Protestanţii (7): Biserica Anglicană – 1
| 22/01/2014 | Autor theophyle Categorii: Magazin Istoric |
Scurta menţiune a creştinismului insular
Crestinismul Anglican – Church of England ( Episcopala in Scotia si Statele Unite) este urmasul catolic al crestinismului englez, la randul lui urmas al crestinismului celtic. Prima mențiune a unui episcop englez datează de la Sinodul de la Arles din 314, la care au participat episcopii de Londra și York. Dupa retragerea legiunilor romane din 
Britania, pe timpul imparatului Constantin al – III-lea (cunoscut si sub numele Constantin al II-lea al Britaniei), crestinismul englez la sud de Zidul Aurelian inceteaza sa existe. Pentru aproape 200 de ani Anglia inceteaza sa fie crestina. Re-crestinatorul Angliei a fost sfântul Augustin de Canterbury, trimis de Papa Grigore I cel Mare, care a fost primul arhiepiscop de Canterbury și primul primat al Kentului. Este considerat sfânt în Biserica Anglicană, Catolică și Ortodoxă. Inițial a fost abate al unei mănăstiri benedictine din Roma, iar apoi, a fost trimis de către papa Grigore cel Mare să-i convertească pe englezi.
Împreună cu 40 de călugări, Augustin, mai tarziu de Canterbury, a ajuns în Anglia, unde l-a convertit la creștinism pe regele Ethelbert (care avea o soție creștină pe nume Berta). În acelasi an a organizat Biserica în 12 dioceze. Datorită succeselor sale, Augustin a primit noi colaboratori și a fost numit arhiespiscop primat al Angliei. Augustin a reușit să întemeieze alte 2 episcopii: Episcopia de Londra și Episcopia de Rochester. În anul 603 nu a reușit să rezolve neînțelegerile între Biserica Romană și Biserica Celtică din Țara Galilor și Scoția, cu privire la anumite sacramente și data Paștelui. (Sursa)
Primul mare invatat englez al Bisericii a fost Venerabilul Beda (672 – 735), polimat si unul din marii invatati ai timpului in care a trait. Un alt mare parinte al Bisericii engleze a fost sfantul Dunstan de Canterbury (d. 988), care a înlocuit pravilele monastice celtice cu Regula benedictină. Poate l-as mentiona si pe Anselm de Canterbury, desi dupa parerea mea, el a fost mai mult filozof (neo-platonost) decat teolog. Si cu asta cam atat.
Crestinismul englez a fost si este inca astazi (desi a migrat doctrinar-teologic de cateva ori) extem de dificil de caracterizat. Vom discuta la sfarsitul celor trei articole despre “anglicanism”, cu explicatii mai detaliate.
Desi conflictul dintre monarhii englezi si Roma este atribuit lui Henric al VIII-lea, el a inceput pe timpul domniei lui Henric al II-lea Plantagenet, dupa asasinarea lui Thomas Becket arhiepiscop de Canterbury, in 1170. Relatiile dintre monarhii englezi si Vatican continua sa se deterioreze in timpul regilor Eduard I și Eduard II, bineinteles motivele au fost banii! Taxele (anatele) pe care le percepea papa Romei în Anglia erau exorbitante avand in vedere averile fabuloase ale manastirilor catolice.
Apogeul divergentelor in relatiile dintre regalitatea engleza si Vatican au loc in timpul domniei lui Henric al VIII-a. Extrem de evlavios in tinerete, dorind sa devina preot, tanarul print a studiat teologia. La începuturile reformei , s-a arătat fidel si ascultator fata de Vatican si chiar a scris o lucrare despre cele șapte taine, împotriva învățăturii lutherane, primind de la papa titlul de «defensor fidei» (apărător al credinței). Împreună cu cancelarul său, Thomas More, regele se opunea traducerii Bibliei întregi de către William Tyndale.
Motivul rupturii dintre Henric al VIII-a cu Biserica Catolica de la Roma își are originea în dorința regelui de a divorta de Ecaterina de Aragon si de a se casatori cu Ana Boleyn, pe care o va decapita cativa ani mai târziu. Papa Clement VII refuză să declare nulă căsătoria lui Henric cu Ecaterina; regele rupe legătura cu Roma si apare o noua biserica, care pentru mine nu are decat o legatura circumstantiala cu Reforma.
Biserica Anglicană nu poate fi considerată drept Biserică protestantă, ci mai degrabă Biserică occidentală catolica, ruptă de Roma. Hotararea mea sa o prezint ca parte din Reforma protestanta se bazeaza pe faptul ca din aceasta biserica se desprind doua ramuri protestante de mare insemnatate – Puritanismul englez si american, dar in special Metodismul, ambele exponente ale protestantismului anglo-saxon.
Ramurile contemporane ale Bisericii Anglicane
Trei ramuri sunt prezente în Bisericile Anglicane : anglo-catolicii, anglo-evanghelicii și anglo-liberalii. În general, fiecare parohie își are orientarea ei. În Europa, marea majoritate a parohiilor sunt anglo-liberale. În America predomină anglo-catolicii, iar în Africa anglo-evanghelicii. În Australia aproape toate parohiile sunt anglo-catolice, în afară de orașul Sidney, care e anglo-evanghelic. Unele parohii, în special în afara Angliei, au grupuri facand parte din cele trei ramuri; unul și același preot poate sluji trei tipuri diferite de slujbe.
Anglo-catolicii se caracterizează prin folosirea ritului contemporan, o practică sacramentală intensă, preferință pentru celibatul preoților și monahism, liturghie zilnică și admiterea femeilor la preoție, iar în Canada, admiterea femeilor și la episcopat. În unele parohii, cu precădere în America, dar nu exclusiv, anglo-catolicii au și cultul Fecioarei Maria în stil romano-catolic sau ortodox rus, după caz.
Anglo-evanghelicii preferă ritul din 1662 ; practica lor sacramentală se reduce în general la participarea la liturghie. Sunt stricți cu privire la doctrina Bibliei, interpretată ca în Bisericile Reformei ; se opun atât hirotonirii femeilor, cât și acceptării homosexualității.
Anglo-liberalii prefera ritul contemporan, dar nu au vreo practică sacramentală intensă. Sunt pentru hirotonirea femeilor, pentru mișcările gay și interpretează Biblia metaforic. Unii dintre anglo-liberali sunt pentru o etică sexuală largă, alții ajung până a critica istoricitatea învierii lui Iisus.
Inca doua articole despre Biserica Anglicană si ramurile ei protestante.
Notele bibliografice la sfarsitul seriei “anglicane”.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Aștept cu mare interes următoarele două articole 🙂