La Belle Époque: Domeniul Ştirbei – Buftea
| 08/11/2013 | Autor theophyle Categorii: Magazin Istoric |
De mentionat ca exista cateva palate Ştirbei (a doua generatie semna Ştirbey) si din acest motiv a numit articolul “Domeniul Ştirbei – Buftea.” Despre Palatul Ştirbei de pe Calea Victoriei din București vom discuta probabil intr-o 
postarea viitoare. Toate aceste minunatii arhitectonice, unele in ruina, altele devenite palatele “popestilor sau ionestilor”, “demni” mostenitori ai familei domnitoare – familia Stirbei, prin jaful unor retrocedari mincinoase facute pe timpul si cu ajtorul jafului legislativ ale criminalului Ion Iliescu si urmasii lui, merita cel putin un cuvant de amintire.
Povestea domeniului incepe in 1831, cand marele vornic Ştirbei avea în proprietate doar partea situată pe malul stîng al rîului Colentina. În urma schimbului de moşii cu Mănăstirea Radu Vodă, din martie 1845, primeşte moşiile Flămînzeni şi Buftea. Prin urmare, a adăugat proprietăţii sale o mare suprafaţă de teren situată pe malul drept al Colentinei, pe care a lăsat-o moştenire fiului său adoptiv, Barbu Ştirbei (1811-1869), domnitor al Ţării Româneşti. Barbu Ştirbei a început în 1850 construcția palatului de la Buftea ca o cetatuie (culă), prevăzută cu două tuneluri de ieșire în caz de primejdie.
Barbu Ştirbei a construit reşedinţa familiei pe Calea Victoriei în 1835, după proiectul lui Michel Sanjouand, şi se presupune că a ridicat şi conacul de la Buftea, întrucît se ştie că a ctitorit în 1850 Biserica Adormirea Maicii Domnului din apropiere. Singura informaţie cunoscută pînă în prezent privind construirea sa se află pe faţada de vest, unde este înscris anul 1864, iar deasupra literele A B S, iniţialele lui Alexandru B. Ştirbey. Nu este cunoscut numele arhitectului după proiectul căruia a fost realizată această reşedinţă.
Reşedinţa domeniului de la Buftea reflectă gustul stăpînelor sale: Elisabeta, soţia domnitorului Barbu Ştirbei, Maria, soţia lui Alexandru, şi Nadeje, soţia lui Barbu Ştirbey (vezi Stirbei – Stirbey, mai sus), întrucît toate şi-au lăsat amprenta asupra clădirii, însă sufletul acestei case a fost Nadeje, după cum povesteşte adesea Regina Maria în memoriile sale:
“Dînsa a fost cea mai desăvîrşită întruchipare a nevestei şi a mamei, trăind exclusiv pentru familia ei. Veşnic cînta, era veselă, veşnic era ocupată, fericită, veşnic era în mişcare, apărînd ici-colo, pretutindeni, în casă, în grădină, în bucătărie, cu copiii, cu slugile, cu ţăranii. Mîinile ei erau întotdeauna în mişcare, pictînd, scriind, brodînd, îngrijind de flori. Nu avea nici un fel de ambiţiuni disproporţionate, se mulţumea cu lumea ei. Era mai presus de toate o plăcută primitoare, veselă stăpînă de casă lipsită de griji. Nadeja este una dintre femeile cele mai desăvîrşit fericite pe care să le fi întîlnit”.
Dintre cei nouă copii ai domnitorului Barbu Ştirbei, Alexandru (1837-1895) a fost cel care a moştenit domeniul de la Buftea, el a adăugat acestei clădiri încă două etaje și i-a adus o serie de modificări conform modei arhitectonice a acelor ani (stil Tudor). Barbu Ştirbei a transformat într-o proprietate cvasi industriala treminand constructia in anul 1863.
Domeniul avea o fabrică de conserve şi una de vată, o moară cu abur, două hanuri: unul amenajat într-o fostă cazarmă şi “hanul de la Urlătoare”, pe actuala şosea naţională Bucureşti – Piteşti, iar pe malul celălalt se aflau clădirile administraţiei moşiei, locuinţa administratorului, un spital, o farmacie, o brutărie, locuinţe, magazii, grajduri şi alte clădiri agricole. După moartea lui Alexandru Ştirbey, fiul acestuia, Barbu Al. Ştirbey, a dat o nouă strălucire întregii proprietăţi, transformînd moşia într-una din marile ferme model ale ţării. A creat o pepinieră de viţă americană, o lăptărie şi a introdus, printre primii, cultura bumbacului şi a orezului.
Reşedinţa are faţada principală orientată spre accesul în parc. Intrarea principală în clădire se află pe faţada de est. În comparaţie cu alte reşedinţe similare ale epocii, este absentă ieşirea directă din marele salon. Accesul pe o mică terasă se făcea lateral, ieşirea fiind protejată de o copertină cu stîlpi de lemn.
Intrarea principală se află pe latura de est. Toate golurile, inclusiv cele ale uşilor, se termină cu o formă rotunjită. Dispunerea lor respectă simetria generală a compoziţiei arhitecturale, fiind grupate cîte două pe partea centrală a faţadei sud şi izolate pe părţile laterale. Pe faţadele de est şi de vest, golurile ferestrelor sînt dispuse simetric, iar pe faţada de nord, scara de onoare este pusă în evidenţă prin dimensiunea mare a suprafeţelor vitrate.
În 1916, în Primul Război Mondial, palatul a fost loc de refugiu pentru Regina Maria împreună cu cinci dintre cei șase copii ai săi. Îi plăcea să călărească în pădurea domeniului și să se plimbe cu copiii.
În 1917, în Palatul rechiziționat de armata germană și-a stabilit locuința Mareșalul August von Mackensen și tot aici a fost negociată pacea cu Puterile Centrale Pacea de la Buftea, semnată la 5/18 martie 1918, prin care România pierdea Dobrogea și versanții Carpaților.
Capela Sfânta Treime – Alături de palat, între anii 1850-1890 a fost construită capela familiei, în stil neogotic, după proiectul arhitectului austriac baron Theophil von Hansen, de origine daneză, cu altar și gropniță, în care se găsesc mormintele domnitorului Barbu Dimitrie Stirbey Voievod, al prințului Barbu Alexandru Stirbey și ale rudelor acestora. Din pictura executata în 1890 de Gheorghe Tattarescu, rudă cu familia Știrbeilor, au mai rămas doar fragmente din pictura Maica Domnului cu Isus în brațe, restul picturilor și textul “Acest sfânt lăcaș fondat de Vodă Barbu Știrbei și soția sa Elisaveta s-a terminat de fiul lor Alexandru Barbu Știrbei în anul 1890”, fiind pierdute. În 2002 capela a fost spartă și sicriele vandalizate de către niste băieți de 15-16 ani. Căutau aur, pietre prețioase, odoare bisericești, neștiind ca domnitorul Dimitrie Știrbei și nici urmașii lui nu au fost înmormântați astfel împodobiți. Din cele 12 sicrie, în care odihneau descendenți și rude ale celebrului neam, au mai rămas întregi doar trei. În spatele capelei, într-un fel de groapă comună, sunt aruncate de-a valma fragmente de oase, mâini, picioare, un craniu intact, altul zdrobit, sicrie sparte, cărămizi, lemne, toate înecate în gunoi [SURSA]
Bibliografie, note si citate:
Mihai Dimitrie Sturdza – Familiile boierești din Moldova și Țara Românească“, Editura Simetria, București 2004;
Adevarul –Palatul Știrbei din Buftea nu-și mai recapătă istoria;
Jurnalul National- Palatul Știrbey din Buftea (I)
Constantin Constantinescu: Prințul Barbu Alexandru Știrbei în istorie, Editura Artprint București, 1998
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
