minin și a cneazului Dmitri Pojarski a izbucnit un război eliberare impotriva polonezilor. După bătălia pentru eliberarea Moscovei de pe 22 octombrie (stil vechi / 4 noiembrie (stil nou) 1612[5] , invadatorii polonezi s-au retras din Kremlin, iar în perioada 24 – 27 octombrie[6] și restul armatei poloneze din regiunea capitalei rusești a fost nevoită să se retragă. Garnizoana Kremlinului a capitulat în fața lui Pojarski. Rusia sărbătorește începând din 2005 eliberarea Moscovei de pe 4 noiembrie 1612, în cadrul „Zilei Unității Naționale”.
Pe 21 februarie 1613, Adunarea Boierilor Țării (Zemski Sobor) l-a ales în unanimitate pe Mihail Romanov, (fiul mai mic al mitropolitului Filaret), drept țar. Mihail Romanov era înrudit prin soția sa cu Dinastia Rurik
Bibliografie si citate:
Henri Troyat: Ivan cel Groaznic
Bogatyrev, Sergei. “Chpt.10 Ivan IV (1533–1584)”. in The Cambridge History of Russia Vol. 1: From Early Rus’ to 1689 Maureen Perrie (Ed.) Cambridge Histories Online 2006.
Chester S.L.Dunning, Russia’s First Civil War: The Time of Troubles and the Founding of the Romanov Dynasty, Penn State Press, 2001
Wikicommon (Wikipedia En & Ro.)
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
